Aproape la fel: prefer luciditatea si implicit stabilitatea, decât iluzia, e drept ispititoare, a superstitiilor materialist-dialectice.

si care ar fi superstitiile alea?

@ klein: vezi ca Desperado e un film cu Banderas. La noi in romanica se poarta disperarea cu "i". sper ca mica mea corectura rautacioasa sa nu-ti afecteze luciditatea atee (cu e din plin).

Dumnezeu nu e neaparat expresia mantuirii, e mai degraba dorinta omului de a intrezari speranta in ceva superior, in ceva incontrolabil si inepuizabil. La fel si Raiul: are fete diferite, inseamna altceva pentru fiecare. La scoala l-am studiat pe Dante, am studiat structura Infernului, cele 9 cercuri, pedepsele lor etc. Si mi-am dat seama ca adevaratul Paradis e linistea si pacea sufleteasca, nu gandul ca exista un Rai sau un Iad.

Nimeni nu s-a mai intors de dincolo sa ne spuna ce si cum; pentru unii, religia si deci Dumnezeu, sunt mai degraba idei ale unui comfort interior, gandul ca exista ceva mai bun, mai adevarat decat ceea ce avem pe Pamant.

Dar si daca nu credeti in D-zeu, atunci eu zic sa va ganditi ca fiecare avem constiinta proprie, una care ne bantuie mai mult sau mai putin, asa ca de ea trebuie sa tinem cont aici pe Pamant, fiindca viata nu e inca o dubla trasa sau o repetitie pentru un spectacol perfect. Viata e aici si acum, si mai bine sa ne ocupam de asta, nu de ce vom fi sau de cine vom fi intampinati dincolo.

Incepând cu o maximă la care subscriu în totalitate:

Marea superstiţie a lumii contemporane e coincidenţa!

...Şi de-aici, tot în jos şi-n jur.
Ca să nu mă lungesc, şi să-ncerc să fiu cât de cât sistemic: ahtierea dupä "dovezi", amăgirea "raţionalismului", absolutizarea evoluţionismului, relativizările fanatice, mistica "ştiinţifică", exacerbările solipsiste, obscurantismul subiectivizărilor excesive, etc... Toate - superstiţii similare cu "pisica neagră", "trecutul pe sub scară" şi "spartul oglinzii" - dar mult mai snoabe, pompoase şi cu fasoane.
Pe scurt, trăim un Dark Age al bigotismului ateu, simetric cu dogmatismul religios din Evul Mediu. Avantajul e că ăsta ne va scuti mult mai repede, căci se accelereazä şi timpul, şi istoria.

deci io nu cred, pentru că încă nu am nevoie, adică deocamdată-mi ajung mijloacele ştiinţifice să-mi explic cine sunt, de unde vin şi spre ce mă îndrept.
mi-e teamă al naibii de ziua în care voi avea nevoie de El, pentru că ştiu că atunci voi renunţa la ceea ce părea să de un sens vieţii mele, la explicaţiile ştiinţifice, de exemplu. bănui că atunci va începe o eră nouă, cea a miracolelor, singurele care mă voi mai putea ţine în viaţă. şi acum nu ştiu de ce cred că nu va fi chiar atât rău, că într-un anumit fel ăsta trebuie să fie mersul lucrurilor, dar că evoluţia mea spirituală se va sfârşi aici. şi iar mă întreb de ce acum percep credinţa ca pe o renunţare la raţiune, la căutări, ca pe ceva străin care încearcă să mi se impună?!

apropo de raspunsurile de "dincolo".
vin si eu cu un raspuns din categoria "visele si talmacirea lor"
am visat-o pe matusa-mea...si o intrebam cum e dincolo...iar ea mi-a spus ceva de genul "Nu pot sa-ti spun, dar e... ceva..." si a dat din cap intr-un fel care sugera ca e vorba de ceva cu totul special...si o percepeam, in vis, foarte linistita...

hai că m-ai făcut să râd!! =)) =))
te rog dezvoltă...

O, sunt multe instante de acest gen... Formele diferä, sensul e mereu acelasi.
Imi vine în minte una foarte elocventä (în mod paradoxal!)
Ioana Pavelescu a visat-o pe bunica ei decedatä; în vis, au vorbit câte ceva. Apoi, Ioana a întrebat-o, evident, cum e pe lumea cealaltä. Bunica a început sä-i explice... si din acea clipä, vocea s-a distorsionat, astfel încât nici o silabä nu mai era inteligibilä!
(Evident, preotii "rationalismului" vor säri numaidecât cu explicatia: "E un efect al convingerii noastre subconstiente cä nu putem cunoaste... blablabla..." - uitând cä si Freud, cât e el de mare, a fost depäsit între timp... si cä pe lumea asta mai existä si conceptul de VERIDICITATE, bazat pe calculul probabilitätilor... ;) )
Lecturä insistent recomandatä:
Arthur Koestler, "The Roots of Coincidence".
(And this is merely the beginning!)
Nu mai e nevoie - rostul s-a împlinit: te-am fäcut sä râzi.

=)) =))
si eu l-am visat pe bunica-miu pe lumea ailalta si cand l-am intrebat cum e, am vazut ca era singur et terifiat.
cum sa interpretam..... :-? el era in iad si matusa ta in rai? :))
(visul e pe bune)

explicati-mi si mie faza cu constiinta. daca nu exista un dumnezeu - ca entitate superioara, lasam deoparte impartirea in atatea religii - ce relevanta mai are conceptul de constiinta? pe bune, daca stii ca nu e nimic dupa moarte - sau chiar si in timpul vietii- care sa te pedepseasca, la ce te mai agiti sa fii bun etc etc. ce justificarea are moralitatea in contextul unei lumi atee? sa zicem ca esti bun cu cei la care tii (si de unde vine dragostea asta?), dar cu ceilalti de ce tre sa fii ok? de ce sa nu-i furi, excrochezi, ucizi ca sa-ti fie tie bine?

Simplist spus, da, e posibil.
Dacä era tot ateu, explicatia e si mai clarä: nu credea în lumea de dincolo - deci, evident, a gäsit un pustiu, o non-lume; ceea ce nu-i tocmai pläcut, ca sä zic asa.
Dacä fusese credincios, lucrurile se complicä, asa cä nu mä avânt; n-am virtualmente nici un fel de date, nu l-am cunoscut.
Evident, rämâne oricând valabilä si ipoteza imediatä: nu fusese un vis transcendent, ci doar un banal rest diurn, ca de cele mai multe ori.

nu stiu.

Dumnezeu şi conştiinţa sunt două chestii total, DAR TOTAL diferite. Doamne ce super ar fi dacă, conştiinţa ar putea fi Dumnezeu!
îţi explic mai pe seară ce şi cum.

Lasä, nu mai explica, n-are rost.
Sunt identice.
(Nu tie ti-am spus, ci lui Bre, ca s-o linistesc - sä nu ia în serios cascadoria asta cu "total dar total diferite".)

ba eu cred ca sunt foarte legate - constiinta de dumnezeu. ce e constiinta ptr tine?

Nu doar "legate", Bre - sunt UNUL SI ACELASI LUCRU! :)
Ceea ce numim (în sens moral, nu tehnic) "constiintä" e de fapt cea mai purä parte divinä a fiintei noastre; altfel spus, "Dumnezeul din noi" - si, cum Dumnezeu e indivizibil, concluzia e: "Dumnezeu". Si gata.

eu chiar sunt curioasa sa vad explicatia dragomarei....sa vad daca poate sa o sustina ca lumea sau ne abureste :D


da pit, asta ma gandeam si eu, ca sunt unul si acelasi lucru, sau cel putin asa e ptr mine. tocmai de aia mi se pare ca daca nu exista dumenezeu, nu avem o justificare ptr constiinta

Dragomara e foarte dibace cu cuvintele - deci SIGUR va da un räspuns demn de atentie!

nu stiu ce grad de credinta avea, dar se ducea la biserica destul de regulat, mai ales la batranete, ca la tinerete era un fel de Moromete zeflemist. In plus a murit cu lumanare si impartasit, deci s-a dus direct in rai. sau in orice caz cu sanse mari de a ajunge
si fiindca, dupa cum vezi treaba e mai complicata, sa inteleg ca visul meu nu e trancendent??? numai al lui keepwalking e? >:P
btw sunt convinsa ca visele spun mai multe despre facatorul lor decat despre orice altceva

Majoritatea super-covârsitoare a viselor, evident, sunt strict biologice, asa cä n-ai de ce sä-ti faci probleme.

mai am o nelamurire, apropo de relatia artei cu religia-credinta-dumnezeu. cum trebuie sa se rapoteze arta la acestea? a putea sa creezi ceva (ma refer aici la literatura, film, pictura etc etc) mi se pare un DAR de la DUMNEZEU. si atunci de ce de multe ori subiectele pe care le alegem in creatie nu sunt tocmai "ortodoxe" (homosexualitate, perversiune, violenta, sadism etc). si hai sa excludem manifestarile extreme de creatie (rock satanist, performance cu mutilari, horror extrem si mai stiu eu ce), sa zicem ca astea n-or fi de inspiratie divina. dar ce te faci cu arta care trateaza subiecte tabu atat subtil si uneori de frumos din punct de vedere stilistic? mi-am pus intrebarile astea in fata unor tablouri de schiele, la filme precum carravagio, citind carti ca "alexis..." de m yourcenar (astea-s exemplele care-mi vin acu in cap).

Räspunsul e usor de formulat, dar foarte greu de discutat în detaliu. Evident, aici suntem nevoiti sä ne rezumäm doar la prima parte...
Nu trebuie sä fim dogmatici, sä schematizäm, sä simplificäm exagerat. TOTUL e har de la Dumnezeu - nu numai talentul artistic. Chiar si procesul de a ucide îl avem tot de la El - ca sä ne hränim sau ca sä ne apäräm. De noi depinde cum folosim aceste daruri.
In plus, nu trebuie nici sä ne repezim sä etichetäm ca "rele" diverse lucruri aparent neortodoxe. Unele au fost calificate astfel de cätre excesele habotnice ale oamenilor (de exemplu, diversele asa-zise "deviatii sexuale", pe care multe culte diferite de cele iudeo-crestine si islamice chiar le prosläveau, în numele fertilitätii si al iubirii). Altele, pot fi "blessings in disguise", sau "rele necesare". Cum ar putea exista pe lume sfinti, färä demoni? Cum ar putea exista mänästiri, färä lagäre? Cum ar exista rockul crestin, ca "Jesus Christ Superstar", färä pandantul rockului satanist? In toate e un echilibru - legea actiunii si reactiunii. A stiut El, Tipu' de la etaj, cum le-a rânduit...! ;)

io dacă aş fi Dumnezeu m-aş mânia al naibii când puţinului şi deloc frumosului dintr-unii i s-ar da numele meu. :(( :(( :((

Wrong. Mânia nu e un atribut dumnezeiesc - nici n-ar avea cum, fiind o manifestare a neputintei; or, El e atotputernic. Dumnezeu e 100% iubire, liniste, calm, echilibru, întelepciune, justitie; stärile negative sunt proprii straturilor inferioare, impure, îndepärtate de divinitate.

Ca sä preîntâmpin previzibila întrebare: conceptul de "mânia lui Dumnezeu", "pedeapsa lui Dumnezeu", etc. e o inventie omeneascä; incapabil sä-L înteleagä, oamenii îi atribuie emotii, atitudini, actiuni profane - concret: propriile lor släbiciuni; un dumnezeu (aici, cu D mic!) päcätos, räzbunätor, susceptibil mâniei, expus mândriei, etc., li se pare mai accesibil. ;)

Pentru unii, Dumnezeu e un copil cu lupa indreptata spre un musuroi de furnici, adica spre noi. Nu ne putem combate vulnerabilitatile, asa ca trebuie sa le acceptam. Trebuie sa intelegem ca nu vom cunoaste niciodata totul, si ca in asta sta frumusetea omului. Dumnezeu e cel mai controversat regizor, si multi nu vor sa-i recunoasca meritele....

Conştiinţă (de la latinescul cum scientia = cu ştiinţă) - sentiment pe care îl are fiecare cu privire la existenţa şi la actele sale. Aceasta e definiţia clasică a conştiinţei. Poate că ar ajuta şi un citat din Hegel “lucrurile din natură nu există decât în mod imediat şi într-un singur fel, pe când omul dat fiind că este spirit, are o dublă existenţă; el există pe de o parte în aceeaşi calitate ca lucrurile din natură, iar pe de altă parte există şi pentru sine, contemplându-se, reprezentându-se pe sine, gândindu-se, nefiind spirit decât prin această activitate care constituie o fiinţă pentru sine”.

Din punctul meu de vedere conştiinţa este sita prin care-mi cern faptele, sentimentele, sită care poate avea ochiuri foarte mari, sau foarte mici, în funcţie de disercământul, de obiectivitatea, de sinceritate şi de bagajul intelectual, moral, şi afectiv cu care mă judec. De exemplu s-ar putea ca faptele mele să fie profund morale, însă eu să fiu un pic prea exigentă cu mine însămi judecându-mă prea aspru, sau în altă situaţie s-ar putea să trecu prea uşor cu vederea fapte/ atitudini pe care unii nu şi le-ar ierta. Conştiinţa este deci, modul în care mă văd în proprii-mi ochi, chestie care uneori se poate să nu aibă legătură cu cine şi ceea ce sunt eu cu adevărat.

Şi acum pentru a putea compara aceşti doi termeni, conştiinţă şi Dumnezeu, tb să vb şi despre Dumenzeu. Cine e Dumenzeu?! Habar n-am, şi nu ştiu câtă credibilitate ar tb să acord Bibliei, dar mă rog, să presupunem că Dumenzeu este cel care şi-a jertifit unicul fiu pentru ca eu, păcătoasa să fiu mântuită. Care e totuşi vina mea?! Că m-am născut fără să o cer, sau ce?! :D dar să trecem peste, şi să admitem că cineva L-a inventat pe Dumenzeu pentru că a vrut să-mi impună mai uşor nişte legi cărora nu le găsesc chiar niciun cusur. Deci Dumneze e motivul pentru care eu trebuie să-mi iubesc aproapele, să-mi cinstesc părinţii, să nu ucid etc, pe scurt să fiu morală. Din punctul ăsta de vedere Dumnezeu e conştiinţa morală impusă de către cei care mă vor altfel decât întâmplarea a făcut să fiu.

Istoria omenirii e plină de oameni profund religioşi care nu s-au sfiit să-şi tortureze şi ucidă semenii, bineînţeles în numele credinţei, la fel de bine cum există, să le spunem eroi, a căror conştiinţă nu are nimic de-a face cu Dumnezeu, şi cu toate astea acţiunile lor sunt şi rămân morale.

Ar tb să mai spun acum că Dumnezeu nu are cum fi reprezentat altfel decât moral. Nimeni nu ar mai iubi un Dumnezeu nedrept, ipocrit sau laş.

În concluzie, e cale al naibii de lungă până conştiinţa să fie una şi aceeaşi cu Dumnezeu, cu siguranţă că Dumnezeu şi-ar fi dorit asta, io personal consider că dincolo de blasfemie şi ipocrizie această comparaţie e de-a dreptul primejdioasă. Conştiinţa fiind reprezentarea fiecăruia despre sine însuşi ar însemna ca, de exemplu, violatorii de copii să fie egalii (sau sinonimii) lui Dumnezeu, şi în final egalii mei, chestie care mă face să neg existenţa lui Dumnezeu.

şi uite cum descopăr că io cea care sunt doar sentiment, nu sunt Dumnezeu! :"> :">

@Dovey: foarte adeväratä metaforä, cu o precizare: musuroiul de furnici e tot opera lui.
Ciudat!
Tocmai ai demonstrat cä nu e nici o "cale", cä într-adevär Dumnezeu Insusi e constiinta noasträ - si tragi exact concluzia opusä: "e cale al naibii de lungä". Taie-mä, omoarä-mä, nu înteleg, si pace, cum de nu vezi ceea ce tu însäti ti-ai pus sub nas!
Echivalent cu: "Mama i-a dat Anei un mär. Tata i-a dat si el un mär. 1+1=2. In concluzie, e al naibii de clar cä Ana nu are nici un mär."

...De fapt, cred cä asta dovedeste destul de clar cât de aiuristice pot fi rezultatele proceselor aparent "rationale", când sunt aplicate brambura. Asa-zisii "atei" se pierd în speculatii sterile, fundäturi logice si aere de elevi olimpici la mate, faza pe municipiu, si nu mai väd pädurea din cauza copacilor - ceea ce aratä din nou cât de crucial e rolul CREDINTEI, ca sä ne apere de toate aceste betii de cuvinte suprapuse peste un vid de idei.

Iar la un alt nivel, e straniu cä, dupä un secol, aproape douä, de când marxistii s-au fäcut de râs atât de lamentabil, oameni ai mileniului III, cu pretentii intelectuale, se ambitioneazä sä dea si ei cu nasu-n aceeasi balegä! Ceea ce iar îmi readuce în minte maxima pe care mai ieri am citat-o, pe-aici pe undeva:
Omul inteligent învatä din propriile greseli.
Inteleptul învatä din greseliile alora.
Iar prostul le stie pe toate.

greieraş tu eşti sigur că ai citit cu atenţie ce-am postat?! :-? :-?

---
sau te pomeneşti că oi fi io defectă pentru că nu mă văd Dumnezeu?! =)) =))

Da, lăcustuţa tatii, da.
Nici o grijă, nu mă refeream strict la cuvinte şi fraze (care-s în mare corecte), ci la sensurile lor. Alea di diediesubt!

Nu eşti deloc "defectă", eşti doar umană.
(Când râzi, nu te mai tăvăli atâta, că-i praf pe jos.)

...stand si cugetand pe prispa mi-a venit o intrebare:

oare experienta placerii / durerii poate fi traita si in afara corpului material ? pana la urma creierul e in stare sa-mi "spuna" acuma ca ma doare o mana, dar daca nu as mai avea acea mana cu toti nervii ei....nu ma mai intind si cu alte organe mai mult sau mai putin critice ca ma doare capul (?)...apropo de ce ar putea fi 'dincolo'

no, bine dragă, bine, mă duc la treburile mele nu înainte de-a trece prin sita conştiinţei întâmplările de azi. nu ştiu despre voi, însă io pe zi ce trece constat că numărul persoanelor sănătoase mintal e în continuă scădere. şi acum nu mă refer numai la forum.

şi acum te rog frumos să-mi răspunzi, în detaliu, cum mama dracului e sinonimă cu Dzeu conştiinţa unui om, pentru care ai făcut totul, om care nu face decât să te reclame peste tot de mai bine de jumătate de an pentru nişte motive dincolo de telenovelă. :D mai nou a ajuns şi la DNA. (am râs 2 ore citindu-i memoriul; mă întreb, totuşi, ce-or crede despre mine cei care nu mă ştiu?! nu că ar conta prea mult, da' totuşi unde e Dzeu şi unde e aci conştiinţa, copia lui fidelă?!)

OK. si-n timpul äla îmi traduci tu cartea, da? Mersi. Ti-o trimit prin postä, sau vii tu s-o iei?
... si pe lângä cartea mea, mai tradu si fragmentul din tine, cä sunä fix ca monologul lui Lucky.

io sper să nu existe dincolo, îmi ajunge un aşa de intens trăit aici, cred că aş da în depresie dacă aş lua-o de la capăt.

cât despre durerea din organul dispărut nu ştiu ce să zic, pentru senzaţii tari poţi încerca o amputare! fii pe pace, glumesc!

io m-am întrebat chestia asta vis-a-vis de frumuseţe (mă rog, integritate fizică), deoarece prietena mea cea mai bună a fost implicată într-un stupid accident de circulaţie pe trecerea de pietoni, chestie de pe urma căreia a rămas cu ditamai cicatricea, şi care o afectază mult mai mult decât eu mi-aş fi putut imagina. mai exact nu-mi pot imagina ce presupune să-ţi fie distrusă pentru totdeauna integritatea fizică. :-?

Lucky al lui Pozzo, zic.

@Pitbull - cred că dacă n-ai mai uni, şi / sau separa aiurea postările/ frazele ai pricepe şi singur.
[traduc cartea dacă tu vii şi calci, evantual şi speli şi aragazu', pls]

Vezi...? Deci, nici unul dintre noi n-are timp de "explicatii detaliate". Nici nu cred în ele. Cred în concluziile pe care le tragem singuri - eu doar arunc niste idei, sperând cä vor fi urmate... Uneori, îmi räspund unii: "Daaa, asa e!" (si-mi zic: "Doamne, de ce mi-ai scos în cale molusca asta?"). Alteori, altii-mi zic: "Mä faci sä râd!" (si-mi zic: "Säraca de tine...!"). Dar, câteodatä, mi se spune: "Bäi, nu stiu ce sä zic... Mä mai gândesc..." (Iar eu, în sinea mea: "Iti multumesc!")

Nu sunt moderator la Cafenea, nu pot face nimic cu mesajele.
(Din nou, în întâmpinarea replicii previzibile: în sectiunile mele, înainte de a sterge, muta, splita, uni, le acord o atentie sporitä, ca sä pot decide; deci, am lämurit-o si pe asta.)

Nu mi-ai tradus monologul äla cu D.N.A.-ul si jumatea de an...

am să-ţi răspund pe scurt: "nicio faptă bună să nu rămână nepedepsită" asta trăiesc io, cea care chiar fac fapte bune fără a fi similara lui Dzeu în planul conştiinţei (LOL). te întrebasem unde e Dzeu în toată povestea asta?! de ce tocmai cei pe care-i iubim ne demonstrează mai tot timpul că nu ne merită dragostea!? cât şi pt. cine să mai fim buni?! şi cum îţi dai seamna că ceea ce nu te omoară te-a făcut mai puternic? buruienile sunt şi ele vii, nu cred că faptul că au rezistat insecticidului le-a făcut mai puternice. :-?

Päi si CUM AS PUTEA sä-ti räspund, doar dupä un rezumat atât de succint si unilateral (justificat, desigur; nici tu n-ai timp sä povestesti mai mult, si nici n-ar fi cazul, sunt lucruri personale, confidentiale, etc...)? Da, räspunsul existä (desi, cu sigurantä, nu e clar, simplu, didactic), dar numai un ignorant s-ar repezi sä-l dea în necunostintä de cauzä.

Nu cred ca Dumnezeu va da socoteala cuiva pentru faptele sale, nici nu mai trebuie sa demonstreze ceva. In fnal, credinta in el realizeaza conexiunea aceea indestructibila dintre om si sufletul sau, protejat si creat in egala masura de acelasi Dumnezeu de care ne indoim sau pe care ni-l asumam.
E ca bancul cu Nietzsche: el spunea ca D-zeu a murit, dupa care rolurile s-au inversat...
Adevarata credinta, adevarul lipsit de eroare, se intalnesc in momentele de cumpana, atunci cand suntem pusi fata in fata cu posibilitatea. Indiferent ca o acceptam sau nu, e clar ca multi dintre noi se intreaba ce ar fi fost daca......si se gandesc ca fiecare pas a contribuit la intersectia in care se afla, la acea cumpana.

Si da, Pitbull, ai dreptate: musuroiul e creatia lui Dumnezeu....
Dar nu stiu ce parere are acum creatorul de furnicutele lui, care isi distrug singure musuroiul, il inunda cu rautate si il pun sub egida interesului.
Dar cine crede in Dumnezeu, va crede mereu ca exista si o cale mai buna, una aplicabila, una in care omul sa nu mai fie o fiinta coroziva.

Da, e unul dintre favoritele mele! :D

"Dumnezeu e mort!" (Nietzsche)
"Nietzsche e mort." (Dumnezeu)

Si fiindca totusi filmele ne-au adus aici, nu pot sa nu ma gandesc la Constantine, in care Keanu Reeves ii spune lui Rachel Weisz ca Raiul si Iadul se afla in spatele fiecarei ferestre, dupa fiecare colt. Asta fiind singurul lucru retinut din film...
In aceeasi ordine de idei si Dumnezeu are numitor comun in tot ceea ce ne inconjoara, nu putem nega asta.
Ma bucur ca ti-a placut bancul:)

despre practicile religioase ale altora, şi nu numai. :">

http://www.slideshare.net/Dragomara/simpatica-religie

Nu, dar asta nu ma impiedica sa fiu tolerant si bun pentru societate in masura posibilitatilor mele.

Nu inseamna neaparat ca sunt dispus sa admit teroia evolutionista desi in mare e OK, cred ca au fost niste imixtiuni extratereste pe la un moment dat dar in nici un caz de origine divina.....

Daca am am o conversatie pe subiect cu cineva credincios nu ma pot abtine sa nu il intreb cine l-a creat pe Dumnezeu si cand in majoritatea cazurilor mi se raspunde ca aceasta intrebare nu trebuie sa o pun ma gandesc la diferenta dintre intrebarile : crezi in Dumnezeu ? si crezi in existenta lui Dumnezeu ?

Pentru ca nu e nevoie sa existe, trebuie doar sa crezi in el. Daca crezi in el este oriunde vrei tu sa fie este oricine vrei tu sa fie, chiar si femeie ca in Dogma.

Mai rau este ca unii credinciosi(pentru ca tot asta sunt) pornesc razboaie sfinte in numele lui.....

dragomara....ok...sa zicem ca ai dat o definitie tehnica a conceptului de constiinta, sa zicem ca e sita aia prin care cerni tu...si atunci....daca nu exista dumnezeu, de ce pana mea nu largesti ochiurile de tot? de ce simti nevoie sa le strangi din cand in cand,? pe ce criterii faci distinctia intre bine si rau? "în funcţie de disercământul, de obiectivitatea, de sinceritate şi de bagajul intelectual, moral, şi afectiv cu care mă judec" zici tu....ok...dar eu te intrebam ce relevanta are acest bagaj moral? eu zic ca in absenta lui dumnezeu, moralitatea nu se justifica*.
iar citatul tau din hegel mi se pare ca vb mai degraba de corp-intelect

*chestia asta am citit-o si in dostoievski, e prin fratii karamazov pe undeva, poate imi fac timp sa caut.


"Ar tb să mai spun acum că Dumnezeu nu are cum fi reprezentat altfel decât moral."

pei da

"Deci Dumneze e motivul pentru care eu trebuie să-mi iubesc aproapele, să-mi cinstesc părinţii, să nu ucid etc, pe scurt să fiu morală. Din punctul ăsta de vedere Dumnezeu e conştiinţa morală impusă de către cei care mă vor altfel decât întâmplarea a făcut să fiu."

ia-o incet, deci: dumnezeu vrea sa fii morala, da? => dumnezeu = constiinta morala. de acord. dar , sa zicem ca tu esti altfel, adica structural nu esti genu' sa-ti iubesti aproapele, parintii etc (asta inteleg din ce scrii tu acolo), si dumnezeu iti impune asta....= ptr tine dumnezeu e o constiinta impusa. 2 intrebari:
1. daca crezi ca exista dumnezeu, atunci de ce le percepi ca pe impuneri?
2. daca nu crezi, atunci de ce sa te supui impunerilor?

pana la urma, cum a zis si pitbul, unde e deosebirea aia covarsitoare intre dumnezeu si constiinta?

Defineste "divinä" - altfel, "în nici un caz" devine lovit de nulitate (nu poti nega ce nu cunosti).
Am un räspuns. Evident, nu stiu cât de adevärat o fi - dar, mäcar ca speculatie teoreticä, e valid. (Nu, nu-l scriu pe forum, ar suna neconvingätor. Poate, dacä discutäm vreodatä face to face....)
Partea a doua e absolut valabilä. Din päcate, prima are o premisä complet ilogicä: "nu e nevoie sä existe". Problema nevoii e inaplicabilä, irelevantä si chiar absurdä, apropo de o existentä imuabilä si absolutä. Nu vorbim despre un aparat de ras, despre leucocite sau despre adverbele adjectivale de mod - doar alea existä fiindcä e nevoie.
E mai mult decât "mai räu" - e monstruos de räu.

@ bre - scuze dar azi am program de ieşit în natură, mă aduc acolo unde se află primul lăcaş creştin din România (o peşteră, bineînţeles), adică la Mânăstirea Sf. Andrei. şi nu, nu merg să mă rog, ci să fac ceva la fel de sănătos, adiă culeg flori de soc, pentru ceai. :">

când o să mă întroc o să-ţi povestesc cum l-am cunoscut pe Dumnezeu. :">

astept cu nerabdare :)

pentru că nu mă lasă legea morală din mine, şi restul legilor scrise ale societăţii în care trăiesc.


pentru că o dată cu înaintarea în vârstă mi se întăresc şi convingerile morale.


Pe criterii morale pe de-o parte, şi pe baza legilor scrise ale societăţii pe de altă parte.


Moralitatea nu are nicio legătură cu Dumnezeu, ea ţine de educaţie, de restricţiile impuse de societate. Să-ţi dau un ex. ca să mă înţelegi mai uşor: nu-ţi dau cu parul în cap, nu din cauza lui Dumnezeu, ci pentru că:

- societatea m-ar izola într-un loc deloc plăcut, în încercarea de-a mă aduce pe calea cea bună,
- ştiu că te-aş răni, dar şi că ai putea să mă loveşti la rândul tău, mult mai rău decât te-am lovit eu,
- ştiu că nu am ajunge la niciun rezultat, şi că util şi absolut nedureros ar fi să încercăm să discutăm despre motivele neînţelegerii.

Oamenii au avut principii morale şi înainte de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, societatea nu ar putea funcţiona fără ele, că pentru a le impune a fost necesară introducerea legilor e cu totul altă poveste. Dacă Dumnezeu ar fi sinonimul moralităţii nu am mai avea nevoie de legi scrise. Şi acum mă întreb unde e moralitatea celor din puşcării, acolo unde există cei care-şi fac din credinţă altar mai frumos decât cel din biserică?! Probabil că şi-au descoperit-o în timpul, sau după ce-au făcut vreo fărădelege, nu?! :D

Conform afirmaţiilor tale dacă Dumnezeu este conştiinţa mea, iar El mă iubeşte implicit, de ce ar mai trebui să mă străduiesc să fac ceea ce-mi spune Biblia?! Eu sunt morală implicit, din moment ce Dumnezeu e conştiinţa mea, îmi voi păstra, eventual spori moralitatea după ce-ţi voi fi dat în cap cu parul, nu?! :)


Pentru mine Dumnezeu este o moralitate pe care altii încearcă să mi-o impună. Habar n-am ce vrea Dumnezeu! :D Eu una doar am afirmat că pentru ca noi, oamenii, să-L iubim Dumnezeu încearcă şi reuşeşte să fie profund moral. Aa… şi Dumnezu nu e o conştiinţă, dacă ar fi om aş putea spune că El posedă o conştiinţă. Ar fi interesant de aflat cum se reprezintă Dumnezeu pe El Însuşi în mintea Lui.

Răspunsuri
1. nu cred că există Dumnezeu; e mai mult decât evident că alţii încearcă să mi-L impună.
2. din moment ce Dumnezeu nu există, nu mă supun impunerilor Lui, ci legilor societăţii, altminteri nu aş avea cum trăi liber printre semeni.

Reciteşte-mi postările şi vei înţelege.