sau poti sa spui ca asta este amprenata ei. una frumoasa. :love:

Ha
 

Filmul este delicat,slab si fara culoare.In afara de certa aplecare catre stilul de viata de la Versailles,nu s-a pus accentul pe mai nimic:Marie era o capricioasa a vremii,cam tacanita,desigur insa delicioasa:in film insa vedem o domnita fluida si foarte artista,pfuf!Plus ca s-a incercat prea mult ideea de sacrificiu personal al ei,cand istoria ne spune cu totul altceva...Ma rog,acceptam varianta scenaristilor si a regizoarei,dar oare ce cauta perechea aceea de bascheti Converse in budoarul in care regina proba pantofi?

Tomcat,KitKat sau cum te-o chema de fapt,te asteapta forumul de la NFS!

Vio, ignorä-l. E un schizofren care-n fiecare searä se duce la net cafe, îsi face cont nou, si scrie porcärii. Noi îl stergem si-l bannäm, el revine iar - si tot asa. E iritant, dar inofensiv, säracu'.

Multumesc pentru dezvaluiri,draga Pitbull :)

ma mir ca nu a spsu nimeni ceva despre microfonul ala care apare in atatea cadre, e oribil :x
mi-a placut kirsten dunst care joaca bine si bineinteles asia argento in rolul amantei regale :love:
iar muzica e exact pe gustul meu; indrazneata pentru un film cu actiunea plasata in sec 18

Sofia Coppola a reusit cel mai misto lucru pe care putea sa-l faca pentru un film cu numele "Marie Antoinette" - sa nu-l transforme intr-un film istoric. daca e sa-i reprosej ceva e ca mana care a tinut foarfeca a facut exces de zel uneori. mi-as fi dorit uneori niste cadre mai lungi cat sa nu am senzatia ca ma uit intr-un album foto in care cineva da paginile prea repede.

i :love: mala forever

ahaaa!

in acest sens, gionloc scria despre MA:

''[...]
Dacã ar trebui sã privim domeniile artei în termenii realismului formelor de expresie, am spune cã cinematografia este cea mai apropiatã de realitate fiindcã (în raport cu textul ºtiinþific sau cu literatura [...]) arta filmicã este cea care izbuteºte în cel mai înalt grad sã reproducã atmosfera sonorã, miºcarea ºi durata unei anumite întîmplãri. Însã vremurile, într-adevãr optimiste, în care un teoretician precum André Bazin susþinea faptul cã mijloacele cinematografice sînt obiective în reproducere ºi cã în film imaginea unui obiect este exact acel obiect, s-au stins; întocmai precum zilele în care progresul tehnologic era privit de criticii ºi teoreticienii cinematografiei ca aducînd un plus de realitate, un plus în înregistrarea-întocmai-a-realitãþii, unde filmul nu este nici mãcar o repetare-a-realitãþii, ci însãºi realitatea. Cãci dacã ar fi sã privim filmul Sofiei Coppola prin raportare la realitate... el nu ar avea multe ºanse de a primi nota de trecere. Dacã l-am privi în cheie istoricã, în limitele corespondenþei cu realitatea acelor timpuri... filmul nu ar aduce nimic însemnat. Sofia Coppola se desparte de concepþia luministã a genului filmic (istoric, biografic) pentru a îmbrãca istoria în notele prezentului (ca note muzicale, am putea spune afiºînd un zîmbet complice). Astfel cã lecþia de istorie devine o lecþie de film.
[...]''

sint sigur ca sinteti de acord cu mine, cel putin in zonele [...]
:P