omudindulap: niciodata nu e prea tarziu :)

Spovedania e dispensabilä - dar nu chiar usor.
Ca sä întelegem mai bine, sä ne gândim la omul care nu are cui sä se spovedeascä. Este el automat condamnat?
Nu.
Omul poate obtine mântuirea si printr-un examen al propriei sale constiinte, finalizat prin pocäintä sincerä - iar aceasta presupune douä niveluri:
- A-ti regreta päcatele fiindcä esti constient cä vei fi pedepsit pentru ele (în viatä, sau dupä moarte).
- A-ti regreta päcatele fiindcä esti constient cä, sävârsindu-le, l-ai întristat pe Dumnezeu.
Primul nivel, de orientare egoistä, e suficient în cazuri banale, rutiniere, prozaice (de exemplu, când se apropie o särbätoare religioasä si vrem s-o primim cu sufletul curat).
Al doilea, vizibil altruist si bazat pe iubirea fatä de Dumnezeu, e necesar în cazuri majore (de exemplu, când te afli în fata mortii si n-are cine sä te spovedeascä).
...Deci, totul depinde de propria ta putere de constientizare.
...Deci, în ultimä instantä, ai sansa de a-ti fi propriul judecätor!
(...Iar dacä te judeci strâmb pe tine însuti... chiar nu mai poti reprosa nimänui consecintele!)

Apropo de spovedanie - desi am fäcut pasul decisiv spre credintä pe la 14 ani (trezindu-mä din spälarea-pe-creieri a scolii de tip comunist - care se perpetueazä indirect chiar si azi, dupä douä decenii), prima oarä m-am spovedit la 19 ani. N-am avut nici o problemä. Cum spunea si Mircea: niciodatä nu e prea târziu.

La fel de ferm în convingerea sa e şi un credincios că există, aşa că degeaba mai încerci să vorbeşti cu el. :D

Depinde de ce motiv ai avea să discuţi despre Dumnezeu cu un ateu. Ca să-l converteşti? Cel puţin ateul are argumente logice pentru ceea ce (nu) crede!
Mi se pare că voi croşetaţi teribil de mult - "Dumnezeu face aia", "Dumnezeu urmăraşte asta", "Dumnezeu vrea aia"...

Evident ca am gresit si chiar mi-am recunoscut greselile, numai ca nu in fata (sub poala) unui preot. Am preferat sa vorbesc cu Dumnezeu, fara a apela la intermediari.
Pana una alta, Iadul il traim aici, acum. Ce-o fi dupa nu prea imi pasa. Important pentru mine este ca eu sa fiu impacat cu mine insumi si sa-mi pastrez constiinta cat pot eu de curata.

P.S. Momentan, nu imbratisez nicio religie.

pit....scopul omului pe pamant e Mantuirea nu cunoasterea ...le ce iti foloseste toata cunoasterea?
e un citat din Biblie care imi place f mult " La ce ii foloseste omului să câstige lumea întreagă, dacă-si pierde sufletul?"

Asta e ceva in genul Dumnezeu vrea aia pentru ca mintea mea crede (se poate inlocui cu "vrea" sau "vrea sa creada") ca el ar vrea aia. Cu alte cuvinte Dumnezeu ala din mintea mea, care e diferit de Dumnezeu ala din mintea ta, vrea ceva, poate acelasi lucru sau poate un lucru diferit. S-a creat o imagine generala a lui Dumnezeu oricum, asa ca e mai usor sa se intersecteze parerile despre ce vrea Dumnezeu.

Eu zic ca cel mai corect ar fi sa-l intrebam pe El, sa asteptam un raspuns si abia apoi sa spunem ce vrea, ce crede, ce simte, ce face etc.


La a distinge intre bine si rau, la a face bine si nu rau. Asta ca sa o mentinem in liniile credintei pentru ca ea foloseste la mai mult de atat...

Says who?

Mircea, ma crezi ca ultima data cand m-am spovedit, preotul nu m-a lasat sa ma impartasesc? in vremea aceea faceam un lucru destul de grav pentru Biserica asa ca preotul mi-a spus:
"intr-un fel sau altul trebuie sa rezolvi problema asta. si numai in momentul in care ai rezolvat-o te vei putea impartasi pentru ca Dumnezeu nu e de acord cu lucruile pe care le faci acum".

intr-un fel avea dreptate pentru ca nu m-am spovedit pentru greselile pe care le-am facut ci pentru cele pe care le faceam in timpul acela. si mai mult m-am dus pentru un sfat. m-a ajutat, intradevar, insa nu indeajuns. un preot nu te poate face sa realizezi cum si cand gresesti. la momentul acela imi spuneam: ok, nu ma lasa sa ma impartasesc, e treaba lui, dar eu sunt sigura ca nu gresesc pentru ca daca as fi gresit, nu m-ar fi impins Dumnezeu in situatia in care sunt. pana dupa cateva luni cand, printr-o intamplare, am "iesit din starea" aceea in care ma aflam. si abia acum imi dau seama ca preotul avea dreptate. eu chiar greseam. si chiar daca argumentele pe care mi le-a adus nu erau cele adevarate, si nu din cauza aia greseam stiu ca a incercat sa imi explice in cel mai simplu mod posibil. si eu nu am inteles. pentru ca asa e in viata. oricat ti-ar spune cineva ca gresesti, nu o crezi pana nu o simti pe pielea ta. tocmai asta spuneam: Biserica e simpla pentru ca toata lumea sa o inteleaga. adevarul e dincolo de noi.
defapt ADEVARUL E IN NOI. trebuie doar sa il descoperim.

sunt 2 filme nu stiu daca ati auzit de ele dar daca o sa le vizionati pe amandoua o sa ma puna mari semne de intrebare fie ca credeti in Dumnezeu sau credeti intr-o religie sau nu pe care vi le recomand pe cinemagia le-am cautat dar nici vorba de ele, sunt 2 documentare: Ingerul digital 1 si 2 care sunt dovezi reale si autentice ca ...va las pe voi sa descoperiti :)

Mântuirea e un scop partial - definit doar DUPA venirea pe Pämânt.
Dar omul e trimis pe Pämânt, initial, la nivel fundamental, pentru Cunoastere.
Pe parcursul explorärii, inevitabil, se îndepärteazä de Dumnezeu - si, ca sä se poatä întoarce, evident cä are nevoie de Mântuire.
...Altfel, de ce s-ar mai naste, de ce ar mai exista? Initial, cât fäcea parte din Dumnezeu, era perfect. De ce sä mai fie trimis pe Pämânt, doar ca sä facä boroboate si sä aibä pe urmä probleme cu gäsirea Mântuirii? Nu mai bine stätea frumusel acolo unde era?

Deci, pe scurt:
Scopul existentei omului este Cunoasterea.
Conditia reintegrärii în Dumnezeu, dupä dobândirea Cunoasterii, este Mântuirea.

Mircea, eu vreau o singura intrebare sa-ti pun. Care e scopul suferintei la copii? De ce sint copii violati/brutalizati sau altii au parte de boli si chinuri insuportabile?

Daca merg pe aceleasi linii cu mesajul lui as zice Biblia, iar Biblia e cuvantul lui Dumnezeu, deci e un adevar care nu trebuie dovedit pentru ca prin logica de fier cele doua sunt suficiente una pentru cealalta, oricare dintre ele dovendindu-se prin cealalta. What more do you need?

LE: Exista, desigur, si cei care cred ca Biblia nu e chiar cuvantul lui Dumnezeu, iar ei cred pentru ca simt. Fata de acesti oameni n-am nimic de comentat, in linii mari e acelasi lucru cu a fi ateu pentru ca nu simti.

dragonfly_drk vad ca numai tu ma intelegi cat de cat ce vorbesc

ps: da te cred si mie mi s-a intamplat :)

pot sa raspund eu? pot, pot?
hai ca raspund:
pentru ca au gresit intr-o viata trecuta si acum platesc pentru greselile pentru care nu au platit atunci. ;)

Stiam eu gresit ca in crestinism nu se crede in reincarnare?

Nu se justifica. De ce, pentru ca nu au fost iertati? Iertarea sau ne-iertarea nu se petrece in rai sau in iad? Din punctul de vedere al religiei, cel putin a celei crestine, pamintul nu este loc de ispasire a pedepselor.

offf... ana, liviu, cititi cu atentie ce a scris Pitbull mai sus, va rog.

Da, dar nu neapärat.
Pentru cä fac parte dintr-un sistem - un sistem în care existä binele si räul. Un sistem în care noi însine, oamenii, creäm mult räu. Un sistem în care noi am dezechilibrat enorm balanta, înspre räu, oricât se sträduieste Dumnezeu sä ne ajute în sensul celälalt.
I-am pretins lui Dumnezeu liber arbitru.
Ni l-a oferit.
Faptele din întrebarea Anaemonei sunt unele dintre consecintele a ceea ce am fäcut noi cu acest liber arbitru (la nivel major, sistemic - nu doar märunt si imediat).

anaemona...nu stiu exact ce raspuns sa iti dau..nu sunt preot...sunt si eu un simplu om ca si tine ca si restul de pe acesta lume...e crud ce se intampla cu copii...de cateva luni mi-am pierdut si eu nepotica mea de 1 an si cateva luni...e dezastruos cand vezi ca se intampla asa ceva era si ea bolnava dar ma gandesc ca a scapat de chin si acolo unde e e mai bine,iar de ce sunt copii violati/brutalizati raspunsul ar fi ca noi suntem de vina de tot ce se intampla in jurul nostru nu eu sau tu..ci oamenii unde nu e iubire e ura...unde nu e dragoste e violenta si cine sufera mai mult ?copii din pacate..:(

Evident ca Biblia. Intrebarea era oarecum retorica. Si eu ma incadrez in categoria acelora care nu cred ca Biblia reprezinta chiar cuvantul lui Dumnezeu. Pentru mine, Biblia nu este decat un fel de Cod al bunelor maniere, atat.
Repet, cred intr-un Dumnezeu, intr-o forta divina, superioara noua, dar momentan nu sunt decat un om credincios, nu religios.

Dragon, care viaţă trecută? Dacă ziceai păcatele părinţilor, deh, mai pricepeam...

Anaemona, tu nu pricepi... La chestii din astea vei primi răspunsul că nu putem înţelege intenţia lui Dumnezeu! ;) Iar la crimele făptuite în numele religiei, că e libertatea de alegere lăsată omului, libertatea de a greşi, păcătui, că altfel nu ar avea de ce se căi.

Unde nu e iubire pot fi multe lucruri pana sa ajungi la ura, idem pentru dragoste, de data asta in opozitie cu violenta.

Iatä cä, SIMULTAN, Mircea si cu mine am spus, cu cuvinte diferite, acelasi lucru!
(Mesajele de la 23:55)

Apropo de reîncarnare.
Am mari îndoieli cu privire la absenta ei din doctrina crestinä.
La nivel teoretic, o pot interpreta prin optiunea crestinismului de a rezolva problemele la nivelul unei singure vieti, fäcând abstractie de tot ciclul metempsihozei - adicä, sansa Mântuirii imediate.
Dar am descoperit si niste ipoteze privind predicile lui Iisus despre reîncarnare, care ar fi fost eliminate din scripturi, ca necanonice. Iar pentru a ajunge la o concluzie în sensul ästa, e necesar un efort de documentare care deocamdatä mä depäseste.

da pit asa e:)
apropo de reincarnare din cate stiu eu nu exista in doctrina crestina nici ortodoxa nici catolica-la catolici mai exista purgatoriu...dar ma indoiesc si de existenta lui

daca nu exista reincarnare, cum ramane cu amintirile care parca nu ne apartin?
nu vi s-a intamplat niciodata sa va aduceti aminte ceva, un flashback, dar care parca sa nu faca parte din viata asta? eu pateam multe lucruri de genu, mai ales cand eram copil. imi aduceam aminte ceva insa tot decorul era diferit. si parca nici eu nu eram eu.

Pai el spune ca omul se indeparteaza de Dumnzeu pe parcursul explorarii, explorarea care ar fi pe pamant. Inainte ar fi fost perfect, ceea ce interpretez ca fara de pacat. Daca e asa (iau drept corecte cele spuse de Pit, care pana la urma e doar un muritor ca oricare dintre noi care are o parere, ce-i drept, o parere formata dupa o informare mult mai minutioasa, dar cum nu a ajuns si nici nu o sa ajunga la cunoasterea absoluta pe lumea asta ramane o parere) atunci pentru ce pacate din viata anterioara plateste el?

c.ghevara... anaemona a pus o intrebare noi macar sa ii raspundem cu ce stim si cum putem sa ii explicam daca intelege sau nu e problema ei :)

Cred cä purgatoriul are la origine o reconfigurare alegoricä a tuturor etapelor intermediare dintre moarte si judecata finalä, în care päcatele trecute încä se mai pot ispäsi (adicä: succesiunea alternativä de vieti ulterioare si interludii astrale).

dragon..cand suntem copii se intampla multe lucruri ciudate flashback cum le zici tu, acum cand esti matura ti s-a mai intamplat ceva de genu? ps: vb serios :) is foarte curios

Foarte bunä întrebare.
Omul a fost perfect, färä de päcat, parte din Dumnezeu, LA ORIGINE, nu înaintea celei mai recente nasteri. Traiectoria parcursä de el e lungä si etapizatä, constând din vieti succesive (initial vegetale, apoi animale, apoi umane, dispuse toate evolutiv) intercalate cu prioade de meditatie în astral - iar destinatia idealä este revenirea la Dumnezeu. Deci, la nivelul acestei acolade complete trebuie sä privim lucrurile.

m-ai bagat in ceata... :))
ce e cert e ca nu platesti si nu suferi degeaba pe Pamant. asta e clar. motivele pot fi multe.
poate ca unii copii sunt violati pentru ca lucrul asta o sa le schimbe cursul vietii. o sa devina mari aparatori ai drepturilor copilului si o sa schimbe lumea. aveau nevoie de experienta asta ca sa se intareasca. sau poate ca cine stie. nu pot sa imi dau seama. nu pot sa imi dau seama nici eu de ce am avut si am o viata nefericita. defapt, gresesc. acum stiu. daca nu era asa, nu eram persoana care sunt azi. modul in care copilarim ne defineste comportamentul pentru restul vietii. omul se mai poate schimba, insa foarte greu cu trecerea anilor. totul se intampla cu un scop. si daca nu il descoperi acuma, pana la urma tot iti vei da seama. mai bine mai tarziu decat niciodata.

Te-am scos eu din ceatä. :))
Da' las-cä si tu le zici bine!
Toate astea fac parte dintre motivatiile valide (desigur, färä a fi nicidecum ultimele!)
Punem întrebäri atât de simpliste, formuläm "de ce"-uri atât de limitate, de parcä lumea, cu legile ei, ar fi aritmetica din clasele primare, când nici mäcar de algebra dintr-a saptea n-am auzit... Uitäm cä, vorba lui Nae Caranfil, "viata e complexä si are multe aspecte".

nu chiar o reconfigurare alegoric a tuturor etapelor intermediare dintre moarte si judecata finala ci, din cate stiu eu dupa ce ai murit exista un loc unde pacatele se pot ierta adica purgatoriu
ps:exista judecata dupa moarte unde temporar se hotaraste unde o sa mergi(sufletul) in rai sau in iad si judecata finala unde se hotaraste definitiv care ti-e locul

nu. nu mi s-a mai intamplat. si stiu si de ce. cand esti copil, lucrurile se petrec altfel. esti aproape de viata trecuta, au loc "scurgeri informationale" (daca le pot spune asa). o data cu dezvoltarea "noului individ" acele amintiri se pierd, lasand locul celor din viata asta. le uiti pentru ca nu mai esti pur. te murdaresti de pacate si te individualizezi. tot ce ramane e o farama din personalitatea vietii trecute. o farama pe care nu o poti schimba oricat ai incerca, si care simti ca e mai speciala.
pfff... iara o iau pe enspe mii de carari...

merci Pit. esti dragut... :))
(liviu are cateodata un vocabular foarte obositor. mai ales pentru o ora atat de tarzie. asta e bine. pentru ca asa elimina partenerii slabi de discutie si da dovada de cultura. ;))

exact si las ca e bine sa o iei cateodata pe enspe mii de carari :)

Pfff..
Stiam eu ca trebuia sa fac Dreptu'.
Om primi avocat din oficiu?
Poate o fi ca-n Defending Your Life.:D

nu e vorba de pacatelelui anterioare ci a bunicilor lui si a strabunicilor lui pana in al 7-lea neam, exista pacate care se "trag" pana in al 7-lea neam

pai ai deja avocat din oficiu care il ai din nastere...adica ingerul tau pazitor si e valabil ca si in ziua de astazi cat de bine te porti cu avocatul asa de bine te reprezinta :D

Voi chiar credeti ce spuneti? Auzi, pan la a 7-a spita. De ce nu a 9-a, 12-a?
Aaa...scrie in Biblie.
Oooook.

ok, citind ce s-a scris in ultimele minute pe aici, ridic un semn de intrebare. unu mare:

voua de ce va e frica?
1. de Dumnezeu?
2. de Judecata de Apoi
3. de Iad
4. de Moarte si de ce ar putea fi dupa ea?

Eu as interpreta flashurile alea ca fiind amintiri timpurii (2-3 ani), care mai tarziu devin noninteligibile, straine (creierul nefiind indeajuns de format). Mi s-a intamplat de foarte multe ori sa am asemenea amintiri pe care nu le puteam identifica, dar cand mi s-a intamplat sa astept pe cineva intr-o locatie, contempland, am descifrat una din acele amintiri timpurii. N-as zice deloc ca sunt amintiri dintr-o viata anterioara.

Astea fiind, de fapt, legäturile karmice.
(Oricum, sintagma "al 7-lea neam" e conventionalä, nu se ia ad litteram.)

pentru ca asa e lasat de sus si daca ar fi asa ar fi mai nasol dar in tot raul asta e si un bine si sa iti spun care e daca exista un preot in familia ta marita ti se iarta pacatele pana in al 7-lea neam..sper sa nu ma insel :)

Intrebarea mea a fost stric legata de copii, pentru ca am presupus ca nu exista reincarnare, prin urmare ei nu au pacate de ispasit, nu inca. Cum se traduce Cunoasterea/Mintuirea prin experiente traumatizante? Sa vorbim doar de suferinta din boala, nu de suferinta provocata de altii, daca asa am putea avea o alta explicatie, logica.

O sa fiu putin mai cinica acum ;) Sa interpretam impreuna un citat. Citatul zice: "iubiti-va aproapele ca pe voi insiva". De aici, orice om cu credinta, intelegind prin asta, care cunoaste acest citat, atunci cind ii va face cu buna stiinta un rau altui om se deduce ca asa se iubeste el pe el insusi. Si merg cu deductia mai departe, De ce se iubeste asa pe el insusi? Pentru ca nu are un exemplu mai bun. Pentru ca i se vorbeste de iubirea lui Dumnezeu dar el vede ca iubirea lui Dumnezeu inseamna de multe ori suferinta si atunci suferinta=iubire. Prin urmare el nu face rau unui aproape cind pleaca la razboi impotriva lui, cind distruge copilaria unui copil, el ii iubeste pe toti, asa cum se iubeste chiar pe el.

eu unu aleg varianta a 2-a si prima :D sper ca am voie 2 alegeri :D
ps: daca ti-ar fi frica de 1 si a 2-a nu te-ai mai gandi la ultimele variante :)

Unii poate ajung asa, altii poate ajung criminali in serie, violatori la randul lor etc.

Ce am vrut doar sa spun e ca raspunsul tau nu mi se pare deloc multumitor si oarecum gresit.
Oricum am primit un raspuns bun la intrebarea mea, dar din pacate nu mai am timp sa raspund acum. As vrea sa mentionez insa ca explicatia lui Pit mi se pare cam... persoanala. Nu stiu cati crestini impartasesc ideea asta. As vrea un motiv adevarat pentru care ar trebui sa cred ca aceasta este explicatia corecta si nu alta, dar probabil motivul e unul simplu, prin care ne intoarcem la baza: crezi sau nu crezi, simti sau nu simti. It's that simple :)

De nimic din toate astea.
Doar de mine însumi - cu prostia mea, cu räutatea mea, cu släbiciunile mele... De consecinte mä tem. Si nu le aduce nici Dumnezeu, nici Judecata de Apoi - vin de la sine.

amintirile mele erau destul de clare. nu recunosteam pe nimeni, nu recunosteam locul, nu ma recunosteam pe mine. eram tot Eu, eul meu, dar parca altfel. depinde de interpretarea fiecaruia. insa, sincer, eu nu am iesit din oras cand am fost mica decat de cateva ori. cand am crrescut, am vizitat toate locurile si oamenii pe care i-am vizitat si cand eram mica. trebuia sa simt ceva sau sa imi amintesc de ei. sa imi dau seama ca ei au fost in amintirile acelea. dar nu au fost. nu i-am vazut niciodata nici pe oamenii aia, nici locurile. si culmea, ca mi s-a intamplat de mai multe ori, si de fiecare data erau alte personaej si alte decoruri. scum, insa, daca ma intrebi, nu as putea sa iti descriu ce vedeam. stiu doar ca imi aminteam ceva. atat. mai mult nu. si nu mi s-a intamplat foarte des. cred ca maxim de vreo trei-patru ori. insa eram foarte mica.
deci nu imi pot da seama cum ar putea sa fie din viata asta, din moment ce erau oameni si locuri pe care nu le-am vazut in viata mea...

Biblia e o carte, o compilaţie cu autori necunoscuţi. Până la proba contrarie. ;)
Logic, dacă ar fi "dictat-o" Dumnezeu, şi e scrisă în perioade diferite, are mai mulţi autori. Asta înseamnă că le-a "dictat" mai multora?