În clasa întâi, trimestrul trei, m-am mutat într-o localitate la 450 de kilometri depărtare unde nu cunoşteam pe nimeni altcineva decât propria-mi familie. Îmi amintesc că în prima zi în care am fost în noua şcoală [era în aprilie] am fost pusă în prima bancă pe mijloc alături de un băiat. Îmi era frică şi eram ruşinată pentru că toţi se uitau la mine ca la un specimen. În prima pauză, stând în banca mea cu privirea în jos, toţi s-au strâns în jurul meu şi mă priveau. Unii făceau nişte glumiţe, pe care nu mi le amintesc prea bine, dar am rămas cu gustul că nu erau plăcute. Momentul cel mai intens a fost când, nemairezistând, am început să plâng, iar proaspeţii mei colegi s-au speriat. Pe lângă cele două sentimente menţionate, m-a mai încercat şi cel al nesiguranţei.

Dacă e OK, aş mai pune două amintiri tot din clasa întâi. :)

Well, eram sigura ca nu-ti placea la scoala in perioada aia .... accidentul care te-a imobilizat a picat la fix, nu-i asa?

Mai pune doua amintiri, desigur, chiar asteptam. E greu de spus ceva dupa numai o amintire.

Accidentul respectiv mi s-a întâmplat când încă îmi plăcea în clasa întâi, când încă nu mă mutasem. Uite mai pun una legată tot de clasa întâi după mutare şi voi reveni cu o amintire înainte de mutare. :)

Cum spuneam eram în clasa întâi, venisem din vechea mea clasă cu doar două note de 9 şi deci medii numai de 10. Dar în tot trimestrul trei nu mi-am ştiut notele, pentru că nu le-am avut trecute în carnet pe motiv că profesorii au fost în grevă. [Totuşi nu îmi amintesc să fi avut mai jos sau prea multe de 9]. Astfel încât am luat premiul doi, iar momentul cel mai intens a fost la sfârşitul festivităţii de premiere. Învăţătoarea făcea poze cu cei care au luat premiul întâi [dacă bine îmi amintesc erau un băiat-colegul meu de bacă- şi o fată], iar eu o priveam încruntată, deşi mama îmi spunea să îi zâmbesc domnişoarei învăţătoare. Eram furioasă şi mă simţeam nedreptăţită, iar lucrul ce mă enerva îngrozitor era faptul că nu mi se explica de ce. Nici până în ziua de azi nu am aflat răspunsul.

Mie mi-a spus de curand cineva ca ma comport uneori ca unul de 3 ani, adica din varsta mea tai un 3. :D
Pot sa vin cu amintiri mai recente? >:)

Deocamdata pot sa spun ca in momentul de fata "sarcina relatiei intime/de iubire" este un aspect pe care incerci sa-l reglezi iar tema ta actuala este exact asta: afectiunea, iubirea, siguranta. Poate fi dedus ca iti lipsesc lucrurile astea pe acest palier, strict, al relatiei semnificative cu o femeie.
Altfel, cum am mai si glumit pe seama ta la topicul cu psihologia userilor, apare iar motivul ä vrea sa fie in atentia publicului, observat, admirat, adica actor - daca imi aduc bine aminte ai si spus ca initial ai vrut sa te faci actor.

Scuze ca va raspund greu, motivele sunt doua, nu prea mai am timp liber lately si pe de alta parte nici voi nu imi dati ce va cer, doua amintiri si Sentimentul si Momentul.

Pitbull, astept feedback la ce am zis mai sus.

@Vave
Se pare ca in perioada asta incerci sa rezolvi ceva (nu stiu ce) in zona campului muncii. Poate-ti cauti job, poate te-ai saturat de un job curent (atentie, munca poate insemna, in functie de varsta, si scoala/facultatea). sau nu esti recunoscuta pt meritele tale sau e ceva cu un superior, sef, profesor etc.

Oricum, in ambele amintiri apare sarcina muncii . Si in ambele experiementezi o situatie negativa - in prima amintire munca aka scoala iti lipseste pt ca nu poti merge la ea, in a doua amintire scoala reprezinta o lipsa de recunoastere. Esti privata in ambele situatii de cate ceva.

Ce parere ai?

Corect şi foarte corect. :)
Ce mi se pare mai tulburător este că am încercat să scriu despre o amintire din clasa întâi când îmi era bine şi... nu am reuşit. Cred că şi lucrul ăsta spune multe.

Da, este foarte semnificativ cand cineva ofera mai multe amintiri din aceeasi perioada, aceeasi varsta. Ceva e clar ca s-a intamplat atunci, traumatizant pt subiectivitatea persoanei dar tu deja ai spus singura - ai avut un accident care te-a imobilizat.
Si e clar ca ce ai nevoie acum e sa rezolvi problemele din sfera asta a sarcinii muncii.
Tot zic de "sarcini" pt ca omul are 3 sarcini majore: sarcina muncii, sarcina sociala (prieteni, parinti, distractie etc) si sarcina relatiei intime. Toate trei tre sa functioneze bine :-*
Si tera[eutii cer amintiri timpurii pt a vedea in care din cele 3 sarcini "'clientul'' are niste dificultati :)

Pai eu stiu in care "sarcini" am probleme, I don't need a shrink to tell me that. All they do is walk aroung barefoot, smokin' weed...:-q

Pai felicitarile mele! Tu nu ai nevoie de un shrink, nici Vave nu are, dar sunt persoane care au nevoie, slava domnului :)
Doar ca psihoterapia nu inseamna numai depistarea de probleme. Si eu stiu foarte clar ce probleme am, insa nu stiu cum sa le rezolv si le provoc sa se intample compulsiv. Uneori oamenii au niste ticuri de comportament care ii incurca.

In plus, daca stii ce probleme ai, de ce le mai ai? Pt ca nu stii sa le rezolvi, nu?

Uite, mai încerc cu una. :)
Mie chiar îmi plac exerciţiile astea. :D

Din păcate nu îmi amintesc exact câţi ani aveam, dar ştiu că undeva între 4-6 ani [cred că mai degrabă şase]. Într-o dimineaţă de vară, ne-am strâns toţi copiii de prin împrejurimi să mergem la bălăcit în Dunăre [atunci locuiam în Cernavodă]. După ce ne-am luat toate cele de trebuinţă [mâncare, apă, prosoape şi ale jucărele] ne-am pornit la drum. Am ajuns acolo şi hop în apă! Nu ştiam să înot de niciun fel, dar un vecin mă învăţa "să înot" cu ochii deschişi sub apă. La un moment dat, cum eram eu pe prosop şi mă uscam la soare, două dintre fetele ce erau în grupul nostru au strigat că se îneacă [nimeriseră într-o groapă]. Nu au păţit nimic pentru că imediat au fost aduse la mal. Ne-am mai bălăcit o perioadă, apoi ne-am întors acasă cu gândul să nu spunem părinţilor ce am făcut. Într-un sfârşit am ajuns acasă, unde ne-am băgat la somn. Când m-am trezit părinţii deja ştiau unde am fost şi ce am făcut [se pare că unul din grup s-a dat de gol şi efetul domino a fost pus în funcţiune]. Nu am fost pedepsiţi, lucru ce m-a mirat... cum de altfel m-a surprins şi faptul că părinţii râdeau de isprava noastră şi de ochii mei roşii.
Momentul cel mai intens a fost când mă bălăceam, iar sentimentul unul de libertate, încântare sau bucurie.
Dar ca să fiu corectă nu mai ştiu dacă aşa m-am simţit atunci sau aşa asociez acum amintirea respectivă. :)

Asa se intampla cu mezinii, nu prea sunt pedepsiti :) si de aia isi permit tot felul de liberati. Sunt neinhibati si pot deci, deveni creativi, daca au potentialul.

De data asta ai livrat o amintire pe sarcina sociala si ea este una placuta. Nu vad nici o problema aici, totul e ok, cu mentiunea ca esti in cautarea unui soi de libertate. Posibil sa ai sentimentul in perioada asta ca nu prea ai libertate. daca e sa corelez cu amintirile de dinainte, as deduce ca munca iti cam taie din libertate. Sau ai un sef care nu iti da libertate. Sau nu mai ai timp sa fii foarte libera.ai licentze de dat, examene etc? Sunt parintii tai in control cu tine? In rest esti bine, sanatoasa :)

Sa nu va mirati ca nu va spun chestii spectaculoase, ideea e ca amintirile timpurii ajuta la evaluarea oamenilorcare vin in terapie si devreme ce vin, inseamna ca au niste probleme. Nu e cazul vostru asa ca ce va spun e destul de in limite normale.

Nu am loc de muncă, masterul de cele mai multe ori mă epuizează, iar "libertatea" o voi regusta săptămâna viitoare când voi pleca în Finlanda pentru două săptămâni. Cât despre controlul părinţilor, nu s-a mai întâmplat asta de câţiva ani buni.

I hope so! :))

Deci munca ta e reprezentata de studii si asta te stoarce. Si gandul iti e la "sentimentul de libertate" din vacanta ce urmeaza :)
Intotdeauna o amintire timpurie este legata strict de momentul prezent.

Well,

Momentul cel mai intens a fost acela in care i-am oferit stiloul. A fost prima mea dovada de a explica afectiunea fata de cineva. Sentimentele au fost bineinteles contrare: Curaj si timiditate, teama iar dupa refuz tristete,

La tine Hellsteed primeaza relatia semnificativa de iubire, acum. N=ar fi multe de zis decat ca perioada asta e ceva prioritar, adica ocupa un loc important in gandurile/intentiile tale. Vrei si tu sa iubesti si sa te iubeasca cineva :P Sau exista deja o persoana cu care nu reusesti sa cooperezi, sa te conjugi. Mai da si tu o amintire ca ma simt prost zicand prea putine

Mie imi placea sa chinui copii mai mici decit mine, aia din carucior. Ma lasau mamele cu ei, ca aveam o mutra ce inspira incredere, iar cind ramineam singuri, ii stringeam de degete pina se apucau de plins...:-? Mi se parea o chestie fascinanta...

Nu-ti analizez amintirea, ca ai vbit urat despre terapeuti :P Decat daca pui o amintire care respecta cerintele. Amintirea ta e a unei activitati repetitive - ma puneau parintii sa am grija de copii, deci s-a intamplat de mai multe ori.

Pt un raspuns bun, va rugam rectiti conditiile si regulile de utilizare ale acestui serviciu, in capatul topicului :-*

Cat de hanekian :)) AM avut si eu sentimente de genu: cu sufocatu cu perna. Incercam sa imping lucrurile pana la o limita rezonabila :) . Victima era fratele meu.

Fratele tau mai mic :D
Care te-a detronat, nu?
p.s. esti primul nascut?