"Autobiografia lui Nicolae Ceausescu" [Archive]

omudindulap

24 Oct 2010, 15:03

Al treilea ochi al lui Ceauşescu - Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu
Alex. Leo Şerban

Filmul lui Andrei Ujică Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu încheie trilogia deschisă de Videograme dintr-o revoluţie şi continuată cu Out of the Present. El a închis, totodată, a noua ediţie a TIFF-ului...

Serge Daney spunea că, odată cu apariţia Cinematografului - cu mai bine de un secol în urmă -, orice eveniment istoric există pe peliculă şi poate fi invocat ca un martor (mai întîi tăcut, apoi sonor) al acelor evenimente. Andrei Ujică face un pas mai departe şi spune, în această uluitoare Autobiografie a lui Nicolae Ceauşescu: viaţa oricărui personaj istoric suficient de filmat în timpul vieţii poate fi reconstituită punînd cap la cap imaginile care există cu el. Altfel spus, poţi face un film "de ficţiune" cu persoane reale - un fel de Truman Show în care Truman nu ar fi personajul interpretat de Jim Carrey, ci preşedintele american cu acelaşi nume (Hiroshima, Nagasaki vă spun ceva?). Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu nu este un "documentar", după cum nu este nici "docu-dramă". Ujică nu a filmat nimic, pentru că totul era deja filmat; a montat, pur şi simplu, imaginile de arhivă "cu Ceauşescu" şi i-a reconstituit aventura istorică - o aventură care, fiind vorba despre liderul unei ţări, a antrenat destinul însuşi al acestei ţări.

"Pur şi simplu", e un fel de-a spune: filmul sui generis al lui Ujică este cît se poate de pur, dar nu este nicidecum "simplu". Şi asta nu doar deoarece, pentru a ajunge la economia celor 3 ore de running time, autorul a trebuit să vizioneze mii de ore de material filmat. Ci pentru că, într-un proiect de asemenea anvergură, conceptul e totul, iar conceptul Autobiografiei... amestecă acest "al treilea ochi" (care este imaginea filmată) cu reflecţia asupra lui, asupra Istoriei şi asupra Ficţiunii pe care, orice s-ar spune, Istoria o proiectează în imaginarul colectiv. "Ficţiune", precum comentariul înduioşător al unei comentatoare (oare întîmplător autonumite "Elena"?) de pe site-ul Hotnews, la articolul Iuliei Blaga despre filmul lui Ujică: respectiva "anonimă-pe-nume-Elena" se arăta intrigată că filmul se intitulează "Autobiografie", trimiţînd autorul la... dicţionar! Adică postulînd - fără să vrea, şi tocmai de aceea mai autentic - un fel de "continuare", în plan real, a lui Poliţist, adjectiv. Titlul acestui "sequel": Ceauşescu, substantiv.

Filmul lui Ujică este pasionant pe multiple planuri. O dată pentru că, spuneam, "al treilea ochi" a fost destul de rar investigat cu mijloacele cinematografului, majoritatea covîrşitoare a reflecţiei asupra lui făcîndu-se în şi prin scris (Histoire(s) du cinéma al lui Godard este una dintre excepţiile fericite). În al doilea rînd, nu este vorba despre orice imagine, ci despre imagini strict codificate, aparent neutre şi "impersonale": imaginile oficiale despre un dictator. Ujică a avut însă acces şi la home movies cu Ceauşeştii (în vacanţă în ţară/afară, la munte/la mare, la vînătoare etc.), iar combinarea imaginilor acestora cu cele văzute la televizor constituie mult mai mult decît un "scoop": e ca un fel de legitimare a celui de-"al treilea ochi" în sensul său fundamental şi profund de privire alternativă. Operînd cu (grosso modo) imagini oficiale, Ujică a reuşit paradoxul miraculos de a scoate la lumină (ăsta fiind al treilea motiv pentru care Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu e-atît de pasionant) alternativitatea proprie Cinematografului. Este ca şi cum, călătorind nonstop cu Ceauşeştii şi nevăzut de ei, un Orson Welles ar fi înregistrat aventura lor istorică şi domestică în vederea unui monumental (şi infinitezimal totodată) Citizen Ceauşescu.

Cum "iese" Ceauşescu par lui-même? Neaşteptat de complex! Ascensiunea lui politică fulminantă, de la băiatul necioplit de la ţară, aciuat pe lîngă Gheorghiu-Dej şi făcîndu-şi "ieşirea" la înmormîntarea acestuia, şi pînă la liderul autoritar şi autarhic invitat peste tot, din China şi Coreea de Nord la Casa Albă şi Buckingham Palace, este subîntinsă de stîngăcii private în aceeaşi măsură în care este întărită de abilităţi publice. Ceauşescu se dezvăluie rînd pe rînd ingenios şi ingenuu, inspirat şi expirat, aberant şi tuşant. "Al treilea ochi" îl priveşte necruţător şi înţelegător, ca un fel de jurnal - nu "de actualităţi", ci intim - ce va servi drept martor la "procesul" său (şi care, nu întîmplător, pare filmat cu "camera ascunsă"!).

Ceauşescu pe covorul... normal... roşu - Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu
Irina-Margareta Nistor

Anunţat pe ultima sută de metri ca făcând parte din Selecţia Oficială de la Cannes 2010 (ce-i drept că după, a mai apărut o opţiune in extremis, tot profund politică şi mai - de stânga, pelicula lui Ken Loach: Route Irish), dar fără a fi competiţie, de Andrei Ujică a făcut valuri, încă înainte de vizionarea de pe Croazetă (mai ales că era şi programat la puţin înainte de mini-serialul Carlos, despre teroristul la care a apelat şi "Geniul din Carpaţi"). Internauţii au postat comentarii dezagreabile, fără a-l vedea, doar la ideea că e un mod de a profita de un dictator, ca să câştige autorii notorietate. Mi s-a părut o exagerare, şi am sperat că un cineast care a făcut Videograme dintr-o revoluţie este o garanţie de reuşită. În plus ideea era a lui Velvet Moraru şi montajul şi sound designul îi aparţineau Danei Bunescu. Din păcate realitatea a fost şocantă. Filmul are 3 ore, dar nu voi mai reproşa lungimea excesivă, pentru că a ajuns un loc comun, pentru cronicile interne şi externe la producţiile româneşti, ci voi comenta asupra conţinutului. S-a ales lipsa unui comentariu, lucru de care mulţi s-au grăbit să se extazieze. Ar fi putut să meargă, dacă măcar s-ar fi trecut nişte ani, s-ar fi păstrat o ordine cronologică şi nu un şotron printre perioade (din care lipseşte blestemata lege contra avort şi abia de îţi dai seama de cutremur) sau numele personajelor istorice, de la Mao la Kim Ir Sen - ca să folosească totuşi cuiva această muncă, neîndoios, de Sisif. Se începe cu o scenă de peste un sfert de oră, cu expunerea catafalcului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi lumea care stă la nişte cozi imense, ca să-l vadă. Cine nu ştie, îşi poate imagina că au venit de bună voie, că fostul lider ar fi fost chiar sincer regretat şi că suntem cel puţin bizari, în comportament, dacă aşa reacţionăm faţă de cel sub care s-a murit în închisorile comuniste, distrugându-se elita, care n-a mai putut fi reconstituită, nici până în ziua de azi. Las la o parte prezenţa celei care i-a fost fiică şi s-a crezut actriţă, mulţi luând-o de voie de nevoie în producţiile lor, pe post de frumoasă, plină de temperament... revoluţionar, desigur.

După care îl vedem pe Ceauşescu ţinând un discurs înflăcărat şi făcându-se că duce şi el sicriul. OK. Dar nimic lămuritor despre umbra lui, cel care arată ca Jean Gabin în Clanul Sicilienilor, Ion Gheorghe Maurer, eminenţa cenuşie malefică.

M-am contrazis cu cronicarul de la revista Variety, Jay Weissberg, care venise să-l revadă, după un prim screening la Bucureşti, pe perioada B-EST-ului. După părerea sa, singurul cusur este că trebuie doar să ştii ceva mai multe despre România. Va avea cum să le afle oare cinefilul? Argumentul său a fost că nu se va da în cinematografe. Da, poate, dar se va da la Festivaluri, inclusiv la TIFF şi la televiziuni, unde lumea nu numai că îl va considera un tip pitoresc pe Ceauşescu, dar va întări şi legenda că el nu ştia dezastrul, din ţară (căci urmărim cum i se pregăteşte o vizită Potemkinistă, la o Alimentara, adică se umplu galantarele doar pentru prezenţa sa). J.W. este convins că este o autobiografie, aşa cum însuşi Ceauşescu şi-ar vedea-o. Dar atunci, cu siguranţă că nu ar fi inclus imaginile de... familie, în care ea e în papuci şi joacă împreună, cu "marele conducător" şi cu alţii, un volei din care el este mai mult decât ridicol, că dă doar pe lângă. Sigur că pentru noi e o satisfacţie să-l vedem într-o asemenea postură, pe cel care ne-a îngrădit 25 de ani din viaţă, dar nu e coerent cu ideea. Autorul montajului obţine însă ceea ce dorea: râsul publicului, care este amar, pentru ştie cât de scump s-ar fi plătit un asemenea gest firesc pe atunci. E suficient să ne amintim că după prima vizită în Iran, cu caleaşca (la Şah, care e total ignorată ca şi venirea lui Giscard d'Estaing, la Bucureşti) pentru că spectatorii, la adăpostul întunericului sălii de cinema, chicoteau, îndrăzneala lor avea să scurteze viaţa jurnalelor de actualităţi.

Sigur că Andrei Ujică a avut privilegiul accesului la materiale care nu s-au mai văzut, şi pentru asta, jos pălăria, dar arta constă în felul în care ţeşi povestea şi nu cum te joci cu istoria dureroasă.

(2 din 5 stele)

Nu-l mai urăsc pe Ceauşescu! - Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu
Iulia Blaga, un interviu cu Andrei Ujică

În Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, partea a treia a unei trilogii despre căderea comunismului, Andrei Ujică spune că a dorit să lase istoria să vorbească singură şi că doar la sfârşitul primelor două săptămâni de montaj şi-a dat seama că maniera în care vroia să reconstruiască biografia lui Ceauşescu, sub forma unei false autobiografii, avea şanse să funcţioneze. Cineastul povesteşte, printre altele, în interviul de mai jos cum se raportează azi la figura lui Ceauşescu, cum vede ascensiunea lui politică, dar şi ce reacţii se aşteaptă ca filmul să aibă în România. Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu a avut premiera la Cannes 2010 şi va avea în curând prima proiecţie acasă în cadrul Festivalului Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca.

Iulia Blaga: Care a fost motivaţia pentru o întreprindere atât de grandioasă? Din 1.000 de ore de imagini aţi ales doar trei.
Andrei Ujică: La începutul anilor '90 am făcut două filme despre sfârşitul comunismului - primul despre revoluţia din România, Videograme dintr-o revoluţie, împreună cu Haroun Farocki, şi al doilea, Out of the Present, realizat doi ani mai târziu în Rusia, care îl avea ca erou pe singurul cosmonaut care a privit destrămarea URSS din cosmos. Zece ani mai târziu m-am întrebat dacă nu e momentul să termin această trilogie şi să încerc să chestionez figura ideologică a dictatorului secolului XX pentru a descoperi omul din spatele personajului politic a cărui influenţă asupra generaţiei mele a fost atât de puternică.

Din punct de vedere personal a fost vorba şi despre o terapie, una istorică. Nu prea cred în psihoterapie, dar am fost surprins să constat la sfârşit că a funcţionat. Nu-l mai urăsc pe Ceauşescu. M-am eliberat de el.

I.B.: Ce simţiţi acum pentru el?
A.U.: Sentimentele mele sunt foarte amestecate. A fost în acelaşi timp victimă şi opresor. A fost victima propriilor sale credinţe fundamentaliste în acel monoteism ateistic care a fost utopia marxistă şi, pe de altă parte, a fost un opresor pentru că nu a fost capabil să evite paranoia.

I.B.: Când aţi realizat că aţi terminat cu Ceauşescu? Acum două zile, în timpul montajului sau la finalul lui?
A.U.: Undeva în timpul montajului.

I.B.: În unele imagini Ceauşescu pare lipsit de expresie. Le-aţi folosit intenţionat ca să arătaţi că a fost un om nefericit?
A.U.: La final a devenit un om nefericit; pe de altă parte, a fost un politician profesionist care a reuşit să găsească registrul perfect pentru posibilităţile lui. A fost un politician minimalist cu un vocabular foarte redus şi cu aceleaşi refrene care nu mai sună aşa de rău şi nu mai par atât de simpliste traduse într-o limbă străină, un politician care jumătate din perioada în care a activat a fost foarte eficient şi foarte talentat în politica externă. A fost unul dintre cei mai de succes politicieni externi de la sfârşitul anilor '60 şi începutul anilor '70. Apoi a început tragedia.

"Ceauşescu a fost suma românilor din acea perioadă"

I.B.: Ce aşteptări aveţi de la publicul din România? Credeţi că vă va înţelege abordarea?
A.U.: Sunt şi eu foarte curios. Nu ştiu cum va reacţiona şi nu pot prevedea care va fi reacţia criticilor sau a cinefililor, dar presupun că filmul va avea o receptare foarte diferită în funcţie de generaţie, educaţie, cultură, fixare sau nu în credinţe ideologice. Ar fi bine dacă filmul va provoca un soi de discuţie politică sau de dezbatere împotriva clişeelor în receptarea istoriei. E o provocare pentru că arată că toate realităţile istorice sunt întotdeauna mult mai complexe decât clişeele cu care istoriografia sau conştiinţa publică operează de obicei, din comoditate.

I.B.: Nu sunteţi prea "drăguţ" cu românii, ci arătaţi explicit că puterea lui Ceauşescu a fost clădită pe popor.
A.U.: Da, nu e vorba despre faptul că sunt drăguţ sau nu, ci despre o distanţare faţă de realitate. Nu sunt drăguţ nici cu figurile politice ale lumii, cu regina Angliei, preşedinţii americani, Mao sau Kim Ir Sen. E vorba despre faptul că responsabilitatea morală pentru vina istorică nu e concentrată într-o singură persoană. Cred cu tărie că fiecare dictator este o acumulare a oamenilor din vremea lui. Hitler e, sunt foarte convins, o acumulare a poporului german pentru perioada respectivă, la fel cum Ceauşescu a fost suma românilor din acea perioadă. Nu e un mesaj foarte prietenos pentru conaţionalii mei, dar...

I.B.: Din film se poate desprinde o psihologie a dictatorului. Nu oricine are calităţile necesare pentru a deveni dictator.
A.U.: Da, e nevoie de calităţi speciale pentru a obţine şi păstra puterea. Toţi aceşti dictatori nu sunt deloc proşti, chiar dacă au sau n-au carismă. Ceauşescu nu avea carismă, dar avea un instinct al puterii extrem de puternic. Există în film o scenă tipică - momentul 1968 - anul când Ceauşescu a fost marele star politic al lumii -, şi când la Hrad, la acea conferinţă de presă care pentru mine e fabuloasă (e ca la începuturile Nouvelle Vague-ului, ca în Le petit soldat al lui Godard), jurnaliştii cehoslovaci par ca o delegaţie de pe planeta Sirius, veniţi din altă galaxie.

Ceauşescu nu era încă un dictator, era în momentul în care îşi consolida puterea, dar când Corneliu Mănescu, pe atunci preşedintele Adunării Generale a ONU, e întrebat ceva, Mănescu îi cere lui Ceauşescu voie să răspundă. E o aşa mare diferenţă între ei... Mănescu era un bărbat foarte frumos şi carismatic, ceea ce Ceauşescu nu era, dar gestul lui demonstrează puterea pe care Ceauşescu o avea în interiorul cercului său. Oamenii din jurul lui înţeleseseră că adevăratul şef e acest tip nespectaculos şi necarismatic.

I.B.: De ce aţi ales să nu folosiţi un narator în acest film de trei ore?
A.U.: Pentru că filmul e partea a treia a unei trilogii, deci între cele trei filme nu există numai o legătură tematică ci şi una stilistică. În Videograme dintr-o revoluţie exista un voice-over filosofic, de acolo deja începe chestionarea limitelor posibilităţii de a nara. În Out of the Present exista iarăşi un voice-over dar era unul fals, pentru că un cosmonaut citeşte fragmente dintr-un jurnal pe care nu l-a scris - eu l-am scris.

În acest al treilea film am vrut să fac al treilea pas şi să încerc să demonstrez că acest soi de gen sau sub-gen de cinema istoric e posibil pentru a da voie istoriei să vorbească singură. Cred că doar în primele două săptămâni de la începutul montajului am avut dubii legate de funcţionarea acestei perspective, dar când mi-am dat seama că funcţionează, restul montajului n-a mai fost decât bucurie creativă. Poate că dacă acest lucru n-ar fi fost posibil, n-aş mai fi făcut filmul.

I.B.: De ce aţi făcut un film de trei ore şi nu unul mai scurt sau chiar unul mai lung cum e Carlos de Olivier Assayas, care are cinci ore şi jumătate?
A.U.: A fost de asemenea o decizie dificilă pe care am luat-o la începutul montajului. După ce am înţeles că acest mecanism poate funcţiona, următorul pas a fost să decid lungimea filmului. Nu sunt un amator al filmelor lungi şi întotdeauna spun că orice poveste poate fi spusă în 90 de minute, dar în acest caz n-ar fi fost posibil să acopăr întreaga perioadă, doar dacă aş fi ales doar anumite fragmente.

Al doilea aspect a fost faptul că acesta e un film despre durată în care construiesc scene care n-au existat ca atare şi în care imaginile au durata lor asupra cărora nu puteam interveni. Dar cel mai important a fost să aleg între posibilitatea de a face un film care să ţină între şase şi opt ore, şi în care să pot introduce şi alte idei - economia sau legăturile cu lumea a treia sau cu Palestina -, dar totuşi nu vroiam să fac un serial TV, sau să mă păstrez într-un format de trei ore.

Am luat o mica pauză şi m-am dus la ţară o săptămână, timp în care am rememorat în minte toate momentele pe care vroiam să le am în film. Mi-am dat seama că poate fi posibil să spun totul în trei ore. Împreună cu monteuza Dana Bunescu am făcut tot posibilul ca filmul să nu iasă mai lung de trei ore.

"Cred că Ceauşescu ar privi acest film cu condescendenţă"

I.B.: Care e scena dumneavoastră preferată?
A.U.: Se schimbă de la o zi la alta. De obicei, momentele mele preferate în filme sunt cele cu muzică. Nu sunt un maniac care să se uite şi răs-uite la filmele sale, îl admir foarte mult pe Woody Allen care, o dată ce termină un film, nu se mai uită niciodată la el, dar când mă nimeresc la o proiecţie cu Out of the Present, intru în sală numai pentru muzică.

La Autobiografia... îmi plac toate momentele cu muzică şi marile spectacole muzical-coregrafice din China şi Coreea, dar am şi scene preferate tăcute. De pildă, vânătoarea la care Ceauşescu arată ca un aristocrat, având alături câinele primit de la regina Angliei, şi care se plimbă pe munţi ca în Ghepardul lui Visconti. Se uită la soare, neînţelegând nimic din lumea asta (sau cine ştie?).

I.B.: Credeţi că lui Ceauşescu i-ar fi plăcut filmul?
A.U.: Azi? Da, de ce nu? Dacă, printr-un miracol biologic şi politic, Ceauşescu ar fi viu, cred că ar privi acest film cu condescendenţă.

Sursa: Liternet

Pitbull

24 Oct 2010, 15:25

Multämiri, Duläpache!
Foarte utilä contributie. Toate cele trei articole îmi plac - inclusiv cel al dusmanului meu juruit (check this for objectivity), si al bunei mele prietene (abia astept sä mi se conteste si aceastä prietenie, sau dimpotrivä, sä fie tratatä cu fätarnicä tolerantä în cheie negativä, de cätre cei ce se cred îndrituiti sä-si dea cu pre'pusu' asupra relatiilor personale despre care nimic nu stiu).
Abia astept sä väd filmul, ca sä mä pot pronunta asupra fondului materialelor.
Si nu numai atât. Abia astept sä-l väd si din motive neconjuncturale.

rvn

24 Oct 2010, 15:36

pai, dupa ce am citit admirabila cronica marca ALS, cred ca orice tentativa de a analiza documentarul nu s-ar mai ridica la acelasi nivel.poate Pit sa egaleze reusita, dar de data asta cred ca nu...
dulape, ai facut bine. ALS merita locul I, indiscutabil. isi merita pe deplin faima de cel mai pertinent critic roman.

Pitbull

24 Oct 2010, 15:39

E uite cä numai de-al dracu' o sä mä-niept s-o egalarisesc!
Ba chiar, as putea spune cä si pentru ca s-o depäsarisesc!

rvn

24 Oct 2010, 15:43

vom vedea...
sincer, de data asta, ALS s-a intrecut pe sine.
si nu stiu...am auzit vorbindu-se pe la colturi ca nu s-ar mai ocupa cu asa ceva.
uite, cronica asta ne-a spulberat indoiala. ar fi fost pacat sa nu mai avem ocazia de a savura analizele alesiste. intotdeauna mi s-au parut cele mai obiective. nici exaltate nici rauvoitoare.
ALS e diplomat.

StefanDo

29 Oct 2010, 12:14

foarte informativ, dar nu mi-am dat seama unde-s noul gen cinematografic de care se vorbea in prezentare si "respiratia epica similara celei pe care o cunoastem din filmele de fictiune".

constructia de noi scene din material deja existent apare in momente nesemnificative: oameni pe strada, veniri-plecari de masini, vizite la magazine, plimbari.

am apreciat ca a fost lasat la o parte ultimul moment din viata ceausestilor. nu am apreciat ca perioada anilor '80 a fost acoperita pe repede inainte, fara cultul personalitatii, fara stadioane etc.

rvn

29 Oct 2010, 13:00

mi-a placut.
mi s-a parut foarte inchegat ca structura si cronologie a evenimentelor.
celor care n-au trait vremurile acelea atat cat sa constientizeze calvarul lor, poate nu pot aprecia exact impactul pe care-l pot avea imaginile inedite care apar in documentar, asupra celorlati, "batranilor".
poate chiar si tie, Stefan.
oricum, chiar daca suntem satui ca inca dupa 21 de ani sa vedem imagini cu Ceausestii, acest film este ceva deosebit.si meritul cred ca este in primul rand al celui care a studiat arhiva.
felicitari!

StefanDo

29 Oct 2010, 13:25

normal ca e inchegat din moment ce urmeaza firul cronologic al evenimentelor

sa nu crezi ca nu m-a impresionat filmul, ce-am discutat mai sus priveste promovarea filmului si anumite laude aduse lui

cum spuneam, este extrem de informativ

daca vrei o analogie, filmul imi sugereaza un album cu tablouri despre viata aristocratiei ruse din secolul 19, iar "respiraţie epică" ma face sa ma gandesc la Razboi si Pace. Cam asta e diferenta ;)

rvn

29 Oct 2010, 14:19

eu n-as compara aristocratia rusa cu familia Ceausescu.
dar, daca zici ca-i vorba doar de o comparatie de imagini, fie cum zici tu..

keepwalking

29 Oct 2010, 16:45

Acest mesaj reprezintä o antepronuntare - o opinie bazatä pe supozitii, färä ca autorul lui sä fi väzut filmul (lucru cu atât mai relevant în raport cu fragmentul pe care l-am evidentiat cu rosu).
Pitbull

Un delir cretinoid:

dupa cum am mai spus, tot primesc in spam informari de la hbo.
de data asta, am primit un spam complet idiot, numit "Autobiografia lui Ceausescu - o ctitorie mareata", care cuprinde "În loc de cronică, mai jos iată discuția la prima mână, pe messenger, între Anca Grădinariu și Laura Popescu"
citindu-l. va veti da seama de ce are succes in randul tampitilor acest pseudofilm al unui pseudocineast, andrei ujica.
am ingrosat eu partile in care mi s-a parut ca stupizenia atingea cote maxime.

linkul e asta: http://www.hboclub.ro/blog/?p=1335

anca: pacat ca n-ai venit cu noi a fost geniala discutia post film cu amicii lui costi
laura: da acuma ca imi zici pacat
ce pareri au fost?
anca: bune si multe da mi s-au parut extraordinare toate raminficatiile
laura: filmul asta e prea importantmi-a ramas in minte mai tare decit orice film pe care l-am vazut recent
anca: da, clar
laura: stii ca mi-a zis aseara raluca –
ca maica-sa trebuia sa mearga
la revelioanele alea organizate de
ceausescu si nu aveau voie sa se atinga de o felie de salam
apropo de faptul ca evident ca stia
ceausescu ca poporul n-are neam sa manince
anca: pai stia… asta am si vorbit dupa
laura: iti dai seama cit de sinistru era?mintea mea colapseaza cind ma gindesc
anca: da, cauta doar confirmari pentru punctele lui de vedere
a zis-o si brucan si altii din apropiere
laura: se filma pe el cu salamurile
anca: dar de ce nu puteau lua macar o feliuta
ce facea cu salamul?
laura: pur si simplu nu aveau voie sa atinga nimic
se filmau cu saptamini inainte revelioanele
si ii obligau sa se duca sa faca figuratie
anca: a, da
laura: in filmele lui ceausescu
am citit un pic din interviul iuliei blaga
cu ujica care se numea “nu il mai urasc pe ceausescu”
dar mie mi se pare invers
tocmai acum mi se pare mai acut ca niciodata dupa filmul asta
cit de monstruos a fost
anca: exact
laura: si cit de corupt a fost sistemul asta ireal, am trait ca intr-o dimensiune paralela
anca: trebuie sa n-ai ochi sa vezi
laura: filmul asta nu e o impacare
dimpotriva
anca: nici vorba
laura: impresia e atit de taioasa
anca: mi se pare aberant ca unii nu vad asta
ce e de iubit la el?
laura: e uimitor cit de cumplit de realista imagine poti sa iti faci din filmele lui de propaganda
anca: da, tocmai asta-i geniul
laura: e greu de pus in cuvinte geniul filmului
e o fictiune totalafictiunea lui ceausescu
anca: foarte bine zis
laura: azi noapte am avut un fel de cosmar
efectele la filmul asta vin pe rind
anca: da

cine o fi ala care i-a pus intrebari la proces
anca: un procuror
care s-a sinucis mai tirziu
chipurile
laura: da..
anca: a fost un final bun pentru el
pe bune
trebuia torturat mai intii
laura: da, a fost usor
anca: cred ca puscaria l-ar fi darimat mai mult
laura: trebuia linsat tot aparatul de partid
anca: da.. asa cum au facut cu nazistii
din lagar
i-au spinzurat pe loc
laura: persecutati toti activistii
anca: fara proces si chestii, era razboi
laura: da
acum aia care mai traiesc sint bine mersi linistiti
in filmul asta vezi gradul de coruptie
explica foarte bine situatia de acum
anca: aia care mai traiesc..
da, comitete comisii
laura: ca s-a mers din aproape in aproape
sistemul a ramas in esenta
doar ceausescu s-a dus
anca: da lasa ca si ala coporatist cum e
laura: apropo de asta, ce horror a fost nixon
anca: da
laura: cum a venit el in vacanta intr-o tara comunista si cit de exotic i s-o fi parut
anca: un bou
laura: si carter la fel
in toata perioada asta
nici picior de jurnalist american prin romania, sint peste tot in toate conflictele etc., dar la noi nimic
anca: pai nu-i interesa
laura: deloc
vorba ta, filmul asta te duce la o multime de ramificatii
practic pe ei nu ii interesa
si uite asa avem numai filmele de propaganda
anca: da.. good point
a filmat cineva la canal?
laura: exact
la canal, la Gherla
FPRIVATE "TYPE=PICT;ALT="
laura: elena ceausescu – ce incintata era ea cind se dadeau cu trenuletul pe la hollywood -
anca: da, scrofelnita
laura: da, ce viata
anca: epocal filmul
cum se zicea pe vremuri
realizarile epocale
laura: haha, da
pe mine ma uimeste in continuare naturaletea
cu care oamenii astia doi au facut ce au facut
ce se mai bucurau de viata
laura: discursul ala a fost epocal
cind dansa el ca o marioneta
si amesteca cuvinte ca la loto
anca: delirium tremens
laura: cuvinte: abnegatie, culmi, comunism..
anca: taica-su era alcoolic si fanatic religios
laura: ..ctitorii
anca: ma intreb daca si el era alcoolic
laura: daca era bolnav de ficat probabil ca da
ireal si discursul lui de la consiliul european
“sint democratii si democratii”
dar aia din romania e cea mai tare
anca: da.. sint prea multe.. si cum o stringea la piept pe nefericita de zoe
laura: zoe era nefericita si atunci
cel putin asa pare
anca: si ala de la praga cu manescu.. care cred ca era complet beat
laura: hahaha
anca: asta e un film la care elevii ar trebui luati cu clasa
ca pe vremuri
laura: da, asa e
anca: e o lectie de istorie, un par in ochiul nostru al tuturor si lasa ca si pentru lumea corporatista, le prinde bine lectia
laura: e cea mai coerenta lectie de istorie imaginabila
in conditiile in care nu poate fi
acuzat de vreo opinie personala
anca: o viziune, da..
regizorala
opinie e, doar ca nu te trage de mineca
laura: da, a selectat ce a vrut din 1000 de ore de material
atitea am inteles ca au fost
anca: trebuie sa observi tu detalile sa le absorbi
laura: da, trebuie vazut de mai multe ori
opinie e
insa servita unor oameni care au vazut cintarea romaniei
se poate completa imaginea din memorie
anca: si nu numai.. tinerii pot face diferenta dintre iadul de atunci, care transpare printre imaginile oficiale
si ce e acum.. democratia asta cretina, imperfecta.. dar incomparabila
sint sigura ca vor fi si multi tineri sedusi de ceausescu cum am fost eu pe vremuri sedusa de gordon gekko din wall street
raul, de fapt, raul puternic
laura: haha
anca: e foarte fascinant
laura: ma intreb cum vad tinerii filmul asta
percep oare in profunzime cit de nasol a fost?
anca: raul puternic care isi face siesi o dolce vita pe suferinta
altora
da, am auzit niste discutii
laura: raul puternic
puterea suprema care corupe suprem = ceausescu, numai ca ceausescu era asa de la inceput
anca: da.. el a fost de la inceput un fuckhead care a degenerat intr-o marioneta epileptica in discursurile ultime

redmen

29 Oct 2010, 17:28

Au incercat si fetele sa faca ceva gen conversatiile dintre ALS si Gorzo (parca Gorzo era nu?) numai ca discutia lor nu mi s`a parut deloc interesanta si nici nu prea au vorbit mult despre film.

@Pitbull Stim ca ai zis ca muti toate off`topicurile care nu au legatura cu filmul (de pe orice topic),dar de fapt tu ai ceva cu keepwalking.Lasa omul sa aiba propriile lui pareri,nu mai incerca sa ii bagi cu forta anumite chestii care nu le agreeaza.Sunt convins ca nici tie nu ti`ar conveni asta.

rvn

29 Oct 2010, 19:34

@emi,
EXCELENT!am vazut,tu si CTP-ul erati "incremeniti"...
p.s.si eu as fi stat 20 de ore...dar intr-un fotoliu confortabil.
si nu cred ca Ceausescu a facut ceva bun pentru tara. doar nostalgicii cred asta.
si ar fi foarte trist ca cei tineri sa creada acest lucru si sa-i reinvie imaginea.
fara discutie, Nea Nicu a fost un dictator, un TIRAN.
perioada 1980-1989, a fost cea mai cumplita din toate punctele de vedere si ne bantuie vietile si acum.

E.Floares

29 Oct 2010, 19:36

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu - o cronica a unui tanar nascut in '89

In urma cu ceva ani, am avut placerea (macabra) de a vedea pentru prima data imaginile cu impuscarea ceausestilor, care dupa povestirile bunicilor si parintilor mei, mi se parea cel mai firesc act de razbunare posibila. Imi placea sa vad ca au fost impuscati, ca au fost pedepsiti, pentru lucrurile grele pe care le-au trait rudele mele... placerea macabra de acum cativa ani a disparut aseara, dupa vizionare.

Cu toate ca am 21 de ani, nu sunt deloc strain de ceea ce a insemnat Ceausescu pentru majoritatea oamenilor contemporani lui. Aseara am avut placerea de a sta alaturi de domnul profesor C.T. Popescu (in stanga) si Pitbull (in dreapta, la un scaun diferenta). Inainte sa inceapa filmul vorbeam cu CTP despre cat de ignorante sunt generatiile post-decembriste. Acum cateva luni, cu cateva zile inainte sa se termine anul scolar, eram intr-un autobuz unde 2-3 pustoaice de vreo 12 sau 15 sau 18 ani (in ziua de azi parca nu se mai vede vreo diferenta) vorbeau de examenul de la istorie, plangandu-se de faptul ca au 1 (una) pagina de invatat despe regimul Ceausescu, citez: "fata, da' ce trebuie sa stim noi atatea despre Ceausescu, a fost impuscat si atat, ma doare si mana la cat am scris". Ca dovada, din cele 4000 de persoane prezente aseara la Sala Palatului, nu am vazut nicio persoana nascuta inainte de '89 (hai '90-'91), intrarea fiind gratuita pentru studenti si elevi.
Cu toate ca inainte de proiectie, cand Mungiu a anuntat ca filmul dureaza 3 ore, cateva domnisoare/doamne din spatele nostru au spus "aoleu, sper sa dureze mai putin ca nu rezist atat", am fost placut surprins sa nu vad nicio persoana parasind sala inainte de generic (apropo de generic, de ce-o fi fost trecuta Elena inainte de Nicolae?).

Daca cineva l-ar cunoaste pe Ceausescu pentru prima data prin conceptia (mi se pare mult spus "scenariu si regia - Andrei Ujica", cuvantul 'conceptie' e mai corect) regizorala a Autobiografiei, nu prea ar avea niciun motiv sa-l urasca, din contra, i s-ar parea un conducator foarte carismatic, un fel de Basescu, dar care chiar a si facut ceva pentru tara asta.

Prefer sa inchei mesajul aici, ca daca intru prea mult in subiectul imaginilor de arhiva din film, va voi strica experienta.
Pentru mine, filmul acesta a insemnat mai mult decat toate filmele istorice ale lui Nicolaescu, iar daca ar fi fost sa aibe 20 de ore, stateam sa ma uit fara intrerupere.

djinjis

29 Oct 2010, 20:30

Ordine alfabetica?!? <:-P
poza cu ceausescu in pas de deux cu chinezu ala mi-a placut, e meserie.
filmul poate foarte bine sa se adreseze noilor generatii.
mi-a placut si ala cu nu-l mai urasc pe... dupa ce l-a impuscat cre si eu ca i-a trecut...

omudindulap

29 Oct 2010, 20:36

Regizorul filmului Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu va discuta cu spectatorii sâmbătă, 30 octombrie 2010, la Cinema Studio din Capitală, după proiecţia programată de la ora 20.00. Sesiunea de Q&A cu Andrei Ujică urmează lansării oficiale de joi seara (28 octombrie 2010), de la Sala Palatului, când aproape 4000 de oameni au "reînviat" aplauzele în sala congreselor PCR.

SMC

29 Oct 2010, 21:56

Sa indraznesc si eu maine sa cobor o cronica (favorabila) ?
Hai sa... Da.
Da' daca voi fi injurat (cum am fost acu' ceva vreme), nu voi mai posta aici, iar pierderea va fi cu siguranta a mea, ca-mi place pe acilea.:)

Pitbull

30 Oct 2010, 00:05

"Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" - Măiestria alegerii şi a combinării
Mai mult decât necesar, mai mult decât imperativ

În iarna anilor 1975-76, la cineclubul Ecran Util, dând pentru prima oară ochi cu o masă de montaj pe 16 mm. şi un coş cu ştraifuri de peliculă, unde Dana Ligia Ilin monta un filmuleţ, mi-am exprimat jinduirea de a avea vreodată la dispoziţie o masă şi un munte cât mai mare de cadre de tot felul, adunate absolut aleator din cât mai mult surse, ca să mă joc cu ele cum îmi trăsnea prin minte - la care Dana a remarcat că mulţi monteuri visează la aşa ceva... Intuitiv, redescoperisem spontan conceptul filmului de montaj în forma sa absolută, abstractă, pură - tip artă pentru artă.
S-au făcut auzite în ultimele zile unele voci care se întreabă ce sens a avut ca Andrei Ujică să adune pur şi simplu imagini cu Nicolae Ceauşescu, fără nici un fel de accesorii din arsenalul filmului documentar: cadre de completare filmate anume, interviuri, comentariu din off, supratitluri, etc... Pentru oricine are cât de cât habar de estetica filmului de non-ficţiune, e evident că această opţiune se apropie la maximum de paradigma acelei concepţii de montaj purissim exemplificat în paragraful de mai sus. Desigur, eseul lui Ujică nu este un simplu exerciţiu de asociere abstractă, ci un film cu o temă majoră, densă şi complexă - dar tocmai pe această formulă combinatorie se bazează meritele sale aproape unice... şi, în ultimă instanţă, enorma sa forţă expresivă. Pentru cineva care nu a văzut filmul, poate părea cam surprinzător, dar adevărul e că lasă în urmă o impresie profundă şi durabilă - efectiv, te "bântuie", chiar şi după ore şi zile întregi de la încheierea genericului final.
Se ştie deja că Andrei Ujică a urmărit o formulă de documentar-eseu cu totul aparte: în majoritatea lor covârşitoare, imagini oficiale, aprobate (o singură excepţie netă: incidentul Pârvulescu - plus unele cadre sau frânturi de sunet semi-parazitare, surprinse în timpul pregătirii diverselor filmări oficiale: vizitele înscenate în alimentare etc. şi, evident, cenzurate în epocă), astfel încât din ele să se poată desprinde o imagine a lui Ceauşescu cât mai apropiată de cea pe care şi-o dorea el însuşi - de unde şi conceptul de cvasi-"autobiografie" enunţat în titlu. (Din acelaşi motiv, şi-a refuzat şi orice fel de intervenţii auctoriale.) Şi, pornind de la acest deziderat îndrăzneţ, s-a conturat halucinantul monument al personalităţii "dementului" (cum îl numea cotidian tatăl meu) aşezat în cele trei ore ale proiecţiei.
În "New York Review of Books", Jim Hoberman comentează filmul într-un articol intitulat "Tiranul cu aparatul de filmat" - parafrazând celebrul "Omul cu aparatul de filmat", al lui Dziga Vertov, creatorul kino-glaz-ului, ca simbol şi fundament al realismului absolut. Sintagma propusă de Hoberman are un dublu sens: pe de o parte, straniul narcisism egolatru al lui Ceauşescu îl făcea pe dictator să-şi adore propriile imagini în mişcare (de unde şi acea patologică deformare a televiziunii publice din ultimii ani ai domniei sale, la care se adaugă numeroasele filmuleţe "de familie" comandate unei echipe speciale de la Sahia, în frunte cu Pantelie Ţuţuleasa - spre deosebire de toţi ceilalţi dictatori ai lumii moderne şi contemporane, de la care au rămas incomparabil mai puţine imagini filmate); pe de altă parte, conceptul de "cine-ochi" al lui Dziga Vertov respingea în totalitate orice formă de manifestare a cineastului (inclusiv cele mai elementare reguli de compoziţie a cadrului. În cele din urmă, însă, tocmai acest fanatism avea să ducă, printr-un efect de distilare, la extragerea esenţei filmului (documentar şi nu numai) - fiind nevoit să se recunoască învins în faţa ultimei bariere: aceea a selecţiei. Nimeni nu poate filma non-stop (fie şi numai din cauza cantităţii limitate de peliculă), nimeni nu poate filma în toate direcţiile simultan - nimeni nu poate scăpa de imperativul unei minime alegeri a ceea ce filmează şi ce nu. Pornind de aici, avea să se contureze de-a lungul deceniilor teoria şi practica filmului de non-ficţiune.
La asta se reduce, în ultimă instanţă, şi actul de creaţie al lui Andrei Ujică: la a alege din tonele de peliculă şi bandă magnetică (a vizionat materiale totalizând cam o mie de ore - mă întreb câte luni, dacă nu chiar ani, ar însuma toate cele existente) acele imagini care să exprime cel mai puternic şi esenţializat profilul reflexiv al lui Ceauşescu pe care el, ca artist al imaginii, încerca să-l surprindă. ...La care se adaugă, desigur, modalitatea de a le asambla, prin efortul de montaj săvârşit cu ajutorul Danei Bunescu - adică, tocmai trăsătura definitorie a unui asemenea film.
Selecţie şi combinaţie - lor le datorăm impactul năucitor al celor trei ore de proiecţie. În majoritate, cadrele alese sunt, pe cât de cunoscute, pe-atât de reprezentative atât pentru individul Ceauşescu, cât şi pentru fenomenul în care s-a autoconvertit. Ujică a decis să înceapă cu moartea lui Dej şi înscăunarea urmaşului său, pentru a-i urmări apoi evoluţia la putere aproape cronologic (cu unele mici devieri dictate de imperative tematice). Nu încape nici o îndoială că fiecare cadru în sine e excelent ales - atât cele notorii (n-am uitat niciodată celebrul moment când cei doi coboară din tren, la Londra, iar ea dă mâna cu Regina uitându-se la Prinţ, şi pe urmă dă mâna cu Prinţul uitându-se la Regină... sau, mângâierea de "tătuc" a lui Brejnev pe obraz... sau zgâlţâiala administrată de Kim Il-sung, în finalul discursurilor, când l-a luat de mână în semn de "solidaritate" şi s-a apucat să i-o balanseze atât de abitir, încât bietul prichindel era gata-gata să se dezghioace din toate încheieturile... şi câte, şi mai câte...), precum şi cele mai mult sau mai puţin inedite: stângăciile de la volei - plus poziţia şi mişcările inefabil de dizgraţioase ale Elenei, în rochie, lângă fileu - bălăcelile ei în apa mică de la marginea mării, sau câteva monologuri de o incoerenţă isterică delirantă... Designul sonor al Danei Bunescu, precum şi ritmul imprimat de foarfeca ei acestei succesiuni de imagini adesea incredibile, le fac pe toate să fuzioneze într-un torent agresiv-afectiv imposibil de imaginat înainte de a vedea filmul - ajungând să depăşească astfel cu mult valenţele sale informative de nivel imediat (oricum incontestabile, dar secundare pe lângă acest autentic imn al megalomaniei patologice).
Sinceritatea mă obligă să-mi exprim şi unele nemulţumiri cu privire la structura de ansamblu a filmului. Lipseşte complet momentul Mangalia, 3 august 1983 - acea ieşire incontinentă care avea să dea semnalul celor şase ani de beznă culturală din finalul comunismului românesc. S-ar putea argumenta că, oricât am ţine noi, cineaştii, în mod firesc, la ceea ce ne priveşte în mod direct, totuşi episodul respectiv şi implicaţiile lui ar fi avut o importanţă secundară în economia întregului film. Pot accepta şi respecta un asemenea punct de vedere - dar consider că, fie şi strict pentru portretul lui Ceauşescu, dezlănţuirea de la Mangalia rămâne extrem de reprezentativă.
De asemenea, Ujică glosează foarte rapid peste ultimul său deceniu de domnie - care a constituit, în fond, apogeul nebuniei, chintesenţa a tot ceea ce a ajuns în ultimă instanţă să însemne Ceauşescu: acel apocaliptic cult al personalităţii care-şi pierduse orice fărâmă de normalitate, fie şi conjuncturală. Dacă nu mă-nşel, imaginile din această categorie se încheie cu o secvenţă de la mega-spectacolul omagial al Cîntării României pe Stadionul 23 August, în vara lui 1978 - când credeam cu toţii că văzuserăm tot ce poate fi mai rău în materie de adulaţie deşănţată, şi nici prin minte nu ne trecea ce ne rezervau următorii unsprezece ani... Apreciez că, tocmai din perspectiva dorită de Andrei Ujică, toate acele coruri, recitări şi ţopăieli care inundau cele două ore de televizor, în bezna imediat anterioară anului 1989, aduceau o contribuţie decisivă la întregirea autoportretului ceauşist.
Şi ar mai fi, cu siguranţă, şi alte decizii discutabile la nivel de detaliu - dar în acelaşi timp filmul transpiră atât de puternic personalitatea artistului care l-a creat, încât n-ar avea nici un rost să le luăm la bani mărunţi altfel decât printr-o discuţie detaliată cu acesta (interviu, consultare sau conversaţie personală). Fiindcă, dincolo de toate aceste amănunte, efectul "Autobiografiei..." rămâne năucitor...
...La un nivel de necesitate socială, moral, umană majoră.
Despre filmul său "Război pe calea undelor", Alecu Solomon susţinea că e "necesar" - afirmaţie căreia i-am opus atributul de "imperativ". Acum regret - am folosit un superlativ care mă lasă în pană cu privire la "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", aşa că voi folosi formula convenţională (dar pe deplin justificată, în fond) de "mai mult decât imperativ". Filmul lui Andrei Ujică ar trebui să fie văzut, în primul rând, de fiecare român care a trăit acele vremuri, apoi de cei din generaţia imediat următoare - şi, în sfârşit, de toţi străinii care încă n-au dat colţu' dintre cei ce-au contribuit, direct sau indirect, la Flagelul Ceauşescu.
Fiecare tiran e aparte, în felul său. Nicolae Ceauşescu (ca parte din cuplul consacrat de Petre Popescu, în ziua de Crăciun a anului 1989, ca "odiosul dictator şi sinistra sa soţie" - sau, mai pe scurt, Ody & Siny), a fost atât tipic, la modul generic, cât şi de o specificitate unică. Construcţia cinematografică a lui Andrei Ujică depăşeşte portretul arhetipal al despotului din toate timpurile, reuşind să penetreze şi să scoată la lumină inefabilul ceauşismului ca insanitate clinică şi ca, lucru incomparabil mai important, calamitate de masă - cu adaosul de iresponsabilitate diplomatică manifestată de atâţia politicieni "pragmatici" ai lumii. Experienţa vizionării acestui film se distinge prin valenţe catharctice multiple, de la declanşarea unor obligatorii procese de conştiinţă, până la exorcizarea sumedeniei de traume lăsate în sufletele milioanelor de victime. Nu e nevoie să mai amintesc că totalitarismul ceauşist a avut un cuantum redus de violenţă, în mare parte suplinită prin procedee de terorizare şi subjugare mult mai subtile. În cazul unui Lenin sau al unui Stalin, e de ajuns să menţionezi genocidul Gulagului, şi ai rezolvat (păcat că n-au rămas imagini filmate; noroc cu Soljeniţîn). Problema Pol Pot se soluţionează cu osuarele. Bokassa înseamnă liceeni protestatari masacraţi cu tunurile, Idi Amin e sinonim cu tortura, iar Hitler, cu lagărele de concentrare. A vorbi despre Ceauşescu în termenii frigului din apartamente, ai întreruperilor de curent, ai foametei, ai cenzurii, ai cultului personalităţii, ba chiar şi ai Securităţii (care adoptase o linie mult mai orientată spre manipularea şi hărţuirea psihologică, spre deosebire de practicile bestiale ale regimurilor Dej şi Groza), presupune eforturi intelectuale de analiză, înţelegere şi conştientizare complexe şi subtile, accesibile numai unui număr infim dintre cei implicaţi. Nu degeaba, vreme de douăzeci şi unu de ani, necunoscuta ecuaţiei Ceauşescu a rămas la un nivel de deducţie extrem de vagă: era necesară o formulă de abordare atipică, de un impact psihologic acut, profund şi puternic. Acesta este golul pe care-l umple, în sfârşit, filmul lui Andrei Ujică.
Vedeţi-l şi porniţi înapoi spre umanitate.
Sau vedeţi-l şi începeţi să înţelegeţi lumea din care vă trageţi.
Sau nu. Şi rămâneţi prizonierii actualului limbo cerebral de care nici măcar nu sunteţi conştienţi. În fond, ce nu ştim, nu ne poate face nici un rău - nu-i aşa...?

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
29-30 octombrie, 2010
Bucureşti, România

anaemona

30 Oct 2010, 00:06

keep, exista un interes istoric pentru perioada Ceausescu, si eu gasesc ca un documentar axat pe politica dusa de Ceausescu, in special politica externa ar fi interesant. Dar am inteles ca nu asta arata documentarul despre care se vorbeste aici, poate mi se va limpezi si mie subiectul abordat in film cit de curind. Cred ca ii spune "autobiografie" pentru ca e vorba de filmarile pe care Ceausescu le-a considerat personale, e vorba de filmarile din arhiva proprie, nu?

anaemona

30 Oct 2010, 00:20

Pit, am citit cronica ta si nu inteleg 2 lucruri:

1. Exista comentarii la imagini sau se considera ca imaginile sint self-explanatory?

2. Citatul asta: "A vorbi despre Ceauşescu în termenii frigului din apartamente, ai întreruperilor de curent, ai foametei, ai cenzurii, ai cultului personalităţii, ba chiar şi ai Securităţii ..., presupune eforturi intelectuale de analiză, înţelegere şi conştientizare complexe şi subtile, accesibile numai unui număr infim dintre cei implicaţi. Nu degeaba, vreme de douăzeci şi unu de ani, necunoscuta ecuaţiei Ceauşescu a rămas la un nivel de deducţie extrem de vagă: era necesară o formulă de abordare atipică, de un impact psihologic acut, profund şi puternic. Acesta este golul pe care-l umple, în sfârşit, filmul lui Andrei Ujică." este total de neinteles pentru mine.

Adica exista doar un nr limitat de oameni care pot analiza si interpreta ca Ceausescu a insemnat: frigul din apartamente, intreruperea de curent, foamete, cenzura, cult al personalităţii, securitate? S-avem pardon.

Pitbull

30 Oct 2010, 00:29

1) Nu, nu existä nici un fel de comentarii, interviuri, declaratii, inserturi sau supratitluri. Imaginile sunt 100% self-explanatory.

2) Cu riscul de a te surprinde, da - si, dacä stai sä te gândesti, îmi vei da dreptate: nebunia, si mai ales cea tiranicä, e neinteligibilä pentru profani; o pot întelege doar psihologii, psihiatrii, sau alti câtiva oameni de culturä care au informatiile necesare din alte surse (sociologi, politologi, istorici, literati sau artisti de alte specii, cu aplecare spre asemenea subiecte). Iar lucrurile se complicä si mai mult când e vorba nu doar de un dictator megaloman, ci de tot fenomenul uman care-l înconjoarä.
Sub acest aspect, märturisesc cä filmul ästa mi-a furnizat o întelegere profundä, la care nu mä asteptam. E greu de exprimat în cuvinte (nu degeaba am folosit de douä ori, în analizä, cuvântul "inefabil"). Pur si simplu, acum cunosc mult mai bine, într-un mod cu totul nou, în adâncime, substanta umanä a acelor ani: cine si ce era nebunul care ne subjugase, si cine si ce eram noi...

anaemona

30 Oct 2010, 00:42

Pit, poate vor face si altii comentarii legat de a doua intrebare pe care ti-am pus-o. Tot nu sint de acord cu explicatia pe care mi-o dai. Si cred ca exista 2 delimitari clare ale intrebarii. Vorbim de oamenii care nu au trait in perioada Ceausesc si nu inteleg? Sau vorbim de oamenii care au trait sub Ceausescu si zici ca erau profani?

Oricum, cu intrebarile astea sint destul de off-topic si desi in general nu sint interesata de politica, as putea continua discutia cu tine, dar probabil ca ar fi potirivit s-o facem in alta parte.

c.ghevara

30 Oct 2010, 11:16

Pit, am citit cronica ta si nu inteleg 2 lucruri:

2. Citatul asta: "A vorbi despre Ceauşescu în termenii frigului din apartamente, ai întreruperilor de curent, ai foametei, ai cenzurii, ai cultului personalităţii, ba chiar şi ai Securităţii ..., presupune eforturi intelectuale de analiză, înţelegere şi conştientizare complexe şi subtile, accesibile numai unui număr infim dintre cei implicaţi. Nu degeaba, vreme de douăzeci şi unu de ani, necunoscuta ecuaţiei Ceauşescu a rămas la un nivel de deducţie extrem de vagă: era necesară o formulă de abordare atipică, de un impact psihologic acut, profund şi puternic. Acesta este golul pe care-l umple, în sfârşit, filmul lui Andrei Ujică." este total de neinteles pentru mine.

Adica exista doar un nr limitat de oameni care pot analiza si interpreta ca Ceausescu a insemnat: frigul din apartamente, intreruperea de curent, foamete, cenzura, cult al personalităţii, securitate? S-avem pardon.

Da, că aveai nevoie de trei perechi de c... ca să înţelegi ce ţi se întâmplă! Probabil, numai crtiticii de film erau "numărul infim dintre cei implicaţi", care puteau face acele "eforturi intelectuale de analiză, înţelegere şi conştientizare complexe şi subtile". =)) Asta ar fi valabil şi pentru vremurile de azi? Foarte puţini (tot ăia, aleşii, cu trei perechi de c...) înţeleg realitatea pe care o trăiesc? :D

N-am văzut încă filmul. Ca şi Keep, nu am avut încă ocazia. Totuşi, sunt convins că am văzut mare parte din fragmente, la vremea lor. Au fost filmate pentru a imortaliza nişte momente, nişte evenimente. Adunate, capătă un înţeles nou - "Ceauşescu". E bine că cineva (fie şi Ujică) le-a adunat, pentru că, altfel, nu ar mai fi accesibile publicului larg. Dar, atât!
Cronica lui Pitbull (ca orice cronică pe tema unui asemenea film) este inutilă. Se putea rezuma la o frază. În afara intenţiei autorului de a alege anumite fragmente, de a le pune într-o anumită succesiune, nu e nimic de analizat, nimic de spus. Restul e frecţie. Se poate scrie un eseu interesant despre Ceauşescu, despre vremurile acelea, dar nu despre "film".
Cred că şi postările de pe forum vizează mai mult "epoca Ceauşescu", nu filmul. Iar discuţia dintre cele două june postată de Keep, e un simplu dialog între două gâsculiţe. Nu are relevanţă ce semnează ele prin alte părţi, că atunci se screm să pară deştepte. "Mama nu avea voie să se atingă de salam"... Normal, nu mănânci recuzita dacă mai trebuie şi la alte filmări. :))

rvn

30 Oct 2010, 11:40

c.,
ai fost membru de partid?

SMC

30 Oct 2010, 11:41

"Judecata cronologiei"

"Autobiografia lui Nicolae Ceausescu" nu este un film-documentar - genul in sine constand in inregistrarea de catre regizor a unei realitati la care este martor.Nu este narat sau insotit de vreo voce din "off" subiectiva ori obiectiva, tocmai prin faptul ca filmul-documentar, de obicei, juxtapune aceste doua caracteristici ordinare si esentiale genului, exceptand poate documentarul de scurt-metraj de tip poem, altminteri realitate imaginativ-observationala a unor factori externi in perpetua miscare, surprinsi pe pelicula de regizor intr-o perioada relativ indelungata. Nicidecum "pseudo-documentar", "docu-drama", vreun "soi de gen sau subgen de cinema istoric", asa cum insusi Andrei Ujica si-l cataloga intr-un interviu, "Autobiografia..." este o non-fictiune (intamplator,istorica) in care montajul, sau mai bine zis, rigurozitatea cronologica a desfasurarii perioadei unei vieti, sunt surprinse printr-un procedeu tehnic obligatoriu in arta cinematografica, prelevand chintesenta existentei unei persoane pe parcursul a trei ore, ales din motive personale si profesionale (filmul pune capat trilogiei inceputa cu "Videograme dintr-o revolutie" si continuata cu "Out of the present") ca fiind Nicolae Ceausescu. Acest concept, demers fara precedent (cel putin,din cate cunosc) ar fi fost poate intuit doar de Dziga Vertov, care in locul colajelor de actualitati contemporane lui, ar fi ales colajul inregistrarilor din viata unui om.
Sigur ca acest eseu, "de montaj", ar fi fost mai putin interesant daca viata acestui om, suficient filmata pentru a acoperi o anumita perioada de rulaj, nu insuma printr-un festin nemaivazut de imagini "prim-planul" uman, social si politic, al unui dictator. De asemenea "Autobiografia..." nu este edificator din punct de veder istoric (un document/dosar documentat) - iarasi, o alta "obligatiune" ale anumitor filme-documentar. Istoria, sau perioada de 25 de ani traversata prin uniunea de imagini din viata lui N.Ceausescu, este reflectia treptat hidoasa a unui intreg popor, astazi, reminiscente filmice (pe alocuri amuzante) ale gesticii si mimicii tampe, ale ignorantei si ferocitatii, a egoismului, puterii, orgoliului si absurditatii, ce au tesut insasi o intreaga existenta.
Prin "Autobiografia lui Nicolae Ceausescu", Andrei Ujica propune o judecata a cronologiei, in care materialele de arhiva, de sine statatoare, selectate pentru a (re)constitui viata publica si intima a dictatorului fac mai mult decat sa vorbeasca de la sine. Ele contesta atat epoca Ceausescu, cat si fiinta sa, intr-un mod pe cat de simplu si la indemana, pe atat de coplesitor.

rvn

30 Oct 2010, 12:30

"Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", prin ochii criticului Alex Leo Şerban
Autor: Alexandra Olivotto

Alex Leo Şerban se alătură seriei de comentarii şi interpretări ale lungmetrajului lui Andrei Ujică. Filmul a avut premiera ieri, la Sala Palatului.

Pentru Romulus Rusan, meritul filmului lui Andrei Ujică este că "regizorul şi-a lăsat personajul să se exprime singur şi nu prin intermediar: tot ce se vede pe ecran este plăsmuirea ambiţiei şi voinţei care l-au făcut să urce atât de sus şi să se prăbuşească atât de lamentabil".
Livius Ciocârlie e de părere că "refuzându-şi orice discursivitate, distanţându-se aristocratic de retori şi limbuţi, Andrei Ujică a cusut din materialul clientului un surtuc nou".
Dan C. Mihăilescu consideră că "e teribilă, uneori aproape înnebunitoare, lipsa comentariului, a oricărui ghid şi plan de traseu prestabilit. Însă tocmai aceasta este uriaşa calitate a filmului lui Andrei Ujică, indiferent dacă multora li se va părea ceva criminal".
Vladimir Tismăneanu califică "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" drept "formidabil, deopotrivă artistic şi politic".

Alex Leo Şerban completează campania demarată de EVZ cu un text consacrat filmului lui Ujică, în care arată că regizorul "nu face nici «colaj», nici «mulaj» după «iepocă! »" şi că realizează "singura formă legitimă de «film istoric»".

ANALIZĂ

Filmul lui Ujică, şi monumental, şi minimalist

Alex Leo Şerban, critic
Probabil că mulţi dintre cei care au aflat, din presă şi din trailere, "despre ce este vorba" în filmul lui Ujică îşi închipuie că nu e nicio mare scofală să faci un "documentar de montaj" în care să lipeşti una dupa alta, în ordine cronologică, imagini de arhivă cu Ceauşescu...

Nimic mai greşit decât această "închipuire" - individuală şi colectivă: Ujică nu face nici "colaj", nici "mulaj" după "iepocă"!

Viziunea e totul

El face singura formă legitimă de "film istoric": cea "cu materialul clientului". Şi singura demonstraţie irefutabilă a faptului că propaganda e un cadou otrăvit pentru orice dictator...

Trebuie spus că Andrei Ujică a venit în Cinema dinspre Literatură.

Adică atât dinspre practica ei (textele pentru Phoenix), cât şi dinspre reflecţia teoretică asupra ei. Apoi asupra Cinemaului. Toate filmele sale de până acum sunt, de fapt, eseuri asupra unui corpus de imagini deja existente. Viziunea e totul. Or, viziunea e o chestiune de metodă.

Prin "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", mai mult decât prin celelalte titluri ale sale ("Videogramele unei revoluţii" şi "Out of the Present"), Ujică atinge - cu bună ştiinţă - un fel de Zen & zenit al investigaţiilor sale asupra Imaginii.

Kilometri de film

El porneşte de la o evidenţă: astăzi, când cantitatea de imagini de arhivă "featuring" un personaj istoric (precum Ceauşescu) e de ordinul miilor de ore, când personajul respectiv e-nfăşurat în kilometri de film ca o mumie, e o naivitate să mai pui un actor să-l joace pe acel personaj într-un lungmetraj de ficţiune.

Numai moartea poate face montajul final al unei vieţi

"Filmul istoric" - aşadar - nu va mai putea fi decât articularea (după o logică artistică) a materialului furnizat chiar de Istorie, cu personajul principal aferent cu tot. Pentru că totul e deja acolo.

Pasolini are un eseu esenţial, pe care sigur că Ujică îl cunoaşte; se numeşte "Observaţii asupra planului secvenţă" şi porneşte de la asasinarea lui Kennedy filmată cu o cameră de amator de un anume Zapruder.

Concluzia eseului este că numai moartea poate face montajul final al unei vieţi. "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" este ilustrarea perfectă, inteligentă şi ingenioasă a acestui postulat.

EXPLICAŢIE

Perspectiva regizorului

"Provocarea a fost să propun un nou subgen al filmului istoric, să încerc să arăt că astăzi ne aflăm într-o situaţie în care corpusul de imagini despre evenimentele şi personalităţile majore contemporane este suficient pentru a ne permite să reconstruim istoria", declara regizorul Andrei Ujică într-un interviu acordat publicaţiei "New York Times".

"Există un nivel de ironie al titlului, dar pentru mine era singura perspectivă posibilă. Există o arhivă de imagini controlate de Ceauşescu şi de maşina lui de propagandă şi dacă încerci să faci un film folosindu-le, nu-l poţi face decât prin ochii lui. Nu puteam face un film numit «Biografia lui Nicolae Ceauşescu» pentru că nu aveam imagini pentru aşa ceva", precizează cineastul Andrei Ujică.
Andrei Ujică, despre "Autobiografia lui Ceauşescu", la "2+1": "Ceauşescu este un personaj al cărui rol istoric urmează să fie restabilit

rvn

30 Oct 2010, 12:37

c.
daca analiza lui Pitbull ti s-a parut inutila poate incerci sa o "digeri" pe cea a lui ALS.
daca nici asta n-o sa te convinga de faptul ca documentarul lui Ujica nu este doar o insailare de imagini binecunoscute, asa cum credeti voi, atunci chiar aveti o placere perversa de va da cu parerea despre lucruri de care n-aveti habar.

keepwalking

30 Oct 2010, 13:01

si un mesaj postat de gheorghe preda, un cineast respectat:

"nu e cumva o impostura sa te intitulezi scenarist si regizor al unui colaj din materiale filmate de altii ?

sau e doar o incapacitate (naturala si de inteles pana la urma) de a face film adevarat, ca regizor, camuflata intr-un demers post modern, bla bla bla, ....?

au fost citati macar cei care au filmat acele imagini ?

ma indoiesc... "

SMC

30 Oct 2010, 13:12

Dar...
"Autobiografia..." nu are nici o legatura cu post-modernismul...!!!

rvn

30 Oct 2010, 13:23

au fost citati macar cei care au filmat acele imagini ?

ma indoiesc... "[/I]
mi se pare mult mai importanta fapta celor care au incercat sa le ascunda si sa le salveze de la distrugere.
cei care au filmat erau pana la urma intr-o zi normala de lucru. nu vad de ce ar trebui sa apara numele lor pe generic. erau angajati ai unei televiziuni, nu autori de film documentar.

Pashpix

30 Oct 2010, 13:31

"Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" - la Festivalul de Film Berlin Babylon 14

Documentarul "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", de Andrei Ujică, va fi prezentat la Festivalul Internaţional de Film "Berlin Babylon 14 - Around the World in 14 Films", care se desfăşoară între 26 noiembrie şi 4 decembrie, informează Institutul Cultural Român din capitala germană. Filmul semnat de Andrei Ujică a avut premiera de gală joi seară, la Sala Palatului din Capitală. Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat Emil Constantinescu, Nae Caranfil, Mircea Dinescu şi Radu Muntean.

Pelicula "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" a avut premiera mondială la Festivalul de Film la Cannes şi a fost prezentată, în această toamnă, la festivalurile de film de la Toronto, San Sebastian, New York, Vancouver şi Londra. În septembrie, filmul despre mărirea şi decăderea dictatorului român a fost unul dintre cele opt titluri din selecţia de câteva sute a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto care au primit punctajul maxim din partea celor 33 de critici străini reuniţi de publicaţia online IndieWIRE.

Conceput ca un eseu, fără voice-over sau comentarii din off, din peste 1.000 de ore de imagini de la Arhiva Naţională de Filme şi Televiziunea Română, filmul acoperă 25 de ani din viaţa lui Nicolae Ceauşescu. Începând de vineri, filmul va fi proiectat în Bucureşti la Hollywood Multiplex, AFI Cotroceni, Cinema Studio şi Noul Cinematograf al Regizorului Român. În ţară, va fi proiectat la Cinema Studio din Timişoara şi Cinema Victoria din Cluj. Filmul "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" a fost realizat de Icon Production, în asociere cu Televiziunea Română, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi cu participarea The Media Partnership, Fundaţia Arte Vizuale şi HFG / ZKM Filminstitut. Filmul este distribuit în România de Voodoo Films.

SMC

30 Oct 2010, 13:45

Daca-i mai zice cineva DOCUMENTAR "Autobiografiei" , voi fi nevoit sa explic mai pe larg, decat am facut-o in cronica, ce-i ala.
Si dureaza...
Asa ca ... va rog! :-S

StefanDo

30 Oct 2010, 18:00

avertisment pentru keepwalking

Liviu-

30 Oct 2010, 18:17

i s-ar parea un conducator foarte carismatic, un fel de Basescu, dar care chiar a si facut ceva pentru tara asta.

De ce sa dai cu bata-n balta la final adaugand conotatii politice actuale unei cronici de film? Politica e cam greu sa lipseasca intr-adevar (cea ceausista), dar comentariul respectiv e de prost gust intr-o astfel de cronica si parca-i total in plus, venit de nicaieri si fara nici o relevanta pentru film. Ai discutat prea mult cu CTP despre Basescu aseara si ai confundat oalele?

E.Floares

30 Oct 2010, 18:37

Ah, chiar nu am vorbit nimic cu dumnealui despre Basescu.
M-am gandit un pic inainte sa fac comparatia cu Basescu, am gasit de cuviinta sa o fac.

rvn

30 Oct 2010, 18:40

Ah, chiar nu am vorbit nimic cu dumnealui despre Basescu.
M-am gandit un pic inainte sa fac comparatia cu Basescu, am gasit de cuviinta sa o fac.
mie nu mi s-a parut neinspirata. din contra, chiar potrivita
si din doua motive:
1. Base adora sa faca bai de multime.
2. se foloseste de serviciile secrete mai dihai ca nea Nicu. are acoliti care-i canta in struna,deasemea.
deci, comparatie buna, zic eu...

rvn

30 Oct 2010, 22:06

omudindulap

31 Oct 2010, 00:07

De un film artistic pe tema asta ce ziceti? Un Der Untergang autohton, poate.
S-ar incumeta cineva sau nu renteaza ?:-?

paul_aramis

31 Oct 2010, 00:37

De un film artistic pe tema asta ce ziceti? Un Der Untergang autohton, poate.
S-ar incumeta cineva sau nu renteaza ?:-?

păi cu cin' să-l faci? ceauşescu (ca personaj) nu va avea forţa lui Dolfi

c.ghevara

31 Oct 2010, 00:50

c,
te-am intrebat daca ai fost membru de partid dintr-un motiv foarte simplu: consideri ca ai fost comunist? chiar daca "te-au facut"...
eu zic asa: filmul lui Ujica are un merit extraordinar.
generatia tanara de astazi poate compara cum a fost comunismul in Romania fata de capitalismul contemporan, asa cum noi n-am putut-o face acum 30-40 de ani din cauza cenzurii.
e mare lucru asta, e imens.
eu am trait 20 de ani auzind in fiecare zi aceeasi lectie:Ceausescu e conducatorul iubit, victoria socialismului in fata capitalismului..bla, bla, bla...
in decembrie 89 s-a naruit tot ce stiam si crezusem in ce-mi spusesera altii si m-am trezit dintr-o data ca nu mai aveam nici un punct de reper, atat de tare mi se spalase creierul.
nu stiu daca astazi traim mai bine. unii da, atii nu, dar un lucru e sigur:democratia inseamna libertatea de vorbi si de a-ti spune parerea fara sa-ti fie teama ca in urmatoarea secunda vei fi arestat.
asta ar trebui sa inteleaga cei care n-au trait in vremea aceea, iar cei care au trait si plang dupa ea, ar fi bine sa taca din gura. n-avem de ce sa regretam un tiran si nici epoca de trista amintire in care el dispunea de viata noastra dupa bunul plac.

Nu, Rvn n-am fost comunist. Indiferent ce ni se turna în creiere, fără să am nu ştiu ce capacităţi fantastice de analiză, de care vorbea Pitbull, îmi dădeam seama că era totul aiurea, o minciună gogonată. Nu mi-a spălat nimeni creierul şi speram să pice Ceauşescu, cu tot sistemul fals. Poate de aceea, îi prefer pe cei care spun "NU", celor care spun "DA". Dreptul de a nu fi de acord cu părerea oficială sau a autorităţii e cel mai important instrument de menţinere a sănătăţii unui sistem. Chiar şi în artă. :D
Numai handicapaţii regretă vremurile alea. Cei pentru care ideal de viaţă însemna un apartament, un loc de muncă (oricât de inutil), o butelie de la sindicat şi o Dacie cu 20 de litri de benzină pe lună. Statul le lua totul şi le dădea foarte puţin, dar ei erau mulţumiţi pentru că viaţa era previzibilă. Iar ei confundau asta cu ordinea şi normalitatea, pentru că erau oameni care spun "DA". Cu aprobarea lor tacită şi timp suficient se poate construi orice dictatură, orice monstruozitate.

paul_aramis

31 Oct 2010, 00:52

io unu ştiu că stau prost cu cultura cinmatografică, da' nici chiar aşa ...
Der Untergang prezintă ultimele zile ale celui de al treilea Reich prin ochii uneia din secretarele personale ale lui Hitler (Lara într-un rol remarcabil btw)

keepwalking

31 Oct 2010, 00:56

omudindulap

31 Oct 2010, 01:02

Sau ne-am putea gandi la un proiect grandios, Ascensiunea si decaderea unui impostor, de la postura de cizmar analfabet (?), la aceea a carmaciului preaiubit, pana la momentul preluarii puterii de catre comunstii care ne conduc (vorba vine) astazi. Cu toate implicatiile: securitate, rusi, teroristi (Carlos) etc. Sau e prea mult?
Mai turnam un minimal. Ultima ora din viata lui C. Ultimul minut. Ultima suflare.

rvn

31 Oct 2010, 07:02

cred ca dupa filmul lui Ujica, altul nu-si mai are rostul. cel putin, acum.
poate sa-l faca vreun cineast din generatiile viitoare, unul care sa nu fie implicat emotional in vreun fel.

Pitbull

31 Oct 2010, 08:16

Visul lui Nicolae Ceauşescu - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Florina Daniela Bordeianu
Revista HBO, septembrie 2010

Într-o noapte, Nicolae Ceauşescu visă că era omorât, împuşcat de nişte tineri recruţi lângă faţada unei case. Era şi Elena cu el. Era iarnă, dar nu foarte frig.

Stătea în faţa plutonului de execuţie încercând să se adune ca să nu fie luat prin surprindere de împuşcătură, deşi ştia că dacă se concentrează la timp - cum i s-a mai întâmplat în vise - se va trezi viu şi nevătămat în patul lui. Cea mai grea parte era momentul de dinaintea împuşcăturii - era de fiecare dată o teroare cumplită, pe care nu o putea compara cu nimic. Totul părea atunci fără scăpare şi, deşi ştia că era vis, de fiecare dată se întreba dacă va reuşi să se trezească dincolo sau va muri de frică în somn.

Dar în această dimineaţă, Nicolae Ceauşescu reuşi din nou să se trezească. Se frecă la ochi, îşi întinse mâinile şi picioarele, şi privi pe geam. Era vară. Ieri plouase, iar acum era deja senin. Oraşul era liniştit şi curăţit. Oamenii se îndreptau spre fabrici şi întreprinderi, răsărea soarele. "Ce chestie ciudată şi cu visele....", se gândea lenevind încă între perne. Parcă fusese înainte şi un fel de proces. Era cu Elena la o masă într-o sală urâtă şi se enervase certându-se cu nişte bărbaţi (unii în uniforme militare) care-l acuzau de genocid şi îl întrebau de conturile din Elveţia. Nu mai mâncaseră de jumătate de zi, dar uitaseră şi de foame. "Pe urmă nu mai ştiu cum s-a făcut că visul s-a schimbat şi eram la moartea lui Dej, îi căram sicriul. Ce-o fi însemnând? O fi de rău?"

De fapt, cu cât se gândea mai mult cu atât îşi aducea aminte mai multe amănunte, iar ele începeau să se aşeze într-un desen tot mai coerent. Ziua când a devenit secretarul general al partidului, vizitele în China şi Coreea de Nord, vizitele lui De Gaulle şi Nixon la Bucureşti (când s-a simţit egalul lor), cum l-a dus regina Angliei cu caleaşca, vizitele de lucru în ţară, prin noroaiele alea, când toţi mimau curiozitatea şi interesul în afară de el, dar şi congresul partidului din ʻ79 când l-a speriat un pic trădătorul de Pârvulescu. Sau cuvântările recente când era prea obosit să mai ţină şirul vorbelor şi se trezea în mijlocul frazei, nemaiştiind ce dorea să spună.

"Parcă aşa se întâmplă când mori, îţi trece viaţa prin faţa ochilor", spune Ceauşescu, scărpinându-se pe piept. "Cine poate şti ce e şi cu viaţa asta. Azi o ai, mâine..." Un zgomot îi întrerupse gândurile. De afară răzbătea - prin geam şi printre copacii din curte - un ţiuit persistent, ca de ceainic pe trei sferturi gol. Zgomotul devenea tot mai deranjant. Pe urmă camera se întunecă un pic şi când se făcu lumină din nou, înăuntru apăruseră nişte necunoscuţi în halate albe şi cu măşti ciudate pe faţă, ca de medici. "Cine sunteţi, cum îndrăz....", a dat să strige Nicolae Ceauşescu, încercând să se dea jos din pat, dar şi-a dat seama că vorbele nu puteau ieşi din gură, ca şi cum camera s-ar fi golit de aer şi s-ar fi umplut cu un vid ca de pâslă. Şi gesturile lui se loviră de acest vid şi căzură moi, lângă pat. Nicolae Ceauşescu era acum doar un gând într-o cameră şi un corp într-un pat dintre pomi. Doi dintre necunoscuţi au scos nişte pensete sterile şi nişte săculeţe la fel de curate şi, cu gesturi delicate, ca şi cum ar fi tăiat o prăjitură prea moale, au desprins ceva de pe pat. ("Sau era piciorul meu?...")

Pe Nicolae Ceauşescu îl cuprinse dintr-o dată un somn ca de copil mic. Era mult prea obosit ca să mai poată ţine ochii deschişi şi urmări agitaţia din jurul lui - oamenii în halate albe, etuvele de sterilizat, vocile precise, aparatele ciudate cu un fel de spirală învârtindu-se pe un ecran, atmosfera de lucru pe care n-o putea înţelege. "Ducă-se...Somnul naşte somn...", mai tresări un rest de gând care se miră singur de sine.

În camera înaltă e linişte. Ţara se trezeşte încet, se freacă la ochi şi se bucură că azi nu va mai ploua - deşi prognoza vremii, prezentată la televizor cu o seară înainte, nu era prea optimistă. Toate posturile de televiziune fuseseră de aceeaşi părere. Primele autobuze încep să circule prin oraş, prin jurul Biscuitului de la Televiziune.

Nicolae Ceauşescu întinde piciorul stâng, îl scoate de sub pătură şi contactul cu aerul răcoros din cameră îi dă o senzaţie plăcută. Are o poftă de mâncare ca-n prima zi. O să comande nişte ouă la tigaie cu slănină! Răsuflă adânc şi preferă să nu deschidă încă ochii. Să mai stea puţin, să recapituleze visul ciudat de azi-noapte. Se făcea că...

rvn

31 Oct 2010, 08:50

Andrei Ujică: „M-a urmărit privirea lui Ceauşescu“

Ana-Maria Onisei

Regizorul Andrei Ujică Regizorul „Autobiografiei lui Nicolae Ceauşescu“, care reconstruieşte din imagini de arhivă destinul dictatorului, identifică un amestec de ridicol involuntar şi singurătate tragică în personajul său. Andrei Ujică (59 de ani) spune că imaginea care i-a stăruit în minte pe durata lucrului la film a fost expresia ochilor lui Ceauşescu îmbătrânind. „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu“ intră în cinematografe la 29 octombrie.

„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" e o experienţă copleşitoare. Pe durata lucrului la film a existat vreun moment când să fiţi tentat să renunţaţi?

taguriAndrei Ujică ceausescu comunism regizor cultura Tipologic nu sunt omul care renunţă uşor. Asta ţine de educaţie, temperament, dar şi de generaţie. Generaţia noastră a fost marcată în adolescenţă de Clint Eastwood, aşa cum l‑am cunoscut din filmele lui Sergio Leone. Am învăţat de la el să ne exersăm răbdarea aşteptând dacă e nevoie şi douăzeci de ani în soare, la o răscruce de drumuri, ca să ducem un lucru odată început până la capăt.

Dar aţi avut temeri, mai ales că lucraţi cu un material deja definit - imagini de arhivă?

A fost o singură perioadă tensionată, primele două săptămâni ale montajului, împreună cu Dana Bunescu. Când am început să construiesc naraţiunea, trebuia să iasă la iveală dacă filmul poate fi un discurs bazat eminamente pe mijloace cinematografice, deci fără elemente secundare - comentariu sau explicaţii de orice fel. Dacă ideea de autobiografie, de lume văzută din perspectiva (regizorului care se uită peste umărul) personajului nu ar fi funcţionat, probabil că aş fi renunţat la proiect pentru că nu m-ar mai fi interesat.

A existat un scenariu propriu-zis?

Nu în sensul clasic al cuvântului. Scenariul, în acest caz, este asemănător cu planul unui scriitor înainte să se apuce de o nuvelă sau de un roman. Porneşti cu o structură şi cu numele ei - fac parte dintre artiştii care încep cu titlul, pentru mine un titlu bun e acela care redă esenţa structurii operei în cauză. Iar ce urmează este ceea ce i se întâmplă oricărui prozator: el nu ştie de la început - fiindcă n-are cum - în ce fel şi unde îl va duce acţiunea propriei povestiri. Ce poate şti eventual - în cazul în care ţine de structură - este dacă personajul principal moare sau rămâne în viaţă. În cazul „Autobiografiei...", ştiam ce se întâmplă cu personajul la sfârşit. (Râde)

Ceauşescu, un Louis de Funès al marxismului

Vorbeaţi într-un interviu despre un instinct extrem al puterii în cazul lui Ceauşescu. I-aţi descoperit şi slăbiciunile?

A fost marcat de o pronunţată zgârcenie, care i s-a accentuat odată cu vârsta şi l-a obligat să ia nişte decizii eronate, chinuind o populaţie întreagă şi ducând la acumularea unui mare potenţial de ură. De fapt, Ceauşescu a plătit cu viaţa infernala lui zgârcenie.

Câteva cadre îl surprind arătând ridicol, într-un fel foarte trist.

Da, pentru că, fără să-şi dea seama, începe să devină propria lui caricatură. Nu avem de-a face cu dictatorul lui Chaplin, căci s-a schimbat epoca. În schimb, am putea spune că Ceauşescu a fost un Louis de Funès al marxismului, mai ales spre sfârşitul vieţii. Momentele când era de un ridicol involuntar alternau cu cele de singurătate aproape tragică şi acestea dau întregii apariţii o complexitate neaşteptată.

În timpul vizionării materialului de arhivă, v-a bântuit o imagine anume a dictatorului, una despre care să vă fi dorit să fie cu orice preţ în film?

Filmul nu trasează doar un arc în timp peste o întreagă epocă - un sfert de secol din istoria unei ţări -, ci urmăreşte şi evoluţia biologică a lui Ceauşescu, iar ea devine reprezentativă pentru îmbătrânire. Dar ce m-a urmărit mai mult decât oricare dintre gesturile caracteristice ale lui Ceauşescu este privirea, schimbarea privirii lui de-a lungul anilor.

„Dictatorului îi plăcea să fie filmat"

În multe dintre cadrele în care apare, Elena are o expresie de femeie chinuită. Credeţi că era nefericită?

Figura ei nu este altceva decât masca socială a femeii române din epocă. Ea dădea bine în societate dacă stătea uşor posomorâtă, lângă soţ. Elena Ceauşescu era, întâi de toate, extrem de mândră de ce-a ajuns „al ei" şi încerca să‑şi ţină sub control familia, lucru care i-a şi reuşit foarte bine. Era de o ambiţie la fel de nemăsurată ca a lui, de aceea au şi fost un cuplu atât de sudat. Şi-a pus toată energia în ţelurile „soţului". Nu cred că era nefericită, dimpotrivă: era o femeie extrem de mulţumită.

Care este povestea imaginilor „tandre" cu Nicolae şi Elena Ceauşescu, secvenţele cu ei jucând volei sau înotând în mare?

Lui Ceauşescu îi plăcea să fie filmat. Ne referim la o epocă în care nu exista posibilitatea de a avea o cameră video, deci doar el îşi putea permite pe vremea aceea în România luxul de a se lăsa filmat după cum avea poftă. Ca şef de stat, avea la dispoziţie o echipă de operatori de la Sahia care, în afară de momentele oficiale, înregistrau şi scene din viaţa privată. Acest tip de „amintiri" au început devreme, încă din 1967. Au luat amploare în anii '70, ajungându-se ca la fiecare vânătoare la care mergea Ceauşescu - şi mergea în fiecare duminică - să fie însoţit de un cameraman. Apoi, cei de la Sahia făceau o dată la trimestru un montaj brut cu imagini private, un fel de home movies, pe care le ilustrau cu o muzică oribilă, iar Ceauşescu se uita, ca tot omul astăzi, la vacanţele sau vânătorile lui, numai că avea pentru asta la dispoziţie o sală privată de cinematograf.

„Mă deranjează artificialitatea interpretării"

De ce sunteţi pasionat de nonficţiune?

Din adolescenţă am fost interesat de problematica genurilor în artă. Am avut o perioadă de încăpăţânare naivă, tipică vârstei, în care voiam să înţeleg ce sunt nuvela, sonetul, balada, rondelul şi tot aşa, un du-te-vino între epic şi liric. Dramaturgia a început să mă intereseze ceva mai târziu. Un alt motiv este că sunt mofturos. Mi se pare că filmului de ficţiune, oricât ar fi de bine făcut, îi lipseşte întotdeauna ceva. El impresionează prin forţa emoţională a discursului narativ, dar, în acelaşi timp - dacă eşti, cum spuneam, foarte pretenţios -, deranjează din cauza artificialităţii „ambianţei", care este întotdeauna construită. În filmul de ficţiune, „ne facem că...". Ne facem că murim, că suntem bătrâni, că ne omorâm, că ne iubim, ne facem că tremurăm de frig sau că murim de cald.

Faceţi o distincţie între documentar şi nonficţiune?

Filmul documentar are de multă vreme o problemă terminologică: prin documentar se înţelege un amalgam de opere. Or, când un reportaj de televiziune este considerat documentar trebuie să avem în vedere că, oricât ar fi de bine făcut, miza lui este jurnalistică, nu estetică. Mă deranjează la documentar şi artificialitatea comentariului, a interviurilor care sunt întotdeauna manipulate în sensul concluziilor pe care vrea să le tragă regizorul. Pe de altă parte, m-a impresionat dintotdeauna forţa autenticităţii realităţii imediate - fie că e înregistrată direct, fie că e transmisă printr-un material istoric - şi, atunci, am încercat să combin ce-mi place mai mult din ficţiune şi din documentar, cu ambiţia de a ajunge la un alt tip de cinema.

„Nu am ajuns nici până astăzi să văd mormântul mamei"

V-aţi simţit vreodată vinovat că aţi plecat din România înainte de 1989?

Da, dar numai din punct de vedere familial. Când am părăsit ţara, tatăl meu murise de un an, iar mama şi bunica abia îşi depuseseră actele. Mama a făcut un infarct şi a murit înainte de a avea paşaportul. Eu nu primisem încă renunţarea la cetăţenia română şi nu m‑am mai putut întoarce în ţară. N-am putut ajunge la înmormântarea ei. Asta m-a aruncat într-o depresie puternică şi o jumătate din bursa de doctorat am stat în casă într-o apatie pronunţată. N-am apelat la un psiholog; ca orice intelectual estic, mi-am zis că pot să mă tratez singur. Aşa am observat că filmul ajută. Am început să merg la cinema şi, pentru două ore, filmul reuşea să mă scoată din apatie. De fapt, cred că asta a şi accelerat ajungerea mea la cinematografie. A doua jumătate a bursei mi-am petrecut-o văzând câte trei filme pe zi, de dimineaţa până seara.

Când aţi mers pentru prima oară la mormântul mamei?

N-am făcut-o nici până astăzi. Ştiu foarte bine unde se află, piatra de mormânt a fost făcută cu fotografii pe care le-am trimis din străinătate, între timp am şi ajuns de multe ori în România. Este însă vorba despre o traumă, un blocaj iraţional pe care nu-l pot depăşi şi nu-l am sub control.

Vă întrebasem despre vină şi în contextul recentei vizite a Hertei Müller la Bucureşti. Sunteţi unul dintre intelectualii care au ales să părăsească ţara.

M-am simţit, din punct de vedere istoric, vinovat numai în zilele Revoluţiei, că n-am fost în România, să pot ieşi în stradă. Atât. În rest, pentru ce să mă simt vinovat? Exilul, cu şansele, dar şi cu dificultăţile pe care le implica, îi stătea la dispoziţie oricărei persoane. Oricine voia să fugă putea să fugă, dacă era dispus să-şi asume riscurile respective. Dar, cu toate că respiri libertate şi beneficiezi de avantajele unei societăţi prospere şi civilizate, exilul, mai ales în primii ani, este o mare povară psihologică. Îţi lipsesc, în mod fizic, spaţiul geografic în care ai crescut şi te-ai format, lumina, culorile. Nu mai vorbesc de limbă - aceasta este o ruptură extrem de dureroasă. Pentru toate avantajele din exil plăteşti cu vârf şi îndesat.

„E de preferat un democrat diletant unui dictator profesionist"

Destule secvenţe din film pot fi puse faţă în faţă cu imagini ale politicii româneşti din prezent. Cum se vede din afară istoria contemporană a României faţă în faţă cu epoca Ceauşescu?

Aş spune că nu mai sunt „din afară". Primul care a observant lucrul acesta a fost Jim Hoberman, într-un articol din „New York Review of Books". El spune acolo: „«Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu» este filmul cu care Ujică se întoarce acasă".

Aveţi totuşi şi detaşare, şi implicare în acelaşi timp.

În România de azi avem de-a face cu o clasă politică în formare, plină de defecte şi plină de diletantism, spre deosebire de profesionalismul clasei politice din sistemul trecut. Există însă un lucru pe care e bine să ni-l repetăm în fiecare zi: oricât de exasperant ar fi, e întotdeauna de preferat un democrat diletant unui dictator profesionist. Dar sigur că asta nu trebuie să fie o scuză pentru perpetuarea incompetenţei în numele democraţiei. (Râde). Ea se poate răzbuna la un moment dat.

Cum arăta o zi din viaţa dumneavoastră pe vremea lui Ceauşescu, spre sfârşitul anilor ‘70?

O zi din viaţa mea nu arăta mare lucru, pentru că, spre deosebire de astăzi, eram noctambul. Lipseam de la facultate şi eram mai mereu pe punctul de a fi exmatriculat. În perioada aceea lucram cu Şerban Foarţă, la textele pentru „Phoenix", şi trăiam într-o bulă literară care ne permitea să respirăm într-o altă realitate. Iar evitarea zilei era şi un fel de a nega realismul socialist. Mă trezeam la 4.00 după-amiaza, îmi beam cafeaua până pe la vreo 5.00 şi pe la 6.00 apăream la Şerban, unde începeam să citim, să stăm de vorbă sau să scriem. Asta făceam până a doua zi, dimineaţă devreme. Dacă era vară, mai prindeam ceva lumină, în drum spre casă, dacă era iarnă, mă culcam pe întuneric şi mă trezeam pe întuneric.

keepwalking

31 Oct 2010, 13:35

cam cum si-a luat-o in freza Alex Leo Serban pe un blog, de la un tip numit "Sindbad", pe tema Autobiografiei lui Ceausescu:)
dialogul merita citit cu foarte mare atentie!

http://www.contributors.ro/cultura/filmul-periculos-de-joi-seara-autobiografia-lui-nicolae-ceausescu/

c.ghevara

31 Oct 2010, 14:40

Nu contează luatul în freză... Mi se pare mai importantă descoperirea lui Sindbad. Viziunea lui asupra lucrurilor mi se pare foarte clară şi obiectivă. Toată admiraţia pentru Sindbad! Aş fi onorat să beau cu el o bere, oricând. Şi aş plăti-o cu mare plăcere. :))

gionloc

31 Oct 2010, 15:37

sa fim seriosi,
als nu si-o ia in freza deloc dela sindbad. argumetele acestuia sint limitate si in ce spune e evidenta lipsa lui de viziune asupra cinematografiei.

'autobiografia' chiar e un film foarte tare. unul care va ramine in istoria cinematografiei! e pasul urmator in filmul istoric dupa Autoportretul lui Idi Amin Dada realizat de Schroeder in 73, parca. adica Ujica merge si mai departe atunci cind hotaraste sa fie cel care alcatuieste 'memoria' lui Ceausescu. un proiect derridean, deconstructivist si paradoxal!

c.ghevara

31 Oct 2010, 15:45

Da, va rămâne! Spre încântarea arheologilor (criticilor). Asta nu îl va împiedica să fie confundat (mai ales odată cu trecerea anilor) cu un documentar banal.

Pashpix

31 Oct 2010, 15:51

Pitbull

31 Oct 2010, 19:42

Cronica Iuliei Blaga*:

Nicolae Ceauşescu îşi poate aminti vieţile anterioare - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Iulia Blaga
Hotnews.ro, octombrie 2010

Cheia de lectură a filmului lui Andrei Ujică e oferită chiar de afiş: pe un fond roşu sângeriu, portretului lui Ceauşescu îi lipseşte tocmai Ceauşescu. E un contur acoperit de negru. O fantomă sau un spaţiu gol unde putem veni cu alte figuri. Cu figura noastră, poate. Afişul ne spune mai mult decât că vina pentru o dictatură cade nu doar în spatele dictatorului. Figura acestuia are necunoscute, zone de umbră pe care putem încerca să le cunoaştem ca să expediem odată fantoma în colţul ei de istorie.

Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu nu e nici un film făcut doar pentru export (de unde s-ar explica marele succes de critică avut până acum), nici unul doar de uz intern - dacă putem spune aşa, deşi scopul lui e şi purgativ. Ce reuşeşte în mod extraordinar e să ne demonstreze, folosind chiar imagini de propagandă, că în orice colţ al lumii dictaturile nu au fost opera unei singure persoane, dictatorul, ci a celor care l-au susţinut în mod făţiş sau tacit.

Vezi imaginile - caraghioase azi şi inexplicabile - cu Jimmy Carter lăudându-l pe Ceauşescu, sau cu Ceauşescu primit de regina Angliei, sau vizita suprarealistă de la Hollywood (oricum, avem de-a face cu un film de ficţiune făcut din imagini reale.). Lăsând la o parte ţările-surori, Coreea de Nord sau China, care lansau trendul în materie de cult al personalităţii şi manifestaţii populare, din filmul lui Andrei Ujică se vede clar şi dezagreabil că Ceauşescu n-ar fi putut deveni şi rezista ca dictator dacă nu i s-ar fi cântat în strună.

Nu doar de către alţi lideri, dar şi de către "masa populară", de românii care în film apar ca personaj colectiv, mimând veselia în faţa aparatului de filmat, controlându-şi gestica - o masă de manevră pentru un arhitect tot mai nebun.

Filmul nu e un documentar, după cum nu e nici ficţiune - susţine Andrei Ujică, dar el devine operă de ficţiune folosind imagini de arhivă pentru că reasamblează secvenţe disparate alese din peste o mie de ore şi se constituie într-un flashback, în propriul vis al lui Nicolae Ceauşescu. Acesta se vede pe sine aşa cum i-ar plăcea ca oamenii să-şi amintească de el (ca un conducător de talia lui Ştefan cel Mare, strateg genial, respectat de liderii străini, tată de familie responsabil, bon viveur şamd), de aici lipsa de măsură a nebuniei sale tot mai accentuate pe măsură ce anii treceau şi discursul i se şubrezea.

Ar fi greşit să consideri că filmul încearcă să-l reabiliteze pe dictator numai pentru că nu îl acuză cu instrumentele documentarului mainstream, gen Memorialul durerii. Nu există un comentariu din off care să ne spună ce să credem şi nici o referire la identitatea personajelor de pe ecran, sau una care să situeze evenimentele în context temporal. Dar tocmai această aparentă lipsă de obiectivitate e importantă.

Armele lui Ceauşescu se întorc în timp împotriva lui. Imaginile gândite ca propagandă, reaşezate, nu doar că scot în evidenţă oroarea unei dictaturi ca operă a unui artist nebun, ci îi şi evidenţiază schelăria. Oferă o perspectivă prin care istoria devine mai uşor de înţeles (vezi şi cât de bine lasă să se vadă "schelăria" momentului decembrie 1989 primul film realizat de Andrei Ujică, împreună cu Haroun Farocki, Videograme dintr-o revoluţie.).

Andrei Ujică vorbeşte despre realizarea Autobiografiei... ca despre o problemă de "sintactică", pentru că morfologia - imaginile, erau preexistente. Publicul din România nu are acces la imagini inedite cu cuplul Ceauşescu - scăldându-se în mare sau jucând volei -, ca şi cum i s-ar fi deschis accesul la documente declasificate, ci e invitat la o confruntare cu trauma.

Pe alt nivel decât cel politic, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu se întâlneşte cu Loong Boonmee raleuk chat / Unchiul Boonmee care îşi aminteşte alte vieţi de Apichatpong Weerasethakul (Palme d'Or, Cannes 2010): amândouă refolosesc şi recalibrează trecutul, chestionând instrumentele artei lor. Filmul thailandezului pare modern, dar de fapt e o întoarcere în trecut (nu degeaba e inclus în proiectul numit "Primitive"). Foloseşte trucuri retro în loc să recurgă la computer, peliculă în loc de digital, ochii monstrului aşa cum apăreau odinioară în filme, te trimite făţiş la Rashomon, de Kurosawa etc.

"Mesajul" ar fi că cinemaul a ajuns la un aşa nivel de "performanţă" încât singura soluţie ar fi să se facă tabula rasa, să se revină la chestii foarte simple, primitive. Acest lucru nu se aplică doar la cinema, ci la tot ce trăim - revoluţie tehnologică şamd. În tradiţia în care a crescut cineastul thailandez există o mulţime de spirite - ale casei, ale strămoşilor, ale câmpului de orez etc. Ca să ai un prezent liniştit, trebuie să menţii o relaţie bună cu spiritele, să nu le superi.

Asta nu înseamnă, Doamne fereşte!, că Ceauşescu "nu trebuie supărat", că trebuie reabilitat şi umanizat, ci că raportarea noastră la el trebuie umanizată. Spiritul, fantoma lui Ceauşescu trăieşte în noi şi are de-a face cu noi, nu cu defunctul personaj. (Există cel puţin o diferenţă mare între cele două filme, dincolo de raportarea diferită la spirite - unul e nostalgic, celălalt e rece ca o necropsie.). Punând în discuţie atât filmul documentar cât şi filmul de ficţiune, eseul lui Andrei Ujică e, ca şi filmul lui Apichatpong Weerasethakul sau ca mai comercialul The Social Network al lui David Fincher un film al epocii sale. Adică al prezentului, nu al trecutului.

Printre altele, de fantoma lui Ceauşescu ne putem despărţi şi râzând, ca în genialul trailer (al lui Radu Jude) cu cei doi Beavis and Butt-head autohtoni, comentând secvenţe din filmul lui Andrei Ujică.
__________________________________________________ ___________-
* - Tintä predilectä a previzibilelor salve de läturi trase de diletantii ignoranti dar räi. (n.Pb.)

E.Floares

31 Oct 2010, 20:19

Râsul fricii
de Cristian Tudor POPESCU

În procesul garnitură pentru gloanţe de la Târgovişte, avocatul apărării ţipa la Ceauşeşti uneori mai tare decât procurorul, iar Nicolae nu voia să vorbească "decât în faţa Marii Adunări Naţionale", Andrei Ujică a simţit nevoia să ne aducă în faţă şi o apărare a lui Ceauşescu făcută de dictator însuşi.

Întrucât toate imaginile prezentate în "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" sunt realizate de cameramani oficiali, cu aprobarea lui Ceauşescu, avem un film în regia lui N. Ceauşescu, montajul Andrei Ujică. Dacă filmul acesta îi era proiectat lui Ceauşescu înainte de a fi împuşcat, nu cred că ar fi cerut să se taie sau să se schimbe ceva.
publicitate
Iar dacă ar fi fost prezent acum la premiera de la Sala Palatului, aşa cum fostul rege Mihai I şi-a văzut tinereţea regizată de Sergiu Nicolaescu, nea Nicu s-ar fi uitat nedumerit în stânga şi în dreapta la râsetele celor din jur.

Subsemnatul n-am râs decât o dată, la vederea titlului unui faimos film porno prins în cadru în secvenţa convoiului oficial Ceauşescu - regina Elisabeth străbătând Londra.
Ba am trăit şi o revelaţie. Am auzit, am citit, m-am referit eu însumi de nu ştiu câte ori la vizitele în China şi Coreea de Nord din 1971, în urma cărora Ceauşescu a trecut la restalinizarea României, dar nu văzusem niciodată imagini din această vizită. Imaginea cinematografică - ce miracol!… Cum trebuie să se fi simţit Ceauşescu atunci, dacă pe mine, acum, în 2010, m-a luat ameţeala!… Beijing - un ocean, literalmente un ocean de oameni, mărginit doar de orizont, costumaţi pe armate - de pionieri, de muncitori, de ostaşi, sportivi, agricultori - toţi zâmbind cu gura până la ceafă, mişcându-se ritmat şi strigând din bojoci: "Cea-u-şe-cu! Cea-u-şe-cu!". Phenian.

Zeci de mii de trupuri, fiecare cu plăcuţa lui ţinută cu mâinile pe creştetul capului, alcătuind colosal de perfecte panouri vii care-i urau sănătate şi noi succese tovarăşului Ceauşescu. Beijing. Care alegorice uriaşe, venite parcă din oştirile antichităţii, închipuind tot felul de imagini tematice plăcute marelui conducător prieten. Phenian. Stadioane întregi cântându-i în româneşte tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Beijing…

Erau Serbările unui Zeu. Întâmpinările de acasă, cu pâine, sare, costume populare şi Amza Pellea pe deal costumat în Baiazid până să fie Mihai Viteazul pe ecran îi vor fi părut lui Ceauşescu nişte jocuri de grădiniţă. Abia acum înţeleg cu adevărat cum i-a încolţit atunci în cap lumpenţăranului din Scorniceşti că un om ca el se naşte o dată la 100 de ani şi că poporul nu îl merită.
Înţeleg că este excitant să-l vezi pe Nicolae Ceauşescu jucând volei ca un natantol, stâlcind cuvintele în bătaie cu mâinile morişcă prin aer, tot mai singur şi mai îmbătrânit, dar în Sala Palatului 2010 se găseau în majoritate inşi trecuţi de 40 de ani. Şi râdeau. De ce râdeau? Pentru că Nicolae Ceauşescu e mort de 20 şi ceva de ani, i-au văzut şi hârca la televizor, aşa că pot să râdă. Când era viu, şuşoteau când se întâlneau la wc, ziceau câte un banc cu el coborând vocea şi privind în jur, în general făceau pe ei de frică. Acum râd superior când Ceauşescu spune că e fiu de ţăran, că a fost muncitor şi că a devenit intelectual.
La filmul lui Andrei Ujică am văzut un suflet tare care a stăpânit un popor slab.

keepwalking

31 Oct 2010, 20:38

E.Floares

31 Oct 2010, 20:51

Râsul fricii
de Cristian Tudor POPESCU

Întrucât toate imaginile prezentate în "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" sunt realizate de cameramani oficiali, cu aprobarea lui Ceauşescu, avem un film în regia lui N. Ceauşescu, montajul Andrei Ujică.
----------

La filmul lui Andrei Ujică am văzut un suflet tare care a stăpânit un popor slab.

in sfarsit, o apreciere corecta.

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu - o cronica a unui tanar nascut in '89
[...]
Daca cineva l-ar cunoaste pe Ceausescu pentru prima data prin conceptia (mi se pare mult spus "scenariu si regia - Andrei Ujica", cuvantul 'conceptie' e mai corect) regizorala a Autobiografiei, nu prea ar avea niciun motiv sa-l [...]

:P

Pashpix

01 Nov 2010, 15:29

"Autobiografia" - premiul pentru cel mai bun documentar est-european, la Jihlava

Lungmetrajul "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", în regia lui Andrei Ujică, a fost distins cu premiul pentru cel mai bun documentar est-european la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Documentar de la Jihlava (Cehia), care s-a desfăşurat între 26 şi 31 octombrie.

Potrivit unui comunicat emis de Voodoo Films, secţiunea în care a fost proiectat filmul reuneşte cele mai bune producţii realizate în Europa centrală şi de est.

"Juriul a decis să acorde premiul unui film ambiţios, de proporţii epice. (...) Găsind un echilibru fin, dar dificil între «tragedia unui om ridicol» şi aroganţa excesivă a unui lider care îşi pierde progresiv legitimitatea, «Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu» este un testament despre provocarea de a scrie astăzi istoria prin intermediul imaginilor", se arată în motivaţia juriului.

Recent, "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" a obţinut marele premiu al secţiunii documentar la Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF), una dintre cele mai importante manifestări de gen.

În România, în primul weekend în cinematografe, filmul a strâns deja peste 5.000 de spectatori.

Regizorul Andrei Ujică va susţine marţi, de la ora 17.30, la sediul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) din Capitală, conferinţa "Cinematograful non-ficţional: Ceauşescu şi filmul istoriei".

În Bucureşti, filmul poate fi văzut în continuare la Cinema Studio, Hollywood Multiplex şi AFI Cotroceni, iar în ţară rulează la Cinema Studio din Timişoara şi Cinema Victoria din Cluj. De săptămâna viitoare, filmul va fi proiectat în Bucureşti şi la Noul Cinematograf al Regizorului Român, iar în ţară, în cinematografe din Arad şi Oradea. Din 19 noiembrie, filmul va rula şi la Iaşi, unde va beneficia de o proiecţie de gală.

Filmul "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" a fost realizat de Icon Production, în asociere cu Televiziunea Română, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi cu participarea The Media Partnership, Fundaţia Arte Vizuale şi HFG / ZKM Filminstitut. Filmul este distribuit în România de Voodoo Films. Andrei Ujică, născut în 1951, la Timişoara, este scriitor, regizor de film şi profesor. El trăieşte din 1981 în Germania. A studiat literatura la Timişoara, la Bucureşti şi apoi la Heidelberg. În anii '70, Ujică a colaborat cu Şerban Foarţă la compunerea versurilor pentru formaţia Phoenix. În 1990 îşi începe primul proiect cinematografic, "Videograme dintr-o Revoluţie", în colaborare cu Harun Farocki. Filmul, a cărui premieră a avut loc în 1992, a devenit un punct de referinţă în ceea ce priveşte relaţiile dintre media şi puterea politică în Europa sfârşitului de eră comunistă.

keepwalking

01 Nov 2010, 20:20

eu nu inteleg la ce au folosit cei 550.000 de RON, in jur de 130.000 de euro dati de CNC pentru acest film.
ce-au facut cu banii astia?
cat te costa sa scoti niste imagini de arhiva?

rvn

01 Nov 2010, 20:52

ce-au facut cu banii astia?
cat te costa sa scoti niste imagini de arhiva?

keep, daca te roade chestia asta asa de mult, poti face o sesizare unde trebuie.
dorinta ti se va indeplini: vei primi raspunsul la sfarsitul controlului.

Pitbull

01 Nov 2010, 20:55

Corect.
Spre deosebire de valoarea artisticä, în principiu interpretabilä, finantarea unui film este 100% verificabilä - deci, orice speculatii sunt inutile. Cine are suspiciuni, poate cere un control cât se poate de concret.

E.Floares

01 Nov 2010, 21:21

keepwalking

01 Nov 2010, 21:28

M-am interesat si eu astazi sa obtin niste imagini de arhiva din ultimii 2-3 ani... nu mi s-a spus cat costa, dar mi s-a spus, spre exemplu, ca TVR poate sa ceara cat vrea... daca cere 30.000 de euro pentru 100 de ore de arhiva, atata trebuie sa dai :P

ei, hai, TVR a fost partener la realizarea acestui film.
asa ca nu cred ca a cerut bani pentru arhiva sa de imagini.

keepwalking

01 Nov 2010, 21:34

dintr-o stire aparuta pe site-ul TIFF:

"Filmul lui Andrei Ujică face portretul lui Nicolae Ceauşescu exclusiv prin imagini de arhivă preluate de la TVR şi Arhiva Naţională de Filme."
asadar, alte imagini nu sunt.
pe bune ca o sa fac cate o adresa la TVR si la ANF.

Pitbull

01 Nov 2010, 21:42

Am sunat un producätor profesionist si ne-am lämurit.

Pentru un film realizat pe baza unor materiale deja existente (imagini de arhivä, transpunere de pe magnetic sau digital, etc.), cu o duratä de trei ore, capitolul "peliculä" (adicä pelicula propriu-zisä, laboratorul, etc.), doar pentru copia etalon, acoperä cam 80.000 de euros si ceva. In functie de rata de schimb, bate spre 350.000 RON.
Copiile urmätoare sunt mai ieftine
Mai punem câteva cópii de difuzare suportate de producätor (cel putin una, pentru festivaluri, oferte cätre distribuitori, etc. - ulterior, distribuitorul îsi poate asuma el costurile altor cópii), si ne situäm tot mai aproape de 500.000 RON.
La astea, se adaugä drepturile de folosire a imaginilor, si mizilicurile: studioul de post-procesare, salariile, onorariile, etc.
550.000 RON e o sumä absolut decentä - nici umflatä, nici säräcäcioasä.
(Da, benzina pânä la Jilava... Asta-i ca si cum as zice eu cä mä duc mâine dup-amiazä pânä-n Noua Zeelandä si-napoi, cu trotineta...)
Am o rugäminte: pafaristii sä se abtinä. (Scuza cä se cred pedinäuntristi nu se acceptä.)

Deci, am rezolvat-o si pe asta.
Alte strâmbe, alte aberatii?
Hai, cä sigur se mai poate!

keepwalking

01 Nov 2010, 22:03

draga Pit,

practic, ai demonstrat ca ujica s-a folosit doar de fondurile CNC:)
de ce nu esti conectat la realitate?
550.000 de RON reprezinta subventia CNC.
asta inseamna cel mult 50% din bugetul total al filmului.
asta presupune ce ceilalti producatori au contribuit cel putin cu inca 550.000 de RON.
prin urmare, se pare ca producatorii s-au folosit DOAR de banii CNC.
de fapt, n-ar fi prima oara cand casele de productie romanesti fac filme exclusiv din banii CNC, fara sa mai puna nimic de la ele

rvn

01 Nov 2010, 22:19

subventia CNC.

keep,
te dai rotund ca esti economist.
tu ai idee ce inseamna termenul "subventie"? si ce presupune el?
si pentru ce acorda CNC-ul banii nerambursabili? si cum se deruleaza fondurile astea?
si cine le aproba? si cand se acorda? si cine verifica cheltuirea lor?
si cum sunt evidentiate sumele in contabilitatea ordonatorului de credite?

daca da, zi-o!
daca nu, nu te mai purta ca un boldeu de-ala care latra dar nu musca

keepwalking

01 Nov 2010, 22:28

rvn,

nu te fac ca n-ai inteles:)
desi e posibil sa nu fi inteles.

la CNC, fiecare casa de productie depune un proiect, un dosar prin care cere o subventie de la organismul statului in materie de cinematografie.
suma pe care o acorda CNC este de maxim 50%, in foarte rare cazuri se ajunge la 60%, din bugetul estimat al filmului.
producatorul demonstreaza ca are jumatate din buget, dar mai are nevoie de cealalta jumatate, din partea CNC, pricepi?
daca bugetul e de 1.100.000 de RON, eu, ca producator, demonstrez ca am macar 550.000 asigurati din fonduri proprii sau diversi sponsori.
si cer de la stat ceilalti 550.000 de RON, pricepi?

in cazul de fata, ujica a obtinut de la stat 550.000 de RON.
asta inseamna ca producatorul lui a facut dovada ca are restul banilor, pricepi?
dar daca productia filmului costa cam 550.000 de RON, asta inseamna, limpede, ca filmul s-a facut EXCLUSIV din banii CNC, pricepi?
iar producatorul a mintit ca ar avea si ceilalti bani sau a estimat un buget FALS.

keepwalking

01 Nov 2010, 22:42

dar deja nu mai am chef sa mai discut pe subiectul asta.
m-a luat o stare de lehamite...

Pitbull

01 Nov 2010, 22:43

Dragä Keep,

De ce nu te conectezi la realitate?
Practic, am demonstrat cä subventia de la C.N.C. a reprezentat o sumä apropiatä de costurile peliculei si, poate, putin mai mult.
Habar n-am cât costä o copie de difuzare; câte s-au tras; dacä producätorul e si distribuitor (si, deci, le-a plätit pe toate), sau dacä sunt diferiti (si, în acest caz, câte cópii si-a asumat fiecare).
Habar n-am ce alte capitole de deviz oi fi omis, din uitucealä sau informare incompletä, în calculul meu de mai sus, oricum doar partial.
Habar n-am cât au costat drepturile de difuzare a imaginilor - dar putem fi siguri cu totii de un lucru: n-a fost un chilipir! (Si, hellooo...! Anybody home, anybody home...?! Dacä T.V.R. a fost partener, NU INSEAMNA CA LE-A DAT PE DEGEABA IMAGINILE ALEA! Inseamnä cä A CONTRIBUIT CU ELE, adicä a trecut în acte, ca INVESTITIE, suma echivalentä cu drepturile de difuzare! Nimeni nu face cadouri în productia de film - pânä si sponsorul care aduce Fanta la ecghipä scrie sticlele alea undeva, în registrele contabile.)
E minunat dacä vrei sä trimiti sezisarea aia - dar, mai întâi, un sfat.
Pentru un präpädit de mesaj pe un forum, eu am dat un telefon si m-am consultat zece minute cu cineva, ca sä nu vorbesc din burtä. Am vaga impresie cä, pentru o sezisare oficialä ca aia, ar fi nevoie de un efort de documentare nitelus mai mare - nu de alta, da' sä nu te faci de râs, Doamne fereste!
Altfel spus... conecteazä-te la realitate!

Si încä ceva:
Toti, dar ABSOLUT TOTI, fac pe dracu-n patru ca sä economiseascä la maximum din propria investitie si sä se apropie, pe cât posibil, de realizarea filmului numai (sau aproape numai) cu banii de la C.N.C. Dacä vrei sä-i condamni pentru asta, e dreptul täu - dar atunci, fä bine si trimite sezisarea aia pentru TOATE filmele produse anul ästa... Ca sä nu se creadä, mai stii, cä ai ceva personal cu Ujicä sau cu Velvet.

A, si apropo... Cum se face cä ori de câte ori nu mai ai argumente, te apucä lehamitea - mm...? ;)

rvn

01 Nov 2010, 22:57

keep,
te mai intreb inca o data
tu stii diferenta dintre subventie si credit?

l) credit direct - creditul financiar rambursabil, fara dobanda, acordat din Fondul cinematografic in urma castigarii unui concurs pentru productia de film si dezvoltarea de proiecte, in conformitate cu prevederile regulamentului;
m) sprijin financiar nerambursabil - sumele nerambursabile atribuite din Fondul cinematografic, sprijinul financiar automat pentru succes de public si calitate artistica, pentru distribuirea si exploatarea in cinematografe a filmelor romanesti sau cu participare romaneasca ori pentru organizarea sau participarea la festivaluri si targuri de profil, precum si pentru sustinerea unor programe de cultura si educatie cinematografica sau pentru functionarea cinematografului de arta

te rog sa-mi spui daca ce scrie aici e corect
ma refer la definitii.
pit, tu ce intelegi din asta?

rvn

01 Nov 2010, 23:07

haideti, mai
ce bani se ramburseaza CNC-ului?
si unde e subventia?
SUBVENTIA=BANI CARE NU SE MAI INAPOIAZA STATUTUI IN VECI!

keepwalking

01 Nov 2010, 23:11

rvn,

cred ca ai inteles ce am vrut sa spun.
ok, nu e subventie, e credit.
dar, atata timp cat acel credit nu se ramburseaza sau se dau foarte putini bani inapoi, practic devine o subventie.

Pitbull

01 Nov 2010, 23:14

rvn

02 Nov 2010, 00:01

Am vaga impresie ca am scris o prostie undeva - da' ma rog, eu am o scuza: nu sunt economist.
Din câte înteleg, C.N.C.-ul nu dä "subventii", ci CREDITE rambursabile, adicä e un fel de coproducätor: îsi va lua înapoi creditul, din beneficiile filmului. Dacä astea nu existä, sau nu ajung, ia filmul cu totul... Corect?

perfect adevarat
adica statul e proprietar pe niste filme greu vandabile.
practic , banii cheltuiti de cnc pe finantarea filmelor, care ulterior devin proprietatea lui, sunt aproape irecuperabili

keep,
tata, stii ceva, dar nu stii bine
subventia o acorda tot cnc-ul , dar pentru anumite realizari
scrie in lege foarte clar in ce conditii se acorda sprijinul financiar nerambursabil, adica SUBVENTIA.
una din ele este participarea filmului pentru care s-a acordat subventia, la un festival international renumit
DE-AIA FACEM FILME DE ARTA! de-aia tinta cineastilor romani sunt festivalurile.
ca sunt si astia niste banuti buni de cheltuit. si pe de-a moaca.

statul, prin intermediul CNC, care este abilitat sa gestioneze Fondul CInematografic, adica sursele de colectare a lui si directiile de utilizare a banilor, finanteaza productia de filme in Romania
asa este POLITICA BUGETARA a statului roman. MINISTERUL CULTURII , ca for tutelar, are obligatia ca prin bugetul anual aprobat sa prevada si sumele cuvenite cinematografiei, ca parte integranta a culturii si artei romanesti.
dar niciodata , absolut niciodata, principiile cheltuirii banilor publici nu au avut la baza conditia RECUPERARII LOR.
IN NICI O LEGE DIN ROMANIA nu este stipulat ca fondurile bugetare publice, trebuie sa fie cheltuite si apoi recuperate de undeva, prin anumite taxe percepute de stat( in cazul nostru din vanzarea biletelor).
ELE PUR SI SIMPLU SE CHELTUIE , dupa cum considera puterea legislativa(Parlamentul) si puterea executiva(guvernul)adica cea care gestioneaza finantele tarii, la un moment dat, in interesul societatii, al cetatenilor ei.

rvn,

cred ca ai inteles ce am vrut sa spun.
ok, nu e subventie, e credit.
dar, atata timp cat acel credit nu se ramburseaza sau se dau foarte putini bani inapoi, practic devine o subventie.

bai, ai vrut sa-mi explici.
ai zis ca ma fac ca n-am inteles...
ce naiba ai inteles tu Keepy, daca habar n-ai sensul definitoriu al celor doi termeni pe care se bazeaza finantarea productiei de filme prin intermediul CNC?

myram

02 Nov 2010, 15:56

Aplaudaţi, tovarăşi, pentru această dictatură! - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Florentina Ciuverca
FilmReporter.ro, octombrie 2010

Gestul de a aplauda a părut indecent după Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu. Firesc în alte împrejurări, gestul s-a contaminat cu spiritul unui film care demonstrează că dictatura s-a ridicat în aplauze. La congrese, pe şantiere, pe câmpuri, la vizite oficiale, s-a aplaudat masiv şi cu zel. Românii au fost spectatori conştiincioşi la punerea în scenă a propriului destin.

Pe 28 octombrie 2010, la Sala Palatului, locul în care s-a menţinut în ovaţii puterea Partidului Comunist, aproape 4000 de oameni au urmărit timp de trei ore un film de montaj cu alura unui thriller şi cu rafinamentele unui eseu istorico-politico-cinematografic. Conceptul din spatele Autobiografiei lui Nicolae Ceauşescu e strălucit, iar execuţia monteurului Dana Bunescu e excelentă.

Filmul e tulburător şi are enorm de multe ramificaţii. În primul rând, foloseşte imaginile de propagandă contre la nature şi dovedeşte că, în starea lor pură, îşi conţin propria contradicţie. Însă această perspectivă e posibilă doar atunci când există şi distanţa necesară. Nu neapărat în timp. Când se uită în propria oglindă (cheia filmului construit din imaginile comandate de Ceauşescu e tocmai cuvântul "autobiografie"), dictatorul iese bine. Când ne uităm noi peste umărul lui, imaginea se deformează.

Ceauşescu e când stângaci, când emoţionat, când imobil şi impenetrabil. O singură spărtură în acest zid al aparenţelor, atunci când îşi îmbrăţişează afectuos fiica. Cum era Ceauşescu atunci când ieşea din spectrul camerei? Cum îşi alinta copiii, cum lua micul dejun, cum înjura, cum se enerva sau at least cum vorbea în mod obişnuit? Istoria i-a respectat deocamdată dorinţa de a păstra look-ul cosmetizat de tablou, pentru că imagini cu the real NC nu au fost încă scoase la iveală.

De aceea, jocul lui stângaci la volei, când bagă mingea în plasă, momentele în care înoată aproape de mal cu Elena, când mângâie un câine sau stă de vorbă cu ţăranii sunt savurate ca nişte rarităţi. Cu şiretenia omului simplu care ştie până unde i se întinde aţa, Ceauşescu nu se încumetă la discuţii dincolo de foile deja pregătite. O mostră, la o conferinţă de presă de la Karlovy Vary, alături de preşedintele ceh; întrebare a unui jurnalist: "Ce diferenţe există între tratatul cutare şi cutare?" Răspunsul: "Le aveţi pe amândouă. Citiţi-le şi vedeţi". 1-0.

Interesant e şi parcursul Elenei Ceauşescu în aceşti 25 de ani. Dacă, la începutul carierei de secretar general a soţului, n-o zărim mai deloc, încet-încet răsare din spatele lui, apoi face un pas mai în faţă şi îi merge alături.

În al doilea rând, Autobiografia vorbeşte despre conceptul de putere şi despre cum se întreţine iluzia ei, cu ajutorul unei mase de oameni care acţionează ca o voce unilaterală, ca un corp social care poate fi modelat după capriciile unui grup şi în numele unei ideologii. Personajul din fundal, cel pe care îl vedem aclamând, e cel care întreţine iluzia. Poporul bate din palme, zâmbeşte, ovaţionează, ca într-un show televizat cu spectatori plătiţi. Cea mai evidentă ruptură între realitate şi realitatea întreţinută de acoliţii săi se petrece în momentul vizitei sale la alimentare şi brutării, în anii '80. Cercetătorii au găsit în arhivă capete de casetă cu aranjamentele de dinaintea venirii lui Ceauşescu, însă era suficientă vederea figurilor cenuşii şi a spaţiilor reci pentru a avea imaginea completă.

Relaţia poporului cu dictatorul, de altfel, e uneori inexplicabilă. Psihologic vorbind, cum se explică faptul că un popor întreg plânge la căpătâiul unui tiran ca Gheorghe-Gheorghiu Dej, care a ordonat asasinate în plină stradă şi a trimis în închisori mii de oameni? Frică exorcizată? Sindromul victimei care se ataşează de călău? Istoria e plină de surprize, iar cazurile Stalin şi Dej rămân încă un mister. Nu simţi că vrei să zbori din casa celui care te-a chinuit?

Filmul dezvăluie şi magnitudinea cultului personalităţii în ţările comuniste şi dezvoltă comparaţia despre care regizorul Andrei Ujică a pomenit în câteva interviuri: cea între dictator şi artist. "Dictatorul de orice fel, dar mai ales cel ideologic, este, ca profil psihologic, foarte apropiat de artist, în ceea ce priveşte egoismul viziunii în care crede. Spre deosebire de artist, dictatorul lucrează cu oameni şi, în dauna acelor oameni, are şi posibilitatea de a-şi pune în practică integral egoismul. Artistul poate să-şi pună egoismul doar în propria operă, iar în practică nu poate să-şi chinuie decât familia şi prietenii, atât cât îi mai are. Pe când materialul de lucru al dictatorului este un corp social. Dar modul lui de raportare este acelaşi cu cel al artistului: opera lui este să-şi împlinească viziunea cu acest corp social. Din cauza asta, la toţi dictatorii care rămân destul la putere, în faza de îmbătrânire arată aceleaşi simptome pe care le au artiştii bătrâni care mai au încă un plan de operă mare, adică frica de a muri înainte de a-şi termina opera. De acolo vine însingurarea aia extraordinară ca a artistului care şi-a pierdut speranţa că şi va duce la capăt opera. Din cauza asta se accentuează dispreţul faţă de materialul lui de lucru care nu a fost în stare să-i înţeleagă viziunea. Sunt lucruri cunoscute. Hitler, în ultimul an, nu a făcut altceva decât să distrugă Germania" - a spus-o Ujică în emisiunea 2+1 de la B1 TV.

Kim Jong-Il e un adevărat maestru al grandorii. Spectacolele în care milioane de coreeni formează cu trupurile lor imagini despre România comunistă îl lasă bouche bée până şi pe Ceauşescu. E imposibil să nu ţi se încreţească pielea la vederea imensei puneri în scenă a show-ului de propagandă. La un nivel mai mic, Ceauşescu a încercat la întoarcerea în ţară să repete ce-a văzut prin lume înţelegând că şi-a dorit prea puţin. De aici şi încrâncenarea ideologică de după 1972.

Tragedia e că Nicolae Ceauşescu a murit cu credinţa că a făcut numai bine poporului său. Şi adevărul e, că în 1989, părea cel mai inocent dintre toţi cei care mişunau în jurul său.

P.S. Nişte prieteni mi-au semnalat un detaliu care mi-a scăpat. Când cuplul Ceauşescu e dus cu trăsura la Palatul Buckingham, în anii '70, delegaţia trece prin faţa unui cinematograf unde rulează Deep Throat, the big porno movie. Eram, laolaltă cu dictatorul, la ani lumină de lumea reală.

http://filmreporter.ro/aplaudati-tovarasi-pentru-aceasta-dictatura

m3lku

02 Nov 2010, 16:40

80.000 de euro pentru scanarea negativelor, corectia de culoare si transpunerea lor pe 35mm pt un film de 3 ore realizat din materiale de arhiva (vechi de zeci de ani) mi se pare foarte putin la ce volum de munca este sa reconditionezi atata material. pentru un scurtmetraj de cateva minute, unde corectiile de culoare si interventiile in imagine sunt minime, costul ar fi de aprox 10-15.000 de euro.
iar aportul casei de productie nu trebuie sa fie neaparat cash, ci poate fi in servicii: salariile echipei (sau o parte a lor), echipamente (cum ar fi chiria statiei de montaj unde stai luni de zile sa montezi sutele de ore de material) si evident, materialele de arhiva, care n-au cum sa fie gratis din moment ce titus muntean si velvet moraru au rascolit toata arhiva ANF ca sa dea de ele. Sunt si-acolo niste oameni angajati sa aprinda lumina, sa caute prin registre, sa gaseasca bobinele, sa le incarce in proiectie etc, nu e ca si cand ai cauta ceva pe youtube.

iar legat de banii pe care acest film ar trebui sa-i returneze la cnc, probabil ca n-or sa se adune toti (desi vad ca dupa primul weekend a facut deja peste 8.000 de dolari, doar in Romania, iar filmul este vandut in multe tari), dar si daca n-ar returna niciun leu, cei 150.000 de euro cheltuiti cu acest film aduc Romaniei un capital de imagine infinit mai important decat frunza de palmier de nustiucate milioane de euro a Elenei Udrea. CNC-ul apartine Ministerului Culturii, iar Cultura (si Arta in general) nu are ca scop aducerea de profit material.
Din pacate n-as putea spune acelasi lucru despre unele filme, facute cu finantare de la CNC, care nu parasesc teritoriul tarii, n-au nici succes festivalier, nu sunt nici apreciate de critica si nici nu reusesc sa-si armonizeze investitia in vreun fel. Sunt de acord ca trebuie sa existe si filme comerciale, dar solutia pentru finantarea lor ar trebui sa fie alta.

Pitbull

02 Nov 2010, 16:47

Multumim, M3lcule - dar sä nu ne facem iluzii.
Cine nu vrea sä înteleagä, în veci nu va întelege.
Vorba ceea: "nu e om mai orb decât cel ce nu vrea sä vadä."

keepwalking

02 Nov 2010, 20:20

eu as fi facut un documentar despre coregrafii marilor spectacole dedicate lui Ceausescu.
sunt convins ca ar fi iesit un film interesant.

pe vremuri am scris articolul asta:
http://old.ieseanul.ro/articol/ziar/iasi/coregraful-lui-ceasca/11694/

Pitbull

02 Nov 2010, 20:32

Este, într-adevär, un unghi excelent.
Fä-l!
Sau, mäcar, initiazä-l!

Fiecare autor face filmul LUI, dorit si simtit de EL, ar fi absurd sä-i reprosäm cä n-a gândit si ales la fel ca NOI.

Notä (nu pentru Keep): Mesajele off-topic, provocatoare, härtuitoare, etc., nu sunt sterse, ci trimise la Azil. Dacä autorii lor ar fi în deplinätatea facultätilor mintale, ar sti sä le dea de urmä si färä sä le mai punä întrebäri cretine moderatorilor.

c.ghevara

02 Nov 2010, 20:34

Pashpix

03 Nov 2010, 14:20

Ujică: "Am realizat Autobiografia dintr-un impuls de a încerca să-l cunosc"

Regizorul Andrei Ujică a declarat, marţi seară, într-o conferinţă care a avut loc la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din Capitală, că a început munca pentru cel mai nou film al său, "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", din dorinţa de a-l cunoaşte pe dictatorul român.

Andrei Ujică a spus că a ajuns la un punct în "prelucrarea propriei biografii", în care a vrut să afle cine era "individul din spatele clişeului istoric". "Am cunoscut ceva din el, aşa cum cunoşti un om cu care nu poţi sta de vorbă (...) La sfârşit, nu pot să spun că îl cunosc cu adevărat, pentru că nu am putut să vorbesc cu el, dar cred că am reuşit să îl înţeleg", a adăugat regizorul, la întâlnirea la care a participat, printre alţii, şi poeta Ana Blandiana. Ujică a mai spus că, atunci când l-au judecat pe Ceauşescu, oamenii au făcut greşeala de a opera cu instrumente care nu aveau legătură cu realitatea. "El era un individ incult din perspectiva intelectualului umanist. (...) Gândirea economică nu are nimic de-a face nici cu cultura şi nici cu bunele maniere", a spus Ujică, continuând: "Ceauşescu avea alt tip de competenţe, pe care noi nu le avem (...) Am crezut că, dacă nu le avea pe ale noastre, a fost un prost împăturit. Nu a fost".

"Ar fi fost şi mai sinistru dacă un dobitoc ar fi reuşit să facă cu noi ce a făcut el 25 de ani", a mai spus realizatorul filmului. Astfel, în opinia lui Ujică, Ceauşescu "a beneficiat de alinierea politică internaţională" şi astfel a fost "un beneficiar al Războiului Rece". "A fost, timp de zece ani, un mare star al politicii internaţionale", a spus Ujică, enumerând o parte dintre caracteristicile omului politic Ceauşescu: "Avea talent de diplomat - avea şiretenia naivă luată de acasă, din mediul rural". În ceea ce priveşte viaţa personală a dictatorului, regizorul a spus că nu exista nicio legătură între persoana privată Ceauşescu şi omul politic cu acelaşi nume. "La Hitler, Stalin sau Ceauşescu, nu ajungem nicăieri studiindu-le viaţa privată", a spus Ujică. "Ceauşescu era un tip lipsit de carismă (...), singurul lui viciu era beţia puterii, în rest nu avea niciun viciu", a adăugat regizorul, menţionând că istoricii care doresc să afle adevăratele motive ale faptelor dictatorilor ar trebui "să se ocupe de germenele distrugător din marxism".

Ujică a spus că faptul că trăieşte în Germania l-a ajutat să capete distanţa necesară pentru a realiza "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu". În legătură cu receptarea filmului în România, Ujică a declarat: "După reacţiile emoţionale, se vede foarte clar că urme din el sunt încă în noi şi asta trecând prin mai multe generaţii". "Peste zece ani, acest film nu va mai agita pe nimeni", a remarcat el.

Federico

03 Nov 2010, 14:31

Autobiografia unui dictator paranoic: Reflectii despre filmul lui Andrei Ujica
28/10/2010
Vladimir Tismaneanu

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/10/28/autobiografia-unui-dictator-paranoic-premiera-filmului-lui-andrei-ujica/
Reprezentarea fenomenului totalitar, dincolo de rechizitoriu, lamentatie si imprecatie, nu este deloc simpla. Joi 28 octombrie a avut loc la Sala Palatului premiera unui film exceptional, o fictiune edificata complet pe non-fictiune, pe secvente documentare veridice, precise si verificabile. Inaugurata in timpul domniei lui Gh. Gheorghiu-Dej, simbol al “victoriei definitive a socialismului”, Sala Palatului este un lieu de mémoire al comunismului romanesc. Acolo au avut loc congresele PMR/PCR intre 1960 si 1989, acolo a inceput conflictul deschis dintre PCUS reprezentat de Nikita Hrusciov si PC Chinez, a carui delegatie era condusa de Peng Chen, seful organizatiei de partid din Beijing, in timpul Congresului al III-lea al PMR in iunie 1960, acolo a proclamat Ceausescu, in august 1965, schimbarea numelui tarii din Republica Populara Romana in Republica Socialista Romania, acolo a vorbit Ceausescu in aprilie 1968 despre rolul lui Dej in asasinarea lui Patrascanu, acolo l-a asemuit Dumitru Popescu in 1969 pe Ceausescu cu Pericle si Lincoln, acolo l-a sfidat in 1979 veteranul comunist Constantin Parvulescu pe cel care se credea inamovibil si infailibil, acolo aveau loc festivitatile cele mai strident-pompoase ale regimului.

Ca orice autentica opera de arta, filmul lui Ujica este o constructie imaginara. Asa si-ar fi conceput Ceausescu povestea ascensiunii, gloriei si prabusirii sale. O naratiune in care se intersecteaza ambitii, iluzii, conspiratii si tradari. Asa si-ar fi prezentat “Comandantul Suprem” apologia pro vita sua daca ar fi apucat sa vorbeasca, in decembrie 1989, nu in fata unui pseudo-tribunal militar care decisese soarta acuzatilor inainte de inceperea procesului, ci in fata pseudo-parlamentului numit “Marea Adunare Nationala”. Ramane ca noi, spectatorii acestui film rascolitor si deliberat deconcertant sa discernem adevarul de minciuna propagandistica, de halo-ul mitologic creat cu perseverenta devotiune si maniacala fervoare de “masina de fabricat fantasme” a epocii (formula este a lui Andrei Cornea). “Suntem 22 de milioane de oameni care traim in imaginatia unui nebun”, spunea scriitorul Alexandru Ivasiuc. Incurajat de valetii din jur specializati in ditirambi si osanale, Ceausescu a fost prizonierul propriei legende, se credea realmente reincarnarea temerarilor voievozi medievali, dar si a lui Decebal si a lui Traian. A urmarit fuziunea dintre materialismul istoric si isteria patriotarda. Cum isi va fi camuflat aceste propensiuni megalomane in perioada Dej ramane un mister. Dar a facut-o, a izbutit sa-i convinga pe Maurer, Chivu Stoica si Bodnaras ca este un aparatcik disciplinat si cenusiu pe care il vor putea tine sub control fara probleme.

Paranoia lui Nicolae Ceausescu a fost deoptriva una clinica si una ideologica (acelasi lucru s-ar putea afirma despre Stalin, Kim Il-sung ori despre Enver Hoxha, ba chiar si despre Slobodan Milosevici). In pofida fanfaronadei din politica externa, regimul era unul auto-centrat, autarhic, convins ca este inconjurat de inamici. In plan intern, momentele de vaga liberalizare au fost intodeauna urmate de noi glaciatiuni staliniste. Ceausescu nu a venit la putere, in martie 1965, prin lovitura de palat. Predestinarea sa era una previzibil birocratica. A ajuns prim-secretar al CC al PMR pentru ca fusese, incepand din 1955, seful cadrelor partidului. Era cunoscut de aparat si cunostea la randul sau perfect acest aparat. Era un stalinist din categoria dura. Cum spunea Andrei Ujica, regizorul filmului, intr-o discutie publicata in EvZ , cine crede ca poate elimina referintele la “socialismul stiintific”, la marxism, din discutia despre Ceausescu se inseala.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/andrei-ujica-despre-autobiografia-lui-ceausescu-la-2-1-ceausescu-este-un-personaj-al-car.html

Cu ani in urma, disidentul polonez Jacek Kuron nota ca maladiile psihologice ale liderilor comunisti sunt pandantul formulelor agresiv-autoritare ale sistemului in care si-au facut carierele. Totalitarismul, brun sau rosu, are ca nucleu ireductibil oroarea de pluralism, de diversitate, de alteritate, de eterogeneitate. Exista, fireste, diferente semnificative intre potentatii comunisti din diferite tari si perioade, dar natura sistemului, rolul monopolist al partidului, omniprezenta politiei secrete, interzicerea opozitiei si suprematia unei ideologii utopice constrangatoare sunt elemente comune tuturor experimentelor inspirate de bolsevism.

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu vorbeste despre magie, mit si miracol, despre estetizarea politicului prin spectacol interminabil, despre sacralizarea partidului-stat, trasaturi definitorii ale totalitarismului, despre capcana stalinismului national in care au fost prinsi, in diverse momente, nu putini intelectuali (nu mai vorbesc despre activistii si securistii care chiar credeau in aceste viziuni grandilocvente). In EvZ am propus o concisa autopsie a acestei dictaturi. De-a lungul anilor am scris pe larg despre “monarhia marxista” din Romania (eseul meu despre Nicu Ceausescu si ascensiunea comunismului dinastic a fost transmis la Europa Libera in februarie 1983), am comparat fenomenul cu experimentele similare din Coreea de Nord si Cuba, am dezvoltat subiectul in cartile mele Fantoma lui Gheorghiu-Dej (editia a II-a, colectia “Istorie Contemporana”, Humanitas, 2008) si Stalinism pentru eternitate: O istorie politica a comunismului romanesc (aparuta la University of California Press in 2003, trad. rom. de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu, Polirom, 2005). Sper ca acest film sa genereze acele discutii mult amanate despre mecanismele puterii in Romania comunista, structurile de intimidare, cooptare, complicitate si rezistenta, precum si efectele de lunga durata ale unui sistem antipodic opus statului de drept.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/autopsia-unei-dictaturi-910497.html

keepwalking

03 Nov 2010, 16:32

asa cum spuneam, acestea nu sunt cronici despre film, ci doar lungi expozeuri despre epoca ceausescu.
mi se par foarte off topic.

Pitbull

03 Nov 2010, 17:15

Am analizat cu atentie sezisarea.
Echilibrul dintre referirile la subiect si remarcele fatä de realizarea cinematograficä este propriu unor articole (cronici, analize, comentarii) despre film.
(Mentiune: fiind un documentar-eseu de montaj, este firesc ca orice material scris sä acorde substantei de fond o atentie mai mare decât în cazul filmelor de fictiune.)
Indiscutabil, sunt mult mai on-topic decât orice mesaje care nu se sustin prin vizionarea prealabilä a filmului, si a cäror prezentä aici se datoreazä exclusiv solicitärilor administratiei.
Multumim, si ne bucuräm cä am putut fi de folos.
Alte strâmbe, dacä se poate...?

keepwalking

03 Nov 2010, 17:39

Multumim, si ne bucuräm cä am putut fi de folos.
Alte strâmbe, dacä se poate...?

esti caustic fara motiv.
dar, in fine...

keepwalking

03 Nov 2010, 17:45

atunci, dupa judecata ta, pitbull,
putem discuta la nesfarsit despre epoca ceausescu pe acest topic, da?

Pitbull

03 Nov 2010, 17:47

Defel, Keep!
Doar atâta cât e relevant pentru film - adicä destul de mult, dar nicidecum la nesfârsit.

redmen

03 Nov 2010, 21:01

Fiind o "autobiografie" ar fi chiar culmea sa nu vorbesti despre Ceausescu si despre epoca Ceausescu,de la inceputurile lui pana in momentul `89.Inca nu am vazut filmul,ar trebui sa fac un drum la Bucuresti pentru asta si imi e cam lene.Poate se gandesc si astia de aici din oras sa il aduca la cinema,daca nu o sa astept pana apare pe dvd.Mi se pare buna ideea lipsei comentariului,lasand imaginile sa vorbeasca.In felul asta fiecare e liber sa inteleaga ce vrea din film,unii mai gresit altii mai aproape de adevar,daca exista vreunul.

keepwalking

03 Nov 2010, 21:07

atunci sa publicam aici miile de pagini scrise despre Ceausescu de-a lungul timpului, inclusiv toate volumele de omagii.
ca doar toate au legatura cu Ceausescu, nu?
sa incepem asa:
"Pornind de la senzationalul film al lui Andrei Ujica, imi aduc aminte de ziua de 23 august 1987, cand eram unul dintre cei sapte elevi care formau litera S pe stadion...."

redmen

03 Nov 2010, 21:17

Gandeste`te de cand a murit Hitler si inca prezinta interes si astazi.Ceausescu parca ar fi murit in urma cu cateva luni la cum se prezinta situatia la noi in tara.Atata timp cat va exista Romania se va vorbi despre Ceausescu si asta e un lucru bun,tot zicea cineva (pe topic sau in alta parte) ca filmul asta aduce mai multa imagine Romaniei decat toate incercarile esuate ale Elenei Udrea.

Pitbull

03 Nov 2010, 21:27

E absurd sä-i reprosezi unui autor cä-si alege subiectele în functie de propriile tale criterii.
E ca si cum eu m-as apuca sä-i reprosez unui scenarist: "De ce scrii scenarii despre Al Doilea Räzboi Mondial? Nu s-au scris destule?" sau "De ce scrii despre tigani? ...despre homosexuali? ...despre hotii din mall-uri? ...despre violatorii de cadavre?" etc.
Fiecare autor abordeazä CE SUBIECTE SIMTE SI VREA.
Poate fi judecat numai pentru FELUL CUM LE FINALIZEAZA: bine sau räu.
(Evident, dupä ce VEDEM cum si le-a finalizat: bine sau räu.)

sergiuseling

03 Nov 2010, 21:32

Mie mi s-a părut groaznic filmul. După 40 de minute aproape ațipisem. Greu mi-a fost să rezist să nu adorm de-a binelea. Mai ales momentele dese fără sonor n-au ajutat deloc.

Poate pentru cineva care nu-l cunoștea prea bine pe Ceaușescu are ce vedea despre el.
Mie mi s-ar fi părut interesant să văd decăderea lui, de la liderul din primii ani când avea un discurs cu mare priză la oameni, cu o mulțime care-l adora la un lider unde mulțimea aclama la comandă.

keepwalking

03 Nov 2010, 21:34

aia cu Ceausescu care face imagine Romaniei acum, in 2010, e de o idiotenie crasa.

rvn

03 Nov 2010, 21:40

Paradox - " Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Lucian Maier

Cu Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, filmul istoric şi cinematografia în genere fac un pas înainte în ceea ce priveşte construcţia conceptuală a unui proiect. În acest sens, un prim moment deosebit în cinema a fost Général Idi Amin Dada: Autoportrait, filmul din 1974 semnat de Barbet Schroeder. Autorul filmului îl lasă pe Idi Amin să îşi împărtăşească viaţa şi viziunea politică. E ca şi cum Schroeder ar monta un şevalet şi o oglindă în aşa fel încît dictatorul să îşi picteze propriul chip. Paradoxul, atunci cînd vine vorba de cinema şi de artă, e dacă, într-adevăr, putem vorbi despre un autoportret veritabil.

Lothar Wolleh e un fotograf german care a lucrat cu mulţi artişti importanţi ai secolului XX (Joseph Beuys, Gerhard Richter, Dieter Roth, Georg Baselitz sau Christo). Le-a alcătuit portrete. Unul dintre acestea, al lui René Magritte, pune bine în discuţie paradigma despre care vorbim în cazul lui Schroeder şi al lui Ujică. Pictorul belgian stă cu faţa către obiectivul aparatului de fotografiat şi cu spatele la o oglindă. În oglindă nu se reflectă spatele pictorului ci e imaginea bărbatului cu pălărie, unul dintre leit-motiv-ele creaţiei lui Magritte. Doar că aici bărbatul cu pălărie nu are faţă, în oglindă apare doar corpul şi pălăria aşezată pe un cap absent (vezi aici). Ideea acestui portret trimite la una dintre picturile celebre ale lui Magritte, La reproduction interdite, portretul pe care pictorul i-l face poetului britanic Edward James, care, financiar şi logistic, a fost unul dintre susţinătorii mişcării suprarealiste. În acest tablou persoana pictată stă cu spatele către public şi cu faţa spre oglindă. Doar că în oglindă nu apare chipul celui pictat, apare tot spatele său, poziţia pe James care o are atunci cînd pozează pentru artist (vezi aici). Prin felul în care construieşte tabloul său, Magritte subliniază faptul că realitatea şi opera de artă nu se află în relaţie de corespondenţă strînsă. Artistul pune în discuţie realitatea, o chestionează, însă nu o poate reda în punctele sale specifice.

Acest lucru este foarte clar pentru cineaştii pe care îi discutăm aici, de aceea titlul eseurilor acestora subliniază exact poziţia paradoxală a artei (cinematografice, în acest caz): pretinde că are posibilităţile cele mai performante de a capta realitatea şi, totuşi, e cea care măsluieşte datele realităţii în cel mai înalt grad. Cînd propun un Autoportret şi o Autobiografie, Schroeder şi Ujică îmbracă acest paradox al artei şi atrag atenţia în primul rînd asupra lui.

Pentru Schroeder, însă, poziţia paradoxală nu este atît de puternică precum la Ujică: Schroeder are un personaj în viaţă căruia îi dă voie să se exprime. Şi, într-o anumită măsură, Idi Amin chiar a fost şi autorul filmului atîta timp cît a fost la putere. Nemulţumit de cîteva secvenţe ale filmului, prezentat în premieră la Londra (unde dictatorul a avut oameni în sala care au transcris toată istoria de pe ecran), Idi Amin i-a cerut lui Schroeder să elimine două minute şi jumătate din cele nouăzeci ale filmului. Schroeder a refuzat, Idi Amin a luat prizonieri două sute de cetăţeni francezi cărora le-a dat numărul de telefon al regizorului şi le-a spus ce vrea. Schroeder a scos din film secvenţele respective şi filmul a rulat în acea formă cinci ani, pînă cînd dictatorul a pierdut puterea în Uganda. După căderea lui Idi Amin (în 1979), filmul a fost completat în conformitate cu viziunea originară.

În ceea ce-l priveşte pe Ujică, paradoxul e împlinit şi funcţionează (deconstructivist) atît logic cît şi ideologic - fie că ne referim la logica imaginilor (adică la sintagmatica filmică), fie că ne referim la comunism. Din materiale de arhivă, care acoperă viaţa politică a lui Ceauşescu de la moartea lui Gheorghiu-Dej pînă la Revoluţie, Andrei Ujică asamblează o memorie de celuloid, a lui Ceauşescu. E un film care se bazează pe film pentru a materializa un concept. Proiectul lui Ujică funcţionează derridean: e o deconstrucţie a ceea ce a însemnat comunismul ceauşist, adică o investigaţie în materialul clientului (arhiva cu imagini filmate cu acordul lui Ceauşescu, fie pentru propagandă, fie pentru folos personal) pentru a descoperi contradicţiile din interiorul sistemului. Un demers cu atît mai izbitor (în felul în care demontează miturile comunismului ceauşist) cu cît autorul filmului nici măcar nu a trebuit să intervină în cronologia vieţii personajului discutat (ci numai să-i urmărească pas cu pas viaţa).

Ujică avea nevoie de paradox pentru a-şi fundamenta proiectul. Într-un eseu din 2006, Post-scriptumul comunist (apărut în română la Editura Idea în 2009), Boris Groys (care predă estetică la Universitatea de Artă şi Design din Karlsruhe) vorbeşte despre imposibilitatea de a depăşi ideologic sistemul comunist, fiindcă în interiorul său se află toate contradicţiile posibile, asumate simultan. Comunismul este un sistem paradoxal în măsura în care are în interior toate posibilităţile de exprimare: ideea, critica ideii (adică opusul ideii) şi chiar autocritica (pe care trebuie să şi-o facă cel care propune ideea). Astfel, comunismul e un sistem care nu mai poate fi interogat din exterior: dacă opusul ideilor propuse de acest sistem sînt deja dezbătute din interior, exteriorul e anulat. Cum mai poate fi criticat un astfel de sistem? Lucrînd cu aceeaşi realitate pe care el însuşi o propune: prin afirmarea paradoxului. Fiindcă edifică o autobiografie, Ujică e într-o poziţie paradoxală: hotărăşte în locul lui Ceauşescu ce date va conţine memoria fostului conducător, dar lucrează numai cu imagini prin care Ceauşescu se (re)prezenta în epocă, an după an. Adică intră în interiorul sistemului şi operează cu uneltele sale. Ca şi Magritte, Ujică nu oferă realitate şi nici măcar nu lucrează cu realitatea, ci cu felul în care Ceauşescu şi cei din jurul său operau cu imaginile - care se întorceau asupra realităţii, pentru a o cizela în aşa fel încît să certifice regimul. În trei ore de cinema, Ujică demontează construcţia ceauşistă şi oferă o privire nouă, un sens nou asupra modului în care a operat comunismul în România.

Liternet

rvn

03 Nov 2010, 21:42

Ceauşescu, operă colectivă - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Mihnea Anastasiu

Documentarul lui Andrei Ujică, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, construieşte o realitate alternativă; cea din mintea lui Ceauşescu, care nu-i plăsmuirea sa (ce uşor ar fi fost să fie vorba doar de atât), ci e opera milioanelor de limacşi băloşi care l-au înconjurat pe Tovarăşu', i-au cântat osanale, i-au spus că este genial, un erou al proletariatului internaţional, un intelectual strălucit, un lider de ne-egalat, că este infailibil. Ceauşescu a ajuns astfel o creaţie colectivă. Este opera celor care îi sorbeau preţioasele indicaţii aprobându-l entuziast, este opera celor care îi cosmetizau realitatea arătându-i magazine îmbelşugate şi apartamente spaţioase, este opera milioanelor care i-au fluturat eşarfe, i-au întins buchete de flori şi i-au recitat ode.

Dar Ceauşescu este şi creaţia celor care, folosindu-se de el, i-au ridicat încet încet soclul grandomaniei. Este creaţia înfricoşatului Dubcek şi a jurnaliştilor cehoslovaci care se agăţau de orice răspuns pentru a nega inevitabila invazie ce va urma. Este opera lui Nixon şi a nevoii lui de a specula disensiunile din tabăra comunistă ca să-şi poată asigura o retragere onorabilă din Vietnam. Este opera ambiţiei lui de Gaulle de a crea o "Europă a Naţiunilor", din care americanii şi sovieticii să fie îndepărtaţi, pentru a-i reda "Marii Naţiuni" iluzia gloriei pierdute. Ei toţi l-au obişnuit pe Ceauşescu cu scena. Şi când nu le-a mai fost de folos, când din copilul rebel al taberei comuniste a devenit un paria nefrecventabil, Ceauşescu a căutat alte scene. Şi aşa s-a născut dragostea pentru China şi Coreea de Nord. Din dorinţa de mai străluci. De a fi în centrul atenţiei. De a părea important. Un lider, aşa cum spune Carter, care are "o influenţă excepţională pe scena internaţională". Limacşii aveau diferite naţionalităţi şi toţi se gudurau în preajma lui nu atât din teamă (ce uşor e să invoci frica), ci din interes. Pentru ca ştiau că pupatul în cur te face membru al Academiei, sau al Comitetului Central, îţi dă voie să te lăfăi în concediu la Neptun, să ai acces la magazinele Partidului, să-ţi fuţi în continuare secretara...

Mi-a plăcut să descopăr spiritul mucalit involuntar al lui Ceauşescu, cel portretizat de Ujică. Felul în care zâmbeşte amuzat când este întrebat de o jurnalistă cehoslovacă despre rolul ideologiei marxiste în raporturile dintre partidele frăţeşti. Şi felul în care purtat de elan oratoric spune că România nu va reveni niciodată la exploatarea capitalistă. "Aşa cum spune poporul român, poate când va face plopul pere şi răchita micşunele". Apoi, sedus de un gag pe care îl crede adecvat situaţiei, Ceauşescu spune că la progresele pe care le-a făcut de curând ştiinţa în domeniul geneticii, nu este exclus ca pe viitor plopul să facă pere. Râde continuând să explice gluma, apoi îşi dă seama ca asta îi contrazice teza iniţială şi începe să nege vehement chiar şi în această perspectivă de progres ştiinţific revenirea ţării pe calea capitalistă.

Acolo unde Ceauşescu, cel din film, capătă o dimensiune tragică este în scena discursului în care admite că drumul inexorabil către comunism poate să sufere "reculuri, chiar înfrângeri". În felul în care îndepărtează această perspectivă din minte şi se convinge pe sine că viitorul nu poate aparţine decât societăţii comuniste luminoase, stă toată drama unui personaj pentru care ideologia marxistă era o însumare de enunţuri simple, irefutabile, o escatologie materialistă.

Prin urmare, un film pentru care merită să-ţi rupi 3 ore din viaţă. Dar care pe mine m-a deprimat îngrozitor. Pentru că mi s-a părut că a întins o oglindă şi acolo au început să rânjească milioane de Calibani care sunt în continuare în jurul nostru şi spiritul lor trăieşte şi ne va supravieţui cu siguranţă...

Liternet

rvn

03 Nov 2010, 21:44

O provocare adevărată - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Andrei Bangu

Într-un an în care provocările din sălile de cinema au fost destul de modeste şi, uneori, s-au rezumat la intrigi arhi-complicate în mijlocul cărora explodează scene de acţiune banale (ca în cazul lui Inception, numit de mulţi capodoperă şi "un SF vizionar"), un regizor român emigrat în Germania vine cu o provocare în adevăratul sens al cuvântului. Provocarea sa este una dublă. O dată ar fi îndoiala că un documentar, deşi, în principiu, are scopul de a spune un adevăr, sau cel puţin de a prezenta o faţă a sa percepută de cel care pune mâna pe aparat, poate într-adevăr să şi-l atingă. Relativitatea adevărului, precum şi uşurinţa cu care poate fi manipulat, nasc câteodată urâţenii speculative precum filmele lui Michael Moore. A doua parte a provocării sale este că dovezile reale, filmate şi înregistrate audio, pot fi transformate în ficţiune - în sensul că pot, şi ele, să fie subiectivizate.

În Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, regizorul Andrei Ujică nu încearcă să "manipuleze" adevărul istoric, ci să chestioneze serios conceptul în sine de "documentar" versus cel clasic de "film de ficţiune": unde se termină adevărul şi unde începe iluzia, unde se opreşte realitatea (surprinsă cu cel mai veridic mijloc posibil, aparatul de filmat) şi de unde porneşte subiectivismul. Reuşita sa este marea provocare pe care ne-o propune cu cel mai recent film al său, care se foloseşte de toate mijloacele specifice documentarului (fiind un montaj neîntrerupt de imagini de arhivă cu variate momente din viaţa lui Ceauşescu, uneori însoţite de coloană sonoră, alteori nu) fără să îşi propună măcar o clipă să reconstituie o realitate - să zicem, în sensul ei de acumulare de dovezi confirmate la o scară largă. El îşi propune, în schimb, să reconstituie o realitate interioară. În procesul din 25 decembrie 1989, în care dictatorul a fost chestionat aspru despre genocidul de la Timişoara, Ujică a surprins un moment în care acesta se uită în sus, ca şi cum ar fi încercat să îşi amintească ceva. Regizorul se foloseşte de acest moment ca să ne trimită la "viaţa văzută de Ceauşescu". Folosindu-se de o imensă varietate de materiale (imagini cu sau fără sonor, cu sau fără Ceauşescu, dar de regulă filmate dintr-un anumit punct de vedere care ar putea fi acela al lui Ceauşescu, mai înceţoşate sau mai clare, alb-negru sau color), el replică, voit sau întâmplător, însuşi mecanismul memoriei. Uneori, aceasta înmagazinează imagini fără sunete, alteori vice-versa, uneori simţul vizual al amintirilor este diluat, alteori e tăios ca un cuţit.

Autobiografia demarează cu acea perioadă prosperă a erei comuniste, cu planuri de producţie atinse, mii de blocuri ridicate şi o populaţie încă dispusă să îi închine ode dictatorului. Mai ales, insistă pe tot ce are culoare (chiar dacă nu la propriu) într-un sfert de veac de mari ambiţii: marşuri ample, adunări uriaşe, vizite fastuoase (cea din China şi mai ales momentele de coregrafiere a pancartelor şi interpretarea unui cântec popular de o asiatică sunt grandioase prin amploarea observaţiei). Acele momente în care culorile s-au şters, ambiţiile s-au transformat în înfrângeri şi haos, iar ţara s-a afundat în sărăcie întârzie să mai apară, iar de la un moment dat devine clar ca nici nu vor mai apărea. Este vorba de Ceauşescu-despre-Ceauşescu şi despre felul în care şi-a clădit în jurul său un edificiu, cu ziduri groase peste care nu a mai reuşit să vadă nimic, iar fundaţia sa a fost un vis.

Într-adevăr, este un vis, iar Ujică ne lasă la vedere, ocazional, dovezi că suntem într-unul, ca atunci când o serie de vizite de-ale lui Ceauşescu prin câteva alimentare sunt montate cu tot cu "verva pregătirilor", în care totul este potrivit la milimetru iar vânzătoarele sunt puse să stea smirnă şi să aplaude la încheiere. Putem simţi dezastrul din realitate (ceea ce ar fi surprins un documentar în sensul propriu). Curând, la fel cum nici alimentarele nu mai erau pline şi nici idealul omului Ceauşescu nu mai avea vreun sens, şi discursurile lozincarde, iniţial coerente, devin nişte deliruri indescifrabile şi ridicole (pline de greşeli gramaticale şi de exprimare). Alteori, ce vedem nu aduce chiar deloc a vis, a construcţie a unei minţi în derivă. În acele momente, umorul e prea real şi prea dur ca să permită o asemenea reverie, precum în cazul seriei de întrebări incomode adresate de un ziarist cehoslovac lui Mănescu şi lui Ceauşescu, anihilate flegmatic-nonşalant de amândoi. Stilul adoptat (fără voce sau inserturi narative, un stil pe care Frederick Wiseman l-a dezvoltat în forţă în documentare precum High School) face această distincţie şi mai confuză.

Analizat ca documentar, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu poate părea cel puţin dubios, însă nu cred că "umanizarea" dictatorului a fost intenţia lui Ujică şi cu siguranţă nu în asta văd marea reuşită a lui. Ceea ce face din filmul său cinema profund şi chiar original este combinaţia de documentarism şi ficţiune, curente care aici nu ajung în niciun moment să se contrazică între ele. De aceea l-am găsit drept cea mai generoasă ofertă de pe ecranele româneşti din 2010.

Liternet

rvn

03 Nov 2010, 21:45

Dracula cu pete de bătrîneţe - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Maria Andrieş

Mi-a fost dor. Cum arătau alimentarele, borcanele cu dulceaţă, sticlele de lapte, parăzile de 23 august... Mi-a fost dor de imaginile astea, care au dispărut brusc şi au lăsat un fel de gol şi spaima că le vom uita definitiv şi irecuperabil. Nu sînt genul de amintiri despre cîinele care mînca cireşe în ograda bunicilor. Există o vrajă malignă legată de ele. Nu se depozitează melancolic, suav în sertăraşele memoriei. Zac ameninţătoare ca fantomele în pivniţă, gata să erupă în momente de nefastă nostalgie.

Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu le scoate la suprafaţă. Nu poţi să scrii despre filmul lui Andrei Ujică fără persoana întîi. E o auto-biografie. Pune văzutul din arhive în relaţie cu "nevăzutul" din pivniţele fiecăruia. Fantoma dictaturii arată altfel pentru fiecare dintre noi, comună este doar metoda de exorcizare: privind-o în ochi.

La asta obligă documentarul despre Ceauşescu, printr-o manieră subtilă de montaj. Alternează close-up-uri cu oameni din mulţime, cu feţele alea parcă vopsite cu fericire, indescifrabile în rest, şi prim-planurile lui Ceauşescu, la munte, la mare şi la plenare. România acelor vremuri nu e o ţară, ci o alegorie cu măşti. Firul faptelor nu urmăreşte cronologia strictă, ci logica "spectacolului", pentru că totul - creşterea şi descreşterea imperiului grandoman - se petrece în aceeaşi zi, care a durat un sfert de secol. Timpul dictaturii este circular, documentarul începe şi se încheie la fel: cu secvenţa procesului. Secvenţa la care ne-am blocat şi am refuzat să înţelegem pînă la capăt, pînă în ultima fibră, cum şi de ce un bătrîn coleric şi gîngav ne-a terorizat atîţia ani.

Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu foloseşte material filmat atunci şi ingenios decupat acum, plus materia milioanelor de biografii ale celor care au trăit sub comunism. Biografia dictatorului se demistifică la fel cum a fost mistificată: interactiv, cu participarea sălii. Filmul desface tabloul unic ca pe un puzzle, pînă cînd din sperietoare nu mai rămîn decît un omuleţ analfabet şi un pumn de întrebări, valabile în orice timp şi spaţiu.

Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu este o poveste despre "dublu" şi despre dedublare. Asta a însemnat de fapt regimul comunism: un fenomen de dedublare în masă, care ne-a lăsat, printre altele, cu nostalgia cadrului fix, static şi cu fantomele în pivniţă. Şi cu reflexul de a primi imaginile livrate la pachet cu interpretarea lor. Nici un comentariu, nici o "cheie" de-a gata pentru imaginile din filmul lui Ujică. "Dublul" dictatorului este teribilul animal al mulţimii.

În analiza sistemului penitenciar, Foucault făcea observaţia că structurile de putere ajunse la apogeul manifestării lor plasează în vîrful piramidei un bufon, un Ubu rex. O entitate ridicolă în poziţia de lider reprezintă dovada extraordinarei capacităţi de dominare a sistemului. Iar sistemul comunist se instalase cu arme, onoruri şi bagaje în România anilor '60. Terenul era pregătit. Structurile şi-au identificat clovnul malefic şi i-au încredinţat sceptrul. Filmul ne dă ocazia să-l studiem pe îndelete: clipirile şirete, ignoranţa agresivă, extazul grandoman. Comparat cu grandomania "noilor îmbogăţiţi" de după '89, minus mulţimile, luxul dictatorial păleşte spre dimensiuni mic-burgheze.

Ceauşescu din documentarul lui Ujică se recomandă de la bun început drept ceea ce este: un candidat la caricatura supremă. Unica lui trăsătură remarcabilă e şmecheria. El a dat din coate, sistemul l-a propulsat spre vîrf. Sistemul, adică "greii" partidului, marii inchizitori impostori şi micii aplaudaci, ataşaţi de locul călduţ în Sala Palatului. O singură excepţie - o singură voce contra, a lui Constantin Pârvulescu (aplaudat cu o întîrziere de 20 de ani, la premiera de la Sala Palatului) - cum a fost posibilă atîta tăcere?

Documentarul lui Andrei Ujică tratează despre putere, despre posturile şi imposturile ei. Despre cum îşi fabrică popoarele miturile distructive şi cum se lasă fascinate de ele. Auto-biografia unui dictator este de fapt istoria auto-anulării individului în favoarea sistemului. Exerciţiul puterii, la limită, seamănă foarte bine cu vampirismul. Filmul lui Ujică ne oferă o ţepuşă de nădejde, numai bună de înfipt în inima răului sau a fantomelor din pivniţă. Nu ezitaţi! Priviţi-l! Chiar dacă Dracula ăsta are pete de bătrîneţe. Şi chiar dacă n-aţi recunoaşte în ruptul capului că v-a fost dor. Nu se cheamă neapărat că sunteţi nostalgici.

Liternet

gionloc

03 Nov 2010, 21:49

nu Ceausescu 'face imagine' Romaniei, ci un film made in Romania in care vedem o tarie conceptuala pe care nu o intilnim prea des in cinematografia de pretutindeni.

'Autobiografia' e un caz in care mi se par ridicole incercarile de a pune la colt trainicia si valabilitatea demersului gindit de Ujica. si, in acest sens, e un caz in care oamenii care fac asta trebuie lasati sa spuna tot ce au de spus fara nicio interventie care sa incerce sa le demonstreze contrarul. fiindca odata puse linga film, afirmatiile respective pica exact asa cum pica edificiul ceausist in cele trei ore de cinema realizate de Ujica.

rvn

03 Nov 2010, 22:05

haideti, mai
ce bani se ramburseaza CNC-ului?
si unde e subventia?
SUBVENTIA=BANI CARE NU SE MAI INAPOIAZA STATUTUI IN VECI!

Rvn, ai mare dreptate, dar şi Keep spune ceva. Creditul e un împrumut, dar împrumutul dat de CNC e, de fapt, subvenţie, pentru că împrumutul ăsta nu se prea întoarce înapoi, practic nu mai e rambursat. CNC e şi co-producător, aşa că participă în mod egal la profit şi, mai ales, la pierderi. :))

Şi Melcul are dreptate: finanţarea filmelor comerciale ar trebui să fie făcută de altcineva, nu de CNC, ci de case, până la urmă... de public. Numai că filme comerciale româneşti nu pre există. Încă.

faceti o grava confuzie, amandoi
creditul e una, chiar daca statul il acorda fara dobanda.
el trebuie rambursat in momentul cand filmul iese pe piata si incepe recuperarea lui din biletele vandute.
ca nu se realizeaza asta, e cu totul altceva...
statul ramane proprietarul peliculei pana la urma,
nu raman producatorii, deci acestia nu s-ar mai putea bucura de eventuale beneficii de pe urma lui, daca sa spunem ca brusc, filmul cu pricina va prezenta interes..

si alta e subventia.
luati-o ca un AJUTOR, din partea statului pentru anumite directii, laturi, care el le considera importante pentru politica lui in domeniul respectiv.
beneficiarul subventiei nu este obligat s-o inapoieze statului, asa cum se intampla in cazul creditului rambursabil. deci...
in nici un caz nu se poate spune ca un credit acordat chiar si de stat se poate transforma intr-o subventie. NEVER!
indemnul meu e sa va lasati pagubasi, intrucat va pricepeti la asta, cum ma pricep eu la pus pampoane-n par.

gionloc

03 Nov 2010, 22:07

@ keepwalking

m-as bucura sa vrei sa vezi dincolo de afirmatia pe care o faci!
intr-adevar, poti limita discutia la ceea ce spui... dar va fi doar o discutie limitata!

eu cred ca filmul acesta e un pretext bun pentru a vorbi despre unul dintre cei mai originali autori de film romani! (Ceausescu e doar un pretext pentru a face asta.)

keepwalking

03 Nov 2010, 23:09

Pitbull

03 Nov 2010, 23:14

Dumnezeule, da' tu esti chiar clei în materie de economie! :-O
NU SE PUNE PROBLEMA SA-TI "CEARA BANI"!!! ACELE CONTRIBUTII SE CONTABILIZEAZA LA VALOAREA LOR DECLARATA (în cazul de fatä, costurile drepturilor de utilizare) SI CA ATARE SUNT INCLUSE IN BUGETUL GENERAL! IN ACEI 50% DIFERITI DE FINANTAREA C.N.C! Ce-ai vrea, ca T.V.R., ca asociat, sä-si mute banii din buzunarul stâng în dreptul?
Am explicat clar în mesajul anterior pe tema asta (äla la care te referi). Pot întelege cä nu te pricepi la productie, dar dacä nu întelegi o expunere atât de limpede, înseamnä cä sau nu te duce mintea, sau nu vrei sä întelegi, din rea-vointä.
Rvn, te rog, explicä-i lui Keep cum stau lucrurile - dar asa, mai pe întelesul tuturor, cä e el economist, cum sunt eu electronist (cä asa scrie la mine pe diploma de bac, fäcuserä Sf. Sava liceu de profil).

keepwalking

03 Nov 2010, 23:22

tovarasu pitbull!!!!
asociatul vine cu banii sai, nu primeste bani de la CNC!
TVR n-a primit niciodata bani de la CNC!
dimpotriva, TVR contribuie cu o cota parte la fondul cinematografic!!

Pitbull

03 Nov 2010, 23:26

Scumpe tovaräse Keepwalking.
Tu chiar nu pricepi nimic, sau te prefaci?
Ce spun eu acolo, si ce räspunzi tu?

keepwalking

03 Nov 2010, 23:28

rvn

03 Nov 2010, 23:29

si ca sa-i raspund lui pitbull vizavi de imaginile furnizate de catre TVR, postul national de televiziune apare pe afis ca ASOCIAT.
cu alte cuvinte, a venit cu un anumit aport in aceasta productie.
aportul sau? imaginile din arhiva sa.
nici un asociat nu-ti cere bani pentru contributia pe care si-o aduce la afacere.

keepy,
pit ti-a zis ca esti clei.
eu iti zic ca esti total in necunostinta de sensul anumitor termeni simpli din economia pe care tu,sustii ca ai studiat-o patru ani.

hai sa ne uitam un pic din ce se alimenteaza Fondul Cinematografic si cine sunt contributorii lui.
si mai ales in ce conditii poti evita plata acestor sume catre stat.
ai idee?
ai idee ca TVR e unul dintre cei care au obligatii care fond?

Pitbull

03 Nov 2010, 23:31

Nu, regret, nu se mai poate. :-S
I-a luat ura mintile. :(
Mä dau bätut. ~X(
Apä, apä...! :((

keepwalking

03 Nov 2010, 23:32

rvn

03 Nov 2010, 23:33

keepwalking

03 Nov 2010, 23:33

rvn,
citeste mai clar:

"dimpotriva, TVR contribuie cu o cota parte la fondul cinematografic!!"

rvn

03 Nov 2010, 23:34

rvn,
citeste mai clar:

"dimpotriva, TVR contribuie cu o cota parte la fondul cinematografic!!"

da, si poate sa n-o mai plateasca daca dovedeste ca banii respectivi sunt investiti intr-un film

keepwalking

03 Nov 2010, 23:35

LE-A DAT IN SCHIMBUL SCUTIRII LA PLATA CONTRIBUTIEI LA FONDUL CINEMATOGRAFIC!

foarte bine, deci n-a incarcat in nici un fel devizul lui icon productions.

Pitbull

03 Nov 2010, 23:36

deci, ca sa fie mai clar.
eu, icon productions, ma asociez cu tvr ca sa fac un film.
eu aduc 450.000 de ron, tu, tvr, vii cu imagini de 100.000 de ron.
normal ca nu-mi ceri bani pe ele, ca esti asociatul meu.
dar eu, icon productions, pun in deviz 100.000 de ron, ca si cum as fi platit acele imagini.
NUUU!!!
TU, T.V.R., pui în deviz 100.000 de ron, reprezentati de acele imagini, ca asociat al meu!
(Nu-mi fac iluzii c-o sä pricepi, dar stiu cä mai citesc si altii topicul ästa.)

rvn

03 Nov 2010, 23:36

deci, ca sa fie mai clar.
eu, icon productions, ma asociez cu tvr ca sa fac un film.
eu aduc 450.000 de ron, tu, tvr, vii cu imagini de 100.000 de ron.
normal ca nu-mi ceri bani pe ele, ca esti asociatul meu.
dar eu, icon productions, pun in deviz 100.000 de ron, ca si cum as fi platit acele imagini.

daca tu lucrai la o firma de audit sau mai bine la Curtea de Conturi,
astazi am fi asistat la eradicarea coruptiei!

keepwalking

03 Nov 2010, 23:41

TU, T.V.R., pui în deviz 100.000 de ron, reprezentati de acele imagini, ca asociat al meu!
(Nu-mi fac iluzii c-o sä pricepi, dar stiu cä mai citesc si altii topicul ästa.)

si de ce eu, CNC, trebuie sa-ti platesc tie, TVR, 100.000 de ron pentru niste imagini pe care le-ai adus moca lui ICON?
nu intelegeti ca ICON nu putea incarca devizul cu imaginile de 100.000 de ron si sa ceara banii corespunzatori acestei valori de la CNC?
daca eu, AG, ma asociez cu DD, care-mi da moca o macara si doua camere de filmat, nu inseamna ca pun in deviz si aceste costuri, pentru ca ele nu exista!

rvn

03 Nov 2010, 23:47

Persoanele juridice autorizate, pot opta pentru finanţarea directă a producţiei de filme, cu până la jumătate din suma datorată, la solicitarea producătorilor, cu notificarea Centrului Naţional al Cinematografiei.

Persoanele fizice şi juridice autorizate, pot opta, cu notificarea Centrului Naţional al Cinematografiei, pentru finanţarea directă a producţiei sau distribuirii de filme româneşti, în condiţiile legii.

Sumele neutilizate se virează în contul de venituri proprii al Centrului Naţional al Cinematografiei, până la data de 31 decembrie a anului în curs.

Notificările formulate vor fi depuse trimestrial la Centrul Naţional al Cinematografiei.

Sumele investite vor fi scăzute din cuantumul contribuţiei datorate Fondului cinematografic, în condiţiile legii

Bugetele filmelor finanţate trebuie să fie aprobate de Centrul Naţional al Cinematografiei, pe baza listelor de preţuri unitare medii de piaţă pentru echipamente şi utilaje, laborator, aparatura de preluare sunet şi montaj, în conformitate cu regulamentul.

Operatorii economici care intenţionează să participe la selecţia de proiecte cinematografice, , şi care au în patrimoniu echipamente de filmare sunt obligaţi să comunice, până la data de 31 martie a fiecărui an, lista de preţuri pentru echipamente şi utilaje, aparatura de preluare a sunetului şi de montaj. Preţurile pentru laborator vor fi cele comunicate de laboratoarele care funcţionează în România.Pentru susţinerea producţiei naţionale de film cinematografic, Societatea Română de Televiziune va contribui cu o sumă reprezentând 15% din veniturile proprii realizate din publicitate.

Societatea Română de Televiziune poate opta pentru finanţarea directă a producţiei de filme, , cu până la jumătate din suma datorată la solicitarea producătorilor, cu notificarea Centrului Naţional al Cinematografiei.

Pitbull

03 Nov 2010, 23:51

deci, ca sa fie mai clar.
eu, icon productions, ma asociez cu tvr ca sa fac un film.
eu aduc 450.000 de ron, tu, tvr, vii cu imagini de 100.000 de ron.
normal ca nu-mi ceri bani pe ele, ca esti asociatul meu.
dar eu, icon productions, pun in deviz 100.000 de ron, ca si cum as fi platit acele imagini.

daca tu lucrai la o firma de audit sau mai bine la Curtea de Conturi,
astazi am fi asistat la eradicarea coruptiei!
Ba mai degrabä la eradicarea economiei nationale!

keepwalking

03 Nov 2010, 23:53

rvn,

aportul actionarilor/asociatilor in ce cont e? de activ sau pasiv?

rvn

03 Nov 2010, 23:55

daca eu, AG, ma asociez cu DD, care-mi da moca o macara si doua camere de filmat, nu inseamna ca pun in deviz si aceste costuri, pentru ca ele nu exista!

keepyletz,
tu ai niste idei ca la cooperativa agricola de productie.
aportul in natura nu se pune, ala se contabilizeaza in acadele, sau cum?

rvn

03 Nov 2010, 23:56

rvn,

aportul actionarilor/asociatilor in ce cont e? de activ sau pasiv?

bifunctional...(glumesc, desigur...)

keepy,
chiar daca a existat un furtisag, fii sigur ca s-a acoperit la licittatie...a...asta de-i spuneti voi sesiune de concurs....

keepwalking

04 Nov 2010, 00:05

oricum, ne indepartam de subiect.
nu o sa ma apuc acum sa rasfoiesc bazele contabilitatii din cauza lui ujica:)
cert e ca omul si-a facut treaba, a gasit sprijin unde trebuie, are lobby, isi traiesti clipa de glorie (nemeritata), iar cinematografia romaneasca n-a facut nici un pas inainte, dimpotriva, documentaristii adevarati, aia care muncesc, care calatoresc sute de kilometri sa stea de vorba cu un martor, care dau sute de telefoane, cerceteaza mii de dosare ca sa afle o pista, nu sunt prea entuziasmati de impostura asta.

Pitbull

04 Nov 2010, 00:07

nu sunt prea entuziasmati de impostura asta.
Ceva surse...?
(In afara burticii matale, desigur.)

rvn

04 Nov 2010, 00:48

Ceva surse...?

n-are in momentul asta nici una , dar va cauta cu limba scoasa toata noaptea...
ia sa vezi, maine dimi va semna condica aici , la prima ora, ca mine la serviciu....

c.ghevara

04 Nov 2010, 09:56

rvn

04 Nov 2010, 11:02

Raspuns( dupa umila mea parere):
1. o combinatie inspirata din toate trei
2.este cel care are drept de autor.
3.da. este absolut necesar sa vezi inainte, ca sa te convingi si dupa aia poti contracara cat vrei parerile laudative ale altora cu privire la meritul lui Ujica.

c.ghevara

04 Nov 2010, 11:49

Aştept şi alte răspunsuri. Întrebările mele sunt cât se poate de concrete. Întrebarea 3 nu are legătură cu lăudatul sau criticatul.

rvn

04 Nov 2010, 11:57

ba are in substrat.
esti prea siret, c.
te-am citit din prima.
tu, de fapt, astepti ca altii sa-ti confirme parerea ta ca Ujica a selectat mai multe imagini din arhiva TVR pe care le-a asamblat in ordine cronologica, nu s-a mai obosit nici macar sa le comenteze, iar nea Nicu si Leana ar fi de fapt un brand care scos pe piata la momentul oportun i-a adus lui Ujica pe langa o selectie la Cannes, niscaiva notorietate nemeritata in randul cineastilor romani.
zi-i , ca nu-i asa!

c.ghevara

04 Nov 2010, 12:19

Rvn, iar prezumpţia asta prealabilă? :( Că-s prea şiret, că urmăresc ceva necurat, că o fi invidie, răutate etc? Nu putem lăsa procesele de intenţie şi speculaţiile deoparte, şi să ne mărginim la fapte? Am pus trei întrebări. Atât. Bineînţeles, că urmăresc ceva - să obţin răspunsuri clarificatoare. :)

StefanDo

04 Nov 2010, 12:33

Autobiografia este un colaj de imagini, iar rolul danei bunescu mi se pare chiar mai important decat al lui andrei ujica

ujica a ales materialul si culoarea, bunescu a facut rochia

paul_aramis

04 Nov 2010, 12:43

rvn

04 Nov 2010, 12:46

Autobiografia este un colaj de imagini, iar rolul danei bunescu mi se pare chiar mai important decat al lui andrei ujica

ujica a ales materialul si culoarea, bunescu a facut rochia

exact.
a fost o echipa pana la urma.si eu sincer cred ca au muncit.
filmul nu s-a facut batand din palme, chiar daca imaginile respective au fost filmate de altii si el doar le-a inlantuit. si colajul de imagini, chiar daca pare banal de realizat din afara, sunt convinsa ca necesita putina arta , atfel realizarea lui, ar fi la indemana oricui.
faptul ca Ujica s-a bazat pe indemanarea si priceperea unor tehnicieni dovedeste un singur lucru: nu s-a jucat de-a filmul. a vrut sa iasa ceva profesionist.

keepwalking

04 Nov 2010, 12:52

ujica a ales din 200 de ore, deja selectate de muntean si velvet moraru din 1000.
practic, materialul si culoarea fusesera deja alese de catre cei doi.

StefanDo

04 Nov 2010, 13:01

nimeni nu zice ca nu s-a muncit si nimeni nu zice ca filmul nu este util. Categoric proiectia lui in afara competitiei la Cannes este o onoare MERITATA.

dar ujica aici nu e regizor si nici scenarist, e un compilator. Imi aduce aminte de amuzantul quote din nine (il gasesti si-n trailer): Directing a movie is a very overrated job, we all know it. You just have to say yes or no. What else do you do? Nothing. "Maestro, should this be red?" Yes. "Green?" No. "More extras?" Yes. "More lipstick?" No. Yes. No. Yes. No. That's directing.

pe langa idee, cam asta a insemnat "regia" Autobiografiei

paul_aramis

04 Nov 2010, 13:02

of course, that's why is called "directing" (for most of them)

rvn

04 Nov 2010, 13:03

mai, keepy, dar de unde stii tu?
ai fost cumva o musca si ai auzit si vazut ce s-a intamplat in sanul echipei, pana s-a ajuns la forma finala, cea care a ajuns in cinematografe?
ai idee ce-a facut exact unul sau altul? sau Ujica? ai stat cu el in aceeasi camera cand au lucrat efectiv la film?
prea insisti atat cu fixurile astea, oi stii tu ceva mai multe amanunte picante si nu ni le spui si noua. ne lasi sa murim prosti
DOVEDESTE CA E ASA CUM SPUI TU!
altfel, totul e insulta. la adresa filmului si a lui ujica. punct.

keepwalking

04 Nov 2010, 13:05

ia de-aicea:

"Cei care au facut o prima triere ale celor 1.000 de ore de inregistrari de arhiva au fost Titus Muntean si Velvet Moraru - care este si producatorul acestui lungmetraj, prin Icon Production. Ei au ales cam 200 de ore cuprinzand date importante si capete de casete - care, spune cineastul, puteau contine lucruri interesante, scapate din protocolul impus de o inregistrare oficiala - adica momente cand dictatorul se comporta firesc"

http://www.hotnews.ro/stiri-film-7163676-filmul-artistic-montaj-lui-andrei-ujica-despre-fostul-dictator-prezentat-selectia-oficiala-afara-competitiei.htm

rvn

04 Nov 2010, 13:17

asa , si? ce-i cu asta?

keepwalking

04 Nov 2010, 13:18

asa , si? ce-i cu asta?

mai, luati-o de pe mine!:-&

rvn

04 Nov 2010, 13:20

asa , si? ce-i cu asta?

mai, luati-o de pe mine!:-&
nu vrei asta, ca-ti place si tie, masochistule ce esti!

c.ghevara

04 Nov 2010, 13:37

Am câteva întrebări:

1. Ce e ”Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, film documentar, film artistic non-ficţiune, altceva?
2. În afară de ”autor”, ce e Andrei Ujică pentru ”Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”? Producător, regizor, scenarist, altceva?
3. Credeţi că este obligatoriu să vezi filmul pentru a răspunde la primele două întrebări?

1. film de montaj (dacă genul nu există, tocmai s-a inventat)
2. regizor de montaj (ca la TVR, unde la o producţie existau o grămadă de regizori; de studio, artistic, de scenă, etc.)
3. nu

Deocamdată, îţi mulţumesc doar ţie pentru răspunsurile clare. Cu punctul 1. sunt încă în ceaţă... film de montaj ne spune doar cum s-a făcut, nu ce este.
Regizor de montaj... :-? Scrie ceva pe generic în dreptul lui Ujică?
Îmi doresc să mai primesc răspunsuri, dacă se poate 1,2,3. :) Chiar aş aprecia dacă nu am intra pe tărâmul subiectiv al evaluărilor, ”s-a muncit”, ”e bun, nu e bun”.

StefanDo

04 Nov 2010, 13:37

rvn, ai o atitudine de stalkerita, calmeaza-te

e penal sa ceri o informatie, sa ti se dea si reactia ta sa fie "asa, si?".

Pitbull

04 Nov 2010, 13:43

anaemona

04 Nov 2010, 13:49

rvn

04 Nov 2010, 13:58

Am si eu o intrebare? Care e rolul de creator/artist in cazul regizorului de fata?

Daca eu merg la coafor si aleg dintr-un catolog de 5000 de poze, 50 care-mi plac, cine-i artistul? Eu pentru ca le-am ales sau hairdresser-ul pentru ca le-a facut si nu in ultimul rind fotograful pentru ca le-a fotografiat?

nu se pot compara cazurile. tu la coafor alegi un stil de tunsoare sau de aranjat parul intr-un anume mod, pe care-l si adopti, imitand foografia.
aici, ujica a imitat pe cineva?
@ stefan,
scuze, m-am calmat deja, desi nu eram deloc nervoasa.

Pitbull

04 Nov 2010, 14:01

Nu e o simplä alegere - decât pentru un ochi necunoscätor.
E o alegere complexä, profund creatoare.
Din acea sumä de materiale existente, se putea alege si combina într-o infinitate de moduri, cu o infinitate de rezultate, la nivel atât esential, cât si de nuante. Orice cineast, si multi cinefili, sunt constienti de valentele artistice ale montajului, si de sensurile conceptului de "regisor de montaj" (mai ales în cazul documentarului eseistic de montaj, spre deosebire de simpla regie de montaj functionalä, rutinierä, si atât - cu care e confundat aici rolul lui Ujicä, fie din rea-vointä, fie din ignorantä, fie pur si simplu din nestiintä nevinovatä).
...Defalcare care-mi aminteste o vorbä dragä mie:

- Cel care nu stie si nu stie cä nu stie e prost. Ocoleste-l.
- Cel care nu stie si stie cä nu stie e nestiutor. Invatä-l.
- Cel care stie si nu stie cä stie e nesigur. Incurajeazä-l.
- Cel care stie si stie cä stie e întelept. Ascultä-l.

(Ca sä preîntâmpin o foarte posibilä reactie: pentru cine m-ar întreba din care gen fac parte, as spune cä dintr-o combinatie partialä între 2 si 3, cu elemente din 1 si 4 insuficiente ca sä mä pot identifica si cu oricare dintre acele categorii.)

Revenind la film, si la întrebarea Anaemonei (asa e ok genitivul?)
Am formulat aici un räspuns foarte sumar. In analiza mea, l-am dezvoltat atât cât m-am priceput. Altele dintre cronicile si analizele filmului contin si ele propriile lor räspunsuri valide la aceeasi întrebare. Dacä le citesti pe toate, vei obtine o explicatie de o valoare mai mare decât suma tuturor pärtilor - deci, nu ezita!

c.ghevara

04 Nov 2010, 14:03

Mersi, Pitbull!

Altcineva? Dintre cei care au văzut filmul, dintre specialişti? Repet o întrebare. Scrie ceva pe generic în dreptul lui Ujică?

StefanDo

04 Nov 2010, 14:09

cred ca in acest caz spiritul creator este confundat cu inteligenta: principalul principiu de alegere a fost relevanta. Atat si nimic mai mult.

@che
parca scrie "scenariul si regia", mi se pare ca s-a discutat si mai sus

Pitbull

04 Nov 2010, 14:13

asa , si? ce-i cu asta?
rvn, ai o atitudine de stalkerita, calmeaza-te
e penal sa ceri o informatie, sa ti se dea si reactia ta sa fie "asa, si?".
Stefan are dreptate.
Rvn, esti inutil de repezitä si de agresivä.
In cazul de fatä, acest "asa, si?" sunä ca dracu', fiindcä din nou presupui cä oamenii îti pot ghici gândurile (chestie pe care ti-am mai spus-o! De multe ori esti prea elipticä). A trebuit sä citersc de vreo trei ori tot schimbul de replici cu Keep, ca sä-mi pice fisa cä nu te refereai la problema minorä (de unde anume stie el detaliile alea), ci la cea majorä (ce relevantä au, pentru valoarea filmului).

bremen1980

04 Nov 2010, 14:17

''Sa fim constienti ca nu exista domeniu unde s-a spus ultimul cuvint ;exista numai lucruri cunoscute la un moment dat ,dar in toate domeniile omenirea cucereste mereu noi succese in cunoastere ,realizeaza noi descoperiri '' Nicolae Ceausescu
Citatul apare in articolul ''Munca ,pretul unic al afirmarii ''semnat de Adrian Vasilescu (da vocalistul de la BNR ) din almanahul ''ScanteiaTineretului'' din 1980

c.ghevara

04 Nov 2010, 14:21

rvn

04 Nov 2010, 14:22

De multe ori esti prea elipticä). ca sä-mi pice fisa cea majorä.

pe langa faptul ca uneori esti cam greu de dovleac( lucru pe care si eu ti l-am mai spus in nenumarate randuri) stai cam prost si cu geometria in spatiu: de cele mai multe ori sunt conica sau trapezoidala, da' eliptica , nu.

Pitbull

04 Nov 2010, 14:28

Ba esti elipticä, si nu mai divaga. Eu ma referisem strict la schimbul täu de mesaje cu Keep.
Back on topic.

StefanDo

04 Nov 2010, 14:31

apare intr-un post al lui floares pe pagina 2 si as putea sa jur ca aparea si in alta parte, probabil intr-unul din mesajele editate sau mutate de pit

keepwalking

04 Nov 2010, 14:35

Scenariul? Oare cum arată?

aici e aici:).
initial, la concursul CNC din 2007, cand a castigat finantarea, aparea si Razvan Radulescu ca si coscenarist, alaturi de Ujica.
vad ca acum nu mai figureaza in aceasta calitate.
poate ca ar fi fost interesant de aflat si punctul lui de vedere.
si, intr-adevar, ramane intrebarea: cum arata scenariul unui montaj?

hellsteed

04 Nov 2010, 14:37

Pe IMDB am dat asa scurt , reprezentativ : si arata ceva de genu :

Director: Ujica
Writer : Ujica

Ca sa dau un exemplu : In prezent fac un colaj de fotografii ale usilor de prin Nicosia (majoritatea sunt gata sa cada, au o cromatica aparte , au un timp pierdut plus cateva alte cateva elemente ce le ofera o originalitate , dupa ochiul meu ) . In cazul acesta consider ca originalitatea e darul dat de istorie, de intamplarile care le-au adus in stadiul in care sunt. Faptul ca eu incerc sa le adun laolalta , dupa cum zice si o nemtoaica de-a mea , absolventa a artelor, e un studiu estetic si nu unul artistico-creator. Eu sunt doar un observator. Consider ca asta face si Ujica in cazul de fata, un studiu estetic, chiar daca natura personajului nu innobileaza frumosul. Si-atunci am putea sa-i spunem un studiu al grotescului, un grotesc ce se defineste odata cu istoria adevarata . De aceea si gustul amar pe care multi l-au avut dupa vizionare. Sincer il felicit pe Ujica ca a avut ideea asta.

Nu am vazut filmul de altfel dar pe baza celor expuse de d-voastra am avut necesara informatie pentru a face aceasta observatie. :)

Pitbull

04 Nov 2010, 14:38

apare intr-un post al lui floares pe pagina 2 si as putea sa jur ca aparea si in alta parte, probabil intr-unul din mesajele editate sau mutate de pit
N-as fi mutat un asemenea mesaj, întrucât e vorba de o informatie despre subiectul filmului, nu de o "opinie" pe nevé sau o interventie off-topic; numai pe alea le-am trimis la locurile potrivite - pânä mi s-a cerut sä le las totusi aici, datoritä erxtinderii ariei topicului, în raport cu intentia sa initialä, enuntatä în primul mesaj. Si nici nu am eliminat nimic din continutul mesajelor.

L.E. Hellsteed #197
Nu sunt întru totul de acord cu afirmatia privind "studiul estetic", desi are temeiurile ei.
In orice caz, cam ästa e nivelul de fermitate adecvat unei expectative formate prin deductie (indiferent dacä e optimiastä, scepticä sau pesimistä).

c.ghevara

04 Nov 2010, 14:49

hellsteed

04 Nov 2010, 14:52

Sunt imaginile prezentate cronologic ?!

keepwalking

04 Nov 2010, 14:56

scenariul nu poate exista, cred eu, in cazul lui Ujica.
sa comparam cu creatorul unei simfonii.
acesta pune notele pe portativ intr-o anumita ordine, da?
acea ordine da coerenta si expresivitate compozitiei.
in cazul "Autobiografiei" putem inlocui notele cu secventele ceausiste.
regia lui Ujica se manifesta prin selectarea acelor note pe "portativ".
scenariul, daca ar exista, ar suna astfel: "1. "Do" deschide usa. Este urmata de Fa diez. Dintr-un colt, "sol" rade incetisor. "Do" se incrunta. "Fa diez" ii da una peste bot."

keepwalking

04 Nov 2010, 14:59

Mi-ar fi permis să mă hazardez (fără să fi văzut filmul) cu presupunerea că scenariul poate arăta astfel: A. O înşiruire a scevenţelor numerotate care urmează a fi folosite. B. În cel mai bun caz, un transcript al secvenţelor care urmează a fi colate.?

si eu ma gandesc ca asta ar fi o varianta plauzibila.
dar, vin si intreb, cum a putut face insiruirea secventelor care urmau a fi folosite, daca el nu le vazuse inca?

paul_aramis

04 Nov 2010, 15:00

... Cu punctul 1. sunt încă în ceaţă... film de montaj ne spune doar cum s-a făcuete. ...
păi cam toţi suntem în ceaţă. bine, eu am o scuză că nu am văzut materialul (şi habar n-am dacă o să apuc să-l văd;)). ce e Autobiografia...? habar n-am. din tot ce am citit aici, am înţeles că:
s-au luat cele 1.000 de ore de peliculă (sau bandă magnetică, ce-or fi) din care s-a făcut o selecţie (cine, cât şi cum a lucrat nu are relevanţă). apoi selecţia asta a fost aranjată într-o anumită ordine şi transferată într-un material unitar. deci (cred că aşa se numeşte în termeni de specialitate) a fost montată. înţeleg că tot materialul e doar cu secvenţele filmate atunci, fără nici un comentariu de acum, fără naraţiune din off, fără nimic. nu se apropie de modul în care a realizat Solomon cu Marele jaf, care a folosit inserturi din materialul din acea epocă, adică Reconstituirea, dar adăugate la imaginile filmate acum şi cu comentariul actual
Nu se apropie nici de biografia docu-dramă a lui conu' Serj, care a folosit inserturi din propriile filme, dar le-a intercalat în materialul actual, ca suport.
şi e departe de un alt film care s-a realizat acum mai bine de 32 de ani, şi care folosea pentru 90% din film inserturi din alte filme (e vorba de Expresul de Buftea)
aşadar ce e această autobiografie? cum altcumva decât film de montaj? şi atunci ce e Ujică în raport cu acest film? regizor de montaj.

keepwalking

04 Nov 2010, 15:10

repet, in cazul lui Ujica, scenariul nu putea premerge filmul.
pentru ca nu stii daca secventele peste care vei da in arhive iti vor putea sustine intentia.
ce se intampla daca Ujica nu gasea nimic relevant, nimic inedit?
dadea inapoi banii CNC-ului, spunand ca n-are din ce face filmul?
de aia, cred ca scenariul n-a depasit o pagina, in care cei doi autori isi exprimau o viziune, despre cum ar fi daca ar decupa cateva secvente cu Ceausescu si le-ar aseza intr-o anumita ordine.

c.ghevara

04 Nov 2010, 15:11

si eu ma gandesc ca asta ar fi o varianta plauzibila.
dar, vin si intreb, cum a putut face insiruirea secventelor care urmau a fi folosite, daca el nu le vazuse inca?
Putea avea un rezumat al lor, le-a putut viziona pe cele ”pre-alese”.

În cazul muzicii, e mai mult decât succesiunea notelor - intervale, ritm, mod de interpretare etc. Eu am considerat colajul mai degrabă un remix (Pitbull s-a supărat pe mine atunci), pentru că foloseşte pasaje întregi, pasaje care, chiar dacă provin din piese muzicale diferite, din genuri diferite, au o legătură, o potrivire pe care ne-o dezvăluie autorul remixului (colajului).
Trebuie să vă părăsesc :( Revin mai pe seară.

(Totuşi, nu vi se pare că putem discuta fără să ne certăm? Nu vi se pare mai interesant şi mai util? :) )

hellsteed

04 Nov 2010, 15:11

Keep, nu e genul de scenariul tipic. Ce-am citit de prin articole si ma leg de scena care apare si in trailer (cu orchestra coreeana) , acea scena , dupa cum am a zis Ujica intr-un articol reprezinta un climax. Daca n-am vazut filmul nu stiu daca l-am putea transpune in PP1 sau PP2 :) . Dar are o nota aparte fiindca dupa cum arata pelicula, Ceausescu e profund impresionat.

Analogia cu notele e incorecta. Nu oricine poate crea armonie.

ricutza

04 Nov 2010, 16:18

Am vazut si eu filmul luni. Mi-a placut destul de mult ideea si a fost impresionant sa vad o serie de momente despre care nu stiam absolut nimic. Mi-a placut si faptul ca Ujica a ales sa 'povesteasca' totul din perspectiva lui Ceausescu, nuantand astfel un personaj care in realitate nu cred ca a fost complet constient de ceea ce face. E cam greu de altfel sa-ti imaginezi ca magazinele sunt goale si oamenii n-au ce manca, atunci cand tot ce vezi tu sunt alimentare burdusite de mancaruri.

Acum, cat de instructiv e filmul pentru tinerii care n-au prins deloc perioada comunista, nu stiu. Eu de exemplu am avut destul de multe probleme in a-l considera pe Ceausescu un personaj negativ in urma acestui documentar. Probabil ca parintii mei ar putea identifica mai multe ironii si subtilitati care mie mi-au scapat. Oricum nu cred ca este un film care sa aibe mai mare nevoie de critici si cronici care sa sublinieze ca nu e un docmuentar care reflecta o perioada, ci o perspectiva.

Trebuie sa recunosc ca n-am fost super data pe spate de montaj. Ok inteleg ca a fost mult material, dar cred ca se putea face ceva care sa nu para pe alocuri repetitiv si care sa te angajeze tot timpul 100%. Am simtit ca Ujica a fost coplesit de importanta materialului pe care il prezenta si nu a mai putut sa-l manipuleze suficient. De altfel n-am inteles nici de ce n-a fost consecvent in ceea ce priveste cronologia. Ok copertile de inceput si sfarsit aveau o logica (desi erau super previzibile), mi-a scapat insa motivul pentru care de la aniversarea de 60 de ani s-a trecut la cea de 55, asta intr-un film care prezinta lucrurile cat de cat cronologic.

Dar e clar un film pe care il recomand si care chiar cred ca merita vazut.

Pitbull

04 Nov 2010, 16:18

(Pânä la mesajul anterior celui al Ricutzei):

Admirabilä discutie despre sexul îngerilor! :x
Atâta învârtit în jurul cozii, într-o chestiune de rutinä, pentru cel putin douä categorii profesionale - din päcate, complet absente în dezbaterea de fatä:
- scenaristii
- documentaristii
M-am specializat în filmul de fictiune, deci notiunile mele despre documentar si filmul de montaj sunt foarte partiale. In baza lor, îmi pot permite sä afirm doar atât:
- Scenaristica documentarä e mult mai flexibilä, inclusiv la nivelul redactärii.
- Scenaristica filmului de montaj, cu atât mai mult.
Nu stiu cum a procedat Andrei Ujicä; propun douä variante, dintre multiplele posibile:
- A vizionat masa brutä de materiale existente (preselectate sau nu), pe baza ei si-a definit conceptul, a construit si redactat scenariul, a finalizat conceptia regisoralä - si, în functie de acestea, a definitivat gradual selectia si a coordonat montajul.
- A gândit conceptul si scenariul, pe acesta din urmä construindu-l si redactându-l pe baza a tot ceea se stia despre Ceausescu si, mult mai important, despre materialele filmate cu el (lucru deloc dificil: orice om nevenit cu pluta are o imagine corectä si cuprinzätoare despre acest fond imagistic). Apoi, le-a vizionat, le-a selectat si, în paralel, si-a definitivat scenariul initial, în functie de ceea ce a gäsit, concret (adicä, exact ceea ce face orice regisor de film documentar sau chiar de fictiune, care ajusteazä scenariul în functie de prospectii, casting, propria lui conceptie regisoralä, detaliile decupajului, etc.)

Dar, cum toate acestea sunt simple speculatii teoretice, lansez invitatia ca orice persoanä in the know care citeste aceste mesaje sä ne punä la dispozitie, cu permisiunea celor în drept, scenariul filmului (total sau partial), ori mäcar niste informatii despre formatul säu.
S-ar putea sä caut si eu - chiar mä intereseazä.

A last word to the "wise": oricât de mult v-ar mira, se prea poate ca multe lucruri despre care n-aveti habar sä existe, totusi...! ;)

L.E. Luati aminte la Ricutza, e monteuzä profesionistä (ba încä, una excelentä! Am lucrat împreunä.)
Sunt de acord cu tot ce spune ea mai sus, inclusiv cu observatiile critice (pe una din ele, cea privind acea abatere de la cronologie, motivatä tematic, am mentionat-o si eu, în analizä).

rvn

04 Nov 2010, 16:33

cred ca mai degraba a doua varianta.
e posibil ca cineva sa-i fi dat ideea realizarii acestui film, cu totul intamplator, cineva din interiorul tvr, care stia ca arhiva exista( ma refer la imaginile inedite) si ca este in buna stare.
intr-o discutie amicala, poate la un pahar cu vin, se pot discuta si afla multe.
si chiar daca a stiut dinainte de arhiva si a vazut-o inainte de a concepe scenariul, nu mi se pare ca filmul sufera din cauza asta.
de fapt, nu inteleg ce importanta are. rezultatul conteaza, ceea ce am vazut pe ecran, e mai mult decat o simpla succesiune, fiindca selectia imaginilor a reusit sa ne faca sa intelegem cum a fost omul Ceausescu si in ipostaze normale, obisnuite, fata de cele batoase cu care eram obisnuiti,
fara a avea nevoie de comentariu. acela cred ca ar fi stricat farmecul, desi unii cred ca nu.

Pitbull

04 Nov 2010, 16:53

de fapt, nu inteleg ce importanta are.
Päi are!
Are, cä noi tre' sä-l futem pe Ujicä!
Incepem asa: un asemenea film nu are nici un rost!
(Ups, tilt, damage! Torent de opinii competente si documentate despre rosturile lui.)
Atunci, ia asa: rolul creator al lui Ujicä e nul!
(Zbârci! Suvoi de comentarii afirmându-l, confirmându-l, detaliindu-l.)
Päi, hai asa: Ujicä a mânärit fondurile filmului!
(Câs! Cascadä de argumente contrare si concrete, din partea unor cineasti si economisti de meserie!)
Acuma, ultima instantä: Ujicä n-ar fi putut scrie scenariul pe care-l semneazä pe generic - fiindcä un scenariu de film documentar-eseistic de montaj nici nu existä, ca girafa täranului din Marin Preda!
(Vacs: nici asta n-a tinut...)

Da' nu, nu, NU, NU SE POATE! I-om veni noi de hac, finalmente si-n cele din urmä, nu? Ii gäsim noi ceva - cä si-a înselat nevasta când zicea cä-i la montaj, c-a aruncat hârtii pe jos când pleca de la studiou, cä a visat într-o noapte cä Simirad e Nicu Ceausescu nemort si deghizat...! Nu ne scapä el, mama lui de impostor!
Impostor la...
...la ce?
La laurii pe care-i voiam noi, evident!

Somn usor, Bahlui!
Vor veni vremuri mai sui!

keepwalking

04 Nov 2010, 20:06

trec peste apropoul la bahlui, se inscrie in aceeasi traditie pitbulliana a mistoului nesarat:)

revenind la ujica, concluzia mea e urmatoarea:

vad ca omul asta a facut trei documentare, intre anii 90 - 95, in colaborare cu un tip, cam anonim, nu i-am retinut numele.
or fi fost misto, cert e ca pana acum nu s-a vorbit in Romania despre ele.
din 1995, Ujica n-a mai facut nici un film, de nici un fel.
dupa 15 ani, ii vine o idee, cea cu compilatia imaginilor cu Ceausescu.
nu stim daca e a lui sau a lui Razvan Radulescu, cel prezentat ca si coscenarist in proiectul depus la CNC.
de ce a disparut Radulescu de pe afis? nu stim.
cert e ca Ujica a avut o idee si a pus-o in practica.
asta e tot.
ideea.
daca Ujica e regizor de montaj, atunci ce-o mai fi Dana Bunescu, monteuza filmului?
dar, repet, nu mai are importanta.
omul si-a facut damblaua, a beneficiat de o publicitate masiva din partea statului roman, reprezentat prin ICR, de snobismul marii parti a "intelectualitatii" publiciste, de spiritul de turma al cronicarilor romani, de pofta romanilor de Ceausescu, niciodata nesecatuita, etc.
cam asta e.

rvn

04 Nov 2010, 20:19

keepy,
Iasiul....e departe de Bucuresti.si la propriu si la figurat( n-o lua ca pe-o jignire, ca nu e asa)

keepwalking

04 Nov 2010, 20:22

keepy,
Iasiul....e departe de Bucuresti.si la propriu si la figurat.

Slava Domnului!

m3lku

04 Nov 2010, 20:24

scenariul unui film documentar nu are legatura cu scenariul unui film de fictiune. pentru ca nu ai cum sa stii ce te asteapta la filmare, n-ai cum sa prevezi ce vor face pinguinii de la polul sud pe care tu te duci sa-i filmezi. Nu sunt actori care sa primeasca niste comenzi. asa ca notiunea de scenariu se refera mai de graba la o conceptie regizorala, in care scrii despre ce si cum sa fie filmul.

Autobiografia, asa cum insusi autorul filmului mentioneaza de mai multe ori, este mai putin film documentar, pentru ca nu aduce neaparat informatii documentare (de-aia nici nu are comentariu sau subtitluri la personajele care apar in imagine) ci un eseu cinematografic. din dex:

ESÉU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filozofice, literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema.

Pentru cei care cunosc si celelalte filme ale lui Ujica, este limpede faptul ca Ujica si-a propus un discurs filosofic si nu doar sa arate o suita de imagini cu viata lui Ceausescu.

Dar publicul roman tinde sa vada filmul ca pe un documentar, iar atunci e normal sa fie nemultumit, pt ca, luat ca documentar, filmul e chiar slab, nu aduce nicio informatie noua romanilor, mai ales celor care au trait epoca.

Insa cei care au apreciat cu adevarat calitatile filmului, sunt oameni mai de graba interesati de cinema si mai putin de Ceausescu. Iar oamenii interesati de cinema stiu faptul ca cinema-ul este un limbaj, si asa cum in limbajul scrierii sau al vorbirii, cuvintele puse intr-o anumita ordine (logica) si avand o anumita idee creaza un enunt, asa si imaginile montate intr-o anumita ordine creeaza un enunt cinematografic.

Iar daca cineva imi alege (la intamplare, din dex) 200 de cuvinte, iar eu folosesc 10 din ele ca sa fac o propozitie, tot eu sunt autorul acelei propozitii.

rvn

04 Nov 2010, 20:24

pentru pastrarea inocentei tale, da
insa pentru reusita in cariera, ma tem ca va trebui sa dai acatiste pentru micsorarea distantei,
poate chiar sa faci un pomelnic si la moastele sf. Paraschiva, cea binefacatoare de minuni.

m3lku

04 Nov 2010, 20:27

t
vad ca omul asta a facut trei documentare, intre anii 90 - 95, in colaborare cu un tip, cam anonim, nu i-am retinut numele.

Harun Farocki anonim? :)

Pitbull

04 Nov 2010, 20:28

Bine punctat, M3lcule!
(Sau... "M3lcul3"? Cum e corect?)
...Pentru cine are ochi de väzut, urechi de auzit si... minte de priceput!
Pentru cine nu, nu.

@Rvn:
Nu era "Parascheva"?

rvn

04 Nov 2010, 20:41

Dar publicul roman tinde sa vada filmul ca pe un documentar, iar atunci e normal sa fie nemultumit, pt ca, luat ca documentar, filmul e chiar slab, nu aduce nicio informatie noua romanilor, mai ales celor care au trait epoca.

m3,
romanii si prin asta inteleg spectatorii obisnuiti, neinitiatii deloc in tainele facerii unui film, chiar si documentar, n-au cum sa observe chestiile de finete, asa cum sunt vazute si apreciate de alti regizori, scenaristi, critici...etc
e normal sa-l perceapa ca pe un documentar, in primul rand fiindca Ceausescu nu mai exista, iar meritul lui Ujica , dupa parerea mea( tot de spectator) este ca a reusit sa convinga publicul ( ma refer la persoanele care au trait in epoca aceea) sa-l priveasca pentru prima data cu interes, caci eu mi-aduc aminte de vremurile alea si stiu ca de fiecare data cand Ceausescu aparea la televizor, acesta era oprit instantaneu.
sa fie vorba de aducerea unor informatii noi, chiar daca tu sustii contrariul, sau chiar si-asa perceput ca documentar, filmul a fost urmarit mai mult din "dorinta nesecata de a-l vedea pe Ceausescu", ca un microb de care nu mai scapam?

@pit,
chestie de regionalism.paraschiva, parascheva, pirosca, chivutza....tot un drac....

keepwalking

04 Nov 2010, 20:57

@pit,
chestie de regionalism.paraschiva, parascheva, pirosca, chivutza....tot un drac....

daca tu asociezi pe Sfanta Parascheva cu "drac", apoi esti o VAGABOANDA ORDINARA!

rvn

04 Nov 2010, 21:06

@pit,
chestie de regionalism.paraschiva, parascheva, pirosca, chivutza....tot un drac....

daca tu asociezi pe Sfanta Parascheva cu "drac", apoi esti o VAGABOANDA ORDINARA!
esti chiar prost.
m-am referit strict la nume.
la noi, in sud, se spune SFANTA PARASCHIVA. eu n-am auzit pana acum un an sau doi pronuntandu-se altfel, decat la tv-ul asta nenorocit, unde totul e atat de grotesc prezentat, incat si moastele au devenit in primul rand afacere si mai putin prilej de reculegere sau altceva.

Pitbull

04 Nov 2010, 21:23

Rvn, trebuia sä spui "tot-aia", sau "tot-una" - serios!
Keep, întreci mäsura!

rvn

04 Nov 2010, 21:34

haide, mai...s-a vazut clar ce-am vrut sa zic.

Pitbull

04 Nov 2010, 21:48

Nu e de ajuns atât. Nu se fac asemenea asocieri.
Back on topic.

MinRep

04 Nov 2010, 23:44

Wow... Revenind la topic, 2-3 pareri/observatii/chestii...

Acum, cat de instructiv e filmul pentru tinerii care n-au prins deloc perioada comunista, nu stiu. Eu de exemplu am avut destul de multe probleme in a-l considera pe Ceausescu un personaj negativ in urma acestui documentar. Probabil ca parintii mei ar putea identifica mai multe ironii si subtilitati care mie mi-au scapat.
Da, in mare parte am avut cam aceeasi impresie. Atata ca pentru mine Ceausescu era deja un personaj negativ, asa ca acest aspect nu a fost o problema.

Altfel, sunt 100% de acord cu urmatoarele:
Ceausescu, nuantand astfel un personaj care in realitate nu cred ca a fost complet constient de ceea ce face. E cam greu de altfel sa-ti imaginezi ca magazinele sunt goale si oamenii n-au ce manca, atunci cand tot ce vezi tu sunt alimentare burdusite de mancaruri.

Am simtit ca Ujica a fost coplesit de importanta materialului pe care il prezenta si nu a mai putut sa-l manipuleze suficient. De altfel n-am inteles nici de ce n-a fost consecvent in ceea ce priveste cronologia. Ok copertile de inceput si sfarsit aveau o logica (desi erau super previzibile), mi-a scapat insa motivul pentru care de la aniversarea de 60 de ani s-a trecut la cea de 55, asta intr-un film care prezinta lucrurile cat de cat cronologic.
Cand au trecut de la 60 la 55, una dintre persoanele cu care eram la film ma intreaba "de ce au facut asta?" Nu am raspuns chiar pe loc, dar mi s-a parut ca Ujica a gandit prima parte a filmului ca o succesiune de vizite oficiale (in care Ceausescu era intampinat fastuos, rasfatat si laudat), urmand ca apoi sa revina asupra altor evenimente din acea perioada, cu tonul usor schimbat. Sincer, parerea mea, in timpul vizionarii filmului, a fost ca aceasta decizie a avut sens/justificare din punct de vedere narativ, chiar daca pare un pic... improvizata. Mentionez ca am gasit cel putin un interviu cu Ujica in care explica aceasta abordare si tind sa-i dau dreptate.

Pitbull

05 Nov 2010, 00:11

Da, cum spuneam: în acel loc, tematica a avut întâietate asupra cronologiei.
Desi, recunosc, efectul nu e cel mai fericit. Desi am înteles pe loc motivatia, tot n-am putut evita o stare de derutä.

c.ghevara

05 Nov 2010, 00:29

Pun cap la cap răspunsurile primite şi informaţia postată de Pashpix.

"Autobiografia" - premiul pentru cel mai bun documentar est-european, la Jihlava

Lungmetrajul "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", în regia lui Andrei Ujică, a fost distins cu premiul pentru cel mai bun documentar est-european la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Documentar de la Jihlava (Cehia), care s-a desfăşurat între 26 şi 31 octombrie.

Potrivit unui comunicat emis de Voodoo Films, secţiunea în care a fost proiectat filmul reuneşte cele mai bune producţii realizate în Europa centrală şi de est.

Recent, "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" a obţinut marele premiu al secţiunii documentar la Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF), una dintre cele mai importante manifestări de gen.

Trag concluzia că 1. “Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” e un documentar. Dacă autorul l-a trimis la un festival de film documentar, dacă juriul l-a premiat la această secţiune a unui alt festival, e FILM DOCUMENTAR.

Orice alt documentar istoric (care nu e un reportaj, simplă înregistrare a unui eveniment) este în acelaşi timp eseu, reprezentând o analiză personală a autorului, realizată printr-un colaj al unor imagini de arhivă. Lipsa comentariilor autorului nu îi schimbă caracterul de film documentar. Comentariile autorului există pentru a suplini lipsa unor imagini de arhivă, pentru a rezuma din raţiuni de timp, sau pentru a întări o idee.
Faptul că “Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, foloseşte exclusiv imagini de arhivă, fără comentarii (ale autorului sau ale unor personaje contemporane) nu îl face “mai mult eseu”, în comparaţie cu alte filme documentare.

M3lkul: “Iar daca cineva imi alege (la intamplare, din dex) 200 de cuvinte, iar eu folosesc 10 din ele ca sa fac o propozitie, tot eu sunt autorul acelei propozitii.”
Nu e aceeaşi situaţie. Cele 10 cuvinte ar putea fi 10 cadre, prin care să formezi o propoziţie, un enunţ cinematografic. În cazul “Autobiografiei…” nu e vorba de simple elemente de dimensiunea cuvintelor, independente, cu semnificaţii variabile şi multiple în funcţie de context. Mai degrabă poate fi comparat cu o poezie despre IARNĂ, pe care ai scris-o luând o strofă dintr-o poezie de Alecsandri, două dintr-o poezie a lui Coşbuc, o altă strofă din Bacovia. Nu cred că te poţi considera poet, indiferent de ordinea în care le-ai lipit.
For any wise guy tempted to misjudge: principiul de construcţie a filmului mi se pare foarte interesant, mai ales prin direcţiile pe care le poate deschide, mult mai mult decât filmul în sine. Sper să apuc să revin asupra acestor perspective.

paul_aramis

05 Nov 2010, 00:43

lămuriţi-mă şi pe mine: din ce perioadă sunt imaginile din film cu Ceauşescu ospătându-se? adicătelea cu masa plină?

Pitbull

05 Nov 2010, 01:10

Da, Ghevara, SIGUR cä este un DOCUMENTAR. Mai precis, un DOCUMENTAR-ESEU DE MONTAJ.
Now, can we move on, please, dau mai trebe sä redescoperim cribitu' si sä-i facem teoria încä de septie ori?

@Paul:
Nu sunt sigur, dar cred cä de prin anii '70 sunt cele mai multe cadre neoficiale.

paul_aramis

05 Nov 2010, 01:20

un răspuns exact era de preferat, da' dacă nu ştii nu ştii. eram curios doar ca să înţeleg cum se încadrează afirmaţia lui ricutza din mesajul 207. că mie îmi pare că nu se prea...

Pitbull

05 Nov 2010, 13:46

Genialul Ujică - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Iulia David
Şapte Seri, octombrie 2010

Cu aproximativ un an în urmă (decembrie 2009) pe scena Teatrului Odeon au avut loc două reprezentaţii ale unui spectacol-cutremur (estetic şi ca semnificaţie): Ultimele ore din viaţa lui Ceauşescu (regia Milo Rau şi Simone Eisenring), reconstituirea în timp real a procesului soţilor Ceauşescu. A fost o experienţă tulburătoare care, pe lângă forţa documentării (teatrul-documentar este un gen în sine), opera doar cu instrumente caracteristice gestului teatral autentic: timpul (încercarea de a oferi spre înţelegere, de la o distanţă de 20 de ani, cel mai celebru proces din istoria recentă) şi actorul (vinovatul principal pentru distanţare, empatie şi reflecţie - paradoxal, în spectacol, toate acestea erau simultane). A fost pentru prima oară când cineva arăta potenţialul de personaj de ficţiune al lui Ceauşescu (dacă nu era desprins din memoria noastră colectivă, procesul său ar fi putut la fel de bine să pară ideea extraordinară a unui dramaturg) şi prima oară când istoria trăită se confrunta pe o scenă de teatru cu istoria obiectivă.

Peste numai câteva luni, la Cannes, aveam să văd ceva cel puţin la fel de tulburător: filmul lui Andrei Ujică, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu. Este a doua oară, de data asta prin intermediul cinematografului (iar instrumentul principal în cazul de faţă este montajul), când ni se pune în faţă oglinda: recunoaşteţi personajul complex? Această "autobiografie" era acolo, scrisă de istoria însăşi, înregistrată de camerele de filmat ale partidului; Andrei Ujică doar a scos-o la lumină: a făcut ordine în 1000 de ore de imagini de arhivă şi le-a adunat pe cele mai reprezentative (unele cunoscute, altele inedite) într-un ansamblu care să vorbească de la sine (fără voice-over, doar subtile comentarii sonore) despre mărirea şi decăderea acestui personaj, al cărui destin pare desprins dintr-o ficţiune tragică. Nu e documentar istoric sau statement politic-social, nu e un proces intentat lui Nicolae Ceauşescu, ci un portret psihologic profund, o succesiune de imagini în care veţi recunoaşte arhetipuri celebre (de la personajele lui Buster Keaton - vezi secvenţele în care joacă volei - la Macbeth). Autobiografia... depăşeşte graniţele particularului şi devine o reflecţie în abis despre: capacitatea istoriei de a se autodenunţa prin obiectivul camerei, despre memorie, cinema şi iluzie, despre condiţiile în care se creează profilul unui dictator, predispoziţiile şi caracteristicile acestuia (inclusiv cele patologice, prin prim-planuri generoase). Un film înălţător.

* * *

In spiritul bunului-simt, si din dorinta de a restibilii mäcar de-acum încolo nivelul de civilizatie si continut al acestui topic pe care-l dorea deschizätorul lui când a postat primul mesaj, solicit ca orice eventuale suspiciuni privind sinceritatea si impartialitatea elogiilor aduse de cätre Iulia David filmului si realizatorului acestuia, indiferent dacä sunt exprimate într-un limbaj urban sau împänate cu invective*, sä fie însotite de argumente concrete, bazate pe cunoasterea demonstrabilä a motivatiilor autoarei.
In caz contrar, le voi sterge (desigur, cu posibilitatea ca administratorii sä le recupereze, dacä gäsesc de cuviintä).
_______________________________________
* - De ex.: "pupincurism", "aplaudaci", etc. (n.Pb.)

omudindulap

05 Nov 2010, 14:13

rvn

05 Nov 2010, 14:22

cred ca mai degraba ideea de a realiza filmul a fost geniala.
chiar asa! a dat amanunte in vreun interviu despre cum s-a hotarat sa-l faca? in ce imprejurari ?

omudindulap

05 Nov 2010, 14:49

Genialitatea ideii ujiciene poate fi luata in considerare doar in cazul in care nimeni pana la el nu a realizat un asemenea film.
Altfel, am putea vorbi de ''Inspiratul Ujica''.

m3lku

05 Nov 2010, 15:08

Trag concluzia că 1. “Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” e un documentar. Dacă autorul l-a trimis la un festival de film documentar, dacă juriul l-a premiat la această secţiune a unui alt festival, e FILM DOCUMENTAR.

nu-ti trebuie mult sa-ti dai seama si singur ca festivalurile nu au o categorie separata pentru filmele non-fiction. si este evident ca Autobiografia se incadreaza mai de graba la documentar decat la fictiune. Dar asta nu inseamna ca prezenta intr-o anumita sectiune a unui festival, certifica eticheta care i se poate aloca unui film. De exemplu, Marilena de la P7 a castigat Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj romanesc la TIFF si Premiul pentru cel mai bun lungmetraj la Milano. Cum ramane? e scurt sau lung?
E si asta un motiv pentru care festivalurile mari nu fac diferente intre filmul documentar si cel de fictiune ne-existand sectiuni separate pentru ele.

Orice alt documentar istoric (care nu e un reportaj, simplă înregistrare a unui eveniment) este în acelaşi timp eseu, reprezentând o analiză personală a autorului, realizată printr-un colaj al unor imagini de arhivă. Lipsa comentariilor autorului nu îi schimbă caracterul de film documentar. Comentariile autorului există pentru a suplini lipsa unor imagini de arhivă, pentru a rezuma din raţiuni de timp, sau pentru a întări o idee.
Faptul că “Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, foloseşte exclusiv imagini de arhivă, fără comentarii (ale autorului sau ale unor personaje contemporane) nu îl face “mai mult eseu”, în comparaţie cu alte filme documentare.

Ma voi repeta, pt ca poate n-ai inteles: Autorul n-a vrut sa foloseasca niciun fel de comentariu TOCMAI pt ca demersul lui nu este de a documenta, ci cu totul altul. Nu spun ca lipsa comentariului il face "mai mult eseu" ci fix invers, faptul ca e mai mult eseu il face sa nu aiba comentariu.

M3lkul: “Iar daca cineva imi alege (la intamplare, din dex) 200 de cuvinte, iar eu folosesc 10 din ele ca sa fac o propozitie, tot eu sunt autorul acelei propozitii.”
Nu e aceeaşi situaţie. Cele 10 cuvinte ar putea fi 10 cadre, prin care să formezi o propoziţie, un enunţ cinematografic. În cazul “Autobiografiei…” nu e vorba de simple elemente de dimensiunea cuvintelor, independente, cu semnificaţii variabile şi multiple în funcţie de context. Mai degrabă poate fi comparat cu o poezie despre IARNĂ, pe care ai scris-o luând o strofă dintr-o poezie de Alecsandri, două dintr-o poezie a lui Coşbuc, o altă strofă din Bacovia. Nu cred că te poţi considera poet, indiferent de ordinea în care le-ai lipit.
For any wise guy tempted to misjudge: principiul de construcţie a filmului mi se pare foarte interesant, mai ales prin direcţiile pe care le poate deschide, mult mai mult decât filmul în sine. Sper să apuc să revin asupra acestor perspective.

Eh, aici ai cam luat-o pe langa drum. Comparatia ta ar fi valabila daca Ujica ar fi luat secvente gata montate din alte filme si doar le-ar fi pus cap la cap, secvente care au deja un sens bine definit. Din moment ce imaginile de arhiva selectate aveau o cu totul alta functie (si anume cea de a face propaganda), iar Ujica le-a dat un alt sens prin montajul lui, inseamna ca Ujica este autorul enuntului (care contine noul sens dat de autor).

c.ghevara

05 Nov 2010, 15:20

Daca Ujica este genial, atunci Eminescu, Tarkovsky, Mozart, Dali ce au fost? In ziua de azi totul a devenit genial: mancarea, muzica, hainele, hartia igienica....
Unde este geniul lui Ujica?
Admit ca poate fi un regizor bun, extraordinar, dar geniu..:-?

Hombre, un astfel de film (văzut sau nevăzut de subsemnatul) nu poate demonstra că X sau Y este un ”regizor bun, extraordinar...” Presupun (aşa, ca nespecialist, ca să n-adorm) că ”regizor” înseamnă mai mult decât a alege secvenţele care vor fi montate, şi ordinea lor.
Dacă Iulia David îl vrea ”genial”, pentru cititorii unei publicaţii distribuite gratuit prin supermarketuri, nu trebuie să ne revoltăm. Eu zic că nu-l laudă exagerat pe Ujică (”Andrei Ujică doar a scos-o la lumină: a făcut ordine în 1000 de ore de imagini de arhivă şi le-a adunat pe cele mai reprezentative (unele cunoscute, altele inedite)..” ), neargumentat, da. Cum să scrii despre cineva că nu a făcut mare brânză, dar e genial! Ei, a făcut şi el ordine în 1.000 de ore, a mai şters praful... :)
Destul de şchiop articolul. ”Nu e documentar istoric sau statement politic-social, nu e un proces intentat lui Nicolae Ceauşescu, ci un portret psihologic profund, o succesiune de imagini în care veţi recunoaşte arhetipuri celebre (de la personajele lui Buster Keaton - vezi secvenţele în care joacă volei - la Macbeth)...” Deh, recunoaşte fiecare ce i se pare! Iar finalul articolaşului e plin de măreţie: ”Un film înălţător.”

StefanDo

05 Nov 2010, 15:28

as zice ca stirile de la TVR, Pro TV si mai stiu eu ce canal ne delecteaza in prezent cu un alt portret psihologic profund: al lui Basescu!

c.ghevara

05 Nov 2010, 15:40

Se vor scoate din arhive, şi va rezulta un alt eseu, un alt portret psihologic profund... un alt film înălţător. :) Dacă se va găsi un regizor genial.

Cred că mi-am lămurit şi întrebarea 2, ”Ce e Ujică pentru filmul său”. Rolul şi contribuţia lui Ujică este de "selecţioner".
Un regizor "vede" secvenţele înainte ca acestea să fie filmate. "Selecţionerul" alege din cele existente. Asemenea oricărui spectator, le priveşte. Apoi îşi alege. Selecţionerului îi sunt suficiente cunoştinţe minime de specialitate. Asistat de specialişti, orice persoană normală poate fi "selecţioner" şi va obţine un enunţ cinematografic. Sunt convins că inclusiv pe acest forum există persoane care ar fi putut fi "selecţionerii" Autobiografiei... Meritul lui Ujică este de a o fi făcut.
Am senzaţia că problema valorii filmului documentar "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" este neimportantă în comparaţie cu principiul utilizat. Ce s-ar întâmpla dacă acelaşi principiu ar fi utilizat în filmul de ficţiune?

Pitbull

06 Nov 2010, 07:14

Propaganda ca artă - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Anca Grădinariu
Adevărul literar şi artistic, noiembrie 2010

Andrei Ujică izbuteşte un miracol: învinge manipularea comunistă cu propriile arme şi o transformă într-un eseu subversiv despre nebunie şi putere. Ceauşescu se conturează ca un grandoman, ca un prost şiret şi tenace care s-a intersectat cu timpul greşit la momentul perfect.

Există capodopere şi există filme seminale. Autobiografia face parte din ultima cateogrie: e o operă atât de importantă, cu atât de multe ramificaţii ameţitoare încât cronicarul de faţă se simte intimidat, ba chiar copleşit.

Aşa cum Mungiu a spus, de pe scena Sălii Palatului, îl numim "documentar" în lipsa altui cuvânt care să-l definească. Dar e o fabulă, un delir suprarealist despre megalomanie, mărire şi degradare, despre cum e să trăieşti şi să mori în amăgire, întreţinut de un sistem profund corupt, filmul pe care Orson Welles ar fi murit să-l facă... Ficţiunea unei minţi bolnave.

Pentru mine, cele trei ore (care se urmăresc ca un thriller hitchcockian; faptul că ştii finalul nu face decât să tensioneze şi mai tare aşteptarea) au însemnat cel mai lung timp petrecut uitându-mă la Ceauşescu.

Am crescut cu o ură viscerală pentru el, care mi-era singura certitudine şi uniformă. Nu era un om, era un golem, răul personificat, mă programasem să nu-i reţin nici măcar trăsăturile feţei (pe care abia acum le-am analizat: ochii vicleni, nasul de pasăre de pradă). Era şi timpul ca embargoul vizual, personal şi naţional, să cadă.

Ea şi el

Ujică foloseşte doar materiale acceptate "oficial", de la filme de propagandă la home movies bucolic-ridicole; Ceauşescu nu părăseşte, practic, nicio clipă cadrul. Documentarul refuză orice comentariu sau explicaţie şi una dintre plăceri e jocul "ghiceşte personalitatea". Înainte de toate, Autobiografia dărâmă un mare mit: cel al Elenei Lady Macbeth.

Doar imaginea cu Nicolae care cară sicriul lui Dej cu o privire sticloasă, de o ambiţie oarbă, te lămureşte cine era deja conducătorul. Leana, ridicolă în costumele ei atroce, mai ales atunci când încearcă s-o imite pe Jackie Kennedy, pare tipica ţărancă parvenită, mai degrabă o susţinătoare toantă, decât jumătatea rea.

Un univers paralel

Sunt nenumărate scene ce ţi se gravează în minte şi care redau cronologic şi din ce în ce mai precis un univers paralel, halucinant, alimentat de complicitatea activiştilor, a aplaudacilor şi a altor şefi de stat: Ceauşescu, "eroul" din '68; dementele spectacole omagiale coreene; neverosmila excursie hollywoodiană; sublima ieşire a lui Pârvulescu de la Congresul al XII-lea; penibilul meci de volei în care escorta se chinuia, în van, să se lase bătută.

Dar fascinant nu e numai ce se află în miezul acestor tablouri, ci şi acele detalii revelatoare ce scapă pensulei oficiale, ca şi cum realitatea ar încerca să se strecoare prin crăpături: balele care i se preling pe bărbie la discursuri, neonul cu Deep Throat, faimosul film porno, ce se zăreşte atunci când Ceauşescu se plimbă în caleaşca reginei Angliei, într-una dintre cele mai obscene primiri oficiale; feţele oamenilor din ce în ce mai pământii pe care lentila oficială nu mai reuşea să le coloreze; icoana din sicriul mamei dictatorului.

Din nou, privirea. Orgasmică atunci când o chinezoaică îi cântă "M-am născut în România", terminată când se întâlneşte cu Gorbaciov şi indiferentă, ba chiar satisfăcută, atunci când se uită la ruinele clădirilor istorice de după cutremur. E o realizare epocală. Elevii ar trebui duşi cu clasa să-l vadă.

keepwalking

06 Nov 2010, 17:06

si pentru ca se vorbea aici de conceptul genial al lui ujica, de noutatea lui, etc., va aduc aminte de documentarul Woodstock, realizat in aceeasi maniera in 1970, si care a durat 184 de minute.
sau de "Elvis on tour", din 1972, de 90 de minute, facut strict pe baza imaginilor de pe scena si din culise.
asa ca...nimic nou sub soare.

Pitbull

06 Nov 2010, 19:07

In spiritul bunului-simt, si din dorinta de a restabili mäcar de-acum încolo nivelul de civilizatie si continut al acestui topic pe care-l dorea deschizätorul lui când a postat primul mesaj, solicit ca orice eventuale suspiciuni privind sinceritatea si impartialitatea elogiilor aduse de cätre Iulia David filmului si realizatorului acestuia, indiferent dacä sunt exprimate într-un limbaj urban sau împänate cu invective*, sä fie însotite de argumente concrete, bazate pe cunoasterea demonstrabilä a motivatiilor autoarei.
In caz contrar, le voi sterge (desigur, cu posibilitatea ca administratorii sä le recupereze, dacä gäsesc de cuviintä).
_______________________________________
* - De ex.: "pupincurism", "aplaudaci", etc. (n.Pb.)
Am început. In mesajul sters, am inclus acest citat.

rvn

07 Nov 2010, 20:44

„Aurora“ de Cristi Puiu şi omagiu adus lui Andrei Ujică la Festivalul Internaţional de Film de la Estoril
Lisabona, Portugalia/Romanian Global News
joi, 04 noiembrie 2010

Participarea românească la cea de-a 4-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Estoril (5-14 noiembrie 2010), este susţinută de ICR Lisabona şi constă în participarea în Competiţia internaţională a lung-metrajului „Aurora" de Cristi Puiu şi secţiunea Cineastas Raros dedicată regizorul Andrei Ujică, care va fi omagiat prin prezentarea trilogiei sale despre comunism din care fac parte documentarele „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", „Videograme dintr-o revoluţie" şi „Rupt de prezent".

Aflat la cea de-a patra ediţie, Estoril Film Festival, a devenit un punct de referinţă în panorama festivalurilor internaţionale. Scopul său este omagierea cinema-ului ca pe o veritabilă a Şaptea Artă, prin confruntarea dintre trecutul, prezentul şi viitorul său, precum şi relaţia sa permanentă cu celelalte forme de expresie artistică.

Se doreşte a fi un loc de întâlnire între public, regizori, personalităţi consacrate din lumea artelor şi un spaţiu de discuţie, reflecţie, dezbateri, dar, în primul rând, de descoperire şi redescoperire a artei cinematografice.

Secţiuni: În competiţie; În afara competiţiei şi în prezenţa unor mari regizori şi actori internaţionali; Retrospective; Omagieri; Master Classes; Întâlnirea anuală a distribuitorilor europeni; Întâlnirea principalelor şcoli de cinema europene; CinemArt - artişti şi arta cinematografică; Cinema-ul şi istoria lui; Expoziţii; Concert.

Pentru mai multe informaţii: http://www.estoril-filmfestival.com/

Pitbull

08 Nov 2010, 11:21

Viaţa şi moartea - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Violeta Ion
noiembrie 2010

Am fost să văd Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu cu un sentiment teribil că voi vedea lucruri îngrozitoare. N-a fost să fie aşa. Imaginile preluate de Andrei Ujică din arhivele aprobate în regim, au alcătuit un colaj uşor suportabil: Ceauşescu, aşa cum îl ştiam de la televizor, de pe pereţii clasei în care învăţam, din manualele în care apărea pe prima pagină, din celebrele careuri în care nu te lăsa nici dacă crăpa piatra de frig, fără uniforma de pionier la vedere. Restul era uşor de imaginat, traiul pe picior mare, proprietăţile celebre pe care îşi alerga vînatul, lucruri care fac concurenţă unora dintre capitaliştii zilelor noastre.

Andrei Ujică a fost mai mult decît cinstit cînd a spus că acest colaj este ceva între film şi documentar. Într-adevăr, să fi fost film, poate vedeam şi lucrurile îngrozitoare din puşcăriile comuniste, poate îi vedeam pe membrii activi ai securităţii pe teren sau mame care îşi sfătuiau copiii să nu spună la şcoală bancurile politice pe care le auzeau în casă şi nici să nu pomenească de faptul că bunicii lor ascultau Radio Europa Liberă.

Să fi fost documentar, poate aflam cum din structurile înalte ale partidului se scurge pînă la ultima tarabă din piaţă dorinţa de a-l stăpîni pe celălalt, de a supravieţui prin compromis, am fi aflat o poveste despre capitalismul de sub tejghea, le-am fi văzut pe moaşe înfigînd andreaua sau coada de la periuţa de dinţi în copiii nedoriţi sau i-am fi văzut pe copiii handicapaţi, scheletici şi muribunzi, ascunşi de ochii societăţii sănătoase.

Am fi aflat despre minciuna groasă, arivismul, mîrlănia, şantajul, lăcomia, turnătoria la cote pe care azi nu le putem depăşi, oricît ne-am strădui. Am fi aflat şi despre rezistenţa prin cultură, despre prieteniile mai strîns legate datorate frigului, întunericului, foamei, am fi aflat despre prieteniile adevărate ca despre nişte mici enclave mistice.

Am fi văzut frumosul şi urîtul, binele şi răul, groaza şi relaxarea, nişte concepte care acum, în 2010, ne spun o cu totul altă poveste.

Am fi văzut viaţa şi moartea.

Angel2010

09 Nov 2010, 09:43

"Autobiografia lui Ceausescu" este doar un colaj de imagini luate dintr-o arhiva de filme.
In afara de faptul ca a pus cap la cap niste imagini luate de-a gata, care ar mai fi meritul acestui domn Ujica?

djinjis

09 Nov 2010, 09:51

Sunt doua:
1. a pus cap la cap ANUMITE imagini.
2. le-a pus cap la cap intr-un ANUMIT fel.

Nu am vazut documentarul, discut doar teoretic.

Pitbull

09 Nov 2010, 14:16

(...) care ar mai fi meritul acestui domn Ujica?
Pe lângä räspunsul pe cât de succint, pe atâta de corect, al lui Djinjis, îti mai recomand sä citesti cronicile filmului (nu färä a-l fi väzut, de preferintä). Multe dintre ele explicä pe larg tocmai ceea ce ai întrebat.
Iar dacä vrei sä aprofundezi subiectul, studiazä estetica si tehnicile filmului de montaj (mai ales ale subgenului "documentar-eseu").

Lelouche

09 Nov 2010, 14:19

djinjis, dispui de o intuitie extraordinar de obiectiv-realista. exact cele doua erau punctele de referinta pentru care trebuie sa-i recunoastem calitatea de regizor a lui Ujica raportat evident la Autobiografie.
Parerea mea.

djinjis

09 Nov 2010, 16:18

cele doua puncte definesc regia de montaj, a mai fost amintita. e common knowledge in "industrie". folosita pe larg la videoclipuri, documentare, multe altele, printre care si filme utub ca cel de la semnatura mea.

lalaby

10 Nov 2010, 02:49

ref # 211 si #212

Autobiografia asta este doar o insailare de imagini. Sa spui ca a stiut ce anume sa insaileze ... e naspa rau (pentru cine a tras concluzia).

Sa te numesti regizor pentru asta e cam mult ... poate "chief editor".

La Cannes se spune ca ziaristii care au iesit din sala dupa vizionarea cu presa se intrebau de ce noi l-am omorat pe Ceausescu. Plesu a scris un editorial foarte interesant in legatura cu generatia de acum care vede un astfel de film. La festivaluri a luta premii ... pentru ca sincer, Ceausescu e chiar dragut in acele imagini, l-am reinviat... aia au inteles cu totul altceva! Poate si lui Ujica ii pare rau dupa acele vremuri... dar ca sa vad acum un om vesel ca isi auzea muzica populara prin alte tari, sau ca a mers printre ruine la cutremur...ok, jos palaria! Dar in acea perioada eu aveam doar 2 ore emisiuni la tv, stateam la coada pentru "fratii Petreus" ... Doamne, chiar ca regretati acele vremuri. Si sa nu aud comentarii legate de regie! lA FILMUL ASTA NU EXISTA REGIZOR!

Daca cineva si-ar da o lucrare pe tema asta... ar face un film mai bun. Suntem penibili... s-au luat premii cu prostia asta tocmai ca se ne faca de cacao... "adica l-ati omorat si acum aratati un prost care rade ca aude un cantec popular in limba lui olteneasca? Bietul de el... se bucura, a facut ceva rau?"... nu in filmul lui Ujica nu a facut nimic rau, in realitate DA!

lalaby

10 Nov 2010, 02:59

Un film periculos: “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”
octombrie 27, 2010 Vlad Mixich Cultura, Sinteze, Societate/Life 49 comentarii
6,098 Vizualizari

Cine reuseste sa te tina intr-o sala intunecoasa 3 ore (trei!!!) privind defilari comuniste si discursurile lui Nicolae Ceausescu poate fi numit oricum, numai prost nu. E posibil ca Andrei Ujica, cel care a gandit filmul “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”, sa fie elitist sau prea avangardist sau inadecvat pentru publicul romanesc (a fugit din tara acum 30 de ani), dar cu siguranta nu e un regizor prost. Din creierul omului s-a nascut un film demn de categoria “ori…ori”. Ori te omoara, ori te vindeca.

Filmul e ciudat si la prima vedere nu pare altceva decat o succesiune de imagini de arhiva cu Nicolae Ceausescu si nelipsita lui Lenuta, tratata ca un personaj de rangul trei. Privindu-i de peste umar viata ca o vacanta, dictatorul asta bucalat a inceput sa-mi devina simpatic. La inceput, pentru seninatatea cu care a profitat de naivitatea zecilor de mii de aplaudaci care-l iubeau “fierbinte pe tovarasul Presedinte”. Mai catre sfarsit, pentru compasiunea iscata de-un mos slabit si chinuit de sutele de congrese si sedinte la care nu putea sa lipseasca, fiind un profesionist desavarsit in rolul atribuit lui de catre sistem.

De-a lungul celor trei ore nu s-a auzit nicio voce docta care sa-mi explice ca tipul inalt cat turnul Eiffel, care se bate pe umar cu nea Nicu, e generalul de Gaulle si nici cine e tovarasul Parvulescu, nebunul care a avut sange sa-l critice pe Ceausescu la Congresul din 1979. Dar am ramas intepenit in scaun urmarindu-l fascinat pe nea Nicu tinandu-si firea la inmormantarea muma-sii sau biruit fiind de timiditate in fata reginei Marii Britanii.

Fantomele intregului meu neam, deportat de comunisti, au mormait dezaprobator cand, la finalul filmului, aproape ca l-am crezut pe cuvant pe Dictatorul asta infect pe care am fost educat sa-l urasc. Periculos film pentru generatia mea, care facea inca primara in ’89, si cu atat mai periculos pentru cei care faceau in scutece in anul in care mos Nicu a fost impuscat.

Dar pentru trupa nascuta inainte de anii ’80, filmul este si mai periculos. Caci partenerul principal al lui nea Nicu nu e acra Lenuta, ci dulcele popor roman. Poporul ala care il iubeste, il aclama, ii zambeste si mai ales il aplauda. Iar intrebarea pe care Andrei Ujica o pune prin intermediul acestui film va taia scrasnind pe oasele unor amintiri voit uitate: “Cate ore din viata ti-ai petrecut aplaudandu-l pe Ceausescu?”

CANTECUL CARE L-A LASAT PE CEAUSESCU CU GURA CASCATA

E-al dracului filmul lui Ujica, e arta din cel mai ciudat soi. Snobii vor gasi in el fel de fel de subiecte bune de discutat, intelectualii se vor extazia in fata noului gen inventat – cinematograful nonfictional-, moralistii il vor acuza de inconstienta sociala iar nostalgicii Epocii aurite pur si simplu il vor iubi. Lui Ujica nici ca-i pasa: “Eu nu sunt diriginte si nici prof’ de istorie ca sa ma gandesc la toti incultii si nostalgicii care vor vedea filmul. Daca as face asta in timp ce lucrez, ar insemna sa ma autocenzurez, adica sa ajung exact in locul in care voia El sa ne aduca”. (Andrei Ujica a raspuns aici cititorilor Hotnews)

Dar fie inculti, nostalgici sau intelectuali, la filmul lui Ujica nu vom face cunostinta nici cu Dictatorul-banc si nici cu Dictatorul-monstru, ci cu nea Nicu, omul caruia i-am permis sa ne fie muma si ciuma vreme de 25 de ani. Si asta, romani fiind, ori ne va omori, ori ne va vindeca.

Eu cred ca ne va omora. Deja multi din cei care scriu pe acest forum se comporta ca in acea perioada, turnatoria e la mare pret, regretele (pentru multi)... la fel... vai mama' noastra.

Pitbull

10 Nov 2010, 03:06

Auleo, copilä, si aici te-ai bägat?
Mäcar ai väzut filmul, sau vorbesti dupä ureche...?

Pitbull

11 Nov 2010, 12:58

Capodoperă - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Andrei Gorzo
Dilema Veche, noiembrie 2010

Pentru poetul John Keats, sintagma "negative capability" desemna cea mai de preţ însuşire pe care o poate avea un autor: accesul imaginaţiei sale la alte viziuni asupra lumii, inclusiv ale unor oameni pe care îi dispreţuieşte. Pentru un autor român, Ceauşescu reprezintă o mare provocare în acest sens: cum să redai lumea aşa cum li se înfăţişa aceasta ochilor lui? Cum să găseşti şi să nu pierzi calea de acces? Andrei Ujică a avut o idee îndrăzneaţă: el a pariat că imaginile de arhivă rămase în urma lui Ceauşescu pot constitui calea, că, puse cap la cap, dar fără nici o voce care să le comenteze din off şi fără intervenţii editoriale de tip "acum sîntem în anul cutare" sau "personajul ăsta e celebrul Cutărică", ele pot da un fel de povestea-lui-spusă-cu-cuvintele-lui-numai-că-nu-în-cuvinte-ci-în-imaginile-din-capul-lui. Sigur, e vorba în general despre imagini oficiale, dar tocmai de aceea - tocmai pentru că ele reprezintă adesea o realitate cosmetizată, făcută să-i zîmbească dictatorului -, ele dau o versiune plauzibilă a lumii lui: cea care-l întîmpina ori de cîte ori ieşea din casă, cea în care a trăit 25 de ani. Pariul lui Ujică e extraordinar: ordonate mai mult sau mai puţin cronologic (cu cîteva abateri echivalente cu alunecările fireşti ale unei memorii), nişte documente audiovizuale perfect autentice dau o ficţiune - o felie de istorie în reprezentarea unui narator din ce în ce mai necreditabil.

Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu problematizează relaţia de dragoste a "noului cinema românesc" cu realul. În filme ca Moartea domnului Lăzărescu şi cele care i-au urmat exemplul, personaje şi situaţii fictive ne sînt prezentate ca într-un documentar observaţional, pe cînd aici, un bogat material documentar ne e servit - fără modificări aduse substanţei lui, dar prin mobilizarea discretă a cîtorva tropi împrumutaţi din cinema-ul narativ de tip clasic - ca o ficţiune. Un asemenea trop este cel prin intermediul căruia intrăm, din a doua secvenţă, în "autobiografia" propriu-zisă. Prima secvenţă e un fragment din procesul Ceauşeştilor. La un moment dat, protagonistul anunţă că va ignora următoarele întrebări ale acuzatorilor şi, după cîteva secunde în care camera îi cercetează chipul, intrăm, printr-o tăietură, în trecutul său, în momentul morţii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. E un trop cu tradiţie mai ales în filmele noir, care încep adesea cu un personaj ajuns la capătul liniei şi continuă cu evenimentele care l-au adus acolo. Deci procedeul prin care sînt introduse imaginile de la înmormîntarea lui Dej nu numai că le subiectivizează, ci le mai şi conferă conotaţii ficţionale: transferul de putere devine "shakespearian", procesiunea devine "viscontiană" - în fine, asocierile sînt diferite de la un spectator la altul, ceea ce contează fiind imboldul dat de Ujică minţilor noastre în direcţia unor scheme derivate din ficţiune. Această lungă secvenţă dictează ritmul filmului şi ne dă genul său: va fi o dramă istorică, va avea o respiraţie largă şi un arc dramatic maiestuos de tip "ascensiune şi declin". Efectul de ascensiune din prima parte (un efect potrivit cu energia unui Ceauşescu tînăr şi "pus pe fapte mari" şi cu optimismul unei bune părţi din popor în primii ani ai puterii lui) datorează mult montajului, lucru rar în filmele noastre de ficţiune din ultimii ani (efectele de montaj sînt aproape de negăsit în cinematograful realist post-Puiu), dar lucru cu tradiţie în cinema-ul de tip clasic, unde o perioadă fastă din viaţa eroului e adesea comprimată într-o secvenţă de montaj prezentînd succesele lui. De la o asemenea secvenţă, Ujică taie la faimoasa vizită în China: întîlnirea lui Ceauşescu cu un alt model de dictatură.

Cinefilii români care se plîng că, în filmele noastre de ficţiune, resursele artei cinematografice sînt folosite prea parcimonios, n-au motive să se plîngă de acest documentar. Din cînd în cînd, prin cîte o manevră discretă (juxtapunerea de tip plan-contraplan a unor imagini cu Ceauşescu şi Mao; inundaţiile din 1975, văzute din elicopter, din ceea ce, în context, ar putea fi unghiul subiectiv al lui Ceauşescu), Ujică reîmprospătează efectul de istorie rememorată subiectiv de protagonist. Unele dintre imaginile sale - în special scene de familie - nu au nici un fel de sunet, ceea ce le face şi mai subiective: misterios-subiective, poetic-subiective. De la un punct încolo apar semne cum că lumea lui Ceauşescu - înăuntrul căreia ne aflăm şi noi de la începutul filmului - e de fapt o bulă şi că realitatea din afara bulei e cu totul alta; reflexii de-ale ei încep să pătrundă înăuntrul bulei - o prestaţie agramată şi arţăgoasă din partea lui Ceauşescu, la o conferinţă a statelor europene, o revoltă împotriva puterii lui dictatoriale, venită din partea lui Constantin Pârvulescu, la Congresul al XII-lea al PCR. Cuvîntările lui se deşiră tot mai rău, serbările care se desfăşoară permanent în interiorul bulei devin tot mai suprarealiste - naratorul necreditabil e din ce în ce mai puţin capabil să ţină realitatea în afara discursului său. Succesul abordării lui Ujică este absolut.

lalaby

12 Nov 2010, 02:28

Pentru ca Pitbull e foarte suparat pe mine... ma bag si eu ca musca in lapte:)
Nu sunt cinefil (avand in vedere definitia data de Pitbull pe un alt topic), nu sunt cinest (logic.. nu am facultate de profil)... deci sunt un profan, dar il atentionez pe Pitbull ca nu vreau sa ma re-educ... vreau doar sa imi spun o parere.

Intamplator am fost la Cannes cand acest film a avut proiectia pentru presa. Acolo am vazut si EVA (injurat de multi si pentru care eu mi-am atras jignirile din partea lui Pitbull... si pentru care voi da in judecata adminsitratorii si chiar pe Pitbull... ma rog puteti citi pe alte topicuri).

Vreau doar sa va spun ce se intrebau ziaristii cand au iesit de la proiectie..."de ce l-au omorat romanii pe Ceausescu? Ok, a suferit de grandomanie... da' in rest?"

Asta spune totul. Pentru noi cei care am trait in perioada aia... ok, vedem asa zis acest documentar (nu e!) si ne gandim cum am trait. Actuala generatie, precum si cei din afara habar nu au. In acele imagini insailate (dar luate din filme de propaganda!) nu il vezi pe ACEL Ceausescu care ne obliga sa privim doar 2 ore la tv, care ne obliga sa stam la coada pentru "fratii petreus", care ne taia lumina la ora 8 seara.

Tinerii au mers la film... de aia filmul are acest numar de spectatori... dar stiti ce cred ca gandesc ei? Uite un prost, ia uite cum rade ca ii canta aia in limba lui... si tot asa. Pentru ei a fost o disctractie... de altfel liceenii dusi cu japca pe gratis la Sala Palatului tot din astea comentau.

Mie una mi-a ajuns o ora din cele trei pe care trebuia sa mi le pierd din viata la Cannes. M-au dus acolo niste prieteni, eu fiind cu alta treaba. Dar eu am trait in acele vremuri! Si sa vad un film de propaganda... e cam naspa. A, daca in paralel mi se aratau si necazurile din acea vreme... era ok. Dar asa?!

Tanara generatie ce sa faca? Sa ne creada pe noi ca de fapt a fost rau?

Si 80.000 de euro pentru un asemenea film ... mi se pare chiar furt la drumul mare. Pai m-am uita pe site-ul CNC... cu banii astia s-au facut lung metraje de fictiune! Si, daca mai socotesti ca si producatorul trebuie sa vina cu alti 50%... pai lumina si telefonul nu costa atat (avand in vedre ca producatorul nu putea sa vina in aport cu camera de filmat!). Si ma indoiesc ca TVR sau Arhiva (de unde a luat imaginile) l-au taxat cu bani... pai daca scrii ca e film de interes national, esti Ujica.... si altele... banuiesc ca usile ti se deschid.

Premii...ok, cu asemenea subiecte am mai tinut afisul. Da' va intreb ce premii mari am luat in anul 2010? Subiectele astea sunt perimate. Noroc cu... FLUIER...! E o abordare noua.

Cristian Tudor Popescu a avut dreptate. Si a mai avut dreptate si Plesu.

Mie mi se pare un film periculos si pobabil ca Ujica il regreta pe Ceusescu, desi stiu ca e plecat demult din tara. Pai putea sa faca un alt film. Poate chiar sa aflam de ce mii de oameni doreau sa plece in perioada lui Ceausescu din tara.

Hai Pitbull & company... astept lovituri:)

ricutza

12 Nov 2010, 14:02

Sunt si eu de acord ca filmul poate fi periculos pentru cei care nu au habar de cum era inainte de '89. Iar eu personal nu mi-as duce nici bunicii la filmul asta intrucat si-asa ma bat la cap ca "era mai bine pe vreme lui ceausescu". Asa le-as da motive suplimentare sa-mi spuna: "uite vezi, vezi cum eram priviti in lume, vezi cate se intamplau atunci".

@ paul_aramis care nu mai stiu daca urmareste aceasta discutie sau nu

Pusesei o intrebare in legatura cu magazinele pline de macaruri pe car ele viziteaza Ceausescu. Nici eu nu stiu exact cand au fost filmate. Toate imaginile de genul asta sunt insa alb-negru in conditiile in care in film exista si imagini color. Daca ai idee cand au inceput sa se filmeze reportajele pentru televiziune in color, presupun ca poti face o estimare.
Chestia cu magazinele insa apare de mai multe ori in film, deci eu deduc ca genul ala de vizite s-au intamplat pe tot parcursul activitatii lui politice. Si nu vad de ce Ceausesc ar fi fost dus (chiar si in anii cei mai tristi) in magazine goale. Oricat de tare ar fi fost criza alimentara, pentru el tot s-ar fi regizat un magazin plin.

paul_aramis

12 Nov 2010, 14:56

da, urmăresc topicul. chiar dacă nu scriu. nu scriu că încă nu l-am văzut (documentarul vreau să zic).
dar dacă trecem peste asta, putem discuta. întrebam pentru că s-au făcut nişte afirmaţii de genul "ceauşescu avea de toate, când magazinele erau goale".
nu ştiu câţi dintre voi au trăit întreaga perioadă a "epocii de aur". ştiu că Pitbull a trecut prin ea. şi eu (chiar dacă nu toată, îmi mai trebuie cam un an). deşi sunt născut într-o societate aflată sub ocârmuirea "cârmaciului" sunt destul de bătrân ca să nu pot fi numit decreţel.
da, a fost criză de alimente. da, se tăia curentu'. da, era pneurie de combustibili (20 l de benzină pe lună la o Dacie era apă de ploaie) dar toate astea au început în '82-'83. atunci când lui Ceauşescu i s-a pus pata: el tot dădea cu "inpendenţa Romniei" în stânga şi dreapta şi datoriile se acumulau... şi-a zis (în sinea lui probabil) "bă, pân' aci!" şi în loc să facă cum au făcut alţii şi să zică "îmi bag p...icioarele în ei de creditori" a decis să achite tot creditul extern. desigur nu ne-a întrebat nimeni dacă suntem de acord şi dacă vrem să ne sacrificăm; a trebuit să o facem. am făcut-o. unii mai bine, alţii mai greu.dar înainte de asta magazinele erau pline (bine, luat ad-literam, au fost pline şi în '89: cu conserve de peşte şi marmelade). ceauşescu a fost până la urmă o victimă. o victimă a propriei sale creaţii. a fost "ju(de)cat" în acelaşi mod în care el i-a "jucat" pe oponenţii săi cu aproape un sfert de secol mai devreme. pentru că dacă cineva mai crede că decembrie '89 a fost o revoluţie...

ricutza

12 Nov 2010, 16:17

de acord cu ce zici tu, numai ca pe langa achitarea datoriei de stat, Ceausescu s-a mai hotarat sa-si construiasca si un "mic" palat, ceea ce n-a ajutat la saracia populatiei.
N-am trait decat cativa ani sub Ceausescu dar primele mele amintiri sunt cu mine stand la coada cu bunicii pentru diverse alimente. Cum evident ma plictiseam crunt, desi bunicii mei incercau sa ma aduca de fiecare data in utlimile faze ale statului la coada, luam turul magazinelor si ma uitam la vitrine si trebuie sa recunosc ca nu vedeam prea multe.
Acum cat de mult sau de putin vedea Ceausescu, n-avem de unde sa stim. Dar desi planurile lui erau marete, sincer nu cred ca isi dadea seama cat de multe chestii lipseau din alimentatia oamenilor normali.

Intr-adevar si in film se simte o oarecare schimbare si in ce vede ceausescu legat de magazine. Daca primele imagini sunt din magazine mari care aratau efectiv ca niste super-marketuri in care aveai de toate, ultimele imagini pe care le alege Ujica sunt dintr-un magazin de paine unde aproape pe toate rafturile este pusa acelasi fel de paine (se pare ca painea totusi n-a lipsit niciodata). Atunci drama lui Ceausescu este ca painea din provincie e mai buna decat cea din Bucuresti, ceea ce evident este o problema minora. Si de-asta am si zis ca el probabil habarn-avea pe ce lume traia si care erau problemele reale.

lalaby

13 Nov 2010, 04:03

Pai, despre asta e vorba... generatia asta ce intelege de fapt din acest film?? Nimic... dar ei sunt dusi cu japca la film (am exemplu in familie) si mai si vin sa se contreze ... gen "mi-ai zis"? ... eu "pai asa a fost"... copilul "da' in film nu era asa ceva"... si m-a durut! Deci ce spun eu ca parinte nu are legatura cu ce vede copilul in film. Iar elevii (de la un liceu din Bucuresti :) din ala bun) dusi cu scutire de la ore (m-a intrebat cineva ca parinte daca sunt de acord? NIMENI!!!!) CE INTELEG???

S-a vrut cumva vreo propaganda? Sper ca raspunsul este nu!
Dar nu au nimerit-o nicicum! Poate pentru generatia intermediara a insemnat ceva....

Pitbull

16 Nov 2010, 09:42

Din nou despre "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Andrei Gorzo
Dilema Veche, noiembrie 2010

Scriind în 24-FUN despre Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, l-am numit "cel mai imaginativ film istoric realizat vreodată în România". Asemenea formulări (venite şi din partea altor comentatori) au stîrnit nedumeriri şi obiecţii ("dar filmul lui Andrei Ujică n-are nimic de-a face cu imaginaţia sau creativitatea, nu e decît o înşiruire de secvenţe de arhivă etc."), aşa că voi încerca să explic de unde provine neînţelegerea.

Cuvîntul "imaginaţie" a ajuns să fie folosit, despre opere de artă, într-un sens foarte limitat: a ajuns să fie folosit cel mai adesea în legătură cu creatori şi opere care nu se adresează decît într-o foarte mică măsură imaginaţiei spectatorului. A spune despre un autor că e "creativ" a ajuns să însemne că autorul respectiv face tot felul de giumbuşlucuri, în timp ce spectatorul stă la primire cu ciocul deschis, ca un pui de pasăre ce-şi aşteaptă hrana. Hrana destinată imaginaţiei sale e predigerată - spectatorul nu-şi foloseşte de fapt imaginaţia, întrucît toată munca acesteia e făcută dinainte de autor. Dimpotrivă, Autobiografia... chiar e o propunere artistică adresată imaginaţiei. Anunţată încă din titlu şi formulată la sfîrşitul primei secvenţe, cînd trecutul intră (mai întîi pe banda sonoră) peste un prim-plan cu Ceauşescu la proces, propunerea e următoarea: încercaţi să luaţi cele ce urmează drept un flashback de-al lui, drept un remember subiectiv. Unii resping acest concept - nu pot să conceapă acea înşiruire de imagini drept o autobiografie - pe motiv că imaginile au fost luate, în mod evident, de mulţi operatori, şi majoritatea la ocazii oficiale. Dar, iarăşi, e vorba de o înţelegere îngustă a noţiunii de "subiectivitate", care e confundată în parte cu subiectivitatea optică şi în parte cu o anumită idee despre intimitate, care ne-a fost inculcată de filmele istorice de tip hollywoodian, idee potrivit căreia e relevant să vedem, de pildă, cum se comporta Hitler cu căţelul sau cu secretara sa. Ujică n-are asemenea dezvăluiri (care nici nu sînt atît de relevante). Ce are el este o viziune autentică. El a văzut că aceste imagini, tocmai pentru că, în general, conţinutul lor e unul atît de controlat, ne dau lumea lui Ceauşescu - adică lumea, aşa cum i s-a înfăţişat ea lui vreme de 25 de ani: 25 de ani de istorie în relatarea unui narator din ce în ce mai necreditabil. Relatarea lui începe prin a avea o legătură cu viaţa şi visele poporului pe care-l conduce şi sfîrşeşte ca o ficţiune totală - naratorul ajunge să trăiască într-o bulă.

S-a mai spus că efectul de ironie dramatică depinde de cunoaşterea exactă a realităţilor (frica, foamea, frigul etc.) care nu intră în naraţiunea lui Ceauşescu: oare spectatorul care nu le cunoaşte dinainte nu riscă să rămînă cu impresia că protagonistul a fost un conducător bun? Sigur, dat fiind faptul că eu ştiam de Ceauşescu dinainte de a vedea filmul, nu pot decît să speculez pe seama capacităţii de înţelegere a spectatorului care nu ştia, dar, din moment ce nici cei ce se tem de posibilele efecte nocive ale filmului nu fac alteceva decît să speculeze, îmi permit să-i contrazic: spectatorul nostru ipotetic nu trebuie să ştie dinainte ce anume reprimă naraţiunea, ca să-şi dea seama chiar din naraţiune că aceasta reprimă ceva. Nu trebuie decît să facă legătura dintre discursul unic cerut de Ceauşescu poporului său ("un singur ideal al frumosului, binelui şi adevărului"), la întorcerea din China, şi discursul unic al imaginilor la care se uită, ca să se întrebe ce s-a întîmplat cu celelalte discursuri. Înainte de China existaseră cel puţin două - unul naţionalist (imaginile din marile spectacole în aer liber, inspirate din istoria neamului) şi unul mai liberalizant (imaginile din parcuri de distracţii şi de pe ringuri de dans) -, după cum existase un oarecare aer de spontaneitate, de vivacitate, în imaginile cu mulţimi aplaudînd; mai tîrziu, aerul ăsta iese din ele - nu mai există decît coregrafie. În ultima parte a filmului, nu se mai vede mare lucru din "popor", iar atunci cînd Ujică ne arată, totuşi, nişte imagini cu oameni mergînd pe stradă, peste care pune sunetul unei săli ce scandează "Ceauşescu şi poporul", efectul suprapunerii e unul interogativ (oare legătura invocată mai există?) - sîntem departe de imaginile din prima oră, cu grupuri de oameni ascultînd la radio, cu feţe credibil-curioase, cuvîntările lui Ceauşescu.

Iarăşi, impresia conform căreia, după ce-a avut viziunea iniţială, Ujică n-ar mai fi făcut nimic (doar ar fi lăsat imaginile să curgă), e complet greşită. Există multe subtilităţi de montaj: imaginile nu sînt ordonate perfect cronologic, ci mimează ocazionalele salturi aleatorii ale memoriei, înainte şi înapoi, fără a fi ele însele aleatorii - la o vizionare atentă se pot bănui asocierile de idei care-i declanşează protagonistului o amintire sau alta; alternanţa de imagini cu sunet şi imagini fără sunet creează un anumit ritm, ca al unui du-te-vino între straturi mai adînci şi mai puţin adînci ale memoriei; pînă şi opţiunea pentru tăietură normală sau pentru fondu (cînd tot ecranul devine negru, ceea ce nu se întîmplă decît de două-trei ori în film) este importantă.

anaemona

18 Nov 2010, 03:27

Pitbull

18 Nov 2010, 04:09

Deci, individul continuä sä mintä si sä calomnieze chiar si în pofida bannärii.
(Mä rog, nu mä surprinde... Ii stiu de mult puseurile mitomane...)
Anaemona, stiu cä ai vrut sä faci un bine, si regret cä ai devenit instrumentul acestei porcärii.
Totusi, voi propune o prevedere regulamentarä care sä previnä userii bannati sä atace în continuare prin interpusi, profitând de buna-credintä a altora.
De asemenea, întrucât persoana cu care vorbisem la telefon a rugat sä-i fie respectatä confidentialitatea, nu-i voi cere sä confirme cä am reprodus întocmai datele pe care mi le-a comunicat. Ii recomand însä ca, dupä lectura mesajului de mai sus, sä fie mai circumspectä în relatiile cu anumiti indivizi.

Pitbull

18 Nov 2010, 11:49

Neinteligibil pentru tinerii sub 50 de ani - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Călin Hentea
Ziarul de duminică, noiembrie 2010

Tare mândru am fost de Andrei Ujică, ex-textierul Phoenix-ilor (generaţia adolescenţilor din anii '70, ce vremuri...) că i-a venit excelenta idee de a-l arăta pe Ceauşescu aşa cum a fost şi cum cenzura nu ne dădea voie să-l vedem, fără comentarii subiective sau teziste, cu coloana sonoră originală, uneori mută, doar din capete de bandă căzute la montaj, din filmări personale uitate prin arhive. La fel de mare mi-a fost frustrarea după cele trei ore de proiecţie, timp în care am privit concentrat să nu pierd vreo secvenţă, să nu ratez un detaliu, să nu-mi scape vreun înţeles, deoarece domnul Ujică tocmai a confiscat unul din cele mai sensibile subiecte de istorie recentă românească (cine mai poate relua prea curând un film documentar despre Ceauşescu), a consumat în gol muniţia (adică imaginile inedite de arhivă) şi a ratat impecabil ţinta (adică tocmai "autobiografia" lui Ceauşescu).

Inevitabil, în sala de cinema, altfel tăcută, se încrucişează întrebări, se şoptesc comentarii, se chicoteşte. Captaţi fără scăpare de emoţia intrinsecă a imaginilor documentare ce le arăta universul în care trăiseră nu demult, sau de la care li se trăgea lumea în care tocmai supravieţuiesc, spectatorii români de după 20 şi ceva de ani de la evenimente vor să înţeleagă, să ştie, să priceapă cine erau aceia de pe ecran, în ce ocazie, când, de ce? Nici un răspuns, nici un ajutor în afară de propria memorie, subiectivă şi limitată. Filmul începe frumos cu lungi secvenţe ale înmormântării lui Gheorghe Gheorghiu Dej, acum 45 de ani. Dar câţi dintre electorii români din 2010 mai ştiu cine a fost Ghiţă Dej? Falsa autobiografie curge apoi într-o ordine oarecum cronologică. Avem parte apoi de secvenţe cu Ceauşescu însoţit de un personaj despre care doar cei cu studii istorice pot ştii că era Chivu Stoica (dar ce funcţie avea el?), sau alte figuri care atârnau în anii '60 de pereţii claselor (Sălăjan parcă era o staţie de metrou sau un general?), atunci când unii dintre spectatorii de azi erau în şcoala generală. Extrem de puţini români adulţi ai anului 2010 îl mai pot recunoaşte astăzi pe Alexander Dubcek - liderul ceh al Primăverii de la Praga, ce apare alături de Ceauşescu într-o secvenţă nejustificat de lungă, cum la fel de nejustificate sunt şi interminabilele imagini ceţoase cu urşii şi cerbii vânaţi atunci ca şi acum de potentaţii zilei. Câţi dintre românii care nu au urmărit telejurnalele ceauşiste la o vârstă a înţelegerii l-au mai putut deosebi în film pe Mao de Kim Ir Sen, tot aşa cum dacă este limpede că femeia din caleaşca escortată călare nu putea fi decât Regina Angliei, oare câţi i-au recunoscut pe Brejnev, pe Nixon sau pe Jimmy Carter, fie acesta şi pe peluza Casei Albe?

Şirul cronologic convenit la începutul filmului se rupe undeva în timpul anilor '70, atunci când Ceauşescu aniversează mai întâi 60 de ani şi apoi 55, când nu se mai ştie dacă tezele ideologice din iulie 1971 au fost înainte sau după vizitele din China şi Coreea de nord, când anume a fost uns preşedinte de Ştefan Voitec (îşi mai aminteşte cineva de unicul personaj cu cioc din marea nomenclatură), dacă kitsch-ista reprezentaţie de istorie în aer liber cu Amza Pellea în rolul lui Baiazid a fost înainte sau după respectivele teze, ş.a.m.d. Din fericire, drama gnoseologică a spectatorului român al filmului documentar al domnului Ujică este spartă din când în când de imaginile irepresibil de comice cu Mneaiei jucând volei în capot şi papuci, cu Mnealor zbenguindu-se la munte sau la mare sau în fine cu Mnealui gesticulând în zig-zag în cercul restrâns al unui CEPEX din care doar Mneaei îşi putea permite să-şi arate exasperată, plictiseala. Aşteptam, dar au lipsit, secvenţele din vizitele africane (cu popularul slogan Ceauşescu - Bokasa!) purtătoare de un neiertător ridicol şi umor, dar m-am bucurat în schimb să descopăr contrastul dintre faţa crispată de furie a lui Ceauşescu la întâlnirea cu un Gorbaciov relaxat şi chiar zeflemitor.

Păcat de ideea şi efortul acestui film. Un foarte scurt insert explicativ în colţul ecranului privind evenimentul şi data lui, cu numele personajelor principale, împreună cu o logică cronologică a scenariului (oare a existat aşa ceva?) ar fi făcut această producţie, incredibil de lăudată de unii critici, nu numai accesibilă, dar şi atractivă chiar şi pentru tinerii sub 50 de ani. Abia atunci ar fi putut să înţeleagă singuri, ceva.

Pitbull

18 Nov 2010, 11:50

Ceauşescu - BCR - Şedinţă de spiritism colectiv - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Andreea Chiriac Hentea
Ziarul de duminică, noiembrie 2010

Puţine filme au stârnit, în ultima vreme, atâtea polemici, epitete, entuziasme reale - şi indignări la fel de puternice - precum Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, semnat de Andrei Ujică. Este doar unul dintre meritele a ceea ce multe voci s-au grăbit să categorisească drept film documentar şi, prin extensie, film documentar eşuat, argumentând în acest sens şi având nedumeriri legitime în faţa "deraierilor" lui Andrei Ujică de la un gen cu reguli clare. Autobiografia..., în fapt un film de montaj muncit şi gândit de realizator împreună cu Dana Bunescu (autoarea montajului, dar şi a montajului de sunet) ţine, mai curând, ca viziune, de fibra poetică şi de trăirile din perioada "Fată de caro / Sub cer indigo" a lui Ujică-cel care scria versuri pentru Phoenix alături de Şerban Foarţă, pe care o şi descrie undeva "În perioada aceea lucram cu Şerban Foarţă la textele pentru Phoenix şi trăiam într-o bulă literară care ne permitea să respirăm într-o altă realitate".

Ca documentar, a fost atacat pe diverse motive, de la lipsa de cronologie, ordine şi coerenţă la o încercare manifestă de edulcorare a imaginii dictatorului defunct. Doar că nu e vorba nicidecum despre aşa ceva. Cele trei ore de film care ni se derulează prin faţa ochilor reprezintă nu reluarea plicticoasă (cum s-a anticipat) a imaginilor epuizante prin vid de conţinut a telejurnalelor de ştiri din epoca de aur, ci o punere în scenă halucinantă, răscolitoare, suprarealistă. Prin montajul său (qui prodest cărui gen i-o aparţine el, până la urmă), Andrei Ujică întoarce cu îndrăzneală, poezie, umor şi cruzime spre public scena rotativă a zecilor de ani pe care i-am trăit sub Ceauşescu, pentru a ne reaminti trapele şi culisele, sforile, trucurile ieftine şi detaliile groteşti ale vieţilor noastre amprentate definitiv de acest personaj şi de suita lui. Nu este vorba atât despre lucruri noi, senzaţionale (deşi gestica ieşită din conformismul secvenţelor oficiale pare să-l umanizeze pe alocuri pe dictator), ci despre un montaj pe care autorul a avut inspiraţia de-a nu-l supraîncărca prin comentarii sau verdicte, preferând lumina crudă a imaginilor care vorbesc prin ele însele. Rezultatul este un tablou uluitor, pe care nici dioramele cu indieni, cowboy şi dinozauri de la Muzeul Naţional Smithsonian nu-l întrec. Cuplul Ceauşeştilor în vizită la regina Angliei, trecând întâmplător pe lângă inscripţia Deep Throat, stânjeneala de rudă săracă, imediat sesizabilă prin alăturarea celor doi cu regina, cu Nixon ori De Gaulle, vizita în studiourile hollywoodiene, cu un Ceauşescu la fel de crispat, mult mai puţin încântat de zglobiul Universal Studios Glam Tram decât de o vizită de lucru la Cocârlaţii din deal, cei doi făcând baie în mare, alungând muştele pe terenul de volei, că de jucat nu ştiau să joace, nici măcar să se îmbrace pe terenul de sport altfel decât în... capot şi papuci de casă, străbătând terenurile de vânătoare fără măcar să priceapă cuvântul în sine, tot ei plimbându-se cu sania în cojoace de un alb neverosimil, ca în Crăiasa zăpezii pentru uzul dictatorilor. Plus alaiul de activişti de partid care-i însoţeau pretutindeni, cu mutre porcine, costume din stofă scumpă boţite pe corpuri şleampete, nefamiliarizate cu eleganţa, cocuri idioate şi dizgraţie revărsată, care reprezentau, chipurile, elita noastră politică. Din toată această trecere ipotetică prin mintea lui Ceauşescu şi, implicit, printr-o istorie care ne-a costat prea mult şi ne-a modificat definitiv, Andrei Ujică reuşeşte să reconstituie un portret şocant de realist, lipind într-un desen nou şi palpitant cioburi vechi din ceea ce ştim cu toţii. Portretul unui om care şi-a trăit viaţa într-o aberantă buclă de adoraţie faţă de sine şi de propriile convingeri (la care vibra sincer, se spune), dar care a avut ambiţia şi dorinţa oarbă de-a include "întregul popor" în această ascensiune care nu mai putea fi oprită. Portretul unui om căruia filmul îi dezvăluie grimase felurite, zâmbete aproape simpatice uneori, dacă nu ar trăda mai întotdeauna autoîncântare, o siguranţă de sine bine plasată în context atunci când se simţea important, o charismă incontestabilă, o isteţime înnăscută, dublată însă de o viziune absolut rudimentară asupra lumii (comentariile lui despre poezie, artă, cultură erau de necomentat, iar machetele arhitecturale absolut incomprehensibile pentru mintea lui), o viclenie fără leac, în fine, o grandomanie copleşitoare, dezvăluită de unul dintre cele mai uimitoare momente ale filmului - un discurs ţinut oarecum în intimitate, în faţa unui mic grup de apropiaţi, când, în lipsa pupitrului, dictatorul mărunţel gesticulează fără sens, privind în toate părţile şi nicăieri, ca Omul Indicator din Pădurea fără rost.

Toate acestea, deşi în cea mai mare parte a filmului captivează şi amuză, nu-l fac deloc pe Ceauşescu mai simpatic, scuzabil ori digerabil ca lider. Chiar dacă pe parcurs filmul ne readuce în memorie mai toate bancurile cu "Ceaşcă", "Piticu'" sau oricum i-au mai spus oamenii "după", aproape alintându-l, rezultatul este amar, tulburător şi dureros. Vrăjitorul nu din Oz, ci din Carpaţi, se dovedeşte o minciună adevărată, o figură proclamată în mod grotesc la rang de voievod, ctitor ş.a.m.d. şi lăbărţată ireversibil peste viaţa a milioane de români. Iar efectul filmului, deşi Andrei Ujică nu s-a apropiat de "subiectul" său cu ură sau dispreţ, ci (după cum a povestit într-un interviu) cu un soi de înţelegere faţă de chipul devenit măcar familiar după atâtea ore de studiu, nu este nicidecum repunerea dictatorului pe vreun soclu. Culpabilizarea din off l-ar fi făcut probabil, prin recul, mai uman, mai simpatic, de aceea Andrei Ujică a preferat caracterizarea lui Ceauşescu prin propriile imagini şi gesturi, care îl arată pe "preaiubit" în tot ridicolul său. După această teribilă şedinţă de spiritism colectiv, stranie şi probabil binevenită după atâţia ani, deşi încă ne scormoneşte memoria cu asprime, niciun spectator ieşit din sală nu poate uita sau ignora partea întunecată a acestui personaj. Pentru noi toţi, cei contemporani cu el, Ceauşescu este o fantomă lugubră. Abia pentru copiii drăgălaşi, asemenea celui de pe rândul din spate, care întreba: "Mamă, dar de ce strigă oamenii Ceauşescu - BCR?!" şi alte asemenea chestii, va fi greu, imposibil, abracadabrant să înţeleagă cine a fost Ceauşescu şi mai ales de ce... Dar despre aceste lucruri într-un episod viitor...

lalaby

19 Nov 2010, 01:37

Pitbull... chiar nu inteleg! Copiezi diverse articole sau intri si tu in discutii cu parerea ta??

Cam asta vad ca faci la multe filme... copiezi diverse articole... explica te rog ce rol ai tu?

dragonfly_drk

19 Nov 2010, 02:12

tocmai, ca nu e individualist... doreste sa informeze lumea visavis de tot ce se intampla in legatura cu filmul...

dar, deh! cand nu mai ai dovezi si acuzatii de bagat pe gatul unui om... e de ajuns sa incepi sa il iei peste picior...

bravo...

(app. misto topicul initiat... cu cat te avem mai mult printre noi, cu atat vrem sa murim mai repede... sinucidere in masa...)

mwahahah!!!!!!!!!!!!!!>:)
(hai ca ma simt bine... e chiar placuta senzatia... ajungi la un momnt dat, in viata, la concluzia ca toata lumea si-a batut joc de tine pana atunci... asa ca, intr-un final faci pe breazul si iti bagi pula in toti. numai ca nu iti iasa... cum sa iasa... tu ai un suflet bun, gingas... si atunci, ce faci? simplu... te descarci...)
concluzia: lalaby e frustrata!!!!!!!!!!!!

:)):)):))

redmen

19 Nov 2010, 12:35

Esti foarte OFF TOPIC.

Pitbull

19 Nov 2010, 15:29

Off-topicul începe de la #230 - da' nu-i nimic.
Având în vedere atitudinea de ocrotire a off-topicurilor (si a multor alte mesaje si atitudini nelalocul lor) din ultima vreme, am hotärât sä-mi limitez drastic interventiile de moderator. Deocamdatä, sunt sigur doar cä voi sterge spamurile. In rest, mä mai gândesc, mai astept, mä mai orientez...

lalaby

20 Nov 2010, 04:50

(hai ca ma simt bine... e chiar placuta senzatia... ajungi la un momnt dat, in viata, la concluzia ca toata lumea si-a batut joc de tine pana atunci... asa ca, intr-un final faci pe breazul si iti bagi pula in toti. numai ca nu iti iasa... cum sa iasa... tu ai un suflet bun, gingas... si atunci, ce faci? simplu... te descarci...)

Vezi ca ai uitat un "e".
Chestia asta cu p..a ... nu o pot intelege? Ok, oi intra eu in categoria frustatilor... da' sa folositi cuvantul asta....! Si sincer... cred ca voi sunteti frustati. Eu nu am de ce sa fiu!!! Chiar daca imi acordati diverse identitati... nu ma nimeriti, da' de loc! Si cred ca asta va nervozeaza cel mai tare.

Iar de filmul asta ... chiar nu vreau sa mai scriu... bietul de Ujica (ala plecat din tara) imi face acum un film de propaganda? Copiii de acum nu pricep nimic. Oare era mai bine cu un prost sau nu?
In legatura cu Ujica si altii ca el... as putea folosi si eu un cuvant foarte urat... da' tare imi e ca eu (spre deosebire de voi care sunteti toti o gasca) nu voi mai putea scrie dupa... Sincer, as vrea sa cataloghez pe multi dintre voi dintr- o minoritate/majoritate in cinematografia noastra... si din pacate va cam inmultiti.

In SUA se spune ca reusesti daca esti evreu, homosexual sau negru. In Romania, cred ca primele chestii ajuta!

Na... am comis-o! Da' daca trece chestia cu p...a, de ce nu ar trece si ce scriu eu? Prietenii mei din teatru imi spun despre fiecare din cinematografie...

omudindulap

22 Nov 2010, 01:55

Se echilibreaza balanta

Colaj cu genii

Cristian Tudor POPESCU

Dincolo de umilinţe, frig, foame şi izolare, ceea ce mă împingea spre autodistrugere sub Ceauşescu era lipsa sensului. De ce trebuia să îndurăm toate astea? Salvam ţara, lumea, omenirea prin sacrificiul nostru? Câştigam vreun război? Reîntregeam România? Exista altă noimă pentru umilinţe şi disperare decât cheremul unui bătrân primitiv şi paranoic?
De câteva zile încoace primesc, în sfârşit, răspunsul la aceste întrebări. Tot ce s-a întâmplat în România din 1965 până în 1989 s-a întâmplat ca să se poată naşte o capodoperă. Trăiam întru capodoperă şi nu ştiam. Numele ei, numele trandafirului? Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu , dl Andrei Ujică fiind genitorul ei. Rectific: geniul. Căci aceştia şi nu alţii sunt termenii folosiţi de numeroşi critici de ambe sexe, tineri şi bătrâni, de cinema şi nu numai: capodoperă, genial, zguduitor, filmul anului, deceniului, secolului. (În clipa asta, televizorul zice că dl Liiceanu declară a i se fi luat ceaţa de pe ochi: dl Băsescu nu ştia despre ce vorbeşte când a condamnat comunismul. Devin melancolic.) Astăzi încerc să mă îndepărtez de comentariul politic întrucât aducerea în discuţie a eticii a devenit inutilă până la ridicol în faţa unei scări de valori date peste cap. Iată însă că refugierea în comentariul cinematografic se dovedeşte o iluzie la fel de ridicolă - aici mi se dă în cap cu scara de valori estetice.
Mi-e imposibil să văd în productul "artistic" oferit de dl Ujică altceva decât un colaj cu ceauşeşti, inferior din punctul de vedere zis "artistic" colajelor "artistului" plecat din ghenă şi reîntors acolo, Ion B. Din două sute de casete pe care i le-au selecţionat alţii dintr-o mie, dl Ujică face un şir ordonat temporal al momentelor propagandei ceauşiste (întrerupt de câteva erori cronologice, înţelegem că tot pentru efectul "artistic"). Cu acest material, însoţit de comentarii profesioniste, se putea realiza un documentar posibil interesant cu privire la mecanismele şi evoluţia propagandei ceauşiste. Această abordare ar fi anulat însă caracterul tabloid, atât de vandabil astăzi, pe care şi l-a dorit dl Ujică.

Prin urmare, a folosit două trucuri comune. Unu: a încadrat secvenţele oficiale de dinainte de '89 cu imagini din procesul de la Târgovişte puse la începutul şi sfârşitul filmului, ca să "dramatizeze" colajul. Doi: a suprimat comentariul, înlocuindu-l cu o coloană sonoră care cică ar ţine loc de aşa ceva. În felul acesta a împuşcat două feluri de iepuri. Nostalgicii ceauşismului au putut interpreta liniştiţi filmul ca pe o apărare a lui N. Ceauşescu, absentă în procesul de la Târgovişte, dictatorul "ieşind bine", pentru ei, din capodopera dlui Ujică. La rândul lor, intelectualii care tăceau chitic şi îşi vedeau interesul pe vremea când Ceauşescu era autor total în filmul ţării noastre, precum şi tineri critici care aşa au învăţat ei că dă bine în lumea bună a intelighenţiei, au avut ocazia de a se arunca în elogii cu privire la "fineţurile" sonore şi de montaj prin care dl Ujică ar întoarce propaganda ceauşistă într-o capodoperă anticeauşistă. Pentru cine cunoaşte cât de cât legile propagandei, e ca şi cum ai pretinde să contrezi un pumn în ochi făcând cu ochiul rămas neînvineţit.
Şi mai există un iepure care găseşte ceva de ronţăit în pelicula d-lui Ujică, şi anume secvenţele cu ceauşeştii pe iaht, ochelarizaţi solar ca nişte vedete de cinema, ea jucând volei în halat şi papuci, el manipulând mingea în cadrul aceluiaşi sport ca pe o lubeniţă, ambii hlizindu-se în sanie, în blănuri albe, ca nişte zei zevzeci ai zăpezii. Iepurii de soiul acesta se excită mult la imagini din cvasiintimitatea dictatorilor morţi (autobiografia lui Ceauşescu sună pentru ei ca descoperirea unui jurnal secret al Scorniceşteanului), dl Ujică ratând în acest sens hârca deshumată a lui nea Nicu şi "pojartierul bleo" de lângă femurul coanei Lenuţa, după care a recunoscut-o gineri-su.
În schimb, dl Ujică taie nişte scene până la a pune lucrurile în "falş": amintesc doar suprimarea din secvenţa opoziţiei lui Constantin Pârvulescu a replicii lui Ceauşescu adresate bătrânului comunist kremlinist: "Ai mâinile murdare de sângele lui Pătrăşcanu!"
Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu e un produs comercial bine "marketat", capitalist. În schimb, genializarea dlui Ujică de către distinşi intelighenţi îmi aminteşte de volumele omagiale adresate geniului Nicolae Ceauşescu, care se vând azi ca mostre de propagandă vintage.

Pitbull

22 Nov 2010, 12:11

"Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" - încă o notă
Andrei Gorzo
Dilema Veche, noiembrie 2010

Săptămîna asta aş vrea să pun un pic la lucru două concepte împrumutate din critica literară, care pot arunca un plus de lumină asupra propunerii artistice a lui Andrei Ujică din Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu. Primul e acela de "narator necreditabil" (unreliable). Am folosit această sintagmă şi în articolele precedente, dar fără a mai aminti că ea desemnează un dispozitiv narativ cu tradiţie în literatură. Un exemplu clasic e naratorul lui Nabokov din Lolita: acesta ne spune tragica poveste a unei iubiri care l-a distrus, deşi, dat fiind faptul că "femeia" lui "fatală" are 12 ani, lucrurile nu au cum să fi stat exact aşa cum le povesteşte el. Un alt exemplu, recent şi românesc, e naratorul lui Matei Florian din Şi Hams Şi Regretel, care vorbeşte cu mare vervă despre interacţiunile lui cu nişte pitici magici, într-un efort de a ţine la distanţă (de el însuşi) adevărul sordid despre situaţia în care se află. Să ne amintim că Ujică a făcut mai întîi studii de literatură; Ceauşescu al său e un asemenea narator. Ideea unei vieţi a lui N.C., povestită chiar de el, trebuie să le fi venit multor autori înainte de Ujică, dar orice monolog N.C., construit din cuvinte, riscă să rămînă cantonat în ironie facilă (felul în care vorbea Ceauşescu în realitate practic invită această cantonare) şi mulţi autori mai ambiţioşi trebuie să fi renunţat la idee chiar din acest motiv. Pentru că, dacă eşti ambiţios şi vrei să-l foloseşti pe N.C. ca narator unreliable, adevărata provocare, pentru tine, este să rămîi ascuns cît mai bine în spatele lui; nu să ieşi la vedere şi de-acolo să-l comentezi pe faţă, nu să gesticulezi batjocoritor în spatele lui, nu să-i pui piedici sau tichii de măgar - tentaţii greu de evitat dacă te apuci să-i construieşti un monolog verbal. Însă Ujică - un literat care s-a dedicat între timp reflecţiei teoretice despre cinema - a realizat că treaba poate fi făcută nu prin cuvinte puse în gura lui N.C., ci prin imagini de arhivă puse în capul lui. Cu alte cuvinte, personajul N.C. poate fi pus să rememoreze, în aceste imagini, ce şi cît a înţeles din istoria pe care a trăit-o. Discursul rezultat nu poate fi decît acela al unui narator din ce în ce mai unreliable, un discurs care, pe măsură ce se va desfăşura, va admite din ce în ce mai puţine realităţi pe lîngă aceea a popularităţii naratorului şi a politicilor sale. Confirmările acestei "realităţi" vor deveni tot mai bizare, tot mai isterice în insistenţa lor (spectacolele tot mai multe şi tot mai coregrafiate organizate în cinstea lui) şi vor exista mici fisuri, mici zgîlţîiri ale bulei pe care şi-a construit-o naratorul, întrezăriri fugare ale unor realităţi neadmise în discurs. Dar autorul va încerca în permanenţă să respecte limitele perspectivei naratorului, abţinîndu-se de la intervenţii care să-l ironizeze sau să-l contrazică făţiş.

Lipsa acestui tip de comentariu e atît de tulburătoare pentru unii spectatori încît aceştia, hipersensibilizaţi, văd asemenea intervenţii (criticul Mihai Fulger le numeşte chiar "trişerii") acolo unde nu sînt: cîntecul pe care-l auzim în secvenţa unei petreceri din anii '60 ("I Fought the Law") constituie cu siguranţă un comentariu, spun ei, ca şi cîntecul care-l însoţeşte pe N.C. atunci cînd face turism în SUA ("Hush, Little Baby"), ca şi montarea materialului cu "Tezele din Aprilie 1971" imediat în continuarea celui cu vizita în China, ca şi includerea, în secvenţa unei vizite de lucru, a cîtorva secunde de dinainte de apariţia dictatorului, cînd cei care-l vor primi fac repetiţie. Dar asocierea lui Mao cu "Tezele din Aprilie" e plauzibilă ca asociere de-a naratorului, după cum e plauzibil ca melodia aceea să fi rămas legată în capul lui de călătoria în SUA, după cum şi întrezărirea repetiţiei de dinaintea vizitei de lucru funcţionează ca unul dintre momentele acelea de fisură, cînd naratorul unreliable are o intuiţie trecătoare a realităţii din afara bulei sale. Unii spectatori sînt atît de dornici să identifice posibile momente în care Ujică îl arată cu degetul pe N.C., încît nu acordă suficient respect subtilităţii sale, efortului său de a rămîne ascuns în spatele naratorului, de a selecta şi ordona materialul în funcţie de asocierile pe care le-ar fi putut face mintea acestuia. Dar tocmai asta face ca filmul să fie imersiv, hipnotic şi destabilizant. Conceptul pertinent aici e acela de "insolitare" sau "defamiliarizare" (teoretizat de criticul literar sovietic Victor Şklovski): rememorată de personajul N.C. (o rememorare vecină uneori cu reveria), istoria anilor 1965-1989 e insolitată - e ea şi parcă totuşi nu e ea, e ceea ce-a zis şi ceea ce-a trăit şi ceea ce-a văzut pe unde a fost (şi, da, există şi-n această versiune nişte inundaţii, un cutremur ş.a.m.d..), şi parcă totuşi e ireal. Extraordinara poezie a filmului n-are nici o legătură cu sentimentalismul, cu nu ştiu ce "umanizare" a lui Ceauşescu, în schimb are mare legătură cu această ciudăţenie. Multe dintre articolele dedicate filmului ajung la concluzia că "noi toţi am fost de vină", dar din film nu reiese aşa ceva. În film, poporul practic nu există decît ca o plăsmuire a minţii naratorului.

keepwalking

22 Nov 2010, 13:26

Se echilibreaza balanta

stai linistit.
dupa cum vezi din "nota" de mai sus, a mai ramas niste ruj pe buze si pe buci.

Pitbull

22 Nov 2010, 13:33

Keepwalking, terminä cu vulgaritätile!

Solicit administratiei sä se pronunte în legäturä cu aceste manifestäri.

keepwalking

22 Nov 2010, 13:39

Keepwalking, terminä cu vulgaritätile!

Solicit administratiei sä se pronunte în legäturä cu aceste manifestäri.

Obiectie! =))

BÚCĂ, buci, s. f. (Pop.) 1. Fesă. 2. Obraz (1). – Lat. bucca „gură”.

Sursa: DEX '98

BÚCĂ ~ci f. 1) fam. Fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului (sau ale botului animalelor) de la tâmplă în jos; obraz. 2) Fiecare dintre cele două părți cărnoase și rotunjite, care se află în partea dorsală a corpului omului și a unor animale; fesă. /<lat. bucca

Onorata instanta, folosirea cuvintelor provenite din latina nu cred ca reprezinta o vulgaritate.

djinjis

22 Nov 2010, 14:06

ma pronuntz, da mai tarziu cas ocupat momentan. reveniti...

Pitbull

22 Nov 2010, 14:10

N-o mai da cotitä. E la mintea memeitului ce-ai spus acolo.

Fac o precizare:
Pentru cä acest user beneficiazä de un regim special, iar moderarea manifestärilor lui ignorante, provocatoare si de un extrem prost-gust, mi-a atras reprosuri, în continuare le voi acorda mesajelor lui imunitate la moderare.
In calitate de simplu user, în mare parte le voi ignora. Uneori, când vor întrece mäsura (ca în cazul de mai sus), le voi combate - sever, virulent, brutal, asa cum meritä, dar în calitate de user, nu de moderator. Dacä el are libertatea de a înjura, denigra, ponegri, sub pretextul "dreptului la opinie", orice user de bun-simt are în egalä mäsurä dreptul de a comenta comportamentele de acest gen.

keepwalking

22 Nov 2010, 14:31

ce bine v-a tras-o cristian tudor popescu! nu ma satur sa recitesc:

"Trăiam întru capodoperă şi nu ştiam. Numele ei, numele trandafirului? Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu , dl Andrei Ujică fiind genitorul ei. Rectific: geniul. Căci aceştia şi nu alţii sunt termenii folosiţi de numeroşi critici de ambe sexe, tineri şi bătrâni, de cinema şi nu numai: capodoperă, genial, zguduitor, filmul anului, deceniului, secolului."

Pitbull

22 Nov 2010, 14:44

ce bine v-a tras-o cristian tudor popescu! nu ma mai satur
Observati limbajul. Asta e nivelul.

Desigur, C.T.P.-ul nu i-o "trage" nimänui (oricât nu se mai saturä sä se masturbeze,. cu gândul la asta, toti tras-împinsii). El e genul de om capabil sä aibä opinii opuse alor tale, dar întru totul respectabile. Genul pentru al cärui drept de a mä contrazice m-as lupta pe viatä si pe moarte.
Ceea ce-mi aminteste...
Pentru cine e interesat de controversele realmente intelectuale si fecunde privind filmul lui Ujicä, pot spune cä acum zece zile, la receptia de dupä premiera "Medaliei de onoare", am discutat subiectul cu Nae Caranfil. Nae a criticat vehement "Autobiografia lui Nicolae Ceausescu" - dar cu argumente solide, nu ca ale papagalilor. Le puteam accepta si respecta - si consider cä în sine erau justificate, dar în ansamblu, fatä de conceptia generalä a lui Ujicä, se aplicau limitat si discutabil. Oricum, era un adevärat exemplu de criticä inteligentä, nu sfertodoct-menopaoticä. I-am propus lui Nae sä facem un video-colocviu (dupä modelul video-cronicilor), cu un dialog în contradictoriu între el si Gorzo (ar fi fost cu atât mai interesant, cu cât ei doi sunt foarte buni prieteni, deci controversa s-ar fi mentinut tot timpul la un nivel foarte civilizat - lucru de care anumiti indivizi submediocri atât ca nivel cerebral, cât si ca educatie si bunä-crestere, nu sunt în stare). A refuzat, motivând cä el, în calitate de cineast activ, nu-si poate permite sä comenteze public filmele confratilor.
...Ce distantä, de la aceastä atitudine de mare bun-simt, asociatä unor observatii critice competente, si orgasmele de läturi mahalgesti pe care suntem nevoiti sä le suportäm pe acest topic care fusese deschis cu speranta de a fi sobru si demn!

Pashpix

23 Nov 2010, 13:55

Andrei Ujică: „Dictatorii au o dimensiune tragică“
ADEVĂRUL

Regizorul consideră că „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu“ a fost înţeleasă cel mai bine de publicul american. Reputatul cineast spune că filmul său combate ideea că dictatorii sunt nişte monştri apăruţi de nicăieri, care au pervertit ideologii altfel admirabile. Regizorul Andrei Ujică, autor al filmului „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" - pe care voci autorizate nu s-au sfiit a-l numi „capodoperă" -, s-a aflat ieri-dimineaţă, la Muzeul Literaturii Române, într-o întâlnire cu Ana Blandiana, Romulus Rusan şi o parte dintre spectatorii săi.

Evenimentul a fost ocazionat de atelierul „Prelucrarea trecutului recent prin relaţia dintre memorie şi istorie", parte a amplului proiect „Memoria deportărilor din România". Proiectul aparţine Fundaţiei Academia Civică, în cooperare cu Fundaţia Culturală Memoria, şi marchează împlinirea a 50 de ani de la marile deportări cauzate de represiunea stalinistă din România.

Citiţi aici un amplu interviu cu regizorul Andrei Ujică! 

Grotesc şi irealitate

Participanţii la atelier au vizionat, cu o zi înainte, filmul lui Andrei Ujică şi se aflau acum faţă în faţă cu regizorul său, autor al unei trilogii memorabile despre prăbuşirea comunismului: „Videograme dintr-o revoluţie" (1992), „Out of the Present" (1995) şi filmul de faţă. „Cei mai tineri dintre spectatori râdeau. Cei mai în vârstă nu puteau râde. Am privit fiecare filmul în felul nostru", şi-au descris impresiile cei care asistaseră la proiecţia de duminică. „Tinerii, spre deosebire de ceilalţi, înţeleg foarte bine grotescul şi irealitatea acelei lumi", crede cineastul, care mai spune, apropo de lipsa unui comentariu explicativ al secvenţelor din film: „Mă uimeşte spaima de genul: ce face bietul spectator, care nu-i tras în permanenţă de mânecă? Lumea nu e aşa tâmpită cum credem noi".

„Totul este o oroare"

În opinia lui Ujică, cel mai bine filmul său a fost înţeles de publicul american, din două motive: „Americanii n-au avut de-a face niciodată cu dictatura, dar, deşi nu au o cultură istorică, au o cultură puternică a cinematografului. Sunt cel mai bine antrenaţi să urmărească o poveste în imagini. Ei au înţeles filmul cel mai bine. Pentru ei, totul este o oroare, de la început până la sfârşit, robotizarea unei întregi societăţi. Noi suntem condiţionaţi să credem că, faţă de mizeria de la sfârşit, era mai bine la început. Nu era mai bine".

„Naivitate umanistă"

„Pelicula arată felul în care întreg mapamondul participă la crearea dictatorilor", consideră poeta Ana Blandiana. În legătură cu intelectualii occidentali atraşi de comunism din „naivitate umanistă şi rebelism necugetat", cineastul afirmă: „Filmul meu combate ideea foarte comodă că dictatorii au fost nişte monştri căzuţi din cer care au pervertit nişte ideologii care în sine poate nu erau atât de rele. Ideologiile sunt cu adevărat vinovate. Dictatorii, la rândul lor, capătă o dimensiune tragică pentru că sunt victimele unei false credinţe". „Nu există un psihanalist care să poată trata o naţiune întreagă", mai spune Ujică, despre trauma procesului şi execuţiei lui Ceauşescu, „lucrul cel mai rău care se putea întâmpla pentru naşterea unei democraţii".

Mizanscenă prin montaj

Regizorul Andrei Ujică afirmă că, dacă cineva care se pricepe mai puţin ar vedea cele peste 1.000 de ore de material filmat pe care le-a folosit pentru „Autobiografie...", nu ar recunoaşte multe dintre secvenţele aflate în film. „Mizanscena constă în montaj. Sunt planuri disparate pe care le-am folosit. Nu am găsit nişte secvenţe gata făcute, pe care să le lipesc şi să le pun pe muzică". Secvenţe precum cea, impresionantă, a Bucureştiului mizerabil din preajma şantierului Casei Poporului, ceţos şi întunecat, sau meciul de volei în care Ceauşescu trişează sunt în întregime creaţia regizorului, obţinută prin montajul unor fragmente din înregistrările cameramanilor oficiali ai dictatorului.

„Este vorba de lumea prin ochii lui Ceauşescu, dar filmul are o cu totul altă paradigmă decât a lui. E plin de ironie. S-ar fi urcat pe pereţi, dacă l-ar fi văzut. E o acuză în toate direcţiile", afirmă Andrei Ujică, întrebat de posibila reacţie a dictatorului la vizionarea filmului său. Cineastul a mai spus că crede că Ceauşescu ar fi primit, în anii '70, Premiul Nobel pentru Pace, dacă „nu s-ar fi grăbit cu maoismul lui".

„Neşansa secolului XX a fost că a existat un dobitoc şi mai mare, Hitler, a cărui înfrângere a făcut ca sistemul comunist să nu ajungă mai repede la faliment."

Andrei Ujică, regizor

50 de ani de la deportările în Bărăgan

La 18 iunie 1951, peste 44.000 de persoane din zona de frontieră româno-iugoslavă din Banat şi Mehedinţi au fost deportate pentru cinci ani în Bărăgan. Când au ajuns la destinaţie, cei 44.000 de deportaţi au fost aruncaţi în câmp şi lăsaţi să-şi construiască prin forţe proprii case din chirpici sau pământ bătut cu paie sau stuf. Proiectul „Memoria deportărilor din România" doreşte să comemoreze şi să reflecteze asupra evenimentelor care au avut loc începând cu 18 iunie 1951 şi asupra destinului celor 44.000 de oameni, dar şi să aducă în dezbaterea publică o temă mai amplă, prelucrarea trecutului recent prin relaţia dintre Memorie şi Istorie.