Point Blank. Cedez.

The Conformist

23.10 mm.

Nu, serios acum, mi-e cam lene sa ti-l povestesc si oricum nu e mare lucru de povestit. Mai bine-i asculti pe baietii de pe mubi. Oricum, daca n-a ocurs nici un declic in tine la contactul cu conceptul sinoptic-teoretic al filmului, s-ar putea sa nu te prinda. Dar. Avand in vedere ca m-am uitat mai devreme la Zhit si mi s-a parut jenant de slab (parca incropit de o sleahta de studenti; incoerenta suprarealisto-autista; solemnitate nesubstantiala si neargumentata evenimential ci doar bagat pe gat cu ajuotrul muzicii; chiar a fost ridicol cat de grave puteau sa fie tonurile alea muzicale - cre' ca nici dzeu la apocalipsa n-o sa se ia atat de in serios, daca e sa avem parte si de soundtrack; schimonoseala intru tragic a actritei 'principale' e histrionica; perspectiva autorului e o sociologie pauper-pesimista la modul superficial, kitschos - nota o vorba odata Cioran in Caiete: pesimismul oamenilor marunti; asta a fost si senzatia mea aici. Si Adorno ar putea plusa si el aici cu ideea "lasului cinism", dar mi-a marturisit ca l-a bagat Malombra in sperieti si nu mai indrazneste sa se apropie de forum etc. etc)

Oh well, parca tot maestrul Twinsen zicea candva ca un film nu e un meci de fotbal. Un gol din offside in prelungiri nu sterge cu buretele prestatia cretina si dezgustatoare de pana atunci. Procesul de comprehensiune a filmului (zicea cineva) sta necesarmente in doua prezumtii fundamentale: aceea de mimesis si aceea de coerenta a intregului. Pe primul nu insist fiindca-i irelevant. Al doilea se refera la faptul ca un spectator sanatos si educat postuleaza ca nicio particica din arhitectura filmului nu si-a gasit acolo locul accidental si fara sens. Eu la filmul ala am inteles (relativ, dar asta-i alta poveste) cum si-au gasit locul scenele de actiune exploziva, ciocnirile dintre fortele de ordine calare si 'revolutionari', de exemplu. Am inteles ca nu e nimic in spatele lor si ca autorul le-a vazut interesante intrinsec, ca spectacol empiric-formal... si cum eu tin mult la o veche zicatoare hollywoodiana din cercul scenaristilor conform careia: if the scene is about what the scene is about, you're in deep shit...

Pana sa procesez complet imaginea, deja imi fugise gandul la Fire Walk With Me.:D

Mi-ai adus aminte de asta. :P

Nu ti-am cerut sa-mi povestesti filmul, intrebam de experienta in sine. In fine.

Nimeni?
Marie Antoinette

Mal, daca tot esti in zona, pe asta il ghicesti tu. :D

Rupe Bordwell prietenia cu tine de nu te vezi! Fotbalul se joacă pe goluri, fie ele și-n prelungiri.
Vorbești de arhitectură și de coerența întregului la nivel conceptual fără să ai practic experiența (mă refer strict în cazul de față, cu Der Baaden...) lui. Să închizi cercul hermeneutic, obligația nu e să cunoști doar o parte a întregului ci chiar invers, trebuie parcurs întregul. Dar na, graba verdictului, a notei, a steluței, a bulinuței, a ierarhizării daca-i pînă acolo şi a listomaniei, eludează atît analiza cît și travaliul experienței propriu-zise. Iar ca atitudine, ce să zic, doamne fereaşte să mai fim dezamăgiţi, din proprie iniţiativă şi ca fapt posibil asumat, de vreun film!
Cît despre dictonul hollywoodian pomenit, toate bune și frumoase, numai că nu l-aș întelege neapărat ad literam. E drept că sensul transcende (în fine, ar trebui), că trebuie să calce în picioare imanența "obiectului de artă". Dar sensul nu se constituie din fragmente de sens corespunzătoare fiecărei secvențe în parte şi apoi aglutinate într-o manieră matematică. De aia consecinţa ta obținută din proprietatea de coerenţa e una pe cît de facilă pe atît de greşită. Coerenţă nu înseamnă nici omogenitate, nici structură simetrică, și nici o promisiune de staus quo.

ps.
Cu siguranţă găsesţi în Professione reporter scene de acțiune, care nu pot fi caracterizate individual decăt ca o penurie de sens. Dar chiar atît de decadenţi să fi devenit încăt să nu mai întelegem o farsă? (Nu, nu fac nici o comparaţie cu Der Baaden).

cre' ca nici dzeu la apocalipsa n-o sa se ia atat de in serios, daca e sa avem parte si de soundtrack;

hahaha. iar cu adorno, c'mon, nici eu nu-s tare în temă ;) O:-)

Namaste, e Silvestre? parcă parcă îmi amintesc de ceva, dar..

Ala-i.

regizor ucrainean. a murit în 2010.

The White Bird Marked with Black?

12 ani mai tîrziu. e ilienko, da.

Mura-n gura, copy/paste, Legenda o knyagine Olge.
Nu-l ghicea nici tata mosu'. :P

haha, da, ştiu, d'aia m-am şi grăbit cu indiciile. dacă tot mi-am băgat capu-n laţ cu ghicitul silvestrelui.. :))

Nou-nout.

Pozitia copilului (alintat cuculet =))). btw, n-am auzit in viata mea rasete in sala de cinema in momente mai nepotrivite decat la filmul asta :| ok, a avut si replici amuzante dar unii spectatori radeau ca prostii exact la scenele mai tulburatoare :|

Credeam ca dormi, ma batea gandul sa te trezesc. :))
Scena asta face toti banii.

Oh, eu am fost in sala cu doua pensionare si reactia a fost alta. Sa vezi acolo bocete pe final...