va recomand...
cel mai simpatic articol dspr "Mari romani":

Adrian CIOROIANU
Scrisoare deschisã, uºoarã, de varã, cãtre Mãdãlina Manole

Dragã Mãdã (permite-mi sã fiu direct, ca-ntre colegi de generaþie, chiar dacã tu eºti, se înþelege, mult mai tînãrã), încep scrisorica mea mãrturisindu-þi cã, uºor invidioºi, în aceastã clipã o mare parte a cunoºtinþelor, prietenilor ºi rudelor mele se întreabã ce mi-o fi venit de-þi scriu! Unii vor spune: da’ de ce n-ai scris despre Zizou Zidane? – iar eu le voi rãspunde cã despre acest ciumete nu pot scrie, într-atît mi se pare de penibil acel henþ cu capul (sã-i spun aºa) pe care l-a fãcut în coºul pieptului unui italian, tocmai pe cînd boºii de la FIFA se pregãteau sã-l declare cel mai bun jucãtor al Mundialului. Alþii dintre cei care mã cunosc vor spune: da’ de ce n-ai scris despre ducele de Edinburgh? (tata-socrul lui Lady Di, îl ºtii!), cel cu gluma cu orfanii români – iar eu le voi spune cã acestui (cum sã-i zic, sã nu-l jignesc?) ciumeþel nu prea se face sã-i dãm atenþie: omul are o vîrstã, alþii ca el ciupesc cameriste, alþii au, dimpotrivã, bun-simþ. ªi-apoi (gîndeºte-te) nu ºtiu dacã toatã vina aparþine lui tata-mare de la Londra sau dacã nu cumva o împarte cu unii bunicuþi din Bucureºti care, de 15 ani, cum vine vreo persoanã mai VIP prin þarã, hop-þop o plimbã prin orfelinate (întrebaþi-l pe Michael Jackson, amãrîtului i-a plãcut într-atît cã a vrut sã repete experienþa ºi-acasã la el!), ºi aºa ne-a mers buhul de þarã a copiilor abandonaþi, drept care iar ne cer la Parlamentul European sã reluãm adopþiile – etc., nu vreau sã te plictisesc. Revin: Mãdã, eu am ales sã-þi scriu þie azi – ºi eºti pe o listã f.f. selectã, pînã acum am mai scris doar dlui Vãcãroiu ºi Patriarhului Teoctist! – pentru a te felicita cã în clasamentul celor 100 de mari români tu ai ieºit a 44-a! În glumã fie spus, i-ai bãtut la fund pe Noica (al 99-lea, pricãjitul), pe Ciprian Porumbescu (al 95-lea, debusolatul!), pe Marin Preda (al 72-lea, complexatul!), pe Nicolae Bãlcescu (al 69-lea, hi-hi!), pe Titu Maiorescu, pe Kogãlniceanu, pe imposibilul ãla de L. Blaga (ce zile fripte ne fãcea ãsta la Bac, ne-ai rãzbunat!) ºi, dacã te mai sforþai puþin, îl rãdeai ºi pe Nichita Stãnescu (al 42-lea, cîte grade îi plãceau lui pe limbã)! Dar asta nu-i nimic, Mãdã: dintre toate femeile care au trãit vreodatã între Burebista ºi Bãsescu, ºi sã tot fie vreo 250 de milioane (zic ºi eu, nu mã pricep la calcule, am terminat liceul de filologie), ei bine, tu eºti a 3-a! ’Þ-imaginezi?!

Puteai sã-l razi ºi pe Nichita, dar ai fost finuþã!

Le-ai umilit pe Maria Tãnase (a 91-a) ºi pe Elisabeta Rizea, aia cu partizanii (a 58-a), ai bãgat-o-n riduri pe Ana Aslan (a 49-a), ai mãturat pe jos cu alte contemporance de-ale tale! Doar douã femei þi-au luat faþa: Nadia ºi Regina Maria. Discutabil! Una, cã Nadia are copil de crescut ºi reclame petroliere de fãcut, nu cred cã te va mai concura. Cît priveºte regina, l-ai auzit ºi tu pe scriitorul Agopian: tipa era cam puncte-puncte, a fãcut trei copii cu amantul etc. Dacã nici o reginã nu e femeie de casã, zi-i sã mai ai încredere în cineva! Nu conteazã cã scriitorul a greºit numãrul copiilor, foarte probabil ºi paternitatea lor sau cã bîrfe de-astea mîrlãneºti nici mãcar nu-s originale! Uite, îþi propun ca odatã, cînd te vei întîlni cu dl Agopian, spune-i aºa, ca de-un pamplezir, cã Sara aia (ºtie dumnealui care) era o chelneriþã beþivã ºi care mai scãpa ºi pe centurã – sã vedem, îi place? Dragã Mãdã, ºtiu cã nu þi-e uºor. Unii, galbeni de crivdã, vor spune cã ai trimis tu însãþi zeci de e-mail-uri ºi cã þi-ai pus familia sã dea sms-uri în draci. Lasã-i sã fiarbã! Spune-le cã ai fanclub! Dacã guru Bivolaru a ajuns al 20-lea mare român ºi e mai tare decît Regele Ferdinand, Ionel Brãtianu ºi Decebal la un loc, îþi cam dai seama ce varzã, viezure ºi brînzã a fost sistemul de vot! Ca sã nu-þi mai spun (da’ rãmîne între noi!) cã eu cred cã s-a fãcut o mînãrie cu Ceauºescu – tocmai el, hop, s-a oprit pe 11, primul cãzut sub linie? Oare tu chiar crezi cã merituosul pastor Wurmbrand (despre care 99 perioadã 9 la sutã dintre români acum au auzit!) are votanþi mai mulþi decît nostalgicii iepocii ºi decît suporterii Stelei? Haida-de, asta sã i-o spunem lui Mutu, care s-a oprit fix la mijlocul drumului (50), negînd abrupt maxima epocalã pe care, într-un moment de cruntã spiritualitate, a slobozit-o moderatoarea Irina Pãcurariu: „avem mai mulþi iubitori de fotbal în România decît diabetici, ceea ce e ºi bine“ – dînsa explicînd în felul acesta cu ºuviþe blonde de ce fotbalistul Mirel Rãdoi (21) e mai tare decît savantul Paulescu (31)! Dragã Mãdã, dacã preþul pentru aceste revelaþii e de 600.000 de euro, înseamnã cã acest coºmar hazliu din oglindã se va sfîrºi decent doar în cazul în care, în ciuda tuturor aºteptãrilor, cel mai mare român ar ieºi neamþul Carol I, binecuvîntatã fie-i memoria, cã de 100 de ani ne tot strãduim sã stricãm ce-a fãcut el ºi încã n-am reuºit pe de-a-ntregul! Iar în ceea ce te priveºte, relax: fatã dragã, nu fi tristã, ºtiu cã e un dat – fãrã tine nu se poate top adevãrat!

(in Dilema veche nr 129)

topul asta al celor mai mari romani mi se pare o mare tampenie
asa de explica si rezultatele
oricu, f bun articolul
saraca mada

scrisoarea publicã a lu mussiu Liiceanu pe tema dipterei ãleia sicofante de Munica
puþin cam durã dar meritatã



Scrisoare deschisa a lui Gabriel Liiceanu catre Mona Musca
(Cotidianul 15 August 2006)

Doamna Mona Musca,

Nu sunt ziarist de meserie, prin asta intelegand ca nu sunt capabil sa scriu in ritmul in care se succed evenimentele, ci numai in acela pe care mi-l dicteaza o stare de suflet. Altfel spus, trebuie, ca sa pot scrie, sa sufar o comotie afectiva. Trebuie sa ma entuziasmeze ceva, sa mi se para strigator la cer sau sa ma scoata rau din sarite, ca sa pot sa ma asez in fata unei pagini albe, simtind ca daca nu o fac risc sa ma sufoc.

Doamna, trebuie sa va marturisesc ca de cand v-am vazut in emisiunea lui Cornel Nistorescu si a lui Adrian Ursu, la Realitatea TV, mi-am pierdut linistea. Nu stiu care scriitor rus devenit sovietic a scris, cu emfaza aceea a sufletului slav trecut prin romantismul sovietic: „«Om», ce frumos suna acest cuvant!“. Gorki, parca. Vazandu-va si ascultandu-va mi-am zis, cu acreala si disperarea sufletului romanesc trecut prin 40 de ani de comunism si prin cei 16 care i-au urmat: „Cata decadere, in fiinta asta umana!“ Am sa incerc, doamna, in randurile care urmeaza, sa va explic de ce cred ca nu mi-a fost dat sa vad in acesti 16 ani ceva mai jalnic decat spectacolul pe care mi l-ati oferit d-voastra.

Ati afirmat ca semnand un angajament cu Securitatea ati facut un act patriotic si umanitar. D-voastra erati ingrijorata, acolo, la facultatea din Timisoara unde lucrati, de soarta „copiilor“ arabi si v-ati gandit sa-i feriti de primejdii punandu-va, ca profesoara a lor, in slujba Securitatii. V-ati grabit sa invocati aberatia (care isi face drum prin mintile oamenilor protejata fiind de o lege) ca nu ati facut „politie politica“.

Incep prin a va ruga sa nu va mai ascundeti dupa deget folosind acest mizerabil tertip. Nu-i demn de d-voastra. Pe asta il folosesc securistii, nu d-voastra, doamna. E adevarat, nu ati facut politie politica, pentru ca Securitatea toata, cu colaboratorii ei cu tot, nu facea politie politica. Ea era politia politica. Toata Securitatea, de la femeia care spala cu carpa coridoarele MAI-ului si pana la generalii de Securitate, de la persoana „contactata“ fara angajament, dispusa insa sa „flirteze“ cu ofiterul care o vizita, si pana la „angajatul“ cu acte in regula si cu nume de cod (ca d-voastra), de la „lucratorul“ dinauntrul tarii si cel care spiona, dinafara ei, „spre binele patriei“, cu totii, doamna draga, faceau sa functioneze sistemul cel mai perfectionat de represiune si de generare a fricii. Cu totii faceati cu putinta teroarea.

Securitatea avea, in anii in care i-ati ingrosat d-voastra randurile cu marunta d-voastra contributie, un „brand“ teribil si bine consolidat: era, in Romania, institutia crimei, era NKVD-ul in varianta lui romaneasca, era Gestapo-ul comunist. Cu totii ati intrat, indiferent de locul pe care-l ocupati in schema, nu in slujba poporului roman (cum va laudati toti securistii la televizor), ci a unei mafii organizate statal, instalate la putere in urma unei ocupatii si indreptate impotriva poporului roman si a istoriei sale. Cu totii v-ati avut in vedere – dar pe seama celorlalti – numai pe voi, cu totii ati avut un avantaj sau ati sperat sa obtineti unul: puterea sau o farama de putere, o „aflare in carti“ cat de mica, un ban, o promovare, o calatorie „afara“. Cu totii, intrand in raza acestei institutii, ati trait mai bine pe seama noastra si a fricii noastre. Cu totii v-ati simtit mai importanti, cu totii ati avut un contract murdar facut in spatele nostru si pe spatele nostru si toti v-ati platit linistea, siguranta si tupeul cu spaimele, umilinta si nelinistea noastra.

In halul in care ne aflam acum, nu avem timp de nuante. Nu-mi cereti sa disting intre femeia cu carpa de pe coridor, intre d-voastra ca turnatoare si generalul Plesita care batea sau care punea la cale crima. Nu mai jucati teatrul acela dezgustator, nu mai faceti pe mironosita si pe ingrijorata de soarta „copiilor arabi“. Stiati prea bine, semnandu-va angajamentul, cu cine ati intrat in cardasie. Nu va mai ascundeti dupa piersic: ati fost turnatoare, de bunavoie si nesantajata de nimeni. In fisa d-voastra didactica nu intra si angajamentul cu Securitatea. Aveati colegi si colege, cu aceeasi meserie, care nu au facut asta. Ati turnat pentru o farama de putere sau pentru a fi avansata (in fond stiti d-voastra mai bine de ce), dar in nici un caz pentru a impiedica izbucnirea razboiului dintre Iran si Irak in anii ’70, cum ne-ati sugerat tuturor la televizor, luandu-ne de cretini si facandu-va de ras.

Al doilea lucru. In toti acesti ani, ocupand tot felul de functii publice, ati dat declaratii pe proprie raspundere referitoare la relatiile d-voastra cu Securitatea. N-ati pomenit niciodata de angajament. (Dar nu pentru ca l-ati socotit irelevant sau ca pe un „act patriotic“, trecut, cu modestie, sub tacere, ci pentru ca v-ati bazat pe faptul ca va ramane in veci „secretizat“.) Ati calcat in felul asta o lege, v-ati asumat o raspundere penala, i-ati mintit pe toti alegatorii. (Nu reincepeti basmul cu „politia politica“!) V-ati facut, din toate punctele de vedere, un calcul gresit. De fapt, nedivulgandu-va singura, ati ratat sa urcati pe suprema treapta de moralitate la care poate accede azi un roman: sa spuna de bunavoie si in gura mare ca a fost turnator. Atunci ne-am fi induiosat cu totii, v-am fi gasit toate scuzele din lume, ati fi devenit, ce mai!, un adevarat erou moral. Asa, ati ramas o biata mincinoasa care, banuiesc, urmeaza sa raspunda penal pentru minciuna sa.

Al treilea lucru. Minciuna d-voastra are o calitate cu totul aparte si de-asta va spuneam ca in anii astia nu am vazut ceva mai jalnic. De ce? Pentru ca ati pitit-o, minciuna asta lata cat toata Romania, sub masca clamarii adevarului, sub masca sinceritatii fara limite, a transparentei, cum se zice acum. Atat de suav v-ati modulat vocea in toti anii acestia, din fiecare porisor al fiintei d-voastra tasnea atata cinste, ah!, atata puritate, ah!, atata sete de dreptate (ce sa mai spun de frumusetea morala!), incat asteptam cu totii, de la o clipa la alta, sa vedem cum incep sa va creasca aripi de inger.

Intelegeti-ma bine. Pe comunisti, doar prostii si ticalosii ii credeau. La fel pe Iliescu, pe Nastase, pe Vadim si pe oamenii lor. Doar prostii sau ticalosii nu ii vad ca mint de cum deschid gura. La d-voastra insa este altfel. D-voastra plangeti de emotie cand reusiti sa faceti sa treaca in Parlament o lege pentru binele poporului roman. D-voastra aveti privirea calda, nu ochii mici si vicleni ca altii. Radeti frumos, nu ranjiti. Pe d-voastra v-au crezut si desteptii. Ne-ati fraierit pe toti. Sau aproape pe toti. In ce ma priveste, inca de-acum un an v-am socotit ca fiind „omul care minte cu cea mai mare sinceritate“. Pe-atunci credeam insa, nestiind ce stiu azi si, mai ales, neapucand sa va vad cum v-am vazut recent la televizor, ca la d-voastra minciuna e o trasatura psihologica, un tic, o proasta asimilare a notiunii de diplomatie in politica, dar nu suprema trasatura de caracter.

Problema nu e insa ca ne-ati fraierit. Doina Cornea spunea despre Iliescu in 1990 „ca a tras un glont moral in pieptul tinerilor din Romania“. D-voastra n-ati tras un glont. D-voastra ati tras cu bazuca. Ati jucat tare. Ati confiscat toata rezerva de moralitate a limbajului, a gesturilor, a mimicii. Si ati facut-o praf. Imbracand mantia puritatii pe cea mai mare scena a tarii, cea politica, ati facut praf si puritatea, si politica.

Vedeti, scena politica romaneasca avusese aproape de toate. Avusese un presedinte care, pentru a-si mentine puterea, pusese o parte a poporului s-o snopeasca in bataie pe alta. Apoi ceruse consens national. Avusese un prim-ministru beat de putere, cu vocatie certa de mafiot de clasa si gata in orice clipa sa puna de-o dictatura in Romania. Avusese clovni, psihopati, batausi de meserie, vanzatori de un „bilet in plus“ la cinema Patria, bisnitari de rand, primari care vopseau trotuarele in albastru, altii care pictau tricolorul pe banci si pe pahare, avusese si avea securisti cu carul (s-ar parea ca fara aceasta „acreditare“ nici n-ai ce cauta pe scena politica de la noi).

Si totusi, scenei politice romanesti ii lipsea ceva: minciuna in extaz. Ceva asa, cum sa spun?, care sa-ti rupa sufletul, ceva care sa te faca sa zici „In sfarsit, iata omul!“ sau „Tot femeia pana la urma!“, ceva care sa te faca sa iesi afara si sa zambesti, fericit, la soare si sa zici ca uite ca s-a-nseninat si a aparut iar o raza de speranta si-a aparut cineva care se bucura de incredere la romani ca Biserica si Armata. Si acest cineva de care puteai sa zici toate astea, care, cand vorbea, ii curgea din gura cand lapte, cand miere, ne-a tras pe toti in piept! Romanii sunt de-acum, datorita d-voastra, mai subrezi sufleteste. Si si mai multi tineri vor pleca din Romania scuipand in urma lor, din cauza d-voastra. Vorba unui prieten: macar daca va angajati sa promovati o lege a transportului. Dar sa va luptati pentru o lege a lustratiei, adica a purificarii, a curatirii unui loc impur, o lege care ar fi trebuit sa inceapa chiar cu d-voastra!

In 30 decembrie 1989 am scris un text care se numea Apel catre lichele. In el va ceream un singur lucru: sa stati o vreme deoparte. Sa ne lasati sa ne tragem putin sufletul. Sa ne revenim putin. Ma tot intreb de-atunci: ce naiba „va mana in lupta“? De ce tineti mortis sa contribuiti, cu mizeria voastra morala, la insanatosirea noastra sufleteasca? De ce veniti, cu zestrea d-voastra urat mirositoare, sa ne tot propuneti buchete de trandafiri? Care, pentru ca le tineti d-voastra in mana, put. Put, put, put! De fapt asta ati facut: ati facut sa ne puta totul. In curand, de cate ori am sa deschid gura in public, nici pe mine n-o sa pot sa ma mai cred.

Un alt prieten, vazand „comotia afectiva“ pe care am suferit-o din cauza d-voastra, m-a luat cu binisorul. Gandeste-te o clipa, mi-a spus. Pe infrangerea ei triumfa altii si mai rai decat ea. Nu vezi ca cel care ameninta ca o s-o dea afara din PNL ca fosta colaboratoare a Securitatii e unul cu un dosar de turnator de trei ori mai gros decat ea? Pe tine sa te intreb, apoi, ce cauta acolo poetul care intervenea din cand in cand in emisiunea lui Nistorescu pe post de instanta civica morala? Tocmai el?

Ce teorie!, mi-am zis. Pentru ca exista talhari si mai mari pe lume, haide sa pornim la drum catre o transfigurare a Romaniei cu talharii mai mici. Pentru ca Romania – asta este o fatalitate, nu-i asa? – nu poate fi condusa decat de tot felul de cazaturi.

Dar cu d-voastra nici macar nu cred ca este asa. D-voastra nici macar nu sunteti unul „mai mic“, unul „de mana a doua“. Eu cred, doamna Musca, in potentialul d-voastra. Il mai tineti minte pe „talentatul domn Ripley“, personajul unor faimoase thriller-uri ale Patriciei Highsmith? Este criminalul perfect pentru ca nimeni nu-l poate banui. Este cumsecadenia personificata. Este dragut, saritor si cald. Crimele lui se nasc, nestingherite, in spatele acestei masti.

Pe mine ma trec fiorii gandindu-ma la momentul in care o sa ajungeti sef de partid, prim-ministru sau presedinte. Pentru ca, desigur, nu o sa demisionati. Nimeni, in Romania, se stie, nu poate fi definitiv compromis. Nici daca e prins, ca d-voastra, asupra faptului. Veti aparea la televizor cand demna si indignata, cand plangand, transpirand, explicand. Iar poporul o sa va ierte ca l-ati mintit putin si o sa va aleaga iar. Nu ma indoiesc ca talentul d-voastra are in fata o lunga perioada de inflorire. Ce ne-ati aratat e doar inceputul.

cum eu am fost intr-un cotlon indepartat al romaniei, destul de ferit de civilizatie, Alexandria, judetul Teleorman, de 2 zile am aflat si eu de tot tambalaul cu mona musca. pacat. imi era simpatica. dar asta e. ("off with her head!")
autosesizarea domnului Liiceanu, pe langa faptul ca e putin cam dura (desi asta ar putea fi discutabil), mi se pare, cel putin aparent, fara scop. adica de ce ar recurge liiceanu la o scrisoare deschisa adresata monei musca? o scrisoare deschisa cauta sa impresioneze (in sensul etimologic, de a face impresie) publicul sau in favoarea "expeditorului" sau in defavoarea "destinatarului". bineinteles ca ar putea exista si alte scopuri pt a compune o astfel de scrisoare, dar eu nu le vad aici. chiar a fost omul asta atat profund marcat de dezvaluirea asta??
la un moment dat tonul e extrem de patetic, sper ca intentionat: adica, sa fim seriosi, chiar vor pleca tinerii din tara din cauza asta?? patetismul de genul asta de in ridicol. desi, poate fi asumat. si atunci tot la un scop ajungem.
reactia mea la scrisoarea deschisa e: de ce?

Liiceanu, filozoful conjuncturii romanesti, a prins momentul si a scris o "declaratie de ura". a mai comis vreo cateva pana acum: impotriva lui Adrian Marino, Gabriela Adamesteanu, Ion Bogdan Lefter...
textul mi se pare veninos, excesiv de dur... e limpede ca s-a intrecut masura. nu merita Mona Musca - cu toata vina ei (cred ca ar trebui sa se retraga din viata politica...) - o asemenea demolare, pt ca a facut in acesti ani si destule lucruri bune. e intre putinii politicieni care nu s-a imbogatit din politica, asa cum au facut-o ceilalti, adica restul. dar cine mai are timp pentru asemenea (si alte) detalii... neinsemnate?...
il apreciez pe Liiceanu, dar vehementa si ura sa ma deranjeaza, imi creeaza un disconfort. apreciez mai mult "luciditatile" linistite, potolite, calme, dilematice...

Existã un singur lucru cu adevãrat "grav", dupã opinia mea, în toatã povestea asta istericã (mult mai grav decât delaþiunea propriu zisã, care poate avea varii scuze: inconºtienþa, labilitatea delatorului, ignoranþa lui, vremurile tulburi, caracterul formal al angajamentului,specificitatea lui, tot repetã cã miza era siguranþa statului, etc.)
ªi anume cã Munica a ascuns cu bunã ºtiinþã, deliberat ºi pe termen lung, angajamentul cu Secu ( 16 ani de zile de ipocrizie politicã - aproape cã nu mai importã dacã actele tale politice chiar au fost autentice, constructive, dezinteresate, atîta timp cât prin omisiunea asta "nevinovatã" le devalorizezi împingîndu-le in the same time într-o zonã ceþoasã ºi interpretabilã)
I mean, o cred pe Munica în stare de orice: o cred capabilã de naivitãþi, de umori, de rãtãciri, de subite accese patriotarde, de iniþiative politice dezinteresate dar n-o cred atât de naivã (mi-e peste poate) încât în ãºtia 16 ani de zile sã nu-ºi fi pus problema "propriului trecut"...i mean, mã laºi???
ps. Mai cu seamã când te preocupã obsesiv legea lustraþiei, statutul foºtilor nomenclaturiºti, ieºirea din gãoaza mentalitãþii comuniste and all...

Liiceanu are cred, un soi de refulare proprie , în tot ceea ce priveºte colaboraþionismul, Securitatea, Comunismul...
Pe vremea când putea face ceva concret ºi definitiv, n-a fãcut. A fãcut în schimb Dinescu ( pe care din când în când îl mai înþeapã oºeneºte reproºându-i cã "s-a refugiat în metaforã ºi sintaxã")
Aºa e, da uite cã "poetu sandilãu" a fãcut scandal pe vremea când de-alde el rezista ermetic "prin culturã"
Overall ºi mie îmi place Liiceanu, e messe orice-ai zice...numai cã are ºi el "uºi interzise" în care intrã cu bocancii...
Dacã în polemica cu Adameºteanu îi dau dreptate, în diagnosticele lui referitoare la Sorin Matei, nu prea-i mai dau...
mie îmi place tipu, interviul din Observator is a pure delight

Herbie, cred cä ai dreptate, dar dincolo de urä sau ne-urä, tot articolul e isterie purä - si muiereascä! Glandularä! Am început sä mä satur de onorabilul, de unde prin 1985-89, când îl ascultam la colocviile lui Sorin Antohi, îmi cädeau ochii-n cizmä si ziceam "Bäi, în sfârsit un om destept, s-ar putea peste zece-dooj de ani sä ne-alegem cu un nou filosof român!"; de unde prin '90 nu l-as fi dat nici pe-o sutä de borcane cu Brucani, în ultima vreme am impresia cä dä-n gropi tot mai des. Ce nevoie avea, päcatele mele, de toatä cabotinäria asta lacrimogen-hormonalä?
A ciripit tanti? OK, out! Ce atâtea väicäreli si figuri de stil?
Oricum, trecând peste logoreea lu' nenea, tot tzirkusu' ästa cu dosarele nu face decât sä demonstreze în sfârsit, clar si precis, ceea ce toti stiam si prea putini recunosteam: NORMAL, MORAL, PRAGMATIC si CONSTRUCTIV ar fi fost ca, într-un fel sau altul, TOATE ARHIVELE sä se deconspire cât mai curând dupä '89. Sigur, stim cä ar fi fost o utopie - doar neocomunismul si neosecuritatea sereisto-fesenistä nu erau sat färä câini. Da' sä mä mai lase avortonu' de Bunicuta Ilici, dementu' de Vadim si multi altii ca ei, cu-ntorsäturi din condei. Toatä chestia aia cu "ar fi adus atingere sigurantei nationale"... Mofturi, monser! Daraveli de clopotnitä! Cioace cu "securisti patrioti" si "oameni de omenie"... Pu-la si cäciula! Mäcar de-ar da cu ei de pämânt acuma, mäcar de-ar scoate si legea lustratiei, mäcar de s-ar da legea de condamnare a comunismului ca o crimä contra umanitätii, färä termen de prescriere, si-ar începe sä-i umfle ca pe gardienii de lagäre naziste ajunsi nonagenari prin S.U.A. Uite, chestia ASTA ar trebui sä ne-o impunä cu forta loazele alea de la Strasbourg si Bruxelles - nu sä interzicem transhumanta si sä punem la vacile din staul chiloti cu dantelute visinii!

luãri de (o)poziþie


Nicolae Manolescu, critic literar

„Eu gasesc scrisoarea deschisa a lui Gabriel Liiceanu exagerata. Nu ca ar fi vreo problema cu ceea ce sustine el sau cu felul in care doamna Musca s-a comportat in aceasta urita istorie. Problema este ca inainte de a exista un verdict dat de CNSAS mi se par pripite deciziile noastre. Vinovatia Monei Musca este incontestabila, dar ea nu este nici pe departe cea mai vinovata. Sint pusi laolalta oameni care poarta responsabilitati diferite. Lipsesc din discutie adevaratii turnatori si ofiterii de Securitate. I se retrage doamnei Musca sprijinul politic in timp ce Parlamentul e plin de securisti dovediti, ca Ilie Merce. In plus, mi se pare foarte straniu ca in partide importante ca PSD, PRM, PD nu a existat nici un turnator. De parca s-ar fi adunat toti la PNL. E prea ciudat. Noi transformam un lucru necesar ca deconspirarea colaboratorilor intr-o treaba romaneasca, aducem totul in deriziune

Gabriela Adamesteanu, scriitor

„Emisiunea respectiva mi-a lasat o impresie de hartuire si violenta, iar comportamentul Monei Musca nu m-a surprins. Observasem de mult abilitatea cu care navigase intre liderii AC., PAC , CDR, PNL si D.A., fara a se impiedica in razboaiele lor. Demisia de la Ministerul Culturii mi s-a parut nejustificata, la fel ca si popularitatea (datorata si dorintei, infantile, a societatii romanesti de a-si face idoli). Nu aprobam iesirile ei la rampa alaturi de Theodor Stolojan si Valeriu Stoica. Nu inteleg de ce a facut proiectul Legii lustratiei, chiar daca colaborarea ei cu Securitatea se reduce la ce stim acum. Am crescut insa cu oroare de sedinte de demascari si autocritici publice fortate si mi se pare grabita reactia publica, inainte de a se vedea decizia CNSAS si dosarul intreg. Ce sa mai vorbim despre atitea crime politice nepedepsite? Mona Musca va raspunde in fata partidului sau si a electoratului. Pastrind proportiile, «deconspirarea» lui Günter Grass la 78 de ani ne arata ce greu este sa iti asumi trecutul din totalitarism.“

Adrian Cioroianu, istoric

„In mare parte sint de acord cu scrisoarea lui Liiceanu, pentru ca-mi dau seama ca este deceptia unui intelectual fata de o persoana in care avea incredere. Cu cit increderea de altadata e mai mare, cu atit mai dura e manifestarea deceptiei. As tine totusi sa-l incurajez pe Liiceanu in a crede pe mai departe ca nu toata lumea politica a avut de a face cu Securitatea in felul acesta. Pentru mine socul a fost mai mare. Mona Musca a fost una dintre persoanele care m-au convins sa intru in politica. La fel ca Liiceanu, auzisem si eu cam prin septembrie anul trecut de angajamentul ei si ma tot gindeam ca e vorba doar de o rautate. E curios cum toata lumea stia de un an, dar nimanui nu-i venea sa creada. Asta arata inca o data ca in Romania nu poti tine multa vreme un secret.“

Alina Mungiu-Pippidi, politolog

„Pe cit a fost de mare increderea, pe atit de mare e acum dezamagirea. Mi se pare perfect indreptatita atitudinea lui Gabriel Liiceanu. El a intuit foarte bine ca intreaga personalitate politica a Monei Musca se baza pe sinceritate si sigur ca acum ea se prabuseste cu totul. Si nu pentru ca ar fi facut un mare pacat, ci pentru ca a tacut atita vreme. Multi dintre noi vom deveni sceptici de acum inainte. Eu am cunoscut-o pe Mona Musca in 1998. Am facut o emisiune la TVR incercind sa il ajutam pe Ticu Dumitrescu in incercarea lui de a trece arhiva SRI la CNSAS. Se zvonea ca liberalii nu vor vota pentru acest lucru. Am chemat reprezentanti ai tuturor partidelor parlamentare sa discutam Legea Ticu. Atunci a aparut o doamna care mi-a spus: «Sint Mona Musca, l-am adus in emisiune pe domnul Quintus». Era prima data cind o vedeam in viata mea. Domnul Quintus a adormit de trei ori in emisiune, dar cind se trezea era foarte activ: «Arhiva trebuie sa ramina la SRI». Repeta asta cu obstinatie. Asa incit pentru mine deconspirarea asta nu este o maaare surpriza.“

Daniel Vighi, scriitor

„Scrisoarea mi se pare prea dura, cu o formulare prea exaltata, pe un ton excesiv. Nu trebuie sa fie atacata Mona Musca in felul acesta. Sfatul meu este sa se retraga din politica pentru a nu mai fi atacata de astfel de scrisori devastatoare. Am cunoscut-o dupa ’90, cind am fost impreuna la fondarea PAC-ului. Sint suparat pe ea ca prieten, pentru ca am fost apropiati. Ne-a mintit pe toti, ma simt groaznic de inselat si nu pot sa i-o iert. Lui Carol Sebastian am incercat sa-i iau apararea, pentru ca macar noi, prietenii, stiam de povestea lui, chiar daca el n-o facuse publica in presa si aici gresise. Mona Musca ne ia pe toti de prosti cind continua sa afirme ca n-a avut nici un fel de angajament politic. Pacat pentru calitatile ei si talentul real de politician. Orice ar face de acum inainte va parea un sir de ipocrizii nesfirsite. Nu cred sa mai poata iesi din imaginea asta.“

Doina Cornea, disidenta

„Atitudinea domnului Liiceanu mi se pare foarte corecta. Doamna Musca a dat mereu de inteles ca e un om cinstit. Ne-a inselat tuturor sperantele. Nu e de competenta mea sa spun daca a facut politie politica sau nu. Nu cunosc dosarul si nu pot sa-mi dau cu parerea. Greseala Monei Musca este, insa, de ordin moral. In calitate de ministru si de deputat, ea a dat o serie de declaratii pe proprie raspundere cum ca nu a colaborat cu Securitatea. Or, se vede treaba ca a mintit si asta nu e prea placut.“

Mihaela Miroiu, sociolog

„In veghea lui neistovita dupa lichelele abstracte, pe care le soma in 1990 sa ne lase in pace, dupa o lunga cugetare de mai bine de 16 ani, in sfirsit, marele moralist Gabriel Liiceanu, nascut direct din spuma marii si nemaculat de istorie, a nominalizat una. Dar nu una oarecare, ci Licheaua lichelelor. In sfirsit, ciuma din Romania are un nume: Mona Musca. Ce a ramas, sau ce ar vrea moralistii autohtoni sa ramina din aceasta femeie dupa anii de stralucire politica, meritata totusi? Liiceanu ne reveleaza «adevarul», cu un talent metaforic propriu oamenilor de cultura si cu o judecata necrutatoare, proprie moralistului absolut. El se adreseaza «securistei securistilor». Cred ca textul sau ar face sa jubileze armata de inchizitori medievali, dar si armata de inchizitori ai deceniului cinci. Este o executie «ca la carte» in numele purificarii religioase absolute, sau ca la Cursul scurt de istoria PCUS, autor I.V. Stalin, in numele purificarii de clasa, la fel de absolute. De la inaltimea autoritatii sale de intelectual sublim, reuseste sa faca praf orice discernamint etico-politic, inlesnind involuntar (sper) una dintre cele mai mari diversiuni din Romania postcomunista. Pe scurt, Gabriel Liiceanu face praf exact principiul de fond al eticii in politica: cel al responsabilitatii proportionale. Morala absoluta pe care pretinde ca o adopta, cel putin cind ii judeca pe altii, nu are nimic de-a face cu cea specifica vietii publice in societatile democratice moderne. Sint de acord ca Mona Musca a gresit. Dar de aici si pina la proportiile date de micii sau marii inchizitori care fac din ea raul relelor nu este o distanta, ci o prapastie.“

Emil Hurezeanu, director Romania libera

„Este un document moral revoltat si o marturisire intelectuala subiectiva, un text de autor, cu un patetism asumat si, prin toate acestea, un text de referinta din punctul de vedere al atitudinii. Sint de acord cu multe dintre punctele de vedere mentionate de Gabriel Liiceanu, dar mie acum imi lipsesc mai ales textele de lamurire a situatiei, scrise fara minie si ura. E adevarat insa ca presiunea este prea mare pentru a pretinde astfel de texte, care necesita calm si luciditate. Un astfel de material, scris de un om precum Gabriel Liiceanu, fixeaza si clarifica nivelul de perceptie al opiniei publice, pentru ca avem de-a face cu o reactie spontana a unui filosof aflat intr-o pasa revoltata.“

Cristian Tudor Popescu, director Gandul

„E o scrisoare corecta, sint cu totul de acord cu ea, iar asta reiese si din textul pe care l-am publicat la rindul meu in «Gandul» de simbata. Se adreseaza unor persoane avizate moral si intelectual, nu omului simplu. Omul simplu nu citeste «Cotidianul» si nici genul de discurs al lui Liiceanu nu i se adreseaza. Gestul pe care l-a facut Gabriel Liiceanu este nu doar util, ci absolut necesar si face un mare serviciu in peisajul moral al Romaniei. Desi Mona Musca, daca va continua sa aiba acelasi tupeu pe care ni l-a aratat in ultimele zile, s-ar putea sa-si mentina o parte din increderea de care se bucura pina acum. Oamenii care au realizat in mod acut ce face Mona Musca sint putini, iar numarul celor dispusi sa uite si sa ierte nu e deloc neglijabil.“


Cotidianul 16 August 2006

Hurezeanu mi se pare cel mai corect pozitionat.

my 2cents.

mai mult la http://notnews.weblog.ro

pune domnule si NOTA

vrea sa ne induca in eroare... :shock: make that "oroare"

Link-ul se cheama "NotNews". Cat de mult poate sa va induca in eroare?

dar pana sa ajungi la link... mein gott!

Nu rataþi eseul lu Sorin Lavric din ID nr. 8 (August) : Maladiile spiritului la Noica ºi Liiceanu.
în acelaºi numãr: als cu partea a III-a din Juste une Image , Rodica Binder - Forþa creatoare a intrigii, Mircea Mihãieº -Frumoasa artã de a ucide (consistentul ºi surprinzãtorul studiu pe Raymond Chandler) Patapievici cu o scurtã ºi vînoasã punere la punct a detractorilor, and much more.

Nu a tras ºi ea ( sau bãrbatu-su ? :? ) un mic "tunuleþ" acolo de 300.000 de euroi pentru o casã veche vândutã Poliþiei Târgu-Mureº ? ;)

Una peste alta pe mine mã mirã un lucru : Mona Muscã a fost genul de politician care ºi-a fãcut o imagine pe ... nimic concret. Culmea e cã mai nimeni din "lumea bunã" nu i-a reproºat asta sau altceva pânã când nu a transpirat faza cu dosarul de la Secu'. Pe când dup-aia ... :sick:

"Toate scenele cu motanul Tom si soricelul Jerry fumand vor fi editate din cuprinsul celor 162 de episoade ale indragitei serii de desene animate, a anuntat Turner Broadcasting, detinatorul drepturilor de difuzare. Masura vine ca raspuns la presiunile unui ONG britanic, Ofcom, care a gasit inadmisibil faptul ca, in anumite episoade - precum "Texas Tom" din 1950 - unele personaje trag din tigara. Prin urmare, Turner Broadcasting a taiat deja fragmentele incriminate din trei episoade si promite ca va edita orice scene care ar putea da impresia copiilor ca fumatul este aprobat. In mod paradoxal, Ofcom, care se arata ingrijorata de influenta desenelor asupra copiilor de 4 -14 ani (ce formeaza publicul Boomerang), nu a obiectat deloc asupra schimbului neintrerupt de bate, obiecte casnice si pumni dintre cele doua personaje.
Scenele in care se fumeaza vor fi scoase si din 1.700 de episoade ale altor seriale, intre care "Scooby Doo" si "The Flinstones".
(Gandul 23 August)

Nu au obiectat la violenta, dar au mai scos in trecut si alte scene. De exemplu, episoadele din Looney Tunes care prezentau diverse stereotipuri rasiale sau etnice(in principal negri si indieni, dar si unul in care Bugs Bunny se confrunta cu Hitler) nu au mai fost difuzate in ultimele zeci de ani. Si la fel s-a intamplat si cu Tom & Jerry - existau scene in care ceva exploda, si Tom ramanea, innegrit, cantand cantece ale negrilor.
Acum, masura e excesiva in momentul in care faci imposibila gasirea episoadelor originale, dar e rezonabil sa le prezinti copiilor variante cenzurate. Daca mai poti vedea inca Birth of a Nation, ar trebui sa poti vedea si episoadele astea originale.

Nea Nicu si Toasu Dulea erau de-a dreptul libertini, decadenti, anarhisti, pe lângä ästia!

.si voi credeti inca in sistem?

sunt curioasa ce-o sa faca in seria 101 dalmatieni cu port-tigaretul Cruellei de Vil, o sa-l transforme inntr-un pai, ceva? :D

Pai s-a facut ceva de genul asta cu seria de benzi desenate Lucky Luke, in care protagonistul avea constant o tigara in gura, pana ce s-a considerat ca era imorala chestia asta. Si de atunci incolo, a avut un pai in gura. Simple. La Cruella e mai ciudat, ca pe ea n-o prea vezi cu un pai. Poate sterg tigara complet din cadre.

nay... cruella e prea stilata pentru un pai.... dar eu n-o vad fara tigara in mana... :shock: well... i wonder... they've gotta figure something out

Lipsiti de suficienta vigilenta revolutionara oricum ... :P

una din cele mai mature reactii la dosariada, musca, scrisoarea lui liiceanu si isteriile aferente - in 'cotidianul' de azi:

"Licheaua apelata nu se afla in aria de acoperire

„Cred ca e furios pentru ca il pacalise pina si pe el”, imi zice maica-mea. Vorbim despre scrisoarea vitriolanta pe care Gabriel Liiceanu i-a adresat-o Monei Musca in paginile „Cotidianului”. Eu cred altceva. Cred ca Gabriel Liiceanu s-a pacalit singur. Si cred ca furia lui e prost directionata.

Aveam 14 ani cind am citit „Apelul catre lichele“. Trecusera deja sase ani de la Revolutie si textul tot m-a impresionat. A ramas, de-atunci, un mic indreptar moral, un fel de „cele 10 porunci“ ale eticii de tranzitie. „Sa nu fi fost securist“, „sa nu fi fost colaborator“, „sa nu fi fost delator“ au devenit semne ale pedigree-ului de bune moravuri.

Aceasta sumara impartire a romanilor in securisti si oameni de treaba venea, in cazul meu, pe un fond propice. Prin educatie, eram deja speriat cum se cuvine in legatura cu pacatul capital al compromisului si imi imaginam ca o viata exemplara, „departe de orice compromis“, este posibila. Mi se parea de la sine inteles ca, o data ce ti-ai minjit miinile cu cerneala delatiunii, nimeni si nimic nu te mai poate spala in ochii semenilor tai. Si mai firesc mi se parea ca un ins astfel minjit nu are ce sa caute la guvernare. In deceniul care a trecut de atunci am avut ocazia sa-mi revizuiesc aceste pareri. In primul rind, am vazut destui insi compromisi, la un moment sau altul al vietii, si care au ajuns sa guverneze sau sa legifereze. Cel mai bun exemplu e Alexandru Paleologu. Un altul e Corneliu Vadim Tudor. Sint constient ca alaturarea poate ofensa. Dar ea ar trebui sa dea de gindit.

Pentru ca, folosind instrumentul lui Gabriel Liiceanu, nici unul, nici celalalt nu ar fi avut ce sa caute la guvernare. Din perspectiva dihotomiei securisti/oameni-de-treaba, Alexandru Paleologu e totuna cu Corneliu Vadim Tudor, si Mona Musca e totuna cu colonelul Merce. Iar eu refuz sa pun semnul egal intre un oportunist si un ticalos.

Nu cred ca alegerile sint un concurs de morala publica, asa cum crede dl Liiceanu. Guvernarea este mai mult o chestiune de management. Un bun moralist isi va petrece zile in sir peripatetizind despre filosofia drepturilor omului, un bun politician va folosi acelasi timp pentru a promova o lege a libertatii presei.

In cazul Monei Musca, mi s-a parut mereu ca guvernarea a fost un exercitiu corect asumat. Stiu bine la cite proiecte legislative a pus umarul si, cu exceptia episodului ministerial, mi-e greu sa-i reprosez ceva, „ca de la manager la manager“.

Argumentul de azi al lui Gabriel Liiceanu nu ma convinge si ma intreb insa daca Domnia sa crede cu adevarat in beneficiile lustratiei. Daca e sincer convins ca exista o relatie intre lustratie si nivelul de democratie, birocratie sau cresterea PIB. Eu cred ca abia acum incepem sa sesizam enormitatea: o fosta colaboratoare a Securitatii a facut mai mult pentru democratia din Romania decit au facut legiuni intregi de fosti disidenti. Si cred ca Gabriel Liiceanu incepe sa vada si el acest lucru si de aici vin si resentimentul, si tonul scrisnit al scrisorii. Nu speranta i-a fost inselata filosofului: el s-a inselat de unul singur. Dosariada i-a sfisiat perdeaua de autoamagire in care l-a infasurat discursul anticomunist.

Eu m-as bucura sa invatam din aceasta patanie ca o buna competenta politica nu vine la pachet cu un certificat de buna purtare, iar astfel de certificate nu garanteaza priceperea in politichie (ar fi trebuit sa stim deja asta de la experimentul PNT la guvernare).

Sigur ca ar fi fost preferabil ca Mona Musca sa-si asume trecutul imediat dupa ‘90. Dar nu ma pot opri sa nu ma intreb cine era Mona Musca la acea data? Ar fi fost marturisirea ei primita cu aceeasi intelegere ca aceea a lui Alexandru Paleologu? Cunoscindu-i, din publicistica lor, pe iacobinii nostri postrevolutionari, ma tem ca nu. Si ma tem ca mai binele ar fi fost in acest caz dusmanul binelui.

Dosariada abia incepe si mi-a lasat deja un gust foarte amar: sintem atit de trogloditi, incit avem nevoie de o institutie de morala publica (CNSAS) care sa elibereze certificate de pacatosi si mintuiti. Sintem atit de orbi, incit avem nevoie sa vina cineva destept de la televizor sa ne spuna daca mai conteaza acum ca Mona Musca si-a vazut de treaba 16 ani in vreme ce altii au frecat menta sau au facut averi oneroase. Pentru ca propriile repere morale ne sint atit de tulburi, ne abtinem sa judecam singuri si ne bucuram, in gloata, la orice executie, fericiti ca altcineva a judecat in locul nostru.

Dar in spatele acestor streanguri populare rinjesc marii corupti. In spatele dosariadei se ascund falimentele, escrocheriile, delapidarile. Ei, marii corupti, n-au facut politie politica. Ei, noii imbogatiti, nu s-au minjit. Iar daca pina mai ieri erau macar subiect al oprobriului public, astazi va veni CNSAS-ul si le va da tuturor o diploma de buna purtare.

Nu stiu daca lumea fara lichele, asa cum o visa dl Liiceanu, ar fi fost o lume mai buna. Dar stiu ca, de cind ardem lichelele pe rug, aerul a devenit de nerespirat."

Dragos Bucurenci

Reconfortant, reconfortant... sä mai vezi si-o minte brici, printre-atâtea bâte si mäciuci.

\Articolul lui Dragos Bucurenci pacatuieste tocmai prin sarada jocului cu maturitatea. Este evident ca nu poti fi maniheist in atare problema atunci cind judeci un individ. Este evident ca orice reactie jacobina, istericoida nu face decit sa pluseze eventualele dedesubturi ale unei probleme atit de complicate (fumul provocat de reactii de tip Liiceanu -pe fond, corecta- poate fi folosit cu abilitate de cei care stirnit sau care cultiva focul cu alte intentii decit cele morale) sau sa deturneze atentia publica de la o problema poate la fel de serioasa ca cea a turnaroriilor,agentilor, care este cea a coruptilor. Dar, in acel;asi timp, DB comite o eroare cu propria demonstratie: nu poti fi un bun manager, nu poti fi un profesionist in politica atita timp cit pui interesul individual deasupra celorlalte care conteaza, asa cum a facut Mona Musca si asa cum foarte bine o arata si reactia de forumul Cotidianului a unui user. (Reactia userului e interesanta si prin detectarea tipului de psihologie a lui DB :) ) Nu stiu de ce, fara sa fiu absolut deloc in sia unor reactii de tip Liiceanu, articolul lui DB imi aduce aminte de modul in care tineri sferto&semidocti incercau sa motiveze alegerea pt CVT in 2000... raspunsul tipei e cam lung, dar interesant(mi-a fost lkene sa tai si , in plus m-am distrat ca pare ca tipa are un clash, desi are evident dreptate:)
kafka-(26-08-2006 14:27)
Daca ma gindesc la cei frumosi 30 de ani ai dvs, draga dle Bucurenci, va spun cu tot respectul cuvenit ca ati scris o compunere frumusica. Gata, ne/ati convins, meritati sa scrieti la gazeta, dar, imi pare rau sa va spun, nu prea va meritati locul la Inalta Curte a Dilemei vechi. Cel mai mult m/a amuzat ambitia dvs. de a ne trage de urechi pe toti, de la vladica la opinca, acuzindu/ne superior de erori ENORME pe care, de fapt, le-am comis doar in capul dvs. Numai in capul dvs. "instrumentul" lui Gabriel Liiceanu ne spune ca VC Tudor si Alexandru Paleologu sint tot o apa si/un pamint si amindoi nu aveau ce cauta la guvernare (apropo, din momentul in care ati comis infama alaturare, mi/am dat seama ca nu meritati efortul de a va citi pina la capat, am continuat totusi, curioasa sa vad unde vreti sa ajungeti). Gabriel Liiceanu i/a adresat o Scrisoare deschisa Monei Musca TOCMAI PENTRU CA MONA MUSCA NU E TOTUNA CU COLONELUL MERCE, altfel, dna in cauza nu merita efortul. Numai in capul lui Dragos Bucurenci, Liiceanu pune semnul egal intre un oportunist si un ticalos. Din cauza nebuloaselor din capul dvs, dle Bucurenci, ii atribuiti dlui Liiceanu si, implicit, celor care au apreciat reactia sa etica, dispozitii de o josnicie care ne arunca pe toti, cu exceptia dvs., se/ntelege, in prapastia imbecililor care ne meritam soarta. Si ne meritam soarta pt ca nu stim a o aprecia pe talentata dna Musca, care, ziceti dvs. a "facut mai mult pt democratia din Romania decit au facut legiuni intregi de fosti disidenti." Oaaau, ce tare ati mai lovit, dle Bucurenci, puteti fi mindru de TAIOASA dvs logica! Eu cred ca Mona Musca a facut ce a facut doar pt ea (a se citi textul dlui Plesu, din numarul de ieri al Dilemei vechi) si a facut doar mult zgomot mediatic si, mai ales, a facut de multe ori cu ochiul unui vc tudor&co, pe care nu l/a infruntat niciodata, nici in spatiul dezbaterii parlamentare, nici in spatiul diverselor studiouri de televiziune, unde cei doi spuneau, fiecare pentru electoratul lui, exact ceea ce ce voia elctoratul sa auda. Si amindoi spuneau ca nimeni nu lupta ca ei, pt tara, popor si democratie. Dar ce a ramas in urma luptei democratice a Monei Musca si, mai ales, cum a stiut ea sa valorifice mediatic munca altora, ramine pt altadata sa discutam.

Dupa cum vad mesajul meu da semne ca o sa iasa descurajant de lung si acuma nu am puterea sa/mi duc pina la capat toate gindurile, asa ca revin la compunerea dvs, dle Bucurenci. Nasul meu de psiholog imi spune ca ati scris textul de fata cu sentimentul ca veti da opiniei publice CEL MAI IMPORTANT TEXT DE DUPA SCRISOAREA DLUI LIICEANU. Eu cred ca cel mai important text de dupa Scrisoarea Liiceanu a fost cel semnat de Horatiu Pepine, DESPRE NATURA INCREDERII. Deja mi/am spus parerea despre textul asta, nu vreau sa ma repet, retin doar ideea extrem de pertinenta a dlui Pepine : un politician ne tradeaza increderea, nu atunci cind se dovedeste moralmente precar, ci atunci cind voteaza impotriva mandatului primit, ATUNCI CIND DIN MOTIVE PERSONALE SE ALIAZA CU ADVERSARII. Asa stind lucrurile, dle Bucurenci, dl Liiceanu i/a adresat o scrisoare Monei Musca nu pt ca s/a pacalit singur, ci pt ca a constat ca politicianul Musca, DIN MOTIVE PERSONALE, de citeva zile aparea pe ecranele tv si ne tinea un discurs infiorator, un discurs prin care Mona Musca ne spunea ca a semna un agajament cu Securitatea era un gest patriotic, pe care ea l/a facut FARA EZITARE! Asadar, DIN MOTIVE PERSONALE, Musca ne spunea acelasi lucru ca si colonelul Merce, din motive personale INTRA IN ALIANTA CU UN TICALOS! Si cum Musca nu dadea semne ca se va opri, Liiceanu i/a trimis o scrisorea si i/a spus OPRITI/VA, dna Musca, NU MAI MINTITI, nu va mai faceti rau si nu ne mai faceti si noua rau cu minciunile despre gestul din trecutul dvs, spuneti adevarul, avem nevoie de el. Nu ne mai pacaliti cu un mizerabil tertip, a stigat Liiceanu in scrisoarea sa, "Nu/i demn de d/voastra. Pe asta il folosesc securistii, nu d/voastra, doamna." Dupa cum vedeti, dle Bucurenci, am citat chiar din Scrisoarea dlui Liiceanu, despre care dvs ne spuneti ca a fost prost directionata si ca a pus semnul egalitatii intre un oportunist si un ticalos. Asa, ca sa va dati dvs. marele si singurul care refuza a pune semnul asta de egalitate.
Dar eroarea pe care se construieste textul dvs. se vede din titlu, Licheaua apelata nu se afla in aria de acoperire, total anapoda! Ati avut 16 ani la dispozitie sa intelegeti ca Apelul dlui Liiceanu din 89 NU APELA LICHEAUA, ci ne apela pe noi, cei fara de putere si cu dorinta sincera de schimbare : Liiceanu nu/si facea iluzia ca lichelele se vor recunoaste in portretul pe care l/a pus in circulatie si vor crapa de rusine sau vor face un pas inapoi (mai ales licheaua comunista!); portretul pe care Liiceanu l/a pus in circulatie in Apel era pt noi, cei fara de putere, sa recunoastem licheau si SA AVEM GRIJA A NU O MAI ADUCE LA PUTERE/SA AVEM GRIJA A NU O VOTA. Numai ca noi, cei fara de putere, nu am avut deloc grija asta, am sprijinit si am apaudat pe cei care faceau figura de oameni din popor/descurcareti/priceputi in a ne ridica PIB/ul si nivelul de trai. Despre faptul ca dvs. nu vedeti nicio legatura intre lustratie si construirea unei democratiei autentice/prosperitatea noastra, chiar nu are rost sa mai comentez, citiva forumisti v/au sugerat deja cit de maniheist vedeti lucrurile, tocmai dvs, care pretindeti ca aveti o privire complexa si nuantata. In legatura cu cine face lustratia si rostul ei, cineva pe forumul asta, cred ca Doc, a spus ca lustrarea politicienilor trebuie sa o faca electoratul. Dar, pt ca electoratul sa stie a face bine treaba asta cind este chemat la vot, e nevoie de reactii etice, cum a fost Apelul decembrist al dlui Liiceanu, pe care l/ati inteles total aiurea, sau Scrisoarea liiceanista adresata Monei Musca, pe care ati inteles/o la fel de aiurea, dle Bucurenci. Si o intrebare : ce lichea a fost arsa pe rug, dle Bucurenci?!!! Va jucati cu cuvintele (streanguri populare, gloata care se bucura la orice executie!!! etc.), ca un pustan cu putulica in nisip. Dupa cum vedeti, am dat curs pledoariei dvs din Dilema pt dezinhibarea noastra lingvistica
[/url]

'tipa are evident dreptate'??
huh... don't think so!
e genul acela d argumentatie pateticoida care-mi displace profund. dk o iei p pcte (pornind d la neadevaru d a scrie k db are 30 d ani: abia implineste 24!) nu mai ramine mare lucru din ea...

wtf, c atita blabla cu moralitatea asta, nene?! cine p.ula mea e 100% pur si fara cusur?? dk vreti piscuri d moralitate, votati ingeri, nu politicieni! mie mi s rupe dk icsulescu sau ygrecescu sint d o moralitate indoielnik: dk sint buni tehnocrati, i go for it!

or, asta e probl noastra, k nu sint. si, pt k nu sint, n legam d moralitate.
pun si io o intrebare: dk, miine, dom base s dovedeste k a facut politie politik, il skimbam din fctie, cum vrea vadim?! ei bine - oricit d less simpatic mi-a devenit baselu -, eu n-as fi d acord.

eu.

am postat mesajul aleia de forumul Cotidianului tocmai pentru ca mi se rupe de pusulpoalelorincap in problema moralitatii. Argumentul ei cel mai bun este ca MM a gresit tocmai in ipostaza de manager, a.i. DB greseste (un bun manager nu isi pune interesul personal inaintea manageriatului, ca il papa sistemul ca incompetent); imi displace insa tipul de argumentatie a lui DB pentru ca se joaca prea mult cu tonul normalitatii ajutindu-se de pseudo, sferto-argumente.
Mai bine raminea, in aceasta questiune, la metro/hiper/ultrasexualitatea lui, care il face baiat simpatic/gigea :P

iar eu am adaugat comentariul tocmai pt k mi s pare k a-ti urmari interesul personal nu este nicidecum incompatibil cu cel al comunitatii - atunci cind acestea coincid!
mie mi s pare k mm a fost o mai buna gestionara a interesului comunitar decit al celui personal (dupa cum s vd)...
c vrem, d fapt, d la politicieni - sa fie niste sfinti, sau sa fie eficienti? eu cred k sfintenia o putem lasa in seama preotilor (desi... :w00t: ); putin imi pasa dk politicianul x sau y isi bate nevasta, e curvar sau... a semnat angajament; c vreau eu d la el e sa-si faca treaba bine.
in fond, cazul mm mi s pare comparabil cu al lui clinton: pina la urma, c a contat nu a fost k i-a tras-o aleia in biroul oval/oral, ci k a mintit (k si mona noastra)... eficacitatea lui la casa alba nu a fost pusa in cauza.

intru totul de acord cu kestiunea ca un politician poate sa fie al mai abitir curvar si sa fie un bun gestionar al intereselor alegatorilor!(in cazul asta, nici ca se putea o mai buna adecvare a zicalii din bobor"ce`are sula cu prefectura?!" :D )
Dar, madam MM nu a facut nimic, dar nimic substantial pentru alegatorii ei, pentru simplul fapt ca toate actiunile ei de dupa 1989 cu daisilupta anticommy&secu si sotzietatea si tzivilu si clopotzeii, nu e altceva decit o forma jegoasa de manipulare, care a tinut cit a tinut! Numai in interesul ei! Mi-o si imaginez, asa, pe la inceputul anilor `90 cum statea pe canape (careia si ei , bietei, ii gasi o incuviintare/spalare de trecut cit se poza pt play cu boy, vedeta acelui :sick: pictorial, fiind, evident canapeaua!! :w00t: ) si discutind cu musiu Musca, gealatu Lenutzii:"mai Culae, cum sa facem noi si sa dregem sa ne ungem noi in ai mai mari si mai tari anticomunistosecuristo, sa ma vaz dupe a mai infocata luptatoare. ha?! "(aici Culae mediteaza la o bilutza pre cind apriga Luptatoare roteste tacticos un plescait pedagogic meditativ)..
Scurt pe doi: daca mm se facea managera pe probleme de drumuri si poduri sau la renovarea garii Plescoi prin vajnice acte normative, nu aveam nimic impotriva situatiunii, dar , ca [b]orice lichea de tip secu, a plusat exact acolo unde nu are nici o scuza, pe palierul moralitatii! Pe principiul, lasa ca la cite am facut io pentru tarisoara asta, o sa se treaca cu vederea..ea nu e Bill, pentru simplul motiv ca ala a footut una cinstit, pe cind mm a vrut sa ii footeze pe toti!! de sus, de la topclouds ul moralei!
dar, la portile Orientului..

dezacordul de mai sus "actiunile..nu e..", desi neintentionat, e adecvat! :P

a fi curvar si a semna un angajament la securitate sunt doua lucruri diferite. nu-mi plac moralistii si nici tonul patetic al scrisorii lui liiceanu, dar dintre cei doi, bucurenci e pe dinafara. problema practica este in ce masura un fost ofiter sau turnator impenitent la secu' se poate dedica cinstit interesului public. unii spun ca ritmurile vietii economice si politice de la noi sunt dictate tot de fosti...privatizari, afaceri dubioase etc. nu stiu cum se poate proba acest lucru, dar personal eu nu cred in mitul tehnocratului eficient, chiar daca e corupt sau isi bate nevasta. o buna parte din clasa noastra politica a colaborat cu regimul trecut intr-un fel sau altul. intrebarea e: facem ceva sau nu?
mm e un personaj cel putin antipatic.

ma tem - cum ar spune musiu paler - k vom ajunge la concluzia k, in romania, capitalismul a fost facut d securisti & nomenklaturisti... ceea ce imi aduce aminte k, pe la mijlocul anilor 90, stind d vba cu un ziarist d la bbc london, acesta mi-a spus, very casual: da e f normal si logic sa fie asha, acestia au avut banii sa s lanseze intr-o afacere! atunci mi s-a parut d un cinism ingrozitor; astazi, mai true k oricind...

intr-adevar, atunci, in 90, s-ar fi ales apele si s-ar fi putut curata societatea de securisti & nomenklaturisti, blokindu-le accesul la fctii importante sau cautindu-i la averi... acum, multi s-au topit in peisaj, unii au facut si lucruri bune (sa fim seriosi, intre mm si 'felix' voiculescu xista totusi aceasta mik-mare diferenta: prima a fost initiatoarea unor legi, pe care cei indrituiti sa-si dea cu parerea l considera bune!), apele s-au amestecat si tulburat. u, sincer, nu sint dispus sa trec cu vederea lucrurile bune facute d unii dintre cei aratati cu degetul astazi (mona, carol sebastian...) doar pt k asha e 'trend'-ul: e cazul sa umblam la nuante - pace gabriel liiceanu!

mda, anyway..nuanta e destul de amara spre otravita, in cazul asta. dar nici mm nu e Muma vitrega si nici noi nu sintem Alba ca Zapada. din pacate, am muscat insa din mar si marul nu fu bun.

cea mai matura reactie, tot la maturi s-o cauti..


Andrei PLEªU | nici aºa, nici altminteri
Pe marginea dosariadei

Oportunitate. În numãrul trecut, vorbeam despre „pagubele colaterale“ ale unei deconspirãri survenite prea tîrziu. M-am mai gîndit. Deºi facem lucrurile tîrziu, mai tîrziu decît în toate celelalte foste þãri comuniste, e totuºi bine cã le facem. Vor fi confuzii, vor fi, poate, nedreptãþi ºi excese, vom avea de înghiþit, inevitabil, un desfrînat circ de presã, dar cred cã avantajele vor prevala: vom avea o imagine mai corectã despre instituþiile ºi politicienii noºtri, despre România de ieri ºi de azi, despre eºecurile noastre postdecembriste, despre noi înºine. Fireºte cã ar fi fost preferabil ca toate astea sã se întîmple la începutul tranziþiei ºi nu în preziua integrãrii europene. Pe de altã parte, nu s-ar fi cuvenit sã intrãm în Europa cu desuuri mîloase, turnînd parfumuri grele peste puroaie vechi. Iar cînd vorbim de corupþie ºi de dificultãþi economice, trebuie sã ºtim cã de vinã nu sînt numai micul furtiºag, neglijenþa, incompetenþa sau cine ºtie ce defecte naþionale. De vinã sînt obscure „lanþuri ale slãbiciunilor“, mentalitãþi inerþiale, resurse umane impure ºi decise sã profite de noul regim la fel, dacã nu mai mult, decît de cel vechi. Nu pot sã nu observ cã primii doi preºedinþi de dupã Revoluþie, deºi foarte diferiþi ca stil ºi ca doctrinã, nu par sã fi luat în serios importanþa ºi urgenþa unei curãþenii ca cea de azi. Ion Iliescu cãuta un „consens“ artificial, fãrã memorie, iar Emil Constantinescu avea – s-ar zice – alte prioritãþi. Zelul deconspirãrii l-a cuprins abia acum, cînd nu mai are mijloace reale de intervenþie. Emil Constantinescu a lucrat cu oameni pe care acum vrea sã-i dea în vileag. ªtia cine sînt pe cînd colabora cu ei? Dacã da, de ce i-a numit sau i-a acceptat în diferite funcþii? Dacã a aflat abia acum detaliile infamante pe care le invocã, se pune întrebarea cum le-a aflat. Are azi un mai mare acces la informaþie decît cînd era preºedinte? Trebuie admis cã cel care a fãcut ceea ce trebuia fãcut a fost Traian Bãsescu, el, care iritase pe mulþi (printre care mã numãr), avînd aerul cã nu poate condamna comunismul decît dacã i-o cere o comisie de experþi. Traian Bãsescu a dat drumul tuturor digurilor „strategice“ ºi bine a fãcut. Gestul lui trebuie flancat cu bunã-credinþã, cu rigoare, dincolo de orice calcul de conjuncturã ºi de orice partizanat. Tipuri umane. Pentru spectatorul detaºat (dar cît de detaºat poþi fi?), „dosariada“ scoate la ivealã portrete umane ºi reflexe comportamentale deopotrivã pitoreºti ºi îngrijorãtoare. Vedeta momentului rãmîne Mona Muscã. Uneori îmi e milã de ea, aºa cum îþi e milã de orice prestigiu surpat, de orice þintã, prea la îndemînã, a injuriei generale. Foarte surprins nu pot spune cã am fost. Simþisem, încã de cînd era ministru, cã talentul ei politic era mult mai mare decît competenþele ei reale, cã excela la capitolul „prezenþã scenicã“, gesticulaþie retoricã, ºarm popular, fãrã sã dubleze aceste înzestrãri cu discreþia nobilã a convingerilor autentice ºi a muncii adevãrate. Personajul pe care ºi l-a construit – fatã dintr-o bucatã, aproape de oameni, bãnãþeancã drãguþã ºi sincerã – era, în fond, foarte asemãnãtor cu acela al activistului „de omenie“ din regimul trecut. Mona Muscã reprezintã însã un tip uman care a invadat masiv lumea autohtonã, dupã 1989: e vorba de cineva care îºi adjudecã toate circumstanþele în interes propriu, care se slujeºte pe sine în orice împrejurare, scoþînd tot ce se poate scoate din capriciile vremii. Mona Muscã nu a crezut în socialism ºi nu a vrut sã facã servicii Securitãþii. ªi-a dat doar seama cã, în condiþiile date, viaþa era mai uºoarã ºi linia carierei mai dreaptã, dacã ºtiai sã faci concesii oportune. Penetrantã, hotãrîtã sã se descurce, sã valorifice în beneficiu propriu orice context, ea ºi-a schimbat, dupã Revoluþie, discursul, înþelegînd cã principiile ºi limbajul sînt altele. Într-un sens, adaptabilitatea, obstinaþia, forþa ei sînt admirabile. Demne de o cauzã mai bunã decît aceea a promoþiei de sine. Dacã o citesc bine, Mona Muscã va avea dexteritatea ºi energia de a se relansa. Nu pot refuza nimãnui dreptul la retractare ºi la un nou început. Dar chiar în varianta cea mai fericitã, credibilitatea ei va fi plinã de cearcãne. O vom contempla obosiþi, cu melancolia care, ei personal, pare sã-i lipseascã. Un cu totul alt caz este Ilie Merce. L-am vãzut la televizor ºi m-a cuprins o inconfortabilã rãcoare. Un caz extrem de conºtiinþã împãcatã. Nici o umbrã de vinovãþie, nici urmã de – oricît de formalã – „autocriticã“. A fost un om „de bine“, angajat într-o instituþie de bine. Securitatea era proteguitoarea românilor, securiºtii – niºte eroi cumsecade, informatorii – oameni de ispravã. Dacã erai cinstit, n-aveai de ce sã te temi. Pentru Ilie Merce, nu s-a schimbat nimic. Ba nu. Situaþia lui e mai bunã. E parlamentar, ne dãscãleºte de pe micul ecran, ia o pensie substanþialã. Nu pare tulburat nici mãcar de faptul cã toate beneficiile lui de-acum sînt rezultatul prãbuºirii sistemului pe care l-a slujit înainte. Din perspectiva lui, a zîmbetelor lui ºmechere, a frizurii lui galeºe, Revoluþia din decembrie putea foarte bine sã nu aibã loc. Totul era în regulã, totul este în regulã... Parcã tot Mona Muscã e mai simpaticã

Mi-a placut articolul lui Gorzo din Dilema Veche, legat de filmul Mirandei July, Me & You & Etc.

O posibila solutie in cazul dosariadei

Mircea Cãrtãrescu
Jurnalul Naþional 29 August 2006

Nazismul si comunismul au fost doua uriase experimente sociale, ambele alternative la capitalism, si care si-au vadit foarte curand caracterul criminal. Sa nu ne facem iluzii: ambele isi au radacinile in fondul primar agresiv, nelinistit, dostoievskian al sufletului omenesc, acelasi la mujic si la intelectualul cel mai rafinat. Germania, tara cea mai dezvoltata a anilor ’20-’30, si Rusia, tara cea mai primitiva, le-au cazut victime. Victime, vorba vine. Victime si calai in acelasi timp. Caci acesta e adevarul: ambele miscari au avut un larg sprijin popular. Atat Hitler cat si Stalin au fost adulati de popoarele pe care le decimau. Sistemele criminale pe care ei le-au construit au desfigurat, in grade diferite, legea morala pe care orice om o interiorizeaza de-a lungul vietii, bazata pe valori crestine, valorile moderatiei, ale tolerantei, ale dragostei de semeni.

Nici unul dintre aceste sisteme, o data dovedite criminale de istorie, nu s-a putut reforma din interior. Denazificarea n-a fost o initiativa germana, ci a fost facuta de catre puterile care-au zdrobit Germania in razboi. Doar o mana de asasini a platit pentru punerea pe foc a lumii de catre germani, a doua in decurs de cateva decenii. Cum si-ar fi facut germanii propria denazificare? Probabil ca deloc. Probabil ca i-am fi vazut pe Himmler si pe Göring sefi de partide politice, negand cu nerusinare legaturile cu SS-ul si cu partidul national-socialist. Cum s-a facut decomunizarea in Uniunea Sovietica, dupa prabusirea comunismului? Simplu: nu s-a facut deloc. N-a platit nimeni pentru ororile inimaginabile petrecute in saptezeci de ani de comunism. Fosti sefi ai KGB-ului si-ai PCUS-ului sunt azi in cele mai inalte pozitii in stat. Cum au platit khmerii rosii pentru genocidul contra propriului popor? Pol Pot a murit in patul lui, in pace, regretat poate de destui cambodgieni. Asa se scrie istoria: popoarele cazute in nebuniile ideologice cele mai cumplite sunt atat de slabite de boala, atat de contaminate, atat de naclaite in mizeria si turpitudinea generale, incat nu se pot vindeca singure.

Cine sa faca, la noi, dintre noi, deosebirea, fie si bazata pe documente, dintre cei care-au fost vectorii sistemului comunist si cei care doar l-au suportat? Cine a putut ramane, timp de patruzeci de ani, atat de curat incat sa poata fi, azi, o instanta credibila? De fapt, curba in clopot a colaborarii romanilor cu fostul sistem, inclusiv cu inima lui, Securitatea, e o scala de griuri, cu o infima zona neagra si o infima zona alba la margini, iar la mijloc o magma nediferentiata, ca o carpa de vase spalacita: cei care-au acceptat sistemul, care i s-au adaptat, care-au supravietuit in conditii vitrege, ca niste plante clorotice, pipernicite. Toti acestia sunt loviti azi de o amnezie afabila: n-au fost membri PCR si n-au colaborat cu Securitatea (decat asa, ca intr-un vis tot mai sters...).

In consecinta, doar intr-o doara, ca inca o idee aruncata intr-un brainstorming national, ma-ntreb daca, din momentul intrarii in Uniunea Europeana, n-ar fi mai bine, mai curat, mai eficient ca toate dosarele fostei Securitati sa fie predate unei comisii europene care sa delimiteze obiectiv zona de negru pur a societatii noastre si s-o aseze sub incidenta legii. In definitiv, sa ne amintim un fapt: candva romanii au comis gestul, aparent la fel de nepatriotic, de a apela la un principe strain.

El s-a dovedit, desi neamt, cel mai mare roman din istorie.

sunt usor manipulative (in sensul de subiective) exemplele lui cartarescu cu hitler & stalin si pregatesc terenul prea convenabil pt retorica lui intrebare: "cum putem sa facem lustratia singuri?" nu zic ca nu are drept(ate) in propunerea unei "posibile solutii", doar ca, in aparenta, isi fundeaza argumentatia pe doua exemple extreme care bat la ochi k fiind neconvenabile, ca fiind out of place si mai ales k ocupand jumatate din articol. se pot gasi destule exemple de tari care au reusit sa-si faca lustratia singure.
uite ca am aflat si pe cine a votat cartarescu la mari romani :P

"spam" primit pe mes. de la o gagicã ( terminatã ea aºa de felu ei, da þîþe faine, cur miºto, am rãmas amici, etc. etc. )

" xxx ana maria: odihneste-te in pace! in memoria taximetristului Radu Arustei si celorlalti doi ucisi sambata seara in accident rutier. trimi-te mai departe ca nu te doare mana pt cei ce nu stiu sa se informeze "

fascinantã memoria asta selectivã a "claselor" .
pentru "nea Pandele" în accident a murit un Taximetrist ºi ..."ceilalþi doi".
A fi taximetrist e o meserie cât se poate de concretã, reperabilã, TANGIBILÃ...dar ce e aia sã fi " regizor" ºi mai ales "sound designer" ?

ºi tot ea, adineauri:

"xxx ana maria: lume o veste rea numai putem skimba poza de la avatar ca bagat un sklav luaias fam in p..... un virus dati mai departe sa stie toti (Incercati sa vedeti.."

lol
genu ãla de fãtuci care înjurã fãrã copyright cu :" du-te-n pla... mea"
pãi sã nu le dai în judecatã...

in aceste zile triste m-am intalnit in sentiment cu cinefila Cristina Bazavan... are dreptate: nu putem vorbi - cu respect, moderatie, bun-simt... - nici in marginea unei tragedii..


Scarba

02 Septembrie 2006 | de Cristina Bazavan in "Jurnalul national"

JURNAL DE CINEFIL
"Astazi scriu despre o senzatie pe care n-am mai simtit-o de multa vreme atat de profunda, o senzatie care m-a facut sa urasc meseria pe care o fac si sa-mi doresc sa apara unul dintre ai nostri, jurnalistii, care sa iasa la tv in prime time si sa spuna: "Da, suntem niste escroci patetici care urmaresc cu orice pret audienta, celebritatea, notorietatea".
Ca sa ne intelegem exact si sa fiu sigura ca aveti in minte toate nuantele cuvantului care descrie senzatia pe care eu am trait-o, iata explicatia din DEX.
SCARBA, scarbe, s.f. 1. nestapanita (fizica sau morala) fata de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greata, sila. 2. (Fam.) pentru o fiinta murdara, dezgustatoare sau josnica, marsava; p. ext. epitet pentru o fiinta neinsemnata.
Saptamana asta mi-a fost scarba (din nou, dar mult mai tare) ca sunt jurnalist. Inca imi mai suna in cap insiruirile de cuvinte patetice cu care jurnalele de stiri si-au inceput programul, cu laudele impletite cu lacrimi la adresa lui Cristi Nemescu. Nu spun ca Nemescu nu-si merita laudele, dar stiu ca jurnalistii aia cu cateva zile in urma habar nu aveau cine este. Si mai stiu ca si la ora la care insiruiau cuvinte dupa cuvinte, epitete dupa epitete, n-avusesera decenta sa se opreasca o clipa, sa caute unul din filmele lui si sa se uite ca sa inteleaga despre ce vorbesc. Fusesera prea ocupati sa relateze de la locul accidentului, transformat peste noapte in studio pentru toate televiziunile care erau intr-o batalie tampita pentru cine si-a amplasat camera si prezentatorul mai aproape de patratul mortii.
Mi-a fost scarba cand m-a sunat o reporterita sa ma puna sa comentez de ce Vanessa Redgrave a zis intr-un interviu de-al meu ca romanii ar trebui sa vada filmul Marinela de la P7. I-am spus ca nu vreau sa comentez si-am intrebat-o daca a vazut filmul, mi-a spus "nu" cu o seninatate care m-a facut sa-i inchid telefonul. N-a inteles si probabil ca ma crede nebuna, dar scarba pe care mi-au provocat-o televiziunile in saptamana asta m-a dus in zone extreme.
Prietenii mei si oamenii din industria filmului carora le-am spus supararea mea cred ca articolul asta nu va schimba nimic. Ca jurnalistii vor continua sa va stoarca lacrimi, pentru ca asta inseamna audienta, ca producatorii filmelor vor vrea sa manipuleze, pentru ca, uite, in cazul filmului California Dreaming s-ar putea sa nu mai conteze ce voia regizorul – mort, saracul intr-un accident de masina –, pentru ca sunt mai importanti banii care s-ar putea scoate din publicitatea rezultata.
Dar eu sper din toata inima ca macar unul dintre cei care citesc randurile acestea, data viitoare cand va mai vedea o stire care implica o persoana cu o oarecare notorietate si un fapt tragic, nu-i va mai crede pe jurnalisti ca le pasa.
Nu ne pasa. Suntem doar niste scribe (vezi DEX de mai sus) care stim sa ne jucam cu cuvintele si vrem audienta.
Si daca va intrebati de ce mai fac meseria asta, desi mi-e scraba de ea, raspunsul e simplu: ca sa pot sa mai scriu articole de genul asta in care sa spun adevarul."

ne papa protv-ismele...

Te referi la articolul de mai sus?

la modul cum s-a vorbit (in general) despre Nemescu la tv...adica sunt de acord cu articolul de mai sus

Eu zic ca adevarul e undeva pe la mijloc. Subiectele lui Cristi fac parte din aceeasi lehamite si aciditate care caracterizeaza intreaga cinematografie postrevolutionara. Problema e ca publicul si-a format o reactie NATURALA de aparare. Nu cunosc psihologie, dar stiu ca psihicul are un mecanism specific de aparare impotriva fenomenelor care il agreseaza. Oamenii spun: "E atata mizerie in jur, ce rost are sa mai dau bani pe un bilet ca sa vad acelasi lucru si pe ecran?" Asta nu inseamna ca acest public nu poate detecta superba dezlantuire a Noului Val. Sunt chestii care SE SIMT, nu trebuie sa ai o cultura cinematografica complexa pentru a SIMTI asemenea pelicule. Si nu este un secret pentru nimeni ca ele se vor un fel de dezinfectant pentru societatea in care traim. Necazul e ca ranile sunt prea adanci pentru a suporta doze la foc continuu din acest dezinfectant.
Va dati seama ca noi suntem o cinematografie fara filme pentru copii? Probabil segmentul cel mai oropsit. Absenta acestor filme n-ar trebui sa spuna ceva?

Sincer sa fiu, lucrurile sunt ingrozitor de incurcate. N-am o idee foarte clara. In definitiv ce vrem? Vrem ca filmele lui Cristi sa fie apreciate si de publicul larg, nu doar de critica. Vrem ca si publicul larg sa-l descopere si sa-l cunoasca pe Cristi, nu doar expertii care impart premii. Vrem SA-L IUBEASCA. Nu se poate acum! E mult prea devreme. Inca ne lingem ranile. In plus noi nu acordam sanse celui mai important ingredient, aflat in fiecare opera: TIMPUL. In timp lucrurile se vor rezolva, se vor aseza toate in locul lor.

Dar pana atunci cred ca ar trebui sa fim mai atenti unii cu altii, ca regretele tardive nu ajuta la nimic.

Liiceanu loveste din nou :) (un bun titlu de documentar pe tema dosariadei!!!)
un prieten/cunoscut de-al meu mi se lauda acum cativa ani ca si-a gasit un bun confesor in persoana parintelui Iustin Marchis... si dai cu laudele... vorbea afectat, marcat de intamplarea divina care tocmai pogorase peste el. el era ca si salvat si se gandea la mine: "si tu ai nevoie de un confesor..., sa te marturisesti, sa te impaci, sa fii mai linistit, sa-ti ordonezi viata...". in cele din urma, m-am certat cu cel "salvat"... nu suport bogomilicii...
vedeti mai jos - prin ricoseu - "cazul" Iustin Marchis. cum spunea si Cristian Tudor Popescu - mici "satane in sutane"


Umbra parintelui Marchis la Cozia
de Gabriel Liiceanu

"Din nou emisiunea „Oamenii Realitatii“ a lui Cornel Nistorescu si Adrian Ursu de la Realitatea TV ma face sa ma intrerup „dintr-ale mele“ si sa ma „bag“, dupa cum m-au certat mai multi cand cu epistola catre Mona Musca, „acolo unde nu-mi fierbe oala“. Invitatii la ultima emisiune pe care am vazut-o erau parintele Iustin Marchis de la Biserica Stavropoleos si Adrian Iorgulescu, cel care, din partea PNL, lansase cu cateva zile in urma povestea cu dosarele preotimii romane si cu posibila incalcare a „sfintei taine a spovedaniei“.
Stiu de la enoriasii parintelui Marchis ca acesta a facut in parohia sa o gramada de lucruri bune: un centru de copii, restaurari, un grup psaltic autentic, biblioteci, un muzeu de obiecte de cult, relatii interconfesionale. Pentru toate aceste lucruri il stimez si simt nevoia sa il omagiez. Iarasi, nu pot sa pun nici o baza pe declaratiile facute telefonic in timpul emisiunii de marti seara de ziaristul Victor Roncea de la “Ziua”, potrivit carora parintele Marchis ar avea un angajament semnat cu Securitatea si un nume conspirativ. De cand a scris cu ani in urma ca Plesu, ca ministru de Externe, a fost cumparat de nemti cu un milion de marci, atat Roncea, cat si “Ziua” au pentru mine o credibilitate nula. Nu ma voi referi aici decat la declaratiile facute de insusi parintele Marchis in timpul emisiunii.
Cea mai apasata a fost ca notele sale informative nu au vizat niciodata vreun cetatean al Romaniei, ci numai straini. Comentariul subiacent este acesta: „Eu nu le-am facut rau romanilor nostri, ci, eventual, strainilor“. Asa ceva am auzit si din gura Monei Musca, si din gura fostului primar al Brasovului, Ioan Ghise. Mie nu mi-a placut afirmatia asta deloc. Ea are un aer „patriotic“ indus de-a lungul anilor de Securitatea insasi, deopotriva periculos si de prost-gust. E periculos si de prost-gust (demagogic) pentru ca iarta orice ticalosie autohtona in numele apartenentei - care devine valoarea suprema - la acelasi neam. Ca si cum te incalzeste cu ceva ca cel care iti scoate dintii la o ancheta este „roman de-al nostru“! Ca si cum nu „romani de-ai nostri“ ne-au facut viata un infern vreme de 45 de ani. Valoarea suprema, dupa mintea mea, nu e neamul, ci omenirea si omenia ei.
Asadar eu nu cred - daca ma pot exprima atat de liber - ca acesta este criteriul dupa care trebuie sa torni! Eu as fi preferat ca parintele Marchis sa-l toarne pe securist sotiei ambasadorului, si nu invers. As fi preferat sa dea note informative la Securitate despre Securitate, despre „cetatenii romani“ Vadim Tudor, Adrian Paunescu sau Ceausescu insusi si despre tot activul de partid al Romaniei (sau macar cel de la Cozia sau Cheia), si nu despre „straina“ sotie a ambasadorului Elvetiei. Raul cel mare al romanilor de la aceia se tragea, si nu de la doamna venita in vizita care, daca nu pe considerente de drepturi ale omului, macar pe cele de drepturi de musafir nu trebuia turnata. Raul cel mare venea de la securistii care ii cereau parintelui Marchis nota informativa, si nu de la strainii care vizitau manastirea. Si omeneste si romaneste se cuvenea ca parintele sa se simta mai aproape de ei decat de romanii pomeniti mai sus.
A doua afirmatie a parintelui Marchis care nu mi-a cazut bine: ca, fiind ghid la Manastirea Cozia, era obligat sa dea astfel de note informative.
Dar cine il obliga sa se faca ghid - sau staret - daca acesta era pretul de platit? Cine il obliga sa intre in conditia in care avea obligatia sa dea note la Securitate? Dupa logica asta, ar trebui sa regret ca nu am fost, in anii aceia, decanul Facultatii de Filosofie sau ambasadorul lui Ceausescu la Paris. Si nu regret deloc. Orice era de preferat, o naveta la tara, un post subaltern, orice, numai sa nu ajungi in contact - in scarbosul, degradantul, pierzatorul de suflet contact - cu Securitatea. Un filosof roman, publicat abia dupa moarte, Alexandru Dragomir, a scris un „eseu despre fenomenologia lui «cah»“ (murdaria, secretiile, excrementele etc.). Pentru multi, pentru cei mai multi dintre noi, Securitatea era supremul „cah“ al vietii sociale in Romania.
Vreau sa spun ca, fiind vorba despre un ieromonah, ar fi fost poate mai in firea lucrurilor ca parintele Iustin Marchis, in locul unui maior si al unui colonel de Securitate, sa fi intalnit pe malurile Oltului un inger. Un preot nu este un om obisnuit. Pentru ca el e mai aproape de Dumnezeu decat noi, el e si mai departe de Securitate decat noi. Ca sa pot, preot fiind, sa-i fi spovedit pe altii, nu trebuia mai intai ca in fata lui Dumnezeu sa pot sta neintinat de intalnirea cu supremul rau al lumii in care traiam? Oare nu asta inseamna sa respecti „taina spovedaniei“? Nu judec, intreb doar.
P.S. Simt nevoia sa fac doua precizari in privinta „dosariadei“. Prima. E foarte bine ca a inceput. Intre timp, murdaria bagata de 16 ani sub covor se facuse atat de mare incat amenintam sa ne sufocam cu totii. Romania a devenit o tara pestilentiala. Miroase foarte urat, aici, la noi. Si sigur ca, ridicand acum covorul, valul de miasme ne ameteste pe toti. E insa singura cale ca sa ajungem sa avem o casa mai curata.
A doua precizare. Si eu, ca si multi altii, nu cred ca marele gunoi de sub covor au fost informatorii. Daca exista o ordine dictata de urgenta, nu cu ei trebuia inceputa curatenia. Paleologu, Doinas sau, astazi, parintele Marchis (cu cele „patru-cinci note informative“ ale lui) sunt o gluma pe langa Vadim Tudor vicepresedinte in Senat, colonelul de securitate Merce deputat si generalul de securitate Plesita arbitru moral si hermeneut la un post de televiziune. Ce sa mai spunem de tot activul de partid care-i coordona?"

...

cred ca preotul din exemplul tau l-ar fi iertat bucuros pe Corneliu Coposu daca ar fi avut ocazia;

cred ca in cazul niciunuia din cei doi nu putem vorbi noi de vina, cei care n-avem nici cea mai mica idee despre cum era o singura zi in iadul acela;

cred ca vina, atata cata e, trebuie cautata in alta parte, pentru ca intre a colabora euforic si a accepta inevitabilul e o falie enorma care a inghitit timp de 50 de ani pe toti oamenii capabili ai tarii asteia;

cred ca vremea retributiei morale din pacate a trecut, noi ratandu-ne definitiv sansa unei curatiri post-traumatice, asa cum suntem obisnuiti sa ne ratam fiecare sansa pe care ne-o ofera istoria.

Aici e vorba mai mult de ratiune decat de iertare. Articolul lui Liiceanu a intins o capcana in care au cazut multi, asta in momentul in care problema nu era pe deplin lamurita. Desi a avut un angajament cu Securitatea, Corneliu Coposu nu este considerat informator. Lucru complet ilegal. Legea nu prevede exonerarea persoanelor care au fost fortate sa semneze.