Eu sunt sigur, si o stiti cu totii, ca in anumite conditii e posibil ca in anul 2010, undeva intr-un sat din Romania, oamenii sa fie convinsi (de un preot mai zelos) sa omoare un om pentru ca e ateu. E un scenariu plauzibil. Nu acelasi lucru l-as putea spune daca situatia ar fi inversa, sa fie linsat un crestin intr-o comunitate de atei, cu atat mai putin de agnostici.

La un moment dat omul va trebui sa accepte misterul vietii, sa nu caute scurtaturi, sa caute raspunsuri folosind ratiunea, nu doar imaginatia. Daca ateii s-au nascut degeaba, cum scria cineva mai sus, de fapt ne-am nascut toti degeaba. Refuz sa cred intr-un D-zeu vanitos, intr-un D-zeu ce are nevoie sa crezi in el, fara ca el sa-ti ofere nici o dovada ca exista. Refuz sa cred intr-un D-zeu ce l-ar fi pedepsit, cum s-a insinuat aici, pe Hawking cu o boala teribila, pentru ca acesta pune la indoiala existenta sa. Refuz sa ma tem de D-zeu, si mi se pare absurd ca se promoveaza frica de D-zeu, facandu-l un fel de tiran isteric, ce nu suporta sa iesi din cuvantul sau. Nu pot sa nu vad inadvertentele de gandire logica din Biblie, din ce spun preotii, din comportamentul Bisericii "sfinte", din moralitatea credinciosilor. Nu pot sa nu vad ca sunt atatia oameni in lumea asta, cu atatea religii, si ca inaintea crestinismului s-a crezut de cine stie cat timp in diferiti zei, fara nici o legatura cu Iehova. Nu pot sa nu vad ca unii oameni au pur si simplu nevoie sa creada, nu dintr-o nevoie de iluminare, dintr-o nevoie de intelepciune, ci pentru ca le e pur si simplu frica. Le e frica de necunoscut, le e frica de lumea in care traiesc, le e frica de moarte, si pana la urma de ei insisi, de deciziile pe care le fac in viata. E infricosator sa stii ca doar tu esti repsonsabil de destinul tau, doar tu ii poti da sens, ca nu exista nimic acolo sus care sa te urmareasca si sa te indrume. De unde si retorica "intr-o zi, cand iti va fi mai greu, te vei ruga lui D-zeu", sau cea cu pariul lui Pascal.
Nimic nu e vesnic, nici macar crestinismul, sau nici o alta religie. Istoria ne-a aratat asta. Miturile vor fi reciclate, cum au mai fost, insa tot ce e astazi, toate traditiile, toate dogmele, invataturile, etc., intr-o zi vor fi subiect de mitologie. Probabil, atunci oamenii isi vor gasi alte motive pentru a-si da in cap unul altuia.

@Snowman hmmm... daca tu nu le vezi nu inseamna ca nu exista... citeste mai bine, ce scrie despre Biblie si cum a fost ea masluita de-a lungul timpului... Biblia pe care o are orice om in casa, si chiar si cea din Biserica, nu e cea autentica... si tocmai din cauza asta crestinismul isi pierde din credibilitate... tocmai din cauza unor popi care nu au avut ce face decat sa se joace cu Biblia...

@Marius... din tot discursul tau lung, m-au frapat cateva cuvinte...
1. Hawking nu a fost pedepsit de Dumnezeu
2. Dumnezeu iti ofera peste tot dovezi ale existentei sale... trebuie doar sa ai ochi sa le vezi.
3. de unde si pana unde frica?... mie nu mi-e frica de Dumnezeu si cred in El... nu mi-e frica de moarte pentru ca stiu ca intr-o zi oricum vine. Viata este drumul ireversibil spre moarte. Daca sunt crestina si cred in Dumnezeu, nu insemna ca nu pot sa gandesc si stiintific, ca nu accept existenta unor teorii sau ca sunt blocata doar pe aceasta credinta si gata, nu mai vad nimic, sunt oarba... Il vad doar pe El. nu... un crestin adevarat Il poarta pe Dumnezeu in suflet si stie sa discearna intre bine si rau, intre credinta si stiinta... e adept al evolutiei si e de acord cu teoriile nou aparute...

Asa vad eu..

Hey! E un citat din ceea ce am scris mai sus! De ce apare "posted by Dumnezeu"? :-/ :-O

Da..era o gluma..i-am atribuit vorbele tale Lui Dumnzeu, in sensul ca asta ar astepta si El de la noi.
Modific daca te deranjeaza.

Dragonfly, era normal ca in acele vremuri popii, fie ei si episcopi, sa mai si greseasca, incercand sa acorde vechiul Testament cu noul Testament.
Ca in vechiul Testament au fost 15 porunci, protobiserica facand in timp 10 porunci, nu vad nici o contadictie in asta, oricum, legea talionului din vechiul Testament a fost schimbata de venirea lui Iisus, acesta impunand o noua lege.
Da-mi te rog exemplu de contradictie in Biblie , ceva ce poti gasi acum, ca Adam nu a avut doi fii, ci trei, ca Templul nu a existat, etc.
Ce imi arati tu nu sunt contradictii facute de Biblie, ci de oameni, care au tot interpretat-o in timp, avand din pacate si puterea de a scoate din ea anumite parti.

Nu, e ok, dar nu ştiam că se poate face şi asta :))

By the way: Observ că subiectul apare "Credeţi în Dumnezeu" :-? Cred că lipseşte un semn de punctuaţie la sfârşit... Am impresia că îi lipseşte "?"
Desigur, alţii pot spune că lipseşte "!" :))

Sau Credeti in Dumnezeu?!?!:-O

Iarăși cu preferințele... Toți suntem egali în fața lui Dumnezeu.

Însă inima lui David s-a zbătut în el după ce a numărat poporul. Apoi David a grăit căte Domnul: "Păcătuit-am foarte întru ceea ce am făptuit".

Fiindcă David făcuse fapte bune în ochii Domnului şi nu se depărtase niciodată în toată viaţa lui de ceea ce tot El îi poruncise, afară de pricina cu Urie Heteul.

De acord. Inlocuieste prefer cu astept, imi doresc ca oamenii sa...


Spun si eu, nu stiu..

@ Snowman... pai eu tocmai de contradictiile astea facute de om vorbeam... cum sa gasim contradictiile din Biblie daca nu stim cum arata Biblia adevarata?

@ghevara... ce spui tu, spui bine... insa nu ai de unde sa stii, de exemplu de ce nu ii dau eu in cap la manelistu din spatele blocului care da drumul la muzica la maxim... nu e pentru ca mi-e frica de Dumnezeu... e pur si simplu pentru ca tocmai credinta te invata sa discerni intre bine si rau... da-l incolo de Iad... pe mine nu asta ma sperie... sunt indeajuns de mare ca sa stiu ca nu e bine sa ii dau la ala in cap pentru ca sunt om cu ratiune si nu animal, si nu pentru ca ma va pedepsi Dumnezeu... dar tu nu ai de unde sa sti ce simt toti crestinii, nu?
ca doar nu i-ai intrebat... si nici nu stii care e adevarat si care nu... sau sti?.. :-/
(imi cer scuze daca am facut vreo greseala de ortografie, dar ma grabesc... >:) )

"e pur si simplu pentru ca tocmai credinta te invata sa discerni intre bine si rau... "

Dragon, eu cred că asta are treabă cu educaţia, nu cu credinţa. ;)
Hm, îţi poţi da seama destul de uşor dacă cineva crede cu adevărat ceea ce spune. E suficient să-i urmăreşti faptele.

ce educatie?... mai ales in Romnia, cei 7 ani de acasa lipsesc cu desavarsire... de unde sa mai primesti educatie daca parintii pleaca in strainatate si isi lasa copii mici la rude indepartate care accepta sa aiba grija de copii, doar pentru ca primesc lunar bani de la parintii acestora?... hai sa fim seriosi. in ziua de azi, educatia e pe cale de disparitie... ;)

şi din nou: dacă nu ştii care e biblia "adevărată", atunci de unde ştii că ceea ce consideri tu ca fiind dumnezeu nu e de fapt un fals dumnezeu, care te duce nu pe calea mântuirii, ci pe cea a pierzaniei?
asta e valabil şi pentru logica absurdă a lui snowman:

dacă o iei aşa, orice contradicţie ţi-aş servi, ai spune că nu e făcută de biblie, ci de oamenii care au rescris biblia.

dar hai să discutăm totuşi de contradicţii. nu voi vorbi despre cele (să le zicem) "flagrante" (ca de exemplu când s-a născut Arfaxad/Arpacşad; sau de cei 1400 de ani diferenţă între cele două versiuni al bibliei române - ortodoxă vs. Cornilescu; sau care a fost strămoşul lui Iisus pe linia paternă, născut din Arfaxad/Arpacşad):

- prima se referă la ceea ce este baza religie creştine (în fapt a oricărei religii), cea care justifică întreaga practică religioasă: care este scopul credinciosului în viaţă?

eu cred intr-un Dumnezeu pe care Il simt... nu am cum sa simt ceva fals.

dar cum spuneai, sa revenim la contradictii.
intrebarea ta:
care este scopul credinciosului în viaţă?
dar care e scopul ateului in viata?... stiu, nu e frumos sa raspunzi cu o intrebare la alta intrebare asa ca o sa incerc sa raspund dar te rog sa iei in considerare si intrebarea pe care am pus-o eu... ca un posibil raspuns
asa ca:... scopul crestinului in viata, e acela de a incerca sa fie un om bun (ce incearca orice om defapt sa faca), de a incerca sa fie in armonie cu Dumnezeu.
in fond, orice crestin, la fel ca si orice alt om de alta religie are scopuri materiale si spirituale... e normal... un crestin nu se deosebeste de ceilalti prin nimic decat printr-un singur lucru... CREDINTA in ceva... acesta este singurul scop in plus pe care il are...
(cel putin in cazul meu)

o să las un ateu să răspundă la întrebarea ta ...

iar alea ce le-ai înşirat sunt doar mijloacele pe care credinciosul le foloseşte pentru a ajunge la scopul final.

si care e acel scop final, Paul?... hai ca m-ai facut curioasa... ;) poate eu nu il stiu... :-/

ţi-l spune cartea apocalipsei la 21:6 şi 22:14

marius, ai incercat vreodata sa scoti din priza pt cateva clipe ratiunea si gandirea conceptualizata, mecanicista? stii care este principiul meditatiei? uite un reper: :) how it feel s to have a stroke http://www.youtube.com/watch?v=UyyjU8fzEYU
filmul e pt toata lumea, daca aveti putintica rabdare; e extraordinar.
unilateralitatea newtonian-carteziana a mintii e mama crizei spirituale in care se afla omenirea. clipul sugereaza ce se intampla cand nu ne mai identificam cu gandurile noastre si le transcendem

Până la urmă n-am găsit ceea ce căutam atunci când am intrat prima dată la rubrica asta, dar am dat peste noua și cea mai acaparantă religie.

The fastest growing religion in the UK is JEDI :)))...

Lumea e construita pe legi, pe reguli, si totul poate fi explicat prin prisma acestor legi. Imaginatia nu e doar un izvor nesecat de vise cu unicorni si fluturasi, ci poate naste si cosmaruri, poate crea si monstri. Atunci e bine sa stii ca exista ceva solid sub picioare, ca exista ceva concret. Gandirea mecanicista, desi nu la fel de spectaculoasa, te duce prin truda la adevar. Gandirea imaginativa, intuitiva, iti ofera un raspuns la toate fara nici un efort: The wizzard did it!
Nu cred ca cele doua se exclud, dimpotriva, dar cred ca ele trebuie reprioritizate, ceea ce se si intampla, de fapt, acum, incepand din perioada renasterii.

1. e fff adevarat ca lumea e construita pe legi (si foarte surprinzator sa auzi asta din gura unui ateu al carui dumnezeu este hazardul :) ) dar acestea nu sunt comprehensibile pt mintea mecanicista (apropo, spunem ca sistemul newtonian-cartezian este unul reductionist pt ca filosofia celor doi mari filosofi a ajuns trunchiata in zilele noastre si putini stiu ca acestia erau niste persoane cu profunde inclinatii spirituale inclusiv pana la teism) decat pana la un anumit nivel.
2. de pe la galilei a avut loc o rastunare a perspectivei din care era privita lumea, spiritualitatea fiind trimisa la colt si omul inchis in gradina zoologica, iar stiinta materialista preluand controlul. aceasta si-a atins insa demult apogeul, si dupa einstein si fizica cuantica relativsita, va suferi curand o noua schimbare radicala de paradigma, prin care vom ajunge la o imbinare armonioasa intre filosofia occidentului materialist si cea a orientul spiritualizat (care a inceput sa fie sustinut chiar din laboratorele supertehnologizate ale taberei adverse, si nu mai poate fi tinut sub tacere) .

Nu sunt ateu, sunt agnostic, mirarea ta e inutila.

Exact despre asta vorbeam. Faptul ca ceva nu e nu e comprehensibil pt mintea "mecanicista" (s-o numit totusi rationala) acum, asta nu inseamna ca acel ceva nu poate fi inteles in viitor, cand cunoasterea avanseaza, cand se descopera mai multe adevaruri, ce eventual pot fi folosite ca premise in cazul acelui ceva. Omul nu a inteles mult timp soarele, ziua, noaptea, le-a atribuit zei personalizati, tocmai pentru ca erau ceva neinteligibil pentru nivelul sau de atunci al cunoasterii.

In schimb, religia, spirtualitatea, intiuitivitatea propun solutii simple, propun un D-zeu panaceu tuturor misterelor, ceea ce de multe ori franeaza oamenii care chiar vor si au capacitatea de a rezolva acele mistere pe cale rationala. Sunt atatea exemple in istorie, cand oameni au combatut explicatiile religiei asupra lumii, si desi au venit cu dovezi, au fost persecutati. Sunt si atatea exemple contemporane de impotrivire fata de unele adevaruri stiintifice, desi dovedite, argumentate. In Romania, jumatate de populatie crede ca Soarele se invarte in jurul Pamantului, daca e sa credem celebrul sondaj. (Ca o gluma, depinde de punctul de referinta. Daca acesta e Pamantul, tot Universul se misca in jurul nostru).

Pentru ca rationalitatea e mereu un drum lung, si pentru ca de cele mai multe ori ofera doar rezolvari partiale, treptate ale misterelor, lumea prefera solutia simpla, D-zeul Panaceu.

Eu n-am nimic impotriva fata de armonia dintre stiinta "materialista" si filosofia spirituala, atata timp cat aceasta armonie are ca scop cunoasterea, progresul umanitatii, si cat timp filosofia spirituala nu va pune piedici cunoasterii rationale. N-am nimic impotriva ca oamenii sa creada ca exista ceva mai mult decat amarata asta de viata, dar eu, personal, cred sincer ca daca exista un D-zeu, el va fi descoperit prin rationalitate, prin stiinta, nu prin credinta. Cred ca un om ce gandeste trebuie sa accepte posibilitati fata de ce nu cunoaste, sa accepte ca un D-zeu ar putea sa existe sau nu, sau daca exista, ar putea sa fie indiferent de soarta noastra sau nu. Sunt lucruri in care credem, dar nu sunt lucruri pe care le stim, si atunci cand avem dubii, cum de multe ori se intampla in cazul spiritualitatii, trebuie sa ne raportam la ce cunoastem cu siguranta, si sa pornim de acolo.

Marius cred că e greu pentru tine să înțelegi că religia nu propune nimic, nu e ca și cum ar fi fi ceva teorii care să ne spună cum trebuie să fie Dumnezeu. E pe dos Dumnezeu ne-a spun cum să fim. Dar desigur ne-a dat și liberul arbitru și cum nu e foarte ușor de urmat evident că nu toți pot să-L urmeze pe Dumnezeu. Vorba aia și diavolul crede în Dumnezeu, dar tot nu ascultă de El.

sigur ca in privinta viitorului suntem cu totii obligati sa ne pronuntam agnostici, dar e ffffffffffff greu de imaginat ca vom intelege vreodata notiuni precum: infinit spatial si temporal, eternitate, atemporalitate, sau neant.
pe de alta, e din nou fff greu de imaginat ca adevarul absolut sa fie atins pe cale rationala, pt ca aceasta e infinita. avand in vedere la ce nivel ametitor a ajuns sa se ramifice stiinta astazi, cu cat inaintam intr-o directie cu ata aceasta se ingusteaza. vom ajunge sa stim totul despre nimic, cum se spune. doar savatului singur care se va dedica domeniului sau infinitezimal ii va fi accesibila adevarul ala infinitezimal... si doar ala, pt ca pe celelalt domenii fiint nevoit sa le sacrifice din imposibilitatea de a alerga in acelasi timp dupa mai multi iepuri, nu va putea ajunge nicicum la o viziune general si in acelasi timp profunda pana in straturile ontologice ale lumii. numai cand te gandesti la complexitatea coplesitoare a organismului omenesc ti se inmoaie genunchii. in cate sute sau mii de ani am putea ajunge sa cunoastem in profunzime creierul uman?
deaceea, eu inteleg ca unicul mod de catre "marea lamurire" nu poate veni pe aceasta cale ci pe o alta. a intuitiei, a revelatiei - si care se afla la capatul drumului catre cunoasterea de sine (in sens spiritual vorbind). posibilitatea extragerii intuitive a sensului suprem al lumii nu e idee teribilista pe care am visat-o intr-o noapte, ci s-a format din acumularea in timp de marturii ale altor oameni mai... "norocosi" decat multimea profana. sigur, o sa vii sa-mi spui: "de unde stii ca spuneau adevarul? ai dovezi?" . nu stiu si nu pot sti, in sensul asta... dar "STIU" .

Cred mai degrabä cä toti pot, dar nu toti vor.

In primul rând, ar fi nedrept ca, din start, unii sä fie fäcuti neputinciosi (iar Dumnezeu, printre altele, e si Dreptate Absolutä). Pânä si cei mai neevoluati sälbatici au acces la El, prin protoreligiile lor samanice, etc. ("...cei säraci cu duhul").
In al doilea rând, liberul arbitru, pe care pe bunä dreptate îl mentionezi, implicä factorul volitiv.
Si sä nu uitäm nici adevärul esential din preceptul: "Toti se pot mântui, dar nu toti se vor mântui."

De acord cu tine.

Dar nu înțeleg de ce din exprimarea mea s-ar putea înțelege altceva.?
De exemplu eu nu pot să fug 100 de metri în sub 12 secunde. Asta e clar, dar dacă fac din acest obiectiv o prioritate în viață cred că aș putea. Așa e și dincolo unii pur și simplu nu pot pentru că nu au voință.

Da, e o neputintä mai complexä, mai indirectä.
Nu funciarä, nu nativä, ci mai degrabä rezultatä în urma unui cumul de factori cauzali, cel mai probabil conjuncturali, de formare a personalitätii (educatie, instruire, anturaj, varii influente sociale si culturale, etc.).

E foarte adevărat.... Dacă aş avea destulă voinţă aş putea ajunge să cred orice, inclusiv că pământul e plat sau că Moş Crăciun există. Chestie de voinţă! :D
Centrul cunoaşterii şi centrul credinţei (din creier) sunt antagonici.

Nope, sunt unul si acelasi.
Las' cä vezi tu. ;)

Hopa, nu mai e plicticos topicul. :-?

C., ai vazut oarece filme precum Andrei Rubliov sa zicem? Se vehiculeaza pe-acolo o idee asemanatoare. Ca creator, de arta sau teorii stiintifice (ma rog, imi vei zice ca asta-i descoperitor), vei avea sansa sa-ti dai seama ca exista ceva acolo si nu poti fi ateu si nici agnostic. ;)

explica teoria

Incearca teoria. ;)

X( X( X(
cum zici tu!

No, bine.
http://www.trilulilu.ro/alessia31/55...eo_google_com=

Am văzut Rubliov. Prima oară prin 75. (Şi Călăuza.) E un film. Mare, bun, grozav, genial... dar e un film. La fel cum (sorry mates!) Biblia, pentru mine, e doar o carte.
Exprimă cu mare sinceritate şi forţă ideile lui Tarkovski. Transmite ceea ce simte el, îi va face pe mulţi să creadă. Dar... e doar un film.
Cineva scria mai sus că lumea e construită pe legi. (:| Lumea (dacă există) este cum este. Noi, oamenii o interpretăm, ne-o traducem prin legi, pe care le "descoperim" în funcţie de capacitatea noastră de înţelegere de la un anumit moment. Pământul stătea pe elefanţi, pe broaşte ţestoase - era o lege. Apoi a devenit plat, altă lege, şi tot aşa. Explicaţiile şi legile pe care le descoperim funcţionează la un moment dat. Dacă cercetăm puţin vom observa că toate construcţiile noastre logice se bazează pe una sau două axiome, cum ar fi "eu sunt" şi "realitatea există". Ca axiome ce sunt, nu ne străduim să le demonstrăm, le luăm for granted , şi trecem mai departe la construirea structurilor, ştiinţe, religii, arte, filosofii etc. Nişte castele uimitor de complexe, dar care au la bază două sau mai multe cărămizi de tip axiomă.
Cam aşa e şi cu Dumnezeu. "Eu simt că există", ca ultim argument (după ce alea logice sunt demontate), nu e relevant pentru nimeni, dar pentru cel care afirmă, pentru individ, e capital. Îi dă o axiomă care îi permite să treacă mai departe şi să construiască o structură, să dea un înţeles şi o explicaţie lumii, fenomenelor şi chiar lui însuşi. Explicaţia asta e plauzibilă, ceea ce o face good enough pentru scop, aşa că nu are importanţă dacă e şi adevărată. Pentru individ, funcţionează - e tot ce îl interesează. Explicaţia asta îi întăreşte convingerea că legea cauză-efect e adevărată, că până la urmă faptele bune sunt răsplătite, că la vreun nivel, Binele învinge Răul (deşi nu asta se vede). Eu văd creştinismul ca pe o ofertă a lui Christos: "Băieţi, dacă credeţi în Dumnezeu, vi se întâmplă asta, asta, asta. Adică, vă scutesc de teama de moarte, vă dau modele şi explicaţii pentru Lume, vă dau ideea că aveţi un rost şi că, oricât de naşpa e viaţa, cineva veghează asupra voastră. Aveţi vreo ofertă mai bună? Nu!" Nu văd condiţia "crede în Dumnezeu" imperativ-ameninţătoare - "Dacă nu crezi, mergi în iad etc", ci, cum spun, ca pe o ofertă take it or leave it. Dacă respecţi toate principiile morale ale creştinismului, dar fără să crezi în Dumnezeu, fără să te rogi etc, ce se întâmplă? Mergi la Scaraoţchi, iar nemernicul (pocăit sau nu) doar pentru că se roagă, crede, cumpără indulgenţe ar fi pe placul lui Dumnezeu? ;) I don't think so.
Spun şi REPET, îi înţeleg, îi aprob, nu-i dispreţuiesc, şi nici măcar nu aş vrea să le schimb ideile celor care cred în Dumnezeu. Pentru mine nu funcţionează. Funcţionează altceva, care îmi răspunde la toate întrebările, îmi oferă modele plauzibile ale universului etc, mă face să doresc să fiu bun (adică de partea bună a Forţei :) ), fără să fie religie, ceva care îmi dă linişte sufletească şi seninătate. Nu mai cred în Moş Crăciun, şi oricât mi-aş dori să cred, nu mai există cale de întoarcere. Nu m-a dezamăgit, doar că nu mai cred. Oricât mi-aş încorda voinţa. Sergiuseling ar spune că nu am voinţă destulă. Dinspre mine, aş putea spune că aceia care cred nu au suficientă putere de analiză şi sinteză pentru a înţelege punctul de vedere al celeilalte "tabere". Dar n-o spun, pentru că îi înţeleg - nu au motivaţie să-şi încoarde voinţa. :)

Ba religia exact asta face, propune un model de intelegere a lumii inconjuratoare, propune o ordine universala, cu D-zeu in varful piramidei. Pretinde ca detine adevarul absolut, dar pana la urma doar asta e, o pretentie, si faptul ca a fost contrazisa de atatea ori de realitate ii scade credibilitatea.
Mie nu mi-a spus nici un D-zeu cum sa fiu. Mi-a spus mama cum sa fiu, am invatat la scoala cum sa fiu, etc., dar nu am un contract concret intre mine si D-zeu, nu l-am vazut, nu l-am auzit, si nu pot sa-mi traiesc viata dupa niste reguli stabilite cu mii de ani in urma, din care unele sunt depasite dpdv social, altele sunt pur si simplu inutile, superstitii ce pe atunci aveau un rol benefic pentru individ, dar care astazi nu se mai aplica.
Daca D-zeu exista, si vrea ca eu sa-mi traiesc viata intr-un anumit fel, sunt sigur ca mi-ar spune, si atunci daca eu as alege sa nu-i respect vointa, mi s-ar parea corect sa fiu pedepsit sa ard in focurile iadului, altfel nu. De ce as fi eu judecat la fel cu Moise, sau oricare alt personaj din Biblie, care ar fi avut contact direct cu divinitatea, deci nu ar fi trebuit sa aiba aceste incertitudini? Unde e corectitudinea, daca asa cum spune Pit, credinta e o incercare in sine, e un test sa crezi fara sa stii, cand altii, iata, au crezut tocmai pentru ca au stiut, pentru ca au vazut cu ochii lor? Chiar sunt pilde cu oameni care nu credeau, si carora Iisus li s-a aratat, parca era vorba de Pavel, nu mai stiu sigur. De ce D-zeu nu a lasat niste dovezi clare, daca, fiind omniscient, stia cum va evolua omenirea? De ce e necesara credinta? De ce oamenii de acum 2000 de ani sunt mai speciali decat cei de astazi? De ce Israel e poporul ales? V-ati pus vreodata intrebarea asta? Unde e logica de a avea un popor ales? V-ati gandit ca poate toata religia iudaica e o forma de patriotism primitiv, ca acelasi lucru il spuneau si grecii, ca ei ar fi descendenti directi ai zeilor, iar restul popoarelor ar fi fost create din lut de catre Prometeu? De ce fiecare popor avea pe atunci religia sa, zeii sai?


Pentru Federico, si Pitbull, ceea ce spuneti voi e wishful thinking. Ca sa ma repet, e normal sa credem, problema mea e cand acel "cred" devine mai important decat "stiu", sau cand "stiu" isi pierde total sensul. Oamenii cred, pentru ca e loc de "cred" in lume, exista destul mister. Dar cand rationalitatea, cunoasterea iti spune ceva, credinta trebuie sa faca un pas inapoi, sa se reevalueze, sa se adapteze. E vorba de prioritati. Cum religia spune ca detine adevarul absolut, aici apare conflictul. Nu stiinta a invadat spatiul spiritualitatii, ci invers, spiritualitatea si-a asumat rolul de stiinta.

Che, in mare sunt de acord cu tine, insa se simte o nuanta de nihilism.

Vreau doar sa mentionez legat de sistemul reductionist newtonian-cartezian pe care l-ati adus in discutie, ca Newton si-a petrecut cea mai mare parte din viata studiind tainele alchimiei si altor stiinte oculte.

Graniţa dintre "ştiinţe" oculte şi ştiinţe nu era trasată foarte clar ;)

ai naibii ateii ăştia. iar s-au apucat de falsificături. iote, nice ăia din românia nu se lasă mai prejos: <a href="http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/depozit-de-materiale-arheologice-vechi-de-pana-la-11-milioane-de-ani-descoperit-in-judetul-vaslui-7142668" target="_blank" rel="nofollow">http://www.mediafax.ro/stiinta-sanat...vaslui-7142668
tâmpiţi şi arheologii ăştia. refuză să creadă şi să accepte un lucru ştiut de toţi oamenii de bună credinţă: lumea nu are decât 9000 de ani vechime. ce dinozauri de 11 milioane de ani ? ce balaur bondoc vechi de 70 de milioane? ruşine vouă! voi vă numiţi oameni de ştiinţă?!? huo!!!

Oasele alea au fost puse acolo intentionat, pentru a ne testa credinta.

Nu am o pozitite clara si coerenta in privinta asta, dar la prima vedere mi se pare ca s-ar incalca legea liberului arbitru. Daca tu ai avea certitudinea absoluta a biciului gata sa-ti friga spinarea in fiecare moment in care te abati de la traseu, practic nu mai ai posibilitate de alegere. Si astfel nu mai ramane loc pentru evolutia morala care se bazeaza pe optiunea dezinteresata a caii juste. Gresesc?

Nu, e logic ce spui.

Marius au fost atâtea momente în care ți-a spus, de la proroci, apoi la Iisus, iar acum de la o mulțime de episcopi sau preoți. Ori dacă nu ai ascultat de aceștia ce te face să crezi că vei asculta de El?
Vei găsi o altă scuză de genul ți-a spus numai o dată și nu e suficient.

Mai degrabă lipsa de voință te poate face să crezi orice.
Dacă ai voință sunt sigur că vei căuta tot timpul adevărul nu te vei mulțumi cu credința în niște lucruri ce nu pot fi dovedite.

Iuda a tradat pentru ca a vrut, sau pentru ca asta a fost planul divin?

Sergiu, toata ideea mea era ca ratiunea trebuie sa primeze mereu. Chiar sa spunem ca exista D-zeu, ceea ce nu pot exclude, si nici nu vreau sa o fac, atunci de ce s-ar astepta ca niste fiinte pe care le-a inzestrate cu ratiune sa nu o foloseasca? Tu zici ca e o scuza, din comoditate, ca nu ascult preotii, biblia, etc. Din punctul meu de vedere, eu ma simt mai liber de cand am renuntat a mai crede ce spun preotii, sau biblia, pentru ca exista atatea contradictii. Cand esti adolescent, cresti intr-o familie relativ religioasa, si apoi te lovesti la scoala de tot felul de intrebari, afli lucruri noi despre lume, incerci sa la incadrezi in ce ai citit in biblie, in ce iti spune preotul, si vezi ca nu se potrivesc. Si atunci alegi. Cred in ceva ce mi se spune, sau cred in ceva ce vad, ce gandesc ca e corect, ce pot argumenta, ce pot chiar eu experimenta. Eu am ales sa nu cred, si nu mi-e nici frica, nici nu am regrete. Am acceptat ca sunt lucruri pe care nu le pot sti, ca nu imi pot controla viata, cu atat mai putin moartea, ca e posibil sa incetezi pur si simplu a exista dupa moarte, fara viata vesnica, fara nimic, ca e posibil ca viata asta sa fie tot ce avem, La fel ca faptul ca nu stii nimic despre ce erai inainte sa te nasti, la fel nu stii nimic nici despre ce va fi dupa ce mori. Mai departe, despre o inaltarea spirituala, nu vad sensul ca aceasta sa fie facuta cu frica de D-zeu, si cu gandul la recompensa vietii in Rai.

Aș zice niciuna:

Câteodată faci și lucruri pe care nu vrei să le faci și apoi regreți.
Iar dacă ar fi fost plan divin ar însemna că Dumnezeu ne poate conduce ca pe niște marionete, ori asta nu se întâmplă, tu ești în controlul vieții tale.

Si daca te calca o masina? Dar daca esti omorat de un tsunami?