(nu foarte) Scurtă digresiune literară II dar de data asta situația inversă: nu, nu când oamenii de știință își bat joc de literatură ci când scriu atât de frumos încât ai senzația că și-au greșit vocația.

And only one of them can make a bunch of ants sound so fucking epic:

As an adult in Panama I have stepped aside and contemplated the New World equivalent of the driver ants that I had feared as a child in Africa, flowing by me like a crackling river, and I can testify to the strangeness and wonder. Hour after hour the legions marched past, walking as much over each others’ bodies as over the ground, while I waited for the queen. Finally she came, and hers was an awesome presence. It was impossible to see her body. She appeared only as a moving wave of worker frenzy, a boiling peristaltic ball of ants with linked arms. She was somewhere in the middle of the seething ball of workers, while all around it the massed ranks of soldiers faced threateningly outwards with jaws agape, every one prepared to kill and to die in defence of the queen. Forgive my curiosity to see her: I prodded the ball of workers with a long stick, in a vain attempt to flush out the queen. Instantly 20 soldiers buried their massively muscled pincers in my stick, possibly never to let go, while dozens more swarmed up the stick causing me to let go with alacrity.

I never did glimpse the queen, but somewhere inside that boiling ball she was, the central data bank, the repository of the master DNA of the whole colony. Those gaping soldiers were prepared to die for the queen, not because they loved their mother, not because they had been drilled in the ideals of patriotism, but simply because their brains and their jaws were built by genes stamped from the master die carried in the queen herself. They behaved like brave soldiers because they had inherited the genes of a long line of ancestral queens whose lives, and whose genes, had been saved by soldiers as brave as themselves. My soldiers had inherited the same genes from the present queen as those old soldiers had inherited from the ancestral queens. My soldiers were guarding the master copies of the very instructions that made them do the guarding. They were guarding the wisdom of their ancestors, the Ark of the Covenant...

I felt the strangeness then, and the wonder, not unmixed with revivals of half-forgotten fears, but transfigured and enhanced by a mature understanding, which I had lacked as a child in Africa, of what the whole performance was for. Enhanced, too, by the knowledge that this story of the legions had reached the same evolutionary culmination not once but twice. These were not the driver ants of my childhood nightmares, however similar they might be, but remote, New World cousins. They were doing the same thing as the driver ants, and for the same reasons. It was night now and I turned for home, an awestruck child again, but joyful in the new world of understanding that had supplanted the dark, African fears.


Richard Dawkins, The Blind Watchmaker

Happy Darwin Day.

"Thus, from the war of nature, from famine and death, the most exalted object which we are capable of conceiving, namely, the production of the higher animals, directly follows. There is grandeur in this view of life, with its several powers, having been originally breathed into a few forms or into one; and that, whilst this planet has gone cycling on according to the fixed law of gravity, from so simple a beginning endless forms most beautiful and most wonderful have been, and are being, evolved."

The Origin of Species

Now you guard science's light. Kindle it and use it right...
 

După multă vreme am reușit să și termin o carte, nu doar să încep mereu altele. E vorba de "The Invention of Science" (A New History of the Scientific Revolution) de David Wooton. Nu e genul de carte pe care să o poți "digera" după o singură lectură, densitatea câteodată copleșitoare de idei, date și personalități mă face să cred că nu publicul general a fost cel vizat de autor dar chiar și așa am rămas cu destule dupa ce am trecut doar o dată prin ea.

Între publicarea de către Copernic a ideilor sale în privința "revoluției corpurilor cerești" (1543) și publicarea de către Newton a "principiilor matematice ale filozofiei naturale" (1687) s-au produs o serie de transformări în mediile intelectuale ale Europei de Vest care au dus în cele din urmă la apariția unei noi modalități de investigare a naturii. Metodă care s-a dovedit mult mai eficientă decât orice altă formă de cunoaștere folosită până atunci.

În special metodele deductive ale lui Aristotel în care se pornește de la premise sigure și se ajunge la conlcuzii la fel de sigure (dar sărace în informație nouă) au trebuit să fie înlocuite (sau, mai degrabă, completate) de metode care presupun drumul invers, pornind de la consecințele fenomenolor la cauzele lor. Fizica aristotelică și astronomia ptolemeică inspirată de ea au avut și ele de suferit fiind înlocuite treptat de o cu totul altă viziune despre Univers și despre modul în care acesta funcționează. Copernic, Galilei, Tycho Brahe, Johannes Kepler au fost primii care au început să slăbească strânsoarea autorității Filozofului (Pământul nu e centrul Universului, corpurile cerești nu sunt perfecte, sferele supralunare sunt și ele supuse schimbării, mișcarea planetelor nu e circular-uniformă ci eliptică etc). Filozofii, în general începeau să piardă teren în favoarea matematicienilor.

Desigur, depășirea complexului de inferioritate față de cunoștințele "anticilor" nu a fost singurul impuls care a dus la apariția științei. Cauzele sunt mai numeroase și variate...de la inventarea perspectivei în pictură la dezvoltarea balisticii, de la apariția tiparului la descoperirea Americii- și, odata cu ea, descoperirea ideii de descoperire.
Wooton acordă o atenție deosebită (jumătate din carte, practic, se ocupă cu asta) noilor unelte intelectuale care se dezvoltă atunci (concepte ca fapte, legi, experimente, ipoteze, dovezi). Acestea sunt cel puțin la fel de importante ca apariția uneltor materiale ( ca telescopul și microscopul-și revoluția scalară produsă de acestea care înlătură omul din postura de măsură a tuturor lucrurilor).

Factorii politici (societățile închise nu sunt foarte compatibile cu dezvoltarea științifică) și cei religioși (a fost creștinismul o piedică sau un ingredient indispensabil în dezvoltarea științei? până la urmă legile naturii par să reclame existența unui legislator iar teoria gravitației a lui Newton cu acțiunea la distanță a acesteia era mai ușor de acceptat de cei care credeau într-un Mare Ceasornicar) nu sunt analizați pe larg aici.

În sfârșit, finalul se ocupă de atitudinile opuse dar (nu chiar) la fel de greșite ale relativiștilor și ale realiștilor naivi. Relativiștii afirmă că știința e o "întreprindere umană, în întregime umană" și complet dependentă de condițiile social/culturale ale zonelor în care se naște. Zone diferite vor da naștere la științe diferite. Cei care merg cel mai departe cu această atitudine afirmă chiar că toate aceste posibile științe ar avea același grad de validitate. Realiștii naivi afirmă că, din moment ce faptele sunt mereu aceleași, în cele din urmă concluziile extrase pe baza lor vor fi tot timpul aceleași. Există argumente împotriva ambelor atitudini iar adevărul e, ca de obicei, undeva la mijloc (înclină puțin spre naivi, mi se pare). În cuvintele lui Wooton știința e deopotrivă "construită și constrânsă". Ea e edificată de comunitățile oamenilor de știință care cad de acord cu anumite interpretări ale faptelor dar apoi acestea sunt testate de realitatea care "pushes back". E adevărat ca știința e dependentă de mediul cultural....dar acesta e propriul ei mediu cultural. Știința trebuie privită deopotrivă cu scepticism și încredere iar după părerea autorului unii exagerează cu scepticismul iar ceilalți cu încrederea.

Există o disproporție evidentă între puțina atenție acordată Revoluției Științifice și importanța efectivă a acesteia. Oricât de mult incerc nu îmi amintesc să fi auzit de ea la liceu. Dacă a fost menționată, a fost menționată fugar. Pentru Wooton invizibilitatea acesteia e o consecință a imensului ei succes. Suntem atât de scufundați în conceptele generate atunci încât acestea au devenit transparente, avem senzația că privim cu proprii ochi dar de fapt ne folosim de lentilele care au început să fie construite cu mai bine de patru secole în urmă. Dar consecințele descoperirii metodei științifice sunt departe de a se fi epuizat, iar istoria va fi vazută altfel de generațiile care vor urma. În formularea altui autor în viitor fie ne vom autodistruge fie vom decola spre stele. În cazul ambelor scenarii Știința va avea cel mai greu cuvânt de spus.


...Lest it be a flame to fall
Downward to consume us all.
Yes, us all.

Și pentru că am devenit prea serios pe final: un comediant ateist și o studentă ignorantă nu sunt cele mai potrivite exemple dar tocmai de aia.

Relativism cultural: Decolonize science!

Realism naiv: Ricky Gervais

"As in the case of the arms, all muscular power was lost in an instant from my back and neck. I dimly saw Mr.Coxwell in the ring, and endeavoured to speak, but could not do so; when in an instant intense black darkness, and the optic nerve lost power suddenly. I was still conscious with as active a brain as while writing this. I thought I had been seized with asphyxia, and that I should experience no more, as death would come unless we speedily descended. Other thoughts were actively entering my mind when I suddenly became unconscious, as though going to sleep. I could not tell anything about the sense of hearing: the perfect stillness of the regions six miles from the earth - and at this time we were between six and seven miles high - is such that no sound reaches the ear. "



Too bad you can't hear the music, mr. Glashier. Well then, until no other June :D

14. Ce înseamnă Universul ?
Întregul documentar Unity (2015) este răspunsul la această întrebare! Este perfect! :D

https://incredibilia.ro/5-convingeri...laneta-pamant/

Oricine mai găsește d'astea, este binevenit, începând cu inițiatorul topicului. Sunt fana nr. 1 a demitizărilor! :">

15. De ce nu stăm pe o planetă mai mare?

:)) Nu m-aș fi așteptat să găsesc răspuns.
Ce zice unul: https://playtech.ro/2019/pamant-mai-mare-gravitatie/

Vineri noiembrie 15 2019 s-au împlinit 151 de ani /"A şti sau a nu şti aceasta este întrebarea!"/, Emil Racoviţă (1868 -1947), om de ştiinţă complet/"Căci a nu şti înseamnă:superstiţii,egoism orb, concurenţă sălbatecă,neînţelegere,duşmănie,răsboiu, foamete,prăpăd.A şti înseamnă pentru omenire:organizare temeinică,activitate raţională,cooperatism, solidaritate,evoluţie pacinică.A şti înseamnă pentru om:a-ţi trăi timpul de «a fi» cu mulţumire şi a aştepta clipa de «a nu fi» cu seninătate",s-a născut la Iaşi,la 15 noiembrie 1868, profesorul său,Henri Lacaze-Duthier şi zoologul belgian Eduard van Beneden l‑au recomandat să participe ca naturalist al expediţiei antarctice belgiene, a vasului„Belgica”, condusă de Adrien de Gerlache,perioda 16.VIII.1897-18.XI.1899, viziteaza peste 1400 peşteri din Franţa, Spania, Africa de Nord, Slovenia şi România, rezultatele sunt publicate în peste 60 de volume, a întemeiat cel dintâi institut de speologie din lume (la 26 aprilie1920), a devenit membru titular în Academia Română,la propunerea lui Grigore Antipa, anul 1920 mai 29, şi-a rostit discursul de recepţie în Şedinţa solemnă din Aula Academiei, din data de 13 iunie 1926, sub preşedinţia de onoare a M.S.Regelui Ferdinand I, a ales în a prezenta lucrarea (remarcabilă si sub aspect literar), "Speologia", savantulRacoviţă scria **„În împărăţia peşterelor lumină nu-i,soarele lipseşte şi deci lipsesc şi multiplii şi variaţii factori ce-şi iau fiinţa din creatoarea energie.Puterile ce domnesc în această împărăţie dăinuiesc statornice în influenţa lor; nemişcat e aerul,neschimbată căldura ori frigul,o umezeală fără sfârşit picură din ciucuri de piatră şi se împânzeşte pe pereţi.Nu umblam după feţi-frumoşi,mai ales după cei poleiţi de soare;după smeriţi sihastri de soiul celor descrişi mai sus îmi ardea doar sufletul!Pe lângă dorul de a cunoaşte ce aceste ştiinţe astâmpără poate mai bine decât celelalte,multe din ele,şi speologia îndeosebi,fac să sbârnăie o străveche strună a sufletului omenesc.Oare ce-i după deal?Şi după ce te-ai dus să vezi: ce-i mai departe?Şi tot aşa până în răsputeri.Atracţia necunoscutului «Departe»,dorinţa de a călca pe locuri necălcate încă, au împins fără preget omenirea pe cărări nebătute,din vremile cele mai cărunte şi au împrăştiat-o pe toată suprafaţa pământului”**
(..)
"Alt sunet nu tulbură văzduhul cernit,decât plioscăitul lin şi ritmat al picăturilor căzând de undeva, de sus, în apă: minutar neadormit al negrei veşnicii!"
***
"Lumea întunecată,sleită în tăcere şi nemişcare,a golurilor de sub pământ,alcătuieşte un mediu natural,unde factorii activi sunt puţin numeroşi şi mult mai constanţi,şi unde s‑a oploşit cea mai săracă populaţie de vietăţi de pe pământ.Dar cine poate povesti în vorbe minunile de formă ce mii de ani le-au tors cu nesfârşita lor răbdare în caerul de piatră.Ca în basmele străvechi,Făt-Frumos,dar un Făt-Frumos ud şi mânjit cu lut cleios din cap până-n picioare,a răsbătut prin urgia vrăjită până la palatul fermecat;acum prin sălile cu păreţi de argint bătuţi în pietre scumpe,caută pe Ileana Cosânzeana,dar pe o Ileană Cosânzeană cu cel puţin trei perechi de labe,cu două coarne,care se ascunde mărunţică în borticele şi sub pietre!”
***
-Scrisoare adresată de Emil Racoviţă prietenului Grigore Antipa,Paris, 25 iunie 1920**„Dragă Antipa,Îţi puseseşi în gând să faci din mine un academician şi ai reuşit în această întreprindere ca şi în celelalte, adică perfect de bine, căci văd că n-ai avut nici o opoziţie, cel puţin făţişă; adresa preşedintelui spune în adevăr că propunerea ta a avut unanimitatea.Îţi mulţumesc şi pentru intenţie şi pentru necazul ce ţi-a dat această întreprindere şi pentru raportul ce ai făcut cu această ocazie.Acum că suntem tovarăşi şi la Academie, ie un rezon mai mult ca să ne punem pe lucru în cele ce privesc chestiunele de învăţământ şi cultură generală.Cum nu ieşti un palavragiu, ci un mare realizator (şi de aceea, totdeauna me-ai fost drag) sper că vom reuşi la ceva; dar despre aceste când voi fi în ţară.Toate aventurile mele ţi le voi povesti la Bucureşti dacă te voi mai găsi când voi trece prin capitală, ori când (şi foarte curând) voi veni din Cluj ca să hărţuiesc administraţiile competente.Deocamdată am să te rog să-mi faci un serviciu.Materialul meu trebuie să sosească în curând la Bucureşti, unde de se obiceiu se vămuieşte.Cum ie vorba de colecţii şi instrumente ar fi un dezastru dacă vameşii noştri ne-ar deschide vagoanele şi lăzile; las că aşi fi nevoit să împachetez totul din nou pentru călătoria la Cluj.Dacă vor să facă o inspecţie pot să facă fără inconvenient la Cluj.Îţi trimit aci alături o cerere către Directorul vămilor şi te rog eu pe baza acelor zise aci ca să obţii cele ce cer.Mai bine ştii ca mine cum să faci ca să obţii satisfacţie.Te pot asigura că m-am ţinut strict de clausele înscrise în legea fundării institutului; tot ce-am făgăduit am executat şi făcut cu belşug.Dar până acum guvernul nu s-a ţinut de cuvînt şi n-a executat nici una din obligaţiilesale.Dacă mă lăsam pe nădejdea guvernului, la Banyuls rămâneam până azi.Poţi deci asigura pe cei care s-ar putea mira că nu me-am reluat postul la Cluj la 1 mai că am făcut posibilul şi imposibilul ca să pot pleca, şi numai din vina administraţiei stau de atâta timp la Paris.Respectele mele Doamnei Antipa.Al tău devotat** Emil Racoviţă

https://www.youtube.com/watch?v=FLTq...j9cUJ3zQPBw4m4

https://www.icr.ro/pagini/emil-racov...ltRUm8E_GXaacM

108 ani, "Noi suntem profesori nu cu ora, ci cu viața. Sunt un om norocos. De la vârsta de şapte ani visam să fiu istoric, arheolog şi am devenit", nãscut la 3 ianuarie 1912, academicianul Emil Condurachi (1912-1987), sustine teza de doctorat în anul 1938 cu tema „Basiliques chrétiennes de l’Illyricum”, a predat istorie veche şi arheologie la Universitatea din Bucureşti, a condus între anii 1956-1970 Institutul de Arheologie, a adus contribuţii de referinţă în domeniul numismaticii antice şi bizantine, abordând o serie de aspecte ale vechimii şi circulaţiei monedelor emise în oraşele pontice, fiind preşedintele Societăţii Numismatice Române, **A fost un om deosebit de înzestrat. O inteligenţă nativă excepţională care se îmbina cu vastitatea cunoştinţelor sale. Dar ceea ce caracteriza pe acest savant mai era şi arta de a se integra problemelor şi a da cu spontaneitate, dar într-o formă de amabilitate şi politeţe, soluţiile cele mai adecvate. Fiecare întâlnire era un nou prilej de a constata rarele însuşiri, competenţa sa multiformă, arta conversaţiei dusă la parametri maximi,afabilitatea dar şi fermitatea sa. De asemenea, am învăţat de la el maniera sa de comportament internaţional, de la felul său de a se comporta cu interlocutorii cei mai diverşi, cu tact, cu măsură şi competenţă şi cu simţul posibilului.**(acad.Dan Berindei)/,despre istoric : Zoe Petre fiica lui Emil Condurachi- "Dacă aș vorbi doar despre Emil Condurachi – profesorul, aș fi obligată să -i parcurg aproape în întregime biografia intelectuală. Căci a rămas fidel fără nici o șovăire vocației de profesor vreme de șapte decenii, încă din clasa IV-a, la școala “Grigore Adamache” de la Iași, tatăl meu și-a hotărât destinul:profesor de istorie. Cinzeci de ani mai târziu, avea loc la facultate o ședință de înfierare a profesorilor care nu corespundeau criteriilor etice ale Partidului Comunist. Condurachi s-a adresat adunării cu o frază care mi-a rămas întipărită în memorie:" Noi-a spus el, nu doar în nume propriu, ci și în numele colegilor săi - noi suntem profesori nu cu ora, ci cu viața", Emil Condurachi, autor al unor lucrări valoroase "Archéologie roumaine au XX-e siècle" (1963), "Monuments archéologiques de Roumanie" (1960), „Pars Orientis-studii de istorie a culturii europene” sau "Roumanie" (1972, în colaborare cu C.Daicoviciu), apărută în prestigioasa colecţie „Archaeologia Mundi”, a fost si vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Studii Bizantine, al Consiliului Internaţional de Filozofie şi Ştiinţe Umane, membru al Institutului german de Arheologie, al Academiei Sârbe de Ştiinţe, al Academiei Bulgare de Ştiinţe,În Comitetul Internaţional de Arheologie Clasică. A fost laureat al Premiului „Herder” şi altor premii. În 1948 a fost ales membru corespondent al Academiei Române şi în 1955 membru titular. Emil Condurachi moare la Bucuresti pe 16 august 1987.
***
"Format într-un mediu intelectual de stânga, i s-a părut firesc să adere la Partidul Comunist. Ce nesfârşit şir de dezamăgiri şi de remuşcări au decurs din această decizie nici noi, cei foarte apropiaţi lui, nu am ştiut până la capăt. În ultimii ani devenise amar şi auto-ironic, inepţia regimului Ceauşescu îl scotea din minţi, dar, dincolo de asta, simţeam tot mai des că nu se mai
putea absolvi în nici un fel pentru complicitatea cu un regim a cărui esenţă destructivă nu mai lăsa loc de eufemisme. A murit în 1987 judecându-se mult mai aspru decât merita. Fusese, e adevărat, un om nu doar inteligent şi foarte talentat, ci și ambiţios. Dar ambiţia lui nu s-a transformat niciodată într-un război contra colegilor pe care îi stima şi adesea îi admira fără vreun gând ascuns. Nu a fost unealta nimănui, într-o vreme în care nici uneltele,nici uneltirile nu lipseau. Câte concesii va fi făcut, şi era o vreme în care ori făceai concesii, ori renunţai la orice aspiraţie profesională şi personală–ele nu au fost îndreptate niciodată împotriva altora; dimpotrivă,cel mai adesea, concesiile lui aveau alţi beneficiari decât pe el însuşi. Și-a apărat elevii într-un chip admirabil, și-a apărat cât i-a fost cu putință colegii și profesorii, cu un curaj inteligent și eficace."/prof.univ. Zoe Petre
***
"Susţinerea generoasă a profesorilor lui fusese esenţială pentru afirmarea tatălui meu în tinereţe. Ea a avut însă şi un alt efect: fiind el însuşi o natură extrem de generoasă, şi-a făcut o datorie de onoare din a proceda cu elevii lui merituoşi aşa cum învăţase el de la maeștrii lui. A fost, de aceea, nu numai un creator de şcoală, ci şi un adevărat părinte spiritual al elevilor lui, care îl numesc până azi, cu o foarte afectuoasă deferenţă "Pater". Această relaţie specială se consolidase mai ales în lungile seri de vară de la Histria, când argumentele ştiinţifice alternau liber cu amintiri, glume, discuţii despre cărţi şi despre oameni. Dar ea traducea mult mai mult decât o artă a conversaţei, chiar dacă Pater era un magician al cuvântului rostit: era certitudinea unui respect reciproc, a faptului că, dacă nu încetau să fie buni în meserie şi corecţi în viaţa de toate zilele, puteau conta nu numai pe afecţiunea şi preţuirea profesorului, ci şi pe sprijinul lui efectiv.Cu o nesecată generozitate, s-a luptat pentru al ţii mult mai mult decât pentru sine, şi nu afost nimic în viaţa lui care să-l fi amărât mai mult decât eşecurile în această batălie. "

https://www.youtube.com/watch?v=Rlpu...dGn0-y_ftZmzow

Joscha Bach is my intellectual crush for this most strange year. Fitting, since he is a most strange character. A distant descendant of That Bach family, raised by an eccentric arhitect/artist in a forest in the bad part of pre-1990 Germany (the communist half). His main domain of activity is Artificial Intelligence but after listening to a couple of hours of his talks/interviews i can safely say that he is one of those very rare types of persons, especially in the hyper-specialized world of today: a polymath. Or, in terms that he would probably like better: a beautiful nerd.

"A nerd is someone who thinks the purpose of communication is submitting one's ideas to peer review and normal people understand that the primary purpose of communication is to negotiate alignment and this purposes tend to conflict."

Joscha Bach

Happiness is a cookie your brain bakes for itself

The Copernican Principle gone awry.
 

One of the most twisted and sick ways in which people choose to interpret the current crisis is that "we are the real virus and COVID is the cure the Planet has made to defend itself from us".

While the factual claim this stance implies (a self-regulatory Gaia-like Earth) is highly dubious what i find even more baffling is this self-deprecating conceptualization of humans as "viruses", "cancer", etc.

What underlines this ungenerous attitude towards our own species? I think that it is a misinterpreted and corrupted version of the Copernican Principle compounded by the ecological disaster we have inflicted on the biosphere.

This may seem a little far fetched since a lot of people endorsing this type of world-view probably never even heard of the Copernican Principle. No matter: ideas, (even from seemingly esoteric fields such as quantum mechanics or philosophy of science in this case) have a funny, and perhaps generally unhealthy, way of seeping into popular culture.

So what is the Copernican Principle? Quoting Jim Baggot's "Farewell to Reality": "The Copernican Principle. The universe is not organized for our benefit and we are not uniquely privileged observers. Science strives to remove ‘us’ from the centre of the picture, making our existence a natural consequence of reality rather than the reason for it. Empirical reality is therefore something that we have learned to observe with detachment, without passion."

Simply put the idea is that the Universe doesn't revolve around us. This is one of the starting assumption on which the scientific project rests upon since it's very early modern stages when that strange polish priest (Mister Copernic himself) wrote that strange little "book that no one read" ("On the revolution of the celestial spheres") and kicked us self-aggradizing apes out from the centre of Universe.

Subsequent developments in all kind of scientific fields have reinforced that assumption (organic chemistry showed that we are just regular "stuff", evolutionary biology showed that our ancestors are "microbes and muck", psychoanalytic theories suggests that we don't really know what goes on in our own head etc, etc). As Carl Sagan puts it: "Modern science has been a voyage into the unknown, with lesson in humility waiting at every stop." The problem is that many persons take this humble attitude, now seemingly endorsed but science and therefore made somehow respectable, too far and in wrong directions. Hidden masochists more than happy to glide on the slippery slope of self-flaggelation. Now not only are we, humans, really not that special after all: we are in fact the worse thing that ever happened to this planet ! (An attitude which paradoxically makes us special, albeit in a very bad way, and violates the principle from which it stems)

What Sagan said was only half of the story. Contained in the "voyage into the uknown" image is another, more bright and heroic, face of humanity: we undertook this voyage in the first place and we didn't shied away from it in the face of all the "lessons in humilty" we have been served. The very fact that this voyage was possible: that we desire to and that we are capable of, understanding and explaining the world should suffice in putting us back on a more elevated place in this strange world.

There are other arguments against the "humans as viruses" analogy but i am running out of words and patience.