Eu nu vad cum ajungi sa compari un film de 3-4-5 ore cu un serial care tine 3-4-5 sezoane,daca tot vorbim de rabdare.Care dintre ele crezi ca iti cere mai multa rabdare intr-un final?La filmul minimalist intradevar trebuie nervi de otel daca nu esti un fan al genului,dar chiar si daca e o vizionare grea tot esti constient ca dupa alea 3-5 ore ai terminat cu el.In schimb la seriale e alta treaba pentru ca episoadele tin in medie intre 45 de minute si o ora iar cand ai de-a face cu mai multe sezoane si ajungi sa le vezi,deabia atunci poti spune ca esti rabdator.
Deci ai vazut Breaking bad,Band of brothers,Twin Peaks si Arrested Development.Bun!
Si acum te rog sa-mi spui de ce le-ai vazut pe toate la capat,daca nu ti-au placut?
Cand e vorba de un film,hai ca mai merge sa-l termini chiar daca nu iti place cum decurge,dar sa vezi 4 sezoane dintr-un serial care nu-ti place?Miroase a trolling grav dupa parerea mea.:-?
Practic tu,dupa astea 4 ti-ai format deja parerea despre toate serialele,iar cand ai hotarat sa vezi altul,n-avea nici o sansa din start pentru ca ideea ca o sa fie prost era deja implantata in mintea ta.
Daca tot te plangi de realism,atunci chiar trebuie sa vezi The wire,dar daca nici ala nu iti place chiar nu vad rostul sa mai te uiti la seriale.Eventual sa revii peste o perioada cand esti mai relaxat si nu stai sa despici firul in 4 la fiecare amanunt.:P

Si macar la un Seinfeld merge sa te uiti din cand in cand. :D Pe mine ma binedispune oricand.

Funny, ce s-o mai dam dupa visin... de facto, tu dai mai putini banuti pe BrBa si tot eu sunt the bad guy.
Si zici c-o sa re-vezi The Wire, ah? Creepy...

S-ar putea sa fie doua tipuri diferite de rabdari, daca stam sa facem teoria chibritului, dar din experienta mea personala orice idiot al secolului XXI care se respecta are cel putin 20 de seriale la activ, dar daca-l intrebi dac-a vazut vreun film mai lung de 3h1/2 in afara de Titanic si The Godfather II...
Nu, trolling era cand am folosit expresia "cabipcaturi penale" cand, de fapt, impresia mea e de mediocritate caldicica umflata cu pompa nucleara de filistinimea average-joe-ista"; acuzatia ta nu ar mai tine de trolling ci de umor imbecil. Motivul pentru care am ramas in cursa pan la finish tine de o ampla coroboratie factoriala care in mare arata asa: a) n-am spus, de fapt, ca nu mi-au placut; am zis ca sunt mai mult sau mai putin niste porcarii, dar si shaormele si alt fast-food-isme sunt nist aberatii gastronomice insa tot imi plac; tine de fenomenologia placerilor vinovate b) exista o placere apriobiprica la mine in zgaitul la filme; indiferent de calitatea produsului analizat exista mereu o minima satisfactie in simplul proces al analizei unui produs filmic c) incapatanare - urasc sa las neterminata o treaba odata ce m-am apucat de ea (de multe ori in ciuda consecintelor pernicioase d) la niciunul din cele patru enumerate motivul principal pentru care m-am angajat in parcurgerea lor nu a fost unul hedonist (poate doar la TP,initial, ca a fost primul si era si vorba de Lynch, dar nu mai tin minte) - la TP am continuat cu el desi mai mult ma frustra decat sa ma rasfete (desi seria ascunde si niste componente CAPODOPERIALE pentru care, singure, merita trecut prin toata bostana) fiindca, for fuck sake, era vorba de Lynch - ma simteam si dator moral intr-un fel dar era si important sa stiu de TP ca sa-l cunosc mai bine pe Lynch. La celelalte m-am uitat, in primul rand, ca sa-mi confirm o data pentru totdeauna preconceptiile fata de ideea de serial tv;
Dar, repet, per ansamblu au fost destul de entertaining chestiile din cand in cand degajand si cateva licariri estetice de inalt nivel (trecerea de la sezonul 3 la al 4-lea in Brba - Half-Measure, Full Measure, Box Cutter + Salud... iar Arrested Development e istet foc cel putin de 2-3 ori pe episod, insa problema e totul e inecat pana-n gat in colesterol estetic).
Nu-i exclus, insa doar pe Six Feet Under il mai iau in considerare anul asta (nu stiu de ce, am o presimtire buna fata de el)
Se cheama gandire critica. Somn usor. *limba*
Mi-a placut Seinfeld de multe ori, dar nu m-am mai uitat la el de mult timp. As mai avea rabdare cu el acuma doar daca e sa n-am absolut nimic de facut, cred...

Gresit in privinta filmelor mai lungi de 3 ore,multi o sa zica LOTR extended version.;)


Impresia ta cam te face sa pari cam snob si superior,nu zic ca esti dar cam asta reiese din citat.
De asemenea acuzatiile tale au asa un aer de revolta impotriva serialelor ca si ar fi blasfemie sa te uiti la ele.Ori ai avut asteptarile prea mari cand ai inceput sa te uiti la ele,ori le-ai comparat cu cine stie ce capodopere si rezultatul a fost substandard,habar n-am.Tot ce conteaza acum e sa te convertim!=)) "joke"


O solutie ar fi sa dezactivezi gandirea critica in timpul serialelor si sa bagi limba in gura.:D


In cazul in care ti-a placut Seinfeld iti recomand It's always sunny in Philadelphia.Descrierea sitcomului este "Seinfeld on crack" deci iti poti imagina cam la ce sa te astepti.
Cum am spus,nu toate sunt extraordinare dar multe sunt distractive si daca le ai la indemana atunci cand n-ai chef de filme,nu poate fi decat un lucru bun.
Sunt multe seriale si miniserii care pot multumi si spectatorii mai pretentiosi si cei mai casual dar in unele,character development-ul este mai superior fata de filme,cum e si logic datorita duratei.Evident ca ele nu se ridica la nivelul filmelor,dar cateva cred ca fac fata cu brio.Unele subiecte n-ar functiona ca filme dar ar excela ca seriale,de aceea raman o deviatie binevenita.Intr-un final,serialele raman o sabie cu 2 taisuri,trebuie doar sa vezi care taie mai bine.

Band of Brothers este o miniseria care m-a incantat si il recomand. O miniserie asemanatoare este The Pacific.

Si Pacificul e fain, dar a avut nenorocul sa succeada Banda de camarazi din Europa si i s-a pus stampila de "mai slab", desi e la fel de bine realizat; plus ca accentul s-a pus pe experienta psihologica individuala si mai putin pe mentalitatea de grup ca in BoB. Daca ar fi fost lansat primul cred ca ar mai fi urcat o treapta in vizorul critic al spectatorilor si n-ar fi ramas intr-un con de umbra ca in prezent.

Superior, desi nu mi-ar displacea, nu pot sa bag mana-n foc, dar de snobism pot sa confirm linistit ca sunt si mandru de. Ha!
Pai, ti-am spus ca asteptarile au fost problema. Stiu ca-i vorba de imdb, dar pubipla mea, Punch-Drunk Love are in jur de 7.2 iar AD are 9.5 (daca nu .7 parca). Ce asteptari voiai sa am? Sau pe partea de thrillere - Michael Clayton are 7.4 si BrBa are cu dou puncte intregi mari si late mai mult. Pe scara mea de valori daca primul e de 7 celalalt e de 2.8, max 3.

Atunci tu esti de vina,cumetre.Eu doar vag ma iau dupa imdb cand vine vorba de seriale.Cel mai mult ma uit pe metacritic ca sa-mi fac o idee despre ele si nu fac greseala de a le compara cu filme.B-)

Pai, si io tot vag m-am luat.

Ce-i gresit in a compara calitatea acting-ului dintr-un serial cu cea dintr-un lungmetraj?
Sau realismul, in general? Acolo unde obiectul se vrea a fi realist.

Daca te referi la acting,unde-i problema la Breaking Bad?Vrei sa-mi spui ca Bryan Cranston,Aaron Paul sau Giancarlo Esposito nu se ridica la nivelul unui Clooney,Pitt sau oricare alt actor din A list-ul Hollywood-ului?
In Band of brothers n-ai realism?Poate ca e cam sappy pe alocuri dar de realism nu cred ca se pune problema.Arrested development si Twin Peaks n-am vazut dar acolo ma indoiesc ca se vrea realism,cel putin nu 100%.
Compara serialele intre ele,dar nu ai vazut destule ca sa poti face asta.Si ca sa nu fie de ajuns le pui langa filme care au facut istorie,deci evident ca o sa te dezamageasca.
Ti se pare corect daca compari un scurt metraj de 20 de minute cu un lung metraj de 2 ore?Si filmul ala sa mai fie si un Raging bull,Blade runner,Godfather,Dr.Strangelove etc?

Clooney si Pitt nu-s cele mai exigente optiuni posibilie la care sa te raportezi, dar chiar si-asa... in zilele lor bune, sunt intangibili pentru serialisti. IUMO, daca serialistii erau la fel de buni ca feature-istii, atunci nu mai erau serialisti. Nu-mi spune ca ei prefera mediul tv in detrimentul cinema-ului din convingeri (estetice, morale, financiare or whatever). Majoritatea actorilor tv raman in tv. Uite, Cranston, daca era chiar atat de bun pe cum zici tu si altii, dupa patru ani de zile de demonstratii si parade actoricesti, de ce mai mult decat rolul extrem de secundar din Drive n-a putut sa prinda? Care rol, daca tot veni vorba, oricat ar fi de zgarcit substantialmente, tot reuseste sa fie mai interesant decat tot cortegiul de episoade (redundante) din BrBa. Probabil nu conteaza cat te labartezi pe orizontala timpului atat cat conteaza profunzimea de sfredelire emotionalo-spirituala. M. Brando in Rolul sau, de ex, n-are foarte mult spatiu de manevra, insa e unul dintre cele mai complexe, bogate si amplu "schitate" personaje ever. Nu serios, eu chiar ma simt mai atasat de, si simt ca-l cunosc mai bine pe, Cranston-ul din Drive decat de/pe cel de dincolo. Revenind, e greu de pus degetul cu exactitate la o incercare de diagnosticare a jocului din BrBa, dar intuitiv nemultumiri exista destule. Sa dau in partea slaba a filmului (Tuco, Gemenii, Saul, prietenii lui Jesse) nu ar fi prea fair-play din partea mea, dar sunt probleme si la stalpii de sustinere. Aaron Paul e absolut atroce. Nu ma simt in stare sa zic de ce, dar e singurul personaj care nu doar ca nu s-a_ridicat_la_standardele_mele, dar m-a iritat de-a dreptul. M-am rugat pentru moartea lui in fiecare sezon. Ha! Ha! Iarasi, n-o argumentez ci o s-arunc doar niste vorbe-n vant, dar Cranston e intr-adevar bun (nu doar pt un tv show) insa e departe de a impresiona, IOM. Cel mai mult mi-a placut de Hank din primul sezon si ceva. Dupa ce au inceput sa bage placa cu partea sensibila din umbra a lui Frank, declicul emotional in urma incidentelor de serviciu, a-nceput sa ma lase rece usor usor...
Mh, realismul asta supericial ce tinte de logistica, de tehnica, de recuzita si de cum zboara gloantele "nu-i rau" (wink) dar, nu stiu, ar mai trebui sa fie si un realism inefabil, ala care intuitiv te face sa zici "l-am crezut"; in ce-l priveste, detectorul meu n-a avut prea mult de furca in BoB.
Pai, da.
Compar varfurile.
Daca paralelele sun legitime at all, normal c-asa se face; partea tare cu partea tare si aia slaba cu aia slaba.

Tu crezi ca toti au norocul sa-si faca o cariera in film din prima?Multi pornesc de la seriale si ajung la filme,cel mai bun exemplu e chiar Clooney care a devenit cunoscut dupa ce-a jucat in E.R.
Cranston s-a remarcat la o varsta inaintata,motiv pentru care nu primeste destule roluri dar totusi,fata de ce primea inainte eu zic ca e un progres pentru el.Rolurile viitoare pe care le va interpreta nu zic ca sunt extraordinare,poate doar cel din Argo,regizat de Ben Affleck ar putea fi.
Asta cu rolul din Drive fiind mai interesant decat cel din Breaking Bad probabil e cel mai inconstient si ridicol lucru pe care l-am auzit vreodata din partea ta(nu mi-o lua in nume de rau).=))
Facem si un poll pe tema asta daca vrei sa vedem inspre care rol inclina lumea.Sa spui asa ceva e de-a dreptul copilaresc,mai ales tu care tot te plangi de realism si profunzimea personajelor dai drept exemplu rolul sau din Drive care cel mult e insipid,nu ca ar fi vina sa,e vina scenaristului pentru ca nu l-a dezvoltat mai mult.
Acum despre Aaron Paul,nu mi s-a parut atroce absolut deloc.E un drogat,ce te asteptai sa fie un model pentru restul lumii?E normal sa te enerveze si sa vrei sa moara.Tocmai din cauza asta cred ca a jucat atat de bine pentru ca treci printr-o stare "love-hate" cu el in continuu.
Eu cred ca ar trebui sa ne oprim aici ca nu ajungem nicaieri,la fel cum nu ajungeam nici cu Drive.

Pai am zis eu ca esti the bad guy? :P Eu eram curios sa stiu de ce nu-ti plac serialele. Si nu e vorba ca dau mai putini bani pe ele, ci ca pur si simplu le-am inceput in niste momente nepotrivite... sau au intalnit niste momente nepotrivite. Iar dupa o luna de sesiune ca lumea uiti de tot ce era inainte. Macar la The Wire am avut inspiratia sa-l incep in vacanta de vara. Probabil o sa le reiau candva, dar acum nu vrea sa ma apuc de niciun serial care nu e on-going. Prefer sa mai vad cate un lungmetraj sau sa mai citesc ceva. (aici iti dau dreptate, in general mi se pare ca filmele depasesc usor serialele)

Eu sint in general paralela cu serialele si nici macar nu stiu daca voi ati considera seriale, cele citeva care-mi plac mie.

Federico, daca vrei actori de feature films care sa interpreteze pe masura iti recomand Cracker, in caz ca nu l-ai vazut http://www.imdb.com/title/tt0105977/ Poate ultimele 2 episoade sa fie putin mai slabe, dar inceputul e fara cusur pentru un film de actiune, politist, psihologic, cu un scenariu excelent, in plus o sa revezi multe nume consacrate mai tirziu in filme de lung metraj, cum ar fi Robert Carlyle, care e la inceputul carierei lui aici. Tot serial englezesc, Extras, faci abstractie de cum interpreteaza Ricky Gervais, te gindesti ca e baiat destept ca a putut sa scrie asa scenariu si te uiti detasat la el; nu e un serial care sa-ti puna neaparat mintea la lucru, dar nu se poate sa nu-ti placa felul in care ridiculizeaza prostia, incultura si tot felul de norme sociale si chiar politice. Bineinteles ca prima serie e mult mai buna decit a doua.

Alt favorit de-al meu, The Guardian, http://www.imdb.com/title/tt0285370/ dar aici probabil ca intra mult subiectivism, pentru ca nu pot sa spun daca serialul sau Simon Baker imi place mai mult. Oricum sint constienta ca-i scade calitatea cu sezonul 2 si practic la sezonul 3 ar fi putut sa renunte de tot, dar eu tot m-am uitat cuminte :)) zi de zi la el pina am terminat toate episoadele si apoi am plins si am plins, pentru ca s-a terminat, evident.

Nu?
Ti-l recomand.
Un ultim apropo fata de asta - mi-am amintit ca am auzit de la surse profane dar de incredere ca metaforele la care se deda uneori sunt thick. Una din cauzele care mi-au retezat cel mai eficient sperantele si rabdarea.
Prins cateva episoade cand se difuza pe 1 acum 13.8 miliarde de ani. Laser!

Tu incerci sa convingi lumea ca serialele sunt naspa? Intr-un forum, intr-un topic dedicat persoanelor care urmaresc seriale tv?

Eu abia astept sa vad next level, ala in care tu te duci intr-o biserica si incerci sa convingi lumea de inexistenta lui Dumnezeu.
It's always a logical place to start

Şi cine ştie poate trece şi la următorul pas. Să meargă pe un topic despre transformers şi să spună şi acolo că ăla e prost.


Mi-am amintit de o întrebare de-a ta mai veche, de ce privim filmele recente când sunt atâtea capodopere vechi. Asta cu „be closer to how we live today” e un argument destul de puternic și valabil dpmdv.

Serialele oricât de bune ar fi nu prea reușesc să mă atingă în același mod. În plus am mai văzut recent câteva filme în care-și manifestau regizorii dragostea față de filme. Față de seriale n-am prea văzut.

Asta nu înseamnă că nu le urmăresc. De fapt văd 1-2 episoade zilnic și cred că de-a lungul anilor am văzut și peste 100 de seriale. Și din ăstea sunt destule care-mi plac foarte mult și dacă e vorba doar de entertainment chiar cred că sunt comparabile cu filmele.
Dar parcă joacă mai toate la sigur, în mare parte știi la ce să te aștepți când le vizionezi.

Epic fail. RIP.

Zeitgeist-ul, da. S-a discutat un pic de el si atunci. Insa asta e si unul din motivele puternice pentru care am vrut sa incerc si serialele astea noi. Credeam ca prin formula asta a lor de-a studia mai de-aproape si mai rabdator decat lungmetrajele viata de zi cu zi ar avea mai mult succes in lasa sa transpara chestia aia. O laie.
Una din marile mele nemultumiri fata tv e a-stilisticitatea regiei, sau platitudinea ei, impersonalitatea. De-aia exista si expresia peiorativa referitoare la un film normal "regie de tv". Ultima oara am auzit-o in comparatia lui TGWTDT-ul Fincher cu cel original. (Cred ca e limpede la care se referea.)

foarte bune recomandarile, ms ms

Am inceput "Six Feet Under".
Primul episod si doar jumate din al doilea, ca mi-era somn.
Imi place, in mare. Imi plac si puseele de indrazneala comica din timpul halucinatiilor/imaginatiilor/pararealitatilor, desi presimt ca asta o sa-l si... ingroape (pun intended). O sa sara rechinul. Reactia mamei la primirea vestii funeste in legatura cu barbaxu, e de o originalitatea considerabila. Cliseul asta al feedback-ului instantaneu al unui individ in fata genului astuia de vesti e ceva care mi-a sarit intotdeauna in ochi, la filme, in general. Si mereu mi se parea c-o duce foarte prost. Rar vezi gestionare inspirata a problemei. Ei bine, what-ul ala abrupt si tipat al femeii de-aici mi-a piscat corzile afective bine de tot. Si restul paradei a fost interesant dar exsita o fractura de nivel intre tipat (hai, si aruncatul telefonului) si devastarea isterica a recuzitei culinare subsecvente. Imi place ca-s generosi si cu fuck-urile. Spre deosebire de Breaking Bad (care paruse ca nu se da in laturi initial, dar s-a culcat pe o ureche in timp).
Cinismul prologului episodului secund care se incheie sec e minunat.
Pan-acum cei mai interesanti imi par prietena lui Nate si David.

10 episoade si ceva si si-a cam pierdut deja orizontul, si pamantul de sub picioare.
La sfarsitul sezonului I think I'll call it a show.

Daca nu te-a prins The Wire, Sopranos, BB, SFU, what can I say, man, you're pretty hopeless in this matter. Mai încearcă, eventual, un Deadwood. The dialogues sure are catchy and Mr. Swearengen is a tresure to behold!

http://www.youtube.com/watch?v=z2Q7YRDL90E

The Wire si The Sopranos nici macar nu au capatat o sansa umana de la mine ca sa ma prinda, deci sanse matematice ar mai fi. Dar intrebarea mea e: bai, cata vreme poti sa pierzi pe o chestie la care au lucrat 20-30 de maini in compartimentele de scenariu si regie? Cum ar putea sa iasa de-aici alceva decat o mediocritate mai pura decat metamfetamina lui Heisenberg?

Problema ta e ca ai aceleasi asteptari de la un serial pe care le ai de la un film. Sînt lucruri complet diferite, cu structură, bucătărie internă, mod de realizare și receptare diferite. Un serial funcționează diferit pentru tine, ca spectator. Îți intră treptat în sînge și-și face efectul, de multe ori, „cu întîrziere”, să zic așa. Nu poți să desființezi un serial după două-trei episoade. Și aici nu vorbim de orice labă tristă gen Dexter ori Spartacus ori mai știu eu ce. This is the big league - The Wire, Sopranos, SFU sînt repere de excelență în televiziune. TELEVIZIUNE, nu CINEMA. Apples and oranges...

Da, asta s-ar putea sa fie problema. Am aceleasi astepari. Si, am mai spus-o, nu vad de ce nu, atat timp cat nu exista o deosebire structurala radicala intre cele doua medii. Vreau ca actorii sa joace bine, vreau personaje bune, complexe, si fidele legilor naturale, vreau expresivitate si inteligenta in ambele. De ca sa scutesc televiziunea de asta? Daca o fac, atunci de ce m-as mai utia cand sunt mii de filme car-mi ofera acelasi lucru, in principiu, dar la o calitate mult mai ridicata?

Si nu ai gasit asa ceva in The Wire, SFU, The Sopranos? După două-trei episoade mi se pare normal. Un personaj devine cu adevărat „complex” într-un serial cam pe la sfîrșitul primului sezon. Echivalentul primelor 30 min. dintr-un film.

eu nu inteleg de ce tu ceri ce ai deja! evident ca exista o structura, nu radicala, dar totusi foarte diferita intre TV & Cinema, la fel ca intre Teatru & C. (+ ca scopul, targetul, etc difera in fiecare caz).
Eu, sincer, ma uit la seriale ca sa-mi vina somnul. Asta sau The Money Channel.

Windom, tu nu esti bine curentat cu istoricul relatiilor mele cu serialele, The Wire si The Sopranos n-am vazut decat cateva minute, la misto. Dar in cele pe care le-am vazut (Breaking Bad, Twin Peaks --oh, the irony --, SFU, si care au mai fost) , da, am avut probleme cu asta.
Well, dupa doua trei episoade mi-au placut multisor de Brenda si Dave, de ex, in SFU, dar tocmai cu timpul parca o iau la vale. La fel si cu BrBa - Hank chiar ma uimea in prima jumatate a primului sezon. Cu timpul insa mi-a scazut in ochi grozanic de mult.
Dale Cooper care e un personaj intr-adevar exceptional, mi-a placut cel mai mult, la fel, in primele episoade, si spre sfarsit in anumite strafulgerari de inspiratie - care n-au treaba cu acumularea de experienta, substanta. Eu nu cred in asta, in factorul timp. Un personaj poate fi mai profund intr-o singura scena, daca e binecuvantat de inspiratie, decat in oricate alte zeci sau sute de minute. BOB e cel mai bun exemplu.
Pai, eu credeam, dupa trambita lumii, ca serialele sunt o valoare aparte si de-asta am zis, sa vad si eu despre ce-i vorba, sa nu pierd cine stie ce, sa nu mor prost. Dar e bine, ca incep sa ma lamuresc cum sta treaba. O sa-mi iau mana de pe ele.
Ha! Ha! Bravo, domnule, asa te vreau.

Cred ca in cazul asta e vorba mai mult de o plafonare a relatiei tale cu personajul decît de mediocritatea celui din urmă. Ai pretenția să ofere și altceva, să fie acel ghem de trăiri concentrat într-o oră și jumătate sau două de film. Hank ți s-a părut excepțional la primul contact. Apoi ce s-a întîmplat? Hank e tot Hank, actorul nu devine subit mediocru, jocul actoricesc e același. Intervine însă plafonarea din partea ta, mai ales dacă nu ești obișnuit cu mediul. Pentru unii funcționează, pentru alții nu...

Pai si daca un personaj e profund intr-o singura scena si in restul filmului e mai unidimensional ca o caramida cu ce te incalzeste pe tine?"Profunzimea" personajelor trebuie sa fie cat mai egal distribuita de-a lungul unui film,nu doar intr-o singura scena.
Ce spui tu cu timpul mi se pare aiurea pentru ca intr-un serial evenimentele si personajele sunt mai numeroase fata de film,drept urmare e nevoie de o anumita perioada pentru a se dezvolta totul, desi nu se aplica la orice serial regula.Daca nu esti dispus sa iti dedici timpul pentru asa ceva atunci nu o face si cu asta basta!
Chiar nu mai vad rostul acestor discutii din moment ce ai parerea deja facuta si faptul ca Sopranos si The wire inca mai au "sanse matematice" imi da impresia ca le tii pentru final ca sa mai poti face putin trolling pro bono(no offense).

Da, e posibil. Dar pana la urma ce inseamna asta, ca personajul incepe sa se repete, ca devine gratuit. E destul de grav si asta. Sigur, poate e doar problema mea.
Hank? Nu stiu, nu cred ca jocul a fost problema, ci materialul de jucat. Dupa ce au inceput sa curga tribulatiile ale de sorginte profesionala nu l-am mai crezut. Nu stiu, sunt o sumedenie de factori, probabil si diminuarea aurei generale a show-ului. Eh...
Dar usa e larg deschisa, draga Kringle. :x
Numai pentru tine, puiule. 8-> >:D< <:-P

Am terminat primul sezon. O sa-l incep si pe-al doilea totusi, pe principiul I'm fixin to do somethin dumbern hell but I'm goin anyways.

Una din neajunsurile serialelor e ca isi bazeaza expresivitatea intr-o proportie exagerat de ridicata pe dialog. In 90% din scene practic sunt doar doi trei insi care discuta. E ca o ciorba suprahidratata in care mai gasesti ratacite doar pe ici si pe colo cateva bucati de cartof si cateva boabe de orez. Astia n-au auzit ca talk is cheap?

Now I'm t*******.

Din lipsa de idei care bintuie lumea muzicala (a filmului ,a jocurilor ) vad ca mai apar si lucruri bune Au inviat astia de la MTV infamantul (atunci ) Beavis &Butt-Head . Am vazut si eu un episod zilele trecute si mi s-a parut ok . Mai casca altcineva gura la asa ceva ???

Supernatural este serialul meu preferat de pe locul 1 .

^ Super!

Urzeala Tronurilor Si Seria Spartacus Cele Mai Bune Seriale ;) ;)

Am avut placerea de a vedea primele doua episoade din noua serie "Dallas". Ca unul care e vechi mare fan al serialului, am fost placut surprins. Cei noi sunt buni, scenariul e bine scris, suspansul e asigurat. Bobby si Sue Ellen au albit dar raman personaje la fel de interesante iar J.R ramane J.R si la varsta de 80 de ani...

Farscape, Firefly, Game of thrones, Suits, Burn Notice....Etc etc :) Aseara am vazut primul episod din The Wire, astazi voi continua :)

Am vazut si eu un episod nou acum vreo saptamana si am ras in hohote - mi-a placut si pe vremuri, dar si asta era fain. Fetele mele nu stiau de ce rad si a trebuit sa le traduc un pic... noroc ca era doar o faza mai putin scarboasa ca eram pregatita altfel sa schimb canalul...

ca in toate lucrurile, trebuie sa ai varsta adecvata...
ca si acum 15-20 ani serialul 'beavis si butt-head' face furori si in zilele noastre.cu certitudine se schimba tintele ironice ale celor doi dar mijloacele raman aceleasi.:))
insa nu are acelasi gust ca altadata.

cat priveste seriale privite de la cap la coada:
'Boardwalk Empire'
'Nip & Tuck'

Dexter e serialul meu preferat dar acum ca am vazut toate sezoanele ma uit la CSI: NY si CSI: Miami

Monk :) şi recomand călduros State of Play, bineînţeles cel britanic.

Am vazut toate cele 5 sezoane ale SFU-lui pana la urma. La ultimele patru episoade am plans ca un caine. Nu literalmente bine'nteles (orice ar putea insemna expresia asta anyway) ci innabusit, sublimat... ahem, barbateste. Finalul finalului, ultima secventa din toata seria, ultimele 6 minute deja trec de nivelul sentimentelor, al emotiilor abstracte cu care se multumesc restul artisteriilor si lovesc - literalmente - in plin fiziologic si chiar fizic. Melancolia, nostalgia anticipata pe care o exsuda aceste momente se precipita intr-un fel de senzatie de greata benigna dar devastatoare prin, cum spuneam, depasirea creierului, maduvei, cordului and what have you, si cramponandu-se direct de carne. Ceva in genul leoaicei lui Nichita. Insa asta nu stiu daca e un lucru bun. Nu cred ca - er, scuzati termenul- arta are puterea asta. Cand pare sa o aiba, tebuie ca ceva vicios si pernicios si-a bagat coada pe undeva. Teoria mea e ca e vorba de egou. Desi, rational, rece, obiectiv, atitudinea mea fata de show a stagnat, plus minus ceva vicisitudini ocazionale, intr-o hiposatisfactie cinico-indolenta, atasamentul fata de lumea artefactului crestea. Rapid si sigur. Iar protestele procurorului rational se estompau proportional. Invers. Deci acest artefact (si altele de tipul lui - serialele adica) isi datoreaza, ghicesc eu, o mare parte din succes slabiciunii egoului de a se atasa indiscriminatoriu de multe chestii (daca nu de orice chestie) prin expunere prelungita. Acesta este izvodul, de altfel, si al incremenirii in proiect. De fapt de multe ori, nu numai la SFU ci si la alte seriale, pierdusem din constiinta cu totul motorul demersului meu contemplational, persistam doar din pura inertie.
Mai mult, proverbialul "epilog"a al show-ului este - imi pare acum, retrospectiv - de o corny-citate, de un patetism kitchos lenes ieftin si simplist cum rar a mai vazut ecranul (mic sau mare). Pe de-o parte. Pe celelalte, insa, cumva el reuseste sa aiba un impact nebun. Insa iar nu cred ca e o mare performanta nici asta. Desi, am zis, nu cred ca m-a mai tulburat emotional un produs audio-vizual in asa hal poate de la filmele cu Arnold si Cichician din copilarie, dupa vreo 3 zile (maxim) totul se diluase intr-o amnezie desavarsita. Imi trecuse damblaua. In mod curios, convers suspectez ca opereaza, ahem, varfurile_de_lance ale cinemaulu. De la Otto e mezzo, La Dolce Vita et al. n-am iesit iesit simtindu-mi "stomacul" stand sa explodeze de satietate emotionala. Ele in timp si la rece au inceput sa-mi asalteze constiinta. Cassavetes m-a tradat si frustrat de-a dreptul in timpul prestatiei live. Si totusi imagini din filmele lui imi revin intempestiv si subversiv in minte (ca miniaturile artificiale ale lui Tyler Durden in FC) - nu arareori si nu fara consecinte afective. La fel, Days of Being Wild a cunoscut un progres retroactiv ridicol. La luni de zile dupa ce-am trecut cvasi-plictisit prin obiectul propriu zis, cand imi navaleau in minte imaginile cu tipul ala mergand prin jungla in ralenti, filmat din spate, pe fundalul sonor al unor corzi elegiace, sau tot tipul dansan auto-admirativ in chiloti si maieu in fata oglinzii din apartamentul sau soios, sau cu tipa - dansatoarea sau prostituata, nu mai stiu ce era - etalandu-si curbele unduinde in fata tipului aluia cu care se intalneste pe niste scari... ma asalta un entuziasm atat de jubilatoriu incat mai ca nu ma si ameninta cu arma uda (lacrima). Divaghez, nu? Don't give a fuck unfortunately.
Back to S(hut the) F(uck) U(p), am zis la inceput ca e supermisto cum ne se jeneaza lumea sa improaste cu fuck-uri prin jurul lor. Well, au exagerat si abuzat pana la urma. Chestia asta a devenit unul dintre cele mai fals-rezonante si "irascitante" elemente ale show-ului. Nu te speli pe maini de responsabilitatea autenticitatii si realismului asa comod. [Apropo de realism, citisem mai demult o diseratie despre "film" - Comming out of the Coffin, chek it out, Win! (Win? Win?!!) - in care e citat Allan Ball spunand ca creatia lui e un soap-opera existential. Ha! Soap. Deci aveam dreptate. Problema este ca pentru mine soap-ul si melodrama sunt ceva apriori appalling si abominabil. Nu concep cum as putea sa-mi ajustez expectantele ca sa pot lua_obiectul_pentru_ce_se_vrea_el_a_fi si sa extrag partile bune din el.
In ce priveste bilantul caracterologic, Nate si Brenda mi s-au parut cel mai reusit injghebati. David incepe bine cu cinismul sau fata de fraxo dar il fac prea gay pana la urma, mai ales in relatia cu Keith; in sensul ca il efemineaza si emasculeaza enervant de radical. Not funny.
Ruth e un personaj complet ratat, fals de-a lungul si de-a latul, de la nadir pana la zenit. E thoroughly neserioasa (in sensul fals, malign) si deneluatinserios (in acelasi sens - adica ca personaj, nu ca persoana in cadrul realitatii filmului. Fiica-sa incepe ca fiind cea mai enervanta (fals-fitoasa, timbru pseudo-masculin fortat si inautentic) dar creste in enjoyability pe fondul maturizarii (episoadele finale cu ea in spatele biroului si rochia aia neagra si relatia cu avocatul ala matur o prind foarte bine). Ca scene, la un brainstorming superficial sosesc pe primele pozitii de obicei scena in care Nate constata ca are ca client un membrul al gastii sale intime din liceu si apoi iesind la un pahar cu un altul, venit sa-si insoteasca amicul pe drumul fara de intoarcere, acesta ii confeseaza lamentativ problema erotica pe care o are cu navala regretelor si nostalgiilor care revendica dreptul la fenomenologc al auto-eschivelor iluzorii si lase, al timpului irosit din tinerete. Mai e si scena in care David o repede pe ma-sa sfatuind-o afabil to mind her own fuckin buisness cand ea il agasa reprosativ cu povete maternalistice/paternalistice; tentativa lui Rico de iesi la lumina din subsolul si a se ocupa si de problemele diplomatice ale afacerii si vazandu-se coplesit de sarcina il intreaba pe Nate cum merge treaba ia acesta clatina din cap empatic, confuz si seren spunandu-i ca trebe doar to be there, to be present; desigur si - spoiler - moartea lui N istet programata inainte de previzibiul ultim episod, convalescenta fiind si ea la randul ei surprinzator gestionata (aparenta si convingatoare revenire ->flashback/vis/epifanie imemoriala, nostalgica si calda -> revenire la realitate dar nu si la viata. Not bad. Mai sunt destule altele dar.

Mi-am adus aminte si de Breaking Bad saptamana trecuta si am revenit la el nu fara entuziasm si impacienta. Tot aceeasi senzatie. Regie de tv. Uneori chiar de MTV. Vezi scena de inceput din ultimul episod difuzat: tatal si fiul sosind in fata casei cu bolizii proaspat achizitionati. Ridicol. Penibil. Rizibil. Dar si neglijabil ce-i drept. De ep.4 mi s-a parut si cel mai interesant din noul sezon. Se pune carne cu voluptate pe personajul lui Walt in cateva momente. As spune ca chiar are loc un declic. La faza cand se satura de fasoanele nevete-sii si pune piciorul in prag, renuntand la jocul de-a mata blanda, amenintator si violent fara precedent hands down, din cate tin eu minte. Si-n pubipla mea, nu e Tucko sau Gus - e nevas-sa.! Si scena din the very beginning cand zareste palaria, sufera probabil o revelatie anamnetica, si vinde viitoarea fosta masina a familiei pe 50 de dolari. E foarte savuroasa si graitoare privirea lui Walt acolo.Sigur mai sunt si momente bune in episoadele anterioare(cf. because I say so; sau we're done when I say we're done - foarte excitante si astea). All in all, imi pare rau ca nu pot sa nu mai pierd timpul cu el. Pentru ca e - dpmdv o pierdere de timp. Si chiar nu pot.

LE: Am incercat si The Wire. 2 episoade cu pauza mare intre ele. deocamdata sunt intr-o pauza si mai mare. Probabil definitiva. E necinematografic. E doar scenariu. Bleah.

Foarte bine zis. Exact asa am simtit si eu, mai putin faza cu plansul barbatesc. Eu chiar am hohotit in batista.

Dar de asta ce ziceti ??? :-?
http://www.youtube.com/watch?v=MVekrZ-H5Pc

N-am auzit de el. E prea nou.

Btw, am uitat sa mentionez ca l-am incercat si pe Dexter. 5 sau 6 episoade. Cred ca as fi rezistat pana la finele primului sezon daca n-ar fi survenit niste defectiuni cu infrastructura video. Despre "film" in sine ce pot sa zic, constatarea voiceover-ului a mi-a upercutat ficatul de mi-a expediat farame din el pana in gura. Auzi tupeu, storytelling de tv + voiceover. Combinatia de non-intelectualitate suprema.

Stie cineva cum se numesc in cinematografie serialele in care un episod incepe exact de unde s-a terminat cel anterior, spre deosebire de majoritatea unde fiecare episod are cate un story independent. Un exemplu de acest tip de serial este Heroes.