ar fi bine daca lucrurile ar sta asa cum zici tu. insa 'film bun' e o notiune destul de relativa. cand pui in discutie nr. de spectatori la un film, cum sa-l faci sa fie mai mare, din pacate nu mai e vorba de cinema, ci mai degraba de comert. in primul rand filmul nu trebuie sa fie mai bun pentru a avea spectatori, ci mai comercial. comercial nu in sens peiorativ, ci in sensul de vandabil. dat fiind ca devine un produs, pentru a fi vandut trebuie tinut cont de cerintele clientului (spectatorului). ce cumpara el? le grand public cumpara enterteinment. filmul bun, filmul de arta, filmul de autor, are si el un public, dar mai restrans. vestea buna e ca 'filmul comercial' nu exclude in intregime 'filmul bun'. eu, daca as fi tanar scenarist aspirant, nu m-as da inapoi sa fac scenariul mai comercial. inc-o data, nu in sensul de prost gust, ci in ideea ca as pune enterteinmentul (adica ceea ce cer si cumpara spectatorii) in prim plan. eu nu cred ca in societatea romaneasca nu au loc si alt gen de intamplari decat acelea in care un batran moare in timp ce e dus dintr-un spital in altul sau o tanara e omorata din neglijenta si stupiditate la o manastire. sunt sigur ca e o sursa inepuizabila de povesti palpitante, comice, pline de actiune, senzationale, cu personaje simpatice sau antipatice, insa demne de luat in seama. doar trebuie cautate sau inventate.

nu sunt de acord cu afirmatia asta, care denota o anumita carenta in domeniu. nu e ca si cum tu pictezi un tablou si el vine si ti-l incadreaza. un regizor poate ruina un scenariu bun sau poate face un film bun dintr-un scenariu mediocru. tu scrii o poveste. poate fi o poveste buna, dar ramane inexistenta pana nu o spune cineva. si totul depinde de cum o spune. e viziunea, e stilul, e vocea lui. a regizorului. depinzi de el. daca nu te impaci cu ideea asta mai bine te apuci de scris carti.
ca sa scrii scenarii e necesar sa stii in ce consta regia. cu cat stii mai bine cu atat ai sanse mai mari ca regizorul sa aleaga scenariul tau. pentru ca povestea poate fi interesanta, dar nepotrivita dpv cinemantografic, cu scene greu de filmat sau de realizat.


alte sisteme nu mai exista? studiouri independente, televiziuni care produc seriale sau filme tv?

Dupa 5 pagini de discutii, de pe margine, problema pare ca nu va avea niciodata o solutionare. Cel putin pentru tara asta. In alte parti filmele s-au adaptat, au generat emulatie, interes si valoare. Iar odata cu ele a venit si recunoasterea.

Cat timp si aici, in randul spectatorilor, a chibitzilor, mai avizati sau mai putin avizati, nu e un consens cu privire la o problema atat de evidenta, lipsa publicului, suntem condamnati sa continuam si sa ne zbatem in mediocritatea anonimatului. Cu 2-3 flori, (filme cu premii) nu s-a salvat cinemaul romanesc. Iar cu productii care nu strang nici 3 sute de mii de spectatori pe un an intreg, chiar daca s-a reusit performanta de 15-20 de pelicule produse intr-un an calendaristic, dramatismul capata dimensiuni catastrofale. (23 filme in 2013 si 289 mii spectatori. Faceti voi calculele.)

cinemaul romanesc musteste de autosuficienta si autoproclamata valoare incat nimeni, niciodata nu o sa poata sparge aceasta crusta care il separa de realitate, de spectator. Si mai mult, inca mai exista acei cateva mii de trepadusi, mult mai profunzi decat societatea in care traiesc si care se strang pe la premiere cand participa si protagonistii, iar odele si laudele curg desi filmele lor sunt de la proaste in jos si astfel lumea asta inchistata si anacronica va dainui cam ca si clasa noastra politica. La fel de marginita, la fel de proasta si sigur la fel de corupta.

Din pacate, inca mai avem cate un film care strange aproape de o suta de mii de spectatori, dar vor veni si anii in care nu se va castiga niciun premiu mai important si atunci filmele noastre vor strange in jurul a 100.000 spectatori. Poate macar atunci se vor trezi, desi ma indoiesc ca doar acum 5 ani aveam 89 mii. Anul asta a fost salvat de Aferim! O sa vedem la anu.

Ps. Legat de film bun, notiune relativa, e adevarat ca orice porcarie ai filma si orice ai scoate pe celuloid sfarseste prin a crea emotie, stare. Poti filma un perete alb 2 ore si apoi sa-l proiectezi si tot o sa creeze senzatii, tensiuni, emotii. Placute sau neplacute, dar emotii. Asadar, este si o astfel de proiectie o realizare. Dar sa ajungem sa nu putem spune daca este bun sau prost, sa fie totul atat de relativ... De ce? Chiar nu mai dispunem de un minim de discernamant?

Ps.2 Imi place de djinjis. Este singurul cu cojones care spune lucrurilor asa cum sunt. Albe, sau negre in proportie de 99% ca asta e situatia.

normal ca exista! dar alea nu arunca banii pe fereastra. tre'sa scoata profit.
pe mine m-a amuzat teribil o chestie, apropo de asta: nici Oana Zavoranu nu a reusit sa obtina finantare de la ma-sa ca sa-si faca filmul la care visa. de unde trag concluzia ca este extrem de greu sa convingi oamenii care nu te cunosc, sa investeasca in proiectele tale, daca, uite, fata asta atat de talentata, dealtfel, nu a reusit sa o imbuneze, nici pe mama ei..

https://www.youtube.com/watch?v=iJFOm4kL0dw

Abia am vazut episodul, dar m-a dus cu gandul exact la discutia noastra.

In rest, imi pare rau ca nu pot raspunde mai pe larg, dar s-a cam dus timpul liber si sunt obligat sa revin la treburi care pentru mine sunt mult mai importante. Pe scurt:

Cum ziceam, vedem lucrurile diferit. Dupa cum vorbesti, regizorul pare pur si simplu un tehnician, de parca ar fi un om intr-o fabrica care pune o piesa la masina. Eu nu-l vad asa, de asta spuneam de autori adevarati. Ceea ce spui tu e adevarat la Hollywood mai ales, in general in sistemul de filme comerciale si foarte putin in cadrul cinemaului de arta. Mai exista si exceptii importante, un Scorsese de exemplu si alti mari regizori care provin dintr-un cinema de calitate mai accesibil, dar pentru autorii importanti, cu o cariera impresionanta si care au ceva de spus, inversul e mai degraba valabil. Si are sens, tocmai pentru ca pentru oamenii aia cinemaul nu e o productie in masa, ci au anumite viziuni pe care nu ar putea sa le puna in practica intr-un mod personal daca nu ar face-o utilizand propriile idei. Daca ne uitam prin toate festivalurile de film am vedea ca asa sta situatia. Uneori mai exista situatii de colaborare, cum ziceam, asa cum a facut Guerra cu Antonioni, Angelopoulos, Fellini, Rosi si o data chiar si cu Tarkovski. Daca ar fi sa iau la rand toti regizorii mei favoriti nu stiu daca as gasi vreunul care sa nu-si scrie scenariile.

O mica observatie legata de Taxi al lui Panahi. Filmul e simpatic, dar mi se pare sub Aferim. Asta pentru ca desi emana incredibila iubire a lui Panahi pentru cinema, e in acelasi timp incredibil de schematic. Nu exista injuraturi, dar nici subtilitate. Politica pe care o discuta prin film e prost ascunsa sub o idee de realitate a situatiilor, cand este evident aspectul scenarizat. Mai mult, ideile sunt pur si simplu aruncate intr-un didacticism care in alte parti n-ar fi acceptate. N-are incredere in spectator nici atunci cand vine vorba de a-i recunoaste referintele la propriile filme, astfel ca ajunge sa numeasca direct pe trei dintre ele, dand totusi indicii si pt altele. Poate lui nu i-ar prinde rau un scenarist, dar altfel s-ar putea pierde exact pasiunea din filmele sale, lucru care probabil i-a adus Ursul de Aur. Si sunt de acord cu tine, dat pe criterii politice mai degraba. Mi-a placut mult mai mult in Crimson God si This is not a film. Oricum, e la ani lumina de Kiarostami. Si pentru ca nu vreau sa ramana lucrurile prezentate chiar unidimensional (daca ar fi sa luam fiecare afirmatie din toate unghiurile n-am mai avea timp de altceva), nu vreau sa fie inteles ca ar trebui sa se puna un pret prea mare pe anumite premii (de fapt chiar imi cam displace ideea de a pune un film in fata altuia sau chiar de a nota filmele, mai ales la virgula :P nu-i ca si cum te-ai duce la piata si le-ai pune pe cantar). Au o anumita importanta, dar uneori poate fi chiar irelevant. Exista destule lucuri care mie mi se par injuste si la Berlin, Venetia sau, mai rar, la Cannes.

@alali - Da, totul e atat de relativ. Relevant e ce-ti spune tie un film. Poate sa fie trantit de critici in cel mai urat mod posibil. Daca tu vezi ceva in filmul ala nu are importanta. Poate sa fie vazut de o mana de oameni, daca tu gasesti valoare in filmul respectiv asta conteaza. Nici numarul de spectatori, nici criticii, nici premiile nu primeaza asupra experientei personale cu filmul. Pot fi cel mult niste repere, pe care fiecare le foloseste dupa bunul plac. Am vazut ca ti-a placut mult In the mood for love, dar ti-a displacut foarte tare 2046. Mie imi plac enorm ambele. Din punctul meu de vedere ambele sunt atat de bune ca depasesc limita comparatiei. Pe de alta parte exista multe filme care nu-mi plac, dar le consider valoroase din anumite puncte de vedere. Nu e nimic alb sau negru. Nu e vorba de discernamant, uneori un spectator de rand poate judeca mai "corect" (in masura in care exista asa ceva, mai sus ziceam ca nu prea exista) un film decat un critic cu intreaga experienta a lui (ziceam intr-un topic cat de dezamagitoare mi s-a parut cronica lui Gorzo la Winter Sleep si am discutat cu prieteni cu mult mai putine pretentii cinematografice care par sa fi inteles filmul intr-un sens mult mai complex). Daca acel discernamant de care vorbesti ar fi ceva absolut atunci toate persoanele cu o cultura impresionanta si cu ceea ce am putea numi gusturi bune, ar trebui sa cada tot timpul de acord asupra valorii unui film. Ori niciodata nu se intampla asta, desi uneori exista un consens zdrobitor (vezi Boyhood). Lucrurile nu functioneaza asa si nu cred ca asta-i un lucru rau. Nu exista un singur mod de a face cinema si cu siguranta nu exista un mod "corect". Cu cat esti mai deschis cu atat ai mai mult de castigat.

Ieri pe la ora 17 :00 am vrut sa vad ''Aferim ''la cinema Europa . Eram singurul client si nu s-a mai proiectat nimic .
In urma cu doua saptamani am patit aceeasi faza la cinema Corso , dar filmul pe care as fi vrut sa-l vad era ''Clouds of Sils Maria'' . Sa zicem ca atunci era in perioada Pastelui .
Tot la cinema Europa am vazut prin 2011 ''Drive '' de unul singur . Mai cumparase cineva bilet , dar n-a mai aparut asa ca am avut parte de '' My own private cinema '' .:P

Concluzia? Nu te duci la cinemaurile care trebuie. :P Eu la Europa n-am fost, dar am fost o data acum vreo 4 ani la Corso. Cele mai proaste conditii de proiectare pe care le-am prins vreodata, chiar si cinemaul vechi din Vaslui era mai ok, inchis de vreo 10 ani de altfel. Stiu ca pretul e mult mai in regula, dar Elvira Popescu, Studio si Cinemaul Taranului Roman (sau cum s-o chema acum fostul NCRR) au preturi decente si conditii de proiectare foarte ok. La EP de ex au carnet de 5 bilete valabil 3 luni cu 50 de lei. Si cred ca poate fi folosit de mai multe persoane o data. E adevarat ca din unele pcte de vedere e preferabila proiectia cu un public cat mai restrans (chiar ieri am simtit-o din nou la Far from men la Studio), dar daca nu e festival publicul pare mai ok si eviti in acelasi timp si mall-ul (care are totusi cele mai bune conditii de proiectare, doar ca publicul lasa de dorit. asta se poate fenta daca tintesti anumite ore/zile din program. ramane problema cu banii in caz ca exista).

PS: Frumos ca ti-a placut Norte, the end of history. Din pacate s-a trecut prea usor peste el, cu siguranta e destul de evitat din cauza lungimii. Tocmai aparu si ultimul film al lui Lav Diaz, From what is before. Cu asta revine la ceea ce ar fi considerat o lungime normala a filmelor sale, adica are 5 ore jumate. Parca m-as risca.

Nici eu nu mai fusesem la Europa de vreo doi ani , dar acum era pe traseul meu spre casa .

Nici pe la Corso n-a mai dar de ceva vreme , dar imi amintesc ca-n alte vremuri am vazut multe filme in acest cinematograf .
Prin 2002 la Corso am vazut Mulholland Drive impreuna cu un coleg si cu o tipa cu care incerca ala se combine .Saraca fata n-a inteles nimic din film si se simtea si foarte stanjenita la fazele de iubire dintre cele doua eroine .O fata draguta , simpluta , dar care nu prea l-a placut pe domnu' Lynch >:) .Nici pe coleg nu l-a mai avut la suflet dupa trauma suferita la Corso .

Cred ca daca ar fi fost in zilele noastre ar fi invitat-o ala la Nymphomaniac:"> .Ce posete si-ar fi luat dupa ...

Meseria de regizor, fără conotație peiorativă, și fără să mă uit în DEX, este o îndeletnicire atestată într-un sistem de învățământ instituționalizat, de pe urma căreia cineva poate trăi. Despre asta vorbeam, deocamdată! Scenaristica e altceva! Nu mai reiau!
Nici măcar „nu gândim diferit”. Poate doar ne exprimăm diferit. Se poate și varianta „doi în unu”, scenarist/regizor, dar nu e o condiție obligatorie.
Aceasta nu înseamnă că eu consider că regizorul este doar un „simplu” tehnician, cum crede Liviu, și nici că am „carențe” în domeniu, cum afirmă Mercutio.
Eu am simplificat lucrurile, considerând că discut cu persoane avizate , așa cum am afirmat de câteva ori.
Mercutio, spui că nu ești de acord cu mine, dar din ce ai scris rezultă pe dos. Fie nu ai citit atent ce am scris eu, fie nu ai fost atent ce ai scris tu.
Eu știu o poveste și mai elocventă.
Un regizor a fost felicitat după vizionare: Magistrală secvența din final, i s-a spus, când cei doi tineri ies din patinoar!
Mulțumesc, a răspuns regizorul, în scenariu scria doar: cei doi tineri ies din patinoar!

Cine ți-a spus ție că nu mă împac cu ideea că regizorul are viziunea lui privind un scenariu al meu? Eu tocmai asta susțineam; că scenaristul își face treaba lui, iar regizorul vine cu „meseria” lui, în completare. Adică ar fi de preferat să nu fie unul și același, tocmai pentru diversitatea de idei, dar nu am exclus nici „filmul de autor”. Am remarcat, însă, că subiectele de scenarii ale acestora au cam fost epuizate, mă refer la regizorii noștri, adică nu mai au inspirație, dar regie ar putea face foarte bine.
O să te surprindă, dar știu ce înseamnă „potențial cinematografic al unui scenariu”, dar aici era vorba despre altceva!
Mai repet încă o dată doar pentru tine: scenariile mele nu au fost refuzate pentru că nu sunt bine scrise, ci pur și simplu nu au fost primite. Când am putut participa la concursul TVR am câștigat. Mi s-au plătit drepturile, dar nu au mai fost bani de finanțare pentru scenariul meu. Nu numai al meu!
Mercutio, tu nu trăiești în România? Atunci citește mai atent. Repet:
Studiourile independente nu primesc scenarii de la nimeni. Și nici televiziunile.
Fata lui Gulea, regizorul Stere Gulea, a transformat un documentar de la absolvire într-un lungmetraj: „Matei copil miner”. Îl cunoștea pe producătorul Thomas, fiul lui Ciulei și i l-a dat. Bani nu au pus de la ei, ci de la sponsori. Nu știu ce sponsori au găsit și de ce aceștia dau bani pentru un film de 681 de spectatori, unde nici publicitate nu se poate face. Adică știu, e vorba tot de fiica sau fiul nu-știu-cui, sau părinții acestora, foști colaboratori sau prieteni apropiați, care, în loc să dea bani la taxe și impozite se folosesc de legea sponsorizării.
Văd că n-ai citit nici exemplul cu Ana Lungu și filmul „Autoportretul unei fete cuminți”. A fost secretară de platou la Anca Puiu, au devenit foarte bune prietene și… gata! Nu concurs, nu selecție, nimic!
Sau Nae Caranfil! A scris un scenariu despre cutremur, i l-a dat lui Mungiu, acesta i l-a citit imediat și l-a acceptat. Bani au luat de la „România creativă”, sau cam așa ceva.
I-am dat scenarii Adei Solomon, dar dacă i le citește Radu Jude, după cum vezi, sunt promovate ale lui.
La HBO nu pot participa pentru că se cere CV și nu sunt „tânăr cineast”.

Să încerc un răspuns și pentru rvn.
Cele două lucruri sunt strâns legate: românii nu mai sunt interesați să vadă filme românești pentru că acestea nu se ridică la nivelul așteptărilor lor din cauză sistemului de evaluare, respectiv a selecției scenariilor. În primul rând! Mai sunt și alte cauze.
Mie nu trebuie să-mi spui povestea aceea, o cunosc, dar mai sunt și alți cititori.
Repet a patra oară: nu mă interesează, aici, deocamdată, comparația cu succesul filmelor străine, nici cu situația când nu aveam programe la televizor, nici dacă regizorii străini sunt și scenariști, ci faptul că sunt unele filme românești cu o mie de spectator, altele cu 10 mii, și altele cu 100 de mii.
Dacă numărul spectatorilor are sau nu legătură cu valoarea filmului, este altă discuție.
Dar dacă cinematografia românească ar avea încasări mai mari, cred eu, s-ar putea face și filme mai bune și, de ce nu, mai multe

mirodoni, eu ma refeream la fraza asta a ta:
"Regia e o meserie, fiecare nou film e o acumulare utilă, dar scenaristica e o problemă de inspirație."
daca n-am uitat eu de tot romaneste, din ea reiese ca scenaristica e o arta, are nevoie de inspiratie, in timp ce regia e o meserie. cu asta nu sunt eu de acord. regia este si ea o arta. regizorul nu e doar un meserias sau un artizan. e un artist. sau ar trebui sa fie, cand vorbim de cinema. e o diferenta semnificativa aici.

cred ca ceea ce consideri tu, ca este primul motiv pentru care romanii nu mai sunt interesati de filme romanesti, mi se pare a fi o cauza putin probabila. cei care cocheteaza cu scrisul scenariilor, care nu se concretizeaza in filme cu finantare din fonduri publice, se lupta cu morile de vant. este o batalie pierduta din start, iar eu, daca as fi in locul lor, mi-as consuma energia facand lucruri care au probabilitatea de a se finaliza, mult mai mare.
imi pare rau daca te-am plictisit cu povestea mea despre trecut, dar, sunt convinsa ca o comparatie trecut/prezent este binevenita intotdeauna, mai mult chiar, filmul romanesc, aproape ucis de trecut in 1989, abia iesit din coma dupa 25 de ani, asteapta minunea renasterii complete.
de ce iti este greu sa accepti ceea este evident? filmul romanesc nu mai are spectatori fiindca a pierdut piata, nu poate face fata in nici un fel de conditii, produselor cinematografiei de import, pe de-o parte, si invaziei productiilor tv cu iz de seriale/telenovele, pe care, sub nici o forma nu cred ca am putea sa le subestimam din punct de vedere al capacitatii de absorbtie a pietei din domeniu. nu cred ca trebuie sa ai studii de specialitate ca sa-ti dai seama de lucrul acesta si nici nu cred ca trebuie sa ai de-a face cu domeniul cinematografiei. toti userii care si-au spus parerea, au mentionat acest lucru si mi se pare cel mai realist motiv posibil si cel mai probabil.
restul...sunt discutii pe margine, dorinta de a face filme la modul profesionist, cel putin in Romania, ramane, pentru multi, la stadiu de proiect. si nu este deloc vina statului, eu nu o vad asa, fiindca statul,la ora actuala,are cu totul alt scop, in ceea ce priveste productia de filme, iar acest scop nu are legatura cu profitul, in sens material, banesc, ci, are legatura cu prestigiul, cu promovarea culturii romanesti in lume. faca scopul acesta este atins, practic, nu mai conteaza cate zeci, sute, sau mii de spectatori afla pe la colturi de nu stiu care film romanesc ce ruleaza in cinematografe. marea problema filmul romanesc actual este lipsa aproape totala a unei strategii de promovare. exista un dezinteres total pentru a readuce filmul romanesc pe piata, iar asta, pentru mine, este un semnal ca mediul privat, mult mai potent financiar decat statul, si-a facut niste calcule ale caror rezultat, n-a fost deloc incurajator.

rvn, ceea ce ai enumerat tu sunt doar scuze care sa acopere mizeria. Pentru ca da, filmul romanesc se scalda in mizerie, mediocritate si autosuficienta.
Totul este pe pile asa cum spune mirodoni, totul este facut doar ca sa fie facut. Filme cu subiecte ce nu intereseaza pe nimeni, ce nu plac nimanui. Filme care cel putin la nivelul dialogurilor (acel, bata-l vina de scenariu), sunt imbecile.
Si tu rvn spui de vindecare totala??... :)) Sa fim seriosi! Cat timp vor fi trepadusi pe langa sistem care sa se dea profunzi si atotcunoscatori si care din cand in cand in spatiile publice sa mai faca cate o cronica in mult iubitul spirit comunist, de proslavire si de lauda, aratand cat de profunda si de artistica este orice porcarie si tampenie din orice esec de film, acest sistem va perpetua si va dainui vesnic. Sunt filme la care nici cei mai mari iubitori de film nu reusesc sa stea pana la final. Si au cronici de crezi ca e o capodopera.
Cum e posibil sa ni se trambiteze ca filmul romanesc este pe culmi iar publicul sa-l urasca? Voi nu sunteti ancorati in realitate! Publicul si in special cel tanar (16-25 ani), il uraste; il detesta. Iar aceasta categorie de varsta sa stiti voi ca nu e chiar asa de inapoiata cum se crede. O buna parte este total deschisa si interesata de cultura. Dar nu si de filmul romanesc. De ce?

Asta e adevarul si nu partipriuri si ipocrizie. Au mare dreptate djinjis si mirodoni. Coruptie si cumetrie. Asta e cinemaul romanesc.

Daca avea cineva valoare, din tot acest sistem, era racolat, era acaparat imediat. Ma uitam de unazi la tanarul Amenabar cum spunea intr-un interviu ca ideile lui, viziunea lui intereseaza marile case de productie doar in masura in care si scenariul din spate este foarte bun. Ei nu produc pe nume. Ei intai trimit producatorii sa citeasca scriptul. Produc pe potential real al unui viitor film. Si sa stii ca fac si filme de autor, chiar daca pierd. Dar sa fie filme care sa dainuie peste ani. Care sa se regaseasca intr-o biblioteca a cinematografiei mondiale, accesibila in orice tara, de catre orice cetatea al oricarei natii. Nu ca cele romanesti care se adreseaza noua, traumelor noastre, mizeriei si murdariei specifice noua. Nici macar nu sunt facute incat sa fie pricepute universal... sunt facute tot cu specificul nostru. De aia nu plac, de aia nu ies de-adevaratelea afara. Cel mult Berlinul si cateodata Cannes-ul rezoneaza cu ele... Dar nici in afara festivalurilot nu prind...

@ Mercutio
Bineînțeles că și regia e o artă. Totul este artă. Există și artă culinară, există și arta de a minți, sau de a înșela.
Spuneam undeva că artă există și într-un aspirator. Se numește design. Acesta te determină să-l cumperi, dar dacă nu funcționează faci reclamație la producător.

@rvn
Frumoase cuvinte spui despre rolul statului în promovarea culturii!
Dar cum poți promova cultura printr-un film care are doar 681 de spectatori?!
Cum poți face o promovare acerbă unui film care nu spune nimic sau este fals?!
Nu m-ai plictisit, ți-am spus doar că și eu cunosc acele lucruri.
Repet, însă, de ce unele filme românești au o mie de spectatori, altele 10 mii, altele 100 de mii? Aceasta e problema!
Răspunsul este simplu: pentru că unele au prezentat interes, altele nu. În funcție de aceasta, românul a lăsat televizorul și alte preocupări și a venit la film.

Am văzut aseară „Cel Ales”. O încercare încrâncenată de copiere a filmului occidental.
Rezultatul, un colos cu picioare de lut. Asta pentru că scenariul este cusut cu ață albă.
Dar și din cauza unor greșeli incredibile ale producătorului/scenarist/regizor.
Păcat de eforturile de producție și de prestația extraordinară a câtorva actori! Chiar și de replicile în mare majoritate foarte potrivite personajelor.

@Alali
Ar fi și mai multe de discutat, dar timpul nu-mi permite.
Văd că ești chiar mai supărat decât mine!
Eu încă mai văd unele filme rămânești, scurtmetraje în special, care merită, sau chiar sunt extraordinare. Pe acelea, da, mi-aș dori să le promovez!

@Liviu
Sunt de acord cu ce ai scris despre „Taxi”. Parcă e un film românesc fără înjurături. Chiar sunt îngrijorat pentru nivelul festivalului de la Berlin dacă a luat „Ursul de Aur”.

@alali - Ce spui tu n-are legatura strict cu filmul romanesc, ci cu orice film care nu e american si comercial. Vorbesc ca persoana aflata la limita intervalului dat de tine si stiu foarte bine ce urmaresc persoanele respective. rvn a adus in discutie ceea ce intereseaza de fapt pe publicul respectiv (si nu numai): serialele. Toti se uita la seriale, putini ajung si pe la cinema, de obicei la cele mai proaste dintre filmele comerciale. Acest public, care e de departe majoritar, nici macar nu stie de existenta filmelor romanesti, precum nu stie nici de existenta altor filme care nu se incadreaza in ce ziceam initial: american si comercial. Asta e realitatea. Si stiu cum e sa ai un perimetru vizual limitat pentru ca si eu am facut parte candva din publicul respectiv, chiar daca lucrul asta s-a intamplat mai inainte de intervalul precizat.

well, evident ca opinia ta nu poate fi impartiala atata timp cat faci parte din tagma scenaristilor. iar ironia ta subtila in comparatia cu aspiratorul nu are trecere oricum. tu tii neaparat sa ne faci sa credem ca scenariul consta eminamente in arta si inspiratie, spre deosebire de celelalte componente ale filmului care constau mai mult in meserie. dar scenariul nu are cumva aceiasi structura de pe vremea lui aristotel? nu sunt aceleasi trei acte, cu plot points si personaje aflate in coflict si cu chestiuni de rezolvat? de unde si pana unde suta la suta arta si inspiratie cand exista pe piata sute (fara exagerare) de manuale de scenaristica. nu regie, nu montaj, nu imagine: scenaristica. ce nevoie au arta si inspiratia de manual? apropo, nu stiu daca ai acces, in ultimul nr. din Cahiers du cinema au aparut o serie de articole denumite "Antimanual de scenaristica" in care chiar ideea asta este criticata. ca sa nu mai zic de unii autori care nici n-au nevoie de scenariu. terence malik vine la filmari cu trei foi scrise de mana. e tot ce are nevoie drept text pentru un film. film cu valoare de premiu la cannes. binenteles, trebuie relativizat, dar hai s-o lasam mai moale cu arta doar in curtea scenaristului. :) nu suntem chiar asa de neavizati pe cat crezi tu ca s-o luam de buna.

din pacate, nu frumusetea cuvintelor mele conteaza, ci, ceea ce scrie in lege. e adevarat, nu ma pricep la partea tehnica a realizarii unui film, dar stiu sa interpretez fiecare cuvintel care se refera la bani, cand vine vorba de legea dupa care cnc-ul imparte fondul cinematografic. cum spuneam, marea nenorocire a filmului romanesc, nu este faptul ca el se transforma din proiect in produs artistic, aproape exclusiv, in urma unor criterii de evaluare stabilite de finantatorul-stat, aflate la discretia unei comisii. spectatorul roman, in cele trei forme ale sale(batrani, adulti, copii si tineri), nu merg la filme romanesti, fiindca nu se face nici un fel de efort financiar din partea proprietarului/producatorului, ca lucrul acesta sa intample. citind acest text de lege, pe care, sunt convinsa ca il cunosti, comentariile pot veni de la sine:

Art. 55. - (1) Creditul direct pentru productie si dezvoltare, acordat in conditiile prezentei ordonantei, se ramburseaza Centrului National al Cinematografiei din veniturile obtinute de beneficiarul creditului, exclusiv prin valorificarea filmului realizat cu acest credit.
(2) Rambursarea se face incepand de la primul leu incasat, procentual, din toate veniturile realizate de filmul care a obtinut creditarea, din toate formele de exploatare audiovizuala, cinematograf, video, televiziune, piata interna sau cea internationala, procentul de rambursare fiind egal cu procentul de creditare a proiectului respectiv de catre Centrul National al Cinematografiei.
(3) Durata de rambursare a creditului direct pentru productie este de 10 ani.@
(4) In cazul nerambursarii integrale a creditului direct pentru productie, dupa expirarea perioadei de 10 ani, Centrul National al Cinematografiei va prelua, in baza unui protocol incheiat cu beneficiarul creditului, dreptul de valorificare a filmului respectiv, pana la recuperarea cuantumului nerambursat din valoarea creditului acordat, pe baza unei scrisori de acces la laborator pentru efectuarea de noi copii, semnata de producato

acelasi lucru poti spune si despre emisiunea lui Capatos, de pilda, dar hai sa ne gandim putin daca mai conteaza lucrul acesta cand vine vorba de rating si bani de bani, incasati pe minutele acordate spatiului de publicitate.
sincer, nu inteleg de ce va aratati neintelegerea unei realitati atat de clare. scopul scuza mijloacele.
daca filmul romanesc ar fi fost pe mana unor interesati sa scoata de pe urma lui profit, cu siguranta n-ar fi contat daca este invadat de imoralitate.
renastere completa? ah, era o ironie. sorry ca n-am punctat-o ca atare.

Și mai afirm încă o dată: sunt convins că am de-a face cu avizați, doar că nu toți citesc integral sau cu suficientă atenție ce scriu eu.
Aici nu era vorba cine a fost mai întâi, oul sau găina, cine e mai artist, scenaristul sau regizorul, ci că realizarea unui film începe, inevitabil, cel puțin la români și la CNC, cu scenariul, neavându-l pe Terence Malik.
Ca urmare, dacă un film românesc nu e bun, discuția mi se pare firesc să înceapă de la scenariu.
Până și concluzia mea că selecția scenariilor este prima cauză este tratată cu scepticism, cum că nu aceasta ar fi cea mai importantă.
Nu înțeleg logica aceasta. Adică nu este evident că dacă ai o ofertă de 400 de scenarii, șansele de a le descoperi pe cele mai bune sunt mult mai mari decât dacă ai de ales din 20 ale regizorilor noștri?
Despre regie, imagine și altele nu are rost să mai discutăm dacă nu am epuizat primul punct! Nici despre „Legea cinematografiei” , cum zice rvn, care permite producătorilor să dea la CNC nu banii încasați, ci filmul realizat, să se spele cu el pe cap, contra mătreții!

Faptul că un scenariu are aceeași structură încă de pe vremea lui Aristotel nu se datorează scenariștilor, ci teoreticienilor, respectiv criticilor de film, care s-au gândit ei să structureze cumva, mai mult pentru a evalua un scenariu, decât să stabilească niște reguli de creație.
Apoi, regula cu cele „... trei acte, cu plot points si... ” e cum ai spune că un om se naște, trăiește și moare, nu se poate altfel!
Scenariul, altădată, se numea scenariu literar, și era definit ca fiind un text scris de cineva care vede un film pe un ecran imaginar.

Nu știu de ce scoți în față cărțile de scenaristică. Nu au nimic de-a face cu mine și nu rezultă de undeva că sunt adeptul lor. Și chiar dacă ele există, acestea nu dau o diplomă de scenarist cuiva.
Mai nou, avem o secție la UNATC care eliberează diplome pentru CAV. Absolvenții au pretenții de critici de film sau de scenariști. Dar nu înseamnă că sunt „meseriași”. Toți ceilalți primesc diplome fără de care nu pot să exercite funcția respectivă, ca să nu-i mai zic meserie!
Școală de scenariști e cum ai spune școală de poeți!
Scenarist ești dacă ai ceva de spus. Regizor ești dacă ai absolvit secția de regie. O poți absolvi mediocru, sau poți fi, sau poți deveni, artist, adică dincolo de „meserie”.
Manualele de scenaristică sunt scrise de persoane care nu au altceva mai bun de făcut. Nici măcar nu au la activ cine știe ce scenarii geniale.
Scrierea lor folosește autorului la CV. Așa am ajuns să avem „doctor în cinematografie magna cum laude”, iar cinematografia românească e praf!
Iată, au terminat cu manualul și mai scot un ban scriind „ Antimanualul de scenaristica”!
Cu toate că, și aceste „manuale”, un lucru util tot încearcă să te învețe: cum să intri pe frecvența unui regizor. Dar nu-ți asigură un bagaj de subiecte cinematografice. Pe acestea le iei din viață, din experiența, inspirația sau imaginația proprie.
Așa că nu-mi mai veni cu chestii d-astea, nu mă mai considera „neavizat”!

Spuneai undeva că un regizor bun poate salva un scenariu mediocru, sau poate ruina un scenariu bun.
Ești cumva regizor? Asta e o glumă care se spune la UNATC!
E ca la armată. Tanchiștilor li se spune că arma lor e cea mai puternică, pe infanteriști îi seceră cu mitraliera, iar avioanele le ia cu tunul. Infanteriștilor li se spune că ei sunt cei mai tari, se ascund în tufișuri, nici avioanele nu-i depistează, și ies în urma tancului și-i pun o grenadă la șenilă.
Dacă un regizor face un film bun după un scenariu mediocru, înseamnă că și scenariul era bun, dar insuficient de bine scris.Dacă face un film prost după un scenariu bun, înseamnă că nu a respectat scenariul.
Evident, dacă scenaristul ar fi știut pe mâna cui ajunge creația lui, ar fi avut mai multă grijă la redactare!


Dacă am scris așa ceva, credeam că e limpede că acord regizorului ce e al regizorului!

P.S. De pe mobil mi-e greu să răspund din acuza semnalului slab. Așa că nu pot interveni decât atunci când ajung la un PC racordat la internet.

tocmai am reusit sa asist la o intalnire a producatorilor si nu numai, ce se organizeaza de 3 ani consecutiv la Barcelona sub patronajul Riskmedia... Este ceva destul de retras ca si event. Nu este mediatizat deloc, ... mare pacat. Am gasit o referire la aceast tip de intruniri tocmai din 2013. De atunci nu s-a mai ostenit nimeni sa popularizeze aceasta serata dedicata culiselor filmului.
http://www.riskmediagroup.com/eng-no...l#.VUY5QKmSjIU
M-am bucurat ca s-a vorbit doar in castellana si nu in catalana asa cum se obisnuieste. Bine; mai mult s-a comunicat in engleza, dar per total a fost foarte ok ca nivel al meu de intelegere.
A participat Fernando Bovaira, Bernat Elias ca si conducator de discutii si au mai fost, dar pe ceilalti nu ii stiam.
Oricum, ideea centrala a fost ca film fara producator este aproape imposibil. Rar de tot poate aparea un film de autor mai deosebit intr-o tara, dar ala e de obicei unu la un deceniu. S-a dat exemplul poloniei dar si al romaniei.
Asa se explica si cresterea cinematografului Spaniol. Tot mai multi producatori de aici au reusit sa se impuna in afara si sa fie cooptati de case de productie puternice. Daca pana acum 15 ani filmul spaniol avea doar productie de autor, acum are productie de public, de cinema. Chiar si un titan consacrat deja ca Almodovar, nu mai poate concepe sa faca film fara un producator puternic in spate. Reminescentele au ramas, acelea de a-si coopta fratele in echipa, dar apeleaza si la producatori cu greutate mai nou.
Idea centrala se muleaza perfect pe ultimele doua pagini de discutii pe care le-am purtat in acest topic. Aceia a scenariului si importanta lui. Producatorul citeste scenariul, asculta viziunea regizorala asupra scenariului si merge cu dosarul la o casa de productie. Acolo cere finantare, punandu-si in joc cariera si numele.
Spuneau ei ca un regizor e greu sa vina si cu 2 povesti geniale, (adica scenarii), daramite cu 10-20 sau cate filme realizeaza intr-o cariera. De aceea trebuie sa fie acest liant intre scenarist si regizor si intre regizor si finantare. Ei chiar merg cu scenarii la diferiti regizori care, in viziunea lor ar fi capabili sa scoata ce e mai bun dintr-un scenariu pe care ei il considera cu potential. Fac si aceasta munca de caraus... orice pentru ca un scenariu bun si cu potential sa isi gaseasca si "nasul".- cum spuneau ei.
Cand s-a vorbit de filmul romanesc s-a vorbit de un film de autor in care de la o productie la alta se vede aceeasi mana, aceeasi patina. Greu poti identifica unicitatea in 3-4 productii ale aceluiasi autor. Si asta pentru ca nu au si producatori cu viziune care sa "altereze"- mi-a placut aceasta expresie- intr-un mod pozitiv, stilul regizoral. E ca si cand urmaresti o productie intr-un serial.
Bine, ei nu gandeau ca scenariile sunt scrise peste noapte de catre regizori sau mai stiu eu ce prieteni. Sau modificate din temelii ca sa iasa tot ce fel de poveste vrea regizorul. Asta o stim noi si e de ajuns.:P

Asa ca, discutia cu scenariile si selectia lor este reala, dar este doar la baza problemei. Poti sa ai selectia cea mai buna, dar niciun regizor sa nu vrea sa produca acel film castigator. La ei e adevarata problema cum bine spunea djinjis. Daca ei considera eu stiu ce mizerie vulgara si oripilanta ca o capodopera, cu potential, atunci aia e cea mai buna si pe aiai o vor produce. Cat timp nu ai o echipa, poti scrie cele mai geniale scenarii si sa ti le respinga toti. La fel de bine te poti inhaita sa spun asa cu vreun regizor cat de cat cu nume si "intrare" in sistem si care sa nu fie capabil sa iti speculeze scenariile. Sa scoata o mizerie din ceva genial. Dar tu sa trebuiasca sa accepti acest gen de prostitutie din simplul motiv ca altfel nu mai pupi tu ecranizari ale scenariilor tale.

deci mirodoni, treci peste remarcele gen "neavizat", pentru ca vin de la o somitate in mai toate domeniile, careia tu nu ii poti exprima propria opinie, (o bagatela si o idiotenie pentru respectivul, la care nu doar ca se gandise acum mult timp, dar la care a gasit si solutii si le-a si implementat, roadele fiind evidente) si gandeste problema din punct de vedere a lipsei producatorilor autentici. La filmele romanesti producatorii de regula sunt copiii sau fratii regizorului. Sau in cea mai disperata situatie, un om cu relatii in sistem. Si de regula sunt 2-3. La un film cat de cat facut profesionist sunt cu duiumul. (producatori, co-producatori, executivi, consultanti... etc.).

Orice scenariu ai face, cel mai bun este acela care isi gaseste si echipa care sa-l produca. Daca nu ai echipa, castigator este cel mai bun dintre cele care se doresc sa fie realizate. PUNCT!

asta-mi intareste convingerea ca, in Romania contemporana, filmul care se produce pe banii statului, are acelasi scop propagandistic, dar nu unul atat de brutal, de impus cu forta, ci, unul mult mai siret si care, repet pentru a nu stiu cata oara, nu are nici in clin, nici in maneca, cu cheful romanului de a se deplasa la cinema pentru a savura o portie din aceasta minuscula (dar majuscula in alte contexte) productie artistica.
citind mesajul lui alali despre ceea ce spun spaniolii ca inseamna productie de film pe-acolo, nu pot decat sa-i dau crezare si sa sper ca, poate, vreodata, in Romanica noastra, se vor gasi oameni vizionari, cu mintea agera si isteata, care vor pricepe ca, filmului romanesc nu-i lipseste valoarea (neaparat), sau nu asta-i lucrul cel mai important, ii lipseste popularizarea. poti produce gramezi de filme bune, pe scenarii care se pot selecta dupa cele mai corecte punctaje, pot pune pariu ca si daca vor face selectia niste martieni, caz in care, ar fi exclus presupusul trafic de influenta si asocierea in scop matrapazlicios, tot nu ar avea ca efect navalirea in masa a romanilor in cinematografe, atunci cand ruleaza un film romanesc.
pur si simplu, sunt doua probleme diferite. statul produce, dar nu-l intereseaza profitul, privatul este pe invers, dar nu se leaga la cap, din motive foarte bine stiute. unul dintre ele, ar putea fi si legea. intre ele, eu astept inca, rabdatoare, sa se nasca interesul de a face filmul romanesc vandabil, chestie care nu are absolut nici o legatura cu arta scenaristului, a regizorului, a scenografului, a directorului de imagine sau a creatorului de costume. are legatura cu arta de face comert, iar pentru asta iti trebuie fler si stiinta despre cum se misca piata.

@Alali
Remarca "neavizați" vine de la Mercuțio. El este o somitate? Nu înțeleg!
Ce bagatelă? Ce idioțenie? Ce soluții? Care roade?

Eu am spus de la început că nu avem producători, ci doar regizori care scriu scenarii și s-au înscris și ca producători ca să poată lua bani de la CNC.
Dar nu putem schimba acest lucru, indiferent cât am comenta.
Dacă sesizarea mea privind selecția scenariilor ar fi preluată de cine trebuie și trimisă unde trebuie atunci prima dintre probleme ar fi rezolvată.
Nu înțeleg, însă, cum poți spune, și nu ești singurul, că poți avea cel mai bun scenariu, dar să nu găsești un regizor care să îl vrea? De ce să nu îl vrea, dacă figurează pe lista celor finanțabile și al lui nu!?
Adică, pe acest argument, să nu mai scrie mimeni din afara sistemului scenarii?

Spui că degeaba ai cel mai bun scenariu, dacă nu ai o echipă de realizatori în spate!
Sarcina scenaristului este să scrie, producătorul își formează echipa!
Așa ar fi normal să fie...

Trimis de pe mobil.

sarcasmul bata-l vina! ;)

Cat priveste problema scenariilor, raman la parerea mea. Nu se poate organiza de catre organismul care finanteaza filmele romanesti un concurs doar de scenarii. Ce s-ar intampla daca intr-un an ar castiga 3-4 scenarii si niciun regizor nu s-ar incumeta sa si filmeze acele scenarii?
Acum sa nu trecem in extrema cealalta, si sa cerem unui regizor sa nu aiba stil, preferinte sau o anumita viziune proprie doar pentru ca avem o selectie foarte buna de scenarii. Nu poti sa desemnezi scenarii castigatoare iar apoi sa ceri cuiva sa il si produca. Este absurd. Sunt regizori inclinati spre diferite stiluri de filme, diferite viziuni. Ei vor produce ceea ce ii defineste... E normal sa fie o echipa care sa propuna un pachet complet. Scenariu-viziune cinematografica-echipa de productie.

Dar cat timp nu se "produce" decat pe interes, e absurd sa ne gandim ca se va schimba ceva. Parerea mea!

Cam are dreptate alali aici, cu echipa de producție, pentru că filmul de entertainment de larg consum înseamnă nu doar filmarea lui și atât. Înseamnă reclamă (eventual un teaser ceva sau o campanie care să anunțe publicul că la ora x are loc premiera filmului y, cel mai tare lucru de pe planetă) - producție (cu toate etapele aferente) - promovare - distribuție. Fiecare parte din întreg trebuie făcută de un profesionist pe părticica lui. Sunt unii care sunt ași la promovare (TV, online, prin materiale scrise, flyere distribuite peste tot ș.a.m.d.), dar au citit 5 cărți în toată viața lor. N-are nicio legătură una cu alta, nu trebuie făcută confuzia între cultură și priceperea într-un domeniu. Am cunoscut olimpici la matematică care nu știau să-ți spună dacă Arghezi a fost poet sau pictor. Sherlock Holmes putea să distingă ce țigară a fumat suspectul după urmele de scrum, dar nu știa ordinea planetelor în Sistemul Solar. Informația utilă și cultura sunt lucruri diferite.

Legat de publicul care merge la film, sunt convins că pe lângă cei care vor să meargă la cinema și caută informații din proprie inițiativă cu privire la ce opțiuni au în seara respectivă, mai sunt mulți alții care se duc la cinema pe baza unui impuls de moment, fără să planifice chestia asta și fără să facă mari documentări în prealabil – eventual la sfatul unui prieten sau din nevoia de relaxare după o zi grea la serviciu. Și dacă respectivul aude că e un film românesc despre care se vorbește des în reclamele de la TV, despre care vorbesc prietenii lui de pe facebook sau pe care l-a văzut pe nu știu ce afiș imens pus la piața Unirii sau pe fațada magazinului Cocor, sporesc șansele ca respectivul să vrea să vadă filmul ăla la cinematograf, măcar să afle care-i șmenul cu el de apare peste tot. Așa se face promovarea. Nu trântești un film despre care mulți nici nu știu că există și după stai cu mâinile în sân. Dacă opresc 10 persoane oarecare pe stradă și îi întreb de Aferim, pun pariu că 7 mă întreabă ce e aia, probabil că se gândesc că o fi vreo asociație sau vreun ONG ceva. Primul instinct ar fi să îi ridiculizăm pe ăia care nu au auzit de marele film Aferim, dar problema nu e a publicului. Publicul are dreptul la ignoranță. Are necazuri, are probleme la muncă, în dragoste, nu poți să-i ceri publicului să facă documentarea în locul tău. Informațiile publicitare sau de promovare cele mai valoroase sunt cele care ajung la public cu minimum de efort din partea acestuia. Îți trebuie anumite cunoștiințe despre psihologia consumatorului, dinamica grupurilor, chestiuni care țin de sociologie și care au foarte puține în comun cu arta de a face film în sine, dar foarte multe în comun cu arta de a vine un film sau de a face un film popular.

E adevărat că asemenea experți nu lucrează degeaba și că a pune cap la cap o echipă de profesioniști te costă. Dar sunt niște costuri pe care trebuie să ți le asumi. Dacă nu ai bani foarte mulți poți, de asemenea, să faci exclusiv promovare pe social media, care nu te costă la fel de mult ca cea pe TV și care astăzi este extrem de bine văzută. Sunt diverse opțiuni de promovare (un mare minus pentru filmul românesc), dar îți trebuie persoane capabile. Poți angaja chiar o agenție specializată în a promova un produs, pentru că filmul de entertainment e mai puțin o operă de artă, cât un produs de divertisment. Sigur, există filme de mare valoare care sunt și opere de artă și foarte entertaining, dar în general filmul de larg consum își lasă la ușă atitudinea elitistă, restrictivă sau mai știu eu cum. Asta prinde la public și e și normal să se întâmple asta. Să nu-mi spui mie că după o zi grea de muncă îți mai arde să te întrebi ce naiba a vrut să spună regizorul x în scena y. Dacă nu ești avid de cinematografie sau de artă în general, o asemenea fază mai mult îți taie cheful decât să te provoace să gândești. Escapismul și entertainmentul nu sunt pentru oricine. Cu siguranță e mult mai ușor să zicem că Michael Bay sau oameni gen Jerry Bruckheimer sunt praf și că nu știu să facă filme. Adevărul e că sunt super profesioniști și că știu foarte bine să facă filme de un anumit gen (genul nefiind proaste, ci filme pe care lumea vrea și merge să le vadă).

asa se face promovarea, dar asta costa mult. cinemaul romanesc are nevoie de multe injectii salvatoare cu capital privat, pentru ca aceasta promovare, despre care si eu sunt convinsa ca reprezinta cheia retrezirii interesului pentru spectator, de a merge sa vada filme romanesti, sa poata face minuni.

Ei, ce s-ar întâmpla!?
Te exprimi exact ca unul de la CNC care nu vrea în nici-un chip să schimbe sistemul, pentru că-i convine așa cum este.
Doar nu s-ar apuca cineva să scrie „Avatar”!


Am zis eu că nu e normal să fie promovat un pachet complet?! Nu! Dar după ce sunt selectate cele mai bune scenarii. Dacă scrii „Filantropica”, i-l propui lui Nae Caranfil. Dacă scrii „Aferim” i-l propui lui Radu Jude. Pentru fiecare stil, viziune sau categorie de scenariu avem regizori corespunzători, cu zecile. Nu obligi pe nimeni să-ți adopte stilul, cauți regizorul potrivit, sau te găsește el, dacă aude că ai un scenariu bun.
De unde oare provine această gândire?
Pe de altă parte, un regizor este ca un arhitect, nu poate refuza un proiect pe motiv că nu i se potrivește lui. Atunci nu trebuia să vină la facultatea respectivă. Eu aveam o părere mai bună despre un regizor, mi se părea un om cu niște calități peste medie.

Absurd este să spui că nu are rost un concurs de scenarii fără finalizare în producție.
Sunt cu zecile, nu la noi, desigur, și își au rostul lor.
Cu alte cuvinte, Alali, nu ești mulțumit de calitatea filmelor românești, dar rămâi la părerea ta că nu trebuie schimbat nimic, e bine așa.
Ia de vezi filmele producătorilor Cristian Comeagă și Vlad Păunescu, deveniți și regizori și scenariști, și mai discutăm.


Nu, nu se pot face minun! Nu se mai fac minuni de mult! Nu mai poți convinge românul, indiferent de metode și costuri, că un film e bun dacă nu e bun. Se uită pur și simplu la trailer și își dă seama imediat de conținut. Dacă nu-l interesează, nu se deplasează la cinema.
Așa că nu mai căuta cheia în altă parte! Dacă scenariul e bun, cu un regizor bun și o echipă pe măsură, va rezulta un film bun. Unui film bun îi poți face și o promovare bună. Oamenii vor vorbi despre el fără să le-o ceară cineva!

Dincolo de dispute asta e o intrebare la care, in mod normal, ar trebui sa raspunda toti romanii de pe forum, ca sa arate ca le pasa catusi de putin.
Eu nu merg pentru ca sunt foarte proaste, cu mici exceptii. Mai clar, nici sa ma plateasca sa vin sa le vad, n-as veni! :)) (sau poate =)) )

fac o incercare de a ghici care sunt "exceptiile" in viziunea ta si nu ma duce gandul decat la BD-uri.sau poate la seria buletinului de Bucuresti.....

Pacat, ma asteptam la mai mult de la tine.

Cred că 90% dintre spectatorii români sunt de aceeaşi părere. Necazul e că filmakerii nu încearcă să-şi schimbe produsul (filmele), ci încearcă să-i convingă pe spectatori că, ba da!, sunt bune. La fel ca în alte domenii, nu poţi face pipi pe părerea clientului/consumatorului. E contraproductiv. Desigur, asta într-o piaţă reală. Care nu există. ;)

Eu cred că trebuie să fim cu toții mai atenți în legătură cu sensul cuvintelor pe care le folosim. Calitatea unui film de a fi bun nu se suprapune neapărat cu calitatea sa de a atrage publicul. Un film poate exista foarte bine și doar de dragul său. Sunt unii artiști care sunt mânați de dorința de a fi iubiți de public -- motiv pentru care iau în calcul afinitățile acelui public --, dar sunt alții care fac artă doar pentru amorul propriu sau pur și simplu de dragul procesului de a face filme în sine. Sunt mulți care iubesc cinemaul pur și simplu, nu faima sau popularitatea pe care cinemaul ți-o aduce. Pot ieși capodopere sau filme foarte bune indiferent de intenția artistului (mai puțin ăia care fac filme doar pentru a șoca, pe ăia nu-i sufăr defel). Deci doar pentru că un regizor nu arată prea multă considerație pentru gustul publicului, nu înseamnă că nu este un regizor bun, sau că filmele lui nu sunt valoroase. Înseamnă că nu este un regizor popular și că nu face filme populare. Atât.

Sunt filme de mare valoare ce nu sunt cunoscute de prea multă lume, la fel cum sunt filme hiper-populare care sunt viduri artistice. Discuția n-ar trebui să se refere la calitatea filmelor punct, ci la calitatea filmelor de a ști să atragă publicul. Sunt două chestiuni diferite. Am citit undeva că Minte-mă Frumos ar fi fost filmul românesc cu cei mai numeros public în cinematografele din țară acum ceva ani. Nu cred că există cineva care ar face un caz pentru Minte-mă Frumos ca fiind mai bun decât, să zicem, Poziția Copilului. În dese rânduri, educația publicului este mai vinovată pentru succesul limitat al unui film, decât neștiința regizorului. Ce-ar trebui să facem acum, să scădem nivelul dialogurilor dintr-un film, doar ca să fie pe gustul publicului? Cinemaul românesc are multe lipsuri, dar nu cred că s-ar putea zice că filmele nu sunt bune. A, că e lipsit de varietate, că e prea angrenat în trecut (trecutul e aproape o traumă pentru filmul românesc, revenim aproape din obligație la treuct), asta da. Revin la Poziția Copilului, cred că filmul ăla e unul din cele mai bune din 2013.

era o simpla ironie, dar nu neaparat la adresa ta. am citit cu cata patima ai scris despre filmele de comedie, mi-am dat seama ca esti foarte interesat de ele si mai ales, le cauti pe acelea nestiute, rarisime, cele in care gasesti arta comediei.
cineva spunea acum ceva timp, chiar in topicul asta, ca filmul romanesc actual, sufera de lipsa comediei, ca, in mare parte, cineastii se inghesuie spre drame, filme mult mai concentrate emotional, menirea lor fiind sa sensibilizeze publicul, in scop propagandistic (zice-se).
si-atunci, nu este greu de observat, ca, la capitolul ras, cinematografia romaneasca, inca mai traieste (cu mare nostalgie), pe spatele filmului de comedie din vremea comunista. acum, il categorisim ca "prost", sau mai bine zis, de "prost gust". posibil sa fie asa, dar asta nu inseamna ca actorii care l-au jucat, nu au avut (macar unii dintre ei), talent cu carul.
asadar, ironizam lipsa umorului in fimul romanesc actual, sau, mai bine zis, lipsa de inspiratie a autorilor, incapacitatea de a da o sansa,umorului de calitate, fin, inteligent....

Cel mai mult ma bucur ca ne intelegem. Am fost surprins de acele lucruri pentru ca saptamanile din urma am citit o sumedenie de subiecte de pe forum unde am gasit multe din raspunsurile tale si mi-au placut, asa ca ma mira foarte tare ca noi sa nu ne intelegem.
Am sa mai adaug ceva. Se pot spune multe argumente, dar nu consider ca e potrivit sa lungim foarte mult discutia. E ceva general, nu numai pentru acest subiect.
Nu stiu de ce o parte din participanti au impresia gresita cand cineva spune despre ceva ca nu e bun, ca o spune cu cea mai mare ura posibila, ca vrea sa desfiinteze acel ceva. Nu. Este doar parerea unor persoane dezamagite de ce se putea face si cu ce sunt servite. Ce, credeti ca aceia nu ar vrea si ei sa aiba parte de filme bune? Dar daca asta e oferta, in general, parerea e in consecinta. Nu are nimeni de ce sa fie suparat.
Inteleg si accept parerea celorlalti, chiar daca nu sunt de acord intotdeauna cu anumite pareri. Eu de felul meu nu sunt deloc suparacios. Se vorbea despre comunism. Ce ar fi fost daca toti minteam si am fi avut aceeasi parere despre filme?
c.ghevara aduce si el argumente care trebuie sa dea de gandit.
In mare sunt de acord si cu explicatiile lui robertsandu, ba chiar le sustin, e corect, dar ceva nu e complet in expunerea sa. Nu lungesc vorba ca nu se pune problema de polemica, asa cum spuneam.
Il intreb, doar in gluma, ce cauta si citatul meu acolo ca eu nu ma refeream la raspunsul pe care l-a dat. Eu am fost foarte atent la sensul acelor cuvinte! :) Dar aceasta e doar o gluma, si nici nu asteapta raspuns.
Oricum, in final, ma simt obligat sa revin la subiect, ca de fapt initiatorul sau asta asteapta de la noi, parerea noastra. Iar daca mai exista nedumeriri la spusele mele, voi explica altfel, ca sa pot cuprinde spusele tuturor celor care participam la discutie acum.
Consider unul din cele mai bune filme "Fanny and Alexander", de asemenea 8 1/2, Noaptea, un adevarat elixir, toate si multe altele, foarte-foarte apropiate mie. Pai, cum ramane, eu care pot sa apreciez aceste filme la justa lor valoare (daca tot se foloseste des cuvantul capodopera), cand vine vorba de filme romanesti nu mai sunt acelasi? Adica in cazul lor nu pot sa-mi dau, la fel, seama. Nu prea suna bine!
Asta ar insemna sa umblam cu doua scari de valori, iar, cel putin, eu nu o fac. Si spun asta despre oricine "stie cu filmele", ca am constatat ca sunt destui pe aici, nu despre cei "de ocazie"!
Asadar, va asigur pe toti de stima mea si inca o urare: sa avem toti filme cum ne dorim!

Îți răspund oricum. Nu te-am atacat în niciun fel. Generalizări de genul filmele românești nu sunt bune (sau sunt foarte proaste) fără a da vreun argument nu îmbogățesc cu nimic discuția, cu atât mai mult cu cât puține analize pertinente au fost făcute în acest thread pentru a se trage o asemenea concluzie categorică. Ar trebui să discutăm alte lucruri -- dialoguri, personaje, mișcări de cameră, compoziție cromatică etc. --, care depășesc simpla idee de entertainment, pentru a spune despre un film (cu atât mai mult despre întreaga cinematografie românească) că e sau nu e bun.

Iar legat de public, arta nu trebuie musai să fie aclamată de mase. Crezi, de exemplu, că Van Gogh sau alt mare artist a pictat tabloul X pentru ca mii de oameni să-l admire zilnic în nu știu ce muzeu? Nu. A pictat tabloul pentru că asta a simțit în acel moment. Dacă un regizor vrea să facă un anumit tip de film, și asta simte, atunci e liber să-l facă. Sau Jazz-ul, e jazz-ul prost pentru că marea majoritate a oamenilor nu sunt interesați defel de acest tip de muzică? Nu. Arta există pentru sine, e instrumentul artistului de a-și exprima viziunea despre viață și societate. Cine e interesat de ea bine, cine nu, iar bine. Pentru cei neinteresați de Jazz, de operă, de muzică instrumentală, există întotdeauna Bieber, Lady Gaga, Salam sau mai știu eu cine. La fel, cine nu e interesat de un film de artă românesc, există întotdeauna filme gen Transformers 4, sau Iron Man 5,7 sau 10. Lumea are de unde alege. Nu spun că tu faci parte dintr-o categorie sau din alta, m-am referit la comentariul tău pentru că a conținut acea generalizare, nu pentru că aș fi supărat.

RobertSandu,
M-am cam săturat de afirmația că un film bun nu trebuie să aibă neapărat mulți spectatori. De ce nu?
Înseamnă că un film prost are mulți spectatori? Eu cred că nu așa se pune problema.
Cu „poziția copilului” te contrazici, pentru că spui că este un film foarte bun, dar îți atrag atenția că a avut foarte mulți spectatori, peste 100 de mii, față de 5 sau 6 mii ale altora, sau 830.
Nu apreciem valoarea filmului după numărul de spectatori, dar ținem cont de acest număr.
Pentru aceasta, trebuie să definim „filmul bun” și „filmul prost”.
Eu am spus că un film bun este un spectacol cinematografic în care se văd personajele, nu actorii.
Filmul prost este acela care nu reușește să spună ce și-a propus, este fals, neconvingător, subiectul nu prezintă interes.
La acestea se referă ceilalți useri când spun că filmele românești sunt proaste.
Un eseu cinematografic poate avea puțini spectatori, dar poate fi un foarte bun film. Din punct de vedere cinematografic. Un film de public nu trebuie neapărat să fie prost.
Aici nu comparam genurile de filme între ele, pentru că nu ar fi corect. Discutam despre filmele românești având în vedere lista celor realizate în ultimul timp.
Spui că „Poziția copilului” este un film foarte bun.
Din punct de vedere cinematografic?
Eu cred că în primul rând pentru că subiectul prezintă interes pentru foarte multă lume. „... un film care exploatează la maximum sensibilitatea celor care au, mulți la număr, fie un copil care poate fi lovit oricând de o mașină, indiferent din vina cui , fie un „copil” care poate omorî pe cineva cu mașina, indiferent din vina cui.”Am citat din părerea unui user.
http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=99784
Numai dacă subiectul, respectiv scenariul, prezintă interes se poate discuta despre realizarea cinematografică și numărul de spectator!
P.S. nu compara niciodată filmul cu altă artă, mai ales cu pictura. Am argumentat cu alte ocazii de ce!

1MicȘiViril, nu ne spui și tu ce înțelegi prin film prost și film bun?
Dar nu veni cu filme străine!

Pentru că uneori autorul sau artistul din spatele filmului poate fi interesat de anumite teme care nu sunt pe gustul maselor. Publicul larg nu va putea privi dincolo de entertainment, pentru a extrage înțelesul filmului. Educația cinematografică a publicului larg nu e foarte dezvoltată. Sunt foarte mulți care chiar cred că filmele Marvel sunt cele mai bune de pe planeta. Nu te poți lupta cu așa ceva.


Nu știam câți spectatori a avut Poziția Copilului. Am dat doar un exemplu de film românesc foarte bun și recent. Aferim! ar fi altul.



Aici nu sunt de acord. Filmele nu au nicio obligație față de public în opinia mea.



Pentru cine nu prezintă interes? Pentru mine, ca regizor, sigur prezintă interes, că altfel nu mă apucam să îl fac. Știu ce vor să spună ceilalți useri, doar că tipul ăsta de a împărți un film nu mi se pare corect.


N-am făcut extrapolarea asta. Sunt multe filme de public care îmi plac, începând cu Back to the Future, continuând cu Terminatorul, Avatar chiar, multe din filmele lui Nolan, în principiu cinemaul american de divertisment inteligent, dar cel făcut cum trebuie (un Scorsese, un Mann, un Spike Lee, chiar și Cameron sau Spielberg). Ocazional mi se pare entertaining și cinemaul frenetic-exploziv al lui Bay.


Și forma poate prezenta interes de exemplu, nu doar subiectul sau povestea filmului. E celebra abordare umanism vs formalism. Poate unii se uită la film pentru simboluri, culori, metafore vizuale -- (pe scurt, amprenta regizorului). Un film de genul ăsta e din start susceptibil să fie peste nivelul de înțelegere al culturii de masă. Iar de obicei, ceea ce lumea nu înțelege, cataloghează ca fiind prost.


Ba sunt unii regizori care se gândesc la fotografie și la filmare în general în termeni de contrast, încadrare, simbolistică (de unde si denumirea de stilist sau formalist), elemente ce se găsesc și în pictură. Dovadă că tendințe (curente) au influențat de-a lungul timpului atât pictura, cât și cinemaul (impresionismul, expresionismul, naturalismul, suprarealismul ș.a.).

iarasi ma bag si eu in discutie :D
O fac doar pentru a puncta o disonanta, doua din ultimele postari. Nu o sa citez pentru ca nu mai stau sa caut cine sau ce anume a spus. Ideea e importanta.

1. Filmul romanesc e "imbacsit" de suferinta, durere, trecut, mizerie, dezumanizare, umiinta... etc. Imaginile sunt cu un puternic impact emotional, doar ca sa socheze. Decorurile sunt si ele dintre cele mai sumbre. Totul este grotesc si murdar, (la propriu si la figurat).

2. se dadea acel exemplu al artistilor, al pictorilor, muzicienilor, etc. TOTI, dar toti au facut arta si pentru public. Au pictat si compus chiar la comanda. Dar asta nu i-a impiedicat sa isi faca si meseria. Chiar daca vroiai sa iti picteze un portret in ultima toaleta achizitionata dupa cum cerea moda, de prost gust poate, o faceau "artistic". O infrumusetau in maniera proprie. Restul sunt studii. Iar aici pe aceasta tema despre lipsa publicului roman la filmele romanesti, nu ne referim la filme studiu ci la filme de cinema, adica de public larg. Vrei filme de autor, studii si incercari, proiecteaza-le in cercuri de cunoscatori.

3. discutia despre unghiuri, miscarea camerei si tonuri de culoare... e... deplasata parerea mea. O sa ajungem sa vorbim de echilibrul imaginii, puncte de interes si proportionalitate... deplasat! Ideea e sa poti sa simti senzatia pe care regizorul vrea sa o transmita, in felul tau bineinteles, chiar daca nu sesizezi detaliile ascunse introduse in film. Parera mea!
Un toblou, ca tot se faceau astfel de paralele, transmite ceva, chiar daca nu inteleg tehnica de realizare a lui. Chiar daca nu stiu maniera in care a fost pictat. Si chiar daca nu sunt capabil sa il integrez in curentul din care face parte.
Dar e tipic romanesc sa nu vezi padurea din cauza copacilor.

4. Daca aproape niciun film nu prinde la public, inseamna ca in romania toti absolventii sectiei de regie sunt "artisti"? Intreb si eu pentru ca din rationament asta s-ar deduce.

5. Comparatia cu filmele din afara este cat se poate de pertinenta. Cinemaul nordic, cel italian, cel francez, cel nemtesc, cel indian, cel asiatic, exceptand cel american unde este o industrie bine dezvoltata, cam ca si cel indian, dar asta e mai recent, toate cele enumerate si nu numai au filme uriase in patrimoniu. Noi?
iar ceea ce cerea cineva aici, exemple de filme bune si rele, fara a se folosi filme straine, eu la categoria bune, nu prea am ce spune folosind exemplele autohtone.

6. Se vorbeste de aferim, 4,3,2 , pozitia copilului, si cele cateva mai vechi si care au fost cat de cat premiate in afara. Toate sunt filme de analiza, filme viscerale, cu o profunda amprenta a unui autor in afirmare. Incarcate pana la insuportabil. Nu sunt filme placute de public. Nu sunt filme ce sa prinda un top 10 intr-un top personal. Nu sunt filme de care sa te atasezi. Sunt filme sistematic analizate si create si cu impact vizual. Sunt realitati brutale si oripilante. Probleme si derapaje sistemice si umane.

Ps. RVN - my friend! { } Sper ca atunci cand ai spus ca personajele care au jucat in filmele romanesti de comedie gen BD sunt "actori cu talent", ai facut-o in spirit de gluma nu? Adica sper ca asa a fost....

Asta da discutie! Multe lucruri pertinente, pragmatice. Imi plac interventiile ulterioare prezentei mele, interventii scrise de alali si mirodoni.

pt. robertsandu

Multumesc pentru raspunsul tau si ma bucur sa aflu inca un asa om, "destupat".
Pentru ca astepti raspuns la intrebari, in doua cuvinte, voi explica de ce am scris o fraza scurta si la obiect (desi am lasat sa se inteleaga ce trebuie prin acele exceptii :) ).
Experienta internetului o impune, deoarece exista multi care ajung sa se lege de o virgula pusa din intamplare gresit, deturnand discutia de la problema initiala in tot felul de baliverne si pentru evitare, se subintelege, e mai bine.
De aceea m-am simtit obligat ulterior sa dau acel exemplu, ca am descoperit oameni care vor sa discute temeinic, nu sa se certe neaparat.

Acum sa trec la filme si la arta, unde iar ai cateva intrebari puse.
Si de aceasta data sunt de acord cu ce spui, dar, ca si in mesajul trecut, mai trebuie completari, lucrurile nu pot functiona doar cu cele aratate.
Am sa pornesc de la arta ca sa se vada perspectiva filmului mai bine, la urma.
Impresia mea, si te rog sincer sa nu o consideri o jignire, este ca stau de vorba cu cineva de varsta tanara, ceea ce imi face mare placere, ma bucura stilul combativ, dorinta de a rezolva problema, de a sti, interesul, dar modul de a pune problema, ducand-o spre extrem e tipica tineretului si nu duce neaparat la rezultate satisfacatoare. Nu imi plac presupunerile, dar din ce scrii asta se distinge. Nu stiu si nici nu ma interesez, dar daca e asa eu ma bucur ca avem astfel de tineri. Sper sa ma intelegi cum trebuie, ca prieten. Nu poti caracteriza un lucru numai prin exceptii. Si ca sa vezi ansamblul voi spune ca acesta nu e neaparat un dezavantaj si ca sunt si destui in varsta, senili, incapabili, etc.

Ceea ce spui despre arta e adevarat, dar e doar o parte din ce inseamna arta, e doar modalitatea de exprimare a artistului si asta nu e suficient (cand spuneai ca asta simte el in acel moment). In acest fel, persoana respectiva nu va fi decat un simpatic animator in cel mai bun caz. Ori, arta e mult mai mult de atat. Nu fac o discutie ampla, aceasta e o tema de cand lumea, exista filosofii despre asta, inca din antichitate, e o disutie care se poate sustine, dar nu are sens aici, pe forum, asa ca sintetizam.
Nu vorbesc de componenta de placere a artei, eroare in care se cade de cele mai multe ori in dorinta de a caracteriza arta, pentru ca vorbind in acesti termeni (la extrem) duce in derizoriu (cum spuneai tu, Salam, etc), iar eu vorbesc in termeni de decenta, niciodata de fanatism.
E ca intr-o relatie de dragoste. Nu conteaza doar placerea. Asta poti sa o ai si apoi sa nu o mai ai. La valoarea ei intra multe alte componente.

Trecem de asta si vorbim de componenta de valoare, care in afara de ce spui, pe scurt, mai include, morala, etica, sens, folosinta in societate, etc.
Tu de ce crezi ca "taram" dupa noi de milenii, ca omenire vorbind, folosind-o in orice domeniu, zicerea "qui prodest" (cui foloseste)?
Iata dar, numai din definirea pe fuga a artei (nu putem face aici o teza de doctorat), rezulta ca si cinematografia, o arta, e facuta pentru om, pentru public, si nu cum aratai tu ca nu are treaba cu omul in general. E total invers fata de impresia ta de acum.
Sa fac si jocul tau, de exemplu, Goya nu are doar modalitatea "fistichie" de exprimare, spune ceva cu opera sa, are un sens, ajuta omul. Poti intreba orice artist in viata sa vezi pentru ce se consuma el, si vei vedea diferenta, e enorma.
Moliere, Shakespeare, iti spun ca sa intelegi ce zic, nu au ramas in istorie pentru ca asa au simtit ei atunci sau ca au fost un jurnal al timpurilor, obiectiv sau subiectiv, ci pentru ca operele lor, asa cum se invata inca din scoala, au scopul, in ultima instanta, de a ridica omul (scopul declarat al artei), de a-i mari nivelul de constiinta, cel de toti asteptat. Dar sunt lucrari ale acestor artisti dedicate tocmai rolului artei. E o confuzie sa judeci arta doar prin ceea ce ai spus.

Mai exact, acel lucru despre care vorbeai reprezinta un curent artistic contemporan, de care, in paranteza fie spus, cam toata lumea buna din arta s-a cam saturat, ca nu a dus nicaieri si usor-usor se va abandona (si oamenii de cultura, academicieni, si critica, si artisti renumiti o spun tot mai des). E ceea ce obisnuitii culturii numesc arta de amorul artei sau de dragul artei, cum imi amintesc ca spunea si la noi un renumit critic, scriitor, traducator, academician, etc, persoana cunoscuta in lumea culturala de peste hotare, mai cu seama ca a trait prin Germania, ce are mare legatura cu acest stil.
Asa si cinematograful, arta fiind, foloseste omului. Daca nu mai foloseste, pe scurt, isi pierde valoarea si nu reprezinta nimic ca arta.

Iata de ce, cand spunea c.ghevara de acea ipoteza, pe care nu o pot confirma ca procent fiindca nu am la baza statistici si nu ma ocup cu asa ceva, dar in societate se vede lehamitea fata de filme, ziceam intr-o astfel de ipoteza e improbabila posibilitatea ca toti sa fie prosti si sa nu-si poata da seama, e prea mult. Si apoi, cum vorbeam cu cineva, anii de pionierat ai internetului s-au cam dus, acum nu se mai baga in discutii toti neavenitii, ca acum cativa ani, e diferenta. Apropo, va aduceti aminte ce showuri erau pe net la discutii? :)
Ducand mereu la extrema le facem rau si artistilor. Asa ar veni treaba ca nimeni nu-i poate judeca, ca nu-i intelege nimeni, neavand valoarea lor, ceea ce nu e intotdeauna asa sau de cele mai multe ori. Vreau ca discutia sa fie cat mai obiectiva si nu zic ca nu sunt artisti neintelesi la timpul lor, dar si aceia sunt reabilitati tot de omenire, mai tarziu, insa ei sunt exceptii notabile, iar aici nici pe departe nu e cazul nostru.
Sa continui cu influienta asupra artistilor: se izoleaza in turnul lor de fildes, cum se zicea odata, sau intr-un elitism aiurea. Facem din ei un fel de narcisisti sau cine stie ce alta treaba.
Ce vreau sa spun e ca plecand asa, la extrem, inseamna ca eu sau oricine altcineva, nu am putea nicicand sa ne dam seama de geniul lui Eminescu si capodoperele sale poetice, ceea ce-i o aberatie, si asta pentru faptul ca nici unul din noi nu e Eminescu.
Nici critica obiectiva nu e la nivelul lui de creator, dar nu inseamna ca nu intelege ce spune acolo artistul si ce valoare are (vezi Perpessicius, Calinescu).
Extrapoland, la film, daca nu sunt Bunuel, nu-mi pot permite sa spun o parere despre un film, acolo se ajunge si nu e in regula.
Atunci, te-ai gandit ca insusi existenta acestui forum nu se justifica, ca nu avem niciun drept, niciun scop. De ce existam (ma opresc cu intrebarea doar la forum :) ) ?

Eu incerc sa spun cat mai pe scurt, dar am atentionat ca sunt multe lucruri esentiale de trecut pana la etapa a doua, ce spuneai tu, de discutii despre imagine, etc.
Sa mai spun un lucru despre filme si inchei, ca si asa e mult, desi mai erau inca de spus, despre filme si rolul lui pentru om, nu pentru mase, ca sa fie clar, dar asta nu inseamna ca primii sunt foarte putini si ca idealul nu e ca masele sa ajunga in randul primilor.
Cinematografia e pentru public, asa e firea lui, asa a fost creat, si ca arta, cum spuneam mai sus, are acest rol neconditionat. Nu invers! El, ca sa inchei glumind numai pentru destindere, nu e ca un film de la nunta, pe care nea Pandelica, varul Costel si altii, intr-un cerc restrans, intr-o zi, candva, vor dori sa-l revada si sa-si aminteasca acele momente la o bauta crancena.
Asa, regizorul isi ia filmul, il vede cu bunicul, matusa, se bucura in familie si gata, ori alta e treaba si de aceea altele sunt asteptarile penalizate nu doar de public, atunci cand trebuie, ci si de oameni de cultura. De spus, spun toti, dar cei implicati o spun cu perdea, ca sa nu strice relatiile, pe cand publicul, care n-are alte interese, isi permite sa o spuna raspicat.
Sper ca raspunsul acesta, cat mai pe scurt, sa permita intelegerea lucrurilor in problema cu mult mai generala a filmelor decat se abordeaza in mod obisnuit, sa ajute la distingerea mai bine a lucrurilor care influienteaza acest domeniu si sa nu monopolizam doar noi doi discutia.
Cu multa simpatie!

Pt. mirodoni
Un film bun de care imi amintesc este Restul e tacere, de exemplu.

@1MicuCelUmilsiViril, se vede că ești citit. Sunt de acord cu ce ai scris, însă ai făcut o confuzie (probabil din vina mea). Doar pentru că apăr un anumit punct de vedere (aici abordarea formalistă), nu înseamnă că văd arta doar prin forma ei și nu prin modul cum influențează viața și omul până la urmă. Eu deseori, o să vezi asta dacă ne vom mai contrazice pe viitor, argumentez într-o direcție doar pentru că pot și pentru că observ că nimeni altcineva nu o face. Prin discuția pe care o avem acum, pot spune că mi-am atins scopul. Discuția e interesantă.


Ceva s-a pierdut undeva, probabil eu am exagerat și am dat senzația că sunt vreun militant pentru formalism în dauna umanismului. Nu sunt. Din contră chiar, filmele mele preferate sunt cele care au la bază povești umane, sentimente, o anumită formă de morală. Dar cred că e dreptul artei de a nu fi interesată de om. Există artă de valoare care nu implică niciun fel de lecție de viață, niciun fel de morală. Crezi că arta care nu are în centrul ei omul este irelevantă sau neimportantă? Jocul culorilor, contrastele de lumină/umbră, încadrările, mișcările de cameră, trecerile de la un cadru la celălalt, stilul de filmare, sunt chestiuni pur estetice. Nu te învață nimic, sunt doar frumoase. Este o formă de artă și asta. Evident, nu e singura formă de artă, dar e până la urmă o formă de artă.

La această comparație mă refeream, nu la stiluri sau curente. Dacă un pictor ar crea un tablou numai pentru el, nu l-ar scoate la vânzare. Iar cu Van Gogh, chiar n-ai nimerit-o. Nu a pictat pentru mase, dar a pictat conștient pentru anumiți oameni, cu bani foarte mulți. Pentru el, ca să-și scoată banii pe un tablou și să-i mai și rămână, era suficient să aibă un singur cumpărător.
Regizorul nu are această libertate, aici este confuzia pe care o faci, dacă nu te superi. Pentru că nu face filmul pe banii lai, ci în general ai CNC-ului, despre asta era vorba aici. Și pentru că, prin excelență, prin definiție, filmul se adresează publicului. Tocmai pentru că se sprijină pe toate celelalte arte.
De aceea subiectul unui film nu trebuie să prezinte interes doar pentru regizor. Pentru că nu e filmul lui, nu-l poate face singur, îi trebuie o echipă, și încă una foarte consistentă. Un scriitor sau un pictor nu are nevoie de așa ceva.

Din lipsă de timp nu mai comentez celelalte afirmații, iar la unele deja au punctat ceilalți.
Mai spun doar că eu personal am spus cu altă ocazie și nu am vrut să repet, că subiectul trebuie să prezinte interes pentru spectator, sau modul de prezentare.
Adică subiectul poate fi unul cunoscut, dar prezentat sub altă formă, care să-i capteze atenția.

Și „Filantropica” e un film bun. Sau „Actorul și sălbaticii”.

@mirodoni

Rămân la ideea expusă mai sus, artistul este mânat și inspirat de propria iubire față de artă în primul rând, nu de dorința de a fi adulat de public. Asta poate fi o consecință poate, dar nu un scop. Poți să mă contrazici evident.

Legat de CNC, nu intru în detalii tehnice, le cunoști mai bine ca mine. Eu am intrat în discuție doar pentru a semnala faptul că valoarea unui film nu e totuna cu popularitatea lui în rândul maselor în opinia mea. A cui e vina, ce și cum trebuie făcut, asta deja e o discuție fără sfârșit în care fiecare își dă cu presupusul.

@RobertSandu
Înc-o vorbă și mă culc.
Artistul, în general, da. Dar tu vorbești de regizor, iar eu/noi de filme.
Arta regizorului se referă doar la regie, nu la tot filmul. Poate nici scenariul nu este al lui, cum adesea se întâmplă. Așa că nu e liber să facă ce dorește decât în pătrățica lui.
Apoi eu nu cred că își stoarce imaginația doar așa, de dragul artei.

Pt. mirodoni
Cu scuzele de rigoare nu mai era loc acolo, si asa postarea a fost lunga, de interes, si am trecut in fuga un titlu, dar continui acum.
Daca tot s-au lamurit treburile, acum se pot spune si alte detalii, terminand cu latura de interes a discutiei, pe care o doriti, pe drept, exemple de filme bune romanesti.
Am sa explic. Faptul ca nu am dat exemple se datoreaza modului cum am facut gandirea subiectului acesta. Are si o latura practica ce deriva din componenta de placere de care discutam si atunci discutiile nu se vor fi terminat niciodata. Suntem 7 miliarde de oameni, tot atatea placeri. De aceea nu am spus, ca doritori sunt mereu care pun o mare pasiune in ceva, insa asa, daca explici, fiecare om intelege, si nu mai avem acele mase de care vorbea in postarile trecute robertsandu, iar interventiile lor vor fi mult mai folositoare, pentru ca nu stii niciodata cu ce idei bune pot veni acei oameni daca nu-i pui sa gandeasca.
Am considerat sa structurez astfel: intai sa vorbim de arta in general, film in particular, si apoi, intr-un mod obisnuit acestor timpuri, ca un sablon la scoala de soferi, dupa ce am vazut criterii de performanta pe care ni le-am insusit, ca sa vorbesc in limbaj actual, sa trecem usor in revista film cu film, cel putin in mintea noastra, si vedem mai usor care si pana la ce nivel poate ajunge fiecare, astfel incat, in noua perspectiva, multe filme considerate doar dintr-un motiv oarecare bune, s-ar putea sa se releve ca nemaifiind competitive pentru aceeasi persoana.
Iar asa eviti elegant si certuri pe filme si creatori. Dupa ce vezi cerintele, vezi usor cate din ele le indeplinesc.
Despre filmele propuse, da, mai ales Actorii si salbaticii, pentru mine!
Iar acum vin si eu cu doua propuneri, explicand sumar despre valoarea lor, ca e necesar, dar nici sa nu ne intindem mult.

Filmul istoric e privit nedrept, din comentariile vazute peste tot. Si aici trebuie cateva cuvinte ca sa se inteleaga bine ansamblu. Cerintele fata de un astfel de film sunt absurde, multe, dar nu ma refer decat la un principiu de baza.
In primul rand, o alta eroare intalnita des, filmul este catalogat realitate si vrut o realitate. Nu, el e doar o fictiune si asa trebuie considerat. La fel si filmul istoric. E si o arta, in acelasi timp.
Aceeasi privire, ca sa mai dau un exemplu, pentru ca deseori merg mana in mana, se gaseste si in cazul romanelor istorice, care se vor in mod gresit fidele realitatii. Nu, acestea sunt romane, deci fictiuni, artistice, care pleaca la fel ca si filmul de la locuri, oameni mari, evenimente importante, dezvoltandu-se dupa voia autorului si au un anumit scop.
Atat la filme cat si la carti, daca se vrea realitate, istorie, trebuie urmarite, in cazul filmelor, documentare istorice stiintifice, facute de profesori doctori in istorie etc., sau, in cazul scriptelor, tratate de istorie, studii istorice facute de la Parvan incoace sau de altii la fel de mari, dar nu trebuie neaparat cautata in filme sau romane istorice, care sunt cu totul altceva, deseori reusite si placute.
S-a incercat in socialism o varianta, dar nu trebuie bagata in seama, de fapt fiecare tara face acest lucru, in comunism sau nu. Exista manipulare, treci de ea si ajungi in miezul filmului, la esenta lui, nu trebuie bagate in seama balariile.
Si Spania a avut, si ce dictatura inca, si acolo era manipulare in filme. Dar daca le urmaresti, desfaci ambalajul si vezi filme bune. Iar dictatura lui Franco a fost urata tare, cu razboi civil, cu filme cenzurate, dar au avut si ei creatori dibaci, care au reusit sa treaca de aceste neajunsuri si sa spuna si ce vor ei prin filme. Chiar vroiam sa amintesc de unul important, dar nu aici. Vazand filme spaniole, si in cele vechi, vezi asemanari izbitoare cu ce se intampla la noi, nu doar asemanari de limba latina. :)

Ei, in acest context un film romanesc bun este Intoarcerea lui Voda Lapusneanu (1979), facut de Malvina Ursianu.
Daca il revedeti sau va amintiti, e un film istoric a carui valoare rezulta si din actualitatea sa perpetua.
Nu conteaza cine zice, vladica sau opinca, e interesant, iar filmul e foarte frumos facut.
Al doilea film e o comedie de care am mai amintit. Si aici adaug 2 cuvinte, mai intai, pentru o intelegere cat mai buna, tot in urma experientei de pe net. Multi fac greseala, cum bine spunea si anaemona, sa desconsidere comedia.
Am mai spus asta cu alte ocazii si altora. Tangential are treaba si aici si de aceea o spun.
Si comedia si tragedia se ocupa cu acelasi lucru, numai modalitatea de lucru e diferita: una te face sa razi ca sa-ti explice acel lucru, cealalta te face sa plangi ca sa vezi acel lucru. Tu alegi! Asa ca tratarea comediei ca superficiala e, de fapt, o tratare superficiala. :)
Nu ma refer la comediile de doi bani, precum nici la dramele acelea de duzina.
Filmul se numeste Telegrame, dupa Caragiale, cu Birlic.
Despre valoarea lui vreau sa amintesc un singur lucru si cel mai important, de aici decurgand toate celelalte, caci nu prea am vazut discutandu-se asa problema (nu fac o prelegere, se deduce usor).
Din punct de vedere valoric acest film e o chestiune de identitate culturala romaneasca, ceea ce pentru un film romanesc este maximul si le include pe celelalte, iar asta se vede si se simte usor, urmarindu-l.

Pt. alali
Macar o fraza, chiar daca sunt destule spuse acum.
Am citit mesajul tau si desprind, printre altele, o chestie de comic select. Felicitari!

Pt. robertsandu

Din explicatiile tale (ultime) am inteles ce spui. Ma bucur de ce aud. O mica nuanta as vrea sa schimb, termenul de "contrazice", mai corect e sa discutam, cu placere pentru mine oricand. Celalalt termen pare ca se vrea o lupta, sa arate unul altuia ca e ca el, si nu asta e scopul. E loc pentru toata lumea, si imbucurator imaginea se clarifica mai mult, e mai completa, aducand argumentele necesare si se poate gasi raspunsul cautat, in final.
Si, dand exemplu discutia noastra, e preferabil sa dai cateva detalii de la inceput, pe scurt, ca sa se vada contextul. Eviti zeci de pagini de discutie fara rost, ca, la sfarsit, dupa ce se adauga argumentele unul cate unul, ajungand in final sa le spui pe toate, sa vezi, de fapt, ca te intelegi. Mai bine le pui de la inceput, intelege omul si scutesti toate astea.
Iar ca gluma despre ce vorbeam noi, sa radem impreuna, chiar daca nu vin oamenii in sala, intotdeauna se gaseste intr-un colt o rozatoare pitita ce urmareste cu ochii bulbucati si cu atentie ce se intampla acolo sau vreun musuroi din care sa se uite la film furnicile din schimbul liber.

totul este discutabil....
sper ca nu contesti talentul de comediant al lui Caragiu, nu? cel mic si viril amintea de un film exceptional "Actorul si salbaticii". l-ai vazut? nu cred ca cineva care a vazut filmul, n-a "gustat" umorul din replicile schimbate intre Toma Caragiu si Marin Moraru, vazandu-i pe ecran in acest tandem. la fel, ecranizarile dupa Caragiale cu marele Birlic. si mai sunt ai altii, buni de dat ca exemple. consider ca atunci cand un actor iti induce starea emotionala in care se afla si personajul caruia ii da viata pe ecran, el are talent, fiindca asta tine strict de capacitatea lui personala de a interpreta, de a transmite celui care priveste si "primeste' de la el. problema umorului din filmul romanesc, din punctul meu de vedere, se rezuma la faptul ca multi, foarte multi ani, a fost un fel de prelungire a umorului din teatrul de revista si....atat.apoi, hazul de necaz, cu mare succes la public, a tronat fara concurenta in epoca interdictiilor si cred ca romanii, inca nu s-au vindecat de popularitatea bascaliei din programul "brigazilor artistice", fiindca, altfel, nu ar mai avea cautare pe sticla ecranului, "supravietuitori" gen Voua sau altii ca ei, care nu mai stiu cum naiba se mai cheama la ora asta....
filmul romanesc de comedie, nu a dus deloc lipsa de actori talentati, ci lipsa de personaje pe care, acesti actori, sa le interpreteze cu adevaratul lor talent.

Iar din filmele de actualitate, gen foarte raspandit astazi la noi, imi plac A fost sau n-a fost, Sobolanii rosii si Undeva la Palilula, ca sa continui cu exemplele de care vorbeam.

Mai fac inca o adaugire la exemple, Ciulinii Baraganului (1958) - un film romanesc!

pe scurt de prosti ce sunt nu merg . cei care nu merg la filme romanesti doar pentru ca sunt romanesti .In prima decada a mileniului 3 Romania a fost de departe tara cu cele mai multe filme bune , raportate la numarul total de filme.produse.

De ce nu merg românii la filme românești?(2) 27.12.2017

Sunt convins că titlul va stârni nedumerire generală. Cineaștii vor spune: Cum nu?! Sălile sunt pline! Ne-cineaștii vor spune: Cum?! Românii mai fac filme? N-am auzit!
În general, adevărul este undeva la mijloc, dar de data aceasta mă tem că este în extrema... cealaltă!
Situația reală, sau aproape reală, după cum rezultă din statisticile CineMagia, arată că în ultimul timp, au ajuns pe ecrane 20 - 25 de filme anual, iar numărul total de spectatori pe an este în medie 250 de mii. Excepție, anul 2016 cu 470 de mii, dar... ne-am revenit în 2017! Un film străin singur are 400 - 600 de mii de spectatori pe an, și nu mai spun câte rulează pe ecranele noastre, că v-apucă amețeala!
Dacă raportăm numărul total de spectatori ai filmului românesc la populația aptă cinematografic, se blochează calculatorul!
Dacă renunțăm la cifre și recurgem la impresii, situația este aceeași. Un SCENARIST SUB ACOPERIRE, care și-a tipărit scenariile în volum, pentru că la CNC nu i le primește, că-s alții abonați, iar producătorii independenți nu organizează concursuri, spune într-un interviu ( http://bibliocarti.com/interviu-cu-d...sub-acoperire/) că la standul editurii SEMNE de la Târgul Internațional de Carte GAUDEAMUS, niciun vizitator din cei 125 de mii nu s-a aplecat să vadă ce conține cartea, și niciun cineast! Niciunul! Ba mai mult, autorul a trimis volumul practic tuturor cineaștilor români, care acuză o lipsă acută de scenarii, dar nu a primit absolut niciun răspuns.
Scenaristul poate fi subiectiv, dar eu, personal, văd toate filmele românești de 50 de ani încoace, iar de 10 ani îmi scriu și public sistematic părerea de spectator, dar nu am combatanți, mai ales în ultimii 5 ani. Cronicarii specializați au renunțat să mai scrie,
fie pentru că nu sunt luați în considerație, nici de cineaști nici de public, fie pentru că fac parte din sistem, fie pentru că nu au ce scrie de bine și nu vor să-și pună colegii de breaslă în cap. Așa că nici la filme nu mai merg!
Nimeni nu este interesat de filmul românesc, deși sunt zeci și zeci de asociații fantomă de susținere și promovare. Am fost din întâmplare la câteva evenimente, la care nu au răspuns mai mult de 10 cinefili. Excepție, o serie de prelegeri ale lui Cristian Tudor Popescu de la Cinemateca Eforie, unde sala era aproape plină cu persoane venite mai ales ca să-și dea importanță, iar la sfârșitul sesiunii se acordau niște diplome de participare. Este important de menționat că CTP vorbea despre filmele românești realizate în... comunism!
În București sunt câteva săli destinate filmului european/românesc, cum ar fi Cinema Muzeul Țăranului Român, EUROPA sau EFORIE, dar și când norma limită este de 2 spectatori, sunt situații în care aceasta nu este realizată.
Dar, pentru că există și un „dar”, adică un „cu toate acestea”, cineaștii își văd filmele în săli pline, sau aproape pline, cu ocazia proiecției de gală, și rămân cu impresia că așa va fi mereu, acuzând doar lipsa sălilor de cinema! Oricum, numărul de spectatori „nu e treaba lor”. De câte ori au ocazia, dau vina pe distribuitor, pe costurile de promovare, sau, cel mai adesea, pe spectator. Dar, având în vedere că sunt și filme românești cu 100 de mii de spectatori, chiar dacă la un an o dată, se pune problema de ce celelalte au doar 5 - 6 mii, sau chiar mai puțin?Aici intervine altă explicație, a cineaștilor, desigur: sunt „filme de artă”!
Nu înseamnă că nu apreciez filmele de artă, dar nu înseamnă nici ca acestea să intre la această categorie dor după numărul mic de spectatori, cum nu înseamnă că filmul cu foarte mulți spectatori este obligatoriu foarte bun.
Sunt conștient, pe de altă parte, că și în alte țări a scăzut numărul de spectatori care merg la cinematograf, dar știu că au mult mai mult respect pentru filmul lor autohton.
Am încercat pe cont propriu și în limita posibilităților, să aflu cauzele pentru care românii nu merg la filmele românești. Se pare că subiectele alese de cineaști și modul de tratare al acestora nu prezintă interes pentru public. Adică, folosind o expresie mai veche, considerată de unii perimată, nu se regăsesc în film. De ce s-a ajuns aici, nu e foarte greu de intuit.
Cineastul român nu este unul născut, ci făcut. Adică un tânăr urmează o facultate de profil și devine cineast cu diplomă. Conform unui principiu eminamente comunist, nu poți face altceva decât ce te-a pregătit statul să faci. Nu ar fi foarte grav, numai că selecția la admitere nu este una infailibilă, pentru că nu are cine să o facă, și nici pregătirea pe parcursul școlarizării, din același motiv. Atât selecționerii, cât și învățătorii sunt acolo tot pentru simplu fapt că au o diplomă în acest sens, nu c-ar fi născuți pentru așa ceva.
Cineastul nostru autohton nu face film pentru că are ceva de spus, ci pentru că trebuie să facă film, conform fișei postului. Și dacă trebuie, caută un subiect. Subiecte se găsesc pe toate drumurile, iar dacă ai talent, orice fapt divers poate deveni un scenariu, scrie la teorie. Numai că partea cu talentul n-o prea ia nimeni în seamă, iar când s-apucă de scris, constată că nici experiență de viață nu prea are. Adică are liceul, admiterea la facultatea de film, ceva scenarii ca să promoveze la scenaristică, ceva scurtmetraje, apoi învârteli pe lângă branșă. Așa că începe să se „documenteze”. Dar una e să mergi într-un sat și să întrebi cum e viața, și alta e să trăiești acolo. Sau într-un spital, sau..., sau... Dar dacă studentul la regie are un curs de scenaristică obligatoriu, i se pare că este obligatoriu să-și scrie singur scenariile tot restul vieții. Ba chiar este forțat să-și formeze această convingere. La examenul de an, la licență, sau masterat, nu are curajul să se prezinte în fața profesorilor săi, care, desigur, au aceeași concepție, cu scenariul altuia. Și promovează, pentru că-l promovează profesorii lui, că dacă nu l-ar promova, ar însemna că nu l-a învățat nimic. Pentru debut în lungmetraj, în general diluează scurtmetrajul de licență sau masterat.
Sunt situații în care, abilitățile dobândite, plus ceva talent, plus experiență de viață reală, au dus la succes. Este cazul recent al lui Daniel Sandu, care a scris despre viața dintr-un seminar teologic pe care el l-a urmat, sau, acum un sfert de veac, Nae Caranfil cu „E pericoloso sporgersi”. Nu știu ce va mai putea să scrie Daniel Sandu din experiența sa personală, dar despre Nae Caranfil pot spune că a făcut cam un film la 5 ani. Adică atât i-a trebuit ca să i se coacă un scenariu în tărtăcuța proprie. Nu am calculat cu precizie, dar cam așa stau lucrurile, în medie. M-am referit la el pentru că este de dinainte de val, pentru că din val n-a rămas mai nimic, de unde și vorba „ce e val, ca valul trece”. Ca dovadă că a fost un val artificial, fără o sursă permanentă, cum ar fi fost publicul, ci un val umflat de presă, care, liberă fiind, a preluat și gonflat încă o dată „părerea criticului”, entuziasmat și extaziat de „schimbarea” de direcție a cineaștilor, de la neorealismul socialist la neorealismul capitalist, ocazie să-și dea și el importanță! Criticul, adică! Altfel, dacă luăm la scuturat, din „noua viziune cinematografică” nu mai rămân decât vulgaritățile și obscenitățile, pe care înaintașii le-au ocolit din bun-simț și respect pentru public, nu din nepricepere a actului artistic. M-am mai referit la Nae pentru că el însuși se crede autor total și este prezentat ca atare, și este considerată singura rețetă de succes.
Dar dacă privim înapoi cu atenție, constatăm că regizorii noștri multipremiați, chiar dacă au scris și scenariul, au avut cel puțin un coscenarist. Excepție, Cristian Mungiu, care pe generic nu are un coscenarist, dar de ficare dată a avu o „sursă”, mai mult decât evidentă.
Și din cinematografia mondială se vine aproape exclusiv cu exemple de film „d’auteur” , numai că sunt situații când un regizor, nu numai că realizează multe filme, dar ia Oscarul doi ani la rând. Vezi columbianul Alejandro González Iñárritu! E drept că cineaștii noștri consideră oscarurile acre, dar, orșicât!
Îmi dau seama, totuși, că, la noi, descoperirea unui subiect cu potențial cinematografic și scrierea unui scenariu bun nu este floare albă pe câmpii! Dacă în poezie „e ușor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune”, în film nu e ușor. În primul rând cineaștii trebuie să fie conștienți, și nu prea sunt, că omul nu se deplasează la cinematograf ca să vadă același lucru ca la știrile tv. Vrea să vadă un film, un spectacol cinematografic. E greu să găsești un subiect absolut original, dar măcar modul de tratare al acestuia să fie mai deosebit.
Americanii își permit să facă filme cu atentate la viața Președintelui, pentru că ei chiar își asasinează președinții din când în când. Sau atentate de tot felul, că au destule. Despre crima organizată, răpiri, spargere de bănci, mafie, corupție, abuzuri în serviciile secrete sau senat, criminali în serie, psihopați și măceluri publice au seriale întregi, de succes. Toate acestea fac parte vizibil din viața reală, sunt perfect credibile, chiar dacă, de multe ori sunt amplificate pentru a fi convingătoare. Ei pot realiza un „Basic Instinct”, că au și cu cine, sau „Titanic”, noi, nu! Ba mai mult, și-au depășit de mult granițele, iar în Roma Antică sau Grecia din filmele lor se vorbește fluent engleza, sau în cele cu subiecte din clasicii ruși.
Șansa noastră, spuneam eu acum vreo două decenii, nu este imitarea americanilor, ci realizarea unor filme inteligente, cu specific românesc, pentru a-i interesa pe români și pentru a stârni curiozitatea străinilor. A apărut „Filantropica”, firește, nu la indicațiile mele, dar altele s-au lăsat mult așteptate. Filmul lui Nae avea un subiect original: cerșetoria de lux, filmul lui Cristi Puiu, „Moartea domnului Lăzărescu” nu avea un subiect original, dar era original tratat, de fapt profesional, din punct de vedere cinematografic. Altfel, personajele cineaștilor români au cu predilecție un IQ foarte scăzut, și nu se fac remarcate decât prin vocabularul suburban folosit.
Cauza e ușor de intuit. Regizorii noștri, ca scenariști, nu pot depăși stratul superficial al realității, pentru a pătrunde în profunzime. Pentru că nu au timp pentru așa ceva. Soluția este una simplă. Să apeleze la cei care pot și au timp să facă acest lucru, uneori pentru că o fac o singură dată în viață. Regia se poate învăța din filmele altora, dar scenariul, dacă se inspiră din alte filme, își pierde din interes și credibilitate.
Aparent, oricine este liber și capabil să scrie un scenariu. Mai ales dacă este și regizor. Numai că scenaristul-regizor este interesat în primul rând de cariera sa, deci de faimă. Respectiv de aprecierile criticilor de film, nu de numărul de spectatori, pe care mai nimeni nu-l cunoaște, sau nu-l ia în seamă. Așa că scrie și regizează filme pentru premii. De aceea, urmărește cam ce se premiază, și scrie similar. Voluntar, sau involuntar.
De exemplu, după ce la Cannes nu a fost luat în seamă, filmul lui Cristi Puiu, „Marfa și banii” a obținut la Salonic Premiul FIPRESCI, cu argumentarea - „pentru modul exemplar de folosire a resurselor minime în realizarea unui film inteligent, antrenant şi cu un deosebit impact social”.
Un „film inteligent”, folosind „resurse minime”, se referă, probabil la faptul că, alte filme americane, având un buget de zeci sau sute de milioane de dolari, au obținut același „impact social deosebit”. Ne gândim la filmele antidrog, mafie, trafic de arme ș.a. Numai că românilor nu prea li s-a părut „antrenant” drumul parcurs aproape în timp real într-un microbuz, mai ales că nu aveau motive expuse în film, sau „trimiteri” din viața reală, să se gândească la pomenitele filme americane, așa că au venit la cinematograf mai puțini de două mii. Ca urmare, „impactul social deosebit” preconizat, pentru care filmul a fost apreciat, nu s-a împlinit, dar premiul a fost acordat! Bulgărele a fost rostogolit, și de-atunci se consideră că Filmul Românesc a primit recunoașterea internațională. Noul val ieșea pe mal! Numai că străinii nu au împrumutat rețeta, în timp ce românii au folosit-o la greu(!?).
Într-adevăr, de-atunci, juriile internaționale au pus ochii pe noi. Mai ales ochiul cel înțelegător, protector, superior - îngăduitor că abia acum ieșim și noi din grotă. Cum personajele lui Cristi Puiu nu aveau un IQ prea ridicat, de vreme ce au acceptat o sumă foarte mare de bani pentru un transport „banal”, iar „filmul reflectă o profundă stare de degradare”, toți care râvneau la premii i-au urmat calea, și mulți au obținut acele premiile. Rezultatul nu a fost o cinematografie înfloritoare care să se autofinanțeze, ci premii multe cu filme care nu fac altceva decât să întărească senzația de „degradare” și IQ scăzut la români.
Aceste filme sunt luate și acum ca model de cei care scriu scenarii!
Cristi Puiu însuși și-a urmat exemplul, doar că a avansat de la 90 de minute de film la aproape 3 ore. Despre recentul „Sieranevada”, Telerama.fr scrie: „Nu căutați vreun motiv logic pentru titlul bizar al filmului: el este la fel de absurd ca România pe care o prezintă cineastul”.
Despre „Poziția copilului” cotidianul german „Die Welt” titrează: „Filmul este portretul unei țări și profilul psihologic al unei obsesii”.
Revista de cinema Première scrie despre „Bacalaureat”: [...] prezintă realist portretul unei Românii erodată de corupţie”.
Desigur, și cronicarii români au scris, conform unui vechi proverb, despre filmele premiate - numai de bine, deși criticul Vincent Canby atrăgea atenția în New York Times că: „Există, conștient sau inconștient, tendința de a ridica fleacurile, nimicurile cinematografice la rangul de artă!” Jignind inteligența spectatorului secolului 21, spun eu!
Cam aceasta este „imaginea” reflectată de filmul românesc în afară. E drept că celelalte filmele premiate au avut ulterior relativ mulți spectatori în țară, în principal curioși, dar aceasta nu a rezolvat situația cinematografiei române, nu mai vorbesc de starea socială! Grav este că imitatorii nu s-au ridicat la nivelul acestor filme, rezultând multe, prea multe filme foarte subțiri, ca să nu spun de-a dreptul proaste. Nici cronicarii, care au renunțat să mai scrie despre filmele proaste, nu au luat atitudine, și nici cineaștii care mai au ceva de spus nu-și dau seama că fiecare eșec cinematografic al altora nu alungă numai spectatorii acestora, ci și potențialii spectatori ai unor filme meritorii. Adică mai nimeni nu mai merge la filme românești!
Soluția este descoperirea unor subiecte și/sau scenarii cu un potențial cinematografic real, care să prezinte interes atât pentru publicul român, cât și străin.
Aparent se încearcă acest lucru, dar parcă totul se face cu teama ca nu cumva să se reușească din întâmplare și să se strice „echilibrul” existent. Nu cumva să se umbrească „marile realizări” de până acum!
Nu numai că la CNC nu se primesc scenarii din afara sistemului, dar toate workshop-urile se organizează numai și numai pentru „tinerii” scenariști. Aceștia nu au niciun fel de experiență, eventual doar tupeu, și nu prezintă pericol pentru actuala generație de cineaști decât poate peste 30 - 40 de ani! Nimeni nu caută scenarii, ci scenariști, ca și cum dacă-i pui cuiva o etichetă în frunte că e scenarist, gata, și scoate scenarii pe bandă rulantă!
Paradoxal este că filmele cele mai slabe nu sunt ale debutanților de la CNC, care au scuza unui buget redus, ci ale producătorilor consacrați care sunt și regizori și scenariști, și care dau vina pe distribuitor. Mă limitez la lista scurtă: „Palatul Pionierilor” , „Cel ales”, „Live”.
Norocul nostru că Ada Solomon nu scrie scenarii, dar, din păcate, nici nu citește după cum singură declară. De unde concluzia că nu scenariul contează, ci persoana care îl propune! Mi se pare „normal”, când banii vin de la CNC și sponsori, nu „din încasări anterioare”!
Când acești regizori - scenarişti - producători vor fi și distribuitori, cum își doresc toți, nu le mai rămâne decât să fie și spectatori. Singurii lor spectatori!

Imi postez si eu umila mea parere...

1. De inteles ce inseamna filmul.
Este un mijloc de educatie sau un mijloc de tampire? Voi alegeti.

2. Fara actori de teatru in filme.
Actorii de teatru care joaca teatru in film sa ramana pe scena de teatru. Daca reusesc sa interpreteze ca oamenii de pe strada, cu naturalete, da, dar mai bine nu daca nu pot mai mult.

3. Sunetul.
Pe bune, cand nu o sa mai fie o problema ?

4. Subiectele sa nu mai aiba influente importate. Sa facem noi, despre noi, pentru noi.
Deci, daca Ro. ar fi fost o insula si nu am fi avut acces la lumea exterioara, cum ar fi fost filmele facute astfel ?
De respectat segmentele de public: tinerii, batranii, copiii, patura de mijloc...

5. Daca numarul banilor rezulta in calitatea cat mai inalta a filmului, atunci de ce nu reducem nr. productiilor/an ?
un exemplu, cu cifre aleatorii: de ce sa facem 30 productii/an, fiecare cu 100.000 euro, si nu facem 5 productii/an, fiecare 600.000 euro ? Sau 3 productii cu mai mult si celelalte 2 cu mai putin ?
Decat multe si proaste, mai bine putine si de calitate, astfel incat efortul sa fie concentrat spre un scop mai maret, decat pentru a face ceva pe termen scurt si castig imediat, mediocru. Nu sunteti de acord ?

6. Subiectele sunt destule. De ce am mereu impresia ca nu se vrea sa se scoata la lumina ceea ce e important ? Sunt interese la mijloc ?
Unde sunt ecranizarile cartilor importante din literatura romana ?
Unde sunt biografiile romanilor nostri ? Unde-i Eminescu, Enescu, Brincusi, etc ?

7. Bun. Am facut filmele. Unde le vedem ?
Cand eram in primara, tin minte ca am vazut o proiectie in sala de biblioteca a scolii. Si nu era un film romanesc. Stiu ca am vazut 7 filme la scoala. Gratis. 12 clase. Toate straine.

8. E gresita mentalitatea: "spectatorii sunt prosti, hai sa le indesam pe gat filmul asta si sa le luam banii".
Faceti voi filme excelente, fara sa cautati succesul si va veni el singur!

9. De schimbat modul in care se fac lucrurile la CNC.
Fara pile, relatii, trecut. Sa se promoveze ce e mai bun!

10. Filmele sa fie facute din pasiune, cu suflet, iar toata lumea sa se implice 100%!

@Cretzulynne
Ai sintetizat ce am scris eu pe larg.
După cum vezi, intervenția ta este singulară, nimeni nu mai este interesat de filmul românesc.