"spam" primit pe mes. de la o gagicã ( terminatã ea aºa de felu ei, da þîþe faine, cur miºto, am rãmas amici, etc. etc. )

" xxx ana maria: odihneste-te in pace! in memoria taximetristului Radu Arustei si celorlalti doi ucisi sambata seara in accident rutier. trimi-te mai departe ca nu te doare mana pt cei ce nu stiu sa se informeze "

fascinantã memoria asta selectivã a "claselor" .
pentru "nea Pandele" în accident a murit un Taximetrist ºi ..."ceilalþi doi".
A fi taximetrist e o meserie cât se poate de concretã, reperabilã, TANGIBILÃ...dar ce e aia sã fi " regizor" ºi mai ales "sound designer" ?

ºi tot ea, adineauri:

"xxx ana maria: lume o veste rea numai putem skimba poza de la avatar ca bagat un sklav luaias fam in p..... un virus dati mai departe sa stie toti (Incercati sa vedeti.."

lol
genu ãla de fãtuci care înjurã fãrã copyright cu :" du-te-n pla... mea"
pãi sã nu le dai în judecatã...

in aceste zile triste m-am intalnit in sentiment cu cinefila Cristina Bazavan... are dreptate: nu putem vorbi - cu respect, moderatie, bun-simt... - nici in marginea unei tragedii..


Scarba

02 Septembrie 2006 | de Cristina Bazavan in "Jurnalul national"

JURNAL DE CINEFIL
"Astazi scriu despre o senzatie pe care n-am mai simtit-o de multa vreme atat de profunda, o senzatie care m-a facut sa urasc meseria pe care o fac si sa-mi doresc sa apara unul dintre ai nostri, jurnalistii, care sa iasa la tv in prime time si sa spuna: "Da, suntem niste escroci patetici care urmaresc cu orice pret audienta, celebritatea, notorietatea".
Ca sa ne intelegem exact si sa fiu sigura ca aveti in minte toate nuantele cuvantului care descrie senzatia pe care eu am trait-o, iata explicatia din DEX.
SCARBA, scarbe, s.f. 1. nestapanita (fizica sau morala) fata de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greata, sila. 2. (Fam.) pentru o fiinta murdara, dezgustatoare sau josnica, marsava; p. ext. epitet pentru o fiinta neinsemnata.
Saptamana asta mi-a fost scarba (din nou, dar mult mai tare) ca sunt jurnalist. Inca imi mai suna in cap insiruirile de cuvinte patetice cu care jurnalele de stiri si-au inceput programul, cu laudele impletite cu lacrimi la adresa lui Cristi Nemescu. Nu spun ca Nemescu nu-si merita laudele, dar stiu ca jurnalistii aia cu cateva zile in urma habar nu aveau cine este. Si mai stiu ca si la ora la care insiruiau cuvinte dupa cuvinte, epitete dupa epitete, n-avusesera decenta sa se opreasca o clipa, sa caute unul din filmele lui si sa se uite ca sa inteleaga despre ce vorbesc. Fusesera prea ocupati sa relateze de la locul accidentului, transformat peste noapte in studio pentru toate televiziunile care erau intr-o batalie tampita pentru cine si-a amplasat camera si prezentatorul mai aproape de patratul mortii.
Mi-a fost scarba cand m-a sunat o reporterita sa ma puna sa comentez de ce Vanessa Redgrave a zis intr-un interviu de-al meu ca romanii ar trebui sa vada filmul Marinela de la P7. I-am spus ca nu vreau sa comentez si-am intrebat-o daca a vazut filmul, mi-a spus "nu" cu o seninatate care m-a facut sa-i inchid telefonul. N-a inteles si probabil ca ma crede nebuna, dar scarba pe care mi-au provocat-o televiziunile in saptamana asta m-a dus in zone extreme.
Prietenii mei si oamenii din industria filmului carora le-am spus supararea mea cred ca articolul asta nu va schimba nimic. Ca jurnalistii vor continua sa va stoarca lacrimi, pentru ca asta inseamna audienta, ca producatorii filmelor vor vrea sa manipuleze, pentru ca, uite, in cazul filmului California Dreaming s-ar putea sa nu mai conteze ce voia regizorul – mort, saracul intr-un accident de masina –, pentru ca sunt mai importanti banii care s-ar putea scoate din publicitatea rezultata.
Dar eu sper din toata inima ca macar unul dintre cei care citesc randurile acestea, data viitoare cand va mai vedea o stire care implica o persoana cu o oarecare notorietate si un fapt tragic, nu-i va mai crede pe jurnalisti ca le pasa.
Nu ne pasa. Suntem doar niste scribe (vezi DEX de mai sus) care stim sa ne jucam cu cuvintele si vrem audienta.
Si daca va intrebati de ce mai fac meseria asta, desi mi-e scraba de ea, raspunsul e simplu: ca sa pot sa mai scriu articole de genul asta in care sa spun adevarul."

ne papa protv-ismele...

Te referi la articolul de mai sus?

la modul cum s-a vorbit (in general) despre Nemescu la tv...adica sunt de acord cu articolul de mai sus

Eu zic ca adevarul e undeva pe la mijloc. Subiectele lui Cristi fac parte din aceeasi lehamite si aciditate care caracterizeaza intreaga cinematografie postrevolutionara. Problema e ca publicul si-a format o reactie NATURALA de aparare. Nu cunosc psihologie, dar stiu ca psihicul are un mecanism specific de aparare impotriva fenomenelor care il agreseaza. Oamenii spun: "E atata mizerie in jur, ce rost are sa mai dau bani pe un bilet ca sa vad acelasi lucru si pe ecran?" Asta nu inseamna ca acest public nu poate detecta superba dezlantuire a Noului Val. Sunt chestii care SE SIMT, nu trebuie sa ai o cultura cinematografica complexa pentru a SIMTI asemenea pelicule. Si nu este un secret pentru nimeni ca ele se vor un fel de dezinfectant pentru societatea in care traim. Necazul e ca ranile sunt prea adanci pentru a suporta doze la foc continuu din acest dezinfectant.
Va dati seama ca noi suntem o cinematografie fara filme pentru copii? Probabil segmentul cel mai oropsit. Absenta acestor filme n-ar trebui sa spuna ceva?

Sincer sa fiu, lucrurile sunt ingrozitor de incurcate. N-am o idee foarte clara. In definitiv ce vrem? Vrem ca filmele lui Cristi sa fie apreciate si de publicul larg, nu doar de critica. Vrem ca si publicul larg sa-l descopere si sa-l cunoasca pe Cristi, nu doar expertii care impart premii. Vrem SA-L IUBEASCA. Nu se poate acum! E mult prea devreme. Inca ne lingem ranile. In plus noi nu acordam sanse celui mai important ingredient, aflat in fiecare opera: TIMPUL. In timp lucrurile se vor rezolva, se vor aseza toate in locul lor.

Dar pana atunci cred ca ar trebui sa fim mai atenti unii cu altii, ca regretele tardive nu ajuta la nimic.

Liiceanu loveste din nou :) (un bun titlu de documentar pe tema dosariadei!!!)
un prieten/cunoscut de-al meu mi se lauda acum cativa ani ca si-a gasit un bun confesor in persoana parintelui Iustin Marchis... si dai cu laudele... vorbea afectat, marcat de intamplarea divina care tocmai pogorase peste el. el era ca si salvat si se gandea la mine: "si tu ai nevoie de un confesor..., sa te marturisesti, sa te impaci, sa fii mai linistit, sa-ti ordonezi viata...". in cele din urma, m-am certat cu cel "salvat"... nu suport bogomilicii...
vedeti mai jos - prin ricoseu - "cazul" Iustin Marchis. cum spunea si Cristian Tudor Popescu - mici "satane in sutane"


Umbra parintelui Marchis la Cozia
de Gabriel Liiceanu

"Din nou emisiunea „Oamenii Realitatii“ a lui Cornel Nistorescu si Adrian Ursu de la Realitatea TV ma face sa ma intrerup „dintr-ale mele“ si sa ma „bag“, dupa cum m-au certat mai multi cand cu epistola catre Mona Musca, „acolo unde nu-mi fierbe oala“. Invitatii la ultima emisiune pe care am vazut-o erau parintele Iustin Marchis de la Biserica Stavropoleos si Adrian Iorgulescu, cel care, din partea PNL, lansase cu cateva zile in urma povestea cu dosarele preotimii romane si cu posibila incalcare a „sfintei taine a spovedaniei“.
Stiu de la enoriasii parintelui Marchis ca acesta a facut in parohia sa o gramada de lucruri bune: un centru de copii, restaurari, un grup psaltic autentic, biblioteci, un muzeu de obiecte de cult, relatii interconfesionale. Pentru toate aceste lucruri il stimez si simt nevoia sa il omagiez. Iarasi, nu pot sa pun nici o baza pe declaratiile facute telefonic in timpul emisiunii de marti seara de ziaristul Victor Roncea de la “Ziua”, potrivit carora parintele Marchis ar avea un angajament semnat cu Securitatea si un nume conspirativ. De cand a scris cu ani in urma ca Plesu, ca ministru de Externe, a fost cumparat de nemti cu un milion de marci, atat Roncea, cat si “Ziua” au pentru mine o credibilitate nula. Nu ma voi referi aici decat la declaratiile facute de insusi parintele Marchis in timpul emisiunii.
Cea mai apasata a fost ca notele sale informative nu au vizat niciodata vreun cetatean al Romaniei, ci numai straini. Comentariul subiacent este acesta: „Eu nu le-am facut rau romanilor nostri, ci, eventual, strainilor“. Asa ceva am auzit si din gura Monei Musca, si din gura fostului primar al Brasovului, Ioan Ghise. Mie nu mi-a placut afirmatia asta deloc. Ea are un aer „patriotic“ indus de-a lungul anilor de Securitatea insasi, deopotriva periculos si de prost-gust. E periculos si de prost-gust (demagogic) pentru ca iarta orice ticalosie autohtona in numele apartenentei - care devine valoarea suprema - la acelasi neam. Ca si cum te incalzeste cu ceva ca cel care iti scoate dintii la o ancheta este „roman de-al nostru“! Ca si cum nu „romani de-ai nostri“ ne-au facut viata un infern vreme de 45 de ani. Valoarea suprema, dupa mintea mea, nu e neamul, ci omenirea si omenia ei.
Asadar eu nu cred - daca ma pot exprima atat de liber - ca acesta este criteriul dupa care trebuie sa torni! Eu as fi preferat ca parintele Marchis sa-l toarne pe securist sotiei ambasadorului, si nu invers. As fi preferat sa dea note informative la Securitate despre Securitate, despre „cetatenii romani“ Vadim Tudor, Adrian Paunescu sau Ceausescu insusi si despre tot activul de partid al Romaniei (sau macar cel de la Cozia sau Cheia), si nu despre „straina“ sotie a ambasadorului Elvetiei. Raul cel mare al romanilor de la aceia se tragea, si nu de la doamna venita in vizita care, daca nu pe considerente de drepturi ale omului, macar pe cele de drepturi de musafir nu trebuia turnata. Raul cel mare venea de la securistii care ii cereau parintelui Marchis nota informativa, si nu de la strainii care vizitau manastirea. Si omeneste si romaneste se cuvenea ca parintele sa se simta mai aproape de ei decat de romanii pomeniti mai sus.
A doua afirmatie a parintelui Marchis care nu mi-a cazut bine: ca, fiind ghid la Manastirea Cozia, era obligat sa dea astfel de note informative.
Dar cine il obliga sa se faca ghid - sau staret - daca acesta era pretul de platit? Cine il obliga sa intre in conditia in care avea obligatia sa dea note la Securitate? Dupa logica asta, ar trebui sa regret ca nu am fost, in anii aceia, decanul Facultatii de Filosofie sau ambasadorul lui Ceausescu la Paris. Si nu regret deloc. Orice era de preferat, o naveta la tara, un post subaltern, orice, numai sa nu ajungi in contact - in scarbosul, degradantul, pierzatorul de suflet contact - cu Securitatea. Un filosof roman, publicat abia dupa moarte, Alexandru Dragomir, a scris un „eseu despre fenomenologia lui «cah»“ (murdaria, secretiile, excrementele etc.). Pentru multi, pentru cei mai multi dintre noi, Securitatea era supremul „cah“ al vietii sociale in Romania.
Vreau sa spun ca, fiind vorba despre un ieromonah, ar fi fost poate mai in firea lucrurilor ca parintele Iustin Marchis, in locul unui maior si al unui colonel de Securitate, sa fi intalnit pe malurile Oltului un inger. Un preot nu este un om obisnuit. Pentru ca el e mai aproape de Dumnezeu decat noi, el e si mai departe de Securitate decat noi. Ca sa pot, preot fiind, sa-i fi spovedit pe altii, nu trebuia mai intai ca in fata lui Dumnezeu sa pot sta neintinat de intalnirea cu supremul rau al lumii in care traiam? Oare nu asta inseamna sa respecti „taina spovedaniei“? Nu judec, intreb doar.
P.S. Simt nevoia sa fac doua precizari in privinta „dosariadei“. Prima. E foarte bine ca a inceput. Intre timp, murdaria bagata de 16 ani sub covor se facuse atat de mare incat amenintam sa ne sufocam cu totii. Romania a devenit o tara pestilentiala. Miroase foarte urat, aici, la noi. Si sigur ca, ridicand acum covorul, valul de miasme ne ameteste pe toti. E insa singura cale ca sa ajungem sa avem o casa mai curata.
A doua precizare. Si eu, ca si multi altii, nu cred ca marele gunoi de sub covor au fost informatorii. Daca exista o ordine dictata de urgenta, nu cu ei trebuia inceputa curatenia. Paleologu, Doinas sau, astazi, parintele Marchis (cu cele „patru-cinci note informative“ ale lui) sunt o gluma pe langa Vadim Tudor vicepresedinte in Senat, colonelul de securitate Merce deputat si generalul de securitate Plesita arbitru moral si hermeneut la un post de televiziune. Ce sa mai spunem de tot activul de partid care-i coordona?"

...

cred ca preotul din exemplul tau l-ar fi iertat bucuros pe Corneliu Coposu daca ar fi avut ocazia;

cred ca in cazul niciunuia din cei doi nu putem vorbi noi de vina, cei care n-avem nici cea mai mica idee despre cum era o singura zi in iadul acela;

cred ca vina, atata cata e, trebuie cautata in alta parte, pentru ca intre a colabora euforic si a accepta inevitabilul e o falie enorma care a inghitit timp de 50 de ani pe toti oamenii capabili ai tarii asteia;

cred ca vremea retributiei morale din pacate a trecut, noi ratandu-ne definitiv sansa unei curatiri post-traumatice, asa cum suntem obisnuiti sa ne ratam fiecare sansa pe care ne-o ofera istoria.

Aici e vorba mai mult de ratiune decat de iertare. Articolul lui Liiceanu a intins o capcana in care au cazut multi, asta in momentul in care problema nu era pe deplin lamurita. Desi a avut un angajament cu Securitatea, Corneliu Coposu nu este considerat informator. Lucru complet ilegal. Legea nu prevede exonerarea persoanelor care au fost fortate sa semneze.

Alin Buzarin

"Þarã, þarã, vrem borfaºi!"

“Þara e colecþia fotografiilor jucãtorilor din echipa naþionalã”
Emir Kusturica

La Timiºoara, ªtefan Grigorie e pãlmuit în faþa vestiarului de un tip care se dã suporter. La cîþiva paºi mai încolo alt fan (sau acelaºi?) discutã principial cu Alexa “Da’ cum a fost cînd ai mers cu noi la bãut?” Apoi Piþurcã recunoaºte c-a întîlnit în crucea nopþii, pe coridorul hotelului unde stãtea echipa naþionalã, nu ºtiu ce ospãtar, aflat în legãturã cu diverºi dubioºi. Dar selecþionerul nu crede cã Mutu putea sã-l batã pe respectivul cu ranga învelitã-n cîrpã, cã doar nu sîntem sãlbatici, nu?

În ambele situaþii, diverºi ciudaþi s-au aflat nepermis de aproape de intimitatea unor echipe de fotbal. La Timiºoara, tipi cu lanþuri, muºchi, chelii ºi tatuaje þin ca lotrii calea jucãtorilor ºi îi iau la palme. La Mamaia, musca, jurnaliºtii ºi alte forme primitive de viaþã n-au voie sã intre în cantonamentul echipei naþionale, unde, în schimb, se lãfãie, naiba ºtie în ce calitate, Ioan Becali. ªi pe unde umblã liberi noaptea tot felul de indivizii, aflaþi, dupã caz, în relaþie conflictualã sau de protecþie cu fotbaliºtii. Iar Piþurcã recunoaºte senin ca o zi de mai cã da, l-a vãzut noaptea acolo pe acel tip.

Dacã o echipã de jurnaliºti se cazeazã în hotel cu “tricolori”, e problemã naþionalã. Sau dacã secunzii ºi masorii lotului - care noaptea moþãie pe la capetele coridoarelor sã n-o zbugheascã vedetele la Flora sau alte stabilimente cu barã fixã - gãsesc un ziarist bîntuind pe-acolo, ce se întîmplã? Nu-ºi pun ei musculatura în funcþiune sã goneascã intrusul? Ba cum sã nu! În schimb, pe-acolo se plimbã în voie borfaºii, dîndu-ºi bineþe cu Piþurcã.

Nu e numai vina lui Piþurcã, e ºi a jucãtorilor. Nu-i impune nimeni lui Mutu cercul de prieteni. N-are nimeni dreptul sã-i dicteze cine trebuie sã-i boteze copiii sau cine sã-l ducã la altar cu diversele neveste. E treaba lui, pentru noi e important sã joace, sã dea goluri ºi, dacã se poate, sã nu mai stea suspendat ani în ºir pentru diverse apucãturi care n-au legãturã cu fotbalul. El e bãiat deºtept ºi-ºi dã seama cã toate astea îi dãuneazã. Însã face ce face ºi intrã în asemenea zone cu climã nesãnãtoasã.

Mutu ºtie mai mult ca sigur cã marii fotbaliºti se împart în douã categorii. Unii, exemplari, care fac cariere ºi dupã ce se lasã de fotbal. Exemple sînt destule, Platini, Cruyff, Beckenbauer, recent dispãrutul Facchetti. Alþii, care dupã ce se lasã sau chiar înainte trag cu puºca în ziariºti, ca Maradona, sau se înfundã în sticlã ca George Best, bîndu-ºi mai multe rînduri de ficaþi. De n-ar semãna Havana lui Fidel Castro cu Ibiza lui Tata Naºu!

fotbalul e populat de o cohorta de neamuri proaste. Mutu alearga - fara imaginatie - prin iarba si praf (marihuana si cocaina)...
iar ziaristii sportivi - cu mici exceptii - sunt niste dobitoci analfabeti. auzi, "generatia de aur". care "aur"? n-au castigat (nu vor castiga) nici macar o medalie de lemn...
tarla lui "Corleone" si "Nasu"...
faaaacka-se loc pentru atletism, tenis, gimnastica...

.si rugby.

un excelent comentariu de Traian Ungureanu, la care subscriu fara rezerve.

11 septembrie - utopia contra vietii

de Traian Ungureanu

"Numai libertatea e ingrozita de lipsa de sens. Cine e fascinat de descoperirea clipei ce vine nu se plictiseste si nu se teme de nou. Astfel traita, viata e o spirala inimitabila, un fel nerabdator si pasionant de a fi si de a invata.
Numai lipsa de sens ii face liberi pe cei care nu indraznesc sa accepte viata. Cei care nu inteleg de ce se misca timpul si de ce nimic nu ramine intact sint gata sa plece, in orice clipa. Astfel traita, viata e o insiruire ostila de temeri si de furii, un plictis violent care cere un fel imediat si eficace de a nu mai fi. Moartea e singura promisiune certa si tot moartea pune capat succesului insuportabil al celorlalti, cei care traiesc fara spaime.
Aceste adevaruri primare s-au ciocnit acum cinci ani. Ceea ce vechii greci stiau de mult si au incercat sa ne spuna in tragediile lor cumplite s-a pravalit din cer, in dimineata zilei de 11 septembrie 2001. Istoria tine cont de bolile nerezolvate ale omului si se preface, uneori, in orgii criminale: in 1917 - visul bolsevic al revolutiei totale, in 1933 - ambitia nazista a puritatii de rasa, in 2001 - neputinta inspumata a lumii islamice. Toate au incercat sa puna capat dilemelor insuportabile ale vietii. Toate au nazuit la utopia lunecoasa, finala si degrevata de raspunderi: prin violenta, dogma si, acum, prin moartea voluntara.
Mesajul a fost clar de la bun inceput. El a repetat, la New York, o tema si o tragedie stravechi: 11 septembrie e despre diferenta dintre viata, inteleasa ca libertate, si adversarii ei disperati. De aici cele doua mari intrebari: „Cine sint ei?“ si „Vom reusi?“ Li s-a spus, rind pe rind, pleava asuprita a lumii, cauza palestiniana, minia saracilor. Adevarul retinut in aceste observatii nu merita mai mult decit secunda in care se rosteste un „nu“. Problema reala a lumii islamice e terorismul islamic, iar acesta e introducerea fiintei umane in fuga de viata. Cu alte cuvinte, ei sint o umanitate invinsa si inspaimintata de propriul esec. O mie de ani fara idei, fara iesiri, fara inventii. Aceeasi mie de ani de importuri, lectii neintelese si gelozie. Lumea islamului terorist a preluat acest insucces nemasurat si l-a transformat intr-o negatie. Ea nu propune nimic si incearca sa distruga tot, intr-o explozie definitiva care mistuie propria rusine si succesul continuu al celorlalti. Ea e un cult al mortii si singura ei intentie a fost vizibila si desavirsita, inca din dimineata zilei de 11 septembrie. Usurinta de a muri e singura ei usurinta si competenta. La inceputul secolului 21, cea mai mare noutate a lumii nu e o noua inventie tehnologica, ci un cult resentimentar: sinuciderea harnica si nepriceperea grava in fata vietii. Identitatea acestui grup pios, puios si nebun care se sinucide cu pofta in orice loc public e clara: invinsii radicali ai timpurilor noi. Violenta lor e totala si inutila. Dupa mii de atacuri teroriste, acesti oameni invinsi de viata si fascinati de moarte nu au reusit nimic. Ei nu au schimbat viata popoarelor pe care spun ca le apara, au lasat omul arab pe mai departe mut de umilinta in fata unui frigider Siemens sau a unei femei dezinvolte si au ridicat la linia orizontului stiva de morti la care se spetesc, explodind repetat si plicticos.
Vom reusi? Sigur ca da. Terorismul nu clinteste puterea economiilor occidentale. Calculul repetat al mediilor de informare, care urmaresc bursele si costurile dupa fiecare atenat, e o pierdere de vreme. Economia americana a absorbit imediat socul zilei de 11 septembrie. Razboaiele din Irak si din Afganistan se complica haotic, dar Orientul Mijlociu se va schimba. Va dura mult pentru ca nu poate dura putin. Noi, est-europenii, stim asta, dupa un Razboi Rece si lent, de aproape 50 de ani. Daca avem, totusi, o problema, atunci ea e incapacitatea elitelor academice si mediatice occidentale de a se replia in directia cuvenita, strigind: asta sintem si asta credem. 11 septembrie a surprins intelectul occidental in plina incoerenta. Valorile Occidentului nu mai sint clare si populare printre comentatorii lor. Aici e pericolul, in sufletul diluat si in mintea derutata ale omului public occidental. In rest, al-Qaeda si cei care atirna de acest paravan funebru sint sortiti esecului. Islamul terorist va singera printre noi, pina la capat. Fara speranta si fara iesire."

ce bãlãcãrealã de rahat toatã istoria asta mediaticã de pe Antena 3 ( ºi nu numai) cu întrunirea muºchetarilor (Bãse, Videanu, Blaga and Berceanu)de la cîrciuma Potcoava...
Gâdea ãla, neverosimil de prost ºi incisiv ( are cea mai idioatã intonaþie de ºtirist pe care mi-a fost dat s-o ascult )
veºnicul Cristoiu, expirat, peltic, împiedicându-se iritat în propriile conjecturi...ºi mussiu Vulpe ( cetãþeanul delator purtând pret-a-porte-ul bunului samaritean) venit sã povesteascã þãrii (nouã, mie, dumneata) grozãviile la care i-a fost dat sã asiste...
unde mai pui cã Bãse sunã în direct, rînjitu ãla de Videanu the same, Ponta cu frazele pregãtite aºijderea...iar azi, mai nou, ºeful SPP-ului (lapidar ºi oripilat nevoie mare) face imperioase precizãri...

Trãim în Mircea Badea ºi asta ne ocupã tot timpul.

mmmda...emisiunea... m-am uitat si o vreme...
eu m-am lamurit cu gadea ala de cand vb in direct cu base intr-o emisiune si se lua de nenea traian k ceva ordine a dosarelor nu e buna. el il lua la rost pe mr.prez. k dc la litera B era Basescu, atunci de ce la litera C nu sunt dosarele Consilierilor... :shock:

azi parca era o emisiune cretina pt copii mici in care trebuia sa ma fac k nu ma prind d cat de fals e totul si cat de "Dan Voiculescu" a fost toata emisiunea. de fapt, once again, gadea&cristoiu s-au "ridicat" l nivel de marionete.

Crezi ca pe Antena 3 era cel mai rau? La Nasul, o jurnalista de la ceva revista de scandal se certa cu Peter Imre pentru ca n-a invitat presa la nunta lui, si deci incalca dreptul oamenilor de a sti ce s-a mancat la nunta si cum au fost imbracati invitatii. Imre are tot respectul meu pentru ca n-a pocnit-o cand l-a intrebat daca o mai iubeste pe Corina Danila.
Dupa care a urmat inegalabilul Sergiu Nicolaescu, senil, daca nu si beat, care a venit cu dezvaluiri "BOMBA!" (citez de pe ecran) despre Revolutie. Adica ne-a aratat un carnetel gasit de el pe biroul lui Ceausescu la Revolutie, bagat in buzunar si pastrat 16 ani. Ce continea? Informatii explozive despre cum functiona Securitatea. De exemplu, ca exista o ierarhie interna a Securitatii, si nu erau toti doar informatori. Sau ca existau si dosare de urmarit, si de urmaritor. Si alte asemenea declaratii nemaiauzite si inimaginabile la care Radu Moraru chiar se arata uimit si exclama "Acum abia putem sa adresam cu adevarat problema securitatii!". Ca in final sa aflam ca de fapt Serj lanseaza vinerea viitoare pe DVD niste filme, si toata chestia asta a fost doar pentru publicitate gratis. Si atunci am stins, desi promiteau (I am NOT joking, asta e citatul cuvant cu cuvant) "Peste cateva minute, femeia care doarme in pat cu un piton. Vine si pitonul!"

Cu micile exceptii "Top Gear" si "The Tonight Show" am renuntat sa ma uit la FelixTv3.
Nu stiu ce va mai surpinde atat de tare. Nu am auzit nicio secunda despre dosarul lui Danutz, dar in fiecare seara ne este prezentat marele turnator, hot, falsificator, violator al constitutiei, etc.ist Traian Base.
Iar de fiecare data cand cineva de la putere trage o basina, apare Voiculescu intr-o mare conferinta de presa, ca vezi doamne ce prost e condusa tara.

Cat despre Serj, ma asteptam sa mai povesteasca despre cum a refuzat sa-l joace pe Bond si de cum l-au copiat fratii Lumiere.

.si eu am stins, imdeiat ce am vazut mecla lu' serj, si am "uitat" mai apoi sa repornesc...a venit muierea aia pina la urma, cu sarpe si tot tacamul?

Codul lui nea Gigi
CTP-ul (Gândul - 13 septembrie)


Toti liderii postdecembristi ai Romaniei s-au sfortat sa explice maselor cum si-au facut banii, casele, terenurile. Gigi Becali expediaza totul fara complexe, intr-o singura propozitie: "Dumnezeu mi-a dat". Si culmea este ca pentru multi asta e o imbogatire cu just temei. Adrian Nastase macar a ramas mai pamantean, a deshumat-o pe matusa Tamara ca sa se justifice. Rezultatul: opinia publica l-a facut bucati. In cazul lui Becali insa, nimic nu conteaza: nici afacerile cu MApN, nici schimburile de terenuri, nici vizitele la Parchet. Averea lui uriasa nu enerveaza. Explicatia fenomenului sta in intelegerea atitudinii anticoruptie a unei bune parti a populatiei. Adrian Nastase a fost pedepsit nu atat pentru ca ar fi furat, cat pentru imaginea lui de hapsan, de imbuibat care nu da nimanui nimic. Furtul nu e neaparat un pacat capital pe aceste plaiuri, dimpotriva, exista un soi de admiratie aproape mistica pentru cei care insala statul. A nu imparti prada insa este de neiertat. Ciordeala sa fie, dar sa luam si noi, acesta este codul secret al eticii si echitatii Romaniei capitaliste. Iata de ce Gigi Becali nu s-a pierdut in explicatii privind provenienta avutiei sale si a dat in schimb bani pentru casele inundatilor, pentru biserici, pentru saraci. Imaginea magnatului din Ghencea impartind in stanga si in dreapta somoioage de euroi din buzunar sau din punga de plastic se poate dovedi mult mai puternica decat pomenile electorale ale guvernelor, caci omul simplu gandeste asa: astia imi scot ochii cu te miri ce si mai nimic de la buget, adica tot de la mine, oare cat or fi furat de se calicesc asa? Pe cand Gigi da din banii lui, e generos, e omul lui Dumnezeu. Dupa 16 ani de la Revolutie, Becali e pe cale sa realizeze o legenda populista de forta celei a lui Adrian Paunescu care "dadea butelii la oameni".

Dupa 1989, conceptele etice au disparut aproape complet din formularile oficiale. Codul eticii si echitatii socialiste, altruismul, devotamentul, cinstea, puterea de sacrificiu, toate reperele propagandei comuniste s-au dezintegrat fara sa fie inlocuite cu nimic. Ora de dirigentie a Romaniei a fost scoasa din programa deoarece elevii faceau bascalie si fumau in ultima banca. A ramas un spatiu amoral, al descurcarii cu orice mijloace, al smecheriei, al succesului ca unic criteriu moral: ai bani, ai relatii, ai mertan, ai vile, esti pe sticla - rezulta ca esti bun; n-ai nimic din toate astea - esti prost. Romanii nu se mai impart in buni si rai, ci in buni si prosti. Raul a devenit o categorie etica neinteresanta, marginala.

Pe acest teren a inflorit Gigi Becali. Coborarea lui cu elicopterul la Maglavit, intampinat de norod, este intruchiparea adevaratului Romanian Dream: fotbal, Dumnezeu, bani, Maybach, injuraturi, pomeni, totul nemanjit de intelect si asezat sub semnul miracolului.

Nu al muncii. Gigi Becali nu ii ameninta pe romani cu munca grea sau cu pusul burtii pe carte daca va ajunge el presedinte. Atunci tot romanul o sa prospere, ca popor ales, prin voia lui Dumnezeu. Eventual, ne vom transforma cu totii in suporteri cu o leafa buna ai echipei Steaua, iar Ghencea va deveni un Mall compus din stadion, presedintie, catedrala si carciumi, unde presedintele Becali il va invita el la sprit, in amintirea vremurilor de altadata, pe fostul presedinte Basescu.

Nu radeti. Multa vreme am crezut ca intrarea in Europa va face imposibil acest tip de cosmar romanesc cu radacini adanci in pamantul patriei. Acum nu mai cred. M-am inselat, asa cum m-am inselat crezand ca noile generatii de computere vor arunca in grotesc mizeriile din creierul omenesc. Pe Internet circula acum laturi si resturi contorsionate ale umanitatii ca pe un rau umflat de ploi, iar noi nu vom scapa de plastilina unsuroasa din care suntem facuti nici daca ne integram in sistemul sola