You asked me once about why I went in the shop, but I never told you. I didn't go in there looking for God. I wanted you. Apart from Sam, you were the only person that smiled at me around here. And I wanted it. I wanted it to soak into me and brighten me up. And I thought you were beautiful. I just wanted to look at you, that's all. Didn't want to know you. Because I knew if I got to know you, you'd have your own shite. You wouldn't be perfect and I didn't want that feeling ruined. And boy, was I right.

Am să menţionez 5 care mi-au plăcut f. mult (desigur, sunt în total mult mai multe şi poate pe alţii nu-i vor impresiona tocmai aceste scene, aşa cum mi s-a întâmplat mie)

1. O scenă de la începutul filmului Un long dimanche de fiancailles, în care era prezentată o zonă dintr-un cimitir, în care ploua, se vedeau câteva cruci şi o icoană a lui Christ, căzută la pământ, în noroi. Totul se petrecea în timpul războiului. (Ştiu că nu e o scenă cu actori, ceea ce teoretic i-ar putea scădea din intensitate, dar efectiv mi s-a părut unul dintre cele mai deprimante, mai "bolnave", mai "negre" cadre pe care le-am vizionat vreodată :| , potrivindu-se în acelaşi timp perfect cu restul filmului)

2. Scena din filmul spaniol Blancanieves în care Carmen (Blancanieves) intră în arenă împotriva taurului (numit Satan) care îi accidentase grav tatăl. Este un moment de tensiune maximă, aşteptat, practic, pe tot parcursul filmului, iar deznodământul nu e deloc uşor de anticipat (chiar mi-am imaginat mai multe continuări posibile).

3. Scena din filmul Haute Tension în care pe înregistrările camerelor de luat vederi dintr-un magazin, unde avusese loc o crimă brutală, atunci când toată lumea se aştepta să-l vadă pe bărbatul care întruchipa asasinul, apare clar silueta Mariei (Cecile de France), ceea ce însemna că ea era asasina şi suferea de dublă personalitate. M-a surprins foarte mult, mai ales că, la fel, era un moment cu o încărcătură f. puternică şi făceam diferite "scenarii" pt. final.

4. Scena din filmul The Rite în care Michael (Colin O'Donoghue), care se lupta din răsputeri să găsească o dovadă, o probă concretă a existenţei lui Dumnezeu, confruntat cu o serie de elemente malefice care atestau însă existenţa diavolului, rosteşte, având o revelaţie: "Da, acum cred în diavol... Şi cred în Dumnezeu". Acolo e cheia întregului film.

5. Cea, din acelaşi film, în care părintele Lucas (Anthony Hopkins), propovăduitor ardent al Binelui, devine pentru scurt timp posedat de Rău.

Cele din The Rite mi-au placut si mie.Nu mi s-a parut slab filmul.La Haute Tension n-am mai apucat finalul.Mi s-a parut ca e doar inca un horror slabut,dar se pare ca m-am inselat.Trebuia sa-mi dau seama ca daca e european,tot are ceva bun tinut deoparte.

Finalul din O Último Mergulho. Hölderlin transpus peste o dragoste adolescentină. Cea mai romantică secvență de cinema pe care am văzut-o în ani de zile. Contează și contextul întregului film (ba chiar o îmbogățește cu sensuri surprinzătoare), dar funcționează perfect luată și separat.
























http://www.youtube.com/watch?v=TYu1XfeDKYo

Adieu, plancher des vaches!
 

La nici 5 secunde dupa ce mândra o taie cu motociclistul... Mai e și pe role, mor de râs =)) =))

Hachiko!

Inca nu l-am vazut, dar judecand dupa momentul asta, presimt ca se va regasi undeva sus in topul lui douamiipaispe. Fie numa si pentru atat:

http://www.youtube.com/watch?v=EIjRX0K0pFM :x

Apropo de ce spuneam in alt topic legat de intensitatea trairilor, am revenit si cu exemplificari:

Laurence Anyways (n-am gasit exact ce-mi doream, dar e suficient de graitor si asa)

Adele

Blue Valentine

Mai era si scena asta din In the Mood, dar nu o gasii cu subtitrare in eng.



Dar poate stiti greaca :D

Ca tot a venit vorba de emotii si de sens, las si asta aici: The power of Cinema

I've finally found my soulmate! :x

Historias extraordinarias