cand crezi in D-zeu trebuie sa stii si in ceea ce crezi de fapt, mai exact ce reprezinta acel D-zeu...reprezinta El binele si iubirea fata de aproapele tau? daca da, atunci cam asta ar fi vointa acestui D-zeu si a urma vointa lui D-zeu inseamna sa faci numai bine aproapelui tau...ca nu poti mereu sa faci asta, e altceva...omul e slab si bantuit de tentatii (tentatiile sunt bune si folositoare, daca ma intrebi :D )...daca nu poti urma mereu vointa lui D-zeu nu inseamna ca nu crezi in El

now Peggy you should pay attention, ca vointa asta lui D-zeu poate fi si ceva tricky in sensul ca unii o mai si "umfla"...de ex., "e" vointa lui D-zeu sa mergi la biserica...daca nu mergi esti pacatos...I beg to differ

@ now I see! mulţumesc! :">

da. cred in dumenzeu. si aveam o gramada de intrebari pe care le scrisem dar din cauza ca nu pot sa ma loghez din casuta aia care apare in mijloc, si doar de sus, din dreapta, am pierdut tot ce scrisesem. si n-am chef acu sa rescriu. uite cum sunt ispitita sa ma enervez :D . revin

Nu

Hm...de ce?

Dumnezeu si Eva.

Daca te strig pe nume, in ce limba te strig? Sau daca te striga Obama sau Belmondo, ei in ce limba te striga?
Adam e substantiv propriu.

sau il strigi Ion si la reluare se aude John, nu?

Nu, John scrie în subtitluri.
(Väd cä are trilingve... ;) )

pt ca e de bun simt. prefer luciditatea si implicit desperarea decat iluzia, e drept reconfortanta, a mantuirii si fericirii eterne

Aproape la fel: prefer luciditatea si implicit stabilitatea, decât iluzia, e drept ispititoare, a superstitiilor materialist-dialectice.

si care ar fi superstitiile alea?

@ klein: vezi ca Desperado e un film cu Banderas. La noi in romanica se poarta disperarea cu "i". sper ca mica mea corectura rautacioasa sa nu-ti afecteze luciditatea atee (cu e din plin).

Dumnezeu nu e neaparat expresia mantuirii, e mai degraba dorinta omului de a intrezari speranta in ceva superior, in ceva incontrolabil si inepuizabil. La fel si Raiul: are fete diferite, inseamna altceva pentru fiecare. La scoala l-am studiat pe Dante, am studiat structura Infernului, cele 9 cercuri, pedepsele lor etc. Si mi-am dat seama ca adevaratul Paradis e linistea si pacea sufleteasca, nu gandul ca exista un Rai sau un Iad.

Nimeni nu s-a mai intors de dincolo sa ne spuna ce si cum; pentru unii, religia si deci Dumnezeu, sunt mai degraba idei ale unui comfort interior, gandul ca exista ceva mai bun, mai adevarat decat ceea ce avem pe Pamant.

Dar si daca nu credeti in D-zeu, atunci eu zic sa va ganditi ca fiecare avem constiinta proprie, una care ne bantuie mai mult sau mai putin, asa ca de ea trebuie sa tinem cont aici pe Pamant, fiindca viata nu e inca o dubla trasa sau o repetitie pentru un spectacol perfect. Viata e aici si acum, si mai bine sa ne ocupam de asta, nu de ce vom fi sau de cine vom fi intampinati dincolo.

Incepând cu o maximă la care subscriu în totalitate:

Marea superstiţie a lumii contemporane e coincidenţa!

...Şi de-aici, tot în jos şi-n jur.
Ca să nu mă lungesc, şi să-ncerc să fiu cât de cât sistemic: ahtierea dupä "dovezi", amăgirea "raţionalismului", absolutizarea evoluţionismului, relativizările fanatice, mistica "ştiinţifică", exacerbările solipsiste, obscurantismul subiectivizărilor excesive, etc... Toate - superstiţii similare cu "pisica neagră", "trecutul pe sub scară" şi "spartul oglinzii" - dar mult mai snoabe, pompoase şi cu fasoane.
Pe scurt, trăim un Dark Age al bigotismului ateu, simetric cu dogmatismul religios din Evul Mediu. Avantajul e că ăsta ne va scuti mult mai repede, căci se accelereazä şi timpul, şi istoria.

deci io nu cred, pentru că încă nu am nevoie, adică deocamdată-mi ajung mijloacele ştiinţifice să-mi explic cine sunt, de unde vin şi spre ce mă îndrept.
mi-e teamă al naibii de ziua în care voi avea nevoie de El, pentru că ştiu că atunci voi renunţa la ceea ce părea să de un sens vieţii mele, la explicaţiile ştiinţifice, de exemplu. bănui că atunci va începe o eră nouă, cea a miracolelor, singurele care mă voi mai putea ţine în viaţă. şi acum nu ştiu de ce cred că nu va fi chiar atât rău, că într-un anumit fel ăsta trebuie să fie mersul lucrurilor, dar că evoluţia mea spirituală se va sfârşi aici. şi iar mă întreb de ce acum percep credinţa ca pe o renunţare la raţiune, la căutări, ca pe ceva străin care încearcă să mi se impună?!

apropo de raspunsurile de "dincolo".
vin si eu cu un raspuns din categoria "visele si talmacirea lor"
am visat-o pe matusa-mea...si o intrebam cum e dincolo...iar ea mi-a spus ceva de genul "Nu pot sa-ti spun, dar e... ceva..." si a dat din cap intr-un fel care sugera ca e vorba de ceva cu totul special...si o percepeam, in vis, foarte linistita...

hai că m-ai făcut să râd!! =)) =))
te rog dezvoltă...

O, sunt multe instante de acest gen... Formele diferä, sensul e mereu acelasi.
Imi vine în minte una foarte elocventä (în mod paradoxal!)
Ioana Pavelescu a visat-o pe bunica ei decedatä; în vis, au vorbit câte ceva. Apoi, Ioana a întrebat-o, evident, cum e pe lumea cealaltä. Bunica a început sä-i explice... si din acea clipä, vocea s-a distorsionat, astfel încât nici o silabä nu mai era inteligibilä!
(Evident, preotii "rationalismului" vor säri numaidecât cu explicatia: "E un efect al convingerii noastre subconstiente cä nu putem cunoaste... blablabla..." - uitând cä si Freud, cât e el de mare, a fost depäsit între timp... si cä pe lumea asta mai existä si conceptul de VERIDICITATE, bazat pe calculul probabilitätilor... ;) )
Lecturä insistent recomandatä:
Arthur Koestler, "The Roots of Coincidence".
(And this is merely the beginning!)
Nu mai e nevoie - rostul s-a împlinit: te-am fäcut sä râzi.

=)) =))
si eu l-am visat pe bunica-miu pe lumea ailalta si cand l-am intrebat cum e, am vazut ca era singur et terifiat.
cum sa interpretam..... :-? el era in iad si matusa ta in rai? :))
(visul e pe bune)