pai nu mai era nevoie, zic eu, pentru ca oricum al doilea producator din cazul mafaldei avea definitia de hotz :)

@mafalda
Si regizorului i-a convenit sa imparta banii cu prietenul? Doar si partea lui s-a redus...

Maffy, eu am si acum de luat bani de la aia!!!

Nu! Mergem in Austria. ;)

Off-topic... de nevoie.
 

On topic?????????????????????????????? =))

Posterul filmului seamana cam mult cu cel din Four Christmases,Banica mi-e antipatic rau si povestea are un aer de Bad Santa, dar probabil ca o sa ii acord o vizionare de dragul lui Keep :D, asa ca asteptam...

Bad Santa + Paul Blart/Observe and Report. asa pare din trailer.

eu sunt fericit ca nu e un film romanesc despre comunism, avorturi, revolutie, etc. sau e ? :)

am sa-i acord o sansa dar nu, nu la cinema.

Nu prea väd ce motiv de "fericire" ar fi cä "ca nu e un film romanesc despre comunism, avorturi, revolutie", în conditiile în care:
- tema comunismului a rämas tratatä totalmente insuficient în filmul românesc; imediat dupä 1990, s-au fäcut o serie de filme slabe (din cauza timpului prea scurt, insuficient pentru decantare si obiectivare), cu exceptia excelentului "E pericoloso sporgersi" (care oricum nu era despre comunism, folosind acel regim doar ca decor), iar dupä 2000 s-au realizat doar câteva (prea putine) filme realmente bune despre acest subiect;
- nu s-a realizat nici un film "despre avort"; avem doar un singur film despre dezumanizare în conditiile interzicerii avorturilor de cätre Ceausescu (magistralul "432", pe bunä dreptate premiat cu Palme d'Or la Cannes); deci, prezumptiva "categorie" e scoasä din burtä;
- si tema "revolutiei" e insuficient tratatä în filmul românesc; dupä 1990, a fost abordatä (explicabil) în câteva (la fel de explicabile) rateuri ("Polul Sud", "Vânätoarea de lilieci", "Stare de fapt"...); dupä 2000, a fost dezvoltatä cu real succes numai în superbele "A fost sau n-a fost" si "Hârtia va fi albasträ"; ca atare, e o temä încä ofertantä, care asteaptä sä fie abordatä si în alte filme cel putin la fel de bune.

Drept pentru care, Quills, cu regret, nu gäsesc nici un dram de logicä în comentariul täu, oricum off-topic; îti propun sä renunti la el; recunoscând cä a fost o aberatie jucäus-dadaistä färä pic de rezon, si sä scrii ceva despre filmul din titlul topicului.

mi-e indiferent ce nu gasesti in comentariul meu, domnule Pitbull. e parerea mea, asa off-topic si fara logica cum e. nu-ti convine, te deranjeaza asa de mult, apoi sterge-o, mut-o la asylum sau unde vrei mata.
o zi buna iti doresc...

Nu e nevoie sä-l sterg sau sä-l mut, a fost mult mai relevant sä-l anulez punct cu punct. Cele douä mesaje, conjugate, au utilitatea lor.
Iti recomand sä înlocuiesti cliseul "pärerea mea" cu sisteme de argumente. Vei fi primul care sä aibä de câstigat.
Asemenea.

Iar acum, back to topic, please.

Dumnezeule, cand ma gandesc cum era Craciunul in copilaria noastra cand nu erau filme cu mosi hoti si sarbatorile la mall. Pacat de copiii astia. Abia astept sequel-ul in care Horatiu primeste cadou de Paste un BigMac. :-&

Drago, ce-ai patit?

on topic: Ho-ho-ho mi-a placut pentru ca mi-a indus (datorita inceputului) starea aceea de basm, de Sarbatori, sentimentul acela cald pe care il simtim cand suntem acasa, cu cei dragi alaturi, in fata bradului, cantand colinde. M-a emotionat relatia frumoasa pe care personajul mamei si al baiatului au reusit s-o creeze. N-a fost nimic fals, nimic fortat.
Si pe parcurs, atat alina chivulescu cat si baiatul (desi cu defect de vorbire - dar poate ca asta era ideea, sa ni se faca simpatic pentru ca e rarait) au jucat foste convingator.
Nu mi-a placut, pe de alta parte, naivitatea filmului, cu totul. Identificam poantele pentru ca erau scrise ca la carte, dar nu pentru ca ma faceau cu adevarat sa rad.
Comicul a cazut in burlesc o data cu personajul craciunitei, care nu cred ca era necesar.
Avem parte de cateva efecte speciale, si cam atat. Povestea nu ar fi rea deloc, desi - iarasi - in terorie ar fi posibil ca o mama sa-si lase copilul in mall sa o astepte pana vin mecanicii in parcare sa vada ce-i cu masina. Dar, in realitate, nu prea se intampla.
Nota mea pntru film: 7+ (un plus pentru ca iata, avem macar un film tematic, un film cu Craciunul - acum spre sfarsit de an).

Ai fost sa-l vezi si pe mine nu m-ai chemat! :((

Pe drumul spre popcorn-movies: "Ho-ho-ho"
...sau, mai bine zis, un film-cu-floricele

*** ATENTIE! Contine câteva posibile spoilere ***

Nu are prea mare importanţă cum s-a născut în virtual personajul "Pitbull", cel care scrie aceste rânduri - dar e semnificativ, în contextul de faţă, că la origine a stat Arella, acea reprezentantă a rasei care m-a făcut să descopăr atât pitbullul canin, cât şi pe cel interior: a primit-o, în 1998, Collins, în semn de recunoştinţă că jucase rolul de "verigă lipsă" în lanţul cauzal care a dus la descoperirea, debutul şi gloria uluitoarei vedete PRO-TV, cu vârsta de-o cifră, pe nume Iulia Stănescu, din emisiunile cu "Magicianul" Marian Râlea - aflată, acum, pe dulcile plaiuri americane.
Bogdan Iancu este numele noii descoperiri juvenile a companiei PRO - şi, într-adevăr, face toţi banii! Conversând azi despre admirabilele lui date actoriceşti, producătoarea Alma Sârbu îmi împărtăşea entuziasmul tuturor de a-l fi găsit, cu ocazia castingului pentru acest film, şi hotărârea lor de a-l exploata la maximum. Îmi exprim speranţa că verbul a fost folosit la modul semi-figurativ - şi va avea loc, mai degrabă decât "exploatarea", o colaborare echilibrată şi adecvată vârstei şi candorii micului actor (căci în urmă cu zece-doisprezece ani am avut ocazia să văd cum toată familia Stănescu, din motive obiective şi pentru care nimeni nu poate fi acuzat, trăia din munca pe brânci a micuţei Iulia, luată frecvent de acasă cu maşina pentru filmări lungi şi istovitoare, care i-au adus atâtea câştiguri profesionale, culturale şi financiare, cu preţul devorării unor hălci imense din copilăria ei - o tranzacţie faţă de care se impune întotdeauna maximă prudenţă...)
Într-adevăr, Bogdan se comportă nu numai în rol, ci şi în viaţă, cu o dezinvoltură, o expresivitate şi un farmec frapante, iar Jesús del Cerro are meritul de a fi reuşit să translateze pe ecran toate aceste calităţi, aproape neadulterate - spun "aproape" pentru că, din nefericire, persistă totuşi unele mici falseturi, a căror vină nu o poartă nici copilul, şi nici textul - ci presupun că metoda de lucru; se simte că, acordându-i deplină încredere, regisorul a comis totuşi greşeala de a-l pune din capul locului să rostească replicile aidoma - ceea ce cu copiii aflaţi la primul rol, oricât de înzestraţi, nu se prea face: de obicei, se merge pe improvizaţie tematică, după care, pe nesimţite, sunt insinuate în interpretare elementele riguroase ale dialogului (lăsându-se loc şi pentru spontaneitatea actorului neprofesionist).
Din fericire, însă, naturaleţea sclipitoare a lui Bogdan Iancu estompează decisiv aceste câteva asperităţi, reuşind să articuleze, în rolul Horaţiu, portretul complex şi mobil al unui copil sofisticat, cu personalitate şi umor - erou arhetipal al ambelor subgenuri: filme "de familie" şi "de Crăciun", cum din păcate ne-au cam lipsit nouă dintotdeauna, căci simulacrul de şcoală pe care l-am avut, îl avem şi cine ştie cât timp încă-l vom mai suporta, n-a fost niciodată în stare să genereze contingente de meseriaşi oneşti şi nepretenţioşi, capabili de a realiza filme de consum bine lucrate. În acest sens, "Ho-ho-ho" este un prim pas - cu implicitele sale bucurii şi tristeţi: bine că în sfârşit suntem şi noi în stare de-un "popcorn movie românesc" (sau "film cu floricele", ori "cu cocoşi", cum ar veni); şi păcat că n-am reuşit să fim atât de înţelepţi încât să învăţăm din greşelile altora (ceea ce, desigur, nu exclude şansa inteligenţei de a învăţa măcar din ale noastre proprii - Doamne-fereşte să cădem în neagra extremă a prostului care nu mai are nimic de învăţat, că le ştie deja pe toate!)
S-o luăm, dar, cu începutul. Story-ul iniţial aparţine talentatului scenarist Gabriel Andronache, remarcat în special prin colaborările cu Marian Crişan - atât la "Amatorul", cât şi, mai ales, la "Megatron" (unde, din păcate, a fost omis pe generic - poate de jenă că scenariul său iniţial, rotund şi închegat, fusese amputat degeaba la jumătate, rămânând şchiop şi neîmplinit cum îl ştim). Finanţat ca atare de către C.N.C., scenariul a fost apoi completat de Bogdan Mirică - rezultatele fiind şi mai bune, şi mai rele. Premisa lui Andronache era construită cât se poate de corect şi generos: dacă un băiat care mai crede în Moş Crăciun se pierde de mama lui în mall? Dar dacă îi cere ajutorul tocmai unui hoţ deghizat în Moş Crăciun? Pe acest eşafodaj, Mirică a mai adăugat "carne", inserând diverse personaje secundare, sub-ploturi şi motivaţii - ceea ce e şi bine (fiindcă astfel acţiunea se dezvoltă şi se îmbogăţeşte conform reţetei comediilor de acţiune), şi rău (întrucât ansamblul devine vizibil haotic, dezechilibrat şi marcat de gratuităţi).
Spre exeplificare, e de ajuns să menţionăm doar câteva asemenea momente scoase din burtă:
- Secvenţa cu cei patru hoţi care se deghizează în Moşi Crăciuni în parcarea supermarketului. De ce? Numai ca să-i vedem cum dârdâie în chiloţi, strâmbându-se de frig. (Se impunea o minimă justificare, măcar ca pretext, a acelei travestiri în condiţii improvizate.)
- Se simte clar că scenariştii nu au gândit nici măcar în teorie un plan coerent al spargerii, construindu-i plotul numai în funcţie de momentele sale vizibile: acum forţează uşa, acum apar mergând pe acoperiş, acum ajung la sistemul de securitate, etc.
- Ion, Moş Crăciunul nostru principal, scoate din funcţiune sirenele sistemului de alarmă prin intermediul unei maşinuţe teleghidate cu cameră video încorporată - în loc s-o facă pur şi simplu cu telecomanda aceleiaşi! De ce? Doar ca să fie mai "interesant" (citeşte: ca să se complice degeaba).
- Mecanicii auto din parcare se chinuiesc la nesfârşit să repare maşina mamei lui Horaţiu, dând mereu cu stângu-n dreptul, arătându-ne tuturor ce prostălăi sunt, ba chiar făcând la un moment dat să-i sară motoru-n aer, cu capota aruncată cât colo. De ce? Doar pentru ca la sfârşit maşina să aibă un bot bălţat cu flori - şi să se strice din nou, spre a putea fi "reparată miraculos" de Moş Crăciunul cel pictat pe tramvai...
...şi aşa mai departe: elemente în sine, justificări firave şi disproporţii între scopuri şi mijloace. Discutând cu cărţile pe faţă scenariul, Bogdan Mirică mi-a explicat că a căutat să aplice criteriile specifice acestui gen uşurel prin definiţie - şi până la un punct are dreptate, desigur, dar ţin să subliniez că, mai ales în cazul comediilor de acţiune, eficienţa se bazează tocmai pe rigoare: totul trebuie să fie gândit şi motivat matematic, pe dedesubt, pentru ca haosul de tip burlesc să aibă atât un sprijin solid, cât şi un pol contrastant (e cea mai mare greşeală să confunzi dezordinea bufă de suprafaţă cu dezordinea interioară).
Cu alte cuvinte, cheia unei comedii, oricât de uşurele şi de trăsnite, stă tocmai în capacitatea ei de a se lua singură în serios - mai simplist spus: să nu se râdă la filmare, ca să se râdă în sală. De reţinut şi celebra definiţie: dacă genul dramatic dovedeşte că în cele mai grele condiţii spiritul uman învinge, comedia arată cum, până şi în cele mai fericite situaţii, natura omenească reuşeşte să se facă de băcănie.
O eroare de tip similar se remarcă şi la structura dramaturgică: deşi paradigma e aplicată, în linii mari, corect, la nivel de detaliu se aglomerează tot felul de secvenţe, acţiuni şi momenţele înşirate ca mărgelele pe aţă, urmând mai degrabă principiile consecuţiei decât ale cauzalităţii - ceea ce iarăşi scade tonusul epic, tocmai când acesta ar fi trebuit să fie susţinut încontinuu.
Acelaşi efect se datorează şi impreciziei cu care sunt stăpânite momentele de respiro - necesare, desigur, într-un film menit să fie atât de trepidant, numai că multe dintre ele degenerază în "burţi" şi, de unde aveau misiunea de a ajuta povestea să-şi tragă suflul, numai bine ajung s-o facă să şi-l piardă de-a binelea (atât în secvenţele de fugăreală fără nici o noimă prin mall, cât mai ales în cele unde personajele, când ţi-e lumea mai dragă, se aşează să stea de vorbă niţel - niţel mai mult...) Normal ar fi fost ca aceste interludii verbale să fie, dacă nu eliminate complet, în orice caz dinamizate la nivelul dialogului, sau împletite mai organic cu acţiunea, sau reduse mai aproape de replicile esenţiale - dar în nici un caz lăsate aşa: lungi şi prea puţin antrenante. Unde mai pui că taman o asemenea şezătoare în doi e cea care-l readuce pe Ion pe calea cea dreaptă: după ce se confesează heart-to-heart cu Horaţiu, ce să vezi, nu că el s-a răzgândit şi nu-i mai ajută pe hoţi să fure diamantul, că i-a zis băieţaşul (insistent) că nu-i frumos să furi (da, chiar aşa i-a zis!). Or, Mid-Point-ul unui film, suprapus adesea şi cu decisivul Point-of-no-return, constituie prin definiţie una dintre cele mai dramatice joncţiuni; o regulă elementară impune să fie articulată solid, pe multiple direcţii, cel puţin în planul acţiunii interioare, de ordin moral, dacă nu şi într-al celei exterioare. Dacă-l ratezi prin moleşeală, lăsându-l să plutească pe fluxul molcom al vorbitului de discuţii, nu trebuie să te miri că toată jumătatea a doua a filmului o ia cătinel în jos, şi începe să se instaleze plictiseala.
La fel de pernicios acţionează accentele moralizatoare din secvenţele finale. Sigur, un popcorn-Xmas-family-movie nu se poate termina decât vesel, optimist şi emoţionant pe toate planurile - dar când acest lucru, prin definiţie, se realizează în domeniul acţiunii, chiar nu mai are nici un rost ca personajele să mai şi debiteze şabloane de genul: "N-a fost singur...! A fost cu mine!" (Pam-pammm!) şi multe altele asemenea. Ar mai fi de menţionat personajul lui Gipu, bine inserat în poveste şi prost dus până la capăt (apare fix de două ori: o dată ca să se amorseze, a doua oară pentru a rezolva o situaţie care se putea soluţiona şi-n zeci de alte feluri - o formulă cam prea simplistă, pentru un personaj atât necesar cât şi ofertant, dacă stăm să ne gândim cum se insistă pe alte elemente, de ordin secundar). Pe de altă parte, putem accepta, cu îngăduinţă şi în spiritul Crăciunului (şi al inevitabilei corectitudini politice), chiar şi o apologie a ţigănuşilor hoţi de buzunare - dar când respectiva puştoaică travestită în băiat se relevă din primul moment ca o personalitate perfectă (bună, cinstită, prietenoasă, loială, spirituală, neprihănită, inteligentă şi intelighentă - de la "intelligentsia"), nici dracu' nu te mai crede - cu atât mai mult cu cât tomnai colea, în rolul principal, avem pilda unui escroc plin de sclipiri şi umbre, care are nevoie de aproape un film întreg ca să se ilumineze. Noroc că fetiţa Raisa Mihai are la rândul ei talent, salvând personajul măcar în zona interpretării - ceea ce din nou creează un sentiment de frustrare, cuplul dintre ea şi Horaţiu fiind generos şi meritând o dezvoltare mai amplă.
Din fericire, virtuţile scenariului sunt în bună parte valorificate (iar neajunsurile lui, atenuate) de regia lui Jesús del Cerro - în mod surprinzător, o alegere inspirată, dar şi explicabilă: cum bine ştim, în România avem două tipuri de regisori, tinerii din noua generaţie, formaţi în spiritul filmelor de conţinut, şi dinozaurii expiraţi - dar nici un profesionist mediu şi cinstit. Chiar dacă nu excelează la capitolul ritm narativ sau imaginaţie creatoare, spaniolul del Cerro are simţul plastic necesar pentru a compune o imagine vie şi proaspătă, în ton cu povestea, şi e clar că ştie să colaboreze cu actorii. Avem motive să ne bucurăm în special pentru popularul Ştefan Bănică jr., despre care cei ce s-au ostenit să-l cunoască şi dincolo de aparenţele ieftin-lucrative ştiu că e un actor profund şi complex, capabil atât de subtilităţi la nivel de fond, cât şi de complexităţi nebănuite pe palierul expresiv. Protagonistul lui nu e numai credibil, ci şi surprinzător, pe întreaga sa gamă de procedee comice. Indiscutabil, Bănică merita de mult un asemenea rol - şi e un adevărat paradox că i se oferă tocmai într-un film prin însăşi natura lui atât de facil.
La fel de bine stă şi restul distribuţiei - merită s-o menţionăm pe Alina Chivulescu, plină de căldură şi şarm în rolul mamei (amintind pe undeva de rolurile Mariei Rotaru de prin anii '70-80), ba chiar şi pe super-versatilul Valentin Teodosiu care ne rezervă o nouă surpriză: în această comedioară jucăuşă, e incomparabil mai ponderat şi stilizat decât în nenumărate roluri ce tare se mai voiau luate în serios, ca la Barna, Daneliuc şi pe unde se mai nimerea. Pavel Bartos se achită onorabil de rolul agentului de pază teribilist şi nătăfleţ, deşi dacă mai spunea şi a zecea oară, în prima jumătate de oră a filmului, cine e şi ce vrea (vorbind singur!), cred că băteam pe cineva - nu pe el, că n-avea nici o vină. Şi, în linii mari, tot restul distribuţiei îşi face datoria la fel de bine - de remarcat, totuşi, că şarjările caricaturale nu-şi găsesc întotdeauna justa măsură - în fond, nu e deloc uşor să fii cabotin cu măiestrie! Totodată, însă, artificialitatea de carte poştală ilustrată a ninsorii de butaforie, a decorurilor peste măsură de vesele şi a deciziei plastice de ordin general al filmului (foarte bună imaginea lui Adrian Silişteanu, în deplin acord cu scenografia bogată a Ancăi Perja şi costumele Adinei Bucur, apte să redea cu veridicitate şi gust kischul specific de sezon) funcţionează, reuşind să se justifice în cheia convenţiei crăciuniste.
Care convenţie, în fond, legitimează întregul film. Aşa cum arătam încă de la început, este un prim pas spre umplerea unui gol nedorit al cinematografiei româneşti actuale - şi nu numai: acela al profesionalismului de nivel mediu, cinstit şi fără veleităţi. Că se putea şi mai bine, nu încape îndoială - dar dacă tot bate la uşă Crăciunul, să fim optimişti şi să privim jumătatea plină a paharului, recunoscând: se putea şi mai rău!

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
17-18 noiembrie, 2009
Bucureşti, România

Mihnea,
sunt foarte multumit ca acest film a fost facut.
a fost o sansa imensa oferita de Andrei Boncea si nu pot decat sa-i fiu pe deplin recunoscator.
sa speram ca filmul va avea incasari cat mai mari!:)

Ai procent? :D

nu.
sincer, banii sunt ultimul lucru la care ma gandesc in aceasta meserie.
ma refer la incasari din punctul de vedere al omului care doreste ca cei care i-au acordat incredere sa aiba succes.

Da de ce trebuie sa fie un procent din cat face filmul? Asta chiar nu o inteleg.
Deci eu daca lucrez intr-o fabrica care face vibratoare si am facut designul unui vibrator nou trebuie sa am procent din cate vibratoare au fost vandute?
Daca tu asa lucrezi atunci esti un mare fericit, iti spun eu ca de obicei ai un "salar" pe care il iei idiferent de cate unitati au fost vandute, singurii care au procent si mi se pare logic sa aiba sunt aia care se ocupa STRICT DE VANZARE, si au procent din ce reusesc sa vanda ei, nu din ce vinde firma.

Keepy bravo pentru reusita si la cat mai multe realizari inainte. Avem nevoie de oameni care stiu sa isi faca meseria si sunt constienti ca nu pot sa castige averi din prima in munca.

Despre film nu poci spune nimic pana nu il vad.

Keepy, am glumit, cred ca era evident. Desi n-ar fi fost rau. ;)

Legardere, eu lucrez in mai multe feluri, depinde de situatie. In orice caz, eu consider vanzatorul ultimul pe lista celor care trebuie premiati atunci cand produsul in sine este de calitate. Treaba lor e sa vanda.

legardere, judex, bremen,

cred ca il stiti pe Radu Paraschivescu, scriitorul care a rupt gura targului cu un best seller al anului 2007, cred, "Ghidul nesimtitului".
Radu Paraschivescu a mai scris apoi "Bizar bazar", iarasi o carte foarte bine primita de public.
Prin ambele carti, scriitorul se remarcase printr-o ironie acida la adresa societatii contemporane, foarte mult umor, etc.
Ei, imediat dupa aceste carti, Paraschivescu a scris "Cu inima smulsa din piept", o poveste de dragoste care se petrece in Portugalia, prin Evul Mediu, cu cavaleri si printese, etc.
Asadar, o schimbare radicala de registru, de la cartile de atitudine la un roman de dragoste simplu.
Multi ar fi intrebat: "dom'le, cum, tocmai dumneata sa scrii un fel de telenovela dupa ce ai dat lovitura cu Ghidul nesimtitului?"
Ei bine, toti marii creatori (scriitori, regizori, actori, pictori) nu au facut doar capodopere in viata lor. Prestigiul lor s-a construit si pe opere aparent de plan secund. Nici macar despre Dostoievski, pe care eu il consider cel mai mare scriitor al lumii, nu se poate spune ca nu a avut si romane "de legatura" intre doua capodopere.
Asa ca eu nu cred ca filmul comercial trebuie sa atarne "negativ" in biografia unui creator. Dimpotriva, el aduce normalitatea, firescul meseriei in cv-ul acestuia.

Doamne, keepy, dar eu nici nu ti-am reprosat asa ceva! Am glumit doar pe tema unui posibil comision, apoi mi-am exprimat parerea potrivit careia creatorul ar trebui sa primeze in detrimentul comerciantului. Oricum, la faza asta o dadeam cu totul in offtopic, asa cum inspirat m-a atentionat Legardere.

Chiar nu ti-am reprosat nimic. :)
Ma rog, mi-ar fi placut totusi sa ai acel comision trecut in contract. :D

dar nici n-am perceput-o ca pe un repros :)
incercam sa explic, in general, ce e cu filmele asa-zis "comerciale".

Sunt foarte utile pentru toata lumea. ;)

utile pentru toata lumea....:-bd =D>

ca va doresc succes ...si la fel sa fac filmul cu pe mine dar scuzati-ma am surzilor :( nu pot sa vorba :(. ho ho ho mare noroc succes pt filmul .abia astept sa te vad :D....;) :-bd

Drago, te înteleg, dar gäsesc cä esti excesiv de severä cu Keep.

Felicitari si succes;)

am impresia ca in lipsa mea a fost postata aici o impresie de-a dragomarei.
am citit-o intre timp.
nu ma supara deloc opiniile sale vizavi de acest film, dupa cum nu ma mai deranjeaza de mult timp parerile sale in general.
asa ca lasati-o sa se exprime...imi vine in minte titlul unei operete de Gherase Dendrino "Lasati-ma sa cant" :)

In "Omul cu sopârla", Toma Caragiu o parafrazase ca "Läsati-mä sä-l cânt".

chestia asta cu "stersul" imi aduce aminte de halebardul. :)

Iti aduce, dar este o prostie.
In primul rand ca a zis ca nu mai intra aici!
In al doilea rand de ce isi mai spune parerea daca dupaia o sterge?
Numai pitbull poate intelege asa ceva, dar mi se pare ca este luat peste picior si profita de bunatatea lui ...

@keepwalking - îţi interzic să-ţi mai aduci (aminte, cred :"> ) de... prostii. :P :P pentru a nu le uita e suficient să le faci. :"> :">
@pitbull - categoric, dar CATEGORIC îţi interzic să mai profiţi de bunătatea... piciorului. (ceva cirmunstanţe atenuante aş putea acorda pentru cel din mijloc. cred. :"> )
=)) =)) =)) =)) =))

(no, mi-a venit o idee dacă nu genială, cel puţin utilă, ei bine, am să strâng toate mostrele astea de cultură, într-o bază de date, şi am să le ofer, ca material didactic, copiilor de şcoală primară. :D )

dragomara,

te rog sa-ti exprimi opiniile strict fata de acest film, doar dupa ce il vei vedea, desigur.

Drago, am douä vesti pentru tine - una bunä, una proastä. Cu care sä încep?
Hai cu aia proastä:
- Când vrei sä nu fac ceva, nu-mi interzice; roagä-mä. Recunosc dreptul oricui de a mä ruga câte ceva - si, când pot, îl onorez; resping orice tentativä de a mi se interzice ceva, chiar si când e îndreptätitä (cazuri în care devin rebel si anarhist); cu atât mai mult, când prezumptiva interdictie nu are nici o legitimitate.
Uite-o si p-aia bunä:
- Nici nu mä gândeam sä profit de bunätatea piciorului (indiferent din care parte: stânga, dreapta, fatä, spate, sus, jos, mijloc).

Gospin, ai dreptate - o înteleg pe Dragomara. Iatä explicatia, absolut logicä, rezonabilä si de bun-simt, a comportamentului ei:
Pasul 1:
Dintr-o datä, Dragomara a conceput o axä ineditä a valorilor intelectuale, orientatä pe criterii de vârstä. In loc de a respinge comunicärile de orice fel cu prostii (tineri sau vârstnici), mentinându-le numai pe cele cu oamenii destepti (vârstnici sau tineri), ea s-a decis sä respingä comunicärile de orice fel cu tierii sub treizeci de ani (prosti sau destepti), pästrându-le numai pe cele cu userii de peste treizeci de ani (destepti sau prosti).
Pasul 2:
In acest scop, Dragomara a cerut ca fiecare user sä aibä vârsta realä afisatä public în caseta individualä din stânga oricärui mesaj postat, pentru a se putea hotärî pe loc dacä sä citeascä acel mesaj sau nu. A dorit ca aceastä formulä sä fie supusä la vot, cu titlu consultativ - si pentru cä nu stia sä creeze un poll (procedura fiind putin mai complexä decât în formatul vechi al forumului), i l-am construit eu.
Pasul 3:
Rezultatele plebiscitului au fost preponderent negative, corespunzând astfel cu decizia administratiei de a nu aplica formula afisärii obligatorii a vârstei reale. Deceptionatä, Dragomara a crezut cä votul fusese mäsluit, asa cä, väzându-si spulberate toate sperantele de a putea afla prompt vârsta fiecärui user, s-a hotärât sä päräseascä Cinemagia.
Pasul 4 - si cel mai important:
In consecintä, de-acum încolo, ea îsi lasä fiecare mesaj nou pentru un timp limitat, apoi si-l sterge, astfel încât sä nu-si mai consume timpul cu useri sub treizeci de ani, ci numai cu useri de vârste superioare acesteia, indiferent de datele lor intelectuale.

As simple as that.

L.E. Toatä viata îl voi adora pe Urmuz.

si acum reveniti on-topic

am văzut trailer-ul şi filmul mi s-a părut cretinel (=mai mult decât comercial) deci şansa de a-l vedea-n viaţa asta e aproape nulă, dar tu nu-ţi pierde speranţa, că poa'să mă lovească subit Alzheimer-u şi să revin asupra deciziei. :-?

în altă ordine de idei, te rog sa-ti exprimi opiniile strict fata de acest film, astă dacă nu vrei să-ţi mai comenteze şi alţii vederile, ca să folosesc un eufemism. nu am nicio problemă cu închinatul osanalelor atât vreme cât ele sunt on-topic, şi cât persoana în cauză le merită. :">

PS: scuze de off-topic, da'parcă tu erai imun la comentariile mele, nu?! :-O
şi io încă sunt nelămurită pentru ce altceva, dacă nu pentru bani şi faimă facilă ar putea face cineva un film cretinel?! ar mai fi o chestie, da'cum în modestia ta, de acum celebră, te-ai cumparat cu Dostoievski, refuz să cred varianta asta. ;;)

@dragomara,

nu m-am comparat cu comercialul dostoievski.
insa iti redau un fragment despre comercialul dostoievski:

"Împrejurările în care a scris Jucatorul sînt cel puţin amuzante, dacă nu chiar tragice (aici se clatină puţin eşafodajul superficial pe care l-am construit, la baza căruia nu stă altceva decît opoziţia Dostoievski-Bulgakov/Nabokov): F.M. tocmai se ruinase complet în urma ruletei, la Baden-Baden (devenit, în roman, oraşul Ruletenburg). Ştim că avea obiceiul de a lua în avans banii de la edituri, după care îi cheltuia, urmînd să înceapă a scrie pe ultima sută de metri (trebuie citat aici chiar scriitorul: „Vreau să fac un lucru deosebit şi excentric: să scriu în 4 luni 30 de coli de tipar, la două romane diferite, dintre care pe unul îl voi scrie dimineaţa, iar pe celălalt seara, şi să termin la termen. Ştiţi dumneavostră, preabună Anna Vasilievna, că pînă astăzi asemenea lucruri excentrice şi excepţionale chiar îmi plac? Nu sînt bun pentru categoria oamenilor care trăiesc serios“). Mai ştim că romanul Jucătorul fusese „cumpărat“ de un editor foarte asemănător unora care împînzesc şi astăzi piaţa de carte românească, Feodor Stellovski, care se angajase să-i publice operele în trei volume. Scriitorul se angaja să-i predea un roman inedit, de aproximativ 12 coli tipografice, pînă la data de 1 noiembrie 1866. Dacă nu reuşea, editorul avea dreptul să vîndă „orice Dostoievski“, fără a achita drepturi de autor. F.M. al nostru luase însă bani şi de la alt editor, pentru Crimă şi pedeapsă, astfel că a reuşit un adevărat tur de forţă şi a terminat Jucătorul la data menţionată în contract, aşa, printre picături".

Bogdan-Alexandru STANESCU - Observatorul Cultural

nu intru in polemica cu tine, pentru ca ar fi un lucru obositor si inutil.

Drago are dreptate!
Amintiti-vä de celebrul Dr. Condaxe, si nemuritoarea lui replicä:
"Am väzut poza, si pacientul mi s-a pärut bolnävior."

Asa e, Drago: uneori, se mai poate întâmpla ca un trailer sä le sugereze profanilor, foarte vag, calitatea unui film. Evident, cinefilii de nivelul täu îsi pästreazä cu strictete orice opinii astfel conturate, înainte de a vedea filmul cap-coadä - cäci ei stiu cä: "Si tacuisses, philosophus mansisses."

In concluzie:
Filmul nu e foarte inteligent, dar e istet si spiritual. Scenariul are premise foarte bune, bine gândite, dar din päcate de la un moment dat începe sä evolueze cam dezordonat, si-si construieste deficitar unele momente importante (vezi analiza de mai sus, pentru o expunere detaliatä în acest sens); pe scurt: e bunicel si perfectibil. Nici eu, nici Drago nu stim cu precizie în ce mäsurä calitätile si defectele scenariului se revendicä de la fiecare dintre cei doi scenaristi în parte, asa cä ne declaräm incapabili sä criticäm în mod concret si pertinent varianta initialä a lui Keep.

Am mutat off-topicurile aici:
http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=96346

HO – HO – HO – ce şansă !
Într-adevăr, Keepwalking are de ce să fie fericit, ca orice tătic la naşterea primului său copil, mai ales dacă e băiat. Chiar dacă a trebuit să suporte un tratement îndelungat, iar fertilizarea s-a făcut, până la urmă, in vitro, are de ce să fie mulţumit şi recunoscător. A avut o şansă de care numai 0,5% dintre scriitorii de scenarii beneficiază. Rezultatul nu este deloc ruşinos, deşi se putea mai bine. Într-o normalitate cinematografică ar trebui să vedem un astfel de film în fiecare an, nu la 20 de ani o dată.
Ar fi fost interesantă o discuţie despre scenariu, dar, pentru că nu pot participa ambii semnatari, cred că va fi limitată. Despre film nu vreau să repet ce a scris Pitbull. Vreau doar să vin cu unele observaţii proprii.
Nu personajul principal m-a fascinat, ci interpretul acestuia. Meritele nu sunt ale scenariului sau regiei, ci ale băieţelului capabil să ducă în spate un film întreg. Cel care l-a ales ar fi trebuit să fie chior să nu-l vadă! Candoare, inteligenţă, inocenţă, dar nu perfect, puţin limbut. Un băiat adevărat! Pentru el am vrut să văd filmul şi a meritat.
Scenariului, aşa cum ni-l putem imagina extrăgându-l de pe ecran, am puţine lucruri să-i reproşez. Unul dintre acestea este lipsa de originalitate. E greu să fii original în ziua de azi, dar ceva, ceva tot ar fi trebuit să aibă.
Nu înţeleg de ce, ca şi în alte filme similare, bandiţii trebuie să fie idioţi! Astfel, tensiunea privind pericolul pe care îl reprezintă aceştia pentru viaţa copilului tinde spre zero. Totul decurge previzibil, inclusiv prestaţia mecanicilor auto. Poate „o răsturnare de situaţie” ar fi trebuit să fie poliţistul sub acoperire, dar n-a fost finalizată... constructiv. Replici scrise doar ca să justifice replicile următoare: Pupă-ţi nevasta. N-am nevastă. Atunci pupămă-n c...ur.
Nu înţeleg de ce agentul de pază trebuia să fie un pămpălău. Doar pentru a demonstra în final, ca-n atâtea filme, că de fapt e un băiat bun? Sau de ce trebuia să fie prima sa zi de lucru la mall, când vedem că se descurcă foarte bine în perimetru? Dacă dispune de un sistem de supraveghere performant, de ce n-a căutat înregistrarea cu plecarea băiatului?
Eu ştiu, nu numai din alte filme, dar şi din viaţa reală, cât de mult îşi poate dori un băieţel un tată, dar o mamă nu acceptă aşa de uşor un soţ. Se putea găsi şi un altfel de ... final fericit.
Tot în ce priveşte scenariul, nu mi se pare deloc suficientă teoria: dacă..., dar dacă... Dacă e să fiu şi mai exigent, nu se justifică de nicio culoare nici deghizarea bandiţilor în Moş Crăciun, parcă înadins ca să atragă atenţia. Era suficient unul, Bănică Junior, care avea misiunea să anihileze sistemul de supraveghere. Dar dacă ar fi fost numai unul, ar fi ieşit, desigur, alt film...
Regiei, de asemenea, am puţine să-i reproşez. Aş menţiona doar abundenţa de clişee. Ca exemplu, apariţia unui Moş Crăciun de după colţ pe brânci, peste el altul, şi peste acesta încă unul, şi încă unul.
Nu ştiu dacă scenariul prevedea ca Moş ... Crăciuniţa să folosească mai multe perechi de ochelari, sau e o găselniţă de regie, cum nu ştiu cine a stabilit ca „dirijoarea” să aibă ochelari cu lentile ca fundul de sifon şi să fie îmbrăcată cum era.
Aşa, ca o părere la final, poate mai citeşte cineva, repet ce-am mai spus cu o altă ocazie: când e vorba de film, nu trebuie să ne coborân la nivelul copiilor, trebuie să ne ridicăm la nivelul lor. Uşor de spus, nu?
Oricum, Keepwalking a fost botezat scenarist. Acum face parte din sistem. Îi urez succes!

Mirodoni, Mirodoni, Mirodoni (şi ăsta n-a fost un c/p) - tu pe ce lume trăieşti?! :-O

mai bagă şi tu nişte spaţii între frazele alea, că se citeşte ca dracu textul, io, una, am citit doar începutul şi sfârşitul, şi mi-am zis aşa: dacă io, o ţărancă incultă care nu-s nicidecum interesată de scenarii şi de modul cum se face un film (dacă aflu cum se face, acel "ceva" nu mă va mai fascina ever)deci, dacă io am citi deja demult aici (şi nu numai) despre scenaristul Keepwalking, şi despre cum şi cine a scris, rescris, corectat secenariul la Ho-Ho-Ho (vezi postarea super documentată a lui Pitbull), cei din domeniu (adicătelea tu) de ce n-o fac, fratele meu?!

ştiu că sunt off-topic, însă am şi io o dilemă: ăăă... a fi literat contemporan, în România, presupune a nu-i citi şi pricepe pe ceilalţi colegi de breaslă, sau ce?! sau ăsta e doar un semn de "superioritate"?!:-O :-O

acum iar o să ziceţi că sunt a dracu, însă io am găsit de-un penibil extrem postarea lui Mirodoni. să mor io dacă nu l-aş fi înţeles dacă acum ar fi coborât de pe munte şi abia ar fi descoperit CineMagia. :(

Explicaţie:
Ca să nu ţin topicul deschis, redactez într-un fişier separat. Evident, cu paragrafe, spaţii, bold, aldine etc. Când copiez materialul în fereastra Cinemagia, o bună parte din comenzile mele nu sunt acceptate, însemnând să le dau din nou în fereastră. Ceea ce, la ora 1 din noapte, în cazul precedent, n-am mai făcut. Am revenit acum, la cererea telespectatorilor, şi am rearanjat materialul foarte frumos. Cu toate acestea, deşi în fereastră arată bine, după expediere, nu se mai respectă paragrafele şi spaţiile.
- De vină este şi formatul. Orice text mai voluminos se citeşte foarte greu, din cauza mărimii fontului şi lungimii rândurilor. Este unul dintre motivele pentru care mi-am văzut de alte treburi, adăugat la altele, cum ar fi vocabularul unor useri, impoliteţea sau aroganţa acestora.
Cu respect,
MIRODONI

eu ii multumesc sincer lui Mirodoni si ma bucur ca a avut curiozitatea sa vada filmul.
putini dintre cei de aici ar fi facut gestul asta si apoi sa imi dea sfaturi sau sa ma judece.
insa descopar la Mirodoni acelasi om echilibrat si inteligent, preocupat de aceasta meserie de scenarist.
da, s-ar putea spune ca, odata tiparit numele meu pe un generic de lung metraj, am primit "botezul" de scenarist.
dar e al naibii de putin.
iar cei care scriu povesti stiu asta.
poate ca voi avea cateva zile de reverie si un anumit sentiment de multumire, de implinire, dar e limpede ca e doar un sfert de pas pe un drum lung.

@Mirodoni - aha. bănuiam de ceva vreme că formatarea textelor postate pe forum ţine de impoliteţe, de altfel mi-ai tot repetat-o MisoginDo, când alegeam formatul de upload al pozelor mele, "default", evident pentru a fi mai vizibil - eu fiind mioapă. :|

am făcut un efort şi am citit toată postarea ta penultimă. am aflat ceea ce ştiam deja, Ho-ho-ho e încă un film comerical, pentru care nu am să acord timp şi bani. prefer cronicile altora, cel puţin ele sunt moca, şi dacă ai suficientă experienţă (ca cititor), şi mai şi cunoşti autorii, reuşeşti să extragi câteva adevăruri valabile legate de filmul în discuţie. pe limba bebelilor: nimeni nu m-a convins să văd acest film, nici din ce-am citit aici, şi nici prin alte părţi, probabil c-oi citi io unde şi pe cine nu trebuie, mai ştii?!:P

@DRAGOMARA
Nu ştiu la ce te referi cu pozele, dar mă surprinde alcalinitatea textului tău, aşa că am să-ţi mai spun câte ceva.
Se pare că am scris prea mult şi, cu tot efortul pe care zici că l-ai depus, ţi-a scăpat esenţialul.


Văd că-ţi pui problema banilor. Nu poate fi evaluat totul în bani. Când Pitbull a spus că Bogdan Iancu face toţi banii, vorbea la figurat. Faptul că nu m-am înşelat, o confirmă interviul din ProTv Magazin nr.46. Alina Chivulescu, surprinsă cât de uşor rezistă băiatul pe platoul de filmare, a primit un răspuns năucitor de la acesta: „Eu, când filmez, e ca şi cum aş mânca o prăjitură”. Mai rar un scenarist capabil să scrise o astfel de replică! Dar şi comentariul Alinei Chivulescu a fost pe măsură: „Probabil că toţi, dacă ne-am imagina că munca este o mare prăjitură, am elimina stresul”.
Am şi eu o slăbiciune: în preajma unor astfel de oameni mă simt bine. Chiar şi când sunt pe ecran, sunt reali, rolurile lor pot fi scrise mai bine sau mai puţin bine.
Nu trebuie să vezi un film doar pentru a-ţi „ridica nivelul cultural”. În cazul acestui film, motivele pot fi altele. De exemplu, îţi doreşti să ai un copil cu astfel de calităţi. Asta dacă ai depăşit vârsta la care te gândeşti numai la procreere, nu să şi creşti un copil! Sau ai avut un copil şi regreţi că n-ai avut timp să-l ţii mai mult în braţe, să-i simţi căldura obrajilor în palme, sau să priveşti în adâncul ochilor lui. Constaţi cu stupoare că e deja matur, că-şi lasă barbă şi pleacă în America, sau se-nsoară şi preferă să stea cu socrii.
Devin patetic, nu ?
Poate, dar cam ăsta e adevărul.
Filmul este dedicat celor mici, aşa că are şi giumbuşlucuri cu alunecări pe pardoseală, căderi de pe acoperiş, sau ţâşnit apa în faţă. Rămâne de văzut cât de mult vor fi apreciate...