Päi hai sä mai facem niste pasi pe aräturä – nu de alta, dar vor prilejui câteva referiri la De Palma.
Principalul motiv pentru care m-a supärat la-nceput “Exorcistul” a fost de naturä strict subiectivä: citisem recent cartea, care mä bulversase, si-mi imaginasem atât de viu în minte cele mai tari secvente, încât dezamägirea a fost inevitabilä.
Pe urmä, exact asa cum spune si Longshot: “ma uitam ca la desene animate. nu a tresarit in mine nici un sentiment de teama macar in cele 2 ore, daramite de groaza”. Aici, cred cä explicatia e alta.
“The Exorcist”, în bunä parte, nu e TOCMAI un film horror. Desi, slavä Domnului, contine sumedenie de elemente ale genului horror, pe toate planurile (de la story pânä la mijloacele de expresie), totusi el în esentä rämâne un film mainstream realist, despre posesiunile demonice. In fond, asta a si urmärit William Peter Blatty, scriind cartea, care e foarte riguros documentatä. Structura dramaturgicä e mai degrabä proprie dramei, decât thriller-ului. Momentele de groazä marseazä mai mult pe factorul de fortä, decât pe elementul de soc (nu prea foloseste acele trucuri menite sä te ia prin surprindere si sä te sperie, ci mai degrabä mizeazä pe a te impresiona onest, arätându-ti ororile fenomenului asa cum sunt.
L-am reväzut abia peste vreo zece ani, la cinematecä, ducându-l si pe fi-miu sä-l vadä. Timpul îsi fäcuse lucrarea, asa cä de data asta l-am perceput în aceastä nouä luminä, mult mai apropiatä de realitate, si mi-a pläcut. Ulterior, mi l-am tras pe video si, ori de câte ori îl revedeam, noua impresie mi se confirma.
Ceea ce rämâne indubitabil, însä, e cä stilistic e mult inferior lui “Carrie”. Pe-ästa l-am väzut tot în 1982, imediat dupä “The Exorcist”, färä sä stiu nimic nici despre King, nici despre De Palma, si m-a dat cu roatele-n sus. Comparati mäcar decupajul: dinamismul, versatilitatea, plastica tuturor acelor cadre, montajul demential al secventelor principale. Sub acest aspect, “Exorcistul” e mult mai jos. (Culmea: nici King nu voise sä scrie un horror, ci un roman despre tribulatiile femeii în adolescentä – dar sinea lui läuntricä, stia ea ce stia! A iesit un horror de toatä frumusetea, si horror a rämas!)
Hehe, o poantä: cartea lui Blatty îmi pläcuse atât de mult, încât am început s-o traduc, asa, de suflet… Pe la 17 ani, din motive de entuziasm similar, mä încumetasem la “All the President’s Men” a lui Woodward si Bernstein, si cu mare caznä tradusesem un sfert din ea. Din “The Exorcist”, am tradus numai fragmentele horror, descurajat de travaliul traducerii unui roman întreg. Nu stiam cä, peste ani, între 1990 si 2005, urma sä traduc vreo 550 de volume, un roman cât “Exorcistul” ajungând sä-mi ia doar… o säptämânä! Deh… de-ale vietii.

Ma duc si eu sambata cu niste Ioni intr-un club dintr-ala funky unde n-as fi calcat daca n-ar fi fost implicate mai multe sticle de J&B. Asa ca in timp ce-mi faceam de lucru cu licoarea si house-ul imi bubuia in urechi observ prin marea de oameni imbracati in haine care mai de care mai pestrite doua cuvinte pe spatele unui tricou: CARLITO BRIGANTE! Vadit contrariat ma indrept catre persoana respcetiva si batandu-l usor pe umar il intreb: "Scuza-ma, ai idee cine e tipul de pe tricoul tau?", la care el raspunde: "Ce-ai frate, faci misto?", eu: "Nu!", el: "Pai de unde dracu' sa stiu, e un tricou in p**@ mea!" Ma intorc linistit la loc gandindu-ma: "Ignoranta e o binecuvantare!". Socul cel mare vine peste vreo 15 minute cand din nou in marea de oameni observ un alt inscris pe spatele unui tricou: SCARFACE! (Intr-un final am aflat ca e vorba de o linie vestimentara de la "de Puta Madre")
De unde, urmatoarea chestiune: Doua filme cu gangsteri de Brian DePalma, doua filme cu Al Pacino (care moare in final), care e mai bun? Primul la vremea lui a fost considerat prost dar cu timpul a devenit un clasic iar cel de-al doilea desi mai echilibrat nu prea s-a bucurat de aceeasi faima. Imi aduc aminte numai ca la fiecare MTV Cribs cand mergeau in viloiul unui rapper, primul DVD din colectia de filme era obligatoriu "Scarface". Mie personal, mi-a placut mai mult fostul dealer purto-rican ramas fidel codului decat megalomanul cubanez care a vrut sa aiba lumea la picioare. Deci, Carlito Brigante VS Tony Montana, the winner is?

sincer, nu mai tin minte mare rahat din nici carlito's way nici scarface. insa daca ar fi sa ma uit din nou la unul din ele probabil ar fi carlito's. sa fie clubul ala, sau sean penn cu liniile lui de cocaina si habitul parodiat in gta vice city sau leguizamo, nu stiu. la scarface m-as uita din nou doar la scena de la final. dar la tot filmul nah.

cred ca scarface.bine,toti erau mai tineri si aveau mai multa energie,dar nu-i asta motivu' pt care-l prefer;filmul e teribil de ingrosat,aproape de caricatura dar contrastul dintre pohtele nebunesti si megalomane ale lui montana si putinatatea resurselor lui(seamana cu unele dintre personajele publice romanesti,care nici nu prea isi dau seama ce vor)plus muzica lui moroder,ma fac sa-l aleg.

Cmon people, Scarface e extrem de prost, datat si fixat in cuie pe perioada respectiva, insa tot farmecul sunt scenariul si Pacino. Sunt antologice unele replici...

"Un fleac,m au ciuruit",so "say hello to my little friend":filmul lung,violent,exacerbat.Scena finala e o "metafora" a puterii la care ajunge tipu',dar de Palma il face pe Scarface sa para un prim Terminator.Nici chiar asa!Regizorul n a stiut cum sa lege scenele,lucru care se vede si mai clar intr un film lung;pentru asta,filmul pare inegal,fortat.