sunt curioasa ce-o sa faca in seria 101 dalmatieni cu port-tigaretul Cruellei de Vil, o sa-l transforme inntr-un pai, ceva? :D

Pai s-a facut ceva de genul asta cu seria de benzi desenate Lucky Luke, in care protagonistul avea constant o tigara in gura, pana ce s-a considerat ca era imorala chestia asta. Si de atunci incolo, a avut un pai in gura. Simple. La Cruella e mai ciudat, ca pe ea n-o prea vezi cu un pai. Poate sterg tigara complet din cadre.

nay... cruella e prea stilata pentru un pai.... dar eu n-o vad fara tigara in mana... :shock: well... i wonder... they've gotta figure something out

Lipsiti de suficienta vigilenta revolutionara oricum ... :P

una din cele mai mature reactii la dosariada, musca, scrisoarea lui liiceanu si isteriile aferente - in 'cotidianul' de azi:

"Licheaua apelata nu se afla in aria de acoperire

„Cred ca e furios pentru ca il pacalise pina si pe el”, imi zice maica-mea. Vorbim despre scrisoarea vitriolanta pe care Gabriel Liiceanu i-a adresat-o Monei Musca in paginile „Cotidianului”. Eu cred altceva. Cred ca Gabriel Liiceanu s-a pacalit singur. Si cred ca furia lui e prost directionata.

Aveam 14 ani cind am citit „Apelul catre lichele“. Trecusera deja sase ani de la Revolutie si textul tot m-a impresionat. A ramas, de-atunci, un mic indreptar moral, un fel de „cele 10 porunci“ ale eticii de tranzitie. „Sa nu fi fost securist“, „sa nu fi fost colaborator“, „sa nu fi fost delator“ au devenit semne ale pedigree-ului de bune moravuri.

Aceasta sumara impartire a romanilor in securisti si oameni de treaba venea, in cazul meu, pe un fond propice. Prin educatie, eram deja speriat cum se cuvine in legatura cu pacatul capital al compromisului si imi imaginam ca o viata exemplara, „departe de orice compromis“, este posibila. Mi se parea de la sine inteles ca, o data ce ti-ai minjit miinile cu cerneala delatiunii, nimeni si nimic nu te mai poate spala in ochii semenilor tai. Si mai firesc mi se parea ca un ins astfel minjit nu are ce sa caute la guvernare. In deceniul care a trecut de atunci am avut ocazia sa-mi revizuiesc aceste pareri. In primul rind, am vazut destui insi compromisi, la un moment sau altul al vietii, si care au ajuns sa guverneze sau sa legifereze. Cel mai bun exemplu e Alexandru Paleologu. Un altul e Corneliu Vadim Tudor. Sint constient ca alaturarea poate ofensa. Dar ea ar trebui sa dea de gindit.

Pentru ca, folosind instrumentul lui Gabriel Liiceanu, nici unul, nici celalalt nu ar fi avut ce sa caute la guvernare. Din perspectiva dihotomiei securisti/oameni-de-treaba, Alexandru Paleologu e totuna cu Corneliu Vadim Tudor, si Mona Musca e totuna cu colonelul Merce. Iar eu refuz sa pun semnul egal intre un oportunist si un ticalos.

Nu cred ca alegerile sint un concurs de morala publica, asa cum crede dl Liiceanu. Guvernarea este mai mult o chestiune de management. Un bun moralist isi va petrece zile in sir peripatetizind despre filosofia drepturilor omului, un bun politician va folosi acelasi timp pentru a promova o lege a libertatii presei.

In cazul Monei Musca, mi s-a parut mereu ca guvernarea a fost un exercitiu corect asumat. Stiu bine la cite proiecte legislative a pus umarul si, cu exceptia episodului ministerial, mi-e greu sa-i reprosez ceva, „ca de la manager la manager“.

Argumentul de azi al lui Gabriel Liiceanu nu ma convinge si ma intreb insa daca Domnia sa crede cu adevarat in beneficiile lustratiei. Daca e sincer convins ca exista o relatie intre lustratie si nivelul de democratie, birocratie sau cresterea PIB. Eu cred ca abia acum incepem sa sesizam enormitatea: o fosta colaboratoare a Securitatii a facut mai mult pentru democratia din Romania decit au facut legiuni intregi de fosti disidenti. Si cred ca Gabriel Liiceanu incepe sa vada si el acest lucru si de aici vin si resentimentul, si tonul scrisnit al scrisorii. Nu speranta i-a fost inselata filosofului: el s-a inselat de unul singur. Dosariada i-a sfisiat perdeaua de autoamagire in care l-a infasurat discursul anticomunist.

Eu m-as bucura sa invatam din aceasta patanie ca o buna competenta politica nu vine la pachet cu un certificat de buna purtare, iar astfel de certificate nu garanteaza priceperea in politichie (ar fi trebuit sa stim deja asta de la experimentul PNT la guvernare).

Sigur ca ar fi fost preferabil ca Mona Musca sa-si asume trecutul imediat dupa ‘90. Dar nu ma pot opri sa nu ma intreb cine era Mona Musca la acea data? Ar fi fost marturisirea ei primita cu aceeasi intelegere ca aceea a lui Alexandru Paleologu? Cunoscindu-i, din publicistica lor, pe iacobinii nostri postrevolutionari, ma tem ca nu. Si ma tem ca mai binele ar fi fost in acest caz dusmanul binelui.

Dosariada abia incepe si mi-a lasat deja un gust foarte amar: sintem atit de trogloditi, incit avem nevoie de o institutie de morala publica (CNSAS) care sa elibereze certificate de pacatosi si mintuiti. Sintem atit de orbi, incit avem nevoie sa vina cineva destept de la televizor sa ne spuna daca mai conteaza acum ca Mona Musca si-a vazut de treaba 16 ani in vreme ce altii au frecat menta sau au facut averi oneroase. Pentru ca propriile repere morale ne sint atit de tulburi, ne abtinem sa judecam singuri si ne bucuram, in gloata, la orice executie, fericiti ca altcineva a judecat in locul nostru.

Dar in spatele acestor streanguri populare rinjesc marii corupti. In spatele dosariadei se ascund falimentele, escrocheriile, delapidarile. Ei, marii corupti, n-au facut politie politica. Ei, noii imbogatiti, nu s-au minjit. Iar daca pina mai ieri erau macar subiect al oprobriului public, astazi va veni CNSAS-ul si le va da tuturor o diploma de buna purtare.

Nu stiu daca lumea fara lichele, asa cum o visa dl Liiceanu, ar fi fost o lume mai buna. Dar stiu ca, de cind ardem lichelele pe rug, aerul a devenit de nerespirat."

Dragos Bucurenci

Reconfortant, reconfortant... sä mai vezi si-o minte brici, printre-atâtea bâte si mäciuci.

\Articolul lui Dragos Bucurenci pacatuieste tocmai prin sarada jocului cu maturitatea. Este evident ca nu poti fi maniheist in atare problema atunci cind judeci un individ. Este evident ca orice reactie jacobina, istericoida nu face decit sa pluseze eventualele dedesubturi ale unei probleme atit de complicate (fumul provocat de reactii de tip Liiceanu -pe fond, corecta- poate fi folosit cu abilitate de cei care stirnit sau care cultiva focul cu alte intentii decit cele morale) sau sa deturneze atentia publica de la o problema poate la fel de serioasa ca cea a turnaroriilor,agentilor, care este cea a coruptilor. Dar, in acel;asi timp, DB comite o eroare cu propria demonstratie: nu poti fi un bun manager, nu poti fi un profesionist in politica atita timp cit pui interesul individual deasupra celorlalte care conteaza, asa cum a facut Mona Musca si asa cum foarte bine o arata si reactia de forumul Cotidianului a unui user. (Reactia userului e interesanta si prin detectarea tipului de psihologie a lui DB :) ) Nu stiu de ce, fara sa fiu absolut deloc in sia unor reactii de tip Liiceanu, articolul lui DB imi aduce aminte de modul in care tineri sferto&semidocti incercau sa motiveze alegerea pt CVT in 2000... raspunsul tipei e cam lung, dar interesant(mi-a fost lkene sa tai si , in plus m-am distrat ca pare ca tipa are un clash, desi are evident dreptate:)
kafka-(26-08-2006 14:27)
Daca ma gindesc la cei frumosi 30 de ani ai dvs, draga dle Bucurenci, va spun cu tot respectul cuvenit ca ati scris o compunere frumusica. Gata, ne/ati convins, meritati sa scrieti la gazeta, dar, imi pare rau sa va spun, nu prea va meritati locul la Inalta Curte a Dilemei vechi. Cel mai mult m/a amuzat ambitia dvs. de a ne trage de urechi pe toti, de la vladica la opinca, acuzindu/ne superior de erori ENORME pe care, de fapt, le-am comis doar in capul dvs. Numai in capul dvs. "instrumentul" lui Gabriel Liiceanu ne spune ca VC Tudor si Alexandru Paleologu sint tot o apa si/un pamint si amindoi nu aveau ce cauta la guvernare (apropo, din momentul in care ati comis infama alaturare, mi/am dat seama ca nu meritati efortul de a va citi pina la capat, am continuat totusi, curioasa sa vad unde vreti sa ajungeti). Gabriel Liiceanu i/a adresat o Scrisoare deschisa Monei Musca TOCMAI PENTRU CA MONA MUSCA NU E TOTUNA CU COLONELUL MERCE, altfel, dna in cauza nu merita efortul. Numai in capul lui Dragos Bucurenci, Liiceanu pune semnul egal intre un oportunist si un ticalos. Din cauza nebuloaselor din capul dvs, dle Bucurenci, ii atribuiti dlui Liiceanu si, implicit, celor care au apreciat reactia sa etica, dispozitii de o josnicie care ne arunca pe toti, cu exceptia dvs., se/ntelege, in prapastia imbecililor care ne meritam soarta. Si ne meritam soarta pt ca nu stim a o aprecia pe talentata dna Musca, care, ziceti dvs. a "facut mai mult pt democratia din Romania decit au facut legiuni intregi de fosti disidenti." Oaaau, ce tare ati mai lovit, dle Bucurenci, puteti fi mindru de TAIOASA dvs logica! Eu cred ca Mona Musca a facut ce a facut doar pt ea (a se citi textul dlui Plesu, din numarul de ieri al Dilemei vechi) si a facut doar mult zgomot mediatic si, mai ales, a facut de multe ori cu ochiul unui vc tudor&co, pe care nu l/a infruntat niciodata, nici in spatiul dezbaterii parlamentare, nici in spatiul diverselor studiouri de televiziune, unde cei doi spuneau, fiecare pentru electoratul lui, exact ceea ce ce voia elctoratul sa auda. Si amindoi spuneau ca nimeni nu lupta ca ei, pt tara, popor si democratie. Dar ce a ramas in urma luptei democratice a Monei Musca si, mai ales, cum a stiut ea sa valorifice mediatic munca altora, ramine pt altadata sa discutam.

Dupa cum vad mesajul meu da semne ca o sa iasa descurajant de lung si acuma nu am puterea sa/mi duc pina la capat toate gindurile, asa ca revin la compunerea dvs, dle Bucurenci. Nasul meu de psiholog imi spune ca ati scris textul de fata cu sentimentul ca veti da opiniei publice CEL MAI IMPORTANT TEXT DE DUPA SCRISOAREA DLUI LIICEANU. Eu cred ca cel mai important text de dupa Scrisoarea Liiceanu a fost cel semnat de Horatiu Pepine, DESPRE NATURA INCREDERII. Deja mi/am spus parerea despre textul asta, nu vreau sa ma repet, retin doar ideea extrem de pertinenta a dlui Pepine : un politician ne tradeaza increderea, nu atunci cind se dovedeste moralmente precar, ci atunci cind voteaza impotriva mandatului primit, ATUNCI CIND DIN MOTIVE PERSONALE SE ALIAZA CU ADVERSARII. Asa stind lucrurile, dle Bucurenci, dl Liiceanu i/a adresat o scrisoare Monei Musca nu pt ca s/a pacalit singur, ci pt ca a constat ca politicianul Musca, DIN MOTIVE PERSONALE, de citeva zile aparea pe ecranele tv si ne tinea un discurs infiorator, un discurs prin care Mona Musca ne spunea ca a semna un agajament cu Securitatea era un gest patriotic, pe care ea l/a facut FARA EZITARE! Asadar, DIN MOTIVE PERSONALE, Musca ne spunea acelasi lucru ca si colonelul Merce, din motive personale INTRA IN ALIANTA CU UN TICALOS! Si cum Musca nu dadea semne ca se va opri, Liiceanu i/a trimis o scrisorea si i/a spus OPRITI/VA, dna Musca, NU MAI MINTITI, nu va mai faceti rau si nu ne mai faceti si noua rau cu minciunile despre gestul din trecutul dvs, spuneti adevarul, avem nevoie de el. Nu ne mai pacaliti cu un mizerabil tertip, a stigat Liiceanu in scrisoarea sa, "Nu/i demn de d/voastra. Pe asta il folosesc securistii, nu d/voastra, doamna." Dupa cum vedeti, dle Bucurenci, am citat chiar din Scrisoarea dlui Liiceanu, despre care dvs ne spuneti ca a fost prost directionata si ca a pus semnul egalitatii intre un oportunist si un ticalos. Asa, ca sa va dati dvs. marele si singurul care refuza a pune semnul asta de egalitate.
Dar eroarea pe care se construieste textul dvs. se vede din titlu, Licheaua apelata nu se afla in aria de acoperire, total anapoda! Ati avut 16 ani la dispozitie sa intelegeti ca Apelul dlui Liiceanu din 89 NU APELA LICHEAUA, ci ne apela pe noi, cei fara de putere si cu dorinta sincera de schimbare : Liiceanu nu/si facea iluzia ca lichelele se vor recunoaste in portretul pe care l/a pus in circulatie si vor crapa de rusine sau vor face un pas inapoi (mai ales licheaua comunista!); portretul pe care Liiceanu l/a pus in circulatie in Apel era pt noi, cei fara de putere, sa recunoastem licheau si SA AVEM GRIJA A NU O MAI ADUCE LA PUTERE/SA AVEM GRIJA A NU O VOTA. Numai ca noi, cei fara de putere, nu am avut deloc grija asta, am sprijinit si am apaudat pe cei care faceau figura de oameni din popor/descurcareti/priceputi in a ne ridica PIB/ul si nivelul de trai. Despre faptul ca dvs. nu vedeti nicio legatura intre lustratie si construirea unei democratiei autentice/prosperitatea noastra, chiar nu are rost sa mai comentez, citiva forumisti v/au sugerat deja cit de maniheist vedeti lucrurile, tocmai dvs, care pretindeti ca aveti o privire complexa si nuantata. In legatura cu cine face lustratia si rostul ei, cineva pe forumul asta, cred ca Doc, a spus ca lustrarea politicienilor trebuie sa o faca electoratul. Dar, pt ca electoratul sa stie a face bine treaba asta cind este chemat la vot, e nevoie de reactii etice, cum a fost Apelul decembrist al dlui Liiceanu, pe care l/ati inteles total aiurea, sau Scrisoarea liiceanista adresata Monei Musca, pe care ati inteles/o la fel de aiurea, dle Bucurenci. Si o intrebare : ce lichea a fost arsa pe rug, dle Bucurenci?!!! Va jucati cu cuvintele (streanguri populare, gloata care se bucura la orice executie!!! etc.), ca un pustan cu putulica in nisip. Dupa cum vedeti, am dat curs pledoariei dvs din Dilema pt dezinhibarea noastra lingvistica
[/url]

'tipa are evident dreptate'??
huh... don't think so!
e genul acela d argumentatie pateticoida care-mi displace profund. dk o iei p pcte (pornind d la neadevaru d a scrie k db are 30 d ani: abia implineste 24!) nu mai ramine mare lucru din ea...

wtf, c atita blabla cu moralitatea asta, nene?! cine p.ula mea e 100% pur si fara cusur?? dk vreti piscuri d moralitate, votati ingeri, nu politicieni! mie mi s rupe dk icsulescu sau ygrecescu sint d o moralitate indoielnik: dk sint buni tehnocrati, i go for it!

or, asta e probl noastra, k nu sint. si, pt k nu sint, n legam d moralitate.
pun si io o intrebare: dk, miine, dom base s dovedeste k a facut politie politik, il skimbam din fctie, cum vrea vadim?! ei bine - oricit d less simpatic mi-a devenit baselu -, eu n-as fi d acord.

eu.

am postat mesajul aleia de forumul Cotidianului tocmai pentru ca mi se rupe de pusulpoalelorincap in problema moralitatii. Argumentul ei cel mai bun este ca MM a gresit tocmai in ipostaza de manager, a.i. DB greseste (un bun manager nu isi pune interesul personal inaintea manageriatului, ca il papa sistemul ca incompetent); imi displace insa tipul de argumentatie a lui DB pentru ca se joaca prea mult cu tonul normalitatii ajutindu-se de pseudo, sferto-argumente.
Mai bine raminea, in aceasta questiune, la metro/hiper/ultrasexualitatea lui, care il face baiat simpatic/gigea :P

iar eu am adaugat comentariul tocmai pt k mi s pare k a-ti urmari interesul personal nu este nicidecum incompatibil cu cel al comunitatii - atunci cind acestea coincid!
mie mi s pare k mm a fost o mai buna gestionara a interesului comunitar decit al celui personal (dupa cum s vd)...
c vrem, d fapt, d la politicieni - sa fie niste sfinti, sau sa fie eficienti? eu cred k sfintenia o putem lasa in seama preotilor (desi... :w00t: ); putin imi pasa dk politicianul x sau y isi bate nevasta, e curvar sau... a semnat angajament; c vreau eu d la el e sa-si faca treaba bine.
in fond, cazul mm mi s pare comparabil cu al lui clinton: pina la urma, c a contat nu a fost k i-a tras-o aleia in biroul oval/oral, ci k a mintit (k si mona noastra)... eficacitatea lui la casa alba nu a fost pusa in cauza.

intru totul de acord cu kestiunea ca un politician poate sa fie al mai abitir curvar si sa fie un bun gestionar al intereselor alegatorilor!(in cazul asta, nici ca se putea o mai buna adecvare a zicalii din bobor"ce`are sula cu prefectura?!" :D )
Dar, madam MM nu a facut nimic, dar nimic substantial pentru alegatorii ei, pentru simplul fapt ca toate actiunile ei de dupa 1989 cu daisilupta anticommy&secu si sotzietatea si tzivilu si clopotzeii, nu e altceva decit o forma jegoasa de manipulare, care a tinut cit a tinut! Numai in interesul ei! Mi-o si imaginez, asa, pe la inceputul anilor `90 cum statea pe canape (careia si ei , bietei, ii gasi o incuviintare/spalare de trecut cit se poza pt play cu boy, vedeta acelui :sick: pictorial, fiind, evident canapeaua!! :w00t: ) si discutind cu musiu Musca, gealatu Lenutzii:"mai Culae, cum sa facem noi si sa dregem sa ne ungem noi in ai mai mari si mai tari anticomunistosecuristo, sa ma vaz dupe a mai infocata luptatoare. ha?! "(aici Culae mediteaza la o bilutza pre cind apriga Luptatoare roteste tacticos un plescait pedagogic meditativ)..
Scurt pe doi: daca mm se facea managera pe probleme de drumuri si poduri sau la renovarea garii Plescoi prin vajnice acte normative, nu aveam nimic impotriva situatiunii, dar , ca [b]orice lichea de tip secu, a plusat exact acolo unde nu are nici o scuza, pe palierul moralitatii! Pe principiul, lasa ca la cite am facut io pentru tarisoara asta, o sa se treaca cu vederea..ea nu e Bill, pentru simplul motiv ca ala a footut una cinstit, pe cind mm a vrut sa ii footeze pe toti!! de sus, de la topclouds ul moralei!
dar, la portile Orientului..

dezacordul de mai sus "actiunile..nu e..", desi neintentionat, e adecvat! :P

a fi curvar si a semna un angajament la securitate sunt doua lucruri diferite. nu-mi plac moralistii si nici tonul patetic al scrisorii lui liiceanu, dar dintre cei doi, bucurenci e pe dinafara. problema practica este in ce masura un fost ofiter sau turnator impenitent la secu' se poate dedica cinstit interesului public. unii spun ca ritmurile vietii economice si politice de la noi sunt dictate tot de fosti...privatizari, afaceri dubioase etc. nu stiu cum se poate proba acest lucru, dar personal eu nu cred in mitul tehnocratului eficient, chiar daca e corupt sau isi bate nevasta. o buna parte din clasa noastra politica a colaborat cu regimul trecut intr-un fel sau altul. intrebarea e: facem ceva sau nu?
mm e un personaj cel putin antipatic.

ma tem - cum ar spune musiu paler - k vom ajunge la concluzia k, in romania, capitalismul a fost facut d securisti & nomenklaturisti... ceea ce imi aduce aminte k, pe la mijlocul anilor 90, stind d vba cu un ziarist d la bbc london, acesta mi-a spus, very casual: da e f normal si logic sa fie asha, acestia au avut banii sa s lanseze intr-o afacere! atunci mi s-a parut d un cinism ingrozitor; astazi, mai true k oricind...

intr-adevar, atunci, in 90, s-ar fi ales apele si s-ar fi putut curata societatea de securisti & nomenklaturisti, blokindu-le accesul la fctii importante sau cautindu-i la averi... acum, multi s-au topit in peisaj, unii au facut si lucruri bune (sa fim seriosi, intre mm si 'felix' voiculescu xista totusi aceasta mik-mare diferenta: prima a fost initiatoarea unor legi, pe care cei indrituiti sa-si dea cu parerea l considera bune!), apele s-au amestecat si tulburat. u, sincer, nu sint dispus sa trec cu vederea lucrurile bune facute d unii dintre cei aratati cu degetul astazi (mona, carol sebastian...) doar pt k asha e 'trend'-ul: e cazul sa umblam la nuante - pace gabriel liiceanu!

mda, anyway..nuanta e destul de amara spre otravita, in cazul asta. dar nici mm nu e Muma vitrega si nici noi nu sintem Alba ca Zapada. din pacate, am muscat insa din mar si marul nu fu bun.

cea mai matura reactie, tot la maturi s-o cauti..


Andrei PLEªU | nici aºa, nici altminteri
Pe marginea dosariadei

Oportunitate. În numãrul trecut, vorbeam despre „pagubele colaterale“ ale unei deconspirãri survenite prea tîrziu. M-am mai gîndit. Deºi facem lucrurile tîrziu, mai tîrziu decît în toate celelalte foste þãri comuniste, e totuºi bine cã le facem. Vor fi confuzii, vor fi, poate, nedreptãþi ºi excese, vom avea de înghiþit, inevitabil, un desfrînat circ de presã, dar cred cã avantajele vor prevala: vom avea o imagine mai corectã despre instituþiile ºi politicienii noºtri, despre România de ieri ºi de azi, despre eºecurile noastre postdecembriste, despre noi înºine. Fireºte cã ar fi fost preferabil ca toate astea sã se întîmple la începutul tranziþiei ºi nu în preziua integrãrii europene. Pe de altã parte, nu s-ar fi cuvenit sã intrãm în Europa cu desuuri mîloase, turnînd parfumuri grele peste puroaie vechi. Iar cînd vorbim de corupþie ºi de dificultãþi economice, trebuie sã ºtim cã de vinã nu sînt numai micul furtiºag, neglijenþa, incompetenþa sau cine ºtie ce defecte naþionale. De vinã sînt obscure „lanþuri ale slãbiciunilor“, mentalitãþi inerþiale, resurse umane impure ºi decise sã profite de noul regim la fel, dacã nu mai mult, decît de cel vechi. Nu pot sã nu observ cã primii doi preºedinþi de dupã Revoluþie, deºi foarte diferiþi ca stil ºi ca doctrinã, nu par sã fi luat în serios importanþa ºi urgenþa unei curãþenii ca cea de azi. Ion Iliescu cãuta un „consens“ artificial, fãrã memorie, iar Emil Constantinescu avea – s-ar zice – alte prioritãþi. Zelul deconspirãrii l-a cuprins abia acum, cînd nu mai are mijloace reale de intervenþie. Emil Constantinescu a lucrat cu oameni pe care acum vrea sã-i dea în vileag. ªtia cine sînt pe cînd colabora cu ei? Dacã da, de ce i-a numit sau i-a acceptat în diferite funcþii? Dacã a aflat abia acum detaliile infamante pe care le invocã, se pune întrebarea cum le-a aflat. Are azi un mai mare acces la informaþie decît cînd era preºedinte? Trebuie admis cã cel care a fãcut ceea ce trebuia fãcut a fost Traian Bãsescu, el, care iritase pe mulþi (printre care mã numãr), avînd aerul cã nu poate condamna comunismul decît dacã i-o cere o comisie de experþi. Traian Bãsescu a dat drumul tuturor digurilor „strategice“ ºi bine a fãcut. Gestul lui trebuie flancat cu bunã-credinþã, cu rigoare, dincolo de orice calcul de conjuncturã ºi de orice partizanat. Tipuri umane. Pentru spectatorul detaºat (dar cît de detaºat poþi fi?), „dosariada“ scoate la ivealã portrete umane ºi reflexe comportamentale deopotrivã pitoreºti ºi îngrijorãtoare. Vedeta momentului rãmîne Mona Muscã. Uneori îmi e milã de ea, aºa cum îþi e milã de orice prestigiu surpat, de orice þintã, prea la îndemînã, a injuriei generale. Foarte surprins nu pot spune cã am fost. Simþisem, încã de cînd era ministru, cã talentul ei politic era mult mai mare decît competenþele ei reale, cã excela la capitolul „prezenþã scenicã“, gesticulaþie retoricã, ºarm popular, fãrã sã dubleze aceste înzestrãri cu discreþia nobilã a convingerilor autentice ºi a muncii adevãrate. Personajul pe care ºi l-a construit – fatã dintr-o bucatã, aproape de oameni, bãnãþeancã drãguþã ºi sincerã – era, în fond, foarte asemãnãtor cu acela al activistului „de omenie“ din regimul trecut. Mona Muscã reprezintã însã un tip uman care a invadat masiv lumea autohtonã, dupã 1989: e vorba de cineva care îºi adjudecã toate circumstanþele în interes propriu, care se slujeºte pe sine în orice împrejurare, scoþînd tot ce se poate scoate din capriciile vremii. Mona Muscã nu a crezut în socialism ºi nu a vrut sã facã servicii Securitãþii. ªi-a dat doar seama cã, în condiþiile date, viaþa era mai uºoarã ºi linia carierei mai dreaptã, dacã ºtiai sã faci concesii oportune. Penetrantã, hotãrîtã sã se descurce, sã valorifice în beneficiu propriu orice context, ea ºi-a schimbat, dupã Revoluþie, discursul, înþelegînd cã principiile ºi limbajul sînt altele. Într-un sens, adaptabilitatea, obstinaþia, forþa ei sînt admirabile. Demne de o cauzã mai bunã decît aceea a promoþiei de sine. Dacã o citesc bine, Mona Muscã va avea dexteritatea ºi energia de a se relansa. Nu pot refuza nimãnui dreptul la retractare ºi la un nou început. Dar chiar în varianta cea mai fericitã, credibilitatea ei va fi plinã de cearcãne. O vom contempla obosiþi, cu melancolia care, ei personal, pare sã-i lipseascã. Un cu totul alt caz este Ilie Merce. L-am vãzut la televizor ºi m-a cuprins o inconfortabilã rãcoare. Un caz extrem de conºtiinþã împãcatã. Nici o umbrã de vinovãþie, nici urmã de – oricît de formalã – „autocriticã“. A fost un om „de bine“, angajat într-o instituþie de bine. Securitatea era proteguitoarea românilor, securiºtii – niºte eroi cumsecade, informatorii – oameni de ispravã. Dacã erai cinstit, n-aveai de ce sã te temi. Pentru Ilie Merce, nu s-a schimbat nimic. Ba nu. Situaþia lui e mai bunã. E parlamentar, ne dãscãleºte de pe micul ecran, ia o pensie substanþialã. Nu pare tulburat nici mãcar de faptul cã toate beneficiile lui de-acum sînt rezultatul prãbuºirii sistemului pe care l-a slujit înainte. Din perspectiva lui, a zîmbetelor lui ºmechere, a frizurii lui galeºe, Revoluþia din decembrie putea foarte bine sã nu aibã loc. Totul era în regulã, totul este în regulã... Parcã tot Mona Muscã e mai simpaticã

Mi-a placut articolul lui Gorzo din Dilema Veche, legat de filmul Mirandei July, Me & You & Etc.

O posibila solutie in cazul dosariadei

Mircea Cãrtãrescu
Jurnalul Naþional 29 August 2006

Nazismul si comunismul au fost doua uriase experimente sociale, ambele alternative la capitalism, si care si-au vadit foarte curand caracterul criminal. Sa nu ne facem iluzii: ambele isi au radacinile in fondul primar agresiv, nelinistit, dostoievskian al sufletului omenesc, acelasi la mujic si la intelectualul cel mai rafinat. Germania, tara cea mai dezvoltata a anilor ’20-’30, si Rusia, tara cea mai primitiva, le-au cazut victime. Victime, vorba vine. Victime si calai in acelasi timp. Caci acesta e adevarul: ambele miscari au avut un larg sprijin popular. Atat Hitler cat si Stalin au fost adulati de popoarele pe care le decimau. Sistemele criminale pe care ei le-au construit au desfigurat, in grade diferite, legea morala pe care orice om o interiorizeaza de-a lungul vietii, bazata pe valori crestine, valorile moderatiei, ale tolerantei, ale dragostei de semeni.

Nici unul dintre aceste sisteme, o data dovedite criminale de istorie, nu s-a putut reforma din interior. Denazificarea n-a fost o initiativa germana, ci a fost facuta de catre puterile care-au zdrobit Germania in razboi. Doar o mana de asasini a platit pentru punerea pe foc a lumii de catre germani, a doua in decurs de cateva decenii. Cum si-ar fi facut germanii propria denazificare? Probabil ca deloc. Probabil ca i-am fi vazut pe Himmler si pe Göring sefi de partide politice, negand cu nerusinare legaturile cu SS-ul si cu partidul national-socialist. Cum s-a facut decomunizarea in Uniunea Sovietica, dupa prabusirea comunismului? Simplu: nu s-a facut deloc. N-a platit nimeni pentru ororile inimaginabile petrecute in saptezeci de ani de comunism. Fosti sefi ai KGB-ului si-ai PCUS-ului sunt azi in cele mai inalte pozitii in stat. Cum au platit khmerii rosii pentru genocidul contra propriului popor? Pol Pot a murit in patul lui, in pace, regretat poate de destui cambodgieni. Asa se scrie istoria: popoarele cazute in nebuniile ideologice cele mai cumplite sunt atat de slabite de boala, atat de contaminate, atat de naclaite in mizeria si turpitudinea generale, incat nu se pot vindeca singure.

Cine sa faca, la noi, dintre noi, deosebirea, fie si bazata pe documente, dintre cei care-au fost vectorii sistemului comunist si cei care doar l-au suportat? Cine a putut ramane, timp de patruzeci de ani, atat de curat incat sa poata fi, azi, o instanta credibila? De fapt, curba in clopot a colaborarii romanilor cu fostul sistem, inclusiv cu inima lui, Securitatea, e o scala de griuri, cu o infima zona neagra si o infima zona alba la margini, iar la mijloc o magma nediferentiata, ca o carpa de vase spalacita: cei care-au acceptat sistemul, care i s-au adaptat, care-au supravietuit in conditii vitrege, ca niste plante clorotice, pipernicite. Toti acestia sunt loviti azi de o amnezie afabila: n-au fost membri PCR si n-au colaborat cu Securitatea (decat asa, ca intr-un vis tot mai sters...).

In consecinta, doar intr-o doara, ca inca o idee aruncata intr-un brainstorming national, ma-ntreb daca, din momentul intrarii in Uniunea Europeana, n-ar fi mai bine, mai curat, mai eficient ca toate dosarele fostei Securitati sa fie predate unei comisii europene care sa delimiteze obiectiv zona de negru pur a societatii noastre si s-o aseze sub incidenta legii. In definitiv, sa ne amintim un fapt: candva romanii au comis gestul, aparent la fel de nepatriotic, de a apela la un principe strain.

El s-a dovedit, desi neamt, cel mai mare roman din istorie.

sunt usor manipulative (in sensul de subiective) exemplele lui cartarescu cu hitler & stalin si pregatesc terenul prea convenabil pt retorica lui intrebare: "cum putem sa facem lustratia singuri?" nu zic ca nu are drept(ate) in propunerea unei "posibile solutii", doar ca, in aparenta, isi fundeaza argumentatia pe doua exemple extreme care bat la ochi k fiind neconvenabile, ca fiind out of place si mai ales k ocupand jumatate din articol. se pot gasi destule exemple de tari care au reusit sa-si faca lustratia singure.
uite ca am aflat si pe cine a votat cartarescu la mari romani :P