Da, montajul e ok.
Secventa aia cu camionul e din "Un comisar acuzä". Imediat dupä ce sare din cabina telefonicä, Moldovan fuge si ia cu japca un taxi. La volan: Nitä Anastase-Fifi! (Prietenii stiu ce si cum! ;) )

Da saracu', tot el e si-n "Explozie in zbor", una dintre cele mai dificile secvente - cascadorie facute pe la noi, alaturi de alti. S-a tras de mai multe ori, creatorul nu a fost multumit de efect. E si-n trailer. Astea sunt filmele reusite ale lui Sergiu, dar cu siguranta ca acest Supravietuitor va reusi sa estompeze efectul lor, le va terfeli si p-astea pt. ca omu' nu stie cand sa se opreasca.


http://www.flickr.com/photos/11214357@N08/1053730142/

Sergiu Nicolaescu – 'Cortina de fier'

Razvan Belciuganu, Vasile Surcel

Participant activ la unele dintre cele mai importante momente ale Revolutiei din Decembrie 1989, Sergiu Nicolaescu este detinatorul unor informatii inedite privitoare la acele evenimente dramatice.


Regizor cu recunoastere internationala, interpret al unor personaje memorabile, Sergiu Nicolaescu este, de cateva decenii, unul dintre numele de referinta ale cinematografiei romanesti. In decembrie 1989, a fost o prezenta deosebit de activa pe unul dintre cele mai importante "platouri" de pe care s-a filmat, in premiera mondiala, "Revolutia in direct". Intrat in viata politica postcomunista, "Comisarul" a devenit parlamentar si tot el a condus Comisia Senatoriala "Decembrie 1989".

La zidul Berlinului

Jurnalul National: Cunoasteti foarte multe lucruri despre Revolutie. Ati si studiat-o timp de cativa ani.

Sergiu Nicolaescu: Am studiat-o, dar am si fost direct implicat. Inca de cand a cazut Zidul Berlinului am stiut ce se va intampla. Am simtit ce urmeaza.

Ati stiut sau ati simtit?

Si una, si alta. Momentul era urmatorul: Kohl, Mitterrand, Gorbaciov si Bush se intalnisera deja. Intalniri secrete. Apoi a cazut Honecker, in RDG. Ministrul de Interne Krenz a dat lovitura de stat si l-a schimbat pe Honecker, care era iubit in RDG. In 1989, eu eram acolo. Faceam un film. Acolo am vazut cu ochii mei scena finala a regimului: manifestantii, fata in fata cu militarii de la frontiera. Unul dintre acestia, cred ca era un ofiter superior, vorbea la telefon si probabil relata ce vedea. Adica, manifestantii care erau acolo si strigau. La un moment dat, coloana s-a pus in miscare. Apoi, l-am vazut pe ofiter vorbind disperat la telefon. Subordonatii stateau cu ochii pironiti la el si cu armele in pozitie de foc. Erau granicerii de pe zid, de la Poarta Brandenburg. Toti astia puteau sa deschida focul. Erau nemti, iar la nemti ordinul e ordin. Erau o imagine a poporului german, a ceea ce ramasese din vechea armata germana, care acum apara comunismul. Ei bine, pe masura ce manifestantii se apropiau, soldatii priveau fix la comandantul lor. La un moment dat, comandantul a ramas cu telefonul in mana, apoi a zis ceva. Militarii au plecat armele, iar demonstrantii au venit, s-au urcat pe zid si au inceput sa fuga dincoace. In grupul acela eram si eu. Eram la 10-12 metri de comandantul lor. Acela a fost momentul ezitarii armatei. Pe asta m-am bazat si eu cand am actionat la 22 decembrie. Pe ezitare.

Coleg cu generalii

Cum v-ati cunoscut cu generalul Milea?

M-am cunoscut cu el in 1989, cand i-am cerut trupe pentru terminarea filmului "Coloana de foc". In ’88, facusem filmul "Mircea", care a fost interzis. Trebuia sa aiba premiera la 5 iunie, dar Ceausescu s-a opus. Eu eram in Germania si la 4 iunie m-au chemat in tara, sa discutam despre film. Le-am spus ca daca premiera nu este la 5 iunie, eu nu vin. Le-am spus ca am treaba in Germania, unde aveam un contract. Cand o sa vin in tara, o sa-mi spuneti ce aveti de spus. Dar sa va fie clar, eu nu modific nimic din "Mircea". Aveti negativul, faceti ce vreti cu el. Dar nu cu numele meu. Am ramas in Germania pana mi-am terminat treaba. Cand m-am intors, toata lumea a fost surprinsa. Toti credeau ca, gata, Nicolaescu a fugit. Nu, eu m-am intors. Deci la Milea am fost in ’89, cand i-am spus ca nu am trupe ca sa termin "Coloana de foc" si l-am rugat sa ma ajute. El s-a dus la birou, de unde a scos o sticla de whisky, apoi ne-am dus langa geam. Acolo, cu radioul deschis… microfoanele nu mai aveau cum sa ne auda. Apoi, el mi-a spus urmatorul lucru: "Cu unitatea militara pe care am sa ti-o dau poti sa cuceresti Bucurestiul in doua ore". De ce mi-a spus asta? Nu stiu. Dar mi-a spus-o. De acest lucru mi-am adus aminte la 21 decembrie, cand m-am dus la comandantul respectiv si i-am cerut doua TAB-uri.

Despre ce unitate era vorba?

UM 01065, de la Ploiesti, unde era comandant Niculescu. Acum, asta este un tip total anormal, sarit de pe sina. Am vazut in presa niste declaratii ale lui si cred ca a luat-o razna. Dar pe atunci el era un comandant foarte bine pregatit. Imi facusem treaba cu unitatea lui, care era foarte disciplinata. Deci Milea, de acolo, de la geam, mi-a spus acel lucru referitor la unitatea militara din Ploiesti. Apoi, mi-a dat armata, dar fara ca si Ceauseasca sa stie. Pentru ca ea nu mai voia sa-mi dea militari sa-mi termin filmul.

Sunteti absolventul unei scoli militare. Acolo ati fost coleg cu Vasile Milea?

Am fost colegi in 1947. Acesta este insa doar un fel de a spune. Eram la Scoala de Ofiteri de Marina. Batalionul de elevi avea 800 de oameni. Eu intrasem primul, cu media 10. Dar nu am apucat sa termin. Inainte de a absolvi, tatal meu a fost arestat, iar dupa arestarea lui, am facut tot posibilul sa plec. Am stat vreo luna prin spital, dupa care am iesit din armata. Milea ma stia pe mine de atunci. Dar eu nu-l stiam nici pe el si nici pe Stanculescu. Stanculescu mi-a spus ca si el a fost acolo. Deci toti trei am fost colegi. Dar fiind acolo 800 de oameni, nu pot sa spun mare lucru. Nu tin minte sa ne fi cunoscut de pe atunci. Insa ei isi amintesc de mine. Cam asta a fost relatia mea anterioara cu Milea. In 1989, la 21 decembrie, seara, am vrut sa ma duc la baricada de la Inter, sa ma urc si de acolo sa-i vorbesc lui. Pe vremea aceea, nu exista punct de control al trupelor de care sa nu trec. Treceam fara ca insa cineva sa ma intrebe ceva. Ma cunostea lumea.

O cariera spectaculoasa

Ati intrat primul pe lista intr-o scoala militara. Apoi, ati ajuns in cinematografie…
Am plecat din scoala militara cand tata a fost arestat. Apoi, am fost muncitor la Politehnica, cu o biografie falsificata. Mai tarziu am iesit inginer. Am fost repartizat la Sadu – Gorj. Apoi, prin sport, pentru ca faceam sport de performanta, m-am mutat la IOR.

Deci la Uzina Mecanica Sadu. La fel ca si IOR, erau fabrici din industria de aparare.

Da, erau in Ministerul Apararii, in Departamentul Special. Ambele erau in aceeasi categorie, asa ca m-au trecut in Bucuresti, la IOR. Faceam sport de performanta si am jucat la Clubul Metalul. Apoi, in 1954, m-au facut director la o mare intreprindere. A venit asa, un ordin: "Dati-ne un baiat tanar, muncitor. Directorul Moga a zis: Sergiu Nicolaescu. Era o intreprindere de transporturi cu 2.000 de camioane. Atunci, ca sa scap, pentru ca nu aveam cum sa rezist cu o biografie falsificata, mi-am spus ca trebuie sa plec repede si de acolo. A aparut un coleg, din cinematografie, care mi-a spus sa ma duc acolo, in locul lui. El locuia langa IOR. Am facut schimbul si astfel, in ’54, m-am transferat la cinematografie. Acolo, in cateva luni, am ajuns seful serviciului tehnic.

Apoi, in 1956, ati filmat Revolutia din Ungaria.

Da.

Apoi, in ’61, ati fost in Cuba, tot la o revolutie.

Nu, in Cuba nu am fost.

In 1961, nu ati fost acolo, impreuna cu Polansky?

Nu, cu Polansky am fost in ’62, la Cannes.

Dar la Praga ati fost, in 1968? Cel putin asa se spune.

Nu, nu am fost la Praga.

Iar in ’89 ati fost la Berlin.

Da, caderea zidului m-a prins la Berlin.

Ati avut o mare libertate de miscare in strainatate, fapt cu totul neobisnuit in acea perioada.

Exista oameni care imi reproseaza ca am fost un favorit al sistemului comunist.

Un "joc" de interpretare

Nu despre asta este vorba. Haideti sa facem un "joc de interpretare". Daca dumneavoastra ati vedea un personaj cu o asemenea evolutie a carierei, nu v-ati gandi ca acel om lucreaza cu vreun serviciu secret?
Ba da. Primul lucru la care m-as gandi este ca lucreaza pentru vreunul strain.

Sau ca este ofiter acoperit…

A, nu, asta in nici un caz.

De ce nu? Directia de Informatii Externe avea nevoie exact de astfel de oameni.

De unul care sa fie impotriva regimului? Exclus!

De ce credeti asta?

Pentru ca eu eram impotriva regimului. Vreau sa va spun ca niciodata, dar absolut niciodata, nu a venit cineva sa-mi propuna ceva. Chiar este curios. Niciodata nu a venit cineva la mine, asa cum suntem noi aici, si sa-mi propuna: "Uite, domnule, nu ai vrea sa te fac ofiter acoperit, sa fii agentul nostru in Romania?". De apartenenta la Securitate nu pot fi banuit, pentru ca sunt singurul care acuz Securitatea. De aceea imi si permit. In nici un caz nu poti sa ma treci de partea impotriva careia am luptat de cand m-am nascut, de cand ma stiu.

Ati fi putut fi "omul" Armatei?

A, nu, Armata era la fel.

A fost doar un exercitiu de interpretare a evolutiei unei cariere spectaculoase pentru acea perioada.

Singurul lucru pentru care pot fi banuit…

Nu este vorba despre nici o banuiala.

Da, bineinteles, continuam acest exercitiu de gandire. Ceva de tipul nu sunt eu, este o alta persoana. Eu, unul,, in nici un caz nu l-as plasa pe Nicolaescu decat impotriva regimului. N-am nici un fel de legatura cu Securitatea, sub nici o forma, si nu am avut niciodata contacte cu oameni care sa ajunga sa-mi propuna ceva de felul asta.

Dumneavoastra cunoasteti bine timpurile acelea si stiti ca, mai ales dupa 1965, Directia de Informatii Externe era ceva aparte fata de Securitatea interna. Tot timpul, DIE a cautat elite si era interesata de sefii de promotie.

Asa este, dar niciodata nimeni nu a venit la mine.

Gandila, securistul de la Buftea

Dumneavoastra faceati parte din elite, erati o elita.

Da, eram o elita, dar niciodata nu a venit nimeni la mine sa-mi spuna… Mi-aduc aminte ca era unul Gandila, care era securistul de la Buftea. Gandila asta m-a chemat o data la minister si acolo mi-a luat… am avut amandoi o discutie care a fost inregistrata. Asa a vrut el sa ma impresioneze, sa-mi arate ce poate sa faca. Aceasta este singura data in care am avut de-a face cu Securitatea. Vreau sa spun ca, de pilda, pe taica-meu l-au luat. Taica-meu, care fusese inchis si care a fost la Canal, era asa-zis informator al Securitatii. Asa cum a fost si Coposu si altii. In ceea ce ma priveste, niciodata, dar absolut niciodata, nu… Nu ca eu i-as fi refuzat, ci niciodata ei nu au venit la mine.

Dar ati fost in atentia lor? Si nu numai in atentia Securitatii romane. Poate si a KGB, CIA sau altii.

Niciodata nu au venit la mine. Nici KGB nu a venit la mine. Eu l-am cunoscut de la KGB pe unul… nu mai tin minte cum il chema, seful Serviciului de spionaj din RS Moldoveneasca. Dar niciodata nimeni nu mi-a propus nimic. Adevarul este ca am stat si eu si m-am gandit cum dracu’ se face ca nu au venit, domnule, si la mine. Eu eram ala care plecam in strainatate, ma intorceam… Dar eu plateam. Este drept ca plateam. Adica dadeam 75% din ce castigam. Iar eu aduceam in tara milioane de dolari pe filmele mele. Incepand cu "Lupta pentru Roma", care a adus 4 milioane de dolari. Din doi in doi ani, eu aduceam filme de 2-4 milioane de dolari. Si am facut opt astfel de filme.

"Dosarul" francez

Numele de Saharovski (n.r. – fostul sef al consilierilor sovietici din Securitatea romana, devenit ulterior sef al spionajului sovietic) va spune ceva?

Nu-mi spune nimic. Il stiu pe unul care, aparent, se ocupa de cinematografie si care, asa cum am spus, a ajuns seful Securitatii din RS Moldoveneasca. Vorbea romaneste si pe asta l-am cunoscut. Nimeni niciodata nu a incercat sa-mi propuna ceva. Apoi mi-am explicat: Domnule, serviciile secrete au dosarul omului, si-l au de cand s-a nascut, din burta lu’ ma-sa. Eu m-am dus in Franta si, la un moment dat, eram la prefectul Parisului. Omul asta a apasat pe un buton si prin posta pneumatica interna i-a venit un dosar. Era dosarul meu, care era mai gros de o palma. Adica, eu cred ca tot ce avea Securitatea noastra aveau si ei acolo. Absolut tot.

O fi vrut sa va impresioneze. Dumneavoastra, ca regizor, stiti mai bine.

Nu, a fost o chestie de amicitie. El ma chemase sa-mi dea o viza. Pe care am si primit-o. Eu pe atunci voiam sa devin cetatean francez. Daca stateai cinci ani in Franta si erai rezident, adica aveai locuinta in Franta (iar eu aveam), dupa cinci ani primeai, automat, cetatenia franceza. Iti venea acasa un plic, prin care erai chemat sa-ti ridici documentele.

Asta cand se intampla?

Era dupa 1963-’64. Urmaream treaba asta: stau cinci ani si iau cetatenia franceza. Ulterior, m-am razgandit. Obtinusem in Romania un statut care ma multumea. Adica, faceam film romanesc, faceam ce voiam si puteam pleca in strainatate in absolut orice situatie. Asta a mers pana in ’88-’89, cand am fost blocat. Dar in tot acest timp, niciodata, nimeni din tara sau din strainatate nu a stat de vorba cu mine despre asa ceva, deci cu atat mai putin sa-mi propuna. Am incercat sa-mi explic de ce. Avand din nastere numele de Sergiu Nicolaescu, iti dai seama ca, domnule, cu asta nu faci ce vrei.

De fapt, numele dumneavoastra de familie adevarat era Nicola.

Nicola era numele original al tatalui meu, care era macedonean. Romanizat, a devenit Nicolaescu.

STABII

Ezitarea stabilor in fata lui Parvulescu a fost o lectie care, peste ani, mi-a dat incredere. Ce planuisem la 21 decembrie era o nebunie. Dar o nebunie bazata pe ezitarea lor in fata batranului. Atunci, aia au ramas gura-casca. Nu le venea sa creada. Intr-un astfel de moment, mergi pana la capat. Daca el ramanea la tribuna, se putea intampla o surpriza. Si asta pentru ca sala era de acord cu el. Pusese intrebari de bun-simt: "Cine este Ceausescu? Dar familia Ceausescu? Cum au ajuns ei sa aiba atata putere?". Lucruri pe care toti le gandeau. Pe urma, imi aduc aminte ca l-am vazut pe batran cum coboara scarile, cum trece singur prin multime. Era aproape drogat de emotie. M-am uitat la cei din jur: pareau electrocutati, nu misca unul. La fel ca la Poarta Brandenburg. Dar acolo, multimea era hotarata.

Martor la "episodul" Parvulescu


ARTISTUL.
Un personaj plasat intre fictiunea istorica si istoria reala

Ezitarea comunistilor am mai trait-o o data, la Congresul in care a vorbit Parvulescu. Eram cu Titus Popovici si urma sa vorbesc si eu, ca cineast. Scrisesem cinci pagini, care fusesera cenzurate. In locul lor mi-au dat ei doua, din care am facut una singura. Pe asta voiam sa o citesc de la tribuna. Parvulescu a luat cuvantul dupa Adrian Paunescu. Dupa el a venit la microfon Parvulescu, care le-a spus "Tovarasi, daca l-ati lasat pe Paunescu sa vorbeasca, o sa ma opriti pe mine, care am infiintat Partidul Comunist in Romania?". Apoi a inceput sa dea in Ceausescu si in familia Ceausescu. Asa ceva nu se mai auzise niciodata. Atunci am vrut sa urc la microfon si sa spun si eu ce aveam de spus. Dar Titus a pus mana pe mine si mi-a zis: "Te omor daca faci treaba asta". Am asistat apoi la o greseala a lui Parvulescu. Domnule, cand vorbesti unei sali care tace cand spui acele lucruri, intelegi ca e de partea ta. Ca de obicei, in sala erau si multi securisti. Dar securistii il antipatizau pe Paunescu. Iar in momentul acela batranul a spus: "Stiu ca sala este plina de securisti". Astfel si-a indepartat jumatate din auditor. Asta a fost prima lui greseala. Atunci am ezitat… A fost singurul gest de lasitate din viata mea. Atunci am observat si altceva: zapaceala, nauceala stabilor comunisti. Cand Parvulescu a inceput sa vorbeasca, toti s-au zapacit. Se uitau unul la altul, apoi, disperati, la Ceausescu. Iar el se uita din cand in cand la nevasta-sa. Dar si ei ii pierise orice replica. Practic, toti erau zapaciti. Apoi, Parvulescu a plecat singur. Si-a continuat astfel prima greseala cand, spunand ca sala este plina de securisti, i-a jignit si pe cei dispusi sa-l ajute. El nu trebuia sa plece din sala. Trebuia sa ramana acolo, sa fie scos cu forta. Asa, aia, chiar asa, zapaciti, au impus o pauza. Apoi, s-au gasit cativa intelectuali lingai care au luat cuvantul si lucrurile s-au "aranjat". Dupa ei, totul a fost gata: toata lumea l-a votat pe Ceausescu. Vedeti, astea sunt lectii de viata. Cine a trait o astfel de scena si nu a inteles-o este idiot, sa ma ierte Dumnezeu!

Väleu! :((
Ratarä Sergiulicä sansa sä facä revolutia-n avanpremierä! :o

Bäi, da' ästa minte cum respirä... :shock: Stiam încä de-acu' dooj de ani cä-i un mitoman, dar pe-atunci încä lw mai îmbârliga credibil... Acuma-s cusute cu cablu fosforescent!

Iar? Cat timp o sa tot mai faca omul asta "dezvaluiri-bomba" despre Revolutie?
Oh, wait, deja m-am obisnuit cu acest modus operandi. Are un film nou de lansat, reincepe palavrageala despre amintirile lui "senzationale", ca sa reaminteasca lumii ca mai traieste.

"NU AM FOST AMANTUL DOAMNEI MAURER"

„Am cunoscut mari actori, precum Jean Marais, Alain Delon, Jean Gabin, Liz Taylor ºi Richard Burton. Am asistat chiar la o bãtaie între Liz Taylor ºi Richard Burton, pe care am reuºit sã-i despart...“

- Sergiu Nicolaescu -

Interviu realizat de Miron Manega ºi Constantin Preda (Expresul de Sud)
De unde dragostea pentru teatru ºi film? Cum aþi ajuns în cinematografie?

Dupã absolvirea Politehnicii, în 1952, am fost repartizat la Fabrica de armament de la Cugir. Dar, pentru cã fãceam rugby de performanþã, am fost transferat la Bucureºti, la IOR, pentru a putea juca la clubul Dinamo. În 1954, am fost propus director tehnic la un IAS de lângã Bucureºti. Înainte de a apuca sã accept funcþia, m-am întâlnit cu un fost coleg de facultate, care fusese repartizat în Cinematografie, dar care-ºi dorea foarte mult sã lucreze la IOR. Aºa am fãcut schimb cu el ºi am ajuns în domeniul care, dupã multã muncã, mi-a adus celebritatea.


Cum a început celebritatea? E greu drumul cãtre piscuri?

Am devenit cunoscut, în strãinãtate, înainte de a fi cunoscut în România. Se întâmpla în 1962 la Cannes, cu un scurt metraj de ºapte minute, intitulat „Memoria trandafirului“. Succesul lui a fost fabulos pe tot globul. Francezii, de pildã, l-au transmis la televiziune zece ani la rând, în ziua de Crãciun. Am obþinut cu el cel mai mare premiu-Premiul de Excelenþã al Uniunii Tehnicienilor din Cinematografia Mondialã (UNIATEC). Delegaþia românã participantã în acel an la Cannes (din care eu nu fãceam parte) plecase la festival cu acest scurt metraj. Am aflat, din ziare, cã el a avut un succes uriaº ºi cã studiourile Columbia din SUA ºi-au exprimat dorinþa sã-l cumpere. L-au ºi cumpãrat, de altfel, cu 10.000 de dolari. La douã zile de la aflarea veºtii, la cererea americanilor, mã aflam în avionul ce zbura spre Paris.


În ce mãsurã v-a marcat destinul de cineast aceastã primã ieºire în strãinãtate?

La Cannes, l-am cunoscut pe Richard Davis, un american de origine rusã (cel care cumpãrase „Memoria trandafirului” pentru studiourile Columbia). Acesta mi-a propus un contract de ºapte ani în America. Am refuzat în favoarea lui Christian Jaques, un regizor francez pe care-l preþuiam foarte mult ºi care mi-a oferit postul de coregizor la filmul sãu „Castelul din Carpaþi”, pe care voia sã-l facã în România. Am acceptat, aºadar, oferta lui Christian Jaques, deºi Richard Davis fãcuse totul ca sã mã câºtige. M-a cazat la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Paris, „Lancaster”, unde i-am cunoscut pe Richard Burton ºi Elisabeth Taylor, mi-a cumpãrat haine, m-a introdus la cele mai scumpe cazinouri ºi cluburi. Am asistat ºi la o bãtaie între Liz Taylor ºi Burton, pe care chiar am reuºit sã-i despart... Am cunoscut mari actori, precum Jean Marais, Alain Delon, Jean Gabin. Dar oamenii cei mai importanþi pe care i-am cunoscut la Cannes, ºi cãrora le datorez cariera mea cinematograficã internaþionalã, au fost Carol Helmann ºi Henry Deutchmeister – un evreu nãscut în Brãila ºi stabilit la Paris. Datoritã lor am ajuns sã fac, între 1962 ºi 1964, „naveta” între Bucureºti, Paris ºi Munchen.


Sã revenim în þarã. Cum a ajuns Amza Pellea, oltean de-al nostru, din Bãileºti, în rolul lui Mihai Viteazul? E adevãrat cã, pentru acest rol, s-au bãtut, printre alþii, Florin Piersic, Mircea Albulescu ºi Ilarion Ciobanu?

Filmul a început în colaborare cu studiourile Columbia din SUA. Pentru acest rol au candidat vreo 10-12 actori, printre care Ilarion Ciobanu, Mircea Albulescu, Amza Pellea, Florin Piersic, George Constantin, Emanoil Petruþ ºi eu. Americanii au ales proba numãrul cinci, adicã pe mine. Aºa se face cã primele filmãri, în iarna lui ’69, le-am început cu Sergiu Nicolaescu. Într-o zi, a venit indicaþia „de sus” ca Mihai Viteazul sã fie jucat de Albulescu. Pentru cã m-am opus, am fost acuzat cã þin morþiº sã am eu rolul. M-am enervat, mi-am ras barba, m-am întors la filmãri ºi i-am spus lui Ion Brad, ministru adjunct la Culturã, pe vremea aceea: ”Dacã mã vreþi pe mine regizorul filmului, eu hotãrãsc: Amza Pellea va fi Mihai Viteazul!” Au acceptat ºi a ieºit un film reuºit.


Aº spune cã, uneori, preþul libertãþii este singurãtatea. Sunteþi un om liber?

Singurãtatea este ºi preþul succesului. Da, sunt un om singur, cãci bãnuiesc cã asta doreaþi sã aflaþi. Am plãtit destul de scump „libertatea” efortului de a realiza tot ceea ce am reuºit în Cinematografie.


Am înþeles, aºa cum s-a mai scris în presã, cã aþi pornit în viaþã de la zero. Sunteþi un om bogat?

Depinde ce înþelegeþi prin asta. În comparaþie cu oamenii obiºnuiþi care sunt, din pãcate, foarte mulþi ºi foarte sãraci, da, mã pot considera un om bogat. Banii i-am câºtigat numai prin meseria mea. Am fãcut parte dintr-o familie bogatã, care a pierdut totul dupã 1947. Din 1952, când am terminat facultatea, am pornit de la zero.


Cam cât câºtigaþi înainte de ’89?

Pentru un film luam 45.000 de lei, plus 25.000-27.000 de lei, drepturi de autor. În total, deci, 60.000-70.000 de lei. În Germania luam între 15.000-70.000 de mãrci pe un film. Uneori chiar 1.000 de dolari pe zi.


Ce fãceaþi cu banii câºtigaþi în strãinãtate? Îi transformaþi în lei ºi-i depuneaþi la C.E.C?

Nu. Recunosc cã am încãlcat legea de atunci ºi nu am depus banii la o bancã româneascã, aºa cum ar fi trebuit... Curios lucru, nu m-a întrebat nimeni, niciodatã, ce fac cu banii. Niciodatã cei de la Securitate nu mi-au cerut vreun document scris, declaraþii despre salariile din strãinãtate sau despre contractele pe care le aveam acolo. Oficial, îmi plãteam riguros obligaþiile faþã de stat.


Nu aveþi copii.Cui veþi lãsa averea?
Fundaþiei „Sergiu Nicolaescu”.

Se spune cã Ion Gheorghe Maurer v-a sprijinit în carierã. Mai ales cã îi frecventaþi casa. Aþi fost sau nu amantul doamnei Maurer?

Este adevãrat cã îi frecventam casa. Dar numai un nebun putea sã fie, la o adicã, amantul unei soþii de mare demnitar, în condiþiile în care Securitatea ºtia tot ce miºcã. Logic, i-ar fi raportat imediat soþului. Maurer chiar îºi bãtea joc de cei care ascultau, prin microfoanele din pereþi, tot ce se vorbea. Îmi zicea uneori: ”Vorbeºte mai tare, cã nu te pot înregistra ãºtia. „Toate aceste bârfe ordinare, cã aº fi amantul nu mai ºtiu cui, sau cã aº fi homosexual, erau lansate, de regulã, de ºefii mei, sau de unii dintre colegii mei, regizori. Adevãrul e cã am apelat la Maurer o singurã datã, în legãturã cu filmul „Lupta pentru Roma”, cãruia nu-i mai ieºea aprobarea. În rest, m-am bazat doar pe mine ºi munca mea. Maurer mi-a fost de un real folos la cenzura filmelor „Dacii” ºi „Mihai Viteazul”. Era un om deosebit ºi un adevãrat prim-ministru.


Cine a construit Studiourile Buftea? Gheorghe Gheorghiu-Dej?

Studiourile Buftea au fost construite de Gheorghiu-Dej pentru Cinematografia noastrã, care deschisese larg uºile fiicei lui, Lica Gheorghiu. Împreunã cu doi colegi ai mei, inginerul Gorun ºi inginerul Pãtrãºcoiu, am lucrat din primele zile la construcþia propriu-zisã. Eu venisem în Cinematografie în 1954, ca inginer. Aparatele de filmat ºi optica erau meseria mea. Aici l-am cunoscut pe consilierul sovietic care venise sã construiascã un nou studiou de cinematografie în Bucureºti. El a ales Buftea, pentru cã îl impresionaserã castelul ºi curtea lui, cu adevãrat senzaþionale. În sarcina mea a cãzut construirea platourilor ºi a atelierelor, pe care le-am terminat în 1956.


Cât din creaþia dumneavoastrã datoraþi femeilor? În ce fel v-a mobilizat sexul frumos?

Nicio legãturã cu profesia ºi cu ambiþiile mele profesionale... În ce fel m-a mobilizat sexul frumos? În tot ceea ce este frumos, cred eu!

Care au fost femeile importante din viaþa dumneavoastrã?

Mama ºi toate celelalte!

My God,
cum se intervieveaza securistii intre ei in gazete de sud...

lasa asta... mie interviu asta mi s pare o capodopera d penibil: 'in c fel v-a mobilizat sexu frumos? sunteti un om liber? cum a-nceput celebritatea? cit cistigati inainte d 89?' si alte bullshituri - ar trebui studiat in scoli d jurnalism cum sa NU faci un interviu! :lol:
in plus, intrebarea aia 'paparatza' ('ati fost amantu dnei maurer?') e tot c poate fi mai jos & mai dizgratios - nicolaescu trebuia sa-i traga mojicului 2 pereki d palme :sick:
da el s-a complacut...

pai, pentru k-i mojic la randul lui!

Iar un interviu in care ii servesc astia pe tava intrebari la care ii place in general sa raspunda. Macar daca il intrebau ce parere are despre reactia aproape unanima a criticii la "15". Daca toti din jurul lui il perie la fel de mult ca jurnalistii astia, nici nu te mai miri ca traieste in lumea lui imaginara in care el e cel mai mare cineast pe care l-a vazut Romania (si la care visa America) vreodata.

bump

bump 2

bai dar cat cacat mananca. In 1962 la Cannes a fost doar Gopo cu "S-a furat o bomba". Quinzaine nici nu exista atunci, iar la Semaine de la Critique, aflata la prima editie nu avea decat lungmetraje.

asta a fost la cannes cum a fost si nominalizat la oscar.. in his dreams!

Cannes, la filière roumaine -

vendredi 27 juillet 2007 par Silvia Tinca-

Présences roumaines �* Cannes :

1946 – Immortelle des neiges de Paul Calinescu 1956 – Afacerea Protar / L’affaire Protar de Haralambie Boros 1957 – Moara cu noroc / Le moulin du bonheur de Victor Iliu 1958 – Ciulinii Baraganului / Les chardons du Baragan de Louis Daquin 1960 – Telegramele / Les télégrammes de Gheorghe Naghi et Aurel Meheles 1961 – Darclée de Mihai Iacob 1962 – S-a furat o bomba / On a volé une bombe de Ion Popescu Gopo 1963 – Codin d’Henri Colpi (Prix pour le scénario) 1965 – Padurea spanzuratilor La forêt des pendus de Liviu Ciulei (Prix pour la mise en scène) 1966 – Rascoala / La révolte de Mircea Muresan (Prix de début) 1971 – Animale bolnave / Animaux malades de Nicolae Breban 1994 – O vara de neuitat / Un été inoubliable de Lucian Pintilie 1995 – Senatorul melcilor / Les escargots du sénateur de Mircea Daneliuc 1996 – Prea tarziu / Trop tard de Lucian Pintilie, 2007 - Patru luni, trei saptamani si doua zile / Quatre mois, trois semaines et deux jours de Cristian Mungiu (Prix Palme d'Or)

Autres présences roumaines �* Cannes :

Section Un Certain Regard : 1979 – Salonul n° 6 / Salon n° 6 de Lucian Pintilie 1982 – O lacrima de fata / Une larme de fille de Iosif Demian 2005 – Moartea domnului Lazarescu / La mort de Dante Lazarescu de Cristi Puiu (Prix Un Certain Regard) 2006 – Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii / Comment j’ai fêté la fin du monde de Catalin Mitulescu (Prix d’interprétation féminine), 2007 - California Dreamin' de Cristian Nemescu (Prix Un Certain Regard)

Section Court métrages : 1946 – Rapsodie rustica / Rapsodie rustique de Jean Mihail 1955 – In cantec si dans / Dans la chanson et la danse de Ion Bostan 1956 – Surubul lui Marinica / La vise de Marinica de Ion Popescu Gopo, Pictorul / Le Peintre de Ion Bostan 1957 – Scurta istorie / Brève histoire de Ion Popescu Gopo (Palme d’Or) 1958 – Sapte arte / Sept arts de Ion Popescu Gopo 1960 – De dragul printesei / Pour l’amour de la princesse de Ion Popescu Gopo 1962 – Voronet de Ion Bostan, 1964 – Memoria trandafirului / La mémoire de la rose de Sergiu Nicolaescu 1969 – Cantecele renasterii / Les chansons de la renaissance de Mirel Iliesiu (Palme d’Or) 1976 – Hidalgo de Ion Truica, 2004 – Trafic de Catalin Mitulescu (Palme d’Or)

Section Cinéfondation : 2001 – Bucuresti-Wien / Bucarest-Vienne de Catalin Mitulescu 2002 – 17 minute intarziere / 17 minutes trop tard de Catalin Mitulescu 2004 – Calatorie la oras / Voyage dans la ville de Corneliu Porumboiu (deuxième Prix Cinéfondation)

Section Quinzaine des Réalisateurs : 2001 – Marfa si banii / Le matos et la thune de Cristi Puiu 2002 – Occident de Cristian Mungiu 2003 – Niki ardelean, colonel in rezerva / Niki et Flo de Lucian Pintilie, 2006 – A fost sau n-a fost / 12h08 �* l’est de Bucarest de Corneliu Prumboiu (Prix Caméra d’Or)

De la "Quinzaine" lipseste Nae Caranfil, cu "E pericoloso sporgersi" (1993).
Cat despre Sergiu, "Memoria trandafirului" merita sa fie la Cannes. De fapt, e singurul lui film despre care pot spune asta fara rezerve. 8)

Serios ? Hai nu ma innebuni cu "rationamente" de-astea penibile la fel ca si interviul criticat ( care nu neaparat ca e penibil cit mai degraba asa ... neprofesionist ... :oops: ) - asta seamana un pic cu bancul cu iepurasul pe care-l ia ursul la bataie si daca are basca si daca nu are.
Daca nu-l intreba era pentru ca intervievatorul era securist si nu voia sa se stie asa ceva ( ce orsicum persoane ca cea citate de Pitbull stiu sigur cica ... :P ), daca il intreba mai pe ocolite era pentru ca voia sa-i dea sansa sa evite un raspuns clar, daca l-a intrebat direct si clar e dizgratios si Nicolaescu e mojic ca s-a complacut ( daca nu raspundea ar fi fost, fireste, pentru ca nu voia sa recunoasca :P ) s.a.m.d.

Din pacate criticii au fost/(inca) sunt in Romania cam la fel de partizanti la modul absolut si absurd ca si regizorii si scenaristii. :(

hai k bati cimpii, rationamentu nu e deloc 'penibil', e f d bun simt!
cit dspr generalizarea cu 'criticII' - e pur & simplu stupida

Nu mi se pare. In fine ...


:P
Nope - s-a vrut un atac. Fireste ca e o generalizare aiurea - dar avea rolul ei strict la paragraful asta de discutie.

cica a crapat tartacutza lu' serj

recuperarea decurge normal.
iata informatia in Romania libera:

"Sergiu Nicolaescu, operat in urma unui traumatism cranio-cerebral
Rl online
Miercuri, 09 Ianuarie 2008


Regizorul Sergiu Nicolaescu (77 de ani) este internat la sectia de terapie intensiva a Spitalului Elias din Capitala, dupa ce marti a fost operat la cap, informeaza Antena3. Cauza producerii hematomului este un traumatism cranio-cerebral. Potrivit oficialilor unitatii sanitare, starea lui Sergiu Nicolaescu este buna, iar recuperarea post-operatorie decurge normal."