@Cretzulynne
Ai sintetizat ce am scris eu pe larg.
După cum vezi, intervenția ta este singulară, nimeni nu mai este interesat de filmul românesc.

Intr-un fel sau altul, cei interesati de cinema-ul romanesc vor fi mereu cineastii profesionisti. Trebuie doar sa fie indrumati in directia cea buna.

Intotdeauna am considerat ca pentru a schimba lucrurile, trebuie doar sa incepi. Un pas mic e suficient. Doar sa fie facut acel pas!

Nu credeam că trebuie să definim „filmul românesc”! Înseamnă să definim și „românesc”!

Ți-am văzut lista cu subiecte. Te duce gândul prea departe. E ușor a spune să faci un film după „Luceafărul”.

Am vrut să te întreb de data trecută: ai văzut interviul scenaristului care și-a publiat scenariile în volum și nu l-a luat în seamă niciun cineast? Se pare că nu. Despre ce discutăm? De ce să scrii un scenariu despre Alexandru Ioan Cuza, când nimeni nu ți-l citește? Să schimbăm mentalitatea? Care mentalitate? Cum? Am scris în materialul meu, Ada Solomon declară public faptul că nu citește scenarii. Și nici Mungiu, nici Tudor Giurgiu, nici cel mai neînsemnat regizor. Nimeni nu citește scenariile altora. Cum să le schimbi „mentalitatea”?
Trebuie schimbată Legea Cinematografiei. Te-ai implicat în treaba asta?

La punctul 10 spui: „Filmele sa fie facute din pasiune”! Glumești? N-ai citit cu atenție materialul meu! Face filme cine are diplomă de făcut filme. Nu se cere nicăieri pasiune, talent, abnegație, prostii d-astea!

În comunicare există 3 etape: criptarea (codarea, codificarea mesajului), transmiterea și decriptarea.
În fiecare dintre cele 3 etape există riscul contaminării, alterării, mesajului. Dar în special la decriptare, deoarece receptorul nu folosește, din diverse motive, același cod de criptare/decriptare.
Așa că nu știu dacă e o ironie când spui: „Nu, nu am citit nimic de pe acest topic”.
Nici când spui: „Abia in iulie ma voi apuca sa studiez temeinic cinematografia romaneasca” nu o pot lua chiar de bună. Adică până acum ce ai făcut? Văd că ești „guru” pe Forum!

Evident, vizați sunt tinerii. Pe aceștia îi găsim în sistemul de învățământ. De foarte multe ori i se reproșează acestui sistem românesc faptul că tinerii nu învață ce trebuie. Ce trebuie, de fapt? Păi exact ce nu se face în școli. Nu li se spune, practic nici profesorii nu prea știu să explice, care este rolul efortului intelectual în dezvoltarea intelectului. Sau rolul imaginației. Stimularea imaginației înseamnă mărirea capacității de anticipare. Dacă oamenii ar avea mai multă imaginație, ar anticipa consecințele mai rapid și cu mai multă acuratețe, și multe conflicte, minore sau mai profunde, ar putrea fi evitate. Adică viața ar fi mai frumoasă. Aceste lucruri pot fi realizate în bună măsură prin filme. Atât prin vizionare, cât și prin realizarea lor. Desigur, discret, subtil, pentru că organismul uman are un sistem de apărare care respinge tratamentele brutale. Impunerea, pentru că uneori nu poate fi evitată, trebuie precedată de inducerea unui respect față de un program, față de o autoritate.

De exemplu, când eram la liceu în Câmpina, pedagogul internatului, benevol/obligatoriu, ne-a dus într-o duminică seara la Casa de Cultură. Trebuia seara, pentru că urma o proiecție de diapozitive color realizate în peșteri. Am fost fascinat de acele imagini, care nici nu aș fi crezut că există. Similar, am văzut un film cu un naufragiu pe mare. De atunci am înțeles că imaginea/filmul este cel mai eficient mijloc de comunicare, nu numai în spațiu, dar și în timp.

Prin reducerea săptămânii de lucru la 5 zile, cum învățarea este înfrățită cu tinerețea, iar aceasta nu stă pe loc, diriginții sunt obligați să organizeze acțiuni extrașcolare, pe care să le menționeze în rapoartele de activitate. Le menționează, dar nu le fac. Nu numai din cauza faptului că ei înșiși nu sunt pregătiți pentru așa ceva, dar și pentru că elevii nu cooperează. Deși ar fi cea mai simplă acțiune, vizionarea unui film este exclusă. Nu există film românesc fără un vocabular vulgar/obscen, cu pretenție de artă. Am văzut și un lungmetraj de animație care era atins de această pecingine, și filme care ar fi trebuit să fie și pentru copii! Cineaștii noștri nu-s capabili să accepte că un profesor care își dă toată osteneala să educe elevii, nu poate să le spună că vocabularul trivial duce la violență verbală, care de cele mai multe ori degenerează în violență fizică, apoi să vadă împreună filme în care vulgaritatea e ceva „firesc”, „natural”, numai pentru că „artistul cineast” nu a fost capabil să găsească altă exprimare, eventual cinematografică. Apoi, dacă altă cale nu ar exista, un „bip” la locul potrivit în momentul potrivit ar fi numai bun, dar „artistul” consideră că astfel i se alterează „opera”. Dacă ar face filmul pe banii lor, i-ar interesa și numărul de spectatori, pe care i-ar găsi foarte ușor printre tinerii din sistemul de învățământ. Pe de altă parte, dacă o astfel de exprimare ar fi agreată, filmele românești ar avea mai mulți spectatori, nu doar câteva mii! Sunt filme în care joacă excelent și copii, dar aceștia nu le pot viziona „cu clasa”, sau cu părinții! N-aș fi uzat de această pledoarie, dar ANCR, pe lângă realizarea filmelor proprii, își propune și promovarea filmelor profesioniștilor, iar din acest punct de vedere are oarece dificultăți.

Liceenii, cel puțin cei din București, care vor să intre la UNATC, fac și ei filme în prezent, dar, cum era de așteptat, îi copiază pe discipolii lor, încât nu pot organiza proiecții nici în școlile proprii.

10 Most Expensive Mistakes Filmmakers Make

Vrei să spui, Cretzulynne, că d-aia nu vin românii la filme românești...

Nu credeam că trebuie să definim „filmul românesc”! Înseamnă să definim și „românesc”!

“The Romanians are a social phenomenon. As a nation among nations, they are westerners evolved in the East. They are Latins surrounded by Slavs. They are Romans two thousand years away from Rome. They are contemporaries re-produced on Trajan’s Column.

They are peasants with the utmost in sophistication. They farm instinctively, but are suspicious of machinery. They speak a language like Italian but the majority of their words are Slavonic. They are superstitious but religious at the same time. They are astutely intelligent, but refuse to be intellectual. They submit to invasion but preserve their identity. They support great wealth and extreme poverty. They produce striking beauty yet can live in filth.

As a collective personality, the Romanians are Oriental in their souls although Latin on the surface. Their patience is almost unending but they are quick to explode in argument; they are peace-loving yet would disintegrate without controversy. They are passive but strong in their resistance; spontaneously adaptable, still difficult to influence. They are romantic but never escape from reality.

They are charming yet cruel in their ridicule, warmly emotional but calculating, generous yet concentrate on the ‘main chance.’ They are opportunistic but lose interest after they have gained the advantage; they seize the moment, still adopt the long view.

The Romanians are a people of colorful contrasts and extreme extremes, born in classic times, ravaged by barbarians, indentured to the Turks, dominated by the Byzantines, the Greeks, dictated to by the Hungarians, Poles, Austrians and others, seduced by the French and not recognized as a country until 1878. Yet they emerge with a character that defies this confusion, that is definitely, emphatically, unmistakably Romanian”

Nu numai ca pe noi ne-au plictisit cu filmele romanesti dar pana in 1990 i-am omorat si pe vietnamezi si pe chinezi cu filmele noastre date frecvent la televiziune.Am trait un moment penibil la Hue,Vietnam cand ghidul grupului a aflat din ce tara vin.Vreo 20 germani si olandezi auzeau lamentatiile ghidului care s-a plans ca filmele romanesti i-au distrus copilaria , mai ales ca erau date foarte des și altceva nu vedeau.Ce prost m-am simtit....