intotdeauna latina mi s-a parut o limba neadaptata expresivitatii poetice. oricat au incercat poetii latini. pur si simplu nu imi pare facuta pt asa ceva. latina ramane limba rationamentelor pragmatice, a administratiei si dreptului.

scuzati! sa pun si eu o poezie. are cateva luni.


Rãpitor

Devoreazã-mã crud.
Dã-mi anestezicul profund al unui "te iubesc",
Prin limbã ºi buze
Sã nu mã doarã.
Cât e carne pe os,
Cât e inimã în piept,
Cât mai am mãduvã
Sã te simt prin mine.
Înfige-ti colþii din idei translucide.
Pradã-mi fiinþa cu ei
ªi uitã-te fix ca un rãpitor hipnotic.
Nu mã slabi din ochi
Cãci iluzia s-ar topi
ªi s-ar putea sã uit cã mã iubeºti.
Veninul inocent,
Otrava inconºtienþei necesare,
De s-ar scurge în mine fãrã sãrut ºi priviri
Atunci, trezit din somn
Aº urla , iubito,
Pentru fiecare bucatã de muºchi
Pe care ai rupt-o cu ideile tale,
Stileþi din dinte de piranha
Înfipþi în mine
Pâna în gingia personalitãþii tale.
Cu voluptatea unui te iubesc, muºcã-mã
Sã mã îmbãt o clipã,
Pânã va ramâne doar scheletul meu de vise
ªi vei înota cu ochii aþintiþi
Spre o altã consumabila iubire.

Hmmm... O poezie cam "la jumätate", as zice... M-ar tenta sä-i replic cu acelasi argument - tu, mult iubite Floyd, esti mai degrabä omul rationamentelor pragmatice, decât al exprimärii poetice - dar nu vreau sä gresesc. In fond, sunt primele versuri de-ale tale pe care le citesc, asa cä... De discutat, de discutat.

inevitabil moment baudelaire.

...
adeseori iubirea-mi de arta parc-ar stii
caci ia infatisarea femeii prea-frumoase
si nascocind fatarnic istete viclenii
mi-obisnuieste buza cu filtre ticaloase.

departe-apoi de ochiul lui dumnezeu din cer
pe sesurile silei, profunde si sleite..

there's more. dar atat.
poeti irlandezi .

bai, important e ca toate femeile care si-au dat cu parerea despre cum scriu, au zis ca scriu bine, singura care m-a certat , a facut-o pt ca ei nu voiam sa ii scriu... nu ma inspira :lol:

nu e sigur daca intr-adevar e scrisa de borges, dar e simpatica:

Instants

If I could live again my life,
In the next - I'll try,
- to make more mistakes,
I won't try to be so perfect,
I'll be more relaxed,
I'll be more full - than I am now,
In fact, I'll take fewer things seriously,
I'll be less hygenic,
I'll take more risks,
I'll take more trips,
I'll watch more sunsets,
I'll climb more mountains,
I'll swim more rivers,
I'll go to more places - I've never been,
I'll eat more ice creams and less (lime) beans,
I'll have more real problems - and less imaginary
ones,
I was one of those people who live
prudent and prolific lives -
each minute of his life,
Offcourse that I had moments of joy - but,
if I could go back I'll try to have only good moments,

If you don't know - thats what life is made of,
Don't lose the now!

I was one of those who never goes anywhere
without a thermometer,
without a hot-water bottle,
and without an umberella and without a parachute,

If I could live again - I will travel light,
If I could live again - I'll try to work bare feet
at the beginning of spring till
the end of autumn,
I'll ride more carts,
I'll watch more sunrises and play with more children,
If I have the life to live - but now I am 85,
- and I know that I am dying ...

Deci, dacä eu sunt bärbat, ar trebui sä spun cä scrii prost?
Da' uite cä eu nu spun nici una nici alta - ci doar cä deocamdatä nu stiu ce sä spun. Asta ce-nseamnä, cä-s hermafrodit, sau cä nici nu stiu ce sex am?
Oricum, dacä mai ai, mai posteazä. Sau mäcar dä-mi-le la lecturi particolere.

In sfârsit, cu multä caznä, s-a pus în miscare si topicul ästa!
Herbert, Obvious, Europe, Ambra, Floyd, NightWane, vä multumesc pentru participare!
Iar acum, cä am scäpat de riscul unei autobufnilizäri în versuri, sä mai contribui si eu cu una:


Another Spiral

There was a hole smack in the middle of the road, who left it there, one will never know, and came a sucker who didn't watch his step, so that he fell right to the bottom.
He was all alone down there.
He started calling for help.
There were many people passing by, but no one stopped to help him out. Just a few of them, taking pity, threw down a few crumbs.
At lenght, growing tired, the sucker made some efforts and in the end he got out by himself.
All by himself.
All alone.

He looked around, across the field full of shrubs, searching for those who had offered him their charity to give them his gratitude.
But, to his surprise, he fond he was all alone.
Intrigued, he looked on more, and finally he heard them.
They were down in the hole.
All of them.
Calling for help.
And the sucker was out, looking for a way to help them.
All by himself.
All alone.

He hurried to get someone, but he couldn't find anybody around. The closest town seemed deserted. Most shops were closed for the night, only a few nonstop ones had still their doors open - but, no one inside. There were organge lights on in many windows, radios and television sets were still singing their blare - but nobody answered at the door.
He kept searching, moving on to the next town. And to the next one. And so on.
After he went all-around for a few times, he understood there wasn't anyone left.
Only the dogs and cats, and other beasts, were gradually taking over the new heritage.
He was all by himself in the world.
All by himself.

He returned to the hole, and he threw down a lenght of rope that he had taken from one of the last cities he had scoured - in the neighboring country, or perhaps another one.
All the people tried to climb out, scrambling over each other, fighting with their teeth and claws, in the mudbath made by their dejections on the pit's bottom.
Those of them who were struggling less fiercely, started to perish the first.
They were those who had thrown him the crumbs.
Seeing this, the sucker felt duty bound to try and save their lives, although he was endangering his own. But, since he owed them his gratitude, he had no other solution but to go down and help them himself.
So, he jumped to the pit once more.
And suddenly...

He was inside all by himself.
All by himself.

The wails and moans chorus from around let him know they were there now. Had he somehow saved them?
Looking around for some answer, he suddenly noticed the hole's walls.
How comes that he hadn't seen earlier?
They were at reverse.
The walls. Those walls smeared with blood and faeces, streaked with sweat and fingers ruts, strewn with decaying and rotting corpses, were upside down.
Or inside out.
Like a human hung by his feet, or like a kid glove.
The hole was not a hole.
It was a rise. A small but real hill. All around, the world was flat - and very, very deep. Not too high was his peak, really, but surrounded by a chasm. Really.
And he hadn't noticed it before, simply because there was none other rise around, for any comparison.
At its top, the sucker was standing all by himself.
All by himself.

He didn't wonder if his perch was as small as a hillock, or high as the world's roof. It didn't matter to him.
What did matter, was the fate of the others. What was the best for them? To leave them down in their abyss, or to try again and bring them up to him?
So pathetically and pitifully they were crying, that our sucker had no other choice but to get down to them again.
Although his crumbs throwers were all dead since long.
And he knew what was bound to happen.
But nonetheless he did it, fully aware he was all by himself.
All by himself.

And so it went, on and on and on.
To this day, he keeps getting down to them, and every time the precipice and the cliff reverse their positions.
With every attempt, the bottom gets lower.
Or, maybe not.
Maybe it's only the rise that ever gets higher and higher.
The man knows, although he can't see them anymore, that the game goes always the same for them too. It's been a long while since his rope can't reach them anymore, but they still struggle to catch it - and everything happens again: the fights, the deaths, the birhts and rebirths.
Only nobody throws crumbs anymore, because they learned the lesson and now they know it's not worth.
And he knows, by now, that it will never end, that the goal is farther and farther away, that any dream to ever reach it dwindles on and on, in an upside-down geometry.
Still, he accepted his fate and he's living it forever.
There are moments when he wonders if he should feel like a slave.
And moments when he supposes that, since the fateful decision was only and only his own, it would be rather fit to say he's the master.
But, the most often, he remembers he can't be either master or slave, since there's none other close by.
He's no slave.
He's no master.
He is (a sucker?)
He is himself.
All by himself.
All by himself.

And moments when he supposes that, since the fateful decision was only and only his own...
The fateful decision...
...the sucker made some efforts and in the end he got out by himself.
All by himself.
All alone.
...he made some efforts and, (in the end?
Or rather...?)
...in the beginning, he got out by himself.
All by himself.
All by himself.

And they are all there, still there, always around, always far, always low and lower.
All alone.


* * *


Pitbull (Mihnea Columbeanu)
May 24-25, 2005,
Bucharest, Romania




O altä spiralä


Era o groapä drept în mijlocul drumului, cine-a läsat-o acolo, nu se va sti niciodatä, si s-a gäsit un fraier care nu se uita pe unde cälca si pânä-n fundul ei a cäzut.
Era singur, acolo jos.
A început sä strige dupä ajutor.
Treceau multi oameni prin apropiere, dar nimeni nu s-a oprit sä-l ajute sä iasä. Doar câtiva, fäcându-li-se milä, i-au aruncat ceva firimituri.
Cu timpul, säturându-se, fraierul a fäcut un efort si în cele din urmä a iesit de unul singur.
Singur.

A privit în jur, peste câmpul plin de bälärii, cäutându-i pe cei ce-i oferiserä märinimia lor, ca sä-si arate recunostinta.
Dar, spre mirarea lui, a väzut cä era singur.
Nedumerit, s-a uitat mai bine, si în cele din urmä, i-a auzit.
Erau jos, în groapä.
Toti.
Strigând dupä ajutor.
Iar fraierul era afarä, si cäuta o cale sä-i ajute.
De unul singur.
Singur.

S-a gräbit sä aducä pe cineva, dar n-a gäsit pe nimeni prin preajmä. Orasul cel mai apropiat pärea pustiu. Majoritatea magazinelor închiseserä pentru noapte, dar câteva cu orar permanent mai aveau usile deschise - înäuntru, însä, nimeni. Lumini portocalii ardeau în multe ferestrele, aparatele de radio si televizoarele îsi cântau urletul - dar nimeni nu räspundea la usä.
A continuat sä caute, ajungând pânä în orasul urmätor. Si în urmätorul. Si asa mai departe. Si mai departe.
Dupä ce a dat înconjur de câteva ori, a înteles cä nu mai rämäsese nimeni.
Numai câinii si pisicile, si alte dobitoace, se fäceau treptat stäpâne peste noua mostenire.
Era de unul singur în lume.
De unul singur.

S-a întors lângä groapä si le-a aruncat o frânghie pe care o luase dintr-unul din ultimele orase pe care le scotocise - în tara vecinä, sau poate într-o alta.
Toti oamenii au încercat sä se catäre afarä, îmbulzindu-se unii peste altii, luptând cu ghearele si cu dintii, în mocirla formatä din dejectiile lor pe fundul gropii.
Unii, care se zbäteau mai färä tragere de inimä, au început sä moarä primii.
Erau cei care-i aruncaserä firimiturile.
Väzând aceasta, fraierul s-a simtit obligat de onoare sä încerce sä le salveze vietile, desi si-o primejdiuia chiar pe a lui. Dar, cum le datora recunostintä, n-a mai avut ce face decât sä coboare si sä-i ajute de unul singur.
Asa cä a särit din nou pe fundul gropii.
Si deodatä...

Era înäuntru de unul singur.
De unul singur.

Corul vaietelor si gemetelor din jur l-a înstiintat cä acum erau acolo. Îi salvase cumva?
Uitându-se dupä vreun räspuns, dintr-o datä a zärit peretii gropii.
Cum de nu väzuse mai înainte?
Erau invers.
Peretii. Peretii aceia, mânjiti de sânge si fecale, bräzdati de sudoare si urme de degete, presärati cu lesuri în descompunere si putreziciune, erau cu susul în jos.
Sau cu înäuntrul în afarä.
Ca un om spânzurat de picioare, sau ca o mänusä din piele de ied.
Groapa nu era o groapä.
Era o movilä. O colinä micä, dar adeväratä. De jur împrejur, lumea era netedä - si foarte, foarte adâncä. Piscul nu era prea înalt, dar îl înconjura un abis. De fapt.
Si nu observase mai devreme, numai fiindcä nu exista în rest nici o altä înältime, ca sä le compare.
În vârf, fraierul stätea de unul singur.
De unul singur.

Nu s-a întrebat dacä acea culme a lui era micä doar cât un dâmb, sau înaltä ca acoperisul lumii. Nu avea importantä pentru el.
Ceea ce conta, era soarta celorlalti. Ce-ar fi fost mai bine pentru ei? Sä-i lase jos în häul lor, sau sä încerce iar sä-i aducä la el?
Atât de jalnic si nevolnic tipau, încât fraierul nostru n-a avut încotro si a coborât iar la ei.
Desi aruncätorii lui de firimituri erau cu totii morti de mult.
Si stia ce era häräzit sä se întâmple.
Dar a fäcut-o totusi, pe deplin constient cä era singur.
De unul singur.

Si tot asa a mers, la nesfârsit.
Pânä în ziua de azi, el continuä sä coboare la ei, si de fiecare datä präpastia si culmea îsi schimbä pozitia.
Cu fiecare încercare, fundul genunii coboarä tot mai mult.
Sau, poate cä nu.
Poate cä doar muntele devine tot mai înalt si mai înalt.
Omul stie, desi nu-i mai vede, cä si pentru ei jocul a rämas acelasi. E mult timp de când frânghia lui nu mai poate ajunge jos, dar oamenii încä se mai zbat s-o prindä - si totul se întâmplä neschimbat: luptele, mortile, nasterile si renasterile.
Numai firimituri nu mai aruncä nimeni, cäci au învätat lectia si stiu cä nu meritä.
Si mai stie, de-acum, cä nu se va sfârsi niciodatä, cä telul e tot mai departe si mai departe, cä orice vis de a-l atinge cândva se împutineazä pe zi ce trece, într-o geometrie rästurnatä.
Totusi, s-a împäcat cu soarta lui si o träieste la nesfârsit.
Sunt clipe când se întreabä dacä n-ar trebui sä se simtä ca un sclav.
Si clipe când presupune cä, de vreme ce fatidica hotärâre a fost a lui si numai a lui, s-ar cuveni mai degrabä sä spunä cä el este stäpânul.
Dar, cel mai adesea, îsi aminteste cä nu poate fi nici stäpân, nici sclav, de vreme ce în preajmä nu mai e nimeni.
Nu e sclav.
Nu e stäpân.
Este (un fraier?)
Este el însusi.
De unul singur.
De unul singur.

Si clipe când presupune cä, de vreme ce fatidica hotärâre a fost a lui si numai a lui...
Fatidica hotärâre...
...fraierul a fäcut un efort si în cele din urmä a iesit de unul singur.
Singur.
...a fäcut un efort si, (în cele din urmä?
Sau, mai bine zis...?)
...în cele dintâi, a iesit de unul singur.
De unul singur.
De unul singur.

Iar ei sunt acolo, tot acolo, mereu în jur, mereu departe, mereu tot mai departe si mai jos.
Singuri.


* * *


Pitbull (Mihnea Columbeanu)
24-25 mai, 2005,
Bucuresti, România

mai Mihnea, se revolta poetul din mine cand citesc asa ceva.
nu e poezie "compunerea" de mai sus.
poate o ebosa, pe care sa lucrezi rabdator, filtrand aluviunile, materia asta prozastica zgrunturoasa uneori, plata pe portiuni mari...
parabola e valabila, dar ii lipsesc multe: emotia, misterul, aluzia, sugestia, finetea si gratia expresiei..., indraznelile imagistice s. cl.
expresia trebuie disciplinata, lexicul - din nou - filtrat...
poezia e supraliteratura, ajungi greu s-o cunosti, dar nu e fericire mai mare...
hai ca teoria strica omenia...
uite un poem al meu despre... mocirla.

contempland o mocirla

si daca stai si contempli îndelung o mocirla
si daca realizezi ce ti se întampla
(procesul absorbtiei e de ne evitat)
si mai ai si curajul sa spui - cu un rest
de orgoliu al speciei din care te numeri -
cate pericole te pandesc
în postura aceasta deloc fericita
înseamna oare ca-ti cultivi
- cu anume voluptate -
o imagine tragica?

sa rezumam simplu: istoria noastra nu are stil
ce mai înseamna strigatul meu
în malaxorul confuziei valahe?
omorul meu - frumos ca un pacat
pe poligonul fara ambiguitati al destinului?

înger salbatec îmi vor spune
evitand (ca în Proust) sa întarzie cu privirea
din teama sa nu para vulgari

Nu te contrazic.
Pentru mine, a fost mai mult un experiment. Stilul ästa (vezi Brautigan, si altii), mä incitä, dar încä nu i-am dat de capät. Nici nu stiu dacä mä reprezintä sau nu. Textul de mai sus a curs de la sine... Sigur, nu necontrolat, am încercat cât am putut, dar cred câ încä îmi lipsesc instrumentele pentru aceastä categorie de vers alb dezvoltat pânä la aparentele unui soi de semi-prozä.
Oricum, nu mä las. Am sä mai lucrez - si la "Altä spiralä", si la genul respectiv în general. Dacä-i am resursele în mine, va iesi - dacä nu, nu.
Oricum, îti multumesc pentru observatii. Le retin.

The Golden Journey to Samarkand de James Elroy Flecker

We who with songs beguile your pilgrimage
And swear that Beauty lives though lilies die,
We Poets of the proud old lineage
Who sing to find your hearts, we know not why, -

What shall we tell you? Tales, marvellous tales
Of ships and stars and isles where good men rest,
Where nevermore the rose of sunset pales,
And winds and shadows fall toward the West:

And there the world's first huge white-bearded kings
In dim glades sleeping, murmur in their sleep,
And closer round their breasts the ivy clings,
Cutting its pathway slow and red and deep.

And how beguile you? Death has no repose
Warmer and deeper than that Orient sand
Which hides the beauty and bright faith of those
Who made the Golden Journey to Samarkand.

And now they wait and whiten peaceably,
Those conquerors, those poets, those so fair:
They know time comes, not only you and I,
But the whole world shall whiten, here or there;

When those long caravans that cross the plain
With dauntless feet and sound of silver bells
Put forth no more for glory or for gain,
Take no more solace from the palm-girt wells.

When the great markets by the sea shut fast
All that calm Sunday that goes on and on:
When even lovers find their peace at last,
And Earth is but a star, that once had shone.

Frumos, Raptore, dar esti off-topic.
Aici punem poeme proprii. Pentru versurile altor autori aven topicul "Lyrics"

...

Fior liric autentic.
Limbaj poetic substantial si expresiv.
Simtire sincerä si profundä.
Continut de idei consistent, cu posibilitäti de dezvoltare.

Din päcate:
Stângäcie stilisticä inadmisibilä. Haos si neglijentä în ritm si mai ales în rime, în niste versuri CLASICE, care o datä ce au optat pentru rigoarea catrenelor cu rimä încrucisatä si ritm trohaic (dupä câte se pare, în cele mai multe locuri), trebuia s-o ducä pânä la capät.
Din fericire:
Partea asta e cel mai usor de corectat. FA-O! Meritä!

a venit toamna si m-a "lovit" din nou poezia.
poate va pun in fata un poem ca o oglinda. sa vad...

te rog frumos ... chiar hai ...

Poetry - Un ultim cuvant la final de inceput By F.O.A. DAlin
 

Sarcastic te intrebi cum sa-ntamplat
Sa nu mai poti trai, si sa te simti uitat,
Dorinta cea mai mare, pe care indraznesti s-o ai
Te-ndeamna spre un fals amurg, plutind spre un ocean de argint,
Sarcastic te intrebi cum sa-ntamplat.

Nu iti gasesti in nici o drama locul
Cu toate ca ai vrea sa zbori, intr-un final
Te amagesti cu zambetele unor ingeri care,
Iti prelungesc sederea mistica fara sa faci nimic ca sa aprinzi cu gandul focul,
Nu iti gasesti in nici o drama locul.

Tu ai crezut intotdeauna ca esti nemuritor
Si ai sa vezi ce altii n-au vazut,
Dar undeva departe cineva iti netezeste pasii
Pentru a nu gresi cand vei renaste undeva in lumea lor,
Tu ai crezut intotdeauna ca esti nemuritor.

Curat si fara de pacat
De vant ai fost purtat,
Imaculata zamislire te-a ratacit prin sentimente greu de inteles, simtind impulsul unei evadari, departe in necunoscut
Si ai ramas in urma, cu ochii atintiti asupra unui orizont aproape imposibil de atins...
...invins

Privit cu ura si dispret, de neiertat
Curat si fara de pacat.

Sperand ca la final de inceput
Ai sa urnesti un nor din cantul lor, auzului placut.
Un ultim cuvant spus fara a clipi
Iti va atinge teama, si vei plange,
Caci ai cazut...
...fara a te fi durut.

Viitorul ne ajunge din urma (F.O.A. DAlin)

:) Zambesc pentru ca am baleiat cele 3 pagini ale topicului, si am vazut ca Pit chiar a "tras" de ele...In acest caz, ma bag si eu.

Cuvantul

In haosul negru cu voce de lut
Prapasti-abisala fara ecou,
O unda, sclipire a aparut!
Coarda infinita a scos ceva nou.

Un sunet zbura parand sufocat
Un sunet de frati profund insetat
O pasare naluca, ce-si cauta lacas,
Un sunet tacutului haos vrajmas.

Sunetele magice-ncepeau sa danseze
Miscarea planetelor sa angreneze
O lume, un Soare, suflare-au creat
Formand un intreg, botezat de vant
Numele lor a fost...un cuvant.

Si-un cap greoi cu piept de plus,
Legat de-al marii viori arcus
Misca din buze si nastea,
Nastea cuvant, si renastea...
_____________________________________________

Parfum

Ma-nchid in mine si miros
Detaliul, la nivel de os...
In lumea ametit revin,
Ii simt parfumul si ma-nchin...

Ea trece si usor m-aplec
Miros adanc si-nghit in sec
Caci pare-a fi un dar divin...
Ii simt parfumul si ma-nchin...

Pe piele-i par de abanos
Si-n par fiinta-am cuviincios
Deschide-mi Poarta caci eu vin!
Ii simt parfumul si ma-nchin...

Re: Poetry - Un ultim cuvant la final de inceput By F.O.A. D
 

So and so...
Simtire sincerä, dar aparent cam superficialä. Dacä existä anumite profunzimi, textul nu le sugereazä decât la nivel de intentie, nu si de sondare realä.
Fior liric existent, dar foarte ezitant.
Oscilatie nefericitä între versul alb si cel clasic. Se impune o optiune si respectarea ei. Oricum, continutul si modalitatea generalä de expresie invitä mai degrabä la vers alb, care în acest caz se cere epurat de vestigiile clasice (rime, ritm).
Câteva formuläri poetice frumoase:
"...undeva departe cineva iti netezeste pasii
"...a nu gresi cand vei renaste undeva in lumea lor..."
"Imaculata zamislire..."
Si câteva constructii anti-poetice (prea explicite):
"ingeri care,
Iti prelungesc sederea mistica"
"Tu ai crezut intotdeauna ca esti nemuritor"
"cu ochii atintiti asupra unui orizont aproape imposibil de atins..."

In mare, cam pe acelasi palier cu versurile lui Finaltears, dar mult mai bine controlat la nivelul detaliilor.
Versurile clasice sunt stäpânite cu o mânä destul de sigurä, dar din päcate pe o linie de micä rezistentä, care nu le justificä (fiind atât de depäsit, versul clasic nu mai poate fi abordat decât cu conditia de a aduce realmente ceva nou - ceea ce e foarte greu; altminteri, rämâne un obligatoriu "exercitiu de cenaclu", pe drumul spre mäiestria dificilä a versului alb.

De remarcat rimele bogate:
"lut / apärut", "ecou / nou", "aplec / sec", "divin / închin", "abanos / cuviincios".
Din päcate, le depäsesc numeric cele särace...:
"sufocat / însetat", "läcas / vräjmas", "danseze / angreneze", "vânt / cuvânt", "plus / arcus", "miros / os", "revin / închin"...
...si FOARTE särace:
"nästea / renästea".

Imagini poetice bune:
"haosul negru cu voce de lut"
"sunet tacutului haos vrajmas"
Imagini bine simtite, dar izbutite doar partial:
"...un cap greoi cu piept de plus,
Legat de-al marii viori arcus"
"Ma-nchid in mine si miros
Detaliul, la nivel de os..."
"Pe piele-i par de abanos
Si-n par fiinta-am cuviincios"
Platitudini:
"O lume, un Soare, suflare-au creat
Formand un intreg, botezat de vant
Numele lor a fost...un cuvant."
"In lume ametit revin, "
"Caci pare-a fi un dar divin..."
"Deschide-mi Poarta caci eu vin!"
"Ii simt parfumul si ma-nchin..."
Non-poezie:
"...a scos ceva nou."
"Miscarea planetelor sa angreneze"

Pentru amândoi (Finaltears si St3fan)
Dacä NU e doar un hobby, dacä VRETI sä compuneti poezie:
- exersati permanent
- mai mult decât atât, cititi CAT MAI MULTA POEZIE, mai ales consacratä si modernä (evitati excesul de poezie veche, oricât de bunä, si orice poezii moderne mediocre si submediocre - "de ziar"; contin capcane, creeazä reflexe proaste la nivel subliminal).
- si cititi DESPRE poezie (comentarii critice pertinente)
- si fiti interactivi: discutati cu cât mai multi oameni competenti propriile voastre versuri si pe ale altora.

Multumesc pentru aprecieri, deosebit de pertinente si obiective, exact asa cum trebuie.Din fericire "ii" doar un hobby, ca altfel mai aparea o cartulie pe rafturile librariilor buna de...... :)

Pastel inmarmurit de : F.O.A. DAlin

Am cunoscut o umbra fara nume
Ascunsa dincolo de lume,
Am incercat sa o cuprind cu bratele-mi amare
Dar s-a pierdut in noi, cu voi in zare.

Nu caut apogeul unui cantec nou
Nici de valente indignate nu duc dor,
Am pielea sfasiata intr-un mod placut
Acum, cand am pierdut ce n-am avut.

Raman in urma, fara sa scot un cuvant
Purtat de albia sublima, mangaiat de vant,
Urmeaza o ruptura din a mea traire
Iubesc, aici ca m-am nascut, din fire.

Un sunet colorat invata
Cum de la noi poti adora o ata,
Sa poti privi inspre un munte alb, inalt
Atunci cand viitorul face un albastru salt.

Fiecare soapta
Adoarme in cuvant,
Considera ca nu mai au nici altii
Al tau pierdut pamant.

Sa fie oare doar un vis
Un sentiment uitat pe aripi fara corp,
Asculta tot ceea ce vezi in ochi inchisi
Atinge tot ceea ce altii nu aud,
Si am sa te ador fara suflare
Cuprins, atins, cu inima de lut.

Pitbull, i will keep in mind.Comentariile sugestive care vin de la tine merita memorate si respectate, de cine trebuie, acolo unde trebuie.

DAlin

Ai fost subtil sau mi s-a parut?

st3fan, am fost subtil in ceea ce il priveste pe Pitbull, :) cu toate ca apreciez cunostiintele lui in materie de poezii, ce ai postat tu, mie cel putin mi-a placut.Parerea mea este ca trebuie sa mergi mai departe indiferent de criticile altora sau comentariile negative.Doar asa iti poti defini un stil.
P.S. Eu zic sa umpli rafturile librariilor, eu asta tot incerc :) sa fac.

DAlin

Am inteles acum.Ma bucur ca ti-au placut...Si accept fara probleme critici, mai ales de la oameni care stiu ca sunt calificati sa faca astfel de aprecieri.In alta ordine de idei, stii si tu cum e, cand te loveste inspiratia pui totul pe hartie.Eu nu am de gand sa fac din asta o meserie sau ceva de genul...Tie in schimb iti urez mult succes.

Danke, anyway...asta e si parerea mea, daca tot postezi un comentariu sau o critica, macar sa o faci calificat.Eu nu ma supar daca am critici negative sau comentarii inspirative, dar cand sunt facute cu prost gust, raman paf la cata prostie exista in jurul nostru. Ideea e ca nu este si cazul lui Pitbull, care din cate am observat detine o afinitate elevata, ceea ce ii da tot dreptul sa critice.

DAlin

aaaa... ce e aia o afinitate elevata ? :D

in materie de afinitati io nu stiu decat selective si efective, acele monturi de bijutier ale maestrului Foarta..

Airlight, expresia de care am abuzat, imi apartine, dar te asigur ca e gramatical corecta.Nice ca te-ai alaturat indistructibilului Ars Poetica.Poate putem vedea si citi ceva postat si de tine aici, poetry hopefully.

With respect
DAlin

So crowded, yet so sad by : F.O.A. DAlin



Be careful in the light
Not to lose me from your sight,
Only one of us will see
I am glad to let you be...

...the disease inside, for now
I will show you, where, when, how
You can cure the mortal pin
Cu un singur vers, pur, lin.

Let me dream in daylight wine
Keep your focus, for sublime,
Hazard me inside of you
Now, just dream what will i do.

mi s-a facut dor de Praga (unde voi ajunge, probabil, prin noiembrie 20 si ceva). uite un poem scris de mine la Praga.

un anunt sparge linistea...


dimineata in Støe¹ovice la Praga
e o liniste cum nu se poate descrie
ma simt de parca as cunoaste pe toata lumea
trec pe langa casa lui Havel
fac fotografii din mai multe unghiuri
desi edificiul cu doua nivele si steag
e unul obisnuit pentru cartierul acesta
doi tineri in uniforme albastre completeaza
imaginea din fata mea
au privirile plictisite sau chiar absente
le spun de unde sunt si ei clatina
din cap in semn ca inteleg sau
poate ca ma compatimesc
stam si ne privim un timp in tacere
apoi pornesc spre statia de metrou

la coltul strazii Dìlostøelecka
citesc un mic anunt care pare
singurul semn de neliniste aici
in aceasta dimineata

il reproduc cu emotia celui care
se teme ca poate gresi ceva esential
intr-o limba straina:
“V pátek se stratila malá
ÈERNÁ KOÈKA
sly¹ic�* na jméno Tlapka
informace pros�*me volejte
na tel. 312 22598 nebo 0602-212228”

...

Un început frumos si generos. :)
Fior liric destul de consistent, simtire sincerä, capacitate de transpunere în imagini poetice, rime acceptabile.
Probleme:
- ritm stângaci pe alocuri;
- limbaj prea simplist, subminând intentiile poetice;
- didacticism (mai ales în punctul culminant).

IN MEMORIAM-ION STRATAN (1955-2005)

..."Poetul Ion Stratan a fost gasit mort, ieri dupa-amiaza, in apartamentul sau din Ploiesti.

Potrivit politistilor, poetul Ion Stratan a murit injunghiat in inima, langa cadavru gasindu-se si un cutit cu lama de 20 de centimetri.

Trupul neinsufletit a fost descoperit de un var al poetului, care, in ultima perioada, locuia impreuna cu acesta, intrucat acesta trecea printr-un moment greu, pricinuit de moartea mamei sale.

Anchetatorii sustin ca, cel putin la prima vedere, poetul s-a sinucis in conditiile in care usa apartamentului in care a fost gasit cadavrul era incuiata din interior, iar cutitul gasit apartine familiei.

In plus, judiciaristii ploiesteni au constatat existenta, pe partea interioara a usii, a unei zgarieturi adanci, despre care cred ca a fost facuta de manerul cutitului. "Banuim ca, pentru a da un plus de precizie lamei, barbatul a sprijinit manerul cutitului in usa",

ne-a declarat Nicolae Zecheru, seful Serviciului de Investigatii Criminale din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Prahova..."





telefonul



sunã, sunã telefonul

în scorbura fiinþelor ce dorm

sunã telefonul în urechea de sidef

a insulei portocalii, în inima celor

fãrã de inimã, în auzul celor fãrã

auz, sunã telefonul în templul

Coral, sub nisipul trupurilor

înroºite de lunã, pe partea invizibilã

a fotografiilor, sunã telefonul în camera

de gazare, sunã telefonul în

clopotul surprins de ploaie, sunã

telefonul în unghiul mãrit al ninsorii



sunã telefonul în coºciugul coborât cu

precauþie, sunã, sunã telefonul de jad




dupã de vom fuma



o sã ajungem sã ne fumãm toatã

mobila din casã

o sã ajungem sã fumãm tablourile,

computerul ºi sticla de geam

vom fuma canarul ºi afiºul rãmas,

vom fuma cãrþile ºi uitarea

ne vom fuma amintirile, lumina

veiozei ºi cutremurul de pãmânt

vom fuma calendarul



ºi dupã ce vom fuma tacâmurile

ºi vederea, dupã ce vom fuma faþa

de masã ºi degetele ca niºte lumânãri



vom aprinde liniºtiþi o þigarã

Dumnezeu sä-l odihneascä.

...

hmmm praga...
i'll keep the numbers in mind, de-oi da de vreo cerna kocka ;) - doar ca informatie poetica.. anuntul era cu poza?

Päi nici eu nu sunt poet, sau mäcar filolog, sunt regisor, deci nu cred cä observatiile mele sunt prea “ezoterice”; ele provin mai degrabä din niste cunostinte de ordin general privitoare la poezie.
Dar mä bucur cä marsezi la discutie si cä te intereseazä sä-mi întelegi mai bine argumentele, asa cä voi încerca sä fiu putin mai concret.
Prin urmare:

1) Ritmul (“cam stângaci pe alocuri”, am spus)

Intr-o lume disperata
De-al fiorului prezent,

Versului al doilea îi lipseste o silabä (jumätate de picior metric). Noroc cä se poate rezolva usor (elimini cratima, si din “De-al” faci “De al”). Dar ar fi trebuit s-o “simti” singur.

Totusi, nu toti au cazut
Amagiti pe cai desarte,
Ci doar sensul cel profund
I-a salvat atunci de moarte.

Versurilor I si III le lipseste o ultimä silabä neaccentuatä care sä întregeascä mäsura stabilitä în strofele anterioare. Iatä (spre exemplificare):

Ne-sti-ind ce ii as-teap-ta

To-tusi, nu toti au ca-zut

2) “Limbaj prea simplist, subminând intentiile poetice”.

Exemple:
a) “Nestiind ce ii asteapta”…
b) “Totusi, nu toti au cazut”…
c) “Ci doar sensul cel profund”…

De pildä, mult mai POETIC ar fi sunat (precizez cä le propun la libera inspiratie, nu stau sä scormonesc, ca Eminescu nopti lungi de-a rândul):

a) “Amägiti de nälucire” sau “Orbi la ziua cea de mâine” sau “Ochiu-având închis spre mâine”…
b) “Doar acei ce n-au uitat…” sau “Numai cei cu crez curat” sau “Dar acei cu suflet viu…”
c) “Cel dintâi Cuvânt rostit”… sau “Calea, Adevärul, Viata”, sau “Cel Cuvânt dintru-nceput”.

3) In fine, didacticismul.

Aici lucrurile sunt cel mai simplu de explicat – dar cel mai dificil de rezolvat.
Va sä zicä, fabula e clarä: demonii îi amägesc pe oameni cu ispitele lor; oamenii, naivi, orbiti de promisiuni, cad în capcanä, färä sä înteleagä pericolul. Singurii care scapä sunt cei ce nu uitä cuvântul lui Dumnezeu.
Ei bine… e spusä prea direct! Prea ca la scoalä! Cel mai flagrant exemplu e si cel central, cu “sensul”. E BANAL sä te referi la “sensul cel profund” – asta-i educatie civicä, nu-i poezie. Vezi exemplele mele de mai sus. Desigur, si ceea ce-am propus eu (“cel dinâi Cuvânt rostit”, “Calea, Adevärul, Viata”, sau “Cuvântul dintru început”) sunt încä simple, dar se aflä cu un pas mai înainte. Un ADEVARAT POET va fi în stare sä exprime “sensul cel profund” printr-o sintagmä ca “albul-negru färä gri” sau “aripa cu pene moi” sau "stropul de nectar amar", sau “plusul ridicat la cub”, si sä ne facä sä întelegem!

Nevralgie poliglota-n X


Cazi.
Nu fii sentimental,
Cu tine ploaia innegreste
Le contur de l’avenir
Ochelarii fug de tine
Te trag in blur in jos
Deschide ochii sa te orbeasca
Massgeschneiderte Punkte
Pe un cer electric de neon
Doucement, bloody doucement
Fericire in sarma ghimpata
Remember thou art mortal
Gandacul in padure pamantul
Pentru altii scobeste
Sargnägel DIN 451b
Pentru oameni practici
Renascand lunar
The ego, dinti falsi
Ma astept in vis,
Riviere d’asfalt
Eat as much as you can
Odeur sainte din tub
Omul sfecla iese la soare
La urmatoarea, urmatorul
O fleure, o bird, un gand
Cu une ochi de tractorist
O baba fuge pentru adidas
La iesirea din gara
Acasa unde? Endstation.

Intreg orasul era plin de morti
Iesisera pe strada principala
Asa-mbracati in hainele de gala
Pe care cand esti viu, nu prea le porti
Treceau razand, si nu-i puteam opri
Pareau ca nu mai inteleg deloc
Ca sunt prea multi si numai este loc
Si pentru cei care mai suntem vii.
Ne-infricosa grozav,fantasticul delir
Dar stam si ne uitam uimiti,ca la parada
Caci fiecare aveam pe cineva pe strada
Si n-am fi vrut sa fie-inchis in cimitir


............................

Nu pot sa ma plang de foame
Hrana mea din ceruri vine
Dar mi-e teama pentrul zeul
Ce se va hrani cu mine
Sant prea neagra,sunt prea trista
Jertfa mea poate sa-i para
Si mai slaba decat este
Si mai rea si mai amara
Sangele-ar putea sa-l verse
Intr-un camp frumos cu maci
Carnea ar putea ramane
Sa se-mparta la saraci

she is the Poet

Ileana Malancioiu

@Bulumulu
Foarte interesantä, m-a incitat si "atins". Personal, îmi plac mult jongleriile lingvistice, le-am încercat si eu uneori.

@Silver
Splendidä prima - päcat cä nu-i de tine. V-am mai rugat, postati versuri ale altor poeti la "Lyrics", iar "Ars Poetica" sä rämânä cenaclul poetilor cinemagicieni; eventual, postati alte poezii doar spre exemplificare, când discutäm despre versurile câte unuia dintre noi - cum se face, de fapt, în orice cenaclu.

nice one bulu.

my my my... thank you :happy: both
u should see the (poietic) muvis ;)

...

...

Ahaaa, ne-aruncäm si la poezie în englezä, acum!
Mare act de curaj - bravo, bravo! :)
Si constat ceva foarte interesant:

Ca versificatie, poemele în englezä sunt mult mai stângace. Aici, atât ritmul cât si rimele scârtâie räu, uneori devin chiar haotice. Dar e explicabil, bineînteles, fiind o limbä sträinä - si se poate remedia, prin lucru sustinut (atât pe text, cât si compunând cât mai mult, pentru a te roda).
In schimb, ca limbaj poetic, în englezä sunä MULT MAI BINE. Fiorul e mai puternic, mai vibrant, mai profund. Cine stie - poate ai o afinitate specialä de simtire cu limba englezä!
Prin urmare, îti sugerez sä nu te lasi, sä exersezi cât mai mult - si sunt convins cä meritä sä compui "bilingv", ca în cazul "Sensului"/"Meaning"-ului. De remarcat cä "The Meaning" e suficient de diferitä de "Sensul" pentru a nu fi DOAR o "traducere", ci efectiv varianta paralelä în limba englezä.
Uite, cu astea m-ai incitat! Voi cäuta câte ceva din productiile mele bilingve, ca sä mai postez pe-aici - se cuvine un oarecare schimb de experientä.

pit, acu' esti si critic literar?

:D

Cine, dragä, iooo...??? :shock:
Da' de unde!!! :huh:
Ziceam doar asa... de chestie... ;)

Pitbull, in legatura cu ce ai scris tu despre poezia The Meaning.Rime stangace? Se pare ca nu ai afinitate pentru poezia adevarata, ci doar pentru cea simpla, pentru ca varianta romaneasca era mult mai simpla, de aia poate ti-ai permis sa o critici.
Imi pare rau, dar poezia nu este constituita doar din rime.Daca nu citesti printre randuri si nu vezi in profunzime, normal ca ti se pare haotic si chiar fara rima.Nu te mai hazarda in asemenea afirmatii, ca risti sa cazi in derizoriu.
DAlin