|
M-au ascuns bătrânii după obicei
Să nu uit de frica păsării taiate Şi ascult prin uşa încuiată Cum se tăvăleşte şi se zbate Strâmb zăvorul şubrezit de vreme Ca sa uit ce-am auzit, să scap De această zbatere în care Trupul mai aleargă dupa cap Şi tresar când ochii, împietrind de groază Se-ntorc pe dos ca să albească Şi părând că-s boabe de porumb Alte păsări vin să-i ciugulească Iau c-o mână capul, cu cealalta restul Şi le schimb cand mi se pare greu Până nu sunt moarte, să mai stea legate Cel puţin aşa, prin trupul meu Însă capul moare mai devreme Ca şi cum n-a fost tăiată bine Şi să nu se zbată trupul singur Stau să treaca moartea-n el, prin mine. Ileana Mălăncioiu - Pasărea tăiată |
pentru tata-mare Daniel, că-l văzui on-line
şters!
|
Magda Isanos - Rochia
Din lada mirosind a molii si-a parfum a scos o rochie din tineretea ei bunica. Subtire-i si usoara ca un fum, de parca-ar fi tesuta din nimica. Ca trist fosneste crinolina de matase, volanele i se distrama si se taie, si-n loc de raze, siluete gratioase, din alte vremi, danseaza prin odaie. Revede balul cel dintii batrina, isi recunoaste rochia de fata si-i tremura pe-atlasu rece mina de-nduiosare multa-nfiorata. Si cum isi pleaca fruntea tot mai tare i-asa de girbova bunica-n vechiul sal... Ce s-a facut frumoasa dansatoare care-a plutit in rochia de bal? Picioarele usoare si micute, si ochii, si surisul stralucit, in trupul girbovitei bunicute cum, oare, pe vecie de-au murit? Si mi-au raspuns matasurile moarte, sau poate chiar batrina-n vechiul sal; nu, n-au murit, danseaza mai departe mereu in alte rochii, primul bal. |
Mircea Cărtărescu, Când ai nevoie de dragoste
când ai nevoie de dragoste nu ti se da dragoste. când trebuie sa iubesti nu esti iubit. când esti singur nu poti sã scapi de singurãtate. când esti nefericit nu are sens sã o spui. când vrei sã strãngi în brate nu ai pe cine. când vrei sã dai un telefon sunt toti plecati. când esti la pãmânt cine se intereseazã de tine? cui îi pasã? cui o sã-i pese vreodatã? fii tu lângã mine, gândeste-te la mine. poartã-te tandru cu mine, nu mã chinui, nu mã face gelos, nu mã pãrãsi, cãci n-as mai suporta încã o rupturã. fii lângã mine, tine cu mine. întelege-ma iubeste-mã, nu-mi trebuie partuze, nici conversatie, fii iubita mea permanentã. hai sã uitãm regula jocului, sã nu mai stim ca sexul e o junglã. sã ne atasãm, sã ajungem la echilibru. dar nu sper nimic. nu primeste dragoste când ai nevoie de dragoste. când trebuie sã iubesti nu esti iubit. când esti la pamânt nici o femeie nu te cunoaste. |
şters!
|
O! on high the moon, her lustre dead,
O'er the death-like grove uplifts her head, Sighing flits the spectre through the gloom-- Misty clouds are shivering, Pallid stars are quivering, Looking down, like lamps within a tomb. Spirit-like, all silent, pale, and wan, Marshall'd in procession dark and sad, To the sepulchre a crowd moves on, In the grave-night's dismal emblems clad. Who is he, who, trembling on his crutch, Walks with gloomy and averted eye, And bow'd down by Destiny's hard touch, Vents his sorrow in a mournful sigh O'er the coffin borne in silence by? Was it "Father!" from the youth's lips came? Soon a damp and fearful shudder flies Through his grief-emaciated frame, And his silv'ry hairs on end uprise. All his fiery wounds now bleed anew! Through his soul, hell's bitter torments run! "Father!" 'twas that from the youth's lips flew, And the Father's heart hath whispered "Son!" Ice-cold, ice-cold, in his shroud he lies,-- By thy dream, so sweet and golden erst, Sweet and golden, Father, thou art curst! Ice-cold, ice-cold, in his shroud he lies, Who was once thy joy, thy Paradise! Mild, as when, fann'd by Elysian gale, Flora's son over the verdant plain skips, Girded with roses that fragrance exhale, When from the arms of Aurora he slips,-- Onward he sped o'er the sweet-smelling field, Mirror'd below in the silvery flood; Rapturous flames in his skies were conceal'd, Chasing the maidens in amorous mood. Boldly he sprang 'mid the stir of mankind, As o'er the mountains a youthful roe springs; Heav'nward ascended his wish unconfin'd, High as the eagle his daring flight wings. Proud as the steeds that in passion their manes, Foaming and champing, toss round in wild waves, Rearing in majesty under the reins, Stood he alike before monarchs and slaves. Bright as a spring-day, his life's joyous round Fleeted in Hesperus' glory away; Sighs in the grape's juice all-golden he drown'd, Sorrow he still'd in the dance light and gay. Worlds were asleep in the promising boy, Ha! when he once as a man shall be ripe,-- Father, rejoice -- in thy promising boy, Soon as the slumbering germ shall be ripe! Not so, Father -- hark! the churchyard gates Groan, and lo, the iron hinges creak! -- See the dreaded tomb its prey awaits! -- Not so -- let the tears course down thy cheek! Tow'rd Perfection lov'd one, hasten on, In the sun's bright path with joy proceed! Quench thy noble thirst for bliss alone In Walhalla's peace, from sorrow freed! Ye will meet -- oh thought of rapture full! -- Yonder, at the gate of Paradise! Hark! the coffin sinks with echo dull; As it re-ascends the death-rope sighs! Then, with sorrow drunk, we madly roll'd, Lips were silent, but the mute eye spoke -- Stay, oh, stay! -- we grudg'd the tomb so cold; But soon warmer tears in torrents broke. Lo! on high the moon, her lustre dead, O'er the deathlike grove uplifts her head, Sighing flits the spectre through the gloom-- Misty clouds are shivering, Pallid stars are quivering, Looking down like lamps within a tomb. Dully o'er the coffin earth-flakes rise, -- All the wealth of earth for one looks more! Now the grave barr'd up for ever lies; Duller, duller o'er the coffin earth-flakes rise; Never will the grave its prey restore! Friederich Schiller |
şters!
|
şters!
|
dincolo de poezie...
şters!
|
Foarte frumos, Dragomara!
Cantarea Cantarilor este superba. Te completez cu inca o mostra de poezie biblica: Psalmul 50: Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, ca sa fii indreptatit intru cuvintele Tale si sa biruiesti cand vei judeca Tu. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale, mi-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Intoarce fata Ta de catre pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel sfant nu-l lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sange, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de ai fi voit jertfa, ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei. |
Ion Minulescu, Prin gările cu firme-albastre
Tristeţea trenului ce pleacă Noi n-am trâit-o niciodată, Căci - călători ades cu trenul - În clipa când plecăm din gară, Noi stăm pe loc - Doar trenul pleacă!... Doar trenul pleacă, Trenul singur Ne poartă nerăbdarea mută, Bagajul visurilor noastre Şi setea noilor senzaţii, Pe infinite paralele, De-a lungul verzilor plantaţii De mătrăgună şi cucută, Pe schela podurilor albe, Prin noaptea negrelor tunele Şi gările cu firme-albastre!... Doar trenul pleacă, Trenul singur Respiră, Cugetă, Vorbeşte, Şi-n forţa aburilor cântă Viteza roţilor ce creşte... Doar trenul singur se frământă, El singur urcă Şi coboară - Reptilă neagră ce-mprumută Aripi de liliac ce zboară Şi glas de cobe ce-nspăimântă!... Doar trenul singur se-nfioară De-atâta veşnică povară. El singur poartă mai departe Pachetele-omeneşti, culcate Ca-ntr-un muzeu de statui sparte, Pe bănci de pluş capitonate!... Doar trenul suferă ofensa Sclaviei negrilor "ad-hoc", Ce poartă-n lectici mai departe Pe cei născuţi să stea pe loc... El singur, El, Şi numai trenul, Creează-n urma lui distanţa Monotonia Şi refrenul Din care ne-adăpăm speranţa Toţi călătorii spre mai bine... Şi numai el, Doar trenul singur, Doar trenul ştie-anume cine Şi câţi din cei plecaţi aseară Putea-vom mâine,-n zorii zilei, Bagajul visurilor noastre Să-l presărăm, din suflet iară, Prin gările cu firme-albastre!... |
Lucian Blaga, Poetul
Intru pomenirea lui Rainer Maria Rilke Prietena, sa nu mai rostim zadarnicul sunet cu care-l chemau muritorii! Astazi, vorbind pentru toti el nu are chip si nu are nume - poetul! Viata lui mult ne-a mirat, ca un cantec cu tulbure talc, ca un straniu eres. In anii de demult poetul, cuvantul strivindu-si, a indurat napastele toate cu barbatie si cele mai mari, cele mai crunte dureri, si le-a stins in muntele singuratatii, ce si-a ales. Cand la un semn s-au surpat albastrimile cerului, si minutarele vremii treceau ca taisuri prin toata faptura, in anii aceia, poetul voi sa uite de semeni si vatra. In anii cumplitelor pacle cand pamantenii cu sfanta lor omenie si carne s-au destramat fara numar, si viata - atata s-a stins de-ar fi fost, vai, tocmai de-ajuns ca duhul sa prinda trup pe pamant. Poetul, cu numele sters si pierdut, s-a retras sub pavaza muntelui, facandu-se prieten inaltelor piscuri de piatra. Si neajuns, neclintit, a ramas in jurul destinului flancat de albe si negre solstitii mare si singur. Nu l-a ucis amarnica grija din vale, nici gandul ca Dumnezeu rapitu-si-a singur putinta-ntruparii. Nu l-au razbit nici tunetul din departari, nici tenebrele. Si nu l-a schimbat in cenusa fulgerul care i-a fost pentr-o clipa oaspete-n prag. Mereu isi da siesi cuvantul si pasul sau era legamant. Ingaduie Prietena, sa-ti amintesc ca Poetul muri numai mult mai tarziu. Mult mai tarziu, ucis de-un ghimpe muiat in azur ca de-un spine cu foc de albina. Muri poetul ucis sub soare de-un trandafir, de-un ghimpe muiat in simplu albastru, in simpla lumina. De-atunci, in frunzare-aplecate privighetoarele toate-amutira uimite de cele-ntamplate. Privighetorile ceasului, din rarele noastre gradini, amutira-n lumina ce-apare-n zadar si fara de semne, de-atunci. Si nu stiu nimic pe pamant ce-ar putea sa le-ndemne sa cante iar. |
şters!
|
şters!
|
Nice lyrics, but off-topic. :x
Judex (sau Stefan ori Gloria), Dragomara vä roagä (prin intermediul meu) sä mutati mesajul de mai sus (cu al meu cu tot) la "Lyrics" sau "Poezia". |
şters!
|
pe mine ma innebunesc versurile de la Plainsong cantat de The Cure, ma ruineaza afectiv melodia cu totul, versuri si muzica. enjoy.
I think it's dark and it looks like rain," you said "And the wind is blowing like it's the end of the world," you said "And it's so cold it's like the cold if you were dead," and then you smiled for a second. "I think I'm old and I'm feeling the pain," you said, "And it's all running out like it's the end of the world," you said "And it's so cold it's like the cold if you were dead," and then you smiled for a second. Sometimes you make me feel like I'm living at the edge of the world, like I'm living at the edge of the world. "It's just the way I smile," you said |
şters!
|
My girl, my girl, don't lie to me,
Tell me where did you sleep last night? In the pines, in the pines Where the sun will never shine I would shiver the whole night through My girl, my girl, where will you go? I'm going where the cold wind blows In the pines, in the pines Where the sun will never shine I would shiver the whole night through Her husband, was a hard working man Just about a mile from here His head was found in a driving wheel But his body never was found My girl, my girl, don't lie to me, Tell me where did you sleep last night? In the pines, in the pines Where the sun will never shine I would shiver the whole night through My girl, my girl, where will you go? I'm going where the cold wind blows In the pines, in the pines Where the will never shine I would shiver the whole night through http://video.google.com/videoplay?do...87786956119226 |
atât de cuvintele...
şters!
|
 cine poate sa mareasca poezia asta? :( |
It’s so nice
to wake up in the morning all alone and not have to tell somebody you love them when you don’t love them |
Probabil ca stiti poezia, dar imi place asa de mult ca as vrea sa o vad afisata peste tot, in tot orasul :)
A Radio With Guts it was on the 2nd floor on Coronado Street I used to get drunk and throw the radio through the window while it was playing, and, of course, it would break the glass in the window and the radio would sit there on the roof still playing and I'd tell my woman, "Ah, what a marvelous radio!" the next morning I'd take the window off the hinges and carry it down the street to the glass man who would put in another pane. I kept throwing that radio through the window each time I got drunk and it would sit there on the roof still playing- a magic radio a radio with guts, and each morning I'd take the window back to the glass man. I don't remember how it ended exactly though I do remember we finally moved out. there was a woman downstairs who worked in the garden in her bathing suit, she really dug with that trowel and she put her behind up in the air and I used to sit in the window and watch the sun shine all over that thing while the music played. Charles Bukowski |
poate am mai pus asta dar nu importa.....
Karma Repair Kit 1. Get enough food to eat, and eat it. 2. Find a place to sleep where it is quiet, and sleep there. 3. Reduce intellectual and emotional noise until you reach the silence of yourself, and listen to it. 4. Brautigan, obsesia mea cea mai recenta. |
Tristeţă casnică
de Tristan Tzara În sămânţă de crini te-am înmormântat senin ne-am iubit în clopotniţe vechi anii se distramă ca dantele vechi. te caut pretutindeni Doamne dar tu ştii că-i prea puţin te-am înmormântat în noiembrie când se duceau şcolăriţele la prânz n-au ştiut că erai în căruţă că ar fi plâns. .................................................. ............... Se continua, dar sa nu o lungim prea mult cu poezia.... |
tot roşu: Sylvia Plath
Ariel
Stasis in darkness. Then the substanceless blue Pour of tor and distances. God's lioness, How one we grow, Pivot of heels and knees!--The furrow Splits and passes, sister to The brown arc Of the neck I cannot catch, Nigger-eye Berries cast dark Hooks---- Black sweet blood mouthfuls, Shadows. Something else Hauls me through air---- Thighs, hair; Flakes from my heels. White Godiva, I unpeel---- Dead hands, dead stringencies. And now I Foam to wheat, a glitter of seas. The child's cry Melts in the wall. And I Am the arrow, The dew that flies, Suicidal, at one with the drive Into the red Eye, the cauldron of morning. |
Sunt un om viu
de Nichita Stănescu Sunt un om viu. Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin. Abia am timp să mă mir că exist, dar mă bucur totdeauna că sunt. Nu mă realizez deplin niciodată, pentru că am o idee din ce în ce mai bună despre viaţă. Mă cutremură diferenţa dintre mine şi firul ierbii, dintre mine şi lei, dintre mine şi insulele de lumină ale stelelor. Dintre mine şi numere, bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3. Am şi-un defect un păcat: iau în serios iarba, iau în serios leii, mişcările aproape perfecte ale cerului. Şi-o rană întâmplătoare la mână mă face să văd prin ea, ca printr-un ochean, durerile lumii, războaiele. Dintr-o astfel de întâmplare mi s-a tras marea înţelegere pe care-o am pentru Ulise – şi bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri. Cu greu mi-aş putea imagina un pământ pustiu, rotindu-se în jurul soarelui… Îmi olace să râd, deşi râd rar, având mereu câte o treabă, ori călătorind cu o plută, la nesfârşit, pe oceanul oval al fantaziei. E un spectacol de neuitat acela de-a şti, de-a descoperi harta universului în expansiune, în timp ce-ţi priveşti o fotografie din copilărie! E un trup al tău vechi, pe care l-ai rătăcit şi nici măcar un anunţ, dat cu litere groase, nu-ţi pferă vreo şansă să-l mai regăseşti. Îmi desfac papirusul vieţii plin de hieroglife, şi ceea ce pot comunica acum, aici, după o descifrare anevoioasă, dar nu lipăsită de satisfacţii, e un poem închinat păcii, ce are, pe scurt, următorul cuprins: Nu vreau, când îmi ridic tâmpla din perne, să se lungească-n urma mea pe paturi moartea, şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine, peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu oprit. Nici după fiecare pas, în golul dinapoia mea rămas, nu vreau să urce moartea-n sus, asemeni unei coloane de mercur, bolţi de infern proptind deasupra-mi… Dar curcubeul negru-al ei, de alge, de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge. E o fertilitate nemaipomenită în pământ şi-n pietre şi în schelării, magnetic, timpul, clipită cu clipită, gândurile mi le-nalţă ca pe nişte trupuri vii. E o fertilitate nemaipomenită în pământ şi-n pietre şi în schelării. Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită, s-ar şi umple de ferigi, de bălării! Doar chipul tău prelung iubito, lasă-l aşa cum este, răzimat între două bătăi ale inimii mele, ca între Tigru şi Eufrat. |
Moldova Noua
te-am prins că furi din uzină şi te-ai suit în tramvai am pus mîna pe tine saci davai da ce credeai c-a să meargă n-ai fost crescut de părinţi? eu dacă fur de la tine tu cum te simţi? la ce-ai furat tu sacii? cât puteai să iai pe ei? te-ai făcut de ruşine pentru o su di lei mi-e şi milă de tine acuma intri la zdup ce golani sunt acolo uăi te rup :D |
Acum chiar mi se rupe
Puteti sa arucati cu ce vreti Ati spart deja geamurile prin care ii vedeam strambi pe cei drepti Dar ei ma vad la fel Un om fara nici un tel Fara sa stie ca nu caut lumina A inceput sa imi placa in tunel Si acum ma simt atat de usor Desi sunt strivit de greutati Si ar trebui sa strig dupa ajutor Privesc neputincios cum toate se duc Nu-mi pasa, uite, ce mai am arunc Prietenii s-au dus Banii nu au fost niciodata de ajuns Iar fata pe care am iubit-o mi-a spus ca a iubit pe cineva pe ascuns Inocenta.. s-a pierdut si ea pe parcurs Iar rabdarea o consideram de mult un plus Si acum suflu fumul spre cer Nu simt nevoia sa imi cer nici un raspuns ma simt fericit Defapt nu imi pasa ce simt Hai ca m-am dus.. Pa! |
Musai recitată de Pittiş.
Ultima scrisoare de Mihai Beniuc Sfârşitul a venit fără de veste. Eşti fericită? Văd că porţi inel. Am înţeles. Voi trage dungă peste Nădăjdea inutilă. Fă la fel. Nici un cuvânt. Nu-mi spune că-i o formă, Cunosc însemnătatea ei deplin. Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă, Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin. Nu te mai cânt în versuri niciodată, În drumul tău mai mult nu am să ies, Nu-ţi fac reproşuri, nu eşti vinovată Şi n-am să spun că nu m-ai înţeles. A fost desigur numai o greşeală, Putea să fie mult, nimic n-a fost. În veşnicia mea de plictiseală Tot nu-mi închipui că puneai un rost. Şi totuşi, totuşi, câteva atingeri Au fost de-ajuns să-mi deie ameţeli. Vedeam văzduhul fluturând de îngeri, Lumină-n noaptea mea de îndoieli. Când degete de Midas am pus magic Pe fragedă fiinţa ta de lut, Suna în mine murmurul pelagic Al sfintelor creaţii de-nceput. Vedeam cum peste vremuri se înalţă Statuia ta de aur greu, masiv, Cum serioase veacuri se descalţă Şi-ngenuncheate rânduri submisiv La soclul tău dumnezeisc aşteaptă Să le întinzi un zâmbet liniştit Spre sărutare, adorata dreaptă, ‘Nainte de-a se şterge-n infinit. O, de-am fi stat alături doar o oră, Ai fi rămas în auriul vis Ca o eternă, roză auroră De nenţeles, de nedescris. Ireversibil s-a-ncheiat povestea Şi nici nu ştiu de ai să mai citeşti Din întâmplare rândurile-acestea În care-aş vrea să fii ce nu mai eşti. N-am să strivesc eu visul sub picioare, N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag. Aş fi putut să spun: „Eşti ca oricare...” Dar nu vreau în noroaie să mă bag. De-ar fi mocirla-n jurul tău cât hăul, Tu vei rămâne nufărul de nea Ce-l oglindeşte beat de pofte tăul, Ce-l ţine candid amintirea mea. Vei fi acolo veşnic ne-ntinată, Te voi iubi mereu fără cuvânt, Şi lumea n-o să ştie niciodată De ce nu pot mai mult femei să cânt. Acolo, sub lumină de mister, Scăldată-n apa visurilor lină, Vei sta iubită ca-ntr-un colţ de cer O stea de seară blânda şi senină. Şi când viaţa va fi rea cu tine, Când au sa te împroaşte cu noroi, Tu fugi în lumea visului la mine, Vom fi atuncea singuri amândoi. Cu lacrimi voi spăla eu orice pată, Cu versuri nemaiscrise te mângâi. În dulcea lor cadenţă legănată, Te vei simţi ca-n visul tău dintai. Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme) Să plec de-aicea de la voi curând, Când glasul tău vreodat-o să mă cheme, Voi reveni la tine din mormânt*. Şi dac-ar fi să nu se poată trece Pe veci pecetluitele hotare M-aş zbate-ngrozitor în ţărna rece, Plângând în noaptea mare, tot mai mare. _________________ * impresionant să îl aud cum spune asta |
LA Belle Dame Sans Merci
Ballad. I. O WHAT can ail thee, knight-at-arms, Alone and palely loitering? The sedge has wither’d from the lake, And no birds sing. II. O what can ail thee, knight-at-arms! So haggard and so woe-begone? The squirrel’s granary is full, And the harvest’s done. III. I see a lily on thy brow With anguish moist and fever dew, And on thy cheeks a fading rose Fast withereth too. IV. I met a lady in the meads, Full beautiful - a faery’s child, Her hair was long, her foot was light, And her eyes were wild. V. I made a garland for her head, And bracelets too, and fragrant zone; She look’d at me as she did love, And made sweet moan. VI. I set her on my pacing steed, And nothing else saw all day long, For sidelong would she bend, and sing A faery’s song. VII. She found me roots of relish sweet, And honey wild, and manna dew, And sure in language strange she said - «I love thee true.» VIII. She took me to her elfin grot, And there she wept, and sigh’d fill sore, And there I shut her wild wild eyes With kisses four. IX. And there she lulled me asleep, And there I dream’d - Ah! woe betide! The latest dream I ever dream’d On the cold hill’s side. X. I saw pale kings and princes too, Pale warriors, death-pale were they all; They cried - «La Belle Dame sans Merci Hath thee in thrall!» XI. I saw their starved lips in the gloam, With horrid warning gaped wide, And I awoke and found me here, On the cold hill’s side. XII. And this is why I sojourn here, Alone and palely loitering, Though the sedge is wither’d from the lake, And no birds sing. John Keats |
Voodoo Girl
Tim Burton Her skin is white cloth, and she's all sewn apart and she has many colored pins sticking out of her heart. She has many different zombies who are deeply in her trance. She even has a zombie who was originally from France. But she knows she has a curse on her, a curse she cannot win. For if someone gets too close to her, the pins stick farther in. |
Originally Posted by SoricicaMov:
I CANNOT GIVE THE REASONS I cannot give the reasons, I only sing the tunes: the sadness of the seasons the madness of the moons. I cannot be didactic or lucid, but I can be quite obscure and practic- ally marzipan In gorgery and gushness and all that's squishified. My voice has all the lushness of what I can't abide And yet it has a beauty most proud and terrible denied to those whose duty is to be cerebral. Among the antlered mountains I make my viscous way and watch the sepia mountains throw up their lime-green spray. Mervyn Peake |
Movie, ai vazut de curand Bright Star, nu? :)
|
da:x
mi-a placut mult filmul Ben Whishaw:x |
Da. Si mie. Mult mult :) Ma gandeam eu ca de asta ai postat din Keats, ha ha, nu de alta dar voiam sa pun si eu tot un poem de-al lui ;)
|
Cine moare
Pablo Neruda Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei, urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii; cine nu-şi schimbă existenţa; cine nu riscă să construiască ceva nou; cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte. Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru. Moare câte puţin cine evită pasiunea, cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii, acele emoţii care învaţă ochii să strălucească, oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii. Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său; cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis; cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile". Moare câte puţin cine nu călătoreşte; cine nu citeşte; cine nu ascultă muzică; cine nu caută harul din el însuşi. Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat. Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează. Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început; cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea. Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira. Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă. Totul depinde de cum o trăim... Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare. Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul. Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie. Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale. Dacă va fi să furi, fură o sărutare. Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica. Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire. Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi... |
Fericirea (”La dicha” de Jorge Luis Borges) - vezi și o variantă în engleză recitată aici.
Cine îmbrăţişează o femeie este Adam. Femeia este Eva. Totul se întâmplă pentru prima oară. Văzut-am ceva alb pe cer. Că-i luna mi se spune, dar ce pot face cu un cuvânt şi o mitologie? O înfiorare simt când văd copacii. O, cât sunt de frumoşi! Se-apropie de mine cu blândeţe tot felul de jivine pentru ca eu să le spun pe nume. Pe raft stau cărţi, dar litere nu au. Când cartea o deschid, apar şi ele. Când răsfoiesc atlasul, trasez conturul insulei Sumatra. Cine aprinde un chibrit în întuneric născoceşte focul. În oglindă cineva stă la pândă. Cine priveşte marea vede Anglia. Cine recită un vers de Liliencron a intrat în luptă. Am visat Cartagina şi legiunile care au nimicit Cartagina. Am visat spada şi balanţa. Lăudată fie dragostea în care nu există posesor şi posedat, căci amândoi se lasă în voia ei. Lăudat fie coşmarul, care ne arată că putem crea iadul. Cine se scaldă într-un râu se scaldă în Gange. Cine priveşte un ceas de nisip vede năruirea unui imperiu. Cine se joacă cu un pumnal prevesteşte moartea lui Cezar. Cel care doarme este toţi oamenii. În pustiu am văzut apărând Sfinxul, pe care chiar atunci îl terminaseră. Nimic nu e atât de vechi sub soare. Totul se întâmplă pentru prima oară, dar într-un chip veşnic. Cine citeşte cuvintele mele le inventează. |
Recomand tuturor pe Grigore Vieru(evident,mă adresez celor care încă nu îi cunosc opera mastrului).
|
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
de Radu Gyr Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, nu pentru patule, nu pentru pogoane, ci pentru văzduhul tău liber de mâine, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri, pentru cântecul tău ţintuit în piroane, pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Nu pentru mania scrâşnită-n măsele, ci ca să aduni chiuind pe tapsane o claie de zări şi-o căciula de stele, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane şi zărzării ei peste tine să-i scuturi, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Şi ca să pui tot sărutul fierbinte pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane, pe toate ce slobode-ţi ies inainte, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii! Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane! Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Ce soartă a avut acest om. Putea fi următorul Eminescu. |
O poezie dintre acelea care dau titluri de filme. Vezi aici.
http://updateslive.blogspot.com/2008...arrokhzad.html |
Rezultatul concursului de muzică ușoară al grupului Euroviziunii mi-a evocat faimoasa lamentație a bătrânului Will:
Sonetul LXVI (în traducerea clasică a lui Mihnea Gheorghiu) Mă uit scârbit la tot, şi-aş vrea să mor, Decât să-l văd slăvit pe ticălos, Iar pe sărman de râsul tuturor, Să-l văd tăgăduit pe credincios, Pe vrednicul de cinste, oropsit, Şi pe femei batjocorite crunt, Pe cel făr’de prihană pedepsit Şi pe viteaz răpus de cel mărunt Şi artele sub pintenul despot. Să văd prostia doctor la deştepţi, Şi adevărul, “vorbă de netot” Şi strâmbul poruncindu-le la drepţi. Mă uit scârbit la tot şi bun rămas! Dar dacă mor, iubirea-mi cui o las? Clichează aici pentru un eseu despre traducerea acestui sonet, eseu care conține varianta originală în engleză, precum și alte șase tălmăciri aparținând unor diverși autori. Să gândim pozitiv și să nu ne lăsăm înfrânți de dezamăgiri! |
Cîntec de circ
de Oana Sanziana Marian Primul lucru pe care i l-am spus dimineaţă a fost «Danny, nu mai vreau să mor virgină», la care mi-a răspuns, fără ca măcar să mă privească-n faţă, «Avem timp, Lassie, avem timp», şi-a trebuit să mă întreb, în schimb, ce caut eu aici, întinsă pe spate, purtînd lenjerii băieţeşti, aşteptînd să debutez în societate. De-afară se-auzeau sunete pe care le ştiam din copilăria mea petrecută prin corturi de circ: «Dunărea albastră» cîntată la flaşnetă, clopoţelul maşinii de-ngheţată a lui Janek, arcurile trambulinelor, tunul, dar cum rămîne cu ce nu ştiam să ascult? Şi Danny înfăşurat, ca Sfîntul Sebastian, în cearşafuri, curat şi pufos şi rănit de-un arcaş de mult plecat. Eu am făcut dragoste; el a dormit. N-aş zice că eram nefericită cu aranjamentul nostru ciudat. Eram fericită ca un copil care n-a văzut niciodată oceanul. |
The Square Root of Three*
by Dave Feinberg I fear that I will always be a lonely number like root 3 A three is all that’s good and right, why must my three keep out of sight beneath a vicious square root sign I wish instead I were a nine For nine could thwart this evil trick with just some quick arithmetic I know I’ll never see the sun as one point seven three two one Such is my reality A sad irrationality When Hark! What is this I see? Another square root of a 3 does quietly come waltzing by Together now we multiply to form a number we prefer, rejoicing as an integer We break free from our mortal bonds, and with a wave of magic wands, our square root signs become unglued and love for me has been renewed *e recitata intr-o secventa din filmul Harold & Kumar Escape from Guantanamo Bay, asa am aflat si eu de existenta acestei poezii. |
Anaemona, percuteaza!:-*
Nichita Stănescu Viata mea se iluminează Părul tău e mai decolorat de soare, regina mea de negru şi de sare. Ţărmul s-a rupt de mal şi te-a urmat ca o umbră, ca un şarpe dezarmat. Trec fantome-ale verii în declin, corabiile sufletului meu marin. Şi viaţa mea se iluminează, sub ochiul tău verde la amiază, cenuşiu ca pământul la amurg. Oho, alerg şi salt şi curg. Mai lasă-mă un minut. Mai lasă-mă o secundă. Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip. Mai lasă-mă o briză, o undă. Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp. http://www.trilulilu.ro/pemplemousse/5bf71306586d2d |
Judex, am percutat :) sintem gind in gind cu Nichita
:-* http://www.trilulilu.ro/danyael/9b6878c1038b91 Si un alt poet pe care-l iubesc, de care m-am indragostit cind l-am auzit pe Horatiu Malaele recitindu-i citeva poezii. Prima poezie ascultata http://www.trilulilu.ro/nicolus/5b6dbb5052f3bd cand treci prin oras ca zanele prin ceata pupa-ti-as caleasca pe roata din fata sufletul din mine iese-n straie fine si-o ia dupa tine pe ulite line cu ochii cat ceasca si fluturi pe coate pupa-ti-as caleasca pe roata din spate |
Două definiții...
|
misto Ipu... =))
si acum, putin Cartarescu: "Ningea pe Colentina şi erau steluţe în genele ei. Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru şi erau steluţe, steluţe, steluţe în genele ei. Ningea, ningea, ningea peste Colentina demult, demult... da, dragii moşului, erau... erau steluţe în genele ei." (Mircea Cartarescu, Stelute in genele ei) si "Luceafarul" modern: intr-o zi chiuveta cazu in dragoste iubi o mica stea galbena din coltul geamului de la bucatarie se confesa musamalei si borcanului de mustar se plinse tacimurilor ude. in alta zi chiuveta isi marturisi dragostea: --stea mica, nu scinteia peste fabrica de piine si moara dimbovita da-te jos, caci ele nu au nevoie de tine ele au la subsol centrale electrice si sint pline de becuri te risipesti punindu-ti auriul pe acoperisuri si paratraznete. stea mica, nichelul meu te doreste, sifonul meu a bolborosit tot felul de cintece pentru tine, cum se pricepe si el vasele cu resturi de conserva de peste te-au si indragit. vino, si ai sa scinteiezi toata noaptea deasupra regatului de linoleum craiasa a gindacilor de bucatarie. (Mircea Cartarescu, "Poema chiuvetei") poeziile nu sunt in totalitate postate aici, dar sper ca v-am trezit interesul sa le cititi, mai ales a doua, care infatiseaza o ironie la adresa "Luceafarului" lui Eminescsu.... |
"...Shall I part my hair behind? Do I dare to eat a peach?
I shall wear white flannel trousers, and walk upon the beach. I have heard the mermaids singing, each to each. I do not think that they will sing to me..." T S Eliot Reading The Love Song Of J Alfred Prufrock |
Ninge cu cenuşă neagră
Peste bradul acum ofilit Şi de crezi că lumea e mai dragă, Ninge cu cenuşă albă. Dar de ce să crezi că-i dragă, Când ea-i sumbră şi urâtă? Nici un optimist n-ar crede Că lumea îl încântă. |
| All times are GMT +2. The time now is 06:32. |
Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.
