Päi de fapt ESTE cu ele murdare - da' docomentele atestânde au fost tocate märunt încä din '90, când era sef de comisie parlamentarä.
(In scenariul meu "Parlambardamentarzii", din 1992, aveam o secventä cu biroul comisiei de cercetare a crimelor vechiului regim, condusä de senatorul Sergûlä Nikolsgocs. Parlambardamentul era sträbätut de un tobogan vertical, ca de ghenä, în care se puneau documentele; toboganul dädea într-un tocätor de hârtie, aflat în biroul comisiei. Atât.)

Metafore, metafore, metafore...

sau sa le zicem "soparle"? :)

Mai degrabä croseuri pamfletarde.

si n-a fost niciunul care sa duca filmul pana la copie standard dupa care sa i se interzica?

vorbesc aici de Ciocarliile pe sarma a lui Menzel, de Omul de fier al lui Wajda... Cum de la ei se putea?

Atunci e legitim ca l-au omorat pe Ceausescu fara proces corect: ce dracu puteau sa faca?

Sä-l bage la pârnaie.
Pe urmä, iesea conditionat pe motive de boalä.
Vedea filmele lui Pintilie si Daneliuc post '90 si murea.
Da-ncet si-n chinuri.

cred ca asta e alt topic.
nu stiu daca prezenta IN VIATA a ceausestilor nu ar fi schimbat mersul lucrurilor.
dar asta e alta gasca in alta traista.

Da, e topicul ästa:
http://www.cinemagia.ro/forum/viewtopic.php?t=17543
Am spus acolo de ce nu le-ar fi schimbat.

Exclusiv / NewsIn

Sunt un dinozaur, dar eu m-am fãcut (Sergiu Nicolaescu)

Regizorul Sergiu Nicolaescu spune, într-un interviu acordat NewsIn, cã ºi-a clãdit singur titulatura de "dinozaur" al cinematografiei ºi cã renumitul Steven Spielberg, dacã ar fi regizat în România comunistã, ar fi ajuns cel mult la nivelul sãu.

Reporter: Care credeþi cã sunt principalele probleme cu care se confruntã cinematografia româneascã în prezent?

Sergiu Nicolaescu: Nu poate exista cinematografie fãrã cinematografe. Asta este prima problemã. Iorgulescu (n.r. - fostul ministru al Culturii) ºi alþii ca el, din cadrul Ministerului Culturii, au hotãrât singuri, împotriva sindicaliºtilor din România Film ºi a altor cineaºti, sã dea cinematografele. În primul rând, sã le dea la primãrii, iar acestea, la rândul lor, sã le vândã sau sã le dea mai departe. Consider acest lucru o greºealã absolutã. Eu cred cã în fiecare oraº mai important sau mãcar în fiecare capitalã de judeþ trebuie sã existe cinematografe administrate ºi controlate de cãtre o întreprindere care are capacitatea respectivã, aºa cum este România Film. "Porcãriile" au început înainte de Iorgulescu, când directorii de cinematografe închiriau cinematografele, din diferite motive, iar acestea deveneau restaurante, sãli de jocuri de noroc sau discoteci. De aici omul îºi trãgea un ciubuc lunar. Transformând toate cinematografele în localuri, au venit mai mulþi bani, dar a început, în acest fel, o crizã a cinematografelor româneºti.

R.: Doar în România a fost o astfel de crizã?

S.N.: ªi în Europa a fost o crizã, care a apãrut întâi în Franþa, în 1970, a urmat Italia, Spania ºi Germania, pentru ca dupã 1980 sã se extindã în toate þãrile europene, dar nu cu gravitatea situaþiei pe care o avem noi, pentru cã la noi au fost prãduite toate cinematografele. Existã o ordonanþã de guvern transformatã în lege, care este pe punctul de a fi aplicatã. Vom încerca, noi, cineaºtii, sã o oprim ºi sã o modificãm, pentru cã n-am fost întrebaþi, s-au luat mãsurile respective unilateral, cu scopul prãduirii ºi jefuirii. Ca sã fiu mai clar, cinematografele au fost private. Din 800 de cinematografe, peste 700 au fost particulare, iar 60-80 au fost construite de Ceauºescu. Acestea din urmã ar trebui sã rãmânã în administrarea România Film, care are o experienþã de zeci de ani ºi care dispune de oameni capabili sã reia aceastã sarcinã. Din vânzarea unora dintre cele 700 de cinematografe se pot strânge bani pentru repararea altor 60 de cinematografe. Deci nu ar trebui sã investeascã nimeni în repararea cinematografelor, pentru cã în acest fel ne-am putea rezolva singuri problemele. Dar pentru asta ar trebui anulate toate închirierile banditeºti fãcute în trecut ºi cele pe care vrea sã le facã actuala lege. Sunt indivizi care s-au îmbogãþit în urma acestor lucruri. Acest Iorgulescu a fost de-a dreptul iresponsabil, sã scrieþi lucrul acesta!

R: Mai sunt ºi alte probleme?

S.N.: Modul în care se obþin finanþãrile. Filmele trec printr-un concurs. La un moment dat, noi am înfiinþat cinci studiouri, conduse de cinci regizori, care primeau bani de la România Film sau de la Stat. Unul sau doi erau seniori, restul erau tineri. Eu am þinut cu tineretul. Aceste studiouri, care erau o formulã de tranzit, au fost desfiinþate ºi au venit þãrãniºtii cu Radu Gabrea ºi Stere Gulea, care au fãcut ºi ei la rândul lor niºte greºeli. Au hotãrât sã se dea un concurs la Centrul Naþional al Cinematografiei. Corect! E firesc! Pe urmã le-a venit ideea ca acest concurs sã fie secret. Pe urmã au spus cã fiecare regizor sã aibã un punctaj care sã înceapã din 1997. Cum e posibil? E adevãrat cã un regizor în vârstã trebuie sã-ºi confirme ºi la vârsta respectivã valoarea. Este foarte greu sã fii în vârstã ºi sã continui sã ai succes. Fireºte cã ar trebui sã existe un coeficient care sã þinã cont ºi de faptul cã din '97 pânã acum a apãrut o generaþie tânãrã, dar nu poþi sã faci nedreptate, chiar dacã e un singur caz, celor care au consacrat cinematografia româneascã. Vreau sã spun cã sunt unul din oamenii care respectã atât generaþiile dinaintea mea, cât ºi pe cele care urmeazã; am dovezi concrete, am susþinut ºapte debutanþi. Acest lucru stricã atmosfera ºi apare o aºa-zisã luptã între generaþii, care e falsã. E mincinoasã, nu poate sã existe. Un tânãr nu mã poate concura pe mine indiferent ce-ar face, indiferent cât talent ar avea. Nu ne putem compara. Eu sunt la sfârºit de carierã, el la început. Mai existã o stupiditate. Un idiot sosit nou în cinematografie a zis cã trebuie împãrþit numãrul de spectatori din anii '70 cu o cifrã pentru a afla echivalentul de spectatori în prezent. Concursul trebuie dat, dar nu secret. Nu poate sã dea un tânãr concurs cu mine. Nu se poate. Nu e moral. Trebuie sã se ºtie cã din zece filme câte facem acum, în etapa ianuarie-februarie 2009, trei sau patru sunt pentru debuturi. ªi atunci ºtii cã te baþi cu trei-patru de aceeaºi vârstã, iar seniorii se bat în altã parte.

R.: În ce mãsurã producãtorii ºi distribuitorii susþin eforturile cineaºtilor?

S.N.: ªi unii, ºi ceilalþi, duc de râpã cinematografia. Filmul românesc trebuie sã ruleze în cinematografe, trebuie sã atragã din nou spectatorii. "Supravieþuitorul", un film care a câºtigat în 2008, locul I, ca numãr de spectatori din rândul filmelor româneºti, a apãrut în aprilie la cinematografe, iar în toamnã, în septembrie, a apãrut pe DVD-uri ºi la televiziune. Un film a fost consumat, astfel, în doar un an de zile. Dacã unui film nu îi laºi timp sã cucereascã spectatorii, îl distrugi. Acelaºi lucru s-a întâmplat ºi cu filmul clasat dupã "Supravieþuitorul", cel al lui Nae Caranfil (n.r. - "Restul e tãcere").

R.: Cum vedeþi noua generaþie de regizori români?

S.N.: Comportamentul unora dintre ei este o problemã. Am respectat întotdeauna generaþiile. Le spuneam lui Victor Iliu, lui Jean Georgescu, maestre, dar nu pentru vârsta pe care o aveau, ci pentru ceea ce au fãcut ei pentru cinematografia româneascã. Nu poate sã aparã cineva nou acum ºi sã spunã: cinematografia începe cu mine. Este o batjocurã la adresa culturii cinematografice româneºti, care are un secol, iar dupã anii '50 a devenit o cinematografie puternicã ºi din anii '70 una dintre cele mai puternice din Europa. Nu poþi sã arunci totul la coº, iar apoi sã spui cã, acum, "cinematografia începe cu mine".

R.: Care dintre regizorii tineri v-au atras atenþia?

S.N.: Îmi place generaþia tânãrã. Au început bine, dau dovadã de curaj. Îmi vin în minte acum Radu Muntean, Cãtãlin Mitulescu, Tudor Giurgiu, Cristian Mungiu, dar ºi alþii, pentru cã nu vreau sã nedreptãþesc pe nimeni. Vreau sã spun, însã, un lucru care sã fie cât se poate de clar: de-abia dupã cinci filme poþi fi catalogat într-un fel sau altul. Mungiu a avut noroc, pentru cã la al doilea film din viaþa lui a luat Cannes-ul, cel mai mare premiu european. E o performanþã. Dar sunt regizori care au avut succes ºi care în urmãtorii doi-trei ani nu au mai fãcut nimic. Este drept cã mulþi au fost ajutaþi ºi de mediatizare, dar la fel de adevãrat este ºi faptul cã presa nu poate salva un film. Televiziunea, cu numãrul mare de posturi disponibile în prezent, a promovat, din pãcate, ºi multe filme de o calitate înfiorãtoare, de mâna a treia sau chiar a patra.

R.: Credeþi cã tinerii actori sunt valoroºi, þinând cont cã s-a spus în trecut faptul cã nu se vor mai naºte actori ca Amza Pellea, Toma Caragiu, ªtefan Iordache ºi alþii?

S.N.: Actorii tineri de astãzi sunt ºi ei valoroºi, dar au ghinion. Acum, cu filmele mizerabile ºi banii puþini cu care se fac aceste filme, nu îi putem descoperi pe cei valoroºi. În generaþia mea, erau cel puþin 12 oameni care intrau în acelaºi costum - Ilarion Ciobanu, Amza Pellea, Silviu Stãnculescu, Ion Besoiu, Emanoil Petruþ...Acum nu mai are cine sã îi ridice, chiar dacã sunt oameni cu talent. Pe de altã parte, existã, ce-i drept, ºi impostori, dar aceºtia se pierd de-a lungul anilor ºi rãmân actorii adevãraþi, care îºi dovedesc singur capacitatea prin filmele pe care le fac. Dar dacã aceºtia din urmã nu fac filme? Cum sã fie remarcaþi?

R.: Credeþi cã o sã ajungem sã vedem un film românesc la Oscar? Existã o reþetã de succes care trebuie urmatã?

S.N.: Totul este posibil. Festivalurile sunt o societate prin care te afirmi cu o anumitã tenacitate ºi devii cunoscut. Asta conteazã foarte mult. Dacã eºti unul din cunoscuþii societãþii, drumul este mult mai uºor. Devenind "festivalist", pânã la urmã ai ºansa sã iei un premiu. Cu toate acestea, consider cã, în general, filmele premiate au meritat acest lucru. Premiile la aceste festivaluri creeazã filmul românesc. Nu-i suficient sã ai peste 14 milioane de spectatori în România, dacã peste graniþã eºti zero. Eu am vândut filmul "Mihai Viteazul" cu 200 de mii de dolari, care acum înseamnã mult mai mult. A fost difuzat în lumea întreagã de cãtre Columbia Pictures. Dacã nu eºti prezent peste hotare, filmul tãu este bãgat la duzinã. S-au mai câºtigat premii internaþionale: premiul de regie al lui Liviu Ciulei, "Opera prima" a lui Mircea Mureºan, "Leul de argint" de la Veneþia al lui Dan Piþa ºi altele. Toate filmele noastre mari au avut succes ºi pe plan internaþional.

R.: S-a spus despre dumneavoastrã cã dacã v-aþi fi nãscut în SUA aþi fi ajuns un al doilea Spielberg. Ce-ar fi ajuns Spielberg dacã se nãºtea în România?

S.N.: Maximum ca Nicolaescu. Asta în acelaºi context al României ºi mai ales al comunismului din România. Primul meu film ajuns la Cannes a mers cu o delegaþie de 12 oameni, printre care eu nu mã aflam. Eu eram realizatorul ºi nu m-am dus, pentru cã aveam o origine "burghezã, proastã" ºi nu aveam voie sã trec peste graniþã. Acest lucru a durat 20 de ani, pânã au avut încredere în mine sã ies. Asta s-a întâmplat în 1963, când preºedintele Columbia m-a invitat sã ne întâlnim la Cannes, cu ocazia vânzãrii unui scurtmetraj al meu. A doua zi, am avut paºaportul ºi biletul. Înainte sã plec, am mers la mama ºi i-am spus cã nu mã mai întorc. Când am ajuns la Cannes, m-am întâlnit cu cei mai mari oameni din cinematografia mondialã, iar preºedintele de la Columbia mi-a propus un contract pe trei ani, în care primul film sã fie un musical dupã "Visul unei nopþi de varã". Am refuzat.

R.: Dacã tot eraþi ieºit din þarã, ce v-a determinat sã vã întoarceþi în România?

S.N.: Am întâlnit niºte evrei români, foarte patrioþi, care mi-au propus sã facem un film românesc în coproducþie cu Franþa ºi Germania. Astfel am fãcut "Dacii". Am avut apoi numeroase propuneri din strãinãtate, dar niciodatã nu m-am mai gândit la aceastã variantã. Am preferat sã rãmân în România sã muncesc. Talent? Nu ºtiu ce-i aia. Dar profesionalismul ºtiu ce e.

R.: Referitor la etapa actualã a concursului CNC, aveþi proiecte în concurs?

S.N.: Nu, nu am. Independent de asta, însã, am un proiect, "Poker", dupã o piesã de teatru a lui Adrian Lustig. Este un film pe care vreau sã îl fac ºi nu pot sã îl fac, pentru cã nu gãsesc bani.

R.: Aþi fost numit un "dinozaur al cinematografiei româneºti". Mai sunteþi supãrat pentru aceastã titulaturã?

S.N.: Sunt un dinozaur. Dar eu m-am fãcut.

COTIDIANUL: Cei mai slobozi la gurã din România

Cotroceniul, Parlamentul, tribunele de fotbal ºi blogurile de vedete au ceva în comun: miros uneori a mahala. Iatã mai jos un trist top al înjurãturilor scãpate în public de VIP-urile autohtone.

10. „F... morþii mã-tii de þigan împuþit“, i-a strigat Lãcãtuº lui Lucescu junior vara trecutã spre finalul meciului dintre Steaua ºi FC Braºov. Peste câteva minute, cei doi antrenori au dat mâna ca ºi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, relateazã presa sportivã.
9. „Domnule Meleºcanu, vã rog sã luaþi loc în p... mã-sii“, a scãpat printre dinþi Sergiu Nicolaescu. Scena a fost surprinsã la finele anului trecut, când decanul de vârstã al Senatului se enervase pe liberalii care întârziau sã semneze condica de prezenþã.
8. „Ce spunea Tatulici cu ãla care i-a dat m... sau ce þi-a dat?“, a intervenit în stilu-i neaoº Mircea Dinescu la un talk show gãzduit de Realitatea TV, parafrazând vorbele anterioare rostite de Mihai Tatulici cu referire la un primar PSD care ia bani cu toptanul dupã care „îi dã bot în emisiune“.
7. „Cred cã se f... iar ãsta cã eu aud emisia în casca mea“, a reacþionat cu ºase ani în urmã Andreea Esca în timpul unei probe de sunet, cu puþin timp înainte de a intra în emisie cu celebrele ºtiri la ceas de searã.
6. „Þigancã împuþitã“ ºi „pãsãricã“. Epitetele lansate de preºedintele Traian Bãsescu la adresa unei jurnaliste tv nu sunt o excepþie. Se spune cã inclusiv Andrei Pleºu, fost consilier prezidenþial, ºi Theodor Stolojan ar fi fost þinta înjurãturilor lui Zeus.
5. „Un simplu limbric angajat ºi guraliv“ ºi „laº la ordinele cui plãteºte“ sunt etichetele care se lipesc de fruntea lui Mircea Badea, crede ªerban Huidu pe blogul sãu. Rãspunsul comentatorului din gura presei n-au întârziat: „Eºti extraordinar de prost. Îþi curge oare scuipat din gurã? Ar trebui, la cât eºti de prost“.
4. „Puºti cordit“, iatã definiþia gãsitã de Adriana Bahmuþeanu pentru Dani Oþil, actualul partener al Mihaelei Rãdulescu. Supãratã foc pe vedeta de la Antena 1 care i-a oferit diploma pentru cel mai bun botez „Maximus... care este“, Bahmu a început sã scuipe foc ºi parã, pe blogul ei, înspre „idilele de rahat cu apã rece“ ale Mihaelei
3. „Te dau în p... mã-tii ºi a lui tac-tu de cretin“, s-a rãstit Oana Zãvoranu la un aºa-zis fan pus pe farse telefonice. Înjurãturile sale birjãreºti au fãcut deliciul tabloidelor în primãvara lui 2008.
2. „Pãi da, dar la porcãriile pe care le spune curva asta...“ au fost ultimele vorbe ale lui Corneliu Vadim Tudor înainte ca intervenþia sa telefonicã de la emisiunea „100%“ sã fie întreruptã de Robert Turcescu. „Rupãtoarea de bilete la circ“ ºi „vagaboanda“ spre care împroºca Tribunul în vara lui 2006 era Lavinia ªandru
1. „Legat de prima parte, îmi sugi p... tu ºi Dan Voiculescu, ºi toatã Antena 1, ºi toþi muncitorii de acolo, ºi tu primul mi-o sugi. Aºa sã scrii, da?“, zbiera în 2005 Gigi Becali la un reporter. Citatul înseamnã abia vreo 1% din tirada de injurii desfãºuratã de-a lungul a cinci minute.

Sergiu Nicolaescu, trimis de 5 ori la Oscar

Florentina Ciuverca (Joi, 19 Februarie 2009)

EXCLUSIV / Cinci dintre cele 23 de filme propuse de România la premiile americane, din 1966 încoace, sunt regizate de Sergiu Nicolaescu, potrivit Academiei Americane de Film. În 42 de ani, din 1966 pânã în 2008, România a expediat peste Ocean 23 de pelicule care sã se batã pentru titlul de Cel mai bun film strãin, potrivit Arhivei Academiei Americane de Film, singura care deține lista tuturor propunerilor. În țarã, nici o instituție din domeniul cinematografiei nu deține aceastã evidențã, Centrul Național al Cinematografiei (CNC) având doar date din 1994 încoace.
Regizorul pe care l-am propus cel mai des americanilor e și cel care a pus monopol pe producția de film în anii 70-80, Sergiu Nicolaescu. Cinci dintre peliculele lui au ajuns peste Ocean, cu una mai mult decât bãnuia regizorul însuși: „Mihai Viteazul” (1971) „Osânda” (1976), „Ciuleandra” (1985), „Noi, cei din linia întâi” (1986) și „Orient Express” (2004).
„Credeam cã sunt doar patru. La trei dintre ele a venit un certificat din partea lor în care scrie cã acest film a reprezentat România. Eu nu știam cã filmul meu pleacã la Oscar, aflam din ziar sau mi se trimitea o diplomã. Eu filmam tot timpul, nu mã ocupam cu asta. N-am fost decât la trei festivaluri toatã viața mea! Oricum, sunt singurul român cu atâtea filme propuse, asta e cert”, spune Nicolaescu.

„De ce trag clopotele, Miticã?”, sabotat de grevã

În anii aceia, se rãspândise chiar un zvon cã Sergiu Nicolaescu s-ar numãra printre cei intrați în cursã. „La un moment dat, foarte multe ziare au preluat informația cã Nicolaescu ar fi fost nominalizat la Oscar, ceea ce nu era adevãrat. A existat o paginã cumpãratã de RomaniaFilm în «Variety», pentru promovare, dar nimic mai mult, era o simplã propunere”, povestește criticul de film Cristina Corciovescu.
Pe comisarul Moldovan nu-l egaleazã nimeni în aceastã chestiune, singurii care s-au bucurat de mai mult de o propunere (adicã douã) fiind Mircea Daneliuc, Lucian Pintilie, Nicolae Mãrgineanu și Nae Caranfil. Din cauza unei greve la aeroport, în primul an de dupã Revoluție – se aratã într-o notã a Arhivei Academiei - copia filmului „De ce trag clopotele, Miticã?” al lui Lucian Pintilie, n-a mai ajuns însã la juriul american. Ani întregi, aratã lista Academiei, ori n-am avut nimic de expediat ori nici un film din cele trimise n-a fost eligibil. Nici între 1977 și 1982, nici în 1991-1992 sau 2000-2001. Totodatã, deși „Marfa și banii” al lui Cristi Puiu figureazã ca propunere a României pe 2001 la CNC, nu apare și pe lista Academiei. La fel se întâmplã și cu „Hotel de lux”, în regia lui Dan Pița, care nu e trecut în arhiva americanã.

„Fiecare trimitea de capul lui”

Înainte de ‘89, sarcina de a ne face auzitã vocea la Oscar îi revenea RomânieiFilm, sarcinã transferatã ulterior CNC-ului. „Uneori, felul în care s-au fãcut propunerile era destul de aleatoriu și de în afara regulamentelor Academiei, plus cã responsabilitãțile se declinau de la Uniunea Cineaștilor la RomâniaFilm, de aceea cred cã multe filme nu erau luate în considerare. Abia de vreo patru s-a reglementat și la noi cât de cât acest sistem”, explicã Bujor Rîpeanu, autorul a numeroase studii și dicționare despre filmul românesc. În 2007, anul în care „4 luni, 3 sãptãmâni și 2 zile” al lui Cristian Mungiu devenise un concurent puternic la Oscarul pentru Cel mai bun film strãin, Mircea Daneliuc declara pentru EVZ cã, înainte de Revoluție, fiecare candida „pe barba lui”, un motiv bun ca propunerile sã fie invalidate: „Prin ‘90 și înainte, fiecare trimitea de capul lui, numai sã aibã bani sã punã plicul la poștã. Nu era nici o comisie care sã aleagã, știu doar cã aveai nevoie de o aprobare de la RomâniaFilm. Puteau sã plece și 200 de filme din România”.

„Oscarul e pentru filme de succes”

Ideea cã Oscarul nu preferã filmele sofisticate de artã îi încuraja pe cineaști prolifici ca Sergiu Nicolaescu. „De obicei, se lua cel mai puternic film din anul ãla, cu cel mai mare succes la oameni. Oscarul nu e un festival selectiv de filme de artã, e pentru filme de succes. Nu face atâtea diferențe între filme ca la noi. Nu în fiecare an se trimitea totuși, cã se considera câteodatã cã nu erau destul de tari filmele”, spune Nicolaescu.
În ultimii ani, un juriu format din Magda Mihãilescu, Eugen Atanasiu, Dana Duma, Cristina Corciovescu, Mihai Chirilov, Eugenia Vodã și Dinu Tãnase face selecția dintre toate producțiile lansate în țarã între 1 octombrie anul trecut și 30 septembrie anul în curs. Prin vot secret, se alege un singur titlu – „Restul e tãcere” al lui Nae Caranfil, de pildã, pentru 2008. O datã ajunsã pe masa Academiei Americane de Film, pelicula intrã în atenția unui comitet special desemnat, alcãtuit din circa 30 de „academicieni”, care voteazã în final cinci filme nominalizate, din cele peste 60 trimise de tot atâtea țãri.

„432”, la un pas de nominalizare

Nici unul dintre cele 23 de filme n-a fost însã mai aproape de statuetã ca „432”, care a beneficiat de o mediatizare foarte puternicã dupã Palme d’Or. „Înainte de 89, ce filme românești au intrat atunci pe piața din SUA și în atenția criticii, ca mãcar sã poatã râvni la o nominalizare?”, spune Bujor Rîpeanu. Însã chiar și atunci când toate rotițele marketingului funcționau perfect, când critica de peste Ocean îl dãdea drept favorit la Oscarul pentru film strãin, „432” a fost lãsat pe dinafarã. Explicația pe care au gãsit-o ulterior criticii revoltați e una foarte umanã. Majoritatea membrilor Comitetului pentru film strãin sunt foști profesioniști în cinema acum pensionați, care duc dorul poveștilor de largã respirație epicã, al filmelor despre rãzboi și Holocaust gen „Katyn” al lui Andrzej Wajda (pe care l-au selectat) și nu pun mare preț pe minimalismul noii generații de regizori, cum e Cristian Mungiu. Plus cã, speculeazã presa strãinã, cei mai mulți „academicieni” nu apucã sã vizioneze toate filmele înscrise. Dupã scandalul generat de absența lui „432” dintre nominalizați, Academia a operat câteva schimbãri în regulament, fãrã efect însã, deoarece anul acesta a fost ignorat tocmai „Gomorra” lui Matteo Garrone.


„Restul e tãcere” avea nevoie de lobby

Propunerea de anul acesta, „Restul e tãcere”, în regia lui Nae Caranfil, deși e în spiritul hollywoodian al filmelor de epocã grandioase, a intrat în cursã cu un mare handicap: lipsa unui distribuitor în Statele Unite și, în consecințã, a unui lobby pe mãsurã. În aceste condiții, șansele de a intra în cursã au fost extrem de reduse. Duminicã vom afla care dintre cele cinci filme rãmase în cursã își vor adjudeca statueta: „The Baader-Meinhof Complex”, cu Alexandra Maria Lara într-un rol secundar, „În clasã” (laureatul Palme d’Or, Franța), „Departures” (Japonia), „Revanche” (Austria) și „Vals cu Bashir” (Israel). Ceremonia de la Los Angeles va fi transmisã de HBO, de la 3.00, în noaptea de duminicã spre luni.

LISTA COMPLETA A PROPUNERILOR ROMANESTI LA OSCAR

1966 - Rãscoala (M. Mureșan)
1968 - Columna (M. Drãgan)
1969 - Rãutãciosul adolescent (Gh. Vitanidis)
1971 - Mihai Viteazul (S. Nicolaescu)
1973 - Veronica (E. Bostan)
1976 - Osânda (S. Nicolaescu)
1983 - Întoarcerea din iad (N. Mãrgineanu)
1984 - Glissando (M. Daneliuc)
1985 - Ciuleandra (S. Nicolaescu)
1986 - Noi, cei din linia întâi (S. Nicolaescu)
1989 - Cei care plãtesc cu viața (Ș. Marinescu)
1990 - De ce trag clopotele, Miticã? (L. Pintilie)
1993 - Patul conjugal (M. Daneliuc)
1994 - Pepe și Fifi (D. Pița)
1996 - Stare de fapt (S. Gulea)
1998 - Terminus Paradis (L. Pintilie)
1999 - Faimosul paparazzo (N. Mãrgineanu)
2002 - Filantropica (N. Caranfil)
2004 - Orient Express (S. Nicolaescu)
2005 - Moartea domnului Lãzãrescu (Cr. Puiu)
2006 - Cum mi-am petrecut sfîrșitul lumii (C. Mitulescu)
2007 - 4,3,2 (Cr. Mungiu)
2008 - Restul e tãcere (N. Caranfil)

Cred ca va fi o dezamagire pentru tine acest film....

Mihãileanu e mult mai slab decât Mungiu, Puiu și Porumboiu, nu mai vorbesc de Caranfil. Nu cred cã are mari șanse de nominalizare la Oscar decât dacã CONCERTUL va fi un film extraordinar.

cred ca cele 5 nominalizari sunt dovada meritelor avute de Sergiu Nicolaescu in istoria cinematografiei romanesti

desigur.

si nu nuami in istoria cinematografiei, in istorie in general. Trecuta, prezenta si viitoare.

de la Decebal la Traian Basescu.

Nici o nominalizre.
Cinci trimiteri.
De la noi la ei.
Care dovedesc cä avea prieteni sus-pusi.
(De parcä n-ar sti tot omu'!)
Deci, cele cinci trimiteri nu dovedesc nimic.
Da' nimic.

Mihai Viteazul, filmul românesc de Oscar

Evenimentul Zilei

EVZ v-a prezentat în exclusivitate lista celor 23 de filme propuse de România la premiile Americane. În 42 de ani, din 1966 pânã în 2008, România a expediat peste Ocean 23 de pelicule care sã se batã pentru titlul de "Cel mai bun film strãin", potrivit Arhivei Academiei Americane de Film. Sergiu Nicolaescu a regizat cinci dintre filmele trimise de România. Una dintre producþiile sale, "Mihai Viteazul" (1971), a fost desemnatã favorita cititorilor evz.ro, primind 29% dintre cele 3.536 de voturi exprimate. Podiumul este completat de "Filantropica" (2002), de Nae Caranfil, ºi de "4 luni, trei sãptãmâni ºi 2 zile" (2007), regizat de Cristian Mungiu. Vã prezentãm lista primelor zece filme, în ordinea în care au fost votate de cititorii noºtri:

Mihai Viteazul (1971, Sergiu Nicolaescu)- 29%

Filantropica (2002, Nae Caranfil)- 13,6%

4 luni, 3 sãptãmâni ºi 2 zile (2007, Cristian Mungiu)- 13,5%

Moartea domnului Lãzãrescu (2005, Cristi Puiu)- 6,1%

Restul e tãcere (2008, Nae Caranfil)- 6%

De ce trag clopotele, Miticã? (1990, Lucian Pintilie)- 4,6%

Columna (1968, Mircea Drãgan)- 4,5%

Osânda (1976, Sergiu Nicolaescu)- 4,1%

Noi, cei din linia întâi (1986, Sergiu Nicolaescu)- 3,7%

Glissando (1984, Mircea Daneliuc)- 3,5%

Vadim: "Nu stiu daca Sergiu mai poate face filmul <<Candele de zapada>>"

Invitat la postul GSP TV, Corneliu Vadim Tudor a profitat de interventia telefonica a lui Adrian Porumboiu pentru a-i propune fiului acestuia, Corneliu, sa regizeze pelicula <<Candele de zapada>>.
"Acum vreo patru-cinci ani m-a rugat Sergiu Nicolaescu sa-i scriu un scenariu despre Al Doilea Razboi Mondial. Am muncit ca un rob, m-am documentat minutios timp de cateva luni si am scris povestea asta, <<Candele de zapada>>, care este mai buna decat scenariul de la <<Triunghiul Mortii>>, celalalt film la care am colaborat cu Sergiu. Filmul a primit imediat sprijin financiar de la CNC, dar vad ca au trecut anii si nu s-a mai intrat in productie. Nu stiu daca in acest moment Sergiu Nicolaescu mai are capacitatea de a face un asemenea film, a fost si operat anul trecut, asa ca m-am gandit la Corneliu, un tanar foarte promitator. N-as vrea sa ma gandesc ca am muncit degeaba", a spus "Tribunul".

:lol:


:lol:

un anume OSCAR tot ar merita Nicolaescu
http://en.wikipedia.org/wiki/Out_of_...and_Recreation

sau un Oscar de la Hoya, suparat.