Ghinionu' vostru cä n-are cin' s-o facä.

Nu, zau?:)
Deja am inceput:)

Precsiely my point. ;)

eu, uite ca o sa fie facuta, asa, de-a dracu':P ca doar n-om fi nici noi veniti de pe garla.

Pentru ca o parodie sä iasä, o conditie esentialä este întelegerea subiectului parodiat si respectul fatä de el, atitudinea de umor amiabil si inteligent - vezi Mel Brooks, despre a cärui "High Anxiety" Hitchcock a spus cä i-a înteles spiritul ca nimeni altul, sau Woody Allen, cu celebrele sale "transferuri de temperamente", sau Nae Caranfil cu "Frumos e în septembrie la Venetia" (n-am stiintä dacä Resnais i l-a väzut sau nu). Altfel, dacä pornim de la premisa "hai sä ne râdem de äia cä ce prosti e", nu facem parodie ci mascaradä de nivel Garcea. Nu aduce nici un fel de atingere subiectului, ci doar propriilor realizatori, prin felul în care-i compromite.

nu neaparat in stilul lui Mel Brooks, foarte agreat de mine, dealtfel.
ci, mai degraba, parodie de genul celor din "Naked Gun", cu Leslie Nielsen:)
adica un umor sanatos, fara menajamente.
pentru ca daca incepem, prin parodiere, sa ridicam un alt cult al personalitatii, n-am facut nimic.
parodia asta trebuie sa fie dura, uneori chiar grosiera, pe masura rudimentarismului minimalistilor.

Cate asemenea momente exista in toata istoria cinematografiei mondiale?
Pentru 10 ani de cinematografie intr-o tara care nu e mama tuturor monumentelor artistice, o capodopera ( "432" ) si alte cateva filme "doar" excelente eu zic ca nu-i rau deloc.
O replica geniala nu tre' sa fie neaparat desteapta in sine, ci poate fi desteapta prin relevanta. Balbaiala unui cretin de obicei nu spune nimic, dar poti sa ascunzi ceva in spatele ei care sa-i dea o greutate enorma.
Cat despre momentele de o intensitate emotionala astronomica, eu nu cred ca am trait mai mult 4 sau 5 in toata viata mea de cinefil. Cred ca ar intra aici un "Blue Velvet" , un "Antichrist" , un "A Clockwork Orange" ... si intra categoric in compania asta selecta si "432" cu scena din hotel, cand se oracaie Vlad Ivanov. Faza asta ma poate electrocuta numai din memorie.
Oricum, alte secvente tari, dar totusi din alt registru, cu bataie indirecta, care trec intai printr-un filtru rational intai, sunt : "Nu te parasesc iubire" , "Dictionarul" , " partida de tenis" , melodia de la final (!) - din "Politist, adj. " ; cina si episodul din baie... tot din "432" ; din " ... Lazarescu" cam tot personajul e un tour de force emotional, dar in special primul control din spital... etc.

Nu mä refeream neapärat la stilul lui Mel Brooks; l-am dat ca exemplu de întelegere a subiectului parodiat (conditie sine qua non); tocmai de-aia m-am referit si la Woody Allen, si la Nae Caranfil - ca sä nu mä cantonez doar la viziunea brooksianä.
Cât despre comedioarele lui Leslie Nielsen, sunt taaaaare släbute. Abia dacä m-au fäcut sä zâmbesc, primele. Conceptul äla prinde în raport cu filmele de gen (actiune, thriller, romantic, SF, horror, etc.), fiindcä alea sunt pline de clisee clar definite, care pot fi parodiate comod si ieftin.
Altminteri, parodia este cel mai bun antidot contra cultului personalitätii - prin însäsi esenta ei. Dacä el existä, îl reteazä elegant; dacä nu existä (ca în cazul de fatä), poate avea un eventual rol profilactic.
De asemenea, parodia durä si grosierä, pe mäsura rudimentarismului acelor filme de consum si gen, ori chiar cu veleitäti "de artä", cäzute în penibil (multe horroruri si sf-uri recente, romance-uri zaharisite, thriller-uri lesinate, family movies dulcege, etc. - sau, la noi, nicolaestii, saizestii, cärmäzanii, barnele), e un pariu pierdut. Adicä, faci misto de ceva deja compromis, de ceva ce e un misto involuntar în sine. Ar iesi niste scârbosenii redundant-vulgare si färä pic de haz, a la Judd Apatow si Aaron Seltzer.
Altminteri, o parodie elevatä si rafinatä, pe mäsura elegantei si a subtilitätii minimalistilor, ar fi binevenitä! Desigur, nu din partea celor de pe gârlä (mi-e lesne sä-mi imaginez bancurile hähäite si triviale, gen crâsmä de cartier, din niste asemenea mistocäreli - deja s-a si gräbit unu' sä se ilustreze pe-aici, l-am trimis la azil cu cataplasmele si clismele lui cu tot, sä gângäveascä acolo-n voie), ci dintr-a unor cineasti comici care înteleg subiectul parodiat, nu se uitä la el hlizindu-se ca proasta-n bâlci.

Aseara la "Cinemas" s-a dicutat despre "Noul Cinema Romanesc"si despre perceptia generala a "filmului fara miza",concluzie finala dezamagitoare a spectatorului "de rand","ocazional",dar nu numai.Adica de la "Marfa si Banii" al lui C.Puiu incoace.
In linii mari...

Invitatii lui F.Barbu au fost A.L.Serban si R.Radulescu,scenaristul-regizor.Timp de aproape o ora s-a incercat sa se inteleaga de ce e perceput astfel,dar si preferintele cinefilului roman contemporan; stari de fapt ce s-au dovedit a fi strans legate una de cealalta.A.L.S. a spus ca orice totalizare vizuala (cinematografica),a ceea ce inseamna "miscare" implica "actiune",asa ca "miza"este un rezultat al actiunii.Altfel spus ,aceste perceperi ,teoretic,sint gresite.R.Radulescu spunea ca cinefilul roman e un "fan al genurilor cinematografice" si ca asta poate fi cauza reticentei lui in fata "Noului Film Romanesc" - care nu se incadreaza in recognoscibile genuri.

Concluzia,la care nu s-a ajuns,sau care a fost prea sugerata este : "Noul Cinema Romanesc" e "neinteresant";"facil";"doar un succes de stima pentru cineast",s.a (aici am citat din reactii ce mi-au ajuns mie la ureche),doar prin raportarea lui inadecvata,nejustificata,la cinema-ul comercial american.


Voi ce credeti?



"My darling... i am not a drunker,i am a drunk!"
Ray Milland - The Lost Weekend ,de Billy Wilder

nu, asta e o vrajeala, un pretext.
e penibil ca se incearca aceasta diversiune, ceva de genul: spectatorul e indobitocit de cinemaul american si de aia nu-i place de noul val romanesc.
noul cinema romanesc a fost supraevaluat si este inca, defectele sale sunt trecute sub tacere, are o sustinere media hipertrofiata bazata pe un patriotism ipocrit, conform caruia nu trebuie "sa ne denigram valorile".
e un cerc vicios: criticii romani isi fac nume ridicand un soclu imens noilor cineasti, iar acestia din urma devin adevarati monstri sacri datorita cronicilor fastuoase ale primilor.
fiecare isi creeaza celebritatea pe spinarea celuilalt.
toata lumea are de castigat.
mai putin "spectatorul neavizat".

Keepwalking@

Tu chiar crezi ca spectatorul roman nu e ghiftuit (si pare ca nu se mai satura!)de cinema-ul comercial american ,drept pt.care nu mai accepta alternative?
Ca asta-i o realitate dureroasa.
Zica-mi-se orice!
Si chiar crezi ca "Noul Cinema Romanesc"este "supraevaluat"?Cred ca nu axista acest "cerc vicios"despre care tu vorbesti,ci doar o incercare ,din rasputeri,de popularizare a noilor filme romanesti,fie ca ele vin din partea cineastilor sau criticilor.
Cat despre "spectatorul neavizat",crezi ca-si face o favoare refuzand sa mearga la filme romanesti?
De ce?
De ce nu-si face o defavoare?


"My darling... i am not a drunker,i am i drunk!
Ray Milland - The Lost Weekend ,de Billy Wilder

si cu ce alternativa vine "noul val" la avalansa tridimensionala americana?
cu filme sonorizate prost, cu imagini cenusii, cu decoruri dezolante?
sa presupunem ca publicul ar inghiti aceasta aparenta.
dar ce ar descoperi in spatele ei? exista vreo filozofie adanca care sa compenseze aceste carente tehnice? vreo emotie puternica, vreo traire vesperala, vreun mesaj profund?
cate filme minimaliste poate inghiti un spectator obisnuit? unul, poate doua!
in rest, vrea si el un film la care sa se relaxeze, sa iasa cu prietena, sotia, prietenii, parintii, etc.
la ce film sa se duca o familie obisnuita, sambata seara? la "felicia, inainte de toate" sau "cea mai fericita fata din lume"? tu ti-ai lua familia sa mergi la astfel de filme? eu, nu.

De fapt,da-mi voie se reformulez ultima remarca...!
De ce ar fi defavorizat "spectatorul neavizat",in solidaritatea reciproca cinast - critic?


"My darling... i am not a drunker,i am a drunk!"
Ray Milland - The Lost Weekend ,de Billy Wilder

pentru ca, de pe o parte, i se inoculeaza sentimentul ca e prost.
eu cred ca nu putem nega existenta unor spectatori cu un grad inalt de cultura, care nu agreeaza filmele "noului val".
spun asta pentru ca s-a incetatenit intr-un fel ideea FALSA ca cei carora nu le place minimalismul ar fi niste idioti ghiftuiti de americanisme ieftine.
nu, mai sunt si oameni care au vazut filme bune la viata lor si, cu toate astea, nu reusesc sa rezoneze la stilul asta de a face film.
ei bine, un astfel de om cultivat, atunci cand citeste o cronica psalmodiatoare a lui gorzo vizavi de un film mediocru, nu poate decat sa incerce senzatia luarii peste picior, a jignirii propriei inteligente.

minimalismele sunt premeditate sa aiba in primul rand succes la festivaluri asa ca implicit ocolesc cu grija orice subiect comercial. in goana lor dupa "originalitate" sunt nevoite sa abordeze subiecte de nisa. subiectele de nisa nu au avut si nu o sa aiba niciodata succes la marele public. nu mai vorbesc de eroii care sunt de fapt anti-eroi, sau de dialoguri (care sunt de fapt anti-dialoguri), morala, etc. . in timp ce americanii lupta sa salveze lumea, romanii pierd trenul, daca intelegeti ce vreau sa ma exprim.

filmul, indiferent de curentul in care se inscrie, este o poveste. minimalismul e doar staniolul, ambalajul. poveste ca p#la = din p#la spectatori. matematica elementara.

am un prieten compozitor si orchestrator. si asta se mai extaziaza, "auzi acolo sunetul de orchestral cum intra, si cinelele alea, ah, uh". inutil sa mai explic, ca per total melodia e ca p#la.
asa si cu criticii nostri. se masturbeaza la tot felul de aspecte dar publicul obisnuit este insensibil la cinele. Ma amuza, tot vorbesc astia de spectatorul roman, care e de vina. Ba, da ia luati-va rahaturile si vindeti-le la export, ce va tine cineva de penis? Hai marsh.

si mai e o chestie.
uite, zilele trecute mi-am propus un mic "portret Tarkovsky", vazand Andrei Rubliov, Calauza si Oglinda.
nu stiu ce operator a avut omul asta, dar cu siguranta a fost unul fantastic!
apoi, scenariile: extrem de consistente!
si sunt filme cu bugete minime, ca si minimalistele noastre.
diferenta e ca Tarkovsky avea substanta cu adevarat, acest regizor traia fiecare secunda din filmul sau!
ei, pana vad si la cineastii nostri aceasta implicare afectiva profunda in opera lor, pana nu vad si simt ca fiecare fotograma inseamna o sinapsa utilizata la maxim, nu pot sa le dau credit.

Nu cred ca i se "inoculeaza sentimentul ca e prost",ci i se aduce la cunostinta ca mai exista si altceva - ca multi inca mai au nevoie sa li se spuna asta.
Iar...
"incetatenirea asta a unei idei FALSE",despre care tu vorbesti poate fi interpretata si ca un demers al acceptarii" noului" (asa cum il consideri tu) in detrimentul" vechiului",de care ne-am saturat cu totii,nu?

Oricum,te-ai facut inteles.


"My darling... i am not a drunker,i am a drunk!"
Ray Milland - The Lost Weekend , de Billy Wilder

sincer, chiar nu cred ca "vechiul" era atat de stupid incat sa fie neaparat nevoie sa fie inlocuit de "nou".
am revazut alaltaieri "Proba de microfon", pe tvr3.
jucat foarte natural, vivace, inteligent, cu umor, cu mici "soparle" la adresa regimului, cu poveste, cu dialoguri alerte.
cred ca se facea cinema bun inainte de 89 cel putin in aceeasi proportie ca si azi.

SMC,

ma intreb de ce la dezbaterile astea nu este invitat si un distribuitor sau cineva de la radef sau cine mai are acum cinematografele in subordine.
sa zica ala cum isi pune mainile in cap cand ii vine un film romanesc in sala de proiectie!
oricum, sunt convins ca la aceasta sesiune cnc se vor gasi bani pentru absolut toti reprezentantii "noului val", ca sa taca toata lumea si sa nu mai sara la gatul cnc-ului nemilos si corupt.
si, uite-asa, se vor mai duce cateva milioane de euro intru satisfacerea orgoliilor.

Keepy...

"Filmele bune de dinainte de '89 nu fac cinste cinematografiei romanesti,ci dimpotriva,subliniaza
slaba calitate a acestuia" - Mircea Dumitrescu
Se poate sa fi parafrazat,nu mai stiu exact.



"My darling... i am not a drunker,i am a drunk"
Ray Milland - The Lost Weekend ,de Billy Wilder