* * *

În ferești, lucrați din gheață
Stranii trandafiri...
Ne-a trimis, de dimineață,
Ziua musafiri.

Seară-i. Ușurat suspin:
Bîrfele-au murit.
Lîngă focul din cămin
Iar ne-am regăsit.

Lemnele trosnesc și-i cald,
Tu cu mine ești.
Luna rîuri de smarald
Toarnă în ferești.

Ai mințit și ai ascuns,
Ce-nțeleaptă ești!
Oboseala te-a pătruns,
Tu zîmbești. Zîmbești...

Gingașă înfiorare.
Visurile toate.
Dulce, calmă așteptare
Clipe nepătate.


(1847, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Dormi, nici zorii doară
Nu-și arată fața;
Stele ce-or să moară
Lăcrămează ceața.

Semn cocoșii dat-au,
Lung, de-a treia dată,
Clopote în sat au
Prins domol să bată.

Pe la margini are
Perna locul rece,
Trece dulce boare
Vîrf de tei s-aplece.


(1847, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Proaspătă-ți e bogat împletita cunună,
Florile tale parfumul în ea-și adunară,
Pletele așa-mbelșugate coboară,
Proaspătă-ți e bogat împletita cunună.

Proaspătă-ți e bogat împletita cunună,
Iar că puteri ucigașe tu ai în privirea senină,
Nu, eu nu cred că nu știi de-a iubirii lumină:
Proaspătă-ți e bogat împletita cunună.

Proaspătă-ți e bogat împletita cunună...
Inima prade-mi acea bucurie ce-i sfîntă:
Ție aproape, de sine își uită și cîntă,
Proaspătă-ți e bogat împletita cunună.


(1847, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Dorm ape, și frunzișuri în pădure tac;
Arată-și albii sîni rusălci cu plete grele;
Privindu-și luna chipul rătăcit pe lac,
În ceruri lebădă-i ce trece printre stele.

Pescarii adormit-au la vetre-nsomnorate;
Zefirul aiurează, pe nimenea trezind;
Arar, pe lîngă trestii, un pește greu se zbate,
Mișcînd oglinzi de-azur în cercuri de argint.

O pace-n care sunetele plin răsună,
Ea rămînînd adînc netulburată -
Chiar cînd privighetori s-au îmbătat de lună,
Chiar dacă-n ape iarba-i de rusălci călcată...


(1847, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Tot mai dormi? Eu roze două
Ți-am depus la prag de zori.
Printre picuri mari de rouă,
Jar prea tînăr în culori.

Scurtă-n primăveri furtuna...
Ceru-i pur și frunza-i crudă.
Stele, una cîte una,
Lăcrămează floarea udă.


(1847, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Giuseppe Ungaretti (1888 -2 iunie 1970)


(Dimineața
Mă iluminez
de (atâta) nemărginire)
&
Treziri
Orice clipă a mea
eu am trăit-o
altădată
într-o epocă profundă
din afara mea
Sunt departe cu memoria mea
în urma acelor vieţi pierdute
Mă trezesc într-o baie
de dragi lucruri obişnuite
surprins
şi îmblânzit
Urmăresc norii
ce se topesc încet
cu ochii atenţi
şi-mi aduc aminte
de câte un prieten
mort
Dar Dumnezeu ce este?
Şi creatura
înfricoşată
deschide larg ochii
şi primeşte
stropi de stele
şi multă câmpie
Şi se simte
din nou bogată
(...)
Tăcere
Cunosc un oraș
care zilnic se umple de soare
și totul e răpire în clipa aceea.
Am plecat de-acolo într-o seară.
În inimă dăinuia țârâitul
de greieri.
De pe puntea vaporului
alb lăcuit
am văzut
cum îmi dispare orașul
lăsând
un pic
o-mbrățișare de lumini în aerul mohorât
atârnând.
(...)
Totul am pierdut din ce era copilăria
Şi nu voi mai putea vreodată
Să mă dau uitării într-un strigăt.
Copilăria am înmormântat-o
În adâncul nopţilor
Iar acum, spadă invizibilă,
Mă separă de totul.
Îmi amintesc de mine că exultam iubindu-te
Şi iată-mă pierdut
În infinitul nopţilor.
Disperare ce fără preget creşte
Viaţa nu-mi mai este,
Oprită în străfundul gâtlejului,
Decât o stâncă de strigăte
( Totul am pierdut )
&
Ca piatra aceasta
îmi este plânsul
ce nu se vede
Moartea se plătește trăind
&
Fază de Orient, scris,27 aprilie 1916
În moalele ocol al unui surâs
ne simţim înlănţuiţi într-un vârtej
de muguri de dorinţă
Ne culege ca pe struguri soarele
Închidem ochii
pentru a vedea înotând într-un lac
infinite făgăduieli
Ne revenim pentru a marca pământul
cu acest trup
care acum prea mult ne apasă
(...)
prietene
poezia
este lumea, umanitatea
propria viață
înflorite prin cuvânt
limpedea minune
a unui ferment delirant
Când găsesc
în tăcerea aceasta a mea
un cuvânt
el e dezgropat din viața mea
ca dintr-un abis.
(Bun ramas)
Viaţa unui om(Vita d'un uomo),traducere,Constantin Ilie,Editura Paralela 45,2009

Miniver Cheevy, child of scorn,
Grew lean while he assailed the seasons;
He wept that he was ever born,
And he had reasons.

Miniver loved the days of old
When swords were bright and steeds were prancing;
The vision of a warrior bold
Would set him dancing.

Miniver sighed for what was not,
And dreamed, and rested from his labors;
He dreamed of Thebes and Camelot,
And Priam’s neighbors.

Miniver mourned the ripe renown
That made so many a name so fragrant;
He mourned Romance, now on the town,
And Art, a vagrant.

Miniver loved the Medici,
Albeit he had never seen one;
He would have sinned incessantly
Could he have been one.

Miniver cursed the commonplace
And eyed a khaki suit with loathing;
He missed the mediæval grace
Of iron clothing.

Miniver scorned the gold he sought,
But sore annoyed was he without it;
Miniver thought, and thought, and thought,
And thought about it.

Miniver Cheevy, born too late,
Scratched his head and kept on thinking;
Miniver coughed, and called it fate,
And kept on drinking.

Miniver Cheevy - Edwin Arlington Robinson

* * *

Visuri cîrd și roi de gânduri
Într-a cercului strînsoare –
Să tot curgă, rînduri-rînduri,
Lacrimi-lacrimi arzătoare.

Dorul inimii cerșește
Și cu lacrimi și-n pustiu,
Tot la drum ademenește,
Spre ce zare n-am să știu.

Nu știu ce-nțelesuri are
Și-a mă rupe n-am putere…
În tot visul, cîte-o floare,
Lacrimile – mîngîiere.

(1847, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Sufletului meu grăind,
Ia-mă-n visuri făr' de-ales
Lui ce vorbele nu prind
Va să-i fie pe-nțeles.


(1847, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

În ale mele visuri toate ești, respiri
Cu-aceeași scînteiere în priviri,
Același chip din trăsături subțiri,
Aceeași frunte-ncununată-n trandafiri,
Aceeași vrajă-n vorbe la-ntîlniri,
Același roi de tinere gîndiri…
În visurile mele, dragile-ți iviri
Asemeni sînt adevăratelor trăiri.


(1847, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Iarăși, înflorit în cînt,
Glasul tău mă-ngheață.
Părăsit de tine, sînt
Răzlețit de viață.

N-am știut cît chin mi-i dat
Și ce timp în van,
De-am iubit și alintat
Fata de țigan.

Și-au făcut în mine vatră
Vise deșănțate,
Să petrec sub cer, în șatră,
Zile, nopți turbate.

Pentru ce-n încrîncenare
Cade-mi gîndul tot?
Să iubești n-ai fost în stare,
Eu să uit nu pot.


(1840-1850, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Cald zefir, privighetoarea,
Glasu-i, crîngul blînd,
Licărul și legănarea
Apelor trecînd.

Clipe limpezi și umbrite,
Noapte – prag și hău,
Preschimbările vrăjite
De pe chipul tău.

Nori ținînd, spre irosire,
Jar și chihlimbar:
Sărutare și mîhnire,
Zorii… Zorii iar!...


(1850, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Robert Frost (1874-1963)

DRUMUL NEBĂTUT,1916
Două drumuri mi se arătară în pădurea aurie
Şi tare regretam că-mi fusese dat tocmai mie
Să aleg. Călător fiind, am stat acolo îndelung
Şi am privit departe pe cel ce dădea într-un crâng
Iar copacii îmi părură dintr-o dată întinşi la pământ.
După ce am apucat-o pe celălalt drum
Crezând că poate am ales mai bine acum
Căci parcă avea mai multă iarbă
Mi-am spus repede, în barbă,
Că sunt cam la fel.
În acea dimineaţă semănau atât de mult
Frunzele nu fuseseră călcate de demult
Oh, am pornit-o pe cel dintâi şi a doua zi
Deşi ştiam exact unde mă va opri.
Şi atunci m-am îndoit de el.
Vă spun toate acestea cu un oftat,
S-a întâmplat cândva, pe înnoptat,
În pădure două drumuri am văzut –
L-am apucat pe cel mai puţin bătut
Şi asta a contat.
(...)
MESTECENI
Când văd mesteceni aplecați, în dreapta, în stânga,
Strâmbi lângă arborii cu trunchi întunecat și drept,
Îmi place să-mi închipui că vreun băiat s-a legănat cu ei.
Dar numai legănându-se n-ar fi putut să-i lase
Așa, încovoiați, ca după o furtună de zăpadă. Sigur,
Adesea i-ați văzut încărcați din greu
Cu gheață, în diminețile de iarnă însorite,
După vreo ploaie. Scot clinchete din crengi
Când bate vântul, și capătă culori somptuoase
Când tremurând plesnește și sticlește smalțul de pe ramuri.
Curând au să-și și lepede în soare scoici de cristal,
În avalanșe spulberate peste crusta de zăpadă -
Atâtea cioburi mărunțite să se troienească-n jur,
Încât ai crede că s-a spart și prăvălit cupola cerului.
Povara lor îi trage-n jos spre mărăcinii - uscați de ger;
Dar nu se frâng, deși, dacă-au rămas încovoiați
Atât de multă vreme, nu se mai îndreaptă.
Le vezi trunchiurile arcuite astfel prin păduri
Ani după aceea, cu frunzele alunecându-le pe pământ
Ca niște fete care s-au lăsat pe brânci și își revarsă
În valuri părul peste față, să se zvânte-n soare.
Dar ce voiam eu să spun când Adevărul m-a întrerupt
Cu toată vorbăria asta cu furtuna de zăpadă,
E c-aș fi preferat să fi fost un băiat să-i îndoaie,
Când a ieșit s-adune vacile duse la păscut,
Băiat care nu stă să bată mingea, ca cei de la oraș,
Care se joacă doar cum a învățat el singur,
Vara sau iarna, joacă de copil însingurat.
Așa, unul câte unul, i-a supus el, toți copacii,
Dându-se uța-n sus și-n jos, în fiecare, iar și iar,
Până când le-a îmblânzit la toți înțepeneala,
Și i-a făcut mlădioși, pe toți - n-a mai rămas
Niciunul nestrunit. A învățat de mic
Că nu trebuie să înceapă jocul prea devreme cu-un copac
Prea tânăr, ca să nu-l îndoaie mult prea mult,
Chiar până la pământ. Și știe, întotdeauna,
Cum să se cumpănească-n crengile din vârf,
Cum să se cațere cu grijă, cu migală,
Așa cum umpli o ceașcă pân-la buză,
Chiar peste buză. Pe urmă se avântă
C-un zvâcnet, cu picioarele împinse în afară,
Și sfâșie pânza aerului până la pământ.
Și eu am fost un băiat care încovoia mesteceni,
Și mai visez și-acum c-am să mă întorc, să mai fiu iarăși,
Când obosesc să mai tot cumpănesc la gânduri
Și viața mi se pare o pădure fără de poteci
Unde îți arde fața și ți-o gâdilă funigei
Când freamătă atingându-ți-o, și un ochi îți plânge
Când se destinde o ramură și ți-l izbește.
Aș vrea să pot pleca o vreme de-aici de pe pământ,
Și apoi să mă întorc și s-o iau iarăși de la capăt.
Dar numai de nu m-ar pricepe soarta cum nu vreau,
Și mi-ar îndeplini dorința doar pe jumătate -
Să mă ia de aici și să nu mă mai întoarcă.
Pământul este locul cuvenit pentru iubire.
Nu știu unde-ar putea să fie un loc mai bun.
Aș vrea să mă tot cațăr tot mai sus într-un mesteacăn,
Mereu agățându-mă de crengi negre pe-un trunchi ca zăpada,
Spre cer, până când arborele nu mi-ar mai ține greutatea
Și și-ar pleca vârful să mă lase iarăși jos.
Ce bine ar fi - să urc așa, și să cobor.
Ce soartă minunată - să te legeni în mesteceni.
(traduceri,Mircea Ivănescu,Horia Gârbea)

Out of your memory, I will remove this day,
So that your helpless gaze can question in a drowse:
Where I did see the Persian lilac sway,
The little swallows, and the wooden house?

Hearing my name, you’re going to recall
Unnamed desires’ anguish in a snap,
And in despondent cities, you will stall,
Seeking the street, which isn’t on the map.

Chance letters left behind on a shelf,
A voice behind the door, so faint and brief,
Will make you think: At last, she’s come, herself,
In order to dispel my disbelief.

Anna Akhmatova

* * *

Frumoaso, în deșert, amestecat în gloată,
Mîhnit străbat un drum de liniște străin,
Căci parcă nu mi-i dat să te mai văd o dată,
Vrăjiții ochi ce ai de nicăieri nu vin.

Cînd te-am zărit, păreai în lumea-ne bolnavă
O mîndră zînă dinspre alte lumi venită.
Grăbite-s tinerețe, fericire, slavă,
Iubire, dor și vis. Tu, încă mai grăbită.

Lumină nouă-n ochii tăi strălucitori
Și adevăruri noi în ei mi s-au deschis,
Cum, după neagră noapte,-ngăduit în zori
Eu sînt să văd pămîntu-nvăluit în vis.

Prea dulce vis avui, sortit să nu-mi rămînă!
Iar în mîhnire gîndurile prinse mi-s,
Și-nsingurat pe drum eu tot aștept o zînă...
Mereu în față am lumina unui vis.


(1850, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Doarme lumea. Hai să mergem printre umbre în grădină.
Doarme lumea. Numai stelele veghează și lumină.
Ele însă n-or ajunge pîn' sub crengile în floare
Și n-or sparge cu sticlirea cîntul de privighetoare...
Nici privighetori afla-vor. Cîntul este pentru ele
Cum iubirea este-a noastră, focul este pentru stele.
Ori nu știi ce bucurie, prin iubire, am adus
Țărnii de sub talpă, negre, cum și-azurului de sus?
Mîini împreunate dulce, dulce inimii descînt
Din fiorul cel năvalnic, din străin și sfînt frămînt.
Inimilor - chiar de-aicea - la bătăi, altfel de număr,
Că-am ajuns, pe neștiute, noi cu umăr lîngă umăr.


(1853, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Un zvon oare viu mă-mpresoară
Sau stăruie-n jur amintirea
Grăbitei plecări de la mine, să doară
Mai mult pentru tine iubirea?

Aud cea din urmă sau doar îmi năzare
Șoptirea de-alin?... Nu credeam că-ai să poți.
Pe cale, o pîclă de colb încă-n soare,
Ci stins e de mult huruitul de roți.

Atîta... Și clipele ruperii rele
Se-ntoarnă în țărmul iubirii, să doară
În gînduri și-n toate bătăile inimii mele…
Zvon viu sau păreri mă-mpresoară?


(1853, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Nu pot să dorm și fac lumină. Dar să citesc?
Eu n-oi pricepe iarăși nici măcar un rînd.
Clipiri de lumînare priviri îmi ostenesc,
Năluci chinuitoare trec, șir, sub ochi și-n gînd.

De ce? Cu ce-am greșit? Făcutu-ți-am cît rău?
Și oare pedepsit pot fi și că-am gîndit?
De ce așa tăios mi-a revenit surîsul tău
Și ochiul tău mă cată așa de otrăvit?


(1854, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

A primăverii bucurie
De mers pînă la noi mai are.
Prin rîpi omătul întîrzie
Și sună înghețata glie,
Pe drum, sub roțile de care.

În miez de zi,-n pădurea rară
De tei, din deal, mai simți că-i soare.
Și sub mesteceni ca de ceară.
Doar coacăzul nu se-nfioară
Sub triluri de privighetoare.

Ci-n păsările călătoare
Noi tot avem bună vestire –
Sub zboruri large, rotitoare,
O mîndră fată-n stepe are
Obraz cu flori, flori în privire.


(1854, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Pe lângă Floppy...
(după Mihai Eminescu)

Pe lângă Floppy fără soft
Mereu am procesat
Mă cunoştea PC-ul tot
Tu nu m-ai accessat

Prin Windows încercam ades',
Te urmăream sfios,
Ca să te văd chiar "face to face".
Mi-ai arătat un DOS

Prin Microsoft te căutam
Să te printez un pic
Iar pe Email eu aşteptam
Măcar să-mi dai un clic

În Google tot am navigat
Prin Internet Explorer
Dar tu cu altul te-ai cuplat
Trei ceasuri pe Messenger

Nici noaptea nu pot să mă culc
Te urmăresc în Inbox
Pe tine rău te doare-n Bulk
M-ai şi Delete din Windows.

Chiar dacă astăzi m-ai rugat
Să mai încerc un Undo
Regret, dar prea te-ai Virusat
Şi te-am uitat, bolundo!

Renunţ de-acuma la Sign In
Că-n Chat-ul tău nu-ncap,
Mă mut şi în Recycle Bin
De-aceea-acum, Sign Up!

Tu ai călcat demult pe bec,
Nu-ntreb: How do you do?
Căci pentru tine nu am Back
Ş-am terminat. Thank you!

de un autor necunoscut

sursa: https://unimedia.info/stiri/-13801.html