Unde-a publicat Conduräteanu necrologul ästa idolatru-sicofantastic?
Apropo, s-a promulgat o regulä nouä a forumului:
Orice articol preluat din altä parte se posteazä obligatoriu cu mentionarea sursei si un link de verificare (dacä existä).

Sergiu Nicolaescu: 'Indiferent cum este, trag, merg înainte'

(Monica Felea, videofil)

- Sunteţi unul dintre puţinii regizori români care mai fac un film pe an, sau mai des de atât. Cum reuşiţi să ţineţi acest ritm?

- Întotdeauna am fost un muncitor bun. Sunt inginer la bază şi treaba asta o cunosc. Ştiu ce înseamnă organizarea.

- Necesita foarte mult timp. Mai aveti timp şi de altceva în afară de cinema

- Bineînţeles, am şi Senatul.

- Dupa 50 de ani de carieră în domeniul cinematografiei, cum vi se mai par acum, privind în urmă, începuturile?

- Normale, norocoase, satisfăcătoare din toate punctele de vedere. Dupa 3-4 filme de scurt metraj am ajuns la Cannes şi acolo mi s-a deschis o carieră internaţională, deşi filmele mele nu aveau nici un cuvânt. Mi s-au făcut mai multe propuneri şi eu, împreună cu Titus Popovici, am rămas în Franţa ca să terminam un scenariu. Era "Castelul din Carpaţi". Până la urmă acest film nu s-a mai făcut şi am venit la Bucureşti, şi am întrebat ce film ar fi interesaţi să facă?Atunci exista un plan cincinal. Şi fiecare regizor avea un plan cincinal. Fiecare regizor (erau vreo douăzeci-treizeci) aveau în 5 ani toate subiectele posibile. Eu am vrut "Traian şi Decebal". Erau la modă filmele istorice. S-au uitat pe liste şi era dat. Şi atunci am zis: "Dacii". S-au uitat la mine miraţi, au căutat, au căutat şi n-au gasit. Şi atunci a rămas "Dacii". Înaintea perioadei lui Traian.

- Aţi alege acum altă carieră?

- Nu, v-am spus, am avut noroc. Am făcut primul film sub apă, la mare adâncime. Era al 6-lea din lume, îl făcusem cu aparate construite de mine. Ăsta a fost avantajul meu, că eram inginer. Şi am făcut primul film: "Scoicile n-au vorbit niciodată". Al doilea film a fost cu o metoda Zait Trafer. Era o metodă de filmare a deschiderii unei flori. Sau închiderii, sau morţii, ofilirii. În condiţiile respective am făcut al doilea film şi al treilea film, care era sub protecţia lui Mihnea Gheorghiu care îi găsise şi titlul: "C'est que vive le rose" ("Ceea ce trăiesc trandafirii") în timpul unei dimineţi. Era un vers dintr-un poet francez scris pe mormântul unei fete moarte la 13 ani. Vă daţi seama că mi-a plăcut şi mie ideea respectivă, ştiam şi eu bine franţuzeşte, Mihnea Gheorghiu era un om foarte cult şi... în condiţiile acestea, am ajuns la Cannes.

- Contează succesul într-un festival?

- Primul film de lungmetraj a fost "Dacii". Era un film franco-român. Un producător francez, Henri Deutschemeister, care era un evreu din România, dar un foarte mare patriot - a facut filmul ăsta cu multă dragoste. Am avut actori străini - pe Pierre Brice, pe Marie-José Nat şi pe Georges Marchal. Trei actori absolut splendizi. Am avut o premieră la Paris, cu afiş de 12 metri unde scria "un film de Serje Nicolaesco" şi toate lucrurile acestea, la vârsta respectivă (n.r: 36 de ani) mi-au plăcut şi m-au uimit. Vezi afişul de 12 metri înălţime pe Champs-Élysées. E o treaba la al patrulea film pe care îl făceam la viaţa mea. Filmul a fost o bombă. Premiere la Munchen, la Paris... în toata lumea am avut premieră cu Dacii. La primul meu film eu am avut mari actori. Şi prima zi de filmare am avut pe lângă actori, şi 2.000 de soldaţi. La un moment dat m-am oprit. Şi m-a întrebat Deutschemeister: "dar ce faci?" şi eu zic: "aştept soarele!" Face: "Domnul Nicolaescu, dacă vrei să mai lucrezi cu mine, nu aştepţi niciodată soarele!" Am continuat filmarea şi atunci am ţinut minte toată viaţa - că nu aştept soarele. Indiferent cum este, trag, merg înainte. Astea sunt lucruri pe care le trăieşti şi le înveţi.

- După Cannes...

- În următorul an, în '68-'69 am făcut şase filme. Şi pe urmă a venit "Mihai Viteazul".

- Ce gen de film vi se pare mai greu de abordat? Aţi facut drame, comedii, filme istorice...

- Nici unul nu a fost greu. Aşa, în comparaţie, între ele, sigur că "Mihai Viteazul" a fost cel mai greu. Dar de fiecare dată au apărut alte lucruri. De exemplu "Mircea" a fost iar foarte greu, pentru că m-am luptat mult cu cenzura. "Mircea" a fost interzis.

- Cum se făcea atunci un film, cum stăteau lucrurile cu cenzura, cum reuşeaţi să treceţi peste asta şi să scoateţi peliculele?

- De exemplu la "Dacii". Unul din primii oameni care a văzut "Dacii" a fost Ion Gheorghe Maurer (n.r: prim-ministru al Romaniei în perioada 1961-1974 şi preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a RPR în perioada 1958 - 1961). Eu eram inginer la Sahia şi locuiam lângă domnul Maurer. El venea să vizioneze filme la noi. Şi la un moment dat, mi-a spus: "Filmul tău e gata?". Iar eu am spus "Da". I l-am arătat şi a spus: "E un film foarte bun. Felicitări". Şi în condiţiile acestea, la "Dacii", nu am avut deloc cenzura. Pe urmă am făcut 6 filme străine. Unul dintre ele a fost "Lupta pentru Roma" cu Orson Welles, cu Laurence Harvey... Am urcat foarte repede în profesie. Ăsta a fost şi norocul. Unii pot să câştige un premiu la Cannes şi pe urmă trei ani să nu facă niciun film. Se întâmplă. Eu am avut 6 filme în anul urmator după Cannes. Asta este. Depinde de cât eşti obişnuit cu munca. Eu eram obişnuit.

- "Mihai Viteazul" este unul dintre cele mai importante filme româneşti. Un film care a făcut istorie. Este asta o responsabilitate faţă de noile generaţii?

- Nu prea mă interesează. Ma interesează cinematografia românească, aia mă interesează. Dar din cine este compusa generaţia nouă... doar dacă pot să îi ajut, mă interesează.

- Era mai uşor sau mai greu înainte de '89 să faceţi filme?

- N-am spus vreodată că a fost mai greu sau mai uşor. Fără discuţie că azi, ca să fac un film ca "Mihai Viteazul" ar fi imposibil. Nu mai există armata. La "Mihai Viteazul" mi s-a pus la dispoziţie o divizie. Şi era după '68, deci am avut o divizie cu tot armamentul. Vă daţi seama, mă deplasam cu tunuri, cu tancuri, pe locurile de filmare. Şi era ordinul pe vremea aceea: orice unitate militară se deplasează cu tot dispozitivul pe care îl are. Niciodată nu m-a surprins vreo filmare. Eu facultatea de regie am urmat-o în copilărie.

- Ce părere aveţi despre tânara generaţie de regizori? Le-aţi văzut filmele? Vă plac anumiţi regizori?

- Am vazut foarte multe filme. Şi am un bagaj de filme, încă de la filmul mut. Din cele noi româneşti nu am vazut decât câteva. Al lui Ciulei a fost unul dintre primele filme româneşti pe care le-am văzut - în care o lansa pe Lica Gheorghiu. Nu mai văzusem filme româneşti. Nici nu ştiam că exista o cinematografie românească.

- Există un conflict între regizorii tineri şi generaţia mai veche?

- Nu. Nu poţi să contesti nişte filme pe care le-au făcut alte generaţii. Eu am fost întotdeauna extrem de respectuos cu toţi regizorii români, pe care nici măcar nu-i cunoscusem, dar am fost extrem de respectuos. Pentru că aşa merită. Sigur că exista unul care zice: "cinematografia începe cu anul 2000". E o tâmpenie. Cinematografia începe de prin o mie nouă sute şi ceva... Chiar înainte. S-au făcut filme măricele - "Războiul din '77". Dar nu poate să existe un conflict între generaţii. Pe cei mai în vârstă îi respecţi. Dacă nu-i placi, aia e altceva. Poate nici ăia nu plac filmele celor noi. Îi priveşte. Dar îi respecţi. Au existat nişte studiouri înfiinţate în 1990. Unul dintre ele a fost al meu. Am debutat opt regizori. 8 regizori, în timp ce maxiumum, cât a făcut un alt coleg a fost unul sau doi. Am încurajat întotdeauna tinerii, pentru că mi-a plăcut tinereţea. Şi acum îmi place, şi acum îi încurajez. Le ofer tot sprijinul, cât timp am.

- La ce proiecte mai lucraţi?

- La "Candele de zăpadă", un film cu scenariul scris de Corneliu Vadim Tudor şi la "Trenul morţii". Intru în producţie cu "Candele de zăpadă". Aştept nişte documente, am o echipă deja... şi intru în producţie.

- Despre ce va fi vorba în filmul scris de Vadim?

- Este un lucru pe care eu îl prefer - istoria. Perioada interbelică şi sfârşitul războiului.

- Iar despre "Trenul morţii", ce ne puteţi spune?

- În "Trenul morţii" este vorba de războiul din Rusia care se termină la Oarba de Mureş (n.r: o localitate în judeţul Mureş, Transilvania). După 23 august, un loc în care comandantul armatei ruse a dat ordin armatei: cuceriţi-l! Era un deal, au murit 11.000 de români acolo, era o prostie militară. Să cucereşti un deal când puteai să-l ocoleşti, să te duci mai departe, să bombardezi, să laşi avioanele şi se predau ăia. Dar a fost făcută special!

- Faceţi un film despre Gigi Becali? Aşa cum s-a scris în presă...

- Nu. Dar mi-ar plăcea. Poate chiar el să joace în film. Cred că i-ar plăcea, sunt convins. Nu, nu am vreun motiv, dar e un tip foarte hazos, aşa cum e el.

'Rep.: În aprilie, ziceai că “pe dinozauri nu-i aşteaptă vremuri bune”. Între timp, Sergiu Nicolaescu a scos Carol I. N-o să-ţi vină să crezi ce opinii elogioase a stors pelicula asta pe net, nu de la critici, ci de la public (ceea ce mi se pare mai grav).

A.L.Ş.: Da, dar timpul lucrează în defavoarea lor, de asta am spus că nu-i aşteaptă vremuri bune. Dinozaurii vor dispărea. Şi, dispărînd, vor lăsa un public de-a pururi frustrat că “nu mai face nimeni, domne, filme ca ale lu săracu Nicolaescu, D-zeu să-l ierte”. Asta nu poate fi decît o veste bună. Altfel, toţi ştim că genul ăsta de film prinde la public, de ce să mă surprindă ? Doar că dinozaurii le fac din ce în ce mai prost, iar publicul se prinde din ce în ce mai greu că sînt proaste...'

(restul interviului aici:
http://www.catavencu.ro/alex_leo_ser...bune-8633.html

eu nu inteleg disperarea cu care Sergiu Nicolaescu si-a propus sa faca vreo 5 filme in 3 ani.
daca ar fi un regizor aflat la inceputurile carierei, l-as intelege ca vrea sa se afirme cu orice pret si nu se uita la calitate.
pot intelege si disperarea unui om de 80 de ani care nu stie ce-i rezerva ziua de maine si cauta sa-si traiasca din plin clipa de creatie.
dar, daca tot simti fiorul mortii in spate, nu mai bine te-ai apleca peste o opera care sa-ti incheie magistral viata?
Clint Eastwood e de-o seama cu Sergiu Nicolaescu, a avut cam acelasi stil de filme, si banuiesc ca nici el nu se simte prea bine la varsta pe care o are. Cu toate acestea, filmele sale au fost tot mai bune pe masura ce a atins o anumita senectute.
Ce satisfactii incerci la 80 de ani trecand de la comedie la docu-drama, de la aventura la politica?
E trista aceasta dezorientare.

Sergiu Nicolaescu mărturiseşte sincer: "Nu cred că am iubit vreodată!"
(Libertatea)

În locuinţa care arată ca un adevărat muzeu, Sergiu Nicolaescu a adunat nu doar o adevărată colecţie de arme, multe folosite in filmele lui, nu doar cărţi, mai ales pe teme istorice, ci şi amintiri nenumărate în legătură cu femeile din viaţa sa. Totuşi, la 80 de ani, pe care îi va împlini poimâine, el mărturiseşte: “Nu cred că am iubit vreodată!”. Dacă Sergiu Nicolaescu şi-ar povesti, într-adevăr, toate iubirile, nu ţi-ar ajunge, poate, o viaţă, ca să le afli pe toate. De fapt, prima “îndrăgostire” a fost chiar la grădiniţă. “Erau două fetiţe pe care le recunoşteam simplu, una avea mâinile calde, alta, mâinile reci”, spune maestrul zâmbind. Era o grădiniţă cu educaţie catolică, “Notre Dame, se numea”, unde a învăţat şi germana. “Poate de-aceea am rămas c-o pasiune pentru nemţoaice toată viaţă”.

Zâmbeşte iar, ca unor gânduri doar de el ştiute. “În 1954 m-am însurat prima oară. Mariana o chema. Eu veneam după o altă dragoste, c-o nemţoaică, fireşte. Dar căsnicia n-a durat decât câteva luni. M-am însurat a doua oară la 50 de ani. Cu Gabi. Era pictoriţă de costume. A durat câţiva ani, dar am divorţat iar. Cu Dana sunt de aproape 14 ani (n.r. - s-au căsătorit în 2005). E o fată bună, dintr-o familie onorabilă. Mă iubeşte sincer, iar mie mi-e bine cu ea”, face Nicolaescu un rezumat al căsniciilor lui.

Partenere frumoase pentru maestru

Perioadele dintre căsnicii au pulsat de relaţii şi de iubite. Ce l-a atras la o femeie? “Frumuseţea, în primul rând. Aşa mi-am ales şi actriţele pentru filmele mele. Apoi, caracterul. Poate de-aia m-am şi despărţit rapid”, râde el, conştient de ironia urzicătoare pe care tocmai a spus-o. Totuşi, nu-şi dezice statutul de gentleman şi nu mai dă nume, ascunzându-le sub un zâmbet misterios. Dar lista filmelor şi a frumuseţilor care au jucat în ele poate da incidicii despre pasiunile lui. Şi totuşi, îmi face o mărturisire derutantă, privindu-mă drept în ochi şi serios de astă dată: “Nu cred că am iubit vreodată! Am fost un adevărat lup singuratic, de fapt. Nici prieteni intimi n-am avut. Sigur, au fost prieteni, cum a fost Amza Pellea, cum au mai rămas acum vreo doi, dar niciodată nu ne-am împărtăşit intimităţi de viaţă, cum fac alţii”.

Revoluţia din 1989 este iarăşi un subiect despre care am putea vorbi la nesfârşit. Dar Sergiu Nicolaescu a făcut-o, mult mai pe-ndelete, în cele patru cărţi scrise despre acele evenimente memorabile. Şi o va mai face şi în următoarea carte, “Lupta pentru putere”, pe care se pregăteşte s-o lanseze într-o lună, două.

Şi despre peliculele sale Sergiu Nicolaescu poate povesti mii de întămplări. Ce să alegi? Cum l-a regizat şi l-a strunit pe uriaşul artist Orson Welles în “Bătălia pentru Roma”? Cum i-a împăcat pe holul unui hotel de lux din Paris pe Richard Burton şi Elizabeth Taylor, faimosul cuplu de actori ai anilor ’60, aflaţi într-una dintre aprigele lor certuri? Cum trebuia să regizeze “Mihai Viteazul”, cu distribuţie plină de staruri mondiale, începând cu cei trei de mai sus şi continuând cu Charlton Heston şi Laurence Harvey? Cum i-a fost oprit avionul chiar pe pistă, în timp ce decola să parafeze înţelegerea pentru acel film şi-a fost dus la Paul Niculescu-Mizil, care i-a comunicat decizia lui Ceauşescu: filmul se face doar cu actori români? “Aş fi avut un buget de 4 milioane de dolari, asigurat de americani. În afara onorariilor acelor vedete. Aş fi “ras” tot, la nivel de încasări, în lume”, spune Nicolaescu, despre marele său of: că n-a fost lăsat să regizeze “Mihai Viteazul” în acea distribuţie internaţională de excepţie. Oricum, e mândru că acea peliculă a devenit cel mai vizionat film făcut de un român. Chiar dacă el consideră “Osânda” drept cel mai bun.

A suferit două operaţii pe creier

A trecut, acum doi ani, prin două intervenţii pe creier, după stupidul accident casnic când a căzut şi s-a lovit la cap. “Am fost paralizat, să ştii. Şi, practic, am fost nevoit să învăţ să vorbesc, să scriu, să merg din nou. Dar am reuşit.” Ca dovadă supremă a formei fizice îşi încordează braţul. “Hai, pune măna aici!” Pipăi, deci, un biceps dur ca fierul, continuare a stilului sportiv de viaţă al maestrului de pe vremea când făcea rugby la Metalul Bucureşti. Poate că celebra sa replică din “Cu mâinile curate”, repetată azi obsesiv peste tot, ar trebui refăcută chiar de Sergiu Nicolaescu, când ar fi vorba de viaţă: “Un fleac! Am ciuruit-o!”. La mulţi ani, maestre!

A avut un miliard de spectatori

Conform propriilor spuse, peste un miliard de oameni au văzut filmele semnate Sergiu Nicolaescu. “Mihai Viteazul” a fost difuzat, la vremea respec-tivă, în toată lumea, prin casa de producţie americană “Columbia”. Pe site-ul imdb.com, specializat în filme, pelicula e în topul majorităţii genurilor artistice, realizat pe baza voturilor spectatorilor de pe tot mapamondul: locul 3 la “film istoric”, locul 5 la “biografic”, locul 10 la “filme de război”, locul 17 la “acţiune” şi locul 43 la “dramă”. De asemenea, într-un clasament al spectatorilor români realizat în 2006, “Nea Mărin miliardar”, regizat tot de Nicolaescu, deţine primul loc, cu 14.650.000 de spectatori, “Mihai Viteazul” fiind pe locul 3, cu 13.330.000 de spectatori. Nicolaescu este şi regizorul cu cel mai mare număr de filme - cinci - care au fost propuse ca nominalizări ale României la Premiile Oscar, la categoria “cel mai bun film străin”.

E convins că are un fiu dintr-o relaţie de prin anii ’50

Sergiu Nicolaescu regretă că n-a avut o familie mare, cu mulţi copii. Totuşi, e convins că are un fiu, pe undeva, în altă ţară, acolo unde a ales să plece mama acestuia. “Era prin 1956, cred. A fost o femeie care m-a ales, să spun aşa. M-a ales să fiu tatăl copilului ei. Stătea pe aici, prin apropiere, într- o vilă mare, frumoasă. Era măritată. Roxana. Roxana Ghiaţă. Culmea, pe soţ îl chema tot Nicolaescu. Era inginer. Ea a născut un copil, un băiat. Sunt convins că era al meu. Dar a plecat în altă ţară la scurt timp. O vreme am încercat să aflu ce fac, pe unde sunt. N-am reuşit. Apoi au trecut anii şi-am considerat că e prea târziu să mai intervin în viaţa cuiva”. Astfel, adevăraţii lui copii, urmaşi au rămas cele peste 50 de filme făcute.

Sergiu e foarte cool zilele astea. Cica ar vrea ca ultima sa "creatie" sa fie despre viata lui Gigi Becali. Sunt convins ca idiotul il va face, pana acum n-a ratat nimic.

Astăzi e ziua ta... Sergiu Nicolaescu! (Jurnalul Naţional)

http://www.jurnalul.ro/stire-calenda...cu-540855.html

La multi ani, sanatate si gandul cel bun!

La multi ani, Sergiu Nicolaescu!

Dar la cineasti, pe langa "La multi ani" se ureaza si "la multe filme"! Indrazniti, draga Judex, draga Keep!

La multi ani cu sänätate!
(In amintirea... "Noasträ, a celor din linia întâi"...! ;) )

După „Candele de zăpadă” şi „Trenul Morţii”, regizorul pregăteşte o biografie

Sergiu Nicolaescu, la 80 de ani: „Mă gândesc să fac un film nou: despre mine – o biografie, dar nu obişnuită, pentru că viaţa mea n-a fost deloc obişnuită”

(Gândul)

Trei proiecte de film, acestea sunt planurile profesionale ale lui Sergiu Nicolaescu. Regizorul va începe curând filmările la "Candele de zăpadă", după un scenariu semnat Corneliu Vadim Tudor, câştigător al concursului Centrului Naţional al Cinematografiei în 2004, dar şi la "Trenul morţii" - un film de aventuri.

http://www.gandul.info/magazin/sergi...snuita-5879831

da, filmul asta biografic s-ar putea sa fie cu adevarat interesant.

A văzut cineva scurtmetrajele lui Nicolaescu (Memoria..., Lecție... și documentarele Scoicile... și Primăvara...)? Sunt procurabile în vreun fel?

Am väzut de tzî ori "Memoria trandafirului" - se dädea sistematic în completare la "Un comisar acuzä", în primul val de difuzare, imediat dupä premierä. Era foarte bun. Dar nu cred cä acum o fi procurabil pe canale normale. Cel mai probabil, zace în A.N.F.
Da' ia-n' stai! Cu proxima ocazie când mä väd cu vreun apropiat al lui Serj, nu m-o durea gura sä-i sugerez editarea unui DVD cu cele patru scurt-metraje de debut - cä tot e el asa, înfigäret! Poate se prinde - mai stii?

nu prea am inteles cum este cu filmul asta....poate ma luminati voi!este vorba sa fie o biografie???atunci,in mod logic, ar trebui ca filmul sa fie fie facut de altcineva(de exemplu de tine pitbull!) pe baza unor documente ale vremii...eventual puse la dispozitie chiar de "personajul principal"..
Ca,daca te apuci tu,personal,sa povestesti propria viata atunci cred,in mod aproape sigur ca este vorba de o autobiografie...
Deci,ma lamureste cineva??????

Serj.
...Dupä ce-l lämureste si pe el cineva.

Eu mă mir că nu s-a gândit la asta Sergiu însuși...

Dom'le, forumul ăsta e un loc plin de pericole. Mai ales nu e indicat să mănânci în timp ce citești unele mesaje. Era să mă înec cu o gogoașă, dar e bine că am reușit să râd pe ziua de azi. =))

rvn, vezi aici.

rvn a väzut acolo.

Au văzut și alții și s-au minunat. :)

SERGIU NICOLAESCU, PURUREA TÂNĂR (Ştirile Pro TV)

http://stirileprotv.ro/show-buzz/fil...i-maestre.html

SERGIU NICOLAESCU: "Mă simt de căcat la 80 de ani" (Realitatea TV)

http://www.realitatea.net/sergiu-nic...eo_708886.html

Se simte cum e.
Interesante comentariile de pe site-ul realitatea, de sub reportaj, foarte acide si la obiect.

Nulităţile
De GRID MODORCEA (Tricolorul)

Trăim epoca nulităţilor care sînt asmuţite împotriva valorilor. Un creator important munceşte o viaţă întreagă şi are o operă dăruită poporului său, numele său este o certitudine, o garanţie a valorii, şi vine un forumist plătit de Cocoşilă, de pildă, sau de Duma, îşi face un site, "CineTip", să spunem, şi începe să-l înjure pe creatorul respectiv. Şi semnează Popescu. Popescu Eugen, să zicem. N-ai de unde să-l iei, nu are o carte, nimic, n-a făcut nimic, nu-şi dă nici o adresă, să-l dai în judecată, absolut nimic, nu-şi dă pe site-ul ăla al lui nici măcar o poză, să-l vezi cum arată, dacă seamănă cu un măgar sau cu o oaie, dar imbecilul te înjură pe forum, inventează tot felul de aberaţii, despre tine, familia ta, pretenii tăi, plăsmuieşte un infern de schizofrenii numai să-ţi bălăcărească numele! O, şi cît de greu se face un nume, cîtă muncă se află la baza lui! Dar Popescu are un strat atît de gros de imbecilitate, e umplut cu atîta osînză, încît latră în neştire. Fără să ştie de ce. Se complace doar să-l servească pe cel care îl plăteşte. El nu gîndeşte, nu are mamă, tată, e în reţeaua lui Voicu şi behăie. Cît o să behăie? Pînă Cocoşilă nu-l mai plăteşte sau Duma moare. Şi atunci Popescu îşi găseşte altă sursă. Şi tot aşa. Dacă vor apare o mie de astfel de Popeşti, să spunem, care înjură valorile, mă gîndesc unde va ajunge această ţară?! E libertate, nu poţi să-i iei dreptul la internet nimănui. Nu sîntem China! Aceasta este latura negativă a internetului, că, deşi le-a dat posibilitatea unor inculţi să se cultive, să se emancipeze, el este utilizat în scopuri mizerabile, cel puţin la noi, fiindcă nu cred că exis-tă valoare în România care să nu fi fost împroşcată cu noroi pe internet de aceste nulităţi. Şi aşa se face că Popescu are impresia că este egal cu valoarea pe care o înjură. Ba e peste ea. Fiindcă el se postează fraudulos (pe Google) mereu în faţă. Ne speriam cînd comunismul îl făcea egal pe portar cu directorul instituţiei. Acum nu-i mai rău? Fiindcă portarul avea un nume, dar Popescu nu are. El e Doris, Jane, Eugen, Costel, Purcel. Internetul l-a făcut universal. El e forumist, adică e unul cu ochelari de cal. Şi dă-i la galop, monşer!


Dar trebuie observat că această presiune a nulităţilor asupra valorilor este susţinută de cei de la putere, de un fenomen numit chiar lupta pentru putere, care se face discreditînd valorile adversarului. Apoi se mai întîmplă un fenomen bizar, specific dîmboviţean: un candidat dacă pierde alegerile, nulităţile din interiorul partidului său apar, ies la lumină şi îl devorează pe acel candidat. Vezi cazul Geoană. Fiindcă alde Cocoşilă au de partea lor armata de forumişti, de nulităţi, de Popeşti, care ronţăie tot, care îl sfîrtecă pe cel vizat. Aşa e şi în cazul artei, al filmului. Nu o dată Sergiu Nicoleascu m-a întrebat: Cine e acest Popescu, domnule, îl cunoşti, de unde a apărut, că nu e dată să deschid internetul să nu văd că mă înjură!? Cine îl cunoaşte însă pe Popescu? Nici el nu se cunoaşte. Dar Popescu e ca picătura chinezească, picură continuu. Şi se dă şi mare, dă citate din Aristotel, din autori oculţi, ca Sf. Leon (tescu), să se vadă că e pregătit, dar cum îşi imaginează el că cineva serios îl poate lua în seamă? Este Popescu o autoritate în materie ca să-l crezi? Cine ia în seamă o nulitate? Poate nulităţle. Nici măcar Duma sau Cocoşilă nu-l iau în seamă. Se folosesc de el. Atîta tot. Dar să presupunem că Popescu nu e susţinut de nimeni, că nu o pupă în fund pe nici o doamnă Duma (deşi îl trădează osanalele pe care i le face, în exclusivitate), atunci de ce se pune el cu muntele? Ce credinţă ai tu, Popescule, să mişti muntele din loc în ce direcţie vrei? Eşti cumva Stalker? Sau un şobolan ca Guildenstern? Ai început greşit, băiatule, ţi-ai ratat cariera! Acest război l-ai pierdut a priori. Citeşte Muntele şi muşuroaiele. Spune-le şefilor tăi să te săreze! Dar uneori se întîmplă ca Popescu, pe care ei l-au format, să ajungă în tabăra adversă, precum teroriştii de la 11 septembrie, şi să-i atace nemilos, cu mijloacele învăţate de la ei. Pe Popescu nimeni nu-l poate lichida. El e ca rîma, se reface. Mereu reînvie. Şi el va teroriza lumea cît va exista Popescu. Ba şi cînd nu va mai exista, va găsi el pe cineva să-l înjure şi pe Dumnezeu. Cît priveşte valorile, din partea lor nu există nici o speranţă, cel puţin în România, să se solidarizeze şi să-l lase pe Popescu să moară în sucul propriu. Valorile sînt victime garantate. Ele nu ştiu să se apere. Sînt singure. Şi mîndre. Dar ceea ce nu ştie Popescu, ceea ce îl ucide pe el şi pe toţi forumiştii, cu stăpînii lor în spate, este pamfletul, umorul, literatura veselă şi tristă, gratuită, fiindcă e cert că un roman ca Nemurirea a lui Kundera face cît toată invenţia lui Bill Gates. Aţi văzut cum mor nulităţile cînd le arzi cu rîsul?! Iar rîsul, rîsul superior, nu-l mai au decît zeii budişti.


P.S.: Cel mai longeviv regizor român, Sergiu Nicolaescu, a împlinit 80 de ani. Onorabila vîrstă şi-a sărbătorit-o în elegantele saloane ale restaurantului Capşa, martor şi el al naşterii cinematografului pe pămînt românesc. Cu acest prilej, desfăşurat într-o atmosferă de înaltă ţinută ceremonială, Sergiu Nicolaescu, în numele Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, a acordat criticului şi cineastului Grid Modorcea DIPLOMA DE RECUNOŞTINŢĂ pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea artei şi culturii cinematografice româneşti, iar în cuvîntul său a făcut un elogiu cu totul aparte cărţii Privirea lui Gopo.Acest eveniment deosebit s-a petrecut în prezenţa a numeroşi actori, regizori şi oameni de film şi de cultură, a preşedintelui UCIN, dl. Mihnea Gheorghiu (90 de ani), a d-lui Ion Iliescu, a ministrului culturii, Kelemen Hunor, şi a altor zeci de demnitari.

Pamflet ieftin, cu condei mediocru, contra vocilor, tot mai numeroase, care nu se sfiesc sä spunä adevärul.
Nu înteleg duma cu Duma. Care-o fi d/Duma?

Cu sec

de Cristian Tudor POPESCU (Gândul)

În adâncul sufletului său de artist, un artist nu poate fi trivial. Nu poate fi obscen, nu poate fi kitsch, nu poate avea prost gust şi rău simţ. Mozartul lui Milos Forman este un soi de varză colorată, o arătare ţipătoare şi pestriţă, un fustangiu grotesc şi vag idiot. Ca om. Când se apropie însă de clavecin e Dumnezeu.

Dl. Sergiu Nicolaescu, despre ale cărui produse nu credeam să mai pomenesc vreodată după ce am comentat "Supravieţuitorul", nu e un artist. M-a convins de necesitatea punerii pe hârtie a acestei propoziţii, atât de simple încât am omis-o până acum, filmul Poker. Mai mult, dl. Nicolaescu n-a fost artist niciodată. Nu vârsta, nu scleroza, nu un posibil Alzheimer au plusat acest film. E vorba de libertate. Ea îi cauzează d-lui regizor.

Câtă vreme a fost îngrădit de cenzura comunistă, dl. Nicolaescu s-a exprimat prea puţin pe sine. A căutat să facă filme care "să treacă" şi să aibă succes de public. Şi a reuşit. Acum, când poate să pună pe ecran tot ce-i trece prin cap, face Poker cu sec. Filmul aglomerează numai personaje cinice, groteşti, funambuleşti, ticăloşi, escroci, killeri, o curvă, un impotent, un bătrân libidinos. Ceea ce nu reprezintă nicidecum o problemă. Un artist e capabil să lucreze cu orice material. El face să trăiască aceste personaje, fie şi detestabile, ni le apropie, transformă kitschul şi grotescul în artă. Sau nu. Dl. Nicolaescu, nefiind artist, este incapabil să creeze altceva decât colecţii de replici şi gesturi expirate şi complet seci pe dinăuntru. Titel, Doctorul, Senatorul, Mona, cu tot ce spun, li se întâmplă şi îi înconjoară sunt construiţi din ambalaje recuperate din gunoiul cheap movies. Aidoma unui slumdog millionaire, aurolac pricopsit care îşi face un adăpost de-un pamplezir, dl. Nicolaescu îşi construieşte filmul din peturi, cutii de pizza, pachete de ţigări, ziare, sticle goale, conserve ruginite, toate folosite, acum păstrând doar eticheta.
Şi atunci, singurul lucru adevărat şi interesant pe care îl scoate la iveală Poker este portretul anamorfotic al omului Sergiu Nicolaescu. Libertatea, necenzurată de comunişti şi nici de instinctul artistic, inexistent, funcţionează radiografic.

Când regizezi atât de prost o scenă de "confesiune" a unui doctor impotent şi totuşi o faci, nu poate rămâne decât că tu, Nicolaescu Sergiu, eşti impotent. Când nu controlezi artistic câtuşi de puţin jocul actorului Teodosiu în bătrânul senator libidinos, tu eşti un bătrân libidinos. Când nu ai nici umbră de tensiune dramatică sau umor în secvenţa Monei regulată hodoronc-tronc pe la spate, pe masă, de "mafiotul" Titel (ce plin de erotism, sălbăticie şi demenţă era originalul scenei, în Once upon a time in America...), atunci nu altceva ai în cap. Când nu ştii să faci artă din ticăloşie, escrocherie, curvie, atunci, tu, mare regizor şi giver of all things, eşti ticălos, escroc şi curvă.

Şi mi-a mai lăsat filmul d-lui Nicolaescu o întrebare, care izvorăşte tot din prima frază a acestui text: oare ce simt mari artişti ca Horaţiu Mălăele sau Mircea Diaconu când mestecă astfel de partituri înainte de a le înghiţi?

Bunä contributie, Civi - pune-o si în topicul "Poker", te rog!

Sergiu Nicolaescu: «Pe Monica Columbeanu nu o vreau în filmele mele»

Daca viaţa ar fi un joc de poker, cu siguranţă Sergiu Nicolaescu ar caştiga de fiecare dată. La onorabila varstă de 80 de ani, regizorul a mărturisit pentru www.replicavedetelor.ro că, după ce a lansat comedia “Poker”, se gandeşte la noi filme.

La doar câteva zile de la lansarea filmului “Poker”, Sergiu Nicolaescu se gândeşte la noi proiecte, la filme pe care să le regizeze şi la vedete pe care să le “exploateze” în producţiile sale. Într-un interviu acordat siteului www.replicavedetelor.ro, regizorul de 80 de ani susţine că, dintre vedetele autohtone care aspiră la o carieră în cinematografie, nu o vede ca actriţă pe Moni. “Pe Monica Columbeanu nu o vreau în filmele mele, nu este genul meu”, a mărturisit regizorul. În schimb, dacă ar trebui să îşi aleagă un actor din lumea politică, acesta ar fi, cu siguranţă, Gigi Becali. “Lui Becali i-aş da un rol. Este un adevărat personaj, cred că s-ar descurca în această postură”, a mai spus celebrul cineast.

L-a băgat în corzi pe Mîndruţă

Invitatul lui Lucian Mîndruţă la emisiunea “Pâine şi circ” de la Antena 1 de mâine este Sergiu Nicolaescu. Discuţia dintre cei doi s-a purtat în ringul de box, regizorul fiind pasionat de acest sport, iar Mîndruţă a încasat câteva lovituri de la cineastul de 80 de ani.
http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz...uta-99950.html

http://www.libertatea.ro/stire/sergi...le-284267.html

Minciuni! Nici nu l-a atins pe prezentator!

(Sau poate i-o fi zis ăla ceva, l-o fi înjurat... ;) )

De-a vulgaritatea (II)

De GRID MODORCEA (Tricolorul)

Sergiu Nicolaescu a declarat nu o dată că regretă faptul de a fi intrat în politică. Dar el nu a încetat să facă film. N-am pierdut un cineast bun şi am cîştigat un politican prost, ca în cazul lui Mircea Diaconu şi altora ca el. Cred că trebuie să fim oneşti şi să considerăm că Nicolaescu nu a trădat filmul, spectatorul de film în general, nu şi-a trădat vocaţia, soţia şi familia, cum consideră el cinematografia, ca a doua sa mamă. Şi cred că în Poker a spus multe în acest sens. A spus cît se poate de limpede şi ce crede el despre societatea românească, mai ales despre cei care o conduc pe baza unei culturi de "almanahe". E de condamnat poate că Nicolaescu a intrat în politică, dar oare nu s-a distanţat de ea printr-un astfel de film? Ca şi prin 15, de altfel. El s-a folosit de calitatea de paparazzi a artistului. De ce Nicolaescu este vulgar şi un Tudor Giurgiu, nu, care s-a folosit de banii TVR şi CNC în folos propriu?! Sau altă acuză: blamaţi performanţa lui Nicolaescu de a fi pe val în toate regimurile! Dar un Alexandru Tocilescu, de pildă, n-a fost şi nu este? Sau un Ion Caramitru? Nu mai vorbesc de Andrei Pleşu şi alţii? Chiar şi Herta Müller regretă securitatea, căreia îi datorează Premiul Nobel! Dragă Blaga, dragă Dobroiule, înseamnă că nu cunoaşteţi lumea în care trăim. E mai de soi un Băcanu pe care îl slujiţi decît Nicolaescu? Sau oare nu cumva ura voastră împotriva lui Nicolaescu este împotriva a ceea ce aţi văzut în filmul lui? Dacă filmul lui v-a trezit o asemenea reacţie înseamnă că şi-a făcut pe deplin efectul, pentru că tocmai o astfel de lume scîrboasă voia Nicolaescu să demaşte. Şi a reuşit. Dar vă reamintesc, nu el a inventat această lume. Ea este creaţia unei haite de corupţi ivită din structurile neocomuniste ale poporului român. Iar mai apoi din pana unui dramaturg. De ce nu-l sfîşiaţi pe Lustig? Sau pe Tocilescu, care i-a montat piesa? Sau pe George Mihăiţă, directorul teatrului? Aţi scris voi vreun rînd despre acest spectacol? De ce aţi tăcut? Şi lătraţi acum. De ce?


Pentru că-l urîţi pe Nicolaescu, pe oameni ca el, care au o operă incontestabilă şi care vă ignoră. E păcatul lui. Dar e dreptul lui să exagereze, aşa cum este şi dreptul vostru, dar asta nu înseamnă că aveţi şi dreptate.
Ura, mai ales ura în haită, împotriva filmului Poker nu se justifică. Nicolaescu nu a adăugat mai nimic la piesa scrisă de Lustig. Dar tinerii lupi nu-l sfîşie pe autorul scenariului, care este cheia unui film, ci pe regizor. În exclusivitate. Fiindcă ar fi adăugat nişte replici care nu-i aparţin lui Lustig, referitoare la noul val al filmului românesc, cum ar fi aluzia că sînt prea mulţi regizori de montaj! Dar acest tip de ironie îl găsiţi şi la Truffaut, oriunde există un film cu nuanţe de ars poetica. Şi orice film important are în structura lui o infraestetică. Nu vi se pare firesc ca la vîrsta lui, Sergiu Nicolaescu să aibă o poetică implicită, pe care adică să şi-o strecoare într-un film?! Povestea cu ironia la adresa cineaştilor tineri e la fel de exagerată de voi ca şi povestea cu tenişii lui Titel. Dar aşa l-a văzut Nicolaescu. Şi el l-a văzut cu un ochi satiric. Fiindcă şi Nicolaescu simte enorm şi vede monstruos, ca nenea Iancu! Fără un astfel de văz, nu ai ce căuta în cinema, în artă în general. Să îmbraci un personaj şic, cu cravată, floare la butonieră, pălărie, înarmat pînă în dinţi şi cu tenişi în picioare, care apar primii cînd coboară din limuzină, implică un astfel de văz. Voi sînteţi confirmarea vie că lumea e strîmbă, urîtă, murdară, vulgară, periculoasă. Şi adevărul e că alta nu avem decît poate în spirit, în evadare paralelă. Aşa că fiecare se descurcă cum poate. Eu sînt un om curat, n-am fost pe val în nici un regim, dimpotrivă, am fost ignorat de ele, ceea ce le mulţumesc, fiindcă am putut să-mi văd de treabă nestingherit (nici de securitate!) şi am ajuns să am o Operă impresionantă, dar care pe voi nu vă impresionează defel. Vă impresionează vulgaritatea din Poker.
Dar aceasta este vulgaritatea lui Lustig, adică vulgaritatea pe care el a văzut-o şi a prins-o într-o piesă. Iar scenariul e leit piesa. Lustig, ca scenarist, nu a schimbat nimic esenţial din ea. De ce ar fi numai Nicolaescu vulgar şi filmul lui? Voi nu sînteţi vulgari fiindcă doriţi moartea unui om, care nu cred că v-a făcut vouă nici un rău, ba a luptat la revoluţie ca voi să fiţi liberi să scrieţi ce vreţi, chiar şi această crimă, că-i doriţi moartea?! Ce vină are regizorul că voi sînteţi miopi şi nu puteţi face deosebirea dintre realitate şi reflectarea ei? Îl condamnaţi pe Nicolaescu de faptul că s-a descurcat? Că a făcut din "revoluţia română" platou de filmare? Dar Ion Iliescu ce-a făcut? Nu tot spunem că a confiscat revoluţia? Ca şi Voican, ca şi Roman şi alţii. (Va urma)

Ilizibil...
Pe la jumate m-am plictisit.
Poliloghie de aberatii.

Sergiu Nicolaescu: “Mă retrag din politică”
(inpolitics.ro)

La 80 de primăveri, maestrul Sergiu Nicolaescu anunţă iminenta sa retragere din viaţa politică a României. Concret, după finalizarea actualului mandat de senator, în anul 2012, reputatul regizor va face pasul la ofsaid. “Nu mă mai interesează viaţa de politician. Acum sunt senator şi trebuie să-mi respect responsabilităţile. Să vă spun sincer, aştept să mi se termine mandatul, în 2012, după care o să mă retrag definitiv din politică. Până în acel moment, care se apropie, o să îmi fac munca bine”, explică Sergiu Nicolaescu. (R.G.)

Sergiu Nicolaescu: “Am crezut foarte mult în sex la viaţa mea ca să îl mai redau şi în filme”

(Simona Rădoi, Academia Caţavencu)

Indirect, dar suficient de transparent pentru cunoscători, Andrei Gorzo îl face "porc bătrîn". Cristian Tudor Popescu – "bătrîn libidinos". Ştefan Dobroiu ne roagă frumos să nu-i urăm lui Sergiu Nicolaescu "La mulţi ani!". S-o spunem noi, cît se poate de direct: săptămîna trecută, favoritul CNC-ului a împlinit 80 de ani. Şi da: ultimul său film, Poker, nu ne spune nimic nou – Nicolaescu e într-o cădere liberă care se măsoară în zeci de ani. Pe care el însuşi n-o va conştientiza niciodată, întrucît nu-şi permite nici măcar cinci minute de luciditate critică. Dar, ştiind prea bine de la ce publicaţie sînt, m-a primit în casa lui şi mi-a acordat, încîntat că Academia Caţavencu îl abordează c-un reportofon, un interviu halucinant. În continuare, vă prezentăm cîteva ziceri memorabile de-ale lui Sergiu Nicolaescu, despre care nu mi-am schimbat nici o secundă părerea. Ci doar modul în care mi-o exprim.

Reporter: În ultimii trei ani aţi făcut anual cîte un film.
Sergiu Nicolaescu: Am fost obişnuit cu două filme pe an şi, după Revoluţie, am întrerupt un timp. Acum am reluat în ritmul obişnuit - măcar un film pe an. După cum vezi, mă ţin bine.

Rep.: Am văzut aseară Poker. Ce v-a apucat de l-aţi distribuit pe Malăele în rol de interlop? Nu m-a convins deloc cu faţa aia de băiat cuminte, de tocilar.
S.N.: Tocmai contrariul. Am ales patru prieteni, care de mici copii, pînă au ajuns maturi, şi-au făcut o carieră. Bineînţeles că destinul lor a fost schimbat de Revoluţie. În acest sens, unii dintre ei au făcut carieră după, pentru că într-un regim comunist nu ar fi putut să existe aceşti patru prieteni. Special am exagerat interlopii, i-am făcut de tip american, cu arme, cu maşini. Am făcut o metaforă, ceea ce îmi permite să fac anumite exagerări, tocmai pentru a da impresia adevărului. Nu toţi senatorii sînt cum e senatorul respectiv, nu toţi interlopii folosesc armele şi metodele lui Mălăele. A fost un principiu al meu, un principiu extrem de cunoscut de la Caragiale.

Rep.:Mi s-a părut mie sau în filmul ăsta sunt cîteva referinţe la The Godfather şi La Piovra? Mai mult, sunt rostite replici celebre din Ultimul cartuş.
S.N.: Da, fac de multe ori lucruri de genul ăsta.

Rep.:Ba chiar am observat că şi una dintre melodiile de pe coloana sonoră seamănă destul de mult cu una din Caracatiţa.
S.N.: Nu ştiu. Mie mi-a plăcut melodia şi am luat-o. Dacă el s-a inspirat de undeva, nu ştiu. E făcută de Petru Mărgineanu.

Rep.: Aţi folosit poanta cu almanahe. De ce nu aţi băgat-o şi pe aia cu succesuri?
S.N.: Eh...

Rep.: Credeţi că peste 10 ani se mai înţelege glumiţa asta cu almahele?
S.N.: Mai bine decît se înţelege astăzi. Şi pe Caragiale l-au înţeles mai tîrziu.

Rep.: De asemenea, am văzut un Bendeac gay, creator de modă, care cotizează la interlopi. V-a inspirat Răzvan Ciobanu?
S.N.: Nu, că filmul e făcut dinainte. Fireşte, m-au inspirat anumite momente, dar nu pot să spun că un personaj e cutare.

Rep.:Aţi jucat vreodată poker pe dezbrăcatea? Dar pe bani?
S.N.:Am jucat, dar nu pe bani. Pe dezbrăcatea, da.

Rep.: Apropo, cum au fost filmările cu Jojo goală? A avut trac? Dumneavoastră aţi avut?
S.N.: Nu, n-a avut. S-a purtat absolut normal. Era o echipă foarte mică, nimeni n-a glumit, nu s-au făcut bancuri. Am o anumită experienţă şi ştiu să creez atmosfera ca actriţa care se dezbracă să se simtă bine. Şi, în acelaşi timp îi dau şi explicaţii: “Draga mea, aşa cum eşti acum nu o să mai ajungi. Lasă să rămînă ceva, să se bucure lumea de cum eşti acum”.

Rep.: Da’ aţi avut-o în cap de cînd aţi adaptat scenariul sau aţi ales-o ulterior?
S.N.: Am văzut piesa de teatru şi în momentul ăla am ales-o pe ea. Am zis: “Jojo e rolul principal”.

Rep.:Claudiu, personajul interpretat de Valentin Teodosiu, este un senator îngropat în datorii...
S.N.: Aşa spune el.

Rep.: Care dintre colegii de la Senat v-a inspirat?
S.N.: Nici unul. Nu cred că există un personaj de tipul ăsta.

Rep.: Cum, nu există nici un senator îngropat în datorii?! Nici către moguli?
S.N.:Nu cred că există. Nu vezi că acum un coleg de-al meu discută de 200.000 de euro? Ăsta din film vorbea de milioane. Nici vorbă. Sigur că există, probabil, dar eu nu am un model.

Rep.: Adică senatorii reali sunt mai săraci decît cel din film ?
S.N.: Nu pot să bag mîna în foc pentru nici unul dintre ei, dar în orice caz nu sunt aşa. Nu pot să locuiască într-o casă ca aia. Claudiu avea o super vilă, a lu’ Ceauşescu. Deci, îţi dai seama.

Rep.: V-aţi revăzut vreodată filmele, v-aţi făcut autocritica? Ce anume vă reproşaţi?
S.N.: Un lucru odată încheiat e bine încheiat.

Rep.: Care vi se pare cel mai reuşit?
S.N.:Mihai Viteazu e un film de excepţie. Dovada e că se află pe locul III în topul filmelor istorice de cînd există cinematografia. E uluitor! După 40 de ani obţin această performanţă care este cea mai înaltă perfomanţă făcută de un film românesc. Am cinci moduri de filme: biografice, istorice, de război, de acţiune şi dramă. În toate cele cinci categorii mă aflu pe acel site american, imdb. E o satisfacţie faptul că îţi vine recunoştinţa din lume. Filmul care mi-a dat cea mai mare satisfacţie este Mihai Viteazu. Ceea ce ar fi putut să fie cu actorii Charlton Heston, Richard Burton, Laurence Harvey ş.a.m.d era de departe pe locul I cu posibilităţile pe care mi le crea regimul comunist. Vezi dumneata, posibilitaţile pe care mi le-a creat regimul sînt unele pe care nu le obţii în orice ţară din lume. Dacă aveam aceşti actori, mă ridicam, e clar, la suprafaţă.

Rep.: Eu nu înţeleg cum un regim ca ăla v-a acordat atîtea favoruri.
S.N.: Nu erau favoruri pentru că eu le dădeam satisfacţii şi lor şi străinilor. Filmele mele au fost văzute de un miliard de spectatori. E o cifră. Condiţiile pe care mi le dădea regimul, le dădeau tuturor regizorilor. Nu-mi dădeau mie, că eu aveam origine proastă, burgheză. Că ăilalţi nu au făcut la fel, aşa sunt oamenii. Nu toţi oamenii sunt la fel.

Rep.: Păi nu tuturor regimul communist le-a dat şansa să facă filme cu asemenea desfăşurări de forţe.
S.N.: Bineînţeles, şi cînd am făcut eu, m-am bătut cu americanii.

Rep.: Da’ de ce?
S.N.: Adică, m-am bătut în sensul că am fost la nivel american, cel mai înalt nivel la care puteam să fiu. Dar asta e altceva. Am muncit imens.

Rep.: Aha... Da’ v-aţi mai apuca acum să faceţi filme din astea istorice?
S.N.: Bineînţeles, pînă la urmă filmele le fac uşor.

Rep.: Păi, cine v-ar mai putea ajuta acum, în afară de CNC?
S.N.: Nu, acum regimul nu m-ar mai putea ajuta cum m-a ajutat regimul trecut pentru că nu mai are armată. Dacă ceri o mie de soldaţi, se ascunde sub scaun ministrul. Cînd am cerut la Mihai Viteazu, mi-a dat cinci mii de oameni. La Dacii am avut 3000.

Rep.: Ce vi se pare c-aţi făcut bine, în afară de Mihai Viteazu?
S.N.: Ar fi Osînda, Ciuleandra, Ultima noapte de dragoste şi Orient Express. Nici unul nu este istoric.

Rep.: Ce vi se pare c-aţi făcut prost?
S.N.: Nu cred că am făcut vreun film nereuşit. Nici unul nu m-a nemulţumit. Ah, că nu se compară cu celălalt... Nu compar comedia Poker cu Nea Mărin. Satisfacţia pe care o aveau cei care mă lăsau să fac ce vreau- nu tot ce vreau, să ştii că am fost la fel de cenzurat ca toţi colegii mei, dar nu m-am plîns- nu am schimbat nici o fotogramă în filmele mele vechi, nu am schimbat montajul. Nu se poate aşa ceva. Nici nu aş putea să umblu într-un film. Am refuzat ceea ce ei doreau, dar am acceptat altele mai mici.

Rep.: Comisarului Moldovan are vreo legatură cu poveştile bandiţilor din Giuleşti ale lui Dinică?
S.N.: Nu. Comisarul Moldovan e în realitate unchiul meu, un frate de-al mamei. Gheorghe Cambrea a fost comisar de poliţie, un bărbat înalt, subţire, bine făcut. L-am jucat pe el pentru că am locuit la el în perioada bucureşteană, de prin ’48. L-am cunoscut bine. Era un om extraordinar. Mergeam cu el pe stradă şi îmi spunea « Uite, ăsta e cutare, ăla a făcut, ăla e homosexual”. Ştia tot. Pe vremea aia, în Poliţie treceai prin toate serviciile. El trecuse, iar pînă la urmă a picat la brigada anticomunistă şi a luat 25 de ani închisoare. A stat 15 ani, a ieşit şi a murit. Am făcut personajul respectiv în memoria comisarului Cambrea.

Rep.: De ce comisarul Moldovan nu a avut niciodată gagică, ca Bond, ca Sfîntul?
S.N.: E adevărat, nu am deloc un personaj feminin. În clipa în care bagi un personaj feminin trebuie să creezi o intrigă, adică să se petreacă ceva între cele două personaje. Din cauza asta am făcut Osînda. Acolo era o chestie ultra gravă, el care se întoarce din închisoare din 1907, are o iubire, ea naşte în biserică şi pînă la urmă moare. El duce crucea lui Isus în spate, o pune pe mormîntul ei şi împuşcat de jandarm se agaţă pe cruce şi se prăbuşeşte cu ea. Sunt lucruri fantastice pentru perioada comunistă, dar ei le lăsau pentru că le plăcea filmul. Şi atunci, treceam. Ăsta e favorul pe care mi l-a făcut regimul. Ei erau satisfăcuţi şi ei îmi dădeau drumul. Ăsta e adevărul.

Rep.: De ce atît de puţin sex în filmele dumneavostră?
S.N.: Aproape deloc. E puţin jenant să... M-am apropiat în Ultima noapte de dragoste, dar am păstrat o decenţă pentru că romanul era unul care descria nu dragostea, ci gelozia, care e altceva. M-am axat pe gelozie, pentru că asta transforma omul. În final, de aia am diferit subiectul de roman, el este executat pentru greşeala pe care a făcut-o. Se împlineşte total, se închide cartea. Nu las lucrurile neterminate. În aproape toate filmele în care am jucat eu mor la sfîrşit.

Rep.: Unii zic c-aţi fost un fel de dandy în tinereţe. Oamenii din generaţia mea nu ştiu care sînt femeile cu care aţi avut relaţii speciale. Una dintre ele este Ioana Pakula.
S.N.: Îmi dau seama că lucrezi pentru un ziar care trebuie să aibă ceva...

Rep.: Nu vă pot obliga să spuneţi nimic, în definitv.
S.N.: Nici nu pot să mai spun ceva, la vîrsta mea. N-am spus o viaţă întreagă, nu spun nici acum. Vreau să explic următorul lucru: am crezut foarte mult în sex la viaţa mea ca să îl mai redau şi în filme.

Rep.: Pe cînd o continuare la Orient Express? ☺
S.N.: La Orient Express am murit. Este superb. Este un film în care mi-am dat drumul complet la nebunia pe care o am în mine. Sunt convins că puţini oameni sunt cei care au înţeles filmul respectiv. Adică, am depăşit puţin măsura. De obicei ştiu măsurile. La filmele istorice mă adresez marii populaţii, tuturor oamenilor, iar cu cît urc mai sus se restrîng. Şi la Orient Express mi-am dat drumul la tot ce aveam în cap. Vedeţi dumeavoastră, în Orient Express eroul principal moare de la început.

Rep.: Care dintre regizorii noului val cinematografic românesc vă plac?
S.N.: Ca să îmi placă un regizor trebuie să facă cel puţin trei filme. Mi-au plăcut multe filme ale noilor regizori, dar vreau să îl văd şi pe al doilea, pe al treilea, şi pe urmă pot să spun. Din generaţia nouă avem băieţi talentaţi, dar nu pot să spun că avem o generaţie... E o generaţie medie.

Rep.: Din regizorii ăştia tineri vedeţi vreunul care să poată aduce la cinematograf cel puţin atîţa oameni cît a adus Orient Express?
S.N.: Oricare dintre ei poate să facă un astfel de film, dar nu îl fac.

Rep.: Aţi văzut Eu cînd vreau să fluier, fluier?
S.N.: Bun film. Ca să îi spun acum ceva regizorului, “Atenţie la culori!”. E un film care a lăsat totul aşa cum este. Am alte pretenţii. Filmez într-o puşcărie, dar culoarea o fac eu. Nu laşi verdele pe pereţi cum ai găsit acolo. La mine verdele nici nu există, decît verdele copacilor.

Rep.: Dar de albastrul din Avatar ce ziceţi?
S.N.: Avatarul e altceva, e o altă tehnică, e un gen nou, care va fi viitorul. Filmele astea pe care le facem noi vor fi o amintire în viitorul apropiat.

Rep.: Mai pictaţi?
S.N.: Nu am mai lucrat în ultima vreme. Am avut vreo patru, cinci ani, în care nu am făcut film şi m-am apucat de pictură. Am făcut lucruri interesante. Dar după cum vezi, nu am nici un tablou în casă. Tablourile le vînd sau le dau prietenilor. Am vîndut bine, să ştii. Cît am fost senator, dispăreau într-o zi.

Rep.: La 75 de ani, Florin Piersic vrea să devină student.
S.N.: Foarte frumos. Dacă mi-ar plăcea ceva, şi eu aş face la fel.

Rep.: Domnu’ Nicolaescu, cum e cu povestea aia cu Matrix? Că am auzit că americanii s-au inspirat dintr-un film de-al dumneavostră.
S.N.: Nu, nici vorbă. Chiar nu am zis aşa ceva. Eu apreciez americanii. Îi consider de departe cei mai buni din lume, pe locul doi ruşii, apoi francezi. Orient Express, spre exemplu, e tratat ca un film franţuzesc din anii ’60. Ăsta era genul de filme franţuzeşti, foarte fine, pline de imaginaţie.

CATERINCĂ
Sergiu Nicolaescu şi pensionarii mercenari

http://www.happyfish.ro/stirile_de_l...arii_mercenari

Click! - Scrisorile lui George Stanca -

Dragă Sergiu Nicolaescu,


Aţi fost printre idolii români ai tinereţilor mele, ca regizor de filme de senzaţie, cât şi ca actor.



Dintr-un punct de vedere, vă asemăn lui Ion Cristoiu, cel care a inventat, re-inventat, presa de senzaţie; un fel de prototabloid, dar niciodată tabloid.

Filmele dumneavoastră erau de aventuri, mă refer la cele de început, de succes. Da, erau din perioada aia cu legionari, liberali, ţărănişti răi; "ai noştri", în filmele dv., erau comuniştii. Asta nu mi-a plăcut mie.

Plus idealizarea aia a figurii comunistului de omenie din faşă, a protocomunistului din '44 - ‘47 şi "fiara" demonizată de legionar sau ţărănist. Dar, ştiu, aşa era comanda, nu făceai ca ei, nu trecea filmul. Punct.

Dubiile, îndoielile se nasc în priviţa persoanei dv., de la Revoluţie încoace. De când aţi fost participant activ, lider decident la Revoluţie; după care, mai mereu senator, om politic apropiat preşedintelui Iliescu; plus autorul unui film destul de corect despre Mareşalul Antonescu, despre execuţia sa, despre Regele Mihai, peliculă născătoare de controverse. Dar un film despre care nu se vorbeşte are viaţă scurtă.

V-a plăcut ca în mai toate filmele să alegeţi femei frumoase, senzuale, superbe, letale, monumentale; lucru ce denotă şi conotă un senzualism deloc disimulat.

Nu vă comentez viaţa particulară, dar mă ghidez după distribuţia feminină din „Poker" spre a susţine aserţiunea că sunteţi un senzual "de profesie".

Căci, cu aceeaşi migală şi aplecare cu care ni i-aţi zămislit pe Lăscărică şi ai lui, aţi construit şi scenele de erotism din „Poker".

Şi, apropo, aţi furnizat naţiunii o replică mai celebră decât imnul naţional; fiindcă ea a apărut la momente fierbinţi - alegerile de preşedinte, sau la fel de ardent în fotbal, prin gura lui Jiji: "Un fleac, i-am ciuruit!".

Ultimele evenimente ce au premers ultimul "Poker", însă, v-au marcat, tarat, căci aţi avut de suferit ceva intervenţii medicale.

Apoi, rămâne acuza aia gravă a lui Doru Mărieş referitoare la Revoluţie: "Unde a apărut Nicolaescu, au fost morţi".

Cu asta va trebui să ne lămuriţi. Căci ar fi mai bine să fiţi de la început un nume cert de stradă şi un bust de bronz, decât întâi să fiţi, apoi să nu fiţi, precum generalul Milea.

George Stanca

Regizorul Sergiu Nicolaescu, internat la Spitalul Floreasca după ce a căzut şi s-a lovit uşor la cap

Regizorul Sergiu Nicolaescu a fost internat, sâmbătă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce a căzut şi s-a lovit la cap, având o rană uşoară la frunte, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, medicul Bogdan Opriţa. Bogdan Opriţa a precizat că în urma căzăturii, maestrul Sergiu Nicolaescu are o rană uşoară la frunte, dar nu şi-a pierdut cunoştinţa. Sergiu Nicolaescu se află în prezent în sala de operaţii, unde medicii îi suturează plaga. El a precizat că Sergiu Nicolaescu va rămâne internat cel puţin 24 de ore.

În luna mai a anului trecut, Sergiu Nicolaescu a fost internat pentru câteva zile în Spitalul Elias din Capitală, din cauza unor probleme digestive.

În luna ianuarie 2008, regizorul Sergiu Nicolaescu a suferit două intervenţii chirurgicale pe creier, din cauza unui hematom la cap, care îi apăruse cu două luni înainte, în urma unei căzături pe scări. La câteva zile de la intervenţiile chirurgicale, regizorul a ajuns din nou spital din cauza unor tulburări de ritm cardiac. La sfârşitul lunii ianuarie 2008, regizorul Sergiu Nicolaescu şi-a revenit.

UPDATE, DUMINICĂ: O comisie pluridisciplinară a evaluat, duminică, starea de sănătate a maestrului Sergiu Nicolaescu, reuşind să-l convingă să mai rămână şi astăzi în spital, a precizat medicul Bogdan Opriţa. "Maestrul a cerut să fie externat duminică, dar medicii au apreciat că ar fi mai bine ca el să rămână încă o zi în spital, chiar dacă lovitura la frunte este uşoară, a spus Opriţa.

UPDATE II, LUNI: Sergiu Nicolaescu (80 de ani) a fost externat astăzi, în jurul orei 13.30, de la Spitalul de Urgenţă Floreasca unde fusese internat în urma unei căzături. Incidentul a avut loc, şi de această dată, pe aceleaşi scări ale casei în care locuieşte, pe care regizorul a mai căzut şi în urmă cu doi ani. Surse din cadrul spitalului spun că regizorul a povestit că s-a accidentat nu din cauză că s-ar fi împiedicat pe scări din neatenţie, ci pentru că ameţise. De asemenea, medicii sunt de părere că Nicolaescu s-ar putea să aibă probleme cardiace şi de aceea a fost ţinut câteva zile în spital. În plus, cadrele medicale se temeau să nu-i apară iar vreun hematom.

Sergiu Nicolaescu, scos din spital pe la morgă

Oana Neacşu (Click!)

Sergiu Nicolaescu a fost externat, ieri la prânz, după ce medicii de la Spitalul Floreasca din Capitală s-au asigurat că regizorul e în afara oricărui pericol. Ca să nu dea ochii cu presa, maestrul a preferat să iasă pe la morgă!

După aproape trei zile de spitalizare, timp în care medicii i-au îngrijit rana de la cap şi i-au făcut diverse investigaţii, Sergiu Nicolaescu a plecat, ieri, acasă. „Maestrul a fost externat la prânz, având o stare generală bună şi o evoluţie favorabilă. Investigaţiile medicale nu au relevat probleme deosebite. Pacientul va trebui să revină peste câteva zile pentru a i se scoate firele", ne-a declarat dr. Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.

Fiind unul dintre cei mai buni regizori români, Nicolaescu şi-a regizat chiar şi ieşirea din spital. Nedorind să dea ochii cu presa, maestrul s-a externat pe la morga spitalului. „A ieşit pe la morgă şi s-a urcat într-o maşină mare, neagră, cu geamuri fumurii", a spus unul dintre bodyguarzii spitalului. Surse din spital ne-au mărturisit că regizorul a ajuns la Urgenţă, sâmbătă, după ce a ameţit, a căzut pe scări şi s-a lovit la cap. Medicii s-au temut ca nu cumva ameţeala să fie o consecinţă a unei suferinţe cardiace, motiv pentru care l-au supus mai multor analize. „În afară de faptul că este foarte slab, maestrul este perfect lucid şi are o musculatură excelentă pentru 80 de ani", au spus aceleaşi surse.

Regizorul Sergiu Nicolaescu a confirmat, pentru ROMPRES, că va realiza o ecranizare a cărţii – documentar “Tragedia navei Independenţa – cea mai mare catastrofă din istoria navigaţiei maritime româneşti”, semnată de jurnalistul şi scriitorul Constantin Cumpănă. Volumul reprezintă debutul jurnalistului amintit şi are la bază o documentare ce a durat ani de zile, precum şi o serie de interviuri cu familiile victimelor şi ale celor care au supravieţuit tragediei maritime de pe apele Mării Marmara, din noiembrie 1979, în care a fost implicată nava românească “Independenţa”. Sergiu Nicolaescu a precizat că filmul va reda povestea navei “Independenţa care s-a scufundat la Istanbul”. Este “un subiect pe care îl aveam de mult timp în minte”, a spus el. “Sunt pregătit, am mai făcut un film cu treaba asta”, a mărturisit Nicolaescu – unul dintre cei mai prolifici regizori români, care va semna şi scenariul viitoarei pelicule. Cât despre distribuţie, Nicolaescu nu a oferit nicun detaliu, deşi autorul cărţii a declarat într-un interviu apărut în cotidianul “Telegraf de Constanţa”: “M-a uimit cât de repede şi clar a simţit subiectul (n.r.- Sergiu Nicolaescu), spunându-mi că deja vede cinci dintre personajele principale”.

C-eşt' copil...?!? :-O
El nu mai e-n stare nici de-un film cu trei pokerişti şi-o matracucă, şi vrea catastrofe navale? :|
Asta-i ca şi cum aş zice eu: "Mi-am pus în cap ca la viitoarele Jocuri Olimpice să câştig maratonul."
(In fiecare zi-i mulţumesc lui Dumnezeu cä m-a înzestrat cu simtul realităţii. Doamne, ai milă de mine şi fă-mi cadou un infarct înainte să mă sergilizez... ăsta - se-ni-lizez...)

scurtmetraj "Răvaşul Misterios", cu Amza Pellea, regia Sergiu Nicolaescu.
(de pe youtube am aflat întâmplător de existenţa lui)

http://www.youtube.com/watch?v=3UViA...next=1&index=1 PARTEA I

http://www.youtube.com/watch?v=iNYv2...next=1&index=2 PARTEA II

http://www.youtube.com/watch?v=YPLXu...next=1&index=3 PARTEA III

Ah, da! Imi amintesc când l-am väzut în premierä, în noaptea de Reveillon '76!
Pe-atunci, mä amuza...

Vizită neaşteptată! Sergiu Nicolaescu - Lucian Bute, întâlnirea campionilor

Sergiu Nicolaescu a fost mereu un împătimit al boxului. De fiecare dată când a vorbit despre sportul cu mănuşi, regizorul a făcut-o în termeni elogioşi. Conform propriilor spuse, Sergiu Nicolaescu a practicat mult timp boxul, chiar fără acordul părinţilor, care se temeau că va avea probleme din cauza loviturilor. Mai mult decât atât, marele artist a interpretat rolul principal al filmului "Ringul", dedicat în întregime luptelor de acest gen. Ştiind aceste lucruri, Lucian Bute s-a gândit că o vizită din partea sa nu ar face altceva decât să-l bucure nespus pe regizor, care se află în refacere după accidentul pe care l-a suferit la cap în propria casă. Campionul mondial în versiunea IBF, de la categoria supermijlocie, i-a făcut lui Nicoleascu un cadou de suflet: o pereche de mănuşi. Actorul i-a răspuns pe măsură oaspetelui său şi i-a dăruit o icoană, care să-i poarte noroc la următoarele meciuri şi care să-l conducă spre unificarea centurilor la toate versiunile.
http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz...or-102243.html

Sergiu Nicolaescu: „În film, i-am ucis copilul lui Mihai Viteazul“ (Revista Historia)

De unde pasiunea pentru filmele istorice?

O am din copilărie, să zic aşa. Patriotismul meu s-a manifestat din iubirea istoriei. O dragoste care a ţinut mulţi ani. Am făcut primul film istoric dintr-o întâmplare. Îmi doream ca primul meu film să fie „Ultima noapte de dragoste“, era subiectul care-mi plăcea. Mai doream să realizez un film după un roman al lui Radu Tudoran, „Întoarcerea fiului risipitor“, dar pe care nu l-am făcut niciodată, din păcate, şi regret acest lucru. Era şi greu de realizat. Este povestea unei fete care începe cu vârsta de 16 ani şi ajunge la 34 de ani. E foarte greu să găseşti o actriţă care să treacă prin toate aceste etape ale vârstei. Sau să găsesc cel puţin două să semene între ele. Povestea se sfârşea în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul unui bombardament în Bucureşti.

Aşa aţi ajuns la „Dacii“?

Înainte de „Dacii“ trebuia să regizez un alt film, „Castelul din Carpaţi“, după Jules Verne. Nici acela n-a mers. Eram în Franţa. „Castelul din Carpaţi“ urma să fie produs de un francez. Scenariul a căpătat o formă, însă lucrurile n-au mers întocmai cum a vrut producătorul Henry Deutschmeister, evreu de origine română. El mi-a creat cariera. Tot ce am realizat, am realizat sub influenţa lui. Sunt un om foarte serios şi, când fac un lucru, îl fac al dracului de bine. Chiar când e imposibil. Nu mă las până nu iese bine. Nu sunt optimist, nici pesimist. Sunt luptător. Plec cu toate gândurile rele, dar înving. Aşa s-a întâmplat şi cu „Dacii“. Am început o documentare extraordinară. Henry Deutschmeister m-a trimis la Roma. Aici m-am uitat pe Columnă pentru a afla povestea războiului daco-roman. Am copiat de acolo costumele, m-am întors la Bucureşti, le-am făcut din in necolorat şi, într-o dimineaţă de ianuarie, am ieşit cu toţii pe câmp să vedem costumele. Până atunci nu le văzusem şi când m-am uitat la cei 12 cascadori îmbrăcaţi în costume, parcă m-a lovit cineva cu lăuca în cap. Eram în faţa unor ţărani mexicani. Pictoriţa s-a uitat la mine şi i-am zis că nu pot să fac filmul aşa. I-am zis să vopsească costumele în culoarea stâncilor, a pietrelor. A fost colosal. Aveam 36 de ani când am făcut „Dacii“. Sunt inginer de profesie şi am intrat în cinematografie dintr-o întâmplare. Niciodată nu mi-am dorit să fac filme.

Dar eraţi pasionat de filme...

Aşa este. Vedeam filme multe, americane în special. Vedeam chiar şi de două-trei ori un film. Când fugeam de acasă, mama ştia unde mă găseşte. Luam o sticlă de lichior, i-o dădeam proiecţionistului şi mă lăsa să stau cât voiam. Aveam un sistem de apreciere a peliculelor. Când mă întreba cineva cum e filmul, îi spuneam că este bun sau prost în funcţie de câte zile mă gândeam la el. Dacă m-am gândit trei zile, atunci e un film bun. Asta se întâmpla când nu ştiam să citesc. Mă aşezam lângă un domn sau o doamnă pe care îi simţeam eu că nu mă refuză. Îi rugam să-mi citească subtitrarea.

Ce film v-a rămas în minte din acea perioadă?

Multe-multe... „Pe aripile vântului“ este unul dintre filmele cele mai iubite de mine, pentru că avea de toate. Este o capodoperă.

Câte zile v-aţi gândit la el?

Vreo patru-cinci zile. Şi mi-a rămas în minte.

Să revenim la primul Dvs. film istoric...

Pentru „Dacii“ am avut la dispoziţie 2.000 de oameni în prima zi de filmare. M-am descurcat.

Astăzi aţi mai putea face un astfel de film?

Nu. Ar costa foarte mult. Cinematografia românească nu mai e capabilă să facă aşa ceva. Chiar dacă aş avea banii, tot ar fi mult prea greu. În 1968 am coregizat „Lupta pentru Roma“, cu mari actori: Laurence Harvey şi Orson Welles. Nu-mi venea să cred când i-am cunoscut. Eram un puşti. E adevărat că aveam 38 de ani, dar păream de 28. Am avut tupeu în meseria asta. M-am apucat să fac ce era mai greu.

Cât de dificil este să faci un film istoric?

În primul rând, cere o documentare serioasă. Prima condiţie a fost respectul pentru istorie. Sigur că am făcut şi modificări, pentru că filmu-i film. De exemplu, Mihai Viteazul avea o nevastă şi un fiu, care l-au trădat. Atunci eu l-am pus pe copil să moară, iar ea dispare în clipa când Mihai Viteazul reuşeşte să înfăptuiască Unirea.

Mulţi spectatori ai producţiilor Dvs. au învăţat puţină istorie uitându-se la ele...

Pentru ei am făcut filme istorice. N-am făcut filme istorice de dragul acestui gen sau de dragul meu. Sau al istoriei. Făceam filme pentru spectatori, prin care îi readuceam la dragostea de ţară, la patriotism.

N-aţi simţit vreodată că i-aţi trădat sau că aţi deformat realitatea?

Numai snobii au zis vreodată ceva. Spectatorii filmelor mele au învăţat istorie. Cred că prin cele opt filme istorice pe care
le-am făcut, a câte două serii fiecare, sunt regizorul cu cele mai multe filme istorice din lume.

Cum a fost cu „Mihai Viteazul“, un film cu o desfăşurare imensă de forţe în perioada când a fost făcut, la începutul anilor ’70?

Când m-am hotărât să fac „Mihai Viteazul“, americanii au auzit de acest lucru. Îmi aduc aminte că a fost o luptă grea, dusă de Titus Popovici şi de mine, pentru a realiza acest film.
După succesul internaţional al filmului „Dacii“, firma americană Columbia a confirmat dorinţa de a produce filmul, alături de noi. Îmi dădeau nişte actori fabuloşi: Orson Welles – împăratul Rudolf, Laurence Harvey – sultanul turc, Elisabeth Taylor şi Richard Burton – cuplul Bathory, iar Kirk Douglas şi Charlton Heston concurau pentru rolul lui Mihai Viteazul. În plus, americanii ofereau 4 milioane de dolari pentru producţia filmului. Cu aceşti bani filmul ar fi fost de patru ori mai bogat. Eram constrâns de timp. În ultima zi, m-am dus la Comitetul Central, la Niculescu-Mizil, care era secretar, am rămas în birou, iar el s-a dus la Ceauşescu să obţină aprobare. Mi-a zis că e în regulă. Trebuia să zbor cu avionul în ziua aceea. După ce am primit aprobarea, m-am urcat în avion. Avionul a plecat. Pe pistă, în timp ce se ridica de la sol, a apărut o maşină. Cineva a urcat în avion şi mi-a spus să cobor. Am fost dus la Comitetul Central şi acelaşi Niculescu-Mizil mi-a spus că nu se mai aprobă. Totul s-a spulberat când Ceauşescu a hotărât să fie făcut numai cu actori români. Despre această întâmplare, Titus Popovici mi-a povestit că Mircea Albulescu ar fi făcut o scrisoare să nu se facă filmul cu actori americani. În realitate, se pare că a fost însuşi Titus Popovici, pentru că s-a mai repetat povestea. El bănuia că în momentul în care americanii iscălesc contractul urmau să facă modificări şi aruncau în aer subiectul pe care el îl scrisese. Pentru rolul lui Mihai Viteazul au existat nu mai puţin de 128 de variante, iar filmările au avut loc şi în Cehoslovacia şi Turcia. Am plătit din bani personali deplasarea la Istanbul a unei echipe de 32 de oameni şi patru cai. Fără ezitare pot spune că a fost cel mai greu film din cariera mea, dar a meritat. Acest film a fost cel mai greu „pariu“ al meu. Am avut nenumărate cenzurări.

Cum aţi reuşit să faceţi aceste filme în perioada comunistă?

Recunosc că regimul comunist mi-a dat nişte condiţii uluitoare. Am avut 2.000-3.000 de oameni la „Dacii“, 5.000 de oameni la „Mihai Viteazul“, mii de figuranţi la „Lupta pentru Roma“. Întotdeauna am avut preţul cel mai mic. La noi, era pe vremea aceea cel mai ieftin film din Europa. De-atunci începuseră să vină străinii la noi. N-am scăpat nici eu de cenzură. Dar tăceam din gură. La filmare mă mai scăpa. Am avut oameni de la Securitate care mergeau cu mine, tocmai pentru că ştiau că sunt slobod la gură. Dar niciodată nu m-am plâns că vor să-mi schimbe filmul. Am acceptat sau n-am acceptat. La „Mihai Viteazul“, seria a doua mi-a fost oprită de cenzorul Dumitru Popescu.
http://www.historia.ro/exclusiv_web/...eazul%E2%80%9C

Bai, asta a luat-o razna de-a dreptul!
Pisa-m-as pe piaristii astia care ii publica tampeniile! X(
De fapt sa ma pis pe piaristi in general - jurnalisti ratati. Care jurnalisti sunt scriitori ratati. Care scriitori sunt vai de mama lor in Romania. Care Romania... Stop! O sa-mi iau muie de la 'patrioti'. =))

pashpix,
cu tot respectul, dar avem si noi o singura viata, ce naiba!
am vrea sa o traim fara sa aflam ce basini a mai tras sergiu nicolaescu.

pov lu' m. viteazu a mai fost, ce s teti papagali?

Sergiu Nicolaescu: "Eu sunt un luptător, un deschizător de drumuri"

Cultura românească se află, din 1989, într-o criză gravă din care nu şi-a revenit nici până astăzi, iar aceasta nu are nicio legătură cu actuala criză economică, declară într-un interviu acordat AGERPRES regizorul, actorul şi politicianul Sergiu Nicolaescu.

AGERPRES: Ne aflăm în plină criză - financiară, economică. Putem vorbi despre o criză a culturii, în speţă a cinematografiei? Cum percepe lumea actorilor, a regizorilor, criza economică?

Sergiu Nicolaescu: Eu pot să spun că după 1989 am intrat într-o criză puternică, gravă a culturii româneşti, care nu şi-a revenit nici până astăzi. Nu există nicio legătură între criza culturii şi criza economică. Trebuie să precizez că cinematografia, care a avut o dezvoltare normală în regimul trecut, începând cu 1991-1992, a început şi ea să intre într-o criză care, la un moment dat, prin anii 2000, a devenit şi o criză economică. În cinematografie lucrurile sunt mai simple, astăzi. Să le judecăm. În primul rând, este succesul de public care, la noi, a dispărut complet, total. Poţi să mai vorbeşti de un film care a făcut 26.000 de spectatori că e record într-un an când eu obţineam cu un film de-al meu minimum şase milioane într-un an? Deci, vă daţi seama, criza este foarte gravă. Un alt motiv este şi numărul de cinematografe. De la peste 800 de cinematografe, astăzi mai sunt doar puţin peste 30 de cinematografe. Mai puţine săli decât reşedinţe de judeţe. În aceste condiţii, numărul de spectatori s-a redus şi el imens. Ce s-a întâmplat cu aceste cinematografe? Termenul pe care o să-l spun este puţin cam dur. Au fost prăduite - s-au făcut săli de joc, restaurante, discoteci. În primul rând, au fost închiriate şi în al doilea rând, nu ştiu ce s-a întâmplat mai departe, au fost probabil vândute. Deci, având asemenea oameni şi având o conducere a cinematografiei inconstantă în perioada respectivă, din patru în patru ani schimbându-se şi directorii Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi ai ministerului şi aşa mai departe - aici vreau să fac o paranteză - e o înţelegere greşită a democraţiei, o democraţie nu are voie să dureze doar patru ani, cât durează un parlament care a câştigat alegerile. Nu. Ea trebuie să fie o instituţie de stat bugetară, care să meargă înainte. Cinematografia face parte dintre acele instituţii care nu ar trebui să simtă influenţa politică.
Eu îmi aduc aminte că am lucrat ani de zile, cel puţin 30 de ani am lucrat în Franţa, Germania, Italia. Niciodată, acolo, nu am simţit o influenţă politică. Niciodată nu mi-a spus cineva 'Acum e regimul X sau Y', 'Acum s-a schimbat guvernul', sau 'S-a schimbat ministrul'. Nimeni, niciodată, timp de 30 de ani. Am intrat într-o prăbuşire totală, acesta este adevărul. Se reflectă schimbările datorită politicii, datorită alegerilor, care sunt democrate, fără doar şi poate, am luptat pentru treaba asta şi am reuşit să facem o ţară europeană, democrată, dar nimic nu am reuşit pe plan intern. În toate domeniile ne-am prăbuşit. Unii mi-ar imputa că sunt pesimist. Nu sunt pesimist. Eu sunt un luptător şi atrag atenţia asupra gravităţii şi a viitorului, şi a ce ne aşteaptă în viitor pentru că moartea cinematografiei înseamnă moartea unei culturi. Sigur că acest lucru a coincis cu o extrem de gravă defecţiune care a avut loc în cinematografia română. S-a ajuns, în prezent, să avem 20.000-30.000 de spectatori pe an în loc de 13 milioane de spectatori. Este o scădere fantastică, fabuloasă, mai gravă decât economia naţională. Indiferent cine a condus cinematografia a fost un dezastru şi an de an a mers mai rău. În momentul de faţă am ajuns să ne lăudăm cu nişte filme minimale care vor duce, prin evoluţia pe care au luat-o, la filmul mut.

AGERPRES: În filmele dumneavoastră aţi lucrat cu o pleiadă de mari actori, adevăraţi maeştri ai scenei şi ecranului. Credeţi că noua generaţie de actori se poate ridica la nivelul generaţiei de actori din care faceţi parte? Credeţi în conflictul dintre generaţii?

Sergiu Nicolaescu: Un conflict între generaţii este o falsă problemă. Niciodată nu a existat un conflict între generaţii în cinematografie. Nu a existat, pentru că, îmi aduc aminte de începuturile meseriei mele, vorbeam cu respect, aveam respect pentru cei care erau mai în vârstă de cât mine, care erau o generaţie înaintea mea, le respectam eforturile, greutăţile pe care le au şi încercam să îmbunătăţesc atât situaţia noastră, cât şi cea din viitor, pentru că nu poţi să trăieşti numai pe prezent. Trebuie să vezi cine sunt cei din trecut. Ce au reuşit să facă, ce au făcut bun şi ce au făcut mai puţin bun, să te întorci la prezent, la generaţia ta, să vezi dacă lucrurile merg bine şi, pe urmă, să te gândeşti şi la generaţia următoare, cea de schimb. Toate lucrurile acestea trebuie să fie în fiecare creator, om de creaţie, sau fiecare cineast - fiindcă cinematografia este şi o artă tehnică în acelaşi timp, o industrie tehnică, formată atât din tehnicieni cât şi din creator, fără doar şi poate.

AGERPRES: Ce se poate face pentru revigorarea cinematografiei româneşti?

Sergiu Nicolaescu: În momentul de faţă lucrez la o lege nouă, pentru că sunt în Parlament şi de mine depinde aceasta. Pot să spun că am parte numai de piedici. Dacă vreodată m-aş fi gândit că aş putea avea atâtea piedici, m-aş fi ferit. Aş fi făcut orice altceva. Rămâneam în Occident. Eu vrea să spun că în perioada comunistă, când am ieşit prima dată peste graniţă, în 1963, a fost la festivalul de la Cannes cu filmul "Memoria trandafirului", o peliculă de opt minute. Filmul a fost cumpărat, în final, de Columbia Film cu 20.000 de dolari, în timp ce filmul "Tudor Vladimirescu" se vânduse cu 3.000 de dolari. Pentru acest film am fost chemat acolo. Dacă aş mai avea vârsta de atunci, aş uita că am fost român. Asta trebuie scris ca să ajungă şi la spectatorii pe care-i iubesc, pentru care am făcut filme, dar şi la aşa-zişii duşmani ai mei. Duşman este oricine îmi pune greutăţi în încercarea mea de a reface cinematografia pe o fundaţie serioasă şi de viitor. Pot spune acum că, datorită unor şefi ai CNC-ului, s-a prăbuşit orice intenţie bună. Avem în cadrul CNC-ului cea mai stupidă lege din România. Asta deşi ei aveau avantajul că eu, în Parlamentul României din 1990, reprezentam totuşi cinematografia. E adevărat că m-am ocupat, în acea perioadă, de politica externă, am fost preşedinte la apărare, dar acum, de un an şi jumătate, sunt preşedintele Comisiei de cultură. Nu am putut face absolut nimic. Am numai proiecte, mii de pagini scrise şi nu am reuşit cu nimic să organizez sau să influenţez legea existentă. Eu sunt un luptător, un deschizător de drumuri, dar dacă am ajuns la vârsta la care am ajuns şi am început să simt oboseala, acest lucru se întâmplă fiindcă în jurul meu este un dezastru. Fostul ministru al culturii Teodor Paleologu este ministrul cu care nu am comunicat sub nicio formă şi care a încurajat lupta între generaţii pentru a-şi justifica el lipsa de eficienţă şi de activitate profesională.

AGERPRES: Sunteţi cel mai prolific regizor român, cu creaţii deosebite mai ales în filmul istoric. Aţi îmbinat filmul cu cascadoria, aţi făcut chiar şcoală în acest domeniu şi aţi putea da oricând sfaturi, chiar lecţii. Vi le-a cerut vreun tânăr regizor?

Sergiu Nicolaescu: Eu nu am făcut o pregătire şcolastică privind cinematografia. Eram inginer, am intrat foarte de tânăr în cinematografie, la 24 de ani, ca inginer, veneam de la IOR, mi-a plăcut această nouă lume. Eu am pornit, de fapt, pe un alt gen, filme de artă, scurtmetraje fără dialoguri la studiourile ''Sahia'', unul dintre ele a ajuns chiar şi la Cannes, şi după aceea, timp de 10 ani, am văzut la Paris filmul, în perioada Crăciunului. Cu tinerii am avut mână bună. Dar am şi nişte metode speciale. De pildă, pe copii când îi aleg îi pun să joace fotbal. Jucând fotbal îmi arată caracterul lor adevărat. La actori eu văd comportamentul, viaţa de toate zilele şi îi iau pentru roluri potrivite pentru fiecare în parte. Eu nu le mai cer să participe la probe. Nu contează că sunt profesionişti sau nu, cu oricare am aceeaşi metodă.
Sunt primul care a făcut şcoală de cascadori în România, pentru că am făcut filme mari istorice, mondiale. Am făcut "Dacii", "Lupta pentru Roma" cu Orson Welles şi cu Laurence Harvey. Nimeni, niciodată, nu m-a întrebat ceva despre cascadorie. Nici nu cunosc, de fapt, tineri care să vină să zică 'vin să lucrez la dumneavoastră'. Vorbesc aici de ultima perioadă, de după 1989. Nu a existat niciunul care să vină să vrea să stea lângă mine să fure nişte meserie. Ceea ce am eu şi mă deosebeşte de colegii mei sunt energia şi modul de lucru. Probabil că nu sunt întotdeauna bune de exemplu, dar rezultatele sigur sunt bune. Sunt destul de dur cu echipa de filmat şi este greu să lucrezi cu mine. Eu ştiu treaba asta, dar cine vrea, lucrează.

AGERPRES: Filmele româneşti au fost bine primite în ultima perioadă la festivalurile internaţionale, fiind premiaţi tineri actori, tineri regizori. Cum comentaţi acest aspect?

Sergiu Nicolaescu: E foarte bine că de ceva timp se fac filme care ajung să câştige şi premii. M-am mândrit atunci când s-a câştigat la Cannes, m-am bucurat şi mi-am adus aminte de tinereţe când Ion Popescu Gopo a câştigat şi el Palm d'Or la scurt metraj. M-am bucurat că şi Cristian Mungiu a câştigat la lungmetraj. Mă bucură când se realizează orice film bun.

AGERPRES: Printre proiectele dumneavoastră cinematografice se numără ''Candele de zăpadă'', după un scenariu de Corneliu Vadim Tudor şi ''Trenul morţii''. În ce stadiu se află? Care va fi primul pe care îl vom vedea pe ecrane şi când?

Sergiu Nicolaescu: Până la sfârşitul anului sper să fac "Candele de zăpadă". Momentan se pare că "Trenul morţii" nu se mai poate face, pentru că nu mai avem armată. Deci, o armată care să-mi dea 500 de oameni nu mai există. Nu mai există nici tancuri de epocă, nu mai sunt costume la Buftea. Mii de costume pe care eu le-am făcut nu mai există. E o categorie de filme care a adus bani mulţi României şi pe care astăzi nu le mai putem face. Suntem la fel ca Bulgaria sau Ungaria. Nu o spun cu dispreţ, o spun cu acelaşi respect cu care ei îmi spuneau, la vremea respectivă, că apreciau filmele mele. Şi filmele mele au avut succes la ei şi nu numai la ei. Filmele acelea aduceau cei mai mulţi spectatori, peste un miliard de spectatori plecând din Asia şi până în Cuba.

Pardon...? :|
Scuzati...? :-O
Bonne nuit! O:-)

...Asta-mi aminteste de altä gafä a täntäläului autodidact.
Odatä, când pregätea "Pentru Patrie", a avut o întâlnire cu scriitorii. Si zice:
"Ce mä enerveazä ästia, cä nu mä lasä sä-l arät pe Brätianu în film! Si le-am zis clar cä acum tocmai fac filmul ästa cu 1907 ("Osînda" - n.Pb.), în care arät cum a dat el ordin sä se tragä în tärani!"
La care Zigu Ornea, amuzat de incultura istoricä a trogloditului, zice:
"Päi stati putin, cä äla nu era acelasi Brätianu de la 1877, era fiul lui!"
Da' agramatu', de colo:
"Stiti pozitiv aceasta?" :-?

Senzational! =))

PS
Dar vezi ca nu te iert ca te-ai luat de mama. ;)

M-am luat de tine, nu de ea.
"Mä-ta" era o locutiune.