trenuri bine pazite (jiri menzel) - o comedie proaspata, care reuseste sa exploateze vechea tema a nazismului cu acel umor negru a la frank capra. un comentariu acid despre slabiciunile umane, regasirea masculinitatii si comicul frivol & (uneori) grotesc al rutinei existentei unui grup de sateni. senzationalul din poveste (complotul pus la cale pt dinamitarea unui tren nazist) nu are decat rolul de a evidentia, prin contrast, banalitatea vietii personajelor. imaginea este de un rafinament aparte, desi constructia imi aduce aminte de comediile cehe ale lui forman...

9/10

rebel without a cause - vazut intr-o copie alb-negru la jegoasa cinemateca romana. prea putin totusi ca sa ma faca sa nu savurez clasicul lui nicolas ray, o pilda (nu zic 'pledoarie') a razvratirii adolescentine (aflata in mainile celui mai razvratit mic mare actor al celui de-al 7-lea deceniu, james dean) si o fresca memorabila a societatii americane a vremii (parca prea cinica !), mai ales a familiei burgheze decadente. personajele, de o complexitate si consistenta psihologica intalnita poate numai la bergman, traiesc un adevarat delir al vietii. concluzia lui godard este perfecta: 'nicholas ray IS cinema'...

10/10 (pe merit !)

Mi mi se pare acest dean umflat peste poate, prea suparat pe viata si cu filme de le numeri pe degete. Da deh, omu' a murit tanar ca a fost rebel fara cauza.
p.s.
A fost in copie color (cat se poate de buna dupa atatia ani) si pe protv si pe acasa de zeci de ori.

Jackie Brown, film tipic Quentin Tarantino. cu un samuel jackson jucand un rol splendid, de mafiot negru, traffic de bani, si un deNiro impecabil, prost impuscand cea mai sexy gagica din film, numai pentru ca-l enerva, si ca el 'nu bate femei'. hehehe, genial. o placere. 8,5/10

The Man Who Knew Too Much - Alfred Hitchcock.
filmul din 33 a fost neasteptat de bun, fiind totusi inceputul carieri lu' Hitchcock ca 'master of suspans'. remaku' pe care l-am vazut apoi, cel din '58 a fost slab de tot, chiar trist, lasandu-mi un gust amar in gura. plictisitor... dar primu mi-a placut mult, desi povetsea este cel putin ciudata.
cel din 33 8/10 si cel din 58 6/10

Deux Hommes Dans la Ville (1973), un film de Jose Giovanni cu Alain Delon. o critica sociala draguta, cu un prostagonist jucat si scris bine, si cu o poveste cel putin buna. un film care m-a pris din multe puncte de vedere, mai ales acela ca nu poti fugii de trecut. frumos. 9,5/10

The Stranger a lu' Visconti... desigur, ecranizare dupa romanul acela splendid a lu' Albert Camus. pacat. m-am asteptat la mai mult din partea lu' Visconti. bine, cateva scene facut frumos, chiar mai bune decat in carte (scena cu mosu' si cu catelu' din bloc, scena din morga, scena din tribunal, si scena cu preotu'), dar pierzand tot c-avea cartea asa de frumos. imaginile frumoase de multe ori, dar nu pastreaza nici o continuitate cum trebuie, ceea ce devine derutant, si ceea ce m-a indepartat de film. greu si lung de multe ori. insa: un marcello mastroiani superb, ca in felliniurile lui, cu un charme extraordinar, si cu o putere incredibila de exprimare...
filmul mai prost decat cartea... cu mult.
totusi.....8,2/10

(p.s. e la moda culoarea?)

E cea mai buna scena din film.Pasiunea pt. cinema devine carnala.
Si e scena de legatura intre cele doua teme,sex/cinema.

REMASTERED STAR WARS TRILOGY - nu pot spune decat ca aceste filme (deshi modificate) sunt suflate in aur.

BONUS DISC: EMPIRE OF DREAMS :shock: Ceva inedit, ceva unic, ceva nemaivazut. Alte comentarii sunt deja futile.

SPECIAL THANKS: TLD

dead man - alb negru, frumos, packed with stars, poveste tare spusa cu un touch suprarealist si amuzant. ceva n-a mers insa, pt ca nu m-a prins atat de mult pe cat as fi vrut. de revazut.

legend of zu - arata dubios si nu prea se vede mare lucru din scenele de cafting datorita aspectului cheap si usor blurry. insa firul epic si mitologia din spatele lui fac un fantasy fiction flicker ok.

notre musique - am stat. am vazut. am indurat pe n'shpe indivizi care se tot carau din sala. insa filmul nu m-a dat pe spate. l-am simtit doar ca o serie de tirade pretentioase ale personajelor despre diverse probleme universale, presarate cu niste glumite (fictiune-documentar, puscasii marini s.a.) si cu niste chestii filmate destept. that's it. nu e genul meu.

three extremes - gulp. great stuff. dumplings a rulat. urmeaza box, care e foarte atmosferic si pe ultimul loc vine cut, care e ciudat rau, combinand des dramatismului situatiilor (corny words) cu un umor sinistru. de vazut.

Noi albinoi - 9/10: din acelasi ciclu recomand "Tei, negrotei", "Ah, American White Trash" si "Noi, albinosii" :D (...)

Prova d'orchestra - 7/10: l-am revazut numai pentru ca este scurt :D. In rest, finalul imi place in mod exceptional, dar primele 30-40 de minute mi se par banale. Cateva declaratii de dragoste fata de instrumente sunt foarte misto ("violoncelul nu te inseala, precum vioara" :lol:).

Citizen Kane - 9.5/10: shh! rosebud...

deci, pentru a-mi manifesta public apetitul pentru sex si cinema, tre sa fac o laba in fata unui poster cu monica belucci ??

:shock: Cea mai mare tampenie pe care o aud de cand sunt pe acest forum !


:lol: x 1000 . Imi si imaginez 300 de labagii in fata la Patria. In tartaca lui cam asa vine pointu'. Secventa aia e una dintre cele mai scarboase vazute de mine in vreun film. Inutila, cretina, gratuita.
p.s.
Toti din filmele astuia sunt neepilati inghinal. :sick:

subscriu la ce-a scris Serghej... are dreptate. nume si keyser, dece credeti ca a bagat Bertolucci scena aia in film, cand putea sa bage la fel de bine si un futai pe cinste in film? exact ca sa arate passiunea si dragostea pentru o ideie, si daca ea este numai o minciune... pentru film, pentru politica si pentru ideia dragostei... incercarea de sinucidere de la final, se leaga cu scena asta la fel de bine.
daca vedeti scena asta ca gratuita, atunci tot filmul trebuie sa fie o porcarie pentru voi... si scnea cu periuta de dinti, si tot asa...
mie mi-a placut mult de tot filmu'.

Gunoi.

:D you stick to your taste... :P

Da. Uite si de ce.:)

misto cronica... daca o citesti si n-ai vazut filmul, chiar o crezi, si nu vrei sa vezi filmul in viitor. :D :lol: ... dar si daca l-am vazut, interpretarea ta este super-misto.
pacat ca nu-s de accord cu tine...

Dreamers la Dreamers.

Nu neaparat.Nu e o discutie despre apetitul pt. sex si manifestarile publice ci despre urmatoarele:
Daca analizezi semiotic scena ai sa vezi ca nu e vorba de un omagiu adus cinematografului prin faptul ca gestul se desfasoara in fata unui poster ci despre faptul ca fanteziile sexuale ale individului sunt conditionate de un etalon preluat din cinema.
...si daca observi ca acest gest nu e facut cu gandul la colega de scoala ci la posterul Marlenei Dietrich ai sa-ti dai seama ca se vrea o discutie despre efectele sociale si psihologice ale cinematografului asupra individului.De trecerea de la formele de imitatie cele mai simple(a imita coafurile vedetelor,a cumpara aceleasi haine etc.) la cele patologice(imitari de comportament,imitarea vocii etc.) si in cazul de fata la corelatia dintre fantezia sexuala si manipularea impusa de cinematograf.E apogeul demostratiei lui Bertolucci ca realitatea alternativa a cinematografului prelungeste realitatea cotidiana dar in acelasi timp o si anuleaza(intr-o oarecare masura) tocmai prin perfectiunea perspectivei oferite.
...si daca esti atent la geometria gestului ai sa observi o mistificare a unui act religios si implicit faptul ca zeii vechi au fost inlocuiti cu altii noi,care prin insasi natura lor sunt carnali.
...si daca mai citesti ceva despre dictatura&mitul vedetelor(si in special a divelor) in anii 1910-1930,sau macar citesti eseurile lui Daney sau chiar Amengual pe tema asta,daca mai stii cate ceva despre Asta Nielsen,Lydia Borelli,Francesca Bertini,Bette Davis,Ava Gardner,Greta Garbo,Marlene Dietrich sau ai vazut Sunset Boulevard ai sa descoperi ca posterul ala e o contragere a unei politici primordiale de promovare a filmului in anii amintiti.Forma de promovare care a influentat insasi forma cinematografului de la sistemele de lumini a lui Griffith din 1912 pana la inventia prim planului.Obiectul in discutie decreta prezenta unei noi mitologii,aceea a cinematografului.

Roma (r. Federico Fellini) 9/10 - One of a kind. Sau pure bliss. Daca s-ar ecraniza o poezie, asa ar arata. Foarte placut ca nu-ti impune o parere, iti prezinta imaginile si te lasa pe tine sa le judeci, chiar daca ironizeaza (genial) gen parada de moda la calugarite si preoti cu beculete care se plimba ca niste zombie. Si la sfarsit, un one last peek before saying bye bye, Fellini ne escorteaza impreuna cu multi motociclisti incet afara din Roma, filmul lui.

ps last call, va rog, Dreamers la Dreamers, asta chiar nu e locul potrivit, daca era alt topic era mai ok.

gegen die wand. un film pe care l-am revazut ieri, si pe care acuma l-am inteles cum trebuie. un film incredibil de frumos, despre doua destine ratacite, doi oameni pierduti, fara nici un fel de identitate, avand numai o dragoste aparenta ca sa poata scapa din instrainarea vietii lor. o poveste rupta intre doua culturi care traiesc impreuna, dar care nu se inteleg, si care sunt unite numai printr-un mediu care ii face sa se respinga reciproc.
personajele sunt bine conturate, construite cu mare grije, si actorii sunt credibili, sau cum ar spune obvious: nu numai idei, ci oameni.
protagonistul este din scriitura un personaj mistic, ascuns in spatele unei fatade de neamt in somaj, dependent de ajutorul social, si care nu-si dezvaluie trecutul pentru nici un pret. un turc care se vede neamt pentru ca are cetatenie, si care vorbeste despre "die scheiss Kanacken" cu dispret, el fiind la randului lui un "Zuhaelter" pentru nemti.
ea, protagonista, este un personaj simpatic, care nu este inteles nici de nemti si nici de turci, si care incearca sa scape de traditiile conservative musulmane, numai ca sa-si traiasca viata. tentativele de sinucidere sunt pretextul ca sa poata scapa, ceea ce-i si reuseste, cu pretul expulsarii din familie. scena arsului pozelor este incredibil de frumoasa.
relatia lor se rezuma la o scena cheie, cu ea intr-un karusell, singura, invartindu-se in cerc, si se leaga perfect cu un dialog intre protagonist si "unchiul" lui, care a fost catva secvente inainte, si une el si-a descoperit dragostea pentru ea: "Liebe ist ein Karusell, du stckst Geld rein, und es dreht sich... und du musst mehr Geld reinstcken damit es sich weiter dreht..."
fuga in turcia nu este decat o mare dezamagire. pentru el, care numai vorbeste turceste cum trebuie, prima intalnire cu un turc se termina cu "bist du'n Bayer, oda was?", si pentru ea, toata experienta este o tagedie. un viol scurt intr-un bar, o ruptura definitiva de familia pe care o mai avea, si o batuta pe cinste.
ultimile 3 scene din film sunt clare, limpezi si frumoase. ei doi se vad intr-un hotel, si decid sa plece impreuna. ea cu bagajele facute stand in pat, si din off vocea sotului si fiicii ei, care se joaca intr-o camera apropiata. el in autobuz, usiile care se inchid, si plecarea autobuzului printr-un Istambul haotic.
regizorul a reusit sa arate o lume reala, plina de conflicte sociale, umane si culturale, si a reusit sa lege toate fragmentele filmului cu o scena incredibil de simpla, dar incredibil de puternica: o formatie de muzica traditionala turceasca, care canta pe o insula plutitoare cantece turcesti, cu un text relevant pentru poveste, pe fundalul Istambului. genial. 10/10

p.s. heheh, maceo parker a fost in film. geeee, unbelievable.

old boy. cine scrie astfel de scnearii? cine are asa o minte, sa inchida un personaj intr-o camera de hotel pentru 15 ani? exista cineva care sa vina si sa-ti povesteasca 'bah, am o ideie pentru un film, uite...'?
un manga facut film, cu imagini de desen animat, cu o poveste de desen animat, dar facut cinematografic impecabil. inceputul este aproape surrealist, cu scene reale care se intretaie cu scene de delir, cu furnici care ies din piele (un chien andalou?), si cu iesirea dintr-un geamantan intr-o campie care este de fapt pe un bloc in constructie... stai, asta nu mai era delir.
intrebarea daca 15 ani de teorie se pot pune si in practica la lupta se confirma, dar cand este vorba de un futai, nu merge. un umor frumos, chiar cald, dar si negru. lupta contra 40 (?!) de tipi intr-un hol, protagonistul cu un ciocan in mana, si cu un cutit in spate, este de un balci incredibil, filmat dintr-o singura dubla... si mai vine si liftul cu inca cativa... am ras mult la scene astea, montate genial.
povestea care se complica, si cu cele mai frumoase back-flash-uri pe care le-am vazut vreo data. scene filmate in sepia, montate paralel cu ceea ce se intampla cu adevarat, cu incadraturi ciudate, dar de mare effect. asa si ultimul back-flash cu sinuciderea antagonistului, care dupa ce-si scapa sora in apa, apasa cu aceiasi mana din back-flash pe tragaciul pistolului din timpul real: usiile de la lift de deschid, and he blew his brains out. frumos.
ultimii pasi in zapada sunt impresionanti, numai ca nu am reusit sa numar cati au fost... la 70 de ani, monstul va murii.
filmele asiatice raman cu farmecul lor, cu povestiile lor ciudate si intortochiate, si cu personajele lor de desen animat, frumoase, din cand in cand chiar credibile, dar cu acel flare cinematografic inconfundabil, tipic si incredibil de frumos. 10/10

p.s. maine ma duc sa-mi cumpar un ciocan...

Kingdom of Heaven - 4/10: slabut. Sub "Alexander", mai bun ca "Troia".

Le petit baigneur - 5/10: o comedie draguta, cu un Louis de Funes hiperactiv ca de obicei, despre o mica ambarcatiune de succes. Se remarca un omagiu adus la "Modern Times" (vaporul lasat sa cada in mare) si o scena cu o tribuna de biserica, foarte bine gandita si regizata.

Takashi Miike - Gozu (2003) - 9/10

O panarama de film la care am ras cu lacrimi, rezultatul unei acuplari spectaculoase intre Lynch, Bunuel si Sandy Bel, film din care nu am inteles mare lucru (who cares what the gozu cow-headed naked skinny guy really means?) si nici ca-mi pare rau - it's all about fun. Un umor absurd, suprarealist, ghiftuit cu freudisme si cu o galerie de ciudatenii cum numai mintea bolnava a lui Miike poate scorni - o patroana de motel care le serveste locatarilor la mic dejun mici paharele cu propriul lapte, un patron de parc de dezasamblari care face colectie de piei de yakuza extraplati, un yakuza dog (Chihuahua :lol: ) 'special trained to kill yakuza', un boss mafiot care poate avea erectie doar daca-si baga un polonic in fund, ma rog, multe, multe, si toate bolnave. P'ai mai tare va las voua placerea sa o descoperiti la final. It's gruesome :love:

Wong Kar Wai - Eros (2004) - 9/10

De fapt mai sunt si obositii aia doi pe generic (Antonioni si Soderbergh), dar am oprit filmul inainte sa ma irite prea tare cu eros-ul lor. Medium metrajul lui WkW este insa incredibil de frumos, amestecand ingredientele deja cunoscute (lumini, decoruri, Gong Li, Doyle, lacrimi, ploi, fum si iar ploi) si reusind sa nu cada in deja-vu. E Wong Kar Wai, simplu, si variez de placere la intalnirea cu filmele domniei sale. Bila alba: Caetano Veloso cucurucucu-ind in piesa-tema a filmului, intitulata surprinzator 'Antonioni'. 8)