Prin 1986, regizorul Mircea Veroiu (Nunta de piatră, Duhul aurului, Dincolo de pod, Semnul şarpelui, Sfârşitul nopţii, Să mori rănit din dragoste de viaţă, Adela) mărturisea, în cadrul unei retrospective organizate de Casa Tineretului din Timişoara cu câteva din filmele sale, că grandomania lui Sergiu Nicolaescu e fără leac, dar „să-l ţină Dumnezeu aşa cum e, fiindcă nu se va schimba niciodată; dacă n-ar fi el, niciunul dintre noi n-ar putea să facă filme în România”. Sergiu Nicolaescu a rămas un mit. Un mai tânăr amic cinefil mi-a povestit recent că, după ce a scris atât de rău despre ultimele sale filme (şi considera că încă a fost blând), a primit ameninţări cu bătaia de la admiratorii lui Sergiu. Până una-alta, triumfalistele lui filme istorice, poliţiste şi populiste continuă să producă manii. Şi - mai puţin ca înainte, ce-i drept - money-money.

Dacă ar fi să aleg doar un titlu din filmografia sa de regizor (ce numără 50+ titluri), după ce i-am văzut mai toate lung-metrajele de dinainte de 1989 (şi câteva de după), memoria mea afectivă se opreşte la drama psihologică Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte (1971). Pentru tema sacrificiului (inutil) şi a laşităţii (autorul scenariului: Titus Popovici, după nuvela sa, Moartea lui Ipu), pentru imaginea stranie (Alexandru David) ce te făcea să simţi arşiţa soarelui sau mirosul prafului de puşcă sau trecerea timpului sau parcurgerea unui spaţiu, pentru decoruri (Hortensia Georgescu) şi interpreţii principali (Amza Pellea, Gheorghe Dinică, Octavian Cotescu, Ion Besoiu, Ioana Bulcă şi copilul Cristian Şofron). Peste cinci ani, între alte două filme de aventuri (unele realizate în co-producţie cu studiouri din Europa de Est & Vest), Nicolaescu mai încearcă o dramă: Osânda (1976), ecranizare după romanul Velerim şi Veler Doamne de Victor Ion Popa. O parte din excelenta echipă de la Ipu se regăseşte şi aici: Amza Pellea, Gheorghe Dinică, directorul de imagine (Alexandru David) şi compozitorul (Tiberiu Olah).

Celelalte filme sunt tributare unui gen sau altul – superproducţia istorică din „epopeea naţional㔺i filme „de aventuri” (Dacii, Mihai Viteazul, Nemuritorii, Pentru Patrie, Capcana mercenarilor, Întâlnirea, Ringul, Ziua Z, Mircea, Noi, cei din linia întâi, Coroana de foc, Punctul zero, Oglinda, Triunghiul morţii, 15, Carol), policier-ul (Cu mâinile curate, Ultimul cartuş, Accident, Duelul, Revanşa, Viraj periculos, Supravieţuitorul), plonjări într-un timp retro (Ultima noapte de dragoste, Mihail, câine de circ, Ciuleandra, Orient Express) şi – ocazional – în lumea comediei (block buster-ul local, Nea Mărin miliardar) sau a şantierelor muncitoreşti (Zile fierbinţi). Majoritatea au fost, la vremea lor, best sellers şi, în lipsa modelelor occidentale (importul de filme comerciale din Apus era limitat, iar dupa 1983 drastic redus), constituiau singurele repere din zona producţiilor „bărbăteşti”, „de acţiune”, „cu bătăi, împuşcături” şi multă pirotehnie. Întotdeauna însă personajul numit Muzică îşi „făcea temele” ireproşabil. Fie că e pusă pe note şi orchestrată de Theodor Grigoriu, Tiberiu Olah, Richard Oschanitzky, Nicu Covaci & Phoenix, Radu Goldiş, Adrian Enescu, Vasile Şirli sau Anton Şuteu, muzica evergreen din filmele lui Sergiu Nicolaescu (de factură simfonică sau jazz, pop-rock-folk sau electronică) trăieşte şi în afara imaginii. Păcat că în România nu se promovează muzica de film prin disc sau radio şi cinefilii melomani care îndrăgesc muzicile din filmele româneşti sunt nevoiţi, cu foarte puţine excepţii, să o asculte „la pachet” cu imaginea.

Pentru milioane de spectatori filmele regizate de Nicolaescu ante-1990 deveniseră un brand de neegalat. Unii s-au dezis de el, alţii îl mai frecventează şi azi. În ciuda implicării sale politice în evenimentele din decembrie 1989, sau poate tocmai de aceea. După 1990, filmele lui Nicolaescu au fost în repetate rânduri difuzate la TV, transpuse în format VHS, apoi DVD şi comercializate cu succes, în vreme ce – observă Iulia Blaga – „adevăraţii cineaşti care au făcut 4-5 filme chinuite sînt în continuare de nişă; mai grav e că există chiar public tînăr care prizează filmele lui Sergiu Nicolaescu rupîndu-l de contextul epocii, luîndu-l ca pe un autor de filme populare, fără a sesiza manipularea ale cărei victime sînt, aşa cum au fost şi spectatorii din vremea respectivă. Dar chestia cu gusturile spectatorilor e deja altă discuţie”.

În anul zero al mileniului trei, obsesia „nemuritorului” Sergiu este tratată cu fină ironie de Cristian Mungiu în scurt-metrajul Zapping. Îl vedem aici pe Sergiu Nicolaescu în câteva mici fragmente din al său Mircea (1989), în timp ce personajul (un dependent de televizor) zappează plictisit şi obosit pe telecomandă, căutând să vadă „ce mai e”. Îi auzim mai întâi vocea metalizată („Îmbătrânesc şi simt povara răspunderilor. Şi-am visat şi-o apă neagră”), apoi – după o plimbare pe alte canale – îl regăsim într-un scurt dialog în care nepotul Voievodului (raisonneur al tinerei generaţii de regizori români talentaţi, însă faultaţi când vine vorba să apuce dă facă film?) îl întreabă pe Mircea-Sergiu cel Mare: „Bunule, tu eşti nemuritor?”. Iar „Bunul” răspunde sec: „De ce-ntrebi?”. La finalul partidei de zapping, încă un cadru scurt cu armate de călăreţi, decupat din generic, în care apare numele „nemuritorului” Sergiu Nicolaescu pe fondul unui soundtrack triumfal (compozitor: Adrian Enescu) din acelaşi Mircea. Toate conotaţii locale, româneşti, dar - nu-i aşa? - fiecare cinematografie îşi are Nicolaeştii, Gibsonii şi Costnerii ei.

sursa: http://saskiul.blogspot.com/2009/07/...colaestii.html

Scormonind printre vechituri, am găsit un articol interesant într-un ziar din anul 2001, legat de Sergiu Nicolaescu, care susţine că îl contactase pe Robert De Niro pentru a-i oferi un rol în filmul "15". Oare cum ar fi arătat De Niro într-un film românesc?:-? Armand Assante a avut o apariţie foarte ok în "California Dreamin".

Regizorul Sergiu Nicolaescu pregăteşte un film în care rolul principal îi va reveni lui Robert de Niro, dacă acesta acceptă, pelicula urmând să intre în producţie în luna noiembrie. "Fiind un rol de compoziţie, el ar fi cel mai potrivit. Am luat deja legătura cu celebra casă Warner. Oricum, am ca rezerve mai multe nume şi din România, pe care nu le pot spune acum", a declarat Nicolaescu. Pelicula, intitulată "Drumul nostru cel de toate zilele" este, potrivit regizorului, o producţie de artă, după scenariul lui D.R.Popescu. "Acţiunea se desfăşoară în zilele de 17, 18 şi 19 decembrie 1989, însă fără a avea ca subiect Revoluţia. Filmul are patru personaje, iar eroul principal ajunge unul din cele 40 de cadavre care au fost incinerate la Crematoriul din Bucureşti", a explicat regizorul. "Filmul s-ar apropia de «Osânda» şi sper că va avea succes", a mai spus regizorul Sergiu Nicolaescu.

Şi...un interviu despre ceasuri acordat recent de maestrul Nicolaescu revistei Temporis.

Sergiu Nicolaescu - Veşnic tânăr

În 1967, la cinematograful central de pe Champs Elysees, o reclamă imensă cu filmul „Dacii“ trona la premiera filmului. În acel moment, Sergiu Nicolaescu purta la mână un Omega care i-a adus noroc, după cum recunoaşte în interviul din Temporis.

Sunteţi un colecţionar?

Sunt un amator de ceasuri şi am o colecţie, ce-i drept, mai mult sportivă. Prefer ceasurile care să nu fie foarte scumpe. Nu mă interesează diamantele, nu-i nevoie la ceas. Dacă am un diamant, i-l fac cadou unei femei. În 77 am avut la mână acelaşi model de Omega pe care l-au avut americanii cînd au ajuns pe Lună. La vremea respectivă eu lucram în Germania, deci îmi puteam permite. Mi l-am cumpărat, ţin minte că am dat pe el 800 de mărci. Atunci erau bani. Cu o mie de mărci îţi cumpărai un Golf, nu chiar nou, dar într-o stare foarte bună. Am vreo trei „Omegi“ pe acasă. Pe lângă Speedmaster mai am un De Ville pe care l-am luat din Marea Caraibelor, din insula St. George. Era surprinzător de ieftin deoarece nu avea taxe adăugate. Am dat cam 1000 de mărci pe vremea aceea, ceea ce era absolut fabulos, el fiind din aur. Mă mai laud cu trei Breitlinguri. Povestea despre Breitlinguri marchează perioada din 90 încoace. Cel mai mult port Breitlingurile, mi se par a avea o mărime ideală, cel puţin pentru mâna mea. Chiar şi acum am la mână un Breitling. Deţin un şi un Schaffhausen cronograf. Oricât aş fi eu de sportiv, e totuşi mare. Am primit de curând cadou un Raymond Weil gravat cu numele meu pe capac.

Sunteţi o fire punctuală?

Foarte punctuală. Plec mai devreme. Îmi iau măsuri de precauţie. Cred că am avut mult de suferit din cauza puctualităţii. Chiar şi Germania, despre care credeam că este ţara puctualităţii. Am aşteptat şi e timp mult dacă aduni, o viaţă de om.

Când costă un ceas prea mult?

Plafonul preţurilor azi este unul mare şi fals. Artificial. Dacă pui diamante pe el, sigur că se ridică la aproape 100.000 euro. Noroc că nu poţi pune unul imens chiar în mijloc! Mi se pare ridicol să cumpăr un ceas pentru diamante aplicate. Pentru mine, cele mai scumpe ceasuri sunt cele cu brăţară de aur. Cifra maximă pe care o poţi da pe un ceas bărbătesc mi se pare a fi între 16 şi 20.000 euro. Dacă iei un ceas de damă, Dumnezeu ştie, acela poate fi purtat şi pe post de bijuterie. Dar, nici în cazul unei femei active, sportive, tinere, nu văd rostul unui ceas placat cu diamante.

Aţi învins timpul?

Eu lupt împotriva timpului. Eu grăbesc timpul, lucrurile. La filmări sunt ca un poliţist, nu ca un regizor. N-am ezitat să mă arunc în prăpastie la filmări, într-o apă rece ca gheaţa, iar echipa, în frunte cu Amza, Besoiu şi alţii m-au urmat. Nu se poate să învingem în lupta cu timpul. Doar Iisus Hristos a reuşit, spunând „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“.

Saracu'. Acest individ nu mai poate inspira decat un netzarmurit sentiment de mila.

Sergiu Nicolaescu: "Am toate armele din filmele mele!"

Una-Maria Voicu (CANCAN)

Regizorul Sergiu Nicolaescu are un adevarat cult pentru obiectele de recuzita din productiile istorice, pe care le-a colectionat de-a randul anilor si pe care le etaleaza cu mandrie acasa la el.
Cel mai prolific regizor roman din toate timpurile, Sergiu Nicolaescu, este pur si simplu indragostit de filmul istoric si de razboi, lucru care se vede si din felul in care si-a populat locuinta cu obiectele pe care le-a folosit in zecile de productii . In casa lui din Capitala, cineastul si-a expus la loc de cinste in living spadele, pustile si pistoalele, precum si uniformele de ofiter sau coifurile de razboinic medieval. Nicolaescu are insa un mare regret. De la colectie ii lipseste tocmai sabia lui Mihai Viteazul, filmul la care tine cel mai mult si care i-a adus cel mai mare succes. Aceasta i-a fost suflata de un coleg care a incercat sa recreeze magia acestui personaj istoric. "Din pacate, nu am sabia lui Mihai Viteazul, pentru ca s-a trezit un regizor, Constantin Vaeni, sa mai faca un film cu el dupa mine, care a fost un esec total. Si el a pierdut-o!", a spus nemultumit regizorul, pentru care filmul a reprezentat cea mai importanta parte a vietii sale.

"Pentru ca sa fac film am renuntat sa am viata personala si familie. Nu avem cum sa am familie cand eram plecat aproape tot anul si eram primul dimineata la 7 pe platou si plecam ultimul noaptea tarziu. Sigur ca am regrete, mai ales ca nu am urmasi carora sa le las casa asta si banii care inca vin din filme, dar trebuia sa aleg si nu puteam sa nu aleg filmul", ne-a marturisit Sergiu Nicolaescu, care a facut sacrificii inclusiv in viata sentimentala pentru cariera sa. "Am avut multe iubite, dar nu le-am pus inaintea profesiei niciodata. Si casniciile au fost defavorizate. Am fost insurat la 20 si ceva de ani, dar nu a durat decat cateva luni, apoi inca o data, cu o scenografa cu care lucram, si a durat vreo 10 ani, iar acum sunt la a treia casnicie. Si cine stie ce va mai urma? Ea este mult mai tanara decat mine", ne-a povestit zambind regizorul.

Le are, da, ciordite. O sa va povestesc una' tare candva, apropo de arme.

AU ÎNCEPUT FILMĂRILE LA "POKER"

Regizorul Sergiu Nicolaescu a început, marţi, filmările pentru cea de-a doua comedie din cariera sa, "Poker", ce va fi lansată în primăvara anului viitor, informează MediaPro Pictures.

"Poker" este a doua comedie semnată de Sergiu Nicolaescu, după "Nea Mărin Miliardar", cel mai vizionat film românesc al tuturor timpurilor, potrivit unui studiu realizat de Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România.

Produs de MediaPro Pictures, filmul "Poker" prezintă povestea a patru prieteni ale căror destine se intersectează în copilărie şi care, odată ajunşi la maturitate, întruchipează tipologii reprezentative pentru societatea românească actuală: politicianul veros, mafiotul care îşi doreşte, prin orice mijloace, să acceadă în politică sau medicul fără conştiinţă.

Scenariul a fost scris de Adrian Lustig şi este o adaptare a unei piese care se joacă cu succes de mai bine de cinci ani la Teatrul de Comedie din Capitală. De altfel, Nicolaescu a păstrat şi o parte din distribuţia spectacolului, mai exact pe Vladimir Găitan, în rolul lui Horia, un chirurg estetician de succes, pe Valentin Teodosiu, în rolul senatorului Claudiu, dar şi pe Jojo (Cătălina Ionescu), în rolul principal feminin - Monica, fosta prostituată ridicată la rangul de amantă oficială a senatorului. Acestora li se alătură Horaţiu Mălăele, în rolul lui Titel, şeful unui clan mafiot, şi Ion Riţiu, care îl interpretează pe Marcel, ajuns la maturitate "milionar în America" şi dintotdeauna câştigătorul tuturor partidelor de poker jucate de cei patru prieteni.

"Poker" a fost unul dintre scenariile câştigătoare în sesiunea noiembrie-decembrie 2007 a concursului organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei, însă Nicolaescu a trebuit să finalizeze alte două proiecte înainte de a-l începe pe acesta.

Cu toate acestea, Nicolaescu declară: "Cred că subiectul e mai actual ca niciodată şi reflectă întocmai realitatea - mai ales cea politică - a României de astăzi". Marele său regret este că filmările au început puţin prea târziu pentru a mai putea fi lansat înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie, asa cum îşi planificase iniţial.

Prima zi de filmare a debutat la studiourile MediaPro de la Buftea, cu câteva secvenţe din timpul Revoluţiei din Democratistan. Asemănările cu anumite imagini, binecunoscute publicului, de la Revoluţia din 1989, nu sunt deloc întâmplătoare. Cele mai multe secvenţe vor fi filmate la Palatul Snagov, căruia i se vor adăuga alte câteva locuri din Bucureşti, printre care Facultatea de Arhitectură, Spitalul Bagdasar-Arseni, un azil de batrâni, dar şi Aeroportul Otopeni. Filmările vor dura patru săptămâni, iar lansarea peliculei este programată în primăvara anului viitor.

Auleo. :(

Subiect de caterinca nu oftati...:))

Nu mai tine.
A trecut si de nivelul caterincii.
La "Supravietuitorul", încä mai puteam sä râd...Dar la "Carol I" mi s-a întâmplat pentru prima oarä în viatä sä-mi scape un räget de furie, de revoltä, de dezgust - la un moment dat, n-am mai suportat si, în plinä proiectie, am fäcut: "Arrgh!" X( :(( :-&

In Supravietuitorul, a fost o adevarata gafa sa prezinti Hotelul Majestic si piatzeta teatrului Odeon drept "Praga" stiind ca te vei adresa unui public bucurestean destul de larg.

Cred ca una din chestiile care l-au impiedicat pe Sergiu sa ajunga un regizor valoros este ca a confundat Ingineria cu Cinematografia. O alta bariera psihologica asta a fost probabil tocmai ce spunea mai sus, ca "nu regreta nimic" pentru ca oamenii care nu regreta, dpdv profesional, nimic devin periculosi pentru propriul destin artistic.

Nici eu n-o puteam spune mai bine!
(Am citat tot mesajul, defalcat pe idei, ca sä fie clar cä e valabil pentru toate trei.)

Mesaj pentru Serge: Mai lasa, bre, si pe altii!

Serios, acum va scriu din incinta UNATC-ului, unde acum o saptamana ne-au spus ca doar 0,1% dintre toti studentii vor ajunge sa faca film de Cannes, nu-i contrazic. Dar macar un film filmat direct pe pelicula sa putem face si noi. Nu spun ca nu ar trebui sa se tina cont de calitatile studentului, dar macar sa existe o mica sansa ca unui student bun sa i se permita sansa sa aibe sansa sa filmeze pe macar 0,1% din cata pelicula a iro..., pardon, filmat domnul Nicolaescu. In ritmul asta, daca mai traieste 100 ani, domnul Sergiu Nicolaescu va face 2 filme pe an sau, tinand cont ca "Poker" il filmeaza intr-o luna, poate se va ambitiona sa faca 12 filme pe an.

P.S.
Incepand de anul trecut, anul I nu beneficiaza de pelicula. O vom vedea doar expusa, sa ne uitam la ea, sa o masuram, sa o mirosim, etc.

http://stirileprotv.ro/show-buzz/fil...dia-poker.html

:)

Multumim, Civica - dar ne-a dat deja Pashpix dezastruoasa veste... :((
Acuma, ce sä facem...? :-? Stuchim în sân si däm acatiste sä-i voaleze laboratorul tot negativul.

Amin to that!

Vai si-amar...!!! :((

Doamne fereste si pazeste ce articol si in general ce porcarie.:-&

La o adica se va putea sustine ca si o "parodie" e o comedie, nu ? :))