hai măi nu fiţi răi, că conu' Serj a făcut filme bune, pe măsura filmelor americane. zău dacă nu. şi pe tipicul lor. singurele minusuri e că filmele alea din care s-a inspirat, din care şi-a tras "vâna", seva creatoare, sunt cam de prin pa'zeci - pa'zeci şi ceva.
a, şi mai au un defect major: că joacă el rolul principal. de asta mi-a plâcut Dacii ...

De ce, cä-l decapiteazä?

Apropo, "Dillinger", de John Milius, din care-a copiat cadru cu cadru secventa regäsitä apoi în "Un comisar acuzä" (cu rostogolirea pe scara hotelului) era doar cu un an mai bätrân. L-a väzut afarä - si hat, i-a si bägat mâna-n buzunar!

exactamente! vă daţi seama ce ieşea dacă juca el tot filmul? îl terminau romanii pe Decebal la Tapae!

Asta e articolul care m-a facut sa deschid topicul asta acum niste ani, a fost cam primul articol fatis impotriva Maestrului facator de capodopere .... se intampla in '99:









autor Gabriela Hurezean.

mi-am adus aminte de nume fotografului, Stefan Ionita, supranumit si "Fane Jeg". :)
era pe la Flacara...
mai era un fotograf celebru, Paul Agarici...

I-am cunoscut foarte bine pe amândoi! :)
Paul Agarici mi-a fost profesor de artä fotograficä, la Cineclubul Ecran Util, în 1976-77 (tot acolo unde învätasem regie cu Lucian Bratu, în anul anterior). Era un profesor bun, am învätat lucruri esentiale de la el; în plus, un om de mare bun-simt, si foarte sensibil. Si cu fixisme: se supära dacä-i spuneam altfel decât "domnule profesor".
Cu Fane am fost coleg la "Expres Magazin", în 1992-93. Nu era doar neîngrijit, ci si foarte mârlan - dar eu stiam cum sä-l iau, mai dezamorsam tensiunile, ne întelegeam bine. N-am sä uit vernisajul primei lui expozitii de fotografie: Fane, ras, tuns, frezat, la patru ace, în costum fin gri... Dacä nu mä însel, cu ocazia aia si-a schimbat stilul.

Luati cu paine:

SERGIU NICOLAESCU: "Am vrut să-l omor pe Ceauşescu cu o grenadă!"

http://www.youtube.com/watch?v=JAaKR...eature=related

no shiit!

Auleo! :|

Multumim, Civico - e incredibil! :-O

Am mai väzut eu mitomani, da' Serj aspirä la titlul de campion european!

Am râs cu lacrimi la faza asta. Ca regizor nu mi-a plăcut niciodată, dar îl respectam ca om...de la un timp începe să se diminueze şi respectul ăla. L-am văzut din greşeală la Bitman cum se bătea cu pumni în piept că Mihai Viteazul e prin nu ştiu ce topuri pe imdb.:-&

Bai, mie mi-e mila de el deja...
Genial!!! =))

bancul e nasol. e trist de xenofob. si cred ca n-are ce cauta pe forum, lasad la o parte faptul ca Pit imi este un distins prieten. eu l-as modera.

Nu văd problema în a fi xenofob. Mai ales când e vorba de ciori...ăsta...ţigani...la dracu...rromi.

Care banc, Floydule...? De unde...? :|

Thanks again, Civica gurl! :x

Doamne, penibil poate sä fie... Nici mäcar nu stie sä mintä credibil...

Totusi, ai gresit clipul: nu räspunde la întrebarea mea - despre care banc e vorba mai sus?

Dupa revolutie, cu aparitia filmele care nu rulasera la noi, am inceput sa vad o gramada de faze furate de Sergiu de prin filme straine. Dintr-un film cu James Cagney in rol de gangster care avea grija de o gasca de copii orfani a luat Sergiu ideea din Duelul. Alta faza furata cu nerusinare e una din "Patton", in care personajul principal dirijeaza niste blindate la o intersectie de drumuri - preluata fara schimbare aproape in Noi cei din linia intai. Mai era scena dintr-un film cu Clint Eastwood la frizerie, cand se intoarce cu scaunul si-l impusca pe un tip pe sub cearceaf, inserata intr-un film cu comisarul moldovan parca. Muzica lui Morricone pusa in Capcana mercenarilor si mai erau cateva, nu-mi mai aduc amite. Cine stie cate mai sunt. :)

Cu toate astea mi-au placut ecranizarile lui Sergiu, le consider bine realizate: Osanda, Atunci i-am condamnat pe toti la moarte si Ciuleandra.

"Ciuleandra" e complet ratat (e deja un film, postum, Sergiu murind profesional cam prin 1977), dar "Osânda" si "Atunci i-am condamnat pe toti la moarte" erau bune, într-adevär.

Rideti voi rideti, dar Serj ramine singurul regizor roman plagiat de Wachowski bros...>:)

Mda, viata insasi e un plagiat.

si pe astea le-ai pus la imperfect :))

Nu e semnificativ... Erau, sunt - ok... M-am referit la momentul realizärii, nu neapärat la perenitate.

Vadim în România Mare despre scandalul cu Sergiu Nicolaescu:

* Acelora care ne întreabă de ce nu-i replicăm lui Sergiu Nicolaescu pentru elucubraţiile slobozite într-o fiţuică obscură, le răspundem pe puncte: 1) Regizorul respectiv are 80 de ani; 2) El a suportat două operaţii pe creier; 3) Noi încă mai credem că mizeriile alea n-au fost debitate de Sergiu Nicolaescu, ci de Sergiu Băhăian. Şi încă ceva, pentru inculta Simona Odorhean, de la foaia "Cancan" (apuca-ne-ar de Christi Ciocan): văduva lui Octavian Goga nu se numea Ventura (?!), ci Veturia! *

http://www.youtube.com/watch?v=xkwFfKumKx0

Sergiu Nicolaescu, interviu pentru revista Poliţiei Române

http://www.politiacapitalei.ro/Revis...rie%202010.pdf

Interviul integral în cadrul revistei, numărul din ianuarie 2010

Alimanisteanu, huh??? =))

Reînvierea din morţi a Comisarului Moldovan (Editorial / Florin Condurăţeanu)

Mai întoarce Doamne roata/ Să-mi mai văd o dată soarta/ Să-mi văd anii tinereţii/ Să-mi văd strălucirea vieţii/ Doamne, vai ce repede au trecut!"

Superb şi adânc sună cântecul excelentei Maria Dragomiroiu, care te pune pe gânduri, îţi reîntoarce nostalgii şi te face să retrăieşti cu sufletul şi mintea de acum clipe ale tinereţii năvalnice. În emisiunea mea de la Antena 2 i-am invitat pe cei aduşi în talk-show, personalităţi de calibru, să gândească în ce moment al vieţii ar dori să oprească roţile destinului şi să tragă într-o "parcare" a sorţii lor pentru a se bucura de clipele acelea minunate. Răspunsuri fermecătoare şi adesea neaşteptate.

De exemplu: Sergiu Nicolaescu îşi amintea imaginea mamei, olteancă aprigă şi româncă până la ultima moleculă, luptătoare ca şi cercetaş pe frontul de pe Jiu, care în timp ce-l alăpta la sân îi cânta cântece patriotice. Îşi mai amintea Sergiu Nicolaescu cum a moştenit de la mama lui iubirea pentru senzaţionala eroină Ecaterina Teodoriu, care locuise în gazdă în casa familiei lui şi apoi luptase cu mama lui în prima linie pentru România. Îşi mai amintea Sergiu Nicolaescu cum s-a luptat pentru a reînvia personajul comisarului după moartea lui Moldovan în "Cu mâinile curate" la cererea poruncitoare a publicului, care-l îndrăgise pe comisarul creat de Nicolaescu. Scriitorul Titus Popovici nu voia să-l readucă în serial şi, până la urmă, Sergiu l-a reinventat în pielea comisarului Miclovan.

Zbârci!
Täntäläu' o-ncurcatärä comisarii! :))

lasa bah ca si italienii l-au copiat pe Miclodovan . doar l-au creat pe Cattani ! :))) care a murit asemanator cu Moloclovan ! este ca am dreptate? (Gluma, doh!)




PS: Vrem, nu vrem tot Serj este subiectul celui mai de succes topic de pe forumu cinemagia :)

Nope.
I.M.M. l-a bätut pe departe.
(Cum era si firesc!)

"Titel, Horia, Claudiu şi Marcel sunt prieteni buni încă din copilarie, când chiuleau de la şcoală ca să joace poker. Ajunşi la maturitate, cei patru ocupa poziţii importante în societate: Claudiu este un senator de prim rang, Horia - chirurg plastic de succes, Titel - un mafiot influent, iar Marcel - arhitect milionar în SUA. Cu toate că drumurile lor s-au separat demult, ei se reunesc ocazional pentru o partidă de poker. Ultimul joc, pentru care Marcel este aşteptat să vină direct din State, va scoate la iveală afacerile murdare ale celor patru. Titel şi Claudiu încep să se şantajeze şi să se ameninţe din cauza unor conflicte de interese. Horia încearcă să îi impace şi să gaseasca o soluţie de mijloc, numai pentru ca la final cei trei să fie traşi pe sfoară de Marcel"

(prezentarea filmului Poker)

http://ro.mediapropictures.com/filme...-poker-5475506

E dupa o piesa de teatru nu-i asa? am ascultat piesa de teatru de la radio.

Da, de Adrian Lustig. Se joacä la Teatrul de Comedie.

Sergiu Nicolaescu îi dă sfaturi lui Bute: «Să nu accepte bătaia din prima» (Libertatea)

Cu prilejul confruntării dintre Lucian Bute şi Edison Miranda de pe 17 aprilie, Sergiu Nicolaescu (79 de ani), cel mai apreciat regizor român, şi, totodată, un fost practicant al “nobilei arte”, şi-a permis să-i dea câteva sfaturi pugilistului gălăţean. Mai mult, maestrul i-a recomandat lui Bute să vizioneze pelicula “Ringul”, pentru a acumula energie pozitivă înainte de meciul cu sud-americanul. Lucian Bute, campionul mondial al versiunii IBF, va lupta pe 17 aprilie împotriva columbianului Edison Miranda, prilej pentru maestrul Sergiu Nicolaescu, un împătimit al boxului, să-i dea câteva sfaturi gălăţeanului: “Dacă îşi va da seama că Miranda este un boxer «bătăuş », Lucian ar trebui să aplice o tactică de tatonare. Să-l ţină la distanţă şi să nu accepte bătaia din prima. Să nu atace în primele trei reprize, pentru că ar putea risca foarte mult”.

Şi maestrul a practicat acest sport

Sergiu Nicolaescu ştie şi când ar trebui să declanşeze Bute atacul împotriva lui Miranda: “Abia după ce se consumă primele runde trebuie să dea drumul la pumni. Lucian are o tehnică excelentă şi un pumn puternic. Îl pot compara cu orice pugilist de renume din lume. Aş merge cu mare plăcere la un meci de-al lui Bute, dar doar dacă l-ar disputa în România”, ne-a declarat Nicolaescu, care, în adolescenţă, a practicat boxul: “Părinţii nu mă lăsau. Ziceau că pumnii îmi strică faţa. Mă duceam însă pe ascuns. Asta până când tatăl meu m-a văzut într-o sală unde se organizau meciuri, la cinematograful Capitol din Bucureşti. Mi-a tras o bătaie şi aşa am renunţat la boxul profesionist”.

Îi recomandă filmul «Ringul»

Ca modalitate de relaxare, înainte de meciul cu Miranda, Nicolaescu îi recomandă lui Lucian să vizioneze “Ringul”, filmul regizat chiar de maestru în 1983: “E un film despre oameni puternici, despre luptători. Cred că l-ar ajuta pe Lucian”. Pentru filmul “Ringul”, în care a jucat rolul principal, Nicolaescu s-a antrenat 10 ore pe zi cu un campion european şi nu a avut dublură.

Sergiu Nicolaescu: "Becali e comic!" (Gazeta Sporturilor)

Sergiu Nicolaescu e mîndru că replica lui celebră de acum 38 de ani, "Un fleac, m-au ciuruit!", a făcut deliciul "Derby-ului de România", Dinamo - Steaua 2-0. "Gigi Becali şi Cristi Borcea sînt nişte figuri. M-au amuzat teribil cum s-au tachinat folosindu-se de replica mea din finalul filmului <Cu mîinile curate>. Mă bucur că oamenii îşi mai amintesc de ele, chiar dacă nu întotdeauna sînt folosite prea inspirat", a dezvăluit marele regizor şi actor Sergiu Nicolaescu, care va împlini 80 de ani pe 13 aprilie.

Film de comedie cu Gigi

El vede în patronul Stelei o muză perfectă: "Pînă la urmă nu-l iert pe Gigi Becali şi o să fac un film despre el, fiindcă exprimă perfect genul omului de condiţia lui. E comic rău. Voi analiza mai atent ideea după premiera comediei politice <Poker>, de pe 9 aprilie".

=))

Mai era unu pe aici care vroia să facă film cu viaţa lui Guţă.

Nicolaescu face un film după scenariul lui Vadim

"Nu mă las", spune pentru "Gândul" Sergiu Nicolaescu. Regizorul începe într-o lună şi jumătate filmările la noul său proiect "Candele de zăpadă", după un scenariu semnat Corneliu Vadim Tudor. Un proiect care a stat ceva în sertarul lui Nicolaescu, având în vedere că scenariul a câştigat concursul Centrului Naţional al Cinematografiei în 2004.

Până la filmările din mai însă, Sergiu Nicolaescu revine pe ecrane cu o nouă producţie: "Poker", a cărei premieră va fi pe 9 aprilie. "Nu eram decis să fac comedie, dar mi-am suprins producătorii, aşa cum s-a întâmplat şi cu «Nea Marin Miliardar»", spune regizorul. De altfel, filmul, un clasic al genului, este cea mai vizionată producţie românească din toate timpurile, potrivit unui studiu realizat de Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România. Aşa că Nicolaescu a mai abordat această cheie, odată cu începerea în toamna trecută a filmărilor la "Poker". O adaptare a piesei de teatru cu acelaşi nume, care se joacă de ani buni la Teatrul de Comedie din Bucureşti. "Este cu totul altceva, spune Valentin Teodosiu, unul dintre interpreţii rolurilor principale, pentru că în primul rând textul este diferit, ceea ce mă şi încurca la teatru uneori [...]. În mare este asemănător pentru ca rolul este acelaşi, dar mijloacele sunt altele. La teatru jucăm să ne înţeleagă şi cel din ultimul rând, că de aia dă banii, ca să ne audă. Aici suferinţa se joacă altfel decât la teatru: şi râsul, şi toate stările se reduc foarte mult."

Sergiu Nicolaescu: „Ceauşescu voia să înăbuşe Revoluţia cu «Mircea»!“

Sergiu Nicolaescu (80 de ani) e sigur că dictatorul Nicolae Ceauşescu a vrut să liniştească poporul agitat cu un film de cinema despre un voievod bătrân. Regizorul povesteşte că, în anul Revoluţiei, a refuzat să se întoarcă în România din cauza cenzurii. El a stat şase luni în RFG, dar neagă vreo legătură cu serviciile secrete, pe motiv că are o fire „mai liberă". Sergiu Nicolaescu vorbeşte despre Revoluţie ca despre un film de acţiune, mai exact - „acţiunea mea din decembrie".

Într-un interviu în două părţi, regizorul spune destul de multe. După trei ore de confesiuni, undeva în beciul vilei sale, amenajat ca birou de lucru, regizorul oftează - „Hai, că vă spun prea multe" -, şi nu ne mai spune nimic. Până atunci, însă, Sergiu Nicolaescu şi-a amintit că el l-a făcut mare pe Ion Iliescu în acel decembrie, că l-a învăţat cum să nu mai spună „tovarăşi" în public, salvându-i cariera politică, dacă nu şi viaţa, că l-a ales fiindcă, spre deosebire „de idioţii de prin Televiziune", avea „ceva în privire". Şi-a amintit că Nicolae Ceauşescu a dat drumul filmului „Mircea" chiar pe 22 decembrie. Aşa credea el că va distrage atenţia mulţimii - presupune regizorul. Şi-a amintit că Revoluţia a fost bine controlată de „agenturili" străine şi că Ion Iliescu şi Nicolae Militaru se agreau de ceva vreme, destul de conspirativ.

„Adevărul": Domnule Nicolaescu, care vă este cel mai drag dintre toate filmele pe care le-aţi făcut?

Sergiu Nicolaescu: Mie dragi îmi sunt două: „Osânda" şi „Ultima noapte". Gustul meu nu e de film istoric, nici de aventuri. Prefer filmele mai de artă. Dar, fără doar sau poate, „Mihai Viteazul" e cel mai bun film al meu.

Aţi avut concurenţă între voievozi. Aţi făcut şi „Mircea"...

Da, am făcut şi „Mircea", unde, în rolul principal, am jucat chiar eu. „Mihai Viteazul" e mai dramatic, dar „Mircea" e mai important, e foarte important, fiindcă e făcut în 1989. Pe 5 iunie trebuia să am premiera, filmam în Germania Federală şi primesc un telefon: „Tovarăşe Sergiu, trebuie să veniţi, fiindcă poimâine vă duceţi la tovarăşii...". Zic: „Păi, vin oricum, că am premieră". Zice: „Nu se ţine premiera". „Nu se ţine premiera?! Atunci faceţi cu filmul ce vreţi, că eu nu mai vin! Dacă încearcă să schimbe ceva cu filmul ăsta, eu nu sunt de acord!". Atunci a fost deşteaptă Suzana Gâdea, de la Cultură, că m-a sunat: „Sergiu, te rog să vii, că mergem la...". „Nu vin, tovarăşa. Mi-a dat telefon tovarăşul nu-ştiu-care, nu vin". A urmat o mică pauză. „Alo? Alo? Ce se întâmplă, dragă?! Nu mai aud nimic!", zicea ea. Deşteaptă! Ca să nu fie nevoită să mă toarne. A zis „n-am auzit" şi a scăpat.

Şi ce-aţi făcut, cum s-a rezolvat?

N-am venit. N-am venit decât în noiembrie. „Mircea" a avut premiera în decembrie!

O surpriză în decembrie

Şi până în noiembrie aţi stat în Germania Federală?

Da, am avut două lucrări de făcut. Şi, în noiembrie, am venit după căderea Zidului Berlinului. Deci eram la 15 metri de Poarta Brandenburg şi am văzut ce înseamnă surpriza. Şi lucrul ăsta l-am văzut şi în România, la Congresul al XII-lea, când Constantin Pârvulescu l-a criticat deschis pe Nicolae Ceauşescu. Când Pârvulescu a luat cuvântul, eu eram în faţă, în primele rânduri, cu Titus Popovici lângă mine. Titus era membru în CC. Când i s-a dat cuvântul lui Pârvulescu, toată sala a mârâit. Să mârâi într-o sală în care e şi Ceauşescu! Era ceva! Vine Pârvulescu, spune ce spune, cu binecunoscutele lui declaraţii în faţa lui Ceauşescu, şi câştigase lumea, domnule, câştigase lumea! Şi în momentul ăla, eu i-am spus lui Titus: „Titus, mă duc şi eu la tribună!". „Bă, eşti nebun? Mă bagi în rahat?". Am rămas locului. Şi atunci Pârvulescu a făcut o greşeală. A zis cam aşa: „Ştiu că aici e plin de Securitate. E plină sala de securişti!". S-a întors şi a plecat. Asta fost o greşeală. În timp ce vorbea Pârvulescu, eu mă uitam la Ceauşescu, la primul-ministru, la toţi. Erau terminaţi! La urmă, primul-ministru a zis: „Tovarăşi, pauză!". A ţinut o pauză de o oră şi pe urmă au dat cuvântul unor intelectuali şi intelectualii ăştia l-au făcut praf pe Pârvulescu şi l-au ridicat în slăvi pe Ceauşescu. În pauză, l-am văzut pe Pârvulescu plecând. Mă, şi nu se uita nimeni la el! Nimeni! Toată lumea întorcea capul. Şi în momentul acela mi-am dat seama că surpriza îi învinge pe comunişti, aşa am făcut comparaţia. Şi toată acţiunea mea din decembrie a fost bazată pe surpriză!

Ce-aţi făcut din iunie până în noiembrie? La ce aţi lucrat? Şi de ce spuneţi „acţiunea mea din decembrie"?

Am lucrat, da, la filme am lucrat. Şi în noiembrie am văzut clar ce înseamnă surpriza...S-au lăsat surprinşi chiar şi nemţii! Trebuia, deci, surpriză!

Aţi povestit de mai multe ori că, în decembrie 1989, eraţi foarte pornit împotriva lui Ceauşescu. Sentimentul acesta vi s-a acutizat atunci, când vi s-a interzis premiera la „Mircea"? Când aţi realizat că nu se mai poate cu familia Ceauşescu?

Când a atacat Pârvulescu! Când am văzut reacţia sălii, mi-am zis: „Domnule, ăştia toţi au în cap aşa ceva!". Deci, se cam săturase lumea de Ceauşescu.

Dar a mai durat mult, încă zece ani, până când a picat Ceauşescu!

Domnule, el mergea pe forţă şi violenţă. Forţa lui era, în primul rând, în Securitate, în Partid şi în Armată. Astea erau cele trei forţe care erau de partea lui. Partidul era cel mai uşor de învins, pentru că n-avea valoare. Ofiţerii şi soldaţii sunt mai disciplinaţi, în mod normal, urma Securitatea ca o forţă. Numai că împăraţii romani, dacă îţi aduci aminte de ei, şi ei dominau prin frică, dar, din când în când, dădeau nişte jocuri: le dădeau de băut, de mâncat o săptămână... Deci făceau chef peste tot. Deci, pe lângă frică, trebuie să mai dai descărcări pentru întreg poporul.

Asta a uitat să facă Ceauşescu.

Asta! El a mers numai pe frică, frică, frică, frică! De aceea, am încercat un recurs la surpriză. Să acţionez într-un miting de-al lui, în cea mai imposibilă situaţie. Să declanşez Revoluţia în timpul mitingului - asta am avut în cap! Mitingul ăla dirija toată ţara. La Timişoara, Guşă a retras Armata, pe 19 şi 20. A retras Armata în cazărmi, cu blindate cu tot. Şi aştepta 21. De ce aştepta 21? Pentru că pe 21, la Bucureşti, Ceauşescu ţinea mitingul, erau muncitori care luau cuvântul şi trebuia să fie un entuziasm. Ştii ce se întâmpla? În aceeaşi după-amiază, ieşeau Armatele la Timişoara pe străzi şi îi curăţau pe toţi. Nici nu mai stăteau la îndoială, pentru că aveau, vezi Doamne, susţinerea Bucureştiului. Ăsta era momentul care nu trebuia pierdut!

Fără filme despre '89
Sergiu Nicolaescu neagă că l-ar fi ştiut şi el pe Ion Iliescu „dinainte", neagă vehement că ar fi fost regizorul Revoluţiei, neagă folosind urâta expresie „eh, rahat!", neagă că ar fi fost racolat şi ar fi împlinit o misiune trasată de servicii secrete, neagă că va mai face un film despre 1989. „Am făcut unul şi nu l-a văzut nici dracu'"- spune. E un argument.

Am trecut prea repede peste un moment. Ce v-au făcut atunci când v-aţi întors din Germania?

Mi-au ridicat paşaportul.

Atât?! Şi cine a stabilit să fie premiera la „Mircea" în decembrie?

N-a stabilit-o nimeni.

Atunci, cum s-a petrecut?

Asta nu ştiu.

Pur şi simplu, l-au dat fără acordul dumneavoastră?

Tipul care ştia lucrul ăsta e mort, nu vreau să intru în detalii. A murit destul de repede după 1989 şi n-am apucat să stau de vorbă cu el. La un moment dat, cred că Nicolae Ceauşescu a cerut să vadă filmul. Eu aveam nişte dosare albastre, cumpărate de la Paris. Românii aveau dosarele d-alea nenorocite. Deci dosarele albastre, ca ale mele, nu existau. Când am intrat în birou la Ceauşescu, pe 22, avea o masă plină cu dosare. Şi, când mă uit acolo, văd dosarul meu. Era pus mai la suprafaţă!

Aşa, şi de ce nu au lăsat premiera în iunie?

Stai că-ţi spun, că atunci mi-am dat seama că are instinct de conservare şi de dictator. Avea instinct, nu ştiu dacă ţineţi minte „Mircea". Începe filmul cu o luptă şi, la un moment dat, fratele meu e în armata adversă. Şi în lumină apare Mircea. Şi armatele se opresc, cei doi înaintează unul spre celălalt. Deodată vine replica asta: „Frate, noi suntem făcuţi pentru a fi supuşi celor tari. Noi nu suntem nimic, nici tu, nici eu. Trebuie să ne supunem celor puternici". Şi eu spun fraza următoare: „Eu nu vreau să domnesc peste oameni în genunchi, nici să-i mai fac să se închine şi străinilor". Când o fi auzit-o Ceauşescu, i s-a zgândărit treaba! Şi mai aveam vreo cinci-şase poveşti de genul ăsta în film. Deci, ce-am făcut eu din Mircea? Un om opus lui Ceauşescu. Opus! Fizic, un tip puternic, aspru, dar alt gen, nu umbla cu găinării. Ceauşescu era tare datorită stăpânirii. El prin frică stăpânea poporul, înţelegi? Pe masă, deci, la Ceauşescu am găsit o copie care avea nişte tăieturi şi pe urmă era lipită la loc. În momentul ăla m-am gândit şi m-am uitat unde au făcut tăieturile. Erau unde eu spuneam lucrurile astea. Şi faptul că Ceauşescu s-a gândit să dea drumul la film... El pe seara de 21 a căutat să-i cheme la el pe Dan Deşliu şi pe Păunescu. Eu cred că în seara aia, sau cu o zi înainte, Ceauşescu a văzut Mircea cu tăieturile făcute de ăştia. Apoi a dat un telefon şi a zis: „Mâine băgaţi «Mircea»!" El a încercat să ia poporul, să-l ducă la cinematograf şi să uite de Revoluţie. Şi de aia i-a dat drumul lui „Mircea" chiar pe 22 decembrie! Ceauşescu voia să înăbuşe Revoluţia cu „Mircea".

Era posibilă reacţia asta, să dea lumea năvală în sălile de cinema şi să nu mai fie nicio Revoluţie?

Atunci nu se punea problema de filme. Era prea...

Spuneaţi cândva că voiaţi să puneţi mâna pe două TAB-uri şi...

Astea sunt poveşti, multe se spun. Îţi dai seama că eu eram un om cunoscut, toată lumea profita de asta, pe unde mergeam. Oamenii mă văzuseră la televizor şi ştiau că sunt cu ei. Şi lumea simţea nevoia de ajutor. În clipa în care mă vedeau, oamenii strigau:
„Sergiu!, Sergiu!". Mă ridicau pe umeri. Dacă stau să mă gândesc, ce am văzut eu cel mai mult la Revoluţie? Am văzut cerul... V-am zis, oamenii m-au ridicat pe umerii lor!

Cât aţi stat în RFG - nu ştim în ce medii aţi fost - , se vorbea şi acolo că trebuie să cadă Ceauşescu, au fost încercări de a vă racola din partea serviciilor secrete?

Niciodată n-a vorbit nimeni cu mine lucruri de genul ăsta. Nu. Nu mi s-a propus să fiu agentul cuiva.

De ce? Eraţi mai nesupus?

Din cauza asta mă şi lăsau în pace şi securiştii, şi toţi. Aveam o fire mai liberă! Eu când am plecat prima dată peste graniţă, trecusem de treizeci de ani! Până atunci n-am fost nicăieri, din cauza trecutului politic al familiei mele. Şi prima dată am plecat prin 1962-1963. Atunci americanii cumpăraseră „Memoria trandafirului", scurtmetrajul meu, cu 20.000 de dolari. Şi m-am dus la Cannes, am dat de bani, de glorie...

Civico, fatä - esti la înältime ca de obicei! :D
Stii, însä, ce mä întreb eu?... :-?
Din toate aberatiile pe care le însirä neica Serj aici, oare pe câte a ajuns sä le creadä chiar si el, si câte sunt minciuni constiente, trântite färä a clipi? :|
Auzi, "Ceausescu a vrut sä linisteascä poporul cu filmul «Mircea»"!
Delir total...! =))

...Dacä stau sä mä gândesc, ei doi se aseamänä în multe puncte esentiale - Serj si Ceascä: în orice caz, amândoi au luat-o räu pe aräturä, la bätrânete... :"> Au legäturä cu realitatea, cum am eu cu dropiile din Guyana Francezä.

Sergiu Nicolaescu: "Aş face o comedie cu Becali!" (ProSport)

Cum vă simţiţi la 80 de ani?

Fizic sunt bine şi îmi doresc să continui să fac filme. Uneori, când sunt singur, stau şi mă gândesc la ce vârstă am ajuns şi mă sperii. Dar nu cedez. Lupt în fiecare zi şi nu aş vrea să mă las vreodată de meseria mea. Pe de altă parte, sunt convins că sfârşitul nu este foarte departe…

V-aţi născut la Târgu Jiu, dar aţi copilărit la Timişoara. De care oraş sunteţi mai legat sufleteşte?

De Timişoara, fără doar şi poate. Acolo am şi început să fac sport. Aveam la şcoala generală o profesoară de gimnastică, Ilea, care mi-a deschis apetitul pentru mişcare. Ea ne-a trimis pe mine şi pe prietenii mei la stadion, ca să facem sport. Am început cu alergările şi apoi am practicat aruncarea discului şi aruncarea greutăţii. Îmi plăcea la nebunie să fac sport.

Când aţi văzut primul film?

Eram destul de mic. Îmi aduc aminte că primul film pe care l-am văzut a fost unul mut. Mi-a plăcut atât de mult, încât eram în stare să stau toată ziua la cinema. Au fost unele dăţi când stăteam acolo de la primul până la ultimul film. Cum făceam? Furam de acasă o sticlă de lichior, o dădeam omului de la bilete, iar el mă lăsa să stau în cinematograf cât doream.

Câţi bani aţi obţinut din vânzarea primului film realizat (n.r. - "Memoria Trandafirului")?

Am ajuns cu "Memoria Trandafirului" la Cannes. Pelicula, deşi avea doar vreo 18 minute, a avut un mare succes şi am vândut-o cu 20.000 de dolari. Vă daţi seama ce mare realizare a fost pentru mine.

"Şi eu m-am dopat!"

Revenind la sport. Aţi făcut scrimă, rugby şi călărie...

Floretă şi spadă am făcut un an şi ceva, la Timişoara. Aveam o antrenoare italiană, Pellegrini, care a format multe generaţii de scrimeri la acea vreme. Apoi, când am ajuns la Bucureşti, am făcut rugby, la Dinamo şi la Petrolul. Jucam în linia a II-a şi am măturat totul în cale. Rugbyul m-a ajutat să-mi clădesc un corp frumos şi uite că nici acum, la 80 de ani, nu am niciun pic de burtă (zâmbeşte şmechereşte). De călărie m-am apucat pe când aveam vreo treizeci şi ceva de ani, după care am fost şi Preşedintele Federaţiei Române de Călărie.

Ce părere aveţi despre doping?

Dopingul se practică de când e lumea în sport. Şi eu m-am dopat pe când făceam rugby. O singură dată, e drept, dar m-am dopat. După o săptămână plină de antrenamente, m-am dus la antrenor şi i-am spus că sunt foarte obosit. Mi-a dat o pastilă de Pervitin. Mi-a prins foarte bine din două puncte de vedere. A doua zi, dimineaţa, înainte de meci, am plecat din cantonament direct la prietena mea, unde vă daţi seama ce am făcut... (îşi trece mâna dreaptă prin păr şi oftează lung ca şi cum ar fi vrut să retrăiască acele clipe). Apoi am revenit la echipă, am intrat pe teren şi am făcut un meci de poveste.

Mutu a fost prins dopat de două ori...

Aici e altă poveste. Mutu e un jucător talentat, dar prea alintat. A făcut prea multe greşeli şi cred că se va alege praful de el.

De ce nu se implică politicul în susţinerea sportului?

Cred că nu doar politicul e vinovat pentru lipsa de susţinere a sportului. Problema începe de acasă, de la părinţi, şi din şcoli. Copilul trebuie învăţat să facă sport, trebuie motivat. Credeţi că profesorii nu au nicio vină că elevii ocolesc orele de educaţie fizică? Soţia mea, în tinereţe, a făcut la fel. Fugea de la orele de educaţie fizică, iar acum face câte o oră de gimnastică pe zi.

"Becali era un pui de ţăran"

Când aţi fost ultima dată pe un stadion?

În ultimii 20 de ani m-am ţinut departe de stadioane şi de sălile de sport. Mă uit din când în când la atletism şi urmăresc Jocurile Olimpice. În rest, nu mă uit nici măcar la ştirile sportive. Se vorbeşte prea mult de fotbal.

Pe cine admiraţi dintre foştii şi actualii sportivi români?

Hagi şi generaţia sa au făcut nişte lucruri memorabile. Nu cred că vom avea prea curând o echipă naţională de fotbal care să ne aducă atâtea bucurii precum cea din anii 90. Îi admir pe cei din echipa lui Hagi pentru că au ştiut să fie profesionişti şi pentru că au pus echipa naţională mai presus de toate.

Gigi Becali s-a autointitulat Mihai Viteazul...

Gigi este un tip haios. Este inegalabil şi îl admir pentru că a ştiut cum să se descurce în viaţă. Am stat pe aceeaşi stradă cu familia lui şi cumpăram des iaurt de la tatăl său. L-am cunoscut pe Gigi de când era mic. Era un copil de la ţară, un pui de ţăran, mereu pus pe glume. Era tare simpatic de atunci. Mi-ar plăcea să fac un film cu el. O comedie. Pentru că Becali poate fi distribuit doar într‑un astfel de film, într-o satiră. Am făcut până acum două comedii, iar a treia ar putea fi cu Becali.

Ce spuneţi de eşecul lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale?

Mircea a dat dovadă de o clară lipsă de experienţă şi s-a lăsat păcălit prea uşor de rezultatele din ţară, fără să se gândească la românii din străinătate. Geoană a îmbătrânit cu 10 ani în ultima vreme, prin tot ceea ce a păţit.

Băsescu?

Ştie să conducă nava, dar e prea populist, iar acest lucru reprezintă un mare pericol pentru el.

În 1985 a apărut "Ringul", un film despre viaţa unui pugilist. Cum v-aţi pregătit pentru acest rol?

Eu am făcut şi box. Îmi plăcea foarte mult acest sport, însă părinţii mei nu m-au lăsat să-l practic. Într-o dimineaţă, eram la Grădina Capitol, unde făceam box în aer liber. A venit tatăl meu, m-a luat de-o parte şi m-a bătut. Mi-a spus că nu e bine să fac box pentru că îmi stric faţa (râde în hohote). Pentru filmul "Ringul" m-am antrenat trei luni, câte zece ore pe zi, cu un fost campion european… Din păcate, nu îi mai ţin minte numele (oftează). La finalul pregătirilor, mi-a spus că niciun pugilist care ajunge la Jocurile Olimpice nu se antrenează aşa cum am făcut-o eu.

În opinia dumneavoastră, care este cel mai bun boxer român?

Bute. Este mult mai bun decât Doroftei şi decât Mihai Leu. Pe ultimul l-am cunoscut la Berlin, dar din păcate s-a retras prea devreme. În schimb, Bute e de admirat pentru ceea ce face. I-am trimis în Canada un DVD cu filmul "Ringul" şi i-am scris câteva rânduri de încurajare înaintea unui meci. Aş face un film cu Bute, dar e destul de greu, pentru că nu locuieşte în ţară.

Filmele în care aţi jucat şi pe care le-aţi regizat cuprind foarte multe cascadorii. Câte ore de pregătire se ascund în spatele lor?

Pregătirea cascadorilor şi a cascadoriilor era una specială. Am format o şcoală de cascadori în care am adus foşti rugbişti şi foşti atleţi, buni prieteni cu mine. După cinci-şase luni de pregătire asiduă, le dădeam o diplomă de cascadori profesionişti. Iar atunci când aveam nevoie ca ei să poarte plete sau barbă, le dădeam o foaie specială. Altfel, miliţia îi ridica pe loc, îi ducea la secţie şi îi lua la întrebări cu privire la freza lor. Nu era chiar aşa de simplu(zâmbeşte).

"Am avut peste 40 de maşini"

Ştiu că aveţi o pasiune specială pentru maşini. Care a fost primul autoturism pe care l-aţi avut?

Prima maşină pe care mi-am cumpărat-o a fost un Ford, un model mic, din Anglia. L-am luat demontat şi l-am adus acasă într-o căruţă. L-am reparat şi m-am folosit de el câţiva ani. Am dat pe acel Ford 2.800 de lei.

Aţi avut şi motocicletă?

Da. Înainte de acel Ford, am condus o motocicletă Zundapp. În acele vremuri, eram vreo patru-cinci inşi în tot Bucureştiul care aveam motociclete. Era o mândrie pentru mine să conduc o motocicletă atunci. De fapt, din banii obţinuţi pe Zundapp mi-am luat Fordul.

Ce maşină aveţi în prezent?

Am un Volkswagen Touareg. În total, am avut vreo 40 de maşini la viaţa mea.

Sergiu Nicolaescu: „Revoluţia, regizată de mine? Eh, rahat!“

"Adevărul": Cum vă imaginaţi Revoluţia pe 21 decembrie, dimineaţa?

Sergiu Nicolaescu: Eh, mi-am imaginat-o dinainte. Domnule, primul lucru care m-a şocat a fost faptul că Nicolae Ceauşescu a plecat din ţară şi că Timişoara a început. Deci, Timişoara a început fără mine. Acolo a fost mâna altora.

A cui?

A străinilor.

Sovietici sau...?

De toate. Erau sârbi şi unguri, în mod special. Şi, bineînţeles, „roşii". În momentul acela, în România nu se băga nimeni, pentru că existau convenţiile scrise care erau clare: Estul, marginea Europei, e sub influenţă sovietică. Şi Brucan era convins că va rămâne regimul, cu schimbarea şefilor, dar că regimul o să rămână comunist.

De ce l-a salvat pe Iliescu

Dumneavoastră ce credeaţi?

Până în 22 după-amiaza, am gândit că se va schimba conducerea. La un moment dat, pe terasa CC, Ilie Verdeţ a luat un microfon în mână şi s-a adresat celor din piaţă. Le-a zis: „Stimaţi tovarăşi!". Ăia au început să fluiere. „Jos comunismul, fără comunişti!". Iliescu ia microfonul şi zice: „Tovarăşi şi dragi cetăţeni!". Ăia: „Huoo!". I-am luat microfonul din mână.

L-aţi salvat atunci.

Începuse să se întunece, era pe 22, la cinci şi ceva, seara, şi am spus: „Sunt Sergiu Nicolaescu!". Domnule, în momentul ăla au început să strige: „Sergiu! Sergiu! Sergiu!". A fost o senzaţie uriaşă. Şi eu le-am zis: „De azi înainte să nu mai strigaţi niciun nume de om! Să strigaţi doar: «România!». Şi au început: «România! România!»". În clipa aia am fost convins că o să cadă regimul.

De ce i-aţi luat microfonul lui Iliescu?

Domnule, eu l-am chemat pe Iliescu! Şi nici nu-l cunoşteam! Nu ştiam, a venit unul (n.r. - Mihai Bujor-Sion) la mine şi mi-a spus să-l chem pe Ion Iliescu şi mi-am adus aminte că Titus Popovici îmi tot zicea de Ion Iliescu ăsta. Când am intrat la Televiziune şi am văzut ce harababură era acolo, am zis că nu vorbesc: „Să termine ăia şi după aia intru eu!". Ei s-au făcut de râs, au ieşit afară şi pe urmă m-am dus eu, cu cravată, cu nu ştiu ce şi toată lumea, în Occident, a zis: „E Corneliu Mănescu!". Nu era Corneliu Mănescu! Era Sergiu Nicolaescu! Dar Corneliu Mănescu trebuia să ajungă preşedintele României. Hai să vă spun. Brucan, când l-a întrebat Gorbaciov pe cine vede bun să fie preşedintele României, a zis: „Corneliu Mănescu!". Însă Mănescu începuse să bea şi o luase razna.

Din pricina asta s-a ajuns la Iliescu?

Când am intrat la Televiziune, eu am fost şeful. Şi când mi-a zis Bujor să-l chem pe Iliescu am stat şi eu o clipă, o secundă, m-am gândit: „Ce fac eu cu idioţii ăştia pe-aici?". Nu era unul să văd ceva în ochii lui, să simt ceva în privirea lui! Erau toţi acolo, aşa, întâmplător, pentru că toată lumea a fost surprinsă. Lumea nu era organizată. În CC au intrat numai derbedei! Şi, întâmplător, câţiva oameni de cultură. Câţiva! Vreau să vă spun un lucru. În cataclisme, orice fel de cataclisme, la cutremure, inundaţii, primii care sosesc la locul cataclismului sunt ţiganii. Pe locul doi vin pompierii şi pe urmă Armata. Ţiganii sosesc primii acolo. Aşa şi la CC, veniseră primii acolo, să fure!

Tablou cu oportunişti în genunchi

Aţi spus că nu vedeaţi nimic în privirea celor care veniseră la Televiziune şi atunci v-aţi gândit la numele ăsta, Iliescu, om pe care nu-l cunoşteaţi personal. Când l-aţi văzut, ce aţi zis?

Când l-am văzut, i-am văzut pe toţi că se apleacă în faţa lui. Directorul Televiziunii de-abia aştepta: „Tovarăşu' Iliescu! Tovarăşu' Iliescu!".

De ce se aplecau toţi?

Pentru că ei ştiau că Iliescu e posibil să fie cel care îl va răsturna pe Ceauşescu. Se vorbea de Iliescu.

Deci, practic, a fost un reflex să se închine în faţa viitoarei puteri. Erau nişte oportunişti în căutarea unui stăpân?

Exact, era o bună ocazie.

L-aţi salvat pe Iliescu. Dacă îl lăsaţi să mai vorbească, pierdea strada. Şi, pierzând strada, pierdea tot. Dumneavoastră cum îl vedeaţi pe Iliescu?

Pe urmă, după ce am vorbit eu şi au strigat ăia „România!", am zis: „Acum vă dau pe cineva care vă va citi ceva!". Eu vreau să spun că în ziua aia Iliescu a vorbit de şapte ori. Şi de cinci ori a spus „tovarăşi". În fine, noroc de vorba mea, că i-am spus: „Dacă mai spui tovarăşi, eşti terminat!". Să ne fie clar următorul lucru: el era un comunist adevărat. Şi acum e.

De nevoie s-a adaptat...

Da, de nevoie, fiindcă a văzut că a dispărut comunismul. El e comunist convins şi e bine că e aşa, pentru că are caracter. Nu e comunistul ăla hoţoman, e un om de stânga puternic. Dar nu avea în el sămânţa Revoluţiei. N-a ştiut să spună nimic la Revoluţie, am trecut mereu peste el. Pe urmă, a condus România cum a trebuit. Cu greşelile unui comunist. Doar că el nu făcea greşeli, el aşa credea.

Când toată piaţa vă striga numele, nu v-aţi gândit să nu-i mai daţi microfonul lui Ion Iliescu? Nu v-aţi dorit aşa ceva?

Nu. Ideea asta mi-a dat-o Catrinel Oproiu, la Televiziune. Au venit acolo Dumitru Popescu şi mulţi alţii, Ceauşescu fugise. Şi ea mi-a propus: „Uite ce zice Popescu, să preiei comanda!". Eu i-am spus să se ducă acasă, să n-o păţească.

Militaru pregătea preluarea puterii cu gloanţe pentru animale

Îl ştiaţi pe generalul Militaru?

Nu.

Nu ştiaţi că a fost spion sovietic dovedit?

Stai o clipă. El era îmbrăcat într-o uniformă şi eu am ochi la militari. „Tovarăşu` Sergiu, eu sunt generalul Militaru". Sigur că era un general cu trei stele. Când m-am uitat la el mai bine, era „pătat", adică era îmbrăcat cu o haină pe care n-o mai purtase de multă vreme. Zic: „Sunteţi activ sau în rezervă?. „Cinstit? În rezervă!". Asta a fost cu el.

Iliescu şi Militaru s-au împrietenit repede.

Eh, nu s-au împrietenit. Se cunoşeau ei dinainte.

Cât de bine?

Nu ştiu, s-au mai văzut. Păi, Militaru mi-a povestit mie de ce n-a făcut el Revoluţia înaintea noastră... Aveau cartuşe care se folosesc la animalele sălbatice, la grădinile zoologice. Mori de râs! Tu vrei să faci o Revoluţie şi umbli după cartuşe oarbe, care să amorţească pe unul sau pe altul?!? Dar el, în mod surprinzător, a fost numit ministru al Armatei.

A existat un fel de organizare prealabilă în zona asta?

Nu, n-a fost organizare aici, pentru că ăştia erau deja compromişi. Organizatorii nu au mai mers pe linia asta. Au mers pe linia ocupării. Adică erau în ţară 20.000 de ruşi, era o acţiune din asta aeriană extrem de intensă, începând din noaptea de 21. Erau ruşi pe teritoriul României. Sârbi, la fel, unguri. Şi francezi erau. Deci, erau mulţi, amestecaţi între ei... Soarta noastră, a României, ar fi fost soarta Iugoslaviei de mai târziu. Sârbii ne luau Banatul, ungurii îşi luau Transilvania, bulgarii - Dobrogea.

Care e momentul care a făcut să nu se ajungă aici?

Ăsta e momentul lui Iliescu. Ruşii când l-au văzut pe Iliescu s-au liniştit, pentru că era un om care era prevăzut. Şi Iliescu are acest mare merit, că a lăsat România să meargă pe drumul ei.

Dacă ar fi apărut altcineva acolo, se îngrijorau sovieticii şi degenerau lucrurile?

Sigur.

Dar terorişti au fost?

20.000 de ruşi erau gata în orice moment.

Ăştia au tras?

Da. Ruşii au tras în noi! Vreau să spun că, până nu am intrat în NATO şi în UE, noi eram ai ruşilor. Şi orice se întâmpla, eram ai ruşilor, cu atât mai mult cu cât se compromisese şi Ceauşescu. Orice făceam, eram ai ruşilor.

Cine a făcut Revoluţia, domnule Nicolaescu?

Revoluţia a fost făcută de muncitorime, în primul rând, apoi de aventurieri, da, aventurieri, începând cu unii bine cunoscuţi, ca Dan Iosif. Pe urmă de elevi, pe urmă de intelectuali şi, la urmă, abia la urmă de tot sunt studenţii.

Celor care spun că Revoluţia a fost un film făcut de Sergiu Nicolaescu, ce le-aţi spune?

Eh, rahat! Ce, eu puteam să scot sute de mii de oameni? V-am spus: muncitorimea domină de departe. Revoluţia a fost făcută de muncitorime. Diferenţa ştii care e? Ea e o clasă unitară, compactă şi disciplinată. Asta e muncitorimea. Şi de aceea va cuceri din nou puterea, într-o nouă vreme. Pentru că ei merită puterea, dar nu aşa cum au făcut-o ăştia. Sunt oameni simpli, dar cu mult bun-simţ. Mult mai puţin şmecheri decât un intelectual. Nu te va trăda aproape niciunul din clasa asta! Dintre intelectuali, te trădează trei sferturi.

„Idiotul ăla de operator"

Dumneavoastră aţi editat caseta execuţiei lui Ceauşescu?

Domnule, caseta era o înşiruire de imagini. Eram aşezaţi toţi la Ministerul Apărării, să vedem. Ce să vedem, că era o înşiruire de imagini acolo! Idiotul ăla de operator filmase tot. Când vorbea judecătorul, îl filma pe judecător, când vorbea Ceauşescu, pe Ceauşescu. Cine vedea caseta ştia exact care erau probabilităţile să fie răzbunat Ceauşescu. Aveau procurorul, avocatul, îi aveau pe toţi. Măi, fraţilor, păi voi faceţi un film despre moartea lui Ceauşescu şi îl focusaţi pe ăia care i-au judecat pe Ceauşeşti? Nu! Arătaţi doar legatul la mâini şi execuţia! Şi ce spunea el ca apărare, ca să se vadă cât e de stupid. La un moment dat, el cânta „Internaţionala"...

E adevărat momentul acesta? Circula aşa, ca o legendă.

Da, e adevărat. A cântat „Internaţionala". El a fost un comunist, n-a cântat „Deşteaptă-te, române!".

Nu v-aţi mai gândit să faceţi un film despre Revoluţie, în care să spuneţi tot adevărul?

Am făcut un film despre Revoluţie (n.r. - filmul „15") şi nu s-a dus nici dracu' să-l vadă.

Şi de ce credeţi că nu s-a dus lumea?

Fiindcă a ştiut că e despre Revoluţie.

Din cauza asta?

Da, l-am făcut când s-au împlinit 15 ani. A jucat şi Mihaela Rădulescu. Era despre cei 42 de morţi trimişi de la Timişoara la Bucureşti ca să-i ardă.

„Calderon era puţin agent"

L-aţi cunoscut şi pe Jean-Louis Calderon, ziaristul francez care a murit la Revoluţie.

Pe ziua de 22, eu mă certam cu toată lumea cu privire la închiderea frontierelor. Şi eu am spus: „Nu, frontirele rămân deschise". Şi mi-au dat un telefon ăia de la aeroport: „Ce facem, domnule Sergiu, mai e puţin şi aterizează avionul de Paris!". Şi eu am zis: „Daţi-le drumul". După 11 noaptea am întâlnit autobuzul care venea de la avion. L-am oprit şi am intrat - eu eram cu tancul, cu chestii. Şi zic: „Ce sunteţi dumneavoastră"? „Ziarişti". Era normal că vin ziariştii. Ce se ascundea sub fiecare ziarist, asta era altceva.

La un moment dat mi-a răspuns chiar Calderon, care era în stânga, cum urcasem eu pe scări. Şi am vorbit cu el. Mi-au spus că, spre marea lor surpriză, le-au dat drumul de pe aeroport. Le-am zis: „Aveţi mare grijă, că sunt lupte şi veniţi pe propria răspundere! Dacă acceptaţi acest lucru, atunci vă dau voie să treceţi. Dacă nu, vă salt eu şi vă întoarceţi înapoi la Paris!". Calderon a vorbi întâi cu ei şi a zis: „Aveţi cuvântul că răspundem de propria noastră piele".

Asta era pe 22, seara.

Pe 22 noaptea. Deci, pe 22 noaptea, eu i-am întâlnit în autobuzul care venea de la aeroport. Doream să mă duc la aeroport, pentru că aveam nevoie de ei, de prezenţa unor ziarişti. Nu de agenţi, ăia erau destui. Aveam nevoie de ziarişti, nu de agenţi.

Credeţi că a fost un accident moartea lui? De ce tocmai Calderon?

Sunt mulţi străini morţi atunci, vreo 99 de civili! Mă rog, morţi neidentificaţi. Olandezi, vă daţi seama? Ce să caute olandezii?
Calderon a fost călcat de un tanc. A fost un accident?
Orice se poate. Nu vreau să...

Aţi aflat imediat despre moartea lui ?

Da, mi-au spus alţii care au fost în autobuz. Se pare că el era şi puţin agent. Ca să fiu sincer, sunt sigur că toţi erau. Era clar. Cine pleacă în ziua Revoluţiei şi se urcă în avion să vină la Bucureşti? Puteai să fii aventurier sau agent. Atât!

N-au fost şi ziarişti-ziarişti?

Toţi ascundeau informatori. Mă rog, poate erau şi ziarişti.

Lucrul cel mai periculos la interviurile astea e amestecul de adeväruri si minciuni. Dacä ar predomina una, sau alta (pentru cä, desigur, adevär absolut nu existä - si nici minciunä absolutä; aia nu s-ar mai putea numi minciunä, ci "poveste, basm, fantezie, absurd, aberatie, dada"), mäcar ai sti cum sä le iei, ce sä faci cu ele... Dar in cazul lui Sergiu, avem de-a face cam cu patru vectori:
- povesteste lucruri pe care le-a träit, deci cuantumul de adevär e firesc;
- e mincinos (minte constient si motivat);
- e mitoman (minte nemotivat, din instinct; adesea, doar semi-constient);
- e senil.
Dracu' sä se mai dumireascä, printr-un asemenea labirint de realitäti si scorneli suprapuse si împletite! :|

Pitbull,ai pus punctul pe i:la 80 de ani n-ai cum sa fii altfel!senilitatea este specifica batranetii,fara doar si poate,dar important este sa constientizezi lucrul asta si sa te retragi discret,pentru a trai in liniste cat mai ai din viata asta!!
Sergiu Nicolaescu nu mai este decat o umbra a celui care a fost acum 40-45 de ani si se agata de orice firicel pentru a nu renunta la ceea a ce a fost viata lui:filmul.
Departe de toate actiunile controversate in care a fost implicat din decembrie 89 si pana azi,"conu serj"(cum iti place sa-l alinti!)lasa in urma o zestre de filme "nemuritoare" cu care nimeni nu se poate lauda in cinema-ul mioritic!!!Asta apreciaza spectatorul simplu si cred ca si voi,colegii de breasla,mai tinerei sau mai batrani,mai premiati sau mai nepremiati!

O noua rubrica: cronici video!

http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=96931

Gérard Depardieu filmează în România

Actorul francez Gérard Depardieu şi actorul american Harvey Keitel filmează, în august, în România, pentru pelicula "Ipu - So I Say", de Bogdan Dumitrescu Dreyer, informează reprezentanţii casei producătoare, Tandem Film, citaţi de Mediafax.

Gérard Depardieu joacă rolul principal în film. Acţiunea se desfăşoară spre sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, într-un mic sat din Transilvania. Trupele germane cer viaţa a zece localnici, în schimbul unui soldat german dispărut. Cei din sat se hotărăsc să îl sacrifice pe prostul satului, pentru a salva viaţa celor zece, dar planul lor nu este atât de simplu precum pare. Filmul este o ecranizare a nuvelei "Moartea lui Ipu", de Titus Popovici, care a mai fost transpusă în film de Sergiu Nicolaescu, în "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (1972).

Filmările se vor desfăşura timp de şase săptămâni, la Sighişoara. Din distribuţie mai fac parte, printre alţii, actorii Dorel Vişan, Mihai Constantin şi copilul Bogdan Iancu. Filmul este o coproducţie România / Germania / Franţa şi are "cel mai mare buget alocat unui film de după 1989", a declarat producătorul Tandem, Giuliano Doman. "Ipu - So I Say" a câştigat şi o finanţare de 1,5 milioane de lei la ultima sesiune de concurs de proiecte organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei.

Bogdan Dumitrescu Dreyer a mai regizat, printre altele, "Thalassa, Thalassa" (1994), "Die letzte Station" (1998) şi "Camera ascunsă" (2004).

Who the fuck is Alexandrina ?

http://www.cinemarx.ro/trailere/Poke...r-2418462.html

Cred ca daca ati vazut astea 2 minute, ati vazut tot filmul. Montajul e bun.

Iată că acestă titanică personalitate a scenaristicii românești care a fost Titus Popovici incită încă și stârnește interesul producătorilor de film străini. Cel mai probabil, filmul lui Dreyer nu va copia scenariul celui din 1972. Iată, din câte se știu deja, titlul propus diferă de cel al filmului lui Nicolaescu.
Știi ceva de distribuție? Să înțelegem că H. Keitel îi va adresa lui Depardieu celebra replică „Ipu! Mă superi! Mă superi și mă enervezi!” ? Sau poate invers?

Tandem Film is glad to let you know that in September it will start the shooting for the film "Ipu-So I Say" having the great GERARD DEPARDIEU in the main character. He plays the role of Ipu and the film has a simple linear structure, just because it represents one of the universal value which stays at the basis of our civilization: the man wish of survival against the own death.

După site-ul casei producătoare, Tandem Film.

Sergiu Nicolaescu: "Am vrut să mă împuşc de trei ori" (Libertatea)

Stă picior peste picior, dar cu cel drept bate un ritm doar de el ştiut. Poate e ritmul unui orologiu interior, care, la 13 aprilie, pentru Sergiu Nicolaescu va anunţa intrarea în anul 80 al existenţei. Cu figură de patriarh al vieţii, de pe care strălucesc, încă, zâmbetul şi privirea ce au sedus milioane de spectatori, cel care a adunat peste 50 de filme regizate în jumătate de secol îmi spune o poveste. A propriei vieţi.

Libertatea vă prezintă, în două episoade, existenţa tumultuoasă a lui Sergiu Nicolaescu: de la năzbâtiile copilăriei trăite în Timişoara şi revolverul pus la tâmplă de trei ori, până la căsniciile şi iubirile marelui regizor, care, la 80 de ani, trăieşte împăcarea adusă, de peste un deceniu, de cea de-a treia soţie, Dana Ionică.

S-a mutat din Tg. Jiu la Timişoara

Parcă ieri descoperea subteranele Timişoarei, oraşul în care părinţii lui, Pantilimon şi Sevastiţa, se mutaseră din Tg. Jiu, locul naşterii, pe când el nu avea decât 5 ani, pe strada Paris a oraşului de pe Bega. “În Timişoara am găsit, în joaca mea de copil, împreună cu prietenii mei, o reţea colosală de subterane, de tunele. Unele aşa de mari, încât un om călare putea merge pe-acolo”. Războiul făcuse ca şcoala să dureze doar 3 luni pe an, restul timpului fiind al năzdrăvăniilor care azi ar putea să pară poveşti SF. “Furam obuze, arme. Din obuze scoteam praful de puşcă, lovindu-le cu ciocanul. Vara plecam în munţi, câte 2-3 luni, tot cu prietenii. Când se terminau proviziile luate de acasă, vânam câte-un animal şi-l făceam la foc. Aveam arme, dar nimeni nu se sinchisea. Era război”.

«Mi-era lehamite de tot»

Ca adolescent, şi-a pus pistolul la tâmplă. “Am vrut să mă împuşc de trei ori. Era un revolver pe care îl aveam în casă. Chiar am apăsat pe trăgaci. De fiecare dată. Am avut noroc, se pare. De ce-am făcut- o? Nu ştiu. Mi-era lehamite de tot, mi-era indiferentă viaţa. Traumele războiului, probabil. Dar am avut o copilărie absolut liberă şi fascinantă”. Cei patru ani de liceu i-a făcut doar în doi. Aşa a ajuns ca la numai 16 ani să intre la facultate. “De fapt, am reuşit la trei: Belle Arte, Politehnică şi Institutul de Marină Militară. Dar am ales-o pe ultima. Visam să fiu marinar pe o navă militară. Şi acum ştiu pe de rost toate bătăliile navale din istorie. Toate amănuntele lor. M-au fascinat”.

Arestarea tatălui l-a determinat să renunţe la Marină

Din 1946 până în 1948, Sergiu Nicolaescu a făcut Institutul de Marină. Dar în 5 ianuarie 1948, Pantilimon, tatăl lui, era arestat. “I s-a inventat ceva şi a făcut 7 ani, la canal. Dar adevăratul motiv fusese prezenţa lui la Săvârşin, înainte de plecarea regelui Mihai din ţară. Tata era inspector de drumuri şi poduri pe toată Transilvania. Îl chema, de fapt, Nicola. Era machedon. Dar eu m-am născut Nicolaescu”. A urmat o perioadă tulbure pentru viitorul regizor. “Am renunţat la Marină. Acolo mi-ar fi găsit problemele din «dosar», cu tata. Cine mi-ar mai fi permis să devin ofiţer de Marină în acea Românie?”, spune deschizând larg braţele. Un unchi, frate de-al mamei, i-a sugerat să-şi piardă urma.

Comisarul Moldovan, leit cu unchiul Cambrea

“Îl chema Gheorghe Cambrea. Mare figură şi mare poliţist. El a fost modelul pentru personajul comisarului Moldovan din filmele mele”. Cambrea l-a învăţat şi “limbajul străzii”, şi “citirea” oamenilor după mici amănunte, aparent nesemnificative. Din 1950 a fost condamnat la 15 ani de puşcărie comunistă. Arestase, cândva, pe cine nu trebuia. Constantin David, considerat un erou comunist. “Dar el era informator al Siguranţei. El se rugase de un- chi-miu să-l salte. «De ce să te arestez, mă, Limbă?» (n.r.- vă e cunoscută porecla de undeva, nu-i aşa?). Iar ăla i-a spus că avea de dat raportul. Puţini au ştiut că David era informator”. Muncitor la fabrica Ford Ne întoarcem la Marină. “Aveam probleme cu tensiunea, le-am amplificat şi am ieşit din sistemul ăla. Practic, mi-am ascuns originea. Dacă eram întrebat, spuneam că n-am părinţi. Am venit în Bucureşti şi m-am angajat muncitor la fabrica Ford. Încă exista. Eram la montaj, reparam motoare”. Asta a durat câteva luni. Timp suficient să se prezinte peste tot cu al doilea prenume, Sergiu. “Pe mine toată lumea în Timişoara mă ştia de Florin Nicolaescu. Am zis că aşa nu bat la ochi”. În toamna lui 1948 reintră la Politehnică, la Facultatea de Mecanică. Tot cam pe atunci se mută în casa în care locuieşte şi azi. De fapt, în mansarda de deasupra apartamentului în care stă acum şi pe care l-a cumpărat în 1974. “În toţi anii studenţiei m-am întreţinut lucrând ca desenator. Făceam mai ales coperţi pentru reviste de copii.” Din 1953 e repartizat, ca inginer, la IOR, dar nu după multă vreme face schimb de posturi cu un coleg. Aşa ajunge inginer la cinematografie. Şi se-ntâlneşte cu filmul. Dar şi cu cea care avea să-i fie prima soţie.

Astăzi e premiera filmului Poker

Astăzi, la Cinema PRO, din Bucureşti, va avea loc premiera filmului “Poker”, cea mai nouă peliculă regizată de Sergiu Nicolaescu. Comedia cu nuanţe satirice spune povestea a patru băieţi, colegi de şcoală, ce îşi duc prietenia şi pasiunea pentru jocul de poker prin ani. Maturitatea îi găseşte pe cei patru dominaţi de aceeaşi pasiune pentru poker, jocul de cărţi căpătând acum însă semnificaţii mai dramatice, pline de intrigi, ilegalităţi şi de trădări, inclusiv între cei patru vechi prieteni. În rolurile principale îi veţi regăsi pe: Horaţiu Mălăele, Cătălina Grama (Jojo), Vladimir Găitan, Valentin Teodosiu, Ion Riţiu, Jean Constantin.

Tăria de a renunţa la rolul lui Mihai Viteazul (editorial Florin Condurăţeanu)

Jurnalul Naţional, 9 aprilie

http://www.jurnalul.ro/stire-pagina-...ul-540561.html

Viaţa lui Sergiu Nicolaescu nu se evaluează în ani, ci se "cântăreşte" în milioanele de spectatori şi în milioanele de aplauze culese cu filmele sale. A aminti că împlineşte 80 de ani este un fel de a deplasa într-o dimensiune prea strâmtă destinul unui bărbat care a marcat generaţii şi generaţii de români.

Când l-am avut invitat în emisiunile mele se primeau sute de mesaje şi ţin şi acum minte că, într-una din emisiunile de la Antena 2, din aceste peste 800 de sms-uri, 74 erau trimise de copii până în 10 ani care îl rugau "domnule Nicolaescu, vă rugăm să mai faceţi filme cu domnitorii români, dar dorinţa noastră e ca la sfârşitul filmelor să nu ne mai moară domnitorii!". Generaţii şi generaţii au crescut alături cu filmele de istorie românească, alături de seria cu comisari, alături de capodopere precum "Osânda", "Ciuleandra" sau hohotele de râs sănătos stârnite de "Nea Mărin miliardarul!".

Un alt mesaj primit în timpul emisiunii cu Sergiu Nicolaescu venea de la un cap de familie care spunea "din cauza filmelor dvs. cu comisari eu nu mai pot să-mi port pălăria, pentru că fiul meu o ascunde ca în lipsa mea să se deghizeze în Comisarul Moldovan". Sergiu Nicolaescu mi-a destăinuit că a iubit teribil două fiinţe: mama şi România. Mi se destăinuia că a căutat să nu rămână restant la nici o pagină eroică de istorie românească pe care să n-o fi transpus în filmele lui.

Şi aşa, din acest ţel de suflet au răsărit bijuterii cinematografice precum "Mihai Viteazul", "Dacii", "Mircea", "Războiul de Independenţă", "Triunghiul morţii Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz", lupta Armatei Române pe forntul de vest în cel de-al doilea război mondial, perioada Antonescu. "Mama mea a luptat ca cercetaş pe frontul de pe Jii alături de Caterina Teodoroiu, care locuise la noi în casă. Când mama mă alăpta îmi cânta cântece patriotice". A ştiut să renunţe la rolul lui Mihai, deşi turnase multe secvenţe cu el în straiele voievodului întregitor, pentru că într-o noapte şi-a dat seama că nimeni nu ar fi întruchipat mai bine figura marelui Mihai ca Amza Pellea.

S-a retras în rolul comandantului de cavalerie otoman, unde a filmat o şarjă nebună de cavalerie având mâna ruptă. Şi-a legat cu sârme iataganul de gipsul mâinii fracturate, sfidând pericolul posibil de a cădea de pe calul în galop dacă se speria de bubuiturile tunurilor, cu mâna frântă neputând să se sprijine în căzătură. Un clasament alcătuit în America privind cele mai valoroase filme istorice din totdeauna din lume, filmul "Mihai Viteazul" se situează pe podium pe poziţia a treia.

În teribila competiţie pentru votul uninominal pe Bucureşti, acolo unde PSD nu se simte prea bine, Sergiu Nicolaescu doar cu numele lui iubit şi respectat a fost ales senator.