Părerea mea. :D
 

Total împotrivă, atât a pupicuriştilor care-au sufocat acest forum, cât şi a acestui "om". :|

Stabilitate, Echilibru, Competenţă, Toleranţă, Bun-simţ, Umor, Înţelegere, DRAGOSTE ŞI PASIUNE PENTRU FILM, de toate acestea are nevoie acest forum, gândesc eu (şi probabil că mi-s singura).

Tu nu stii ce-i aia film. =))

On-topic, please.
Sä mute cineva cele patru mesaje de mai sus, vä rog - în Condicä: #426-8 la "Reprosuri pentru moderatori", iar #429 la "Offtopic Asylum".
Eu nu mä mai pronunt. Case closed.

FIXED!

On: Da, cred in Dumnezeu,pentru ca am nevoie sa cred in cineva,in ceva. It makes me feel better. In plus,pun pe seama lui faptul ca am primit viata si ca inca sunt in viata.

O fi, dar explicatia ei e foarte atacabila de "tabara" ateista. Pana la urma asta e unul din argumentele lor (noastre?) de baza: necesitatea de a crede in ceva, precum necesitatea de a-ti explica aparent inexplicabilul, precum nevoia de a crede in ceva dupa moarte (a se asocia cu frica de moarte, adica cu frica disparitiei sub orice forma). Aceste necesitati, si nu numai, au dus, ar spune un ateist, la aparitia conceptului de Dumnezeu (sau a conceptului de zeu in general dupa cum s-a putut observa la vechii romani, greci, egipteni si mai toate populatiile acelei perioade). Ori daca ar fi asa, cu ce e diferit un credincios fata de un copil ce-si imagineaza un partener de joaca doar pentru ca are nevoie de asa ceva? Sau chiar de un bolnav mintal care isi imagineaza de asemenea lucruri/persoane de care ar avea nevoie? Ori nu asta defineste un credincios, nici macar nu-l caracterizeaza.

Un credincios in adevaratul sens nu crede in Dumnezeu pentru ca e necesar sa creada in cineva sau in ceva si pentru ca lucrul asta il face sa se simta bine. El crede pentru ca stie ca Dumnezeu exista, nu pentru ca ii e necesar ca el sa existe.

Cred ca singurul care mi-a raspuns este Liviu.

Cred ca Pit se referea la partea cu ALS. Nu am spus ca sunt un credincios in adevaratul sens al cuvantului,m-am certat de prea multe ori cu Dumnezeu ca sa afirm asta si probabil candva imi voi primi pedeapsa si ma tem de acea zi. Probabil asta ma defineste ca fiind membru al taberei credinciosilor,faptul ca imi este frica de el. Cred in el pentru ca vreau sa cred ca exista si simt ca exista ceva mai presus de noi care ne vegheaza, insa credinciosii absoluti pun pe seama lui toate lucrurile bune care li se intampla in viata, in timp ce eu cred ca omul este responsabil in mai mare parte pentru norocul lui decat Dumnezeu,norocul sau ghinionul si-l face in principiu cu mana lui. Sarbatoresc sfintii,mai tin post din cand in cand,mai frecventez Biserica. Cred si in viata dupa moarte,sigur,intr-o alta forma, dar sufletul nu ti-l pierzi niciodata.De moarte nu mi-e frica, mi-e frica doar de ce se intampla dupa ea, de locul unde voi ajunge si de ce se va inampla cu persoanele care m-au iubit si care au ramas pe pamant.

Imi amintesc cand eram mica si ii spuneam mamei ca nu pot crede in ceva ce nu pot vedea si ea imi spunea ca fara el nu as fi venit pe lume,ca lui ii datorez totul si sa nu ii pun existenta la indoiala. Am primit o educatie crestina si am invatat sa cred in el fara a pune prea multe intrebari, dar diverse evenimente m-au facut sa cred de asemenea ca Dumnezeu din cand in cand doarme si nu ne asculta tot timpul. De aceea spun ca am nevoie sa cred in el,daca nu as face-o,as fi convinsa ca lumea e pierduta si ca nu mai avem nicio scapare.

Asta pentru ca ai pretentii prea ridicate de la niste fiinte imperfecte. Modelul crestin e un IDEAL, adica ceva ce nu poate fi atins niciodata decat in inchipuire. Asta inseamna ca e inutil si trebuie abandonat? Nicidecum. Nu stii ce frumos ne explica Tolstoi in "Sonata Kreutzer" ? Cand vrem sa trasam o linie dreapta cu mana libera ne ghidam dupa un model perfect (din imaginatia noastra) sau aproape perfect (practic; o dreapta trasata cu mijloace tehnice) desi stim ca oricat ne-am stradui nu ne vom apropia de el decat, cel mult, asimptotic. Totusi, e incontestabil ca asta e cea mai buna metoda de a ne indeplini scopul.
Voi, ateii/agnosticii mergeti,cum ar veni, pe principiul "daca nu-mi propun nimic, n-am cum sa dau gres" . Voi nu incalcati nimic pentru ca nu aveti ce sa incalcati.

(Ma extrag incetisor din subiect, dupa asta. )


@ALS - "trendul la moda", printre "emancipati".
Fiecare cu trendul modei sale, ca sa zic asa.

(In Romanica sint 200 de ani de cind tot frecam la antagonisme chinuindu-ne, zadarnic, sa ne nastem. Si nu se prea intrevad semne de oboseala ale vreunei tabere. O sa ne toot invirtim in cercul asta strimt - nici unii, nici altii, nu vor nici sa moara, nici sa se predea. Aceleasi false probleme se reclicleaza la nesfirsit, cu fiecare generatie care inhaleaza aerul statut al locului... unde nu s-a intimplat nimic.)

Cum o fi aratind lumea pina sa apara -ismul cu acidulatia-i strerilizanta? S-ar spune ca multe lucruri au fost bune pina sa le strice... mama lui!


Cu plezirul.

Eu nu prea ma pot bucura plenar, hedonistic, aici & acum, daca simt ca am ramas singur, doar cu imanentismul simturilor mele. Am nevoie de un sens (chiar daca nu neaparat religios) care sa le faca sa respire intr-o dimensiune mai vasta decit mine insumi (daca se poate inchipui asa ceva, evident! :D ) Da' poate sint io defect. Vreau sa ma bucur hit et nunc, ca orice hedonist, dar ca s o fac tre' sa ies din simturile mele in ceva mai inalt decit ele (care sa le pastreze, dar sa le dea o anumita calitate, ca sa zic asa ).


'non-evidenta' dumnezeirii" - in cazul meu, nu era a dumnezeirii (mi-am pierdut credinta de ceva ani - probabil ca aveam deja alti prea multi de nihilism la activ cind am intilnit-o), ci a non-evidentelor care nu au nici o problama sa existe (inclusiv in stiinta noastra cea mai avansata - si eventual atee ori agnostica), desi sint non-evidente. Deci nu era un <<'argument' pt credinta>>, era doar un argument (impotriva suprematiei simturilor, in general). Altfel, si eu sint de parere ca credinta tine (si) de temperament (de aceea disputele "cu argumente" sint daca nu inutile, in orice caz interminabile... Si la sfirsit, fiecare preopinent pleaca tot cu ce a venit de acasa - discutiile despre cum se formeaza gusturile si credintele cuiva sint aporetice din start, si e foarte greu sa te misti prin complicatia lor...)
Ma irita insa sa-i vad pe intoxicatii cu epidemia de idei (ateiste) primite (de-a gata), oameni-turma facind apologia individului dinlauntru unor covingeri despre care ignora ca sint mai mult ale vremurilor (sau cel putin ale mediilor) in care traiesc decit ale lor insile. Azi urasc religia si detesta crestinismul. Alaltaieri, daca ar fi trait (sa spunem, la anul o mie), sigur ar fi fost crestini. Din aia care oamoara cu pietre.






Sa fii sigur de asta! Eu n-am vrut decit sa spun ca enormitatile lui erau... enorme (si nu trebuie luate in alb). In rest, omu' era genial, fireste. :)

In Romania la moda e credinta in flacara violet, in vrajitoare si in Basescu.
Ateismul si agnosticismul sunt stigmatizate public.

mai bine aşa decât să declari una şi să faci alta. şi apoi să te scuzi cu "dumnezeu e bun şi iartă", zicând că îţi pare rău, regreţi ce ai făcut şi gata eşti curat ca lacrima., că te-ai pocăit şi dumnezeu ţi-a iertat.
o întrebare pentru tine, federico: când ai fost ultima oară la biserică?

"Dumnezeu e mort! Şi mort ramane! Şi noi l-am ucis! Cum sa ne consolam noi, ucigasii ucigasilor? Tot ce-a avut lumea mai sfant şi mai puternic pana acum isi varsa sangele sub pumnalele noastre, – cine oare ne va sterge de acest sange? Cu ce apa ne-am putea spala? Ce sarbatori ale ispasirii, ce jocuri sacre va trebui sa inventam? Oare maretia acestei fapte nu-i prea mare pentru noi? Nu trebuie sa devenim noi insine zei, doar pentru a parea vrednici de ea? N-a existat nicicand o fapta mai mare, si oricine se va naste in veci dupa noi isi va avea locul, datorita acestei fapte, intr-o istorie superioara oricarei istorii de pana acum!"
Si apoi nebunul din fabula lui Nietzsche spune despre biserici ca acum nu sunt decat cavourile si mormintelele lui D-zeu.

Cu toate ca e atacat pentru "erezie", Nietzsche abordeaza tocmai tema asta a credintei in D-zeu din constiinta umana, a pierderii ei si a consecintelor asupra moralitatii umane ale acestui fapt.. "Dumnezeu e mort" nu trebuie interpretat literal, cum am vazut ca s-a facut pe topicul "Agora", e vorba de conceptul uman de dumnezeu.
Ideea lui Nietzsche e ca datorita extinderii cunoasterii umane, dumnezeul timpului nostru (religia), nu mai reprezinta o sursa de cunoastere, e depasita, daca vrei. Pentru ca D-zeu a fost folosit in trecut mai mult pentru a explica lumea din jurul nostru. E diferit de zilele noastre, cand D-zeu e un concept ce tine de spiritualitate. Ei, si tocmai asta se intreaba omul asta. Ce se va intampla cu omul nou, ce se va intampla cu spiritualitatea sa, cu simtul sau al moralitatii, ce se va intampla cu conceptele de bine si de rau? Cum va evolua omul?
El nu era doar sigur ca aceasta evolutie se va intampla, ci era convins ca deja incepuse din timpul sau, iar pericolul pe care Nietzsche il vedea pentru om era nihilismul. Si pe buna dreptate, as adauga eu. E normal ca daca il vezi pe dumnezeu ca pe un concept uman, urmatorul pas ar fi sa vezi conceptele de bine si rau ca fiind tipice tot omului si limitelor sale.
Daca admiti posibilitatea inexistentei lui D-zeu, admiti posibilitatea mortii ca un sfarsit al constiintei tale. Si datorita comoditatii vietii vesnice propovaduite de religie, trecerea la un asemenea nou concept va crea disperare si nihilism. De aceea, a militat pentru cautarea unui set de valori mai profunde si mai ancorate in noua lume, decat valorile crestinatatii.
Ce nu a anticipat, cred eu, Nietzsche e ca omul va gasi un alt D-zeu, dupa ce il va fi omorat pe cel vechi. Iar vorbim metaforic, asa ca nu va infierbantati. Adica se poate ca noul om il va aseza pe D-zeu intr-un spectru ce tine doar de spiritualitate, si va separa de acesta tot ce tine de realitatea fizica. Astfel va recunoaste credinta ca nefiind o sursa de cunoastere, dar va evita si pericolul nihilismului, pentru ca se va evita conceptul de moarte permanenta. Un exemplu ar fi acei oameni care sunt religiosi, dar accepta teoria evolutiei, sau teoria big bangului, si chiar mai mult, imbina aceste noi informatii despre lumea fizica cu credintele lor personale.

In fine, eu cred ca a avut dreptate ca a spus ca d-zeu e mort, referindu-se la acel d-zeu arhaic.
Eu tin minte de la orele de religie, cand faceam cu preoti, si cum eram efectiv spalat pe creier, ca ortodoxismul e cel mai tare, singura credinta adevarata, etc., ca ateii sunt satanisti, ca papa e satanist, ca ABBA scris nu stiu cum insemna nu stiu ce, tot satanist, si ca, in genere, cei care ataca crestinismul, cum e Nietzsche, e fie satanist, fie nazist, care e tot satanist, fie comunist, si da, tot satanist. Important e ca toti erau satanisti, si mi-am trait copilaria cu frica de satanisti, de codurile de bare, si de ABBA.
Am mai crescut, am mai citit, am ascultat ABBA, si pot spune acum ca nu noi l-am ucis pe D-zeu, cum zice Nietzsche, ci D-zeu s-a sinucis. [iar vorbim metaforic... nu, nu cred ca entitatea divina s-a sinucis, ci doar conceptuld e d-zeu asa cum a fost transmis in 2000 de ani de crestinism, a reusit sa se autodistruga]

"Dumnezeu e mort!" (Nietzsche)
"Nietzsche e mort." (Dumnezeu)

Stiu cä-i clasicä, da' nu stricä sä ne-o amintim din când în când... ;)

Da, e clasica si e buna. Am ras si eu cand l-am auzit.
Dar, diferenta e ca pe D-zeu nu l-a auzit nimeni spunand asta despre Nietzsche. :)

Unii poate l-au auzit.:D

Nu neapärat pe asta.
Pe altele, sigur.
Nu neapärat cu urechile (externe, mijlocii, interne - sau metaforice).
Mai existä si alte organe auditive.
Mai... impalpabile. ;)

Propun de-un sacrificiu : sa ardem cateva boabe de fasole, orez, cartofi ce aveti strans peste iarna. Si sa ne imbunam gandurile.

In mesajul lui Marius e ceva legat de nihilism... zic asa fiindca n-am citit .. l-am saltat doar asa cu un ochi..

O forma de nihilism de tip determinist era si pe vremea lui Buddha . Un cult impotriva cui, Buddha s-a impotrivit.

Acuma ca vine vorba de Dumnezeul crestin, tare mi-a placut Steinhardt

De ce generalizezi? Faptul ca exista acest aspect si implicit ignoranta, proasta-intelegere, nesimtire sau mai-stiu-eu-ce, nu defineste crestinismul. Nu asa gandim noi, sau cel putin cei care il inteleg cu adevarat.

Nu cred in biserica vazuta ca mediator al relatiei cu Dumnezeu, deci nu merg. E buna biserica dar are functii destul de diferite fata de cele pe care i le atribuie unii (sau uneori chiar autoatribuie).