Amintirile voastre timpurii

[illotempore2002]

Cine vrea sa relateze amintiri timpurii, este invitat sa le relateze aici. M-ati ajuta pe mine sa exersez niste skill-uri de care am nevoie si ati afla si voi niste lucruri despre voi de care poate nu sunteti constienti.

In scoala de terapie pe care o fac eu, se pune mult accent pe amintirile timpurii ale omului. Scopul este de a intelege "miscarea" omului prin viata (este limbajul specific din aceasta scoala, sa nu credeti ca l-am inventat eu).

Amintirea trebuie sa fie pana la 9-10 ani si o sa va rog sa specificati momentul cel mai intens din amintire si sentimentul cel mai puternic legat de amintire. A, si trebuie sa fie o amintire a unei intamplari care s-a intamplat o singura data (iara nu de tipul "in fiecare iarna mergeam la bunici si ma dadeam cu sania").

[hellsteed]

am eu o poveste..

Eram intra iv-a prin '97; aveam 11 ani. In acel an m-am simtit atras pentru prima data de o fata. Era o colega de clasa. Organizasem cu alti colegi un fel de iesit la iarba verde. Din joaca am ajuns la momentul in care o lovisem , in stomac, nu mai stiu de ce. Fusese si operata pe cord deschis cu vreo cativa ani in urma. Toata ziua purtasem cu mine un stilou chinezesc ce avea un cap de panda pe care vroiam sa i-l daruiesc. Spre seara dupa ce imi cerusem iertare i l-am oferit . N-a putut sa-l accepte asa ca am plecat cu un oarecare gust amar.Nu ma stiu motivul pentru care am aruncat stiloul intr-o teava de pe marginea unui drum la care se lucra. Aveam impresia ca nu mai valora nimic.

Asta e pe scurt :)

[illotempore2002]

E musai sa-mi spui Momentul cel mai intens din amintire + Sentimentul cel mai intens (vezi cerintele). Si urmatoarea amintire sa fie de pana la 9 ani, tin neaparat la asta :)

l.e. Helsteed, poti sa mai pui o amintire, ca sa vedem daca ai niste pattern-uri, mi-ar fi mai usor. de obicei in terapie se lucreaza cam cu 8-10 amintiri timpurii.

[Rapture]

Cand aveam vreo 5-6 ani plecam cu fratele meu toata ziua de acasa la autobaza unei firme ( nu mai stiu care), de vis-a-vis. Aveam noroc ca paznicii iubeau copiii, asa ca saream prin paturile lor etajate, ne jucam prin tractoare & tiruri, luam nuci, cirese si struguri, si ne jucam cu pitbull-ul patronului.
Cam tot in perioada aia ma imprietenisem cu un paznic de la autobaza Pambac (care e tot prin zona) pe nume Fanica, ii povesteam ce faceam la gradinita, iar el imi dadea pungi cu macaroane :)) . Imi amintesc cu placere de toate astea.
La gradinita am intalnit dragostea copilariei mele, un baiat orfan, frumusel, pe nume Daniel, cu care imparteam absolut totul; imi spuneam ca ma voi casatori cu el :)) . Am fost foarte devastata cand am aflat ca voi pleca la scoala si ca nu-l voi mai vedea.
Cand aveam 4 ani, am refuzat sa imbrac rochii sau fuste, purtand numai pantaloni, precum fratele meu; tatal meu mi-a tras o palma din cauza asta (lucru care m-a facut nefericita).
La 5 ani obisnuiam sa iau multe lucruri care nu-mi apartineau, iar dupa ce tata mi-a explicat ca nu e bine ce fac m-am simtit tare rusinata.
Nu suportam papusile, ma jucam numai cu masinute si jucarii de plus.
La 6 ani trageam jos pantalonii unui baiat de vreo 8 ani; intr-o zi l-am lasat cu pantalonii& chilotii in vine. Tin minte ca fratele meu m-a certat, asa ca a fost un fel de guilty pleasure pentru mine.
La 7 ani m-am simtit foarte tradata si nervoasa cand prietena mea cea mai buna i-a spus fratelui meu ca-mi place de un baiat.
Tot la varsta asta stateam foarte mult cu fratele meu si cu prietenii lui, comportandu-ma ca un baiat, fiind complexata de faptul ca-s fata.

[illotempore2002]

Aceleasi cerinte si pt tine, Dragomara:

Sentimentul + Momentul cel mai intens.

[Gospin]

Eram la tara la bunici, aveam 7 ani... Sincer, nu stiu de ce, dar simt mereu ca de acolo a inceput viata mea. Adica mai devreme de 7 ani, nu-mi aduc aminte nimic :|. Tin minte ca eram in niste pantaloni scurti (era vara) mulati si ma jucam prin curte cu o funie. Ma urcam pe un cotetz si aveam o funie legata de copacul de langa el. Si ma tot urcam pe cotetz si ma dedeam jos pe funie pana m-am dezechilibrat si am cazut. M-am trezit in casa, cu bunica langa mine. Si parca de acolo a inceput viata mea, incet, incet....
L.E: Aveam un sentiment de libertate, nu stiam de nimic, doar de clipa aia, si ma bucuram din plin. Nu aveam greutatile de azi, nu ma apasa pe umeri o a doua zi, eram eu, doar eu si gandurile mele, si NIMIC in urma mea. Parca ar fi fost prima zi din viata mea, chiar daca aveam 7 ani :).
Momentul cel mai important a fost cand m-am trezit, cred... pt. ca de acolo incoace imi amintesc aproape tot ce s-a intamplat...
e bine acum? :-S

[illotempore2002]

Aceleasi cerinte si pt tine, Dragomara:

Sentimentul + Momentul cel mai intens.

@all

mai bine relatati cate doua amintiri ca sa cautam, cum spuneam, patternuri.

p.s. ori va faceti tema cum trebuie ori nu putem sa cooperam B-)

[illotempore2002]

@ Rapture

O amintire sau doua a unei intamplari unice, de pana la 9 ani. nu Toata copilaria. daca vrei sa-mi relatezi toata copilaria, va trebui sa platesti .

Modelul ar fi relatarea lui Hellsteed si a Dragomarei, doar ca lor le lipseste mentionarea momentului cel mai intens si a sentimentului dominant.

Bai da parca am dat teme la grupa mica la gradinita, asa ma simt :))

[Gospin]

eu ce nu am zis bine? :(

[Rapture]

:))

[illotempore2002]

@Gospin

Ai ales un exemplu foarte bun. E ok, dar specifica si momentul cel mai intens din vis plus sentimentul....of, e a 5-a oara cand cer asta pe topicul asta. Tu ai citit cerinta pana la capat?
Ca nu a citit-o nimeni, oricum :))

[Judex]

Na, ca acum ma facusi sa ma gandesc la frageda pruncie. =))
Revin si eu cu doua franturi de povesti, acum vad ca e agitatie prea mare. Merg sa fac misto de rapidisti pe alt forum. :D

[vave]

Scrisesem ce şi cum, dar mi-a dat blank, deci o iau de la capăt:

Aveam 7 ani, proaspăt împliniţi şi eram imobilizată la pat din cauza unui accident ce contează mai puţin. Era după-amiază şi fratele meu, vine fugind la mine şi îmi spune că trebuie să ies afară să îmi arate ceva. Eram necăjită că nu pot face asta, prin urmare el m-a luat în cârcă şi m-a dus afară să îmi arate ceea ce urma să devină primul meu curcubeu. Acesta cred că este momentul cel mai intens, faptul că am văzut curcubeul, iar ca sentiment unul de bucurie pentru că văzusem cel mai frumos lucru din lumea asta.

Oare am înţeles bine cerinţele? :)

[Gospin]

@Gospin

Ai ales un exemplu foarte bun. E ok, dar specifica si momentul cel mai intens din vis plus sentimentul....of, e a 5-a oara cand cer asta pe topicul asta. Tu ai citit cerinta pana la capat?
Ca nu a citit-o nimeni, oricum :))
scuza-ma, nu vreau sa te fac sa repeti, si crede-ma am citit cu atentie, dar e destul de greu sa-mi dau seama, au trecut... 1... multi ani :), revin cu un edit!

[illotempore2002]

@judex
Revino mai bine mai incolo nu ca as avea de ce amintire sa ma apuc ca nici una nu e completa :))

[illotempore2002]

@Gospin

Ai ales un exemplu foarte bun. E ok, dar specifica si momentul cel mai intens din vis plus sentimentul....of, e a 5-a oara cand cer asta pe topicul asta. Tu ai citit cerinta pana la capat?
Ca nu a citit-o nimeni, oricum :))
scuza-ma, nu vreau sa te fac sa repeti, si crede-ma am citit cu atentie, dar e destul de gre sa-mi dau seama, au trecut... 1... multi ani :), revin cu un edit!

Fii atent la mine: cand rememorezi acea amintire, care ti se pare (acum, in prezent) momentul cel mai intens? Ce sentiment incercai atunci, ce stare emotionala, ceva tot trebuie sa poti asocia?

Bai voi m-ati obosit asa tare ca sa va fac sa intelegeti ca nu o sa mai am energie sa va mai dau feedback pe amintiri :))

[illotempore2002]

Scrisesem ce şi cum, dar mi-a dat blank, deci o iau de la capăt:

Aveam 7 ani, proaspăt împliniţi şi eram imobilizată la pat din cauza unui accident ce contează mai puţin. Era după-amiază şi fratele meu, vine fugind la mine şi îmi spune că trebuie să ies afară să îmi arate ceva. Eram necăjită că nu pot face asta, prin urmare el m-a luat în cârcă şi m-a dus afară să îmi arate ceea ce urma să devină primul meu curcubeu. Acesta cred că este momentul cel mai intens, faptul că am văzut curcubeul, iar ca sentiment unul de bucurie pentru că văzusem cel mai frumos lucru din lumea asta.

Oare am înţeles bine cerinţele? :)


Perfect, Vave! Ai nota zece pe semestrul asta!

Esti mezina familiei? Mergeai la scoala deja?

[vave]

Da, sunt mezina familiei şi da, eram în clasa întâi [momentul s-a întâmplat la sfârşitul lui martie], dar în perioada aceea timp de vreo lună nu am mers la şcoală... cum spuneam eram imobilizată la pat. :)

[shadowofnight]

Cat de interesant!:D
Si cum vad ca toata lumea pune numai amintiri fericite, vin eu cu una...diferita.

Avaem intre 5 si 7 ani, era vara si pierdeam vremea pe maidan cu un prieten foarte bun. Tin minte ca purtam un tricou deschis la culoare. Si cum pierdeam noi vremea, la un moment dat dam peste un sobolan mort intr-o balta (care mirosea ingrozitor). Ne-am uitam la el o vreme, l-am impuns cu un bat dar eu mi-am pierdut interesul is m-am indepartat putin. Peste cateva secunde l-am auzit pe respectivul prieten ca ma striga, asa ca m-am intors sa vad ce vrea. El a luat sobolanul mort si mirositor din balta si l-a aruncat inspre mine, inainte ca eu sa imi dau seama ce se intampla. Si binenteles ca m-a lovit in plin si eu m-am speriat si am inceput sa plang si el sa rada. Momentul cel mai intens a fost cand mi-am dat seama ca a aruncat cu o mortaciune in mine, evident. Sentimentul pe care il incercam? O combinatie intre frica, suparare si furie.

Desigur, acum e amuzant, dar atunci nu a fost.:)) De fapt, nu prea mai port haine deschise la culoare de atunci...

So, e bine?:D:-S
Daca e bine atunci mai pun una maine. Daca nu, tot mai pun una maine.

[illotempore2002]

Scrisesem ce şi cum, dar mi-a dat blank, deci o iau de la capăt:

Aveam 7 ani, proaspăt împliniţi şi eram imobilizată la pat din cauza unui accident ce contează mai puţin. Era după-amiază şi fratele meu, vine fugind la mine şi îmi spune că trebuie să ies afară să îmi arate ceva. Eram necăjită că nu pot face asta, prin urmare el m-a luat în cârcă şi m-a dus afară să îmi arate ceea ce urma să devină primul meu curcubeu. Acesta cred că este momentul cel mai intens, faptul că am văzut curcubeul, iar ca sentiment unul de bucurie pentru că văzusem cel mai frumos lucru din lumea asta.

Oare am înţeles bine cerinţele? :)

Intrebam daca esti mezina pt ca exista o psihologie proprie fiecarui copil al unei familii, in functie de ordinea in care s-a nascut. Mezinii sunt de regula favorizati, sunt cei mai creativi din familie (acolo unde sunt mai multi frati) si dezvolta activitati artistice sau pasiuni in zona asta. Totodata, ei "se sprijina" pe ceilalti, pt ca sunt invatati ca fratii mai mari sa faca treaba. Se eschiveaza de la treburile zilnice, insa sunt ambitiosi si competitivi (vezi fiul cel mic dintre cei fii de imparati care este cel mai istet si destoinic).
La tine se vede ca "miscare" caracteristica tipica pt mezini - lasa responsabilitatile pe altii. Fratele tau te duce in carca, e drept ca erai imobilizata insa ar fi interesant sa-mi spui cat de mult ti-a placut la scoala in clasa intai.
De asemenea, se pare ca folosesti cel mai mult senzorialitatea vizuala: l-am vazut pe fratele meu fugind, am vazut curcubeul, nu puteam sa vad etc. Asta spune ca esti orientata spre estetica destul de mult.

Mai da-mi o amintire a ta.

[vave]

Aş lăsa-o pe mâine, dacă nu e cu supărare. :)

[Gospin]

ioi :D, si eu sunt mezin, si am un frate :)

[illotempore2002]

Cat de interesant!:D
Si cum vad ca toata lumea pune numai amintiri fericite, vin eu cu una...diferita.

Avaem intre 5 si 7 ani, era vara si pierdeam vremea pe maidan cu un prieten foarte bun. Tin minte ca purtam un tricou deschis la culoare. Si cum pierdeam noi vremea, la un moment dat dam peste un sobolan mort intr-o balta (care mirosea ingrozitor). Ne-am uitam la el o vreme, l-am impuns cu un bat dar eu mi-am pierdut interesul is m-am indepartat putin. Peste cateva secunde l-am auzit pe respectivul prieten ca ma striga, asa ca m-am intors sa vad ce vrea. El a luat sobolanul mort si mirositor din balta si l-a aruncat inspre mine, inainte ca eu sa imi dau seama ce se intampla. Si binenteles ca m-a lovit in plin si eu m-am speriat si am inceput sa plang si el sa rada. Momentul cel mai intens a fost cand mi-am dat seama ca a aruncat cu o mortaciune in mine, evident. Sentimentul pe care il incercam? O combinatie intre frica, suparare si furie.

Desigur, acum e amuzant, dar atunci nu a fost.:)) De fapt, nu prea mai port haine deschise la culoare de atunci...

So, e bine?:D:-S
Daca e bine atunci mai pun una maine. Daca nu, tot mai pun una maine.

Tu pari sa fii copil de mijloc sau copil unic la parinti... :)
Ce esti?

[shadowofnight]

Mezinul. :)
Mai am o sora si un frate.

[illotempore2002]

Ce de-a mezini pe aici :)

@ Shadow

Legat de amintirea ta. E cumva posibil ca in momentul de fata, in perioada asta, sa ai niste interactiuni cu o persoana/mai multe cu care ai conflicte, acestia avand tendinta sa se poarte urat cu tine/ agresiv/ jignitor?
Oricum, esti o persoana activa si pari sa fii tipul cooperant. Dar te astept cu detalii sau o noua amintire.

[illotempore2002]

Super! am o mulţime de amintiri foarte vechi! Nici nu ştiu cu care să încep, şi-mi e o aşa lene să tastez... :D
No, prima ar fi cam asta: am vreo 2 ani şi ceva şi bunica m-a îmbărcat într-o rochiţă de catifea roşie, sunt foarte mândră de mine, păstrez încă vie în memorie atingerea pufoasă şi răcoroasă a catifelei, urma să facem nişte poze, dar asta nu-mi mai amintesc pentru că eram prea preocupată de rochiţa mea şi de noile semne pe care descoperisem că le pot face cu propriile-mi degete. NU, nu e vb de semnul ăla. :P Căutând acum pe Net am realizat că e vorba de simbolul litere "R" din limbajul semnelor. :) Fascinaţia pentru semnul acela a ţinut câţiva ani.

E interesant ca esti mandra de rochita ta insa nu atat mandra sa o vada toti ceilalti, pt ca in aceasta amintire nu ai interes social (fiind centrata pe sine), ci mandra fata de tine, cu tine. Un psihoterapeut ar remarca tendinta de a te izola, practic la varsta aceea puneai o bariera intre tine si ceilalti pt ca tu sa te poti observa mai bine. "Sarcina sociala" la 2 ani (cand trebuie sa fie exploatata la maxim) pare ca nu ii dai atentie si s-ar putea ca asta sa fie "miscarea ta prin viata".

Este evident ca ai inclinatii estetice, pt ca admiri culorile, texturile, urmele desenelor.

[shadowofnight]

Nu, chiar deloc. De regula, eu nu intru in conflicte. :) Dar daca te intrebi de ce nu am pus si eu o amintire fericita, motivul e foarte simplu: a fost prima care mi-a venit in cap si m-a facut sa rad. :P

O sa vin cu detalii (dar ce detalii?) sau cu o amintire, dar maine. :)
A, si inca ceva: nu cred ca sunt chiar o persoana activa, toata lumea imi spune ca nu fac nimic:)). Daca ar fi dupa mine, as dormi 20 de ore pe zi. :P

[Rapture]

Hai ca spun o singura amintire :D.
Aveam vreo 5 ani si era vara. Intr-o zi eram cu fratele meu si cu inca cativa copii la joaca. Dand peste un roi de viespii, am fost intepata de una sub ochiul drept. In zilele respective, zile in care am stat cu ochiul umfalt, nu ma puteam dezlipi de papusi in ciuda faptului ca le-am detestat din totdeauna. Mergeam la joaca fara tricou si cu papusa in brate, eram coplesita dar nu stiam de ce anume, simteam ca iubesc papusile. Subit, dupa ce s-a dezumflat ochiul, am reinceput sa detest papusile.

[illotempore2002]

@ Shadow

Then I need some more practice (weekendul asta am inceput analiza pe amintiri timpurii asa ca am de invatat si ma bazez si pe voi)....asta am zis, ca esti cooperant (miscarile din amintire sunt pe orizontala) dar ca e posibil sa ai acum un conflict mocnit sau nu cu cineva. Daca nu e, nu e. E foarte bine ca ai relatat prima amintire care ti-a venit in minte. Nu trebuie detalii, e foarte bine cum ai povestit pana acum.

[illotempore2002]

Hai ca spun o singura amintire :D.
Aveam vreo 5 ani si era vara. Intr-o zi eram cu fratele meu si cu inca cativa copii la joaca. Dand peste un roi de viespii, am fost intepata de una sub ochiul drept. In zilele respective, zile in care am stat cu ochiul umfalt, nu ma puteam dezlipi de papusi in ciuda faptului ca le-am detestat din totdeauna. Mergeam la joaca fara tricou si cu papusa in brate, eram coplesita dar nu stiam de ce anume, simteam ca iubesc papusile. Subit, dupa ce s-a dezumflat ochiul, am reinceput sa detest papusile.

Momentul si Sentimentul? 8-}

[Rapture]

Eu cred ca am spus
Moment & sentiment - "In zilele respective, zile in care am stat cu ochiul umfalt [...]eram coplesita dar nu stiam de ce anume", adica eram confuza, nu stiam ce simt

[illotempore2002]

Sentimentul da, l-ai spus (scuze, sunt extrem de obosita) dar Momentul nu poate fi cateva zile, alege-l pe cel mai intens din toata amintirea....un fel de punct culminant.

Bazandu-ma pe ce mi-ai dat pana acum, zic asa: faptul ca in perioada ochiului umflat ti-au placut papusile foarte mult, poate fi pentru ca asa simteai ca ai control. Lipsindu-ti ochiulm practic iti disparea controlul - insa ai compensat controland papusile cu pricina. De aici pot deduce ca iti place sa detii controlul. Cand ochiul ti s-a vindecat, te-ai simtit iar in control.
Sentimentul de iubire si confuzie poate spune ca acum esti confuza sau indragostita si cauti sa te clarifici pe tema asta.

[Rapture]

dupa ce am fost intepata, atunci.

[illotempore2002]

dupa ce am fost intepata, atunci.

vezi ce am raspuns mai sus.

[manwithamoviecamera]

mi-amintesc cand era sa ma inec cu lichid amniotic, ce spaima a naibii am tras!B-)

[illotempore2002]

:))
pe tine sa te analizeze Melanie Klein, ea e psihanalist specializat pe perioada intra-uterina.

[Pitbull]

Vara lui 1961.
Aveam un an si jumätate, eram la Blaj, în casa de familie a bunicii mele (unde locuise cu cele cinci surori si pärintii).
A fost singura varä petrecutä acolo - întâmplarea a fäcut ca nici mäcar în trecere sä nu mai pun piciorul vreodatä prin Blaj. Pästrez de-atunci multe amintiri vizuale si sonore, scurte de câte-o clipä, ca niste flash-uri complet disparate (nu-s nici mäcar douä care sä se lege între ele...)
Cea mai intensä e urmätoarea:
Intr-o dupä-amiazä, stäteam mai multi culcati pe o päturä, în grädinä, la umbra casei. Lângä mine stätea mätusa mea în vârstä de 18 ani, o frumusete rarä, blondä cu ochi albastri, care urma sä devinä si o one-time actress: http://www.imdb.com/name/nm0630307/
Momentul cel mai intens: ochii ei mari, privindu-mä de aproape, cu un fel de "afectiune electricä" (altfel nu pot s-o descriu; era foarte intensä).
Sentimentul dominant: destindere, iubire, ocrotire, sigurantä.

[Neuptolem]

Eram in clasa a II-a. Aveam o colega de clasa satena pe care o placeam foarte mult. Pot spune ca atunci am fost indragostit prima data. I-am propus sa mergem impreuna la magazin sa cumparam guma Turbo. A fost incantata. Pe drum spre magazin, cand sa traversam, am vazut cum o pisica neagra trece prin fata noastra. Ea s-a speriat si nu stiu ce tot zicea, era superstitioasa. Eu am indemnat-o sa mergem inainte, urma sa se sune de intrare si trebuia sa luam guma Turbo. Ajunsi la magazin, alta ciudatenie, mai multe ciori negre in nucul din curtea spitalului care era vis-a-vis de magazin. Am cumparat gumele si cand sa le desfacem am vazut cum doi barbati uriasi o infasca de cate o mana si au bagat-o intr-o duba alba. Masina a pornit brusc si s-a facut nevazuta. M-am speriat si am alergat spre scoala. Le-am spus elevilor si invatatorului dar nu m-a crezut nimeni.
Dupa 2 zile i-au gasit cadavrul in ghena gunoiului din curtea spitalului. Mama ei a lesinat...
Imi e f greu sa continui...
Povestea nu se opreste aici...ma simteam vinovat...doi militieni mi-au pus niste intrebari..le-am spus ce s-a intamplat...
La o saptamana am vazut aceeasi duba in curtea blocului meu. Am luat un pietroi si am dat in masina apoi am fugit. Dar un vlajgan m-a prins si radea la mine. M-a luat in brate si m-a dus in...duba. Acolo...acolo...am fost supus unor perversiuni sexuale...au zis ca ma omoara daca nu le sug "acadeaua"...
Nu mai pot...ma opresc...e prea mult pt mine. :(

[manwithamoviecamera]

au zis ca ma omoara daca nu le sug "acadeaua"...
=))

[anaemona]

Eram in clasa a II-a. ...e prea mult pt mine. :(

=)) you just made my day, you are something... else

[vave]

Fratele tau te duce in carca, e drept ca erai imobilizata insa ar fi interesant sa-mi spui cat de mult ti-a placut la scoala in clasa intai.

În clasa întâi, trimestrul trei, m-am mutat într-o localitate la 450 de kilometri depărtare unde nu cunoşteam pe nimeni altcineva decât propria-mi familie. Îmi amintesc că în prima zi în care am fost în noua şcoală [era în aprilie] am fost pusă în prima bancă pe mijloc alături de un băiat. Îmi era frică şi eram ruşinată pentru că toţi se uitau la mine ca la un specimen. În prima pauză, stând în banca mea cu privirea în jos, toţi s-au strâns în jurul meu şi mă priveau. Unii făceau nişte glumiţe, pe care nu mi le amintesc prea bine, dar am rămas cu gustul că nu erau plăcute. Momentul cel mai intens a fost când, nemairezistând, am început să plâng, iar proaspeţii mei colegi s-au speriat. Pe lângă cele două sentimente menţionate, m-a mai încercat şi cel al nesiguranţei.

Dacă e OK, aş mai pune două amintiri tot din clasa întâi. :)

[illotempore2002]

Well, eram sigura ca nu-ti placea la scoala in perioada aia .... accidentul care te-a imobilizat a picat la fix, nu-i asa?

Mai pune doua amintiri, desigur, chiar asteptam. E greu de spus ceva dupa numai o amintire.

[vave]

Accidentul respectiv mi s-a întâmplat când încă îmi plăcea în clasa întâi, când încă nu mă mutasem. Uite mai pun una legată tot de clasa întâi după mutare şi voi reveni cu o amintire înainte de mutare. :)

Cum spuneam eram în clasa întâi, venisem din vechea mea clasă cu doar două note de 9 şi deci medii numai de 10. Dar în tot trimestrul trei nu mi-am ştiut notele, pentru că nu le-am avut trecute în carnet pe motiv că profesorii au fost în grevă. [Totuşi nu îmi amintesc să fi avut mai jos sau prea multe de 9]. Astfel încât am luat premiul doi, iar momentul cel mai intens a fost la sfârşitul festivităţii de premiere. Învăţătoarea făcea poze cu cei care au luat premiul întâi [dacă bine îmi amintesc erau un băiat-colegul meu de bacă- şi o fată], iar eu o priveam încruntată, deşi mama îmi spunea să îi zâmbesc domnişoarei învăţătoare. Eram furioasă şi mă simţeam nedreptăţită, iar lucrul ce mă enerva îngrozitor era faptul că nu mi se explica de ce. Nici până în ziua de azi nu am aflat răspunsul.

[Judex]

Mie mi-a spus de curand cineva ca ma comport uneori ca unul de 3 ani, adica din varsta mea tai un 3. :D
Pot sa vin cu amintiri mai recente? >:)

[illotempore2002]

Vara lui 1961.
Aveam un an si jumätate, eram la Blaj, în casa de familie a bunicii mele (unde locuise cu cele cinci surori si pärintii).
A fost singura varä petrecutä acolo - întâmplarea a fäcut ca nici mäcar în trecere sä nu mai pun piciorul vreodatä prin Blaj. Pästrez de-atunci multe amintiri vizuale si sonore, scurte de câte-o clipä, ca niste flash-uri complet disparate (nu-s nici mäcar douä care sä se lege între ele...)
Cea mai intensä e urmätoarea:
Intr-o dupä-amiazä, stäteam mai multi culcati pe o päturä, în grädinä, la umbra casei. Lângä mine stätea mätusa mea în vârstä de 18 ani, o frumusete rarä, blondä cu ochi albastri, care urma sä devinä si o one-time actress: http://www.imdb.com/name/nm0630307/
Momentul cel mai intens: ochii ei mari, privindu-mä de aproape, cu un fel de "afectiune electricä" (altfel nu pot s-o descriu; era foarte intensä).
Sentimentul dominant: destindere, iubire, ocrotire, sigurantä.

Deocamdata pot sa spun ca in momentul de fata "sarcina relatiei intime/de iubire" este un aspect pe care incerci sa-l reglezi iar tema ta actuala este exact asta: afectiunea, iubirea, siguranta. Poate fi dedus ca iti lipsesc lucrurile astea pe acest palier, strict, al relatiei semnificative cu o femeie.
Altfel, cum am mai si glumit pe seama ta la topicul cu psihologia userilor, apare iar motivul ä vrea sa fie in atentia publicului, observat, admirat, adica actor - daca imi aduc bine aminte ai si spus ca initial ai vrut sa te faci actor.

Scuze ca va raspund greu, motivele sunt doua, nu prea mai am timp liber lately si pe de alta parte nici voi nu imi dati ce va cer, doua amintiri si Sentimentul si Momentul.

Pitbull, astept feedback la ce am zis mai sus.

[illotempore2002]

@Vave
Se pare ca in perioada asta incerci sa rezolvi ceva (nu stiu ce) in zona campului muncii. Poate-ti cauti job, poate te-ai saturat de un job curent (atentie, munca poate insemna, in functie de varsta, si scoala/facultatea). sau nu esti recunoscuta pt meritele tale sau e ceva cu un superior, sef, profesor etc.

Oricum, in ambele amintiri apare sarcina muncii . Si in ambele experiementezi o situatie negativa - in prima amintire munca aka scoala iti lipseste pt ca nu poti merge la ea, in a doua amintire scoala reprezinta o lipsa de recunoastere. Esti privata in ambele situatii de cate ceva.

Ce parere ai?

[vave]

@Vave
Se pare ca in perioada asta incerci sa rezolvi ceva (nu stiu ce) in zona campului muncii. Poate-ti cauti job, poate te-ai saturat de un job curent (atentie, munca poate insemna, in functie de varsta, si scoala/facultatea). sau nu esti recunoscuta pt meritele tale sau e ceva cu un superior, sef, profesor etc.

Oricum, in ambele amintiri apare sarcina muncii . Si in ambele experiementezi o situatie negativa - in prima amintire munca aka scoala iti lipseste pt ca nu poti merge la ea, in a doua amintire scoala reprezinta o lipsa de recunoastere. Esti privata in ambele situatii de cate ceva.

Ce parere ai?

Corect şi foarte corect. :)
Ce mi se pare mai tulburător este că am încercat să scriu despre o amintire din clasa întâi când îmi era bine şi... nu am reuşit. Cred că şi lucrul ăsta spune multe.

[illotempore2002]

Da, este foarte semnificativ cand cineva ofera mai multe amintiri din aceeasi perioada, aceeasi varsta. Ceva e clar ca s-a intamplat atunci, traumatizant pt subiectivitatea persoanei dar tu deja ai spus singura - ai avut un accident care te-a imobilizat.
Si e clar ca ce ai nevoie acum e sa rezolvi problemele din sfera asta a sarcinii muncii.
Tot zic de "sarcini" pt ca omul are 3 sarcini majore: sarcina muncii, sarcina sociala (prieteni, parinti, distractie etc) si sarcina relatiei intime. Toate trei tre sa functioneze bine :-*
Si tera[eutii cer amintiri timpurii pt a vedea in care din cele 3 sarcini "'clientul'' are niste dificultati :)

[Windom]

Pai eu stiu in care "sarcini" am probleme, I don't need a shrink to tell me that. All they do is walk aroung barefoot, smokin' weed...:-q

[illotempore2002]

Pai felicitarile mele! Tu nu ai nevoie de un shrink, nici Vave nu are, dar sunt persoane care au nevoie, slava domnului :)
Doar ca psihoterapia nu inseamna numai depistarea de probleme. Si eu stiu foarte clar ce probleme am, insa nu stiu cum sa le rezolv si le provoc sa se intample compulsiv. Uneori oamenii au niste ticuri de comportament care ii incurca.

In plus, daca stii ce probleme ai, de ce le mai ai? Pt ca nu stii sa le rezolvi, nu?

[vave]

Uite, mai încerc cu una. :)
Mie chiar îmi plac exerciţiile astea. :D

Din păcate nu îmi amintesc exact câţi ani aveam, dar ştiu că undeva între 4-6 ani [cred că mai degrabă şase]. Într-o dimineaţă de vară, ne-am strâns toţi copiii de prin împrejurimi să mergem la bălăcit în Dunăre [atunci locuiam în Cernavodă]. După ce ne-am luat toate cele de trebuinţă [mâncare, apă, prosoape şi ale jucărele] ne-am pornit la drum. Am ajuns acolo şi hop în apă! Nu ştiam să înot de niciun fel, dar un vecin mă învăţa "să înot" cu ochii deschişi sub apă. La un moment dat, cum eram eu pe prosop şi mă uscam la soare, două dintre fetele ce erau în grupul nostru au strigat că se îneacă [nimeriseră într-o groapă]. Nu au păţit nimic pentru că imediat au fost aduse la mal. Ne-am mai bălăcit o perioadă, apoi ne-am întors acasă cu gândul să nu spunem părinţilor ce am făcut. Într-un sfârşit am ajuns acasă, unde ne-am băgat la somn. Când m-am trezit părinţii deja ştiau unde am fost şi ce am făcut [se pare că unul din grup s-a dat de gol şi efetul domino a fost pus în funcţiune]. Nu am fost pedepsiţi, lucru ce m-a mirat... cum de altfel m-a surprins şi faptul că părinţii râdeau de isprava noastră şi de ochii mei roşii.
Momentul cel mai intens a fost când mă bălăceam, iar sentimentul unul de libertate, încântare sau bucurie.
Dar ca să fiu corectă nu mai ştiu dacă aşa m-am simţit atunci sau aşa asociez acum amintirea respectivă. :)

[illotempore2002]

Asa se intampla cu mezinii, nu prea sunt pedepsiti :) si de aia isi permit tot felul de liberati. Sunt neinhibati si pot deci, deveni creativi, daca au potentialul.

De data asta ai livrat o amintire pe sarcina sociala si ea este una placuta. Nu vad nici o problema aici, totul e ok, cu mentiunea ca esti in cautarea unui soi de libertate. Posibil sa ai sentimentul in perioada asta ca nu prea ai libertate. daca e sa corelez cu amintirile de dinainte, as deduce ca munca iti cam taie din libertate. Sau ai un sef care nu iti da libertate. Sau nu mai ai timp sa fii foarte libera.ai licentze de dat, examene etc? Sunt parintii tai in control cu tine? In rest esti bine, sanatoasa :)

Sa nu va mirati ca nu va spun chestii spectaculoase, ideea e ca amintirile timpurii ajuta la evaluarea oamenilorcare vin in terapie si devreme ce vin, inseamna ca au niste probleme. Nu e cazul vostru asa ca ce va spun e destul de in limite normale.

[vave]

Posibil sa ai sentimentul in perioada asta ca nu prea ai libertate. daca e sa corelez cu amintirile de dinainte, as deduce ca munca iti cam taie din libertate. Sau ai un sef care nu iti da libertate. Sau nu mai ai timp sa fii foarte libera.ai licentze de dat, examene etc? Sunt parintii tai in control cu tine?
Nu am loc de muncă, masterul de cele mai multe ori mă epuizează, iar "libertatea" o voi regusta săptămâna viitoare când voi pleca în Finlanda pentru două săptămâni. Cât despre controlul părinţilor, nu s-a mai întâmplat asta de câţiva ani buni.

In rest esti bine, sanatoasa :)
I hope so! :))

[illotempore2002]

Deci munca ta e reprezentata de studii si asta te stoarce. Si gandul iti e la "sentimentul de libertate" din vacanta ce urmeaza :)
Intotdeauna o amintire timpurie este legata strict de momentul prezent.

[hellsteed]

Well,

Momentul cel mai intens a fost acela in care i-am oferit stiloul. A fost prima mea dovada de a explica afectiunea fata de cineva. Sentimentele au fost bineinteles contrare: Curaj si timiditate, teama iar dupa refuz tristete,

[illotempore2002]

La tine Hellsteed primeaza relatia semnificativa de iubire, acum. N=ar fi multe de zis decat ca perioada asta e ceva prioritar, adica ocupa un loc important in gandurile/intentiile tale. Vrei si tu sa iubesti si sa te iubeasca cineva :P Sau exista deja o persoana cu care nu reusesti sa cooperezi, sa te conjugi. Mai da si tu o amintire ca ma simt prost zicand prea putine

[Windom]

Mie imi placea sa chinui copii mai mici decit mine, aia din carucior. Ma lasau mamele cu ei, ca aveam o mutra ce inspira incredere, iar cind ramineam singuri, ii stringeam de degete pina se apucau de plins...:-? Mi se parea o chestie fascinanta...

[illotempore2002]

Nu-ti analizez amintirea, ca ai vbit urat despre terapeuti :P Decat daca pui o amintire care respecta cerintele. Amintirea ta e a unei activitati repetitive - ma puneau parintii sa am grija de copii, deci s-a intamplat de mai multe ori.

Pt un raspuns bun, va rugam rectiti conditiile si regulile de utilizare ale acestui serviciu, in capatul topicului :-*

[hellsteed]

Mie imi placea sa chinui copii mai mici decit mine, aia din carucior. Ma lasau mamele cu ei, ca aveam o mutra ce inspira incredere, iar cind ramineam singuri, ii stringeam de degete pina se apucau de plins...:-? Mi se parea o chestie fascinanta...

Cat de hanekian :)) AM avut si eu sentimente de genu: cu sufocatu cu perna. Incercam sa imping lucrurile pana la o limita rezonabila :) . Victima era fratele meu.

[illotempore2002]

Fratele tau mai mic :D
Care te-a detronat, nu?
p.s. esti primul nascut?

[hellsteed]

La tine Hellsteed primeaza relatia semnificativa de iubire, acum. N=ar fi multe de zis decat ca perioada asta e ceva prioritar, adica ocupa un loc important in gandurile/intentiile tale. Vrei si tu sa iubesti si sa te iubeasca cineva :P Sau exista deja o persoana cu care nu reusesti sa cooperezi, sa te conjugi. Mai da si tu o amintire ca ma simt prost zicand prea putine

De ce primeaza acum ? Ca doar ti-am oferit aleator o poveste din copilarie. Daca ti-as fi povestit altceva mi-ai fi spus aceleasi lucruri luand in considerare alt aspect ?

Uite ti-am dat una mai sadica :) . Sentimentul era de : Forta si Superioritate. Cel mai intens moment era cel in care se ajungea la punctul in care fratele incepea sa planga .

Eu sunt primul

[Windom]

Nu-ti analizez amintirea, ca ai vbit urat despre terapeuti :P
Oricum nu te las sa cotrobaiesti prin cotloanele intunecate ale subconstientului meu, ca s-ar putea sa vrei sa te lasi de meserie dup-aia...:-*:P

[illotempore2002]

E in regula, exercitiul se adreseaza doar celor care sunt dispusi sa il faca. :-*

[illotempore2002]

La tine Hellsteed primeaza relatia semnificativa de iubire, acum. N=ar fi multe de zis decat ca perioada asta e ceva prioritar, adica ocupa un loc important in gandurile/intentiile tale. Vrei si tu sa iubesti si sa te iubeasca cineva :P Sau exista deja o persoana cu care nu reusesti sa cooperezi, sa te conjugi. Mai da si tu o amintire ca ma simt prost zicand prea putine

De ce primeaza acum ? Ca doar ti-am oferit aleator o poveste din copilarie. Daca ti-as fi povestit altceva mi-ai fi spus aceleasi lucruri luand in considerare alt aspect ?

Uite ti-am dat una mai sadica :) . Sentimentul era de : Forta si Superioritate. Cel mai intens moment era cel in care se ajungea la punctul in care fratele incepea sa planga .

Amintirea cu fratele nu e buna. E o amintire timpurie dar e una repetitiva. Presupun ca ai facut de mai multe ori treaba aia cufrate-tu :)
Amintirea trebuie sa fie a unui eveniment/intamplare unica :)
si daca tot suntem in aceasta conventie, ma astept sa-mi confirmati sau infirmati atunci cand va analizez amintirile, ca sa stiu si eu cum stau.

p.s. ''aleator'' crezi tu ca e modul in care ai selectat amintirea, dar nu e

[corinka]

Cand eram la gradinita, in fiecare dimineata incepeam ziua jucandu-ne, avand la dispozitie diverse jucarii. Intr-o zi, eram prin grupa mijlocie, deci aveam vreo 5 ani, am avut o disputa pe o jucarie cu un baiat. Tin minte ca il chema Marcel si era genul de copil antisocial, agresiv, care batea copiii, toti ii stiau de frica. Pe mine nu ma batuse niciodata, nu avusesem tangente cu el. Se cam batea cu baietii.
Nu mai tin minte ce jucarie sau ce joc era, nu mai stiu nici cine l-a luat primul – eu sau el – tin minte doar ca am inceput amandoi sa tragem de respectivul obiect. Imi amintesc ca la un moment dat l-am impins si a cazut. Nu am rationat deloc, in mod normal m-as fi temut de el, dar cred ca am fost prea nervoasa ca sa mai rationez.
Acesta este momentul pe care il consider cel mai important in amintire, batausul grupei trantit jos, cazut pe burta, iar eu peste el, cocotata pe spatele lui.
Sentimentul a fost oarecum de satisfactie, dar nu atat pentru ca l-am invins, ci mai degraba pentru ca il umilisem, l-am demascat si i-am distrus imaginea de tip dur, am distrus un mit, parca nici mie nu imi venea sa cred ce se intamplase, nu ma crezusem in stare de asa ceva.

Ma mai gandesc la vreo doua intamplari, probabil ca una singura nu este suficient de relevanta.

[danT]

Mie imi placea sa chinui copii mai mici decit mine, aia din carucior. Ma lasau mamele cu ei, ca aveam o mutra ce inspira incredere, iar cind ramineam singuri, ii stringeam de degete pina se apucau de plins...:-? Mi se parea o chestie fascinanta...

Sper sa-mi ierti off-ul - da' nu m-am putut abtine: stiam io ca e ceva in neregula cu tine!...>:)


P.S.

Martor la o faza ca a corinkai (doar ca pe invers): batausa era o ea, care prin ironia sortii ramine intepenita sub un gras pe care-l tot teroriza. Pe strasse trece unu' la fro 60 de ani si, cind il vede pe asta deasupra ei, zice: "Scoala-te ma nesimtitule de pe ea!". La care grasu': "Nu pot, nene, ca daca ma ridic ma omoara!!!":)

[marius_em]

Am crescut intr-o familie dezaxata. Taica-meu o batea pe maica-mea. Intr-o zi n-am mai suportat, am luat un cutit, si i l-am bagat in spate lui taica-meu. Maica-mea a facut puscarie in locul meu. M-am simtit bine, cand l-am ucis. Am simtit ca sunt puternic, ca pot sa schimb lucrurile in bine daca vreau.

[danT]

Am crescut intr-o familie dezaxata. Taica-meu o batea pe maica-mea. Intr-o zi n-am mai suportat, am luat un cutit, si i l-am bagat in spate lui taica-meu. Maica-mea a facut puscarie in locul meu. M-am simtit bine, cand l-am ucis. Am simtit ca sunt puternic, ca pot sa schimb lucrurile in bine daca vreau.

...Si cind te-ai sculat era joi, a?:))


P.S.

care practică regresia în timp.
.
Mare timpenie regresia asta, daca intra pe mina lui "Gigi".:D Practic, a compromis psihanaliza - ca stiinta, vreau sa spun - in America, cind a inceput sa scoata false abuzuri sexuale pe banda (de unu' din trei parinti isi violentase odrasla!).:-O (N-ai garantia ca ajungi la adevar si nu la Constanta-n Cazinou!:) )

[Windom]

Sper sa-mi ierti off-ul - da' nu m-am putut abtine: stiam io ca e ceva in neregula cu tine!...>:)
Cu totii avem proverbialul schelet in dulap.>:) Acum sa lasam reveriile si sa revenim on topic...

[Judex]

Girafel
Ma cunosti. Eu cum sunt cand imi amintesc de o fetita aratandu-ne cuculetu'?
Eram la 4 ani inregimentati la gradinita armatei. Vrei mai mult?

[corinka]

Cand eram la gradinita, in fiecare dimineata incepeam ziua jucandu-ne, avand la dispozitie diverse jucarii. Intr-o zi, eram prin grupa mijlocie, deci aveam vreo 5 ani, am avut o disputa pe o jucarie cu un baiat. Tin minte ca il chema Marcel si era genul de copil antisocial, agresiv, care batea copiii, toti ii stiau de frica. Pe mine nu ma batuse niciodata, nu avusesem tangente cu el. Se cam batea cu baietii.
Nu mai tin minte ce jucarie sau ce joc era, nu mai stiu nici cine l-a luat primul – eu sau el – tin minte doar ca am inceput amandoi sa tragem de respectivul obiect. Imi amintesc ca la un moment dat l-am impins si a cazut. Nu am rationat deloc, in mod normal m-as fi temut de el, dar cred ca am fost prea nervoasa ca sa mai rationez.
Acesta este momentul pe care il consider cel mai important in amintire, batausul grupei trantit jos, cazut pe burta, iar eu peste el, cocotata pe spatele lui.
Sentimentul a fost oarecum de satisfactie, dar nu atat pentru ca l-am invins, ci mai degraba pentru ca il umilisem, l-am demascat si i-am distrus imaginea de tip dur, am distrus un mit, parca nici mie nu imi venea sa cred ce se intamplase, nu ma crezusem in stare de asa ceva.

Ma mai gandesc la vreo doua intamplari, probabil ca una singura nu este suficient de relevanta.


Nu cred ca mergeam inca la scoala, eram inca pe la gradinita si ma jucam intr-o zi in curte. Ma jucam cu o bucata de lemn, desprinsa dintr-un podet pe care il aveam in curte. Intre noi si curtea vecinilor era un gard, care era destul de inalt, iar tata ne construise un podet (de fapt, o mica platforma) ca sa ne urcam pe el pentru a ne putea juca la gard cu fetita vecinilor.
Tin minte ca ma tot duceam spre casa, deschideam usa si aruncam latul in hol, spre enervarea buncii mele, care il arunca inapoi in curte. Dupa ce intra inapoi in casa, repetam operatiunea si fugeam iar, razand, in curte.
Amintirea cea mai intensa: bunica mea stand in pragul usii, certandu-ma nervoasa, nervii ei.
Sentimentul: eram tare amuzata de situatie, motiv pentru care repetam gestul.
Evident, acum realizez ce idioata eram sa o enervez pe buni, dar atata ma ducea mintea pe vremea aceea!


Eram in prima zi de scoala, iar invatatoarea era imbracata intr-un halat negru. Directorul a chemat-o in fata si a inceput sa strige lista cu elevii din clasa ei. Prima strigata a fost prietena mea din gradinita, al doilea era un tiganus ramas repetent din anul anterior (ulterior am aflat ca era repetent), iar eu am fost a treia.
Amintirea principala: imaginea invatatoarei imbracata in halat negru
Sentimentul: indiferenta (nu am avut nicio traire deosebita, ulterior am placut-o pe invatatoare, dar atunci nu mi se parea nici blanda, nici rea, nici nu ma speria deloc culoarea neagra a halatului ei, chiar ii venea bine, iar eu eram multumita ca sunt in clasa cu prietena din gradinita, dar cu privire la prima zi de scoala nu imi amintesc sa fi trait vreo emotie deosebita, desi asteptasem cu nerabdare sa merg la scoala).


@Pitbull
Oare o fi vreo legatura intre faptul ca matusa ta a carei imagine ti-a ramas in amintire a jucat rolul Magda intr-un film, iar personajul feminin din filmul tau se numea tot Magda, iar unul dintre atuurile actritei erau tocmai ochii frumosi?:-?

@Windom
Eu nu chinuiam bebelusi, dar, impreuna cu niste prietene, mai capaceam din cand in cand o fetita mai mica decat noi.:(

[copila_satanista]

@Windom
Eu nu chinuiam bebelusi, dar, impreuna cu niste prietene, mai capaceam din cand in cand o fetita mai mica decat noi.:(

Eu omoram pui de gaina de dragi ce-mi erau :)). Asta cand am avut ocazia, ca dp aia ii ascundea matushi-mea de mine :D

LE: gata, nush de unde am scos-o p illo

[corinka]

Vezi ca ai citat gresit, eu o capaceam pe aia mica.

Cu puii de gaina n-aveam nimic, dar aveam alt obicei cretin: calcam furnici.

[Windom]

Cu puii de gaina n-aveam nimic, dar aveam alt obicei cretin: calcam furnici.
Eu le degustam. Acrisoare...:D

[vave]

dar aveam alt obicei cretin: calcam furnici.

Sunt singura "sensibilă" de aici? :-?
Îmi amintesc când mă tot învârteam* în jurul unei furnici. Un amic m-a împins dinadins şi am călcat-o... instantaneu am început să plâng. Cred că aveam vreo trei ani.
Şi ca să fie exerciţiul complet: momentul cel mai intens a fost când am omorât-o, iar sentimentul a fost unul de furie şi supărare.

____________
* adică mă roteam în jurul zonei în care căra ceva

[Windom]

Legenda spunea ca daca omori o furnica va ploua... Asadar, la ceas de seceta, mai puneam de cite un holocaust.

[vave]

Mi-ai amintit de un banc [cam off-topic :P ]:

- De ce le reuşeşte indienilor Dansul Ploii?
- ?!
- Pentru că nu se opresc din dansat până nu plouă.

[danT]

Cu puii de gaina n-aveam nimic, dar aveam alt obicei cretin: calcam furnici.
Eu le degustam. Acrisoare...:D

Eu le borbandam cu "picurele" de plastic incandescent...>:) Ce oameni...

[Cinemania]

Cu puii de gaina n-aveam nimic, dar aveam alt obicei cretin: calcam furnici.
Eu le degustam. Acrisoare...:D

Confirm gustul. La un moment dat chiar deveneai dependent in lipsa de altceva :D

[BLACK-SPIDER]

Cu puii de gaina n-aveam nimic, dar aveam alt obicei cretin: calcam furnici.
Eu le degustam. Acrisoare...:D

Eu cu fratele meu ii dadeam la varul meu mai mic, bomboane de ciocolata, frumos impachetate, care erau de fapt ....cacareze de oaie :P

[vave]

Mestecau toti la greu :smoala

Been there, done that. :D

[vave]

-mestecat aceeasi guma o saptamana (o mai bagai in zahar );
:)) :)) :))
Clar... şi o lipeam seara de tăblia patului. Şi acum cred că mai am acasă câteva ce nu am reuşit să le îndepărtez ulterior.

[Judex]

Bai, Girafel, pishoterapeutizeaza-ma, ce dreq! >:)

[illotempore2002]

Mestecau toti la greu :smoala

Been there, done that. :D

eu stiu una si mai tare....unii copii mai saraci mestecau aceeasi guma o saptamana dar stiti ce faceau? o mestecau cu varful unui creion de colorat, ca sa-i schimbe culoarea =))

[illotempore2002]

Bai, Girafel, pishoterapeutizeaza-ma, ce dreq! >:)

painu mi-ai dat amintirea completa, povesteste cum trebuie si da-mi doua amintiri, si cand am timp va analizez tuturor, cred ca mai pe seara. Sunteti tu si cu Cornka la rand.

[Judex]

Mestecau toti la greu :smoala

Been there, done that. :D

eu stiu una si mai tare....unii copii mai saraci mestecau aceeasi guma o saptamana dar stiti ce faceau? o mestecau cu varful unui creion de colorat, ca sa-i schimbe culoarea =))
Jucam fotbal la Dinamo. Antrenor, Dumnezeu sa-l odihneasca, Piti Varga. Era cam cand te nasteai tu. Dau un gol cu un sut la vinclu. Vine Florenin Petre: ba, Judexe, da si mie din guma ta! Cum pula mea? intreb. Din gura. Sentimentul e scarba. I-am dat. E un baiat ok.

[copila_satanista]

eu mi-aduc aminte ce veselie era pe noi cand am dat de guma neagra :D era sub forma de mingie de fotbal cu alb si negru ..de atunci imi placea mie negru:-? sa nu mai zic ca mai am si acum undeva pierduta in casa colectia de masini de la turbo :))

[hellsteed]

CE falci faceam de la guma Turbo pe care o cumparam cu gramada de dragul completarii seriei ... Am avut vreo 1000 :D . Ce n-as da sa gasesc vreo colectie pe undeva

[Neuptolem]

guma Turbo pe care o cumparam cu gramada de dragul completarii seriei ... .
:)) Si eu la fel! Cand incepea o noua serie numai de aia ma ocupam. Dadeam cate 10-15 abtipilde care le aveam dubluri pe unul nou.

Ce n-as da sa gasesc vreo colectie pe undeva
Cred ca le mai am prin orasul copilariei ascunse bine in vreun dulap. Cred ca e si prima serie acolo, aia de la 51 la 120. :x Cu Lamborghini ala din anii '80.
Cat imi dai pe ea?

[keepwalking]

well, imi amintesc cum a dat un tramvai peste un batran pe strada cuza voda, in iasi.
maica-mea mi-a zis imediat sa ma uit in alta parte.
si am inceput sa privesc intr-o vitrina, cat timp am trecut pe langa locul accidentului.
imi amintesc doar ca batranul intepenise pe jumatate bagat sub tramvai, cu o sacosa in mana.
aveam vreo 10-12 ani, cam asa.

[BLACK-SPIDER]

Mi-am amintit de cowboy si indienii cu care ma jucam cu fratele meu, eu eram cu indienii si pierdeam deseori :P Ne faceam cate o cetate din nisip, puneam figurinele deasupra si apoi dadeam cu o piatra unul in cetatea celuilalt. :)
Sau odata stiu ca eram la bunica si era un rau mai mic, noi am facut un baraj la deal, apoi mai la vale am construit castele si case din nisip, puneam soldati sau cowboy si indieni, ce aveam, pe ele si la urma rupeam baraju si priveam apa cum venea si matura totul in cale :D

[copila_satanista]

ca tot e vorba de amintiri timpurii .. pe mine ma mira cea mai veche amintire a mea pentru ca eram foarte mica (1 an cred) : aveam obiceiul sa ma joc incontinuu cu lantisorul mamei mele care avea o cruciulita frumos stilizata atunci cand ma tinea in brate :) si-mi aduc clar aminte cum faceam asta.

[anaemona]

illo, te deranjez si eu cu o amintire.

Aveam 5-6 ani - n-am inteles niciodata de ce imi amintesc asta, dar de fiecare data cind cineva pomeneste de amintiri din copilarie aproape invariabil asta e una din primele care-mi vin in cap. Eram in casa, in apartament. Apartamentul avea un hol lung, era aproape vara si holul era neluminat. Am vazut o giza pe jos si am gindit: "o albinuta moarta" si eram plina de compasiune pentru albinuta, asa ca m-am aplecat s-o ridic, am pus-o grijulie, ca si cum ar fi fost un ritual sacru in palma si ma indreptam prin sufragerie, spre balcon, unde vroiam sa arunc albinuta in fata blocului, sa-i redau locul in natura. Chiar in momentul in care am pasit pragul usii de la balcon, unde era mult mai multa lumina decit pe hol, m-am uitat ce tin in palma si am constatat ca era un gindac mort, din ala de bucatarie si am avut cea mai mare oroare, oripilare si scirba din viata mea de pina atunci, pentru ca am pus mina pe ceva atit de murdaritor si injositor. Punctul culminant e cel in care am descoperit gindacul din mina mea. Sentimentul de acum, la aducerea aminte e neutru; scirba nu-mi mai e, nu retraiesc momentele de atunci. Oricum pina in momentul asta n-am povestit nimanui intimplarea asta, daca pot s-o numesc intimplare si curiozitatea mea e de ce o am inca in minte.

Ce fel de copil eram pe atunci? Ca sa te ajut in identificare, pot sa-ti spun ca daca mi se murdareau rochitele cu cele mai invizibile pete imediat veneam in casa sa ma schimb. Mama saraca era disperata pentru ca veneam citeodata de 2-3 ori in jumata de ora. :)) Mi-am mai revenit mai tirziu ;)

[danT]

illotempore2002, lucrezi ca psihoterapist? câştigi bine?
.

E organizationala, mai draga (tu nu citesti din urma?;) ) - nu t(r)aumaturgica!...:P

[paul1ca]

Cand aveam in jur de 8 ani,baietii mai mari din cartier mi-au dat sa trag un fum de tigare(de atunci nu am mai pus gura pe tigara),iar dupa ce am tras acestia m-au amenintat ca or sa ma spuna mamei,si eram speriat de moarte sa nu iau o bataie zdravana sau altceva.Iar zi de zi ma santajau sa aduc mingea(eram singuru copil din cartier cu minge) sa jucam fotbal,ma trimiteau sa le iau tigari,sa le aduc apa si ma simteam foarte neajutorat.Intr-o zi,mi-au spus ca au fost la mine acasa si i-au spus mamei mele ca am fumat,eram total panicat.Am fugit imediat acasa,si cand am ajuns mama nu aflase nimic,eram usurat dar si nervos.Si mi-am luat inima in dinti,si i-am spus mamei exact tot ce s-a intamplat.Aceasta m-a iertat,si i-a certat foarte rau pe baietii ei.Punctul culminant a fost dupa ce am spus adevarul am avut o stare de usurare,si ma bucuram ca nu am fost certat sau pedepsit.Ma simsteam ca mi-am reluat viata inainte de primul fum de tigara.

[illotempore2002]

illotempore2002, lucrezi ca psihoterapist? câştigi bine?

momentan creez amintiri.

Imi fac scoala de terapie acum si intr-un an jumate-doi sunt psihoterapeut, da....acum invatz foarte mult.

@all, ma scuzati ca nu v-am mai zis nimic, ma ocup azi.

[illotempore2002]

illo, te deranjez si eu cu o amintire.

Aveam 5-6 ani - n-am inteles niciodata de ce imi amintesc asta, dar de fiecare data cind cineva pomeneste de amintiri din copilarie aproape invariabil asta e una din primele care-mi vin in cap. Eram in casa, in apartament. Apartamentul avea un hol lung, era aproape vara si holul era neluminat. Am vazut o giza pe jos si am gindit: "o albinuta moarta" si eram plina de compasiune pentru albinuta, asa ca m-am aplecat s-o ridic, am pus-o grijulie, ca si cum ar fi fost un ritual sacru in palma si ma indreptam prin sufragerie, spre balcon, unde vroiam sa arunc albinuta in fata blocului, sa-i redau locul in natura. Chiar in momentul in care am pasit pragul usii de la balcon, unde era mult mai multa lumina decit pe hol, m-am uitat ce tin in palma si am constatat ca era un gindac mort, din ala de bucatarie si am avut cea mai mare oroare, oripilare si scirba din viata mea de pina atunci, pentru ca am pus mina pe ceva atit de murdaritor si injositor. Punctul culminant e cel in care am descoperit gindacul din mina mea. Sentimentul de acum, la aducerea aminte e neutru; scirba nu-mi mai e, nu retraiesc momentele de atunci. Oricum pina in momentul asta n-am povestit nimanui intimplarea asta, daca pot s-o numesc intimplare si curiozitatea mea e de ce o am inca in minte.

Ce fel de copil eram pe atunci? Ca sa te ajut in identificare, pot sa-ti spun ca daca mi se murdareau rochitele cu cele mai invizibile pete imediat veneam in casa sa ma schimb. Mama saraca era disperata pentru ca veneam citeodata de 2-3 ori in jumata de ora. :)) Mi-am mai revenit mai tirziu ;)

Erai un copil usor nevrotic :D in carti zice ca nervoticii care se spala des, compulsiv si cei care isi schimba hainele procedeaza astfel pt ca asta e modalitatea in care simt ei ca detin controlul si totodata prin care se simt superiori (ei sunt cei mai curatzi, restul suntem murdari, periculosi) . E mult spus ca ti se poate aplica tie in copilarie, insa cu inca alte cateva amintirimi-as putea da seama. Totusi tind sa cred ca ceva din obsesia pt spalat a mai ramas la tine, pt ca amintirea e foarte vie. Tu sa-mi spui daca e asa sau nu.

Legat de amintire. In primul rand ai invatat scarba de gandaci de bucatarie in casa, de la ai tai. De ce tii inca minte? Pt ca atunci ai pierdut ingrozitor de mult controlul si inconstient fiinta ta atat de pasionata de curatenie s-a simtit amenintata.
Am dificultati cu amintirea ta pt ca nu interactionezi cu nimeni, asa ca mai astept ceva.

[illotempore2002]

@Corinka, cu cele 3 amintiri.

Este interesant ca in toate cele 3 amintiri interactiunea cu "societatea" (colegii de gradinita, bunica, scoala) tinde sa fie una de opozitie spre agresivitate: pe copilul de la gradinita te bucuri ca l-ai umilit si esti "deasupra lui", ca l-ai invins, pe bunica ai o satisfactie teribila ca o chinui iar fata de invatatoare esti indiferenta. Singura persoana cu care ai un atasament e prietena ta din copilarie, cu care ai fost si colega in clasa intai, insa ea nu ocupa deloc un rol in vreuna din amintiri. S-ar zice ca tendinta e de a intra in competitie sau chiar conflict cu oamenii din jur iar in cazul in care acestia iti plac, sa nu te aproprii preamult ci sa pastrezi distanta(de invatatoare practic ti-a placut, iti placea cum ii statea in negru insa ti-ai propus sa nu iti placa prea tare de la inceput si ti-ai indus o indiferenta - erau oamenii o amenintare pt tine atunci?)

In continuare cred ca in prezent ai acelasi tip de interactiuni cu oamenii, inclusiv la serviciu.ti place jobul tau, in principiu dar tind sa cred ca reusesti sa creezi sau sa mentii anumite tensiuni (create de alti) si ca in general nu iti faci prea usor prieteni.

[illotempore2002]

ca tot e vorba de amintiri timpurii .. pe mine ma mira cea mai veche amintire a mea pentru ca eram foarte mica (1 an cred) : aveam obiceiul sa ma joc incontinuu cu lantisorul mamei mele care avea o cruciulita frumos stilizata atunci cand ma tinea in brate :) si-mi aduc clar aminte cum faceam asta.

Din nou, pt a mia oara, amintirile unor fatpe/intamplari repetitive (ai zis ca aveai obiceiul sa te joci cu lantisorul) nu sunt luate in considerare la analiza. Relevante sunt amintirile unor intamplari unice, care s-au intamplat o singura data :)

[copila_satanista]

pai nu asteptam sa-mi faci vreo descriere psihologica :) la asta ma descurc foarte bine singura ;)

[illotempore2002]

A, ok, m-am gandit k asta era motivul pt care ai pus amintirea aia aici, k in fond cam despre asta e vorba in acest topic.

[keepwalking]

illo,
dar zi-mi si mie ce si cum.

[illotempore2002]

well, imi amintesc cum a dat un tramvai peste un batran pe strada cuza voda, in iasi.
maica-mea mi-a zis imediat sa ma uit in alta parte.
si am inceput sa privesc intr-o vitrina, cat timp am trecut pe langa locul accidentului.
imi amintesc doar ca batranul intepenise pe jumatate bagat sub tramvai, cu o sacosa in mana.
aveam vreo 10-12 ani, cam asa.

Care este momentul cel mai intens din amintire? Dar sentimentul dominant?

[keepwalking]

well, imi amintesc cum a dat un tramvai peste un batran pe strada cuza voda, in iasi.
maica-mea mi-a zis imediat sa ma uit in alta parte.
si am inceput sa privesc intr-o vitrina, cat timp am trecut pe langa locul accidentului.
imi amintesc doar ca batranul intepenise pe jumatate bagat sub tramvai, cu o sacosa in mana.
aveam vreo 10-12 ani, cam asa.

Care este momentul cel mai intens din amintire? Dar sentimentul dominant?

Cel mai intens....hmm...cred ca reactia maica-mii, care a fost mult mai impresionata decat mine.
cel dominant - o stare de tristete care m-a urmarit apoi toata seara, mai ales ca era si o vreme mohorata...

[copila_satanista]

cred ca este si normal. avand in vedere ca momentul s-a impregnat bine in memoria ta si se pare ca inca mai esti impresionat as spune ca esti caracterizat de bunatate si te intereseaza de ce se intampla cu cei din jur, probabil esti genul de om care sare in ajutorul celor care au nevoie :D

[marius_em]

illo, dar pe mine nu ma analizezi?

[corinka]

Este interesant ca in toate cele 3 amintiri interactiunea cu "societatea" (colegii de gradinita, bunica, scoala) tinde sa fie una de opozitie spre agresivitate: pe copilul de la gradinita te bucuri ca l-ai umilit si esti "deasupra lui", ca l-ai invins, pe bunica ai o satisfactie teribila ca o chinui iar fata de invatatoare esti indiferenta.
In legatura cu colegul de gradinita, m-am bucurat mai mult ca l-am demascat, ca am eliberat colegii de un stres, desi, cu siguranta, pentru el a fost o umilinta.
Singura persoana cu care ai un atasament e prietena ta din copilarie, cu care ai fost si colega in clasa intai, insa ea nu ocupa deloc un rol in vreuna din amintiri.
N-as spune ca a fost un atasament deosebit, era doar singura mea cunostinta din clasa. In scoala primara am avut alta prietena, iar in gimnaziu alta. Niciuna dintre cele trei nu mi-a fost si colega de liceu, dar am ramas mai apropiata de prietena din gimnaziu. Asta oarecum confirma partial ce ai spus in legatura cu prieteniile. Sociabila sunt, leg prietenii, dar nu prietenii profunde. O posibila cauza ar fi egoismul, sunt cam egoista.
S-ar zice ca tendinta e de a intra in competitie sau chiar conflict cu oamenii din jur iar in cazul in care acestia iti plac, sa nu te aproprii preamult ci sa pastrezi distanta(de invatatoare practic ti-a placut, iti placea cum ii statea in negru insa ti-ai propus sa nu iti placa prea tare de la inceput si ti-ai indus o indiferenta - erau oamenii o amenintare pt tine atunci?)
Oamenii nu erau o amenintare, din contra, eram un copil iubit, care se bucura de multa atentie, atat in familie, cat si in afara ei.
In continuare cred ca in prezent ai acelasi tip de interactiuni cu oamenii, inclusiv la serviciu.ti place jobul tau, in principiu dar tind sa cred ca reusesti sa creezi sau sa mentii anumite tensiuni (create de alti) si ca in general nu iti faci prea usor prieteni.
Uneori sunt foarte irascibila, iar aceasta irascibilitate s-a accentuat in ultimii, poate datorita faptului ca sunt foarte solicitata la locul de munca, desi, ai dreptate, imi place foarte mult ceea ce fac. Ma irita teribil cand cineva se amesteca in treburile mele. De exemplu, la serviciu am un oarecare statut special, am o oarecare independenta pe care functia o impune, in sensul ca sunt singura din firma care nu este subordonata directorului de sucursala, facand parte dintr-o directie centrala. Uneori, directorul are tendinte sa preia controlul, dar nu-i merge cu mine si am ajuns la oarece tensiuni.

[keepwalking]

@copila satanista

bine, atunci eram relativ copil, practic nu m-a impresionat nimic din accident, am vazut doar trei secunde.
acum as fi mult mai usor impregnabil cu senzatii de frica.:)
si mi-am dat seama ca, cu cat inaintezi in varsta, cu atat devii mai vulnerabil in situatii tragice.

[illotempore2002]

Hmmm, dificil Keepwalking, dificil, desi momentul e intens si consistent, exista tenatia sa spun lucuri mari dar nu ai cum dintr-o amintire.

Cred ca ai fost un copil ok, genul de "copil bun", adica se vede ca esti cooperant, asculti de mama, ai fost prim nascut sau mijlocas? (btw, ma ajuta sa-mi ziceti si locul pe care il ocupati in constelatia familiei, functie de ordinea nasterii). Nu vad nimic anormal in nici o reactie de a ta, tristetea e si ea fireasca, s-ar zice ca raspunsurile tale erau adaptate lamediu si factori exogeni. Dar, e important ca cea mai intensa amintire e reactia mamei, in mod normal toti am fi tentati sa credem ca amintirea cea mai vie e aceea omului sub tramvai (de aia insist sa-mi spuneti voi si in nici un caz nu am voie sa presupun in locul vostru). Focusul tau crescut pe mama, la varsta de 10-12 ani ar putea spune ceva, insa mai da-mi o amintire, sa nu cad in pacatul psihologizarii si al cautarii de probleme cu orice pret, acolo unde poate nu sunt. In plus, Keep, insist sa-mi dai o amintire de pana in 9-10 ani. Ce depaseste varsta asta e prea putin relevant.

[illotempore2002]

illo, dar pe mine nu ma analizezi?

Nu :) Decat daca iti faci bine temele. Aici eu nu ma joc, sa stii, imi fac si eu temele, pana la urmatoarea mea sesiune de terapie tre sa am cateva sute de amintiri timpurii analizate.So, I'm working here, a little respect pliz! Nu de alta, dar platesc bani grei pt formarea pe terapie asa ca nu-mi arde sa-mi fac treaba superficial :-*

[keepwalking]

illo,

e foarte ok ce mi-ai spus deja.
o sa ma gandesc la ceva de pana in 9-10 ani.

[illotempore2002]

cred ca este si normal. avand in vedere ca momentul s-a impregnat bine in memoria ta si se pare ca inca mai esti impresionat as spune ca esti caracterizat de bunatate si te intereseaza de ce se intampla cu cei din jur, probabil esti genul de om care sare in ajutorul celor care au nevoie :D


dimpotriva, asta am zis, ca este surprinzator ca pt Keep momentul cel mai intens nu e moartea sau calcarea acelui om de tramvai, ci reactia mamei....as fi tentata sa cred ca NU e foarte interesat de cei din jur, ptca in acea amintire relatia lui cea mai semnificativa e cu mama...

[marius_em]

Ok. A fost exagerat. Dar nu inseamna ca nu poate fi analizat. Poate are parti de adevar, poate e o fantezie. Poate spune ceva despre mine ca fac o astfel de gluma. Asteptam mai mult. Material ti-am dat.

[illotempore2002]

Sorry, nu pierd vremea cu asa ceva :) :-* But you're still one of my favs in this forum :x

[keepwalking]

as fi tentata sa cred ca NU e foarte interesat de cei din jur, ptca in acea amintire relatia lui cea mai semnificativa e cu mama...

corect.

[Pitbull]

Vara lui 1961.
Aveam un an si jumätate, eram la Blaj, în casa de familie a bunicii mele (unde locuise cu cele cinci surori si pärintii).
A fost singura varä petrecutä acolo - întâmplarea a fäcut ca nici mäcar în trecere sä nu mai pun piciorul vreodatä prin Blaj. Pästrez de-atunci multe amintiri vizuale si sonore, scurte de câte-o clipä, ca niste flash-uri complet disparate (nu-s nici mäcar douä care sä se lege între ele...)
Cea mai intensä e urmätoarea:
Intr-o dupä-amiazä, stäteam mai multi culcati pe o päturä, în grädinä, la umbra casei. Lângä mine stätea mätusa mea în vârstä de 18 ani, o frumusete rarä, blondä cu ochi albastri, care urma sä devinä si o one-time actress: http://www.imdb.com/name/nm0630307/
Momentul cel mai intens: ochii ei mari, privindu-mä de aproape, cu un fel de "afectiune electricä" (altfel nu pot s-o descriu; era foarte intensä).
Sentimentul dominant: destindere, iubire, ocrotire, sigurantä.

Deocamdata pot sa spun ca in momentul de fata "sarcina relatiei intime/de iubire" este un aspect pe care incerci sa-l reglezi iar tema ta actuala este exact asta: afectiunea, iubirea, siguranta. Poate fi dedus ca iti lipsesc lucrurile astea pe acest palier, strict, al relatiei semnificative cu o femeie.
Altfel, cum am mai si glumit pe seama ta la topicul cu psihologia userilor, apare iar motivul ä vrea sa fie in atentia publicului, observat, admirat, adica actor - daca imi aduc bine aminte ai si spus ca initial ai vrut sa te faci actor.

Scuze ca va raspund greu, motivele sunt doua, nu prea mai am timp liber lately si pe de alta parte nici voi nu imi dati ce va cer, doua amintiri si Sentimentul si Momentul.

Pitbull, astept feedback la ce am zis mai sus.
Cred cä în cea mai mare parte ai dreptate.
Fac urmätoarele precizäri (poate conteazä, poate nu):
- Pe tot parcursul vietii mele, amintirea asta a fost la fel de dominantä; nu s-a activat doar recent.
- Nu "am vrut sä mä fac actor initial". Pânä la 11 ani, eram hotärât sä devin scriitor; apoi, mi-am descoperit dorinta de a deveni regisor; undeva, pe parcursul acestei perioade, a apärut si ideea de a fi, în paralel, si actor - cred cä m-a tinut între 13 si 18 ani.

O sä mai caut o amintire - tot asa, de pe la începutul vietii...

[copila_satanista]

cred ca este si normal. avand in vedere ca momentul s-a impregnat bine in memoria ta si se pare ca inca mai esti impresionat as spune ca esti caracterizat de bunatate si te intereseaza de ce se intampla cu cei din jur, probabil esti genul de om care sare in ajutorul celor care au nevoie :D


dimpotriva, asta am zis, ca este surprinzator ca pt Keep momentul cel mai intens nu e moartea sau calcarea acelui om de tramvai, ci reactia mamei....as fi tentata sa cred ca NU e foarte interesat de cei din jur, ptca in acea amintire relatia lui cea mai semnificativa e cu mama...

cred ca am facut o gafa :D si am luat din amintirea lui lucrul care mi s-a parut mie mai important apoi am tras concluzia
m-am uitat mai mult la amintirea in sine si mai putin la cum a vazut-o, repsectele mele illo la asta :)

[illotempore2002]

Cand aveam in jur de 8 ani,baietii mai mari din cartier mi-au dat sa trag un fum de tigare(de atunci nu am mai pus gura pe tigara),iar dupa ce am tras acestia m-au amenintat ca or sa ma spuna mamei,si eram speriat de moarte sa nu iau o bataie zdravana sau altceva.Iar zi de zi ma santajau sa aduc mingea(eram singuru copil din cartier cu minge) sa jucam fotbal,ma trimiteau sa le iau tigari,sa le aduc apa si ma simteam foarte neajutorat.Intr-o zi,mi-au spus ca au fost la mine acasa si i-au spus mamei mele ca am fumat,eram total panicat.Am fugit imediat acasa,si cand am ajuns mama nu aflase nimic,eram usurat dar si nervos.Si mi-am luat inima in dinti,si i-am spus mamei exact tot ce s-a intamplat.Aceasta m-a iertat,si i-a certat foarte rau pe baietii ei.Punctul culminant a fost dupa ce am spus adevarul am avut o stare de usurare,si ma bucuram ca nu am fost certat sau pedepsit.Ma simsteam ca mi-am reluat viata inainte de primul fum de tigara.


offff, interpretasem mult asta, pt ca are multe elemente, e foarte fertila, ofertanta, ( prieteni de joaca, parinti, dinamica, schimbari etc) si a picat curentul pt 2 secunde si s-a dus tot.....revin mai pe seara.

Mai puneti amintiri si ne reauzim cand am timp.

[Pitbull]

Asta a lui Paul e mai mult decât atât - e efectiv o cinemä extinsä: se poate scrie un scenariu pornind de-aici, are toate elementele esentiale! Ca atare, si-ar gäsi locul si la "FABULE CINEMATOGRAFICE - si nu numai..."

[MariaMona]

Amintirea 1

Aveam vreo 4-5 ani si era ziua mea. Eram cea mai mica dintre toti fiindca mama (presupun) ii chemase pe toti copiii din bloc. Nu-mi amintesc cum am petrecut, ce-am facut, decat sfarsitul celebrarii cand mancam tort. Eram multi copii, iar cineva isi pusese farfuria pe pat si alt copil sau tot acelasi s-a asezat in tort si l-a daramat si pe pat. Si eu am inceput sa il/o cert si sa fac scandal. Momentul cel mai intens a fost dupa ziua mea cand Mama mi-a explicat ca nu e frumos ce am facut, iar sentimentul pe care l-am simtit a fost rusine si parere de rau.

Sunt mezina familiei. Si o sa incerc sa revin curand cu a doua amintire.

[paul1ca]

Asta a lui Paul e mai mult decât atât - e efectiv o cinemä extinsä: se poate scrie un scenariu pornind de-aici, are toate elementele esentiale! Ca atare, si-ar gäsi locul si la "FABULE CINEMATOGRAFICE - si nu numai..."
Adica vrei sa spui ca mint domnule Pitbull,sau ce vreti sa insinuati?Va rog frumos sa va abtineti.

[illotempore2002]

Nu, sub nici o forma nu asta a vrut sa insinueze, el a sesizat acelasi lucru pe care l-am sesizat si eu si mi-a placut foarte mult la povestea ta: are dramatism, tensiune, personaj in schimbare (adica tu, pt ca treci de la teama la eliberare), multe personaje conexe de care esti legat direct etc...Pitbul a vrut sa scoata in evidenta forma de-a dreptul cinematografica a amintirii tale, sustinandu-ma pe mine cand am zis ca e fertila, ofertanta. Nimic mai mult :)

[paul1ca]

Ah,imi cer scuze Dle Pitbull,imi pare rau daca v-am jignit :).Ms illotempore2002.

[illotempore2002]

Cand aveam in jur de 8 ani,baietii mai mari din cartier mi-au dat sa trag un fum de tigare(de atunci nu am mai pus gura pe tigara),iar dupa ce am tras acestia m-au amenintat ca or sa ma spuna mamei,si eram speriat de moarte sa nu iau o bataie zdravana sau altceva.Iar zi de zi ma santajau sa aduc mingea(eram singuru copil din cartier cu minge) sa jucam fotbal,ma trimiteau sa le iau tigari,sa le aduc apa si ma simteam foarte neajutorat.Intr-o zi,mi-au spus ca au fost la mine acasa si i-au spus mamei mele ca am fumat,eram total panicat.Am fugit imediat acasa,si cand am ajuns mama nu aflase nimic,eram usurat dar si nervos.Si mi-am luat inima in dinti,si i-am spus mamei exact tot ce s-a intamplat.Aceasta m-a iertat,si i-a certat foarte rau pe baietii ei.Punctul culminant a fost dupa ce am spus adevarul am avut o stare de usurare,si ma bucuram ca nu am fost certat sau pedepsit.Ma simsteam ca mi-am reluat viata inainte de primul fum de tigara.

Nu imi este foarte clar ce vrei sa zici cu "aceasta m-a iertat si i-a certat foarte rau pe baietii ei". Care baietii ei? Cei care te-au santajat pe tine?

Apoi, confirma-mi sau infirma-mi daca mama ta era schimbatoare din fire. Pt ca tie ti-a fost foarte teama atunci ca ea sa afle adevarul, deci probabil ca te pedepsise sau articulase in trecut iar pe de alta parte, spre uimirea ta, ea te iarta cu mare usurinta cand afla ce ai facut.
Pari sa ai (atunci, in trecut) singuratatea/tristetea primului nascut intr-o familie cu mai multi copii sau singuratatea copilului unic la parinti, care insa creste cu niste parinti aflati in conflict, atmosfera tensionata. Astept sa-mi zici tu cum e, daca vrei.

Altfel, cred ca de-a lungul timpului ai devenit un tip/barbat foarte bataios (eu scrisesem asta de azi dimineata si acum, modul in care te-ai rastit la Pitbull o confirma) tocmai pt ca in copilarie ceilalti se purtau urat - te santajau, manipulau, iti cereau lucruri. Probabil ca la fel, nu legi usor prietenii iar asta este (daca asa este) din cauza tipului de relatii pe care le-ai avut cand erai mic. Anyway, zic eu multe dar riscurile sunt enorme sa gresesc, o alta amintire m-ar fi ajutat mult.

Am o intrebare: cand te gandesti la amintirea asta care sentiment se evidentiaza mai mult: stresul cauzat de prietenii de joaca sau sentimentul de eliberare de dupa marturisire?

[paul1ca]

Mama mea,este o fire dintr-o bucata...si nu ma asteptam sa fiu iertat.Sincer sa fiu nu sunt o fire trista,am foarte multi prieteni,cu parintii ma inteleg foarte bine :). Cand ma gandesc la aceasta amintire cel mai mult se evidentieaza stresul cauzat de prieteni.

Oricum,multumesc frumos pentru analiza :) si spor in continuare.Imi place foarte mult domeniul pe care te-ai axat.

[Pitbull]

Multumesc pentru interventie, Illo. :)
Da, Paule, asa e cum a zis ea.

[MariaMona]

Amintirea 2

Eram mica, la gradinita, nu stiu exact ce varsta aveam - poate 4-5 ani. Locuiam la bloc dar langa erau multe case. Intr-o zi de vacanta, vara m-am dus sa ma joc in curte la niste vecini, si am uitat sa spun unde sunt. A trecut timpul, nu stiu exact cat - 1 ora, doua, trei - nu cred ca mai mult si mi-am amintit sa ma duc acasa. Era dupa-amiaza. Cand am aparut in fata blocului, copiii care erau pe-afara mi-au spus alarmati ca mama ma cauta de mult timp si e disperata si sa ma duc repede acasa. Se pare ca se facuse o adevarata search party dupa micuta disparuta, iar mama intr-adevar se speriase. Momentul cel mai intens a fost cand m-a vazut mama si am vazut ce usurata era ca sunt in regula si chiar in timp ce imi tinea morala sa nu mai plec niciodata fara sa spun unde sunt, vedeam pe fata ei ca parca nu ii venea sa ma certe de bucurie ca ma vede intreaga. Cum m-am simtit... parca un pic amuzata de toata tevatura si bucuroasa ca mama nu ma cearta prea tare si usurata din acelasi motiv. Adevarul e ca de-atunci, cand am vazut ce mult se pot speria parintii cand nu stiu unde esti, niciodata nu am mai plecat fara sa spun unde sunt, chiar si acum las mereu un bilet si daca ma duc la vecina de peste drum sa stie sotul unde sunt.

[Judex]

Hihi - si daca se-apuca sotul sa te caute la vecina? :-?

[Neuptolem]

Dragomara, de ce nu scrii tu o carte? Mai ales ca iti place sa calatoresti si probabil ai ce povesti. Pe mine ma tenta intr-un timp gandul sa-mi deschid editura.

[illotempore2002]

Dragomara, foarte frumoasa amintirea, ai descris-o foarte melancolic si imagina are un bucolic fermecator. Insa dpdv psihoterapeutic nu este una relevanta, cel putin nu pt faza de pregatire in care ma aflu eu. Pt ca, asa cum am spus, sunt analizate numai acele amintiri ale unor intamplari ce au avut loc o singura data. la tine, vizitele la tanti Culita erau frecvente.

As putea doar sa-ti spun ca de obicei amintirile unor momente de confort sunt indicatori pt ceea ce cautam, sau ceea ce avem nevoie. Insa cu asta nu cred ca am zis o vorba mare.

[illotempore2002]

filmul pe nume Slumdog Millionaire?

[MariaMona]

Illo, ti-ai terminat temele? Astept sa imi analizezi si mie aminitirile, daca ai timp.

[illotempore2002]

Ti le analizez azi, promit.
Umpic mai incolo ca-i prea dimineata, sa ma trezesc.

[MariaMona]

Ok, mi-era doar teama sa nu fi adunat destule deja...

[illotempore2002]

MariaMona:

Tre sa recunosc ca nu vad un pattern si nu pot trage niste concluzii din cele 2 amintiri ale tale, nu stiu de c, probabil inca nu am experienta necesara. singurul pattern pe care il vad e relatia cu mama ta, care apare in ambele amintiri, in aceeasiipostaza: mama te cearta, si niciodata foarte aspru, ci educativ, frumos, incurajator si pozitiv. Mi-am creat mai degraba o imagine despre mama ta decat despre tine. Vad o anumita sensibilitate a ta la a fi criticata, in sensul in care le pui la inima, tii cont de ele si te marcheaza, au semnificatie. Cred ca ai tendinta sa te invinovtzesti usor uneori si estigenul de persoana care isi face "sange rau" pt orice intamplare mai tulbure care poate aparea intre tine si alte persoane. Ai zis ca esti mezina familiei? Cred ca undeva gresesc eu, mezinii de obicei au foarte multa incredere in ei si sunt libertini si uituci, exact cum ai uitat tu s-o anunti pe mama ca pleci. Daca mai vrei, mai zi-mi o amintire, de multe ori 2 nu sunt suficiente, si cum am mai spus, in analiza terapeutii lucreaza cam cu 8-10 amintiri.

[Judex]

Hai, acu' i-ai umplut pe toti de sange, sa-ti dau si eu doua amintiri.

1. Prolog. Aveam vreo 5 ani si faceam inot de ceva vreme, dar mi-era frica sa sar in cap de pe blockstart. Antrenorul meu, dom' profesor Kostiniou, s-a chinuit cateva saptamani bune sa ma convinga, eu nu si nu, n-aveam curaj. Ma urcam pe bolovan si saream in picioare.
Poveste. Intr-o zi, ma rog, era seara, antrenorul vine langa mine cand ma pregateam sa sar in apa. Se dadea preocupat de altceva, asa ca nu l-am bagat in seama, decat atat cat sa-l intreb daca pot incepe antrenamentul. Mi-a facut semn sa ma arunc, eu l-am ascultat, am flexat, am impins in cubul de ciment si, intr-o fractiune de secunda, cat eram in aer, el m-a lovit peste picioare intorcandu-ma cu capu-n jos. Am strapuns apa, descinzand pana catre fundul bazinului, vazand din ce in ce mai aproape linia de control. Am inceput sa misc haotic din toate membrele, iar in scurt timp am inceput ascensiunea. Pe masura ce urcam, miscarile deveneau din ce in ce mai regulate, iar cand am iesit la suprafata am inspirat adanc si am inceput sa inot regulamentar, calm, relaxat. Ma simteam eliberat si sigur pe mine.
Raspuns. Cred ca asta e cel mai intens moment, cand am inceput sa inot normal, linistit si increzator.

2. Prolog. Aveam vreo 7 ani. Ma fascina de vreun an un trenulet electric pe care il tot vedeam expus la raionul de jucarii de la Bucur Obor. Stiu ca ai mei tot incercau sa evite contactul meu vizual cu exponatul si mi se spunea ca e prea scump, nu ne permitem. Mi-l doream ingrozitor de tare!
Poveste. Craciun. Vad sub brad un pachet mare, invelit in hartie alba. Ai mei imi spun - du-te, vezi ce ti-a adus Mosu'. In secunda doi am fost langa brad, am facut ferfenita ambalajul si de-acolo a rasarit cutia din plastic transparent sub care se vedea un cadru de carton albastru pe care scria: PIKO JUNIOR. L-am desfacut si m-am apucat sa asamblez sinele. Taica-meu, inginer de locomotive, a venit sa ma ajute, familionul comentand ca-i normal. Singur!!! am urlat. Vreau sa-l fac singur. Usor mirat, taica-meu m-a lasat sa ma descurc singur, iar lumea s-a asezat la masa. Am studiat eu carticica cu instructiuni, am asamblat sinele, am montat decorurile, am pus locomotiva (fara vagoane) pe sine, am conectat chiar si transformatorul cu potentiometru - evident, nu stiam ca-i zice asa :D - si l-am cuplat la retea. Am pornit si am zis: merge! Lumea s-a intors uimita catre mine, iar taica-meu a bagat un 'bravo, ma!' si s-a intors umflandu-se-n pene catre ceilalti.
Raspuns. Cred ca cel mai intens moment a fost cel in care locomotiva s-a pus in miscare, iar sentimentul e satisfactie.

Sunt fratele cel mare, am o sora mai mica.
De-ajuns?

[illotempore2002]

Da, sunt doua amintiri bune, relevante si au patternuri care pot spune lucruri. Revin umpicutz mai incolo.

[anaemona]

Erai un copil usor nevrotic :D in carti zice ca nervoticii care se spala des, compulsiv si cei care isi schimba hainele procedeaza astfel pt ca asta e modalitatea in care simt ei ca detin controlul si totodata prin care se simt superiori (ei sunt cei mai curatzi, restul suntem murdari, periculosi) . E mult spus ca ti se poate aplica tie in copilarie, insa cu inca alte cateva amintirimi-as putea da seama. Totusi tind sa cred ca ceva din obsesia pt spalat a mai ramas la tine, pt ca amintirea e foarte vie. Tu sa-mi spui daca e asa sau nu.

Legat de amintire. In primul rand ai invatat scarba de gandaci de bucatarie in casa, de la ai tai. De ce tii inca minte? Pt ca atunci ai pierdut ingrozitor de mult controlul si inconstient fiinta ta atat de pasionata de curatenie s-a simtit amenintata.
Am dificultati cu amintirea ta pt ca nu interactionezi cu nimeni, asa ca mai astept ceva.

illo, am tot intirziat sa-ti raspund sau sa mai scriu o amintire. Perioada aia de curatenie excesiva a fost o perioada, e adevarat ca am si acum reminescente :D totusi nevrotica nu cred ca eram.

Pentru ca ai vrut o amintire in care sa interactionez cu altii... o sa ramin in aceeasi perioada.

Aveam aproape 6 ani. Poate n-ar trebui sa spun dar sint mezina cu un singur frate, mai mare cu citiva ani decit mine. De cind ma stiu ma joc mai mult cu baietii si aia mai mari decit mine.

Eram in fata blocului pe linga un grup de baieti cu cel putin 3-4-5 ani mai mari decit mine. Nu-mi amintesc deloc ce fel de joaca era, dar la un moment dat unul, cu vreo 6 ani mai mare decit mine, se ia de frati-meu si nu-mi amintesc exact cum au decurs ostilitatile dar mie nu-mi placea deloc ce se intimpla. Imi amintesc destul de bine grupul respectiv si cam toti fiind mai mari decit fratele meu se dadeau mai destepti, faceau valuri, se aliau iar el le inghitea intepaturile fara sa zica mare lucru. Fratele meu era foarte bun prieten cu unul sau 2 de acolo, dar in grupuri mai mari baietii se comporta diferit, ei stiu de ce ;) . El era un copil foarte pasnic, doar noi doi ce ne mai bateam si paruiam, in afara casei era cam mototol.

Cind am vazut ca nu se potolesc apele, fara sa zic nici un cuvint m-am aplecat, am luat o piatra de jos si am aruncat-o inspre baiatul cel mare, din pacate chiar in cap. I-am spart capul se zice, totusi a fost ceva superficial. Nu se astepta nici unul la asa ceva din partea mea, erau cel putin 6-7 baieti acolo. N-am fugit, n-am luat bataie iar fratele meu mucalit le spunea ca nu-s intreaga la cap sa ma lase in pace, adica ma proteja si el pe mine :D . Nu-mi amintesc daca le-am zis ceva, banuiesc ca da, le-am zis sa-l lase in pace pe frati-mio si nici nu stiu cum am plecat de linga ei, banuiesc ca luata cu forta :) .

In seara respectiva mama copilului a venit cu el de mina la usa noastra, la mama, sa-i arate ce i-am facut, sa ma pedepseasca. Eram ascunsa dupa usa de la bucatarie si le-am auzit ; baiatul nu a scos nici o vorba. Nici mama respectiva nu era foarte pornita, adica era o femeie destul de calma, dar mamei, careia bineinteles ca nici eu nici frati-mio nu-i spusesem nimic, nu-i venea sa creada. "Cum? copilul meu mic l-a batut pe vlajganul asta ?" Nu imi amintesc daca am incasat-o sau nu, ceva pedeapsa am avut sigur, cred ca totusi s-a terminat pasnic toata povestea si sprea placuta mea surprindere baiatul nu mi-a purtat pica niciodata, ba pot spune ca-i eram chiar simpatica.

Momentul de intensitate maxima: cind am pus mina pe piatra si am aruncat-o.

Sentimentul de acum: e destul de complex, nu regret ce am facut, adica incercarea de a face dreptate chiar daca nu ma privea direct conflictul, dar fiind putin mai matura imi dau seama ca putea sa iasa ceva urit, am auzit destule cazuri in care de la o joaca s-a ajuns la invaliditati pe viata si doamne fereste nu stiu cum as fi putut trai cu o asemenea povara. Pentru ca n-a iesit nimic rau pot, gindindu-ma la intimplare, sa zimbesc si sa fiu multumita ca am avut o copilarie normala.

...

Am avut un profesor de sport care zicea ca un copil care n-a spart un geam ala n-a fost copil; eu nu ma pot plinge de asta :D

[MariaMona]

MariaMona:

Tre sa recunosc ca nu vad un pattern si nu pot trage niste concluzii din cele 2 amintiri ale tale, nu stiu de c, probabil inca nu am experienta necesara. singurul pattern pe care il vad e relatia cu mama ta, care apare in ambele amintiri, in aceeasiipostaza: mama te cearta, si niciodata foarte aspru, ci educativ, frumos, incurajator si pozitiv. Mi-am creat mai degraba o imagine despre mama ta decat despre tine. Vad o anumita sensibilitate a ta la a fi criticata, in sensul in care le pui la inima, tii cont de ele si te marcheaza, au semnificatie. Cred ca ai tendinta sa te invinovtzesti usor uneori si estigenul de persoana care isi face "sange rau" pt orice intamplare mai tulbure care poate aparea intre tine si alte persoane. Ai zis ca esti mezina familiei? Cred ca undeva gresesc eu, mezinii de obicei au foarte multa incredere in ei si sunt libertini si uituci, exact cum ai uitat tu s-o anunti pe mama ca pleci. Daca mai vrei, mai zi-mi o amintire, de multe ori 2 nu sunt suficiente, si cum am mai spus, in analiza terapeutii lucreaza cam cu 8-10 amintiri.

Poate ca n-ai experienta necesara, dar majoritatea concluziilor trase de tine sunt juste =D> . Mama mea este modelul meu de viata si a fost cea mai faina mama din lume, ne-a educat asa cum spuneai tu "frumos, incurajator si pozitiv". Si sensibiliatatea mea la critici e reala. Singura chestie ce nu pusca e ca imi fac sange rau din orice. Chiar din contra, am incredere in mine si iau lucrurile destul de bine, incerc sa gasesc rezolvarea unei situatii dificile, nu sa caut vinovati.

Incerc sa iti dau inca o amintire, nu stiu daca poti fi mai concludenta citind-o fiindca ai scris destul de corect si dupa primele doua.

Amintirea 3

Eram in clasa I si aveam deci 6 ani. In clasa mea erau trei siruri de banci foarte apropiate de unul din pereti si cu fata spre catedra si spre ferestre. Cuierul pentru elevi era exact pe peretele cu distanta mica fata de banci, in partea dreapta si era genul de cuier lung lung prins de perete. Chiar in capatul zidului era si un cuier pentru tovarasa invatatoare, un cuier din fier forjat cu multe brate care ieseau inafara si carora le lipseau capetele protectoare.
Intr-una din zile, la sfarsitul orelor, asteptam, ca de obicei, dincolo de cele 3 siruri de banci sa se termine buluceala colegilor mei la cuier. Eram destul de cuminte si nu ma grabeam asa tare, asa ca preferam sa treaca inghesuiala si sa imi iau haina in liniste, chiar daca ultima. Si brusc, din cauza imbulzelii celorlalti copii, cuierul cel mare a cazut peste banci si mi s-a infipt mie in cap... Nu-mi amintesc daca am plans sau nu, doar ca am sangerat mult, ca tovarasa m-a dezinfectat si m-a pansat si ca atunci cand am ajuns acasa radeam cand ii povesteam mamei ce se intamplase. Momentul cel mai intens a fost, evident, cand m-am trezit cu ditamai cuierul in cap. Ce-am simtit: stupoare in primul rand (eu chiar credeam ca e mai sigur sa stau si sa astept dupa banci) si revolta - de ce tocmai mie, care am asteptat cuminte mi s-a intamplat asta. Dupa aceea, insa, cum am zis, nu am fost suparata pe colegii mei, ci chiar m-a amuzat ironia a ceea ce s-a petrecut. Si uite asa mi s-a infipt mie cuierul in cap vreo 1/2 - 1 centimentri si am si acum o cicatrice, doar ca fiind chiar pe frunte la baza parului nu se vede.

[portofel]

:-O Doamne , ce intamplare! Ai fost o fetita curajoasa.

Imi place cum povestesti!

[MariaMona]

Mersi! :) Cred ca suna mai grav decat a fost, dar oricum e haios sa ii spui cuiva ca ti s-a infipt cuierul in cap... Si fetitele mele sunt la fel de curajoase la lucrurile grave, insa uneori urla ca din gura de sarpe la o simpla julitura. Cred ca asa eram si eu :-/