|
1 Attachment(s)
dincolo de "nimicul" din film este femeia. si halatul de baie galben. si plaja de la Saint Tropez. si banii burghezului care plateste toate astea. chestiile astea sunt normalitatile lumii lor, dar ca noua sa ni para asa, ar trebui sa fim macar o zi in pielea lor.
Attachment 2625 |
si apropos de moda din film, Mercutio: rochiile Annei Duperey din Stavisky sint tot creatiile lui Yves Saint Laurent.
|
n-am remarcat. :D , spre rusinea mea.
|
rvn,te asteptam cu ...poza :)
alali,te-ai straduit cumplit in comentariu pentru un film care nu ti-a oferit nimic. Sper sa nu te am pe constinta cu vreun puseu de tensiune :)) Rostul americanului este sa ne arate ca Lucille nu chiar o materialista nenorocita dominata total de instincte; ea este atat de indragostita de Antoine incat nu accepta nici macar o masa cu un admirator spontan si potent financiar;) Daca nu te superi,explica-mi te rog ce-i aceea "o diateza reflexiva a actiunii in sine" ,ca ma depaseste total conceptul . Si mai uita-te odata la nota,cred ca ai uitat un minus in fata ,nu pot sa cred ca-i dai 1,5 :P |
ok sigalia! Chiar nu stiam ca tu ai propus filmul.... Nu am dat atentie acestui detaliu.
Ca sa ma exprim in scris chiar nu e un efort atat de mare... Dupa adnotarile facute in timpul filmului, trebuia sa fie mai mare review-ul, dar... era prea obositor de citit. Si asa e poate prea mult. Nu vroiam sa fac decat sa imi argumentez "pornirile" izvorate in urma vizionarii acestui film. Legat de diateza ce se aplica asupra actiunii, este, ceea ce am si scris. Dupa cum cred ca mai tin cat de cat minte, diateza se aplica subiectului. De aceea este activa, reflexiva si pasiva nu? Dar aici, subiectul nu este implicat si atunci practic timpul se rasfrange asupra timpului, nicidecum a personajelor, pentru ca pentru mine actiunea in acest film este insasi trecerea timpului. Ceea ce se intampla practic in film nu poate fi actiune numita. ... este o asteptare de a trece timpul si de a se rezolva conflictul (mult spus conflict, dar fie) legat de exprimarea parerii mele, chiar simteai nevoia de a o "comenta tendentios"? As fi preferat de la tine un argument, doua, nu o atingere la persoana ... dar nah! Ps. legat de american, chiar nu m-ai convins. Introducerea lui in scena, interesul Luciei pentru el, intrebarile iscoditoare, flirtul ce s-a iscat, fac chiar contrariul celor spuse de tine... Daca nu au sarit in pat, ceea ce era chiar de un prost gust total, macar au tatonat subtil problema... Ps.2.... Inclusiv abordarea scenei in film dar si a Luciei de catre american, denota un oarecare iz de interes in domeniu.... :P |
ok,alali :) Nu m-am gandit nici o clipa ca opiniile tale ar fi fost influentate de faptul ca filmul a fost propus de mine.
Ceea ce tu numesti "o asteptare de a trece timpul si de a se rezolva conflictul" ,da, e o senzatie corecta,daca e sa acceptam termenul intr-un sens mai lax.Filmul nu are intriga, dinamism exterior,se axeaza pe evolutia starilor interioare a personajelor,care curge natural.Ori mie acest aspect mi-a placut nespus.Apoi,oricat de mult ar displace,ceea ce se intampla acolo e cam ca-n viata. La faza cu americanul,vad altfel lucrurile. O femeie poate starni admiratia fara sa aiba vreo "vina".Ce vrei acum,sa umblam cu valuri pe cap ? Si se poate bucura de admiratia pe care o starneste fara ca asta sa constituie un fapt neaparat condamnabil.Ce crima vezi tu intr-o discutie de 10 minute cu un strain,la sfarsitul careia Lucille ii spune ca e indragostita de alt barbat si refuza cu gratie orice avans ,inclusiv invitatia la masa ? In aceeasi ordine de idei parerea mea e ca e mult mai flatant pentru un barbat sa aiba o iubita admirata si de altii ,dar imuna la orice alt avans din dragoste pentru el,decat una fidela la care in veci nu s-a oprit nici o alta privire. Nu stiu daca am comentat chiar tendentios postarea ta. N-am vrut sa fiu rautacioasa,daca am fost imi pare rau si te rog sa treci cu superioritate peste:) Dar tenta cam abraziva a comentului tau recunosc ca m-a stimulat sa fiu putin ironica.Se mai intampla,nu ? |
Originally Posted by alali:
|
nu l-am cumparat mercutio! Doamne fereste!... Poate daca era un film care sa ma impresioneze, o faceam... dar acesta nu merita. Spuneam ca am reusit sa fac rost de el de la o biblioteca publica. Aici in Spania bibleotecile publice au filme cam ca si carti. Totul se imprumuta. Iar daca te duci la bilblioteca comunitatii, adica la judet, ai departamentul de filme de arta si de autor cam ca o librarie la noi. Chiar si jocurile pentru Pc, PS2,3 sau Xbox... totul se poate imprumuta fara nicio taxa.
Ma intrebai de preturi? Eu am dat un search pe amazon.es... si am gasit doar terti care comercializeaza acest film. Si astia foarte putini, 2-3. Am mai dat o data azi si vad ca a mai aparut o bucata la o firma care e 30 de euro... oricum, si asa e prohibitiv.... In fond nu e nu stiu ce mare capodopera a cinematografiei mondiale. Intre 12 si 22 de euro am luat filme de le Eureka din colectia lor Master of cinema... Si astea vin BD, DVD + carte! O calitate exceptionala... http://www.amazon.es/s/ref=nb_sb_nos...s=La%20chamade http://www.amazon.es/s/ref=nb_sb_ss_...as%2Cdvd%2C276 |
Originally Posted by sigalia:
Din ce spui tu ca s-ar axa filmul, personajele par balzaciene... ceea ce, aici nu cred ca e cazul. Adica personajele sunt doar schitate. Fundamentul lor nu e solid. Nu cred ca un sentiment, oricat de usor se inradacineaza intr-o inima, fie el si un capriciu, va fi atat de usor sters doar dintr-un considerent financiar, de bunastare... Nu vad unde e trairea in toate aceste decizii egoiste, materialiste. Acel telefon, cu "nu suntem fericiti si te-am pupat"... nu are nimic sentimental in el. Este foarte pragmatic... Poate e doar perceptia mea desi... mai sunt persoane care simt acest gol al personajelor prezentate aici.
Originally Posted by sigalia:
Revenind, eu unul nu mi-as dori o astfel de sotie... Sincer! Sa fie admirata sa fie increzatoare in propriile forte, (aici incluzand si farmecul si gratia proprie); Da! Dar sa sondeze terenul cu buna stiinta, sa provoace si sa se lase provocata de astfel de discutii, e altceva. Probabil o viziune masculina a problemei... Cred ca m-as simti oarecum nesigur si destul de ciudat sa ma gandesc ca tot timpul sotia mea este intr-o perpetua cautare, tatonare, etc. Lucie nu e dintre acele femei care sa iti dea de la primul raspuns de inteles ca e inaccesibila. Chiar actuala relatie a fost pornita din nimic... din priviri... Iar eu nu cred in dragoste la prima vedere.:D In atractie da, dar dragostea... vine muuuult mai tarziu. Adica daca imi place de v'o pitipoanca de la tv pentru cacasa, asta nu inseamna ca ma si indragostesc... Habar nu am ce fel de om e, ce are in cap, dar vizual place...;)
Originally Posted by sigalia:
Originally Posted by sigalia:
In finalul filmului am avut acea senzatie a povestii pline de vicii, nicidecum a personajelor de viata, care influenteaza viata... acea lipsa a "istorie a oamenilor liberi.... , a unor oameni care n-au avut cusururile necesare pentru a lasa urme in paginilie cronicilor..." cum prefata Tolstoi, Razboi si Pace in Jurnalul sau. Deci nimic de invatat. Concluzionand, personajul Lucie in principal dar si celelalte, nu sunt cu nimic speciale. Din contra! Sunt atat de plafonate si de o calitate inferioara incat nu ai ce sa inveti. Par caricaturale. |
eu o sa am grija sa-mi lipesc buzele cand va veni randul filmului propus de mine....:D
|
dupa cum ai insirat defectele filmului, te-ai fi asteptat sa vezi un film dramatic, cu puternice implicatii emotionale ale personajelor si cu reactii identice din partea spectatorului. nu inteleg insa, de ce ai avut asemenea asteptari, fiindca, un film frantuzesc despre viata burgheza pariziana, rar uda batistele acelora care se uita la el. dramele personale ale unor astfel de personaje, daca isi gasesc corespondent in realitate, sigur nu sunt universal valabile, o astfel de comunitate este destul de restransa si inchisa, iar obiceiurile lor de viata sunt cutume nescrise, pe care le-au mostenit si de care sunt mandri, in ciuda faptului ca, ceilalti, le considera (pe buna dreptate) profund vicioase si viciate. asta nu-i un film din care sa inveti ceva. asta-i doar un film in care admiri frumusete fara a avea importanta ce se afla in spatele ei. este ca atunci cand cumperi ceva din magazin, fiindca ti-a placut foarte mult ambalajul produsului, fara a mai fi interesat de continut. toata fatada asta a filmului este ceva real pentru locul si timpul cand se desfasoara povestea. asa traiau oamenii bogati ai Parisului in vremea aceea, este cartea de vizita a acestei clase sociale, pentru care, nu e greu de ghicit ceea ce conteaza. nici acum, probabil, nu s-au schimbat prea mult, poate doar s-a marit numarul zerourilor din conturile lor. ne plac sau nu, ii consideram imorali, superficiali, nereali...asta este cu totul si cu totul, problema noastra. filmul i-a adus pe ecran, dar nu ne si obliga sa ne regasim propriile trairi, propriile pareri despre nevasta si ceea ce este in mintea ei, in pielea acestor personaje.
cred c-ai desfiintat "La chamade" din cauza unor resentimente personale prea puternice. |
Observ că multe filme capătă punctaje slabe pe baza personajelor nereale. Mie mi se pare cam slab argumentată chestia asta -- ca tendință generală, nu fac aluzie la cineva anume. Eu zic că un film își poate alege să prezinte un personaj din ce unghi vrea el, poate eventual să aleagă doar anumite momente care i se par interesante regizorului, sau să surprindă doar o anumită latură a personalității lui, din motive ce țin de concizie. Scrie undeva că trebuie să am musai o vedere panoramică, de ansamblu, a unui personaj? Poate filmul X își propune să ne prezinte doar bunătatea unui om sau comportamentul lui în viața de cuplu. Atât timp cât filmul nu generalizează, ci se rezumă la un fragment de viață, nu văd de ce publicul ar critica tocmai lipsa unui focus mai larg pe personaj. Nu toate filmele sunt biografice. În cazul lui La Chamade, personajele sunt îndeajuns de interesante cât să ofere o anumită coerență filmului. În plus, elementele de descriere ne parvin prin interacțiunea dintre personaje. E un film calmant, care știe bine ce vrea și reușește să-și facă clar punctul de vedere într-un mod destul de stilat.
Chestia asta cu personajele nereale e ca și cum ai cataloga un film ca nerealist pentru că personajele trăiesc mai multe zile fără să fie arătate mâncând. Dacă nu sunt arătate mâncând nu înseamnă că nu mănâncă. Eu unul încerc să judec un film pe baza a ceea ce arată, în loc să-l critic pentru ce nu-mi arată. Oricum, nu încerc să mă dau mare sau altceva, doar că mi se pare o abordare cam negativistă să caut într-un film exact ceea ce probabil n-o să găsesc. |
Originally Posted by robertsandu:
Cand m-am referit la personaje nereale, ma gandeam la falsitatea acelor trairi declansate de momentele prezentate. Nu caut o panorama a intregii firi a personajului. Nu vreau sa il identific cu cineva din realitate. Nu ma transpun in el decat emotional si incerc sa ii impartasesc dramele, suferintele si de ce nu bucuriile in acele momente. Dar niciodata nu am cautat sa le compar cu bucuriile mele. Daca s-a intamplat ca un film sa imi impartaseasca o anumita stare la momentul la care l-am vizionat, atunci acel film mi-a devenit foarte apropiat, cum cred ca e si normal... dar nu asta e scopul in sine. Ci doar sa reusesc sa patrund in atmosfera, sa inteleg, sa simt... Iar acest film l-am privit ca dintr-un acvariu... impasibil, distant. Nu am putut in niciun mement sa ma introduc in idila asta iscata de nicaieri, in trairile destul de rezervate ale lui Charles, care da, o fi el burghez, dar e viu, are si el o piesa mecanica care generic e numita inima; nu? La fel si cu iubaretul de serviciu, nu are nimic care sa te atraga de partea lui, sau din contra, sa te intoarca impotriva lui, a vreunei decizii a lui, a vreunui gand, ceva... nimic! |
Originally Posted by alali:
Nu m-am referit neaparat la cineva cu comentariu respectiv, dar o sa-ti raspund oricum. Fiecare voteaza cum vrea, daca ma bag mai mult in discutie lumea o sa inteleaga ca am eu ceva cu nu stiu cine. Nu. E perfect OK sa votezi cum vrei tu (iar, nu ma refer la tine, vorbesc la modul general), in functie de impresiile tale. Daca tu spui ca nu te-a impresionat filmul n-am ce sa-ti reprosez, inchizi practic discutia. Zici ca iubărețul de serviciu nu are nimic să te întoarcă împotriva lui. Nu mi se pare adevărat. Păi în primul rând se tot roagă de Lucille să-i spună lui Charles de relația lor. Dacă avea curaj îl aștepta el și-i zicea, băi tataie, e cu mine acum, ia-ți banii și cară-te! E și naiv, crezând că o femeie de tipul ăla se schimbă așa cu una cu două. Adaugă și gelos, la un moment dat îi și arde o palmă lui Lucille. Dacă stau să-i caut nod în papură îl fac și ipocrit, pretinzând loialitate de la o femeie cu care e îmrepună tocmai datorită neloialității ei față de Charles. Principiile sunt principii, dacă l-a trădat pe Charles care măcar avea portofelul doldora de ani, logica spune că e foarte probabil să te trădeze și pe tine, mai ales după ce o pui la muncă și o cazezi într-o garsonieră de 3 pe 4. Pe mine m-a scos din sărite Antoine ăla, de departe cel mai antipatic personaj din film. |
Robert, nu m-am simtit vizat de postul tau. Doar am specificat ca sunt unul din cei care sustin asta. Postarea ta a fost foarte ok. Nu ai spus ceva de genul: cei care sustin asta sunt nu stiu cum... Ai argumentat, ai explicat de ce in opinia ta e altfel. Puteai sa ma citezi chiar cu postarea mea, nu e nicio suparare. Chiar despre asta e vorba aici. Sa discutam. Cand m-a "intepat" sigalia, chiar ea a declarat ca a vrut sa fie ironica. Din pacate a fost ironica la persoana si nu la parere.
In schimb postul tau, cred ca atinge o perfectiune in domeniul neutralitatii.:P Revenim la film. E adevarat ca iubaretul de serviciu are niste apucaturi de neinteles, lase, chiar denigrante, dar nu creaza acea atmosfera de repulsie... Inclusiv Lucie nu da nicio atentie acestor iesiri. Toate trec ca nimic. Asta era ideea.
Originally Posted by rvn:
Chiar daca nu impartasesc acest fel de a contempla naiv ca sa nu spun altfel, dar schimba oarecum perspectiva. Poate ca regizoral chiar asta s-a dorit.... Nu cred ceea ce spun, dar incercand sa vad in acest fel filmul, el este aproape perfect. E gol, e obiectiv, e ca o cronica a unui ziar. E si asta o realizare. Si ar fi intr-adevar ceva foarte interesant daca asta ar fi fost chiar intentia... Sigur nu a fost asta, ca atunci ai fi apelat la alt tip de actori... sau poate ca, asa cum spunea cineva, ei atunci, fiind la inceputurile carierelor, chiar erau alt tip de actori... Oricum, un plus mare pentru acest noua perceptie asupra a ceea ce incercam eu sa patrund. Poate nici nu e nevoie sa patrunzi. Ps. atunci cad toate acele sentimentalisme, toata acea dragoste, toata acea libertate care cica se transmit.... sau? |
Originally Posted by robertsandu:
Daaa,si pe mine la fel :) M-a surprins putin valul de indignare impotriva lui Charles, ingaduinta lui e taxata vehement drept slabiciune si lipsa de demnitate, pentru tradarea lui Charles Lucille e pusa la zid fara drept de apel,in schimb tradarea de care se face vinovat Antoine fata de Diane nu prea a revoltat pe nimeni.Or aceasta si modul la care se produce e alt detaliu semnificativ.Omul o expediaza acasa mai brutal decat concediezi o menajera,dovedindu-se inca o data un spirit limitat si sarac,pentru ca saracia este mai mult decat o stare materiala. Lucille e profitoare pentru ca se lasa intretinuta de Charles.Dar Antoine nu e oare profitor pentru ca accepta,total nebarbateste si lipsit de eleganta, favorurile materiale ale unei femei robita de farmecul lui,farmec pentru care ea scoate bani din buzunar platind mese simandicoase si alte capricii ? Lucille nu pleaca de la amantul ei din cauza lipsurilor pentru a se refugia in confortul cald al banilor lui Charles,Lucille e izgonita de caracterul marunt si ingust al acestuia inapoi, la un om care cert ii este superior lui Antoine,macar din cateva puncte(esentiale) de vedere.Eu am preferat sa vad in poveste mai putin o alegere intre doua stari sociale, cat una intre doi oameni si doua vieti.Si daca e sa-mi las putin imaginatia libera,cred ca Lucille pleca de la Antoine, chiar daca Charles nu ar mai fi primit-o inapoi,pleca oricum si oriunde. |
La chamade mi se pare a fi un film destul de asezat, chiar pentru sfirsitul anilor 60 si cu atit mai mult la aproape jumatate de veac mai tirziu. As putea sa-l compar cu un alt film din aceeasi perioada, La collectionneuse, dar nu se apropie de calitatea celui de-al doilea. S-a discutat destul de mult despre diferentele sociale dintre burghezie si proletariat, n-am citit chiar tot, asa ca nu o sa aduc vorba deloc despre asta. In schimb, ce am remarcat eu nu cred ca s-a amintit. La chamade este un film despre colectionari si colectionati. Charles si Diane sint colectionari, Lucille si Antoine sint colectionati. Diane mi s-a parut cea mai onesta dintre toti. Impartaseste acelasi hobby cu Charles, de a colectiona lucruri de arta, cu atit mai bine daca sint si vii, (de remarcat petrecerea unde muzica e live si solista isi desfasoara spectacolul printre invitati chiar daca nu e petrecerea Dianei) dar nu accepta compromisuri, nu se injoseste sa incerce sa-l aduca pe Antoine inapoi in momentul in care el ii spune ca n-a iubit-o niciodata. Asa descoperim si caracterul ipocrit al lui Antoine, care, desi ii impune o anumita integritate Lucillei, a acceptat rolul de colectionat pentru anumite avantaje materiale, pe care de altfel le reneaga in fata colegilor; as putea spune ca e dublu ipocrit. Ajung acum la al doilea personaj masculin, Charles, departe de a fi un burghez stapinit, controlat. Mi s-a parut a fi obsesiv, dar nu indragostit, obsesia de a o avea cu orice pret pe Lucille nu se poate numi dragoste. Spatiul pe care i-l da Lucillei e doar un pretext, pentru ca in realitate vrea o Lucille doar a lui, pe care s-o controleze, sa o stie legata de el. A ajuns sa-i stie privirea atuncti cind ii place un alt barbat, ii urmareste gesturile, o urmareste cu privirea cind e in compania altor persoane. Asta e posesivitate, nu iubire. Risca sa o arunce in bratele unui alt barbat pe care il stie si il poate urmari, ii testeaza fidelitatea, (in speranta ca nu va fi nicio aventura, desi in acelasi timp ii spune ca poate sa faca ce vrea cu Antoine) accepta chiar sa o piarda temporar, convins fiind ca o va primi inapoi. Cind face scena de despartire, cu discursul in care o vrea intacta inapoi, in mod normal lui Antoaine trebuia sa-i spuna totul, dar de fapt e un fel de reasigurare pentru el si poate si pentru Lucille ca atita timp cit ea e neschimbata va fi in posesia lui.
Cred ca am exagerat putin cu despicatul firului caracterelor masculine, tinind cont ca n-am rezonat cu filmul, dar de fapt asa cred ca e normal; un film care ne place, ne place pur si simplu si unul care nu ne place prea mult il comentam. Mi-a placut Lucille in 2 ipostaze, cind Antoaine i-a spus ca trebuie sa aleaga intre el si Charles si ea a intrebat “Pourquoi?” si cind l-a descoperit pe Faulkner. In rest, imi pare rau pentru Deneuve ca e distribuita in special in roluri in care are priviri goale, gesturi languroase si trebuie sa-si arate interesul pentru propriul fizic. Evident Deneuve e o actrita complexa si rolul ei a fost major in interesul meu pentru film iar Michel Picoli a contribuit la asta chiar mai mult. Nu a interpretat rau nici Diane, doar Antoaine a fost o catastrofa majora, atit ca rol, cit si interpretare. Nu m-au impresionat foarte mult toaletele Lucillei, rochiile/fustele sobre, putin deasupra genunchiului, mi le amintesc de la mama, le-am probat si eu de zeci de ori de cind aveam vreo 3-4 ani, ii tot imbracam rochiile si incaltam pantofii, dar nu mi se potriveau :). Pardesiile nu mi-au placut niciodata, oricum, nu croiala cu cordon strins in talie. Toaleta, inclusiv funda cu care avea prins parul, bluza pe git, pardesiul care nu e atit de sobru ca celelalte, toata alura Lucillei din aeroport, cind il asteapta pe Charles, chiar si fusta rosie care din pacate nu se intrevede, abia acasa la Charles, in camera ei o vedem, a fost foarte cu gust aleasa si mi-a placut si aluzia cu care a schimbat toaletele sobre si culorile terne cu alb si rosu, funda indrazneata atunci cind practic schimba un barbat cu altul. Mai sint de mentionat si 2 din toaletele Dianei. 2 stele |
Toaletele separat :)
    |
Originally Posted by sigalia:
eu nu inteleg de ce Cavalier nu a insistat pe motivare clara a adulterului. filmul ar fi castigat mult mai mult in credibilitatea personajelor si a povestii. |
La chamade
Am vazut filmul acum o saptamana si trebuie sa recunosc ca nu am ramas cu foarte mult dupa el. Nu are nimic original sau remarcabil, dar atat cat a durat mi-a placut. Din pacate, nu prea am cum sa justific cele doua stelute si jumatate pe care i le voi da, decat prin urmatoarele: - imi plac Deneuve si Piccoli si sincer m-as uita la un film cu oricare (mai ales cu amandoi) indiferent cat de subtiri ar fi personajele lor. - am gasit foarte relationabil modul in care personajele se raporteaza la infrastructura si geografia Parisului in functie de mijlocul de transport (de exemplu, o iesire la restaurant in Versailles este la o aruncatura de bat cu decapotabila, dar o distanta infim mai mica in centrul Parisului este dificil de strabatut cu tramvaiul) - scena in care "Antoine" ii toarna lui Deneuve sampanie pe "genunchi" e un veritabil highlight erotic - si, in ultimul rand, trebuie sa amintesc secventa in care Deneuve se preface ca merge la lucru, numai ca sa se intoarca acasa si sa se puna sa doarma toata ziua, dupa care isi tromboneste boyfriend-ul ca lucreaza la un proiect important si ca a primit o marire de salariu. La classe! 2.5 stele P.S.: Alain Cavalier a devenit intre timp un regizor mult mai interesant. Ultima sa isprava, "Le paradis", e unul dintre filmele anului (desi cam eclipsat in presa de relativ asemanatorul "Adieu au langage") |
Mmmmm...Mercutio, mai lasi filmul pana maine ca vreau sa-l vad si eu azi. :-D
|
ok, astept comentariul tau. si bine ai venit la turneu! :)
|
Mi-a placut filmul desi mi se pare ca e mult mai usor de “citit” de catre persoanele cu o sensibilitate mai feminina…in principiu de catre femei :P Reuseste in mare parte sa fie subtil, elegant si stilat. Ii lipseste intensitatea (are totusi momentele lui) dar asta e de inteles, ar fi in contradictie cu tonul general al filmului. As spune ca e un film cu o personalitate destul de stearsa dar cel putin are personalitate, ceea ce nu e deloc putin.
Nu inteleg prea bine aversiunea fata de Antoine, mi se pare ca e unul din cele mai corecte personaje din film (e drept ca toate se balacesc intr-un relativism moral care le face destul de interesante, de exemplu la inceputul filmului Charles ii sugereaza lui Lucile ca ar putea sa aiba o aventura cu Antoine, dar ar fi dragut ca el sa nu afle). Antoine e un intrus in “high society”-ul parizian la fel cum va fi si Lucile in lumea lui. Comportamentul lui poate parea grosolan dar cel putin e natural, instinctiv, reactioneaza in mod firesc la ceea ce ii se intampla si nu isi cenzureaza emotiile sau reprima sentimentele, cum par sa faca personajele din cealalta lume . La fel si relatia lui cu Lucile mi se pare mai vie si mai autentica decat cea dintre Lucille si Charles (e ceva putred acolo) chiar daca se consuma mai repede. Mi-a placut si personajul lui Jacques Sereys (l-am remarcat si in Le Feu Follet)- Johhny. Acesta influenteaza in mod decisiv atat inceputul relatiei dintre Lucile si Antoine cat si reluarea relatiei dinte Lucile si Charles. Asta pare sa sugereze ca exista un grad de superficialitate in toate aceste complicatii amoroase, care poate reprezinta doar o alta forma de distractie pentru o clasa sociala usor plictisita (cred ca ideea asta este vehiculata si in Bonjour Tristesse, alta ecranizare dupa un roman de Francoise Sagan). 2,5 stele |
Vorba cuiva, comentariile de la filmul asta sunt mult peste calitatea filmului, zau! Cine-mi stie gusturile cinematografice stie ca oricand savurez un frantuzism obscur de prin '68, puncte in plus daca-i are ca personaje principale pe Deneuve si Piccoli. Deci entuziasmul a existat. Din pacate, n-am mai vazut atata superficialitate perindandu-se pe ecran de foarte mult timp.
Personajele astea, Charles, Lucille, Antoine, Diane, toate au fost de-o frivolitate care m-a facut sa inchid ochii de rusine de cateva ori. Si nu datorita faptului ca filmul ar transmite ceva emotii, mai mult datorita lipsei scenariului, dialogurile au fost, de foarte multe ori, la limita penibilului. Sa spui ca Charles o iubeste pe Lucille pentru ea insasi e sa crezib pe bune un personaj care mai apoi spune: "Sper ca in 3 luni mi te va inapoi intacta". Pai stai putin, a intrebat-o el vreodata daca EA de buna voie vrea sa se intoarca? Sa afirmi ca asta nu e egoism si ca e iubire care daruieste e putin deplasat. Eu am avut senzatia permanenta ca Charles e un proxenet pe toata durata filmului. Incepand cu momentul in care o trimite cu Antoine in masina s-o testeze cica. A vandut-o in schimbul propriului orgoliu. Daca aia e iubire lipsita de orice forma de egoism mai bine ma lipsesc. Antoine e, intr-adevar, cel mai nesuferit personaj din film. Is de acord cu Twinsen in ceea ce-i priveste nivelul intelectual. Adica mansarda aia a lui e plina de carti, pare un intelectual din boema pariziana care stie vag despre Bergman si se indragosteste de o femeie care trebuie ajutata sa gaseasca cuvantul PERFUME pe o tabla de scrabble. Lucille e o femeie trofeu cu nimic in cap, oricat ne-ar placea sau nu sa vedem lucrul asta. Isi scuza lenea si indolenta dand citate din Faulkner. Interesul; ei pentru Faulkner, bineinteles, ca se opreste acolo la citatul; ala despre idleness. Pai cat e de credibil ca un intelectual cat de cat aratos sa se indragosteasca iremediabil de o potarniche de-astea? Vorba cuiva, de cele mai multe ori cartea bate curul. (scuzati expresia, e citat din clasici). Lucille mi-a starnit singura emotie spre sfarsitul filmului cand ramane gravida si nu vrea copilul. Mi-a parut rau de ea pentru ca Antoine o acuza ca este egosita pentru ca nu vrea sa pastreze copilul. E o problema cu care rezonez puternic poate de-aia m-a si enervat asa de tare. Antoine ala e ce poate fi mai urat intr-un barbat, isi ia femeie trofeu, ii place, ii toarna sampanie pe picioare si petrec vacante la St Tropez, dupa care o acuza si blameaza ca e ea insasi. O acuza ca n-are pasiuni si ca nu-i ceea ce are el nevoie in fiecare moment al vietii lui. Chiar mi-a fost mila de ea in momentul ala. Nu stiu cat e de feminist filmul. Poate dintr-o perspectiva strict obiectiva privita din anul 2014 in care noi putem privi cu un ochi critic de "asa nu". Altfel, nu vad absolut nicio urma de feminism in filmul asta. Lucille reia legatura cu Charles ca n-are bani sa avorteze si stie ca el e sursa ei sigura de venit. Nu e o optiune libera, pur si simplu n-are de ales. Ma opresc ca pot continua pana dimineata. Sagan nu e preferata mea, am citit doar Bonjour Tristesse si nu cred ca exista in alta parte o oda a milei de sine mai mare. Poate de-aici si postura aia de victima a lui Lucille. S-o fi proiectat in personajul ala si-o fi inceput sa-si faca singura elogiul victimei. Ma lasa rece problemele astea mic burgheze. 1.5 |
Nu sunt sigur ca filmul sugereaza in vreun moment ca Antoine ar fi cine stie ce intelectual. Eu nu cred ca e. Lucreaza la o editura , asta explica numarul mare de carti din mansarda (cred ca mai degraba le colectioneaza decat le citeste). Cand vrea sa o lase pe Lucile la cinema ii recomanda respectivul film ca fiind un horror si nu o productie de a lui Bergman.
Mie mi se pare ca e destul de onest in relatia cu Lucile(unlike her) -ii spune de la inceput ca nu ii poate oferi ceea ce primeste de la Charles, insista ca Lucile sa clarifice relatia ei cu acesta, vrea sa o implice cat mai mult in lumea lui, vrea chiar o familie cu aceasta. In schimb Lucile vrea doar "a taste of reality" si cand nu ii place gustul se grabeste sa se retraga fara sa incerce prea mult sa faca lucrurile sa functioneze. |
Din cate-mi aduc aminte filmul e Hour of the Woolf care merge ca horror. Cred ca intra in categoria aia. Oricum, se poate sa fie cum zici tu si colectia aia de carti sa fie alta dovada a frivolitatii personajului aluia. Desi altfel de ce-ar fi luat sub aripa de Diane aia? Daca nici intelectual de Paris nu e, nu-i mai vad farmecul in niciun fel. En fin...
Asta cu onestitatea nu mai pusca, din perspectiva mea. Nu zic ca nu e onest voit doar ca e foarte egoist si nu se gandeste decat la nevoile lui aici si acum. Am mai explicat o data sus motivul pentru care-l cred aproape revoltator. Mie ideea conform careia tu vrei familie si femeia e egoista ca nu-ti face un copil mi se pare una revoltatoare. Atat de revoltatoare incat devin repetitiva! |
Originally Posted by White1:
alali, spunea, la un moment dat, ca se astepta sa vada in Lucille, o varianta a Annei Karenina. uite, eu ma asteptam sa vad in Antoine, un Vronski. ori, nici vorba de asa ceva. dincolo de toata corectitudinea amintita de tine, mie mi se pare ca personajul a esuat lamentabil,din cauza alegerii nepotrivite a actorului, pentru rol. |
Final de vot
Twinsen 2 robertsandu 3 Mercutio 2.25 sigalia 3 rvn 3 oneflyride 2 aniela07 1.75 alali 1.5 anaemona 2 MinRep 2.5 White1 2.5 faraimaginatie 1.5 total = 27 medie = 2.25 Si un nou record - cel mai discutat film din toate turneele Iconoclast de pana acum. 75 de replici fara prima si aceasta. |
| All times are GMT +2. The time now is 22:31. |
Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.