mie mi se pare prea simplu, prea simplu în sensul că kiarpstami mi se pare un tip ceva mai sofisticat de atît. filmele lui proprii o demonstrează. nici filmele lui nu au aderenţa aceea de scotch-contra-muştelor la lumea fictivă a filmului. acum cîţiva ani, cînd am văzut prima oară "the taste of cherry", m-am enervat cumplit. verdictul era simplu: hybris regizoral. mă gîndeam: cum poate nesimţitul ăsta, care m-a lăsat pe mine să mă agăţ de ce puteam, adică aproape nimic, ca să "intru" în ficţiune, să vină la sfîrşit să-mi arate crew-ul? înţelegeam să facă asta cineva care te-a ţinut în suspans, care te-a cufundat în ireal cu riscul de a te îneca, dar ăsta, cu mijloacele lui mizere, are tupeul să creadă că am nevoie de dezvrăjire, eu care un film întreg a trebuit să mă conving singură că acesta e un film, nu o bătaie de joc? cred că am pe undeva textul, e foc şi pară :))
acum nu mai cred la fel, dar revenind. mie nu-mi vine a crede că kiarostami devine brusc sceptic la abc africa, cînd el a fost sceptic all the way pînă atunci. nici nu-mi vine a crede că la abc africa el conştientizează acest scepticism, de unde pînă atunci acesta era o tendinţă oarbă, nearticulată de manifestare a cretivităţii lui. chiar aşa idiot nu mi-l închipui.
în plus, laissez-faire-ismul ăsta nu e o chestie aşa nouă, despre virtuţile lui neprogramatice o fi ştiind şi kiarostami, mă îndiesc că rupea gura tîrgului cu asemenea videoreportaje. îmi imaginez că regizorii nu stau toată ziua cu ochii în ecran, să vadă ce au mai scornit colegii lor, dar docuri în modul acesta s-au mai făcut. docul acesta e mai mult lasă-mă-s'te-las, hai să facem un efort şi după aia fiecare la casa lui.
cu "măcelăritul" nu sunt de acord. benning măcelăreşte? de benning te rogi să mai măcelărească :)) . glumesc.
despre scorsese am crezut mult timp că e mai bun ca cinefil decît cineast. are o fundaţie care a restaurat multe filme interesante din multe puncte ale globului. apoi am văzut a borrowed life, unul dintre filmele despre care acesta zice că este în top 10 cele mai bune ale anilor 90 şi mi s-a părut meh. deci nu ştiu ce să spun cu scorsese. deşi mă simt solidară cu suferinzii de peste tot, eu nu pornesc în entuziasmul meu faţă de filme cu tematica lumii a treaia cu acelaşi bagaj d vinovăţie cu care pornesc ei, acolo. deci nu ş ce să zic.

Page one (2011)

Documentarul pune in discutie soarta jurnalismului traditional in epoca internetului.
Mari ziare ca NY Times si Washington Post, adevarati watchdogs of democracy, modele pentru jurnalismul din toata lumea, sunt astazi in declin. Inchid zeci de birouri si concediaza sute de angajati.
Media tine tehnologie si trebuie sa se schimbe odata cu aceasta. Site-urile de stiri, blogurile, retelele sociale, marile companii care isi fac reclama pe internet, micile anunturi care au fost preluate de siteuri specializate, toate astea duc la falimentul presei scrise.
Problema e ca blogarii sau hakerii (vezi Wikileaks), din fotoliul lor de acasa, nu vor putea inlocui niciodata reporterii, acum pe cale de disparitie, care transmit stiri din zone de coflict si de acolo unde au loc evenimente importante, sau pe cei care fac investigatii, asa cum faceau Bernstein si Woodward pe vremea Watergate-ului.

Asta e singurul film din programul festivalului Cinepolitica la care incerc sa ajung:
http://www.cinepolitica.ro/ro/film/141

În cadrul campaniei castriste de îmbunătățire a educației, cinematografele ambulante au ajuns și în zonele rurale și greu accesibile ale Cubei. Primul film văzut de cei ce locuiau în zona montană din provincia Guantanamo a fost Modern Times.

Por primera vez (1969), de Octavio Cortazar:

semnalez, mai cu seama metalistilor, daca nu sunteti deja la curent, doua you must see documentare, Metal: A Headbanger's Journey (2005) si Global Metal (2008). autorul, Sam Dunn, antropolog si metalist, face o incursiune in lumea Heavy metal-ului, analizand acest fenomen dpv social, in USA si Europa, in primul film, in Asia si America Latina in al doilea. extrem de interesante!

Searching for Sugar Man (2012)

povestea unui om care nu stia ca este faimos. o incredibila, extraordinara, poveste.
unul dintre cele mai bune documentare vazute vreodata!

Mi s-a parut si mie interesant cind am auzit prima data despre el, la Oscaruri, sper sa-l vad curind. Si cinta bine :) imi aduce aminte de Bob Dylan. http://www.youtube.com/watch?v=rYoRlL1dlNE

Nu stiu daca o sa aveti rabdare sa-l vedeti, cei mai multi poate vor spune, "iar se discuta despre GMO, pierdere de timp". NU e un documentar artistic, nu e nimic interesant de vazut, doar de ascultat, procesat in creier. Ni se pregateste o moarte (a pamintului asa cum il stim) mult mai rapida decit banuim. Deja s-au facut copaci GMO si pomi fructiferi GMO. Daca pina acum aveam doar plante care traiesc un an, de data asta avem un organism activ GMO care distruge constant viata in jurul lui, care contamineaza ceilalti copaci pe o raza de sute de km. Mi-e pur si simplu imposibil sa-mi imaginez ce e in mintea celor care promoveaza bio-tehnologia asta. Cum poti fi cu constiinta impacata stiind ca distrugi viata copiilor si nepotilor tai? Mi-e asa o sila de toate corporatiile care nu cauta decit cistigul, fara sa aiba scupule ca distrug tot in jurul lor (fara sa mai punem la socoteala vietile celor care-si pierd culturile). In India, daca cel care are datorii moare, datoria e anulata, asta-i motivul pentru care e cea mai mare rata de sinucideri in rindul fermierilor. Nu am idee cum e in alte tari, daca datoriile se transfera urmasilor, poate da.

http://www.youtube.com/watch?feature...v=w437uQf_A7c#!

The Mindscape of Alan Moore -desi nu prea ma prind pe mine chestiile cu iz ocultist, tipul asta e foarte tare si are un discurs captivant.

Cam ce zice el pe-acolo (scos din context):

On my fortieth birthday, rather than merely bore my friends by having anything as mundane as a midlife crisis, I decided that it might actually be more interesting to actually terrify them by going completely mad and declaring myself a magician. […] it seemed to be a logical end step in my career as a writer […] if you suddenly declare yourself to be a magician without any knowledge of what that entails, then one day you are likely to wake up and to discover that is exactly what you are.

Writers and people who had command of words were respected and feared as people who manipulated magic. In latter times I think that artists and writers have allowed themselves to be sold down the river. They have accepted the prevailing belief that art, that writing are merely forms of entertainment. They’re not seen as transformative forces that can change a human being, that can change a society. They are seen as simple entertainment, things with which we can fill 20 minutes, half an hour while we’re waiting to die. It is not the job of artists to give audience what the audience want. If the audience knew what they needed, then they would not be the audience. They would be the artists. It is the job of artists to give the audience what they need.

The substance that has most effect upon our culture and upon our lives is completely invisible. We can only see its effects. This substance is information.
I was reading recently that people from the cutting edge of quantum physics believe that information is a “super weird substance” […] which underlies everything in the universe, which is more fundamental than gravity, or electro-magnetism or the two nuclear forces.

Cind auziti un artist ca vorbeste despre ratiunile si obiectivele muncii lui, luati-va picioarele de-a spinarea si nu va mai uitati inapoi. Singura arta pe care merita sa-ti pierzi timpul e aia care a venit pe lume din pura instinctualitate. Cind artistul creeaza fiindca pur si simplu ii vine sa creeze, nu ca a facut nise calcule si urmareste niste rezultate. Vointa umana e buna de aruncat la porci. Cea mai buna arta e aia cind autorul habar nu are ce face, cind isi subordoneaza vointa inconstientului.

In alta ordine de idei, documenatare vizionate recent:

Apocalypse: The Second World War - comentariul audio este subtirel si prea abstract si general; trebuia sa se focalizeze pe particularitatea scenelor prezentate nu pe locuri comune obosite. Altfel, a fost ca o gura de aer amalgamul asta de filmari non-fictionale. E scheletul pe care poti sa-ti aduni multe din abstractiile seci din carti (ca de altundeva de unde?)

The Fog of War - de Errol Morris. Un interviu (cam juma din film e interviu, nu totul, si e dispersat alternativ cu diverse imagini din arhiva politca a epocii evocate... in general destul de irelevante) cu un fost secretar al apararii US sau ceva pe-acolo. Foarte interesant dpdv emotional si uman omul si comportamentul sau, nu doar prin prisma calitatii 'informatiilor' furnizate. La un moment dat ii dau si lacrimile.

War Photographer - despre un fotograf (de razboi) german "legendar" cica (eu n-am auzit de el) al carui nume mi-a scapat definitiv deja. Inca un tur de forta emotional. Atit filmarile cu microcamera atasata aparatului foto al tipului aflat pe teren, cit si frugala cantitate de timp in care se confeseaza direct camerei. La fel ca Herzog (chiar ca exagerez, Mercutio, nu?) - ii citesti pe fata ororile si suferinta care l-au percolat in timp, ca dintr-un abecedar pentru miopi. Coloana sonora e absolut fenomenala. (cam manipulativa, totusi... dar in sine... pfoai...)

Un documentar facut de BBC despre Coen brothers.

http://www.youtube.com/watch?v=6nFZy...layer_embedded

Eu sunt pentru o perspectiva mai rationala, sau chiar rationalista, asupra artei. Daca e sa ma gandesc la raportul de creatii artistice (minus literatura si arhitectura, sa zicem) instinctuale/rationale care mi-au transmis ceva si pe care le-am apreciat, din punctul meu de vedere gunoaiele vandute drept arta nascute din ceea ce s-ar putea numi instinctualitate sunt mai multe decat creatiile tampite din categoria rationala. Cu cateva exceptii, nu cred ca inconstientul nostru poate produce creatii de cine stie ce valoare.

Eu nu mai stiu ce este aceea arta caci counterfeit philosophies have polluted all of my thoughts (in fact, m-am lehamisit atit de rau de termenul asta incit daca mai aud pe cineva in real life pronuntindu-l cred ca am sa incep sa musc, latru si zgirii), iar aberatiile alea de un apodictism gretzos pe care le-ai citat au fost emise… din pura instinctualitate – cred ca vorbea prin mine acolo strict ecoul unor spuse ale lui Dylan din No Direction Home (ca tot suntem la documentare). Omul exact asta marturisea (referindu-se, ce-i drept, la perioada incipienta a carierei sale): ca nu isi intelege cintecele, ca nu le poate explica, nu stie de unde vin, si le scrie doar pentru ca he feels like it. Daaaar… in ce priveste critica ratiunii tehnice, senzatia mea e ca tot argumentul se reduce la faptul cvasi-evident ca abiprta nu se poate invata. Instruirea tehnica, ratiunea, cultura nu au un aport pozitiv; ele sunt doar elementele parafernaliei de epurare si lustruire a lentilei prin care urmeaza sa transpara ceea ce este dat la modul imuabil, si care este numit in genere talent sau geniu… sau instinct (estetic). So contentziunea mea este ca teoria instincului corespunde cu precadere componentei intentionale a procesului creativ. Motorul primordial al comportamentului artistic nu poate avea o justificare conceptuala, interesata, computationala - acesta se identifica cu o inclinatie viscerala care daca nu este onorata il rapune prompt si inexorabil, fizi(ologi)c vorbind, pe prea-fericitul posesor al harului. Insa pe partea metodologiei de mosire a acestui prunc rosemary-an transcendental, si de imbracare a lui in straie sensibile, materiale, se poate negocia cu un dram de indulgenta si cu valetii triviali ai ratiunii subiective.
Deci, cum spuneam, eu nu stiu ce-i aia arta si nici nu ma mai intereseaza sa stiu (in cel mai optimist caz se poate spune ca este doar un cuvint utterly lipsit de sens si de un semnificat real), dar adevarul (how ironic, Dickie!) e ca mi-au provocat o satisfactie psihedelico-halucinogenica niste textulete citate recent de Rorty pe subiectul asta in Irony, Contingency, Solidarity.

The agelastes [Rabelais's word for those who do not laugh], the non-thought of received ideas, and kitsch are one and the same, the three-headed enemy of the art born as the echo of God's laughter, the art that created the fascinating imaginative realm where no one owns the truth and everyone has the right to be understood. That imaginative realm of tolerance was born with modern Europe, it is the very image of Europeof at least our dream of Europe, a dream many times betrayed but nonetheless strong enough to unite us all in the fraternity that stretches far beyond the little European continent. But we know that the world where the individual is respected (the imaginative world of the novel, and the real one of Europe) is fragile and perishable. . . if European culture seems under threat today, if the threat from within and without hangs over what is most precious about it - its respect for the individual, for his original thought, and for his right to an inviolable private life - then, I believe, that precious essence of the European spirit is being held safe as in a treasure chest inside the history of the novel, the wisdom of the novel. (Kundera)

Lolita has no moral in tow. For me a work of fiction exists only in so far as it affords me what I shall bluntly call aesthetic bliss, that is a sense of being somehow, somewhere, connected with other states of being where art (curiosity, tenderness, kindness,ecstasy) is the norm. There are not many such books. All the rest is either topical trash or what some call the Literature of Ideas, which very often is topical trash coming in huge blocks of plaster that are carefully transmitted from age to age until somebody comes along with a hammer and takes a good crack at Balzac, at Gorki, at Mann. (N.)

Ceea ce imi cam taie craca de sub picioare, nu? Pentru ca VN a fost un artist cu care merita sa-ti pierzi timpul (chiar mi-am luat ieri Pale Fire de recitit – cu prefata de Rorty, ahahaha) si se pare ca stia ce facea, si ce voia de la arta. Dar cred ca ratiunea asta, teoria lui/lor nu era una motoare, cauzala – filosofia lor este post-emergenta actiunii, iar nu aprioric-normativa.

Btw, tot in leg. cu problema tehnica vs guts, cica odata ca niciodata, Gustav Mahler catre Arnold S.:ce-i asta Schonberg?! pune-ti studentii sa citeasca Dostoievski, lasa contrapunctul! :))

Eu sunt de alta parere. Mi se pare destul de vizibila partea rationala din creatiile multor artisti pe care ii apreciez. Stiu ca Dylan a sustinut mereu ca muzica lui nu are neaparat o tematica, nu vine ca expresie a unei atitudini pro/contra a ceea ce se intampla in jur. Dar daca te uiti putin la cantecele lui si la modul in care a lucrat cu altii, inclusiv cu the Beatles, mie mi se pare ca stia foarte bine ceea ce face, ca intelegea muzica la un nivel conceptual foarte temeinic. Ca este el satul de toate intrebarile sacaitoare care pornesc de la premisa ca trebuie sa fii un etern revoltat contra ordinii mondiale, asta e alta discutie. E adevarat ca de multe ori se exagereaza ideea de creatie cu o tema si un scop bine definite, dar excese de genul acesta nu anuleaza partea rationala a muncii unui artist.
Bineinteles ca orice creatie are o latura incontrolabila, inconstienta, instinctiva sau cum vrem sa o numim pentru ca in asta consta si farmecul ei. Dar ea vine deasupra unei conceptii destul de clare a artistului despre ce vrea sa faca; creatiile sunt lucrate, refacute, construite, si aceasta munca de continua modelare are o justificare pe care artistul o poate da dincolo de "nu suna bine" sau "nu este asa cum simt eu ca ar trebui sa fie".

Si oricum Alan Moore, in documentarul cu pricina, cred ca sustine mai mult pozitia ta decat pe a mea.

Observ o schimbare radicala la avatarul domnului Federico .De la avatarul kafkian tenebros si sulfuros la azurul mediteranean fara griji si spaime . Sa se fi schimbat directia vantului si yachturile lui sa fi ancorat in porturile cu sirene unduitoare ??? Sa fie ceva definitiv sau doar o pauza pentru urmatoarele furtuni ???

1. Bre-man: Poate-ti trag un pumn de nu te vezi! (Gabriel Liiceanu catre discipolul sau Christian F., in Intilnire in jurul unei palme Zen. ;) )

2. Hopper nu difera chiar atit de radical de Kafka

3. @Aniela: mi-am adus aminte de o linie pe care incercam sa o impun anul trecut prin zona: Importanta tehnicii este mai mare decit ar vrea filistinul irationalist sa dea de inteles. (Adorno)
(Jur ca incerc sa ma las de improscatul cu citate, dar treaca si de data asta, da? Nu e ca si cind ai apasa pe un buton...)

4. Urmatorul documentar pe care-l voi vedea in curind (azi?) va fi sau Gates of Heaven sau Andarilho.

Cred ca sinteti de-a dreptul plictisiti de documentarele pe care le vad eu (not another food documentary :)) X_X ) dar ce pot face, asta ma intereseaza, asta vad si macar cu scop informativ va recomand sa vedeti si voi pe sarite, daca altfel nu aveti rabdare.

King corn - un documentar care arata ca aprox 80% din ce maninca americanul la fast food e facut din porumb si nu porumb bun, pe care-l poti fierbe/pune pe gratar, nu, porumb care trebuie maruntit cu alte chimicale ca sa poata fi transformat in ceva mincabil, pentru om High Fructose Corn Syrup - care se pune in tot felul de alimente de la soda la ketchup iar pentru animale facut o pasta pe care nu o pot digera si sint taiate cu putin inainte de a muri de moarte naturala, banuiesc ca intestinul, ficatul, rinichii sint cu totul anormale, asa ca atentie daca mincati asa ceva de la vitele hranite cu grine in loc de iarba/furaje.

http://www.youtube.com/watch?v=nvMxIEgbsIo&wide=1

Killer at large - nimic nou, americanii sint obezi si continua sa creasca numarul obezilor. Citeva momente interesante, cind iti arata pe la min 51-52 care e un lunch nepermis si care e un lunch permis in scoala, bazat 100% pe numarul de calorii - bullcrap! si solutia lui Bush la obezitate :) si citeva minute cu Schwartzi (chiar sint curioasa daca a reusit sa scoata vending machines din scolile din California) si bineinteles cit de prosti sint parintii care militeaza ca s-au scos respectivele vending machines. Si aici si in alte parti McDonalds jura cu mina pe inima ca produsele lor sint de cea mai buna calitate si ca sint adevarate =))

http://www.snagfilms.com/films/title/killer_at_large

Mai jos un articol cu poze cu ce maninca o familie timp de o saptamina in diverse tari si cit ii costa mincarea. N-am inteles daca in Luxemburg maninca si cocosul si ciinele :)) Eu in Bhutan as vrea sa traiesc, nu numai ca e cea mai ieftina mincare dar e si cea mai sanatoasa.

http://www.dailymail.co.uk/news/arti...-3-20-320.html

cum poţi frate să mănînci de 300+ lire pe săptămînă??? :-O :-& mie-mi surîd guatemela, egipt şi ecuador. chiar şi-n turcia îmi place, deşi nu ştiu ce conţin pachetele alea. la nemţi clar aş muri de arsuri în cîteva săptămîni. în uk chiar mai repede.

anaemona, e foarte tare linkul tau cu cat cheltuieste fiecare familie pe mancare.

Bhutan rules :D ziceau ca vor sa fie prima tara din lume cu mancare 100% organica. Au interzis fumatul. Tu vorbeai de trait acolo, nu? :P Ca de vizitat e una dintre cele mai scumpe tari din lume, chiar daca e una dintre cele mai sarace, un strain care vrea sa se duca in Bhutan calatoreste doar cu agentie locala si plateste o taxa fixa de 200$/zi care include tot (cazare, mancare, vizitat). Cu taxa asta pe turist strain hranesc patruj' de familii de bhutanezi.

Mie Turcia mi se pare cea mai ok din lista.

varu, de fumat m-am lasat acum 20 de ani :P nu va mai chinuiti cu calculele, 12 ani aveam ;) primul fum l-am tras la 5 ani si dupa 3 fumuri am fost intinsa pe podeaua din baie, asa ti se intimpla cind ai frate mai mare :))

varu, ai fost in Bhutan? 200$/zi de persoana sau pe familie? foarte frumos ca au turismul atit de scump si isi permit sa vinda mincarea atit de ieftin. Nu pot decit sa-i felicit pe sefii lor, pentru ca le pasa de cei care traiesc acolo si nu le storc si ultima sudoare oamenilor pentru mincare, cu care sa se mai si otaveasca, asa cum e in marile tari capitaliste (vorbesc mai mult de America dar nu cred ca in Europa e mare diferenta - am vazut cu ce sint pline supermarketurile lor - poate au alte alternative, dar preturile devin deja inaccesibile pentru multi).

Si mie mi se par mai multe tari ok, dar Chad, Guatemala ma intriga cit sint de scumpe, daca le compar cu India de exemplu. Si Turcia si China mi se par foarte scumpe.

200$/persoana/zi.

N-am fost, iti dai seama. Citisem pe undeva asta. In afara Europei am fost in cateva tari din Asia indepartata (China, Thailanda, Malaezia) si cateva de prin Orientul Mijlociu (Egipt, Iordania, in Siria am fost cu vreo 3 luni inainte sa inceapa omorul), dar astea sunt tari normale prin comparatie cu Bhutan-ul care cred ca e printre cele mai ciudate tari de pe pamant. Si una dintre cele mai greu de patruns, cu vreo 10000 de turisti/an.

Mai citisem ca au un concept din asta, ei masoara totul in GDH (Gross domestic happiness) nu in GDP, ca n-au niciun semafor pe teritoriul tarii (folosesc oameni pe post de semafor), ca introdusesera tv-ul si internetul de curand, ca regele e venerat ca un zeu si ca regele are 4 neveste si cele 4 neveste sunt surori intre ele (kinky), ca fumatul de orice fel e interzis, dar au lanuri intregi de marijuana, ca au o gramada de penisuri pictate prin temple, ca e singura tara de pe pamant a carei numar de hectare de padure creste de la an la an. Plus: sa traiesti mii de ani storcosit intre India & China si sa-ti pastrezi cultura & identitatea proprie e ceva.

Daca as castiga la loto, m-as duce pana in Bhutan :P

http://www.youtube.com/watch?v=rcoQjoZ6toI

Si daca n-ai 3 surori pe langa tine n-ai sansa la rege? O fi singura tara in care oamenii se-nchina sa aiba fete. 4.

Mda, cum ziceam, nu stiu ce e mai ciudat, ca are regele 4 surori drept neveste sau ca cetateanul de rand de pe acolo apeleaza la arta NSFW pentru propriile case. Uite blogul unuia care a stat mai mult pe acolo (si n-a platit suma aia exorbitanta, a facut pe voluntarul)

http://volunteeringinbhutan.blogspot...tan-penis.html

''How to Survive a Plague '' un documentar despre ACT UP - un ONG american care a luptat pentru bolnavii de SIDA . Astazi SIDA a intrat intrun con de umbra si rar mai auzi ceva legat de aceasta boala. Alta era insa situatia de la sfarsitul anilor '80 si inceputul anilor '90 unde nu deschideai o revista /un ziar fara sa dai cu ochii de stiri legate de HIV , vedete care au murit din cauza acestei boli si sfaturi de preventie .Intro epoca a megastarurilor SIDA reusise sa devina ea insasi un megastar , un megastar al bolilor cu martirii si sfintii sai : Freddie Mercury si Magic Johnson fiind cei mai cunoscuti pe la noi .
Au trecut anii si parca pe nesimtite lumea a inceput sa uite de acesta boala care este inca mortala . 11 septembrie 2001 si criza economica mondiala au schimbat prioritatile si altele sunt punctele de interes .
Documentarul nu se ocupa insa nici de marile vedete care au murit din cauza acestei boli si nici de concertele gigantice care au avut loc prin anii'80-'90 in trena ingrozitoarei boli. Tinta filmului e restransa la un grup de oameni organizati pentru a forta oficialitatile sa investeasca mai mult in cercetarea medicala anti SIDA . Ani de zile acesti oameni ( multi fiind ei insisi bolnavi de SiDA ) au dus o lupta pe toate baricadele posibile ( marsuri , proteste socante , petitii , interpelari ) si cu ajutorul mass -mediei au reusit sa realizeze lucruri marete . Nu vorbarie , idealuri , gargara ,ci medicamente si tratamente eficiente care au salvat sau au prelungit cu multi ani vietile milioanelor de bolnavi din America si apoi din lumea intreaga . Pentru fiecare medicament care a aparut , aceasta organizatie a tras cu dintii fortand companiile , agentiile guvernamentale si spitalele sa-i grabesca aparitia pe piata . Au existat si ''medicamente miraculoase '' care au fost esecuri dar prin 1996 o combinatie de pastile a dus in sfarsit la rezultate palpabile .Modelele de terapie stabilite atunci au dus la cronicizare acestei boli , durata de supravietuire trecand de 20 de ani .

Excelent exemplu dat de acesti luptatori mai ales pentru noi cei care asteptam ca lucrurile sa se schimbe de la sine . Gresit - nimic nu se schimba de la sine sau se schimba, dar in mai rau .
Ca la Stalingrad , trebuie sa luptam pentru fiecare casa in parte , pentru fiecare straduta .
Cand o sa fie o asemenea generatie si in Romania ??? :-?

http://www.youtube.com/watch?v=wwhFS1mUaVY

would you join?
toţi aşteptăm generaţia aia. ca pe o năvală independentă de noi, bineîneţeles.

Stiind ce lichea comoda sunt ,nu cred ca as fi implicat .Totusi uneori reusesc sa ma surprind placut si pe mine.Astept si eu un supererou caruia sa-i car geanta insa din pacate (mai ) toti facem asta.Pana nu ne atinge direct la carne ca pe Iov , stam si rumegam .(:|

sună frumos, bremen :). din păcate, inerţia nu e .. inertă, ea nu e pasivă şi nu se lasă pînă nu dă în cap şi celui care întreprinde ceva. statutul acesta de blazaj budist, laissez-faireist al neputinţei e o utopie. e langoarea celui care vede lucrurile la fel de aruncate în irealul inacţiunii. inerţia însă se activează brusc cînd vede că în zonă ceva începe să mişte. îşi regăseşte toată vitalitatea de care nu se credea capabilă. această reactivitate corozivă e cea care face inerţia mai de temut, tocmai pentru că ea nu e statică, ci mobilă şi agresivă. şi are agresivitatea deşănţată a celui trezit brusc din somn, care nu ştie ce se întîmplă şi dă în stînga şi în dreapta, tocmai pentru că nu în stare să localizeze exact pericolul. cafteşte tot, în ideea că tot nimereşte unde trebe vreuna din aceste lovituri arbitrare. e foarte dinamică, se molipseşte de dinamismul chestiei pe care vrea s-o înfrunte şi s-o elimine, ca să reinstaleze lentoarea lui "n-ai ce-i face, maică.."
cum spuneai tu, lucrurile se schimbă, dar în rău. chestia asta cu echilibrul lucrurilor e ca şi igiena. capeţi miros chiar dacă stai în pat şi nu faci nimic. mizeria se adună, ea nu stă să te aştepte pe tine s-o autorizezi să se adune. de aceea un ritual al igienei e de reluat în fiecare zi. bineînţeles că acesta e un comportament "antinatural". dar ai de ales între a te lăsa antrenat de chestii naturale gen adunatul inevitabil de mizerie şi atitudinea anti-naturală, care e cea de a o da la o parte în fiecare zi. eu nu cred în staze sociale cum nu cred nici în staze fiziologice. numai mort eşti static.

O sa va surprind,si poate chiar o sa ma suspectati de idealism- dar lucrurile chiar s-au miscat pe ici pe colo in bine in acest sens si la noi.Tangential am colaborat cu un astfel de ONG ( e drept, pus pe picioare de americani; astia au 'implemantat " nu atat logistica, cat mai ales mentalitatea ) .Oamenii de aici fac munca de eroi.Pentru o leafa simbolica( majoritatea sunt nevoiti sa aiba alte doua job-uri pentru a supravietui),exact asa procedeaza :muncesc pe fiecare strada si in fiecare casa.Asistatii din clasa defavorizata inca refuza prezervativele ,iar medicatia de sustinere este abandonata functie de toane.In ciuda acestei realitati rata de transmitere a bolii de la mama la copil a scazut sub 2% la pacientele lor /in conditiile in care media pe tara este undeva la 18% - si asta gratie unui program de masuri concrete de-a dreptul "politienesc" .
Nu este deloc romantica munca asta , si nici "deosebita".Dar unii o fac.Foarte bine.Personal cei 2% din impozitul meu pe venit merg la ei pentru stiu ce fac acolo si pentru ca atat imi sta mie in putinta sa ma implic.

Asta mi-aduce aminte de:



Am dat de ea acum vreo doua seri intr-o fotogalerie de pe adevarul.ro.

Fara mistouri sexiste, da? <3

nu acum ;) , dar mai e timp. eu cred în seriozitatea dezgolirii pentru scopuri generoase : http://mubi.com/films/fuck-for-forest

Am sa las aici articolul asta al lui Errol Morris despre "The act of killing" pentru ca mixeaza placut contextul istoric in care au putut avea loc grozaviile alea cu franturi din conversatii secrete despre cum americanii le-au sustinut cu Hamlet cu Ibsen cu ce mai spune regizorul etc.

http://www.slate.com/articles/arts/h...ed.single.html

Aseara am revazut Corporatia. Spre jena mea nu-mi aminteam aproape nimic concret din film. De fapt, din pacate, desi are extrem de multe informatii, filmul e foarte greu de digerat. Esti bombardat cu prea multa informatie care nu are cum sa se sedimenteze intr-un timp atit de scurt. In 2 ore nu poti explica raul produs de sute de ani de legislatii si manipulari in folosul a foarte putin oameni si in detrimentul tuturor celorlalti. Cel mai mare soc a fost incercarea de a inrobi Bolivia punindu-le taxa pe apa, inclusiv pe apa care cade din cer. Pur si simplu m-au adus in lacrimi imaginile. Copii impuscati, un copil de 17 ani mort pentru imoralitatea unora pentru care viata altor oameni nu inseamna decit profit in buzunarele lor. Pina la urma, cu citeva sacrificii, bolivienii au reusit sa iasa din situatia dramatica in care i-a pus propriul guvern, dar deja exista alte tari in lumea asta unde se intimpla acelasi lucru, de care nici n-am aflat inca. Pina intr-o zi in care mintile astea bolnave vor inrobi absolut toata suflarea pamintului.

In fine, dupa gindurile astea spuse cu glas tare, mi-a venit in minte, ca daca ati fi interesati am putea face un fel de turneu de documentare. Nu cred ca e nevoie sa dam note, doar sa le propunem si sa le vedem impreuna. Eu nu as vrea sa ma mai ocup de organizare, poate vor si altii sa se afirme :) Sint foarte multe documentare pe youtube, cu teme foarte diverse. E greu sa le cerni pe toate si bineinteles ca avem interese diferite, dar din toate documentarele pe care le-am vazut eu, nu cred ca a fost unul macar, pe care sa-l fi considerat pierdere de timp, ceea ce nu pot spune despre filmele artistice.

Tot pe tema apei, urmarind documentarul asta http://www.youtube.com/watch?v=EjBB0Cl5K5c
la minutul 53 e un experiment pe care prima data l-am vazut in Les petits mouchoirs. Experimentul e interesant si vreau sa-l fac si eu, o sa scriu daca il fac si daca am aceleasi rezultate. O sa-i vorbesc orezului in romana, sa vad daca o intelege :)

Parca-mi reamintesc si eu vag de "Corporatia " .Problema e urmatoare -dupa ce iluminismul a discreditat religia , oamenii nu au incetat brusc sa creada ci doar si-au reorientat si investit credintele in altceva : in stat , in stiinta , in arta , in economie , s.a. In secolul 19 mai toti s-au indragostit de nationalism si au fost gata sa-si dea ( sau chiar si-au dat ) viata pentru stat / popor /imperiu / rasa si alti " monstri reci " (Nietzsche ) .Au mai crezut unii apoi in posibilitatile nelimitate ale stiintei -pozitivismul brat la brat cu utilitarismul -fericirea generala pentru toti , pace universala pentru toti .Nu mai vorbesc nimic de marxism /darwinism social /nazism si alte ideologii care au visat si ele la crearea "omului nou" , dar au dus omenirea aproape de prapastie .
Dupa 1945 se simtea o epuizare a credintelor laice mai ales in Occident .Putini mai indrazneau sa viseze la scara mare (planetara ) .S-a ajuns la un realism in care doar conditiile economice si sociale mai contau .Politicul nu mai dorea sa salveze /sa revolutioneze ci se multumea cu imbunatatiri treptate ale conditiilor economice (sa aiba fiecare o casa , o masina , o nevasta , o amanta ) .In mare parte in Occident acest program a fost realizat chiar daca e loc de mai bine .A venit insa criza economica si toate aceste castiguri ce pareau definitive par cam subrede. Aici intervin toate documentarele astea si de multe ori o fac in mod manipulator .Arata doar partea urata a unui sistem care de bine de rau a reusit sa ridice nivelul de trai pentru sute de milioane de oameni la niste standarde inexistente in istoria umanitatii.E adevarat ca pretul bunastarii acestor favorizati de gaseste in epuizarea resurselor planetare si in exportarea problemelor in zonele periferice ale planetei .
E un pic de ipocrizie in toate documentarele astea care critica marile corporatii , dar folosesc tehnologiile inovate /produse de aceste coroporatii.Ii injuri pe cei de la Shell , dar esti dependent de ei .

Eu m-as baga la asa ceva. Altcineva?

bremen, daca vorbim doar de resursele unei tari si nimic altceva. Nu este moral sa fie lasate sa fie exploatate de companii private. Vor face acele companii ceva bentru binele tarii de unde le exploateaza? Nu. Daca e vorba de revolutia tehnologica si avantajele ei, iti garantez ca Apple nu ar fi fost nevoie sa scoata 5 modele de telefon destept. Singurul motiv pentru care o fac e incurajarea consumerismului, nicidecum progresul stiintific. Daca poti produce in limita in care nu distrugi e perfect, dar cind noi, in ultimii 50 de ani am consumat mii de ani de resurse, nu cred ca generatiile viitoare ne vor multumi, cind or sa se uite la lumina lampii la ce jucarii frumoase le-au lasat bunicii, doar ca nu pot face nimic cu ele. In fine, nu stiu daca energia electrica va fi o problema, mai degraba apa potabila, mincarea, dar intelegi ce vreau sa spun.

Dragut, poate apar si altii. Vrei sa te si ocupi si de organizare?

Mi-e indiferent cine s-ar ocupa de organizare, as putea fi si eu daca nu vrea altcineva. Dar sa vedem daca mai sunt oameni interesati sa participe, la cum merg lucrurile in ultimul timp am indoieli...

Ai dreptate cu consumerismul si nu trebuie uitat rolul publicitatii in problema asta."Ai un televizor mic , ia-ti unul mai mare , ai o casa mica , cumpara-ti una cu 3 etaje ( pe credit ) , ai o nevasta de 45 de ani , ia-ti o amanta de 18 ani .... " .Astea sunt totusi exemple negative si excesive ale dezvoltarii tehnologice si aici ma irita pe mine documentarele astea .Scot in evidenta doar monstruozitatile la care se dedau corporatiile fara sa echilibreze balanta si sa arate produsele care ne-au facut viata mai buna .Bine si noi suntem "montati " pe critica si chiar daca am vedea un documentar laudativ , am fi sceptici si am cauta imediat bubele acelei companii. Si noi am devenit cinici si ne-am pierdut credinta. Suflam si in iaurt sau ne bucuram cand sufla altii pentru noi.

Dar esti de acord ca sint multe lucruri pe care nu le-ai fi aflat daca n-ai fi vazut diverse documentare?

Sint documentare pozitive in alte domenii, despre locuri pe care nu le cunosti, frumuseti de care nici nu banuiesti ca exista. Eu sint interesata de toate, si bune si rele. Bineinteles ca ma intristeaza enorm orice stricaciune permanenta facuta pamintului si desi ar fi la fel de normal sa ne preocupe lucrurile pozitive de care aflam, cele negative ne consuma mai mult si din cauza asta ajungem sa vorbim mai mult despre ele. Daca nu vorbeste nimeni despre lucrurile negative care se intimpla mai aproape sau mai departe de noi ajungem sa nu mai vedem decit vopseaua roz pulverizata direct pe retina de cei care nu vor decit sa-si vada in continuare, nestingheriti, de cistigurile lor. Imi plac si mie destule droguri frumoase, dar imi place si cind sint adusa la realitate, nu stiu daca as putea trai la nesfirsit intr-o stare de feerie, fara sa ma mai intereseze ce se intimpla in jurul meu. Sint sigura ca exista documentare pozitive despre progresul tehnologic, care implica anumiti oameni, anumite companii, pionieri in domeniul lor :) trebuie doar sa le descoperim. Dar nu stiu carei corporatii ar trebui sa-i multumesc pentru ce face astazi, nu ce a facut ieri.

Sunt prea prins in meciul din seara asta ca sa intru in discutii aprofundate.Merg in continuare pe ideea ca si documentarele astea sunt subiective ( in mod asumat sau nu ) , de stanga si menite sa te revolte .Le urmaresc si eu , dar incerc sa vad si cealalta parte.

anaemona, culmea e ca in cazul meu,deseori,productiile astea pozitive sunt mai educative(ca sa folosesc un termen respingator/dar adecvat in context).Cand ma uit la cate o poveste de-aceea in care o hoarda de oameni/specialisti se ocupa de cate un animalut ologit de te miri ce,sau la oameni care surmonteaza tragedii incredibile si raman in picioare,la imaginile aproape ireale din ce-a mai ramas neatins din planeta asta - sunt coplesita de miracolul lumii si deseori mi se face rusine de confortul marunt in care ma cuibaresc.
Documentarele hard&strong mi se par prea deschis si punctual orientate spre ''schimbarea mentalitatii si a atitudinii".Automat devin mai reticenta la adeziune.

sigalia, nu vrei sa participi la un turneu? acolo poti propune ce iti place :)

anaemona,multumesc de incurajare :)
Eu particip oricum la turneele voastre ca va citesc ( cu mare drag !).
Pentru o implicare mai activa am nevoie de putina acomodare ...in teren.

Pina in 10 Decembrie puteti vedea Food matters aici:

http://www.foodmatters.tv/free

Etoiles: Dancers of the Paris Opera Ballet - 8.5/10
O introducere buna in lumea baletului, prin intermediul uneia dintre cel mai faimoase companii din lume. Nu eram constient cat de solicitant poate fi baletul si ce nivel de sacrificii cere. Accentul se pune mai mult pe artisti si pe structura Paris Opera Ballet, decat pe dans in sine.

First Position - 8/10
Documentar indie in stilul Spellbound, care urmareste 6 tineri dansatori implicati in prestigioasa competitie de balet Youth America Grand Prix. Foarte entertaining si uplifting, dar un pic lipsit de profunzime.

Indie Game: 8/10
Jocurile independente sunt create de echipe foarte mici de oameni, uneori chiar de o singura persoana si sunt distribuite digital. Orice gamer va gasi lucruri care sa-i placa in documentarul de fata, care prezinta pe scurt mai multe joculete. In esenta insa Indie Game e mai mult despre oameni decat despre software, despre genul de personalitate pe care trebuie sa o ai ca sa lucrezi non-stop luni sau chiar ani in sir, fara sa ai vreo garantie ca la final vei castiga ceva financiar. Programatorii si artistii intervievati sunt fiecare personalitati quirky ceea ce da documentarului o nota amuzanta, dar uneori si dramatica. E entertainment de calitate buna, dar mi-as fi dorit ceva mai mult insight decat ofera.

Somm: 7.5/10
Daca Indie Game era despre obsesia pentru jocuri, Somm este despre obsesia pentru vinuri. Nu e vorba de batranelul fara jumatate din dantura care bea dis de dimineata vin Babanu' la baruletul de la parterul blocului, ci despre experti platiti sume uriase pentru a lucra in cele mai bune restaurante din lume. Un somelier e un specialist oenolog care isi ofera serviciile clientilor unui restaurant. Somm urmareste candidatii si examenul pentru titlul de Master Sommelier, cel mai inalt rang care se poate obtine in meseria asta, in fiecare an doar cativa somelieri din intreaga lume obtin titlul asta. Pentru asta trebuie sa cunoasca istoria vinului si regiunile viticole din toata lumea, sa poata recunoaste mii de vinuri prin degustari in orb si sa fie capabili sa se comporte impecabil cu clientii. E un documentar fascinant, mai ales daca esti interesat de vin, dar finalul e un pic dezamagitor pentru ca nu vedem probele concursului, care se desfasoara cu sala inchisa.

Drachenmaedchen - 9/10
Drachenmaedchen e in primul rand despre fetele care traiesc si invata in cea mai mare scoala particulara de kung-fu din China. Prin extensie insa ne prezinta intreaga scoala si cate ceva din societatea chinezeasca. Scoala are nu mai putin de 25000 (!!) de elevi , marea majoritate baieti, cu varste incepand de la 7-8 ani, pe care ii si gazuieste pe tot parcursul anului. Conditiile de viata sunt foarte dure, oarecum similare cu cele din armata, cu program riguros de dimineata pana seara care lasa foarte putin timp liber.

Personajele principale sunt trei fete. Cea mai mica dintre ele e deja la 9 ani o luptatoare talentata, care se simte bine in mediul scolii, dar e presata mereu de tatal ei sa fie cea mai buna, lucru aproape imposibil avand in vedere concurenta. A doua fata are 15 ani si e o eleva mediocra, care in pofida tuturor sacrificiilor nu reuseste sa obtina vreun succes. Cu toate astea continua si are vreo intentie sa se revolte sau sa renunte, spre deosebire de ultima si cea mai in varsta, care a reusit rara performanta de a fugi cu succes din scoala pazita exemplar. Cu toate astea parintii o forteaza pana la urma sa se intoarca, ceea ce duce la una din cele mai emotionante secvente in care, aflata pe acoperisul cladirii, descrie cum a dorit de multe ori sa sara de acolo. Realizatoarea Inigo Westmeier discuta de asemenea si pe directorul scolii, cu antrenori si parinti, reusind sa realizeze un portret extrem de echilibrat si lipsit de senzationalism. Din punct de vedere vizual documentarul sta de asemenea foarte bine, cu secvente filmate excelent precum cea de la inceput in care mii de elevi executa in unison exercitii de kung-fu.

Am gasit din intamplare azi la second hand dvd-ul celui mai socant film documentar pe care l-am vazut, si sigur voi vedea, vreodata: Africa Addio de Jacopetti si Prosperi, cei doi cineasti italieni care au realizat si Mondo Cane, despre care poate ati auzit. Africa Addio e brutal, sangeros, greu de digerat. La fel ca realitatile Africii anilor '60, despre care vorbeste documentarul.

Am vazut mini seria The Brain with David Eagleman
http://www.portalultautv.ro/the-brai...n-2015-serial/