Mda, viata insasi e un plagiat.

si pe astea le-ai pus la imperfect :))

Nu e semnificativ... Erau, sunt - ok... M-am referit la momentul realizärii, nu neapärat la perenitate.

Vadim în România Mare despre scandalul cu Sergiu Nicolaescu:

* Acelora care ne întreabă de ce nu-i replicăm lui Sergiu Nicolaescu pentru elucubraţiile slobozite într-o fiţuică obscură, le răspundem pe puncte: 1) Regizorul respectiv are 80 de ani; 2) El a suportat două operaţii pe creier; 3) Noi încă mai credem că mizeriile alea n-au fost debitate de Sergiu Nicolaescu, ci de Sergiu Băhăian. Şi încă ceva, pentru inculta Simona Odorhean, de la foaia "Cancan" (apuca-ne-ar de Christi Ciocan): văduva lui Octavian Goga nu se numea Ventura (?!), ci Veturia! *

http://www.youtube.com/watch?v=xkwFfKumKx0

Sergiu Nicolaescu, interviu pentru revista Poliţiei Române

http://www.politiacapitalei.ro/Revis...rie%202010.pdf

Interviul integral în cadrul revistei, numărul din ianuarie 2010

Alimanisteanu, huh??? =))

Reînvierea din morţi a Comisarului Moldovan (Editorial / Florin Condurăţeanu)

Mai întoarce Doamne roata/ Să-mi mai văd o dată soarta/ Să-mi văd anii tinereţii/ Să-mi văd strălucirea vieţii/ Doamne, vai ce repede au trecut!"

Superb şi adânc sună cântecul excelentei Maria Dragomiroiu, care te pune pe gânduri, îţi reîntoarce nostalgii şi te face să retrăieşti cu sufletul şi mintea de acum clipe ale tinereţii năvalnice. În emisiunea mea de la Antena 2 i-am invitat pe cei aduşi în talk-show, personalităţi de calibru, să gândească în ce moment al vieţii ar dori să oprească roţile destinului şi să tragă într-o "parcare" a sorţii lor pentru a se bucura de clipele acelea minunate. Răspunsuri fermecătoare şi adesea neaşteptate.

De exemplu: Sergiu Nicolaescu îşi amintea imaginea mamei, olteancă aprigă şi româncă până la ultima moleculă, luptătoare ca şi cercetaş pe frontul de pe Jiu, care în timp ce-l alăpta la sân îi cânta cântece patriotice. Îşi mai amintea Sergiu Nicolaescu cum a moştenit de la mama lui iubirea pentru senzaţionala eroină Ecaterina Teodoriu, care locuise în gazdă în casa familiei lui şi apoi luptase cu mama lui în prima linie pentru România. Îşi mai amintea Sergiu Nicolaescu cum s-a luptat pentru a reînvia personajul comisarului după moartea lui Moldovan în "Cu mâinile curate" la cererea poruncitoare a publicului, care-l îndrăgise pe comisarul creat de Nicolaescu. Scriitorul Titus Popovici nu voia să-l readucă în serial şi, până la urmă, Sergiu l-a reinventat în pielea comisarului Miclovan.

Zbârci!
Täntäläu' o-ncurcatärä comisarii! :))

lasa bah ca si italienii l-au copiat pe Miclodovan . doar l-au creat pe Cattani ! :))) care a murit asemanator cu Moloclovan ! este ca am dreptate? (Gluma, doh!)




PS: Vrem, nu vrem tot Serj este subiectul celui mai de succes topic de pe forumu cinemagia :)

Nope.
I.M.M. l-a bätut pe departe.
(Cum era si firesc!)

"Titel, Horia, Claudiu şi Marcel sunt prieteni buni încă din copilarie, când chiuleau de la şcoală ca să joace poker. Ajunşi la maturitate, cei patru ocupa poziţii importante în societate: Claudiu este un senator de prim rang, Horia - chirurg plastic de succes, Titel - un mafiot influent, iar Marcel - arhitect milionar în SUA. Cu toate că drumurile lor s-au separat demult, ei se reunesc ocazional pentru o partidă de poker. Ultimul joc, pentru care Marcel este aşteptat să vină direct din State, va scoate la iveală afacerile murdare ale celor patru. Titel şi Claudiu încep să se şantajeze şi să se ameninţe din cauza unor conflicte de interese. Horia încearcă să îi impace şi să gaseasca o soluţie de mijloc, numai pentru ca la final cei trei să fie traşi pe sfoară de Marcel"

(prezentarea filmului Poker)

http://ro.mediapropictures.com/filme...-poker-5475506

E dupa o piesa de teatru nu-i asa? am ascultat piesa de teatru de la radio.

Da, de Adrian Lustig. Se joacä la Teatrul de Comedie.

Sergiu Nicolaescu îi dă sfaturi lui Bute: «Să nu accepte bătaia din prima» (Libertatea)

Cu prilejul confruntării dintre Lucian Bute şi Edison Miranda de pe 17 aprilie, Sergiu Nicolaescu (79 de ani), cel mai apreciat regizor român, şi, totodată, un fost practicant al “nobilei arte”, şi-a permis să-i dea câteva sfaturi pugilistului gălăţean. Mai mult, maestrul i-a recomandat lui Bute să vizioneze pelicula “Ringul”, pentru a acumula energie pozitivă înainte de meciul cu sud-americanul. Lucian Bute, campionul mondial al versiunii IBF, va lupta pe 17 aprilie împotriva columbianului Edison Miranda, prilej pentru maestrul Sergiu Nicolaescu, un împătimit al boxului, să-i dea câteva sfaturi gălăţeanului: “Dacă îşi va da seama că Miranda este un boxer «bătăuş », Lucian ar trebui să aplice o tactică de tatonare. Să-l ţină la distanţă şi să nu accepte bătaia din prima. Să nu atace în primele trei reprize, pentru că ar putea risca foarte mult”.

Şi maestrul a practicat acest sport

Sergiu Nicolaescu ştie şi când ar trebui să declanşeze Bute atacul împotriva lui Miranda: “Abia după ce se consumă primele runde trebuie să dea drumul la pumni. Lucian are o tehnică excelentă şi un pumn puternic. Îl pot compara cu orice pugilist de renume din lume. Aş merge cu mare plăcere la un meci de-al lui Bute, dar doar dacă l-ar disputa în România”, ne-a declarat Nicolaescu, care, în adolescenţă, a practicat boxul: “Părinţii nu mă lăsau. Ziceau că pumnii îmi strică faţa. Mă duceam însă pe ascuns. Asta până când tatăl meu m-a văzut într-o sală unde se organizau meciuri, la cinematograful Capitol din Bucureşti. Mi-a tras o bătaie şi aşa am renunţat la boxul profesionist”.

Îi recomandă filmul «Ringul»

Ca modalitate de relaxare, înainte de meciul cu Miranda, Nicolaescu îi recomandă lui Lucian să vizioneze “Ringul”, filmul regizat chiar de maestru în 1983: “E un film despre oameni puternici, despre luptători. Cred că l-ar ajuta pe Lucian”. Pentru filmul “Ringul”, în care a jucat rolul principal, Nicolaescu s-a antrenat 10 ore pe zi cu un campion european şi nu a avut dublură.

Sergiu Nicolaescu: "Becali e comic!" (Gazeta Sporturilor)

Sergiu Nicolaescu e mîndru că replica lui celebră de acum 38 de ani, "Un fleac, m-au ciuruit!", a făcut deliciul "Derby-ului de România", Dinamo - Steaua 2-0. "Gigi Becali şi Cristi Borcea sînt nişte figuri. M-au amuzat teribil cum s-au tachinat folosindu-se de replica mea din finalul filmului <Cu mîinile curate>. Mă bucur că oamenii îşi mai amintesc de ele, chiar dacă nu întotdeauna sînt folosite prea inspirat", a dezvăluit marele regizor şi actor Sergiu Nicolaescu, care va împlini 80 de ani pe 13 aprilie.

Film de comedie cu Gigi

El vede în patronul Stelei o muză perfectă: "Pînă la urmă nu-l iert pe Gigi Becali şi o să fac un film despre el, fiindcă exprimă perfect genul omului de condiţia lui. E comic rău. Voi analiza mai atent ideea după premiera comediei politice <Poker>, de pe 9 aprilie".

=))

Mai era unu pe aici care vroia să facă film cu viaţa lui Guţă.

Nicolaescu face un film după scenariul lui Vadim

"Nu mă las", spune pentru "Gândul" Sergiu Nicolaescu. Regizorul începe într-o lună şi jumătate filmările la noul său proiect "Candele de zăpadă", după un scenariu semnat Corneliu Vadim Tudor. Un proiect care a stat ceva în sertarul lui Nicolaescu, având în vedere că scenariul a câştigat concursul Centrului Naţional al Cinematografiei în 2004.

Până la filmările din mai însă, Sergiu Nicolaescu revine pe ecrane cu o nouă producţie: "Poker", a cărei premieră va fi pe 9 aprilie. "Nu eram decis să fac comedie, dar mi-am suprins producătorii, aşa cum s-a întâmplat şi cu «Nea Marin Miliardar»", spune regizorul. De altfel, filmul, un clasic al genului, este cea mai vizionată producţie românească din toate timpurile, potrivit unui studiu realizat de Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România. Aşa că Nicolaescu a mai abordat această cheie, odată cu începerea în toamna trecută a filmărilor la "Poker". O adaptare a piesei de teatru cu acelaşi nume, care se joacă de ani buni la Teatrul de Comedie din Bucureşti. "Este cu totul altceva, spune Valentin Teodosiu, unul dintre interpreţii rolurilor principale, pentru că în primul rând textul este diferit, ceea ce mă şi încurca la teatru uneori [...]. În mare este asemănător pentru ca rolul este acelaşi, dar mijloacele sunt altele. La teatru jucăm să ne înţeleagă şi cel din ultimul rând, că de aia dă banii, ca să ne audă. Aici suferinţa se joacă altfel decât la teatru: şi râsul, şi toate stările se reduc foarte mult."

Sergiu Nicolaescu: „Ceauşescu voia să înăbuşe Revoluţia cu «Mircea»!“

Sergiu Nicolaescu (80 de ani) e sigur că dictatorul Nicolae Ceauşescu a vrut să liniştească poporul agitat cu un film de cinema despre un voievod bătrân. Regizorul povesteşte că, în anul Revoluţiei, a refuzat să se întoarcă în România din cauza cenzurii. El a stat şase luni în RFG, dar neagă vreo legătură cu serviciile secrete, pe motiv că are o fire „mai liberă". Sergiu Nicolaescu vorbeşte despre Revoluţie ca despre un film de acţiune, mai exact - „acţiunea mea din decembrie".

Într-un interviu în două părţi, regizorul spune destul de multe. După trei ore de confesiuni, undeva în beciul vilei sale, amenajat ca birou de lucru, regizorul oftează - „Hai, că vă spun prea multe" -, şi nu ne mai spune nimic. Până atunci, însă, Sergiu Nicolaescu şi-a amintit că el l-a făcut mare pe Ion Iliescu în acel decembrie, că l-a învăţat cum să nu mai spună „tovarăşi" în public, salvându-i cariera politică, dacă nu şi viaţa, că l-a ales fiindcă, spre deosebire „de idioţii de prin Televiziune", avea „ceva în privire". Şi-a amintit că Nicolae Ceauşescu a dat drumul filmului „Mircea" chiar pe 22 decembrie. Aşa credea el că va distrage atenţia mulţimii - presupune regizorul. Şi-a amintit că Revoluţia a fost bine controlată de „agenturili" străine şi că Ion Iliescu şi Nicolae Militaru se agreau de ceva vreme, destul de conspirativ.

„Adevărul": Domnule Nicolaescu, care vă este cel mai drag dintre toate filmele pe care le-aţi făcut?

Sergiu Nicolaescu: Mie dragi îmi sunt două: „Osânda" şi „Ultima noapte". Gustul meu nu e de film istoric, nici de aventuri. Prefer filmele mai de artă. Dar, fără doar sau poate, „Mihai Viteazul" e cel mai bun film al meu.

Aţi avut concurenţă între voievozi. Aţi făcut şi „Mircea"...

Da, am făcut şi „Mircea", unde, în rolul principal, am jucat chiar eu. „Mihai Viteazul" e mai dramatic, dar „Mircea" e mai important, e foarte important, fiindcă e făcut în 1989. Pe 5 iunie trebuia să am premiera, filmam în Germania Federală şi primesc un telefon: „Tovarăşe Sergiu, trebuie să veniţi, fiindcă poimâine vă duceţi la tovarăşii...". Zic: „Păi, vin oricum, că am premieră". Zice: „Nu se ţine premiera". „Nu se ţine premiera?! Atunci faceţi cu filmul ce vreţi, că eu nu mai vin! Dacă încearcă să schimbe ceva cu filmul ăsta, eu nu sunt de acord!". Atunci a fost deşteaptă Suzana Gâdea, de la Cultură, că m-a sunat: „Sergiu, te rog să vii, că mergem la...". „Nu vin, tovarăşa. Mi-a dat telefon tovarăşul nu-ştiu-care, nu vin". A urmat o mică pauză. „Alo? Alo? Ce se întâmplă, dragă?! Nu mai aud nimic!", zicea ea. Deşteaptă! Ca să nu fie nevoită să mă toarne. A zis „n-am auzit" şi a scăpat.

Şi ce-aţi făcut, cum s-a rezolvat?

N-am venit. N-am venit decât în noiembrie. „Mircea" a avut premiera în decembrie!

O surpriză în decembrie

Şi până în noiembrie aţi stat în Germania Federală?

Da, am avut două lucrări de făcut. Şi, în noiembrie, am venit după căderea Zidului Berlinului. Deci eram la 15 metri de Poarta Brandenburg şi am văzut ce înseamnă surpriza. Şi lucrul ăsta l-am văzut şi în România, la Congresul al XII-lea, când Constantin Pârvulescu l-a criticat deschis pe Nicolae Ceauşescu. Când Pârvulescu a luat cuvântul, eu eram în faţă, în primele rânduri, cu Titus Popovici lângă mine. Titus era membru în CC. Când i s-a dat cuvântul lui Pârvulescu, toată sala a mârâit. Să mârâi într-o sală în care e şi Ceauşescu! Era ceva! Vine Pârvulescu, spune ce spune, cu binecunoscutele lui declaraţii în faţa lui Ceauşescu, şi câştigase lumea, domnule, câştigase lumea! Şi în momentul ăla, eu i-am spus lui Titus: „Titus, mă duc şi eu la tribună!". „Bă, eşti nebun? Mă bagi în rahat?". Am rămas locului. Şi atunci Pârvulescu a făcut o greşeală. A zis cam aşa: „Ştiu că aici e plin de Securitate. E plină sala de securişti!". S-a întors şi a plecat. Asta fost o greşeală. În timp ce vorbea Pârvulescu, eu mă uitam la Ceauşescu, la primul-ministru, la toţi. Erau terminaţi! La urmă, primul-ministru a zis: „Tovarăşi, pauză!". A ţinut o pauză de o oră şi pe urmă au dat cuvântul unor intelectuali şi intelectualii ăştia l-au făcut praf pe Pârvulescu şi l-au ridicat în slăvi pe Ceauşescu. În pauză, l-am văzut pe Pârvulescu plecând. Mă, şi nu se uita nimeni la el! Nimeni! Toată lumea întorcea capul. Şi în momentul acela mi-am dat seama că surpriza îi învinge pe comunişti, aşa am făcut comparaţia. Şi toată acţiunea mea din decembrie a fost bazată pe surpriză!

Ce-aţi făcut din iunie până în noiembrie? La ce aţi lucrat? Şi de ce spuneţi „acţiunea mea din decembrie"?

Am lucrat, da, la filme am lucrat. Şi în noiembrie am văzut clar ce înseamnă surpriza...S-au lăsat surprinşi chiar şi nemţii! Trebuia, deci, surpriză!

Aţi povestit de mai multe ori că, în decembrie 1989, eraţi foarte pornit împotriva lui Ceauşescu. Sentimentul acesta vi s-a acutizat atunci, când vi s-a interzis premiera la „Mircea"? Când aţi realizat că nu se mai poate cu familia Ceauşescu?

Când a atacat Pârvulescu! Când am văzut reacţia sălii, mi-am zis: „Domnule, ăştia toţi au în cap aşa ceva!". Deci, se cam săturase lumea de Ceauşescu.

Dar a mai durat mult, încă zece ani, până când a picat Ceauşescu!

Domnule, el mergea pe forţă şi violenţă. Forţa lui era, în primul rând, în Securitate, în Partid şi în Armată. Astea erau cele trei forţe care erau de partea lui. Partidul era cel mai uşor de învins, pentru că n-avea valoare. Ofiţerii şi soldaţii sunt mai disciplinaţi, în mod normal, urma Securitatea ca o forţă. Numai că împăraţii romani, dacă îţi aduci aminte de ei, şi ei dominau prin frică, dar, din când în când, dădeau nişte jocuri: le dădeau de băut, de mâncat o săptămână... Deci făceau chef peste tot. Deci, pe lângă frică, trebuie să mai dai descărcări pentru întreg poporul.

Asta a uitat să facă Ceauşescu.

Asta! El a mers numai pe frică, frică, frică, frică! De aceea, am încercat un recurs la surpriză. Să acţionez într-un miting de-al lui, în cea mai imposibilă situaţie. Să declanşez Revoluţia în timpul mitingului - asta am avut în cap! Mitingul ăla dirija toată ţara. La Timişoara, Guşă a retras Armata, pe 19 şi 20. A retras Armata în cazărmi, cu blindate cu tot. Şi aştepta 21. De ce aştepta 21? Pentru că pe 21, la Bucureşti, Ceauşescu ţinea mitingul, erau muncitori care luau cuvântul şi trebuia să fie un entuziasm. Ştii ce se întâmpla? În aceeaşi după-amiază, ieşeau Armatele la Timişoara pe străzi şi îi curăţau pe toţi. Nici nu mai stăteau la îndoială, pentru că aveau, vezi Doamne, susţinerea Bucureştiului. Ăsta era momentul care nu trebuia pierdut!

Fără filme despre '89
Sergiu Nicolaescu neagă că l-ar fi ştiut şi el pe Ion Iliescu „dinainte", neagă vehement că ar fi fost regizorul Revoluţiei, neagă folosind urâta expresie „eh, rahat!", neagă că ar fi fost racolat şi ar fi împlinit o misiune trasată de servicii secrete, neagă că va mai face un film despre 1989. „Am făcut unul şi nu l-a văzut nici dracu'"- spune. E un argument.

Am trecut prea repede peste un moment. Ce v-au făcut atunci când v-aţi întors din Germania?

Mi-au ridicat paşaportul.

Atât?! Şi cine a stabilit să fie premiera la „Mircea" în decembrie?

N-a stabilit-o nimeni.

Atunci, cum s-a petrecut?

Asta nu ştiu.

Pur şi simplu, l-au dat fără acordul dumneavoastră?

Tipul care ştia lucrul ăsta e mort, nu vreau să intru în detalii. A murit destul de repede după 1989 şi n-am apucat să stau de vorbă cu el. La un moment dat, cred că Nicolae Ceauşescu a cerut să vadă filmul. Eu aveam nişte dosare albastre, cumpărate de la Paris. Românii aveau dosarele d-alea nenorocite. Deci dosarele albastre, ca ale mele, nu existau. Când am intrat în birou la Ceauşescu, pe 22, avea o masă plină cu dosare. Şi, când mă uit acolo, văd dosarul meu. Era pus mai la suprafaţă!

Aşa, şi de ce nu au lăsat premiera în iunie?

Stai că-ţi spun, că atunci mi-am dat seama că are instinct de conservare şi de dictator. Avea instinct, nu ştiu dacă ţineţi minte „Mircea". Începe filmul cu o luptă şi, la un moment dat, fratele meu e în armata adversă. Şi în lumină apare Mircea. Şi armatele se opresc, cei doi înaintează unul spre celălalt. Deodată vine replica asta: „Frate, noi suntem făcuţi pentru a fi supuşi celor tari. Noi nu suntem nimic, nici tu, nici eu. Trebuie să ne supunem celor puternici". Şi eu spun fraza următoare: „Eu nu vreau să domnesc peste oameni în genunchi, nici să-i mai fac să se închine şi străinilor". Când o fi auzit-o Ceauşescu, i s-a zgândărit treaba! Şi mai aveam vreo cinci-şase poveşti de genul ăsta în film. Deci, ce-am făcut eu din Mircea? Un om opus lui Ceauşescu. Opus! Fizic, un tip puternic, aspru, dar alt gen, nu umbla cu găinării. Ceauşescu era tare datorită stăpânirii. El prin frică stăpânea poporul, înţelegi? Pe masă, deci, la Ceauşescu am găsit o copie care avea nişte tăieturi şi pe urmă era lipită la loc. În momentul ăla m-am gândit şi m-am uitat unde au făcut tăieturile. Erau unde eu spuneam lucrurile astea. Şi faptul că Ceauşescu s-a gândit să dea drumul la film... El pe seara de 21 a căutat să-i cheme la el pe Dan Deşliu şi pe Păunescu. Eu cred că în seara aia, sau cu o zi înainte, Ceauşescu a văzut Mircea cu tăieturile făcute de ăştia. Apoi a dat un telefon şi a zis: „Mâine băgaţi «Mircea»!" El a încercat să ia poporul, să-l ducă la cinematograf şi să uite de Revoluţie. Şi de aia i-a dat drumul lui „Mircea" chiar pe 22 decembrie! Ceauşescu voia să înăbuşe Revoluţia cu „Mircea".

Era posibilă reacţia asta, să dea lumea năvală în sălile de cinema şi să nu mai fie nicio Revoluţie?

Atunci nu se punea problema de filme. Era prea...

Spuneaţi cândva că voiaţi să puneţi mâna pe două TAB-uri şi...

Astea sunt poveşti, multe se spun. Îţi dai seama că eu eram un om cunoscut, toată lumea profita de asta, pe unde mergeam. Oamenii mă văzuseră la televizor şi ştiau că sunt cu ei. Şi lumea simţea nevoia de ajutor. În clipa în care mă vedeau, oamenii strigau:
„Sergiu!, Sergiu!". Mă ridicau pe umeri. Dacă stau să mă gândesc, ce am văzut eu cel mai mult la Revoluţie? Am văzut cerul... V-am zis, oamenii m-au ridicat pe umerii lor!

Cât aţi stat în RFG - nu ştim în ce medii aţi fost - , se vorbea şi acolo că trebuie să cadă Ceauşescu, au fost încercări de a vă racola din partea serviciilor secrete?

Niciodată n-a vorbit nimeni cu mine lucruri de genul ăsta. Nu. Nu mi s-a propus să fiu agentul cuiva.

De ce? Eraţi mai nesupus?

Din cauza asta mă şi lăsau în pace şi securiştii, şi toţi. Aveam o fire mai liberă! Eu când am plecat prima dată peste graniţă, trecusem de treizeci de ani! Până atunci n-am fost nicăieri, din cauza trecutului politic al familiei mele. Şi prima dată am plecat prin 1962-1963. Atunci americanii cumpăraseră „Memoria trandafirului", scurtmetrajul meu, cu 20.000 de dolari. Şi m-am dus la Cannes, am dat de bani, de glorie...

Civico, fatä - esti la înältime ca de obicei! :D
Stii, însä, ce mä întreb eu?... :-?
Din toate aberatiile pe care le însirä neica Serj aici, oare pe câte a ajuns sä le creadä chiar si el, si câte sunt minciuni constiente, trântite färä a clipi? :|
Auzi, "Ceausescu a vrut sä linisteascä poporul cu filmul «Mircea»"!
Delir total...! =))

...Dacä stau sä mä gândesc, ei doi se aseamänä în multe puncte esentiale - Serj si Ceascä: în orice caz, amândoi au luat-o räu pe aräturä, la bätrânete... :"> Au legäturä cu realitatea, cum am eu cu dropiile din Guyana Francezä.

Sergiu Nicolaescu: "Aş face o comedie cu Becali!" (ProSport)

Cum vă simţiţi la 80 de ani?

Fizic sunt bine şi îmi doresc să continui să fac filme. Uneori, când sunt singur, stau şi mă gândesc la ce vârstă am ajuns şi mă sperii. Dar nu cedez. Lupt în fiecare zi şi nu aş vrea să mă las vreodată de meseria mea. Pe de altă parte, sunt convins că sfârşitul nu este foarte departe…

V-aţi născut la Târgu Jiu, dar aţi copilărit la Timişoara. De care oraş sunteţi mai legat sufleteşte?

De Timişoara, fără doar şi poate. Acolo am şi început să fac sport. Aveam la şcoala generală o profesoară de gimnastică, Ilea, care mi-a deschis apetitul pentru mişcare. Ea ne-a trimis pe mine şi pe prietenii mei la stadion, ca să facem sport. Am început cu alergările şi apoi am practicat aruncarea discului şi aruncarea greutăţii. Îmi plăcea la nebunie să fac sport.

Când aţi văzut primul film?

Eram destul de mic. Îmi aduc aminte că primul film pe care l-am văzut a fost unul mut. Mi-a plăcut atât de mult, încât eram în stare să stau toată ziua la cinema. Au fost unele dăţi când stăteam acolo de la primul până la ultimul film. Cum făceam? Furam de acasă o sticlă de lichior, o dădeam omului de la bilete, iar el mă lăsa să stau în cinematograf cât doream.

Câţi bani aţi obţinut din vânzarea primului film realizat (n.r. - "Memoria Trandafirului")?

Am ajuns cu "Memoria Trandafirului" la Cannes. Pelicula, deşi avea doar vreo 18 minute, a avut un mare succes şi am vândut-o cu 20.000 de dolari. Vă daţi seama ce mare realizare a fost pentru mine.

"Şi eu m-am dopat!"

Revenind la sport. Aţi făcut scrimă, rugby şi călărie...

Floretă şi spadă am făcut un an şi ceva, la Timişoara. Aveam o antrenoare italiană, Pellegrini, care a format multe generaţii de scrimeri la acea vreme. Apoi, când am ajuns la Bucureşti, am făcut rugby, la Dinamo şi la Petrolul. Jucam în linia a II-a şi am măturat totul în cale. Rugbyul m-a ajutat să-mi clădesc un corp frumos şi uite că nici acum, la 80 de ani, nu am niciun pic de burtă (zâmbeşte şmechereşte). De călărie m-am apucat pe când aveam vreo treizeci şi ceva de ani, după care am fost şi Preşedintele Federaţiei Române de Călărie.

Ce părere aveţi despre doping?

Dopingul se practică de când e lumea în sport. Şi eu m-am dopat pe când făceam rugby. O singură dată, e drept, dar m-am dopat. După o săptămână plină de antrenamente, m-am dus la antrenor şi i-am spus că sunt foarte obosit. Mi-a dat o pastilă de Pervitin. Mi-a prins foarte bine din două puncte de vedere. A doua zi, dimineaţa, înainte de meci, am plecat din cantonament direct la prietena mea, unde vă daţi seama ce am făcut... (îşi trece mâna dreaptă prin păr şi oftează lung ca şi cum ar fi vrut să retrăiască acele clipe). Apoi am revenit la echipă, am intrat pe teren şi am făcut un meci de poveste.

Mutu a fost prins dopat de două ori...

Aici e altă poveste. Mutu e un jucător talentat, dar prea alintat. A făcut prea multe greşeli şi cred că se va alege praful de el.

De ce nu se implică politicul în susţinerea sportului?

Cred că nu doar politicul e vinovat pentru lipsa de susţinere a sportului. Problema începe de acasă, de la părinţi, şi din şcoli. Copilul trebuie învăţat să facă sport, trebuie motivat. Credeţi că profesorii nu au nicio vină că elevii ocolesc orele de educaţie fizică? Soţia mea, în tinereţe, a făcut la fel. Fugea de la orele de educaţie fizică, iar acum face câte o oră de gimnastică pe zi.

"Becali era un pui de ţăran"

Când aţi fost ultima dată pe un stadion?

În ultimii 20 de ani m-am ţinut departe de stadioane şi de sălile de sport. Mă uit din când în când la atletism şi urmăresc Jocurile Olimpice. În rest, nu mă uit nici măcar la ştirile sportive. Se vorbeşte prea mult de fotbal.

Pe cine admiraţi dintre foştii şi actualii sportivi români?

Hagi şi generaţia sa au făcut nişte lucruri memorabile. Nu cred că vom avea prea curând o echipă naţională de fotbal care să ne aducă atâtea bucurii precum cea din anii 90. Îi admir pe cei din echipa lui Hagi pentru că au ştiut să fie profesionişti şi pentru că au pus echipa naţională mai presus de toate.

Gigi Becali s-a autointitulat Mihai Viteazul...

Gigi este un tip haios. Este inegalabil şi îl admir pentru că a ştiut cum să se descurce în viaţă. Am stat pe aceeaşi stradă cu familia lui şi cumpăram des iaurt de la tatăl său. L-am cunoscut pe Gigi de când era mic. Era un copil de la ţară, un pui de ţăran, mereu pus pe glume. Era tare simpatic de atunci. Mi-ar plăcea să fac un film cu el. O comedie. Pentru că Becali poate fi distribuit doar într‑un astfel de film, într-o satiră. Am făcut până acum două comedii, iar a treia ar putea fi cu Becali.

Ce spuneţi de eşecul lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale?

Mircea a dat dovadă de o clară lipsă de experienţă şi s-a lăsat păcălit prea uşor de rezultatele din ţară, fără să se gândească la românii din străinătate. Geoană a îmbătrânit cu 10 ani în ultima vreme, prin tot ceea ce a păţit.

Băsescu?

Ştie să conducă nava, dar e prea populist, iar acest lucru reprezintă un mare pericol pentru el.

În 1985 a apărut "Ringul", un film despre viaţa unui pugilist. Cum v-aţi pregătit pentru acest rol?

Eu am făcut şi box. Îmi plăcea foarte mult acest sport, însă părinţii mei nu m-au lăsat să-l practic. Într-o dimineaţă, eram la Grădina Capitol, unde făceam box în aer liber. A venit tatăl meu, m-a luat de-o parte şi m-a bătut. Mi-a spus că nu e bine să fac box pentru că îmi stric faţa (râde în hohote). Pentru filmul "Ringul" m-am antrenat trei luni, câte zece ore pe zi, cu un fost campion european… Din păcate, nu îi mai ţin minte numele (oftează). La finalul pregătirilor, mi-a spus că niciun pugilist care ajunge la Jocurile Olimpice nu se antrenează aşa cum am făcut-o eu.

În opinia dumneavoastră, care este cel mai bun boxer român?

Bute. Este mult mai bun decât Doroftei şi decât Mihai Leu. Pe ultimul l-am cunoscut la Berlin, dar din păcate s-a retras prea devreme. În schimb, Bute e de admirat pentru ceea ce face. I-am trimis în Canada un DVD cu filmul "Ringul" şi i-am scris câteva rânduri de încurajare înaintea unui meci. Aş face un film cu Bute, dar e destul de greu, pentru că nu locuieşte în ţară.

Filmele în care aţi jucat şi pe care le-aţi regizat cuprind foarte multe cascadorii. Câte ore de pregătire se ascund în spatele lor?

Pregătirea cascadorilor şi a cascadoriilor era una specială. Am format o şcoală de cascadori în care am adus foşti rugbişti şi foşti atleţi, buni prieteni cu mine. După cinci-şase luni de pregătire asiduă, le dădeam o diplomă de cascadori profesionişti. Iar atunci când aveam nevoie ca ei să poarte plete sau barbă, le dădeam o foaie specială. Altfel, miliţia îi ridica pe loc, îi ducea la secţie şi îi lua la întrebări cu privire la freza lor. Nu era chiar aşa de simplu(zâmbeşte).

"Am avut peste 40 de maşini"

Ştiu că aveţi o pasiune specială pentru maşini. Care a fost primul autoturism pe care l-aţi avut?

Prima maşină pe care mi-am cumpărat-o a fost un Ford, un model mic, din Anglia. L-am luat demontat şi l-am adus acasă într-o căruţă. L-am reparat şi m-am folosit de el câţiva ani. Am dat pe acel Ford 2.800 de lei.

Aţi avut şi motocicletă?

Da. Înainte de acel Ford, am condus o motocicletă Zundapp. În acele vremuri, eram vreo patru-cinci inşi în tot Bucureştiul care aveam motociclete. Era o mândrie pentru mine să conduc o motocicletă atunci. De fapt, din banii obţinuţi pe Zundapp mi-am luat Fordul.

Ce maşină aveţi în prezent?

Am un Volkswagen Touareg. În total, am avut vreo 40 de maşini la viaţa mea.