...se pare ca americanii ii stimuleaza si pe cei din afara de vreme ce poezia mea "The Meaning" a intrat in finala pe luna martie...(www.poetry.com)... si poate am norocul sa ma lipesc de vreo 1000$... :) si la sfarsitul anului pot sa particip la marea finala de 10000$... urati-mi succes...

The Meaning
In a desperate dark light world
Where the present is no more,
And where someone always cryies
Here, you sometimes touch your eyes.

Under a so perfect rainbow
Created just for us, I know,
You can see so many angels, nice...
falling down from Paradise.

But, so wicked are the ways
For the mortal human tear,
They are here, and they are strong
If you trust ME, have no fear.

Our home, is home for some
Still we are so small for clouds,
Saving it will be from meaning
How I love to see the evening.


Schatt Alexander
Copyright ©2007 Schatt Alexander



--------------------------------------------------------------------------------



Click Here to Rate My Poem

Ca încercare de versificatie, e drägutä si promitätoare. Când o iei la puricat, concentreazä-te asupra ritmului (care schioapätä aproape peste tot), si a rimelor (prea aproximative). Cu privire la continut, fiorul liric si alte aspecte de fond, dar fi multe de discutat, da' n-am timp acum. Stai pe lângä noi, si mai vorbim.

anima

aplecandu-ti crestetul pe un umar pentru a-l uda
si a te sprijini de el, el aluneca
se rupe de corp, trecand prin pamant, ca o cartita
umarul ajunge in infern
iar capul tau pica si el in gol, udand flora
pierzandu-se ilustru printre dobitoci
fierband la zero grade celsius si rade
rade in timp ce plange ca a abandonat cauza.

si numar gradinile, unu, doi, trei, patru, cinci
si inca vreo sapte mii ce gazduiesc capete
rupte de corp, manjite de lacrimi
indobitocite de timp si spatiu
putrezind in urina zeitatii
fara suflet, fara ego
doar asa, sa fie
un crestet
undeva
acolo
mort
.

Ploaia


Într-o noapte-ntunecatã
Sub un cer uitat de stele,
Ce prin neguri risipite
Ascund vii a lor mistere.

Peste norii plini de lacrimi
Adunaþi de-un vânt stingher,
Îngrãditã-n a ei ramã
Luna doarme, zorii gem.

Doar pãdurea adormitã
Freamãtã în lung ºi-n lat,
Lângã lacul cel albastru
Ce de timp a fost uitat.

Vântul bate printre ramuri
Frunzele-ºi ºoptesc uºor,
Ploaia-ncepe-ncet sã vinã
Încet-încet, de sus din nori.

Fior liric autentic, sinceritate, frumusete a expresiei.
Un exercitiu de versificatie relevant - prilejuieste câteva observatii clare si utile.
In linii mari: e o formulä e versuri clasice, arhicunoscutä, destul de bine stäpânitä. Personal, sustin compusul cu ritm si rimä, ca o etapä obligatorie a drumului spre poezia modernä, în vers alb - dar cu conditia ca rigorile clasice sä fie stäpânite perfect. Aici avem câteva stângäcii - iatä-le:

"stele / mistere" = nu rimeazä
"stingher / gen" = nu rimeazä
"usor / nori" = semi-rimä (datoritä i-ului neaccentuat).
Intrucât toate aceste perechi de cuvinte sunä asemänätor, iar "lat / uitat" e chiar o rimä perfectä, e de presupus cä ai urmärit rime constante între versurile 2 si 4 ale fiecärui catren. Dacä asa e, TOATE rimele trebuie sä fie perfecte. Dacä nu, evitä similitudinile, ca sä ai versuri albe oneste.

"...a lor mistere" = incorect; de ce n-ai scris "Ascund ale lor mistere?"
(E drept cä asemenea greseli gramaticale, sau "licente poetice", sunt destul de frecvente la multi dintre marii clasici - dar, cum noi nu suntem ei, e mai bine sä le evitäm.)

"Ploaia-ncepe-ncet sã vinã
Încet-încet, de sus din nori."
De trei ori "încet", când era necesar cel mult unul singur.
Iar ultimul vers iese din ritm (are o silabä în plus).

* * *

Dincolo de toate astea, îti multumesc cä ai reactivat topicul de poezie, e unul dintre cele la care tin cel mai mult.
Ca sä nu zicä nimeni cä "musc si fug", pun si eu un esantion:


Answers

It came afore from dark, vibrating in its shine,
It filled the empty stark with flawour rich as wine,
Embalmed the live raw scars with a sweet smelling dope,
And like as many stars, it sparkled full of hope.

An angel's wing it seemed, a Holy Spirit's kiss,
My outlook it redeemed, enfolding it in bliss,
A human to be yet, reborn from the cold ghost,
The right I thought to get, when taking this saint host.

Behold! I told them all. There's justice still around!
This man, who once did fall, rose up from frozen ground,
No doom eternal is, no sentence is too hard,
Ordeal that was his, came now to fair reward.

Beware, they did reply. Delusions are so rife,
You better wonder why, you better get a life,
There's no such thing as fairness, this world is meant to suck,
Keep faithful to your harness, don't be a sitting duck.

Words of caution, knowing, that I'd have better heed,
There was no angel, no wing - there was only my greed,
Only my hunger, ghoulish, to be alive again,
Only my empty, fool wish, a short reprieve to gain.

A dream that seemed so pure, so real and so sweet,
All ailments apt to cure - and it was just a cheat,
How could I know or guess that it was all a lie,
Perfidious, no less - and so I wonder: why?

For certain, the dark lord is in full omnipotent,
For sure, his power's word is immune to all repent,
His ways are ever cunning, his tricks don't ever cease
To always catch those running, their vigilance appease.

And once his net he so cast, entrapping me once more,
The outcome, never too fast, has opened the old sore,
So unawares attacking, once bringing down my guards,
To left and right all hacking, all breaking into shards.

We warned you, didn't we? said the voices all anew,
There's now no use to be sad, better confess we knew,
You better do forget it, your feet bring back to ground,
About fake hopes don't fret it, they're never true and sound.

I pity you, poor skeptics, replied I with a laugh,
For you there are no kept tricks, the way is always rough,
No prizes ever gotten, no breath of springtime breeze,
You see the world as rotten and putrid as it is.

To crawl forever, trampled, all strung along one chain,
To gallows on the ramp led, the verdict's all so plain,
The haven so awaited reveals only a chasm.
What use to have it stated? It's all a pleonasm.

Instead of truth so cruel, I keep to my sweet lie,
Believeing in my jewel, I save more than one cry,
If doomed to live in dungeon, no window for us all,
Before to humbly trudge on, I paint it on the wall.

I know it's immaterial, and yet I still believe,
My words now better hear y'all, that's all that means to live:
Condemned before birth even to an ongoing scream,
The way to make it even is keeping to the dream.


Mihnea Columbeanu - Pitbull
April 20, 2005, h. 22:35-23:50
Bucharest, Romania

poezia mea se numeste: kiss my ars poetica

De veacuri vreme infioara
Incremenit ca un oftat
Impatimit doar ca sa piara
Urzind caderea in pacat.

Ca o statuie ce se-ntreaba
Ghicind ca nu e vreun raspuns
Orbit de cautarea goala
Chircit in vis de neajuns,

Scurmand avan noroiul ranced
Caci cerul este mult prea sus
Se zbat ca pestele ce pute
Catand ceva ce nu s-a spus,

Se zvarcolesc ca sa exhibe
Neterminat diformitati
Se taraie ca o omida
Spre frunza care, de cand veacul

Nu vrea sa le-ascunda pacatul.

Dintre toate...

Dintre pasi de copilandru si de tanar visator,
S-or alege-n cai batute, sigur si staruitor,
Cativa care sa strabata drumul bun si drumul drept,
Gand soptit de senectute si de omul intelept.

Dintre sute de sperante si de vise minunate,
S-or alege-n vremi si vremuri, limpezi sau intunecate,
Cateva sa lumineze calea noastra-n fericire,
Idealuri implinite din durere si iubire...

Dintre lacrimi de tristete si dureri nemarginite,
S-or alege-n anii vietii, calde si neprihanite,
Cateva care sa scalde drum in chip brazdat de timp,
Bucuria vietii noastre din oricare anotimp.

Nu l-ai väzut, fiindcä a zäcut îngropat prin magaziile Cafenelei, pânä l-a readus la suprafatä HyperX.
Dar... aici e pentru poeme propii, de noi însäsi compozate. Pentru poezii dragi nouä din opera altora, mai învätati si mai bärbati (sau mai învätäcei si mai femei), avem topicul "Poezia" - yote-l:
http://www.cinemagia.ro/forum/viewto...=4582&start=75

Somnul pisicilor rãtãcitoare

Odrasle amfibrahe de mâþe fugãrite,
Satanic ejectate pe linia de tramway!
Cine-o fi responsabil de mârºavele-ursite
Care bestial vã vinde pe-o litrã de mãlay?

Fatalele pubele în hidrargir se scaldã,
În coruri delireazã pisici narcotizate.
Mustãþile stelare, muiate-n apã caldã,
Se zbânþuie solemne, în scopuri perimate.

Dormea pelagic mâþul, ºi sforãia-n cadenþã...
Prin atmosfera beatã, umplutã de miorlau,
Doi ochi apollinarici, sclipind de vigilenþã,
Spre nuda ºoricioaicã, prin besnã se chiombeau.

ªi-aºa se hodineºte, în gangurile-extinse,
Poporul fãrã viaþã, sporadic ºi zevzec,
Al tristelor pisice, cu cozi extatic linse,
Ce spre-alte horizonturi, în sens simbolic, plec.

Mihnea Columbeanu,
1978

...cu lacrimi de copil tâmpit

În genere, sublimul se dezmembrã
Picând înspre de unde a venit.
Mârºavele vestale îl jeleºte,
Plângând cu lacrimi de copil tâmpit.

Pe hãrþiile lumii se indicã
Corupte zãcãminte de granit.
Deasuprã-le, seraficul atârnã,
Sburând în stoluri de copil tâmpit.

Se-nfundã admisibil în tenebre
Al vieþii rectiliniu nesfârºit.
În urmã-i, ºovãindã, mai pâlpâie
O nouã faclã de copil tâmpit.

Aerian rondel! Ce filosofic!
Entuziast îl þuc pe Democrit!
Iar el, stihinic, spiritu-mi acaþã
Cu-o sumbrã ghearã de copil tâmpit.

Mihnea Columbeanu,
1978

Primãvarã în Campucia

Jagardele optimiste,
Învelite-n foi de viþã,
Alergând în lung de piste,
Arse cu-o peltea pestriþã.

Zbor fãlos capace leneºi
Peste creºtet de cratére.
Veºmântat în in, un nene-ºi
Ia aleanul ce ºi-l cere.

Viscerale ºomoioage
Se conþin în bolta vremii.
Vine tigva sã le roage
Pentru un retur la remi.

În tripouri scofâlcite,
Spasmul gãunos abdicã,
Poleieºte ºi înghite
Crini palpaþi la o adicã.

Nu se lasã mai prejosu-i
Nici baronul sforãrimii.
Pentru cã în viaþã sosu-i
Sã profiþi din plin de Mimi.

Echipaþi cu tot dichisul,
Fosforiþii se-nºirúie,
Aºternându-ºi blând caisul
Pe-o structurã cu gurguie.

"Hopla!" un tentacul strigã,
Împrãºtiindu-ºi epoleþii.
A scuipat un as ºi-o rigã,
Sincopaþi, pe luciul gheþii.

Tamponând cu sugativã
Sub o streaºinã de nouri,
ªipcile i se derivã
În perniþe cu ecouri.

Peste tot abisul care
Abundeazã de probleme,
Doarme razele de soare,
Supte-ntr-un sfârtai de vreme.

Numai fulgii din decizii
Se sforþeazã sã nu putã,
Proiecteazã-n vis bolizii
Sufletelor lor de sputã.

Iar cometele scârnave,
Lustruindu-ºi canavaua,
Þin morþiº sã înnãrave
Datini ce slãvesc sacaua.

Toþi se-ambiþionez sã ºtie
Lumea scursã cu ocarã,
Cã-ntr-o sutã dintr-o mie,
În Campucia-i primãvarã.

Mihnea Columbeanu
28 martie 1984

Stapan pe valuri stropesc iluzii plutitoare
Dorinte anorganice imi conditioneaza fiecare stare
Ganduri macabre cu miros cadaveric de pudoare
Ating domenii cerebrale involuntare

Crevase ale tacerii constrang la remuscari
5 simturi umane uzate de nervoase tulburari
Principii, idealuri pierdute far' urmari
Gratie femeii pentru aceste dari.

2006, am uitat ce nume i-am pus

Cu timpul, prostim
Ne grãbim sã potcovim (sau sa prostim, ma rog, nenea Rimel stie mai bine)
Ca noaptea, ne întunecãm
ªi însetam lumea.
Inecul e singura luminã.
Acolo chiar e de tine.
Curvântul se bea în tãcere.
În ploaie.
În Dragomara

> In the green morning
> I wanted to be a heart.
> A heart.
>
> And in the ripe evening
> I wanted to be a nightingale.
> A nightingale.
>
> (Soul,
> turn orange-colored.
> Soul,
> turn the color of love.)
>
> In the vivid morning
> I wanted to be myself.
> A heart.
>
> And at the evening's end
> I wanted to be my voice.
> A nightingale.
>
> Soul,
> turn orange-colored.
> Soul,
> turn the color of love.
>


De Lorca, prietenul bun al lui Bunuel
:)

mutat. erau un x prin care ºtergeam toacã tãrãºenia, însã nu-l mai vãd. mii de scuze.

Vä reamintesc cä e topic de poezie PROPRIE.
POEZIA si LYRICS sunt pentru versuri ale altor poeti.

"Poema deziluziilor"

Nu voi sã ºtiu
De n'ica! :x
Mãruntã e furn'ica!
Dar câþi grãunþi ea carã!
A gândului povarã.
Pe cuptor zace mãm'ica,
Deºirând ciorapi.
O, lume, ce în mintea-mi nu încapi,
La fel ca firul de ciorap,
Te deºirai pe-al vieþii fus,
Fâs.
Al Raiului ãst prim recrut,
Pe-Adam îl vede cum din el
Mlãdiþã naºte,
ªi câþi au fost, ºi câte s-au trecut,
Zadaric guri hulpave tind sã caºte,
Cãci brusc de Adevãr mi þi-s plesniþi,
Prin deziluzionate neguri tãvãliþi,
ªi crunt li se relevã lor ce sunt:
N'im'ica!
Drept care nu voiesc a ºti
N'im'ic
De n'ica! :x

(Liviu Ornea ºi Mihnea Columbeanu, 1978)


"Poezioarã"

Cu ce sä-nceapã? :?
M-am întrebat ades
De unde curã gândul
În unde vibratile
Prin matca-i iluzorie
De prund apocaliptic
Funest
Majoritar.
Cu ce sä-nceapã? :huh: :?
Rãspunde-mi, duh al umbrei,
Tu, cel de-a pururi mort,
Tu, dãtãtor de soamne,
Necruþãtor de zmei:
Cu ce sã-nceapã? :shock: :huh: :?
Genunea-ºi suie coada despletitã
Întru glorioasa ei descãtuºare.
Sub slaba mânã oblãduitoare
A haosului ce nu ogoieºte
A negurilor
Matã
Cugetare.
Cu ce sä-nceapã? :(( :shock: :huh: :?

Cu ce sä-nceapã??? :o :(( :shock: :huh: :?

(Mihnea Columbeanu si Liviu Ornea, 1978)


"Dilemã cruellã"

E! ...:w00t:... Ceas prolix, înmiresmat!
Adânc barbaru-þi suflet îl sondez!
Armate de eter, cumva, galopã,
ªi spiritu-mi trãsnind a lume interlopã
Aspirä spre înalt Sfin-
Þia Ta!
În lanþuri covãsite mi þi-l leagã,
Încolãcind sfios
A negurilor
Oscilaþie
Vagã.
'N-ai sãi albaºtri ochi,
Si blânzi,
Dilema strãlucea mesianic.
ªi-armata de eter,
Mecanicist,
Tot mai galopã.

Sînt sublimat:
Rechinii vor sã mã mänânce.

(Liviu Ornea, Mihnea Columbeanu, 1978)

omg! ce tandem poetic! tandemul e surprinzator, poezia - mai putin implinita. dar cata perspectiva-n fata! :)

Da. :happy: :love:
Asa poezeam noi dadaisticoid în clasele a XI-a/a XII-a.
(Apropo, "Dilemä cruellä" am procreat-o sezând d-a-n-curulea pe asfalt în mijlocul Pietii Palatului, în timpul unui discurs al lui Nea Nicu. Ne duseserä cu scoala.)

fragment
(...)
„acum era devreme ºi liniºte
purtam pe umãr un înger nehrãnit
refuzam sã discut cu el
problemele pe care le am eu cu mine
la ce mi-ar folosi? mã întrebam supãrat
în ultimul timp mã îndoiesc tot mai mult
cã existã Dumnezeu
ºi asta înseamnã cã suferinþa mea
nu are niciun rost…”