wow, my knight in shining armour!! mi-ai aparat onoarea sa-nteleg!? ambro, nu tin kestiile astea la mine: daca filmu tau e bun, il iau la anonimu; daca nu, nu!
(da sa-mi zici, totusi, pe mp, cine au fost mirshavii aia ;) )

poti sa mai astepti pin' la pensie: se pare k, fara proteza, e the best :P

Frate, deci si-a luat unu un tricou galben pe care scrie Maricon si omul nu stia ce inseamna. De aici a inceput discutia. Dezvoltam discutia pe mp, aici o tinem anonima.

asta-i CULMEA!
in 1-ul rind k 'maricon' e almodovar - nu eu.
in al 2-lea, toata lumea stie k (si) eu sint homofob - am si scris-o -, so what's the catch?

ontopic in inferioritate:
Vazut Muttter Courage in regia lui V.I. Frunza.
razboi, negot, fier, foc, plumb, moarte.
Ca orice spectacol marca Frunza-Grand, si acesta exceleaza prin complexitatea lui, fiecare element constitutiv (decor, costume, recuzita, muzica live cu orchestra pe scena) putand fi indelung disecat.
Exceleaza actorii din rolurile principale: Mutter Courage - Ildikó Jarcsek-Zamfirescu care, in ciuda varstei, il domina maiestruos in conflicte face2face pe tanarul (puternic si versatil) Boris Gaza (unul dintre actorii din timisoara preferati de frunza) in rolul Generalului, uimitor la randul lui in momentele de monolog cantat.
In rol secundar, ca fiul mic al mumei Courage, Radu Miodrag Vulpe, care face deliciul publicului fiind dat cu capul de tabla unei carute pana o indoaie, luand picioare in burta si fiind tras de par de colo colo (acestea fiind momentele in care chiar am avut impresia ca l-au lovit (tabla indoita nu putea fi trucata), fiind multe alte momente de lupta evident trucata)
Imaginile cu Mutter Courage intr-un cerc de flacari ghicind viitorul, Generalul cu monoloagele lui cantate purtand in maini si in cap flacari si cu o armura suspendata cuprinsa de flacari raman mult timp in minte.

Aseara, la Odeon: ªefele
Autorul: Werner Schwab
Regizorul: Sorin Militaru
Actori: Dorina Lazãr, Coca Bloss, Emilia Dobrin

http://agenda.liternet.ro/cronici.php?cron=sefele
- despre mizeria batranetii; m-a dus cu gandul la Pliuskin din "Suflete moarte"....prea scatologica totusi, nu m-a incantat, avea potential.
" <<Lume de rahat>>, într-adevãr: ªefele face parte din ceea ce critica a numit Fäkaliendramen".

http://www.cinemagia.ro/forum/viewto...=134089#134089


Malvolio.

Este un personaj putin prea bazat pe accent, mimica si gesturi puternice (la alea nenaturale m refer) pentru a-l face extraordinar pe Chirila ca actor. un pic de suprafata (nu neaparat superficial) pentru gustul meu. Dar si mie mi-a placut de el in piesa, pot sa spun chiar destul de mult! (raman neajunsurile exprimate mai sus)

In schimb, Charles din Chirita of Barzoieni a fost pe nicaieri...poate nu a fost vina lui...spectacolul a fost pe nicaieri...numai cioace... :hmm:

Exact asta voiam sä spun si eu.
"Chirita" e un spectacol atât de prost, încât a fost al doilea, în peste 30 de ani de când väd teatru, care mi-a provocat un räu fizic. (Si din päcate, vina e în mare parte a lui Chirilä, care s-a implicat 50/50 cu Iarina în conceptia, regia si realizarea în ansamblu a spectacolului, pline de erori, iar la compozitia muzicalä a fost într-o fazä de neinspiratie cruntä.)
Personajul Charles i-a iesit, vorba ta, "de nicäieri". Ca interpretare, n-am avut ce sä-i reprosez. A jucat corect. Dar când corectul ästa stä pe o bazä... zero... poate cä singurul lucru care se poate spune despre el e cä-i "bun" - prin comparatie! In orice caz, nu are nimic care sä contrazicä, sau sä punä sub semnul îndoielii, ceea ce a dovedit performanta cu Malvolio.

"A fost odatä în Brooklyn"
Spectacol si rol foarte bune.
[Later-edit]: Scrisesem "Hollywood", din automatism (cum se regäseste si în räspunsul lui Supastar"). Abia acum (vezi data si ora edit-ului de jos) am observat. Mea culpa.


Malvolio:
(mä auto-citez):

"A fost odatä în Hollywood" nu l-am vazut. nu m pot pronunta.

imi plac cele scrise de tine, dar ma tem ca nu am vazut atata profunzime in malvolio. majoritatea detaliilor invocate de tine, mi le amintesc ca fiind de suprafata si unele chiar gratuite. Prin suprafata asta (din nou) nu inteleg neaparat superficialitate, doar un fel de exces de zel in a ilustra......de a exterioriza prea mult, in defavoarea interiorului...
prefer rolurile de compozitie care izvorasc mult mai mult din interior, chiar daca nu sunt exteriorizate atat de strident. Malvolio a fost putin prea strident pentru mine. cu siguranta stii faza cu "in teatru totul trebuie sa fie posibil si necesar"...... unele detalii de-a lui malvolio nu s-au simtit ca fiind necesare...nu erau suficient motivate....erau prea ilustrative...

acum sunt si eu pretios legandu-ma de fineturi.

oricum discutia nu era daca e un actor bun sau nu...pornise de la faptul ca eu nu il consider un actor extraordinar...Din tot spectacolul care mi s-a parut undeva peste OK, malvolio a fost CEL MAI OK... :)

Da, e foarte clar cä analiza ta e meticuloasä, si cred cä intervine si afinitatea personalä cu un anumit mod de a-l citi, scenic, pe Shakespeare - sau, în linii mari, pe oricare dramaturg.
Mä gândesc la observatiile pe care le-ai fäcut, si încerc sä constat dacä acum, o datä ce le-am citit, mi se trezeste starea aia de "hm... daaa... la asta nu m-am gândit, dar acum..." (prin care am trecut de multe ori, în cazul unor controverse similare). Nu... N-o simt. Sper cä nu caut involuntar sä-i gäsesc scuze cu orice pret (bazându-mä si pe faptul cä am o pärere funciarmente proastä despre Colceag), dar cred cä exterioritätile actoricesti ale lui Malvolio nu m-au deranjat, pentru cä tot spectacolul în sine are o conceptie destul de "spectaculoasä" - deci, toate elementele se armonizeazä.

Imi mai vine în minte un exemplu:
Ovidiu-Iuliu Moldovan e unul dintre marii nostri actori, care a atins apogeul în jurul lui 1980; ulterior, a cäzut într-o usoarä manierizare (nu gravä, ca-n alte cazuri - Iordache sau Albulescu, de pildä), dar mai mult decât atât, în nefolosire. Oricum, nu se poate spune cä "s-a värsat".
In 1981, cred, l-am väzut într-un "A douäsprezecea noapte" plin de gäuri si cabotinärii de regie (Anca Ovanez Dorosenco). A fäcut un Malvolio excelent, si foarte surprinzätor - cu niste elemente comice pe care nu le-am mai väzut la el, ca actor, nici înainte, nici dupä. Am fost foarte bucuros.
(In plan subiectiv: si Ovidiu, si Tudor, mi-s prieteni; dar la Ovidiu tin mult mai mult, ca om! Ne leagä niste amintiri, chestii... Mä rog, de-ale vietii.)
Ei bine, acum, dupä ce l-am väzut pe Tudor în Malvolio, amintirea rolului lui Ovidiu a ajuns, prin comparatie, de-a dreptul sä-mi displacä! (Deci, Malvolio-ul lui Tudor mi-a învins pânä si un subiectivism profund!)
Retinând cä personajul e abordat cu totul altfel, îl plasez, în linii mari, cam la nivelul Malvolio-ului lui Dinicä, în regia lui Andrei Serban (1991, parcä...)

"La þarã"
Autorul: Martin Crimp
Regizorul: Peter Kerek
Actori: Mihaela Sîrbu, Mihai Cãlin, Iulia Lumînare
Loc desfãºurare: Teatrul Act

Un cuplu la vreo 40 de ani, retras in linistea vietii rurale, pentru "a-si cauta fericirea".O atmosfera cehoviana, un text concis, replici scurte, din banalitatea lor razbat accente taioase; piesa simetrica.
Joc foarte bun al actorilor.

"Era menþionatã, cred, printre punctele pe care ºi le propunea Compania "Teatrul fãrã frontiere" nevoia unui spectacol ajustat dupã zilele noastre în care þipãtul, declamaþia ºi gestul retoric, adicã teatralitatea DE-ªÃN-ÞA-Tà erau - har domnului! -, aºa cum meritã, aruncate la lada de gunoi a istoriei teatrului. Deºi teatrul nostru e recunoscut încã pentru nostalgia cultivatã în faþa formelor îmbâcsite. Texte contemporane ºi o altã manierã de joc însemnau punctele cheie ale resurecþiei propuse de "Teatrul fãrã frontiere". Care se plia perfect pe platforma Teatrului ACT. Spectacolele care au urmat, Shape of things, iar acum La þarã, respectã ad litteram cerinþele dintâi." Cristina Rusiecki
http://agenda.liternet.ro/articol.php?art=1476

Ca vehiculele pe autostrada - Autobahn
de Codruta Popov

Radu Apostol, cunoscut, deja, pentru montarile lui incendiare, semneaza primul sau spectacol la Teatrul National Mihai Eminescu din Timisoara: Autobahn de Neil LaBute. Premiera pe tara si, tematic vorbind, premiera absoluta pentru publicul timisorean, pus fata în fata cu o formula inedita, un teatru al cuvîntului, un teatru mai degraba conceptual.
Sapte piese într-un act, în original, cinci în montarea timisoreana, povestile nu au, aparent, nici o legatura una cu alta. Practic, avem de-a face cu o incursiune (uneori de-a dreptul brutala) în tot atîtea masini ce ruleaza pe autostrada, de nicaieri, parca, si catre nicaieri, o incursiune care pare mai degraba un spot, luminînd la întîmplare soferi si pasageri.
În spatiul restrîns – claustrant?, confesiv? – al habitaclului, se recompun (cel mai adesea din monoloage) cazuri, situatii, relatii, sentimente: într-un cuvînt, povesti.
Conflictul dintre fiica toxicomana si mama labila, neputincioasa, exprimat verbal doar de cea dintîi, dar reflectat cu evidenta în tacerile celei din urma; reactia la violenta si "exercitiul" de maturizare fortata a adolescentului rapit de un pedofil; jocul de-a tortura psihica si sentimentala la care îl supune o chelnerita psihopata pe mult prea academicul ei iubit; agresivitatea macho-ista, mascînd porniri (sau chiar o relatie) de cu totul alt gen a amicului pornit sa razbune, împreuna cu prietenul lui (sau chiar împotriva dorintei acestuia) onoarea patata a celui din urma; în sfîrsit, istoria care da titlul întregului ansamblu – Autobahn – despre dilema (si moartea) unei mame adoptive care oscileaza între procesul de constiinta declansat de abandonarea fiului si suspiciunea de abuz sexual ce planeaza asupra tatalui.
"Colectia" de cazuri începe sa se contextualizeze, pe masura ce fiecare poveste creeaza, aluziv, o retea subtila, metatextuala, care începe sa le lege una de cealalta, ca într-un vechi si delicat ornament miniatural.
Si totusi, nimic nu poate fi mai dinamic decît acest spectacol în care jocul de scena este minimal, actiunea – mai degraba sugerata, lasînd teren liber, nestînjenit, Ideii. Masina – obiect al supliciului impus de proximitatea obligatorie, dar si al intimitatii – induce iluzia vitezei ca deplina libertate, iluzie pe care personajele lui LaBute o exprima cu obstinatie: "Poate asa ar trebui sa fie, sa trecem prin viata cît mai repede si în felul acesta nu mai ai timp sa suferi, sa regreti, sa superi si sa te superi. Sa fim asemeni vehiculelor pe autostrada. Poate în felul acesta vom fi mai în siguranta. Nu crezi?"
Masina cu cinci "identitati", creata de Alina Herescu pentru spectacolul timisorean, rulînd pe o autostrada care pare sa vina dinspre infinit si sa se îndrepte direct înspre publicul strîns pe scena – pentru ca , nu-i asa, Autobahn este un spectacol de o intimitate feroce – ofera spatiu pentru recitaluri actoricesti remarcabile: Irene Flamann Catalina, Ana-Maria Pandele, Cristian Szekeres, Eugen Jebeleanu, Sabina Bijan, Victor Manovici, Ion Rizea, Catalin Ursu si, nu în ultimul rînd, Traian Buzoianu îsi conduc publicul cu o naturalete si o asumare pe care, pîna la întîlnirea cu Radu Apostol, poate (cel putin unii dintre ei) doar si-o banuiau.
Autobahn este un spectacol puternic. Forta lui vine din nevoia de sinceritate absoluta a lui Radu Apostol. El pare sa traiasca avînd credinta ca totul este posibil, si asta cu pretul sinceritatii absolute. Indiferent daca ceea ce are de spus doare sau nu. Si spectacolul de la Timisoara dovedeste, fara nici un dubiu, ca aceasta este calea.
----------------------------------------------------------------------

am avut ghinionul sa dau de articolul asta pe liternet... ok, facem promovare la teatru (daca ar fi intr-adevar TEATRU), dar nu de catre proprii oameni...doamna Codruta Popov este secretar literar la Teatrul National Timisoara, bineinteles ca scrie de bine, doar e angajata lor... Mai rau e cand intri pe unul din cele mai mari site-uri culturale din tara si iti este dat sa citesc aceasta apologie, pardon, "cronica".....stau si ma gandesc: "Cate alte asa zise cronici sunt la fel de subiective ca cea in cauza?".... spectacolul fiind de felul lui prost!
Imi cer scuze pentru dezlanarea post-ului, dar sunt foarte nervos.....de parca nu-mi era deajuns sa stiu ca in tm e un teatru national de kkt, acu tre s citesc pupincureli pe liternet....
"Cronica" nici n-are rost sa o iau la puricat si sa o distrug, recititi doar ultimul paragraf:
"Autobahn este un spectacol puternic. Forta lui vine din nevoia de sinceritate absoluta a lui Radu Apostol. El pare sa traiasca avînd credinta ca totul este posibil, si asta cu pretul sinceritatii absolute. Indiferent daca ceea ce are de spus doare sau nu. Si spectacolul de la Timisoara dovedeste, fara nici un dubiu, ca aceasta este calea."

Fraze de genul asta scriam in compunerile de la limba romana in gimnaziu cand doream sa inchei impopotonat si apologetic o caracterizare sau un comentariu literar... nu comunica nimic! :sick:

Alta care e gresita si din punct de vedere al informatiei:
Iulia Popovici - in Ziua
tot despre Autobahn:
"Aici e, poate, marele gest de curaj al echipei din Autobahn - acela de a pune în scenã un spectacol incomod (încã mai mult, cãci e prima datã când se joacã, la acest teatru, cu spectatorii pe scenã, la jumãtate de metru de actori)"

La teatrul national din timisoara, s-a mai jucat cu publicul pe scena....au fost mai multe spectacole: cu cortina sus,public pe scena, si actori care traversau sala si jucau pe scena....cu cortina jos si atat actorii cat si spectatorii pe scena...
la teatrul german/maghiar, majoritatea pieselor se joaca la 1-2m de public.... a fost o piesa care s-a jucat chiar si PRIN teatru (scari, holuri, camere, etc. )


In alta ordine de idei, cronica de teatru este la pamant, chiar nu exista lume care sa zica "Da,dom'le! e un spectacol prost!" ? (poate alice georgescu cateodata).... in domeniul filmului vad ca se gasesc oameni sa spuna despre un film ca e prost ... chiar si in domeniul literaturii (aici poate mai rar din cauza unei selectii a cantitatii mari in care se scrie)....

si asta nu dintr-o dorinta de a nu trimite lumea la teatru...dimpotriva....dar cu mica atentionare: "e bine sa vezi si piese proaste!"

aud lume din mai multe orase....timisoara, cluj, bucuresti, iasi....care se plang de calitatea produselor teatrale....dar citesc cronici numai de bine....

exemplu concret: teatrul national din timisoara nu a mai dat un spectacol foarte bun (care sa rupa) de ani de zile.... astia tind sa confunde cultura cu untura!!! in tot acest timp, nu-mi amintesc sa fi citit o cronica cu adevarat obiectiva si sincera!

Cronica de Timisoara
 

Din pacate scriu cronici doar oamenii de teatru si din teatru. Nu si oamenii din public. Tu de ce nu iti spui parerea intr-o cronica pe LiterNet? Mi-as dori sa avem cronicari independenti pe LiterNet, oameni care sa scrie despre teatru si film si care sa nu fie inregimentati. Mi-as dori ca cei care merg la teatru sa vina si sa isi spuna parerea.

Scrie cronica, scrie despre situatia din teatru, scrie si trimite la mine si public. Si daca asta va dinamita Teatrul din Timisoara sau orice alt teatru din tara cu atit mai bine. E nevoie.

Daca stai pe margine si circotesti, o sa ramina cele doua-trei cronici pe LiterNet si parerea ta pe un forum, e drept frecventat. Si, din pacate publicul LiterNet nu va afla niciodata parerea ta. Si, probabil, nici cei de la teatru.

Abia astept sa lansezi provocarea, printr-un articol. Trimite si o sa public.

Cu prietenie,

Imi surade aceasta idee.... pastram legatura si daca e sa scriu ceva, iti voi trimite in maxim 10 zile sa vezi daca merita! multumesc!

sa nu putrezeasca topicul asta:
vazut KRUM de Hanoch Levin in regia lui Radu Afrim cu teatrul din timisoara.
un spectacol prost si de prost-gust.... cu dume de vacanta mare ..... public plin de ciobani care se cacau pe ei de ras la faze gen : "ce i-am mai framantat bucile lui aia!"...... afrim statea in ultimul rand si murea de ras... n-am vazut celelalte piese ale lui si nu-l cunosc, nu stiu daca radea k-i place piesa sau daca radea ca : "mama! ce teapa le-am tras la prostii din timisoara.... astora chiar le place cacatul meu!"

______________________________________________

am vazut azi un afis la operele complete ale lui wlm. sxpr. (sau ceva de genu asta kre se vrea cool).....
pe afis era titlul, numele celor 3 actori dupa care scria la fel de mare : (Varlam din telenovela "Lacrimi de iubire"").... cred k se referea la unul dintre actori, n-am de unde s stiu.....

de mega prost gust! de kkt! cum sa pui asa ceva pe fatada operei???
pacat ca e scris atat d sus, altfel imi faceam drum incolo cu o galeata de vopsea neagra intr-o noapte si rezolvam treaba!!! :x

La Bulandra-Izvor, "Cãsãtoria" de Gogol in regia lui Yuriy Kordonskiy.

Andreea Bibiri, Irina Petrescu, Mariana Mihuþ, Cornel Scripcaru, Rãzvan Vasilescu, Doru Ana, Ionel Mihãilescu, Victor Rebengiuc.

Am plecat oarecum frustrat de la acest spectacol( aveam asteptari foarte mari, mai multi oameni din bransa mi-au atras atentia asupra regizorului rus), cu sentimentul ca a lipsit putin sa vad o capodopera. Piesa lui Gogol este reusita, foarte amuzanta, actori au fost buni, cu prestatii excelente ale lui Razvan Vasilescu si Mariana Mihut. Prima parte excelenta, a doua a scartait in mai multe locuri( ca o echipa de fotbal autohtona, joaca bine prima repriza, in a doua intervine relaxarea). Vina apartine regizorului, care a sarjat pe alocuri, am avut sentimentul ca vrea cu orice pret sa provoace rasul, s-a coborat uneori prea mult, au fost si niste aluzii obscene nepotrivite. Un alt repros care i s-ar putea aduce este faptul ca a fost cam tragica uneori, nepotrivit....ok, sunt de acord ca in spatele rasului se ascunde amaraciunea etc...dar Gogol, alaturi de Creanga, mi se pare unul dintre putinii scriitori cu un ras sanatos, vesel, spre deosebire de Caragiale, Moliere s.a....in fine, a incercat o altfel de abordare a textului, per total mi s-a parut reusita piesa, voi merge si la alte spectacole ale rusului.

"Iisus a fost cel mai mare artist al omenirii, numai ca in loc de panza sau marmura a folosit oamenii" - van Gogh.

"The artist is the creator of beautiful things.[..] All art is quite useless" - Oscar Wilde.

Probleme de estetica, conditia artistului, ce este permis si ce nu, distrugerea barierelor....despre asta povesteste piesa lui Neil LaBute, "The shape of things". O tanara cu ganduri mari, pt care nu exista familie, religie, morala s.a, care traieste pt arta, incearca o sculptura neconventionala, folosind cel mai de soi material: carnea umana.
Textul a fost bun, o ironie retinuta, cu trimiteri la Kafka, Gide, Wilde( evident admirat de catre autor). Mihaela Sarbu este perfecta in rolul femeii sigure, constienta de forta sa, emanand senzualitate; restul actorilor, decenti (minus ªerban Pavlu).

Am observat in mai multe piese o tendinta spre ingrosarea personajelor, un fel de vulgarizare a lor, o trecere in registru superficial, probabil pentru a atrage mai mult public: oamenii vin sa rada, se simt bine 2 ore apoi pleaca multumiti de ei insisi, "s-au culturalizat" :sick: Si aseara s-a ras in hohote, desi piesa are o ironie fina, sarcastica...3/4 din public meritau biciuiti pana la sange pentru delictul de prostie, atentat la pudoarea piesei si amuzament tamp cu orice pret.
"Those who find ugly meanings in beautiful things are corrupt without being charming. This is a fault" ..acelasi irlandez pedofil si homosexual.

De asemenea, niste proiectii care nu prea isi aveau sensul, nu prea s-au integrat...muzica lui Marilyn Manson, probabil pt a impresiona marlanii cu pretentii sensibiloase.
Shape of things / Forma lucrurilor
Autorul: Neil LaBute
Regizorul: Vlad Massaci
Actori: Mihaela Sîrbu, Vlad Zamfirescu, Irina Velcescu, ªerban Pavlu
Loc desfãºurare: Teatrul Act

Gandul

La naþionalul timiºorean se lucreazã la un "megaspectacol" (Athenee Palace), care va deschide festivalul de dramaturgie româneascã. Sperãm cã nu va fi un ...megafâss. :)

nu pot decat sa fiu sceptic in tot ceea ce inseamna teatrul national timisoara. dar de ce? m-as bucura sa iasa un spectacol bun. n-am incredere in aproape nimeni de la national, nici in hausvater nu prea am, dar in schimb am incredere in robert serban si cativa oameni de la german si maghiar. intr-o luna vedem si rezultatul!

Mâine e premiera la spectacolul Athenee Palace, de la Naþionalul Timiºorean. Sunt...curios. :)

Ieri dimineata l-am vazut pe Andrei Serban in pantaloni scurti iar asta mi-a deschis apetitul pentru teatru. Nice legs!

My God, ce inceput de poem! :love:

si eu.... poate ne vedem acolo ... si desigur ne punem cap la cap parerile pe forum!

Athenee Palace (regia: Alexander Hausvater):

DEBUSOLANT

Întradevãr...

Nu am vãzut alte spectacole sub regia Alexander Hausvater, dar am auzit de ele ºi am vãzut Scrinul Negru în regia Ada Lupu (doamna Hausvater). Se simte, substanþial, o reþetã în abordãri. Nu doar un stil specific orcãrui artist, ci ...un tipar care scate din ecuaþie surpriza, originalitatea ºi în final arta ºi ...geniul artistic.
Cu toate cã "povestea" mi-a trezit interesul, mi-a pãrut un spectacol nefinalizat. Nu din lipsã de timp, ci de...altceva. Am cunoscuþi în interiorul teatrului care mi-au confirmat cã timp a fost suficient. Alta a fost limita.
...Plin de artificii... la propriu ºi la figurat.
... Brutal ºi agitat, în mod gratuit. Ca o sticlã de ºampanie ...sau cola, agitatã bine înainte de a o consuma...
Pãcat, de munca actorilor ºi în general a celor din teatru, pentru cã e evident cã e un spectacol muncit. Prea mare discrepanþa dintre munca ºi resursele investite (ex: bãnuiesc cã liftul, decorul, proiecþiile sau artificiile, nu au fost ieftine) ºi...valoare. :(

PS. E opinia mea de spectator, nu sunt ºi nu mã consider un erudit.

Sa terminat ºi Festivalul Dramaturgiei Româneºti din Timiºoara, ediþia 2006.
"Cei mai buni actori, cele mai bune spectacole" zicea reclama. Aºa o fi fost...? Am vãzut câteva, mi-au plcãcut câteva, nu mi-au plãcut altele. Au fost multe, în opinia mea, peste nivelul spectacolelor montate la teatrul timiºorean, dar pânã la "cele mai bune"...mai e o bucatã de drum. :)
Mi-au plãcut :
-"Angajare de clovn"
-"O scrisoare pierdutã" (un pic cam lung totuºi)
-"Richard al III-lea nu se mai face"
Nu mi-au plãcut:
-"Fuck you, Europa"
-"Despre sexul femeii privit ca un câmp de luptã" (montarea spectacolului în Timiºoara (regia Ion Ardeal Ieremia, 1999) mi se pare net superioarã)

A sã nu uit concertele: Maria Rãducanu, Þãndãricã, Savina Yannatou - de excepþie! (...ce legãturã au cu teatrul?) :)

duh! that's just because TNT sux ass big time! :P

eu sunt dezamagit de spectacole

totusi mi-a placut:
- prima jumatate din richard al iii-lea etc.
- marius manole (nicollo parca... primu... ala mai mic) in angajare de clovn
- nora (parca), tipa bruneta din sexu femeii etc. si nu numai pt k mi-a dat un pahar de vodca!
- madybaby.edu si pestele si tipa din spectacol. jos palaria in fata tipului care a jucat pestele, voicu. mi-a placut l nebunie. best actor as far as i'm concerned.
- merz sau poezia stranutului (one man show-ul (semi)dadaist din sinagoga). am ras nonstop.
-si cel mai mult mi-a placut Sunshine Play. un spectacol impecabil. (am primit si joint-ul tipului la aplauze! :D )

PS. multe multe kestii nu mi-au placut, am ratat cateva spectacole, dar cel mai prost spectacol vazut a fost athenee palace.

:lol: Deºi nu e de râs. Timiºoara parcã e blestematã. Istoria nu se mai repetã. Resurse cu grãmada ºi incompetenþã aºiºderea. Cãminul Cultural Naþional sau Teatrul de de amatori TNT, nu se dezminte. Iar alþii mulg cu sârg ºi interes din sânul sterp al (sub)culturii timiºorene, adãugânduºi "realizãri" la CV ºi portofoliu. Vezi Alexander sau Modreanu. :(
Mai nou teatrul se laudã cu un proiect de salã studio. Ai vãzut filmul?
Ha... ca sã vedem alte "producþii de succes"? De fapt am convingerea cã e vorba de sume importante de ...rulat. ªi sunt mulþi amatori de supt...bani de data asta. De proiectul ãsta se aude de cel puþin 8 ani ºi la câþi bani se pare cã înghiþit în faza asta de proiect ºi în timpul ãsta, cred cã se construia un mic teatru.
ªtii ce mi se pare în continuare aberant în teatru în general. Un regizor " de succes" este "rugat" sã regizeze un spectacol, (sã finalizeze un proiect, al sãu sau al teatrului), este plãtit cu câteva mii de euro , din bani publici, îºi terminã treaba în câteva sãptãmâni (5,6), se investesc miliarde în spectacol, tot bani publici, iar spectacolul se joacã de câteva ori dupã care "moare" din lipsã de public sau de resurse. Asta în timp ce actorii care duc greul spectacolului, au salarii de bugetari de max250 de euro pe lunã, iar ceilalþi angajaþi mult mai puþin. Nu înþeleg de ce nu existã sau nu se poate creea o relaþie de dependenþã între onorariul regizorului, resursele investite, muncã, bani, ºi... succesul spectacolului. De ex. resurse mari investite, succes 0 => regizorul primeºte 0 lei.

UN MIC ANUNT: am o trupa de teatru abea pusa pe picioare si inca mai caut persoane interesate, ce ar vrea sa se implice in ea, in special baieti. media de varsta a membrilor este de 16 - 19 ani, dar asta e pt cunostiinta celor interesati, deoarece nu avem limite de varsta. cei interesati sunt rugati sa ia legatura cu mine. :) multumesc frumos.

dunno... poti sa dai detalii?

sunt d acord cu ce spuneai in final cu metode de recompensare in functie de rezultate.
oricat de putin mi-ar fi placut mie athenee palace si oricat m-ar fi enervat hausvater (care statea langa mine) la spectacolul dadaist din sinagoga pt k radea k bou intre dume, eu am vazut un spectacol de-a lui care mi-a placut mult: cymbeline.
adevaratele mele probleme cu tnt-ul sunt actorii (si nu-i cunosc personal k s zic k as putea avea ceva cu ei); astia si tot clanu ieremia. :P

PS. numai pt formarea unei idei: o cunostinta de-a mea care a fost director al teatrului o perioada mi-a pov k a incercat sa mobilizeze actorii si a organizat tot felul de workshop-uri specializate (de miscare scenica, voce etc.) cu profesionisti adusi de prin diverse parti. Rezultatul a fost k un numar impresionant de actori s-au prezentat cu scutiri medicale pt a scapa de workshop-uri. :hmm:

E vorba de un proiect lansat prin 97-98 de ªtefan Iordãnescu, de construcþie a unui studio în magazia de decoruri a operei. Proiect reluat acum cu forþe...proaspete. A mai fost un proiect care plasa studioul în actualele ateliere ale teatrului, dar...sa pierdut. Deocamdatã, cel mai câºtigat din aceste proiecte e arhitectul sau firma care le realizeazã. ;) :)


ªi eu cunosc câþiva actori..ºi povestea e foarte plauzibilã. :) Dar nu i-aº învinovãþi în primul rând pe ei. E vorba de un sistem neconcurenþial care nu promoveazã talentul ºi munca. Majoritatea dintre ei sunt angajaþi pe bazã de afinitãþi ( conjuncturã de relaþii, în funcþie de cel,..cei care sunt la conducerea instituþiei, ...de exemplu: recenta (re)angajare a lui Alecu Reus) sau pentru cã ...nu sa gãsit altceva mai bun la îndemânã. Cei cu adevãrat talentaþi, ambiþioºi ºi muncitori, nu rãmân la Timiºoara...din pãcate. De fapt...nu vreau sã fiu foarte rãu, dar ºcoala Timiºoreanã de actorie...nu exceleazã,...dimpotrivã. :(

oho...scoala d teatru din tm... acolo mai cunosc cativa oameni care, saracii, n-au nicio vina... cine chiar vrea teatru pleaca din tm... dar l noi in oras se pare k e o foarte proasta industrie:
la vidu l teatru intra aia care n-au medii d licee teoretice, dar n-au nici chef de tehnice; apoi copiii care, la inceput, macar sunt inocenti sunt otraviti 4 ani d zile d oameni d l tnt , oameni care NU AU CE CAUTA PE SCENA si apoi marea majoritate intra la teatru in tm, pt k nu au pregatire pt alta faculta (si nici chef dupa 4 ani de leneveala), dar nici nu pot intra la adevaratele facultati de teatru pt k pica p capete.
asa k e un cerc vicios implacabil.
si de parca toate astea n-ar fi de ajuns, mai vin rebuturi d p l diverse promotii ratate ale facultatilor de teatru din tara; in alte cuvinte, (si asta am verificat p site-ul tnt) sunt destui care au absolvit prin bucuresti, cluj, iasi, targu-mures, dar care tot varza sunt... :sleep:

Re: Teatru
 

ultima piesa la care am fost acum 4 zile "si fluturii au aripi". mi-a placut.

"Uitarea / L'Oubli", de George Banu, regia Mihai Mãniuþiu
Mihai Mãniuþiu

Eh...piesa mi s-a parut a fi mai mult o colectie de aforisme dragute....iar secventele de dans au fost cam lungi...

Scene din MOARTEA lui Meyerhold, în "Richard al III-lea se interzice"

Între Hitler si Stalin, diferenta nu a fost numai cantitativä. Dacä Führer-ul îsi deporta sau executa (cel mai adesea, färä sä se complice cu procese juridice) numai inamicii (reali sau iluzorii), Tätucul avea pläcerea perversä de a-si "epura" recurent dusmani complet inventati, alesi pe sprânceanä chiar dintre fidelii lui si ai sistemului. Se stie cä, undeva în interstitiile colmatate ale acelui creier deraiat pe panta maleficului absolut, functiona obsesia "sacrificärii" aliatilor, ca formä de autosatisfacere prin confirmarea propriei puteri discretionare.
Asemeni ulterioarei sale cópii mult mai palide, Ceausescu, Stalin era un individ de-a dreptul tâmpit, dar ca lider avea o uluitoare viclenie instinctualä de a intui adversitatea chiar si la nivelul celor mai subtile potentialitäti (de unde si mania de a-si "inventa" inamici dintre cei apropiati). Pe acest principiu, la sfârsitul anilor treizeci, dupä ce les Grandes Purges decimaserä aparatul de partid, politia politicä si corpul ofiteresc al armatei, Genialul Strateg a trecut la anihilarea intelighentiei sovietice, în a cärei capacitate de a gândi autonom simtea o amenintare oricând posibilä. Nikolai Vavilov, Daniil Harms, Mihail Koltov si Isaac Babel sunt doar câtiva dintre strälucitii exponenti ai elitei intelectuale pe care dictatorul se hotärâse s-o masacreze, cu bonusul sadic al înscenärii unor procese publice (spre deosebire de expeditivele executii sumare ale nazismului).
În lumea teatrului, obiectivul ales a fost regisorul Vsevolod Meyerhold, genial experimentator si creator de scoalä, cäruia lacheii ideologici ai regimului i-au agätat eticheta de "formalist" - numai pentru cä se ostenea sä caute mijloace de expresie scenicä mereu noi, care esentializau semnificatiile actului teatral. În fond, Stalin începuse sä ghiceascä inerentele primejdii la adresa lui din partea oricärei arte mai putin decât total devotate "realismului socialist". De la Shakespeare la Stahanov, distanta era cam mare - în acelasi timp în care, între mäcelarul Richard al III-lea si satrapul Djugasvili, apropierea devenea tot mai inevitabilä.
Fatalmente, omul de teatru a fost prins în plasa destinului dictat de Stäpân - printr-o nu întâmplätoare similitudine cu relatia dintre Molière si Ludovic al XIV-lea, redatä semnificativ, în aceeasi perioadä, de drama lui Bulgakov "Cabala bigotilor" - iar tragedia de pe scenä s-a transferat în realitate. Pe aceastä relatie se construieste structura dramaturgicä propusä de Matei Visniec.
Subtitlul este înselätor - cäci piesa nu expune "scene din viata lui Meyerhold" ci urmäreste cosmarul artistului mäcinat de infernalul mecanism al represiunii - initial doar ideologice, apoi si psihice, si în cele din urmä fizice. Asa cum se si spune în text, piesa are loc "în capul lui Meyerhold". Logica urmäritä de Visniec este cea afectiv-oniricä, suprapunând straturile amintirii, imaginatiei, autointrospectiei, angoasei si psihozei. Pornind de la scene din timpul repetitiilor si din viata de culise a teatrului, textul gliseazä rapid spre caricaturile grotesti ale comisarilor cenzori, suprapuse delirant cu motivele pärintilor decedati ai eroului, apoi spre "anchetarea" artistului, detentie si torturä, si, într-un final macabru-apoteotic, executia conjugatä cu nasterea "omului nou" - toate aceste niveluri intercalându-se cu aparitiile imaginare ale Generalissimului, în relatie directä cu omul de teatru.
Fatä de inteligenta savantä a constructiei dramaturgice si satira crudä a replicilor, spectacolul de la Bulandra beneficiazä si de aportul suplimentar al unei conceptii regisorale care nu ne mai poate surprinde, din partea unei "clasice în viatä" cum e Cätälina Buzoianu. Asa cum ne-a obisnuit, chiar si dupä trei decenii de carierä, regisoarea îsi pästreazä aceeasi inventivitate si fortä incisivä de expresie cu care uluia odinioarä în "Sä îmbräcäm pe cei goi" sau "Maestrul si Margareta". Ar fi de remarcat în primul rând supralicitarea precis dozatä a textului, prin adaosul insertiilor documentare (date biografice si fotografii ale personajelor reale, la fiecare aparitie, citate din actele de acuzare si stenogramele procesului lui Meyerhold), etc. Admirabilä, mai ales, este reconstituirea miscärilor scenice create de Meyerhold cu trupa sa, downloadate de pe Internet, unde au ajuns sub forma unor transpuneri digitale ale vechilor imagini filmate, si refäcute meticulos de coregrafa Mälina Andrei si corpul de balet al teatrului.
Dincolo de aceaste laborioase eforturi de documentare, realizate cu sprijinul profesorilor Valeriu Moisescu si Nicolae Mandea, Cätälina Buzoianu se dezläntuie din nou, räspândind mizanscena prin toatä sala Toma Caragiu a teatrului Bulandra, din fundalul decorului si pânä pe scara foyerului sau ultimul rând de la balcon. Trupa, în costume albe, adesea pätate cu sânge, si haine de piele neagrä, mobileazä dinamic acest spatiu, la nivel atât formal, prin crearea unor imagini scenice de mare efect, cât si de fond, angrenând si implicând publicul. Acelasi univers este potentat în plan scenografic de constantul colaborator de cursä lungä al regisoarei si al teatrului, Mihai Mädescu, care ne tulburä din nou cu unul dintre stilizatele sale decoruri economic-sumbre si realist sugestive, îmbinând lemnäria nudä a scärilor, esafodajelor si contururilor din "Richard", în ultimul plan, cu micile buzunare ale teatrului lui Meyerhold (birouri, cabine, magazie de costume) în lateralele mediane, si cu faraoniada rosie a comisiei staliniste, complet de judecatä si altar al apostaziei, în mijlocul auditoriului.
La nivelul inspiratiei regisorale, în prima parte spectacolul se coaguleazä rapid si sigur într-o satirä politicä nemiloasä cu accente absurde, culminând cu antologicele vizite ale pärintilor morti, deveniti comisari. Prin zona de mijloc, montarea cunoaste singurele incertitudini - liantul scenelor e mai diluat, iar decizia stilisticä mai soväitoare, în special în jurul särbätoririi piciorului eliberat din gips. Aceeasi ezitare se remarcä, paradoxal, în scena de maximä fortä a ospätului cu creierul artistului. Mijloacele de expresie, marcat naturaliste, sunt atât de puternice, încât alunecä dincolo de limita acceptabilului, în insuportabil, ostentativ si didactic. Spre acelasi registru de involuntarä cabotinärie scenicä tinde si nasterea "tovaräsului bebe", unde semnificatiile funeste pentru conditia umanä se pierd sub excesul de recuzitä (päpusa animatä, nasul de clown, coroana lui Richard, urina, etc.). Din fericire, spectacolul îsi regäseste echilibrul si tonul spre final, sprijinindu-se pe coloanele masive ale scenelor dintre Meyerhold si gardian. În jurul acestora, interventiile comisarilor, sugestiile de torturä si halucinanta paradä a monumentelor lui Stalin se orchestreazä într-un crescendo armonios, focalizat în jurul proiectiei plastice de mare efect a montajului fotografic ce sugereazä moartea, mântuirea si nemurirea eroului.
Färä sä-si dezmintä nivelul de elitä sustinut constant în ultimele decenii, Teatrul Bulandra valorificä si acest spectacol cu ajutorul unei trupe aproape ireprosabile. Virgil Ogäsanu întrupeazä un artist främântat pânä la descompunerea fizicä, dar nicidecum moralä, în pofida tumultuoaselor schisme la care-l supune conjunctura vitregä a terorii staliniste. În viziunea lui, Meyerhold se mentine permanent la un nivel uman plin de candoare dar crutat de naivitäti, lucid si debusolat, invincibil si dezarmat, îngropat si înältat spre imortalitate. Îl secondeazä Valeria Ogäsanu, cu dramatism puternic si consistent, si Anca Sigartäu, spontanä si simplutä în personajul cu accente de tragism subtil al sufleusei. Coca Bloos, al cärei talent nu mai surprinde pe nimeni, îsi îmbogäteste repertoriul cu încä o femeie imposibilä - comisara peste ale cärei haine de piele se suprapun accente din Ana Pauker, straturi mämoase slave si o rochie elizabethanä care împreunä cu cäciula îmblänitä costumeazä personajul "clasei muncitoare". Petre Lupu completeazä tandemul cu propriul säu comisar, din päcate cu scäpäri prea accentuate în comedia la îndemânä. Isterizat si versatil ca de obicei, Radu Amzulescu suprapune într-un singur tot personajul Richard, interpretul acestuia, poltronul societätii comuniste si hidosul copil-mutant care rezultä din experimentul utopic. Valentin Popescu, Mihai Bisericanu si alti câtiva întregesc galeria comisarilor, cu cinismele lor obtuze intercalate cu false bonomii. În sfârsit, o mentiune specialä pentru Doru Ana, în dublul rol complementar al Generalissinului si al gardianului sef. Dacä Visniec a preferat sä semiabstractizeze persoana tiranului, evitând sä-i rosteascä numele, conceptia vizualä asupra personajului duce aceastä intentie pânä la capät, prevalându-se de reconstituiri fizionomice facile. Desi îsi pästreazä propriile semnalmente, actorul reuseste un Stalin autentic si credibil, în special prin reproducerea migäloasä a gesticii si intonatiilor. Totusi, si mai läudabil se achitä Doru Ana de gardian, în care izbuteste sä închege toate contradictiile omului simplu, de la tarä, ajuns rotitä în masina de tocat vieti: cumsecädenie si obtuzitate, sentimentalism si cruzime inconstientä, ignorantä si istetime, bun-simt funciar si dezumanizare totalä.
Chiar dacä, asa cum am spus, spectacolul Cätälinei Buzoianu se fundamenteazä pe o documentatie extrem de scrupuloasä, rämâne totusi remarcabil faptul cä rezultanta nu esueazä în superficialitatea unei "fresce istorico-sociale" sau a altor platitudini fotografice, ci accede la nivelul fictiunii semnificative. Prin conjugarea actelor lor de creatie, dramaturgul si regisoarea realizeazä o autenticä radiografie paranoicä a stalinismului - si, prin extrapolare, a oricärei tiranii. Dansul macabru al realului si al imaginariului, al oamenilor vii si al fantomelor, prin mintea tulburatä de teroare a artistului, aratä pe deplin dimensiunea dezumanizärii unui asemenea regim totalitar - demers cu atât mai necesar într-o lume unde încä mai supravietuiesc un Castro si un Kim. Chiar dacä zilele (poate chiar minutele) le sunt numärate, un asemenea spectacol rämâne oricând o necesitate pentru toti cei ce nu doresc ca, într-o bunä zi, ciuma sä-si trezeascä din nou sobolanii, spre a-i trimite sä moarä într-o cetate fericitä.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
12-13 noiembrie, 2006
Bucuresti, România

"Eu vä uräsc cu toatä dragostea...!" - "Biloxi Blues"

"...Nu cu iubire-ti aperi patria!" declara celebrul Plutonier din antologicul spectacol "Am sä mä întorc bärbat" montat de Vama Veche pe scena Teatrului National din Bucuresti în 2002 - primul (si unicul, deocamdatä) rock opera românesc integral (färä sä uitäm recentul "Jesus Christ Superstar", adus astä varä pe scena ARCUB de Adrian Pintea si studentii U.N.A.T.C., pe cunoscuta partiturä a lui Andrew Lloyd Weber). Dacä Tudor Chirilä, ca solist vocal al formatiei (scindatä recent în Vama si Trupa Veche), acoperea atât rolul recrutului sinucigas Andrei Gavrilä cât si pe cel al abuzivului Plutonier, acesta din urmä îi oferea totusi o sansä mult mai consistentä actorului Tudor Chirilä, care cu acel prilej reusea sä compunä una dintre cele mai detestabile mästi ale brutalitätii cazone.
În acelasi an 2002, pe scena Teatrului de Comedie, vedea luminile rampei spectacolul "A fost odatä în Brooklyn", dupä piesa "Brighton Beach Memoirs" a uriasului Neil Simon. În regia Iarinei Demian si cu acelasi Tudor Chirilä în distributie, comedia amar-duioasä, de inspiratie semi-autobiograficä, a lui Simon consta într-o serie de scene din viata familiei de evrei americani Jerome, în perioada îngrijorätoare a ascensiunii nazismului în Europa. Cu acel prilej, surprindea pläcut tânärul student la actorie Paul Ipate, care-si asuma sarcina titanicä de a purta pe umeri întregul spectacol, în calitate nu numai de personaj principal, ci si de narator: Eugene Morris Jerome, fiul adolescent al familiei.
În acelasi demers autobiografic, autorul a urmärit viata eroului säu în urmätoarele douä piese ale trilogiei Brighton Beach: "Biloxi Blues" si "Broadway Bound". Maturizându-se treptat, tânärul Eugene trece prin experienta serviciului militar, pentru ca în final sä se realizeze ca dramaturg - asemenea creatorului si modelului säu, ajuns cunoscut în lumea întreagä ca "regele comediei de pe Broadway". Evolutia eroului o traseazä si Teatrul de Comedie din Bucuresti, care în aceastä stagiune ne oferä spectacolul "Biloxi Blues", pus în scenä de aceeasi echipä: Iarina Demian regia, Paul Ipate în rolul lui Eugene, si Tudor Chirilä în rolul... nu al lui Stanley, fratele mai mare prezent în prima piesä, ci al Sergentului Toomey - un autentic alter-ego al Plutonierului din "A.S.M.I.B.".
Asemenea primei piese, si "Biloxi Blues" e construitä sub forma unei succesiuni memorialistice de scene din viata unui nucleu restrâns de personaje. În locul familei Jerome, întâlnim aici noua "familie" a lui Eugene, cei câtiva camarazi de armatä împreunä cu care suportä lunile de instructie anterioare plecärii pe front. Firul narativ al piesei este în mod deliberat destul de conventional (simpla jalonare a procesului de formare cazonä), servind doar ca un pretext pentru organizarea celor câteva scene semnificative din viata personajelor: trenul spre unitate, sosirea în cazarmä si prima întâlnire cu Sergentul, dormitorul, cina, spälätorul, sectoarele, marsul, camera prostituatei din oras, cancelaria Sergentului si, într-un final, peronul de la care pleacä trenul spre front. Fiecare dintre aceste spatii prilejuieste alte si alte situatii umane, confruntäri între personaje, releväri de sentimente, gânduri si idei - astfel încât, în ultimä instantä, piesa si spectacolul urmäresc mai degrabä o orchestratie psiho-afectivä decât epicä; ceea ce face cu atât mai percutante concluziile finale.
Cäci, într-o primä fazä, spectacolul poate induce în eroare. Avem de-a face cu glumele grobiene ale soldatilor, cu sugestii ale promiscuitätii de tip cazon, cu paiateriile brutale ale sergentului, cu farsele si jocurile îndoielnice de dormitor. Un spectator neavizat s-ar astepta la o simplä glosare superficial-hazoasä peste micile mizerii ale armatei. Dar, treptat, demersul autorului dobândeste profunzimi nebänuite si tot mai accentuate. Printr-un paradoxal paralelism invers cu procesul de spälare pe creieri propriu lumii militare (si aplicat cu deliberare de cätre Toomey, inclusiv prin aberatii disciplinare menite sä învräjbeascä soldatii si sä le distrugä personalitatea la nivel atât individual cât si colectiv, transformându-i într-o turmä gregarä si manipulabilä), pe mäsurä ce instructia avanseazä, se contureazä tot mai puternic personalitätile tinerilor: polonezul rudimentar si robust, mulatrul semi-irlandez delicat si vulnerabil, suspectul de homosexualitate, cei doi evrei cu problemele lor, etc... Totodatä, fantosa gälägios-zbuciumatä a Sergentului începe la rândul säu sä se deschidä asemeni unei Matriose rusesti, läsând sä transparä crâmpeie din lumea sa interioarä... Comentariul intermitent al lui Eugene Jerome / Neil Simon puncteazä cu precizie ideile principale ale dezumanizärii/reumanizärii soldätesti, si pe mäsurä ce momentul plecärii la luptä se apropie, în mod subtil tensiunile se amplificä. Rämâne semnificativ în acest sens momentul culminant al piesei, cu betia lui Toomey si strania rästurnare (de situatie si conditie) liber asumatä a personajului - finalizatä prin iesirea sa din scenä (în piesä si, dupä cum va sugera epilogul, si în viatä). Practic, în acea scenä din camera Sergentului se finalizeazä ciclicitatea de tip "Catch 22" (paralelismele cu Joseph Heller si Mike Nichols nu lipsesc) a vietii în armatä, sau a armatei ca viatä.
Asa cum ne-a obisnuit din montärile sale anterioare, regisoarea Iarina Demian se dovedeste din nou o acutä si subtilä analistä a umanitätii oricärei piese si dinamicii personajelor. Mozaicul simplu (dar deloc simplist) al celor câteva scene din "Biloxi Blues" este citit cu sensibilitate si penetrantä, identificându-i-se acele resorturi care propulseazä vivacitatea si adevärurile esentiale ale piesei. Cei câtiva soldati ce graviteazä între polii opusi Eugene si Toomey (axä asupra cäreia intervine perpendicular incidenta femininä, reprezentatä de prostituata Rowena si neprihänita Daisy), formeazä tot atâtea universuri umane capabile sä genereze forte gravitationale în continuä crestere. Tensiunile astfel create sunt paginate printr-o conceptie regisoralä extrem de economicä si sobrä - o scenä esentialmente goalä, mobilatä modular de câteva obiecte plurifunctionale care compun dormitoarele, sala de mese si celelalte spatii, dar mai ales cu aportul unui ecleraj discret si savant dozat, care potenteazä totul prin jocuri de lumini, umbre si culori (din nou, sub coordonarea lui Tudor Chirilä). În ton cu energiile interioare ale textului, regia atinge si ea cota maximä în scena penultimä, a confruntärii finale cu Toomey - apogeul flotärilor, marcat printr-o dramaticä schimbare a cheii de luminä, ca directie si culoare, transformä oamenii de pânä atunci într-un fel de târâtoare grotesti, amintind în acelasi timp de insecte si, poate nu întâmplätor, de monstrii bondoc-bipezi ai lui Bosch.
Trupa care evolueazä prin aceastä topografie semioticä este compusä integral din tineri, cu totii distribuiti atent si denotând date artistice incontestabile. Asa cum remarcam si în analiza filmului "Hârtia va fi albasträ" (debutul säu ca actor principal de cinema), Paul Ipate s-a desprins definitiv de micile ezitäri de pe vremea când "a fost odatä... în Brooklin", stäpânind cu sigurantä, dezinvolturä si expresivitate a doua etapä din viata lui Eugene Jerome si acelasi rol de raisonneur si agent coagulant al întregului spectacol. Antagonistul säu, Tudor Chirilä, jongleazä cu noi procedee de caracterizare a paradigmaticului "Plutonier", încarnând un Sergent Toomey si mai bogat în nuante decât antecesorul säu din "A.S.M.I.B." Dacä în prima instantä actorul-cântäret fäcea uz de fluxul muzical al partiturilor pentru a-si înscrie personajul pe sinuozitätile muzical-coregrafice ale acestor umanoizi cvasi-automatizati care sunt cadrele militare, de astä datä actorul-pur-si-simplu realizeazä acelasi tur de virtuozitate cu mijloacele mult mai dificile, prin autonomia lor, ale teatrului de prozä. Tiradele lui Toomey curg ca niste torente bolovänoase de munte, urmând logica simplificatä si agresivä a gândirii cazone, iar personajul îsi plimbä în acelasi ritm prin scenä fäptura obtuzä, de la o ipostazä la alta a autoritätii declarative. În plus, textul lui Neil Simon prilejuieste, asa cum am mai spus, punctarea câtorva sugestii läuntrice de umanitate pe care Tudor Chirilä le fructificä mai ales prin momente de täcere ezitantä între câte douä partide de rägete, sau prin vibratii enigmatice ale privirii dincolo de masca opacä a omului-uniformä.
Fiecare cu propriile lui sensibilitäti si subtilitäti, Constantin Ditä, Bogdan Cotlet, Radu Iacoban, Dan Rädulescu si Andrei Vizitiu izbutesc portrete credibile si consistente, presärate tot timpul cu sclipiri de umor spontan si savuros (si, în plus, cu admirabila capacitate de a glumi mârläneste färä pic de vulgaritate sau alte cäderi în inestetic). Ca o fatalä reiterare a "Curvei regimentului" din "A.S.M.I.B.", Caroline Gombe propune o foarte interesantä vivandierä: Rowena, prostituata pragmaticä färä cinism si caldä färä dulcegärii, care-si face meseria cu o fermecätoare onestitate. La antipozi, fecioara catolicä Daisy, îsi structureazä doar din douä scene parcursul îndrägostirii de Eugene, într-un registru de gingäsie suavä prin care transpar tot mai puternic elementele unei mari forte interioare - pânä la sustinerea apoteozei din final: despärtirea pe peron, sub amenintarea fatidicä a trenului care va duce soldatii spre Europa sau Pacific... Desi dispune de o economie mult mai redusä a desfäsurärii personajului, Ioana Barbu se situeazä deja la un nivel superior lui Alex din "Legäturi bolnävicioase", ca vigoare si complexitate artisticä, încä o datä confirmând perspectivele unei actrite în plinä ascensiune.
Singurele zone în care spectacolul dä semne de neîmplinire se revendicä, din fericire, nu de la dramaturgie sau teatru, ci de la traducere - i-am atrage atentia Loredanei Tiron cä "novel" înseamnä "roman", nu "nuvelä" (de Agatha Christie), cä "barracks" se traduce prin "cazarmä", nu "baräci", cä omniprezentul "Wrong!" rämâne mult mai aproape de adevär sub forma "Prost!" sau "Aiurea!", decât "Gresit" - si cä, în general, e nevoie de multä experientä pentru a face un slang anglo-saxon atât de specific cum e cel militar sä sune firesc în românä; sub acest aspect, mai ales în prima parte a spectacolului, subzistä o serie de momente în care se cam simte cä bäietii sunt românasi de-ai nostri care încearcä sä-si imite camarazii din U.S. Army.
Din fericire, aceastä impresie usor dezagreabilä se estompeazä spre final, când temperatura dramaticä a spectacolului creste si substratul säu ideatic se încheagä într-un mesaj incisiv si compact. Nu întâmplätor, si nici în numele vreunui artificiu stilistic, am început aceastä analizä prin recursul la Plutonierul din "A.S.M.I.B.". Polaritatea creatä între cele douä personaje si, împrejurul lor, cele douä viziuni scenice (imageria din "Biloxi Blues" rimeazä adeseori, compozitional si cromatic, cu cea din neuitatul rock opera), departe de a se märgini la reiterare sau autopastisare, valorificä si semnificä. În fond, ambele spectacole vorbesc despre personajul autoritätii în armatä - dar contextele diferä fundamental: tragedia lui Andrei Gavrilä se desfäsoarä în aberatia anacronicä a unei armate de factura celui de-Al Doilea Val tofflerian, masificatä, mecanicizatä si abrutizantä, care se perpetueazä în timp de pace, la räscrucea mileniilor, când Al Treilea Val ne-a luat pe creasta lui cel putin la nivel uman si individual, dacä nu si social. În schimb, Eugene Jerome si Sergentul Toomey coexistä în plin räzboi mondial din toiul Valului Secund, când de severitatea instructiei si rigoarea disciplinei depindea literalmente viata fiecäruia si a tuturor. Câtä vreme Plutonierul e un dinozaur, Toomey era un "räu necesar". Spunea cineva, la un moment dat: "Armata nu e rea - räu e numai räzboiul". "Biloxi Blues" comunicä si demonstreazä din nou, cu limpezime si fortä, cä dacä räzboiul e într-adevär räu, armata nu este decât la fel de räul säu... rezultat? Sau cauzä? Sau... si una si alta?

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
5 decembrie, 2006, h. 22:00-23:58
Bucuresti, România

Pitbule, e adevarat ca tu esti ala care a tradus cu picioarele :sick: "Al Treilea Val" de Alvin Toffler ? Am mai intrebat o data asta, dar s-a sters topicul...

hamletmachine, odeon
oribil, groaznic, what in god's name am cautat acolo??!! adik in afara de faptul ca trebuia sa platesc pentru ultima oara cand am ales eu o piesa proasta... niste costume din materialele care i-au ramas doinei levintza de la piesele anterioare, o incropeala de muzica combinata cu obsesia lui galgotiu pt ticait si pendule, actrite proaste, de regie nici macar nu merita sa mentionez ceva... a se evita, din tot sufletul

A vazut cineva "Edward" ...ultima premierã a naþionalului timiºorean?
Joi în 18 e urmatorul spectacol ºi nu ºtiu dacã meritã sã mã duc. :)
Am auzit diverse opinii, dar sunt contradictorii.

nope, dar pun pariu k-i prost! :P

dc te duci, te-as ruga k apoi sa treci si pe aici sa ne spui cum e. eu nu ajung joia asta nicicum.

poate luna viitoare...

Daca va zvarcoliti prin Bucuresti, nu ratati premiera oficiala de la Mic :

RAZBOI CU TROIA NU SE FACE
regia - nenea Ceausescu, Florin Calinescu
ora 19:00

sambata 20 (mai sunt locuri doar la balcon)
duminica 21 (aveti mai multe sanse sa gasiti locuri bune)


www.teatrulmic.ro

Teatrul iese din hibernare
Spectacole noi, reveniri surprizã ºi roluri inedite pe scenele din Bucureºti ºi din þarã
de Dan BOICEA

Scenele din Bucureºti ºi din þarã primesc o infuzie de muzicã, poveºti de dragoste ºi drame. Mircea Daneliuc îºi monteazã propriul text, la Craiova. Florin Cãlinescu revine la Teatrul Mic, în rol de arheolog. "Sergentul" Tudor Chirilã dã ordine într-un musical, la Teatrul de Comedie. La Iaºi, soþia ºi o amantã îºi fac destãinuiri înainte de o crimã. Ce s-a mai rumenit în cuptoarele teatrelor? Piesele proaspete ºi calde nu pot lipsi din meniul cultural al acestei sãptãmâni.
Sergentul Toomey (Tudor Chirilã) antreneazã un grup de recruþi pentru nebunia rãzboiului. Un spectacol despre micile mizerii ale armatei, despre o autoritate exersatã greºit, un tablou pigmentat cu glume nevinovate prin care soldaþii reuºesc sã supravieþuiascã.
"Biloxi Blues" de Neil Simon, în regia Iarinei Demian, are premiera oficialã pe 17 ºi 18 ianuarie, la Teatrul de Comedie. În distribuþie se mai aflã, printre alþii, doi tineri actori care ºi-au fãcut anul trecut debutul în film, în roluri principale: Paul Ipate ("Hârtia va fi albastrã") ºi Ioana Barbu ("Legãturi bolnãvicioase"). Povestea recruþilor supuºi la abuzuri, puºi în faþa propriei frici, cucereºte publicul prin umorul sensibil.
Piesa a fost un succes pe Broadway, primind un premiu Tony, în 1985.

Mircea Daneliuc îºi regizeazã opera
Revenire. Un important regizor de film, Mircea Daneliuc. O piesã despre doi oameni singuri. O premierã – la Teatrul Naþional "Marin Sorescu", din Craiova - "Doi pinguri", pe 20 ianuarie. "Când mi se întâmplã sa mã apuc de un text care-mi aparþine, am din fericire detaºarea de a nu-l considera foarte personal.
Fãrã prea mare efort. E un noroc, îmi dau seama. Îl tratez ca pe lucrul altuia, ºi în film, ºi în teatru – probabil de la film mi se trage –, astfel încât pot lucra relativ neimplicat. Tot ce urmãresc e un demers actoricesc strãlucitor, arhitectural, viguros, scurt, cu rime ºi reveniri neaºteptate", spune Mircea Daneliuc.
Ultima sa apariþie în ipostaza de regizor de teatru s-a înregistrat acum opt ani, când a montat "O noapte furtunoasã", la Teatrul "Maria Filotti" din Brãila. Din distribuþia actualului spectacol fac parte Constantin Cicort, Geni Macsim, Raluca Pãun º.a.

Arheologul Florin Cãlinescu
Existenþa Troiei era pusã la îndoialã. O simplã fabulaþie, atribuitã lui Homer. Dar controversatul arheolog german Heinrich Schliemann descoperã undeva, în Turcia de azi, ruinele strãvechii cetãþi.
El devine personaj ºi deapãnã povestea rãzboiului troian ºi a eroilor sãi. Spectacolul "Rãzboi cu Troia nu se face", o adaptare dupã Jean Giraudoux, pusã în scenã de Florin Cãlinescu, va avea premiera oficialã pe 20 ºi 21 ianua-rie, la Teatrul Mic.
Directorul Florin Cãlinescu nu s-a putut abþine sã nu joace în spectacol. El apare în rolul arheologului, descoperitor al Troiei. Din distribuþie mai fac parte Adriana ªchiopu (Andromaca), Rodica Negrea (Casandra), Dana Dembinski-Medeleanu (Hecuba), Dan Condurache (Hector) º.a.

Triunghi conjugal periculos
Teatrul Naþional "Vasile Alecsandri" din Iaºi rupe monotonia sâmbãtã, de la ora 18,00, la Sala Studio, cu premiera "Scara pisicii", de Katalin Thuróczy, autoare maghiarã care va fi prezentã în salã. Douã femei se întâlnesc într-un bar. Nevasta ºi amanta. Nu se cunosc, dar îºi fac destãinuiri. Una dintre ele este trimisã de soþ s-o omoare pe cealaltã. Un text imprevizibil, cu puternice resurse dramatice.

La douã bilete cumpãrate, unul gratis
Spectacolele cu peste o sutã de reprezentaþii din repertoriul Teatrului Nottara vor putea fi vãzute între 18 ºi 21 ianuarie, în Sãptãmâna 100+. Cei care cumpãrã câte un bilet la douã spectacole diferite vor primi o invitaþie pentru un al treilea spectacol, la alegere. Douã piese în regia lui Dinu Cernescu - "Sãrbãtori fericite" ºi "Titanic Vals" - se vor juca la Sala "Horia Lovinescu", pe 20 ºi 21 ianuarie. Pentru cealaltã salã a teatrului sunt programate "Soþul pãcãlit" de Moliere, regia Mircea Corniºteanu (18 ianuarie), "Uzina de plãceri S.A." de Valentin Nicolau, regia Alexandru Berceanu (19 ianuarie), "Variaþiuni enigmatice" de Eric Emmanuel Schmitt, regia Claudiu Goga (20 ianuarie) ºi "Operele complete ale lui WLM ªXPR (prescurtate)" de J. Borgeson, A. Long, D. Singer, regia Petre Bokor (21 ianuarie).

http://www.adevarulonline.ro/2007-01...re_213404.html

Am vãzut Edward. Atât din lipsã de timp cât mai ales datoritã faptului cã mi-au trebuit câteva zile sã mã dezmeticesc = sã încerc sã înþeleg ceva din ceea ce am vãzut, ....am întârziat cu postarea asta.
Mai precizez încã o datã cã nu sunt ºi nu mã consider un erudit, ci sunt un spectator de teatru, cu o culturã medie ºi fãrã pretenþii intelectualiste.

Edward:
O poveste istoricã subþire care e evident folositã numai ca pretext pentru a exprima altceva.
Chiar ºi extrasã din contextul istoric povestea mi-a pãrut la fel de ...subþire. Conflictul interior al personajului principal ( regele) nevoit sã se împartã între îndatoririle sale publice ºi private (reginã) ºi pasiunea sa tabu pentru un partener de acelaºi sex, precum ºi faptul cã în final ajunge sã cadã victima nebuniei ºi intrigilor, nu mi se par ieºite din comun.
Însã ieºitã din comun mi se pare cantitatea de simboluri care abundã în spectacol. O cantitate care îmi depãºeºte puterea de înþelegere ºi percepere a tuturor sensurilor. Unele, evident, fac parte dintr-o concepþie a regizorului asupra spectacolului, ...altele par simple gãselniþe, gãsite ºi folosite pentru a umple un gol dar toate, prin abundenþã, încarcã pânã dincolo de limita de ...digestie, spectacolul. Începând, fãrã pretenþia unei ordini logice, cu regele desculþ al cãrei coroanã e un joben fãrã fund, continuând cu cele, cel puþin trei planuri ale spectacolului,...primul = scena, al doilea=un spaþiu alb, septic, cu scaune rotunde, roºii,...fieful lorzilor ...al treilea = un spaþiu îndepãrtat în care se întâmplã diferite momente ºi care este relevat prin transparenþa spaþiului 2; continuând cu bilele roºii, cu cei 5 dansatori-curteni-soldaþi, cu gestica ºi miºcarea acestora...de ex. "cântatul" obscen la tuburile nichelate coborâte din vãzduh, ; þevile nichelete (poartã, închisoare?), acordarea de funcþii lorzilor... dintre degetele picioarelor regelui; violul în grup, superealist, din noaptea nunþii, asupra proaspetei soþii a amantului regelui, aluatul, penele...multe pene, apa, culorile, sângele, verdele, preotul-menestrel-samurai-cãlãu, diapazonul regal, flautul sângerând, moartea amantului nud-nud, spada în flãcãri, pianul-coºciug, iarãºi bilele roºii (destine?), filmul gen making off din final, etc. etc. etc. Obosesc numai când încerc sã mi le amintesc pe toate. :) Mult prea multe pe minut ºi....metru pãtrat, sau cub.
Nu mai adaug ºi prestaþiile actoriceºti mediocre ( nu am înþeles 40-50% din text) ale protagoniºtilor, care nu exceleazã faþã de alte spectacole,...mai puþin cei 5 "dansatori" pe care i-am vazut într-o formã de exprimare cu care nu am fost obiºnuit. Felicitãri lor ºi coregrafului.

Am citit undeva cã regizorul e mulþumit dacã spectacolul deranjeazã. Pãrerea mea e cã spectacolul nu deranjeazã prin ceea ce propune(...banal), ci prin ceea ce aratã. E indigest prin abundeþã, stridenþã, exagerare ºi dorinþã de a ieºi din comun cu orice preþ. O orgie suprarealistã. Un experiment. Încã un experiment. Bravo regizorului cã a reuºit sã experimenteze, dar sã mã scuze dacã nu agreez cã a fãcut-o pe banii ºi timpul meu.
Aºa ...ca plãtitor de taxe ºi de bilete, mã întreb...Când vor înceta experimentele de pe scena naþionalului ºi când vom vedea...teatru? Adicã o artã care ni se adreseazã ºi nouã ...spectatorilor "de rând". Sau poate...nu meritãm? :huh:

Cum mi-am petrecut armata

"Trei lucruri îmi propusesem pentru acest rãzboi: sã nu mor, sã devin scriitor ºi sã îmi pierd virginitatea". Este mãrturisirea aproximativ exactã a personajului principal din "Biloxi Blues". Un adolescent din New York, pe numele lui lui Eugene Jerome se înroleazã în armata Statelor Unite în ultimul an al celui de-al doilea rãzboi mondial. Eugene este trimis la o bazã din Biloxi, Mississippi unde trebuie sã trãiascã alãturi de soldaþi cu temperamente ºi personalitãþi diferite trebuie sã suporte capriciile unui sergent nu prea întreg la minte, Toomey. Rãzboiul îi va îndeplini lui Eugene cele trei dorinþe, pierderea virginitãþii datorându-i-se Rowenei, o prostituatã de prin partea locului.
Dincolo de orice, spectacolul de la Comedie este povestea sincerã, de o melancolie temperatã dar realã, specificã unei rememorãri, a unei inocenþe pierdute. ªase soldaþi învaþã sã se asculte unii pe alþii, sã se descopere, sã comunice. Armata Statelor Unite este cadrul în care tinereþea învaþã sã se supunã, sã pactizeze cu sistemul, sã ºi-l asume, în cele din urmã.
Paul Ipate, Bogdan Cotleþ, Constantin Diþã, Dan Rãdulescu, Andrei Vizitiu, Radu Iacoban plus Todor Chirilã sunt actorii care au acceptat sã facã armata, sã descopere în faþa noastrã elemente autentice ale spaþiului cazon. Dar ce plãcutã corvoadã! Trebuie sã fie foarte plãcut pentru un actor "sã primeascã ordin de chemare" în distribuþia unui spectacol semnat Iarina Demian.
Fãrã sã vizeze montãri spectaculoase, efecte scenotehnice care sã te facã sã te simþi la un show tv, aproape fãrã orgolii demiurgice, Iarina Demian ne demonstreazã cu fiecare producþie pe care îºi pune semnãtura cã stãpâneºte perfect lumea pe care o creeazã ºi se ghideazã dupã douã repere majore: Profesionalismul (nu face tâmpenii pe scenã, nu inventeazã gesturi ºi situaþii fãrã noimã, ºtie sã îºi conducã actorii ºi are încredere nemãrginitã în ei) ºi publicul (Iarina Demian este, în primul rând un spectator foarte talentat ºi foarte pretenþios).
"Biloxi Blues" este o reuºitã. Este o comedie sensibilã, un story adevãrat, emoþionant, interpretat ireproºabil de actori tineri de care sigur vom fi ºi mai mândri în anii ce vin. Dar "Biloxi Blues" este mai ales o izbândã a Iarinei Demian, puternicã, fragilã, vie, de neoprit.
Sunt puþini oameni pe care aº paria, pentru care aº semna poliþe în alb. Dar ce spun sau cred eu conteazã în mai micã mãsurã. Mergeþi sã vã cumpãraþi un bilet la "Biloxi Blues". Meritã sã porniþi într-o cãlãtorie înapoi în timp, în vremea când cu raniþa în spinare ºi multe vise în suflet, tinerii recruþi învãþau sã pãcãleascã timpul. ªi sã danseze.

Rãzvana Niþã
http://www.port.ro/pls/w/general.art...23&i_area_id=4

Timpul liber, 25.01.2006

Spectacol pentru liceeni

Teatrul de Comedie gãzduieºte "Biloxi Blues", un spectacol al Fundaþiei artEst ºi ArCub, sponsorizat de câteva firme respectabile, rezultat al proiectului actriþei Iarina Demian ce se manifestã din nou ca un regizor apropiat de tineri, un sprijin de nãdejde pentru afirmarea lor. Piesa lui Neil Simon despre ºase tineri americani ce se înroleazã în armatã la sfârºitul celui de al doilea rãzboi mondial, este o comedie dramaticã, tratatã simplist regizoral într-un spectacol dedicat parcã mai mult publicului din licee.
Supranumit "regele comediei de pe Broadway", Neil Simon este unul din dramaturgii americani de prestigiu ale cãrui scrieri au înregistrat numeroase succese, atât în teatru, cât ºi prin ecranizãri. ßi "Biloxi Blues", dupã o strãlucitã carierã pe Broadway, a fost ecranizatã cu succes. Piesa face parte din trilogia lui Neil Simon de inspiraþie autobiograficã; "Brighton Beach Memoirs" a fost pusã în scenã la Teatrul de Comedie în regia Iarinei Demian cu titlul "A fost odatã în Brooklyn", a doua piesã a trilogiei este "Biloxi Blues", ultima fiind "Broadway Bound" ("Destinaþia: Broadway") care are toate ºansele în viitor sã vadã luminile rampei tot la Teatrul de Comedie. Firul narativ al acestei trilogii are la bazã însemnãrile, jurnalul lui Eugene Morris Jerome care în "A fost odatã în Brooklyn" invoca relaþiile din familia sa de evrei, ca apoi în "Biloxi Blues" sã relateze observaþiile sale cu privire la instrucþia militarã ºi colegii de armatã subordonaþi sergentului Toomey. Instrucþia celor ºase tineri înrolaþi în 1945 se petrece în Biloxi (Mississippi), iar cadrul istoric tensionat al sfârºitului rãzboiului nu are influenþe majore în conflict, Neil Simon urmãrind doar efectele autoritãþii ºi comportamentului sergentului Toomey asupra destinelor recruþilor. Dramaturgul mai adaugã, fireºte, ca un fin psiholog, evoluþia maturizãrii tinerilor, cât ºi debutul lui Jerome în viaþa sexualã. Povestea prin replica vie, inteligentã a lui Neil Simon musteºte în discrete substrate sociale, etnice, degajã un umor dulce-amar, comicul se dubleazã sensibil prin dramatismul situaþiilor. Viziunea regizoralã impusã de actriþa Iarina Demian dovedeºte o lecturã corectã a laturii comice, dar fãrã profunzime, iar rezultatul este un spectacol amuzant în special pentru tinerii liceeni care pânã mai ieri erau speriaþi de obligativitatea înrolãrii în armatã. Adaptarea scenicã a Iarinei Demian deruleazã ca într-un scenariu de film o serie de secvenþe, fiecare având conflictul sãu particular: prima masã a recruþilor sau "jocul" cu tâlc al petrecerii ultimelor zile de viaþã, reluat sub o altã formulã spre final, ori "furtul" celor 62 de dolari sau permisia urmatã de aventura cu o prostituatã ciudatã ori cazul descoperirii unui homosexual printre soldaþi. Totul pune în evidenþã construcþia unor caractere bine definite psihologic de Neil Simon. Chiar dacã nu a aprofundat trimiterile subtile ale dramaturgului la datele biografice ale personajelor care conþin ºi un scop dramatic de analizã socialã, marele merit al regizoarei Iarina Demian rãmâne alegerea distribuþiei prin care scoate la ivealã talentul deosebit al unor tineri aflaþi la început de drum creator.
Decorul ßtefaniei Cenean este simplu, funcþional, uºor deplasabil în turnee. çntr-un cadru neutru sunt manevrate elemente de mobilier: valize, paturi, dulapuri, care vor indica spaþiile de joc cerute de diverse situaþii. Manevrele schimbãrii elementelor de decor îngreuneazã însã, ritmul reprezentaþiei. Costumele imaginate de ßtefania Cenean sunt sobre. Pe deplin nu este exploatatã instalaþia de luminã în unele scene, precum în cea de debut sau în cea a despãrþirii lui Jerome de fata de care se îndrãgostise. Ilustraþia muzicalã aleasã de George Marcu, alcãtuitã în ritmuri de blues, impune o plãcutã atmosferã spectacolului. çn acest cadru simplu majoritatea actorilor sunt remarcaþi prin firescul, trãirea interiorizatã sincerã, emoþionantã a fiecãrei situaþii.
Admirabil este Bogan Cotleþ în personajul Arnold Epstein, tânãrul evreu cu staturã moralã fermã, care luptã sã îi impunã sergentului adevãrul unor situaþii conflictuale, cât ºi necesitatea recunoaºterii lui. Actorul înfãptuieºte un savuros personaj tragicomic, prin posibilitatea sa aparte de a jongla cu subtextul replicii prin expresie ºi a nuanþa cuvântul cu mãsurã în dezvãluirea sensurilor sale. Epstein al sãu pare un înþelept, ridicol pentru o lume tensionatã ºi haoticã. Bogdan Cotleþ s-a afirmat de acum, ca o personalitate a tinerei generaþii. Câºtigã din nou preþuire prin spontaneitatea ºi fineþea relevãrii nuanþate a trãirilor lui Jerome, Paul Ipate. A fost lansat în lumea filmului cu "Hârtia va fi albastrã", este în ultimul an de studiu la clasa de actorie a prof. univ. Ion Cojar ºi susþine un examen reuºit în "Trilogia belgrãdeanã". Cu o deosebitã sensibilitate îºi mai completeazã personajul, Paul Ipate în scena descoperirii fetei visate, care va fi Ioana Barbu, rol de debut în teatru pentru ea. Actriþa lansatã cu succes în filmul "Legãturi periculoase" are o graþie a expresiei impresionantã în Daisy, fata de care se îndrãgosteºte Jerome. Atât Bogdan Cotleþ, cât ºi Paul Ipate trãiesc ºi urmãresc singular, sincer, fiecare situaþie dramaticã, nefiind speculaþi mai amplu regizoral pentru manifestãrile de ansamblu. Sunt în spectacol ºi scene memorabile. Amintesc, de pildã, cea în care Toomey îl ameninþã cu pistolul pe Epstein unde, prin mãsura jocului lui Bogdan Cotleþ se reuºeºte ºi domolirea exploziilor temperamentale exagerate ale lui Tudor Chirilã, interpretul sergentului. Abia în acest moment, Tudor Chirilã îl scoate pe Toomey din tendinþele manieriste strident manifestate la începutul spectacolului. Actorul nu a fost sprijinit regizoral sã sugereze ºi tainele ascunse ale frãmântãrilor sergentului care îi determinã comportamentul tiranic. Pertinent, activ, ºiret, apare Joseph prin interpretarea cu forþã dramaticã acordatã de Radu Iacoban. Cu perfecþiune sunt concepute de tinerii actori, personajele din planul doi. Temerile, fricile, nesiguranþa în hotãrârea atitudinilor, specifice lui Donald le creioneazã sugestiv Dan Rãdulescu. Timid, retras, nefericit pare James interpretat de Andrei Vizitiu, care reuºeºte o altã scenã impresionantã, când personajul sãu se dezvãluie a fi homosexual. Constantin Diþã accentueazã abil laturile incomode, negative ale lui Roy, dar ºi motivele ce îl provoacã la manifestãri condamnabile moral. Exterioarã, superficialã este Caroline Gombe în Rowena, fata ce se prostitueazã.
Efortul tinerilor interpreþi uimeºte în "Biloxi Blues" prin modul de a-ºi impune talentul, trecând peste fragilitatea tratãrii regizorale a unor situaþii. Distribuþia este alcãtuitã în marea sa majoritate din absolvenþii ultimelor douã promoþii de la UNATC, care la fiecare apariþie într-o premierã aduc spectaculoase surprize.

Ileana Lucaciu
http://www.port.ro/pls/w/general.art...16&i_area_id=4

De la cer la pämânt - reactii la "Biloxi Blues"
Mic îndreptar de înjunghiat pe la spate

Din punct de vedere al cititorului de criticä teatralä - sau, la un nivel mai general, al omului de presä - perspectivele ar fi putut pärea descurajante: un spectacol atât de limpede si echilibrat, cu ambitii oneste de act teatral rafinat, lucrat în filigran pentru a sonda umanitatea unui grup de personaje, asa cum le-a conturat, în tuse sumare dar precise, marele maestru al comediei de pe Broadway, nu putea induce decât comentarii pozitive - or, stim cä de multe ori atributul de "controversat" aduce în salä mai multi spectatori decât sirurile de laude decente (cäci "Biloxi Blues" n-ar fi avut cum sä incite la osanale desäntate, ca în cazul atâtor valori fabricate si umflate cu pompa). Era si este, în sine, un spectacol care träieste prin el însusi, nu prin istericalele laudative sau înjuräturile incitante ale diversilor comentatori - în esentä, un spectacol de analizat.
Si totusi, avem nepläcuta surprizä... - sau, poate nu e tocmai o surprizä ;) - de a constata cä pânä si o creatie scenicä de o rotunjime atât de impecabilä poate da nastere unor hârtoape cronicäresti, cel putin acolo unde organul analitic stä în suspensie cam de multisor - dacä nu chiar de la începuturile multisorului. Cäci ce descoperä cititorul suplimentului "Timpul liber" al "României libere", sau internautul dornic de comentarii despre "Biloxi Blues", în momentul când Google îl parasuteazä pe site-ul www.port.ro?
Respectabilul site cultural gäzduieste douä comentarii ale spectacolului. Asupra celui dintâi voi stärui numai pentru a remarca deplina adecvare fatä de subiect: sub titlul "Cum mi-am petrecut armata", Räzvana Nitä discutä clar si precis coordonatele piesei si ale spectacolului, vibrând pe aceeasi lungime de undä cu suflul regisoral al Iarinei Demian si cu dimensiunile afective ale personajelor, atent transmise spectatorului (meritä sä citäm: "Dincolo de orice, spectacolul de la Comedie este povestea sincerä, de o melancolie temperatä dar realä, specificä unei rememoräri, a unei inocente pierdute."). Analiza ei reuseste, doar în câteva paragrafe, sä-i comunice cititorului o imagine fidelä si incitantä a scenei pe care evolueazä atât de organic trupa celor câtiva actori tineri animati atât de conceptia si practica regisoralä a spectacolului, cât si de spiritul cooperant al colegului lor mai matur, Tudor Chirilä. Autoarea mai subliniazä: "o comedie sensibilä, un story adevärat, emotionant (...) dar (...) mai ales o izbândä a Iarinei Demian, puternicä, fragilä, vie, de neoprit. (...) Meritä sä porniti într-o cälätorie înapoi în timp, în vremea când cu ranita în spinare si multe vise în suflet, tinerii recruti învätau sä päcäleascä timpul. Si sä danseze."
Citind cronica Räzvanei Nitä, orice spectator de teatru, mai mult sau mai putin pasionat, se simte dornic sä ia contact cu "Biloxi Blues" - ceea ce, în fond, se înscrie printre menirile oricärui asemenea articol, cel putin în afarä de cazurile unor esecuri atât de dezastruoase încât criticul ar avea datoria legitimä sä vegheze la integritatea mintalä a publicului, cu avertismente gen: "Stati acasä! Mai bine uitati-vä la Dan Diaconescu! Nu puneti piciorul în salä! Buba, buba, câh, câh!"
Se întâmplä însä ca tocmai o asemenea reactie sä solicite, vis-�*-vis de alti potentiali cititori ghinionisti, textul juxtapus frumoasei analize de Räzvana Nitä, preluat din "Timpul liber" si iscälit de o venerabilä (ca vârstä - si numai ca vârstä, dar cu prisosintä!) scribulice a presei române din ultimele (har Domnului!) decenii, I. Lucaciu pre numele dânsei - prenumele "dânsei" fiind un calambur si o figurä de stil, cäci acu' vreo cinspe ani, când fäcea cronica parlamentarä, nu stia sä-i numeascä pe subiectii articolelor decât "dânsii" / "distinsii" / "dânsii" / "distinsii", socotind pasä-mi-te cä astfel ar accede pe palierul ironiei de bun gust. Noi nu nutrim asemenea ambitii, asa cä o vom mentiona pe parcursul acestui comentariu cu dragele ei apelative "distinsa" si "dânsa" - alternativ, ca sä nu ne repetäm.
Anii au trecut, si distinsa tovaräsä (cä doamnä... vorba lui Baranga) a revenit la iubirea (vorba vine - sau revine!) dintâi: textele despre teatru ("criticä teatralä" ar fi putin cam mult spus).
Ce constatäm noi din primul moment când avem riscanta inspiratie de a da click pe linkul respectiv?
Päi constatäm cä titlul sunä: "Spectacol pentru liceeni". Atâta tanti pricepurä, dupä ce ea-n salä furä - mä rog, de furä sau nu furä, rämâne de väzut, cä la ce enormitäti urmeazä, nu m-ar mira sä i-l fi povestit vreo nepoatä, ceva. Ia sä vedem...
Ineptia de pornire trozneste vârtos încä din primul paragraf, unde distinsa declarä piesa o "comedie dramaticä, tratatä simplist regizoral, într-un spectacol parcä dedicat mai mult publicului din licee".
Am putea fi îngäduitori, acceptând cä dânsa spune "simplist" pentru cä sunä mai bine, când ea de fapt se gândeste la "simplu". Greseala n-ar fi mare, retinând cä e nevoie, totusi, de mai multä doxä pentru a discerne la nivel conceptual, nu doar lexical, între simplu si simplist.
Am mai putea si sä ne întrebäm cu ce hârzob s-a pogorât distinsa printre muritori, de pre ce lunä saturnianä venind, dacä un asemenea spectacol i se pare "dedicat... publicului din licee". E cam totuna cu a spune cä "Trilogia anticä" e pentru tâncii de grädinitä, susanelele pentru Plesu si Patapievici, sau "Maestrul si Margareta" pentru Torquemada. Dar... cum stim cä grädina Domnului e mare, ne închinäm cucernic si mergem mai departe.
Si ce vedem?
Vedem cä prima jumätate a textului gloseazä peste date despre autor si piesä - se puteau afla si de pe net. Nici un bai. A dat un Google, s-a documentat. O.K. Ceva platitudini pe ici pe colo, în buna limbä de lemn de care distinsa nu putuse sä se dezbare nici la sfârsitul mileniului trecut, când functiona pe la "Expres Magazin", si nici acum n-a reusit - drept pildä: "Iarina Demian (...) se manifestä din nou ca un regizor apropiat de tineri, un sprijin pentru afirmarea lor". Oare ce sä ascundä fâsâiala asta cripto-insipidä? Ne uitäm mai în jos, si däm peste: "Viziunea regizoralä impusä de actrita Iarina Demian dovedeste o lecturä corectä a laturii comice, dar färä profunzime, iar rezultatul este un spectacol amuzant în special pentru tinerii liceeni care pânä mai ieri erau speriati de obligativitatea înrolärii în armatä."
Ahaaa... asa mai vii de-acasä! Distinsa nu face decât sä pläteascä o politä - în bunu-i närav practicat osârdios de când mânuie ea condeiul (si, mai recent, de la "Chirita of Bârzoieni" încoace, trecând si prin cronica lui "Ferdinand al VIII-lea, Regele Spaniei", cäreia-i agäta tinicheaua "Ambitii prea mari" - cä ce sä spun, ambitiile unei biete diletante färä condei care cicä scrie editoriale politice räsuflate despre starea natiunii or fi mici!). Cine sau ce se ascunde în spatele acestei ostilitäti agresive si ostentative, am aflat - dar n-are rost sä mä lungesc aici cu o poveste de plictis public, mai degrabä, decât de interes. Importantä e optiunea eticä a dânsei: de ce sä facem noi analizä de teatru (treabä mai grea, la o adicä), dacä mult mai usor sä bägäm strâmbe - ba chiar, sä construim întregul text ca un adevärat îndreptar de lovituri sub centurä! Cäci nu existä comentariu, pe tot parcursul, în care dânsa sä nu îmbrace în zahär sisul, ca sä fie mai dulce când i-l înfige-n spate regisoarei spectacolului! Imediat ce zice câte ceva de bine, stii deja: "Aha, se pregäteste o mägärie...!" Si mägäria nu întârzie sä aparä!
Asadar, ce mai zice vajnica? Vajnica mai zice: "Chiar dacä nu a aprofundat trimiterile subtile ale dramaturgului la datele biografice ale personajelor, care contin si un scop dramatic de analizä socialä, marele merit al regizoarei Iarina Demian rämâne alegerea distributiei (warning: blabla coming!) prin care scoate la ivealä talentul deosebit al unor tineri aflati la început de drum creator."
Adicä un mod strepezit de a-si agrementa rânjetul cu drägäläsenii ipocrite gen "Lasä, tu, ce dac-ai fäcut scrum budinca, oricum ai pus foarte frumos tacâmurile pe masä!" Distinso, stii vorba fancezului: sik-tyre!
Pânä una-alta, cä toasa n-a fost în salä (sau poate a fost, dar era ocupatä cu the beauty sleep - eventual invers: the sleeping... passons) se mai dovedeste si din urmätoarea remarcä: "Manevrele schimbärii elementelor de decor îngreuneazä (...) ritmul reprezentatiei." Zbârci, dânso! Problema asta se întâmpla, cu ani în urmä, în spectacolul lui Matt Layton de la Main Street Theatre, Mansfield, Dallas/Ft.Worth - aici, la Comedia, tablourile se succed cu deplinä dezinvolturä. Cum am oaresicari îndoieli cä respectiva a avut vreun contact vizual cu montarea din Texas, nu pot decât sä presupun c-a gäsit pe net si cronica acelui spectacol, dupä care sau si-a zis: "Probabil asa a fost si la noi," sau pur si simplu i s-au fäcut ambele varzä-n cap.
Alte minuni:
"Pe deplin nu este exploatatä instalatia de luminä în unele scene, precum în cea de debut sau în cea a despärtirii lui Jerome de fata de care se îndrägostise." Dincolo de topica sontoroagä a frazei (treaba asta si limba românä sunt douä chestii foarte grele!), distinsa dä cu stângu-n dreptu' la fix de tot: în scena despärtirii lui Eugene (Jerome era numele de familie!) de Daisy, jocurile de luminä mi s-au pärut chiar putin supralicitate - efectele multicolore care sugereazä bätäliile si bombardamentele - nicidecum "pe deplin nu este exploatatä". (Continuarea paragrafului, pe care n-o mai reproduc aici, curge la fel de stângaci, sälciu si truistic. Cititi-o dacä n-aveti altceva mai bun de fäcut.)
Mai departe, matroana jongleazä cu laude bombastice la adresa actorilor, profitând c-a ajuns pe terenul pe care si-l alesese ca sä zicä "de bine". Îl ridicä-n slävi în primul rând pe Bogdan Cotlet (care e foarte bun, nimic de zis, dar aläturi de colegii säi, în nici un caz ca vreun vârf monumental al spectacolului; de altfel, prin aceste osanale, distinsa îi desconsiderä pe toti ceilalti actori, care sunt întru totul la fel de buni), iar pe Paul Ipate, neputându-i gäsi nici un cusur, îl laudä... în umbra lui Cotlet. Printre virgule bramburite si alte agramatisme, îsi mai aminteste si de Ioana Barbu, si o mentioneazä - sä fie, sä se gäseascä... În schimb, imediat dupä aia, îsi dä în petic cum nu se poate mai sträveziu. Afirmä, parsivä cum i-i felul, cä "sunt în spectacol si scene memorabile" - multam! - ca de pildä... sä vedeti si sä nu credeti... "cea în care (...) prin mäsura jocului lui Bogdan Cotlet [iar!] se reuseste si domolirea exploziilor temperamentale excesive ale lui Tudor Chirilä," care "abia în acest moment (...) îl scoate pe Toomey din tendintele manieriste strident manifestate la începutul spectacolului."
Distinso! Tii minte bancu' äla de pe vremea lu' Ceascä? "Mai räsfirati, bäieti, mai räsfirati..." Sau, vorba lui Tomitä Caragiu, Dumnezeu sä-l ierte: "Care sopârlä, cä ästa-i brontozaur!"
Brontozaur care sunä si din coadä:
"Actorul", zice dânsa, "nu a fost sprijinit regizoral sä sugereze si tainele ascunse ale främântärilor sergentului care îi determinä comportamentul tiranic."
Da. Întrucât aici bate câmpii cu gratie de Alien Queen alergând dupä Sigourney Weaver în finalul filmului lui Cameron (ori de câte ori o vedeam perambulându-se pe culoarele redactiei "Expres", secventa aia îmi venea în minte) se cere sä repunem adevärul în drepturi.
În partitura lui Neil Simon, Toomey nu sugera nici o "tainä ascunsä" (distinso, de pleonasme ai auzit? ...Da, chiar acum) - era doar un militar tâmpit, dur si nimic mai mult. Tocmai cä regia spectacolului îi construieste personajului si o laturä umanä, mai întâi prin scena plimbärii contemplative printre soldatii care dorm (da, e clar, distinsa dormea si ea - sigurrr!!!), apoi si prin felul cum e repotentatä scena culminantä a betiei, si în rest, pe tot parcursul piesei, cu ajutorul a numeroase detalii si nuante - pentru a sfârsi cu "epilogul" rostit de Eugene, într-o viziune complet refäcutä asupra finalului. Se impune sä precizäm cä acea scenä din garä existä numai în versiunea Iarinei Demian (aia "simplistä" si "care nu..."!) - la fel ca apogeul scenei Chirilä/Cotlet cu betia si pistolul: flotärile (cere iau, în fiecare searä, aplauze la scenä deschisä minute-n sir), momentul când, exclusiv prin interventia regiei, se rotunjeste umanitatea acestui personaj dezvoltat cam unilateral de Neil Simon, oricât e el de mare ca dramaturg.
Ca atare, atât conceptual cât si practic, în repetitii (pentru oricine are un ochi destul de exersat spre a distinge, dincolo de ce se vede la premierä, si câte ceva din aspectele lunilor anterioare de muncä - da' de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere), a functionat mai mult decât un simplu "sprijin" - actorul si regisoarea au cooperat mutual, strâns, aproape simbiotic, spre a construi împreunä personajul. Se si vede, se si cunoaste - pentru oricine stie cum lucreazä laolaltä cei doi. Poti afirma, de pildä, cä aceastä cooperare dä de multe ori rezultate admirabile, iar uneori mai nimereste pe-aläturi (ca de pildä în "Chirita of Bârzoieni", spectacol care nu m-a convins deloc) - dar a afirma cä, aici, regia "nu sustine" interpretarea e ca si cum ai spune cä tulpina nu sustine floarea, sau trunchiul, coroana copacului.
Mai urmeazä un recurs la polonic (ocupatie pentru care anumiti politruci din presa anilor saptezeci-optzeci dezvoltaserä o adeväratä predilectie voluptuoasä), la adresa fermecätoarei Caroline Gombe, a cärei interpretare finä si delicatä, plinä de cäldurä si umor, înväluieste într-o frumoasä umanitate, färä clisee de cinism sau edulcoräri, personajul arhetipal al vivandierei (cum spuneam si în propria mea analizä). Distinsa o expediazä din douä vorbe: "exterioarä, superficialä". O fi avut un puseu autointrospectiv, mai stii?
Si pentru cä orice... ää... text care se respectä mai are nevoie si de-un mot, dânsa nu se poate abtine sä nu mai dea o tiflä finalä, chiar în paragraful cel ultim si de pe urmä: "trecând peste fragilitatea tratärii regizorale a unor situatii...", bâra-bâra, si-o încheiere din topor.
Desigur, pentru cine o cunoaste, nu-i de mirare la ce se preteazä. Distinsa nu le-a avut niciodatä nici cu spiritul analitic, nici cu exprimarea coerentä si nici cu, asa, în linii mari, coeficientul äla buclucas din douä litere - cä de integritate moralä, ce sä mai vorbim! Înainte de '89, fäcea vocalize în corul osanalistilor, iar dupä, macaz schimbat partial, inclusiv prin nimicirea unuia dintre cele mai bune säptämânale ale perioadei, "Expres Magazin", de care s-a ales praful dupä ce i l-a dat Cristoiu pe mânä (continuu s-o suspectez si-acum cä tocmai cu misiunea asta venise, trimisä de niscaiva bäieti cu ochi albastri). Cä are câte-un parapon pe diversi oameni de teatru si scrie doar ca sä le-nfigä cutite-n spate, e treaba ei, nu mä bag - oricum, e evident cä foloseste eticheta de "cronicä teatralä" pentru atacuri la persoanä josnice si miselesti. Dar mä bag când väd cä unii naivi, probabil de bunäcredintä (sau, mai stii? poate cä nu... Cä tot la "România liberä" scria specimena si sub regimul trecut; si-o fi pästrat cald locu'), îi oferä sansele unor asemenea defuläri în spatiul mediatic, zäpäcind de cap publicul si contribuind la perpetuarea confuziilor de valori pe care le-au cultivat impostorii si lingäii vechiului regim, cu sâsâielile lor de vipere stirbe, dar încä veninoase. Personal, iubesc toate animalele, si am chiar o släbiciune specialä pentru serpi - dar când väd prea aproape de picior o reptilä oträvitoare, am dreptul s-o culeg frumos (cu mänusi - de protectie) si s-o depun într-un vivarium. Cu text explicativ. Sä träiascä, si sä-i lase si pe altii sä träiascä. Vorba aia, oameni suntem - nu târâtoare!

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
29 ianuarie, 2007, h. 17:00-20:36
Bucuresti, România

Desi e clar cä pe CineMagia sunt foarte putini iubitori de teatru, eu îmi fac datoria si vä anunt deschiderea unui nou forum:
http://www.biloxiblues.ro/forum/index.php
Este într-adevär forumul unui singur spectacol - dar nu numai atât. I-am creat si sectiuni despre restul repertoriului Teatrului de Comedie, despre celelalte teatre din Bucuresti si din tarä, despre teatru în general, ca si pornind de la piesä în sine: despre autor (Neil Simon), si despre viata în armatä (mai ales în cea americanä, mai ales în Al Doilea Räzboi Mondial), despre mari actori americani de film care au luptat, unde si cum, etc. Cel putin cu privire la aceste din urmä subiecte, am inclus o serie de materiale care sigur au sä vä amuze. Aruncati o privire:
http://www.biloxiblues.ro/forum/viewforum.php?f=14

Iar aceia dintre voi care nu sunteti din Bucuresti si doriti sä vedeti spectacolul, retineti cä turneul continuä si säptämâna viitoare! Sunt preväzute reprezentatii la:
Arad, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Deva, Constanþa, Brasov, Craiova, Sibiu, Ramnicu Valcea, Targu Mures, Bacau, Galati, Ploiesti.
Fiecare reprezentatie va fi urmata de BILOXI ARMY PARTY, o petrecere care are ca tema armata si ca scop o promovare neconventionala a teatrului. Cu stand-up comedy, concursuri, muzica buna (prelucrãri ale imnurilor ºi cântecelor din mediul cazon, specifice celor doua “Mari Puteri” aflate in concurs la Biloxi Army Party: Russia vs USA), petrecerile se adreseaza atat publicului care a fost la teatru, cat si tinerilor care cauta un mod original de distractie. Forumul contine si o sectiune pentru comentarii punctuale despre aceste reprezentatii si petreceri deschise.
Toate detaliile despre turneul de teatru si petreceri, Biloxi Blues & Biloxi Army Party, precum si informatii despre piesa si spectacol, le puteti gasi accesand site-ul http://www.biloxiblues.ro.

Nici un castigator la Concursul National de Dramaturgie
Ziarul Gandul | 10 aprilie 2007


"Criticul de teatru Florica Ichim, teatrologul Carmen Stanciu, secretarul literar Mariana Voicu si regizorii Claudiu Goga si Atila Vizauer, membri ai juriului celei de-a doua editii a Concursului National de Dramaturgie, au decis ca anul acesta nu vor acorda nici un premiu. In total, pentru editia din acest an, organizata de Ministerul Culturii, s-au primit 24 de texte. "Comisia de jurizare a citit textele si a considerat ca nici unul dintre acestea nu poate obtine nici macar premiul III", a declarat pentru Mediafax Dan Marius Zarafescu, directorul Directiei Creatie Contemporana din minister. Concursul de anul trecut a fost castigat de piesa "Patru cepe degerate" de Mihai Ignat. Aceasta piesa ar fi trebuit, conform regulamentului, sa fie montata la Teatrul National din Timisoara, lucru care nu s-a mai intamplat pentru ca teatrul nu a gasit nici un regizor care sa fie interesat de punerea ei in scena". (R.B.)



cum ar întreba keepwalking : Sã fie, oare, lipsa competitivitãþii dramaturgice în concursul cu pricina o consecinþã a strategiilor anemice de marketing cultural?
Ce determinare sã aibã tînãrul dramaturg, ºtiind ( vezi antecedentele) cã piesa lui va fi privatã de singurul lucru care-i legitimeazã profesional munca ?
Asta e "drama"...dramaturgie fãrã dramatizare ( cinematografie fãrã cinematografe) ºi tot aºa: ...ministere fãrã miniºtrii, cafea fãrã cofeinã, bere fãrã alcool, dragoste fãrã sex...