de-ampulea, cred :-? .

de-a'n pulea.

Da, si eu cred cä bannarea lui Man e nedreaptä.
1) Foarte posibil, nu stia despre avertismentul Gloriei.
2) Ar fi meritat doar o atentionare (nici mäcar avertisment).
Propun sä punem problema la "Reprosuri aduse moderatorilor", ca sä nu deviem off-topic aici.

e f comic cum oamenii incearca orice ipoteza pt a 'dovedi' existenta lui dzeu - in ideea, induiosator de naiva, k asta ar fi 'raspunsul la toate'... :))
sigur, orice om cu o minima ratiune isi pune probl existentei acestuia (= asta e agnosticismul, nu balivernele insirate de semidocti); dar ac lucru - de fapt - nu 'dovedeste' nimic, pt k - o data postulata aceasta ipoteza - intervin (multe) altele: cum este acest 'dzeu'?
poate fi un 'deus absconditus', un 'deus incertus', un 'deus otiosus', ba kiar un 'mauvais demiurge' (vba lui cioran) :D
numai mintile slabe ajung la convingerea k, o data cu 'dovada' existentei lui dzeu, vor fi primite cu ghirlande hawaiene de flori la poarta raiului... =))

Hai bai Leo, da-o-n primejdii!!!

1) Nu "termenul"; fenomenul.
2) Nu e nou deloc, e vechi de când lumea.
3) Găselniţă = omidă.
...Altfel, însă, da: bigotismul e una dintre cele mai perfide strategii ale diavolului în misiunea sa de a strica lucrarea lui Dumnezeu. De-a lungul secolelor, multor clerici le-a luat minţile, îndepărtându-i de la Dumnezeu, pe calea obscurantismului, a dogmatismului, a dezumanizării. Nici nu e de mirare că mulţi neştiutori de bună-credinţă au reacţionat în faţa acestui val de satanism-în-sutană refugiindu-se în ispita bigotismului complementar: cel aşa-zis ateist.
Un exemplu: printre elevii mei e şi unul foarte habotnic, mereu cu cărţulii de propagandă la el ("O mie de sfaturi duhovniceşti", etc.). Recent, am răsfoit-o pe respectiva. Ce aberaţii, ce perversiuni, ce coruperi malefice propovăduia, insinuate printre remarcele rezonabile, sub masca aşa-zis "creştină"! Aceşti falşi profeţi sunt incomparabil mai dăunători decât bieţii "atei".
De exemplu, se ştie că atunci când diavolul nu reuşeşte să străpungă credinţa cuiva, ultima şi cea mai parşivä tactică a lui e aceea de a-i gâdila tocmai orgoliul propriei credinţe, sugerându-i cä pe el îl iubeşte Dumnezeu cel mai mult, că el e singurul deţinător al adevărului, etc... Şi, în momentul ăla, nefericitul riscă să se piardă pe veci, victimă a păcatului trufiei. Cum bine ştim, tocmai asta e boala care macină în prezent Biserica Ortodoxă.

Eu intreb: daca il dislocam pe Dumnezeu din constiinta noastra, ce punem in loc? Care este alternativa oferita?

Principiile morale care pot fi de sine statatoare si nu trebuie definite neaparat prin relatia cu Dumnezeu.

Eu pot fi bun si fara sa cred in Dumnezeu. Pot fi onest, modest sau orice alta caracteristica considerata ca apartinand binelui. Prin conceptul de "Dumnezeu" societatea e una mai buna, nici din pozitia mea nu pot nega asta. Este in primul rand util pentru oamenii care gandesc mai putin, in mare parte din societatea considerata mai de jos, pentru ca intervine frica de divinitate(o parte a lor cel putin), o frica ce ii tine sub control, macar intr-o mica parte.

... iar atunci cind nu esti o persoana morala (= cazul meu) - & nici constiinta nu prea stii pe unde ti-ai atirnat-o in cui -, faptul k nu te temi de nicio 'divinitate' (pt k o pui sub semnul intrebarii) este o maaare eliberare :D

Asa e, nu trebuie - si stii de ce? Fiindcä e imposibil sä fie definite altfel decât prin relatia cu Dumnezeu. Nu pot fi de sine stätätoare. E ca si cum ai zice: "fotbalul poate fi de sine stätätor, nu trebuie sä fie definit neapärat prin relatia cu mingea."
Desigur, nu mä refer la definirile formale, ci la cele de fond, mai subtile dar incomparabil mai adevärate - pentru a cäror percepere e nevoie sä ne mai coacem nitel (culturä, experientä de viatä, exercitiu de gândire, etc...)

Ar fi interesant de aflat citi credinciosi cred pentru ca se tem si citi cred pentru ca, credinta le ofera alinare.:-? Factorul inhibator e deosebit de pronuntat, mai ales in societatea noastra...

Eu, unul, nu mä tem (nici nu cred în gogorita cu "frica de Dumnezeu" sau de "focurile Gheenei"), iar alinarea pe care mi-o aduce credinta e minorä, nedeterminantä. Cred pur si simplu fiindcä asa e firesc. Tu de ce respiri, fiindcä ti-e fricä de sufocare, sau pentru alinarea pe care ti-o aduce aerul inhalat?

Prin rationamentul asta s-ar putea spune ca eu cred in Dumnezeu, ori eu, momentan, exclud existenta sa. Dar problema aici e alta: definitia, ce este Dumnezeu? Pentru ca fiecare poate intelege altfel existenta lui. Cati oameni sunt, atatia Dumnezei sunt.

Teama de care ziceam e valabila in special pentru clasa de jos, mai ales ca nivel de inteligenta si/sau cultura. In cazul persoanelor inteligente e greu sa fie vorba de teama.

eu cred ca abia cei care-si clameaza eliberarea de apasarile constiintei si moralei le doresc cel mai mult.

@Liviu:
Nope, n-o excluzi. ;) E nevoie doar sä te cunosti mai bine pe tine însuti. Nosce te ipsum, vorba neamtului!
Revin la citatul meu favorit din Sri Aurobindo: "Un ateu este Dumnezeu care se joacä de-a v-ati ascunselea cu sine însusi."
Câti Dumnezei existä? Dar e evident! Unul si o infinitate în acelasi timp! Doar e absolut si autosuficient, nu are nevoie sä se reducä la regulile aritmeticii si legile geometriei euclidiene.

'firescul' vrea sa induca ideea (perversa) k cine nu crede 'asa cum respira' e 'a freak of nature'!

grass grows, birds fly, babies cry & blablabla...

religiozitatea poate lua forme paradoxale - de ex. cioran (care era un 'biet' agnostic - dar unul framintat) mi se pare mai aproape de ideea de homo religiosus tocmai pt k avea indoieli insomniace, tocmai pt k s-a razboit toata viata cu 'ipoteza dzeu' (k si ionesco, pina la un punct...) decit 'functionarii' plati & placizi care cred in dzeu 'asa cum respira'.

Nu respir pentru alinare, respir pentru ca nu am de ales. In cazul asta nu exista liber arbitru.

Eu cred in Dumnezeu, sunt crestin ortodox si am un IQ ceva mai sus de Beethoven. WTF?:-?

Dar e evident! Sunt monstruos de limitati, cap în capcanele propriilor lor autoamägiri... desigur, merge mânä în mânä cu aroganta, semidoctismul si alte forme ale suficientei. Sigur cä lipsa credintei e o anomalie - dar nu neapärat patologicä sau definitivä. La majoritatea oamenilor care trec oprin ea, e doar o etapä de verificare a sinelui (cum ei însisi o descoperä, ulterior). Numärul celor realmente infirmi, irecuperabili, este, din fericire, destul de mic. (Si, oricum, chiar si lor li se oferä sansa unei viitoare reabilitäri - în altä viatä; mare päcat cä învätäturile lui Iisus despre metempsihozä au fost trecute sub obroc de unii, ca "necanonice").

@Windom:
My point exactly.

O exclud pentru ca nu simt existenta lui (sau nu am invatat sa o simt, dupa cum ai spune tu :P foarte posibil de altfel). Daca e sa definesc Dumnezeu doar prin acele principii morale in care eu cred si pe care le posed mai mult sau mai putin, atunci da, cred in Dumnezeu, dar le spun principii morale, nu Dumnezeu. Dar nu e cazul, fara a-l simti nu pot spune ca exista un Dumnezeu pentru mine (momentan). Cine stie, poate ajung si acolo :P Mai e drum lung pana mor, sper :))


Ma refer la perceptia lui Dumnezeu de catre fiecare. Poate Dumnezeu o fi singur si o infinitate in acelasi timp, dar perceptia lui difera de la o persoana la alta. Raspunsul tau e mai mult unul evaziv, prin ce se defineste Dumnezeu? E de sine statator sau se defineste prin intermediul oamenilor? Prima optiune nu poate fi dovedita, pentru ca daca tu mi-l definesti pe Dumnezeu in felul tau, altcineva mi-l defineste in alt fel. Poate el e de sine statator, dar perceptia omului asupra lui Dumnezeu e cea care hotaraste cum se rasfrange in viata fiecaruia.