View Full Version : "Marti,dupa Craciun"
Saptamana viitoare se pare ca vom avea din nou premiera unui film romanesc.
Marti, dupa Craciun a fost in competitie la Cannes. N-a stralucit. Si ce daca?
Eu zic sa nu-l criticam inainte de a-l vedea, sa-i acordam increderea cuvenita, ca oricarui film participant la un asemenea festival si mai ales...subiectului.
Cineva comenta imediat dupa ce a fost postat trailerul: este un subiect banal, prea des intalnit in viata reala. lumea nu va merge la cinema, ca sa vada un film ca asta.
Nu-i adevarat! conteaza cum a fost transpus de RM si dupa cum ii este faima, in mod sigur o sa avem ce sa comentam...
Si bune si ...rele. C-asa-i pe forum.
Pitbull
07 Sep 2010, 22:04
N-a stralucit. Si ce daca?
De fapt, a avut presä bunä. Doar cä n-a luat nici un premiu.
Foarte bine. Ar fi si jenant sä ne abonäm în fiecare an la premii. Putem sträluci si prin reactiile pozitive din afara palmaresului.
...Si eu îl astept cu neräbdare - inclusiv datoritä frumusetii plastice sugestive a afisului, într-o cheie cu totul diferitä de iconicitatea promotionalä a altor filme ale noii generatii. Reluând motivul nudului folosit si la "Boogie" (care acolo conota devoalarea personajului masculin, vulnerabilitatea sa umanä, relevatä în context familial si de vacantä), aici nudul feminin exprimä gratie si mister, cu o undä de senzualitate temperatä.
Apropo de remarcele recente ale unui coforumist drag si respectabil (dar care are si obiceiul de a da uneori cu bâta-n baltä, în relatie cu anumite idiosincrazii ale lui proprii si personale), mi-am amintit una dintre cele mai elocvente pilde de "frumusete existentä în ochii privitorului" (evident, înlocuibilä cu multe alte stäri): diferenta dintre a vedea, în acelasi subiect, "un nud" si "o femeie goalä". E si mai trist când singur insisti: "atâta am väzut!" Päi asta nu-i nici vina noasträ, nici a pictorului - sau a lui Radu Muntean! N'est-ce pas, Onmarchetoujours...? ;)
N-a stralucit. Si ce daca?
De fapt, a avut presä bunä. Doar cä n-a luat nici un premiu.
exactamente asta am vrut sa spun si je. esti cam greu de cap in seara asta.
si de ce sa ne fie jena sa luam premii in fiecare an?
sa ne inchipuim ca suntem la gimnastica, acum vreo 10-20 de ani...
Pitbull
07 Sep 2010, 22:15
Cine zice, aia este! :P
bine, bine...
astept sa demonstrezi contrariul...
si mai ales...."cronica pitbulleasca"
dragonfly_drk
07 Sep 2010, 22:43
Cine zice, aia este! :P
se zice: "cine zice, lui îi zice..." (chiar eşti "greu de cap") :">
Pitbull
07 Sep 2010, 22:49
La noi se zice:
"Cine zice, äla este
Ca mägarul din poveste
Care-a fost si nu mai este.
...Si e rândul täu."
Gata, back on topic.
am un mesaj pentru keepy. imi permiteti?
@keepysor,
te rog eu frumos,procedeaza astfel: daca n-ai vazut filmul, iti cumperi frumos un bilet, te duci la cinema, il vezi si dupa aia poti comenta si paracomenta in cunostinta de vizionare.
nu de alta, dar ar fi rusinos sa se repete gafa de la FELICIA.
si nu uita: sunt delicioase datele statistice oferite de tine. abia astept sa le dezbatem.
cu tot cu problema noului val.
Pitbull
07 Sep 2010, 23:06
Sigur c-o sä-l vadä! :)
keepwalking
07 Sep 2010, 23:50
am vaga impresie ca nu ai pierdut nimic din mistocareala ieftina, rvn.
chestia asta ma face sa ma indepartez si mai mult de aceasta atmosfera promiscua.
Pitbull
08 Sep 2010, 00:04
Keepy, nu te supära ca väcaru' pe sat.
Noi îti taxäm greselile fiindcä suntem convinsi cä ai în tine puterea de a ti le îndrepta.
Iar uneori folosim ironia, constienti cä e o formä de comunicare proprie oamenilor inteligenti.
Ai gresit si tu apropo de afis, doar fiindcä nu-ti place Radu. Ei, si? Mai greseste omul, nu-i o tragedie. Ti-am explicat, ai înteles, curând vom vedea si filmul si vom discuta la obiect... Gata, viata merge înainte, färä "atmosferä promiscuä", "cefalopode postmoderniste" si "maieuticä dueodenalä".
Gizascraist!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Tot de Keep va luati, ma? Pai cum isi permite aia sa spuna ca omul a facut o gafa la Felicia pulii???
Doamne, Dumnezeule, Pit, fii obiectiv macar o data-n viata!!!
Uita-te ce prapastii a bagat la politica - auzi, canibali...
Si-acolo mai treaca-mearga, e politica, isi da tot bugetaru' cu parerea, dar la cinema romanesc, intr-o disputa dintre un profesionist si o cinefila totalmente pafarista?
Bleah! :-&
expresiile triviale aruncate aici nu arata decat ca ti-ai meritat bannul pe deplin.
a fost ,chiar , prea scurt!
si...credeam ca s-a destramat duetul...inca n-ati divortat? ma mir...
Pitbull
08 Sep 2010, 00:44
Eu am o propunere de bun-simt:
Judex sä fie bannat în fiecare searä, începând de la ora când i se duce mintea cu sorcova, si debannat dimineata, la trezirea din mahmurealä.
Ceea ce posteazä el când e beat este inofensiv, cu tonele lui de tourettisme tremens-delirante ne-am obisnuit, dar mai inträ pe-aici lume sträinä, care nu-l cunoaste, si nu-i frumos.
Nu vreau sa ma cert cu tine, Pit, m-ai ajutat intr-o chestiune importanta. Dar incearca sa fii obiectiv, repet, si sa observi ca RVN a sarit calul urat de tot!
Pitbull
08 Sep 2010, 01:05
1) Cu limbajul de sant cum rämâne?
2) Obiectiv sunt întotdeauna. In schimb, tu ai o cunoscutä predispozitie spre overreactinguri (mai ales nocturne).
(Ca nu cumva sä fi gresit, i-am recitit acum atent mesajul; este de bun-simt, corect si civilizat. Dacä într-adevär e vreun cal särit pe-acolo, cu sigurantä Stefan îl va indica impartial.)
daca eu am sarit calul, tu ce ai sarit? elefantul? haide, ma...
oi fi eu "cinefila pafarista", recunosc, dar n-am facut decat o gluma, de care keepy, sunt sigura ca nici nu s-a suparat, in schimb tu, sari cu gura arsa si injuri de mama focului...
si daca vrei sa continui, fa-o. de ce bati in retragere, fiindca a intervenit Pit?
Pitbull
08 Sep 2010, 01:12
Opriti-vä amândoi acum.
Dacä e cineva nemultumit, sä apeleze la Stefan, când vine - mâine (adicä, azi dupä somn).
am un mesaj pentru keepy. imi permiteti?
@keepysor,
te rog eu frumos,procedeaza astfel: daca n-ai vazut filmul, iti cumperi frumos un bilet, te duci la cinema, il vezi si dupa aia poti comenta si paracomenta in cunostinta de vizionare.
nu de alta, dar ar fi rusinos sa se repete gafa de la FELICIA.
si nu uita: sunt delicioase datele statistice oferite de tine. abia astept sa le dezbatem.
cu tot cu problema noului val.
La ce comentarii si paracomentarii te referi? Ca nu vad nimic pe topic.
O simpla curiozitate, ma intereseaza filmul.
La ce comentarii si paracomentarii te referi? Ca nu vad nimic pe topic.
o sa le vezi, cu siguranta.
pentru lamuriri mai ample, vezi topicul" Felicia, inainte de toate".o sa pricepi.
Nu bat in nici o retragere. Te comporti execrabil peste tot, nu cu 'limbaj de sant', ci cu atitudine de telenovelista care-si pune mainile-n sold ca de ce ma-sa are pensie mica de la CAP.
Fata de Pit am o atitudine prieteneasca si civilizata pentru ca m-a ajutat intr-o anumita situatie. N-are legatura cu forumul. Din partea mea puteti sa ma suspendati pe vesnicie. Tot ce ii solicit lui Pit aici este putina decenta profesionala.
o sa incerc sa ma corectez.
cu o conditie: renunti si tu la injuraturi.
Nu te-am injurat, am folosit limbaj normal. Atata vreme cat tu il iei la perpulis pe Keep pentru ca, vezi Doamne, si-a permis sa se pise si sa se cace pe Felicia pizdii, voi veni si eu pe toate caile sa-i iau apararea. Nu cred ca e cazul sa ma apuc eu sa contest curentul minimalist. Iar asta de dragul lui Pit.
atunci, te rog, renunta la "limbajul normal"
polueaza. altfel,va trebui sa platesti taxa. exact ca la inmatricularea unei masini.
completare: mama a fost invatatoare, deci are pensie de stat.
@rvn
Greseala ta e ca ai fost ironica cu keepwalking cand el nici macar nu participase cu vreun mesaj pe acest topic.Si in plus de asta,e problema lui ce filme alege sa vada si ce filme alege sa nu ii placa.
@
redmen,
te asigur eu, keepy si judex, au inteles perfect ce-am vrut sa spun.
atunci, te rog, renunta la "limbajul normal"
polueaza. altfel,va trebui sa platesti taxa. exact ca la inmatricularea unei masini.
completare: mama a fost invatatoare, deci are pensie de stat.
Felicitari si viata lunga mamei tale! Iti dai seama ca era un soi de metafora faza cu CAP-ul? Poate nu..
OK, cu tine am sa discut in limbaj academic. Dar te rog sa nu ma obligi sa folosesc si diacritice. Mi-e lene.
Iar de taxa, mai taca-ti gura. Vezi dedicatia pentru astia care gandesc asa!
Si te asigur eu, redmen a inteles mai bine.
ok. spectacolul s-a terminat.
asteptam filmul! abia astept sa-l vad!
keepwalking
08 Sep 2010, 09:10
le multumesc celor care au inteles corect situatia, semn ca mai sunt oameni onesti si cu personalitate pe aici.
ceea ce ma deranjeaza pe mine la tandemul pit - rvn e felul in care mi se adreseaza in ultima vreme: cu diminutive, cu lugu lugu, ca unui psihopat pe care, daca-l enervezi, se apuca sa sparga tot prin jur.
si, bineinteles, aceleasi judecati de genul: "ai gresit cu afisul", formulate de pit.
adica orice parere ti-ai da despre un lucru, vine pit si-ti spune: "ai dat cu bata-n balta", "ai gresit", etc., fara sa explice in vreun fel "verdictul" sau!
ce am gresit la afisul lui muntean?
am zis ca e similar cu boogie in putza goala.
si am spus ca nu pot emite alte pareri pentru ca "atata am vazut, atata spun".
am vazut doar afisul, atata imi dau cu parerea.
dar pit e in stare sa te rupa doar daca sufli ceva inspre ceafa lata a lui radu muntean.
pai cum sa nu ii dau dreptate lui cristi puiu, cel satul de cronicarii obedienti si falsi?!
le ceea ce ma deranjeaza pe mine la tandemul pit - rvn e felul in care mi se adreseaza in ultima vreme: cu diminutive, cu lugu lugu, ca unui psihopat pe care, daca-l enervezi, se apuca sa sparga tot prin jur.
daca asta e singura chestie care te deranjeaza, renunt. dar, ai o idee gresita despre motivul pentru care folosesc un diminutiv al nick-ului tau. e pur si simplu din simpatie. greu de crezut, nu?
Pitbull
08 Sep 2010, 09:28
Bunä dimineata, Keepy! :)
Va sä zicä, faptul cä, în urma precedentelor tale susceptibile, nu stim cum sä-ti vorbim mai prieteneste si tandru, plus o dozä de umor, ca sä nu te superi iar si sä pleci, e räu, nu? Nicicum nu-i bine! Esti un räsfätat, Keepy!
Dar stii ceva? Noi chiar simtim fatä de tine aceastä tandrete prietenesc-hazlie, cu accente musträtoare, atunci când gresesti; nu e o mascä ipocritä, o atitudine condescendentä sau un sarcasm exagerat; asa cä ia-o asa cum e, cä n-ai decât de câstigat.
Oricum, catä de întelege: faptul cä tie nu-ti place un om nu-l face sä aibä "ceafa groasä". Personal, am conversat o singurä datä cu Radu Muntean, cale de vreo 30 de secunde, si mi-a fäcut impresia unui tip normal, nicidecum a unui bädäran necioplit; iar filmele lui sunt si mai rafinate. Deci, te rog: nu mai confunda antipatiile personale cu aprecierile profesional-artistice. Fä ca mine: nu-l înghit pe omul Valerian Sava de nici o culoare, dar îi admir atât unele articole (de pildä, cel despre Timi-short - culmea, desi acolo, într-un scurt paragraf parazitar, mä ataca personal cu nesimtire!), cât si virulenta anti-C.N.C. Asta se cvheamä obiectivitate - nu sustinerea ta când n-ai dreptate.
...In fine, dacä citeai cu atentie, topicul, ai fi väzut cä toatä discutia a pornit TOCMAI de la explicatia "verdictului" - uite, o reiau pentru tine (din mesajul #2):
...Si eu îl astept cu neräbdare - inclusiv datoritä frumusetii plastice sugestive a afisului, într-o cheie cu totul diferitä de iconicitatea promotionalä a altor filme ale noii generatii. Reluând motivul nudului folosit si la "Boogie" (care acolo conota devoalarea personajului masculin, vulnerabilitatea sa umanä, relevatä în context familial si de vacantä), aici nudul feminin exprimä gratie si mister, cu o undä de senzualitate temperatä.
Apropo de remarcele recente ale unui coforumist drag si respectabil (dar care are si obiceiul de a da uneori cu bâta-n baltä, în relatie cu anumite idiosincrazii ale lui proprii si personale), mi-am amintit una dintre cele mai elocvente pilde de "frumusete existentä în ochii privitorului" (evident, înlocuibilä cu multe alte stäri): diferenta dintre a vedea, în acelasi subiect, "un nud" si "o femeie goalä". E si mai trist când singur insisti: "atâta am väzut!" Päi asta nu-i nici vina noasträ, nici a pictorului - sau a lui Radu Muntean! N'est-ce pas, Onmarchetoujours...? ;)
Pe scurt: e descalificant ca în imaginea unui frumos si decent nud feminin tu sä nu vezi decât o actritä în fundul gol (idem pentru nudul masculin anterior) - si sä te mai si mândresti, insistent, cu asta! Päi Capela Sixtinä ce-ar fi atunci, pentru tine, un futai la grämadä? Vai de mine si de mine, Keep! Te rog, te implor, potoleste-te cu vulgaritätile astea - cä de bine te învät, nu de räu!
"Marti, dupa Craciun" - film excelent care abordeaza clasica tema a barbatului plictisit de familie, nevasta, copil, dornic de noi aventuri, intr-o maniera moderna, frusta, lasand la o parte lacrimogenitatea. Discutam mai multe dupa ce apare filmul, ca sa nu stirbesc din placerea oamenilor de a-l vedea :P.
c.ghevara
08 Sep 2010, 11:17
Eu ţin cu Keep. :D A avut o observaţie concretă, comparând două afişe. Poate că uneori e overreacting, dar şi Pit mi se pare overprotecting. Probabil, din dorinţa, de altfel legitimă, a criticului de a promova valorile.
Necazul e că în cinematografia asta a noastră de sărăcie lucie, vai de capul ei, laudele pot face mai mult rău decât critica. Ridicăm statui prea repede. Ai făcut un film? Bravo, felicitări, treci la următorul! Sigur că, în condiţiile mişmaşurilor cnciste, e o mare performanţă să faci un film, bunicel, rău, cum o fi... Sigur că va lua ceva, pe undeva, o 15-ime, o prezenţă la un festival, o cronică bună, sau măcar un pasaj într-un ziar: "filmul lui X a fost foarte bine primit de public şi de critici". Dar mă tem că îi transformăm pe autorii noştri de film, prea devreme, în tabuuri pe care n-ai voie să le atingi nici măcar cu o floare. :-S
keepwalking
08 Sep 2010, 11:25
che,
impresia de deja vu pe care mi-a dat-o afisul o pun si pe seama mariei popistasu, pe care am vazut-o la fel de tolanita si pisicoasa si in Legaturi bolnavicioase.
eu nu inteleg de unde o actrita fada si fara strop de sexualitate a devenit obiectul atator dorinte absconse.
iar cand vad si mutra lui mimi branescu, la fel de supraevaluat ca si dragos bucur, nu pot avea nici un dram de emotie in asteptarea acestui film.
Bun... Maria Popistasu - fada si fara strop de sexualitate, Mimi Branescu si Dragos Bucur - supraevaluati. Deci, sa inteleg Keep, te astepti la un esec total, la fel ca "Boogie" sau "Felicia inainte de toate" (nu ma intelegeti gresit, eu vad cele doua filme ca pe niste succese).
iar cand vad si mutra lui mimi branescu, la fel de supraevaluat ca si dragos bucur, nu pot avea nici un dram de emotie in asteptarea acestui film.
nu inteleg de ce jignesti in halul asta,actorii.
faptul ca MP ti se pare fada si lipsita de sexualitate, poate are legaura cu preferintele tale fata de fizicul feminin. as accepta asta, dar spusa intr-un mod mai elegant.
in schimb, "mutra lui Mimi Branescu" ....e deja prea mult.
e un actor bun. mie imi place stilul lui de abordare a rolurilor: fin, natural...
daca nu-ti place fizionomia lui, asta nu inseamna ca are calitati actoricesti indoielnice.
e chestie de gust...pe care tu, keepy, il ai cam "nesarat".
@ghevarash,(sper sa n-ai complexele lui keepy, vis-a-vis de apelativul folosit)
overprotectingul lui Pit e doar in inchipuirea ta. si a celorlati.
keepwalking
08 Sep 2010, 11:43
Bun... Maria Popistasu - fada si fara strop de sexualitate, Mimi Branescu si Dragos Bucur - supraevaluati. Deci, sa inteleg Keep, te astepti la un esec total, la fel ca "Boogie" sau "Felicia inainte de toate".
eu ma astept la un film obisnuit, la fel ca inca alte 2475 de filme cu aceeasi tema care ruleaza in acest moment in lume, pe televiziune sau in cinematografe.
Daca o sa te duci la film si o sa il privesti cu un ochi obiectiv, fara idei preconcepute, o sa vezi ca este deasupra celorlalte 2475 de filme pe aceeasi tema, are o abordare diferita :)
keepwalking
08 Sep 2010, 11:50
Daca o sa te duci la film si o sa il privesti cu un ochi obiectiv, fara idei preconcepute, o sa vezi ca este deasupra celorlalte 2475 de filme pe aceeasi tema, are o abordare diferita :)
tocmai ca o sa-l privesc cu idei preconcepute.
daca reuseste sa mi le schimbe, atunci e ok.
c.ghevara
08 Sep 2010, 11:50
Ne vom da seama cât miez are alegerea afişului, după ce vedem filmul. Stabilim atunci dacă fundul popistăşesc merita să fie pe afiş, sau.... trebuia să-l vedem pe Moş Crăciun în curul gol =))
Eu tare sper să nu fi fost un gest ieftin, pentru a atrage la film puţoii şi boşorogii obsedaţi sexual. Am văzut doar trailerul şi mi-e greu să-mi dau cu părerea, dar din secundele alea cred şi eu că Brănescu începe să fie supraevaluat. Te rog, nu-mi pomeni de "Legături bolnăvicioase"! :D
Din ce se aude, subiectul filmului pare ok. Deşi când aud (chiar şi pe aici) că unii vor chestii noi, cum nu s-a mai văzut, twist-uri neaşteptate etc, mă cam scarpin în cap. Cum să vină omul la film dacă nu se recunoaşte în eroii lui?
Cine ştie, poate suntem noi (doi) prea mofturoşi, prea pretenţioşi. Eu sigur sunt, chiar dacă nu sunt specialist. Ştacheta mea de simplu spectator e sus, pentru că vreau ca spectatorii din lumea întreagă să-şi smulgă hainele de pe ai ca să vadă un film românesc. Să avem cinematografie de nivel mondial, aşa cum aveam cândva gimnastică. E greu, dar nu imposibil. ;)
Twist-uri? Chestii cum nu s-au mai vazut? Ce-ai vrea? Pe la jumatatea filmului, sa aflam ca de fapt Mimi Branescu e tatal Mariei Popistasu? :)) Sau ca fetita lui Branescu e de fapt a... unchiului nasului nepotului lui Obama? Nu, n-o sa vezi twist-uri nemaiintalnite, o sa vezi o expunere corecta, reala. La asemenea film, ce twist ai vedea tu, che, care, bineinteles, sa nu afecteze ideea si scopul filmului?
c.ghevara
08 Sep 2010, 12:05
Nu vreau nimic. Spuneam că asta cer producătorii şi regizorii când vorbesc de scenarii, ca apoi să scoată poliţişti adjectivi. Eu unul sunt pentru subiecte "normale" prezentate ca lumea. Aşa că, pentru mine, subiectul e ok. Rămâne de văzut cum l-a tratat.
. Cum să vină omul la film dacă nu se recunoaşte în eroii lui?
tocmai asta e! multi, foarte dintre noi ne regasim in film.
subiectul filmului este atat de actual si des intalnit in zilele noastre, ca fenomen social, incat este foarte putin probabil ca nici un spectator n-o sa-si puna macar cateva probleme existentiale dupa ce-l va viziona.
dealtminteri, tema nefiind noua, nici ca transpunere cinematografica, ar fi interesant de vazut, maniera in care RM o vede, in stil modernist, simplu, exact ca in cotidian.
si...n-o sa se intample niciodata ce-ti inchipui tu, cu manifestarile oamenilor cand vor merge la un film romanesc.
acesta nu naste isterii! alea sunt pentru americanismele"ieftine" , goale de sensuri , pline de efecte vizuale si "nimic"
Cand am vazut filmul, in unele faze, chiar ma simteam "in film" :).
c.ghevara
08 Sep 2010, 12:19
Mai rău decât banale, Keep! Pe cine interesează frământările interioare ale poliţistului Cristi, mai ales că ele nici nu există (argumentele afirmaţiei eventual în privat)?
Da, rvn, să vedem ce a făcut Muntean cu subiectul... În rest, nu prea mi se pare că spectatorul se identifică cu eroii şi situaţiile din filmele româneşti. Dacă ar face-o, ar fi încântat de ele. Nu ştiu la ce te gândeşti când spui "mulţi, foarte dintre noi" ne regăsim, identificăm, mă rog...
Dacă va fi cum spui: " incat este foarte putin probabil ca nici un spectator n-o sa-si puna macar cateva probleme existentiale dupa ce-l va viziona"... Dacă va fi un spectator, doi, sau trei, mişto rezultat, n-am ce zice! ;) Că doar, aşa o fi gândit autorul - să vină cu miile "sirenaţi" de dosul popiştăşiţei de pe afiş, şi să plece unul, doi măcar, cu dureri de cap de la "problemele existenţiale". B-)
Nu vorbesc de "americănismele ieftine". Şi nu-mi închipui că o să se întâmple aşa, ci doresc să se întâmple aşa.
. În rest, nu prea mi se pare că spectatorul se identifică cu eroii şi situaţiile din filmele româneşti. Dacă ar face-o, ar fi încântat de ele. Nu ştiu la ce te gândeşti când spui "mulţi, foarte dintre noi" ne regăsim, identificăm, mă rog...
sa fie oare Romania pe ultimul loc in lume in ceea ce priveste adulterul????
ma indoiesc..poate stii tu mai bine decat sociologii... ma rog...
"dintre noi", e spus la modul general, nu m-am gandit la cineva anume...
pot fi eu, tu...altii de pe strada, de pe forum, vanzatoarea de la magazinul din colt, mecanicul de la metrou, profesorul de la facultate, chiar actrita din film......
infidelitatea nu tine cont de varsta si nici de mediul social in care se invart partenerii. de-aia e un fenomen social.
si daca RM a avut optiunea asta, de a-l reda pe ecran, in felul lui caracteristic, eu personal, nu pot decat sa-l felicit.
asta in calitate de spectator neavizat, dar pasionat de filme si de cinefila total pafarista, e bine?
c.ghevara
08 Sep 2010, 16:42
N-are de ce să fie România pe ultimul loc la adultere... dar poate să fie pe ultimele locuri la autori de film care se apleacă asupra subiectelor din viaţa reală. :D
Drăguţă, dacă te uiţi încă o dată la ce-am scris (inclusiv la ce-ai copiat), vei observa că mă refeream la filmele româneşti, în general. Eram sceptic la câţi spectatori de rând se identifică cu personaje şi situaţii din unele filme pe care le pomeneam, de ex. îmi vin în minte: Legături bolnăvicioase, Pescuit sportiv, Poliţist adjectiv.
Repet, subiectul lui Muntean e ok, rămâne să văd cum l-a tratat, că încă nu am văzut filmul.
Nu ştiu mai bine decât sociologii, nici nu am afirmat asta, dar mă îndoiesc că "altii de pe strada, de pe forum, vanzatoarea de la magazinul din colt, mecanicul de la metrou, profesorul de la facultate..." au văzut filmul şi au dat fuga să-ţi mărturiseacă ţie cât de tare se recunosc în personaje. Nu cred că toată lumea asta, plus "cei de pe forum", plus "actriţa din film" îţi fac confidenţe de genul ăsta.
Dacă ţi-a plăcut, foarte bine! Felicită-l pe Muntean, ca ce vrei tu! Sunt sigur că se va bucura, chiar dacă ai fi "spectator neavizat", "cinefil pafarist" etc. Întotdeauna prinde bine o laudă, un cuvânt de încurajare. Apropo, sunt curios dacă ai găsit ceva ce nu-ţi place, ceva de reproşat, la film. Cred că şi asta i-ar prinde bine.
Şi eu sunt spectator neavizat, nici măcar nu cred că sunt cinefil, dar tot spectator se cheamă că sunt. Adică un tip care îşi va plăti biletul la film, va avea dreptul să-i placă filmul, sau nu, va avea dreptul să aibă o părere, orice părere (cu capul lui) despre filmul ăsta sau despre alte filme pe care le-a văzut. :)
SaberRider
08 Sep 2010, 17:51
Am intrat sa vad parerea voastra despre film si 2 pagini 3 va certati. Si cam asa in multe alte threaduri.....
Oriunde in lume / oricand in viata e la fel. In legatura cu orice subiect exista cel putin un individ, nu foarte diplomat, care loveste in stanga si in dreapta cu declaratii dure si normal ca se isca o "cearta". Daca ar intra cineva pe forum, ar scrie in topicul asta "E un film prost, cu actori mediocrii, nimic interesant" si nimeni nu l-ar combate (bineinteles, in cazul in care filmul merita), atunci ceilalti "urmaritori de topic", nu foarte avizati, ar lua de buna afirmatia si uite asa un film bun s-ar pierde. Pe de alta parte, daca exista o "cearta", interesul pentru film creste si efectul este exact invers: filmul va fi vizionat si apreciat de cei in masura sa il aprecieze si, poate, privit ca un film prost de altii ale caror gusturi nu sunt pe aceeasi lungime de unda cu filmul. Ideea principala este sansa de a fi vizionat. Sper ca m-am facut inteles.
StefanDo
08 Sep 2010, 18:29
eu sunt de acord cu keep in ceea ce priveste afisul
iar trailerul... of! bine-a zis dragomara (parca vad ca ma porcaieste iar pe mail :D): cel mai bine se aude telefonul :))
Da, rvn, să vedem ce a făcut Muntean cu subiectul... În rest, nu prea mi se pare că spectatorul se identifică cu eroii şi situaţiile din filmele româneşti. Dacă ar face-o, ar fi încântat de ele. Nu ştiu la ce te gândeşti când spui "mulţi, foarte dintre noi" ne regăsim, identificăm, mă rog...
de-aici a pornit raspunsul.asta am vrut sa explic.
tu ai inteles ca naiba, nu ma refeream chiar la toate filmele romanesti, ci numai la acesta, ca despre el vorbim.
si inca ceva: spre deosebire de altii nu ma ofuschez cand cineva ma insulta.
si n-am nevoie de protectia nimanui. e clar?
nu-i pot impune eu lui Pit ce sa faca. si nici el, mie, decat in calitate de moderator.
eu am pastrat un ton civilizat si mi-am exprimat parerile exact asa cum le vad eu, ca spectator.
nu e vorba de nici un tandem.ala e inchipuirea lui keepy, cand viseaza urat. sau, poate stiti voi ceva ,ce eu nu stiu....
si...dupa ce voi vedea filmul, o sa spun evident si ce nu mi-a placut. ca nu exista perfectiune pe lumea asta, oricat ne-am dori noi..
c.ghevara
08 Sep 2010, 21:00
Reciteşte postul cu acel overprotective! ;) Vei vedea că vorbeam despre tendinţa lui Pit de a sări în apărarea regizorilor buni. Înainte Keep se plângea că nu poate sufla în ceafa lui RM. :D
M-am referit strict la afiş şi discuţia aceea. Cine a înţeles ca naiba? :))
Dar... STAI! Cum adică? N-ai văzut filmul? Mai sus scriai: "tocmai asta e! multi, foarte dintre noi ne regasim in film." Cum the f... "ne regăsim" (adică tu şi alţii) într-un film pe care încă nu l-ai văzut? :-bd
am spus de cateva ori ca nu l-am vazut.
citeste topicul de la inceput.
ce mare branza ca am spus asta? am facut o apreciere detaliata? am spus ceva ce se poate deduce usor din trailer si din articolul postat pe site.
si nu cad in plasa. nu-i acelasi lucru pe care l-a facut Keppy cu Felicia. nici pe departe.
si cand am zis de protectia lui Pit, m-am referit exact la acuzele de noaptea trecuta, aduse de Judex.
mai bine incheiem aici. nu ne intelegem.
sa vedem filmul si pe urma discutam...
c.ghevara
08 Sep 2010, 21:38
Apăi... ceea ce spui mă depăşeşte. It beats me. Nu ştiu despre ce plasă vorbeşti. Am absentat motivat la discuţia despre Felicia.
ok. sa ramana asa. altfel, parca vad ca-i dam de lucru lui Stefan...
si unde mai pui ca azi e sf.maria, poate petrece, na!
La multi,ani! inclusiv Mariei Popistasu. chiar daca nudul ei este atat de "infierat"
Pitbull
08 Sep 2010, 22:17
La multi,ani! inclusiv Mariei Popistasu. chiar daca nudul ei este atat de "infierat"
...cu mânie...?
...cu ce fel de mânie...? ;)
(Nu - nu existä coincidente!!! :)) )
sergiuseling
09 Sep 2010, 20:00
Și mie mi s-a părut că a fost cam lungă scena de nuditate din prima parte a filmului. Dar nu pot să spun că m-a deranjat în mod deosebit.
Pe de altă parte filmul a fost destul de bun, mi-a plăcut, însă nu așa de mult încât să-i atribui prea multe laude sau să-l recomand.
Pitbull
10 Sep 2010, 10:28
Controversa care izbucnise mai sus a continuat de aici, desprinzându-se complet de subiect. Intrucât continea unele comentarii despre Noua Generatie a filmuli Românesc, am mutat-o acolo:
http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=81963&page=15
Rog ca, în continuare, aici sä se discute numai despre "Marti, dupä Cräciun" - si numai în cunostintä de cauzä.
Pitbull
16 Sep 2010, 02:44
"Marţi, după Crăciun" - Prezumpţie de banalitate
Gânduri şi iar gânduri...
*** ATENŢIE! Conţine spoilere!!! ***
Cele patru titluri din filmografia de până acum a lui Radu Muntean jalonează o traiectorie extrem de interesantă - şi cred că abia de-aici încolo începe să se întrezărească o posibilă evoluţie viitoare a acestui mereu surprinzător artist al aparatului de filmat. Ţin minte că am văzut "Furia" la invitaţia unui prieten care tocmai îl închiriase de la un centru de DVD-uri; tocmai reveneam din lunga mea absenţă cinematografică de mai bine de zece ani şi, sub influenţa vagă a unor comentarii auzite pe ici, pe colo, prin părţile neesenţiale ale universului de opinie, mă aşteptam la o încercare rudimentară de a face film românesc "de public", cu un plot simplist şi multă violenţă. Marea surpriză nu a constat în calitatea profesională a filmului (chiar dacă şi aceea mi-a întrecut aşteptările), ci în surprinzătoarea sa orientare spre zona cinematografului "de conţinut" - aventura de rău augur a celor doi tineri prinşi în mrejele mafiei ţigăneşti, de-a lungul acelei nopţi fatidice, emana un autentic fior tragic, pe care finalul îl rotunjea cu o forţă incredibilă ("rotunjime" care, de altfel, avea să devină, sub diverse forme, una dintre trăsăturile definitorii ale filmelor lui Radu Muntean).
Aceeaşi formulă (unitatea de timp a unei nopţi care marchează destinele unor oameni simpli) avea să se regăsească în angoasantul "Hârtia va fi albastră", (un film de o intensitate rară, capabil să transmită paranoia acelei nopţi diversioniste din decembrie 1989 chiar şi celor ce n-au trăit-o), şi apoi în "Boogie" - prilej cu care Radu mi-a răspuns, la conferinţa de presă, că şi-a pus şi el la un moment dat problema, pentru a conchide că nu fusese, totuşi, decât o coincidenţă. Astfel, a fost extrem de relevant şi înviorător să-i urmăresc, în "Marţi, după Crăciun", modul de a se extinde narativ pe acolada epică a câtorva zile.
Pe de altă parte, însă, subiectele abordate de Muntean au evoluat după coordonate sensibil diferite şi la fel de semnificative. Dacă "Furia" se constituia ca un thriller propriu-zis (a cărui ieşire din canoanele genului, spre universal, se datora categoric apetenţelor auctoriale, nu vreunor elemente intrinseci ale poveştii), iar "Hârtia va fi albastră", deşi se desprindea net de orice reţetă, era în continuare impregnat de încărcătura unei situaţii dramatice greu suportabile, "Boogie" în schimb executa un neaşteptat volte-face, orientându-se spre un concept tematic extrem de simplu (dar nu simplist, evident), din sfera cotidianului - iar "Marţi, după Crăciun" adânceşte şi mai mult această introspecţie în abisurile personalităţii omului de rând, unic în banalitatea umanităţii lui. În filmul de faţă, autorul duce mai departe demersul iniţiat cu "Hârtia va fi albastră" şi continuat cu "Boogie", lăsând tot mai în urmă opţiunea filmului "de public". Astfel că, aşa cum spuneam la început, nu m-ar mira ca acesta să fie registrul predilect al lui Radu Muntean - deşi sinuozităţile traseului său artistic ar putea prea bine să ne rezerve pe viitor şi alte surprize.
Abordându-l în aces sens la conferinţa de presă, Radu mi-a contestat "prezumpţia de banalitate", afirmând că, dimpotrivă, cârligul care l-a atras spre acest subiect aparent anodin constă tocmai în intensitatea specială a dramei - aspect sub care filmul revine oarecum spre încărcătura din "Furia" şi "Hârtia va fi albastră". Ar fi de aşteptat ca pleiada detractorilor nătărăi să-i atribuie şi lui o etichetă suptă din deget - dacă tot am avut, la mintea unora, "filmu' cu avortu'", "moşu' beat dus prin spitale", "poliţistu' care se uită la o casă" sau "tipa care tot bea suc", de ce n-am avea şi "ăla cu triunghiu'" (sau "cu adulteru'"). Sunt cazuri tipice de neputinţă intelectuală - incapacitatea de a înţelege dincolo de pojghiţa imediată. Aşa cum "Patru luni, trei săptămâni şi două zile" nu era un film despre avort, ci despre pierderea umanităţii, cum "Moartea domnului Lăzărescu" acuză nu disfuncţiile sistemului spitaliesc, ci păcatul nepăsării, iar "Poliţist, adj." vorbeşte nu despre o misiune antidrog, ci despre sensul cuvintelor, nici "Marţi, după Crăciun" nu se referă la adulter sau la triunghiul conjugal, ci la sfâşietoarea dramă a pierderii familiei în atari condiţii - Radu subliniind faptul că, în acel moment de răscruce, personajul său efectiv moare parţial: o dată cu familia destrămată, din el se pierde ceva irecuperabil, şi nu putem decât să ne întrebăm cum şi în ce măsură şi cu ce preţ va reuşi să supravieţuiască în plan interior.
Formula de colaborare cu Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu, deja verificată în cele două filme anterioare, şi foarte dragă celor trei autori, îşi arată roadele şi de data asta - marca muntenească făcându-se din plin simţită spre a readuce cuplul celor doi coscenarişti la nivelul maxim al talentului lor, după devierile gabriene din trecutul apropiat. Avem de-a face cu un scenariu extrem de compact şi aproape revoluţionar prin modul de a repotenţa materialul dramaturgic. Practic, acţiunea filmului acoperă doar cele câteva zile de răscruce ale unei poveşti mult mai întinse: durează de cinci luni, şi va mai continua încă destul de mult, atât în plan exterior cât şi, mai ales, la nivel sufletesc, până când personajele îşi vor regăsi liniştea şi echilibrul - în limbaj scenaristic, până la satisfacerea nevoii dramatice. Acest concentrat epic conţine, în primul rând, toate sugestiile necesare, ca şi sarcina tensională menită să activeze imaginaţia spectatorului (mai simplu spus, să ne "pună pe gânduri" pentru a cuprinde în mintea noastră şi părţile nevăzute ale povestirii) - iar pe de altă parte, e jalonat de articulaţiile secundare ale nucleului amintit, pe care le investeşte cu funcţia de plot-point-uri principale, astfel încât filmul să poată fi urmărit cu interes, ca un întreg autosuficient. Pornind de aici, Baciu, Rădulescu şi Muntean reuşesc o adevărată acrobaţie dramaturgică: în mod normal, în orice scenariu, "actul III este filmul" (altfel spus, am putea să-l filmăm doar pe acela - primele două acte având rolul auxiliar de a-l pregăti şi potenţa); în "Marţi, după Crăciun", asistăm de fapt la actul II - filmul se termină exact după punctul culminant, când abia încep rezolvările ce-ar fi trebuit să parcurgă ultima secţiune (şi care, evident, vor dura luni de zile, dacă nu chiar ani). Măiestria celor trei de a-şi structura şi dinamiza materialul creează acele rampe de lansare a fanteziei spectatorului spre trecut şi viitor, iar sobrietatea gravă şi extrema meticulozitate a regiei desăvârşesc opera.
Cum spuneam, în acest virtual act secund, scenariul comasează echilibrat (din nou, acea "rotunjime" muntenească menţionată mai sus) esenţialul trecutului şi al viitorului, pe reperele unei construcţii de tip clasic. Practic, filmul se bazează pe patru secvenţe-cheie, adevărate coloane de rezistenţă, unite prin zidăria episoadelor de completare - şi, o dată ce am ajuns aici, se impune să ne raportăm mai accentuat şi la aportul regiei care întregeşte substanţa artistică.
Prologul, sau setup-ul: evident, secvenţa erotică din deschidere. Pentru un neavizat, ar putea să pară un kickstart facil - nuditate insistentă şi explicită, menită să cucerească spectatorul (ATENŢIE! Să reţinem că nu e un film de public, totuşi!) În realitate, acolo se realizează încărcătura nu numai sexuală, ci mai ales umană a celor două personaje, care va declanşa irezistibil drama, iar cele câteva momente de nuditate frontală, a căror discreţie şi dezinvoltură exclud orice vulgaritate, au rolul unei umanizări precipitate - şi indispensabile: spectatorul se pomeneşte aruncat în toiul unei dileme ajunsă aproape de punctul critic, după luni în şir de acumulări, având astfel nevoie să empatizeze rapid cu participanţii; în sfârşit, funcţionează aici şi un scop conotativ - suntem pregătiţi pentru a urmări un proces de devoalare cât se poate de candidă, fără false tabuuri dar şi fără cinisme şi vulgarităţi. Nu întâmplător, la acelaşi conţinut recurge şi "cartea de vizită" a filmului - posterul: jumătate de nud dorsal feminin graţios şi incitant, de o senzualitate subordonată ferm esteticii plastice, în ambianţa cenuşiu-rece a unui decor unsharff. Dacă se aplică eventual şi ipoteza unei momeli pentru public, aceasta e complet neesenţială. Imaginea de pe afiş se constituie practic într-o introducere conceptuală, fundamentată inclusiv pe principiul de "ochi al privitorului": cine ştie să recunoască un nud, va răzbate dincolo de el, pe tărâmul sensurilor umane; cine vede doar o femeie goală, înseamnă că nu se poate uita mai departe de oglinda propriilor concepţii şi condiţionări.
A doua secvenţă rapel este cea din cabinetul medical: pe axa temporală a filmului, ocupă locul primului plot point - iar în raport cu spectatorul, e extrem de derutantă (şi, în fond, incitantă). Ne tot întrebăm ce rost au acele interminabile comentarii de natură strict stomatologică - şi formulate cum nu se poate mai esoteric. Vom afla abia spre final, când discuţia din punctul culminant îşi va releva sarcina dramatică preluată de la acest prim contact între cele două femei - şi, mult mai important, între "amantă" şi fiică. Este un caz tipic de secvenţă care la prima vizionare exasperează, iar la cele ulterioare se savurează - nu cu deliciu, ci au amărăciunea cunoaşterii nemiloase.
Astfel angajaţi, parcurgem porţiunea mediană a filmului - în care, ca în orice act secund, se produc acumulări insidioase, menite să amorseze criza ulterioară; totodată, am fost pregătiţi să asimilăm iluzoriile banalităţi ale dialogului (o mică bijuterie: secvenţa cu mama Ralucăi şi felia de tort), cu rolul de a caracteriza personajele. De altfel, aici survine alta dintre trăsăturile definitorii ale Noii Generaţii de cineaşti români, asupra căreia am mai insistat şi cu alte prilejuri. La nivel ortodox, se aplică principiul conform căruia "dialogul nu e conversaţie" - nişte replici bine scrise trebuie să fie credibile, dar nu realiste: curăţate de balastul anodin al vorbirii cotidiene, spre a păstra numai esenţialul necesar pentru a da informaţii despre personaje şi a duce povestea înainte. Or, Muntean, Porumboiu, Puiu, Mungiu şi alţi câţiva regisori români ai momentului actual au dislocat cu curaj acest precept până acum bătut în cuie, reinvestind dialogul cu o funcţie de caracterizare accentuată: înşirând platitudini observate şi culese din viaţă cu o acuitate incredibilă, personajele lor creează, de fapt, subtexte emotive, relaţionale şi culturale extrem de puternice. Unul dintre cele mai proaspete exemple ni-l oferă excelentul "Felicia înainte de toate", de Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf, unde vorbăria înnebunitoare a Ilenei Cernat construieşte un adevărat monument al dezumanizării prin stereotipie. Radu Muntean şi-a vădit încă de la "Boogie" capacitatea de a controla acest mijloc expresiv - iar pentru spectatorul care, la fel ca în cazul elementelor fals-frivole, ştie să vadă dincolo de aparenţe, aceste avalanşe de clişee trasmit enorm despre interiorul personajelor şi al relaţiilor dintre ele - practic, este o ducere mai departe a unui al doilea principiu fundamental al scenaristicii: acela de a echilibra judicios relaţia între context şi subtext.
Efectul acestui crescendo subtil izbucneşte în cea mai importantă secvenţă a filmului, penultima din cele patru, care are dublul rol de confruntare - şi la propriu (între cei doi soţi), şi în sens dramaturgic - şi de punct culminant (sau point of no return, deplasat cu mult dincolo de zona mediană unde ar fi trebuit să se afle într-o paradigmă ca la carte; s-ar suprapune mai degrabă cu inflamabilul plot point 2, pe care, însă, structura novatoare alcătuită de cei trei scenarişti îl cam exclude - încă un pariu riscant şi finalmente câştigat).
Cu diferenţele de rigoare (şi ar merita să întreprindem un studiu comparativ aprofundat - poate împreună cu Mihai Fulger, în necesara continuare a cărţii sale despre aşa-numitul "Noul Val"), secvenţa îmi aminteşte de episodul cu Rodica Lazăr şi Mimi Brănescu din "Moartea domnului Lăzărescu", de masa festivă din "Patru luni, trei săptămâni şi două zile", de momentul "Nu te părăsesc, iubire" din "Poliţist, adj." sau de vizita Clarei Vodă la vorbitor, în "Eu, când vreau să fluier, fluier". Este unul dintre acele momente de cinema care-ţi înfige cuţitul în ficaţi şi se-apucă de scormonit cu osârdie. Lungă de douăzeci de minute şi compusă din două cadre (de nouă şi de unsprezece minute), secvenţa cuprinde tot arcul distrugerii irecuperabile a unei vieţi de familie ce păruse perfectă, până când a sucombat năprasnic în faţa fatalităţii - şi, da, este fatalitate, căci Radu Muntean nu-şi propune să arate pe nimeni cu degetul: toţi cei trei protagonişti sunt umani şi nimic mai mult: Paul e un "soţ adulterin" doar cu titlu tehnic, Raluca e o "amantă" doar în acelaşi sens, iar Adriana la rândul ei, ca soţie, nu poartă nici ea vreo vină pentru fisurarea finalmente iremediabilă a căsniciei. Cele două cadre sunt concepute şi conduse cu acea siguranţă fastidioasă şi precizie de ceasornic proprii lui Radu Muntean, pornind de la lungimile calculate anume spre a optimiza creşterea dramatică, continuând cu mişcările de cameră discrete, funcţionale, dar de o complexitate de care numai profesioniştii pot fi conştienţi, speculând la maximum efectul de contre-jour al ferestrei (mai ales în combinaţie cu semiprofilul şi ochelarii Mirelei Oprişor) - dar, în primul rând, trăind prin jocul uluitor al acestei actriţe capabile să-ţi taie răsuflarea. Rar am mai văzut o asemenea patinare pe gama tuturor nuanţelor posibile - efectiv, dă senzaţia unei unghii plimbate de-a lungul unei corzi de chitară. De la stupoarea aparent apatică din start, urcând amăgitor pe treptele conştientizării, deraind strident printre vulgarităţi isterice, revendicări aberante, agăţări disperate de tot felul de detalii nesemnificative, până la exploziile de violenţă fizică necontrolată de la apogeu, pentru a se prăbuşi la final în acel tulburător plâns încremenit al femeii ce se simte anulată ca fiinţă umană, Mirela Oprişor ne dezvăluie o actriţă de calibru greu, despre care nu ştiu unde-a stat ascunsă până acum, dar pe care sper s-o vedem de-aci încolo numai de la acest nivel în sus - căci se pare că are de unde!
Astfel, nu poate fi decât cel mai firesc lucru acel cadru de tranziţie cu Mara la pian - după radiografia dezastrului descrisă mai sus, un respiro necesar, amintind inevitabil de partida de tenis cu piciorul din "Poliţist, adj.".
Şi ajungem la secvenţa a patra şi ultima - unul dintre cele mai puternice şi închegate finaluri de film românesc. Nu vom mai apuca ziua de "marţi, după Crăciun", la care se făcuse indirect trimitere pe parcursul filmului; ceea ce interesa cu privire la drama trăită de persopnaje îşi închide paranteza chiar în seara de Crăciun, la bunici: de dragul fetiţei, o onorare formală a ritualurilor tradiţionale, pe fondul pierderii a tot ce-a fost, spre un viitor incert - oricum, nici optimist, nici pesimist, căci viaţa merge înainte, marcată invariabil de pierderi tragice şi irecuperabile. Prin acest episod de încheiere, Radu Muntean izbuteşte un adevărat exemplu a ceea ce înseamnă ironia superioară în cinema - şi îl controlează atât de bine, încât efectiv simţi cum se termină filmul, iar tăietura şi genericul final cad la fix. Pentru a te pune, cum spuneam, pe gânduri... Gânduri şi iar gânduri...
Pe bună dreptate, toată lumea a remarcat regia funcţională, discretă, curată a lui Radu Muntean - ca de obicei, preocupat să-şi servească în primul rând povestea. E mai puţin relevant pentru spectatorul şi cititorul profan, însă ar putea face obiectul unei discuţii detaliate, rigoarea complexă a lucrului cu actorii: în mare parte, filmul ia naştere la repetiţii, unde se construiesc cu migală toate mizascenele şi partiturile interpetative, inclusiv ultimele corecţii de text - niciodată prea dezvoltate, întrucât Radu nu numai că e un cineast exigent, ci are şi harul de a se face foarte bine înţeles de actori; totodată, obişnuieşte să-şi filmeze şnururile finale ale repetiţiilor, pentru ca apoi Tudor Lucaciu să se folosească de cadrele înregisrate spre a-şi defini concepţia de imagine şi metodele de filmare. Rezultatul constă într-o fotografie elaborată cu subtilitate, mizând mult pe compoziţiile în profunzimea cadrului, pe efectele de unsharff ale focalei scurte, pe jocul rece al luminilor lăptoase din zilele de iarnă.
Pe lângă şocanta surpriză superlativă oferită de Mirela Oprişor, Mimi Brănescu se impune în sfârşit cu un rol pe măsura talentului său robust, folosit aici cu economie şi măsură, într-o cheie interpretativă ponderată care marşează în primul rând pe arsenalul sugestiei. Paul Hanganu e un om de nivel mediu şi cu temperament introvertit, ale cărui frământări lăuntrice transpar exclusiv prin efectele lor cele mai indirecte (nu întâmplător, momentul său cel mai dinamic din tot filmul e de factură reactivă: finalul secvenţei de confruntare, când e nevoit să-şi imobilizeze, în acea "încălecare" trist-grotescă, soţia dedată dezlănţuirilor violente). Maria Popistaşu se menţine cam pe aceleaşi coordonate din "Legături bolnăvicioase", dar cu semnele unei maturizări vizibile, stăpânindu-şi cu siguranţă personajul consistent şi complex, compus din doar trei secvenţe - care, însă, conţin potenţialul unei proiecţii capabile să acopere, în fundal, toată durata filmului. Dragoş Bucur şi Adrian Văncică nu sunt neapărat necesari, dar "dau bine", reîntregind grupul de lucru propriu filmelor lui Radu Muntean, iar Ioana Blaj schiţează cu mult haz, din doar câteva trăsături, portretul unei fâşneţe de o prostie abisală. Nici Victor Rebengiuc nu se ilustrează prin nimic special, însă contribuie decisiv, prin simpla lui "greutate" artistică, la substanţa finalului - în tandem cu Silvia Năstase. Dana Dembinski creionează la rândul ei, cu mijloacele sumare ale unei singure apariţii deliberat clişeatice, un personaj credibil şi de reţinut, iar micuţa Saşa Paul Szel ne prilejuieşte bucuria de a constata din nou (după Bogdan Iancu, din spumosul "Ho, ho, ho!") că, iată, şi în filmele româneşti au început să apară copii capabil să interpreteze natural şi expresiv, nu ca pe vremea poezioarelor pioniereşti.
Cum cu justeţe observa recent Cătălin Olaru, "Marţi, după Crăciun" consacră concluzia estetică a lui "Boogie", confirmată de "Felicia, înainte de toate": filmele regisorilor noştri din actuala generaţie sunt, din multiple perspective, fundamental diferite, iar "infamul mizerabilism" acuzat de destule minţi... fudule (rimă cu tâlc!) există mai ales în ochiul acelor privitori. Chiar e nevoie de o doză apreciabilă de albeaţă pe ochi şi pe ipoteticul cortex, pentru a refuza să vezi trăsăturile definitorii ale lui "Marţi, după Crăciun": eleganţă, rafinament, delicateţe, profunzime, într-un studiu uman pe cât de moral, pe atât de puţin moralizator - căci, din păcate, fracturile familiale sunt la ordinea zilei, şi mulţi semeni de-ai noştri se pot regăsi în tribulaţiile parcurse de Adriana şi Paul Hanganu. Aşa cum am arătat şi la început, chiar dacă nu e un film eminamente de public, nu este nici "elitist" - e pur şi simplu uman. Ceea ce înseamnă enorm.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
14-15 septembrie, 2011
Bucureşti, România
dragonfly_drk
16 Sep 2010, 03:12
cred ca e cea mai lunga cronica pe care am citit-o in viata mea... si culmea, cand am vazut cat e de lunga am zis nu se poate, nu pot sa citesc atat... e absurd de lung... dar in timp ce citeam nu imi mai puteam dezlipi ochii de ecran... e cea mai superba de pana acum... deci si filmul trebuie sa fie pe masura
Hmmm...
http://www.imdb.com/title/tt0075364/
Pitbulleanu, ceva asemanari?
Pitbull
16 Sep 2010, 03:54
Din päcate, n-am väzut "Ultima femeie", deci nu stiu...
Liebe Lulo, mä bucur cä-ti place - dar te rog, mai ponderat...
(Apropo, cronica la "Restul e täcere" este cu douä pagini mai lungä.)
Ei, uite un subiect de discutat - stii tu unde. ;)
buticut
16 Sep 2010, 04:13
Din päcate, n-am väzut "Ultima femeie", deci nu stiu...
Liebe Lulo, mä bucur cä-ti place - dar te rog, mai ponderat...
(Apropo, cronica la "Restul e täcere" este cu douä pagini mai lungä.)
Cred ca si 432 intrece cronica de la Marti... ca lungime. Din pacate nu pot sa o citesc inca, nu vreau spoilere :D.
Da, rvn, să vedem ce a făcut Muntean cu subiectul...
Pai, in sfarsit ,eu am vazut.
Si nu pot spune decat atat:a facut o treaba excelenta. si el, ca regizor, dar mai ales cei trei protagonisti ai asa-zisului triunghi amoros.
Frumusetea filmului consta intr-o simplitate care te cucereste de la inceput.Nimic artificial, nimic fortat. Trairile interioare ale personajelor sunt atat de intense, incat banalitatea subiectului chiar nu mai conteaza deloc.
Pe mine m-au cucerit extremele,adica secventele de inceput si finalul.Ambele sunt pline de sensuri si foarte bine alese.Senzualitate in primele si putere de a face orice pentru a nu-i rani pe cei dragi,in ultimele.Paul Hanganu a dus o lupta intensa cu el timp de cateva luni.A alege intre o noua iubire si o familie care nu e deloc in pragul de a se destrama, nu e tocmai usor.
Asta este de fapt drama, pe acest lucru se construiesc relatiile lui cu cele doua femei.Momentul cand i-a marturisit sotiei motivul framantarilor lui a fost eliberarea dar si inceputul dezastrului pentru el si familie.Si ne putem pune si noi intrebarea:oare a meritat?
Cei care au comentat cu rautate la adresa afisului,a "mutrei" lui Mimi Branescu si a lipsei de senzualitate a Mariei Popistasu, au facut-o in necunostinta de cauza. Nici nu poate fi vorba de asa ceva.
Cei trei actori, dar mai ales Mirela Oprisor, au avut prestatii de exceptie, care au contribuit enorm la reusita artistica a filmului. Bravo lor si bravo intregii echipe de realizatori.
nimic nu e batut in cuie.
intai vezi filmul! pe urma discutam...
nu te mai repezi ca fata mare la maritat. da verdictul dupa vizionare.
sper sa-mi dai dreptate, keep.
nu uita. si tie ti se poate intampla asta. esti chiar la varsta potrivita.
filmul te poate ajuta sa te redescoperi, poti sa crezi asta?
c.ghevara
17 Sep 2010, 09:35
@rvn
Şi... a fost ceva ce nu ţi-a plăcut? Care sunt minusurile? Ziceai că după ce îl vezi vei comenta şi defectele filmului.
@rvn
Şi... a fost ceva ce nu ţi-a plăcut? Care sunt minusurile? Ziceai că după ce îl vezi vei comenta şi defectele filmului.
uite, de pilda, imi vine acum in minte, scena aceea in care Adriana il tunde pe Paul in baie.
probabil, intentia a fost de a arata unul din obiceiurile lor domestice, dar lasand la o parte, expunerea directa a goliciunii lui Mimi, parerea mea e ca puteau alege alt gest pentru a arata asta.
nu stiu daca persoanele din categoria lor sociala mai au obiceiul asta acasa si chiar nu i-as vedea nici un rost. de-aia zic, puteau alege o alta particica din rutina lor intima, nu neaparat in baie, poate chiar in dormitor...
si asta mi s-a parut un "defect" al filmului: relatia cu Adriana, la capitolul "intim" nu e prea clara.ar fi fost mai bine daca incercau sa ne sugereze ceva si in acest sens.
c.ghevara
17 Sep 2010, 13:40
@rvn
Eu votez cu ăia care ne învaţă că o scenă sau o secvenţă are ce căuta într-un film doar dacă dezvoltă acţiunea sau caracterizează personajele. Din păcate, în filmele noastre văd multă umplutură, secvenţe fără rost. Sunt curios să văd ”Marţi...” şi, crede-mă, aş fi foarte bucuros să-mi placă, să-l pot considera un film bun etc. Până atunci... trailer-ul şi afişul (singurele mele informaţii nemijlocite) nu mi-au dat mari speranţe. M-ar încânta o surpriză. :)
c,
nu ma indoiesc de capacitatea ta de analiza.din contra, consider ca esti destul de priceput sa apreciezi calitatile unui film, mult mai bine ca mine, dar, in cazul asta, imi permit sa spun
ca ceea ce se vede din trailer e prea putin.
punctul forte al filmului consta in personaje,nu in subiect sau actiune.
ele dau originalitate,actiunile si gesturile lor.filmul e sarac in dialoguri, se bazeaza mult pe expresivitatea actorilor, care, de ce sa nu recunoastem, sunt chiar foarte buni.
si mai sunt convinsa de ceva: filmul, chiar o sa-ti placa.si stii de ce? pentru ca nu plictiseste, nu e obositor,din contra.eu, dupa scena finala , chiar am avut un mic regret ca s-a terminat.
iar afisul.....pana la urma e chestie de gust.
parerea mea: e chiar reusit. si ceea ce imi place cel mai mult, e chiar fondul, griul acela cald si luminos.pune in valoare si mai bine spatele frumos al Mariei.n-are nimic dizgratios!
sergiuseling
17 Sep 2010, 18:28
Eu nu pot să trec peste critica lui pitbull, pur și simplu am impresia că trebuie să am un doctorat ca să înțeleg ce vrea el să zică.
Pitbull
17 Sep 2010, 18:31
Hai, mä... C-am vorbit destul de clar!
S-a mai trezit unu', pe blogul filmului, tot asa.
Ca sä nu mai vorbesc de Memelito.
Ce-aveti...?
sergiuseling
17 Sep 2010, 18:50
Eu credeam că cronica ar trebui să ne spună ce crezi despre film, nu să faci istoria cinematografiei românești în care să ne explici într-o frază despre ce e fiecare film.
Și apoi mai vii cu tot felul de formule ”sarcina tensională”, ”acrobație dramaturgică”, ”balastul anodin” . Explici filmul punct cu punct cu axe temporale, efectele de unsharf, radiografia dezastrului.
Ne mai spui și de conferința de presă și discuții despre cum s-a vrut filmul.
Pentru mine e prea greu de priceput.
Pitbull
17 Sep 2010, 19:00
Exact asta am fäcut: am spus ce cred despre film.
N-am fäcut istoria cinematografiei românesti. Una din douä:
- ai dat la alt articol
- confunzi filmografia lui Radu Muntean (si, partial, a Noii generatii), cu toatä cinematografia româneascä.
N-am "explicat într-o frazä despre ce e fiecare film", am punctat doar temele lor (atât reale, cât si asa cum sunt percepute de masa cocäläreascä), pentru a defini contextul unei iminente erori de perceptie si apropo de acest film.
Da, vin cu tot felul de formule: ”sarcina tensională”, ”acrobație dramaturgică”, ”balastul anodin”. Care-i problema? Doar n-o sä scriu scoläreste, ca-n manualele de clasa a III-a.
Da, explic filmul punct cu punct cu axe temporale, efectele de unsharf, radiografia dezastrului.
Care-i problema (bis)?
Da, vä mai spun si de conferinta de presä si discutii despre cum s-a fäcut (nu "vrut") filmul.
Sä n-o fac? OK - convinge-mä (cu motive solide), si promit cä n-am sä mai fac.
Dacä pentru tine e prea greu de priceput, nu pot decât sä regret. Dar nu e totul pierdut. Sträduieste-te, si cred cä vei pricepe - destul de curând, fiindcä nivelul analizei mele e chiar foarte accesibil; am si mentionat, într-un loc, cä nu se adreseazä numai profesionistilor, ci si cinefililor (de un anumit nivel, totusi... Nu de sus-numita "clasa a III-a"! ;) )
sergiuseling
17 Sep 2010, 19:28
În fine, se poate ca tu să te adresezi altcuiva și atunci chiar nu am de ce să te fac să-ți schimbi modul de a scrie.
În orice caz nu am de gând să mă străduiesc să pricep pentru că nu vreau să ajung să mă gândesc la cum trebuie organizat filmul, cum trebuie să arate o scenă sau alta. Prefer să văd filmul ca unul total desprins de fenomen. Să simt filmul nu să-l judec și să-l analizez.
Și asta aș fi vrut să văd și de la tine, ce ți-a ”spus” filmul, ce ți-a plăcut și ce nu. Ori asta nu-mi pot da seama din ce scrii tu. Tu scrii că aia a mers bine, aia nu, aia e conform cu ceva filme anterioare, aialaltă nu se potrivește. Prea multă analiză și prea puțin despre cum ți s-a părut ție.
c.ghevara
17 Sep 2010, 19:43
Pit, degeaba îl spurci pe bietul cititor =)) Ce e drept e drept! Articolul e al naibii de lung. Cu multe paranteze, nepuse în paranteze ;) Poate doar 40% din text are legătură directă cu filmul. Nu prea pricep nici apelativele familiariste "Radu". Şi mai sunt chestii...
Nu te supăra, frate! Chiar, nu meriţi să te supăr. Am citit şi am savurat cronici excelente marca "Pitbull". Bine, e drept că întotdeauna ne e mai uşor să scriem cu ironie, să muşcăm, pentru că e mai simplu si mai copios să critici decât să lauzi, dar... cititorul are întotdeauna dreptate. :D Încă o dată, nu te supăra! N-am pretenţia că mă pricep la cronică de film, dar mă pricep la cronică de... articol. Trust me! ;)
Pitbull
17 Sep 2010, 20:18
Prea multă analiză și prea puțin despre cum ți s-a părut ție.
Tocmai asta e.
Intotdeauna, sunt constient de diferenta dintre:
- Cronicä: mai scurtä, mai accesibilä, mai axatä pe impresii, destinatä mai degrabä spectatorilor si profanilor (si nu tocmai my cup of tea)...
- Analizä: mai amplä, mai exigentä, mai orientatä spre mecanisme, destinatä mai curând cinefililor si profesionistilor (genul meu predilect).
Optiunea dintre una si alta mi-o dicteazä filmul. De pildä, ieri, "Resident Evil: Afterlife" m-a îmboldit clar spre cronicä.
Totusi, prefer ANALIZA, fiindcä e mult mai necesarä. Si pentru cä aici nu ne afläm pe cine stie ce www.undemergemdiseara.ro, ci pe CINEMAGIA - un site specializat, care mai are si menirea de a educa publicul de cinema.
Deci, asteptati de la mine "cronici" la pelicule, si "analize" la filme.
Iar dacä vreti impresii - poftim:
"Marti, dupä Cräciun" m-a contrariat în prima orä. Mi se pärea plicticos si trenant.
Brusc, în secventa confruntärii, m-a pälit. Si, începând de atunci, am înteles tot ceea ce-si pregätise anterior - si cât de parsiv (în sens bun!), mä prinsese în cursä... Am descoperit, retrospectiv, încärcätura si valoarea acelor secvente atât de dezamägitoare la prima vedere.
De-atunci, mä urmäreste încontinuu. Mä gândesc la el ceas de ceas. Admiratia mea pentru Radu creste, iar revelatia Mirela mä obsedeazä. Abia astept sä-l reväd - si, mai ales, sä-l am pe DVD si sä-l iau la pigulit cu elevii mei (cum am fäcut cu "M.D.L." si "4,3,2").
Asta-i ceea ce se cheamä a great movie (in my book).
anacrainic
18 Sep 2010, 00:42
din pacate, nu am reusit sa gust din "Marti, dupa Craciun"... am pierdut scena de inceput, plus ca am alergat de la Sala Elvira Popescu, unde cu 15 minute inainte vazusem "Australia" si zau, mi-a fost greu sa ma "reconfigurez" emotional... pentru ca am simtit diferenta dintre personajul construit migalos, aproape ireal de bine construit, dar CONSTRUIT, din "Marti...." in comparatie cu ce am vazut in "Australia", care -i "docufilm", dle Pitbull?... nu ma pricep... la ''Australia" am ras si plans, la 'Marti, dupa Carciun" am savurat imaginile, lumina, decorul- cele care aduc primele emotii... jocul actorilor? probabil ca excelent, restul previzibil pentru ca nu am avut ragazul sa ma supar pe mine dupa ce ies de la film (adica sa am revelatiile dlui Pitbull). Am facut greseala de a fi o maratonista in seara asta, sa alerg de la un film la altul, fara sa le savurez cu o pauza de minim cateva ore... Si mi-am dorit foarte tare sa vad filmul lui Muntean si am facut asa o varza .... Noapte buna!
Pitbull
18 Sep 2010, 01:06
Welcome to Cinemagia! :)
...Intr-adevär, filmul lui Radu nu e dintre cele mai usoare, nu e "de public", cum s-ar zice, si poate fi receptat imperfect, sau chiar negativ, în conditiile unui maraton de filme - mai ales pentru cineva, în principiu, lipsit de exercitiul vizionärilor intensive. Dar îl vei revedea în conditii mai prielnice. Oricum, mä bucur cä te preocupä atât de mult filmele românesti, încât ai profitat de Noaptea Lor Albä.! :)
Probabil este prima si ultima oara cand dau un verdict. Ceva pronosticuri?
Indiciu: mi-a placut la nebunie analiza lui Pitbull.
da. pot anticipa eu:
o sa-ti bagi si o sa-ti scoti pana n-oi mai putea(......), ca sa constati ulterior ca, de fapt, tu n-ai nimica impotriva noii generatii de cineasti si nici a acestui film, ci doar iti place sa-i tii isonul lui Keepy.
Pitbull
18 Sep 2010, 14:09
Ce-are Keepy cu topicul ästa?
Mesajele alea trei de ieri noapte singur si le-a sters, când s-a lämurit - deci e-n ordine.
keepy umbla noaptea pe-aici? da' ce, e fantoma?
nu pot sa cred asa ceva.
si mai ales, nu cred ca-i las...
ii place sa lupte pana la moarte, am vazut eu!
dovedeste ca m-am inselat
gionloc
19 Sep 2010, 22:22
filmul e slab... are o serie de probleme - dialog, constructia personajelor, legatura dintre personaje - care distrug credibilitatea povestii (in conditia in care pornim de la ideea ca o poveste trebuie sa fie credibila in raport cu dinamica interna de tip propunere-si-rezolvare-a-propunerii, in cazul realismului de factura estetica).
per total, e un construct mecanic, care mimeaza schematic viata...
Pitbull
19 Sep 2010, 22:34
Auleo, Gionloace, ai dat-o cu mucii-n fasole - da' räuuu...!!! :">:-&:((
Mäi, e foarte bine cä-n ultimii ani devii din ce în ce mai exigent (si la un mod cât se poate de competent - nu pur si simplu cusurgiu), dar ai grijä, cä deja ai pornit pe panta unui perfectionism tot mai rupt de realitate... Nu meritä - pericolul e la fel de mare ca în extremitatea opusä, printre criticii care gäsesc toate motivele sä ridice-n slävi orice (cum fäcea Suchianu la bätrânete - un mare cap luminat al criticii române de film, dar pe care, din päcate, la sfârsit nimeni nu-l mai lua în serios)...
Incearcä sä-ti recalibrezi viziunea sistemicä - nu mai absolutiza defectele (fie reale, fie raportate doar la expectativele tale), ci recepteazä-le în ansamblul filmului. Astfel, vei scäpa de riscul unor gafe atât de ridicole - a spune despre "Marti, dupä Cräciun" cä "filmul e slab" e ca si cum ai spune despre Doamna T. cä e "o femeie urâtä"; poti alege una dintre urmätoarele douä atitudini legitime si creditabile: "mie nu-mi place", sau "sä nu-i pierdem din vedere firestile imperfectiuni".
gionloc
19 Sep 2010, 23:03
da,
la asta ma refeream, ca nu imi place...
dar nu imi place din anumite motive pe care eu le consider intemeieate si le voi expune in textul pe care i-l voi dedica filmului, miine seara probabil.
din pacate nu pot spune ca e un film bun, dar mie nu imi place.
iar ceea ce nu imi place - raportat la anumite standarde pe care nu le astept dela FILM (sau de la CINEMA), ci de la fiecare proiect in parte, in functie de ceea ce el etaleaza si de liga in care joaca - nu imi place fiindca acel anume proiect nu reuseste sa fie suficient de implinit, de convingator...
am citit analiza ta,
am simtit si eu ca filmul in final reuseste sa lege o fraza cu tilc - atunci cind sotii comunica in ducerea cadourilor sub pom. insa, hm, pina atunci e doar o evolutie dupa o schema pe care autorii scenariului mi-e teama ca nu o extrag din viata mic-burgheza pe care vor sa o reprezinte. fiindca pe ecran sint lucruri fara logica, sint lipsuri care ma impiedica sa inteleg de ce iubirea lui radu pentru raluca e iubire si nu altceva, sint lipsuri in constructia casatoriei care ma impiedica sa inteleg de ce sotia sa reactioneaza asa. nu pot lua totul de-a gata, ca atare, fiindca asa trebuie sa fie viata aia de pe ecran si fiindca alea is punctele cheie alese de autor.
sau, ok, daca alea is punctele cheie, atunci nu pot sa cred ce face el. fiindca logica unui demers cere anumite ratiuni pentru ca un demers sa fie valid si adevarat.
doar fiindca e punct culminant sau plot pointuri, nu inseamna ca proiectul are in interior motivatiile pentru care acel punct sa fie ancorat in realitatea personajelor in asa fel incit sa il faca emotionant, incit sa il faca sa spuna ceva veritabil despre viata....ceva mai mult decit spune o relatare de presa in care e prezentat un caz de acest gen. o relatare de presa, adica o relatare sterila!
de ce iubirea lui radu pentru raluca !
radu mamii, raduleeeee!
care de fapt era paul toata ziua.
mai. nu stiu cu ce atentie va uitati voi la film.poate in timpul asta va distrage atentia vreo gagica...
dar, cum poti spune ca vrei sa faci o critica profesionista, cand nu retii din film nici numele personajului principal????
gionloc
19 Sep 2010, 23:17
lool.. . asa e, paul :D
ma gindeam la radu muntean :-s
Pitbull
19 Sep 2010, 23:18
Din päcate, rezumatul argumentatiei tale îmi face impresia urmäririi îndârjite a unui rationament valabil în principiu, dar foarte îngust, care omite multe alte ramificatii logice care ar räspunde tocmai reprosurilor tale. De exemplu, te referi la lipsa unor explicatii (cu privire la resorturile relatiilor între presonaje), care nu erau nicidecum strict necesare - ele puteau sä existe, sau nu; iar optiunea autorilor de a nu ni le da murä-n gurä e absolut viabilä. Verdictul täu, "un construct mecanic, care mimeaza schematic viata", nu se sustine de nici o culoare. De când l-am citit, mä tot gândesc la el în raport cu filmul, cäutând una din douä: sau (cu scepticism), acele defecte reale care ti l-au determinat pe bunä dreptate (si pe care abia de-acum le-as observa), sau, mai degrabä, acele elemente pe care tu le-ai fi putut interpreta ca atare (si pe baza cärora as putea zice: "înteleg ce ti-a dat impresia asta, dar nu sunt de acord, si iatä de ce..."). Si nu pot! Pur si simplu, mä dominä senzatia (subiectivä, desigur - dar extrem de vie) cä ai väzut alt film... Adicä, nu se leagä, si pace!
lool.. . asa e, paul :D
ma gindeam la radu muntean :-s
bine ca nu te gandeai la Claudia Schiffer.
ar fi fost fatal
gionloc
19 Sep 2010, 23:49
si eu am avut impresia asta - ca ai vazut alt film - cind am citit analiza ta.
eu cred ca in cazul anumitor filme - cum e si acesta, cum e felicia - lumea acorda foarte usor credit autorilor (regizori si scenaristi).
nu e vorba de a avea mura-n gura, ci e vorba de a oferi anumite resorturi pe baza carora explozia sa se produca, sa fie o certitudine. si treaba asta, cu a da credit, am observat-o in scrierea ta atunci cind spui ca a doua parte a filmului te-a facut sa reevaluezi prima parte, care ti s-a parut banala si trenanta.
cind urmaresti o argumentatie - a unui film, sa spunem (filmul si operele de arta in genere sint discursuri despre ceva) - si intr-o expunere care, sa presupunem, aduna sapte pasi argumentativi - daca gasesti ca un pas e fals, ce faci - consideri argumentatia valida?
pentru mine pasii astia care construiesc argumentatia is credibilizati de felul in care autorul pune in secventa anumite intimplari, de felul in care chestioneaza istoria de prezentat, de alegerile sale fata de alte alegeri posibile. poate ca eu gresesc atunci cind stabilesc punctele de referinta (posibilele desfasurari ale povestii pe care o vad, cu accent si pe clipele ei care nu-s vizibile pe ecran si cu accent si pe realitatea exterioara proiectului; istoria cinematografiei).
oricum, vom vedea peste citiva ani daca filmul acesta va fi retinut ca un moment cinematografic insemnat. eu nu cred ca va fi retinut.
de alegerile sale fata de alte alegeri posibile. poate ca eu gresesc atunci cind stabilesc punctele de referinta (posibilele desfasurari ale povestii pe care o vad, cu accent si pe clipele ei care nu-s vizibile pe ecran oricum, .
asta suna a daca si cu parca...
asa a vrut el! asta a fost viziunea lui.
din ce variante a avut de ales, asta a considerat ca e cea care se potriveste cel mai bine cu felul cum voia sa se exprime artistic.
daca a gresit, oricum a fost penalizat.
filmul n-a castigat nici un premiu la Cannes, iar carcotasii deja nu mai prididesc sa gaseasca nod in papura...
Pitbull
20 Sep 2010, 00:12
eu cred ca in cazul anumitor filme - cum e si acesta, cum e felicia - lumea acorda foarte usor credit autorilor (regizori si scenaristi).
Cä existä oameni care reactioneazä asa, nu încape nici o îndoialä.
In ceea ce mä priveste, la "Felicia..." eram pornit sä nu-mi placä (din anumite motive personale nesemnificative si care nu-mi fac cinste). In prima parte, m-a läsat rece, si construiam deja în minte o analizä foarte criticä; treptat-treptat, m-a cucerit (nu prin vreo secventä anume; pur si simplu filmul, ca întreg, în curgerea lui). La sfârsit, deja întelegeam mult mai bine prima parte. A doua oarä, la premierä, l-am savurat.
O evolutie similarä am parcurs si la "Marti..." (desi färä prejudecata negativä; dar, din motive nedefinite, îl asteptam cu un anume scepticism). Aici, secventa confruntärii a fost cea care a avut efectul de a mä lumina, dupä care am înteles retrospectiv si restul.
In principiu, mi se pare mai bun un film care mä "joacä" asa, decât unul care-mi place încä de la început. De altfel, vezi si mai jos.
si treaba asta, cu a da credit, am observat-o in scrierea ta atunci cind spui ca a doua parte a filmului te-a facut sa reevaluezi prima parte, care ti s-a parut banala si trenanta.
Exact lucrul ästa mi s-a întâmplat, de-a lungul anilor, la nenumärate filme pe care nimeni nu le-ar putea contesta: Antonioni, Bergman, Tarkovski, Resnais - regisori adesea nespectaculari, lenti, dificili, subtili, care se devoaleazä foarte încet... La fiecare dintre ei pot cita cel putin câte un film care m-a scos din minti la început, iar acum îl ador.
poate ca eu gresesc atunci cind stabilesc punctele de referinta (posibilele desfasurari ale povestii pe care o vad, cu accent si pe clipele ei care nu-s vizibile pe ecran si cu accent si pe realitatea exterioara proiectului; istoria cinematografiei).
Päi exact la asta m-am gândit si eu, când am încercat sä-ti descifrez paralelismul perceptiv.
oricum, vom vedea peste citiva ani daca filmul acesta va fi retinut ca un moment cinematografic insemnat. eu nu cred ca va fi retinut.
Iar eu îti spun SIGUR cä nu! Nici nu e cazul! ALTELE sunt filmele românesti din ultimul deceniu care au asemenea valente. "Marti, dupä Cräciun" nu are de ce sä fie un "moment însemnat" - este de ajuns cä-i doar un film foarte bun al unei perioade însemnate în ansamblul ei.
omudindulap
20 Sep 2010, 00:18
Bucătăria spaţială
de Cristian Tudor POPESCU
Un bărbat de 30 şi ceva de ani îi aduce la cunoştinţă soţiei, cam de-o vârstă cu el, că are pe alta, mai tânără. Se sprijină de dulapul din bucătărie când face asta, ea e în stânga lui, aproape, lângă chiuvetă, cu spatele la noi, moşmondeşte ceva.
După ce a târcolit-o îndelung, Paul nu e în stare să înceapă decât spunând că e foarte îndrăgostit. Pentru o fracţiune de secundă, Adriana întoarce capul spre el, o vedem din spate profil zâmbind, un zâmbet care îţi strânge inima: nu mi-ai mai spus asta de-o veşnicie, ce-ţi veni, hai, fii serios, avem copilul Mara, maşină de spălat, rate la bancă, şi totuşi, ce minunat e să te aud spunând asta… Nu apucă decât să-şi întoarcă faţa la treabă şi continuarea vine, devastatoare: "Am întâlnit pe cineva…"
Extraordinara actriţă Mirela Opri şor reuşeşte să-ţi comunice senzaţia înfigerii unui ac gros în creierul mic. Camera aşezată de Tudor Lucaciu o prinde acum la limita de la care semiprofilul se transformă în ceafă. Gâtul tresaltă abia sesizabil când ea înghite în sec, maxilarul se contractă uşor, capul se înclină cu un grad în faţă sub lovitură, colţul ochelarilor severi, cu ramă neagră, pare că e singurul punct de sprijin care i-a mai rămas femeii grav rănite. Cut.
După ce a reuşit să se adune cât de cât, să pareze, Adriana devine crudă, agresivă în disperarea ei, biciuitoare: "Ia spune, Paule, cine e, să ştiu şi eu cu cine te f…, că eu nu mă f… cu alţi bărbaţi…" E aşezată acum semiprofil faţă spre cameră, în dreptul ferestrei. Exact în acel unghi, şi nu în altul, lumina zilei îi transformă ochelarii transparenţi, de profesoară, în dreptunghiuri reflectorizante, scânteietoare, prin care ochii nevăzuţi ai Adrianei aruncă fulgere reci. Pare o procurăriţă, o doctoriţă care chestionează un alcoolic incurabil, femeia hitech dură şi sofisticată din Matrix. Suferind şi speriat, Paul arată ca un pământean pe care extratereştrii fac experimente.
Pe acest cadru, şi numai pe acesta, poate să cadă una dintre cele mai dure replici din cinematograful românesc şi să fie doar teribilă, nu obscenă: "Dentista, deci. Aia, cu aparatul în sus, aparatul în jos, care-i băga Marei mâinile în gură, mâinile alea cu care îţi umblă ţie la p…" Cut.
Două minute şi jumătate mai târziu, prim-plan, Adriana tace şi îşi scoate ochelarii. Bucătăria parcă s-a scufundat în spaţiu-timp, au trecut ere geologice, vieţi, care au muşcat-o adânc de faţă pe Mirela Oprişor, nu-mi amintesc când am văzut ultima dată o actriţă capabilă să îmbătrânească în câteva secunde cu zece ani. Cut.
Mirela Oprişor în Marţi, după Crăciun de Radu Muntean e un medicament antidepresiv după orele în şir de actorie proastă la care trebuie să mă holbez zi de zi în calitate de comentator politic. "E teatru filmat, domle", am auzit reproşuri la ieşirea din sală. În primă aproximaţie, deosebirea dintre cinema şi teatru s-ar vedea limpede într-un film ca, să zicem, Avatar. Poate visa teatrul să pună pe scenă efectele hitech fabuloase imaginate de James Cameron? Nu, nici chiar Silviu Purcărete nu poate s-o facă.
Dar asta e altceva, în alt sistem de referinţă, nu demonstrează nimic. Superioritatea cinematografului poate să apară într-o scenă de interior, cu doi actori, adică pe terenul propriu teatrului, dialogată, filmată şi jucată aşa cum am încercat să vă povestesc.
Subsemnatului, astfel de secvenţe îi taie respiraţia la fel ca fantastica bătălie spaţială dintre călăreţii pe pterodactili coloraţi ai planetei Pandora şi US Air Force.
dragonfly_drk
20 Sep 2010, 00:22
dupa tot ce am citit aici, nici nu mai trebuie sa vad filmul... deja stiu totul despre el...X( si asta e trist...:((
Pitbull
20 Sep 2010, 00:25
Bravo, Cristi! >:D<
Mersi, Dulape! :)
omudindulap
20 Sep 2010, 00:45
N-ai pentru ce.
Abia astept sa-l vad, intr-un viitor nu prea indepartat, sper.
dupa tot ce am citit aici, nici nu mai trebuie sa vad filmul... deja stiu totul despre el...X( si asta e trist...:((
Ete fleosc.
L-ai vazut doar prin ochii celor cativa care posteaza regulat aci.
Da-le si ochilor tai o sansa.
dragonfly_drk
20 Sep 2010, 01:04
le-oi da cand or merita... =)) (just jokin')
in fine... cu atata tam-tam... ma gandesc sa ma uit si eu la el... intai sa imi gasesc dispozitia necesara...
In afara de faptul ca mi-a placut cronica ta, Pitbulleanu... L-ai intrebat pe Radu care-i tema? Dar Ideea sau subiectul?
Pitbull
20 Sep 2010, 08:14
Guess what?
N-a fost nevoie!
1) Reies clar din film.
2) Le-a expus el însusi, clar si de la sine, în timp ce vorbea.
Oricum, ar fi absurd ca la fiecare conferintä de presä sä pun aceleasi câteva întrebäri; asta cu elementele conceptului are tâlcul ei, o pun când e cazul... ;)
Aha, sa-nteleg ca de-aia m-ai intrebat pe mine care e subiectul cand ti-am propus acea tema. :P
Pitbull
20 Sep 2010, 08:56
Exclus.
"Aia" = dezbaterea unui film finit.
La tine = discutii despre un proiect ("ailantä").
OK.
Vorbim in particular. Tot ce te rog este sa o tii in frau pe Hera. :P
Pitbull
20 Sep 2010, 09:05
O s-o tinä Collins, cä eu azi plec în conced.
Tot ce te rog este sa o tii in frau pe Hera. :P
e...aici e o problema.
io zic ca tot in "particuler" ar trebui lamurit aspectul asta.
Da, am vazut filmul. Care-i problema?
dragonfly_drk
21 Sep 2010, 00:58
vreau sa stiu si parerea ta despre el... daca binevoiesti sa mi-o prezinti succint, in cateva cuvinte scurte... in fond, esti un cunoscator... m-ai putea ajuta foarte mult sa imi intregesc imaginea despre acest film... si sa imi provoc starea necesara pentru a-l viziona:">
dragonfly_drk
21 Sep 2010, 01:02
de ce?:-S
Pentru ca are un subiect anodin tratat cu curul.
dragonfly_drk
21 Sep 2010, 01:09
nu neaparat... din cate am inteles e un subiect destul de real in societatea din zilele noastre, din pacate... iar felul cum e transpus pe panza pare interesant... asta din auzite, desigur...
Mai, Pitbulleanu s-a chinuit sa-l prezinte fain. Asta nu inseamna ca si este. :P
dragonfly_drk
21 Sep 2010, 01:35
din experienta stiu ca in momentul in care Pit posteaza o cronica favorabila, filmul chiar merita...
intradevar, au fost unele momente cand nu am fost de acord cu el. tocmai de aceea nu vreau sa fiu subiectiva si sa ridic in slavi un film... am incercat sa il caut acum, insa, se pare ca inca nu a aparut si pe net... :(( sper ca in cateva zile sa se miste treaba si sa pot si eu sa vad pentru ce se cearta lumea... insa stau si ma gandesc ca poate, daca toata lumea se cearta atat de mult pe un film, care pare banal inseamna ca intradevar merita filmul... in fond, replicile au aparut inca de dinainte de lansarea oficiala a filmului... ceea ce demonstreaza inca o data ca nu numai ca a fost asteptat foarte mult dar e si apreciat daca e aparat atat de mult...
buticut
21 Sep 2010, 02:37
Buticuţ, prezumpţia de nevinovăţie e doar în instanţă, şi doar a judecătorului.
De aia am si pus expresia in ghilimele ;).
din experienta stiu ca in momentul in care Pit posteaza o cronica favorabila, filmul chiar merita...
Deppinde :D, chit ca mai degraba coincid cu el la cronicile favorabile, decat la cele nefavorabile, unde uneori ne luam si la cutite, fiindca apar un film pe care el il desfiintase (vezi celebrul caz Sweeney Todd aka "The beginning of a beautiful friendship").
marius_em
21 Sep 2010, 10:51
Bine zicea un amic (moldovenilor de pe forum, îmi cer scuze!) : Austriecii e moldovenii nemţilor. :D
Uai, io is moldovean din Iesi! Poate ma enervezi si-ti arat eu tie glume din astea.
Despre film, sunt curios cum trateaza subiectul adulterului. E din perspectiva general-umana, sau e ancorat in local, e despre adulterul la romani. Pentru ca la noi adulterul e altfel privit decat la francezi, italieni, vestici in general. E mult mai dramatizat, reactiile sunt mai intense, ranile mai adanci, plus stereotipul ca barbatul e cel rau si femeia e victima.
Lelouche
21 Sep 2010, 13:23
Iote ca nimerii si eu pe t(r)opicul asta.........credeam ca e despre un film. Observ insa ca e vorba de o vendeta de foarte joasa speta al carui protagonist, Judex isi zice, taie si spinzura limba romana. I s-o trage de la faptul ca este profesionist (in ce oare)? Iar daca tot e profesionist, in "lumea" media astea sunt formulele uzitate? In cazul asta, as prefera sa nu am de a face cu media romaneasca. M-as duce mai de graba in Austria. Acolo cred ca lumea e mai civilizata si cu mai mult bun simt.
Marti dupa craciun deduc ca e un film prost in care "actorul" Judex isi exhiba frustrarile de profesionist. Parerea mea.
dragonfly_drk
21 Sep 2010, 13:28
pai zicea si el ca in Austria e mai bine. stie el ce stie ca nu e baiat prost...;)
Lelouche
21 Sep 2010, 13:30
prost nu o fi..............dar nici prea destept nu pare.sincer acum.
omudindulap
21 Sep 2010, 14:26
Recomandăm Marţi, după Crăciun
Alex. Leo Şerban
Am mai spus-o şi o repet: Marţi, după Crăciun este cel mai bun film al lui Radu Muntean - cel mai matur, cel mai împlinit - şi, totodată, cel mai bun film românesc pe care l-am văzut în 2010!
Radu, secondat de scenariştii săi fideli (Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu), a făcut un fel de "revanşa femeilor", după punctul de vedere preponderent masculin din Boogie. Interpretările sînt impecabile, cu o menţiune specială pentru Mirela Oprişor (unde a fost pînă acum?!) care face un rol de Oscar, César, Glob... sau măcar Gopo.
Marţi, după Crăciun duce filmul românesc dincolo de orice teribilism adolescentin sau tatonare teoretică, dincolo de orice 'val' de festival sau etichetă critică - adică acolo unde trebuie: un film 'de public' care nu-i batjocoreşte sentimentele şi nu-i insultă inteligenţa. La cîte divorţuri şi adulteruri se întîmplă zi de zi, la un film ca acesta ar trebui să se stea la coadă...
sursa: Liternet
c.ghevara
21 Sep 2010, 15:44
Că multe filme româneşti a putut vedea în 2010! N-o fi obosit de atâta văzut? :))
”La cîte divorţuri şi adulteruri se întîmplă zi de zi, la un film ca acesta ar trebui să se stea la coadă...” Mda, că şi divorţuri şi adulteruri se întâmplă zi de zi numai de câţiva ani încoace, nu de când e lumea şi pământul! ;) Dar, cred că îl vor vedea mulţi, şi se vor recunoaşte mulţi... Nici nu e greu: Un bărbat are o amantă şi vrea să-şi părăsească familia pentru ea.
omuledindulap, fii corect si ataseaza un mare SPOILER langa descrierea (nu este altceva decat o descriere) lui C.T.P, care practic dezvaluie focarul dramatic care sustine intregul film.
E peste Boogie dar sub Hartia va fi.... Cald si captivant - captivant mai tarziu, necesita rabdare.
Ma-ntreb, se poate gasi un alt procedeu artistic la fel de natural ca nudul ostentativ prin care sa se solidifice relatia intim-emotionala dintre 2 personaje? Mi se pare cel mai simplu procedeu, uzitat prea des.
Ma indoiesc ca replicile sunt intocmai ca in (sau chiar aproape de) scenariu, prea mult credit pentru un scenariu (scris de 3 insi?), cred c-atarna mai mult pe spontaneitatea actorilor, in Marti.
Film din cadre lungi, intamplari scurte, incarcate.
Cateva replici trase de par ca fetitele obraznice. (de exemplu explicatia fortata de termeni straini mamicii, prin care domnisoara dentist, vadit tulburata, incearca sa-si demonstreze superioritatea)
Mi-a placut, in liga lui e onorabil.
keepwalking
21 Sep 2010, 15:47
Că multe filme româneşti a putut vedea în 2010! N-o fi obosit de atâta văzut? :))
haha, corect! :)
Că multe filme româneşti a putut vedea în 2010! N-o fi obosit de atâta văzut? :))
haha, corect! :)
conteaza cantitatea???
c.ghevara
21 Sep 2010, 16:03
Rvn, contează şi cantitatea... Dacă, de pildă, ar fi văzut un singur film românesc în 2010 :))
Lecart, ce mult îmi plac oamenii echilibraţi şi cu scaun la cap! :)
Keep, ai citit scenariul la ”Nicky Ardelean...”? :D
[dar ce-ar fi daca am face si noi niste filme captivante chiar de la plot point 1?
s-ar putea sa ramai atat de captivat, incat sa uiti sa iesi din sala la sfarsit.
asta nu mi se pare a fi neaparat, ceva necesar.
filmul poate fi captivant de la inceput, dar sa piarda la alte capitole. poate avea scapari de "continut" sau poate avea un final care sa dezamageasca.
conteaza realizarea pe ansamblu, eu asa zic.
Rvn, contează şi cantitatea... Dacă, de pildă, ar fi văzut un singur film românesc în 2010 :))
asta ar fi fost putin probabil.
c,
chiar daca ar fi fost unul singur...macar unu si bun.
dar, uite, au fost mai multe bune. si asta chiar e un lucru imbucurator.
sergiuseling
21 Sep 2010, 16:30
Păi şi eu am văzut vreo 10, bănuiesc că un critic se duce la mai multe. În orice caz pentru mine nu e cel mai bun, poate locul 4-5 din filmele româneşti de anul acesta.
Nu neg că filmul e bun, chiar a părut bine realizat şi ideea şi actorii şi replicile. Nimic de reproşat, dar cel puţin eu am avut impresia că e despre ceva ce mie nu-mi pasă. Adică îşi înşeală ăla nevasta cu una mai tânără. Apoi poate să-mi explice ce simte personajul în cel mai bun mod, dar tot nu pot să simt nici un pic de empatie pentru el, sau pentru amantă.
Şi sincer nu cred că vreau să simpatizez sau să înţeleg de ce fac unii aşa ceva.
marius_em
21 Sep 2010, 16:37
Pentru ca pot.
keepwalking
21 Sep 2010, 16:57
Keep, ai citit scenariul la ”Nicky Ardelean...”? :D
nu, unde-l pot gasi? e scris tot de razvan radulescu?
StefanDo
21 Sep 2010, 16:58
3500 de spectatori in primul weekend
c.ghevara
21 Sep 2010, 17:30
Da, Keep, tot R.R. Ti-l trimit mintenash ;)
trebuie doar sa identifice caror segmente de potentiali spectatori nu le-a fost dedicat inca un film.
asadar,
puscariasii au filmul lor de suflet: "eu cand vreau sa fluier, fluier".
adulterinii: "marti, dupa craciun"
eu tare as vrea sa vad, keep, cum va arata filmul facut dupa scenarerul ala cu tipul care cumpara sutiene la nesfarsit...doar pentru ca nu era in stare sa agate o gagica.
ei...cum ar fi??? interesant pana la "ultimul sfert de ora"???
mai, ce usor e sa criticati...
si carei categorii de spectatori s-ar adresa? poate ne lamuresti tu ma bine...
c.ghevara
21 Sep 2010, 21:53
Rvn, eu cred că un film împarte oamenii în două categorii: cei care îl fac şi cei care îl privesc. Cei care îl privesc, la rândul lor, se împart în diverse categorii, după priceperea în domeniu (specialişti şi nespecialişti), după cultura generală, după capacităţi intelectuale, după gusturi. Indiferent de categoria din care fac parte, cu toţii vor putea da unul din răspunsurile: 1. mi-a plăcut; 2. nu mi-a plăcut; 3. nu ştiu; 4. nu mă interesează.
După ce am început să scriu scenarii, m-am întrebat dacă e corect să comentez un film sau un scenariu, sau dacă nu mă expun tipului de întrebare (judecată): "Da' ce, al tău e mai bun? Tu puteai face mai bine?" După oarecare chibzuinţă, m-am decis să îmi spun părerea despre operele altora pentru că mă gândesc că sula n-are legătură cu prefectura. Altfel, ar însemna că eşti exclus ca cititor cu drept moral de a exprima o opinie, dacă ai scris ceva. E ca şi cum un romancier minor, nu are dreptul să critice un alt roman, dar nici să se extazieze în faţa unei capodopere. Poţi să ai o opinie pertinentă, pentru că nu compari cu ceea ce ai creat tu, ci cu alte opere pe care le consideri standarde. Ca la fotbal: Tu joci în campionatul sătesc, dar poţi comenta un meci al naţionalei. Şi e aiurea să-ţi spună bunicul care n-a jucat fotbal vreodată: "Mă, tu vorbeşti, tu care ai ratat singur cu portarul de la 5 metri!" :)
c,
sunt intru totul de acord cu tine.
ceea ce ai spus este valabil pentru orice domeniu, nu numai pentru film.
eu nu am nici o legatura cu cinema-ul decat ca spectator. nu ma pricep deloc la filme, decat din perspectiva unui privitor neavizat in mare parte.
insa eu stiu un lucru pe care l-am verificat si aplicat mereu,in cazul meu si al profesiei mele( hulite si matrasite fara nici un pic de rusine). niciodata nu arunci cu pietre in colegi, daca nici tu nu esti mai breaz ca ei....
asta e umila mea parere. si te rog sa ma scuzi, daca te-am jignit.
c.ghevara
21 Sep 2010, 23:11
Rvn, nu e nevoie de scuze, nu m-am simţit nici vizat, nici jignit. În meseria ta, care fără îndoială e onorabilă, ca orice meserie, e aşa cum spui pentru că nu poţi critica un coleg pentru că a adunat greşit o coloană de cifre, dacă şi tu ai mai greşit la o adunare, sau nu poţi acuza un coleg că ia şpagă, când ai pe birou "mica atenţie" de la o firmă. Crede-mă, nu vreau să insinuez nimic în ce te priveşte!!! Dar în domeniul creaţiei artistice eu cred că lucrurile stau altfel. De aceea, asta doream să subliniez, nu mi se pare un argument valid abordarea "Hai să vedem cum e scenărelul ăla" pentru că seamănă cu joaca aia a politicienilor: "Noi am furat voturi? Păi voi n-aţi furat, n-aţi minţit!" :)
Dar în domeniul creaţiei artistice eu cred că lucrurile stau altfel.
ma indoiesc de asta...din contra. cred ca stau exact la fel..
nu face arta vreo exceptie. si in nici un caz, filmul..
c,
nu m-am nascut ieri.
si inca ceva.unii dintre voi, nici nu stiti ce inseamna "spaga".
c.ghevara
21 Sep 2010, 23:24
Nici eu nu m-am născut ieri :)
Da, recunosc. În ce mă priveşte, nici nu ştiu ce înseamnă "şpagă" B-)
dragonfly_drk
21 Sep 2010, 23:25
unii dintre voi, nici nu stiti ce inseamna "spaga".
si nu e mai bine ca nu stim?...:-/
Nici eu nu m-am născut ieri :)
Da, recunosc. În ce mă priveşte, nici nu ştiu ce înseamnă "şpagă" B-)
pai nu-l mai folosi asa usor
c.ghevara
21 Sep 2010, 23:34
Să înlocuiesc "şpagă" cu "mită", "ciubuc"?
nu ma refeream la sinonime.
prefer sa incheiem aici. n-am chef sa fiu insultata in ultimul hal si in seara asta..
c.ghevara
21 Sep 2010, 23:41
Încheiem, dar n-am avut intenţia vreunei insulte. Când am pomenit de şpagă subliniasem cu trei "!!!" că nu insinuez nimic în ceea ce te priveşte. Dacă vei reciti la locul respectiv, vei observa. Îmi cer şi eu scuze pentru vreo ofensă neintenţionată.
Pitbull
21 Sep 2010, 23:43
nu ma refeream la sinonime.
prefer sa incheiem aici. n-am chef sa fiu insultata in ultimul hal si in seara asta..
Am ajuns in sfarsit sa citesc tot ce s-a postat in lipsa mea. Am sters nloul val de mizerii judexiene. Judex, te potolesti, altfel iei un ban de nu te vezi.
FreakDoll
21 Sep 2010, 23:47
nu ma refeream la sinonime.
prefer sa incheiem aici. n-am chef sa fiu insultata in ultimul hal si in seara asta..
Am ajuns in sfarsit sa citesc tot ce s-a postat in lipsa mea. Am sters nloul val de mizerii judexiene. Judex, te potolesti, altfel iei un ban de nu te vezi.
Degeaba ai sters fiindca am facut print'uri.Si le voi trimite moderatorilor cand se intorc din concediu :)) =))
Pitbull
21 Sep 2010, 23:50
Degeaba ai sters fiindca am facut print'uri.Si le voi trimite moderatorilor cand se intorc din concediu :)) =))
Nu era nevoie. Moderatorii si administratorii pot vizualiza, si chiar recupera, mesajele sterse.
FreakDoll
21 Sep 2010, 23:52
Degeaba ai sters fiindca am facut print'uri.Si le voi trimite moderatorilor cand se intorc din concediu :)) =))
Nu era nevoie. Moderatorii si administratorii pot vizualiza, si chiar recupera, mesajele sterse.
E bine..Ca prea miroase a c... pe aici de fiecare data cand "deschide gura".
LE: a cafea, zic...Sa nu se inteleaga gresit 8-}
dragonfly_drk
22 Sep 2010, 00:10
nu incepeti iarasi... va rooog frumos... :((
spuneti-mi mai bine unde pot sa gasesc si eu filuml... :)
nu incepeti iarasi... va rooog frumos... :((
cam faci pe impaciutoarea pe tot.
nu e cazul aici. las-o balta.
dragonfly_drk
22 Sep 2010, 00:22
esti cam irascibila de la o vreme... nu e cazul aici. las-o balta... ;)
anaemona
22 Sep 2010, 00:47
Eu cred ca e foarte misto filmul asta, doar s-au scris 10 pagini despre el :))
O sa incep cu : n-am vazut filmul :) si nici n-am ocazia sa-l vad curind, poate niciodata. Ceea ce vreau sa zic e ca ii inteleg parerea lui keep si a celor care nu se entuziasmeaza in fata filmelor de genul asta. Pina la urma de ce le fac? Capodopere nu sint clar, pentru ca peste 5 ani nimeni nu-si va aminti de ele. Venituri nu aduc, deci iar nu se justifica. Cred ca se fac numai pentru orgoliul producatorului, regizorului, etc si pentru a mentine vie ideea ca exista o cinematografie romaneasca tinara, exista un nou val. Da, e foarte frumos ca ne apar filme la festivaluri internationale, dar pina la urma ce filme se selectioneaza, ce filme ajung acolo? Ajung niste filme care confirma ideea preconceputa a vestului despre Romania, despre cum vor ei sa vada Romania. Pina la urma poate chiar asa e Romania, dar un cineast, un artist, pina la urma e in primul rind nationalist, patriot, arata relele din societatea existenta, dar trebuie sa dea o speranta, chiar filmul lui poate fi speranta Romaniei. Putini regizori reusesc asta si cred ca nici macar nu incearca, pentru ca ce cred eu ca le lipseste e in primul rind un "mission statement", nu prea stiu cum sa spun asta in romaneste. La un regizor/artist mare se poate vedea o opera unitara, se poate urmari evolutia unei/unor idei si cum cladeste pe baza lor, dar in primul rind un regizor mare are ceva de spus, fie ca e vorba de sistemul social fie ca e vorba de sistemul moral de valori, nu face un film ca sa treaca 2 ore, pune in alea 2 ore crezul lui, obida lui, bucuria lui.
Oricum, nu mai stiu de unde plecasem :)) S-au facut filme romanesti de scurt metraj excelente. Sint filme de scurt metraj pe care o sa mi le amintesc si la 80 de ani :), in schimb sint sute de filme din care nu-mi mai amintesc nici titlul. Nu inteleg incapatinarea multora de a face filme cind nu au nimic de spus sau cind ceea ce au de spus se sintetizeaza in citeva minute. Si nu zic doar de filmele romanesti, sint destule alte filme ridicate in slavi si recompensate carora nu le-am vazut rostul nici macar ca feature film, dar sa le mai dau si premii. Un exemplu, chiar daca o sa-mi sara cine stie cine in cap :)), e Benjamin Button - ce a spus filmul asta dupa primele 5-10 minute? Asta e in opozitie cu ce s-a scris despre filmul de mai sus, adica "save the best for last", dar asta tine si de constructia romanului, care suporta, suporta, pina nu mai suporta si-atunci vin cele 15 minute salvatoare si-uite asa zicem ce misto a fost.
c.ghevara
22 Sep 2010, 12:02
În cea mai mare parte, gând la gând, cu bucurie.:)
Mie nu mi-a plăcut Benjamin Button... E o chestie din aia... din care s-a făcut bici. E tratat profi, dar îmi displace ideea. Prea găsesc lucruri comune cu Forrest Gump. Cred că ideea cu ultimele 15 minute nu se aplică. Nu cred că era vorba doar de ce ni se spune în ultimele 15 minute, ci şi de ceea ce nu se întâmplă până în acele ultime minute. Benjamin B. e bine făcut. De la bun început se întâmplă lucruri care te ţin ocupat, eşti condus cu grijă, acţiunea curge ”singură” spre deznodământ. În filmele noastre, acţiunea cam bălteşte, lălăită, fără crescendo, fără pregătirea unui punct culminant. Dacă vezi doar scurt metrajul ultimelor 15 minute, n-ai senzaţia că ai pierdut ceva esenţial. Ceva de genul...
Sforrrr, sforrrr!
Hî?
Ce să fie, ce să fie? Aaa, nimic, a trecut acceleratul. S-a terminat filmul.
Eu cam aşa înţeleg ”ultimele 15 minute ale lui Keep”.
acţiunea curge ”singură” spre deznodământ. În filmele noastre, acţiunea cam bălteşte, lălăită, fără crescendo, fără pregătirea unui punct culminant.
in mare ai dreptate.
dar, uite, eu gandesc asa: poate altii vor sa faca filme ca ale noastre si nu reusesc.
v-ati gandit la asta? poate si ei compara asa cum facem si noi si-si zic: Bai, ce filme "bune"fac romanii astia! plicticoase, fara sare si piper, fara intriga, fara actiune....fara nimic!
cum reusesc oare, sa faca asta si noi ,nu?
eu zic ca e un alt mod de a vedea lucrurile,atata tot.
StefanDo
22 Sep 2010, 14:36
asta-i ca si cum m-as duce eu la o prietena care face o ciorba prea acra, prea nesarata si nepiparata si dau fuga acasa si fac si eu la fel
intrebarea e de ce minimalismul e bun/eficient, nu de ce nu pot sa faca si altii
la noi minimalismul e o chestiune de necesitate: sunt bani putini, deci filmam spartan in interioare, cu actori putini, neglijand spectaculosul. uneori merge, alteori nu. La marti nu a mers
intrebarea e de ce minimalismul e bun/eficient, nu de ce nu pot sa faca si altii
la noi minimalismul e o chestiune de necesitate: sunt bani putini, deci filmam spartan in interioare, cu actori putini, neglijand spectaculosul. uneori merge, alteori nu. La marti nu a mers
chiar daca nu am neglija spectaculosul, tot n-am putea sa concuram cu Hollywoodul.
decat sa incercam sa-i copiem pe americani, facand niste "imitatii" mai ieftine si mult mai proaste, evident, mai bine facem filmele minimaliste, simple, fara prea mari pretentii financiare, dar cu "iz artistic",zic eu.
la"marti" n-o fi mers...nu esti singurul care zice asta.e dreptul tau. era bine daca argumentai.
si...apropos de ciorba.n-ai sa crezi, Stefan, dar e posibil sa-ti placa.chiar foarte mult.
mereu am avut convingerea ca ravnim la bunurile altora sau suntem dornici sa "gustam" si altceva decat avem al nostru.
asta-i si "talcul" martiului...de prea mult bine, ne plictisim!
sergiuseling
22 Sep 2010, 15:21
Poate îţi place acel tip de supă cum n-ai mai gustat în toată viaţa ta şi de aia vrei să faci şi tu. Ce-i drept cei mai mulţi vor urî acel tip de supă, dar pot fi şi unii cărora să le placă.
Dar eu nu înţeleg de ce s-ar chema film minimalist acesta? Eu credeam că minimalist e Dogville sau 12 Angry Men.
StefanDo
22 Sep 2010, 15:28
dar nici nu am ce argumenta, marti, dupa craciun pur si simplu nu a reusit sa ma impresioneze.
nu stiu de ce sunt laudati actorii, mi se pare ca doar isi recita replicile in timp ce se gandesc la altceva, cu o singura exceptie, mirela oprisor (si ea in doar cateva scene). N-am nicio problema cu filmele banale, cu subiectele extrem de familiare, cu asa-zisele felii de viata.
Un film pe care il simt extrem de aproape de Marti, dupa craciun este fabulosul La graine et le mulet al lui Kechiche. Acolo am trait fiecare secunda de banalitate, la Muntean in schimb banalitatea se transforma in platitudine. Scena destainuirii e penibila, lupta de dupa la fel. Mai mult, tacerile din film sunt exact ce NU ar trebui sa fie, simple taceri.
Boogie, in schimb, este unul din filmele mele favorite din ultimii ani. Acolo se traieste, se sufera (chiar daca intr-un fel aparte), se tipa tacut, dar cu disperare, se traieste.
La Marti mi-a placut doar secventa de la inceput si poate am tresarit de doua-trei ori dupa. Insuficient.
Scena destainuirii e penibila, lupta de dupa la fel. Mai mult, tacerile din film sunt exact ce NU ar trebui sa fie, simple taceri.
chiar asa. scena asta a fost mult discutata si disputata.
exista vreun mod mai original de a afla nevasta ca e inselata? voiati sa fie prins cu amanta in pat? voiati ca nevasta sa gaseasca ruj pe gulerul camasii? sa angajeze un detectiv particular?..
ce ti s-a parut penibil? mie, din contra..mi s-a parut un concept interesant. si Mimi n-a fost mai prejos de Mirela. chiar s-au completat.
cati barbati au curajul sa faca asta,in timp ce stau bine mersi in bucatarie savurand o cafea?
StefanDo
22 Sep 2010, 15:47
nu ma asteptam ca marturisirea sa fie in sunet de trompete, dar replica a fost pronuntata atat de plat incat m-a pufnit rasul. cred ca si in "n-am gasit paine" poti pune mai multa emotie.
sa recapitulam: ii spui sotiei tale de zece ani, mamei copilului tau, celei langa care ti-ai petrecut ultimul sfert din viata, ca iubesti o alta femeie si ca, daca tragi linie, acei zece ani n-au insemnat nimic. Trebuie sa fii un bolovan sa o faci ASA (nici macar nu-mi mai amintesc replica!)
[QUOTE=StefanDo]dar replica a fost pronuntata atat de plat[QUOTE]
tocmai asta a fost spilul. calmitatea sau "platitudinea"(ca sa folosesc expresia ta) cu care a spus.
cred ca a sunat cam asa:"sunt indragostit"...da, n-are importanta asta.
ci modul simplu, gesturile, fata lui de "bou" (dupa keepy), reactia ei...
si faptul ca foarte putini procedeaza asa...exact cum ai spus si tu..trebuie sa fii idiot sa te duci la nevasta acasa si in timp ce-ti rezolvi un tabiet, ii spui si cuvantul magic, ala care destrama casa si nenoroceste tot...
StefanDo
22 Sep 2010, 16:13
nu cred ca a fost o intentie ;)
si, daca a fost, sa ma ierte regizorul si actorii, dar eu opresc filmul dupa prima secventa!
gionloc
22 Sep 2010, 18:43
eu opresc filmul dupa prima secventa!
nu-sh ce drac ai vazut si in secventa aia!
actorii joaca mecanic, e artificial totul, discutiile dintre ei nu tradeaza cinci luni de relatie, e doar un pas intr-o schema simplista, care reduce viata la o cauzalitate de tabloid!
[QUOTE=gionloc] discutiile dintre ei nu tradeaza cinci luni de relatie.[QUOTE]
da', cate luni tradeaza, ma?
ce naiba voiati voi sa vorbeasca? despre pisica? despre papagalul din colivie? despre cine urmeaza sa duca gunoiul sau sa faca piata? despre cine va trebui sa plateasca gazul?
ASTEA LE DISCUTA CU NEVASTA. DE ASTA ERA SATUL!
StefanDo
22 Sep 2010, 18:59
ba nu, prima secventa e foarte intima si jucata chiar ok, iar cadrul ala fix reuseste ceea ce nu reusesc si celelalte: sa te traga IN film si sa te tina acolo. Pacat ca doar pentru scurta vreme!
ba nu, prima secventa e foarte intima si jucata chiar ok, iar cadrul ala fix reuseste ceea ce nu reusesc si celelalte: sa te traga IN film si sa te tina acolo. Pacat ca doar pentru scurta vreme!
aici sunt de acord cu tine. si eu am spus de la inceput ca mi-au placut primele secvente
cu o mica diferenta: ramanem totusi ....trasi
gionloc
22 Sep 2010, 19:02
creca erai tu inca foarte deschis spre film...
dela o vreme imi spuneam ca putea foarte bine ca povestea sa stea si invers - raluca sa fie sotia si adriana amanta. oricum viata dezvoltata in film in relatie cu personajele astea e plata si fada ca apa de ploaie infiltrata in fintinile din strei-sacel.
si inca ceva important - realismul (/latura formala a) filmului e o gluma!
Pitbull
22 Sep 2010, 19:03
nu ma asteptam ca marturisirea sa fie in sunet de trompete, dar replica a fost pronuntata atat de plat incat m-a pufnit rasul. cred ca si in "n-am gasit paine" poti pune mai multa emotie.
sa recapitulam: ii spui sotiei tale de zece ani, mamei copilului tau, celei langa care ti-ai petrecut ultimul sfert din viata, ca iubesti o alta femeie si ca, daca tragi linie, acei zece ani n-au insemnat nimic. Trebuie sa fii un bolovan sa o faci ASA (nici macar nu-mi mai amintesc replica!)
Te pierzi in clisee ieftine, Stef.
La peste 10, 20, 30 de ani, cand vei cunoaste cu adevarat oamenii si viata, o sa razi singur de copilaria pe care ai spus-o azi.
In viata, precum si in filmele care o reproduc cu realism si har, ASA se desfasoara momentele de soiul asta.
(Ce-i drept, in filmele de la bunicele in jos, sunt mult mai inzorzonate.)
In viata, precum si in filmele care o reproduc cu realism si har, ASA se desfasoara momentele de soiul asta.
dupa ei , cica nu.
e fals si artificial. normal,daca n-au trecut prin asta..dar si daca i-o lovi? or sa zica: mai,mi s-a intamplat exact ca-n "Marti, dupa Craciun"!
StefanDo
22 Sep 2010, 19:13
n-o sa astept 30 de ani ca sa te contrazic. nu astept zorzoane, ci adevar, or in scena aia (ca si in multe altele) am primit mult prea multe bobarnace care m-au scos din atmosfera ca sa mai cred ceva
e de ajuns sa vad acel trailer nefericit (vi-l recomand pentru obiectivizare!) ca sa-mi aduc aminte de toate momentele fara fior din film
oricum, n-am nicio problema cu faptul ca altora le-a placut Marti, spun doar ca eu nu l-am simtit aproape deloc si mi se pare chiar ciudat ca acest fapt sa fie pus pe seama unei presupuse imaturitati :))
si mi se pare chiar ciudat ca acest fapt sa fie pus pe seama unei presupuse imaturitati :))
ochelarii sunt de vina, ti-am spus eu...
StefanDo
22 Sep 2010, 19:18
puteai gasi ceva mai misto pentru cel de-al o mielea post al tau :)
puteai gasi ceva mai misto pentru cel de-al o mielea post al tau :)
am preferat asta.
ca sa-mi dai voie sa-mi iau rangul. pot?
StefanDo
22 Sep 2010, 19:27
ce rang?
sugerez "unjustifiable Tuesday fan"!
ce rang?
sugerez "unjustifiable Tuesday fan"!
da. si asta...(dar corectez:,justificabil)printre altele..
nu fi suparacios. ti-am mai spus: imi PLAC ochelarii tai.
StefanDo
22 Sep 2010, 19:51
nu sunt suparacios
sunt pe undeva printr-un sertar, vrei sa ti-i trimit?
sa revenim on topic
dragonfly_drk
22 Sep 2010, 23:22
eu zic sa nu te enervezi degeaba... fiecare om are opiniile lui... si trebuie respectate... mai ales ca rvn cand isi pune ceva in cap nu-i mai scoate nici draq... asa suntem cu toti defapt...
Pitbull
23 Sep 2010, 11:20
"Marţi, după Crăciun" - Fără anestezie
Iulia Blaga
Hotnews.ro, septembrie 2010
În cel mai meticulos şi mai rotund film al său de până acum, Radu Muntean execută fără greş o incizie pe viu în sentimentele unor oameni prinşi cu garda jos. Nicio secundă în plus (ori în minus) în acest "thriller" în care suspansul nu e dat de cât mai ţine până când soţia află de amantă, cât de apropierea unui catharsis pe care regizorul îl amână cu bună ştiinţă.
Parcă în niciun alt film al lui Radu Muntean timingul nu e mai perfect. Fiecare scenă e tăiată exact acolo unde trebuie, exact acolo unde i se termină respiraţia. Primul miez (sic) al filmului, scena în care cei trei eroi se întâlnesc, pare interminabilă - tocmai pentru că protagoniştilor le pare aşa. Mai exact, doar pentru două personaje din trei (şi pentru noi) timpul trece mult prea încet.
Al doilea miez (sic) - momentul adevărului -, urmează perfect traseul emoţional cel mai firesc: stupoare, cuvinte spuse mecanic până şocul începe să lase loc durerii şi până apar primele lacrimi, cuvinte vulgare pentru a evacua o parte din furie ş.a.m.d. E, totuşi, extrem de mult bun-simţ la aceste personaje care sunt, de fapt, nişte oameni civilizaţi prinşi în situaţii prin care majoritatea dintre noi am trecut, trecem sau vom trece - într-una dintre cele trei posturi.
Personajul feminin interpretat de Kristin Scott Thomas în The English Patient, o femeie care trăia o poveste de dragoste alături de prietenul soţului, spunea (după romanul lui Michael Ondaatje) că într-o relaţie adulteră depinde de cât de mult poţi duce. Eroul filmului lui Radu Muntean, interpretat de Mimi Brănescu, nu poate duce decât cinci luni.
Când îi mărturiseşte soţiei (Mirela Oprişor) că s-a îndrăgostit şi că îi pare rău, durerea se transmite ca un virus. Lucrurile, odată stricate, nu vor mai putea reveni la poziţia iniţială. Deşi am mai văzut "n" filme despre aşa ceva, Radu Muntean şi echipa lui ne lipesc de fotoliu ca de un scaun stomatologic şi cresc tensiunea (la borne) cu fiecare minut. Preluăm, astfel, şi din tensiunea Ralucăi, amanta-medic stomatolog, şi din cea a lui Paul, rupt între două femei, şi, de la un punct încolo, şi pe cea a soţiei, Adriana.
Dar un catharsis adevărat nu vom avea. Scena adevărului, în care se scurge doar puţin din energia acumulată, e tot ce primim. După ea, tensiunea continuă să crească, iar finalul ne lasă gata să ne electrizăm de obiecte metalice. Nu e un reproş. După cum spunea într-un interviu Maria Popistaşu, citându-l pe unul dintre scenariştii filmului, "adevărata dramă e că nu se întâmplă nicio tragedie."
Radu Muntean deschide filmul cu o scenă tare, pentru care în alte situaţii filmul nu ar fi primit rating 15, ci poate 18 - un bărbat (Mimi Brănescu) şi o femeie (Maria Popistaşu), goi, expuşi privirilor noastre într-o lumină aproape albă (cea din cabinetul stomatologic, de fapt; imaginea - Tudor Lucaciu), aproape invadându-ne spaţiul vital. Este una dintre acele scene din cinema când tu, ca spectator, te simţi în plus.
Eşti jenat să le vezi corpurile de-atât de aproape. Acest moment - în care ne dăm seama şi că cei doi sunt amanţi - constituie introducerea şi ne anunţă că filmul va fi la fel de dur şi de-acum înainte, că vom vedea de foarte de-aproape lucruri şi mai intime.
Pariul pe care regizorul şi actorii îl fac cu nuditatea e câştigat (deşi nu există o tradiţie în cinematografia română), dar dezbrăcatul de haine nu justifică doar intimitatea care există între personaje, ci defineşte şi abordarea regizorală care trece dincolo de haine pentru a exhiba sentimente şi răni deschise.
Din nou, trioul de scenarişti Radu Muntean - Răzvan Rădulescu - Alexandru Baciu a lucrat la perfecţie. Fiecare replică sună adevărat. Nu e nici măcar o conjuncţie în plus, sau vreo expresie care să mimeze că e "ca-n viaţă". Vezi, de pildă, extrema concizie a "discuţiei" pe care mama Ralucăi o are cu Paul (Dana Dembinski e foarte bună în rolul mamei.).
Nu se întâmplă, de fapt, prea multe pe ecran. Un bărbat are o amantă. Soţia o cunoaşte la un moment dat, fără să ştie că e amanta. După această întâlnire de gradul trei, la care amanta explică cu lacrimile-n gât avantajele aparatului dentar mobil, bărbatul înclină balanţa în favoarea acesteia. Totul se petrece înaintea Crăciunului, cea mai grea perioadă pentru amante şi amanţi.
Filmul rezistă la mai multe vizionări. De-abia îţi oferă ocazia să observi detaliile. Mirela Oprişor, de pildă, s-a vopsit (a fost ideea ei) castaniu închis şi poartă ochelari cu rame groase pentru a crea un contrast mai mare cu albeaţa tenului şi, de aici, un aer mai sever.
Personajul lui Mimi Brănescu e uneori implicat (tandru cu Raluca, prezent cu fiica sa, prietenos cu soţia, politicos dar defensiv cu mama Ralucăi), dar alteori e opac, greoi, dus de val. Raluca (Maria Popistaşu) e aproape tot filmul cu lacrimile în gât, deşi de multe ori se joacă de-a amanta. Niciunul dintre ei nu e învinovăţit de regizor, toţi au partea lor de vină şi circumstanţele lor atenuante.
Extrema naturaleţe a formidabililor actori, care vine peste naturaleţea situaţiilor imaginate de scenarişti, emoţionează cum nu ne-ar emoţiona un "reality show" cu amante şi soţii trădate (cam ce se întâmplă la posturile TV de la noi). Dincolo de diferenţa dintre un show vulgar cu păruieli şi scandal, şi o realitate recreată pe ecran, Marţi, după Crăciun se distinge, în esenţă, prin extrema fineţe cu care imortalizează sentimentele omeneşti în schimbare. Pare atât de simplu...
keepwalking
23 Sep 2010, 11:28
incredibil cat de prost poate scrie Iulia Blaga! :-O
Pitbull
23 Sep 2010, 11:29
Observatii:
Imi displace tonul prea elogios al analizei, excesul desuperlative ("perfect", "formidabil", etc.)
Sunt de acord cu fondul majoritatii observatiilor.
Imi place sistemul de analiza practicat, precum si faptul ca Iulia argumenteaza atat de precis si clar (pentru cine are urechi de auzit; cine n-are, degeaba aude/citeste).
L.E.
Keepy, ti-am mai zis, nu te mai deranja.
Ajunge doar sa scrii: "Keep was here" - si totul va fi clar! :D
keepwalking
23 Sep 2010, 11:39
sa revenim la "aparatul critic" al iuliei blaga:
“Eşti jenat să le vezi corpurile de-atât de aproape. Acest moment - în care ne dăm seama şi că cei doi sunt amanţi - constituie introducerea şi ne anunţă că filmul va fi la fel de dur şi de-acum înainte, că vom vedea de foarte de-aproape lucruri şi mai intime”
“Nu se întâmplă, de fapt, prea multe pe ecran. Un bărbat are o amantă. Soţia o cunoaşte la un moment dat, fără să ştie că e amanta”
“După această întâlnire de gradul trei, la care amanta explică cu lacrimile-n gât avantajele aparatului dentar mobil”
“Raluca (Maria Popistaşu) e aproape tot filmul cu lacrimile în gât, deşi de multe ori se joacă de-a amanta”
“Mirela Oprişor, de pildă, s-a vopsit (a fost ideea ei) castaniu închis şi poartă ochelari cu rame groase pentru a crea un contrast mai mare cu albeaţa tenului şi, de aici, un aer mai sever”
“Extrema naturaleţe a formidabililor actori, care vine peste naturaleţea situaţiilor imaginate de scenarişti, emoţionează cum nu ne-ar emoţiona un "reality show" cu amante şi soţii trădate”
keppy,
parca noaptea trecuta te dadusei batut. renuntasei. ziceai ca pleci...
ba mai mult,ne-ai dat si-n....p....ta.
acum te intorci ca si cum nimic nu s-a intamplat...
bravo! imi place tupeul tau
Pitbull
23 Sep 2010, 11:40
Keepy, ti-am mai zis, nu te mai deranja.
Ajunge doar sa scrii: "Keep was here" - si totul va fi clar! :D
..
StefanDo
23 Sep 2010, 11:47
ce-ar fi sa reveniti la pareri despre film (sau pareri despre pareri despre film)?
sunt la un pas de marea curatenie
gionloc
23 Sep 2010, 12:15
nu sint de acord cu toate pozitiile lui keepwalking in ceea ce priveste realismul cinematografic autohton,
dar in cazul Feliciei si al acestui film ii dau dreptate cind discuta saracia filmelor (atit la nivelul continutului, cit si la nivel formal - in relatie cu Felicia, cel putin).
iar cel mai problematic lucru in contextul acesta, dupa cum arata keepwalking, e exuberanta cu care imbratiseaza aceste proiecte cei care discuta oficial filmele la noi.
Pitbull
23 Sep 2010, 14:31
Din pacate, cei care scuipa pe valori sub pretexte straine de judecata obiectiva (dusmanie de gasca, antipatie personala, invidie - si cu un nivel pasunist al simularii argumentelor) isi imagineaza ca laudele nu pot fi bazate decat pe considerente similare. Le e funciarmente imposibil sa conceapa capacitatea de a admira sincer un film, si facultatea de a-i demonstra riguros calitatile. Ei cred ca ceea ce le displace lor nu poate placea la modul onest altcuiva, si nu poate fi elogiat cu argumente valide.
Interesant este ca ei, atacatorii, agresivii, negativistii, scuipacii, se erijeaza in apostoli ai justitiei. Iar pe aparatorii rationali, pozitivisti, cu bun-simt, ii acuza de ipocrizie, perversitate, manipulare, etc.
In situatia asta, imi rezerv dreptul de a apara in continuare valorile filmului romanesc - la fel de intransigent, obiectiv, dezinteresat, argumentat, civilizat si urban ca si pana acum.
Evident, nu e nimic personal. Din partea mea, bunele relatii cu preopinentii de sens contrar se mentin - si nu pot privi decat cu regret coborarea lor la nivelul unor inamicitii individuale pe care le contest cu compasiune.
hellsteed
23 Sep 2010, 15:50
De abia astept sa vad filmul , nu de alta dar tin cu desavarsire sa-mi expun parerea.
Pitbull
23 Sep 2010, 15:57
De abia astept sa vad filmul , nu de alta dar tin cu desavarsire sa-mi expun parerea.
Asa te vreau!
gionloc
23 Sep 2010, 17:22
Din pacate, cei care scuipa pe valori sub pretexte straine de judecata obiectiva ...
sint doua categorii cind vine vorba de cei care scuipa pe valori - cei care au pretexte straine de judecata obiectiva si cei care nu au pretexte straine de judecata obiectiva? :-S
dar acestia din urma (chiar daca nici ei nu fac altceva decit sa scuipe) exista din moment ce atunci cind vine vorba de filme judecata obiectiva e a ta, asadar indicatorul valorii e verdictul tau? iar ceilalti, indiferent ce spun - nu fac decit sa arate ca au un cimp referential ingust sau ca vizeaza aspecte minore ale filmelor discutate pe care le exagereaza, samd. :P
e o anumita condescendenta care irita in atitudinea ta in anumite cazuri, un fel de privire superioara (suficienta de sine) - ca de batrin intelept care e deasupra lumii, dar care nu o priveste cu smerenie, ci o judeca aspru si tine sa o puna la punct, fara sa chestioneze presupusa lui viziune detasata si presupusul sau verdict care certifica valoarea.
eu am simtit asta in cazul 'Nunta muta'.
eu unu' nu suspectez prietenii si interese in cazul pozitionarilor laudative in relatie cu vreun film. doar ca in anumite situatii, cum e Marti ori Felicia ori Concertul, aprecierea ridica unele semne de intrebare cu privire la aparatul critic al analistilor.
Sa-nteleg, gionloc, ca nici Concertul nu ti-a placut?
gionloc
23 Sep 2010, 18:13
nici concertul, nici nunta muta :)
Pitbull
23 Sep 2010, 19:48
Un model de discutie in contradictoriu - a critica inteligent, a face knock-down la fel de inteligent:
Steril - "Marţi, după Crăciun"
Lucian Maier
septembrie 2010
Paul Hanganu este un domn de vîrstă mijlocie, în jur de patruzeci de ani, căsătorit cu Adriana. Au o fiică. El îşi înşală soţia şi după o vreme îi spune ceea ce face. Hotărăsc să se despartă. Acestea sînt faptele pe care le urmărim în ultimul film al lui Radu Muntean.
Pe ecran sînt întîmplări care desemnează fie situaţii în care ajungem propriu-zis, fie locuri pe care ni le imaginăm şi în care ne jucăm cu posibile reacţii pe care le-am avea dacă am fi acolo cu adevărat, fiindcă ştim că astfel de evenimente fac parte din această lume. Vizionarea lor este reală, dar faptele de pe ecran funcţionează într-o altă ordine decît cea a realităţii. Pe ecran curge o construcţie care poartă anumite semne ale realităţii, semne date de posibilităţile tehnologice ale cinematografiei - de a înregistra imagini în mişcare şi de a le derula pe un ecran. Filmul este în primul rînd o construcţie care urmează regulile logice ale limbajului cinematografic. Fiind o construcţie logică, filmul este întotdeauna un discurs despre ceva. Un discurs care angajează realitatea într-un anume fel (dacă vorbim de filmul documentar), un discurs care interpretează, care discută într-un anume fel un subiect, o temă, subiect şi temă care pot viza o realitate (sau realitatea).
Fiecărui gen filmic şi fiecărei modalităţi de construcţie a istoriei redate pe ecran îi corespunde un anumit tip de discurs. Aşa cum în argumentarea şi în demonstraţiile noastre folosim cuvinte, propoziţii pe care le legăm după anumite reguli gramaticale şi respectind principiile logicii aristotelice, tot aşa şi filmul construieşte propriul discurs prin apel la planuri, la profunzimea cîmpului, la montaj în cadru, difuzie, contrast, granulaţie, claritate, secvenţă, montaj. Felul în care autorul foloseşte aceste mijloace de construcţie cinematografică spune ceva despre atitudinea autorului faţă de personaje şi spune ceva chiar şi despre viaţa personajelor, dincolo de determinaţiile pe care le capătă personajele prin ceea ce fac ele în povestea relatată pe ecran (în viaţa lor de pe ecran).
Atunci cînd vine vorba de realism cinematografic, angajamentul autorului în construcţia lumii de pe ecran trebuie să fie neutru (angajamentul trebuie asumat în ideea obţinerii impresiei de neutralitate). Adică mijloacele de expunere cinematografică să fie utilizate în aşa fel încît spectatorului să nu-i fie indus un anumit tip de raportare la un personaj sau o anumită stare. Viaţa personajelor ar trebui construită în aşa fel încît resortul vreunei atitudini (a spectatorului faţă de personaje) să fie un rezultat al celor ce se petrec în viaţa pe care o au cei de pe ecran. O viaţă care, precum a noastră în realitate, nu are numai prezent, ci şi un trecut şi un anumit viitor, vizibile în faptele prezentului reprezentat pe ecran; un trecut şi un viitor care nu trebuie să fie propriu-zis pe ecran, ele pot fi intuite din acţiunile prezente ale personajelor - treabă care cere o cît mai atentă selectare a faptelor expuse pe ecran, nu pentru a da credibilitate istoriei (aceasta e o adăugire exterioară proiectului cinematografic, care vine dinspre spectator) - ci pentru a da coerenţă şi omogenitate discursului. Cu cît viziunea autorului asupra celor prezentate e mai puţin observabilă şi cu cît personajele de pe ecran sînt redate cît mai în acord cu interesele lor şi cu o anumită bogăţie vitală care provine din mediul lor de viaţă şi din situaţiile în care sînt angajate, cu atît atitudinea spectatorul faţă de poveste şi faţă de personajele ei este mai puţin influenţată într-o anumită direcţie. Tendinţa spre zero-manipulare (a personajelor în poveste şi a spectatorului, de către autor) ar trebui să fie fundamentul realismului cinematografic contemporan. Cu cît influenţele auctoriale tind spre zero (caz în care discutăm despre un fel de opţiune inoptativă a autorului, despre o negare a angajării în angajament), cu atît creşte caracterul de studiu, de eseu al proiectului.
Marţi, după Crăciun vrea să fie un studiu de caz. Încearcă să pună în discuţie adulterul şi implicaţiile pe care le are o astfel de conduită asupra vieţii unei familii din clasa de mijloc. În sensul celor spuse mai sus (în legătură cu fundamentele realismului cinematografic), pentru a reuşi în demersul său, autorul trebuie în primul rînd să rupă relaţiile de cauzalitate pe care le instituie montajul cinematografic şi lucrul cu aparatul de filmat şi cu subiecţii în interiorul planului. În relaţie cu existenţa privită la modul general, cauzalitatea este o relaţie între două evenimente care atunci cînd se manifestă presupune următoarea condiţionare: dacă are loc unul dintre evenimente, el va produce, va determina apariţia evenimentului secund; altfel spus, al doilea eveniment decurge din primul eveniment. În cinema, cauzalitatea se referă la sugestiile sau sublinierile pe care le face autorul asupra anumitor elemente de pe ecran, prin felul în care, spre exemplu, stabileşte succesiunea planurilor într-o secvenţă sau prin modul în care focalizează în cadru atunci cînd lucrează cu subiecţii proiectului său. Realismul cinematografic trebuie să aşeze spectatorul în poziţia de observator al poveştii reprezentate, aceasta fiind situaţia în care spectatorul e angajat critic faţă de poveste (nu e prins sentimental în poveste şi, în consecinţă, manipulat). O primă condiţie (una formală) care face posibilă instituirea acestei poziţii pentru spectator spune că judecăţile autorului asupra istoriei pe care o reprezintă trebuie să lipsească. El trebuie să folosească mijloacele de expresie cinematografică în aşa fel încît să nu încarce cu sens povestea, să nu judece acţiunea şi pe cei care acţionează, ci numai să o înfăţişeze, cu distanţă. Cu alte cuvinte, el trebuie să construiască povestea subminîndu-şi necontenit puterea pe care o are asupra lumii pe care o redă. În Marţi, după Crăciun, acest lucru nu se petrece. Cînd soseşte clipa adevărului, între cei doi soţi aparatul de filmat face discriminări. Adriana nu e o victimă numai în poveste, ea este o victimă şi în ochii autorului. O vedem clar, în prim-plan, stînd pe canapea, tulburată, soţul ei e în plan secund, unde imaginea e ceţoasă. El se apropie de Adriana şi figura lui devine clară. Efectul acţiunii sale (efectul adulterului) - faptul că Adriana lăcrimează, cauza stării sale - prezenţa şi fapta săvîrşită de Paul. Autorul luminează (subliniază) acest aspect prin folosirea clarităţii. Sau: Paul povesteşte ceva legat de ceea ce săvîrşise (adulterul), aparatului de filmat trece de pe faţa sa pe faţa soţiei sale - ea plînge. Aparatul rămîne pe figura femeii pentru a fi clar efectul acţiunii lui Paul. Personajele unei poveşti trebuie înţelese, trebuie ca ele să aibă şansa de a-şi explica şi de a-şi motiva acţiunea, de a-şi afirma întreaga existenţă şi complexitate a perspectivei asupra existenţei atunci cînd vine vorba de a săvîrşi ceva - de aceea privirea auctorială asupra lor ar trebui să fie neutră. Atunci cînd autorul le judecă, el operează deja reducţii majore asupra personajelor (el este călăul, ea este victima), fiindcă judecata înseamnă standardizare, reducere a realităţii la un tipar, moralizare. Personajele sînt sărăcite şi, la fel, poziţia pe care autorul i-o rezervă spectatorului prin construcţia discursului său este limitată şi, mai grav, subjugată de (pre)judecăţile pe care cel dintîi le aşează în proiect.
Standardizarea realităţii celor de pe ecran e vizibilă şi în felul în care Radu Muntean pune personajele în istoria lor. Cauzalitatea (impusă de autor) o regăsim şi în dimensionarea lumii personajelor. Existenţa lor în poveste este lineară şi unilaterală. Ceea ce afirmă succesiunea de secvenţe a filmului e că Paul îşi părăseşte soţia pentru că are o amantă. Atît. Nu contează ce probleme are cu soţia încît să fi fost împins spre aşa ceva, nu contează că viaţa şi iubirea presupun mai mult decît o simplă prezenţă sexuală a cuiva în viaţa altcuiva. Nu contează că de cele mai multe ori însăşi prezenţa sexuală a cuiva în viaţa altcuiva e posibilă tocmai fiindcă există o serie de coordonate afective şi intelectuale care favorizează acea întîmplare (cu atît mai mult cu cît povestea provine din mediul mic-burghez). Totul este redat după o schemă cauzală simplistă şi redundantă: dacă e în pat cu ea, înseamnă că o iubeşte, dacă o iubeşte înseamnă că îşi poate părăsi soţia, dacă o părăseşte înseamnă că o iubeşte pe amantă.
Schema aceasta nu numai că e deranjantă în raport cu viaţa pe care filmul pretinde că o studiază sau că o chestionează, dar nici măcar nu e coerentă în raport cu propunerile sale. Atunci cînd vine vorba de existenţa personajelor, adică de prezenţa cauzalităţii la nivel personal şi inter-personal (acest tip de cauzalitate fiind responsabil de coerenţa internă a vieţilor de pe ecran), relaţiile personajelor cu istoria lor şi relaţiile dintre personaje şi faptele lor nu se potrivesc. Paul şi amanta sa, Raluca, sînt împreună de cinci luni şi discută în pat. Intimitatea lor este dezgolită pe ecran. Însă ei nu acţionează ca doi oameni care sînt împreună de atîta timp şi care au dezvoltat o relaţie, încă una bazată pe pasiune sexuală. Tensiunea dintre ei poate fi citită, iar discuţia lor despre aspecte fizice (semnificaţia pe care o găsesc cu privire la lungimea degetului arătător de la picior faţă de degetul mare de la picior) nu arată că legătura lor ar avea în spate acele luni. Discuţiile despre aspectele fizice ale celuilalt sînt epuizate în primele întîlniri, o relaţie sexuală armonioasă nici nu se încheagă pînă cînd nu sînt depăşite problemele fizice care ar putea crea un anumit disconfort între amanţi. Iar în observaţiile care privesc aceste posibile probleme fizice, de obicei sînt epuizate şi celelalte aspecte care ţin de fizic. Cei doi par jenaţi unul de prezenţa celuilalt, iar comportamentul lor în pat nu pare a avea legătură cu povestea lor, ci cu faptul că ei sînt acolo ca să indice un anumit moment al unei istorii: acţionează mecanic iar rolul lor în secvenţă este acela de a semnifica momentul în care amantul şi amanta au intimitate. Chiar dacă am crede tot ceea ce se petrece între cei doi amanţi, chiar dacă am accepta că secvenţa e bine construită şi că e esenţială, rămîne sub semnul întrebării unilateralitatea relaţiei lor. Un bărbat îşi părăseşte soţia şi copilul doar pentru o aventură sexuală (nici aia încărcată de pasiune)?
Un alt exemplu: Adriana îl roagă pe Paul să îi maseze tălpile. La final îi mulţumeşte cu o replică de bunică: să îi dea Dumnezeu sănătate. Dacă replica aceasta trebuie să arate cît de anostă este soţia, cît e de lipsită de senzualitate şi cît e de puţin provocatoare, atunci ar fi trebuit integrată într-un sistem de întîmplări care să ofere coerenţă acestei replici şi, prin extensie, acestei atitudini. Altfel sună fals. Asta arată că autorul nu e interesat de viaţa personajelor, ci de viaţa schemei sale narative. Unde episodul acesta vorbeşte despre intimitatea cuplului căsătorit.
Un alt exemplu: Paul şi Adriana iau cina. E seară. Fata vine la masă şi e mirată că găseşte o salată de verdeţuri. Întreabă ce e în salată şi dacă părinţii ei o consideră cumva girafă, încît îi dau să mănînce ierburi. Pentru o familie care provine din acel mediu (mic-burghez) e dificil de acceptat faptul că atunci s-ar întîlni prima dată cu o astfel de cină. Părinţii fetei sînt destul de relaxaţi şi îi spun micuţei că e vorba de rucola, spanac şi alte ierburi. Asta arată că s-au mai întîlnit cu acele ingrediente în trecut. De unde rezultă din nou că nu contează istoria personajelor, ci contează doar să obţinem un nou moment al cauzalităţii gîndite de autor în ceea ce priveşte lumea personajelor: momentul cinei în familie, în care descoperim un copil simpatic care le înveseleşte părinţilor viaţa.
Iar lucrurile continuă în ritmul acesta: momentul întîlnirii cu mama Ralucăi (care mai hrăneşte puţin supraabundenţa adulterină a schemei - pînă la urmă adulterul e important în film, nu viaţa care îl face posibil), momentul întîlnirii celor trei actori din triunghiul amoros, momentul întîlnirii cu prietenii, momentul dezvăluirii adulterului, momentul cinei în cadrul familiei lărgite (cu părinţii lui Paul), care nu va mai fi posibil din cauza adulterului. Stereotipism.
Astfel că, privit în întregime, Marţi, după Crăciun e ca un drum care în loc să se ramifice spre viaţă, să se deschidă spre viaţă, o înconjoară şi o sugrumă. La final rămîne o puternică senzaţie de precaritate în raport cu viaţa pe care filmul ar trebui să o chestioneze. Viaţa e un teritoriu bogat, nu e o schemă cauzală care poate fi redată în patru rînduri. Pe tema triunghiurilor amoroase, un film care lucrează cu detaliile vieţii, care dă voie personajelor sale să îşi precizeze trăirile şi să îşi construiască reacţiile coerent este La peau douce al lui François Truffaut. Cînd vine vorba de rupturi amoroase şi adevăruri spuse pe faţă, de personaje care cresc pe ecran şi care respiră viaţă prin toţi porii, un film semnificativ e Scener ur ett äktenskap / Scenes from a Marriage al lui Ingmar Bergman.
* * *
Da, dar...
Andrei Gorzo
Dragă dle Maier,
Apariţia analizei dvs. mă bucură, şi nu pentru că mi s-ar părea corectă (nu mi se pare), ci pentru că, dintre textele avînd ca subiect acest film, care au apărut pînă acum pe Liternet (sigur, ştiu că o parte din ele - cele din seria "Recomandăm Marţi, după Crăciun" - erau explicit-promoţionale, deci acelora nu le reproşez nimic), e unul dintre foarte puţinele care oferă minţii cititorului ceva (nişte întrebări, nişte probleme) LA CARE ACEASTA SĂ POATĂ REACŢIONA: contribuie cu ceva la O POSIBILĂ DISCUŢIE INTELIGENTĂ pe tema acestui film.
Astea fiind zise, cred că folosiţi un criteriu greşit atunci cînd îl acuzaţi pe Muntean că a ratat un film realist. Nu luaţi în considerare posibilitatea (indicată, totuşi, de multe elemente din film) ca intenţia lui Muntean să fi fost o ESENŢIALIZARE, o epură. Se poate discuta dacă demersul lui în această direcţie este sau nu este un succes, dar discuţia cere un alt argument decît invocarea bogăţiei şi a diversităţii vieţii. Acea bogăţie, acea densitate a mundanului, pe care n-o găsiţi dvs. în "Marţi, după Crăciun", a fost sacrificată în mod deliberat, ca să lase la vedere desenul ("schema", cum îi spuneţi dvs. peiorativ, deşi nu e genul "ăla" de schemă) unei probleme morale.
Scrieţi:
"Ceea ce afirmă succesiunea de secvenţe a filmului e că Paul îşi părăseşte soţia pentru că are o amantă. Atît."
Da, cam asta e problema.
Scrieţi în continuare:
"Nu contează ce probleme are cu soţia încît să fi fost împins spre aşa ceva, nu contează că viaţa şi iubirea presupun mai mult decît o simplă prezenţă sexuală a cuiva în viaţa altcuiva. Nu contează că de cele mai multe ori însăşi prezenţa sexuală a cuiva în viaţa altcuiva e posibilă tocmai fiindcă există o serie de coordonate afective şi intelectuale care favorizează acea întîmplare (cu atît mai mult cu cît povestea provine din mediul mic-burghez)."
Într-adevăr, aceste lucruri nu contează aici - în sensul că filmul nu le dezvoltă. Nu are genul ăsta de "cărniţă". Dar n-aţi avut parte exact de "cărniţa" asta în zeci de alte filme? Pe Muntean îl interesează reducerea acestui material dramatic la esenţă, iar esenţa constă, pentru el, în necesitatea luării unei decizii. De ce ne-ar ajuta să ştim mai multe despre eventualele bube ale căsniciei, despre caracterul amantei etc.? Ca să putem spune dacă decizia lui e corectă? ORICUM NU E CORECTĂ, oricare ar fi ea: costurile oricum vor fi inegale, suferinţa va fi oricum repartizată inegal. That's the point of the film, asta e miza lui: să ne facă să vedem clar chestia asta.
Vă susţineţi acuzaţiile de neplauzibilitate cu exemple ca:
"Discuţiile despre aspectele fizice ale celuilalt sînt epuizate în primele întîlniri, o relaţie sexuală armonioasă nici nu se încheagă pînă cînd nu sînt depăşite problemele fizice care ar putea crea un anumit disconfort între amanţi. Iar în observaţiile care privesc aceste posibile probleme fizice, de obicei sînt epuizate şi celelalte aspecte care ţin de fizic."
Nu cred că discuţiile despre realismul cinematografic mai sînt fructuoase atunci cînd intră pe terenul ăsta: sîntem în extraestetic şi în neverificabil, în zona lu' viaţa-aşa-cum-o-cunosc-eu vs. viaţa-aşa-cum-o-cunoşti-tu. Ori veniţi cu nişte statistici din care să rezulte că 95% din cupluri epuizează genul ăsta de subiect de discuţiii în cîteva săptămîni, de unde rezultă că ceea ce vedem în film e o anomalie, ori o lăsaţi baltă. Cristian Tudor Popescu a intrat pe acelaşi teritoriu infertil atunci cînd, scriind despre "Aurora", a spus că o femeie mişto cum este personajul Clarei Vodă n-ar sta cu un tip atît de evident-nevrotic cum e personajul jucat de Cristi Puiu. De ce nu? Există cazuri şi cazuri. La fel de nefolositoare e şi observaţia Cristinei Bazavan, în cazul aceluiaşi film, că ea a stat de vorbă cu oameni care şi-au ucis familiile, şi aceştia nu semănau cu personajul lui Puiu. So what? Cu cîţi a stat de vorbă? 1000? 2000? Suficienţi cît să poată face statistici? Suficienţi cît să ştie SIGUR că un personaj precum cel descris de Puiu n-ar putea să existe niciodată? Mă îndoiesc foarte tare. Deci hai să ne concentrăm pe principii estetice şi, dacă e să invocăm "viaţa" (şi sînt de acord că în cazul cinema-ului realist nu putem face abstracţie de ea), pe realităţi verificabile.
(De pe Pilernet)
gionloc
23 Sep 2010, 21:11
iar raspunsul meu este acesta:
RE: Da, dar...Lucian Maier, 23.09.2010, 21:10
Domnule Gorzo,
tocmai siguranţa unei judecăţi decisive – ORICUM (decizia lui) NU E CORECTĂ! – e cea care mă îngrijorează. Cu atît mai mult cu cît ea, în Marţi, după Crăciun, vine în primul rînd de la autor. Orice mişcare a aparatului de filmat angajează autorul în poveste şi lasă o urmă asupra personajelor şi asupra felului în care spectatorul vede personajul (astfel că poate fi discutată etic opţiunea autorului). De aceea cred că în realism autorul trebuie să se extragă din istoria sa (ca angajament faţă de personaje), e un fapt esenţial (dacă tot trebuie discutată esenţa). Care este rolul artei dacă autorul îşi condamnă personajele de la început, dacă nu le dă nicio şansă să respire adecvat propria viaţă şi să se facă înţelese de privitori? Nu cumva poziţia autorului – în acest caz, cel puţin – trădează o lipsă de interes faţă de Celălalt (fie el spectator, căruia îi serveşte o istorie contrafăcută moral, falsificată de tăieturile pe care le operează el în carnea fiinţelor pe care le aduce pe ecran; fie el personaj – căruia nu-i dă voie să se exprime) şi chiar faţă de forma artistică în care pretinde că operează – formă pe care o deturnează în favoarea autorităţii sale, formă care devine mecanism al manifestării Puterii sale?
Această siguranţă a lipsei corectitudinii într-o decizie de unde vine? De ce să nu aibă personajele şansa de a nu fi condamnate? De ce să nu aibă şansa de a-şi apăra intenţiile, de a-şi motiva conduita? Nu pentru a fi iubite, ci pentru a fi înţelese, în aşa fel încît – dacă tot intervenim moral în viaţa lor - să fie judecate în cunoştinţă de cauză. Şi adresez toate întrebările acestea fiindcă în cazul în care filmul se inspiră din realitate (după cum afirma Radu Muntean în interviul pe care l-a acordat la Cannes emisiunii Cinemas) şi în cazul în care, formal, filmul doreşte să fie realist – atunci ideile sale se răsfrîng asupra vieţii, o viaţă în care trăiesc oameni reali. Cum îi priveşte autorul pe aceştia dacă personajele sale au parte de o asemenea judecată? Neîndoielnic, filmul nu este viaţă, este un discurs, dar ca discurs el angajează viaţa, se întoarce asupra ei! De aceea cred că e esenţial ca atunci cînd vizează o realitate posibilă, autorul să nu pună punct personajelor, ci să deseneze un cerc în jurul lor.
Înţeleg tot ceea ce spuneţi în legătură cu exemplele prin care doresc să susţin lipsa de plauzibilitate a filmului. Eu nu am dorit să arăt că viaţa e aşa cum spun eu, ci să subliniez faptul că atunci cînd viaţa e redusă la o schemă, redusă la anumiţi numitori comuni (cei aleşi de autor), ar putea fi deranjant: findcă acel numitor comun ar putea să fie un clişeu şi ar putea părea că relatarea, fiind clişeatică, e artificială. Apoi, în funcţie de detaliile alese – iar aici detaliul principal e sexul (nu pasiunea amoroasă, asta nu e vizibilă între cele două personaje) – relatarea poate deveni una de tabloid. În toate acestea tocmai viaţa e pierdută – adică detaliile acelea unicat care fac o viaţă unică între toate vieţile. Nu vreau să spun că viaţa arată pentru toată lumea aşa cum cred eu – nu cum e pe ecran – ci vreau să spun că aştept să văd pe ecran o viaţă credibilă în orice dimensiuni ar creşte ea, o viaţă a unor personaje care nu poartă identitatea mea, dar care au o identitate. Iar identitatea e construită din detalii mici (exact ceea ce face Truffaut în filmul amintit în finalul textului meu) – alea pe care noi înşine le povestim apropiaţilor cînd înşirăm amintiri din viaţa noastră sau întîmplări din viaţa noastră curentă. Adică acele detalii care ne fac pe noi deosebiţi de ceilalţi şi care ne dau credit atunci cînd spunem că avem o viaţă. Iar dacă povestim lucrurile comune – cum spălăm haine, cum ţinem cartea în mînă cînd citim, sau lingura cînd mîncăm, cum ne sărutăm iubita – trebuie să le spunem într-un mod prin care să le facem să fie ale noastre. Ori Radu Muntean pierde şi latura formală – prin morala pe care o face personajelor (şi spectatorilor) – şi, prin reducţiile pe care le operează, pierde şi viaţa. Personajele şi viaţa lor sînt extrem de sărace. Iar sărăcia asta le face ne-credibile în poveste.
Dacă intenţia autorului a fost aceea de a esenţializa, asta nu-i dă mai mult credit. Fiindcă tot la reducere ajunge: iar reducerea vieţii personajelor la nişte căsuţe pe care le bifezi pe o anumită traiectorie, alături de folosirea mijloacelor de expresie cinematografică pentru a împărţi dreptatea între personaje arată că discursul autorului pe tema aceasta este destul de precar.
Pe de altă parte, prin schematizare (sau esenţializare) autorul cred că reuşeşte să obţină altceva: să facă spectatorul să simtă că filmul e bun, că spune ceva important (si folosesc acest verb, a simţi, fiindcă în cronicile în care e discutat filmul acesta – pe LiterNet, cel puţin – nu am văzut argumente în favoarea filmului, nu am văzut o viziune critică pozitivă asupra filmului, am citit numai impresii). Cînd vorbeşte de funcţionarea minţii umane, Freud construieşte o harta a minţii, o schemă care are anumite instanţe – id, ego, supraego. Harta aceasta nu e mintea, fiecare instanţă freudiană nu are un corespondent într-o zonă a creierului, e doar un model care să explice felul în care se dezvoltă personalitatea umană. Aşa şi filmul – nu exprimă o viaţă – ci prezintă o hartă în care poţi găsi locuri care desemnează elemente din viaţă. Pe care spectatorul le redimensionează cu propria experienţă care e indicată de ceea ce se petrece pe ecran şi astfel le face funcţionale, coerente. Nu în raport cu celelalte elemente de pe ecran – asta nu e posibil, - ci in raport cu propria existenţă. Acesta este unul dintre modurile în care funcţionează construcţia cinematografică drept mecanism manipulator. Acesta e lucrul care mă deranjează în cinema!
gionloc,
felicitari.
chiar daca l-ai incurcat pe Paul cu Radu.
gionloc
24 Sep 2010, 00:21
gionloc,
felicitari.
chiar daca l-ai incurcat pe Paul cu Radu.
:-S sper ca nu si in textele de mai sus.
:)
Pitbull
24 Sep 2010, 00:40
Nu, draga, fii linistit: in textele de mai sus ai incurcat notiuni mult mai de fond, deci e scuzabil.
Apropo, salutari de la Gabi Benea, varul lui Marius si-al lui Sorin. Ne-am vazut alaltaieri, construia o vila pentru un miltimilionar rus.
Nu, draga, fii linistit: in textele de mai sus ai incurcat notiuni mult mai de fond, deci e scuzabil.
Din contra, aspectele judecate de dl. Maier mi se par, nu doar descurcate, ci si pertinente, argumentate clar - numai ca, in opinia mea, nu prea coaguleaza material de proces.
Sa admitem ca formei filmice ii lipsesc stalpii motivationali pe care sa stea verosimilul (reactiilor si interrelatiilor) personajelor, dar asta nu condamna deloc la artifical. Dimpotriva, poate rezona mai mult situatia artistica propusa de autor; autor care, expune un puzzle, cate (si ce anume) piese alege ramane strict la latitudinea lui. Kieslowski, parca, si-a pus intrebarea: daca nu pot controla realitatea, atunci de ce mai fac film? Mai simplu, nu-ntrebi un pictor de ce subiectul lui se afla pe lac, contempli pur si simplu tabloul, care degaja (sau nu, depinzand de apetenta) o emotie.
Exista situatii de viata reala, palpabile "pana la maduva", care se intampla si se deruleaza mult mai schematic, scheletic (decat in film), teatrale, aproape false, care nu numai ca nu poseda motive, nu poseda nici cauze (evident, abstractizez un pic). D-asta corectitudinea devine o notiune vaga.
Deci, putem, in egala masura sa admitem ca Marti-ului nu-i lipseste nimic, in fond.
Iar filmul nu trebuie analizat in functie de autorii din spatele lui, ca este sau nu realism de gen, trebuie experimentat detasat de alte explicatii si declaratii, in calitate de spectator.
opinie de spectator, de data asta:
Iar m-am dus la un film fără să ştiu ce m-aşteaptă. M-am dus la un film parcă doar cu mine şi cu temerea mea care se juca de-a cinema-ul în faţa nu numai a ochilor mei, ci a întregii săli. Radu Muntean s-a hotărât să-mi joace frica, paranoia, drobul de sare. Şi a făcut-o al naibii de bine, până mi-a stat inima în gât şi mi-am frecat muşchii feţei a pagubă. Phii, cum e faza asta!
Prima confirmare de care m-am agăţat când a ajuns echipa în faţa noastră: Spuneţi-mi că voi aveţi familii fericite, vă rog! (mai ales că Maria Popistaşu e însărcinată). M-am dus la un film foarte bun din toate punctele de vedere. M-am dus la un film care nu m-a relaxat, care nu m-a făcut să râd decât prin calitatea replicilor şi plăcerea de-a fi contrariat atunci când îţi permite un regizor să-ţi bagi nasul în drama altora. M-am dus la un film românesc: substanţă, joc actoricesc excelent, scenariu foarte bun, naturaleţe şi un „Trebuie să mă gândesc mai bine la ceea ce tocmai mi s-a întâmplat”. Pentru că Marţi, după Crăciun ŢI SE ÎNTÂMPLĂ.
Anne Marie Chelariu
mie mi-a placut si cronica lui ALS.
pe-aia n-o pune nimeni? intrebam si io...
Nu cred deloc că cinema-ul e o demonstraţie
- interviu cu Radu MUNTEAN -
Cel de-al patrulea film al regizorului Radu Muntean continuă genul de poveste urbană, inaugurată o dată cu Boogie în 2008. Marţi după Crăciun vorbeşte onest şi sensibil despre o criză conjugală care aruncă în aer iluzia familiei perfecte. Filmul a fost selecţionat la numeroase festivaluri, a avut o presă foarte bună la Cannes şi la Sarajevo, a obţinut deja mai multe premii şi de pe 17 septembrie va intra în cinematografele din România.
S-a schimbat lumea cinematografică de la debutul cu Furia? Vă e mai uşor acum să faceţi film decît în 2002?
Acum zece ani, filmul românesc era în comă, iar perspectiva debutului era iluzorie. Eu unul nu am crezut că o să fac cu adevărat film decît cînd am dat motor, în prima zi de filmare. Începusem pregătirile deja de două ori pînă atunci şi de fiecare dată am fost oprit, din diferite motive, cu o lună înainte de filmare.
Sigur că lucrurile s-au schimbat, atunci părea de necrezut că un cineast român poate fi deprimat dacă nu prinde competiţia de la Cannes. Cu toate astea, deşi de cîţiva ani încoace România cinematografică e noua Coree sau noul Iran – cum vrei să-i zici – aici, în ţară, nu reuşim să capitalizăm succesul. E încă multă corupţie în filmul românesc şi multă indiferenţă faţă de performanţă. Nu există o gîndire pe termen mediu şi lung, de fapt pe orice termen – dacă stau să mă gîndesc. Mie mi-e mai uşor acum să fac film pentru că funcţionez într-o echipă cu care m-am rodat la ultimele trei filme şi, în plus, am căpătat credibilitate în faţa celor care ar putea investi în film, dar cred că pentru debutanţi e în continuare foarte greu.
Şi eu m-am schimbat, a fost probabil decada cea mai importantă din viaţa mea. Am acum mai multă experienţă şi sînt, fără îndoială, mai „în controlul“ filmelor pe care le fac, însă mă străduiesc să regăsesc entuziasmul de la primele filme.
Marţi după Crăciun – al patrulea lungmetraj pe care îl semnaţi, vine cumva în continuarea lui Boogie. E o poveste despre iubire şi adulter, extrem de proaspătă, care are şi emoţie, şi ironie. Publicul de la Cluj a fost de-a dreptul entuziast după proiecţie. N-am auzit ca filmul să fi lăsat pe cineva indiferent. Ce e cel mai greu să găseşti cînd te apuci să faci un film cu o astfel de temă: tonul, story-ul, onestitatea cu care tratezi subiectul, să nu cazi pe locuri comune?
Încă de la început, filmul e un dialog mental între autor şi potenţialul spectator. De la idee pînă cînd se termină postproducţia filmului, funcţionează, uneori cu sincope, tipul ăsta de comunicare. Cel mai greu e să faci în aşa fel încît ceea ce e personal pentru tine să devină personal şi pentru cei care văd filmul. Cît priveşte onestitatea, cred că atunci cînd începi un film trebuie să-l licitezi corect. Poţi să-ţi doreşti un film de public şi atunci depistezi destul de repede pe ce butoane să apeşi, poţi să încerci să ghiceşti care e trendul social care prinde în festivaluri şi să mergi în direcţia asta sau poţi să decizi că, pînă la urmă, filmul e o experienţă intimă şi că nu merită, de fapt, să faci nici un compromis. Eu unul, deşi nu am nimic împotriva succesului, am ales pînă acum ultima variantă.
E al treilea scenariu scris împreună cu Răzvan Rădulescu şi Alex Baciu.
Cum reuşiţi să vă manageriaţi orgoliile creative şi să funcţionaţi împreună?
Nu e uşor. Ultimul scenariu a ieşit după mari lupte, au fost momente în care părea că fiecare trage în altă direcţie. Am pornit încă de la început cu ideea că scriem un scenariu despre intimitate, deci n-o să ne menajăm nici pe noi, nici pe spectatori şi nici n-o să ne ferim de deranjul emoţional pe care-l implică situaţia din film. Subiectul e extrem de delicat, fiecare dintre noi a trecut prin experienţe diferite şi, în funcţie de asta, ne-am poziţionat cîteodată diferit, vizavi de unele rezolvări dramaturgice. Lipsa asta de consens a creat nişte blocaje în timpul scrierii, dar cel mai important e că a dus scenariul la nivelul următor. Pînă la urmă, rezultatul final ne-a mulţumit pe toţi trei şi eu de-abia aştept să repet experienţa. E complicat, cum zici, să ne manageriem orgoliile, dar fiecare dintre noi e suficient de inteligent încît să recunoască o idee bună, chiar dacă vine de la celălalt. În plus, sîntem prieteni buni şi asta simplifică lucrurile.
Din ce povesteaţi despre filmarea la Boogie, cînd aţi stat la mare, părea că e o vacanţă „de lucru“ în familie. La Marţi după Crăciun a fost la fel? Cît au durat filmările şi care a fost atmosfera?
Filmările au durat puţin, douăzeci şi două de zile, ca şi la Boogie. Altfel, situaţia a fost foarte diferită. În primul rînd, nu am fost în deplasare cu echipa, asta făcea ca atmosfera de la Boogie să pară mai de vacanţă, deşi nu era. Dincolo de asta, pentru mine şi pentru actori, Marţi a fost mult mai greu decît Boogie. Mi s-a părut, ca niciodată, că în filmul ăsta fiecare secvenţă e la fel de importantă, că nu am, cum se întîmplă de multe ori, secvenţe mai simple, de acompaniament. Am încercat să ţin mereu în echilibru personajele, conştient că, la un moment dat, o nuanţă controlată greşit ar fi putut deraia filmul într-o direcţie nedorită. Am fost extrem de concentrat pe tot parcursul filmării şi am ţinut echipa mai din scurt ca niciodată. În acelaşi timp, am încercat să nu se vadă cît sînt de încordat, pentru că nu foloseşte nimănui, cu atît mai puţin actorilor, să simtă tensiune suplimentară pe platou. Aşa că, deşi am fost mai în familie ca oricînd şi am funcţionat într-o echipă plină de cupluri, n-a fost deloc o vacanţă. Dovadă că, după ce am terminat filmările, nu am vorbit cu Mimi mai bine de o lună. Cred că simţeam amîndoi că trebuie să luăm o pauză unul de celălalt.
În Marţi după Crăciun se simte o şi mai mare discreţie regizorală.
Povestea era deja tensionată şi incomodă. În confruntările dintre personaje aproape că nu se simte camera. Cum aţi rezolvat asta din punct de vedere regizoral?
Pentru mine e important ca aparatul să nu devină un personaj în film, ca filmul să pară că se povesteşte singur. Am trecut de vîrsta la care fiecare secvenţă se dorea un demo de regie. Nu cred deloc că cinema-ul e o demonstraţie, ci mai degrabă o experienţă. În cazurile fericite, cînd mizanscena şi mişcarea camerei devin organice, filmul se insinuează în mintea spectatorului, care trăieşte experienţa cinematografică într-un mod mai direct, mai nemijlocit. Marţi după Crăciun are foarte puţine tăieturi, am evitat elipsele în interiorul secvenţei şi am dat posibilitatea actorilor să aibă continuitate, în cadre de pînă la zece minute. Pentru că punctul de staţie al camerei e fix, se întîmplă să apară compromisuri de încadratură sau de mişcare a personajelor în spaţiu, dar important e ca limitările astea să nu se simtă în film. Cred că ţi-am dat un răspuns destul de tehnic, dar, de fapt, dacă filmul funcţionează, lucrurile astea nu au importanţă decît pentru profesionişti. Cel mai frumos compliment pe care l-am primit pînă acum a fost „mi-a plăcut mult filmul, dar n-am înţeles ce ai făcut tu la filmare“.
Aţi avut în minte actorii, încă din faza de scenariu?
Am scris scenariul cu Mimi Brănescu şi Maria Popistaşu în minte. Pentru rolul Adrianei am ales-o pe Mirela Oprişor după o lună de casting în care am lucrat ca la filmare cu fiecare din cele zece actriţe care au venit la probă. A fost un efort considerabil din partea lor, au trebuit să înveţe 6-7 pagini din textul celei mai dificile secvenţe a filmului şi nu-mi amintesc de nici una care să fi tratat proba superficial. În cele din urmă am ales-o pe Mirela care, deşi nu a fost cea mai constantă pe parcursul probelor, a avut cîteva momente în care transmitea ce-mi doream de la personaj. Sînt convins acum că am făcut alegerea bună, Mirela a reuşit să treacă peste emoţiile de la probe şi a făcut o Adriana foarte convingătoare.
Filmul a călătorit deja la mai multe festivaluri şi s-a scris elogios despre el în presa internaţională. E Marţi după Crăciun mai norocos decît filmele dvs. anterioare?
Pînă acum aş zice că da, dar să vedem reacţia publicului de aici, nu întotdeauna primirea de acasă se sincronizează cu succesul din festivaluri. Oricum, eu mi-am propus să nu mă mai gîndesc la lucrurile astea pentru că, din momentul în care am terminat filmul, sînt foarte puţine lucruri pe care le pot controla. Toată agitaţia cu festivalurile, distribuitorii şi lansările poate fi mai epuizantă decît lucrul la film în sine, şi asta e foarte enervant.
Care e cel mai plăcut lucru care vi s-a întîmplat pînă acum legat de Marţi după Crăciun?
Am cîteva răspunsuri deştepte şi modeste, dar renunţ şi spun adevărul. Selecţia la Cannes.
Are toate datele să fie şi un film de public. V-aţi gîndit la o campanie de promovare care să îi aducă pe spectatori la cinema? Sînteţi optimist în privinţa asta?
Nu m-am gîndit niciodată că Marţi... ar putea fi un film de public. Serios. Faptul că tot aud asta în jurul meu mă încurajează dar sînt în acelaşi timp un om realist, nu mă aştept să dărîm box office-ul cu filmul ăsta. Nu mai spun că, oricum, mi se pare destul de ridicol să vorbeşti despre succes, atîta timp cît nu poţi spera la mai mult de cîteva zeci de mii de spectatori. Asta e nişa care consumă film românesc, în rest, ai noştri servesc doar blockbustere americane. Pe Marţi... încercăm să-l promovăm cum putem, îl distribuim cu firma lui Cristian Mungiu şi pînă acum sînt foarte mulţumit de gradul de implicare al oamenilor de acolo. Următorul film va fi în aceeaşi zonă tematică a relaţiei de cuplu? E posibil, nu ştiu încă. Sînt în perioada tulbure, de balet între idei, nu am reuşit încă să mă decid despre ce va fi următorul meu film.
a consemnat Ana Maria SANDU
Lelouche
24 Sep 2010, 21:35
Imi pare un interviu destul de calm si de cald. Si mai presus de toate,viu. Cel putin Muntean cam stie ce poate si ce vrea. Bine macar ca nu vrea sa rupa gura targului, ci sa trezeasca piticul ala care adesea leneveste in noi : constiinta.
Mie asa imi pare. Daca oi gresi............
eu am retinut indeosebi raspunsul lui Radu Muntean vis-a-vis de munca in echipa.
am zambit si mi-am adus aminte de comentariul lui keep, bascalia lui fara margini:''scenaristi uzati", "regizor rodat la reclame"...si tot asa..
ei...poate keepy o sa inteleaga pana la urma. totul inseamna asociere in afaceri, nimic altceva.
de fapt,asta e cel mai important lucru care l-au inteles regizorii noului val, nu cum sa-si faca meseria, ci cum sa devina posibila practicarea ei.
c.ghevara
25 Sep 2010, 10:39
Ştefane, scrisesem ceva şi când i-am dat "submit", mi-a cerut parola din nou. Mesajul... s-a dus. Crezi că îmi căzuse legătura la Internet? Nu mai am timp să rescriu acum, că trebuie să plec. Sper că nu închizi acest thread până pot reveni! :))
StefanDo
25 Sep 2010, 10:40
nu stiu, che, se mai intampla sa fii delogat pentru scurt timp si sa pierzi mesajul cand trimiti. mi s-a intamplat si mie de cateva ori anii astia. stai linistit, topicul o sa fie aici pana te intorci :)
Un act de curaj
Intocmai ca "Boogie","Marti,dupa Craciun",cel de-al patrulea lungmetraj al regizorului Radu Muntean,intruziune sistematica in intimitatea familiala,in naturaletea banalului existential,pragmatica si radicala viziune,asupra unor moduri de viata imaginate de autor,castiga insa nu prin maturitatea tematicii (in fond,obiectul de studiu-Adulter,este mai mult expus decat condamnat,chiar daca,moral privit,excapada nocturna a lui Boogie si-a dovedit pana la urma limitele ei),ci prin insasi detasarea ei artistica fata de un punct culminant ce poate schimba vieti.
Respectand esentialmente caracteristicile estetice si pastice ale "Noului Val" (planurile-secventa;simplitatea dialogala "rupta din realitate";sugerarile de biografii;exacerbarea scenografiei),filmul beneficiaza,in primul rand ,de un scenariu succint,compact,scris cu exactitatea unui ceas - in care se intrevede evident (si mai ales) optiunea pentru "simplitate" (atentie! a nu se confunda cu "simplism") tipica scenaristului Razvan Radulescu,ale caror pompari de presiuni se rasfrang mai mult asupra spectatorului si mai putin a personajelor ( secventa din cabinetul medical,al "intalnirii de gradul trei" - El,Ea,fiica si Amanta - ,minisueta dintre El si mama Amantei si mustrarea constiintei ce-l face sa-si marturiseasca relatia extraconjugala - pilonul dramaturgic al filmului,de altfel),bunaoara si particularitate esentiala a "Noului Val",care,in cazul de fata,ar fi putut fi vazuta de anumiti cineasti pre-decembristi ca un subiect comedic de circ cretinoid. [aici,nu stiu de,dar m-am gandit la Corjos si Saizescu,dar observatia asta am facut-o doar aici,pe forum].
Insa prin "Marti,dupa Craciun",Radu Muntean si scenaristii R.Radulescu si Tudor Lucaciu nu propun doar o detaliata introspectie in viata unui om si si a deciziilor care-i vor schimba atat lui,cat si familiei sale,definitiv viata.Ei ne arata ca pana si cultul familiei,in aparenta lui sfintenie,e ceva relativ,chiar si cand,printr-o capodoperiala ultima scena,cadourile de Craciun sunt puse sub brad sub "complotul"unor oameni care nu vor mai avea nimic de impartit.Si asta-i un act de curaj artistic.
keepwalking
25 Sep 2010, 14:11
SMC,
Tudor Lucaciu s-a ocupat de camera, nu de scenariu.
Stiu, in valtoarea analizei, mai scapi cate un amanunt din asta.
@Lecart,
”D-asta corectitudinea devine o notiune vaga. ”
”Iar filmul nu trebuie analizat in functie de autorii din spatele lui, ca este sau nu realism de gen, trebuie experimentat detasat de alte explicatii si declaratii, in calitate de spectator.”
[...] În mod similar, în cazul dramei realiste, aşteptarea spectatorului este orientată spre verosimil, corectitudine, exactitate.
Dl. Gorzo spunea înainte: ”Nu cred că discuţiile despre realismul cinematografic mai sînt fructuoase atunci cînd intră pe terenul ăsta: sîntem în extraestetic şi în neverificabil, în zona lu' viaţa-aşa-cum-o-cunosc-eu vs. viaţa-aşa-cum-o-cunoşti-tu. Ori veniţi cu nişte statistici din care să rezulte că 95% din cupluri...”
Nimeni nu analizează statistic, dar e aiurea să arăţi posibile, dar improbabile, excepţii pe care să le prezinţi drept fenomen generalizat. În filmele altora realismul e ”îndulcit”, în filmele noastre e exagerat.
In Marti nu e vorba de situatii posibile si/sau improbabile, si nici nu sunt prezentate generalizat. Indiferent ca tine sau nu de realism, filmul prezinta o intamplare de viata intr-o anume viziune. Dl. Maier sublinia niste greseli sub forma de lipsuri in expunere, neconcordante, s.a.m.d., in timp ce din pozitia mea, evident, de necunoscator, voiam sa arat ca asezarea asta schematica si, sa-i spunem, lacunara, NU este neaparat o greseala sau o incorectitudine de viata, in ceea ce ma priveste a fost un procedeu care a functionat.
Lecart, scriai: ”Mai simplu, nu-ntrebi un pictor de ce subiectul lui se afla pe lac, contempli pur si simplu tabloul, care degaja (sau nu, depinzand de apetenta) o emotie.” E perfect corect - nici nu te prea interesează explicaţiile şi analizele câtă vreme opera îţi produce emoţie. În schimb, în lipsa emoţiei, e legitim să-l întrebi pe pictor de ce pescarului de pe lac îi lipseşte capul sau un picior, sau de ce e îmbrăcat în pijama.
P.S. Din cauza grabei mi-am uitat o remarcă. La paranteza ta din partea despre tablou "(sau nu, depinzand de apetenta)", aş zice că nu depinde doar de apetenţa spectatorului, ci şi de priceperea autorului. :D
Pai despre asta e vorba, ca emotia nu lipseste. Sau, daca nu-i emotie, nici indiferent nu ramai. Evident, ne-nvartim in cerc, e vorba de gusturi, de asteptari, de etc.
Te invit sa vezi filmul cat mai de curand iti este posibil si convenabil, insa eliminand (chiar si infimele) influente sau sugestii din topicul asta, cu precadere spoilerele. Apoi putem discuta mult mai constructiv, pe exemple.
***
In alta ordine de idei, nu stiu de ce s-ar vehicula inchiderea topicului. Keep are pozitia lui (exprimata probabil in prea multe randuri), rvn il musca imediat, in tot atatea randuri, Pitbull observa pe ici pe colo din vacanta, iar daca nu s-ar lua toate postarile atat de personal, topicul ar fi mult mai interesant.
da,scuze...
am mai mancat si o litera:in loc de "plastice",am scris "pastice".
da,scuze...
am mai mancat si o litera:in loc de "plastice",am scris "pastice".
n-are a face!
si dl.Maier facut o "mica gafa" incurcand numele personajului principal masculin cu cel al regizorului, dar pe urma, cronica lui a demonstrat totusi, ca n-a nimerit din intamplare la alt film decat cel in cauza.
mi-a placut mult propozitia de final, smc. aia spune totul!
Bun... si acum sa-mi spuna si mie cineva,rog mult,cum dracu sa deschid un topic (cu cronica la "Nunta in Basarabia"),ca,din nu stiu ce motive,am ratat azi-noapte de doua ori.Mersi anticipat!
^ dai click pe "Cinematografia romaneasca", iar in stanga, jos, sub toate topicurile ai un buton: "New thread".
Mersi! Hai ca incerc acum,desi azi-noapte am procedat la fel,si dupa cum se vede,fara succes.
Pitbull
27 Sep 2010, 09:09
Minte limpede - "Marţi, după Crăciun"
Andrei Gorzo
Dilema Veche, septembrie 2010
În filmul Marţi, după Crăciun, care prezintă un triunghi soţie-soţ-amantă, Radu Muntean are grijă să evite tradiţionalele polarizări melodramatice - căsnicie stătută vs. pasiune regeneratoare sau armonie familială vs. pasiune bolnavă. În primele scene dintre soţ (Mimi Brănescu) şi amantă (Maria Popistaşu) şi dintre soţ şi soţie (Mirela Oprişor), Muntean şi co-scenariştii săi, Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu, cartografiază exact cele două tipuri de intimitate cu care avem de-a face: cea dintre soţ şi soţie o fi ea un pic aplatizată de rutină, dar rămîne o intimitate relaxată, bine dispusă (au şi o fetiţă de 8-9 ani) şi (judecînd după secvenţa în care ea îl tunde, iar la un moment dat îl mîngîie în trecere pe penis) încă sexualizată; cea dintre soţ şi amantă o fi ea mai jucăuşă (filmul se deschide cu o minunată secvenţă de joacă postcoitală), dar e şi ea fixată în rutinele ei - e o aventură între doi adulţi responsabili, nu un amour fou. Scopul lui Muntean nu e acela de a aduce lucrurile la acelaşi nivel, pentru a sugera, facil-ironic, că, în cazul în care-şi va părăsi soţia, soţul nu va face decît să se mute de la ceva la acelaşi ceva. Scopul e acela de a prezenta mutarea lui într-un fel care să blocheze tentaţia spectatorului de a o judeca în termeni de bine şi rău. Scopul e acela de a ne face să vedem clar, fără nici un partizanat, trei oameni decenţi şi civilizaţi aflaţi într-o situaţie dificilă - în nişte raporturi de forţe care, oricum s-ar rearanja, vor rămîne inegale.
Necesitatea renunţării la echilibrul de pînă atunci şi a creării unuia nou îi apare soţului chiar înainte de Sărbători, cînd se confruntă cu perspectiva de a nu-şi mai revedea amanta (care a plecat, oarecum supărată pe el, la maică-sa în provincie) pînă după Crăciun. Muntean putea să pedaleze aici pe disperarea bărbatului, pe nevoia lui fizică de a-şi revedea amanta şi pe eventuale presiuni venite din partea ei. Dar regizorul înăbuşă aceste elemente: ce-i drept, soţul pleacă de nebun în provincie, dar se împacă uşor cu amanta - aceasta chiar nu vrea să-l preseze. Muntean frînează melodrama pentru că, încă o dată, aceasta ar fi parazitat drama care-l interesează cu adevărat - aceea a unei minţi care încearcă să rezolve, la rece, o problemă morală care oricum nu poate fi rezolvată "corect". Paradoxul acestei abordări este că, deşi soţul e personajul aflat în poziţia "de putere", actorul care-l joacă e pus în dezavantaj faţă de partenerele sale. De fiecare dată cînd apare, Popistaşu poate prezenta cîte o altă faţă a personajului ei - mai întîi e amanta jucăuş-copilăroasă, apoi e the professional woman (e stomatoloagă), apoi o vedem supărată, dar hotărîtă să nu facă mare caz. Iniţial, Oprişor e mai indistinctă (femeia e oarecum ascunsă în spatele "soţiei"), dar, atunci cînd soţul "îi spune", are ocazia de a trece prin zece stări, de la indignare la masochism, şi e foarte puternică. Prin comparaţie, Brănescu rămîne indistinct: e clar că se gîndeşte adînc la ceva, dar, cu excepţia a două secvenţe în care poate juca jena socială (cînd e prins între soţie, copil şi amantă în cabinetul acesteia din urmă; şi atunci cînd mama amantei îl ţintuieşte cu o privire dezaprobatoare), cam asta-i tot. Să fie acesta un defect al filmului? În Poliţist, adjectiv, opacitatea protagonistului nu e un defect, filmul fiind despre cu totul altceva decît despre frămîntările conştiinţei sale. Tot aşa, faptul că nu ştim ce e în capul protagonistului din Aurora nu poate fi considerat un defect, intenţia filmului fiind tocmai aceea de a ne pune, clipă de clipă, să ghicim. Pe cînd, aici, cam ştim ce e în capul protagonistului, numai că "ce"-ul respectiv e destul de monoton, de nevariat.
La final, două vorbe despre stilul lui Muntean (asupra căruia voi reveni săptămîna viitoare): mai exact despre cum, în cea mai bună secvenţă, regizorul desenează pe ecran, prin mizanscenă, toate liniile de forţă ale conflictului dramatic. E vorba de secvenţa în care soţia (care încă nu ştie) trece pe la cabinetul amantei ca să-şi întîlnească soţul şi fetiţa (care trebuie să-şi pună aparat dentar). Scenariul ne dă o mini-ciocnire între soţie şi amantă (în problema utilităţii aparatului), cîteva replici de-ale fetiţei, din care rezultă că s-a împrietenit cu dentista, şi un personaj suplimentar - un coleg de-al dentistei, a cărui prezenţă se leagă sau nu se leagă, în capul amantului ei, de-o afirmaţie de-a ei de mai devreme, şi anume că ar mai avea şi alţi pretendenţi. Dar dialogul e aproape exclusiv tehnic; totul se face prin balet (amanta ajunge la un moment dat să stea între soţ şi soţie; fetiţa vine şi ea să umple spaţiul rămas liber între ei) şi prin modificări aproape insesizabile ale încadraturii în general fixe (atunci cînd dentista se duce să ia ceva dintr-un dulap şi trece pe lîngă amant, camera pleacă împreună cu ea şi rămîne pe el, dar şi pe celălalt bărbat, care se vede mic, în plan îndepărat, cam la nivelul capului lui Brănescu - un gînd sîcîitor). Albul pereţilor şi puţinătatea mobilei contribuie şi ele la esenţializarea desenului. E o epură.
Lelouche
27 Sep 2010, 17:14
FILM MENU
de Andrei Rus
Filmul cel mai valoros al regizorului român Radu Muntean, „Hârtia va fi albastră” (2006), e, cred, mai puţin ambiţios decât proiectele ulterioare ale acestuia. Are la bază un scenariu construit în stilul caracteristic al lui Răzvan Rădulescu, acţiunea petrecându-se pe durata câtorva ore dintr-o noapte mai specială pentru protagonişti. Cineastul se limitează la a ilustra cât mai fidel personajele, care se perindă în spaţii cotidiene şi trec prin situaţii – limită, dar suficient de verosimile în contextul realist ales de creatorii lor. Muntean se fereşte aici de pericolul de a cădea în diverse capcane estetice, care ar fi putut distrage atenţia receptorilor de la traiectoria tânărului revoltat, dornic de a-şi aduce activ aportul la succesul unui eveniment (o revoluţie) mult aşteptat de generaţia lui.
„Boogie” (2008) şi „Marţi, după Crăciun” (2010), deşi se aseamănă din punct de vedere al construcţiei narative cu „Hârtia va fi albastră”, dar la niveluri diferite, nu mai mizează pe un tip de suspans evenimenţial, protagoniştii lor aflându-se în situaţii comune de viaţă. Spectatorilor li se cere să urmărească un număr de personaje banale, prezentate într-o unică ipostază aflată în strânsă legătură cu tema principală a filmelor (criza bărbatului la 40 de ani).
În primul caz, Adrian Ciocăzanu (Boogie) se reîntâlneşte, în timpul unui concediu petrecut la mare împreună cu soţia şi cu fiul său de patru ani, cu doi prieteni pe care nu îi mai văzuse de mulţi ani. Petrece o noapte întreagă cu ei, spre nemulţumirea soţiei, ajungând, în urma unei dispute cu aceasta, să apeleze la serviciile unei prostituate. Revine dimineaţa în patul conjugal, descoperind că are alături o femeie care înţelege nevoia lui de a se elibera din când în când de sub presiunea familială. În cel de-al doilea caz, Paul Hanganu are o soţie şi o fiică aproape adolescentă, dar şi o amantă. Ambiţia scenariştilor merge un pas mai departe de această dată, construind un protagonist ale cărui lupte se duc exclusiv în interiorul său, nefiind provocate de comportamentul vreuneia dintre cele două femei. Mai mult decât atât, se mizează aici pe o prejudecată a spectatorilor, familiarizaţi cu astfel de triunghiuri amoroase din sute de alte cărţi, seriale sau filme vizionate anterior. În consecinţă, povestea este esenţializată, urmărind alternativ şi aproape exclusiv episoade cotidiene ale convieţiurii bărbatului cu amanta şi cu soţia şi nepropunându-şi să adauge elemente spectaculoase strictului necesar oferit de scheletul dramaturgic. Într-un fel, cred că această epurare evenimenţială constituia unul dintre pariurile principale ale scenariştilor. Precum în celelalte două filme amintite, nuanţele veriste abundă la nivel de replici şi de situaţii, neconferind însă o complexitate suplimentară personajelor, dar localizându-le puternic într-un context social (clasa de mijloc a României, reprezentată în film prin mărcile produselor cumpărate de protagonişti: familia Hanganu are o Honda, cumpără fiicei de Crăciun un snowboard de la „Intersport”, îşi permite să iasă la restaurant şi să apeleze la un dentist privat pentru a pune fiicei proteză dentară, Paul îi face cadou amantei un ceas, fiica primeşte de la bunici o orgă Casio etc.). Realizatorii prezintă în „Marţi, după Crăciun” o Românie occidentalizată, mergând împotriva curentului „mizerabilist” al cinematografiei autohtone din ultimul deceniu. Nu e prezentat în film niciun detaliu scabros sau rugos, nici măcar în cadrul vizitei lui Paul la mama amantei, în ciuda faptului că în acest punct e surprinsă, prin intermediul femeii aparţinând unei generaţii mai înaintate în vârstă, un tip de mentalitate socială învechită.
Radu Muntean şi ceilalţi colaboratori ai săi şi-au întors ocheanul cinematografic spre un tip de lume apropiată, probabil, de statutul lor social, ignorând mizeria şi sărăcia, sau cosmetizându-le, atunci când apariţia lor e iminentă (secvenţa cumpărării brazilor de la piaţă). Regizorul lui „Marţi, după Crăciun” şi-a creat oricum în timp o reputaţie, alături de Cătălin Mitulescu, de „cel mai americanizat cineast român al Noului Val”. „Furia” (2002), debutul său în lungmetraj, e tributar nu doar structural, ci şi estetic, spectaculosului de tip hollywoodian, deşi surprinde o lume marginală a societăţii, reprezentată de borfaşi şi de manelişti. Ulterior boom-ului internaţional al realismului autohton, Muntean schimba şi el direcţia estetică o dată cu „Hârtia va fi albastră”, începând o colaborare de durată cu Răzvan Rădulescu, co-scenarist al filmului „Moartea domnului Lăzărescu” din 2005, deschizător al unei direcţii noi în cinemaul de la noi. După cum aminteam la începutul articolului, consider că „Hârtia va fi albastră” este singura realizare a lui Muntean care va supravieţui trecerii timpului, deoarece beneficiază de un scenariu de tip „road-movie”, dar adaptat culturii europene sau, mai specific, celei româneşti şi mulându-se astfel pe tipul de simţire cinematografică a realizatorului. Scăpările filmului pot fi reperate la nivel de nuanţe (grimase afectate ale anumitor actori, o lipsă de armonie la nivel de timbru vocal între protagonişti, costumele care nu par să aparţină cu adevărat personajelor, conformându-se mai degrabă unui tip de convenţie hollywoodiană, care implică o distanţare spectator – realitate filmică), iar nu la cel al gradării evenimentelor. Tocmai pentru că acest film este bazat pe o gradaţie a suspansului de tip american, Muntean reuşeşte să menţină trează atenţia privitorilor la traiectoria protagonistului, aflat totuşi într-o situaţie care îi poate ameninţa viaţa. Îl ajută, în acest sens, şi temperamentul personajului principal, care este activ, rebel, dornic să schimbe în bine realitatea sa şi pe a celorlalţi, fiind deci un corespondent fidel al eroilor din basme şi din producţiile hollywoodiene. Este departe, însă, cineastul de a conferi realităţii valenţe personale, de a avea deci un punct de vedere asupra ei, aşa cum Cristi Puiu, spre a oferi cel mai concludent exemplu din cinematografia noastră, reuşeşte de fiecare dată, ca prin minune, chiar şi în „Aurora” (2010), cel mai puţin desăvârşit film al carierei, să potenţeze apariţia actorilor, transformându-i în personajele lui inconfundabile şi să filtreze prin sensibilitatea sa peripeţiile prin care trec aceştia. Spre deosebire de Radu Muntean, la Cristi Puiu necesitatea tuturor alegerilor estetice pare direct proporţională cu cerinţele unui anumit discurs, iar nu cu o decizie raţională, luată anterior debutului turnării.
Ceea ce şochează în primul rând la estetica adoptată de Muntean este că, în linii mari şi de la un film la altul, ea rămâne aceeaşi. Or, aşa cum am arătat înainte, natura pariurilor scenaristice din „Hârtia va fi albastră”, „Boogie” şi „Marţi, după Crăciun” se schimbă, devenind din ce în ce mai ambiţioasă estetic şi, implicit, mai dificil de controlat şi de revelat. Cineastul îşi conturează cu fiecare ocazie o schemă regizorală care conţine un tip de încadraturi şi de lungimi ale planurilor cinematografice conforme, într-adevăr, cu tiparele realismului. Însă nu reuşeşte să le adapteze cerinţelor unor situaţii concrete, lăsându-şi spectatorii să răspundă pe cont propriu unor întrebări de natură estetică ale căror răspunsuri au fost insuficient elaborate de autor.
Pentru a susţine afirmaţia precedentă, voi apela doar la câteva din multitudinea de exemple posibile, selectându-le conform gradului de perplexitate pe care l-au provocat asupra mea în timpul vizionării filmelor în care sunt integrate. În „Boogie”, există o secvenţă în al cărei debut camera de filmat îl surprinde în baie pe Dragoş Bucur (interpretul protagonistului), într-un plan american, luat din spate, spălându-şi penisul la chiuvetă. Imaginea actorului se reflectă în oglindă, obiectivul camerei fiind plasat în aşa fel încât spectatorii să observe fără probleme natura acţiunii personajului. Ulterior, acesta e urmărit în timp ce iese din baie, intră în camera alăturată, stă pe gânduri câteva zeci de secunde, timp în care celelalte trei personaje îşi continuă discuţia. Apoi, se ridică de pe scaun, le cere celor doi prieteni să iasă din cameră, începe să se dezbrace, indicând şi prostituatei să facă acelaşi lucru. Se culcă pe pat, moment în care, după ce aparatul de filmat îl surprinsese exclusiv în planuri medii spre largi, focusul se îndreaptă spre chipul lui, în timp ce femeia îi face o felaţie, detaliu sugerat de fundalul sonor, acţiunea petrecându-se în afara câmpului cinematografic. Întrebarea firească a spectatorilor este următoarea: dacă planul-secvenţă respectiv este larg la debut, arătând organul genital al protagonistului, şi continuă prin a urmări traiectoria acestuia prin cameră într-o încadratură asemănătoare, de ce focusul este schimbat brusc exact în momentul cel mai puternic senzorial şi semantic al scenei, cel al maximei murdării în raport cu situaţia conjugală a personajului? A devenit regizorul pudic în timpul turnării scenei? Sau a calculat că publicul va fi prea şocat şi oripilat dacă i-ar fi arătat un asemenea act? Indiferent de răspunsul potenţial al privitorilor, un lucru devine cert în acest moment, şi anume că cineastul, deşi mimează obiectivitatea, se implică activ în parcursul propriilor personaje. Să nu uităm că „Boogie” cuprinde exclusiv planuri-secvenţă de o lungime considerabilă, în care personajele sunt surprinse dintr-un unghi în general static, în timp ce îşi deapănă amintirile şi îşi devoalează frustrările.
„Marţi, după Crăciun” este un film care se desfăşoară în proporţie de 50 % în spaţii intime, ascunse în mod normal privirilor străine. Camera de filmat are, aşadar, un rol de voyeur, o misiune extrem de delicată pentru orice artist cât de cât respectabil. Radu Muntean nu numai că nu abordează diferit din punct de vedere estetic scenele de acest fel şi pe cele care au loc într-un spaţiu public sau în prezenţa altor personaje, apelând la acelaşi tip de mişcări de aparat (mici corecturi aleatorii ale acestuia, în mod normal menţinut la o oarecare distanţă de personaje şi într-o imobilitate care ar vrea să sugereze, din nou, o lipsă a implicării auctoriale), dar nici nu îşi conduce actorii înspre nuanţele cerute de fiecare circumstanţă în parte. Scena din debutul filmului constituie un echivalent al celei din „Boogie”, amintită adineauri. Camera de filmat este poziţionată la o distanţă medie de Maria Popistaşu (interpreta amantei) şi de Mimi Brănescu (interpretul lui Paul Hanganu), surprinzând din lateral partea superioară a corpurilor goale ale acestora, în timpul unui dialog post-coital. Actorii îşi schimbă minimal poziţia faţă de punctul de staţie al obiectivului, acestuia fiindu-i corectată, de asemenea, poziţia uşor în diferite momente. Punctul culminant şi inexplicabil din punct de vedere estetic al secvenţei este cel în care Maria Popistaşu se ridică în picioare, situându-se frontal în raport cu aparatul de filmat şi lăsând vederii acestuia (şi, implicit, celei a spectatorilor) organul său genital, capul şi partea superioară a corpului trecând în afara câmpului vizual. Este conştient Radu Muntean că o astfel de încadratură insolită, care îi este de altfel familiară, unele personaje episodice din „Boogie” (spre exemplu, chelnerii din sala de bowling) apărând de la gât în jos pe ecran, necesită o motivaţie regizorală solidă? Cu atât mai mult cu cât avem de-a face cu o unealtă artistică (corpul uman) atât de variat reprezentată de-a lungul secolelor? În aceeaşi cheie abordează cineastul şi scena din baia conjugală, în care soţia (Mirela Oprişor) e suprinsă în timp ce tunde părul soţului său aflat gol-goluţ înaintea sa. De această dată, camera îi surprinde în plan întreg pe cei doi, Mimi Brănescu operând o întoarcere de 360 de grade, parcă pentru a permite publicului să îl admire. Din nou apare întrebarea firească a spectatorilor: de ce sunt cei doi surprinşi în acest tip de încadratură, dacă în debutul filmului o altă scenă intimă fusese gândită într-un alt tip de plan cinematografic? Nu ar fi funcţionat la fel de bine această scenă surprinsă într-un plan mediu, spre exemplu, sau cea de la început într-un plan întreg? E incomprehensibil pentru mine felul în care Radu Muntean concepe decupajul regizoral al filmelor sale în general şi pe cel din „Marţi, după Crăciun” în mod particular. Pur şi simplu nu înţeleg dacă aceste modificări aleatorii ale tipului de încadraturi ar trebui să semnaleze o poziţionare auctorială faţă de subiect. Dacă răspunsul la această ultimă interogaţie e afirmativ, atunci concluzia mea este că Muntean e un cineast vulgar.
E, cred, momentul să îmi mărturisesc preferinţa pentru cineaştii pudici, care, atunci când se apropie de situaţii intime, indiferent de natura acestora, se sfiesc să intre abuziv în universul personajelor pe care ei înşişi le-au creat. Nu înseamnă că mă oripilează scenele surprinzând nuditate sau decesul unor personaje, cele mai dificil de gestionat cinematografic deoarece reprezintă două dintre forţele esenţiale ale vieţii: sexualitatea (fără de care aceasta nu se poate manifesta) şi moartea (deznodământul pe care nu îl poate evita). Sunt două dintre aspectele importante pentru existenţa umană care nu pot fi puse în discuţie satisfăcător şi concludent decât la nivel ştiinţific sau artistic, din cauza statutului lor de tabu-uri sociale şi spirituale. Există în diferite opere ale unor cineaşti greu de suspectat de pudoare excesivă, scene care denotă un tip superior de discernământ cinematografic. Pentru că Radu Muntean s-a apropiat până în prezent numai de una dintre temele delicate amintite anterior, voi introduce în discuţie exclusiv scene relevante pentru modul în care tratează sexualitatea. Spre exemplu, Chantal Akerman include în filmul autoreferenţial „Je, tu, il, elle” („Eu, tu, el, ea”, 1976) o scenă de sex între două personaje feminine (una dintre ele fiind realizatoarea însăşi), surprinsă într-un plan general şi neascunzând nimic privirii spectatorilor. Acest moment constituie un posibil echivalent al celui din „Boogie”, în care protagonistul întreţine relaţii sexuale cu o prostituată. Aceeaşi senzaţie de disperare animalică ar fi trebuit să fie indus spectatorilor de ambele secvenţe, acelaşi sentiment de vină şi de murdărie ar fi trebuit să transpară din coregrafia mişcărilor actorilor ambelor filme. Muntean se limitează, însă, la a ilustra reacţii şi stări, nu trece niciodată pragul spre reprezentare. E concludent pentru întreaga sa operă modul de gândire cinematografică a finalului secvenţei felaţiei din „Boogie”. Faptul că alege să încheie punctul culminant al celui mai important capitol al propriului film, echivalând cu murdărirea definitivă a căsniciei protagonistului, printr-o scurtă afişare a chipului acestuia, acţiunea incriminatorie fiind lăsată în afara câmpului vizual, echivalează cu o certitudine a regizorului că spectatorul a înţeles ideea şi nu mai are nevoie să vadă. Îi retează astfel celui din urmă orice şansă de a trăi şi a înţelege prin ce trece protagonistul, nerămânând însă, aşa cum am demonstrat deja, nici imparţial. Scena din debutul lui „Marţi, după Crăciun” ar fi putut funcţiona dacă înapoia planului-detaliu pe organul genital al Mariei Popistaşu s-ar fi ascuns o semnificaţie, precum în zeci de alte filme sau picturi în care astfel de decupări ale unei realităţi concrete, palpabile, simbolizează. Or, modul în care este redat acest aspect în „Marţi, după Crăciun” reliefează o lipsă a discernământului creator, incapabil să găsească o soluţie viabilă pentru a justifica estetic o decizie atât de radicală. Acel cadru lasă impresia că Radu Muntean nici nu şi-a pus măcar problema pregnanţei unei asemenea imagini pentru mintea umană. Dacă cealaltă secvenţă de nuditate supusă analizei în articolul de faţă, avându-i drept protagonişti pe Mimi Brănescu (gol-goluţ) şi pe Mirela Oprişor (îmbrăcată) în baia apartamentului conjugal din „Marţi, după Crăciun”, ar fi vrut să sugereze nonşalanţa intimităţii celor doi soţi, cred că o simplă rememorare a unei scene asemănătoare din „La dernière femme” („Ultima femeie”, 1976) al lui Marco Ferreri ar folosi enorm argumentaţiei. Există în filmul italianului o scenă în care Gérard Depardieu (interpretul protagonistului) se apropie gol de Ornella Muti (protagonista), de asemenea goală. Cei doi sunt surprinşi într-un plan întreg. La un moment dat, în toiul îmbrăţişărilor, Depardieu se dă un pas înapoi pentru a-i arăta jucăuş femeii că a intrat în erecţie, revenind apoi în îmbrăţişare. Nu cunosc modalitatea prin care un regizor reuşeşte să ajungă la o intimitate cu actorii săi care să-i permită obţinerea unor asemenea reacţii naturaliste de la ei, dar mă îndoiesc, totodată, că Radu Muntean ar fi ajuns la un adevăr artistic în acest sens. Să ne reamintim că apogeul scenei de intimitate conjugală din „Marţi, după Crăciun” survine după rotaţia de 360 de grade în cadru a lui Brănescu, într-un moment în care acesta se află cu spatele la spectatori. Abia o dată coregrafia încheiată, Oprişor simulează că i-ar atinge penisul cu mâna înainte de a ieşi din cadru şi de a semnala astfel finalul acestuia. În esenţă, avem din nou de-a face cu un tip de judecată similară celei din „Boogie”, în care regizorul se mulţumeşte să ilustreze o idee, iar nu să o reprezinte, fiind satisfăcut că publicul a prins-o din mers.
„Marţi, după Crăciun”, pe de altă parte, e considerat de unii spectatori drept un film esenţializat, ceea ce i-ar scuza, în teorie cel puţin, lipsa de spontaneitate vitală. Simpla urmărire a actorilor (şi în special a lui Mimi Brănescu, extrem de rigid) pe toată durata filmului revelează o totală lipsă a stilizării interpretării lor. Faptul că în toate discuţiile sunt statici, ducându-şi în repetate rânduri mâinile la piept sau aprinzându-şi o ţigară, nu denotă o ghidare a stilului de interpretare a niciunuia dintre ei. Scenele fiind lungi şi neîntrerupte de tăieturi de montaj, actorii sunt nevoiţi să construiască situaţii în timp real şi pornind de la zero. Fiind direcţionaţi spre o interpretare naturalistă, rămân de cele mai multe ori blocaţi într-un tip de realism psihologic care îi împiedică să găsească nuanţele potrivite pentru a rosti replici riscante, care devin astfel caraghioase, precum „Ai făcut din mine o cârpiţă” (Maria Popistaşu, într-o scenă melo cu Mimi Brănescu) sau „Ai dus copilul să-i umble în gură cu mâinile cu care îţi umblă ţie la pulă” (Mirela Oprişor, în scena despărţirii de Mimi Brănescu). Există o oarecare imobilitate în interpretările tuturor actorilor din „Marţi, după Crăciun” şi, deşi Maria Popistaşu are tentative de a evada, o fugă de joacă în detrimentul unei gravităţi artificioase şi neconforme cu situaţiile concrete în care se află personajele lor în anumite momente.
Lipsa de stilizare a interpretării actorilor, mişcarea aleatorie a aparatului de filmat şi încadrarea inexplicabilă a personajelor în spaţiu şi în raport cu obiectivul în „Marţi, după Crăciun” mă determină să consider că termenul de „esenţializare”, descinzând direct din cel de „stilizare”, nu poate fi atribuit filmului. Iar lipsa de discernământ artistic a filmelor lui Radu Muntean în raport cu natura scenariilor abordate mă asigură că acesta nu e în niciun caz un autor, ci mai curând un tehnician calculat, dar văduvit de o viziune de ansamblu asupra propriei opere şi a cinemaului în general.
Pitbull
27 Sep 2010, 17:54
Ma conving tot mai mult ca Rus e un tanar imatur, cu centrul perceptiei cinematografice atrofiat, care se ascunde in spatele unor betii de cuvinte si teorii ale chibritului snoabe, autiste, stufoase, neinteligibile si sterile.
Pitbull
28 Sep 2010, 13:10
Dupa poliloghia ruseasca...:
*
Numai că...
Andrei Gorzo [membru], 27.09.2010, 18:39
Dragă Andrei,
Pentru început, vezi că la sfîrşitul primului paragraf scrii "a-şi aduce aportul". Fă-mă pedant dacă vrei, dar dat fiind faptul că, în acest articol, tu însuţi te apleci extrem de pedant asupra stilului lui Radu Muntean, îmi permit să-ţi spun că, începînd astfel, calci cu stîngul (şi încă în şpagat).
În aceeaşi ordine de idei (şi aici s-ar putea să greşesc eu), atunci cînd spui că la un moment dat, în secvenţa din baie, Brănescu operează o întoarcere la 360 de grade ("parcă pentru a permite publicului să-l admire"), oare n-ai vrut de fapt să spui 180 de grade? Repet, aici s-ar putea ca memoria mea să fie de vină, dar nu mi-l amintesc pe Brănescu învîrtindu-se pe loc şi revenind la poziţia de plecare (360 de grade). Scuze dacă greşesc, dar, vezi, aşa se întîmplă atunci cînd autorul trînteşte în primul paragraf un "a-şi aduce aportul": descrierile pe care le face în continuare devin un pic suspecte.
Mai departe. Atunci cînd spui că la Puiu, spre deosebire de Muntean, "necesitatea tuturor alegerilor estetice pare direct proporţională cu cerinţele unui anumit discurs, iar nu cu o decizie raţională, luată anterior debutului turnării", nu înţeleg foarte bine distincţia. "Un anumit discurs" versus "decizie raţională"? Nu mă îndoiesc că distincţia dintre cei doi artişti e cît se poate de clară în mintea ta, dar termenii în care o formulezi nu sînt cei mai fericit aleşi: nu comunică.
De ce spui că prima secvenţă din "Marţi" (cu momentul de nuditate frontală Maria Popistaşu) e echivalentul secvenţei cu prostituata din "Boogie" (mai precis al momentului cu sexul oral)? Echivalentul? Dar tu însuţi spui că, în secvenţa din "Boogie", cineastul renunţă la mimarea obiectivităţii şi se implică (apropiindu-se cu camera de faţa lui Dragoş Bucur şi ascunzîndu-ne activitatea sexuală), pe cînd, la începutul lui "Marţi", el păstrează aceeaşi încadratură fixă de la un capăt la altul al secvenţei, nemodificînd-o pentru a o proteja pe Popistaşu. Deci de ce spui că cele două momente sînt echivalente? Vrei să spui că în principiu ar trebui să fie, numai că Muntean le tratează diferit (acolo e pudic, dincolo e cool)? Sînt convins că nu asta ai vrut să spui, dar se poate înţelege că pe de-o parte îi reproşezi intervenţia din "Boogie" (pentru că, din pudoare sau din alt motiv, îşi violează propriul "legămînt" de neutralitate) şi pe de altă parte îi reproşezi non-intervenţia din "Marţi" (pentru că "o imagine atît de pregnantă" precum aceea pe care ne-o oferă Popistaşu atunci cînd se ridică se cerea justificată solid). Dar dacă dincolo ne-ar fi arătat explicit sexul oral (ca într-un porno), iar aici ar fi evitat nudul frontal al lui Popistaşu, ar fi fost mai bine? I don't get it.
Te mai întrebi: de ce, în secvenţa cu Brănescu şi Popistaşu goi în pat, actorii sînt filmaţi în plan mediu, pe cînd, în secvenţa cu Brănescu şi Oprişor în baie, el gol, ea tunzîndu-l, actorii ne sînt arătaţi în plan întreg? Continui: n-ar fi tot aia dacă Muntean proceda invers - dacă-i filma pe Brănescu-Popistaşu în plan întreg şi pe Brănescu-Oprişor în plan mediu? Spui că nu înţelegi la ce se gîndeşte Muntean atunci cînd îşi face decupajul: opţiunile lui pentru o încadratură sau alta ţi se par "aleatorii". Dar în exemplul pe care-l dai ţi se poate răspunde cu uşurinţă că secvenţa cu cei doi în baie cerea plan întreg din motive de CLARITATE - ca să fie clar că sînt în baie, că ea îl tunde, că el e gol şi ea îmbrăcată, că la sfîrşit îî atinge penisul: toate chestiile astea n-ar fi fost la fel de bine servite de un plan mediu.
RE: Numai că...
Andrei Rus, 28.09.2010, 00:28
Andrei,
Pentru ca ma provoci prin observatia ta partial rautacioasa (cel putin astfel a ajuns mesajul pana la mine) conform careia sintagma "a-si aduce aportul" ar reprezenta un debut "cu stangul (si inca in spagat)" al articolului, voi lasa aici una dintre definitiile acceptate de Dictionarul Explicativ al Limbii Romane: " APÓRT s. v. contribuție. ". Sigur, am ales sa citez varianta care imi convine din numeroasele definitii aceptate in DEX (majoritatea implicand verbul "a aduce", "aport" fiind preluat din limba franceza, unde inseamna acelasi lucru), tinand cont de formularea la care am apelat si care nu este, recunosc, cea mai fericita (puteam evita orice fel de comentarii spunand simplu ca "e dornic sa contribuie la succesul..."). S-ar putea sa nu fie corecta, desi "a aduce contributia" nu consider ca ar fi pleonastic, ci doar o formulare lipsita de eleganta. Oricum, consider ca faptul ca iti incepi comentariul direct cu o trimitere la o eroare in exprimarea mea si ca, plusand, pui la indoiala credibilitatea ideilor din text doar prin prisma acesteia, denota o lipsa de gentilete la adresa potentialului partener de dialog (adica a mea). Un asemenea amanunt, chiar daca nefericit si de nedorit intr-un text redactat in limba romana, putea fi semnalat in finalul comentariului, deoarece natura dialogului pe care il propui e una ideatica, iar nu ortografica.
Depasind momentul, voi raspunde punctual observatiilor tale.
1. Intoarcerea lui Mimi Branescu in cadru este de 360 de grade, stiu sigur deoarece m-a deranjat lipsa de naturalete a secventei inca de la prima din cele trei vizionari ale filmului, deci am urmarit cu atentie intreaga coregrafie a personajelor. In debutul cadrului Branescu e cu spatele la aparat, iar in final el se afla in aceeasi pozitie. Nu imi dau seama daca vei avea incredere in memoria mea vizuala, tinand cont ca "atunci cînd autorul trînteşte în primul paragraf un "a-şi aduce aportul": descrierile pe care le face în continuare devin un pic suspecte". Insa intotdeauna exista varianta revizionarii filmului pentru o edificare.
2. Ma intrebi: "De ce spui că prima secvenţă din "Marţi" (cu momentul de nuditate frontală Maria Popistaşu) e echivalentul secvenţei cu prostituata din "Boogie" (mai precis al momentului cu sexul oral)?" Iar eu te intreb: unde spun asta? Mi-am recitit textul, dar nu gasesc niciun pasaj in care sa afirm o astfel de echivalenta directa. Compar, e adevarat, secventa din "Boogie" cu cea de sex din "Je, tu, il, elle" al lui Chantal Akerman si ridic problema lipsei de simbolizare a unui corp redat fragmentat pe ecran, gandindu-ma la alte filme (pe care nu le numesc in text), in care o astfel de alegere radicala semnifica ceva (la Fassbinder in "Fox si prietenii sai" chiar are o conotatie dubla: pe de o parte una homosexuala, pe de alta una cat se poate de vulgara, adica "isi baga ce arata pe ecran in parerea spectatorilor"; dar macar isi asuma decizia si e constient de importanta ei si de faptul ca ea trebuie sa semnifice). Totusi, s-ar putea sa nu fi fost eu suficient de clar in exprimare si de aceea ai inteles ceva ce nu intentionasem sa transmit. Mi-as dori sa revii asupra nedumeririi pentru a-mi da de inteles mai exact la ce anume te referi.
3. Ma intrebi: "Dar dacă dincolo ne-ar fi arătat explicit sexul oral (ca într-un porno), iar aici ar fi evitat nudul frontal al lui Popistaşu, ar fi fost mai bine?" Nu stiu daca ar fi fost mai bine, dar cred ca am aratat in articol de ce consider ca modul in care sunt surprinse scenele respective e lipsit de logica raportat la restul continutului acestora. Dar in cazul Mariei Popistasu nu vorbim de un nud frontal, ci de o decupare a unei bucati din corpul gol al acesteia. Daca ar fi fost surprinsa acea scena intr-un plan intreg sau mai larg nu as fi avut cu siguranta niciun motiv sa fiu deranjat la acest nivel. Atunci m-as fi legat poate de un alt aspect important al filmului, caruia ii aloc insuficient spatiu in cadrul analizei: lipsa de naturalete a interpretarii actorilor (mai ales a lui Mimi Branescu). E, sunt convins, extrem de dificil sa conduci actorii spre interpretari firesti, mai ales in scene care implica o intimitate fizica inexistenta intre ei in afara orelor de turnare a filmului. Dar, decat sa ii expui intr-un mod necugetat, mai bine renunti la scenele respective.
4. Ma intrebi la un moment dat, pe buna dreptate: "Atunci cînd spui că la Puiu, spre deosebire de Muntean, "necesitatea tuturor alegerilor estetice pare direct proporţională cu cerinţele unui anumit discurs, iar nu cu o decizie raţională, luată anterior debutului turnării", nu înţeleg foarte bine distincţia. "Un anumit discurs" versus "decizie raţională"?" Nu m-am exprimat suficient de clar in aceasta parte a articolului, ma bucur ca ai semnalat asta. Apeland la verbul "pare" in exprimarea mea semnalez o oarecare imposibilitate de a demonstra afirmatia, aceasta avand la baza mai degraba o intuitie. In filmele lui Radu Muntean, impresia mea este ca nu exista evenimente neprevazute, ca totul decurge conform unui plan prestabilit. In cele ale lui Cristi Puiu (si ale marilor cineasti in general) impresia e ca totul sau aproape totul are loc in fata mea, in timp real. Nu e relevant in acest sens modul de lucru al fiecarui regizor in parte (e posibil ca Puiu sa aiba un scenariu de fier in timpul turnarii si Radu Muntean doar cateva randuri aruncate pe o hartie in loc de scenariu - desi stiu ca lucrurile nu stau astfel in cazul celui din urma). Ma refer strict la impresia pe care o lasa filmele celor doi in general: la Cristi Puiu - spontaneitate, vitalitate (chiar in ciuda coregrafiilor camerei de filmat in anumite secvente din "Aurora"), la Radu Muntean - rigiditate, inchistare.
5. Afirmi: "ca să fie clar că sînt în baie, că ea îl tunde, că el e gol şi ea îmbrăcată, că la sfîrşit îî atinge penisul: toate chestiile astea n-ar fi fost la fel de bine servite de un plan mediu." Eu cred ca ar fi putut fi servite de un plan mediu sau chiar mai apropiat, daca ar fi fost sugerata actiunea prin adaugarea unor replici din partea amandurora.
Iti multumesc in final, draga Andrei, pentru ca m-ai provocat sa stau pana la aceasta ora pentru a formula raspunsuri. Stiu ca puteam fi mai clar in articol (intotdeauna simt asta). Dar ma ajuta cand natura anumitor afirmatii sau argumentatii imi este pusa la indoiala.
RE: RE: Numai că...
Andrei Gorzo [membru], 28.09.2010, 11:11
Re: "a-şi aduce aportul". Nu e o chestiune de ortografie (ortografia e altceva), ci de proprietate a termenilor. Şi a avea proprietatea noţiunilor cu care lucrezi e o precondiţie pentru a discuta chestiuni stilistice de fineţe, mai ales atunci cînd discuţia se lasă cu verdicte ca "lipsă de discernămînt" şi "vulgaritate". ("A-şi aduce aportul" ESTE o vulgaritate.) Nu mă aşteptam să invoci distincţia dintre conţinutul textului tău (ideile lui) şi formă. La urma urmei, nici tu n-ai accepta (şi pe bună dreptate) ca Radu Muntean să-ţi spună că în filmul lui contează "conţinutul" şi că lucrurile pe care te concentrezi tu (încadraturi şi aşa mai departe) sînt fleacuri. Nu sînt fleacuri. It's all in the details - chiar pe baza acestui principiu îi toci tu filmul ("regizor vulgar", "lipsit de discernămînt"). Atunci nu mă suspecta de răutate atunci cînd îţi semnalez că această regulă a jocului e valabilă pentru noi toţi.
Re: "360 de grade" îmi cer încă o dată scuze dacă este eroarea mea.
Unde spui că prima secvenţă din "Marţi" e echivalentul secvenţei din "Boogie" cu prostituata? În paragraful 12 (dacă am numărat bine): "Scena din debutul filmului constituie un echivalent al celei din Boogie, amintită adineauri".
RE: RE: RE: RE: Numai că...
Andrei Gorzo [membru], 28.09.2010, 11:20
Încă o nelămurire: atunci cînd enumeri defectele filmului "Hîrtia va fi albastră", menţionezi "o lipsă de armonie la nivel de timbru vocal între protagonişti". Mi se pare o critică bizară. Ai putea s-o dezvolţi? Chiar nu înţeleg la ce te referi.
StefanDo
28 Sep 2010, 14:34
dragilor
andrei si andrei au conturi pe cinemagia, mai e nevoie de posta?
Pitbull
28 Sep 2010, 14:39
Pai Andrei are da´ nu posteaza, iar de Andrei nu stiu daca posteaza.
Oricum, discutia lor e foarte interesanta.
StefanDo
28 Sep 2010, 14:42
amandoi au postat la un moment dat
dar daca preferi sa urmaresti discutia si s-o copiezi si aici...
Pitbull
28 Sep 2010, 14:50
Daca ei nu mai posteaza, e regretabil - dar discutia chiar merita!
(La modul serios, nu ironic.)
gionloc
28 Sep 2010, 15:01
AG e distractiv, cu atitudinea sa de comisar de politie, arogant si 'atoatestiutor'. daca 'a-si aduce aportul' e o vulgaritate, cum sint replicile sale - ' calci cu stîngul (şi încă în şpagat)' sau 'în articol atacaţi pe prea multe fronturi şi trageţi împrăştiat' ?
Pitbull
28 Sep 2010, 15:13
"A-si aduce aportul" nu e atat o vulgaritate, cat un pleonasm (consacrat!)
Aport = aducere (in primul rand; sensul de "contributie" e auxiliar).
Celelalte doua sunt simpatice.
Si vezi ca ne confunzi, Gionloace: Andrei, desi categoric, e un delicat; comisarul de politie arogant si "atoatestiutor" este Je. (Si printre infractorii intelectului sunt necesare organe de ordine, nu?)
Dar te rog, sa nu deviem inca o data topicul filmului spre forfecari ale criticilor.
Tocmai a rasarit un topic special de injurat criticii de film in Cafenea; e loc acolo pentru toti - cel putin pana nu-l inchide Stefan, ca se indreapta vertiginos spre imbranceli, flegme si trimiteri la stramosi.
Pitbull
29 Sep 2010, 11:55
Transformări - Despre "Marţi, după Crăciun" şi Radu Muntean
Andrei Bangu
septembrie 2010
Evoluţia lui Radu Muntean mi se pare cea mai spectaculoasă din cinematografia românească. Despre primul său film, Furia, spusese că este (citez aproximativ) "o cărămidă la edificiul noului cinema românesc". Acum, după ce s-au impus regizori precum Puiu, Porumboiu, Mungiu sau Jude, este destul de clar în ce direcţie se îndreaptă acest "nou cinema" autohton însă, la vremea aceea (în 2002), nu prea era. Sau cel puţin nu prea ţin minte: avusesem, până atunci, un film care se întorcea la timpii morţi şi cadrele lungi ale filmelor neorealiste, o comedie complexă despre cerşetori şi fraierimea care vibrează la orice "nedreptate" din tabloul urban modern şi o altă comedie, una care se ambiţiona să fie şi romantică, şi sentimentală, şi burlescă, şi satiră în acelaşi timp. Mari ambiţii nu foarte adunate - nimic clar. Fie, ceva, totuşi, era clar, şi poate că la asta se referea Muntean: în sfârşit, începusem şi noi să facem filme bune şi trei din ele apăruseră chiar în acelaşi an.
În peisajul acesta, Furia mi se păruse în cel mai bun caz un experiment coerent şi făcut cu cap. Nu cred că pot numi un eşec un film românesc în care am văzut pentru prima oară la un loc: curse cu maşini, o urmărire nocturnă între nişte tineri şi "gorilele" unor mafioţi, o bătaie cu bâtele în care cade victimă şi o Dacie 1310, o scenă de sex şi încă una în care personajele principale aleargă pe o stradă îngustă cu un camion care goneşte pe urmele lor. Toate acestea au mai încăput pe mâinile lui Sergiu Nicolaescu şi vai şi-amar a mai fost de ele, toate se înghesuiau şi semănau cu afişul la un eveniment pentru strângere de fonduri a asociaţiei non-profit "Şi noi putem fi Gary Cooper!". Muntean este un regizor sensibil (ceea ce nu văzusem atunci) şi nu se mulţumeşte pur şi simplu cu o pastişă, ci adaptează un gen la realităţile noastre sociale, uneori chiar cu autentică inventivitate - de pildă, urmărirea nocturnă despre care spuneam şi bătaia din care Dacia iese boţită implică o întâlnire între stelişti şi rapidişti; nimic nu a mirosit vreodată mai a "românesc" de-atât. Însă oricât de admirabilă a fost adaptarea filmului de acţiune cu mafioţi americani în ghearele cărora cad băieţi "cuminţi" la realităţile noastre, nu am înţeles miza ei, în afară de răspunsul (dat de o fiinţă cugetătoare, de data aceasta) la exclamarea de mai sus, "Da, putem!". Furia care trebuia să emane din scenariu părea prea scoasă din ziare, prea aducea a elan tineresc de categoria "Sunt tânăr, deci sunt revoltat" (căruia, totuşi, Mathieu Kassovitz parcă i-a făcut mai multă dreptate în La haine). Atunci când nu este furios, filmul lui Muntean înclină spre farsă (o intrigă secundară îl implică pe Adi Copilul Minune în încercarea personajelor centrale de a-i găsi o parteneră), mergând în toate direcţiile posibile ale unui film de debut care ar dori să spună cât mai multe. De acord cu faptul că Muntean a făcut (culmea) un film de acţiune sensibil şi o dramă cugetată despre acele aspecte sociale pe care majoritatea le devorăm în faţa televizorului. Nu îl văd, însă, ca pe un film matur.
Mai matur, dar într-un sens nu foarte interesant mi s-a părut şi Hîrtia va fi albastră. Şi aici, Muntean rămâne cu un apetit pentru unele scene de acţiune, precum cea în care un grup de revoluţionari atacă un car blindat, deşi îşi rafinează tehnica, mult mai concentrată pe detalii, pe fundal, pe cadrele fixe şi lungi care intensifică imediateţea evenimentelor, a interacţionilor dintre personaje ş.a.m.d. Hîrtia... încearcă să aducă la lumină tensiunile, haosul şi violenţa dintr-o noapte întunecată şi rece. Accentul se mută de pe adaptarea unui model de thriller pe micile căutări ale personajelor, pe dialoguri, apariţii pitoreşti (la capitolul umor, Ion Sapdaru se achită de sarcini - cum altfel decât - cvasi-total), pe anumiţi timpi morţi, în fine, una peste alta, pe de-senzaţionalizarea unui moment istoric, în speranţa că tocmai din această reticenţă să derive intensitatea lui. Dar această intensitate rămâne neatinsă. Haosul, tensiunea şi violenţa pe care se angaja Muntean să le surprindă pe ecran rămân în fundal, şi încă în unul nu foarte desluşit. Pe de o parte, se poate răspunde că acolo şi trebuiau să rămână, însă totuşi nu cred. În principal, pentru că personajele rămân şi ele tot acolo, nu ni se revelează în profunzime din nicio scenă, iar cel de-al doilea film al lui Muntean riscă să rămână tocmai asta - un amplu fundal pentru ceva ce nu mai începe. Evoluează disciplinat şi rafinat în această politică a economiei mijloacelor de expresie, până la punctul în care devine complet steril. Dintr-un film precum recentul Felicia, înainte de toate (al lui Răzvan Rădulescu, co-autor al scenariului Hîrtiei...), din aceiaşi timpi morţi, din aceleaşi mici căutări şi găsiri (deşi, ce-i drept, într-o cu totul altă conjunctură), rămâneam cu zeci de descoperiri. Din filmul lui Radu Muntean, rămânem cu rafinamentul şi precizia mijloacelor pe care le foloseşte. Fără acestea şi calitatea actoriei, filmul ar fi fost un documentar cu câteva "reconstituiri" făcute profesionist (precum episodul din vilă).
***
După aceste sofisticării şi fineţuri tehnice, a sosit momentul în care Muntean a declarat deschis că va realiza, de atunci, numai filme "personale". Asta îmi sunase un pic îngrijorător, mărturisesc cu riscul de a fi luat la bătaie - ce însemna pentru un regizor atât de împietrit emoţional un film "personal"? Boogie a fost una din revelaţiile anului 2008 şi primul film al lui Muntean pe care l-am iubit cu adevărat. Schimbarea mi s-a părut radicală, nu dintr-un punct de vedere tehnic (în multe privinţe filmul e asemănător cu Hîrtia va fi albastră), ci din punct de vedere, să zicem, al mizei. Boogie redă un episod aparent neimportant din viaţa câtorva personaje pentru a descoperi o multitudine de sentimente, neîmpliniri, regrete şi nostalgii. Aceste descoperiri nu sunt atât de incomode precum cele pe care le-au făcut, în filmele lor, Puiu sau Mungiu, dar nu par cu nimic mai neadevărate, iar Muntean, precum colegii săi de generaţie, nu trişează nici cu personajele sale, nici cu scopul final al cinema-ului adevărat. Personajul principal, jucat de Dragoş Bucur, pare la început un "băiat bun", îşi duce familia la mare deşi e destul de blocat în muncă şi telefonul îi sună non-stop, are grijă de afacerea sa, are răbdare să se joace cu copilul pe plajă etc. De la un punct încolo, însă, nu mai este un tip foarte agreabil iar spectatorului îi vine destul de greu să mai empatizeze cu el: se ceartă cu soţia livrându-i câteva replici ca nişte duşuri reci ("Ia plângi un pic!"), o lasă singură cu copilul pentru a se distra cu prietenii săi, se culcă cu o prostituată. În esenţă, înţelegem de ce Bogdan se poartă aşa, însă nu prea ne mai câştigă simpatia. Personal, cred că pentru asta merită făcut cinema - pentru aceste adevăruri necosmetizate şi pentru aceste revelaţii nu întotdeauna comode.
Cel mai bun lucru la Boogie este, dincolo de "felia de viaţă" pe care ne-o prezintă (expresie deja uzată când vine vorba de filmul românesc realist), că poate fi luat şi ca un delicat eseu despre nostalgia trecutului şi încercarea de a-l recupera. Judecând după felul cum e prezentată, pare o temă care l-a măcinat serios pe regizor, până la punctul în care apare, pe ecran, ca o amintire proprie. Porumboiu este şi el consumat de o idee (de pildă, de a face cinema realist şi de riscurile inerente), ca orice alt regizor cu minte filmică; însă pe Muntean, modul în care ajunge să te sufoce viaţa de adult (cea "responsabilă" care, uneori, în ciuda virtuţilor pe care le presupune, pare un labirint fără ieşire) pare să-l fi preocupat la un nivel ceva mai larg decât pur intelectual. Pare un mod de a relaţiona cu lumea, o dilemă serioasă. De la un film la altul, Radu Muntean a devenit cel mai intim şi mai personal regizor român, şi doresc să o spun fără emfază.
***
Marţi, după Crăciun este povestea simplă a destrămării unei căsnicii în urma adulterului. Meritele sale cele mai mari constă în responsabilitatea dramatică cu care Muntean analizează această ruptură, însă şi în excelentele personaje feminine pe care le creează. Prima, Raluca (amanta, jucată de Maria Popistaşu), face un recital de durere reţinută. Cea mai expresivă şi delicată scenă pe care o face este în tandem cu soţul (Paul, jucat de Mimi Brănescu): retrasă acasă la Constanţa, alături de mamă, după o neprevăzută întâlnire cu soţia la cabinetul ei stomatologic, are o scenă de împăcare cu soţul adulter. Lacrimile care îi curg fugitiv ies dintr-un amestec surd de tandreţe, dragoste zdruncinată, teamă de pierdere şi amărăciune faţă de postura sa - prinsă într-o relaţie ce ar distruge o familie. Eforturile ei sunt susţinute constant. Pe de o parte, de Muntean, care construieşte relaţia cu Paul dintr-o suită de câteva scene intime (printre care şi prima din film, în care cei doi se joacă în pat, după actul sexual) mai degrabă decât din, să spunem, "probe declarative". De cealaltă parte, de scenariu, care nu o reduce la clişeele cele mai la îndemână (ex. fata promiscuă, distrugătoare de căsnicii etc) şi nu recurge la generalităţi (relaţia extraconjugală nu e redusă doar la sexualitate regeneratoare, ci pulsează de tandreţe, frustrări, nelinişti).
Al doilea superb personaj feminin este al soţiei, Adriana. În interpretarea Mirelei Oprişor, Adriana are multiple transformări. În prima jumătate, e mai degrabă pasivă, însă scena confesiunii scoate din ea o paletă largă de sentimente: e lovită, dar e mereu turbulentă în chinul ei. La început, ia totul cu calm, aproape aşteptându-se la aşa ceva, apoi devine revoltată, apoi ostilă, răzbunătoare (încearcă să-l facă pe Paul să înţeleagă că o va pierde pe fata lor), dar totul se îneacă periodic într-o disperare când masochistă, când martirizată (şantajându-l emoţional pe soţ întrucâtva - n-o mai iubeşte, i-a distrus viaţa, oare amanta l-a pus să o părăsească?). E un personaj puternic care, chiar şi când e mai "în fundal" (în prima parte), e jucat de Oprişor cu aceeaşi graţie de leoaică. De fapt, e posibil ca personajul ei să fie contrapunctul senzual al amantei, de regulă calmă şi de o emotivitate blândă.
Această scenă a confesiunii soţului e de o cruzime crâncenă, iar de aici şi partea pe care nu am înţeles-o. În interviuri, Muntean mărturiseşte că povestea l-a tentat din cauza personajului masculin, "îndrăgostit de două femei". Sinopsisurile din presă tot aici bat. După cearta lor conjugală, cred că este imposibil să nu rămâi cu întrebarea - unde este dragostea sa pentru soţie? Paul (Brănescu) îi spune totul din senin, o lasă să absoarbă şocul cu câteva priviri pierdute (regret? simplă conştiinţă vinovată?), după care rămâne implacabil la durerea ei, care ţâşneşte din ce în ce mai repede, ca sângele dintr-o rană proaspătă. Ea încearcă să-l stimuleze, cerându-i la un moment dat să "îi explice" fetiţei "că tatăl ei nu o mai iubeşte pe mama" - este un evident strigăt după ajutor, pe care soţul îl ignoră total. Unde e pasiunea sau, măcar, unde sunt rămăşiţele pasiunii? Recurge la obişnuitele clişee ("Crede-mă că şi eu sunt făcut bucăţi" etc) dar, din perspectiva sa, scandalul nu e străbătut de nicio undă amară a despărţirii de după un deceniu de convieţuire. E un personaj un pic sinistru, însă nu ştiu cât de sinistru l-au vrut Muntean împreună cu scenariştii Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu. Aşa a fost construit de cei trei sau e pur şi simplu o inconsistenţă între execuţie şi intenţiile lui Muntean?
Am senzaţia că totul e un pic umflat: de multe ori, filmul a fost descris ca fiind despre încercarea de a rezolva o dilemă morală care nu are soluţie. Totuşi, dificultatea de a alege, problema conştiinţei soţului (jucat corect de Mimi Brănescu - adică aşa cum în mod destul de evident a fost conceput) rămân nişte probleme secundare: alegerea e destul de facilă (soţul e prea aprins după amantă ca să poată alege altceva) iar aerul său glacial în jurul suferinţei nevestei e destul de înfiorător. Asta nu e o problemă în sine, ceea ce mă uimeşte pe mine este distanţa dintre intenţiile regizorale, destul de clare, şi rezultatul final. Totul poate fi simplificat foarte uşor şi, de data asta, nu cred că se pierde cine ştie ce: un bărbat îşi părăseşte soţia în momentul în care amanta de 5 luni îi stârneşte gelozia. Nicio dilemă majoră aici, nicio complicaţie morală.
Cu Marţi, după Crăciun, Muntean face un pas pe un teritoriu al cinema-ului "personal" care nu ştiu cât e de plăcut. Îmi este destul de limpede că a vrut să facă şi chiar a făcut un film "personal" - problema alegerii între trecut şi prezent apărea încă din precedentul Boogie (deşi aici prezentul este cel mai proaspăt şi eliberator şi trecutul este cel "uzat") - însă nu ştiu cât de interesant mai este acest gen de film personal. Este un cinema incomod, cum adesea este cinema-ul adevărului, dar rămân în dubiu dacă problema pe care o pune chiar merită pusă (cel puţin aşa). Este un adevăr curat, livrat fără menajamente şi este un film deosebit de natural, precis şi excelent jucat însă, una peste alta, prin ceea ce are de spus Muntean ca cineast aici, a fost una din cele mai non-empatice experienţe de cinema pe care le-am avut.
(De pe Pilernet)
StefanDo
29 Sep 2010, 12:43
mihnea, ori pui corect sursa, ori nu mai folosesti textele, ceea ce faci nu e deloc fair-play
Pitbull
29 Sep 2010, 13:00
Nici Pilescu nu e fair-play cu noi - ba chiar, e de-a dreptul nesimtit!
Povestesc dupa-amiaza, acum merg la plaja.
StefanDo
29 Sep 2010, 13:10
nu stiu despre ce vorbesti, dar in aceasta situatie ar fi de preferat sa nu mai iei texte de acolo, oricat de interesante ar fi ele
Pitbull
29 Sep 2010, 14:27
Tocmai scrisesem explicatia, dar un mistyping pe laptopul asta cu care nu-s obisnuit m-a facut sa pierd pagina inainte de a posta. N-o mai reiau acum, ci cand ajung acasa.
Ghidupu
29 Sep 2010, 14:47
http://www.slantmagazine.com/house/2010/09/new-york-film-festival-2010-tuesday-after-christmas/
StefanDo
29 Sep 2010, 14:47
mihnea, e irelevant
folosesti un text de acolo, numesti sursa corect
gionloc
29 Sep 2010, 15:09
http://www.slantmagazine.com/house/2010/09/new-york-film-festival-2010-tuesday-after-christmas/
daca pune scenes from a marriage si marti pe acelasi plan valoric, e dureros.
de cealalta parte, per total, discutia acestui domn ma face inca o data sa cred ca lui RM i-a iesit un lucru: ii face sa oameni sa se gindeasca la viata lor si sa creada ca daca viata lor e viata si e interesanta, inseamna ca filmul sau e bun! B-)
Pitbull
29 Sep 2010, 15:37
@Stefan:
OK, ca sursa, o voi numi corect.
Totusi, sper ca in cuprinsul propriilor mele afirmatii, am dreptul la jocuri lexicale.
Iar explicatia aia am s-o dau, de asemenea, cand ajung la Bucuresti.
@Ghidupu:
Un articol foarte pe felie - pe cat de obiectiv, pe atata de competent. Muchos gracias!
În interviuri, Muntean mărturiseşte că povestea l-a tentat din cauza personajului masculin, "îndrăgostit de două femei". Sinopsisurile din presă tot aici bat. După cearta lor conjugală, cred că este imposibil să nu rămâi cu întrebarea - unde este dragostea sa pentru soţie? Paul (Brănescu) îi spune totul din senin, o lasă să absoarbă şocul cu câteva priviri pierdute (regret? simplă conştiinţă vinovată?), după care rămâne implacabil la durerea ei, care ţâşneşte din ce în ce mai repede, ca sângele dintr-o rană proaspătă. Ea încearcă să-l stimuleze, cerându-i la un moment dat să "îi explice" fetiţei "că tatăl ei nu o mai iubeşte pe mama" - este un evident strigăt după ajutor, pe care soţul îl ignoră total. Unde e pasiunea sau, măcar, unde sunt rămăşiţele pasiunii? Recurge la obişnuitele clişee ("Crede-mă că şi eu sunt făcut bucăţi" etc) dar, din perspectiva sa, scandalul nu e străbătut de nicio undă amară a despărţirii de după un deceniu de convieţuire. E un personaj un pic sinistru, însă nu ştiu cât de sinistru l-au vrut Muntean împreună cu scenariştii Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu. Aşa a fost construit de cei trei sau e pur şi simplu o inconsistenţă între execuţie şi intenţiile lui Muntean?
nu cred ca e vorba de-a a fi indragostit de amandoua.
mai degraba" indragostitul de amanta isi iubeste nevasta", asa cum o poate iubi dupa 10 ani.
faptul ca sotul nu-si arata regretul nu mi se pare ceva ciudat, din contra, orice incercare a lui de a justifica gestul sau de a o compatimi, spunandu-i de exemplu:"uite,am petrecut impreuna cei mai misto ani din viata"..sau sa-i ceara iertare ploconindu-se in fata ei, ar fi fost nedemn pentru el si tocmai de aceea,cred ca Muntean a procedat corect.
de-aici si pana a afirma ca personajul e "sinistru" e cale lunga, parerea mea..mai ales ca tocmai pe fondul zbuciumului lui interior se accentueaza drama,deci se consuma dar nu arata..incearca sa evite explicatiile unei situatii penibile(generata tot de el),atata tot.
StefanDo
29 Sep 2010, 16:36
zbuciumul lui paul era poate in scenariu, pe ecran nu-i nici urma
zbuciumul lui paul era poate in scenariu, pe ecran nu-i nici urma
te contrazic.
mai mult ca sigur si in scenariu, realmente si pe ecran.
O cronica la fel de interesanta ca a d-lui Andrei Bangu:
CRISTI LUCA
Gesturile care nu mint - Marţi, după Crăciun
Dintre toate filmele lui Radu Muntean, ultimul dintre ele, Marţi, după Crăciun, e cel mai emoţionant. Dacă luăm în considerare că precedentele sînt Furia, Hârtia va fi albastră şi Boogie, nu e puţin lucru. Fiecare avea cel puţin o secvenţă care-ţi îngheţa inima: bătaia din finalul Furiei, filmată de la acea distanţă de unde nu vezi detaliile, dar le intuieşti şi asta te înfricoşează, uciderea soldatului în Hîrtia va fi albastră, moment copleşitor, în ciuda deznodămîntului ştiut de la primul cadru, şi abdicarea dureroasă a soţului în Boogie, în care acesta conştientizează faptul că maturitatea (responsabilitatea faţă de familie) nu e un compromis, ci doar o etapă normală a vieţii.
În orice poveste ce implică adulterul, aruncatul pietrei e cel mai uşor şi mai la îndemînă gest pe care cineva din exterior îl face. Ştim prea bine cine sînt vinovaţii şi nuanţele aparţin unui teritoriu al intimităţii în care nu ne simţim confortabil. Siguranţa afişată în societate e, de cele mai multe ori, o mască în spatele căreia se ascunde o vulnerabilitate pe care nu ne-o asumăm. Filmul lui Radu Muntean nu e o lecţie de moralitate, ci una despre fragilitate.
Secvenţa de început, în care nuditatea e explicită, pare stînjenitoare pentru public, dar e cea mai bună soluţie pentru a ne prezenta direct intimitatea unui cuplu. Gesturile de tandreţe dintre un soţ infidel (Paul Hanganu, interpretat de Mimi Brănescu) şi amantă (Raluca, interpretată de Maria Popistaşu) sînt evidente şi au ceva relaxat în ele. Nu e nimic artificial sau contrafăcut în bucuria acestei apropieri.
Natural e şi mediul casnic al lui Paul. Împreună cu Adriana (Mirela Oprişor) şi fiica Mara formează prototipul familiei civilizate din clasa de mijloc, aparent fără probleme, şi care, zilnic, are aceleaşi obiceiuri, aceleaşi reguli pentru copii, aceleaşi sarcini la serviciu, aceleaşi tabieturi, acelaşi orar, aceleaşi drumuri, aceleaşi întîlniri cu prietenii sau rudele, aceleaşi glume sau tachinări, aceleaşi şi aceleaşi momente trase la xerox.
Radu Muntean împreună cu scenariştii Răzvan Rădulescu şi Alex Baciu au grijă să nu dramatizeze rutina asta. Îndrăgostirea lui Paul de Raluca nu are de-a face cu plictiseala şi nici măcar cu lipsa afecţiunii de acasă. El şi soţia trăiesc într-o dulce complicitate şi, chiar dacă pasiunea nu mai e la aceeaşi intensitate ca la început, rămăşiţele iubirii se văd în gesturi aparent banale, dar fermecătoare: masajul tălpilor, tunsul în baie, mersul împreună la cumpărături, înţelegerea din priviri, grija parentală pentru Mara etc.
Conflictul propriu-zis se declanşează odată cu secvenţa din cabinetul stomatologic, unde Raluca (doctoriţă) e nevoită să relaţioneze simultan cu fiecare membru al familiei Hanganu. E o situaţie încordată, în care raporturile de forţe sînt inegale. Mizanscena e minunată: într-un decor aseptic, filmat într-un cadru lung, aproape static, Paul e defensiv şi excesiv de precaut, Raluca e vulnerabilă în faţa aşa-zisei rivale, dar în acelaşi timp precisă în explicarea diagnosticului şi a tratamentului pentru Mara, iar Adriana domină întreaga situaţie tocmai prin naturaleţea dată de necunoaşterea cauzei frămîntărilor celorlalţi.
Evident, această întîlnire neprevăzută lasă urmări în relaţia dintre amanţi. Dar şi aici, regizorul nu ne atrage într-o zonă melodramatică. Protagoniştii se comportă mereu cu decenţă şi bun-simţ. Plecarea acasă, de Crăciun, a Ralucăi, e doar expresia unei răni deschise temporar care are nevoie de puţin timp pentru cicatrizare. Nu pune presiune pe iubit, nu şantajează emoţional, doar e sinceră cînd îşi exprimă suferinţa.
Întreaga tensiune construită meticulos, preţ de o oră, cadru cu cadru, duce gradual la punctul culminant scena mărturisirii. Turul de forţă al celor doi actori e fantastic (în special al Mirelei Oprişor) - şi e cu atît mai meritoriu cu cît în secvenţa de douăzeci de minute sînt doar cîteva tăieturi. Soţia reuşeşte să treacă prin registre şi intensităţi emoţionale diferite: de la o uşoară indignare la şoc, trecînd apoi prin furie şi revoltă, ca totul să culmineze cu un plîns în faţa căruia rămîi complet dezarmat. E plînsul unei femei care nu are ce să-şi reproşeze, motiv pentru care primeşte confesiunea soţului mult mai puternic. Feminitatea ei este dintr-o dată eliminată, iar obsesia gîndului "tu nu m-ai iubit niciodată cu adevărat" nu mai pare deplasată. Gestul prin care mîna lui Paul atinge chipul răvăşit al Adrianei (filmat în prim-plan) face parte dintr-o istorie sentimentală care e nevoită să se rescrie. Acest gest, ca multe altele (de exemplu, felul în care ea îi simte prezenţa în spate), va face dovada puţinei intimităţi rămase nealterate.
http://agenda.liternet.ro/articol/12184/Andrei-Bangu/Transformari-Despre-Marti-dupa-Craciunsi-Radu-Muntean.html
omudindulap
30 Sep 2010, 16:24
Radu Muntean, vorbind despre societate, film, sex si fotbal. (http://www.gsp.ro/gsp-special/ideile-gazetei/regizorul-radu-muntean-vorbeste-despre-sex-si-fotbal-in-exclusivitate-pentru-cititorii-gazetei-el-n-a-avut-erectie-209064.html)
Pashpix
30 Sep 2010, 18:29
Regizorul Radu Muntean vorbeşte despre sex şi fotbal în exclusivitate pentru cititorii "Gazetei"
"El n-a avut erecţie!"
E doar una dintre reacţiile la "Marţi, după Crăciun", care va apărea în decembrie, cu Gazeta Sporturilor. I-a provocat pe români să lase deoparte inhibiţiile şi să-şi privească viaţa cu ochii larg, deschişi. Lucru rar pentru filmele româneşti, "Marţi, după Crăciun" pune probleme personale: sexualitate, cuplu, familie. "Fac filme pentru oameni ca mine!", spune Radu Muntean. Îşi "parchează" bicicleta în faţa redacţiei, îşi scoate casca. "Viaţa e prea scurtă ca să pierzi o oră şi jumătate la un film american prost. Sau privind un meci din Liga 1". Sau în trafic.
- De ce crezi că sexualitatea e un subiect tabu pentru români?
- E o moştenire din perioada comunistă. Mai durează puţin să se schimbe lucrurile. Cred că prima generaţie o să fie asta a copiilor noştri. Noi, părinţii, am apucat să ne dăm seama că n-a fost OK felul în care am fost crescuţi la vîrsta adolescenţei. În următorii ani, după Revoluţie, cumva, oamenii au perceput sexul altfel decît pînă atunci. Dar am trecut direct la un tip de percepţie comercială.
- Se aplică şi la film?
- Eu am citit ieri un fel de cronică, să zic, pe un blog la "Marţi, după Crăciun". Proprietarul blogului spunea că el a crezut că a intrat la un film de artă şi a văzut la începutul filmului o secvenţă cu doi dezbrăcaţi în pat.
- Ce fel de blog era?
- Deci, atenţie! Pe poza blogului era o chitară. Omul era rocker, nu era un student la filologie care a fost ofensat. Dom'le, el a intrat la un film de artă şi ăia erau dezbracaţi! A crezut că a intrat la un film porno şi, ca să fie foarte sincer cu noi, cititorii blogului, el nici măcar n-a avut erecţie! Ceea ce, zice el, "bănuiesc c-a vrut regizorul". De parcă singura intenţie pe care-aş fi vrut s-o am filmînd o secvenţă cu oameni dezbrăcaţi ar fi fost asta: să-i produc erecţie chitaristului respectiv. Sau altora ca el.
- E prima dată cînd întîlneşti astfel de reacţii?
- Nu, dar sînt foarte surprins de ele. Nu mă mai aştept la genul ăsta de pudibonderie. De fapt, nu e pudibonderie, e o confuzie: sexul în film este comercial şi nu poate fi văzut altfel! Nu poţi fi bănuit tu, ca autor, că ai putea avea alt program, alt interes, alt plan. Dacă arăţi oameni dezbrăcaţi e clar, vrei să aduci spectatori sau vrei să faci un film sexy, asta vrei. Altfel de ce să-i dezbraci? N-ai avea nici un motiv. Cred ca asta încă persistă. Am rămas la nivelul ăsta, de site-uri porno.
"Sînii şi fundurile cădeau la montaj"
- Crezi că e un efect întîrziat al cenzurii dinainte de '89?
- Înainte, secvenţele cu oameni dezbrăcaţi se tăiau pur şi simplu, la masa de montaj. Şi ai mei, dar nu numai ai mei, cred că toţi părinţii copiilor din perioada aia care aveau video, procedau asa. Vedeam cîte-un film şi, unde apare un sîn sau un fund, imediat se punea mîna pe telecomandă şi dădeau pe fast-forward secvenţa aia. Era un gest reflex. Chiar dacă noi chiuleam de la şcoală şi făceam rost de casete porno şi le vedeam cînd nu ştiau părinţii... Ei imediat cum vedeau cea mai mică urmă de sexualitate, apăsau telecomanda!
- Acum e mai greu de controlat, sînt la tot pasul astfel de imagini.
- Da, dar le împărţim la fel: filmele cu oameni dezbrăcaţi sînt într-un sertar şi filmele de artă - în altul. Nu se amestecă, păi, ce facem? Că ne confuzăm! Dacă vedem oameni dezbrăcaţi în filme de artă deja sînt probleme!
- Grave?
- Nu-i grav. Dar cred că se pot trage nişte concluzii asupra unei categorii de indivizi, în genul chitaristului blogger. Avem moştenirea asta a perioadei comuniste de care ne e greu să ne dezbărăm.
"Fotbalul românesc e alt sport!"
- Ai vrut să te faci fotbalist?
- N-am fost destul de talentat niciodată. Am fost portar cînd eram în generală şi în liceu. Eram destul de bun, eram genul de portar inconştient, care se aruncă, nu se uită, se face praf, mîinile, picioarele...
- Gen Lobonţ, gen Tătăruşanu?
- Genul Ţeţe Moraru, ăla care apăra mingi imposibile şi lua goluri printre craci foarte multe. Uitam cum stau cu picioarele.
- Ţineai cu vreo echipă?
- Da, pe hîrtie sînt dinamovist de mic. Doar pe hîrtie, că de cîţiva ani de zile nu mă mai uit la campionatul romanesc, mi se pare o ţurcă...
- Ce-ai alege să vezi: un film american de serie sau un meci din campionatul nostru?
- Amîndouă mi se par un fel de comedii, nu ştiu... Nu mă mai uit la campionatul nostru. Nici nu mă mai distrează. Mă distrează cînd aflu rezultatele. De exemplu, conducea Dinamo cu 1-0, cu Vaslui, am plecat şi mi-a zis tata c-a luat-o Dinamo cu 2-1, m-a distrat foarte tare.
- Dar la meciurile din Liga Campionilor te uiţi?
- Da, acolo mă uit, acolo mă uit. Nu pierd nici o parte din meci.
- Real sau Barca?
- Eu sînt cu Barcelona sută la sută, taică-meu e cu Real şi avem ocazia să ne tachinăm. Deşi am impresia că lui îi place mai mult Barcelona, dar numai aşa, ca să avem un conflict în familie, continuă să ţina cu Realul.
- Ai avut eroi personali dintre fotbalişti?
- Eroi cred că e mult spus. Au fost fotbalişti care mi-au plăcut la ora respectivă. Pe vremuri, chiar eram dinamovist şi mă implicam în derbyuri. Îmi plăcea Orac foarte tare. Apăruse în aceeaşi perioadă cu Hagi. Iar eu întotdeauna am avut tentaţia să ţin cu ăia mai sărmani, ăia despre care nu se vorbea atît de mult, ţineam cu indienii, nu cu cowboyi, ţineam cu ăia mai săraci care luptau cu ăia mai bogaţi, aşa... Mi se părea că se vorbeşte foarte mult de Hagi şi nu de Orac, care era talentat, tehnic. Îmi plăcea foarte tare de el.
- Cum ţi se par fotbaliştii români, profesionişti sau amatori?
- Era Barcelona - Atletico pe un program şi Dinamo - Vaslui pe alt program. Tata se chinuia să mă convingă să dăm şi la Dinamo, să vedem ce face. Şi mi se părea efectiv că s-a schimbat o viteză sau două, că ăia joacă mai lent. Ce se-ntîmplă? Au filmat cu mai multe fotograme, ca să dea efectul de slow-motion? Cîteodată mi se pare că fotbalul românesc e alt sport!
"Naţionala e o adunătură de băieţi!"
- Cu "naţionala" ţii?
- "Naţionala"? Şi aia mă distrează. Chiar nu mă mai interesează, nu mi se mai pare că merită să ţii cu o echipă doar pentru că poartă tricolorul. Pur şi simplu, nu mă reprezintă, în nici un fel, nimeni din echipa aia. Nici antrenorul, nici jucătorii.
- Nici măcar de formă, că e selecţionata ţării tale?
- Nu mai sînt de ceva vreme patriot, să fiu sincer! Pentru mine ţara înseamnă familia, un grup de prieteni, un grup din ce în ce mai restrîns de oameni pe care-i respect şi nişte locuri în care-am copilărit. În principiu, astea sînt motivele pentru care nu plec din ţară. Dar sînt şi motivele pentru care nu mai ţin cu "naţionala".
- Dar la victorii nu te bucuri?
- Daca România cîştigă la fotbal, n-am nici un fel de vibraţie. Am ţinut cu Spania la Mondial. Aş fi putut să fiu suporterul Spaniei, acolo, pe stadion şi să le fac galerie. Îmi plăcea cum joacă. Nu mai cred în asta, că echipa României poartă vreun stindard sau mă reprezintă în vreun fel.
- Te-ai recunoscut vreodată în "naţională"?
- Eu nu mă mai recunosc foarte tare în ţara asta şi atunci... Ştiu, aparţin ţării ăsteia, am şi multe dintre defectele poporului ăstuia, dar nu înseamnă neaparat că-mi place chestia asta. Cu atît mai puţin mă recunosc în "naţională", o adunătură de băieţi care se chinuie să joace fotbal. Le pasă sau nu le pasă, mai trag pe nas, mai chiulesc de la antrenamente şi se duc în nu ştiu ce bar, cu nu ştiu ce piţipoance. În ce fel aş putea eu să fiu suporterul acestor indivizi?
- Crezi că sînt toţi aşa?
- Doi-trei probabil sînt băieţi buni şi au ceva în cap, dar în rest nu avem absolut nimic în comun. Sînt convins că nici ei n-ar veni să-mi vadă mie filmele, tot aşa nu mă uit nici eu la meciuri. Prefer să văd Barcelona sau Spania cum joacă.
"Românii misogini? Mai degrabă, lipsiţi de educaţie"
- "Marţi, după Crăciun" e un film cu femei. Crezi că românii sint misogini?
- E o chestiune de educaţie şi asta. Există puţin respect faţă de femei. Cred că la noi, mai mult decît în altă parte, sînt pipăite femeile pe stradă şi în troleibuz.
- Numai la noi sau şi în alte părţi?
- S-ar putea să mă înşel, dar nu cred că peste tot în lumea asta se organizează petreceri la care vine o vedeta din asta, de emisiune de OTV, care se dezbracă pe un podium, îşi bagă tot felul de chestii în ea. Iar în jurul ei, vreo două sute de puşti între 15 şi 25 de ani o pipăie şi-i fac poze cu telefonul din toate unghiurile. Nu cred că în multe locuri din lume se întîmplă chestii de genul ăsta. De aici, de fapt, porneşte genul ăla de comportament deviant. Din cauza acestor lucruri, nu poate o fată să meargă pe bicicletă sau pe stradă, fără să fie fluierată, pipăită sau abuzată într-un fel sau altul.
- Şi totuşi, cînd vine vorba de scene nud în filme, românii sînt pudibonzi.
- Nu vreau să generalizez. Eu nu sînt în nici un caz un pudibond, n-am chestii de genul ăsta. Băieţii ăia care au fost la petrecerea aia, dacă tratează o femeie în felul asta, ajung să trateze la fel pe oricine de pe stradă. Adică au impresia că e OK să pună mîna pe fund unei fete pe stradă sau să pună piedică, să vadă ce frumos cade, dacă e pe tocuri. Cred că de-aici pornesc multe lucruri!
- Să fie puştii ăştia generaţia în care ne punem mari speranţe?
- Nu, eu îmi pun mari speranţe în generaţia copiilor mei, generaţia mai mică. Ăştia crescuţi imediat după '90, în perioada aia confuză complet, sînt după părerea mea mai năpăstuiţi decît am fost noi. În perioada aia, oamenii alergau să parvină, aveau pretenţuia să se schimbe lucrurile automat.
"Am vrut să mă bat cu teroriştii!"
- E România "ţară de rahat", cum se tot spune?
- N-aş merge chiar pînă acolo. Mi se pare aşa, ca să-l citez pe Cornel Dinu, că "avem o problemă de mentalitate". Dinu sau unul din ei a spus-o, un bătrîn înţelept din fotbal.
- De cînd avem problema asta?
- Eu la Revoluţie voiam să trag, să mă duc să mă bat cu teroriştii, chiar aş fi luptat pentru o cauză atunci, eram în faza aia şi probabil că mi s-a dărîmat castelul de nisip...
- Cînd s-a dărîmat?
- S-a dărîmat destul de repede. Mă gîndesc că probabil cu toţii am păţit chestia asta, cînd am aflat, de fapt, ce-a fost, că n-au prins ăştia nici un terorist. Am fost într-un fel sau altul manipulaţi, nu se ştie de cine, nici nu mă mai preocupă în momentul de faţă, dar cert e că nu mă mai las aşa usor prins într-o acţiune din asta în curînd.
- Nu te mai revoltă nimic?
- Ma revoltă cîteodată foarte tare. Mă revoltă şi oamenii din jur. Pînă la urmă, îmi dau seama că e utopic să aştepţi de la politicieni ceea ce nu găseşti la oamenii de pe stradă. Nu există în ţara asta, cred, pentru nimeni un plan măcar pe termen mediu, nu pe termen lung. Noi nu ştim ce-o să facem decît mîine şi-atît. Şi asta nu ne va duce nicaieri. În plus, după părerea mea, sînt probleme mari care pleacă de la sistemul de educaţie.
- Care crezi că e problema cu educaţia?
- Se bombardează copilul cu informaţii care nu-i folosesc la absolut nimic. Sistemul nostru de educaţie nu te face să gîndeşti, dimpotrivă, îţi dă în cap. Sistemul occidental te provoacă să-ţi descoperi personalitatea, să-ţi dezvolţi aptitudinile. De aici, din diferenţa asta, pornesc toate problemele noastre.
"Imediat a ieşit Doroftei să pună o umbră"
- Care e ultimul lucru care te-a impresionat în sport?
- Vrînd-nevrînd, ajung la ce se întîmplă aici, la noi. A fost un interviu cu Nadal, după ce-a cîştigat US Open. Se tot fac comparaţii şi speculaţii care-i mai tare, Nadal, Federer... Şi a fost întrebat omul: tu crezi că eşti mai bun decît Federer? Ceva de genul ăsta l-au întrebat. A dat un răspuns, nu-mi dau seama dacă a fost doar diplomatic sau a crezut, dar cred că, pînă la urmă, e şi o chestie de educaţie. A spus că pentru el Federer e un idol, că a învăţat şi continuă să înveţe de la el şi că nu se pune problema comparaţiei dintre ei.
- Nu ţi se pare că a evitat răspunsul?
- Nu, mi-am adus atunci aminte de momentul în care a cîştigat Bute titlul mondial şi imediat a venit Doroftei şi a declarat că titlul ăla mondial nu e aşa important şi că i-a aranjat nu ştiu cine nu ştiu ce meci. A pus o umbră asupra performanţei celuilalt. Ei, chestia asta, nu-mi dau seama, poate se întîmpă şi-n alte ţări, dar parcă la noi se întîmplă mai des.
- De ce?
- Lipsa de educaţie, în primul rînd. În momentul în care ieşi public, după ce unul tocmai a cîştigat şi tu tocmai te-au retras, invidia devine extrem de transparentă. Invidia şi sentimentul ăsta că numai eu sînt important... Pe mine întotdeauna mă emoţionează declaraţiile de tipul celei făcute de Nadal. Tipul ăsta de sportivitate mi se pare că ar trebui să fie mai prezent la noi şi nu numai în fotbal, şi în artă, şi în cinema. Ar trebui să învăţăm cumva să ne respectăm mai mult unii pe alţii, să apreciem performanţele pe care le facem, dacă le facem, în orice domeniu.
"Nu ştim să jucăm după reguli!"
- De ce crezi că sînt interesaţi românii mai mult de fotbal, nu de alte sporturi?
- E şi un soi de inerţie, e şi din spirit de turmă. Pe stadioane, pot să înjure oricînd, pe oricine. Şi au şi instrumentele astea mai noi de comunicare, site-urile, blogurile. Pot să se exprime, să-şi dea cu părerea. Eu cred foarte tare că la noi în ţară sindromul şahiştilor din Cismigiu e foarte răspîndit. Toată lumea se pricepe la toate şi la nimic.
- Există vreo "genă naţională" pentru sport?
- Nu cred în clişee de genul ăsta. Nu cred că românul e mai ospitalier decît congolezul sau francezul. Ori că s-a născut poet. Sîntem oameni diferiţi şi mediul în care am crescut ne-a modelat. Am învăţat cumva să ne-adaptăm la realitaţile sociale şi politice ale momentului. În patruzeci şi ceva de ani de comunism, ne-am adaptat. Fiecare avea ceva de pus pe masă, deşi nu se găsea nimic în magazine. Fiecare avea o mătuşă şi un naş la ţară, care-i trimitea porcul, un vecin care lucra la Casa de comenzi...
- Înseamnă că sîntem un popor descurcăreţ?
- Da, dar tipul ăsta de descurcăreală cred că ne încurcă în momentul de faţă. A venit momentul să jucăm după nişte reguli şi ne e greu. Ne e foarte, foarte greu. Asta ne e caracteristic, dar nu prin gene, se transmite prin educaţie. Vreau să trăiesc momentul ăla în care să mă duc la doctor şi să nu fie nevoie să cunosc pe cineva care la rîndul lui să-l cunoască pe doctorul respectiv. Vreau să plătesc, dar nu în buzunarul asistentei, ca să beneficiez de servicii decente. Acum, nu putem scăpa de asta, ne descurcăm, cunoaştem pe cineva. Românii cunosc pe cineva.
"N-avem cola, dar aveam savarine!"
- Cum e să faci parte dintr-o generaţie "ruptă" la mijloc de Revoluţie?
- Eu unul mă consider norocos că am trăit în ambele lumi, lumi foarte diferite. Am învăţat să apreciez nişte lucruri pe care cei care nu au apucat vremea aia tind să le ia de-a gata acuma. Am mai discutat asta cu prieteni de-ai mei şi există şi teoria că eu nu am altă şansă decît să mă consider norocos că am prins şi perioada aia. Dar sincer cred că mi-a folosit, pot să-mi cresc mai bine copiii şi mai în cunoştinţă de cauză.
- În ce sens?
- Pot să-mi educ copilul să aibă altă percepţie despre sexualitate, despre corpul lui, să-ncerc să-i dau mai multă încredere. Eu nu sînt printre cei care au avut o copilărie tristă pe vremea lui Ceauşescu. Am avut o copilărie foarte frumoasă. Părinţii noştri au avut probleme şi pe umerii lor era toată presiunea. Pentru mine, că stăteam cîteva ore cu bunicul meu la coadă la zahăr sau la ulei era "fun".
- Dar n-aveai desene animate, de exemplu.
- Nu, dar mă jucam cu alţi copii. Faptul că n-aveam cola sau dulciuri nu era neaparat o problemă! Aveam savarine de la blocul-turn şi mi se păreau cel puţin la fel de bune. Chiar n-am fost un copil frustrat, deloc. Am trecut prin toate fazele prin care trebuie să treacă un copil.
- Erai obligat sa nu te simţi frustrat.
- E posibil, poate şi pentru că n-aveam la ce să mă raportez. Eu am văzut prima ţară străină la 19 ani. Copiii mei deja au zece ţări prin care-au fost la patru ani.
"Vedeam filme, jucam fotbal, chiuleam"
- De ce te-ai făcut regizor?
- Nu mi s-a arătat o luminiţă că trebuie să fac chestia asta. Pur şi simplu nu aveam nimic în cap în clasa a unşpea, în afară de faptul că-mi plăcea să văd filme pe VHS şi ce mai prindeam pe casete la video. Nu-mi plăcea nimic, nici o materie la şcoală şi poate că e într-un fel vina sistemului că nu a descoperit ce m-ar interesa, ceva mai devreme. Pur şi simplu, nu mă interesa nimic. Jucam fotbal pe teren şi chiuleam, stăteam cu băieţii prin bodegi, poate nu chiar aşa... Eram un copil pseudocuminte. La un moment dat, s-a pus problema ce vreau să fac. Nu am vrut să dau nici la ASE, nici la Medicină, eu leşin cînd văd sînge...
- Mai era Politehnica, inginerii erau la modă.
- Nu-s deloc un individ tehnic, n-am schimbat siguranţe cu liţă niciodată, nu mă pricep, nu sînt deloc îndemînatic. Şi atunci, mă rog, am zis să încerc chestia asta îmi plăcea ideea unei profesii liberale, îl vedeam pe tata care lucra la televiziune şi nu se scula la 5 jumate, ca maică-mea, nu se înghesuia prin metrou să ajungă la fabrică. Tata pleca tîrziu, venea devreme acasă şi era foarte pasionat de ceea ce făcea în continuare. Şi am zis că merită să încerc şi mi-a plăcut din prima. N-am ezitat
"Eu vă spun din start că vă păcălesc!"
- "Marţi, după Crăciun" e unul dintre puţinele filme care n-au legătură cu Revoluţia, cu perioada comunistă.
- Eu, deocamdată, am depăşit tema Revoluţiei. M-au interesat alte lucruri în ultimele două filme. Deşi, într-un fel, şi "Boogie" e despre mine, despre relaţia mea cu trecutul, despre relaţia celor ca mine cu trecutul. Acum nu ştiu dacă am depăşit-o faza asta, nu am un program. Posibil să mă întorc, posibil să nu mă întorc. "Hîrtia" a fost un film pe care am simtit nevoia să-l fac, să scap de o problemă pe care-o aveam vizavi de credulitatea mea de la momentul respectiv.
- Şi ai scăpat de credulitate?
- Acum s-a transformat în circumspecţie, să nu am şi alte dezamăgiri. Se întîmplă asta tot timpul, dar sînt mai pregătit acum. Ai tot felul de surprize legate de oameni... Cred că de la 5-6 ani în continuu ai surprize, n-ai cum să trăieşti fără asta. Ar însemna să pendulezi cumva superficial pe deasupra vieţii, să nu te intereseze ceea ce se întîmplă în jurul tău, să nu te implici. Eu sînt mai degrabă genul care se implică şi atunci, normal, am tot felul de surprize de la oameni, în continuare de la televizor...
- De la televizor ce aşteptări aveai?
- Păi, de la ţeapa cu Revoluţia, a mai fost momentul cu ziariştii din Irak...
- Dar a fost mai tîrziu, mai încoace.
- Da, mai încoace. Deschideam televizorul şi erau prezentatoarele TV cu lumînări în mînă în Piaţa Universităţii. Mi-era milă de oamenii ăia şi aş fi vrut să fie eliberaţi, să nu păţească, Doamne, fereşte!, ceva. După aia, au venit şi iar au început dezvăluirile. Şi începi să vezi toate aranjamentele din spate, toată ţesătura, mă rog...
- Tu nu păcăleşti lumea, nu oferi o iluzie?
- Păi, da, eu vă spun din start că păcălesc. Nu prezint filmul ca documentar. Ăsta e motivul pentru care, deşi îmi place foarte tare documentarul, cumva, în ultima vreme, mi s-a părut mai cinstit să fac ficţiune.
CV Radu Muntean
Data şi locul naşterii: 8 iunie 1971, Bucureşti
Ocupaţie: regizor şi scenarist
- a regizat peste 400 de spoturi publicitare şi a cîştigat peste 40 de premii la festivaluri de publicitate
- filme: Furia (2002), "Hîrtia va fi albastră" (2006), "Boogie" (2008, în selecţia oficială la secţiunea "Quinzaine de Realisateurs", Cannes), "Marţi după Crăciun" (2010, în selecţia oficială la secţiunea "Un Certain Regard", Cannes)
in cazul asta se poate retrage postul dulapului
Chambord
01 Oct 2010, 16:06
marti, dupa craciun by pantacruel
- mimi, ai încercat ştrudelul de aici?
- nu.
- nu e chiar atît de rău. desigur, nici atît de delicios precum p... curviştinii tale.
- mirela, să nu dramatizăm. s-a întîmplat pur şi simplu. te rog să mă crezi că şi eu sunt rupt în bucăţi.
- auleo! păi dacă şi tu eşti eşti rupt în bucăţi, atunci se schimbă treaba. şi cum aţi ajuns să vă cunoaşteţi? povesteşte-mi, nu fi timid. da, două ştrudele, unul pentru mine şi unul pentru bărbatu-miu. de fapt, pentru ex-ul meu, nu-i aşa mimi?
- mirela...
- aşa... şi pentru mine, un vin de buturugă, iar pentru domnul, un pahar cu lapte proaspăt de vacă. tocmai îmi explicai cum v-aţi cunoscut. de cîtă vreme eşti cu zdreanţa asta? pardon, cu noua ta gagică.
- de cîteva luni, nu mai ştiu exact.
- să mori tu că ai uitat de cât timp vă f... în draci! sau te pomeneşti că vă spuneţi poezii şi încă n-ai crăcit-o.
- de aproape patru luni, trei săptămîni şi două zile.
- carevasăzică de prin aprilie. ce făceam noi în aprilie? stai că ştiu... mergeam la mall să vedem inglourious basterds şi să mîncăm îngheţată pe băţ, ticălosu’ dracului!
*****
- şi cîţi ani are? e mai tînără ca mine?
- 31. ba nu, 30.
- aha, pînă la urmă ţi-ai găsit o p... mai fragedă.
- s-a întîmplat pur şi simplu, crezi că mie mi-e uşor?
- mimişor, iartă-mă, n-ai nici un motiv să te simţi agitat sau jenat, e o simplă formalitate, nu vreun proces. continuă, te rog. deci cine e, o cunosc?
- e maria.
- maria... maria dinulescu, maria marinescu, maria mirabela, care maria?!
- maria popistaşu. a jucat în filmul lui tudor giurgiu, legături bolnăvicioase.
- maria popistaşu, zici... legături bolnăvicioase, ai? spălăcita aia care le băga limba-n gură pe unde-i prindea lu’ tudor chirilă, derbedeu' de frac-su şi lu’ ioana barbu, debutanta aia şleampăătă? cu curva aia, mă, depravatule?
- în primul rând că nu-i curvă şi-n al doilea că nu a fost nimic premeditat, ţi-am mai spus. m-am întîlnit cu ea la mega image. nu mă trimiţi tu în fiecare zi la mega image? am intrat în vorbă. mă sfredelea cu privirea şi m-a întrebat dacă eu sunt în stare să dau găuri. ce era să-i spun, că nu sunt în stare? zău, mirelo, m-aş fi făcut de căcat...
- aşa c-ai preferat să-mi distrugi mie viaţa, f...-ţi gura mă-tii de jegos!
*****
- îmi cer scuze, am uitat să comand frişca. nu te grăbi, mimi, încet, să nu te îneci. şi te-ai gîndit cum îi explici lu’ radu că noi doi nu mai putem juca împreună rolul de soţ şi soţie în marţi, după crăciun?
- păi, nu ştiu exact. o să le spunem adevărul şi lu’ radu şi lu’ răzvan şi lu’ alexandru. poate modifică scenariul, habar n-am.
- le spui tu singur, nu amîndoi. e bun ştrudelul, îţi place?
- acceptabil
- deci, să ne-nţelegem, noi amîndoi nu mai facem nimic împreună de azi înainte, că nu amîndoi am scos p... din pantaloni să ne f... cu maria.
- ok, îi spun eu.
- (tăcere)
- (tăcere)
- şi asta ce-i?
- cafeaua. am zis să iau nes.
- mimi, eu ţi-am spus aşa: te duci frumos la mega image şi iei un cartuş de kent şi un pachet de cafea lavazza. cafea lavazza, că asta nu-i cafea lavazza, asta-i nes, e cu totul altceva.
- păi numai asta am găsit, mirelo...
- şi asta are 100, n-are 250. scrie aici, 165 de grame... uite cum facem. îţi iei tu nesul frumos, îţi faci bagajele şi te duci la maria, iar kentul rămîne la mine.
http://pantacruel.blogspot.com/
Lelouche
02 Oct 2010, 11:43
Chambord, scriitura ta, cel putin cea de pe blog e destul de interresanta si de atragatoare in exprimare. Uzitezi un stil usor ironic cu urme fine de umor, cuvinte bine statuate si o frazeologie digerabila oricarui nivel intelectual (de unde si maestria exprimarii).
Astfel ca, de ce a trebuit sa incropesti acel "scenariu" buruienos,adaptat dupa "Marti..."? Joaca in sine e savuroasa, si curge printre niste repere frumoase, dar sensul anumitor cuvinte, nu "cadreaza". Parerea mea.
In orice caz, felicitari pentru blog. Acum l-am descoperit si mi-a placut tare mult.
Lelouche
02 Oct 2010, 11:52
Despre Marti dupa Craciun s-a tot scris si se va mai scrie. Din pacate (pentru mine) nici o cronica nu a reusit sa ma prinda in navodul dorintei reale si argumentate. Am dat insa peste articolul lui Radu Enescu, care prin modul simplu (dar nu simplist) prin care a creionat atit de complet studiul acestui film, mi-a bucurat sufletul.
Despre adulter, cu rafinament - Marţi, după Crăciun
Filmul spune povestea unui om prins între două lumi, sau poate între două feţe ale aceleiaşi lumi. Este lumea familiară a clasei de mijloc româneşti. Oameni supuşi unei presiuni sociale enorme, nici bogaţi, nici săraci, îndatoraţi şi mereu alergaţi, tânjind după un stil de viaţa mereu peste posibilităţi. Pentru un fel de "mai mult" material ei sunt dispuşi la un "mai puţin" afectiv. Sunt oameni a căror existenţă se desfăşoară, în genere, fără probleme de conştiinţă şi sofisticări intelectuale. E mai mult o viaţă trăită pe orizontală, şi nu vorbesc aici despre conotaţia sexuala a orizontalităţii. E vorba despre drumuri şi alergătură. Nu degeaba câteva secvenţe se petrec în maşină - drumul spre Constanţa sau cel către cabinetul dentar. Iar când, alergat şi obosit, omul ajunge în sfârşit acasă, în intimitatea căminului, mai e timp doar pentru porţia de televizor şi un masaj la picioare.
Paul Hanganu, broker de credite, om activ, cu nevastă şi copil, este un astfel de "om recent", mereu pe fuga, cu conştiinţa faptului că se aşteaptă de la el să fie în primul rând "provider" pentru binele familiei. Dar ceva neprevăzut i s-a întâmplat. De câteva luni are o relaţie adulterină cu o femeie mai tânără pe care crede că o iubeşte. Omul este la vârsta "critică" si nostalgia "pasiunii" amoroase i-a dat târcoale. Probabil că în familie totul devenise prea "călduţ", iar regizorul ne dă câteva indicii despre această tihnă casnică. Sunt scenele în care Paul masează tălpile soţiei, cu devoţiune dar cu gândul aiurea, scena în care soţia îl tunde şi la sfârşit îi aruncă un încurajator "hai că eşti frumos", ori scena cinei în familie.
Undeva pe la jumătatea filmului, atunci când Paul se împacă cu amanta, ducându-se după ea la Constanţa, ea îi pune o întrebare cheie pentru starea lui sufletească: "Tu unde eşti acum?" Aici, cu mine, acasă la nevastă, oficial cu treabă la Constanţa? Pentru mine este cheia în care trebuie citit personajul central al filmului. Ne putem lesne imagina echilibristica sufletească pe care trebuie s-o facă Paul pentru ca nevasta să nu bănuiască iar amanta să fie mulţumită. Aşa că ceea ce-i rămâne, în loc să fie o frumoasă poveste de dragoste pasională, e o perpetuă prefăcătorie care-i seacă puţina energie sufletească. Ca să cităm subtitlul unui film de Rohmer: "Cel ce are două femei îşi pierde sufletul, cel ce are două case îşi pierde minţile". Înţelegând instinctiv pericolul, Paul alege calea aparent uşoară, potrivită caracterului său "călduţ".
Deşi totul a început ca o aventură cu tentă pur sexuală, Paul s-a îndrăgostit, sau cel puţin aşa ne mărturiseşte. Strivit între nevoile a două femei pe care le iubeşte, în felul lui oarecum simplist, dualitatea îi devine de nesuportat. Presiunea psihologică creşte şi Paul este silit să aleagă: mărturiseşte nevestei că are o aventură şi se mută la amantă. E mai puţin o alegere morală sau raţională, cât una instinctuală. E o cale a minimei rezistenţe, o cădere într-o nouă zonă de aparent confort, unul uşor condimentat cu jocuri erotice şi tensiune sexuală, probabil ingredientul lipsă al confortului familial.
S-a spus că jocul actoricesc al lui Mimi Branescu (interpretul lui Paul) este plat. Şi poate că este. Dar, în opinia mea, el e perfect adecvat personajului destul de rudimentar sufleteşte pe care-l interpretează. Paul este, până la urmă, un exponent tipic al actualei clase de mijloc româneşti. Nu-i poţi cere adâncimi sufleteşti bergmaniene. Aşa cum bănuiesc că nu-i poţi cere nici suedezului mediu.
Filmul nu îşi propune să fie inovativ la nivel formal. El rămâne consecvent unui stil minimalist-realist în care abundă planurile secvenţă, montajul liniar, încadratura sobră, funcţională, unghiurile "obiective", camera leneşă, aproape fixă. Dar, în felul ăsta, ceea ce iese în evidenţă este povestea, în tot ce are ea esenţial sau anecdotic. Efortul lui Radu Muntean pare să se concentreze exclusiv pe ce se întâmplă în cadru, pe "crearea", sau potenţarea, naturaleţii personajelor şi poveştii. Filmul se sprijină foarte mult pe jocul actorilor şi pe acele momente cu adevărat speciale pe care ei le pot crea. În scena mărturisirii, probabil cheia de boltă a constructului filmic, soţia (Adriana, interpretată excelent de Mirela Oprisor) trece în câteva minute prin zeci de stări sufleteşti - de la şocul iniţial Adriana trece la chestionarea propriei feminităţi şi a sentimentelor lui Paul pentru ea. Secvenţa are un excelent gradat crescendo al furiei care se sparge, pe final, într-un ocean de resemnare. E o secvenţă compusă magistral, din sute de mici detalii semnificative care însă nu-ţi sunt "aruncate" în ochi. Aşa cum , în altă manieră, secvenţa de final, masa de Crăciun la părinţii lui Paul, cu ţesătura ei densă de trăiri, ne lasă să vedem, ca printr-o uşă întredeschisă, cum va fi viaţa viitoare a personajelor, mereu atente să nu se rănească suplimentar şi inutil, încercând să suplinească prin mici "cadouri" o fericire ce nu mai pare posibilă. Totul reprezentat fără urmă de sentimentalism, într-o cheie discretă.
În cele scrise mai sus îmi asum observaţiile ce ţin de psihologia-după-ureche şi de experienţa proprie de viaţa. Şi poate că n-aş fi scris nimic dacă nu m-ar fi marcat lipsa de empatie şi fineţe a receptării observată atât la spectatorii cu care am văzut filmul la cinematograf - oameni care, în mare parte, au râs de s-au spart când pe ecran doi oameni îşi spărgeau căsnicia şi poate viaţa - cât şi la o parte a comentatorilor. Aceştia din urmă îmi par a trece, uneori, cu o mulţime de argumente foarte tehnice şi vorbe meşteşugite pe lângă emoţia simplă a unui film foarte bun, chiar dacă nu excepţional. Acuzele de falsitate şi sărăcie legate de personaje şi situaţii îmi par, în special, nefondate. Personajele însele şi-au schematizat viaţa şi sunt în proces de a face acelaşi lucru cu propriile sentimente. Cu fiecare simţire în cutiuţa ei orice perturbare trebuie anulată, orice pasiune anesteziată. Este un fel de echilibru emoţional pe care-l atingem sau spre care tindem, voit sau pe nesimţite, fiecare din noi.
Sigur, aşa se văd lucrurile din direcţia mea. Inutil să spun că sunt un bărbat în jur de 40 de ani care speră să nu fie niciodată în locul lui Paul Hanganu. Nu sunt un eşantion statistic, sunt un caz particular. Iar filmul ăsta nu e despre mine. Dar ar putea fi.
Pitbull
02 Oct 2010, 12:19
Baga si sursa, te rog; asa e corect, si-n plus mai sunt si unii care fac crize si ne acuzä cä "furäm" cronici.
Lelouche
02 Oct 2010, 14:03
Sursa articolului lui Radu Enescu este Liternet.
Pitbull
02 Oct 2010, 14:12
Asa, da. Nu e nevoie sä postäm si linkul, nici ei nu le posteazä pe ale noastre. Indicarea sursei e de ajuns.
buticut
03 Oct 2010, 05:19
Chambord, scriitura ta, cel putin cea de pe blog e destul de interresanta si de atragatoare in exprimare.
Blogul nu e al lui Cham.
Lelouche
03 Oct 2010, 12:20
Cam tarziu,dar m-am prins ca Cham nu e titularul blogului Pantagruel. Astfel ca unele afirmatii (cele de bine) le retrag.
Sustin insa ca blogul lui Pantagruel e foarte interesant.
Pitbull
03 Oct 2010, 13:18
Pantagruel x 2
...cruel.
Chambord
03 Oct 2010, 18:23
Lelouche, confirm ca nu sunt autorul blogului pantacruel si nici nu am lasat sa se inteleaga in vreun fel ca as fi. Uneori mai dau un copy/paste la un text sau altul cand gasesc ceva care imi place, insa precizez sursa.
Lelouche
04 Oct 2010, 14:18
ok Chambord, am prins ideea
Chambord
04 Oct 2010, 21:48
bine Lelouch, ca ai prins ideea.
vBulletin® v3.5.8, Copyright ©2000-2025, Jelsoft Enterprises Ltd.