Personaj, tema 2: "Jocul ielelor" [Archive]

dreamer

19 Mar 2009, 21:34

Irena Romescu

Portret fizic: „femeie ca de cincizeci de ani, imbracata sobru ca o guvernanta, dar cucoana, merge sprijinita intr-un baston, acum schiopatand parca mai mult de emotie si enervare”
Haine simple, dar elegante, de culori predominant inchise. Femeie cu constitutie normala, trasaturile fetei nu-i tradeaza varsta. Desi imbatranita, are in ochi o stralucire ce denota luciditate si agerime a mintii.

Profil psihologic: Femeie matura, puternica, trecuta prin multe, pentru care familia este una din cele mai pretuite valori.
Isi iubeste nepotul ca pe un fiu, ii poarta de grija.
Firi opuse, dupa cum afirma si Gelu: „Ce putin ne intelegem matusa...Cum e cu putinta ca ideea unei nedreptati sa nu gaseasca un pic de indemn la bine nici macar intr-un suflet de femeie?”, “Matusa, facem parte azi din doua lumi deosebite, si orice lamurire intre noi este de prisos.”
Irena se ghideaza dupa regulile ratiunii, dupa „legile” dobandite de-a lungul vietii, din experientele traite, are un caracter practic. Vrea sa-l aduca pe Gelu cu picioarele pe pamant, sa-i deschida ochii asupra adevaratei fete a lumii, sau mai degraba sa-i arate lumea asa cum o vad si ceilalti, adeptii unor norme legale si morale transmise ereditar: „Te-ai gasit tocmai tu sa indrepti lumea? Esti tu mai cu mot decat toti ceilalti?” Matusa vrea sa-l faca sa se alinieze la „normalitatea” celorlalti.
Nu intelege si nu admite ca valida gandirea nepotului idealist, care transaza drastic totul in 2 categorii : alb sau negru. Pentru ea, acestea sunt „fleacuri, fraze de prin cartile cu care ti-ai umplut capul”, in timp ce Gelu spune: „De ce intelepciunea celorlati, practica si cinica, e singura atotstiutoare? Da...eu am crezut si cred in carti, mai mult decat in practica dumneavoastra.”
Personalitatea ei este reliefata prin antiteza cu cea a nepotului Gelu Ruscanu.
Incearca sa-l faca sa renunte la publicarea scrisorii, considerand-o o grava calomnie la adresa lui Sinesti. Nu admite santajul bizuit pe „spaima de scnadal a oamenilor”. De aici reiese un mod ancestral de gandire. Dupa cum povesteste din intamplarea de la teatru cu o cucoana care o acuzase de furtul posetei, Irena se teme de gura lumii, ii este teama ca nu cumva imaginea sa-i fie patata.
Desi nu dezvaluise nepotului trecutul intunecat al tatalui, de care cel mai probabil ii era rusine, hotaraste sa-i divulge anumite secrete. Dincolo de a fi o solutie de salvare a unui posibil scandal ce l-ar ruina pe Sinesti, este o solutie de salvare a reputatiei propriei familii.
Este sensibila, vrea sa-si protejeze nepotul si fratele, de aceea ii ascunde anumite lucruri. Ii este greu sa dezgroape amintiri, asa ca prefera sa-i scrie lui Gelu, explicandu-i intreaga intamplare.
Prefera sa puna totul sub tacere, se ocupa discret de inapoierea banilor.
Dupa cum marturiseste: „ el avea o fire si chiar o infatisare de femeie...iar eu sunt nefericita ca n-am fost barbat...As fi dus numele nostru departe...N-avea pic de vointa, desi in parlament trecea drept un stralucit orator...Ca avocat era foarte reputat, dar pleda rar. Era un om superior...Intelegi?”
Irena recunoaste, fara a cauta sa se laude, ca are calitatile necesare pentru a realiza ceva cu adevarat maret (ambitie, perseverenta, onoare), dar nostalgica, aduce argumentul hotarator: „n-am fost barbat”.
Ii expune lui Gelu defectele tatalui sau, fara a le condamna (jocul de carti), ci pentru a incerca prin exemplul lui sa-l faca sa intelega ca un astfel de caracter si comportament nu duce la nimic bun. El, ca si Gelu „era un om superior”, si cu toate astea, a avut parte de multe nereusite.
Este constienta ca va distruge imaginea curata, de idol pe care Gelu o construise tatalui, de aceea pastreaza scrisoarea ca ultima solutie, in caz ca celelalte motive nu vor da roade.
Cu credinta in Dumnezeu, intuind marea vina ce va naste drama lui Gelu si incercand sa-i arate marea greseala, Irena spune: “Nu va mai socotiti judecatori…Nu mai cere socoteala nimanui, caci fiecare are motivele lui nestiute. Numai Dumnezeu poate judeca, fiindca numai el cunoaste urzeala pricinilor si stie cum a fost cu de-amanuntul, totdeauna… Noi oamenii dibuim…nu stim nimic…”
Blanda, buna, intervine in momentul in care Mos Dumitrache este ranit, il bandajeaza. Un pic desprinsa de lume, nu intelege cum un batran este pus sa ridice greutati, cand de fapt ar trebui sa “stea acasa” si constata cat de utile sunt economiile facute pentru zile negre.
Irena este un pic ignoranta, traieste intr-o realitate limitata, dupa cum ea insasi admite: “N-am stiut cat e de greu lucru in tipografii”. Se ofera sa-l ajute pe batran si pe familia lui, deoarece este membra unei societati de binefacere. Nu intelege motivele muncitorilor de a refuza ajutorul. Sunt anumite lucruri care pur si simplu o depasesc, pentru ca nu a mai luat contact cu ele, pentru ca are o perceptie diferita asupra traiului si vietii de zi cu zi.
Nu intelege ideea de “justitie absoluta”, nu vrea sa faca rau unui om (Sinesti) care i-a ajutat familia in vremuri grele. Considera un act de josnicie publicarea unei scrisoari intime, chiar daca ea are ca scop indeplinirea dreptatii muncitorimii.
Sustinatoarea valorilor traditionale, face tot ce-i sta in putinta pentru a impiedica murdarirea numelui parintilor, fratelui si nepotului sau: “As fi o criminala, o denaturata, daca nu as incerca totul…Numele parintilor nostril, numele tau vor fi nume de scandal…” “Te-ai gandit bine la rusinea de care ne acoperi, de care te acoperi?”
Si argumentul suprem: “N-ai sa indrepti tu lumea.”
Ii cere lui Gelu o ultima rugaminte: aceea de a amana publicarea scrisorii, timp in care ea va interveni pe langa Serban Saru Sinesti, cu speranta ca va gasi o cale de scapare. (“Poate ca se intampla o minune. Lasa o zi norocului.”)
Gelu o va acuza ulterior de ocultarea adevarului despre sinuciderea tatalui: “Ai vrut sa ma cruti, inteleg…Nu…Altceva…De ce m-ai lasat sa-mi fac despre el o imagine atat de falsa? Cum ai putut sa-mi ascunzi atata vreme faptul acesta, care da acum alte radacini gandirii mele so care-mi rastoarna tot cerul vietii?...”
Este atitudinea unei mame, cu instinct de protejare a copilului. Irena simte nevoia de a-l supraveghea pe Gelu indeaproape atunci cand se teme sa nu ia decizii fatale, sa ajunga victima setei de absolut, drama ce a dus si la moartea tatalui. Insa nu va putea impiedica inevitabilul.

Rolul in ideatica piesei : Irena este unul din caracterele opuse lui Gelu Ruscanu, menite a individualiza si mai bine protagonistul. Irena este tipul femeii inteligente, calculate, atente, rationale, cu spirit practic, desi limitat la universul ei usor burghez.
In desfasurarea actiunii ea este unul din primii pioni ai declansarii “trezirii la realitate” a personajului principsal. Ea va trebui sa-i dezvaluie lui Gelu lucruri noi, necunoscute despre trecutul tatalui sau. Acestea vor afecta profund constiinta, principiile eroului, si chiar imaginea ideala, iconica a tatalui.

Supratema: Scopul ei este acela de a-l determina pe Gelu sa nu publice scrisoarea in Dreptatea sociala, sa nu atace reputatia lui Sinesti, dar mai ales sa nu murdareasca numele familiei. Va intalni insa diverse obstacole: indarjirea lui Gelu de a infaptui dreptatea absoluta cu orice pret, neputinta de a formula argumente indeajuns de tari, neconcordanta dintre modul in care vedea ea societatea si felul cum este ea de fapt.
Pentru a-si atinge scopul va apela la revelarea unor secrete, la trezirea unor resorturi sufletesti sensibile (imaginea tatalui), la ridicarea unor probleme de principiu si caracter (publicarea unei scrisori intime trimisa de o femeie). In final, toate acestea dand gres, femeia va recurge la un tertip feminin: recunostinta pe care Gelu i-o poarta pentru tot ce a facut pentru el.

Biografia: Din informatiile date de autor aflam destul de putine.
Irena este matusa din partea tatalui, are un fiu artist plastic, Paul. Este fiica unui ministru.

Elemente biografice de completare: Este absolventa unei scoli de fete. A primit educatie aleasa. Averea parintilor i-a permis satisfacerea oricaror dorinte. S-a casatorit cu un tanar avocat, prieten al tatalui, provenind dintr-o familie buna, cu situatie. Ea avea 20 de ani, el 25. La inceput a fost mai mult un compromis pe care si l-a asumat. El era baiat cultivat, avea un viitor asigurat ca asociat la firma tatalui. O respecta, o iubea sincer, incerca sa-i indeplineasca orice placere, o coplesea cu cadouri si gesturi de tandrete. Cu vremea, aprecierea pe care Irena i-o purta s-a transformat in iubire.
Irena isi iubea foarte mult tatal, il admira pentru postul de ministru, pentru felul cum stia sa se descurce, sa se inconjoare de prieteni. I-a placut mult politica, dar ca femeie nu ar fi putut razbate, asa ca a stat cat mai aproape de fratele, sotul si tatal sau, a invatat de la ei, i-a ajutat in diverse mici chestiuni de serviciu. Odata devenita mama, s-a dedicat educarii fiului si vietii de familie. La moartea fratelui, nepotul i-a devenit un al doilea fiu, beneficiind de toata atentia si grija ei.

Imbogatirea personajului: Irena are un baston de sprijin, insa cel mai adesea el este folosit pentru a insoti gesturile mainilor: pentru a accentua anumite cuvinte, pentru a sugera idei, pentru a desena sau descrie un gand, o actiune. Pe masura ce discutia cu Gelu devine tot mai aprinsa, straduindu-se sa-l convinga, starea de enervare a Irenei se traduce in manipularea violenta a bastonului, cu gesturi de amenintare, batai in podea sau lovituri prin aer. Bastonul este un insemn al personalitatii Irenei, cu ajutorul caruia isi exteiorizeaza inconstient anumite ganduri, stari.

slackerflu

20 Mar 2009, 10:45

*Pentru ca forumul nu m-a lasat sa postez mai multe de 10000 de caractere intr-un mesaj, l-am impartit in doua.

Șerban Saru Sinești

1. Caracterizare din perspectiva altor personaje:
o Penciulescu:
“Sinești nu e un ministru de justiție ca Hariton, sa se lase demis de o gazeta... Ăsta-i mâna tare... O să ne insceneze procese peste procese... Toată ziua o să fim cu procurorul pe capul nostru... (...) Eu am fost totdeauna de părere că o gazetă socialistă nu trebuie să se încurce cu miniștrii de interne sau de justiție... A... Ministrul instrucției, ministrul domeniilor, al lucrărilor publice, cât vrei... nu e nici un pericol... Dar ministrul justiției?”

“(...) Are o reputație de mână de fier bine stabilită, din guvernarea trecută, când a fost secretar general la Interne.” [Actul I, Tabloul I, Scena 3]
=> Șerban Saru Sinești este un om cu putere și influență, capabil de multe pentru a se apăra, ocupă un post important, cel de Ministru al Justiției, și are o reputatie nepătată.

o Gelu:
“(...) Dar ce a săvârșit Sinești e ceva atât de nelegiuit, încât se va cutremura chiar această societate în care escrocii sunt acostați cu familiaritate și tandrețe. (...) Pentru fapta lui, în Franța Sinești ar fi fost dus la ghilotină... În Anglia ar fi fost spânzurat.” [Actul I, Tabloul I, Scena 3]
=> Sinești este are un caracter lipsit de scrupule și mârșav; a săvârșit un delict pe care-l ascunde și pentru ar trebui să fie pedepsit in mod sever.
=> Delictul este dezvăluit mai târziu în piesă prin descrierea conținutului scrisorii Mariei către Gelu (Actul I, Tabloul III, Scena 3), și anume uciderea bătrânei Manitti pentru a intra în posesia averii sale.

2. Caracterizare directă:
- “O încăpere cu totul întunecată. Sinești e acum bărbat ca la patruzeci și șase de ani, înalt, lat în umeri, cu oase tari, și totuși cu aspect uscat, având așa cum s-a mai arătat ceva dintr-un taur negru, ciolănos și slab, cu privirea neadormită. Stă gânditor într-un fotoliu, lângă o măsuță cu o lampă cu abajur verde întunecat, care nu lasă decât un con de lumină puternic, dar îngust. Pe măsuță un telefon, o cutie de țigări, un dosar. Nu se poate spune ce oră din noapte e. Omul fumează și gândește aproape nemișcat, dând o impresie de concentrare grea ca o carapace. În conul de lumină cu reflexe verzui, trăsăturile feții lui înguste, lunguiețe, au o duritate de gravură. Umerii obrajilor, nasul și bărbia îi sunt ascuțite. Poartă o mustață neagră, tunsă scurt, aspră ca o perie. În orbitele rotunde, mari, sub sprâncenele stufoase ca sub o streașină, ochii au o fixitate lucioasă, agravată de cuta pemanentă dintre sprâncene. Când intoarce capul, profilul lui are o anomalie tulburătoare, fiindcă este de la occiput la bărbie rotund și foarte mare, ca și când craniul aproape denudat ar fi fost turtit pe planurile urechilor late, lipite și ar fi crescut astfel in dauna feții, îngustată. În cabinetul lui doar bănuit, omul e ca într-o celulă singuratică, luminată, pe o mare întunecoasă, plecat peste un hău în care ascultă tăcut... După câtva timp, soneria telefonului. Abstras, îl lasa un timp sa sune fără să răspundă. Apoi ridică receptorul și cu o voce gravă și adâncă: Ministrul justitiei! Ascultă îndelung ce i se spune, foarte atent, dar fără nici un fel de mimică, apoi spune linitit si plin: Nu! Închide telefonul și rămâne iar pe gânduri, ca și cum ar continua să asculte în el insuși. Perdeaua se lasă încet.” [Actul I, Tabloul II]

- “Ca în tabloul II, încăperea este scufundată în întuneric. În biroul bănuit, din care nu se vede nimic, e același fotoliu luminat restrâns de o lampă cu abajur puternic și îngust, pe măsuță tot un telefon, cutia cu țigări și o scrumieră. În conul de lumină cu reflexe verzui, Șerban Saru Sinești fumează și acum gânditor, nervos și preocupat. Are același profil prea mare de la occiput la bărbia ascuțită, când întoarce neliniștit capul, aceeași fața îngustă, de o duritate de gravură, dar îl simți cu toată inteligența, neliniștit la pândă, ca un animal care adulmecă încolțit. E mai mult ca oricând, în fața primejdiei, inteligența pe care colegii din barou, ori cei din partid, o socotesc luciferică și cu soluții neașteptate, dar e vădit că înca nu vede nimic. Eși e foarte obosit, dă, chiar așa, o impresie de forță concentrată. Pare să fie mult după miezul nopții, căci restul celor vii se simte prăbușit în somn.” [Actul I, Tabloul V]

- “Având încă din tinerețe complexul anomaliei profilului său, omul cu atâtea succese în barou și în politică își crease, studiată cu multă aplicație, un soi de eleganță, dovedită prin grija vestimentară și mai ales printr-o gesticulație profesională cam caligrafică, dar care-i dădea o mare siguranță de sine. Acum, cu o abilitate voită, are înadins mâinile ocupate cu pălăria și bastonul, ca să pară firesc că nu poate da mâna, în realitate fiindcă îi e teamă că s-ar putea să rămână cu mâna întinsă.” [Actul III, Tabloul X, Scena 2)

slackerflu

20 Mar 2009, 10:48

*A doua parte: (nu se pot activa functiile bold, italic si underline)
Se pare ca si partea asta e prea lunga, asa ca o sa fie trei pana la urma...

3. Caracterizare prin relațiile cu celelalte personaje:
o Sinești si Maria:
- Relația cu soția lui este una rece și chinuitoare, în special prin prisma comportamentului ei. Este nevrotică și se izolează în camera ei. Maria îl urăște pe soțul ei, dar ține la copiii lor și își accepta situația. Deși viața ei este una mizerabilă din punct de vedere sentimental, Maria vrea să se salveze și încearcă la un moment dat să își seducă soțul, propunându-i să plece împreună departe de acele locuri.
- Reacțiile lui Sinești la farmecele Mariei sunt unele extrem de dezvăluitoare; ne dam seama de acestea in special prin didascalii:
“Ocolește cu privirea rochia mătăsoasă, puțină și molatică, de pe fotoliu, care-l amețete ca un vin. (...) Își aruncă privirea din prag în dormitor și simte în el, la vederea acestui culcuș cald al voluptății, arsura unui gând.”
“O viziune de voluptate îi joacă în privire și, lovit, se frânge. (...) moale, dospește în el dorința” [Actul II, Tabloul VI, Scena 2]
=> Maria este pentru el o slăbiciune, este singura persoană pentru care Șerban Saru Sinești ar putea sa își piardă firea. Prin simplul fapt că o privește, iar această se joacă cu mintea lui, bărbatul cel puternic și sigur pe sine se transformă într-o ființă însetată de voluptate, îmbătată de frumusețea femeii, într-un animal gata oricând să își piardă controlul și să își urmeze instinctul.

- Apoi prin replicile sale catre Maria:
Sinești: “Tu ai făcut din căsnicia asta o luptă întoarsă, crâncenă. Am îndurat ani de zile îngenuncherea mândriei mele de bărbat... Te-am iubit cu o voință smintită și iubirea mea a fost arma cu care m-ai lovit. A trebuit să învăț că nimic nu întrece în cruzime hotărârea unei femei, care se știe aprig dorită, de a se refuza... cu dinții strânși de silă eram nevoit să te amețesc mai întâi cu alcool? Că îmbrățișarea mea, ca pe-o doctorie, nu o puteai suporta decât narcotizată?”
“Ceea ce nu știu cei iubiți, însă, este ce atroce voluptate poate fi să ții în brațe, abandonat ca morții însăși, trupul unei femei iubite...Și otrava asta am încercat-o... Era și ea tot un fel de alcool...”
“Tu niciodată n-ai să fii alta, Maria... Ca și mintea, ți-e sângele veșnic fierbinte. Cred că tot mintea îți înfierbântă și sângele... (...) Intru aici în interiorul ăsta dospit de făptura ta și amețesc. Mereu am simțit în tine o femeie nouă... mereu te-am descoperit alta...”
“Ești singura femeie din viața mea. Ars de o sete smintită ți-am căutat sosii în toate casele viciului. Am cercetat crispat albumele lor cu fotografii... Am încercat în neștire. Nu te-am putut regăsi în nici o altă femeie...” [Actul II, Tabloul VI, Scena 2]
=> sexualitatea intensă a momentului dezvăluie frustrările din mintea lui Sinești. Dorința intensă de a poseda întru totul femeia care îi stă drept soție îi macină simțirea, iar faptul ca acest lucru nu s-a întamplat niciodată cu adevărat, ci doar când Maria era sub influența alcoolului, stârnește în Sinești un set de sentimente aparent contradictorii (ură, dorință, voluptate, dependență), care de fapt dezvaluie un soi de masochism erotic și sentimental pe care numai o ființă de soiul lui Sinești îl poate suporta.
=> Sentimentele personajului către Maria constituie într-adevăr cea mai puternică slăbiciune a sa, dar acest lucru nu îl face să își piardă raționamentul. El nu se lasă dus de nas de către soția lui; momentele în care el pare să se piardă și să îi cedeze femeii, sunt de fapt parte din masochismul erotic care îl încantă pe bărbat. În realitate, Sinești este conștient pe tot parcursul discuției de intențiile false ale Mariei, și îi place să îi urmeze jocul, amândoi dovedind în această situație un deosebit talent actoricesc. Eventual, Sinești încetează jocul și devine violent cu Maria, revenind la sinele său monstruos .
“Are și situația de soț inșelat tristele dar realele ei satisfacții, dacă știi să-ți stăpânești nervii și să-ți transformi picătură cu picătura furia în voluptate, cum se schimbă otrava în doctorie...”
=> Îi dezvăluie faptul că el a știut despre relația ei cu Gelu Ruscanu tot timpul cât ei au fost împreună și că a urmărit-o în tăcere, explicația lipsei lui de reacție la această înșelăciune fiind din nou placerea sa masochistă. Prin cunoștința lui asupra tuturor planurilor Mariei, el scoate la iveală imensa putere pe care o deține și practic o desființează pe femeie in toate speranțele ei.
“Cum poți să fii în așa hal de sperioasă?... Ești bolnavă de nervi... Uită-te la mine... Uită-te la umerii mei... Ești o neroadă dacă-ți închipui că e în stare să mă doboare cineva... Vai de prostănacul acela, care își închipuie că poate lupta cu mine.. e un om pierdut...”
=> Are o incredibila încredere în puterile sale și în personalitatea sa de neclintit. Vorbește cu siguranță în voce, deși de fapt frică de a i se dezvălui crima este din ce în ce mai prezentă în mintea lui.

o Sinești și Gelu Ruscanu [Actul III, Tabloul X, Scena 2)
- Un moment foarte important, care schimbă perspectiva asupra personajului Șerban Saru Sinești, este momentul în care este dezvăluită problema lui Grigore Ruscanu, tatăl lui Gelu Ruscanu, și anume pasiunea pentru jocul de cărți și suma delapidată pe care Sinești îl ajutase să o returneze. Cei doi fuseseră prieteni buni, iar fără ajutorul lui Sinești, Ruscanu ar fi avut probleme grave cu legea. Această legătură dintre cei doi si serviciul făcut de Șerban Saru Sinești îl pun pe acesta într-o altă lumină, îi conferă pe lângă toate însușirile dure și nefericite de până atunci, o aură pozitivă, care spune despre el că ține la relațiile cu oamenii, că este un prieten dedicat și generos, care își ține cuvântul și în care se poate avea încredere.
- Momentul în care Sinești îl vizitează pe Gelu Ruscanu la redacția ziarului Dreptatea Sociala scoate la iveală o altă serie de caracteristici ale personajului:
=> Dă din nou dovadă de talent actoricesc, prefăcându-se la început că nu știe de idila dintre Maria și Gelu. Încearcă să îl manipuleze pe Ruscanu din punct de vedere psihologic, invocând amintirea prieteniei dintre ei și momentele trăite în trecut, într-un mod ironic, sugerând ca el crede imposibilă o idilă între Gelu și Maria. De fapt, scopul acestor cuvinte este acela de a-l presa pe Ruscanu, de a se juca cu mintea lui, în scopul nepublicării scrisorii.
=> Etalează un deosebit bagaj de cunoștințe, mai întâi în privința psihicului femeii, în special al soției sale, oferind o serie de argumente puternice în legătură cu sănătatea mintală a acesteia, scopul acestui discurs fiind desigur unul intimidant; apoi trateaza cu deosebită cunoștință de cauză subiectul în care el însuși era expert, și anume justiția. Îi dovedește că faimoasa scrisoare de dragoste din posesia lui Gelu nu poate constitui o dovadă pentru o acuzație de crimă, și că în fața justiției nu înseamnă aproape nimic, ci din contră, singurul lucru pe care l-ar face ar fi sa o distrugă pe Maria.
=> Se angajează într-o discuție despre dreptate cu Gelu Ruscanu, dovedind o extraordinară erudiție și putere de argumentare, expunându-și principiile lui asupra dreptății sociale, încercând să îl facă sa realizeze pe Ruscanu că ideile și credințele lui nu au nici o fundație si nici o finalitate palpabilă. Exprimă de asemenea în discuție un respect deosebit pentru Ruscanu, prin prisma relației deosebite avută cu tatăl său.
=> Nu conferă importanță scrisorii de la Grigore Ruscanu, în care acesta îi cerea suma respectivă, oferindu-i-o lui Gelu, contrar tuturor așteptărilor acestuia de șantaj. Aici se observă din nou partea onestă a caracterului personajului si importanța relației dintre acesta și tatăl lui Gelu Ruscanu.
=> Momentul în care Sinești îi dezvăluie lui Gelu modul în care tatăl său a murit este unul de o încărcătură sentimentală deosebită din partea ambelor personaje, Sinești povestind în detaliu circumstanțele situației, cu deosebită sinceritate, și recunoscând aceleași trăsături de caracter în Gelu și în tatăl său.
=> Modul în care se sfârșește discuția are o dublă semnificație. Faptul că Sinești aduce în discuție generozitatea sa față de Petre Boruga, și posibilitatea elibărării acestuia, arată atât generozitatea și iubirea sa față de oameni, cât și un posibil șantaj sentimental asupra lui Gelu Ruscanu, știind ca această problemă este una extrem de importantă pentru partidul socialist. Astfel, Sinești și-a angajat toate mijloacele în discuția cu Gelu Ruscanu, decizia rămănând cu totul la latitudinea sa, după această ultima apariție a lui Șerban Saru Sinești.
- În finalul piesei, scopul personajului este atins. Scrisoarea nu este publicată, reputația sa rămâne nepătată, iar Gelu Ruscanu se sinucide, lăsând-o pe Maria alături de Sinești.

slackerflu

20 Mar 2009, 10:50

*Ultima parte:

4. Completarea personajului

Posibil tablou final [Actul III, Tabloul XIII]:

Biroul lui Sinești, aceeași încăpere întunecată și sufocantă. Lumina verde a lămpii luminează o siluetă statică, inundată în fum de țigară. Pe masă, scrumiera plină de mucuri, un pahar gol și o poză a unei fete îmbracată în uniformă de pension. Sinești, relaxat in fotoliul său, fumează cu mișcări lente. Sună telefonul, acesta răspunde imediat și într-o voce joasă: Ministrul Justiției... Apoi rămâne cateva secunde în liniște cu receptorul la ureche, după care se conturează un Multumesc. Lasă receptorul la întâmplare pe masă, se ridică ușor și se îndreaptă spre un dulap masiv, inchis la culoare, în partea opusă a camerei. Ia din buzunarul halatului o legătură cu două cheițe, se apleacă și deschide ușa de jos a dulapului. Stă puțin pe gânduri, după care scoate din dulap un tablou mare cu ramă groasă, îl întoarce și îl privește îndelung. Este un portret al lui Grigore Ruscanu, un alt fel de portret decât cel pe care l-a privit Gelu atâta timp. Înfățișează un om simplu, într-o postură ușor strâmbă sprijinit de un scaun,, cu un chip zâmbitor, dar pe care se citește oboseala; poartă mustață și barbă, capul descoperit, și un costum șters de culoarea cenușei. După mult timp de contemplare, Sinești așază tabloul pe podea, cu fața în jos, se ridică și deschide ușa de sus a dulapului. Înăuntru, pe trei rafturi sunt aliniate o mulțime de sticle de Cointreau, unele pline, altele goale, altele pe jumătate goale. Ia la întâmplare o sticlă aproape plină, apoi ia de pe birou fotografia fetei și iese din birou.
Intră în camera Mariei, care se afla în aceeași stare haotică. Din momentul în care intră, expresia i se schimbă, fiind îmbătat de mirosurile de alcool, parfum și medicamente prezente in aer. Privește cu atenție camera, bea cu lăcomie din sticlă și începe sa meargă, clătinându-se și privind in jur cu jind. Ridică rochia molatecă care zace întinsă pe pat ca un trup de femeie sfârșită, parcă așteptând să fie cuprinsă, și o petrece pe după corp, mirosind-o și mângâind-o cu grijă, de parcă din interiorul ei urma să se ivească cea mai aleasă dintre făpturi. Se trântește pe pat și își toarnă pe gât sticla de Cointreau, scoate poza din buzunar, și o privește îndelung. În cele din urmă capul îi cade în inconștiență pe marginea patului, iar alcoolul se varsă peste el...

P.S. Imi pare rau ca a iesit atat de lunga tema, dar nu am vrut sa scap nici un detaliu.

sweet4craax

20 Mar 2009, 11:46

NORA-�*»Jocul Ielelor�*»
Portret fizic: femeie de aproximativ 40-50 de ani,foarte fardata,cu o palarie excesiva,cu o Rochie prea colorata(de femeie tanara)
Fumeaza
Vulgara,nu se sfieste de nuditatea trupului sau.-«�*zambeste sireata si vulgara pe nuanta�*»
-se aseamana cu celelalte personaje ale lui Camil Petrescu:ex:Patul lui Procust
-este un personaj construit dupa modelul piesei de teatru «�*Nora�*»scrisa de Henrik Ibsen.

Profil psihologic�*:Femeie matura,trecuta prin multe experiente de viata,cele mai multe amoroase.Are un caracter vulgar,un mod de a se exprima destul de dezinhibat,rememoreaza cu placere aventurile pe care le-a avut cu barbati,chiar incurca numele acestora.sustine totusi ca il iubeste pe Titi insa nu refuza propunerea lui Gelu Ruscanu de a-si petrecea noaptea cu el.Este o femeie mandra de corpul sau si de impactul pe care l-a avut asupra barbatilor.se simte vesnic tanara,cocheta,iar elixirul tineretii este intruchipat de aventurile sale amoroase.acestea au fost totodata un prilej de a cunoaste lumea –«�*Pe urma ne-am dus la Herastrau�*».
Este o femeie materialista care nu pune mare pret pe sentimente de vreme ce uita si numele barbatilor din viata ei-«�*Ei,ce se compara barbatii de atunci cu fleacurile de astazi�*?Prin 94 un barbat nu trimitea flori de ziua unei femei,ca azi…ii trimitea o bijuterie…�*»
Relatia sa cu Gelu Ruscanu este in continuare de natura fizica…se crede o femeie fericita caci fericirea sa este usor de atins.Este o actrita careia nu i se acorda prea multa importanta( rolul de servitoare marcheaza si adevarata sa conditie sociala) si totusi Nora continua sa aiba in continuare o parere foarte buna de sine…
Este lipsita de inhibitii-«�*intr-o zi am avut si scandal cu nevasta-sa care l-a intalnit odata cu mine pe strada�*»
Reuseste sa trezeasca in sufletul lui Gelu Ruscanu sentimente de amaraciune si confuzie,…Starea personajului Gelu Ruscanu devine din ce in ce mai tulbure ,pe masura ce acesta continua sa bea alcool.La un moment dat si Gelu pierde sirul coerent al aventurilor amoroase pe care le-a avut Nora .treptat devine din ce in ce mai inversunat pe aceasta fiinta care se daruieste tuturor si care niciodata nu a pus prêt pe iubirea barbatilor din viata ei…�*«�*Asculta,esti fericita�*?....�*»,�*»( descompus,cu gandirea in zig-zag,bea din nou din paharele aduse,retine si sticla)Cat a putut sa doreasca…si cat a putut sa fie de nefericit�*».
Nora este o femeie fatarnica –«�*Scarbosi ma sunteti voi barbatii…�*»…accepta propunerea lui Gelu de a petrece noaptea cu el de aici putem concluziona faptul ca Nora a ramas in continuare aceeasi femeie usoara si usor de multumit..o femeie ce a frant inimile barbatilor,o femeie pentru care conteaza doar aparentele.Nu se rusineaza de statutul sau de actrita si de femeie ce satisface poftele barbatilor.Este mandra de corpul sau si este oricand dispusa sa isi arate farmecele trupesti.
Este prefacuta si se crede o femeie de lume�*:�*»vrea sa para o femeie de lume,da mana cu alura si il sileste Gelu sa repete numele Mariei�*»,de aici reiesind si viclenia sa….

Rolul in ideatica piesei�*:Nora este personajul opus Mariei Sinesti.Este samburele intrigii,determina sinuciderea lui Grigore,este un personaj lipsit de caracter si de virtute.Acest personaj este doar o forma fara fond,aduce cu sine nemultumire si amaraciunea celorlalte personaje(Gelu,Grigore)…este lipsita de scrupule si intruchipeaza lipsa de moralitate.Sadeste in sufletul lui Gelu dorinta de a-l razbuna pe Grigore si in acelasi timp ii prezinta acestuia o alta latura a dragostei�*:dragostea aparenta,platonica.�*
«�*Cel mai frumos mar poarta in miezul lui viermele care il va roade si il va inchirci�*»-Gelu Ruscanu

Supratema�*:Scopul ei este acela de a-si satisface si a satisface placerile trupesti,de a parea o doamna de societate.Isi doreste sa starneasca admiratia si dorinta barbatilor,pentru ca acestia sa o rasfete si sa ii ofere cadouri scumpe.
Pentru a-si atinge scopul va apela la farmecele trupului sau,la placerea fizica oferita barbatilor,la prefacatorie si viclenie.

Biografia�*:Din informatiile date de autor aflam destul de putine.
Este o actrita ce duce o viata de femeie usoara,a fost amanta lui Grigore Ruscanu ,tatal lui Gelu Ruscanu,este casatorita cu Titi insa a avut mai multi amanti.

Elemente biografice de completare�*:Provine dintr-o familie saraca,mama sa a fost o femeie casnica iar tatal sau actor.A urmat o scoala mixta si a renuntat la scoala la varsta de 15 ani.A avut un iubit pe care l-a cunoscut la una din piesele de teatru in care juca tata ei.trebuia sa se casatoreasca cu acesta, insa a parasit-o pentru ca parintii lui nu accaptau situatia materiala a fetei.Tatal sau o insela pe mama sa de aceea mama sa a educat-o intr-un spirit al trufiei si i-a inoculat ideea ca barbatii trebuiesc folositi doar pentru a-ti atinge scopul.A inceput sa cunoasca foarte multi barbati care au dorit-o mult mai mult decat a dorit-o acest tanar.A devenit o femeie usor de multumit doar cu cadouri scumpe.Nu a mai iubit niciodata cu adevarat.Nu are copii si nici nu va avea.

Imbogatirea personajului�*: are pe degetul inelar o verigheta pe care o schimba de pe un deget pe altul atunci cand vorbeste cu Gelu Ruscanu.
Sufla mereu fumul de tigara in fata lui Gelu Ruscanu.Isi musca mereu buzele si priveste interlocutorul fix in ochi.
Poarta mereu pe mana un ceas de aur si are mereu la ea o poseta in care se afla un revolver pe care-l scoate ori de cate ori isi scoate batista din poseta..
Senzualitatea acestei femei este marcata prin faptul ca isi musca buzele,ascunde oarecum faptul ca poarta o verigheta,totul devine pentru ea un joc.La fel ca si Gelu,este o persoana foarte orgolioasa care a incercat de cateva ori sa se sinucida atunci cand a suferit o dezamagire( de aceea are in poseta revolverul)

mersey

21 Mar 2009, 03:46

Tema personaj: Gelu Ruscanu

Gelu Ruscanu este un personajul tipic camlipetrescian, un barbat cu idealuri
si principii absolute, declarativ cat mai ales asumat.

Portret fizic
Barbat de 27-28 de ani, "de o frumusete mai curand feminina,
cu un soi de melancolie in privire chiar cand face acte de energie". . Desi
nu avem referinte clare, probabil un barbat inalt, subtirel, cu o
constitutie deloc atletica, tradata si de lipsa de vitalitate in miscari si
in raspunsuri. Vestimentar, personajul este "Destul de elegant imbracat,
desi fara preocupari anume", cerinta impusa de educatia primita si de
functia ocupata la conducerea celei mai importante gazete sociale. In ciuda
infatisarii angelice, poate inspira manie si ferocitate:" <<Gelu o priveste
cu o brutala precizie>>, << brusc, grav>>.
Elementele centrale de recuzita sunt masca lui Voltaire, portretul tatalui
si mastile cu spadele de scrima ancorate pe peretle biroului, mostenit de la
tatal sau, despre care aflam ca era un jucator valoros, puternic.

Coordonate psihologice:
Gelu Ruscanu reprezinta intruparea princiipilor de justitie si de iubire
absolute intr-un personaj-recipient instabil si incapabil de a le asimila
sau cel putin intelege prin insasi natura sa: una umana.GeluRuscanu isi
urmareste nebuneste destinul autoimpus evitand toata viata
compromisul:<<Dreptatea individuala nu poate trece inaintea dreptatii
tuturor. E o nenorocire, o mare nenorocire, ca aceasta femeie trebuie sa fie
sacrificata, dar nu poate sa fie altfel.>>, iar in momentul in care este
incoltit de legile reci ale lumii reale, ceva se rupe inanuntrul lui
iremediabil(<<Resortul mainii e la mine in creier.Acolo s-a rupt ceva...Eu
valorez cu condeiul atat cat valoreaza convingerile mele>>.
Pe parcursul desfasurarii actiunii, cele doua suprateme ale personajului
principal, Justitia si Iubirea absolute se vor afla in conflict(decalat
temporal,e drept) de interese.

Daca in cazul spulberarii povestii de iubire avuta cu Maria nu se simte
vinovat, nu aceeasi lipsa de remuscare o va simti in momentul acceptarii
votului majotatii cu privire eliberarea lui Petre Boruga.
Personaj principal in piesa, el este pionul central in desfasurarea
actiunii(destinatarul scrisorii de dragoste, amantul inselat, fiul unui
supraom biruit de patimi rusinoase)

Astfel, in incercarea lui de a-l aduce in fata legii pe Serban Saru
Sinesti(supratema sa), Gelu Ruscanu este gata sa loveasca puternic in Maria
Sinesti(pierderea respectului si a custodiei in caz de divort), si sa pateze
si reputatia tatalui sau(in cazul contraatacului lui Sinesti cu dezvaluirea
delapidarii).
Complicata structura arhitecturala construita pe scheletul tatalui sau,
constiinta de sine(prin care de altfel filtra intreaga lumea inconjuratoare)
se va surpa neputincioasa in momentul aflarii modului(initial rusinos, mai
apoi privit drept un gest de superioritate) in care isi pierduse viata
Grigore Ruscanu:"Pentru ca mecanismul actiunii e la mine in constiinta. De
acolo oo venea autoritatea>>. Acesta este momentul cheie, in care toate
"resorturile" s-au rupt, in care "intrebarile care tasnesc din toate
partile" incep sa-l mistuie definitiv:<<PENCIULESCU:"S-a destramat de mult
hora ielelor...">>.

Desi cauzal, la nivelul succesiunii evenimentelor, targul Comitetului cu
Sinesti pentru eliberarea lui Boruga reprezinta obstacolul major in calea
implinirii supratemei, acesta nu este singurul.Se adauga asadar insistentele
Mariei si ale matusei Irena, chiar mila si compasiunea fata de Petre Boruga,
dar mai ales instabilitatea propriei constiinte.

-> teme secundare: aflarea circumstantelor precise in care Grigore Ruscanu a
pierit, apropierea de Nora cu scopul de a cunoaste femeie responsabila de
moartea tatalui sau, seducerea acesteia din (?razbunare?) sau pur si simplu
incercand sa calce pe urmele tatalui sau, incarcerarea poetului.
Prin didascalii, Camil Petrescu ne prezinta instabilitatea emotionala a lui
Gelu in conversatii purtate cu acelasi personaj:,,neted ca platina/ramane
incremenit/nedumerit,oarecum nelinistit/din toate radacinile fiintei
lui/absent, istovit>>

Integul mecanism psihologic al personajului are la origine mai degraba o
incarcatura de etica, de morala sociala, si secundar, un resort
religios:<<Sa urcam un nou Moise...pe alt Sinai... Sa ne aduca alte table de
legi...mai largi, mai intelegatoaremai aproape de viata noastra...Legile
fara exceptii sunt ingrozitoare...Sa cautam un nou Moise, mai psiholog, daca
nu,...Europa noastra da faliment>>

Pesonajul este bogat caracterizat direct de cei din jurul sau("A vazut jocul
ielelor"), de autor( didascalii), de el insusi("Eu valorez cu condeiul atat
cat valoreaza convingerile mele"), dar mai ales indirect, prin ceea ce
gandeste si spune.

-> Biografie:Fiul fostului Ministru al Justitiei si avocst Grigore Ruscanu,
Gelu Ruscanu a urmat cursurile unei universitati franceze(probabil
dreptul/jurnalismul?); Ca slujba, nu este prezentat nimic anterior pozitiei
ocupate la "Dreptatea sociala". Stransa legatura cu matusa Irene(caruia ii
spune si "mama") sugereaza ca acesta a fost crescut mai ales de aceasta.
Aflam din discutia cu Maria din final, ca isi petrecea perioade mari de timp
la Paris, probabil pentru ziar.

->> imbogatire background:
Gelu Ruscanu, desi isi dorea sa urmeze Dreptul, la dorinta matusii
Irene, urmeaza Jurnalismul. Dornita timpurie de dreptate sociala absoluta nu
il paraseste insa, desi cadrul presei scrise nu ii permite infaptuirea
dreptatii absolute asa cum si-o doreste.
Gelu Ruscanu o intalneste pentru intaia data pe Maria intr-un
cazino, in care se nimereste intamplator(element de legatura: patima
tataului sau - momentul inceperii patimii sale=Maria)
Maria Sinesti ii cere lui Gelu sa plece intr-o tara straina(in urma
cu 3 ani, inainte de a o surprinde in biblioteca), insa atunci refuza,
motivand proaspata functie obtinuta la conducerea ziarului.
De la instalarea la conducerea "Dreptatii sociale", Gelu Ruscanu
duce aprigi campanii impotriva vanatului sportiv.

--> imbogatire personaj
Gelu Ruscanu are un ceas de buzunar cu geamul spart, mostenit de la
tatal sau. Acesta s-a spart sub greutatea trupului lui Grigore Ruscanu
lovind podeaua, in momentul sinuciderii. Gelu tine in mana ceasul mai mereu,
plimbandu-se cu degetul peste relieful sparturii geamului in momentele
tensionate sau in cele de de meditatie.
Acasa, in sufragerie are o biblioteca impresionanta plina ochi cu
carti ordonate alfabetic, pe care si le aranjeaza la cateva saptamani.
Pe biroul din redactie are asezata o staduie din bronz cu zeita
Themis.(Intr-o scena premergatoarei celei finale, pe talerele balantei in echilibru sunt
asezate cateva gloante. Ruscanu isi incarca revolverul luand gloantele de pe
talere, cu exceptia unuia, care ramane singur, lasand balanta in
dezechilibu.)

Pitbull

23 Mar 2009, 18:21

(Ca sä nu ne complicäm si sä nu ne läbärtäm, câtä vreme functionäm aici, în Condicä, vom evolua pe un singur topic.)

Personaj - tema 3:
Alcätuiti fisa unui personaj, structuratä similar cu cele ale personajelor din "Jocul ielelor", pornind de la urmätoarele date:
- vârsta: 18-25 ani
- duplicitate
- bancä în parc

serbanmocanu

23 Mar 2009, 21:58

Praida

semnificatii:
- purtator de cuvant al autorului
socialist convins, se pune in slujba clasei muncitoatre,
pragmatic, isi argumenteaza ideologia concret, fara sa se izoleze in abstract
(om de actiune)

biografie:

provenit dintr-o familie de ceferisti
elev silitor si oremiant, castiga o bursa de studii in Austria
studiaza inginerie- transporturi in Austria,
in perioada studentiei se initiaza in mediile socialiste.
Se specializeaza in miscari subversive, (terorism??) scapa de fiecare data de politie
datorita experientei sale in ilegalitate este numit de partid administrator al organului de presa

lecturi: Schoppenhauer, Nietzsche, Marx
sporturi: box, scrima, tir

altele: are pe birou bustul in miniatura al lui lenin, pe care e inscriptionat citatul: Adevarul e intotdeauna concret

moment extrascenic: este deja mentionat in text an primul tablou, atunci cand le povesteste colegilor de redactie cum a sarit de pe o casa intr-un treb in miscare ca sa scape de politie

serbanmocanu

24 Mar 2009, 11:17

rog adminul sa mute ultimul meu post inaintea celui postat de pittbull, intrucat face parte din tema pt data trecuta.

multumesc

Grin M

26 Mar 2009, 16:37

Personaj pe banca -in parc- – baiat (Bogdan) se intalneste cu o femeie la vreo 50 ani, plina de margele, bratari si inele, careia ii da un plic.
Femeia: “-Asa maica, vezi? Ti-am spus eu ca te asteapta ceva mare…Sunt toti banii aici?”
Bogdan: “-Da, toti …”
Femeia : “-Asa maica…bun asa...Ai adus si pamant?”
Bogdan : ”-Da…am adus pamant si sfoara rosie.”
Femeia: “-Bun…Acum…cum plec eu de langa tine, sa te speli cu pamantul sfant pe maini ca sa fii iar pur, sa ti se spele pacatele, iar dup-aia sa te legi la mana stanga cu sfoara cea rosie….sa nu se mai lege raul de tine….Sa ti se lumineze calea, maica, si sa ajungi mare….
Femeia pleaca iar Bogdan scoate din servieta o cutiuta cu pamant cu care se “spala” pe maini. Isi leaga o sfoara rosie de mana si se indeparteaza de parc.

Bogdan - baiat, 1.67 cm -25 ani-, brunet, putina chelie, fata rotunda,strungareata. Are un palton negru ce ii atarna pana la genunchi. Are si fular gri, care din cauza inaltimii sale, atarna pe sub palton.Are cu el o servieta neagra, ce se asorteaza cu paltonul. In servieta isi are cv-ul, trei carti: Biblia,”Hitler, magul intunericului” si “Cum ar fi putut castiga Hitler al doilea razboi mondial”. Mai are doua icoane, una din ele primita chiar de la doamna cu care s-a intalnit in parc si o icoana de lemn, de care este foarte atasat, pentru ca a luat-o de la “Manastirea dintr-un lemn”, din com Francesti, jud. Vrancea, cand a fost singur sa se roage la icoana facatoare de minuni. Tot in servieta mai are o sfoara rosie, pusa intr-o punga si o cutie de metal, asemanatoare cu cele in care se tin tigaretele, in care se afla pamant uscat, luat din albia unui rau. Intr-un buzunarul servietei se afla un plic, pe care scrie :”Pentru D-na Vanessa”. In plic sunt 10000 RON.

Este din Targu- Carbunesti, Gorj. Provine dintr-o familie relativ instarita. Ambii parinti lucreaza intr-o firma din sat,ce se ocupa cu produsul si comercializarea vopselei. Mama este contabila iar tatal este cel care conduce firma. Este unicul fiu al acestora. Pana la varsta de 14 ani a locuit impreuna cu ei, la casa din Tg. Carbunesti. Se poate spune ca intre el si parinti nu a existat niciodata o relatie apropiata. Mama sa, mai mereu ocupata cu firma si cu treburile casei, era de parere ca va fi pe deplin implinita cand fiul sau isi va gasi singur rostul in viata si va ajunge in capitala. Tatal sau, o fire severa, autoritara, ca aceea a unui commandant aflat mereu in fata plutonului, nu se ferea sa il bata cand cand acesta gresea cu cate ceva. Ii spunea mereu ca nu este bun decat sa “intarate cainii vecinilor”, lucru pe care Bogdan il facea des. Sustinea ca locul lui este alaturi de el, sa inteleaga cum merge treaba cu vopseaua.
La terminarea scolii gimnaziale pleaca la Tg-Jiu, pentru a urma cursurile liceale ale Liceului Tudor Vladimirescu, profil uman. Matusa sa, vaduva si pensionara, manifesta o predilectie pentru fenomenele paranormale si lumea de “dincolo”. Este prietena de cafea cu o femeie ce cuoaste din tainele lumii nevazute si de multe ori, intalnirile lor ajung sa fie adevarate sedinte de spiritism si preziceri ale viitorului. Ghicitoarea ii spune matusii sale ca cineva din familia ei va ajunge un”om mare, important pentru omenire”, iar Bogdan aude acest lucru si se identifica cu acea persoana. Lafel, de cateva ori aceasta se uita in palma baiatului si ii spune ca este, ca si tatal sau, un om de care va sti sa conduca. Baiatul se identifica si mai mult cu ideea ca el este destinat sa ajunga sus.
Baiatul incepe sa devina furios cand cineva nu ii accepta parerile, care de cele mai multe ori sunt lipsite de sens. Nu asculta decat de parerile si convingerile sale, convins de ideea ca “Dumnezeu i-a sortit lui sa conduca omenirea”. Starea de labilitate mintala a baiatului devine treptat o problema si acesta da deseori impresia ca pierde simtul realitatii in relatiile cu colegii de scoala. La scoala manifesta interes pentru istorie, avandu-l ca personaj favorit pe Hitler, pe care il vede ca un model. De asemenea, sustine ca Dumnezeu I se arata in vise si ii porunceste sa scape lumea de “negri, tigani si chineji”. Toate celelalte materii au fost lipsite de importanta pentru el.
Absolva liceul si ajunge la Bucuresti, la facultatea de Stiinte politice la Universitatea bucuresti. Obtine cazare la camin, unde imparte camera cu alti doi baieti, Micutzu si Pacala. Micutzu (Marian Ganea) este Bodyguard in clubul Office iar Pacala (Petrisor Manole) este anul II la Politehnica. Acestia doi sunt genul de malaci blanzi, care, desi isi dau seama de “micile” probleme ale lui, ajung sa il “simpatizeze” pe Bogdan pentru discursurile in care el le povestea dataliu cu detaliu despre cum el va conduce lumea si cum Dumnezeu il va ajuta sa starpeasca lumea de “evrei, negri si chineji”. Nu pot decat sa se amuze la felul lui de a fi si la altarul de icoane din coltul sau de camera, sau la farfuria cu pamant de la capul patului sau. (pamant uscat, luat din albia lacului Sfanta Ana.)
Dupa primul an de studii, ajunge la parerea ca facultatea nu il va ajuta la menirea ce o are el si se decide sa se intoarca in Carbunesti pentru a lua in mainile proprii afacerea tatalui sau, planuind ca apoi sa plece sa isi faca un rost in Germania.(cu toate ca nu cunoastea limba germana)
Timp de aproximativ 1 an este angajat la firma parintilor sai, fiind un fel de agent, ocupandu-se cu distribuirea produselor. Incepe in acest timp o relatie cu Raluca, eleva in clasa a 8-a la scoala gimnaziala din localitate. Are o relatie cu ea timp de 4 luni, dupa care Raluca ajunge la liceu. Este nevoita sa paraseasca localitatea si sa urmeze cursurile unui liceu de la oras. Cu toate ca Bogdan este autoritar, posesiv si gelos, cei doi cad de comun accord sa continue relatia la distanta, desi, in sinea ei, Raluca cauta sa scape de el. Relatia lor mai continua vreo 2 luni. Bogdan devine din ce in ce mai gelos si ajunge sa o urmareasca . Ajunge sa vorbeasca chiar cu colegii ei de clasa ,cu profesorii ei si se ofera sa ii plateasca pentru ca acestia sa fie cu ochii pe ea. Bineinteles ca este vazut ca un lunatic. Lucrurile devin din ce in ce mai precipitate intre ei iar in urma unei certuri, Bogdan ajunge sa o loveasca. Raluca incheie relatia spunandu-I ca el este “cea mai mare gresala a vietii ei, ca are probleme la cap si ca nu va reusi sa faca nimic in viata”. Bogdan este afectat de cele spuse, care erau in total contrast cu parerea sa despre sine.
Se duce la o vrajitoare pentru o face pe Raluca sa se impace cu el. Participa la ritualuri ciudate impreuna cu femeia si ii urmeaza sfaturile. Ajunge sa ingroape un cutit infipt intr-un lacat in albia unui rau din apropierea casei fetei pentru ca, dupa spusele vrajitoarei, el sa reuseasca sa ii “sparga inima care este ca un lacat” . Vrajitoarea este, bineinteles, o escroaca. Bogdan devine din ce in ce mai disperat iar femeia stie sa profite de lucrul acesta. Merge de la o ghicitoare la alta,cheltuind sume exorbitante de bani. Toate incercarile lui ritualice de a o aduce pe Raluca inapoi esueaza, insa ghicitoarele ii spun ca “doar atunci cand se va realiza in viata, abia atunci raluca va redeveni a lui”. Afla de doamna Vanessa, o “vestita vrajitoare” care ii promite ca va chema norocul asupra sa in schimbul unei sume de bani. Bogdan este de accord si primeste de la femeie o icoana de lemn pe care trebuie sa o poarte neincetat cu el timp de o saptamana. Daca va face asta, atunci el va primi o veste importanta, urmand ca abia apoi sa o rasplateasca pe vrajitoare cu banii cuveniti. Dupa o saptamana, Bogdan primeste un telefon de la cineva care ii propune un post de manager la o firma importanta din Germania. Bineinteles ca telefonul este de la o persoana mana-n mana cu vrajitoarea. Bineinteles ca Bogdan accepta imediat si nu uita sa ii plateasca de indata doamnei Vanessa pentru ajutorul ei, fara de care…intr-adevar, nu ar fi primit acel telefon.

Bogdan este un ciudat. Se imbraca decent si chiar elegant. Reuseste de cele mai multe ori sa se prezinte ca un om cu capul pe umeri, insa se da de gol cand incepe sa isi prezinte propiile pareri sau principii. Iar aceste pareri si le expune imediat cum cineva este dispus sa il asculte, nepunandu-si problema daca e bine sau nu sa se deschida in fata altor persoane. Este convins ca indiferent ce va face, meritul sau va fi recunoscut intr-un fel sau altul. Nici el nu stie bine la ce se refera cand spune asta, insa el “crede si nu cerceteaza”; si indeamna pe cei din jurul sau sa faca acelasi lucru. Cei care il cunosc s-au obisnuit cu el, il accepta si se amuza pe seama lui. El este de parere ca cei din jurul sau, care il accepta, defapt, il admira.
Cei care nu il cunosc si de-abia il descopera, sunt uimiti si prima impresie a lor este ca Bogdan se tine de glume. Cand isi dau seama ca, defapt, are probleme si incearca sa il contrazica sau sa il indrume, se lovesc de neclintirea lui si de argumentele lui, de cele mai multe ori, prostesti si ciudate.
Bogdan nu suporta sa stea in preajma celor care nu ii “accepta” felul de a gandi si se aprinde repede cand cineva il contrazice. Se arunca la jigniri si amenintari grave, insa este genul care “latra, dar nu musca”. Este dispus insa, sa revina la normal daca cineva ii cere scuze.
Este un las care vrea sa insufle frica. De multe ori spune ca are prieteni recuperatori, gata oricand sa omoare pentru el, insa in spatele acestor iluzii se afla cei doi malaci blanzi, Micutzu si Pacala.
In relatia lui cu Raluca (intre care este o diferenta de 10 ani), el este mandru ca are pe cine sa invete si sa educe, iar in final, o loveste pentru ca o gaseste mai slaba fizic decat el.
Visul sau este sa ajunga mare si tuturor sa le fie frica de el. Este sigur ca Dumnezeu are un plan cu el si ca ii va pune in mana puterea de a alege cine sa traiasca si cine sa moara.
Obisnuieste sa doarma cu icoana de la “Manastirea dintr-un Lemn” pe frunte. Se duce la biserica si se inchina in fiecare seara si dimineata, precum si inainte si dupa masa.

dreamer

26 Mar 2009, 21:08

Hari Ionescu

Portret fizic:
Inaltime medie, bine facut (nici gras, nici slab), par negru scurt fara vreo tunsoare deosebita, putin ciufulit, ochi caprui, gura mica, cu buze subtiri. Se imbraca lejer: tricouri sau camasi sport, blugi, adidasi. Cel mai adesea are o privire usor pierduta, pare un tip cam aiurit. Are un chip calm, serios, ganditor- aduce cu fata unui batran care a vazut multe.

Profil psihologic:
E un tanar serios, inteligent, muncitor. Cand se apuca de ceva, termina intotdeauna. E perfectionist si ambitios. Nu se lasa pana nu gaseste solutia. Ii place sa vina cu idei noi, solutii inedite. Ii place sa experimenteze. Mananca adesea la cantina universitatii, nu fiindca ar fi mai ieftin, ci pentru ca e mereu prins in diverse activitati acolo.
E un tip modest, dar duplicitar. Pare genul tacut, care prefera sa-si ascunda opiniile. In realitate, are preferinte foarte bine definite. E transant cu parerile celorlalti, judeca foarte aspru. Nu-i place sa fie contrazis. E linistit, dar cand rabufneste are reactii violente, ii jigneste pe cei vinovati.
Nu prea are prieteni. Majoritatea acestora sunt cunostinte sau colegi de serviciu, care nu cunosc decat acel Hari atent la detalii, harnic, care respecta deadline-urile.
S-a indepartat de parinti. Ii iubeste, ii ajuta, dar il deprima neputinta lor si modul arhaic de a vedea lucrurile.
E foarte conectat la realitate, urmareste atent presa, e interesat de ce se mai intampla in mediul studentesc. Se ocupa de un site pentru studenti.
Desi ii plac inovatiile tehnologice, e un pic conservator, intransigent in gandire.
Are o pisica neagra pe nume Lola, parte din necesitatea de a nu fi singur, parte din dorinta de a-si demonstra ca se poate ingriji de inca “un suflet”.
E un tip capricios, are momente cand isi schimba foarte repede dispozitiile, se enerveaza si intrerupe orice activitate. Nu-i plac zilele ploioase. Are un laptop la care tine foarte mult. Se documenteaza mult pe internet. Ii plac desenele animate. Are un folder plin cu prezentari Powerpoint sau clipuri video care il invata cum sa isi controleze si ascunda emotiile, cum sa treaca peste momente dificile, pe care le urmareste cand se simte stresat, enervat, pentru a-si stapani impulsurile nervoase.
In relatia cu elevii de la cursul de jurnalism dovedeste a fi un bun pedagog, ii place sa tina treaz interesul cursantilor, are grija sa aduca mereu la curs cate ceva interesant descoperit de el, pe care il arata studentilor (un clip de pe you tube, o parodie despre bataia dintre brandurile Macintosh si Pc). E un tip amuzant, face chiar misto de elevi atunci cand gresesc. Are uneori tendinta de a deveni autoritar, usor arogant. In predare e schematic, face grafice, tabele, da exemple. Daca a explicat o data un lucru, a doua oara cand este intrebat devine ironic la adresa “neatentului”, il supune la un test scurt, punandu-i intrebari. (Exemplu: Cum v-am spus eu ca se face? Cat v-am spus eu sa scrieti?....etc) La notare e drastic.
E un ecologist convins. Se deplaseaza cu bicicleta peste tot.
E un bun actor. (in sensul ca te face sa crezi ceva, pentru ca apoi sa-ti spuna “verde-n fata” adevarul) Are o mimica foarte dezvoltata. Are momente dimineata cand sta in fata oglinzii si se stramba, rade, plange, isi exerseaza tot felul de grimase.
In materie de muzica asculta toate genurile de calitate, insa prefera muzica veche- anii 70’-90’, care il linisteste dupa o zi plina.
Are un program foarte bine organizat, cu multe tabieturi. Se trezeste, deschide laptopul, se spala, se imbraca, da de mancare pisicii, isi verifica mailul, citeste presa, apoi pleaca la serviciu, se intoarce dupa- amiaza ca sa hraneasca pisica. Mananca la diverse cantine. Seara cand vine acasa isi face dus, isi pregateste un ceai (in fiecare seara face alte combinatii de ceaiuri luate de la o anumita ceainarie de la Universitate, de fiecare data insa adauga lapte) si pachetul de biscuiti americani cookies, pe care-i va savura in fata laptopului, unde: citeste despre ultimele inovatii cibernetice, se ocupa de administrarea unor site-uri, scrie pe blog, mai corecteaza lucrarile cursantilor, se uita la diverse clipuri haioase. E ordonat, are un loc pentru fiecare obiect. Doar hainele si le mai lasa imprastiate prin camera.
Nu prea are viata sociala. Il preocupa mai mult latura profesionala. E foarte pragmatic, rational. E constient ca Romania nu este tocmai mediul potrivit in care sa prospere, dar nu vrea sa plece, asta fiind o dovada de lasitate pentru el. Considera ca se va descurca si aici.
A avut doar o singura relatie pana acum- cu o colega de facultate (Mihaela), de care s-a indragostit nebuneste. Au fost impreuna 2 ani. El incerca sa-i indeplineasca toate dorintele, ii facea cadouri mici, dar de suflet (flori, carti, cd-uri, betigase parfumate, obiecte de decor). Fata l-a parasit pe motiv ca nu este tocmai genul pe care si-l doreste ea, ci e mai degraba ciudat.
Pe Mihaela a intalnit-o prima oara in Cismigiu intr-o joi. Au cumparat cate o gogoasa si o cafea si au mancat pe o banca in parc. Hari a gasit un biletel pe care scria: “Fiecare dintre noi se afla acolo unde trebuie sa fie.” L-a considerat un semn bun. Cand s-au despartit, i-a spus Mihaelei : “Ne vedem joi! Eu o sa te astept! Poate vreodata te razgandesti!” De atunci, se intoarce in fiecare joi, la aceeasi ora, la locul respectv. Se asaza pe banca, isi pune castile in urechi, pune melodia “Nu am chef azi” pe repeat, si isi savureaza gogoasa si cafeaua de rigoare. Sta timp de o ora, in care priveste pur si simplu trecatorii, cautand o fata care sa-i placa. De cateva ori a intrat in vorba cu cele care i-au atras atentia, a iesit cu ele, insa in cele din urma nu a “rezonat” cu niciuna. Asteapta in fiecare joi si e sigur ca la un moment dat isi va reintalni acolo dragostea, deoarece crede ca se afla “acolo unde trebuie sa fie”.

Biografia:
Are 25 de ani, este fiul unui inginer si al unei profesoare de limba romana. Locuieste in Bucuresti. A avut o copilarie normala. De mic a fost foarte pasionat de calculatoare. Ii placea la fel de mult sa asambleze si dezasambleze Lego, il ajuta pe tatal sau la reparatii prin casa. Mama a incercat sa-I insufle dragostea pentru literature, asa ca a fost oarecum nevoit sa citeasca mult, iar cu timpul a ajuns sa-i placa. A terminat liceul Gheorghe Sincai, profil real. A fost un tip retras, singuratic, de care toata lumea isi batea joc. Nu putea lega usor relatii cu ceilalti, tocmai pentru ca el era genul serios, atent la ore, constiincios. Considerat de ceilalti “tocilar”, in realitate insa un baiat foarte ager, caruia ii placea sa-si puna mintea la contributie. In timpul liber statea in camera lui gandindu-se la tot felul de scenarii de razbunare, a carei tinta ar fi fost colegii cu care se lua adesea la bataie.
A absolvit Facultatea de Informatica. A fost foarte apreciat de profesori pentru ca era foarte activ. Lucrarea de licenta a exploatat cultura Internet (Cyberculture). Are un master in Inginerie software. Are o mare pasiune pentru scris mostenita de la mama lui, pe care si-a cultivat-o. A luat cursuri de redactare si ziaristica. Este profesor la un centru de jurnalism independent, unde preda un curs de Jurnalism online.
Se intretine singur de la varsta de 21 de ani. Are o garsoniera inchiriata. Lucreaza ca programator pentru o firma Americana. Se implica in tot felul de proiecte: administreaza site-uri, scrie la diverse reviste de IT, ii place sa se “joace” facand prelucrari audio si video, participa la tot felul de dezbateri jurnalistice, e la curent cu noile aparitii tehnologice (gen Iphone, Pda, etc).

Imbogatirea personajului:
Trece foarte usor de la calm interior la reactii instinctive, aproape animalice. Toate aceste schimbari psihice sunt marcate prin niste priviri fulgeratoare, ochi stralucitori, aproape malefici. Cand se enerveaza se transforma intr-un om foarte ironic, chiar sarcastic, isi manifesta complexul de superioritate asupra celorlati, iar vocea ii devine usor feminina, subtire, tipatoare chiar. In aceste momente are un tic verbal: adauga negatia “nu”, ca un adagio dupa fiecare intrebare (Exemplu: Pai ce v-ati gandit voi…Lasa ba’ ca merge asa…Nu? Nu?) si are o privire fixa, intimidanta, care parca trimite sageti catre interlocutor. Are o mingiuta mica rosie antistres cu care se joaca ori de cate ori isi pierde firea.

Supratema:
Nu se gandeste foarte mult la scopul sau menirea lui. Isi stabileste diferite obiective, pe care le urmareste cu indarjire, iar odata indeplinite isi va fixa altele si tot asa. Simte ca are un rol pe care trebuie sa-l indeplineasca, dar nu stie exact care e acela. Spera ca la un moment dat sa ajunga sa contribuie la inovarea domeniului informatic, la descoperirea de noi tehnologii sau progresul celor existente.

slackerflu

27 Mar 2009, 14:26

Igor

Caracterizare directa:

Un tanar de 22 ani, inalt, slab, silueta stearsa, poarta intotdeauna haine simple, de culori deschise, pantofi sport de culoare alba si o esarfa de un beige murdar innodata in jurul gatului. Pe chipul decupat intr-o maniera extrem de simpla nu pare sa fie vreo urma a trecerii timpului. Tenul alb, nasul micut, buzele subtiri, ochii mari, de un verde deschis, cu o trasparenta aproape inspaimantatoare, duc cu gandul la o fiinta aleasa, un fiu de print sau un cavaler viteaz din visul unei fete. Parul deschis la culoare il poarta scurt si ciufulit, lasand sa se vada urechile micute si gatul lung si neted. Mainile ii sunt subtiri si fine, la fel de frumoase ca ale unei femei, dar tradeaza un defect rar intalnit: la mana dreapta, degetul aratator este dublu. Dintr-un soi de complex, obisnuieste sa mearga cu mana dreapta tot timpul in buzunar.

Mediul in care isi desfasoara existenta:

Locuieste intr-o camera mica, intr-un camin care apartine facultatii de arte. Aceasta camera extrem de inghesuita, este extrem de haotic organizata. Multe lucruri atarna pe pereti, agatate in cuie; doua geamantane uriase stau pe post de sifonier, deschise, cu hainele ravasite inauntru; o masa de calcat sta rezemata de geam, un raft mare cu carti in dreapta usii, langa o chiuveta scoasa din uz; pe podea o saltea groasa pe care stau azvarlite o multime de coli mazgalite, desene abstracte, creioane, vopsele, pensule si caiete, iar langa peretele din stanga, rezemata de perete sta o banca masiva din fier forjat (exact tipul bancilor care se gaseste in parcuri), care aparent ii foloseste tanarului drept obiect de studiu, aceasta fiind colorata in mod artistic in zeci de culori, in multe straturi care se cojesc vizibil.

Tanarul frecventeaza cursurile de pictura si istoria artei foarte des, fiind de asemenea membru al cercului pictorilor studenti din cadrul facultatii de arte. Activitatea acestui cerc se desfasoara in subsolul cladirii, intr-o camera mare si spatioasa, cu peretii vopsiti in alb, ale carei singure obiecte de mobilier sunt panzele, trepiedele, soclurile, dulapurile cu materiale si multe accesorii trebuincioase unui artist plastic. In acest loc Igor isi petrece o buna parte din timp in liniste, pictand fara sa socializeze cu cei din jur.

Singura persoana care il viziteaza si cu care vorbeste este o batrana micuta si blanda, care pare sa il cunoasca din copilarie. Aceasta ii aduce mancare si haine curate, incearca sa vorbeasca cu el, privindu-l de fiecare data cu deosebita blandete si mila, dar Igor raspunde expeditiv, cu cateva cuvinte, parca dorind sa scape de ea cat mai repede. Desi aparent personajul nu ii confera importanta, femeia joaca un rol foarte important in viata lui; acesta nu se poate lipsi de ea chiar daca nu constientizeaza acest lucru. Este singura legatura cu trecutul sau, moment care ii defineste viata intr-o masura foarte mare. Momentele in prezenta batranei dezvaluie adevarata personalitate a personajului, slabiciunile si problemele sale.

Restul timpului si-l petrece intr-un mod extrem de ciudat, in parcul din celalalt capat al orasului. Se asaza de fiecare data pe alta banca si incearca sa intre in discutie cu femeile care trec sau iau loc langa el. Se recomanda cu numele de Sergiu, drept un student bursier din Cluj, venit la Bucuresti ca sa studieze dreptul. Se poarta extrem de galant si manierat, sustinand o conversatie de un grad intelectual ridicat, incercand astfel sa faca o impresie cat mai buna doamnelor si domnisoarelor abordate. Dupa discutiile de complezenta specifice, Igor incearca sa afle informatii despre viata doamnelor si domnisoarelor, in special legate de subiectul copiilor, deviind intr-un discurs aparent fara de sens care le sperie pe majoritatea dintre femei.

Informatii despre trecutul tanarului (dezvaluite intr-un dialog extrem de tensionat cu batrana):

In realitate, Igor fusese crescut intr-un camin de copii, sub ingrijirea acestei femei care se atasase de el ca de copilul sau. Povestea sa este una trista, care i-a marcat viata in totalitate. Fusese abandonat la varsta de 6 luni intr-un cosulet, pe o banca in parc si gasit de aceasta femeie care ii va tine loc de mama. Avand in vedere faptul ca se afla intr-o institutie pentru copii abandonati, Igor a dorit sa afle inca de la o varsta frageda care era povestea lui, iar femeia nu a dorit sa ii refuze dreptul de a cunoaste adevarul, redandu-i exact circumstantele in care fusese gasit. Din acel moment, personalitatea copilului a luat o intorsatura brusca, trasformandu-l intr-o persoana razbunatoare si rea. A cerut femeii sa il duca la banca pe care fusese lasat, iar din acel moment pana la varsta de 18 de ani a frecventat acel parc si a stat pe acea banca cel putin o data pe saptamana. S-a izolat de ceilalti copii si a devenit din ce in ce mai rece, refugiindu-se in desenele lui violente. Defectul care il avea la mana i-a sustinut acest comportament, deseori intamplandu-se ca anumiti copii sa rada de el, iar acesta sa reactioneze neasteptat de violent, izbucnind in plans si aruncand cu obiecte in copiii respectivi. A parasit caminul la 18 ani, cand nu mai putea sta acolo, si a pornit fara rost in lume, disparand complet pentru aproape doi ani de zile. La 20 de ani s-a intors la camin pentru a o vedea pe aceasta femeie care i-a tinut loc de mama. Din acel moment, ea i-a oferit posibilitatea studiului artei, iar acesta a intrat cu success la facultate, mutandu-se in camaruta de camin. Unul dintre primele lucruri pe care le-a facut in momentul in care s-a mutat a fost sa-si mobileze camera cu banca din parc pe care fusese abandonat si pe care statuse de atatea ori.

• M-am oprit aici, desi as mai putea continua cu redarea unor episoade din viata tanarului, cum ar fi dialogul dintre el si batrana in care i se dezvaluie trecutul, sau un dialog pe banca intre el si o femeie care nu il respinge din prima.

serbanmocanu

27 Mar 2009, 15:29

Gabriela este o tanara de 24 de ani, absolventa de ASE, actualmente aspiranta-contabil la o firma. Pe plan profesional este foarte implinita, ii place ceea ce face si este bine platita. Pe plan sentimental, insa, lucrurile nu stau deloc bine. Se plange ca este singura. Profesia ii ocupa tot timpul. Este foarte bine platita, de aceea se simta oarecum obligata sa presteze ore suplimentare, la fel ca toti angajatii companiei; pe deasupra ii si place ceea ce face. Munca devine astfel un refugiu, unde nu trebuie sa se gandeasca la problemele personale. Practic nu are nici prilejul nici imboldul de a-si pune la punct viata particulara, fiindca nu constientizeaza lipsa decat atunci cand nu munceste, iar cum ea munceste mai tot timpul, se invarte intr-un cerc vicios.

Isi face totusi timp intr-o duminica si iese cu un baiat in parc. In dupa-amiaza duminicii cu pricina, Gabriela si Silviu si-au dat intalnire. Ea spera sa inceapa o relatie cu baiatul, insa la intalnire nu vorbeste decat despre ea si despre munca ei. Conversatia este anosta si plictisitoare. Fata este lipsita de farmec in ciuda tineretii sale si a aspectului fizic atragator. Baiatul se plictiseste de ea de prima data. Intalnirea nu se finalizeaza asa cum spera ea si nici nu prevede o alta intalnire. Dupa ce baiatul isi ia ramas-bun de la ea, Gabriela se aseaza pe o banca in parc si incepe sa citeasca. Sta exact pe mijlocul bancii ingutse, astfel incat sa nu se poata aseza nimeni nici in dreapta nici instanga.

Gabriela provine dintr-o familie de intelectuali semi-puritani. A crescut intr-un mediu destul de rece si de distant in care oamenii nu-si exprimau sentimentele. In conceptia lor a-ti exprima sentimentele este un act de slabiciune, lucru ce te pune in dezavantaj fata de partener. Parintii ei au divortat, ea fiind crescuta mai mult de bunica. Aceasta a fost in tinerete o femeie apriga, provenita dintr-un mediu modest (dar totusi burghez). Constienta de acest lucru si-a dat seama ca pentru a reusi in viata era necesar (la vremea aceea) sa fii bine instruit. A urmat un liceu industrial, l-a absolvit du[pa care s-a inscris si la facultate. Ziua lucra iar seara invata. Si-a sacrificat tineretea pentru a-si asigura o pozitie in etajele superioare ale societatii. A ajuns directoare de liceu si s-a maritat tarziu, tot cu un profesor. Casnicia lor a fost mai mult conventionala, intre ei nefiind vorba de iubire. De altfel, barbatul ei a murit inainte de vreme. Avea probleme la servici, si nici in familie n-a reusit sa gaseasca alinare. S-a stins in urma unui accident stupid de motocicleta.

Mama Gabrielei a fost cresdcuta si ea in acelasi spirit spartan. Relatiile cu baietii erau atent selectionate si pe cat posobil limitate. Conta foarte mult trecutul baiatului si mediul familial. Erau exclusi smecherii, golanii, in general aceia care manifestau barbatia. Erau permisi doar tocilarii plictisitori care nu prezentau nici un pericol pentru ea. Mama Gabrielei s-a maritat cu un srtist plastic la o varsta avansata, cu mult dupa ce trecuse de treizeci de ani- ca si mama sa de altfel. Cum era de inchipuit nici aceasta casnicie nu a fost una implinita, datorita lipsei de comunicare afective dintre soti. Duap cativa ani parintii Gabrielei au divortat, fata ramand ingrija bunicii in mare parte a timpului. Ajunsa la varsta treia, bunica Gabrielei si-a fixat ca ultim scop in viata sa-si creasca nepoata asa cum vrea ea. Plecand de la premisa ca atat in casnicia ei, cat si in cea a fiicei sale, adica a mamei Gabrielei, barbatii au fost de vina, ea a decis sa o tina departe pe Gabriela de aspectele erotice ale vietii. Gabriela a primit asrfel o educatie sexuala ca in evul mediu timpuriu.

In adolescenta Gabriela era totusi o fata atragatoare, dar foarte incapatanata si tipicara. In loc sa se implice in activitati cu colegi de varsta ei, ea prefera sa stea in casa cu bunica-sa si sa discute despre colegii ei, mai exact sa le analizeze defectele. Discuta cu bunica ei aproape totul, fiind invatata sa nu aiba secrete (fata de ea) si sa nu aiba intimitate. Toate discutiile se faceau pe un ton sever, de avertizare pentru fata sa nu se aventureze in zone necunoscute. Spre deosebire de mama si de bunica sa, care erau femei sterse, Gabriela era frumusica (probabil mostenire de la tatal ei) si ii placea sa cocheteze. Intr-un fel era constienta de sexualitatea ei latenta si de dorinta pe care o starnea in baieti. Reusea sa le insufle dorinta carnala dupa care ii facea sa se simta vinovati si rusinati de sentimentele pe care acestia le nutreau fata de ea. Isi facea o virtute din faptul ca-si reprima foarte bine erosul.
Gabriela nu avea nici un fel de experienta dar specula pe aceasta tema plecand de la ideile inoculate de catre bunica ei. De aici isi construia ea tot felul de pretexte pentru a-si respinge pretendentii. Fiind o persoana singura, era oarecum rupta de concret si plutea intr-o realitate ideala, cum vedea in filme si citea in carti. De aici isi lua sabloanele si tiparele dupa care-i judeca pe ceilalti si ulterior ii respinge fiindca nu corespundeau. La optsprezece ani refuza sa iasa cu baieti, preferand sa stea pe internet de vorba cu necunoscuti. Preferabil din alta tara, fiindca Romania este o tara de badarani si mitocani. Considera ca strainii, adica cei din vest sunt mai educati.Primul ei iubit online era un spaniol de vreo treizeci de ani, care ba era sergent in armata, ba era operator de zbor, ba era student la stomatologie. Dupa vre-un an Gabriela s-a despartit de el desi nu se vazura niciodata.

A urmat prima ei relatie cu un baiat in carne si oase. La facultate, cu un coleg. Acesta s-a straduit o jumatate de an pana sa o seduca. Acesta a devenit la scurt timp iubirea vietii ei. Dupa ce s-a dus invelisul dulce al primei amorezari, pe Gabriela a inceput s-o dezguste felul de viata a prietenului ei. Acesta o ducea intr-o veselie continua, fara nici o grija. Felul lui de a fi era contrar firii ei mostenite de la bunica. De aceea relatia lor a pornit din startcu o fisura. Dupa noua luni s-au despartit, nici unul nemaiputandu-l suporta pe celalalt. Esecul acestei relatii a facut-o pe Gabriela sa creada ca toti barbatii sunt niste neseriosi, mai ales cei din preajma ei, de aceea s-a intors la mai vechiul ei obisei- cel al intalnirilor online. A urmat inco o “relatie” cu un fotograf olandez de 40 de ani.

Intre timp, viata profesionala cunoaste o ascensiune spectaculoasa, fiind promovata in functii din ce in ce mai importante, in ciuda tineretii. A inceput de jos, desigur, cu joburi derizorii de studenta, apoi lucrurile pe plan profesional s-au aranjat binisor. A mostenit de la bunica ei aspiratia de a urca pe treptele sociale, chiar daca vremurile s-au schimbat. In viziunea Gabrielei, doar banul te poate consacra social, spre deosebire de bunica, ce credea in bagajul cultural si in potentialul intelectual. Banii fac ca lumea sa se invarta. Este sincere in ceea ce crede si nu se refera la coruptie, jafuri si alte mijloace necurate. Ea crede ca poate face bani in mod cinstit, iar a avea bani multi este o virtute. De aceea s-a concentrat pe realizarea acestui scop si are parte de un loc de munca foarte bine platit.

Gabriela este o persoana foarte organizata, independenta in luarea deciziilor si cu o vointa de neclintit. Pana la 20 de ani nu asculta decat de bunica ei. Dupa ce a intrat la facultate si a inceput sa lucreze s-a emancipat si fata de aceasta. Cu toate acestea, vechile credinte legate de barbati i-au ramas inradacinate si se reflecta in comportament si in luarea deciziilor. A fost singura la parinti asa ca nu prea stie cum e sa imparti ceva cu cineva si de aceea nu are experienta a “traiului” in comun cu cineva. Este o individualista, care nu se gandeste decat la ea si la realizarea scopurilor sale. Daca e sa ajute pe cineva nu o face din empatie si dezinteres, ci pentru a-si demonstra ei insesi cate de amabila si darnica este. A stiut mereu sa se impuna in centrul atentiei si sa faca din probleme ei, problemele altora. Pana in facultate n-au curtat-o decat baieti bleguti, pe care a stiut sa-i duca de nas si sa-i faca sa suspine dupa ea.

Supratema acestui personaj este realizarea “visului american” pe meleaguri autohtone, adica un trai decent pentru ea si pentru copii ei, o viata lipsita de griji. Este un personaj cu o miza destul de mica, care nu cere foarte de mult de la viata dar ceea ce cere nu poate avea. Nu poate avea fiindca aceasta este natura firii umane: sa tanjeasca dupa ceea ce nu poate avea. Nerealizarea scopului ei vine din faptul ca nu poti sa fii fericit si in acelasi timp sa faci performanta pe plan profesional. Un om implinit nu mai are motivatia sa alerge si sa se agite; doar cei frustrati se straduiesc sa dea tot ce-i mai bun in ei. In acelasi timp un om vesnic preocupat de castigul material este incapabil sa “investeasca” energie si-n celelalte sectoare ale vietii; nu (mai) poate construi relatii cu cei din jur.

AdinaD

27 Mar 2009, 16:57

Dan.

Descriere: e un baiat de 24 de ani, inteligent, imatur si cu capul in nori. E saten, de inaltime medie, se imbraca in haine destul de scumpe, poarta un ceas mare la mana. Toate astea si le permite din salariul de supervisor la un call center, si pentru ca este inca intretinut de parinti. Are ochi caprui, fata ovala si atragatoare, o expresie curioasa si calda mereu intiparita pe fata. Pare ca nu are nici o grija din lume.

Portret moral & Istorie: Ii place foarte mult locul de munca, este foarte bun la ceea ce face, si este indragit de subalterni atata vreme cat nu-l cunosc prea bine. Are mereu o dispozitie buna, glumeste, spune povesti. Cand Dan a inceput sa citeasca, a fost fascinat de povestile personajelor din romane. Stia ca nimic din ce citeste nu era adevarat, dar era uimit de ce minuni poate sa scoata mintea umana. Ar putea fi considerat un romancier ratat din punctul asta de vedere.

Tot cand era mic Dan a ajuns la concluzia ca viata lui e plictisitoare. El e din Bucuresti, prietenii lui erau din Bucuresti, a avut un traseu plictisitor prin viata, nu plin de povesti ca personajele din carti. De aceea a inceput sa infloreasca fiecare raspuns pe care il dadea. Prima data a fost in generala, cand incerca sa impresioneze o fata. A fost o infloritura mica, dar credibila. Unchiul lui lucrase toata viata intr-o vopsitorie ieftina. Cand aceasta a dat faliment, a muncit pentru stat vopsind bancile din Cismigiu. Insa plumbul din vopseaua proasta cu care lucrase 20 de ani i-a afectat plamanii si a murit tanar .Cand doamna invatatoare a dus clasa lui Dan in excursie in frumosul parc bucurestean, Dan a ramas pe o banca in parc cu Simona. I-a spus fetei ca unchiul lui a murit din cauza bancii pe care stateau ei, ucis de otrava pusa in vopsea de comunisti . Sigur, acum otrava se dusese imediat ce-si facuse datoria, si nu mai era periculoasa acum. Cand a vazut ca fata l-a crezut si l-a tinut de mana in vazul colegilor pentru ce-i spusese el, s-a simtit puternic si stapan pe viata lui.

De atunci a inceput sa mareasca proportiile fiecarui raspuns pe care il dadea, din ce in ce mai abil. Acum spune deja povesti oamenilor care intra in contact cu el, dar povestile sunt total credibile, numai ca nu sunt ale lui. Cand le spune, o face convins de faptul ca asa s-a intamplat si pe un ton modest, de parca nu i-ar face placere; stie fiecare detaliu al povestii insa nu le retine pe toate de la o poveste la alta. Dan este un baiat intreg la minte, nu face asta pentru ca simte o nevoie ascunsa sau ii dicteaza o voce. Pur si simplu ii place cand cineva se uita la el cu admiratie cand poveste-te de cum a avut taria de caracter sa refuze un premiu de 5 mii de dolari din partea unui producator de tigari pentru ca el crede in protejarea copiilor nostri de droguri taxabile.

Dan a intrat pana acum la 3 facultati, pe cont propriu: Jurnalism, Marketing(ASE) si Stiinte Aplicate(Poli). A renuntat de fiecare data dupa un an pentru ca nu erau pentru el, prea multe reguli, prea multa munca.

De cativa ani lucreaza in call-centere. A inceput de jos si acum a ajuns supervisor. Este bine platit pentru ca a venit cu un CV foarte bun, este volubil si fluent in engleza si spaniola, este vesel cand vorbeste cu lumea si nu plictiseste niciodata intr-o conversatie. Din pacate acesta este al 5-lea job din acest domeniu, pentru ca s-a intamplat de mai multe ori ca cineva sa-i verifice studiile sau referintele si sa nu iasa tocmai ca in CV...

Jobul lui este singurul loc unde zice adevarul concret, asa cum este in realitate. Este fascinat de relatia dintre intrebare si raspuns, cum nu pot exista una fara cealalta si cum totul este precis. Nu mai trebuie sa fabrice el un raspuns, pentru ca el este deja acolo si acela trebuie oferit.

Dan are mereu prieteni multi si noi. Oamenii din jurul lui vin si pleaca in valuri. Nu se prind niciodata ca el nu este exact ce pare, dar el uita sa mai ia contactul cu ei. E ca si cum isi incearca povestile pe ei, aduna altele de-ale lor, si ii lasa. Parintii lui se bucura ca a gasit ceva la care este bun si sunt multumiti. Cred ca motivul pentru care fiul lor nu prea are prietene este ca este timid.

Supratema: dorinta de a-si inlocui viata plictisitoare cu una fabricata.

Dezvoltare: ma gandeam ca as vrea sa-l scap pe Dan de obiceiul lui, si sa-l pun intr-o situatie care sa-l provoace sa-si creeze propriile istorii demne de povestit. Numai ca deocamdata nu m-am hotarat cum. Poate in episodul urmator :D

Pitbull

30 Mar 2009, 14:38

Tema pentru weekendul din 4 aprilie:

Puneti personajul creat la tema anterioare într-o situatie interactivä cu un alt personaj, determinat de urmätoarele circumstante:

- Bätrânete
- Noapte
- Fanatism

(Se recomandä ca si celui de-al doilea personaj sä-i construiti o fisä completä, la fel ca pentru primul; totusi, prezentarea acesteia în cadrul temei nu e necesarä - dar sigur se vor întreba si aborda diverse detalii din cuprinsul ei, în timpul discutiei.)

serbanmocanu

01 Apr 2009, 20:07

Bunica Gabrielei
Provine dintr-o familie de oameni modesti. Tatal ei era de meserie tamplar, maistru la o scoala populara de meserii. Era un om aparte; combina ascetismul unui calugar cu demnitatea unui aristocrat, zgarcenia unui scotian cu fudulia unui boier. Om de conditie modesta dar fruntas intre ai lui. Casa lui era cea mai aratoasa de pe strada sa. A avut cinci copii: doi baieti si trei fete. Toti au ajuns medici, profesori sau invatatori. In familia sa cartea era la mare pret., toti copiii fiind elevi premianti S-au emancipat exclusiv prin eruditie.

Bunica Gabrielei a crescut intr-o epoca in care inca mai exista o aristocratie. Avea o veneratie deosebita pentru tot ceea ce tinea de nobilime: eleganta, mobila Biedermeier, goblenuri, seri cu recitaluri de pianina, limba franceza etc...A urmat un liceu industrial. Si-a dezvoltat un apetit pentru cultura si eruditie, participand la numeroase activitati culturale alaturi de studenti. Razboiul a surprins-o in primii ani ai maturitatii. A fost inrolata intr-un soi de organizatie de tineret cercetaseasca si servit ca infirmiera cateva luni. Atunci s-a deprins cu un regim de viata auster si spartan pe care l-a dus toata viata.

A urmat studii filologice: limba franceza si latina, pregatindu-se pentru o cariera didactica. A devenit o profesoara severa, exigenta si impunatoare. Aceasta meserie i-a venit ca o manusa pentru firea ei. A parcurs repede toate gradele didactice, ajungand directoare de liceu.

S-a maritat cu un arhitect, profesor de desen tehnic la o scoala de maistri constructori. Era un bun dascal, un bun gospodar, om simplu, cumsecade si priceput la toate. Dar destul de slab de inger. Mereu tinut sub papuc de catre nevasta-sa. Au avut impreuna o fata, pe mama Gabrielei. Fata a fost crescuta intr-un mediu sever si autoritar. A rezultat o femeie inhibata si slaba. Cand a venit randul ei sa aduca un copil pe lume, mama Gabrielei nici nu s-a dezmeticit bine din lauzie, ca si-a si vazut odrasla in mainile bunicii. Femeie extrem de cicalitoare, si-a constrans fiica sa-si creasca copilul dupa preceptele sale.

Dupa moartea bunicii Gabriela ramane singura in casa. Intr-una din noptile de dupa trecerea in nefiinta a bunicii, Gabriela nu reuseste sa adoarma. Sta o vreme cu ochii-n tavan reconstituindu-si imagini din copilarie. Prezenta bunicii inca o mai obsedeaza. Se ridica din pat si incepe sa umble prin casa pe intuneric. Pasii o poarta-ntr-o camera a casei unde nu fusese decat de foarte putine ori in viata ei. Acolo simte prezenta bunicii cel mai puternic

Isi aduce aminte cum bunica ei intra aproape in fiecare seara in aceasta camera si statea pana tarziu in noapte cu lumina aprinsa. Gabriela vedea din patul ei lumina pe sub usa. Adormea in cele din urma si se mai trezea din cand in cand la miezul noptii intre doua reprize de somn si observa ca lumina inca mai este aprinsa.
(flashback)
Inca de pe vremea cand sotul ei mai traia, bunica Gabrielei avea in locuinta o camera in care-si tinea obiectele de valoare, cu care nu umbla decat foarte rar. Camera era mobilata cu gust, erau obiecte de argintarie, o oglinda mare, cristale etc. Intr-un colt era o pianina la care nu mai canta de mult nimeni Candva, copil mic fiins, mama Gabrielei luase cateva lectii de pian; pana in clasa IV.a Dupa care a devenit obiect de decor. Nu s-a mai cantat la ea de mai bine de 30 de ani. O masa mare ovala era asezata in mijlocul camerei. La ea erau primiti oaspetii importanti, la ocazii deosebite. In restul timpului camera era tinuta in semi-intuneric, cu jaluzelele trase.

Nimeni nu avea voie sa patrunde in acea camera, cu atat mai putin copiii. O singura data pe luna era permis acest lucru: in ziua in care se facea curatenie generala in toata casa La aceasta actiune isi aduceau aportul si copiii. Accesul era restrictionat, bineinteles. Nu se atingeau decat covoarele, care erau scoase in curte pentru a fi curatate, se stergea praful de pe suprafata mobilelor si de pe argintarie si cristale.

Odata mama Gabrielei a vrut sa-si invite niste prieteni acasa. I-a luat destul de mult pana s-o induplece pe maica-sa sa o lase sa-i aduca straini in casa. Era vorba despre niste fosti colegi de facultate, care se intalneau la cativa ani dupa terminarea facultatii. Colegii respectivi au venit cu copiii lor, sa se joace cu Gabriela. Au inceput sa se joace prin casa. La inceput intr-o camera, apoi prin mai multe. La un moment dat, unul din copii a vrut sa mearga la baie. I s-a explicat pe unde trebuie sa mearga dar acesta a gresit usa, intrand fara sa vrea in camera interzisa. A fost fascinat de aerul racoros si de semi-intunericul din incapere. A uitat de nevoile sale si s-a apucat sa exploreze continutul camerei. In cele din urma a descoperit pianina. A dechis capacul si a inceput sa clampane. La inceput incet, dupa care din ce in ce mai tare. In incaperea cu oaspetii se discuta aprins si se spuneau bancuri. Dupa cateva clipa cand efectul hazliu al glumei s-a risipit, s-a asternut tacerea. Atunci s-a auzit climp, clamp, ...clump. Parca de nicaieri. Toti s-au intrebat de unde vin aceste sunete si s-au uitat mirati unul la celalalt. Una din invitate a spus:”Oh...cred ca e Vladut al meu. Dar...ce face acolo sus?” Gabriela a observat cum mama ei sare de la masa si se repede la scari. Le urca-n graba si da buzna in camera interzisa. L-a gasit pe Vladut inganand nevinovat un cantecel cu un deget pe claviatura. In urma ei venea mama copilului. “Vladut? Unde esti mama? Nu e voie aici...Hai sa ne jucam cu ceilalti copii” Cu greu au reusit sa-l desprinda pe Vladut de la pianina si sa-l scota din camera. Femeia i-a sptit mamei Gabrielei:”Auzi...sper ca mama ta nu s-a su...” “Fii linistita, nu-i nimic” Cand s-au intors in camera cu oaspetii bunica le-a aruncat fiicei si nepoatei o privire severa. Nu a spus nimic dar ele au inteles ca tocmai s-a comis un sacrilegiu. Pana la plecarea oaspetilor in atmosfera a plutit tensiunea. Bunica era indignata de nerusinarea baietelului, mama Gabrielei se temea ca din cauza capriciilor batranei colegii ei ii vor socoti o familie de ciudati iar Gabriela era deja obisnuita cu ideea ca ea avea mai multe restrictii impuse fata de ceilalti copii. Dupa ce au plecat invitatii s-a declansat inevitabilul scandal
(flashbackul se termina)

Cand se termina flashbackul Gabriela este la pianina deja. Deschide capacul si incepe sa apese pe clape. Instrumentul suna groaznic de fals, fiindca nu a mai fost acordat de mult. Gabriela isi plimba degetele pe claviatura incercand sa cante un cantecel dar nu se descurca. Se rasuceste si da sa mai faca niste pasi in camera. Fiind intuneric se impiedica de piciorul unui scaun, se impiedica si cade. (Scoate si un geamat gatuit). In cadere se juleste la genunchi. Gabriela se ridica anevoie si se duce schiopatand sa caute un plasture. Cauta in trusa de baie, in noptiera dar nu gaseste. Injura in soapta de fiecare data cand nu gaseste ce-i trebuie. Se duce apoi la lucrurile bunica-sii si scormoneste printre maruntisuri: un mosor de ata, agrafe, o foarfeca, nasturi, un degetar...In cele din urma gaseste un sul de leocoplast vechi de vreo patruzeci de ani. Gaseste si un tifon ingalbenit de trecerea timpului si-si face un bandaj. Apoi se linisteste. Dupa cateva clipe insa bandajul i se desprinde de pe rana. Gabriela se uita si observa ca din cauza vechimii lipiciul de pe leocoplast nu mai sta pe piele.

Se uita cu atentie la maruntisurile din sertar: tot felul de vechituri pe care nu le mai foloseste nimeni. Apuca sertarul de maner si-l trage usurel in afara. Apoi il lasa sa cada pe jos si priveste usor amuzata gramada de pe jos. Ce-ar fi zis bunica-sa daca ar fi vazut-o? Redescopera bucuria copilareasca de a face prostii gratuite. Mai varsa un sertar pe jos. Si altul si iar altul. Se duce din nou in camera interzisa si incepe iar sa dea in pian. Intai destul de incet...apoi din ce in ce mai tare. Se duce la fereastra, trage jaluzelele si incearca sa deschida geamul. Nu reuseste din prima, deorece foraibarul e intepenit de atata timp de nefolosinta. Gabriela se opinteste cu toata puterea si aproape smulge geamul din tatani. Dupa ce reuseste sa-l deschida se sprijina de pervaz si trage adanc aerul racoros in piept. Apoise rasuceste si se sprijina cu fundul de pervaz privind incaperea.

Aprinde lumina, ceea ce nu se mai facuse de foarte mult timp probabil. Apoi deschide dulapul si examineaza continutul. Gaseste tot felul de diplome, medalii, distinctii, bijuterii, tacamuri, stilouri, obiecte de birou pe care bunica ei le adunase in timpul vietii si le depozitase in aceasta camera. Mai gaseste un set de tacamuri, soua servicii de ceai si multe sticle de vodca, whiskey, primite probabil la diverse ocazii fie de la elevi, fie de la colegi, destule la numar ca sa deschida un bar. Scoate tot ce [poate din sertare si dulapuri si le arunca in mijlocul camerei claie peste gramada. Apoi isi aduce casetofonul si pune o caseta cu jimi hendrix (voodoo chile), o da la maxim, isi aprinde o tigara si deschide o sticla de vodca. Incepe sa se dezlantuie intr-un dans prin camera cu tigara intr-o mana si cu vodka in cealalta precum intr-o orgie bahica.

sweet4craax

02 Apr 2009, 14:48

Portret fizic:
-CRISTI-barbat 25 de ani-statura medie,slab,ochii caprui,pometii pronuntati,fata ascutita.este imbracat cu o pereche de pantaloni negrii ,o camasa alba si o vesta neagra si este incaltat cu o pereche de pantofi negrii.Are o tinuta foarte conservatoare care il arat mult mai slab decat este.

Profil psihologic:Este student al facultatii de actorie,in anul 1 si este o persoana ambitioasa care tine foarte mult la parerea celorlalti.De fiecare data cand vorbeste la telefon are grija sa fie singur si niciodata nu isi modifica tonul calm al vocii in prezenta celorlalti.Glumeste cu colegii sai,vorbeste cu foarte multi studenti din facultate,incearca sa fie cat mai popular.Participa la toate petrecerile si la toate piesele organizate in facultate,insa nu se arata niciodata multumit de ceea ce vede sau de persoanele din jurul lui.Sta in caminul facultatii ,impreuna cu 4 colegi de ai sai tot din anul 1.Are o prietena,Raluca, care il viziteaza in weekend si fata de care infatiseaza doar o afectiune stranie.Niciodata nu vrea ca in jurul lor sa fie persoane ce nu apartin cercului lui de prieteni.Mereu discuta cu ea despre exercitiile sale de la actorie si de fiecare data gesturile sale fata de ea sunt scurte,sacadate si lipsite de gratie.Nu accepta ca prietena sa sa aiba alti prieteni,prefera sa o stie singura.Ii spune de fiecare data ca oamenii din jurul lor sunt rai si incearca sa o invinovateasca pentru orice.Discutiile dintre ei se termina mai mereu cu o cearta .El se enerveaza,injura,tranteste lucrurile si de fiecare data ii reproseaza fetei ca vina este doar a ei pentru ca il minte si nu este asa cum vrea el.ii spune ca pentru a ajunge un bun actor nu trebuie sa te multumesti cu putin.O obliga pe aceasta sa stea doar in cercul lui de prieteni si o pune mereu sa faca comparatie intre ei si ceilalti oameni.Ii desconsidera pe toti ceilalti studenti de la actorie,chiar daca acesta ii sunt « prieteni » su colegi de camera.In rest,manifesta fata de acesti « prieteni » o atitudine pozitiva,le spune acestora ca grupul lor este cel mai bun din facultate.Atunci cand vorbeste cu prietena sa iese mereu pe hol pentru a fi singur si ii povesteste acesteia ca este nemultumit de colegii sai de camera si de ceilalti colegi.Considera ca el are o tehica proprie de a « invata meserie »,ii spune acesteia ca el a inventat exercitii de actorie si in acelasi timp manifesta o falsa modestie.de fiecare data cand vorbeste cu Raluca la telefon are o voce calma.Atunci cand se intalneste cu aceasta vocea lui devine din ce in ce mai aspra,din ce in ce mai groasa si oarecum incordata.Niciodata nu vorbeste cu ceilalti colegi despre prietena lui,de aceea ea a fost confundata de foarte multe ori cu sora lui.Singura relatie in care acesta manifesta afectiune este cea cu mama lui,aceasta fiind o femeie care isi iubeste foarte mut copilul,il lauda si ii admira de ficare data talentul.De fiecare data cand trebuie sa faca ceva se sfatuieste cu mama sa,vorbeste foarte frumos cu aceasta ,nu iese din cuvant.Niciodata nu a considerat ca Raluca este mai importanta decat talentul sau insa pe mama sa a pus-o mai presus de orice lucru.Vorbeste foarte mult la telefon cu ea si impreuna ii vorbesc pe la spate pe ceilalti.Mai are un frate pe care il considera prostanac si nu se intalneste cu el decat foarte rar,atunci cand mai trece pe acasa.Tine de fiecara data seama de sfaturile mamei sale,petrece foarte mut timp cu ea cand este acasa,nu suporta sa fie deranjat atunci cand se afla in preajma ei,de multe ori nici macar nu raspunde la telefon.Isi aminteste rar de Raluca,prietena sa,pe care a cunoscut-o pe o banca in parc,intr-o primavara.Cateodata se induioseaza la amntirea acestui gand si isi amiteste faptul ca dupa ce au inceput sa aiba o realatie a renuntat sa mai mearga in parc cu ea si vizualizeaza aceea banca facandu-i-se dor insa revine foarte repede la starea sa de plictiseala si se transforma intr-un om sever care are o relatie foarte stricta cu Raluca,care este o persoana total opusa lui Cristi.
Este o persoana obsedata de punctualitate,poarta mereu ceas la mana si in acelasi timp poarta o singura mapa pe care o tine in mana pentru ca nu suporta povara bagajelor.Nu suporta sa-si tina prietena in brate si ii spune ca este mult prea grea si ca apasa pe pachetul de tigari si pe bricheta pe care si le tine in buzunarul pantalonilor.
Isi inchide telefonul de fiecare data cand ajunge acasa la el si este cu mama sa.Se uita foarte rar la telefon,iar cand il aude sunand ,in majoritatea cazurilor il ignora.Are grija sa stearga zilnic mesajele primite de la prietena lui.
In fiecare dimineata isi face cafeaua pe care o bea singur si nu accepta sa le faca cafea si colegilor sai de camera.
Are la el un pachet de carti de joc si mai face uneori trucuri cu carti cunoscutilor,dovada a imaturitatii dar si a falsitatii.Se simte foarte bine cand este in centrul atentiei.

Supratema :Cristi este un barbat de 25 de ani care nu si-a trait copilaria,de fiecare data a fost dat la o parte din activitatile cotidiene ale copiilor/adolescentilor de varsta lui.Si-a dorit sa fie matur si si-a impus o maturitate prematura tocmai pentru a parea mai interesant,mai bun.Singura persoana fata de care nu si-a manifestat aceasta maturitate a fost mama sa,care nu l-a exclus niciodata ba chiar i-a alimentat aceasta iluzie.Acum se simte o persoana exclusa din societate si incearca pe cat posibil sa ii faca si pe ceilalti din jurul sau sa ii adopte acest model de viata,aceasta maturitate ,tocmai pentru a-si creea un grup de prieteni potriviti,dupa modelul sau.Nu reuseste sa faca acest lucru.
Biografie :Provine dintr-o familie cu o conditie materiala normala,mama sa este o femeie foarte protectoare care i-a alimentat sentimentul de siguranta de sine si l-am impus sa isi insuseasca o oarecare unicitate pt a se evidentia.Parintii sai sunt despartiti.a crescut cu bunica,mama si fratele mai mare.Mama sa are in continuare o foarte mare influenta asupra sa,cuvantul sau este cel mai important.Mama sa este contabila,fratele sau este student la SNSPA iar bunica sa a murit.

Pitbull

02 Apr 2009, 15:01

Hello. I send you my two characters. I could not send you all of it as it had too many characters. See you Saturday! Angelika

Personaj 1
old man, white hair, looks nice, likeable and energetic for his age

Family situation:
He comes from a modest family with simple minded parents. His father was a worker, the mother a housewife. His mother was a calm, silent person; she was nearly invisible in the house. His father was a patriarch who liked to humiliate his son but only for educational reasons: to get the best, to do the best, to be the best, to focus, to be ambitious, to be cleverer then the other…

He got married with a young, silent girl that nobody noticed in faculty but who liked him. He loved to explain everything;

Now he is…
“Chef of Catedra” at university
He decides over everything
He knows what he wants and he knows how to attain what he wants
He is used to command, used to get what he wants
He takes clear and precise decisions
He is ambitious
He explains, warns, guides, controls, punishes and pardons

He never raises his voice against somebody
He is intelligent
He is a strong person
He loves situation that are confusing, not clear
He feels like a king in this “jungle” of bureaucracy and laws
He is a player
He always needs a challenge
He always needs to proof himself that he is the boss

He is surrounded by his “auxiliaries”: all the young colleagues in the Catedra, his “army” he commands, they are slave to him and his decisions
He has important friends, a network

He is always willing to fight, he is a fighter
He gets suspicious if somebody shows too much enthusiasm
He oppresses every try to change for better; he sees it as a “rebellion” against him
He does not accept that somebody wants to destroy this picture he made of himself and his work
He does not accept critics in public
An affront against the rules or the situation is a direct affront against him
He is not scared to destroy people’s life if his job demands it, he does not have bad consciousness about it and he sees it as necessary
He does only care about the aim, not about the way to attain it and he does not care about victims

He is full of mockery, spite and a sort of love for idealistic persons
He loves bravery, he respects it but in the same time he tries to break the person
He loves “free” persons, but only if they do not disturb him

He is deeply convinced that there has to be a leader, a boss
He sacrifices himself for this job
He is his job, he has became this public role; He always acts in his function
He is aware of the fact that his actions and reality often do not go together but that does not disturb him
He is aware that he defends an empty image;

Nothing can disturb his order, his logic, he does not doubt, he sees his actions as a duty to his function and as a part of his responsibility

Life for him is hard, a daily fight; he has no romantic point of view about it
He has no ideal;
he does not question anything, he does not seek for truth, he only seeks for power

He knows about the mind of people, he knows how to talk to people, to convince them, he is a strategist
He has a network of intrigues
He has a system of hierarchy

He is scared of everybody – because everybody could become his enemy
He is scared of loosing control

He is always controlled, always a public person, never himself, also with his wife. Only in short moments, when he is alone, he looses ground, he shows feelings; that are only short moments, and then he gets back to self control. He fears the moment when he will retire from work. He fears the moment of losing control. He fears the moment when his body will get weak.
He is stronger then every feeling, stronger then passion that arises sometimes among the young ones who want a change, because he is on the winner side, because he is on the side of order, because he is on the side of the system
He has installed a system of fear and backbites.

Personaj 2 - LILIE
25 year old girl, very little, delicate, thin, unimposing,
She is obstinate, sometimes too naïve,
Idealistic, impatient
Sometimes scared of everything
Sometimes depressed
Is a rather pessimistic person
Sometimes full of aggressions
She has a conflict between acceptance and rebellion against authorities

Mother is a calm, optimistic person, always sees the good side in people
Father is a patriarch, a strict person who taught to be suspicious with authorities,
Already when she was young he supported every rebellion against the teachers;
He was proud to see her doing forbidden things, in the same time he punished her
He always questions her, he punishes with hard words, he never forgives, but he always supports, he encourages and he is never satisfied
When she was young, she thought that he could help her out of everything;

Lilie becomes a teacher at university. She is one of the young that are under the command of Personaj 1
..

Grin M

02 Apr 2009, 23:08

Noapte. Intuneric. Camera lui Bogdan. Un birou cu un scaun, un sifonier, o biblioteca in care predomina carti despre Hitler, un perete plin de icoane si un pat in care Bogdan doarme cu o icoana peste frunte.
Camera se lumineaza iar Bogdan se trezeste din somn. Pe scaunul biroului sau, un batran cu parul alb sta indreptat spre el. Bogdan isi acopera ochii cu mainile din cauza luminii prea puternice. Icoana ii cade din pat. Incearca sa ii vorbeasca dar nu isi gaseste cuvintele. Apoi realizeaza ca nu poate scoate nici un cuvant. Se repede la altarul de icoane si isi face rapid plecaciuni. Batranul se ridica de pe scaun, se indreapta spre Bogdan si ii pune mana pe crestet. Bogdan tresare si incepe sa sarute picioarele batranului. Acesta il opreste si il ridica in picioare. Batranul il binecuvanteaza, apoi ii da o armura aurita si ii pune o aureola in dreptul capului. Bogdan isi pune armura si ingenuncheaza. Batranul, cu o cruce mare il atinge pe umarul drept, apoi pe umarul stang si apoi in crestetul capului. Bogdan lacrimeaza si se ridica in picioare. In jurul lui totul este schimbat. Nu mai este in camera lui. Se afla in aer liber,pe o campie intinsa, langa un rau care curge incet. In departare il vede pe batran, indreptandu-se catre un munte inconjurat de nori negri si fulgere. Porneste in urma lui uitandu-se mirat in jurul sau. Il ajunge pe batran din urma iar acesta ii face semn cu mana sa vina in dreapta sa. Bogdan acepta cuviincios. Peisajul se schimba si cei doi incep sa urce pe munte. Toata actiunea se petrece intr-o tacere solemna. In departare, la poalele muntelui, Bogdan o aude pe Raluca, fosta lui prietena, strigandu-l. Acesta se intoarce si o vede pe aceasta plangand, cu mainile impreunate , cerandu-si parca iertare. Batranul se opreste si se uita spre Bogdan. Acesta trage aer in piept, si cu o figura serioasa, dar ingamfata, porneste iar la drum. Il observa pe batran cum ii zambeste apreciativ si schiteaza si el un zambet multumit. Isi continua drumul si ajung dupa un timp pe varful muntelui. Bogdan nu resimte nici un fel de oboseala sau frica si asta il face sa se simta puternic. Batranul isi ridica mainile si o muzica cereasca porneste. Bogdan observa cum norii mari, negrii se risipesc, facand loc altora, pufosi , albi, plini cu orchestre de ingeri ce se apropie de ei si ii inconjoara. Il pierde din vedere pe batran, insa atentia ii este luata de un inger care se apropie de el si ii inmaneaza o cruce. Norii se destrama , muzica cereasca incepe sa se auda din ce in ce mai slab, iar batranul isi face iar aparitia, numai ca, de aceasta data, poarta uniforma militara si o zvastica pe brat. Are parul dat spre stanga si are un petec de mustata. Bogdan , putin socat, incearca sa isi revina si se repede sa i se inchine. Dar batranul in uniform ail opreste scurt cu o mana, mentinandu-si pozitia dreapta si impunatoare, in ciuda batranetii. Ii face semn cu mana sa adopte si el o pozitie dreapta, cu privirea demna si barbia ridicata. Ii arata un orologiu, care arata ora 12 fara cateva minute, semn ca cel batran trebuie sa predea stafeta celui mai tanar, semn ca va incepe o noua era.
Batranul ii imnaneaza o Tabla de piatra, iar Bogdan devine constiincios si o inspecteaza. Vede cum sub o cruce mare, neagra sunt pusi unii sub altii:”negri, tigani, chineji, asiatici, evrei, unguri” . Bogdan da din cap afirmativ, in sens ca si-a inteles menirea, iar batranul il pofteste sa se uite la poalele muntelui. In departare, Bogdan vede multimi de oameni, cunoscuti si necunoscuti, prieteni si rude cum i se inchinau si ii rosteau numele la icoane ce il infatisau pe el in armura aurita si aureola.
Bogdan ia pozitia de drepti in fata batranului si isi duce mana rapid in dreptul inimii si apoi in aer.
Batranul este inconjurat de un nor alb si de lumina stralucitoare a soarelui, care il trezeste pe Bogdan din somn. Bogdan se posteaza serios si incruntat si sta cateva secunde, cat sa…inteleaga… sa digere visul, dupa care isi face cruce rapid si spune hotarat: “Faca-se voia ta!”

Disciple

02 Apr 2009, 23:48

Primul Personaj:

Dragos-20 ani,inalt,solid,par saten inchis,scurt,unpic ciufulit,2 cercei rotunzi argintii in urechea stanga si poarta cioc.Este imbracat in haine relativ largi:blugi albastri simpli,tricou rosu peste care atarna un hanorac gri cu fermoar,iar in picioare poarta niste adidasi negri.Hanoracul nu este foarte lung la maneci si de aceea se poate observa ca la mana dreapta poarta 2 bratari de piele si la gat un snur de care atarna o placuta metalica.Umbla cu castile(model clasic) in urechi din care razbat acorduri furioase de muzica rock.Insa figura sa nu emana aceeasi relativa duritate :ochi caprui,obrajii rotunzi si conturul calm al fetei construiesc o figura placuta si prietenoasa.
De altfel cam prin aceste doua adjective se poate rezuma personalitatea lui Dragos.Acesta a crescut practic fara tata care l-a parasit la 2 luni dupa ce s-a nascut din pricina responsabilitatilor ce ii cadeau in spate.
Mama s-a ocupat de "cresterea" lui asta in sensul in care cautandu-i un tata lui Dragos nimereste din rau in mai rau ajungand sa cunoasca fel de fel de depravati alcoolici care ii trec patul si apoi o lasa balta.Dragos se trezeste prins intre decaderea mamei sale si evolutia sa de la copil la adolescent si de la adolescent la om evenimente pe care le recepteaza cu dificultate,dar bazandu-se pe calitatile sale si anume calmul,inteligenta si stapanirea de sine va depasi cu bine aceste momente prielnice.
Absolvent al Colegiului National "Iulia Hasdeu",profil filologic cu media 8,57 si student in anul 2 la Facultatea de Istorie Dragos este o persoana care isi doreste un viitor confortabil in sensul ca nu se viseaza miliardar ci isi doreste imbinarea utilului cu placutul aspect ce ii va aduce impacarea interioara si o situatie materiala confortabila.Toate aceste scopuri izvorasc din ambitia sa de a avea un alt destin total diferit de cel al parintilor sai.
Acestuia ii place sa observe discret lumea din jurul sau,din Bucurestiul natal si sa o judece in sine exteriorizandu-se printr-un comportament la limita indiferentei sociale.Muzica rock este refugiul sau in care isi refuleaza trairile confuze si in care simte mult mai liber.Este componentul unei formatii de hardcore asumandu-si rolul de solist si textier al pieselor.Textele sale sunt o mostra de protest la adresa unei societatii prea stramte pentru el,o societate in cautarea unui caracter solid.
Dragos a simtit lipsa unui tata care de care sa fie apropiat izolandu-se in sine si incercand sa faca totul pe cont propriu.De altfel acest fapt contureaza un caracter puternic si hotarat.

Intr-o zi Dragos primeste un apel de la un numar necunoscut.Unpic surprins apasa butonul verde si duce mobilul la ureche si cu o voce nesigura raspunde:

D:Alo!
X:Alo!
D:Imi pare rau,dar nu cunosc numarul.Cu cine vorbesc?
X(ezitant):Cu tatal tau...
D(cu o fata tampa):Cred ca e o greseala.
T(unpic incurcat): Dragos Savu la telefon?
D(surprins): Da.
T(mai sigur pe el):Nu este o greseala.Eu sunt Alexandru Savu tatal tau(se opreste pentru o clipa).. care te-a parasit la 2 luni dupa nasterea ta...
D(care parca nu auzise ce a spus la final):Si cum ai reusit sa dai de mine?
T:Vrei sa iti dau toate detaliile la telefon?Mai bine ne-am intalni undeva...Nu stau mult in Romania pentru ca sunt venit pentru niste documente si as vrea sa iti spun ceva,dar consider ca ar fi mai bine sa vorbim fata in fata.
D(se gandeste pret de cateva clipe):In regula.Spune unde si cand.
T(cu o voce vesela):Am cam uitat Bucurestiul.Ce zici de parcul Herastrau?(unpic jenat)
D(cu un zambet scurt):Nu e nici un fel de problema din partea mea.
T(cu o voce multumita):Maine pe la 15 00 ne intalnim.Te voi suna cand voi ajunge acolo.
D:In regula.Atunci ramane pe maine.
T:Salut!
D:Salut!

Urmatoarele ore vor fi pentru Dragos un chin enervant.Intrebari peste intrebari ii asalteaza mintea:Cum arata tatal lui?Cum se comporta?Cum gandeste?Ce conceptii are?.Insa realizeaza ca trebuie sa astepte astfel timpul trece mai usor,iar in ziua urmatoare il aflam pe Dragos in parcul Herastrau pe o banca asteptandu-si tatal.Peste cateva clipe telefonul suna.Acesta raspunde:
D:Alo!
A:Alo!Salut!Hai ca eu am ajuns.Cam prin ce zona esti?Eu acum ma plimb pe alei si te caut.
D:Pai...
Dar se opreste cand observa un barbat la vreo 40 de ani,imbracat dupa acelasi tipic ca si el,cu putina barba,ochelari la ochi si o sapca pe cap.In mana stanga tinea telefonul care era apropiat de ureche si in cealalta o tigare aproape terminata.
A:Mai esti pe acolo?
D: Da...in spatele tau.

Alexandru se intoarce si il vede pe Dragos cum inchide telefonul si il baga in buzunar.Nu este sigur 100% ca il vede pe fiul sau care il fixeaza cu privirea.Se indrepta catre el oprindu-se la cativa pasi.Nesigur:

A(cu nesiguranta in glas): Dragos?
D(unpic agitat): Da...

Alexandru il priveste fascinat nestiind ce sa mai zica.Dragos se asaza pe banca.Alexandru trage un ultim fum din tigara si apoi o arunca la un cos din apropiere.Se asaza langa Dragos care isi scoate o tigara pe care o aprinde.

Mai multe in episodul urmator...:p

Urmatoare tema vine imediat.:)

sweet4craax

03 Apr 2009, 01:15

GREGOR DUMITRESCU
-actor de mare renume , care acum este batran-70 de ani, inalt, cu ochii albastrii, par lung si alb si cu barba. Este imbracat in blugi si are o camasa albastra pe care o are bagata in pantaloni. Este decheiat la primii 3 nasturi ai camasii.

Se afla intr-un bar intunecat si plin de fum de tigara.isi aprinde o tigara si trage foarte mult din ea, apoi o stinge imediat. Barul este gol, in jur nu este galagie, pe fundal se aude o melodie lenta, trista. Batranul priveste spre o scena luminata de un singur refelctor. La o masa alaturata sta CRISTI care are o bere in fata, fumeaza foarte agitat dintr-o tigara si nu-si dezlipeste ochii de la scena. Batranul se uita la el, ii ofera un pliant pe care este anuntata o piesa de teatru : « Regina mama »-monologuri in piesa. Va interpreta : Gregor Dumitrescu. Cristi ii multumeste batranului pentru pliant, se uita putin la el, mai bea o gura de bere si isi indreapta din nou privirea spre scena. Batranul se ridica in picioare, isi aseaza usor mana pe umarul lui Cristi, isi ridica putin pantalonii si se indreapta greoi spre scena. Cristi il priveste. Batranul se intoarce in public isi ia scaunul de la masa si scrumiera. Se intoarce inapoi in scena si se aseaza pe scaun asezandu-si scrumiera pe genunchiul drept. Se afla intr-un con de lumina si nu reuseste sa vada nimic in public. Isi aprinde o tigara pe care o asaza usor pe marginea scrumierei , se uita intr-o parte si in alta , scoate din buzunarul de la spate un teanc de pliante de la diferite piese de teatru, se uita la el…apoi arunca cateva pliante pe jos . Trage un fum de tigara , apoi o aseaza din nou pe margine scrumierei : Cristi se uita nedumerit la batran, in timp ce acesta isi drege vocea, apoi incepe sa spuna : »Buna seara, ma numesc Gregor Dumitrescu si in seara asta m-am hotarat sa va povestesc despre un exceptional spectacol jucat acum 30 de ani. « Regina mama »…probabil ca ati oservat deja ca ma aflu si eu pe afis. Este o mare onoare pentru mine sa va vorbesc despre acest spectacol in care am jucat si eu dar mai inainte de toate, vreau sa va spun ca am fost si eu tanar ca dumneavoastra si am crezut si eu ca a face teatru e mai mult o joaca de-a viata. Pai, cam asta este si cam asta ramane intr-un final. Joci intr-o piesa de teatru, joci in doua, joci in zece. In final, daca poti spune ca exista un final ramai la fel de singur ca atunci cand te-ai nascut si stii ca rolul asta nu mai poate fii pregatit. Probabil ca va ganditi acum la mamele voastre, iubite, sotii, copii dar stiu ca sunt unii dintre voi care de gandesc acum la piesa de teatru despre care urmeaza sa va vorbesc… «
Batranul mai trage un fum din tigara, stinge tigara, aseaza scrumiera jos. Se aseaza picior peste picior si isi mai descheie un nasture de la camasa.
Cristi il priveste cu dispret, isi lasa tigara neterminata si aprinsa in scrumiera.Se uita la pliantul pe care il avea in mana si il arunca in cosul de gunoi de la iesire, insa nu inainte de a nota pe telefon numarul de telefon al actorului Gregor Dumitrescu, numar pe care il gaseste scris pe pliant. Apoi, isi inchide telefonul, iese din bar si, mergand foarte drept insa putin leganat se indreapta spre statia de metrou.
Intre timp, Gregor povesteste piesa de teatru in care a jucat acum cativa ani. In bar au mai ramas doar trei persoane care stau la mese separate si privesc plictisite in jos, in timp ce batranului ii stralucesc ochii si ii tremura si vocea din cauza emotiei.Dupa ce termina de povestit, se inclina usor in fata publicului sau, intra in public, apoi revine pe scena si se mai apleaca inca o data in fata specatatorilor, in timp ce pe fundal se aude foarte incet un aplaudat.
Gregor constata lipsa lui Cristi de la masa , ofteaza greu, apoi se aseaza pe scaunul unde a stat acesta si ii stinge tigara care inca mai fumega in scrumiera.

slackerflu

03 Apr 2009, 08:19

Acelasi parc de la marginea orasului, intr-o noapte parfumata de martie, Igor sta asezat la marginea unei banci din centrul parcului, sub un corcodus in floare. Cerul este extrem de senin, putandu-se observa o multime de stele, iar atmosfera este placut alinata de un vant caldut care freamata crengile copacilor, facand petalele sa se imprastie. Igor este incantat de peisaj, bucurandu-se de un moment prelung de liniste, dupa ce tocmai incheiase o discutie cu o femeie care se asezase langa el. Putem observa o silueta feminina indepartandu-se rapid, Igor uitandu-se lung si calm dupa ea, parca resemnat si plictisit de aceleasi discutii. Poarta acelasi haine deschise la culoare si pantofi sport albi, o camasa descheiata la gat, esarfa murdara lipsindu-i de data asta. Se lasa pe spate si se asaza confortabil pe banca, privind visator spre cer. Parcul este aproape pustiu, datorita orei destul de tarzii. Vis-a-vis de el, pe o banca la aproximativ patru metri departare, sta un batranel prafuit, slab si usor cocosat, sprijinindu-se intr-un baston vechi si uzat, de culoarea lemnului de cires. Poarta un costum murdar si tocit, de culoarea mustarului, pantofi englezesti maron de asemenea tociti, o camasa beige cu gulerul stramb si o perecehe de ochelari care atarna pe nas. Parul inca des, de lungime medie, ii este pieptanat intr-o parte, contrastand cu aspectul lui neingrijit.
Batranul il priveste atent pe Igor, lovind la un anumit interval de timp cu bastonul in pamant. Dupa aproximativ 10 minute de liniste, batranul se ridica, aratand de data asta o silueta mai impunatoare decat atunci cand era asezat, dovedind ca acel baston este folosit doar dintr-un capriciu personal, si nu din vreo nevoie fizica. Dupa ce sta cateva secunde in picioare, se indreapta catre banca lui Igor si se asaza langa el. I se adreseaza pe un ton vesel, cu o voce clara si precisa, parca netrecuta prin filtrul vremii:

Batranul: Buna seara, tinere! Te deranjeaza daca iti tin companie? Am vazut ca iti place
sa stai de vorba si m-am gandit sa ma alatur si eu. (poarta un zambet de siguranta pe chip)
Igor: Buna seara, desigur, luati loc linistit (Igor nu pare deranjat de prezenta batranului, este in continuare sub influenta mirifica a noptii)
Batranul: Multumesc, tinere. Stii, e placut pentru un om apus, asa ca mine, sa petreaca putin timp cu un tanar ca dumneata. Mai invatam una, alta....
Igor: Desigur... (zambeste usor)
Batranul: Dar da-mi voie sa ma prezint! (Se ridica dezinvolt si ii intinde mana) Leonid Andronache, scriitor...
Igor: (se uita lung la el, apoi ii intinde mana) Sergiu Florea, student la Drept.
Batranul: Ohohoo, vasazica justitia este telul dumneavoastra in viata! (e inca in picioare si il priveste fix pe Igor)
Igor: (intr-o voce joasa, privind in pamant) - Da... justitia... si onestitatea.
Batranul: (se asaza in sfarsit) Ma bucur. Chiar ma bucur...
Igor: (priveste absent catre cer, fara sa zica nimic, apoi privirea ii este atrasa de o domnisoara care trece grabita prin fata bancii)
Batranul: Draga domnule, haideti sa va spun ceva. Mie imi place sa vorbesc cu folos. Iar cu dumneavoastra urmatoarea conversatie sunt sigur ca va fi cu folos.
Igor: (este deranjat din starea de visare si devine atent) Si cu ce ma rog, ati dori sa va fiu de folos?
Batranul: Uite, tinere... Am auzit mai devreme conversatia pe care o aveai cu acea doamna care a stat aici, langa dumneata.
Igor: (il priveste pentru prima data in ochi) Da...?
Batranul: Am auzit acea conversatie, si inca cateva altele. (se scarpina la barbie, gandindu-se cum sa se exprime mai clar) Tinere, eu vin des in parcul asta, si am vazut ca si dumneata obisnuiesti la fel.
Igor: (il priveste fix pe batran, fara sa spuna nimic)
Batranul: (pe un ton raspicat si sigur) Domnule Florea, dumneata esti un fanatic, ca si mine.
Igor: (incepe sa rada galagios) Hahaha! Nu, serios? Un fanatic, asa-i? Hahaha! (isi schimba brusc tonul) Tataie, eu zic sa iti vezi de drum si sa ma lasi in pace, nu am chef de discursuri comuniste. (se intoarce usor cu spatele la batran)
Batranul: Domnule Florea... Domnule Sergiu Florea... Dumneata le vorbesti femeilor despre arta maternitatii, pentru ca in asta o transformi prin discursul dumitale, intr-o arta. Dumneata ai o pasiune pentru o idee, asculta-ma. (ii pune mana pe umar ca sa ii castige privirea) Esti pasionat de ideea mamei perfecte, a mamei pe care dumneata nu ai avut-o niciodata.
Igor: (isi schimba postura, devine drept si rigid) Nu stiu despre ce vorbiti, domnnule. As prefera sa va vedeti de drum si sa ma lasati singur.
Batranul: (zambeste) Tinere... Te privesc si vad in strafundul mintii tale aceeasi sclipire pe care o aveam si eu in tinerete. Am fost un fanatic la fel ca tine. Mi-am dorit sa fiu altfel, sa ating absolutul vietii, sa fiu eu insumi un supraom.
Igor: (zambind, putin amuzat de ultima replica a batranului) Foarte interesant... dar nu inteleg ce legatura are asta cu mine.
Batranul: (are un ton foarte serios, vorbeste lovind din cand in cand cu bastonul inpamant) Asculta-ma, fanaticul este un om exagerat, care nu cunoaste decat un singur adevar, adevarul lui personal, care este exclusiv in mintea lui. Isi urmeaza cu incapatanare, legat la ochi, telul pe care si-a blocat mintea si toata viata este guvernata de atingerea acestui tel. Eu am fost un fanatic pentru mine insumi! Mi-am dorit sa depasesc conditia asta mizerabila de om, sa ma exclud din societate si sa evoluez intr-o fiinta superioara, intr-un supraom! Atunci, in entuziasmul si pasiunea mea, imi propusesem sa incerc asta pana la varsta de 25 de ani, dupa care sa ma sinucid.
Igor: Hahaha! Domnule Leonid, asta inseamna ca nu sunteti cu mult mai batran decat mine, doar va vad in viata, aici pe banca! Hahaha!
Batranul: (ignorand ultimul comentariu al lui Igor) Atunci cand esti mistuit de o pasiune devii nebun... Nu iti accepti conditia si limitele, incepi sa exagerezi, sa te rascolesti... pana devii una cu acea pasiune si privirea iti e oprita de ea. Nu mai poti vedea clar telul spre care te indrepti, ci numai dorinta disperata de a-l urma.
Igor: (il priveste atent, cu mana la barbie, usor miscat de cuvintele sale)
Batranul: Cand am ajuns la 25 de ani, deja obosisem. Obosisem sa fiu pasionat, obosisem sa arunc cu atata ura in oameni. Momentul in care am incercat sa ma sinucid a fost de fapt momentul care mi-a readus viata in maini. Tinand acel obiect in mana care urma sa imi curme viata, am simtit un val de caldura cum ma inunda... o moleseala pe care nu o mai simtisem pana atunci. In acel moment, am realizat ca pasiunea si ura stranse in mine erau de fapt masti ale unei iubiri imense. (se uita inspre Igor, care il privea atent si putin miscat) Exact cum auzi, tinere... Eram plin de iubire. O iubire pasionala pentru viata, pentru trairea intensa pe care o aveam atunci cand uram. O iubire pentru oameni si societate, exprimata tocmai prin refuzul de a li se alatura. O iubire pentru voluptate si simturi, pasiunea pentru adevarata pasiune... care ma mistuise de nenumarate ori pana atunci. Iubeam totul atat de mult, incat imi negam posibilitatea de a ma bucura din plin de viata, urmandu-mi scopul absolut... care in acel moment s-a detasat de fiinta mea si s-a asezat in fata ochilor mei, exact asa cum arata el. L-am vazut... si... l-am negat.
Igor: (vizibil patruns de discursul batranului) Dar... dar... Cum e posibil, domnule asa ceva?
Batranul: Tinere, absolutul intr-un om e de admirat, el exista in el insusi, fara sa fie raportat la altceva. El inseamna totul, este integral si exclude dependenta de alte sentimente sau fenomene, exclude nesiguranta si dubiul! Este o pasiune care te devoreaza, un fanatism care capata o personalitate separata, purtand scuza iesirii din normalitate. Eu am vazut aceasta entitate si m-am separat de ea...
Igor: (nu schiteaza nici un gest, se apleaca cu coatele deasupra genunchilor si priveste trotuarul)
Batranul: (dupa un moment mai lung de liniste, loveste cu bastonul in pamant si spune cu o voce joasa) Dar dumneata, tinere... dumneata esti inca un fanatic. Dumneata ai o pasiune pentru o idee altfel decat cea care m-a mistuit pe mine. Dumneata vrei sa iti faci dreptate dand lectii femeilor despre cum sa isi creasa copiii. Dumneata vrei sa creezi din fiecare femeie o mama ideala care ar putea oricand sa fie si mama dumitale.
Igor: (isi ascunde capul in palme, vizibil emotionat)
Batranul: (se ridica si incepe sa se plimbe in fata bancii, vorbind tare si raspicat, cu un crescendo dramatic in voce) Domnule Florea! Ce incerci dumneata sa realizezi? Crezi ca scopul dumitale e unul pertinent? De ce iti dispretuiesti mama atat de mult? Asculta la mine!
Igor: (se uita inspre batran, este transpirat si putin rosu la fata, incretituri de nervi se disting pe fruntea lui)
Batranul: Tinere! Dumneata esti un norocos! Asculta-ma! Nu stii ce noroc ai avut ca mama dumitale te-a abandonat!
Igor: Dar... De unde...
Batranul: Domnule, ideea care mi se pare cea mai josnica pe acest pamant este cea de sacrificiu. Oamenii se transforma in martiri de sine si spun ca se sacrifica pentru o alta persoana, ca traiesc pentru acea persoana. O! Ce om demn de admiratie! Ar spune multi... Domnule, e o minciuna! O minciuna! Cel care se sacrifica de dragul copilului sau, al unei persoane iubite, sau al lui Dumnezeu, nu este altceva decat un fanatic! Da, da, da, este cel mai josnic fanatic! (se plimba in continure inainte si inapoi, cu pasi rapizi, vorbind tare si ametindu-l pe Igor)
Igor: Domnule... nu te inteleg... Ce are a face...
Batranul: Omul care pretinde ca face acest sacrificu de sine este de fapt un las! E un om care nu mai are incredere in propria persoana si refuza sa se confrunte cu slabiciunile lui! De fapt acest om spera sa obtina o salvare de sine prin sacrificul care il face pentru acea persoana. In fapt, lucrul asta nu e decat o iluzie, caci salvarea lui nu depinde de nimeni altcineva decat de sine! Omul acesta este un fanatic pentru ideea de sacrificiu, cum e orice fanatic pentru orice idee, si anume fara nici o finalitate! Satisfactia pe care o cauta nu va fi implinita niciodata, iar fanatismul il va duce pe om intr-o stare de disperare, care il va face sa sustina idei absurde, in care nici el nu mai crede. Toate doar din pricina pasiunii!
Igor: (foarte nervos, izbucneste) Domnule Leonid Andronache! De ce imi spuneti toate astea?!
Batranul: Tinere, acest om care e obsedat de ideea de sacrificiu prinde in mod inconstient in fanatismul lui si pe acea persoana pentru care se sacrifica. Aceasta persoana este de fapt o victima care nu are alternative, este prinsa in ideea ca cineva s-a sacrificat pentru ea, si nu are scapare. Va deveni la randul ei la fel! Gandeste-te bine la ce spun! Mamele le insira intotdeauna copiilor lor toate sacrificiile facute pentru ca lor sa le fie bine, iar acestia se simt indatorati sa le rasplateasca intr-un fel sau altul. E o constrangere psihologica de care greu se poate scapa! (se opreste si il priveste fix pe Igor) Domnule Florea! Mama dumitale a fost un om exceptional! A stiut ca nu vroia sa faca nici un sacrificiu, a stiu ca nu vroia sa te lege de ea, ca nu putea sa o faca. A fost una dintre putinele persoane care au ales sa nu asculte de legile conventiei sociale, si pentru asta este de laudat! A ales sa iti lase libertatea si independenta ca sa poti deveni o persoana la fel de puternica ca si ea.
Igor: (mainile ii tremura puternic, ochii ii sunt inlacrimati) ...
Batranul: Domnule! Dumneata esti liber! Persoana dumitale nu a depins de o idee ca sa isi faca loc in viata! Dumneata poti fi un supraom! Nu te indeparta de societate, nu alege sa fii un fanatic! Apropiere intre oameni aduce desavarsire atunci cand este facuta numai prin prisma personalitatilor a fiecaruia dintre cei doi indivizi. Dumneata nu esti prins de nimic si nu te vei prinde de altceva! (se asaza din nou langa el pe banca, il apuca de umeri si ii intoarce privirea inspre a lui) Tinere, esti pasionat, si asta nu are leac... Dar pasiunile se pot transforma in virtuti! Pasiunea ta este legata de dorinta de a-ti face dreptate, credeai ca ti-a fost comisa o nedreptate si vroiai sa te sacrifici tocmai pentru a nu lasa ca aceasta nedreptate sa fie comisa si altora. Dar fanatismul facea ca aceasta pasiune sa fie exercitata in mod gresit... Virtutea de care te leaga fanatismul tau este justitia... nu de mirare esti student la drept... Fanatismul dumitale iti dadea dorinta disperata de a fi un judecator general al tuturor femeilor, dar incercarea de a le pune pe calea cea buna nu avea cum sa cum sa aiba vreo finalitate sau vreo satisfactie. Lumea este asa cum o vezi, nu o poti schimba prin judecata si morala, o poti schimba doar in interiorul tau. Fii propriul tau justitiar si elibereaza-te de fanatism. Esti un om cu adevarat norocos...
Igor: (isi tine capul in maini si plange in liniste, nu poate scoate nici o vorba)
Vantul adie usor, atmosfera este de un calm aproape sinistru, intunericul este apasator, parcul avand putine felinare aprinse)

Batranul: (il priveste cateva minute in liniste, il bate usor pe umar, loveste cu bastonul in pamant si se ridica. Intoarce din nou privirea catre Igor, apoi apuca una din crengile corcodusului sub care statea si scutura puternic, facand ca o ploaie de petale albe sa se reverse asupra tanarului) Seara buna, tinere artist... (se indeparteaza agale, Igor ramanand in aceeasi pozitie pe banca, cu capul in maini, acoperit de petale)

dreamer

03 Apr 2009, 15:27

Seara, ora 21:30. Hari pedaleaza grabit pe una din stradutele din cartierul sau. Incercand sa traverseze strada intra cu bicicleta intr-o fata. Franeaza in ultimul moment. Fata este pur si simplu trantita la pamant. Hari se sperie, coboara repede de pe bicicleta si se apropie de aceasta. O tanara de inaltime medie, 21 de ani, par castaniu drept pana la umeri, poarta ochelari. E imbracata intr-o camasa alba, sacou negru si o pereche de pantaloni de stofa. Are un ghiozdan in spate. Este bulversata, neintelegand ce s-a intamplat cu ea. Hari o ajuta sa se ridice. Incepe sa-si ceara iertare intr-o aversa de formulari. Este marcat de accident. O intreaba daca a patit ceva. Fata isi revine. Se uita mirata la Hari. Respira repede, sacadat si il priveste fix.

F: Slava Domnului ca n-am patit nimic! Ce faci domne’, nu te uiti pe unde mergi?
H: Imi pare foarte rau! Sunt un aiurit! Sunteti bine?
F: Da. Multumita lui Dumnezeu!
H: Va rog mult sa ma iertati! Daca ma pot revansa cumva…
F: Ce sa te revansezi, domnule? Era sa ma omori! Am mai facut si atac de panica!
H: Uitati…daca va pot fi de ajutor…
Fata sta un pic pe ganduri. Respiratia revine la ritmul normal. Se sterge pe sacou, pe pantaloni, isi scoate dintr-un buzunar o batista, isi sterge ochelarii. Ii pune inapoi la ochi. Se uita bine la Hari.
F: Locuiti in zona?
H: Da.
F: Atunci imi puteti spune unde e Strada….(cauta un pic in memorie)….Aleea Fizicienilor?
H: Sigur! Eu stau in apropiere….As putea sa va conduc.
F: Macar atat!

Hari ii arata drumul. Merg alaturi. Hari pe langa bicicleta, iar fata in dreapta lui.

H: Si unde mergeti?
F: Pe Aleea Fizicienilor, nu v-am spus?
H: Eu sunt Hari Ionescu. (Ii intinde mana.)
F: (se uita la mana lui, se uita la el, se uita din nou la mana lui si pana la urma, un pic nesigura pe sine) Felicia Repan.
H: Imi pare bine…adica imi pare rau ca ne-am intalnit intr-o asemenea circumstanta.
Cei doi trec prin fata unei biserici. Felicia se inchina si se roaga incet, in gand, cu ochii inchisi. Hari se uita la ea curios.
H: Esti credincioasa?
F: Unde am fi fara Dumnezeu? N-am fi fara Dumnezeu.
H: Sa inteleg ca da.
F: Sa nu-mi spui ca nu esti ortodox!
H: (zambeste un pic ironic) Ba da. Sunt botezat. Dar nu sunt cine stie ce religios…Craciun-ul si Pastele ca toata lumea….In rest…
F: Vai de mine! De cand nu te-ai mai spovedit?
H: Aahh…Probabil de pe la vreo 18 ani. Pana atunci vrand- nevrand mai mergeam cu ai mei la biserica…in special mama se ocupa sa-mi aminteasca sa tin post…
F: Nu simti toate pacatele accumulate? Cum poti trai cu ele?
H: (rade cu pofta) Ce fel vorbesti. N-am stat niciodata sa ma gandesc din perspectiva asta.
F: Il manii pe Dumnezeu! Chiar asa n-ai nicio grija?
H: Nu astfel de griji…
F: Nu ti-e frica de Dumnezeu?
H: De ce mi-ar fi frica? Nu e el bun si milos cu noi toti? (rade incet)
F: (un pic blocata, incurcata)
H: Aproape am ajuns.(dupa o pauza lunga)…Stii de ce imi e mie frica?
Fata il priveste fara interes.
H: De batranete.
F: Daca te ingrijesti de sufletul tau, n-are de ce sa-ti fie frica. Daca il lasi pe Domnul sa-ti patrunda in inima si sa-ti devina ghid, El va avea grija si de batranetea ta.
H: Aoleu! Tu chiar esti fanatica! Nu intelegi? Batranetea, neputinta de a-ti mai controla viata, traiul de pe o zi pe alta, fara niciun scop…cu totii ajungem la momentul acela cand tot ce ne mai ramane sunt amintirile…singuratatea aceea tipic batraneasca, plictiseala aia…cand ajungi sa-ti doresti ca moartea sa vina mai repede ca sa scapi. (devine nostalgic, introspectiv, dar primeste din nou o lovitura)
F: E din cauza pacatelor ce te bantuie. Iti dai seama cat de multe vei avea pana imbatranesti? N-ai vrea sa te ajut sa-l regasesti pe Domnul? Te-ai simti mult mai bine.
H: (convins ca nu are cu cine discuta si ca l-a cam “luat valul”) Nu, multumesc!(usurat) Am ajuns. Asta e Aleea Fizicienilor. La ce numar?
F: Ma descurc de aici! Multumesc mult! Domnul sa te aiba in paza Lui!
H: La revedere! (se urca pe bicicleta si se indeparteaza) (pentru sine:) Imbatranesc pana ajung sa te fac sa intelegi! Oare Dumnezeu, la cat de batran e, nu s-o fi plictisit de viata? De calvarul de a ne aduce pe calea cea dreapta, de a avea grija de noi….(ironic) pacatosii?

Planmaker

07 Apr 2009, 02:50

Andrei Rubliov: hai cu analiza, neamule. Pana vineri e dead-lineul (postate in timp util, cat sa aiba Pitbull timp sa le citeasca). Si in special pentru cei ce vor sa dea la UNATC: analiza este o proba foarte importanta la examen, si nu trebuie in nici un caz tratata cu superficialitate. Deci, curaj, va rog :p

http://s4.transfer.ro/storage/transfer_ro-a0819c8001.zip - CD1
http://s4.transfer.ro/storage/transfer_ro-95e34bc7e4.zip - CD2

Pitbull

08 Apr 2009, 13:55

Tema pentru weekend-ul 10-11 aprilie:

Imagizati o situatie dramaticä, pornind de la urmätoarele trei cuvinte:
- lanternä, pasiune, adunare

(Recomandabil: nu mai mult de 4 personje; unitate de timp, spatiu si actiune - e "situatie dramaticä", nu "structurä dramaticä").

angelikaherta

09 Apr 2009, 11:37

A garden. Behind, there is a little house in wood, with red flowers in the window; it’s decorated with dry corn that is hanging in front of the door, little hearts and birds are above the windows colored in red, a huge garden gnome, smiling, with a sign Welcome in his hands is standing in front of the door.
The garden itself is full of garden gnomes in different sizes; it’s very cultivated, the grass is mown short; the bushes are cut in different forms, little fountains with fishes and Greek statues in stone are standing in the garden, as well as a bench in massive iron; beside stands a lamp, about two meters high. It’s a little garden with a green fence around it.

It seems to be a perfect picture, but as we approach, we can see that all of the gnomes are deformed - one hand of the huge smiling garden gnome is missing for example; other gnomes have no legs etc.

It is late in the afternoon. The door opens, an old lady, at about the age of 85, comes slowly into the garden; she seems to be old and weak; the years have buckled her back. She is leaning on a younger woman, who is in her 40´s; they move slowly towards the bench, sit down.
Silence.

After a while the old starts whining, with a low, broken voice:
Young lady, please bring me to my mommy, we will make you a present, everything you like; we have a huge garden and my father must give it up now, he can not do his work anymore and he can not keep the people, it’s too expensive.
The young doesn’t say anything.
The old: Please, young lady…
After a while, the young stands up, walks around in the garden and starts singing: A maiden young and tender went at the break of the day into a flowery garden, so happy and so gay…
The old: Please, my father – I am his only daughter. We have a huge garden…I have to help him…They are waiting for me…
The young stops, looks around, becomes silent, sits down and whispers: It’s not so huge, when I was young it looked huge, it scared me with all the garden gnomes – when you locked me out in the dark - but it’s little, little and sweet, everything is little and sweet; the old who is begging for her mummy, senile woman, how little and sweet, little and sweet she is…
The old: Please…Young lady, they are waiting for me…
The young does not say anything, silence. It’s getting darker and darker….Suddenly the young switches the garden lamp on, she looks into the garden, seems to get into trance…she looks around, whispers:
Watch, mommy, there are too many of them, all color in their face is gone now, no flesh, no blood, no hair and you alone –
The young starts to move around in the garden: Too many gnomes and you alone with them in the dark…please, tell them to stop! Stop! Stop!
She starts to sing: Be still, be still, my pretty love, be still, be still, just do not move, else you will wake up father; else you will wake up mother, that will not be good for you nor me…
She looks around hectically and finally pulls out a hedge shears behind a bush.
Yes, what did mommy do to you? You were little and there were too many of them, watching you, so you could not escape…you had to wait for him…
While she speaks, she gets on her knees and crawls around with the hedge shears; she starts to cut parts of the garden gnomes. From the old woman we only hear some words, very unclear words, about the garden, her mother and father etc.
Young woman: But I can cut you, I can harm you, I can torture you, you can’t dictate me anything, you won´t tell him, when he is coming, you wont, because I cut you in peaces…
She sings while she crawls and cuts: And when they touched her youthful heart the tender maid lay there, benumbed by fear and pain...
Suddenly the door of the garden opens, a man comes in, sees the old on the bench and the young in the garden.
The old: Please,Death, let me live on, take all the servants instead. My father if he finds me will give you presents, everything you like, we have a huge garden and…
The man goes over to the lamp, turns it off.

serbanmocanu

09 Apr 2009, 13:43

lanterna, pasiunea si adunarea

Lavinia si George sunt un cuplu de liceeni care se duc la munte intr-un weekend. George isi serbeaza majoratul. Are doua prietene si de aceea nu poate iesi cu nici una, de frica sa nu-l prinda cealalta. De aceea isi serbeaza ziua la munte. Se duc cu trenul pana in orasul X, de unde iau telefericul. De unde se dau jos din teleferic mai au de mers o ora si 45 de minute. Inca din teleferic au intrat in vorba cu Costin, un tip care se duce la aceeasi cabana ca si ei. Costin vrea sa doarma o noapte la cabana, a doua zi urmand sa se duca in vale la niste rude de-ale sale. Pe drum le povesteste ce ispravi a facut el pe munte. Lavinia este foarte impresionata de Costin.

Ajung in cele din urma la cabana cu pricina. Cabanierul Tase ii primeste si-i cazeaza dupa ce-i trece in registru. Costin se duce in camera sa. George si Lavinia isi lasa bagajele in camera si pleaca spre pestera G... sa faca poze. Cabanierul Tase le da indicatii si le atrage atentia sa se intoarca pana se intuneca.

Seara. E deja intuneric. Lavinia si George s-au intors de pe traseu. Tase le face niste ceaiuri dupa care cei doi se duc in camera lor sa se odihneasca. Nu sunt obisnuiti cu mersul la munte asa ca traseul de mai devreme i-a epuizat. Sua telefonul.lui George. Este Alina, cealalta prietena a sa. Nu poate vorbi de fata cu Lavinia asa ca simuleaza intreruperea legaturii din cauza semnalului slab. Ii spune Laviniei ca tocmai l-a sunat mama sa si ca trebuie sa vorbeasca cu ea dar nu are semnal. Isi aminteste ca mai devreme cand se intorcea de la pestera G... exista o zona unde avea semnal puternic si ca intentioneaza sa se mai duca o data. Laviniei ii e frica de ursi, George o asigura ca o sa aiba grija si pleaca. Cu lanterna.

Lavinia ramane singura si se simte neglijata. Iese din camera ei si se duce la Costin...Tocmai cand sa bata la usa acestuia o pana de curent stinge toate luminile din casa. Lavinia se sperie .Bate la usa lui Costin dar nu primeste nici un raspuns. Se intoarce si da nas in nas cu Tase. Tase ii spune sa se duca la ea in camera si sa astepte acolo pana remediaza el problema.

George a vb 20 de minute la telefon cu Alina. Rasufla usurat ca a reusit sa o pacaleasca si de data asta. Apoi isi aduce aminte ca a lasat-o pe Lavinia singura la cabana si tresare. In momentul ala lanterna ii palpaie dupa care se stinge. George ingheata de frica. Ramane in bezna totala. Aude un fasait in spatele lui care se apropie pe furis. Da sa se intoarca si o lumina puternica de lanterna il orbeste,,,

Lavinia e din ce in ce mai impacientata. Au trecut 45 de minute de cand a plecat George. Se duce la cabanier sa-l declare disparut dar nu gaseste pe nimeni la receptie. Incearca sa sune la urgenta dar telefonul ei nu mai are baterie. Isi cauta cu infrigfurare incarcatorul dupa care cauta o priza. Cum sa gaseascaa o priza in bezna asta? Da sa aprinda lumina dar isi aduce aminte ca e pana de curent. Incepe sa planga de deznadejde. Dupa care se linisteste. Trage aer adanc in piept si incepe sa reflecteze. Dupa ce s-a linistit stie ce are de facut. Sparge magazia cabanierul cu securea de langa hidrantul de pompieri. Bajbaie intr-o lada cu scule, in sertare si dulapuri pana cand gaseste o lanterna. Apoi pleaca singura in cautarea lui George. E desteapta si nu stie cat o va tine bateria la lanterna de aceea incearca sa refaca traseul din memorie. Nu aprinde lumina decat strict cand are nevoie. La un moment dat se impiedica si cade. Lanterna ii cade din buzunar si se rostogoleste pierzandu-se intrun sant. Lavina stie ca nu mai are nici o sansa s-o gaseasca. Va trebui sa astepte pana a doua zi sa se intoarca la cabana pe lumnia. Se gandeste la ce sfarsit va avea: fie sa fie sfasiata de ursi fie sa inghete pana a doua zi diminineata. Deodata e orbita de o lanterna. Se ridica si rasufla usurata: “George, termina cu prostiile alea...scoate-mi lanterna aia din ochi...Hai ma George, astea-s bancuri proaste...ce Dumnezeu?” Ajunge langa el cand e insfacata si trantita la pamant. Apoi simte cum cineva se prabuseste peste ea gata s-o striveasca. Tipa si icneste. Deodata ea si agresorul ei sunt orbiti de niste reflectoare puternice. Cineva striga “Stai politia!” Agresorul da sa fuga dar este imobilizat de doi jandarmi si tinut la sol langa ea. Lavinia este ajutata de alti doi jandarmi sa se ridice. Apare un ofiter care-i baga agresorului lanterna in fata dupa care scoate un fax din buzunar. Se uita cand la fata cand la fax. “Mda...Constantin Tabarca zis Buldozer...evadat din arestul politiei ...cautat pe toata raza judetului Prahova. Bravo Tanase, ce bulan ai avut” Lavinia ii vede pe George al ei si pe cabanierul Tase printre politisti. Capitanul arata spre Tase:”El e e plutonierul Tanase...cel mai bun om al meu...copii, ascultati-ma pe mine, cand iti faci meseria cu pasiune ai parte de satisfactii morale extraordinare. ...(catre infractor) mars in duba...!”

(expunere rezumativa a cazului):
In urma cu trei zile un infractor a evadat din arest, si a disparut in munti, pentru a scapa de filtrele de pe soseaua nationala. Exista si ceva informatii potrivit carora acesta ar fi avut un complice care sa-l ajute sa iasa din judeti. Atat evadatul cat si complicele cunosc traseele de munte foarte bine. Pentru prinderea sa au fost mobilizati oameni de la jandarmeria montana, printre acestia si plt. Tanase, datorita faptului ca ei cunosc cel mai bine muntele. Tanase urma sa ia in primire postul de la cabana X...si sa raporteze tot ceea ce I se pare suspect. In ziua de ...s-au prezentat la receptie trei indivizi. Doi liceeni si un cetatean care declara ca se duce in vale la niste rude. Nimic din comportamentul acestuia nu i-a trezit suspiciuni lui Tanase; doar faptul ca avea prea mult bagaj pentru o singura noapte. Profitand de un moment de neatentie, Tanase s-a uitat in bagaj si a descoperit un sac de dormit, provizii de hrana pt cateva zile, o harta, o busola si o lanterna cu baterii de rezerva. Agentul a dat alarma ca la el in sector se petrec lucruri suspecte si apoi s-a hotarat sa stea la panda. Costin, complicele urma sa plece cu traista la un punct de pe traseul spre pestera G...Acolo urma sa lase proviziile si lanterna aprinsa, ca Buldozer s-o vada de la distanta.
In acelasi timp George s-a dus si el pe acelasi traseu spre locul cu semnal puternic pt a vorbi la telefon cu cealalta prietena. Norocul sau a fost ca lanterna i s-a stins, altfel ar fi fost reperat de infractori si, cel mai probabil, lichidat. A fost reperat de Tanase, care afland de la Lavinia in urma penei de curent ce se petrece cu prietenul ei, si-a dat seama ca acesta se afla in situatia de a se intersecta cu infractorul. S-a hotarat sa paraseasca dispozitivul si sa plece si el pe traseu pentru a-l indeparta pe George de pericol. De pericolul de a periclita panda. Evadatul a ajuns la momentul stabilit dinainte la geanta cu provizii, exact cand Lavinia ajungea si ea la locul cu pricina. Zarind lanterna, ea a crezut ca l-a gasit pe George si s-a dus singura in gura lupului fara sa stie. In acelasi timp a ajuns si echipa operativa, inainte ca Buldozer sa-i faca ceva Laviniei.
Costin a fost prins a doua zi la baza telefericului. El a fost cel care a mesterit generatorul de curent lasand cabana in bezna pentru a crea o diversiune.

Neuptolem

09 Apr 2009, 21:57

Lavinia si George sunt un cuplu de liceeni (...)
Imi dati voie? Il felicit pe acest baiat pt remarcabila poveste de mai sus! Un adevarat treatment de scenariu, not joke. Cea mai buna scriere narativa de pe topic!
Pitbull, stiu ca ai rugat sa nu se scrie aici, e prima si ultima data cand o fac, mi-am amintit de tema data de tine in atelier cu cele trei cuvinte: lanterna, pasiune si adunare. In urma cu fix un an daca nu ma insel. Inainte de a-mi sterge postul am cateva curiozitati: Care e rostul acestui topic? Ce se intampla aici? Si de ce atata aroganta fata de restul forumului? E cumva un thread de pregatire pt CAV si "elevii" tre sa posteze temele aici? Daca da, am inteles. ;) Daca nu, de ce nu ia topicu' un plot spre scenariul de film si sa ajunga prin atelier? N-ar strica un concurs de scenarii in atelier pe dvd-uri. :cool:
Gata, nu mai scriu.
Sir! Yes Sir!

Pitbull

09 Apr 2009, 23:57

Da, e topicul cursurilor noastre de pregätire. In mod normal, avem o sectiune invizibilä, pe forum, accesibilä doar membrilor ei - dar printre multiplele probleme ale forumului nou e si aia cä, acum, unele membershipuri au buguri, iar oamenii nu pot citi/posta. Pânä se rezolvä, folosim topicul ästa.
Nu e arogantä - e doar o chestie separatä.

Grin M

10 Apr 2009, 01:03

Salon de spital. O femeie la vreo 27 ani,imbracata intr-un halat alb, merge grabita pe unul din holurile spitalului.La piept are un ecuson: Dr. Marinescu Laura. In mana are cateva foi. Ajunge intr-o camera unde sunt cateva asistente mai batrane.Lasa foile asistentelor, dupa care se schimba repede de halat si isi pune o haina neagra pe ea. Isi pune geanta pe umar,apoi le saluta pe celelalte asistente dand din cap si iese din camera.
Gradina spitalului. Cateva persoane imbracate in pijamale stau pe o banca si o saluta respectuos pe Laura. Aceasta iese din curtea spitalului si merge grabita. Se apropie de o florarie si incetineste pasul. Inspira mireasma florilor si le admira. Observa o galeata plina cu trandafiri rosii si se apropie de ei. Isi ridica mana si atinge usor petalele trandafirilor in timp de fata i se insenineaza. Mai arunca o privire generala asupra tuturor florilor dupa care grabeste pasul. In fata ei, la vreo 30 metri, vede o gasca de barbate mai tiganosi ce radeau si tipau unii la altii. Incetineste iar pasul si se uita daca nu cumva ar putea sa evite sa treaca pe langa ei, dar nu vede nici o solutie, asa ca, isi continua grabita drumul, tinand privirea in jos. Apropiindu-se de ei, observa un barbat cu un buchet de trandafiri in mana.Se uita cu coada ochiului la trandafiri si trece mai departe. Barbatii o observa, si, asa cum se astepta, acestia incep sa o fluiere si incearca sa o acosteze. Unul din ei chiar se duce la ea si ii trage o palma peste fund. Femeia se indeparteaza de ei scarbita, in timp ce acestia continua sa fluiere si sa strige dupa ea. Nu face mai mult de 20 de pasi ca ii aude pa baieti cum se apropie in fuga de ea. Se opreste brusc si isi strange pumnii. Pasii baietilor se aud din ce in ce mai tare si mai cutremurator. Trec in fuga pe langa ea, fara sa o bage in seama, iar femeia ramane nedumerita. Se dezmorteste putin din crisparea de dinainte si incet… isi continua drumul. In spatele ei insa, este zarva mare. Isi intoarce capul din mers si vede o adunare de oameni in locul unde statusera barbatii. Nu intelege ce se intampla si se opreste. Se uita spre cei ce trecusera pe langa ea si ii vede cum se departau. Se incrunta, de parca ar vrea sa inteleaga ce se intampla dar nu reuseste si se indreapta spre oameni. Galagia se amplifica si incepe sa auda niste cuvinte din zbor: “sunati salvarea!”…”a lesinat?”….”numai necazuri”…”faceti loc sa respire”.
Se baga in centru lor si vede un barbat cu un buchet de trandafiri in mana, ghemuit pe jos,langa un perete al blocului, in stare de inconstienta, cu o rana la cap. Femeia face ochii mari si ingenuncheaza langa el. Scoate din geanta ei o lanterna mica, dupa care ii ridica rand pe rand pleoapele indreptand lanterna spre ochii acestuia. Barbatul isi revine pentru putin timp, o vede pe femeie deasupra lui si zambindu-i ca intr-un delir, ii spune “…te iubesc”
Fade out.

Interiorul unui apartament cam dezordonat. Cateva tablouri abstracte si multe buchete de trandafiri rosii pusi in vase si sticle. Unii sunt uscati, altii ofiliti, doar cativa mai par inca vii. Usa se deschide si in apartament intra un barbat la vreo 30 ani, imbracat cu un sacou negru si pantaloni raiati maron-inchis. Are in mana un buchet de trandafiri rosii. Il pune pe masuta de la intrare si se uita la ceas. Se duce in baie fara sa se descalte. Se uita in oglinda si isi exerseaza mimica. Incearca de cateva ori sa zambeasca dar nu este deloc natural. Se uita la ceas, iese din baie si se repede la geam. Arunca o privire afara, intr-o anumita directie. Fuge iar la baie si se spala pe dinti, dupa care se posteaza iar in dreptul geamului. Privirea ii ramane atintita asupra unei femei ce se apropie de o florarie si admira florile. Barbatul trage aer in piept, se indreapta spre usa apartamentului, ia cu el buchetul si iese. Ajunge afara unde este vizibil afectat de prezenta unor tipi dubiosi din statia de autobuz din fata blocului. Se uita incurcat inspre femeia ce se apropia si apoi iar catre indivizi. Se fastaceste si isi lasa privirea in jos. Aude cum acestia incep sa o fluiere si sa ii vorbeasca urat. Ar vrea sa zica ceva, dar nu ii iese nici un cuvant. Vede cum unul din ei se duce spre femeie si o apuca de fund. Barbatul se repede la el si fara sa stea pe ganduri, il loveste cu pumnul in ceafa, dupa care se opreste brusc, ca si cum nici lui nu i-ar veni sa creada ce tocmai a facut. Aude vocile celorlalti barbati, insa acoperite de un vuiet. I se pare ca totul se misca foarte incet. Cel pe care l-a lovit il vede dezmeticindu-se, cu o grimasa pe fata. Simte o lovitura in spate care ii misca tot corpul. O vede pe femeie departandu-se. Se intoarce sa vada ce l-a lovit. Nu apuca sa vada decat chipurile manioase ale celorlalti, apropiindu-se de el cu incetinitorul, si apoi, sa auda rapid un zgomot puternic si o strafulgerare in dreptul ochilor.
Fade out.
Laura priveste cum echipa de salvare il pune pe barbat pe targa. Incearca sa puna lucrurile cap la cap, sa inteleaga ceea ce tocmai s-a intamplat. Se apleaca si ia buchetul de trandafiri de jos.
Fade out.
Camera de spital. Barbatul este bandajat la cap si intins pe un pat. Laura ii pune buchetul de trandafiri intr-o vaza, langa el. O asistenta ii aduce fisa pacientului iar doctorita o inspecteaza. Privirea I se opreste in josul paginii, unde scrie ca pacientul a mai fost internat in acelasi spital, avand-o tot pe ea ca doctor. Femeia ramane ingandurata, iar ochii i se plimba putin prin incapere, pana cand ii intalnesc pe cei ai barbatului, care tocmai se trezise.

AdinaD

10 Apr 2009, 08:11

lanterna, pasiune, adunare.

Intr-o bucatarie mica, la 6 dimineata, o femeie la 45 de ani pune intr-un rucsac sendvisuri, servetele, paturi, prosoape, etc, luandu-le de pe masa unde erau imprastiate. Poarta o bluza inflorata, cu maneca scurta, fusta neagra care ii sta peste burta, are parul cret si scurt, prins in coada. Nu este grasa sau urata, doar ca nu s-a interesat de aspectul ei de mult timp. Langa ea, in picioare, urmarind-o cum umple rucsacul sta fiul ei, la 14 ani, mic de statura pentru varsta lui, intr-un hanorac gri, blugi albastri si cu mainile in buzunarele hanoracului, mana stanga stand in buzunar peste o sapca alba.

Mama lui ii intinde fara sa se uite la el un hanorac galben fosforescent, evident prea mare pentru baiat. Baiatul de uita la haina, nu face decat sa dea din cap ca nu. "N-are cum sa ploua", zice el. "Pai si daca ploua, ce o sa faci numai in hanorac?"Dupa cateva secunde, baiatul: "Nu o sa mai vina nimeni cu asa ceva pe el.." Mama:"Credeam ca mergeti la olimpiada de matematica, nu la prezentare de moda. Dar, ma rog.. daca tu crezi ca stii mai bine.."
Baiatul intoarce privirea catre fereastra, parand ca se uita la ceva, ascunzand bucuria micii lui victorii. Apoi ia de pe masa bricheta mamei, se joaca putin cu ea, plimband-o pe degete, si baga mana inapoi in buzunar, starngand bricheta. "Ce crezi ca faci cu aia?" Baiatul:"Ni s-a promis un foc de tabara. (zambind): O sa se vada frumos noaptea daca cantam ceva".
Mama intinde mana spre el, calm, privindu-l in ochi: "Da-o". el scoate bricheta din buzunar si o tranteste in mana mamei. Mama: "Poti sa folosesti asta", intinzandu-i o lanterna, "merge si la cantece si daca ramai pe intuneric". Baiatul se uita la lanterna din mana lui cu dezinteres, si dupa un timp zice, cu sprancenele ridicate si tonul increzator: "Si cu ce aprindem focul?"
"Ai chibrituri in buzunarul mic din stanga jos. Du-te ia-ti cartile."

Baiatul intra in dormitorul lui cu o geanta de voiaj, o pune pe pat si incepe sa bage in ea carti groase, luate de pe rafturi: Postolache, Flondor, Udriste, Prepelita, carti cartonate sau trase la xerox, mov, verzi sau rosii. Indeasa doua ultime memoratoare de algebra si analiza, trage fermoarul cu greu si tranteste geanta pe umar.

Cei doi sunt acum in fata Operei, impreuna cu alti parinti cu alti liceeni cu bagaje, asteptand autocarul. Mama tine pe umar rucsacul, iar baiatul geanta de carti. Incepe sa picure incet, apoi din ce in ce mai tare. Baiatul de uita la mama lui, care mentine privirea fixata in fata, fara sa deduca ceva din expresia ei. Autocarul ajunge, baiatul se trece pe lista si, dupa ce urca bagajele in compartiment, se opreste in fata mamei lui, acum plouata, care ii zambeste si ii zice: "Vezi sa nu te gandesti prea mult la ele, da?" "Stai linistita, oricum le fac dupa cum le simt".
In timp ce alti parinti isi imbratiseaza copii sau verifica ultimele detalii de cazare si program, baiatul nostru se apropie de mama lui, o tine in brate, o saruta pe obraz, ii zambeste. "Iti dau un telefon diseara, sa zic cum am ajuns."
Femeia ii da drumul din imbratisare dupa mult timp, si ii zice sa urce odata, ca nu mai ajunge deloc daca pierde vreme. Cand toti ajung la locurile lor, si se mai verifica o data lista, autocarul pleaca, lasand in fata operei un grup numeros de parinti singuri.

slackerflu

10 Apr 2009, 10:14

O mansarda prafuita, mare si intunecoasa, cu peretii de culoarea visinie si podeaua de un lemn maron inchis. O singura fereastra micuta, in partea stanga a acoperisului, lumineaza incaperea. Este foarte putin mobilata, doar un pat cu cearceafuri mototolite sub fereastra, un ceas cu cuc pe un perete, un dulapior in dreapta camerei si doua scaunele asezate la intamplare, pe unul dintre ele aflandu-se un gramofon. Pe jos sunt aruncate fructe, cateva pahare goale si o cutie mare cu lacat, imbracata in piele neagra. Peretele din spatele patului este acoperit in intregime cu o panza neagra. Usa veche, de un maron decolorat, cu modele variate sculptate in ea, se deschide incet. In camera intra o tanara dintre cele carora nu le poti ghici varsta. Are un chip angelic, parul lung, drept si blond, pielea alba, ochii albastri, si poarta o rochie de noapte lunga si alba. Paseste incet in camera, zambind, si se indreapta spre fereastra. O deschide, inspira aer proaspat, apoi ia o portocala de jos, se asaza in pat si incepe sa o curete. Intoarce capul si priveste inspre ceas, observa cu mirare ca se facuse ora 11.50, arunca portocala pe jumatate curatata in pat si se indreapta grabita catre cutia neagra aflata pe jos. Se asaza in genunchi langa cutie, scotoceste in buzunarele rochiei de noapte, gaseste o cheie, deschide lacatul si ramane putin privind inauntru. Scoate cu grija din interiorul cutiei un dispozitiv Lanterna Magica triplu*, il instaleaza cu grija pe un trepied, face cateva modificari in interiorul aparatului, apoi se indeparteaza putin, il priveste, priveste si peretele acoperit cu panza neagra, modifica putin pozitia aparatului, apoi se indreapta catre dulapior, il deschide, inauntru se observa o colectie de viniluri. Extrage vinilul din extremitatea stanga, il tine in maini si il priveste. Ambalajul in care se afla este foarte vechi si tocit, dar se mai poate deslusi ce sta scris pe el: “Giuseppe Verdi – Requiem”. Il pune cu grija in gramofon, apoi fuge inspre ferastra si trage oblonul. Intuneric total. Din gramofon incep sa se auda aplauze, urmate de un moment de liniste, in care vedem silueta alba a fetei strecurandu-se prin intuneric si ajungand in spatele Lanternei Magice. Se aud acorduri de vioara, un click si un beculet se aprinde in partea superioara a dispozitivului. Fata incepe sa manuiasca cu maiestrie aparatul, iar pe panza neagra de pe perete incep sa apara imagini. Sunt desene cu oameni in diferite ipostaze: fericiti, tristi, alergand sau calarind, stand la o masa, singuri sau insotiti, imbracati in straiele secolului 18. Imaginile sunt neclare si sterse pe alocuri. Dupa aproximativ jumatate de minut, proiectia se opreste, iar fata schimba pozitia vinilului. In stanga camerei, se observa acum o silueta de barbat rezemata de usa. Este un barbat inalt si slab imbracat tot in straie de noapte, cu parul prins in coada si cu un profil fermecator. Fata nu il observa si isi continua ritualul. Dupa cateva secunde de liniste, toate cele trei beculete ale Lanternei Magice se aprind, iar tacerea este patrunsa in mod brutal de inceputul puternic al orchestrei de coarde. Bucata care se aude (Dies Irae) este extrem de intensa si dramatica, urcand in tensiune mai ales in momentul cand corul incepe sa cante. Imediat cum incepe muzica, observam fata care depune un efort consistent pentru a manui aparatul. Pe panza neagra apare scris “Phantasmagoria”, apoi imagini haotice si interpuse incep sa apara. Spectacolul este unul infricosator, fata se misca o data cu dispozitivul, care proiecteaza in toata camera imagini sinistre: schelete, cadavre, fantome, demoni, cateva dintre aceste aparitii purtand aceleasi haine ca si oamenii din desenele de la inceput. Muzica urca in intesitate, o voce de soprana atinge o nota inalta, imaginile continua sa apara haotic, pline de culoarea rosie, fata manuieste aparatul din ce in ce mai greu, cu ochii atintiti spre perete, siroind de lacrimi, face o intoarcere brusca si se prabuseste la pamant, peste dispozitiv. In momentul acesta, tanarul sare de la locul lui si o ridica disperat de pe podea, tipand: “Marta, Marta!” Ochii lui sunt de asemenea in lacrimi. Cand incearca sa o ridice in bratele lui, fata se zbate speriata si isterica: “Lasa-ma!!! Paul?! Ce cauti aici?! Ai distrus tot!!!” Tanarul o tine strans in brate si o intoarce cu fata spre el, plangand si incercand sa o linisteasca: “Marta, te rog, opreste-te, te rog...”, in timp ce ea se zbate si il loveste cu pumnii si palmele, parul ii este incalcit si acopera fata, plange si zbiara cu o voce ragusita: “Nu intelegi!!! De ce imi faci asta de fiecare data!!! Trebuie sa ii adun pe toti! Pe toti!!! Si sa iau parte la adunarea lor! Niciodata nu o sa reusesc!!! Din cauza taaa!!!” Se zbate in continuare cu din ce in ce mai putina putere, da din picioare incercand sa scape, dar tanarul o tine ferm si strans. Muzica se oprise de mult, iar becurile Lanternei Magice, cazuta langa ei, ramasesera aprinse, luminandu-i. Tanarul ii vorbeste cu calm, incercand sa o linisteasca: “Marta, iubita mea, asculta-ma... Nu te poti intoarce acolo, de ce nu vrei sa renunti? Intelege, cu totii sunt morti, teatrul nu mai exista... Existam numai noi, suntem aici, impreuna, si asta e tot ce conteaza...” O priveste extrem de induiosat, iar cuvintele lui rasuna pline de durere in golul camerei. Mai elibereaza putin din stransoare, vazand ca fata s-a mai linistit, dar dintr-o data aceasta il musca puternic de umar si incearca sa scape. Tanarul scoate un strigat de durere si se repede catre fata, care aproape ii scapase, prinzand-o de picior, aceasta cazand si daramand gramofonul, auzindu-se un scartait ingrozitor al acului pe vinil. Fata urla plangand: “Nuuuu!!!” Tanarul o ridica si o tranteste in pat, asezandu-se deasupra ei, imobilizandu-i mainile. Imaginea pe care tanarul o are in acest moment asupra fetei trezeste o pasiune intensa in el, o pasiune bolnava care l-a ars pe dinauntru de nenumarate ori. Fata, renuntand sa se mai zbata, zace pe pat, cu rochia alba rupta si murdara, care-i dezvaluie picioarele palide si subtiri si umerii micuti si delicati. Trupul ii emana o caldura ametitoare, iar fata ii este brazdata de o expresie sfasietoare de durere, in timp ce gura parca i-a luat foc dupa atatea strigate, si inca mai incearca sa ingane cateva cuvinte “trebuie sa iau parte la adunare... la adunare...” Tanarul nu mai aude nimic, vede doar buzele rosii care se misca si parul blond care ii acopera fata si umerii. O priveste atent si incepe sa o mangaie pe chip, dezvaluindu-i ochii albastri care il priveau inlacrimati, isi trece degetele peste buzele ei, simtind inflacararea, coboara spre gatul firav, apoi spre piept, respira din ce in ce mai greu, se opreste cu mana deasupra pieptului ei, apoi murmura “Marta... Marta...”, privind-o fix, apoi dintr-o singura miscare ii sfasie rochia si se asaza peste ea, cuprinzand-o in imbratisarea lui. Fata ramane nemiscata, indiferenta, cu ochii atintiti asupra panzei negre, si cu buzele murmurand “trebuie sa iau parte la adunare... la adunare... la adunare...”, in timp ce din gura tanarului se aude un urlet de placere.

*Ce sunt Lanterna Magica si Phantasmagoria:
lanterna magica tripla: http://farm4.static.flickr.com/3148/2570305244_23f5139495.jpg
http://en.wikipedia.org/wiki/Magic_lantern
http://en.wikipedia.org/wiki/Phantasmagoria

sweet4craax

10 Apr 2009, 10:40

Domnul Dumitrescu ,un batran de aproximativ 70 de ani,sta asezat intr-un fotoliu,isi tine ochii inchisi si fumeaza dintr-un trabuc gros al carui fum se raspandeste in camera.este semintuneric.Domnul Dumitrescu este imbracat lejer,intr-un halat de casa si cu papuci.deschide ochii si vede proiectat pe peretele de deasupra semineului un con de lumina.Priveste fix la acest con de lumina,se ridica din fotoliu,isi stinge trabucul in scrumiera déj�* pregatita ,de pe masuta din dreapta fotoliului.

Conul de lumina continua sa il urmareasca prin incapere.Batranul se intoarce cu spatele la semineu si intrezareste in zare conturul unei femei .Lumina se misca incet si dezvaluie treptat chipul femeii.Este o femeie de aproximativ 30 de ani,slaba,cu piele foarte alba,cu ochii mari si buzele carnoase.Batranul o striga : « Maria ! » insa femeia nu se clinteste.este imbracata cu o rochie neagra,foarte putin decoltata,o rochie decenta care ii pune in evidenta totusi formele.Batranul se indreapta spre ea si incearca sa o cuprinda in brate insa conul de lumina dispare,la fel si femeia.

Batranul priveste in spatele sau si zareste trantit in fotoliu un barbat de aproximativ 50 de ani,gol care se joaca cu o lanterna.Ochii lor se intersecteaza,iar batranul face 2 pasi inapoi.Barbatul misterios de 50 de ani nu rosteste nici o vorba,se plimba prin camera,ii da tarcoale batranului ,il cuprinde in brate,ii respira sacadat in ceafa,iar apoi…pe fundal se aude un ras isteric ,apoi o voce groasa care spune : « Uneori eternitatea devine atat de plictisitoare incat nici Moartea nu o poate suporta . « Pe fundal se aud in continuare pasi ce stabilesc un ritm alert,apoi barbatul de 50 de ani,aprinde laterna si il invaluie pe batran in lumina.Batranul se pomeneste in brate cu Maria,aceeasi femeie de 30 de ani,pe care o strigase mai inainte.Batranul se sperie de piele rece a Mariei…ii pune usor mana pe coapse,o saruta pe gat,ii ridica usor rochia neagra.Mainile ii tremura,privirea sa devine din ce in ce mai fixa,respiratia sa din ce in ce mai sacadata.

Lumina se stinge ,Barbatul gol il cuprinde in brate pe Batran si se privesc in ochi.Din nou,pe fundal se aude : « Cateodata cel mai frica imi este de mine.. »batranul repeta apoi aceste vorbe si continua sa il priveasca in ochi pe barbatul gol.Ii atinge pielea de pe gat si o simte rece insa continua sa ii atinga fata barbatului.Acesta incepe sa rada isteric,apoi il apuca pe batran de gat si il strange foarte tare pana cand acesta ramane fara suflare si cade pe jos.il priveste fix,cu dispret,aprinde lanterna si il invaluie pe batran intr-un con de lumina.Apoi stinge lumina si dispare.In continuare putem zari conturul batranului trantit pe jos,iar pe fundal de aude vocea batranului : « si moartea poate devenii un joc…depinde cat de multa pasiune esti dispus sa simti cand te strange in brate »

Exterior.Un cimitir,multe persoane imbracate in negru adunate in jurul unui mormant.Intreaga imagine este vazuta de sus.Imaginea ramane fixa cateva minute.
Fade out

mersey

11 Apr 2009, 04:15

INT. BIROUL DOMNULUI V. - ZI

Camera mobilata cu gust, aproape exclusiv din lemn de cires rosu, semiintunecata;
pe pereti sunt inramate o multime de tablouri,iar pe mobila sunt asezate cateva statuete impunatoare. Pe 2 fotolii din piele asezate in fata unui birou stau MICKY(barbat de vreo 27 de ani, inalt, subtirel) si SANDU(~45 de ani, grasut, poarta barba). Cei doi astpeapta plictisiti, uitandu-se in jur.

MICKY
(incercand sa sparga tacerea plictisitoare)

...Si parca vad ca ne seaca iar la cap cu vre-un discurs din ala de- ora...(interpretand sarcastic,
gesticuland)<<Influenta baroca de netagaduit,
a acestei seznationale creatii, cu liniile sale de dinamism centrat intr- spirala arhitectonica solemna...>> (rade)

Sandu schiteaza un zambet, insa pare prea obosit pentru a-l incuraja pe Micky sa continue.

SANDU
(flegmatic)

mda...si cum era aia...cu Renasterea statuilor moarte...

Cei doi rad putin mai energic.

La un moment dat, in birou intra DOMNUL V.( ~50 de ani,mare, impozant, imbracat elgegant cu parul si barba pe jumatate carunte, cu o voce groasa, ce impune respect). Cei doi se ridica in picioare dupa care se reaseaza la invitatia personajului. Domnul V. se aseaza si isi aprinde pipa.

DOMNUL V.

Asa mai baieti deci uitati care este chestiunea...(inmanandu-le cate un pliant)...vedeti voi statueta din pagina 2?...eih...maine o vreau aici..pe birou...

MICKY
(cu jumatate de gura, mai mult parca pentru el)

...nea' asta cu burta din bronz? Budduletzul asta?

DOMNUL V.
(vizibil deranjat de replica lui Micky)

Budduletz huh?!

SANDU
(ducandu-si mana la frunte, dezamagit parca de Micky)

Ohh..nu...iar incepem....

DOMNUL V.

Buduletz...hah! Bai....Micky ma...tu stii cine a sculptat pe Budduletz asta de zici tu mai,...ia zii, stii?!?

MICKY
(rusinat de faptul ca replica sa s-a auzit in cele din urma)

Nu stiu, domnu' V....

DOMNUL V.

Pai normal ca nu stii, bai dobitocule...bai pitifelnicule ce sa stii tu?..ai auzit tu de Michelangelo?
ai auzit tu de David?...este o reeditare a uneia dintre cele mai cunoscute sculpuri din lume < bla bla bla = continua cu un discurs anost despre arta...>

Sandu da din cap deznadajduit, alunecand usor in fotoliu.

EXT. ACOPERIS MUZEU - NOAPTE

Sandu si Micky imbracati in negru din cap pana in picioare, cu manusi si cagule pe fete, despacheteaza alene dintr-un rucsac niste sfoara, doua lanterne si niste sisteme de coborare pe sfoara. Micky isi aprinde o tigara si se aseaza in fund pe acoperis, privind spre cartierul luminat ce se intinde in spatele muzelui. Sandu se uita la ceas, dupa care se aseaza langa Micky. Acesta ii ofera si lui o tigara, insa Sandu refuza.

MICKY

Mama, imi venea sa-i bag rahatu' ala de statuie pe gat, ca nu mai termina...<pufaie de cateva ori>...mi s-a luat bai Sandule...inca putin si plec...

SANDU

Iar ma iei cu Spania ta...?!

MICKY

Tot nu ma crezi, huh?...Uite-te la mine...n-oi fii eu prea destept, da' cand imi pun ceva in minte nu ma las...
nu mai stau eu aici sa imi rup spinarea carand 'zeci de kile de bronz sau argint...nu frate...ma bag pe
masini ...nu le mai car eu...ma cara ele pe mine...2-3 lovituri si stai un an cu burta la soare....

SANDU
(ironic)

Masini, ah?

MICKY

Masini...

SANDU

...nici n-ai carnet...

MICKY
(intorcandu-si privirea spre el, increzator)

pai ce,...nu-mi iau...

SANDU
(razand usor,dand din cap amuzat)

ia-ti mai dilaule, ia-ti ...

CUT TO:

Cei doi coboara pe o gura de aerisire ingusta, luminandu-si calea cu ajutorul lanternelor; Sandu merge inainte,
uitandu-se pe niste planuri ale cladirii. Lanterna lui Sandu incepe sa clipeasca si apoi se stinge.
Sandu injura furios, rugandu-se de lanterna sa mearga,insa in ciuda socurilor aplicate in mod reptat, lanterna refuza sa se aprinda. Micky incearca sa ii dea lanterna sa, insa Sandu o scapa,iar aceasta cade zgomotos de-alungul tubulaturii metalice. Se asterne o bezna de nepatruns si o tacere mormantala. Dupa cateva secunde, o injuratura scurta.

CUT TO:

INT. MUZEU - HOL - NOAPTE

Un panou de aerisire prin care se observa o lanterna aprinsa. Panoul este dat la o parte, iar cei doi ies din sistemul de ventilatie pe un hol. Sandu ii da cu lanterna in cap lui Micky, injurandu-l, apoi cei doi se uita pe harta, dupa care isi fac drum spre o anumita camera a muzeului. In sala mare, in timp ce Sandu cauta exponatul "comandat", Micky observa in dreptul fiecarui geam cate un afis pe care scria :"17 - 18 mai - Noaptea alba a muzeelor".

MICKY
(cu o privire mirata, schimonosita)

Psst!

SANDU

Am gasit!

MICKY
(ingrijorat, cu vocea nesigura)

Bah!

SANDU

Ce e mah?

Micky ridica degetul spre un afis. Sandu vede afisul si se blocheaza si el pentru cateva secunde. Se uita spre Micky dezamagit, nedumerit insa in acelasi timp aproape amuzat. In timpul asta, se aude o multime de oameni apropiinu-se, si o voce singulara, bine articulata angajata intr-un discurs. Sandu se uita spre camerele de luat vederi, dupa care il ia de maneca pe Micky si se duce intr-un colt al salii, in spatele unui exponat. Cei doi isi dau mastile, manusile si hanoracele negre jos, pe care la baga in rucsacul din spate, si raman in niste tricouri. In tot acest timp, Sandu bombane si injura, vorbind exasperat parca de unul singur.

SANDU

Pizda masii...tocmai azi ma?! azi! nu maine sau ieri...azi! <dand din cap, nevenindu-i sa creada> Cum futu-i bronzu' ei de statuie am nimerit si noi tocmai azi?...

Cei doi asteapta ca grupul de vizitatori sa se apropie suficient de mult, apoi se ridica si se alatura subtil multimii, cascan gura atent la ceea ce ghidul povestea de zor.

CUT TO:

GHIDUL
....ajungem acum in fascinanta perioada a Renascentismului. Inca de la descoperirea perspectivei liniare a lui Brunelleschi, si de
de la celebrul David alui Donatello, a carui replica o puteti observa....<bla bla bla...continua discursul in OFF>

MICKY

Ba io nu mai inteleg...parca David era a lu' Michelangelo...acu e alu' Donatello?! ori au lucrat
amandoi la el, ori sunt doi Davizi....

Sandu da din cap, exasperat de replicile lui Micky, fara sa-i raspunda.

CUT TO:

Sandu si Micky, plictisiti de moarte, inainteaza, odata cu multimea pe culoarele parca interminabile ale muzeului.

MICKY
(cu o voce plansa)

Bai nu mai pot, omule,te rog, impusca-ma,....acum!!!

SANDU
(oftand prelung)

...si pe mine cine?

Micky scanceste prelung.

Panoramic cu orasul noaptea.

GHIDUL

(OFF)

Noaptea este de abia la inceput doamnelor si domnilor, si mai avem foarte multa arta de devorat!!! Sa patrundem acum in zona....

Muzica + generic de final.

Disciple

11 Apr 2009, 12:26

Florin un barbat la 32 de ani,inalt cu parul scurt negru,imbracat lejer in pantaloni sport,tricou albastru si papuci negri se afla in bucatarie in fata aragazului agitand o tigaie in care sfaraiau doua bucati de peste fille.Sotia sa Adriana o femeie la 31 de ani,mai mica de statura,cu parul blond pana la umeri,ochii verzi si imbracata dupa acelasi tipic ca si Florin aranjeaza masa cu toate cele necesare.
Florin are un chip multumit in timp ce adauga tot felul de condimente peste carnea ce se prajeste in tigaie.Incepe un dialog cu sotia:

F: Bine ca am reusit sa rezolv problema cu panoul ala de curent!
A: Ce ai rezolvat tu?Ai avut noroc cu Nea Sandu ca altfel iar ne-ar fi cazut curentul din 10 in 10 minute si ai fi mancat branza rece cu ceapa.(rade)
F(parca jignit): Adica ce vrei sa spui?Am stat acolo langa om,l-am ajutat cu tot ce a avut nevoie plus ca pot spune ca am prins spilul.Nu e mare smecherie:trebuie sa fii atent la faza,nul,si impamantare cum pui mana pe ele si cum faci legaturile.
A(incurcata): Ce-s alea faza,...nul si impamantire?
F(cu un aer savant): Impamantare,draga nu impamantire...Pai faza este firul pe care vine curentul si daca ai pus mana pe el te-ai cam dus dracului ca te curenteaza si faci stop cardiac.Nul este firul fara curent deci un fir de legatura,iar "impamantirea"(rade ironic) este cablul tras in pamant.Lamurita?
A(cu o expresie de parca n-ar fi inteles prea multe): In fine tu stii mai bine...
F(neatent la spusele nevestei): Gata hai ca s-au facut astia!Gata si pregatirea mesei?
A: Intr-o clipa...

Pentru o clipa se aude un sunet ciudat apoi intunericul invadeaza intreaga locuinta semn ca iar a cazut curentul.Liniste pentru cateva momente timp in care Florin se duce sa se uite pe geam pentru a vedea daca caderea curentului provine de la furnizor sau tot de la panoul din curte.Pe strada stalpii de lumina erau aprinsi si se putea observa ca in alte case luminile sunt aprinse.Florin concluzioneaza:
F: Tot de la panoul ala fir'ar mama lui a dreacu' sa fie...

Enervat arunca tigaia pe aragaz,se duce la usa,se incalta,isi ia un hanorac si o mica trusa de scule pusa langa raftul de incaltaminte.Dand sa iasa pe usa este oprit de catre Adriana care il intreaba:
A: Nu vrei sa iti dau lanterna?Totusi e seara si te va ajuta.Dar va trebui sa imi spui unde ai pus-o.
F: Vezi ca e in sertarul de langa aragaz.
Adriana se duce in locul indicat,gaseste lanterna care era destul de mare si i-o aduce sotului care astepta.
F: Ai verificat-o?
A: Nu
Florin o aprinde si vede ca functioneaza apoi iese din casa.
A: Ai grija cum umbli pe acolo!
Florin o ignora si isi vede de treaba.Isi ia un scaun din curte pe care il asaza in dreptul panoului.Aprinde lanterna,deschide capacul panoului si se uita inauntru.Nu observa nimic ciudat si ramane pentru cateva momente pe ganduri.Apropie unpic lanterna de continutul panoului si atinge un fir.Se aude un vajait,iar Florin se prabuseste peste scaunul de langa el.Cazandu-i din mana lanterna se loveste de pamant si se stinge.Auzind zgomot afara Adriana iese repede din casa si facand cativa pasi il observa pe Florin cazut la pamant si speriata fuge in directia lui strigandu-l.Nici un raspuns.Ajungand in dreptul il vede pe acesta cu ochii inchisi si primul ei impuls este sa-i verifice pulsul.Terifiata realizeaza ca inima nu-i mai bate.Disperata fuge,iese afara din curte,traverseaza strada si ajunge in dreptul unei alte porti.Suna la sonerie de mai multe ori.Din curte rasuna muzica si multe glasuri.Nea Sandu deschide poarta si o vede pe Adriana cu ochii in lacrimi.
S: Ce s-a intamplat?
A: Cred ca s-a curentat Florin!Veniti repede va rog frumos ca nu stiu ce sa fac...
S(putin ametit de bautura,dar sigur pe el): Tu suna la Salvare.Spune-le sa vina cat de repede pot!Repede!Repede!
Se intoarce cu spatele privind la oaspeti din curte.
S: Gica!Radu!Veniti incoa' ma!Repede!
Gica si Radu se scoala de la masa si ajung in cateva secunde la poarta.
G: Da Nea Sandule ce s-a intamplat?
S: Hai repede la vecina ca s-a curentat barba-su...
G: Cum asa?Hai!Hai!
In acest timp Adriana telefonase la Salvare.
A: Vine Salvarea in 10 minute.
S: E bine!
Ajungand in curte il observa pe Florin cazut jos.Nea Sandu da indicatii:
S: Voi duceti-va,ridicati-l incet si asezati-l pe pamantul ala(aratand catre o bucata de pamant).Trebuie sa il acoperim cu pamant ca sa traga curentul.Pamantul este bun conducator.Eu ma duc sa caut o lopata.
Toate cerintele sunt indeplinite si in timpul asta ajunge si Salvarea.Vazand poarta deschisa asistenta de la Salvare intra in curte si este imediat vazuta de Adriana care o cheama repede.
Asistenta: Ce s-a intamplat?
S: S-a curentat.Il acoperim cu pamant acum pentru ca e bun conducator de curent si il trage.
Asistenta: Da trebuie dus la spital.Neaparat!
Asistenta se intoarce si iese repede din curte.
A(strigand tare): Serbane scoate targa aia si vino cu ea in curtea asta!
Serban iese din masina si ajutat de inca un asistent scoate targa din masina si intra cu ea in curte.
Nea Sandu si ceilalti doi il ridica pe Florin si cu ajutorul asistentilor il asaza pe targa.
Asistenta: Doamna duceti-va si luati actele sotului si niste pijamale.Trebuie sa ne insotiti la spital.
Adriana este unpic dezorientata.Nea Sandu vine langa ea.
S: Hai du-te ce mai astepti?Hai ca inchidem noi pe aici!Du-te repede!
Adriana se duce in casa si desi nu vedea mai nimic din cauza intunericului ia toate cele necesare si iese repede afara inchizand usa.In acest timp asistenti impreuna cu ceilalti urcara targa in masina.Adriana iese si ea din curte si inchide poarta cu cheia.
A: Multumesc Nea Sandule!Multumesc baieti!
S: Stai dom'le linistita!Hai du-te repede ca astepta oamenii aia!Ai grija!
Adriana auzind acestea alearga repede la Salvare fara sa mai salute si intra inauntru.Masina demara in tromba.
Cei trei ramasi afara o urmarira pret de cateva secunde cum se indeparteaza pentru ca apoi sa se indrepte spre curtea de unde iesira toti invitatii curiosi sa vada ce s-a intamplat.

BigOne

12 Apr 2009, 16:10

Tema Povestire

Adunare, lanternă, pasiune

Personaje

Dl. Dorel Ionescu – Profesorul de geografie
Dl. Radu Cristescu – Cabanierul
Ion – elev
Alin – elev

Dl. Dorel Ionescu

Dl. Dorel Ionescu este un om de 50 de ani, profesor de geografie la Liceul Lazăr din Bucureşti. Are o mustaţă deasă şi voce groasă, dar prietenoasă. Este divorţat, are un băiat student în Germania la politehnică şi deci foarte mult timp liber. Este iubit de elevi şi apreciat de părinţi, însă câteodată poate fi plictisitor. Acesta este un mare fan al drumeţiilor montane, în fiecare week-end frumos organizând câte o excursie la munte la care sunt invitaţi şi elevii săi. Îşi face meseria cu plăcere pentru că o face din pasiune. Este un om vesel.

Avem de a face cu un om bun şi grijuliu care îşi ajută semenii. Când pleacă la drum o face întotdeauna pregătit pentru orice fel de situaţie. Are mulţi prieteni prin locurile pe unde trece cel mai des, pentru că este glumeţ şi plăcut. O relaţie deosebită are cu prietenul său de suflet Radu Cristescu, cabanierul de la Babele şi fost coleg de facultate.

Regretă căsătoria cu soţia sa, dar este foarte mândru de fiul său. Se consideră un om împlinit deoarece face ceea ce îi place. Visul lui este să îşi facă o agenţie de turism care să organizeze excursii montane în toată ţara şi chiar în străinătate.

Dl. Radu Cristescu

Dl. Radu Cristescu este de meserie profesor de geografie, dar acum are o cabană la Babele şi din când în când face excursii pe munte cu prietenii. Este solid, înalt cam de 1,85m, poartă barbă. Avem de a face cu un om pedant. Are cam 52 de ani, este prietenos şi văzut ca un guru al muntelui de cei din zonă care îl cunosc demult.

Nu a fost căsătorit niciodată, dar are un fiu care însă stă la mama lui în Satu Mare, pe care îl vede în vacanţe când îl duce pe munte. Vorbeşte însă cel puţin săptămânal cu acesta la telefon. Este un om liber şi a fost întotdeauna un nonconformist. Nu a făcut decât ce a vrut el. Acum are o prietenă studentă la comunicare şi relaţii publice la Braşov pe care o vede destul de des.

Cabana a fost visul lui de când era mic şi a făcut totul pentru ea. Se mulţumeşte cu turiştii ce îi calcă pragul şi totdeauna el dă tonul la distracţie, însă devine foarte serios când aceştia îi cer sfaturi despre munte şi îi îndrumă cu mare atenţie. Se bucură când întâlneşte alţi oameni pasionaţi de munte şi deapănă tot felul de amintiri cu aceştia.

Ion

Ion este elev în clasa a 10-a la liceul Lazăr din Bucureşti. Este un băiat înalt cam de 1,70m şi are ochelari. Nu este fricos, ci chiar destul de dur, însă este sensibil cu cei din jur şi ţine foarte mult la fratele său mai mic, Alin. Este pasionat de drumeţii la munte, fiind şi membru în clubul cercetaşilor.

Se înţelege foarte bine cu părinţii lui şi are grijă chiar şi de frăţior în lipsa acestora. Învaţă bine şi este plăcut de către colegi. De asemenea a participat la olimpiada de matematică şi de geografie. Îi place mai mult să iasă cu prietenii în parc sau cu bicicleta decât să petreacă ore nesfârşite în faţa calculatorului.

Ar vrea să devină geolog întrucât îi place foarte mult să studieze cum s-au format munţii şi s-au modelat munţii de-a lungul timpului. Ai lui îl susţin în tot ceea ce doreşte să facă, iar el simte acest lucru şi încearcă la rându-i să îi ajute cum poate.

Îi plac romanele poliţiste dar şi cele de tip Bildungsroman, din care consideră că ar putea deprinde o serie de cunoştinţe ce i-ar putea fi de folos mai târziu în viaţă. Îi place foarte mult şi muzica rock deoarece se potriveşte cu latura sa mai dură. În general este un tip ascultător şi descurcăreţ.

Alin

Alin este elev în clasa a 7-a la o şcoală generală din Bucureşti. Este un băiat de vreo 1,60m cu părul scurt şi ochelari. Este un tânăr curajos, chiar prea curajos uneori. Învaţă bine şi îi plac matematica şi calculatoarele. De asemenea împărtăşeşte pasiunea fratelui său mai mare pentru excursiile pe munte, fiind însă extrem de ascultător şi precaut în aceste situaţii.

Este un copil respectuos cu cei din jur şi este foarte ataşat de mama sa. Fratele mai mare îi serveşte drept model în sensul că acesta este liber să facă ceea ce îşi doreşte şi se luptă pentru asta. Este ataşat de el, deşi uneori îl enervează cu grija pe care i-o poartă.

Îi place să asculte muzică şi să se joace pe calculator dar şi să încerce tot felul de lucruri pe acesta. Ascultă muzică de toate felurile în special rock-ul de pe calculatorul fratelui şi citeşte conştiincios tot ceea ce i se dă la şcoală. Îi place să meargă cu bicicleta. Are mulţi prieteni şi se bucură când vreunul serbează ziua de naştere şi se întâlnesc cu toţii.

Este un copil deschis cu cei din jur şi se gândeşte chiar şi la viitorul îndepărtat; ştie că vrea să se facă inginer de calculatoare.

Întâlnirea

Pentru o sâmbătă frumoasă de aprilie Dl. Ionescu propune elevilor săi o excursie de 2 zile la cabana Babele în munţii Bucegi, unde cabanier este un prieten de al său şi fost coleg de facultate Radu Cristescu. Întâlnirea este sâmbătă la Gara de nord la ora 7:00. Apare doar un elev din clasa a 10-a Ion însoţit de fratele său mai mic Alin. Se apropie ora de plecare.
─ Bună ziua dom' profesor!
─ Bună ziua Ioane, Aline, doar voi?
─ Atât că restul trebuie să termine insectarele de la biologie şi nu au făcut mai nimic. Eu sunt gata şi Alin a dorit să vină şi el, după cum v-am spus.
─ Da, aşa e… E! Atunci hai să mergem la peron pentru ă trenul pleacă în 10 minute, cine nu a venit până acum rămâne acasă.
Cei trei se duc la tren şi la 07:30 fix pleacă spre Buşteni.
─ Copii! E o zi frumoasă azi şi cred că vom avea parte de vreme foarte bună. Aveţi bocanci şi pulovere şi v-aţi luat şi sandvişuri?
Amândoi în cor:
─ Da! foarte entuziaşti.
─ După cum v-am spus o să mergem cu telecabina sus la Babele la prietenul meu Radu Cristescu şi de acolo acesta ne va însoţi.
─ Dacă e aşa frumos putem vedea apusul? întreabă Alin.
─ Nu ştiu pe munte nu există lumini şi trebuie să avem lanterne şi un ghid foarte bine familiarizat cu drumul. Dar putem vorbi cu amicul meu dacă doreşte şi se poate.
─ Super! exclamă amândoi.
─ Bine acum hai că aproape am ajuns! E aproape 9:30. Să nu uitaţi nimic în tren.
─ Da, am verificat tot! spune Ion.
─ Bine, haideţi!
Cei trei coboară în gara din Buşteni şi se duc spre telecabină. Acolo Dl. Ionescu strânge banii de la copii şi se duce să ia bilete.
─ Am luat! Hai să intrăm, acuşica ajungem sus. Puneţi ceva pe voi că e vânt! Zise el punându-şi jacheta.
Drumul nu ţine mult iar cei doi s-au îmbrăcat ceva mai gros. Erau aşteptaţi chiar acolo de Dl. Cristescu.
─ Salut Dorele! Bună ziua copii!
─ Bună ziua! răspund ei.
─ Copii! Acesta e cabanierul de la Babele, domnul Cristescu, prietenul meu şi ghidul nostru de azi.
─ Radu! Copii au văzut că e zi frumoasă şi şi-au exprimat dorinţa de a vedea apusul pe munte.
─ Dorele, e într-adevăr foarte frumos dar trebuie să fim echipaţi corespunzător. Ştiu eu un loc destul de bun şi aproape unde putem face asta, dar trebuie să lăsaţi o parte din bagaje la mine la cabană şi să luăm lanterne şi să fim atenţi pentru că seara poate veni ursul, deşi e puţin probabil.
Cei patru ajung la cabană şi se pregătesc de drum. Cabanierul le propune să meargă până la vârful Omu şi la întoarcere să se oprească pentru a urmări apusul. Zis şi făcut. Copii o iau înainte pe drumul marcat, fiind urmaţi de cei doi adulţi. După vreo două ore de mers pe munte…
─ Dom' profesor, mai avem mult?
─ Deja aţi obosit? Mai e un pic după care vom face un popas să mâncăm ceva.
─ V-am pregătit o surpriză! V-am făcut prăjiturele că să mai prindeţi putere că o să aveţi nevoie! E aproape ora 3 şi trebuie să drămuim bine timpul pentru a n u ne prinde noapte de parte de cabană, deoarece la întoarcere o să facem oricum mai mult pentru că suntem mai obosiţi.
─ Ajungem acuşi! Un pic de răbdare. Nu mai sunteţi copii mici.
─ Gata am ajuns! Să punem păturica asta pe jos şi să ne odihnim.
─ Avem maxim o oră! Deci Dorele hai să mâncăm fiecare pacheţelul şi să trecem la prăjiturele că nici nu le-am gustat şi am poftă nebună. Termină toţi de mâncat şi băut şi totul este strâns degrabă pentru că timpul devine scurt.
─ Cam pe la opt apune soarele şi la munte se întâmplă brusc! Soarele dispare după o culme şi e beznă totală.
Ajunşi la locul cu pricina cei patru scit aparatele de fotografiat şi sunt gata să privească falnicul apus.
─ Radu! Pregăteşte lanternele! De aici ne bazăm pe tine.
─ Luaţi fiecare câte una! Şi le aprindeţi imediat după apus!
În 10 minute erau toţi patru într-o beznă totală. Toata lumea a mai pus câte un pulover şi se pregătesc să meargă la cabană unde îi aşteaptă o masă caldă pregătită de ajutorul cabanierului.
Deodată se aude un zgomot ciudat. Parcă era un murmur. Toţi ciulesc urechile şi domnul Cristescu cere imediat linişte deplină pentru a asculta. Nu se mai aude nimic. Cei trei pleacă încet spre cabana care e era la numai o jumătate de oră de mers pe jos în timpul zilei, drum ce acum ar trebui să dureze aproximativ o oră. Cum se ridicară, iar se aude. Domnul Cristescu prinde în lumina lanternei un pui de urs care mormăia speriat. Se pierduse de mama lui.
─ Ioane, hai să mergem să îl mângâiem!
─ Aline! Stai cuminte, e periculos, dacă mama lui e în apropiere, nu-i aşa dom' profesor?
─ Aşa e copii! Staţi departe. E mai bine să îl speriem să nu ne trezim şi cu mama lui după el.
─ Radule! Cum procedăm?
─ Încercăm să îl speriem cu lumina lanternelor. Când spunem eu, toţi punem lumina în ochii lui pentru că ar trebui să se sperie şi să fugă atunci cel puţin nu am avea de ce să dăm de mamă.
Puiul se sperie şi se depărtează dar nu prea mult, însă se aude iar un mormăit, de data asta mai puternic.
─ Linişte stingeţi lanternele nici un zgomot şi haideţi după mine. Dacă ursoaica nu e flămândă şi caută doar puiul va pleca. Toţi foarte încet.
─ Ion! Mi-e frică!
─ Şşş! Facem ce spune domnul Cristescu pentru că ştie ce face.
─ Copii gata! Haideţi tiptil după Radu, eu rămân ultimul!
─ Dacă nu îi arătăm că ne e frică ne lasă în pace. Şi el e speriat. Staţi! Nici o mişcare! Ioane ia-l de mână pe Alin şi pe mine. Alin! Tu ia-l pe dom' profesor. Şir indian! Nici un zgomot.
Toţi sunt încremeniţi. Ursoaica apare. Se văd ochii ei sticloşi. Îşi găseşte puiul. Dar nu pleacă. Parcă ar căuta ceva. O linişte de mormânt îi tulbură. După câteva minute bune, ursoaica pleacă încet cu puiul ei. Alin vrea să zică ceva, dar Ion i-a astupat gura la timp. Dl. Cristescu face un semn foarte discret. Dl. Ionescu aprinde lanterna şi cei trei pleacă foarte încet mai departe.
─ Aline! Vroiai să dăm colţu' cu toţii?
─ Nu, dar…!
─ Nici un dar! Dacă nu apucam să te opresc puteam să nu mai fim în viaţă. Cu muntele nu e de joacă.
─ Bine că eşti tu deştept!
─ Frate-tău are dreptate! spune Dl. Cristescu.
─ Hai Radule! Cred că a plecat, să mergem să ne odihnim şi să mâncăm ceva că nu mai pot.
─ Cred şi eu după aşa o spaimă.
În sfârşit cei patru ajung în siguranţă.
─ Mulţumim Radule! Dacă nu erai tu…
─ Dacă nu eram eu nimic! Te-ai fi descurcat la fel de bine!
─ E aş!
─ Copii spălaţi-vă pe mâini şi haideţi la masă, după care la culcare. A fost destul pentru o zi.
─ Va fi ceva de povestit mai departe la nepoţi! spune Ion.
─ Eu vreau să povestesc şi strănepoţilor!
─ Aşa să faci! exclamă toţi.
Toată lumea râde. Toţi mănâncă cu poftă şi nu mai spun nimic. A fost o excursie inedită, care însă nu va fi uitată prea curând de cei patru.

Planmaker

13 Apr 2009, 15:42

Amelie! (scuzati intarizerea, va rog frumos)

http://s4.transfer.ro/storage/transfer_ro-04e0f2a56f.zip - CD1
http://s4.transfer.ro/storage/transfer_ro-7eb978f485.zip - CD2

BigOne

13 Apr 2009, 21:15

oricine ai fi :)

Pitbull

14 Apr 2009, 22:19

Situatie dramatica cu indiciile : lanterna, adunare, pasiune

Mersesera prin pustiu de 5 zile, masinile urmau sa ramana fara combustibil, dar erau multumiti ca au putut ajunge in zona marcata pe harta cu x. Profesorul era entuziastmat dupa informatiile sale trebuiau sa gaseasca situl si ruinele pe care le cautau. oboseala ii mai facusera sa se insele, dar azi erau optimisti in special Arheologul mai fusese in cautarea ruinelor acum 4 ani, dar misiunea fusese une esec si echipa nu supravietuise. Singurul care avea retineri si era nepasator si la caldura si la oboseala era calauza. El parea ca se duce intr-un loc blestemat pentru ca in satul sau locul era numit “Calea regretelor”, dar fusese cumparat cu bani buni sa ii duca unde cerusera.

Ajunsesera unde dorisera acum trebuiau sa investigheze zona si sa caute istoria locului separand miturile de realitate. Isi luasera din masini rucsacii si echipamentul si pornisera cu totii dupa calauza, aceasta ii duse prin grota unde campasera adancindu-se in tunnel..lanterna calauzei arata drumul roci si praf, mersesera o vreme temperature incepuse sa se schimba se racorea si un aer greoi ii facea sa gafaie. Coborara niste scari sapate in piatra care deveneau din ce in ce mai inguste profesorul fiind un om mai plinut mergea mai greu si era ultimul, se oprea la perioade neregulate sa isi revina. Calauza incepea sa aibe retineri si ridica vocea intr-o limba necunoscuta arheologului, doar profesorul o recunostea sip area sa fie din ce in ce mai atent la acesta. Deodata dupa coborarea fara sf, ajunsera la un platou subteran care era foarte inalt incat cu lanterna nu puteai vedea capatul de unde coborasera., acum nu se mai vedeau pietre era doar planul drept al drumului pe care mergeau care parea alb neted inconjurat de intuneric, dupa ce mersera cateva ore crezusera ca se pierdusera, pentru ca busola nu mai functiona si nu vedeau nici un perete incat sa stie ce directie au. Calauza le explica despre loc ca e atemporal si doar generatia sa putea sa il gaseasca pentru ca e loc sacru si picioare straine nu trebuie sa intre, de aceea credea ca va fi blestemat dar trebuia sa isi hraneasca familia, dar le promisese ca nu o sa intre cu ei in incinta.

In fata lor devenea intunericul parca isi pierdea din putere, avansand isi dadusera seam ca ajungeau la capat,dar nu ajusesera la fata unei cladiri albe, ce pe alocuri lucea sub lumina lantenei, maretia si decoratiunile care se observau la o atenta analiza redau valoarea unui lacas religios da rnu semana nici cu stilul grec nici medieval nici gothic, parea mai mult organic ceva gaudian ar fi singura referinta. Totul era bloc de piatra decorat. Usa avea niste inscriptii necunoscute, acum shcimbasera lanterna si pusesera reflectorul ca sa poata face poze .Usa masiva se deschise usor, dinauntru iesise un miros de statut, cand intrasera profesorul observa ceva si I ceruse arheologului sa inchida reflectorul, acesta il ignora si continua, reflectorul fusese smuls si inchis, calauza scosese un tipat, pentru cateva secunde se panicasera, da rincepusera sa vada colturile si detaliile .Isi dadusera seama ca lumina venea de la niste pietre albastre care aveau o lumina alba – profesorul citise despre aceste “stele” magice si era uimit ca o piatra sau cristal putea lumina atat de puternic.Interiorul putea semna doar cu o catedrala, foarte inalta avand sus de tot tot niste “stele” incat chiar puteau sa fie confundate cu corpuri ceresti.Corpul principal al era in forma ovala cu multe culoare laterale la fel de inalte ca si partea centrala.In ciuda maretiei nu parea goala forme ca niste statui reprezentand siluete abtracte erau peste tot cu o textura neagra mata, la un moment dat arheologul recunoscu o fata de om in materialul cenusiu cu gura deschisa ca pentru un tipat. Gasisera si intr-unul din culoare pentru ca nu existau altfel de departajari in catedrala, mii de papirusuri pietrificate. Profesorul nu fusese socat asta nu putea decat sa dovedeasca ca trecusera milenii, era un loc special si nedescoperit.In legende se scanintea ca nimeni nu poate divulga secretul acestui loc, inca nu crezusera ca il descoperisera cand profesorul se urca pe niste trepte si aparu la un alt nivel deschizand reflectorul. Deodata inmarmurii privind la numeroasele statui, pareau vii si isi inchipuia murmurul oamenilor cand se oficiau ceremonii..deodata isi dadu seama ca statuile erau de fapt oameni care participasera la ultima ceremonie in care se intimplase ceva. Locul devenise o necropola si o enigma de elucidat, ce se intimplase acolo si prin ce metoda acestia se transformasera in silutetele negre. Profesorul incerca sa se gandeasca la singurul lucru prin care ar intelege fenomenul un sacrificiu in masa, o apocalipsa pagana un fenomen natural, dar podeaua era alba si parea neatinsa de orice fel de substante. Desii obositi ei mai ramasesera sa investigheze fenomenul necropolei pagane, al siluetelor negre si al crezurilor inscriptionate cu caractere ciudate pe peretii catedralei in care pierdusera notiune timpului. Singurul lucru ce ii impiedica sa continue era faptul ca se transformasera in niste statui diforme negre.

Calauza ii astepta ceva timp si far remuscari pleca inapoi la masini, nu era prima oara cand stia ca cercetatorii nu se vor intoarce.

...

slackerflu

16 Apr 2009, 15:08

Sceneta restaurant

Interiorul unui restaurant mediocru, o sala mare si spatioasa, cu mese rotunde dispuse pe lateral. Peretii sunt vopsiti intr-un galben cald, iar ca obiecte de decor, sunt atarnate variate desene colorate facute de copii. Un ceas de perete mare si rotund arata ora 15:00. Mesele sunt acoperite de fete de masa beige, cu model floral la margini, peste care e asezata inca un acoperamant impermeabil mai mic, de culoare rosie. Pe fiecare masa se afla solnite si salatiere. Restaurantul este destul de gol, doar patru mese fiind ocupate. In parta stanga a salii, la o masa apropiata de colt, sta un barbat la vreo 35 de ani, grasut, cu parul lasat pe umeri si cu ochelari, imbracat usor neglijent, intr-un tricou cu guler alb si pantaloni kaki. Are in fata o halba de bere aproape goala. La un moment dat in restaurant intra un barbat la vreo 40 de ani, nu prea inalt, nu prea scund, care merge drept si pare foarte sigur pe sine, avand un zambet nonsalant pe chip. Poarta pantaloni de velur negri si o camasa de culoare inchisa. Desi e imbracat destul de lejer, are o postura foarte eleganta. Se asaza la o masa langa tipul grasut si il priveste pentru cateva secunde zambind. Ospatarul il saluta si ii aduce un meniu, iar barbatul multumeste zambind. Dupa ce se uita expeditiv prin meniu, cheam din nou ospatarul si ii spune:
“Garcon, adu-mi te rog o sticla de vin alb, demi-sec, trebuie sa ma inviorez putin. Si doua pahare, mi-ar face placere daca domnul de alaturi mi s-ar alatura, e o zi prea frumoasa ca sa mananc singur. Spune-i tu, te rog, e invitatul meu sa bem vinul impreuna. Merci, garcon.”
Ospatarul aproba din cap si se indeparteaza. Are un mers usor schiopatat. Dupa doua minute, se intoarce cu sticla de vin si doua pahare pe o tava, iar in drumul lui se opreste pe la domnul grasut, ii spune ceva la ureche, apoi vine la masa barbatului si pune tava pe masa. Se cauta in buzunare, apoi isi cere scuze, a uitat desfacatorul. Da o fuga pana in bucatarie si se intoarce cu un desfacator nou, cu care deschide sticla de vin si toarna in pahare. “Adu si o apa minerala, te rog.”, spune barbatul. “Da, domnule.”, si se indeparteaza cu acelasi mers schiopatand. Dupa ce ospatarul nu se mai vede, domnul grasut se ridica de la masa lui, lasa halba goala pe masa, isi ia geanta si se indreapta catre barbatul cu vinul. Ajunge in dreptul lui si intinde mana. Barbatul ii da mana fara sa se ridice. Acesta o scutura puternic. “Sa traiti! Mi-a spus chelnerul ca m-ati chemat.”
Barbatul elegant: Desigur tovarase, nu te sfii. Ia un loc! (se lasa pe spate in scaun)
Barbatul grasut: Multumesc, multumesc... (se asaza umil, isi lasa geanta pe un scaun si isi pune mainile incrucisate pe masa)
Barbatul elegant: Ma ierti daca te-am deranjat, dar consider ca e o zi prea frumoasa ca sa fie petrecuta in tacere. Daca tot suntem aici, dumneata singur, eu ... singur, de ce sa nu sadim o samanta de vorba? Ca doar oameni suntem, si ce stiu oamenii sa faca mai bine decat sa palavrageasca. (il priveste fix, zambind dezinvolt)
Barbatul grasut: (Zambeste si el, mai confortabil) Da, sa traiti! Aveti mare dreptate. Drept sa spun, si eu ma cam plictiseam la masa. Imi bausem berea si vroiam sa pornesc la drum, dar acum ca v-am intalnit, ce altceva poate fi mai placut decat o taclala si un pahar de vin? Noroc! (ridica paharul cu vin, in semn de toast, apoi il pune la gura si il bea aproape pana la fund, dupa care il pune zgomotos pe masa).
Barbatul elegant: (il priveste zambind, cu mainile in san) Imi place de dumneata, stii sa te bucuri de moment. Hehe. Dar ia spune-mi, cu ce te ocupi mai exact?
Barbatul grasut: Sunt liftier, sa traiti!
Barbatul elegant: Liftier zici, ai? Hehe (rade usor) Foarte interesanta meseria dumitale. (ii face un semn ospatarului) Totusi, mi se pare un pic... sufocanta. Imi aduce aminte de o camera de izolare. (coboara privirea usor ingandurat)
Barbatul grasut: (vesel, vorbind tare) Nu e domnule, muncesc de mai bine de 10 ani ca liftier, si mi s-a intamplat doar de doua ori sa raman blocat, pentru ca nu aveam toate ustensilele la mine. Stiti dumneavoastra, se mai intampla. In rest, e foarte bine, munca e usoara, timpul destul de scurt... ca altfel nu puteam sa stau aici sa beau cu dumneavoastra. (Rade si il bate cu o mana peste umar, aplecandu-se putin peste masa)
Barbatul elegant: (catre chelner, care tocmai venise) Garcon, adu-ne te rog niste aperitive, ceva usor ca sa ne deschidem portitele (zambeste)
Ospatarul: Da domnule, imediat.
Barbatul elegant: (catre barbatul grasut, zambind) Sa nu-ti faci griji, azi e o zi frumoasa, sa nu lasam ochiul dracului sa stea in calea bunei-dispozitii. O sa sara el cand o sa fie nevoie.
Barbatul grasut: (se uita putin nedumerit catre el, moment in care barbatul elegant face un gest cu mana catre buzunarul de la piept, unde isi tinea portmoneul, iar barbatul grasut incepe sa rada) Am inteles, sa traiti! Sa fie primit!
Ospatarul aduce o tava cu aperitive frumos asezate si se retrage.
Barbatul elegant: Dar te rog, serveste cat poftesti!
Barbatul grasut: Multumesc, sa traiti! (incepe sa infulece cu mana din tava)
Barbatul elegant: Cand te gandesti cati oameni au murit de infometare... Nu stiu daca stii dumneata, dar inca de la inceputurile civilizatie, infometarea era una dintre cele mai comune pedepse cu moartea. Oamenii considerati nelegiuti erau inchisi intre patru pereti si lasati sa moara de foame. Iti imaginezi dumneata asa ceva? Si Ana a lui Manole a patit-o tot cam asa, chiar daca nu avea nici o vina..
Barbatul grasut: (il priveste mancand, isi ridica ochelarii pe nas) Da... serioasa treaba...
Barbatul elegant: Pe vremuri oamenii erau pedepsiti sever pentru greselile lor, pentru fapte care acum sunt trecute cu vederea de multe ori. Tradatorii, cei care vorbeau in plus, sau din contra, care nu vorbeau deloc, erau pedepsiti laolalta cu criminalii si hotii. (ramane cu privirea fixata intr-un punct)
Barbatul grasut: Intr-adevar, ce vremuri... Nu ca acum, misei si curve la fiecare colt de strada. Dar ce sa le faci... Hehe (rade plescaind)
Barbatul elegant: (intoarce privirea dintr-o data inspre el si pune ambele maini pe masa) Ai grija ce vorbesti, domnule! Tine minte de la mine, limba, maestrul palavragelii si al calomniei, e cel mai dat naibii dintre membrele corpului, te poate duce la pierzanie! Asa ca stapaneste-l cat de bine poti!
Barbatul grasut: Da, sa traiti! (ridica o mana in semn de scuze)
Barbatul elegant: E chiar ironic! Imagineaza-ti ca oamenii sunt pedepsiti si cand vorbesc, si cand nu vorbesc... Nici nu mai stii de unde s-o iei! Dumneata stii ca pana in secolul 18, in Anglia si Franta, oamenii care refuzau sa depuna marturie in cazul unui proces erau torturati prin zdrobire? Li se puneau bolovani pe piept pana cand oasele nu mai puteau suporta greutatea si se rupeau. Legea era stramta! Nu cunostea bucle! Ironic, asa-i?
Barbatul grasut: (terminase de mancat, se uita putin nedumerit la el) Da... Nu stiam chestiile astea.
Barbatul elegant: Ma gandeam eu ca nu stiai. (il priveste cu mila). In fine, ai terminat? Hai sa cerem si noi ceva sanatos de mancare. (ia meniul de pe masa si incepe sa-l rasfoiasca).
La un moment dat se aude un zgomot puternic, cei doi se intorc si observa ca ospatarul scapase tava cu doua farfurii pe jos, moment in care seful de sala iese din bucatarie si se indreapta nervos catre ospatar, certandu-l.
Seful de sala: E a treia oara luna asta! Ai mare grija, rabdarea mea are limite! Chiar asa?!
Ospatarul: (incurcat, speriat) Imi ... imi cer iertare, dar e din vina covorului, m-am impiedicat in acelasi loc...
Seful de sala: Sa n-aud! Dupa ce ca faci atatea greseli, mai ai si tupeul sa te aperi! Curata cat mai repede mizeria asta!
Barbatul elegant: (incepe sa rada usor) Exact despre ce vorbeam... nici sa taci, nici sa vorbesti. Hehe.
Barbatul grasut: (zambeste putin incurcat, aproba din cap)
Ospatarul termina de curatat, iar barbatul elegant ii face semn. Ospatarul se indreapta spre masa barbatilor, urmat de seful de sala. Ajung amandoi in dreptul mesei, seful de sala face o plecaciune si spune:
“ Buna ziua, domnilor, e de datoria mea sa imi cer iertare pentru micul deranj de mai devreme... tanarul e putin impiedicat, nu stiu cat timp o sa mai fie tolerat. Pana una alta, i-am acordat o a doua sansa, e greu sa gasesti un loc de munca in ziua de azi.”
Barbatul elegant: Stati linistit, domnule, se intampla tot timpul accidente. Viata e plina de neprevazut, baiatul e tanar, inca mai are timp de facut greseli. (zambeste prieteneste catre ospatar, seful de sala zambeste si el putin mirat).
Ospatarul: Multumesc, domnule... Mai doriti sa comandati ceva?
Barbatul elegant: Desigur, acum trecem la felul principal. Hehe. Dumneata mai intai.
Barbatul grasut: O friptura de pui cu cartofi natur, te rog. (ospatarul noteaza)
Barbatul elegant: Se uita in meniu pentru cateva secunde, apoi ii face un semn cu ochiul barbatului grasut) Adu-mi o portie de mester mare al calomniei si palavragelii, cu piure de cartofi (spune raspicat, apoi zambeste si se lasa pe spate in scaun). Ospatarul nu intelese, si rusinat, vru sa spuna ceva, dar seful sau il goni la bucatarie.
Barbatul grasut: (cei doi intra in bucatarie, iar acesta il priveste incurcat pe barbatul elegant, care il priveste si el cu mainile in san, zambind. Dupa cateva secunde, izbucnesc amandoi in ras, barbatul grasut razand greoi si usor isteric) Ha ha ha! A fost buna asta, domnule, saracul baiat, nu stia ce sa faca! Ha ha ha!
Barbatul elegant: N-am facut-o cu rautate, a fost pentru binele lui. Dupa o dojenire ca aia, nu ii strica inca un moment jenant. Hehe. Asa se caleste pentru viitor. Hehe, si asta poate fi o metoda de tortura, sa stii. Intimidarea si umilirea, cantaresc greu asupra psihicului. Hehe.
Barbatul grasut: Vad ca stiti multe despre tortura... Numai despre asta mi-ati vorbit.
Barbatul elegant: Eh... Am motivele mele. (zambeste privindu-l fix, semn ca nu vrea sa mai continue sa vorbeasca despre asta)
Ospatarul aduce friptura cu cartofi si limba cu piure, privind jenant in pamant, dupa care se retrage rapid. Cei doi barbati incep din nou sa rada, apoi fiecare incepe sa manance in liniste.

dreamer

17 Apr 2009, 13:53

Din pacate, eu nu ajung azi la curs. :( Tema o voi aduce vineri sau duminica cand recuperam.

Va urez tuturor Paste Fericit alaturi de cei dragi!

Sa ne luminam cu totii, sa fim mai buni, mai pasnici si....mai harnici, creativi si originali in ceea ce priveste munca de regizor! ;)

Va salut! :)

dreamer

22 Apr 2009, 21:42

Zi insorita, calduroasa de inceput de primavera.
Restaurant select, pe marginea unui lac. O sala mare cu mese si scaune elegante, din fier forjat, cu modele si incrustatii florale, invelite in huse dintr-un material fin, de culoare crem.
Doar 3-4 mese sunt ocupate. Sala se intinde de-a lungul podului ce sustine terasa, patrunzand deasupra apei.
In restaurant intra un barbat la vreo 50 de ani, de statura medie, solid, dar nu gras, cu par castaniu lung pana peste ureche si ochi caprui inchis. Poarta ochelari, are o figura blanda. Este imbracat intr-un costum negru cu camasa mov deschis, cu butoni. Are o servieta neagra. Se uita in jur, cauta o masa de 2 persoane si se asaza la una din fata ferestrei deschise, prin care se poate vedea drumul si parcarea din fata restaurantului.
Ia loc, apoi isi pune servieta langa piciorul scaunului.
Un ospatar tanar, imbracat in pantaloni si vesta neagra, cu camasa alba, cu parul negru aranjat il urmareste, iar cand vede ca s-a asezat se indreapta mergand drept, hotarat spre masa barbatului. Ii ofera un meniu.
Barbatul se uita prin el, rasfoindu-l cu grija. Cand il inchide, ospatarul se afla deja langa el.
O: “Ce ati dori?”
B: “Pentru inceput vreau un vin rosu, dulce si o apa plata.”
Ospatarul da din cap, noteaza. Peste cateva clipe se intoarce, pune sticla de apa plata pe masa si ii toarna barbatului un pahar cu vin.
O: “Serviti cu apa?”
B: “Nu, multumesc! Simplu, deocamdata.”
Ospatarul se retrage.
Barbatul isi aminteste brusc ceva:
“Baiete, poti sa aduci si o vaza te rog?”
O: (mirat)”Imi pare rau, dar nu avem flori.”
B: “Nu-i nimic. Poti sa-mi aduci totusi o vaza? O vaza mica.”
O: (un pic incurcat)“Sa vad ce pot face.”
B: “Multumesc.”
Ospatarul se intoarce cu o vaza, pe care o asaza in mijlocul mesei.
B: (vizibil bucuros) “Multumesc mult!”
Ospatarul da din cap si pleaca.
Barbatul ia servieta, o deschide si scoate un buchetel gros de flori de camp, viu colorate. Desface snurul panglicii cu care fusesera legate si le asaza in vaza cu multa grija aranjandu-le. Apoi desface sticla de apa plata si torna in vaza. Se vede ca toate aceste mici “operatiuni” ii fac placere.
Priveste cu drag florile, cu un suras cald pe buze.
Apoi deschide din nou servieta, de unde scoate un aranjament decorativ mov, cu lumanare parfumata in mijloc. Desface ambalajul si asaza aranjamentul tot in centrul mesei, langa vaza.
Ospatarul il urmareste dintr-un colt al salii. E un pic nesigur. Nu stie daca sa intervina sau nu cu observatii.
Barbatul il vede si ii face semn sa se apropie.
B: “Te rog sa pregatesti la rece cea mai buna sampanie.”
O: “Sigur. V-ati hotarat ce comandati?”
B: “Nu inca.”
Ospatarul pleaca. Barbatul scoate din servieta 3 baloane: rosu, verde si albastru. Se uita un pic rusinat in jur, se intoarce cu fata spre fereastra deschisa si incepe sa le umfle. Din cauza efortului se inroseste la fata. Pe masura ce le umfla, le leaga cu o panglica alba de manerul servietei, pe care o asaza langa masa, in dreptul ferestrei.
Ospatarul se apropie cu pasi mici, priveste miscarile barbatului si nestiind cum sa i se adreseze…In momentul cand ajunge chiar in spatele lui, barbatul se intoarce brusc, speriat, ca si cum ar fi fost prins in timpul savarsirii unei fapte condamnabile. Ospatarul are si el o tresarire. Cei doi se privesc pierduti cateva clipe, dupa care ospatarul se “trezeste” deodata:
O: “Imi cer scuze, domnule. Mi-e teama ca…Stiti, nu va este permis…lumanarea, baloanele…”
B: “Te rog mult. Sunt sigur ca nu incurca pe nimeni. (Ospatarul ar vrea sa-si continue protestul, dar barbatul nu-i da ragaz) Mai adu un tacam si o farfurie.”
O: (lasand deoparte micul inident) “Ce serviti?”
B: “Deocamdata nimic. Dar mai adu un tacam si o farfurie.”
Ospatarul se retrage umil. Cand ajunge in dreptul usilor ce duc spre bucatarie, il opreste pe seful de sala. Pare a-i explica situatia clientului de mai devreme, caci arata spre masa acstuia. Seful il lamureste: “Nu-i nimic. Il cunosc.E un client fidel, mai vechi….cu gusturi cam excentrice, ce-i drept! Adu-i tot ce comanda. Fara probleme.”
Ospatarul aduse inca un tacam, o farfurie si le aseza pe masa. Barbatul tocmai aranja doua servetele rosii, scoase din servieta.
B: (increzator)“Nu cred ca e vreo problema daca pun aceste servetele in locul celor albe pe care le aveti dvs.”
O: (il priveste nedumerit, inclina capul usor spre stanga, strange incet din buze si raspunde nesigur) “Nu…”
Barbatul asteapta ca ospatarul sa plece si apoi lipeste de fundul farfuriei un ravas mic, cu cateva randuri scrise de mana, apoi o pune la loc.
Se uita la ceas, priveste pe geam la drumul ce trece prin fata restaurantului, se ridica, isi ia servieta si se indreapta spre toalete. Dupa 5 minute iese. Acum are la gat un papion negru, iar in buzunarul de la piept al sacoului un colt de esarfa mov, care se asorteaza cu camasa. Parul a fost si el pieptanat si aranjat.
Aprinde lumanarea si pune cu grija o cutiuta mica, neagra, intre florile de camp din vaza. Se asaza la masa si de acum incolo privirea ii va fi atintita asupra intrarii in sala de mese.
Dupa vreo cateva minute, intra o femeie inalta, imbracata in rosu.
Barbatul isi asaza mai bine ochelarii pe nas, o priveste intens, insistent, se ridica in picioare. Femeia este urmata de un domn cu o figura mohorata. Barbatul se uita mai bine, lasa apoi privirea in jos si se asaza la loc. Bea tot vinul ramas in pahar.
Ospatarul vine si il intreaba daca ar mai dori un pahar. Barbatul aproba din cap. Paharul este umplut.
O: “Domnul nu serveste nimic altceva? Un astfel de vin cere si o friptura de vita.”
B: “Nu, multumesc.”
Dupa inca o jumatate de ora in care barbatul tresare de mai multe ori la intrarea unor noi clienti, vizibil ingandurat si ametit de vinul baut, ii face semn ospatarului. Intre timp, afara incepe o ploaie torentiala.
B:” Adu-mi o portie de mester mare al calomniei si palavragelii cu piure de cartofi.” (incepe sa rada cu pofta, si totusi fosrte intristat)
Ospatarul nu intelese si rusinat vru sa spuna ceva, dar seful sau il goni la bucatarie.
S: “Ce a cerut?”
O: (nedumerit)“Mester mare al…N-am inteles.”
S: “Ahh…Ca de obicei…”
Putin mai tarziu baiatul aduse limba cu piure.
O: “Poftiti, domnule.”
Cand il servi, baiatul il auzi spunand in timp ce privea pierdut picaturile de ploaie atingand suprafata lacului…
B: “Nu mai vine…”
O: (nostalgic, privi si el ploaia de afara si fiindu-i mila de barbat, spuse)“Traficul e de vina….Doriti sa inchid fereastra?”
Nu primi niciun raspuns, asa ca se indeparta in tacere.
Barbatul sufla si stinse lumanarea, lua nervos buchetelul de flori si cutiuta neagra, mototolii servetelele rosii, dezlipi ravasul de pe farfuria din fata lui si le arunca pe toate in servieta. Rupse apoi panglicile baloanelor si le dadu drumul pe geam, in ploaie.
Isi desfacu papionul, esarfa din buzunar si butonii de la camasa si le azvarlii pe toate in servieta.
Neglijent, cu camasa sifonata, se uita strain la farfuria din fata lui si incepu sa manance, mestecand cu greu, fara pofta.
Ospatarul il urmarea cu compatimire. Seful vine langa el si ii spune:
S: “Anu’ trecut venise si cu o trupa. Sa cante o serenada…Mereu comanda limba. Era preferata ei. Cica era scriitoare si avea denumiri din astea pentru orice fel de mancare.
In fiecare an, pe data de 15 aprilie vine si pregateste toate nimicurile astea…Si o asteapta…Dar saraca a murit demult! ”

P.S: Restanta de saptamana trecuta. ;)

Pitbull

23 Apr 2009, 01:39

Pentru cine n-a aflat, tema de "situatie dramaticä" pentru säptämâna asta este:
Transpunere cinematograficä, dupä fragmentul final din "Arendasul român", de I.L. Caragiale:

Sosind in comuna, trage fireste la arendas.
Mananca, bea bine, doarme un ceas, doua, vine la primarie la brat cu arendasul si cheama pe taranul cu hartia la cercetare.
Indata ce taranul se iveste, arendasul, rosu de furie, incepe sa-i strige:
- Opincarule, mamaligarule, toparlanule, sa ma dai tu pe mine in vileag?!
Se apropie incet de el si incepe sa-i care la pumni in cap.
Subprefectul zice cu blandete:
- Cocoane Arghir, cocoane Arghir...
Insa arendasul e prea manios ca sa-l auda. Da inainte si tocmai dupa ce obosise, iese pe usa racnind:
- Sa te saturi de cercetare!
Cand taranul isi mai vine in fire, subprefectul il intreaba:
- Ei, ia spune, cum a fost...
- Pai dumneata nu vazusi?
- Lasa asta, ailalta.
- Ailalta intocmai ca si asta, inca si zac toata vara si la iarna mor de foame. Mai bine ii fac acele zece zile si Dumnezeu o sti...
- Ei, uite asa mai vii d-acasa: mai omule. Cand taranii si arendasul traiesc bine, le merge cu spor la toti; intelegerea, dragostea intre sateni si arendasi este mana lui Dumnezeu pentru unii si pentru altii... ca, nu-ntelegi tu?... omul cu bine si cu pace, ma-ntelegi, devine ca poate pentru ca sa, ma-ntelegi, sa... cum sa zic?... sa... in sfarsit, sa fie toate cu bine si cu pace.
Si tot asa, un ceas intreg, subprefectul ii da sfaturi, neuitand a vorbi de grija guvernului pentru tarani, de legile ce face guvernul pentru apararea taranilor s.cl., s.cl.
Apoi face un raport prefectului, raspunzand la rezolutie ca partile s-au impacat.

(Text complet: http://www.cronicaromana.ro/arendasul-roman.html )

Precizare:
Pregätiti expunerea (oralä sau scrisä, dar clarä si detaliatä) a transpunerii dupä întregul fragment, iar practic, faceti numai mizanscena scenei din biroul primäriei.

BigOne

23 Apr 2009, 18:12

Multumim frumos, dom' profesor.

Paste fericit tutror!

G

BigOne

23 Apr 2009, 18:56

Arendasul
Om la 55 de ani, destul de inalt, grasuliu, bine imbracat cu haine bune. Om nu foarte scolit dar bogat cu avere mare. Este autoritar, impulsiv si se crede superior taranilor care ii lucreaza pamantul tratandu-i ca pe niste animale. Isi mentine statutul si cu ajutorul afacerilor care le are cu politicienii pe plan local si pe care ii are in general la mana astfel. Se considera un om care face parte parte din protipendada societatii si care implicit are anumite drepturi morale.

Subprefectul
Om la 50-60 de ani, scund, grasuliu, tot bine imbracat, cu joben si lavaliera. Este scolit si are afaceri cu arendasul. Este un om sus-pus pe plan local. Avem de a face cu un om istet pentru care scopul scuza mijloacele. Averea si afacerile il ajuta sa isi mentina locul si influenta. Un om bun la suflet in general, insa pune pe primul loc afacerile sale, nelasand nimic sa interfereze cu acestea.

Taranul
Om la 65 de ani, subtirel, destul de prost imbracat si fara scoala. Se ve de ca este om muncit, care a indurat multe la viata lui. Are multi copii si credinta lui este ca acestia pot ajunge mai mult decat el. Isi recunoaste limitele, dar ar face orice pentru copiii lui. Si isi face chiar si datorii pentru a-i tine pe copii la scoala. Fiind un om cinstit, cand este tratat incorect de arendas, incearca sa isi faca dreptate cu ajutorul autoritatilor.

Sosind in comuna, trage fireste la arendas.
Mananca, bea bine, doarme un ceas, doua, vine la primarie la brat cu arendasul si cheama pe taranul cu hartia la cercetare.

Indata ce taranul se iveste, arendasul, rosu de furie, incepe sa-i strige:

Arendasul: Opincarule, mamaligarule, toparlanule, sa ma dai tu pe mine in vileag?!

Se apropie incet de el si incepe sa-i care la pumni in cap.

Subprefectul (cu blandete): cocoane Arghir, cocoane Arghir...

Insa arendasul e prea manios ca sa-l auda. Da inainte si tocmai dupa ce obosise, iese pe usa racnind:

Arendasul: Sa te saturi de cercetare!
Cand taranul isi mai vine in fire, subprefectul il intreaba:
Subprefectul: Ei, ia spune, cum a fost...
Taranul (indignat): Pai dumneata nu vazusi?
Subprefectul: Lasa asta, ailalta.
Taranul (resemnat, scarbit): Ailalta intocmai ca si asta, inca si zac toata vara si la iarna mor de foame. Mai bine ii fac acele zece zile si Dumnezeu o sti...
Subprefectul (cald si pus pe taclalale): Ei, uite asa mai vii d-acasa, mai omule. Cand taranii si arendasul traiesc bine, le merge cu spor la toti; intelegerea, dragostea intre sateni si arendasi este mana lui Dumnezeu pentru unii si pentru altii... ca, nu-ntelegi tu?... omul cu bine si cu pace, ma-ntelegi, devine ca poate pentru ca sa, ma-ntelegi, sa... cum sa zic?... sa... in sfarsit, sa fie toate cu bine si cu pace.... (Taranul iese resemnat)
Subprefectul (singur): Partile s-au impacat!

(Si tot asa, un ceas intreg, subprefectul ii da sfaturi, neuitand a vorbi de grija guvernului pentru tarani, de legile ce face guvernul pentru apararea taranilor s.cl., s.cl. )

Pitbull

24 Apr 2009, 11:19

BigOne-ule, n-ai înteles...
TRANSPUNERE CINEMATOGRAFICA, nu "transcriere în format de scenariu".
Ai särit tocmai fragmentele care contau cel mai mult:

Sosind in comuna, trage fireste la arendas.
Mananca, bea bine, doarme un ceas, doua, vine la primarie la brat cu arendasul si cheama pe taranul cu hartia la cercetare.

(Si tot asa, un ceas intreg, subprefectul ii da sfaturi, neuitand a vorbi de grija guvernului pentru tarani, de legile ce face guvernul pentru apararea taranilor s.cl., s.cl. )

Pe ASTEA trebuia sä le transpui în primul rând - cä aia din mijloc era simplä, aproape servitä de gata de Nenea Iancu.

serbanmocanu

24 Apr 2009, 15:43

nici eu n-am inteles prea bine...tema cu arendasul roman e pentru ambele grupe sau doar pt cei de vineri care si-au tinut ora saptamana trecuta?

mesterul palavragelii mai e valabil pt cei de sambata?

Pitbull

24 Apr 2009, 20:55

Arendasul român e valabil pentru ambele grupe.
E în interesul vostru sä faceti si temele restante - deci, rämân valabile.

mersey

25 Apr 2009, 03:25

INT. SALA DE MESE - PENITENCIAR – ZI

Sala este una saracacioasa, foarte aglomerata, plina de mese. Pe lateral, o coada imensa de detinuti care astepata cu tavile in mana sa li se arunce cateva linguri de mancare de o calitate indoielnica. In rand stau si TACHE( un barbat pe la vreo 45-50 de ani, nu prea inalt, grasut, are pe brate cateva tatuaje stridente) si MIHAI(25-30 de ani, inalt, slab). Cei doi isi primesc, portia, dupa care gasesc un loc la o masa si incep sa manance.

Mihai: Aoleu, nea'Tache, iti zic drept, nu mai suport mizeria asta de mancare rece. Inca 26 de zile si gata!!! Gata!!! Ma duc teava direct La Trei Copaci, sa mananc o ciorba de burta din aia asa grasa... cum numai nea Marcelica stie sa faca...

Tache<amarat> ba, macar tu te incumeti sa le numeri, ca mai ai putin, dar io...nici nu cred ca stiu sa numar pana acolo....<revenindu-si dupa o pauza mica, continua disctuia> Mda...si cam asta a fost cu taica-meu …. ti-am zis, a fost mijto, nu zic...avea alte planuri cu mine...spera sa ma tin de scoala, ca varu-meu....dar deh,tot strada mi-a placut mai mult....

Mihai:....asa zicea si nea' Doru...zicea ca era cel mai citit din tot cartieru'....

Tache: Mda....stiu,....a stat pe scara cu noi...sa stii ca asa a fost......nu stiu cum de a aterizat el in cartieru' ala, dar n-avea ce cauta acolo.<pauza in care cei doi mesteca ingandurati>Aaaah. Sa vezi faza o data...eram eu mic....nush...7-8 ani sa fi avut...ma ia tata la restaurant frumos, imbracati, deh...ne asezam noi, stam ce stam, si vine baiatul ala...

Mihai:...chelneru'...

Tache: asa....chelner, ospatar ,ma rog, ce-o fi fost.,...ma intreaba asta ce vreau. Eu ii arat o prajitura din meniu cu degetul; eih...si il intreaba asta si pe taica-meu., la care tata<zambeste in timp ce mananca> asa, serios, tacticos, cum vorbea el, zice....”Adu-mi o portie de mester mare al calomniei si palavragelii cu piure de cartofi”....

Mihai zambeste usor, neintelegand insa in totalitate cele auzite.

Mihai: Cum ma?

Tache: “o portie de mester mare al calomniei si palavragelii cu piure de cartofi”....
Ala, ospataru', se uita cam aiurea, nu intelese, si rusinat vru sa spuna ceva, dar seful l-a gonit repede la bucatarie.

Mihai: Si tu ce-ai zis?

Tache: Eu? Ce sa zic?Mi-am mancat il tihna prajitura, ca aiureli d-astea auzeam toata ziua din gura lui...mereu o lua pe aratura cu 'haisme din astea vechi din carti...

Mihai(rade, intre timp isi aprinse si o tigara) Si?! Ce i-a adus?!

Tache: Putin mai tarziu, baiatul aduse limba cu piure.

Mihai isi priveste atent interlocutorul, fumand, dupa care rade scurt, pe chip ramanandu-i un zambet.

CUT TO:

EXT. POARTA PENITENCIARULUI - ZI

Mihai iese afara, cu un rucsac in spate, si o ia pe jos spre oras. Poarta grea se inchide in urma lui.

CUT TO:

EXT. STARDA -ZI

Mihai sta pironit pe trotuar, privind descumpanit peste strada, la fatada impunatoare a unui restaurant de lux, deasupra caruia scrie:”Restaurant ARBORII”. Inauntru se disting cateva candelabre aprinse mari, de sticla. Mihai face cativa pasi spre o toneta de ziare de la care cumpara un ziar.

Mihai: Nu va suparati, de cand s-a deschis restaurantul?

Vanzator: Eih...sa fie un an, un an jumate.....

Mihai ia ziarul, multumeste si pleaca ingandurat mai departe pe trotuar.

CUT TO:

Mihai, imbracat destul de elegant, intra in restaurant si se aseaza la o masa. Un chelner vine si ii ofera amabil un meniu. In jurul sau, restaurantul este pe jumatate plin cu oameni elegant imbracati, care discuta si rad intr-o atmosfera placuta. Ascunzandu-se in spatele meniului, vizibil incomodat de cei din jurul sau, Mihai este mai mult preocupat cu studierea oamenilor din jurul sau. Dupa ceva vreme, chelnerul se intoarce.

Chelner: V-ati decis?

Mihai ezita putin, isi mai arunca o data privirea prin meniu.

Mihai<inchizand meniul, abordand brusc discutia cu o atitudine noua, superioara>: Aaah...adu-mi te rog o portie de mester mare al calomniei si al palavragelii cu piure de catofi...dulci...si o salata

Ospatarul(zambind vizibil incurcat)....Poftiti?

Mihai<repetand iritat>Mester mare al calomniei si al palavragelii...piure de cartof...si o salata....si niste apa minerala.

Mihai se uita nedumerit la chelner, care nu stie ce sa faca. La un moment dat zambeste.

Mihai: Habar n-ai ce ti-am cerut, asa-i?

Ospataru(ridicand din umeri): habar nu am, domnule.

Mihai(lansandu-se pe spate, zambind): De mah, e greu cu mancarea asta...e greu s-o mananci vorba aia, daramite sa stii cum o cheama..uite, de exemplu pe tine te cheama Alexandru<uitandu-se la ecusonul din pieptul ospatarului)....asa cum tu ai un nume, si toate felurile(de mancare) au cate un nume...greu mai e....dar de ciorba de burta ai auzit?

Ospatarul(stingher, umil): ...da, domnule...

Mihai: Atunci, fie, adu-mi o ciorba de burta...

Ospatarul: imediat....

Ospatarul se indeparteaza, iar Mihai ramane zambind pe scaun, dand usor din cap, multumit de sine, apoi se uita in jur discret la multimea de oameni asezata la mese.

Pitbull

25 Apr 2009, 10:02

Se7en:

Secventa 1.

O dupa-masa devreme intr-un sat din Muntenia. Prin praful drumului de tara un individ imbracat nemteste merge cu capul in jos protejat fiind de soare cu o palarie eleganta, tinand in mana dreapta din cauza caldurii jacheta de la costumul sau. Subprefectul intra deci in sat iar la intrare este asteptat de arendas.

ARENDASUL: Haideti pe la mine onorabile. Pana va vedeti cu mujicul luati o masa la mine, beti un vinulet bun, va odihniti putin, ca dupa aia sa mergem bine mersi la taran.

Subprefectul zambeste si accepta imediat. Cei doi merg unul langa altul prin colbul satului pana la prima cotitura la dreapta cand subprefectul este condus de arendas catre locuinta sa: o casa mare, cu o livada in spate si cu tot felul de animale domestice prin curte.

Cei doi intra in casa.

Secventa 2.

Subprefectul gaseste masa pusa unde cele trei fete ale arendasului si cu baiatul cel mic imbracati frumos deja s-au pus la masa si asteapta venirea tatalui. Toti sunt foarte tacuti. Subprefectul se uita la figurile tuturor si vede o adanca tristete. Dupa o perioada apare slujnica batrana cu un castron mare de fierturi si le pune tuturor in fata un fel de ciorba de verdeturi cu un ciot mic de carne la fiecare. Dupa ce termina de pus mancarea la fiecare, slujnica se intoarce inapoi in bucatarie. Toti comesenii incep sa manance in tacere. Dupa cateva minute subprefectul rupe tacerea:

SUBPREFECTUL: Si nevasta?

ARENDASUL: Bolnava de febra.

SUBPREFECTUL: Cum asa?

ARENDASUL (trist): Asa am luat-o de la ma-sa, fragila, bolnavicioasa. Acuma de cand s-a imbolnavit de-a binelea nici bani s-o tratam cum trebuie nu mai avem. Mai face baba (arata catre bucatarie) tot felul de fierturi si ceaiuri dar de o saptamana si ceva, tot la pat sta.

Subprefectul intelege trist si aproband din cap mananca mai departe.

ARENDASUL: Nu mai avem bani de nimic. Am trimis depesa la Paris baietilor sa se intoarca ca nu mai avem cu ce le plati scoala, dar ei n-au raspuns si tot acolo au ramas. De o luna si ceva nu mai avem nici un semn de la ei. Dumnezeu din cer mai stie ce-i cu ei.

SUBPREFECTUL: In ultima scrisoare erau macar bine?

ARENDASUL: Nu, George al mare era cautat de militie la ei pentru ca furase ceva de la un Cantacuzin! I-auzi, de la un Cantacuzin in Paris! Pai asta nu-i rusine!! Ne ingroapa nenorocitu' familia in pamant mai mult decat e deja!

SUBPREFECTUL: Iar cel mai mic?

ARENDASUL: Nu mai stiu nimic de el de doua luni. Din ce mai imi zicea al mare se ducea pe la niste adunari de socialisti si cica planuia sa arunce in aer niste cladiri prin Paris! Numai rusine imi aduc copii astia acolo! Numai rusine si teama, ca doar Al de Sus mai stie pe unde s-au mai pricopsit. Si acum cu mujicul asta...Ion...parca ni s-a varsat tot jaratecul iadului in cap. Pe unde te uiti numai belele, necazuri si lipsuri.

SUBPREFECTUL: Pai de ce lipsuri venerabile? Ia-uitati ce casa aveti, unde-i lipsu'?

ARENDASUL: Unde-i lipsul? Pai sa stiti si matale domnule subprefect tata Arghir ce avere avea pe vremea lui Cuza? 5 sate! 5 sate si pamant de aici pana la Arges, pana in buza Bratienilor! Eu ce mai am dupa ce au venit liberalii? Un sat, o mana de tarani si pamant de aici pana in Poiana Bursucului, care nici ala nu mai e arat cum trebuie ca pleaca taranii droaie la oras. Nu se mai produce, nu se mai ara nimic la noi aici. Taranii-s putini, onorabile, si lenesi iar de cand cu Ion asta ni s-a mai pus o piatra de gat.

SUBPREFECTUL: Da ce pot sa zic cucoane, e greu cu modernizarea asta. Pleaca lume, vine lume, nu mai stii de rostul nimanui nicaieri. E dezordine peste tot, sfarsitul ne mai asteapta.

ARENDASUL: Asa-i sa stiti dom' subprefect, sfarsitul! Ca de cand au venit bonjuristii astia liberali de la Paris la Bucuresti, numai rele sunt pe capul boierilor, noi astia care am condus Tara Romaneasca in ordine si pace veacuri la rand!

SUBPREFECTUL: Asa-i! Asa-i cum zici cucoane!

Dupa ce termina de mancat, arendasul trimite copii la somnul de dupa-masa si ii arata subprefectului camera sa. Inainte sa il lase pe subprefect sa se odihneasca arendasul mai adaoga.

ARENDASUL: Onorabile subprefect, asa comportament din partea unui mizerabil ca Ion nu se mai poate ingadui. Familia mea se destrama si moare de foame iar un nespalat si un coate-goale de taran nu vrea sa mai are un petec de pamant inca zece zile ?! Ei bine daca e asa, atunci pana nu il tarasc la prefectura si il vad cum infunda ocna nu ma las!

Subprefectul intra in camera, inchide usa dupa el, se intinde in pat cand dupa usa se aude vocea uneia dintre fetele arendasului:

FATA: Tata, tata, stiai ca taranul de Ion s-a dus hat pana la prefect sa faca reclamatia impotriva ta?

ARENDASUL: Al naibii de misel! Mizerabilul chiar vrea sa ma umple de rusine pana sus! Ei las' c-am eu ac de cojocul lui!

Secventa 3.

Dupa-amiaza tarzie. Satul este tacut, cativa tarani razleti se mai ivesc pe drum. Subprefectul si arendasul merg unul catre altul catre primarie. Arendasul este abatut dar totusi este in fata si il conduce pe subprefect prin drumul colbuit catre primarie. Amandoi ajung la o casa cam cat casa arendasului si intra in curte. In curte conasul vede cativa tarani si da sa ii salute, taranii insa nici nu se uita la el. Furios si scrasnind din dinti se adreaseaza in soapta subprefectului:

ARENDASUL: Vezi onorabile unde a dus nemernicul ala de Ion satul asta? Om cu om nu se mai saluta pe strada!! Nici nu ma trezesc bine si maine poimaine o sa am tot satul pe cap!! Ei nu! Asta nu se mai poate!

Cum deschide usa primariei Ion tocmai iese de la primar si se indreapta spre casa. Cum il vede arendasul se face rosu de furie si incepe sa-i strige:

ARENDASUL: Opincarule, mamaligarule, toparlanule, sa ma dai tu pe mine in vileag?!

Se apropie incet de el si incepe sa-i care la pumni in cap.

SUBPREFECTUL(bland): Cocoane Arghir, cocoane Arghir...

Insa arendasul e prea manios ca sa-l auda. Da inainte si tocmai dupa ce obosise, iese pe usa racnind:

ARENDASUL: Sa te saturi de cercetare!

Cand taranul isi mai vine in fire, subprefectul il intreaba:

subprefectul: Ei, ia spune, cum a fost...

ION: Pai dumneata nu vazusi?

SUBPREFECTUL: Lasa asta, ailalta.

ION: Ailalta intocmai ca si asta, inca si zac toata vara si la iarna mor de foame. Mai bine ii fac acele zece zile si Dumnezeu o sti...

SUBPREFECTUL (bland): Ei, uite asa mai vii d-acasa: mai omule. Cand taranii si arendasul traiesc bine, le merge cu spor la toti; intelegerea, dragostea intre sateni si arendasi este mana lui Dumnezeu pentru unii si pentru altii... ca, nu-ntelegi tu?... omul cu bine si cu pace, ma-ntelegi, devine ca poate pentru ca sa, ma-ntelegi, sa... cum sa zic?... sa... in sfarsit, sa fie toate cu bine si cu pace. Vezi tu Ioane, arendasul asta nu-i om rau, are si el belelele si necazurile lui. Are familie grea cu nevasta bolnava si copii rataciti prin strainataturi, mata Ioane cu nazurile cu aratul sa stii ca mai multe bube in cap faci sarmanului om. Uite acuma ce de reforme fac ai de la Bucuresti pentru voi taranii sa va faca sa traiti mai bine si mai dezrobiti de glie. De ce nu te bucuri mataluta de asta si fa-i si tu hatarul asta acuma coconasului ca mai apoi sa fiti amandoi in pace si sa trageti roade bune dupa aia amandoi din munca voastra. Zii daca nu-i mai bine asa Ioane!

ION: Îi! Cum sa nu fie!

SUBPEFECTUL: Bine asa Ioane! Sa raspund la rezolutie ca partile sau impacat?

ION: Scrieti acuma asa domnule ca n-am ce face! Glia-i glie si eu taran, daca n-oi muri cu sapa-n mana n-am rezolvat nimic.

Pitbull

25 Apr 2009, 20:37

Alexandru Filimon:

TEMA - 25 APRILIE 2009 – “MARE MEŞTER”

SECVENŢA 1
INT. RESTAURANT. LUMINA ARTIFICIALĂ

Clinchet de pahare, forfotă. O faţă de masă foarte albă, două pahare cu vin roşu, un cuplu care discută. Bărbatul, EUSEBIU, are în jur de 30 de ani şi este îmbrăcat cu un sacou uzat, cu cămaşa descheiată la guler. Este nebărbierit, încercănat. SILVIA poartă o rochie de seară frumoasă, discretă, dar uşor demodată. Este de aceeaşi vârstă cu EUSEBIU, dar pare mai tânără, sau, cel puţin, mai odihnită.
Restaurantul este decorat cu bun gust, mai degrabă conservator. În fundal, muzică clasică.

EUSEBIU
(nervos)
M-au făcut nebun, Silvia! Să-mi bag minţile în cap, mi-au zis. Canaliile.

SILVIA
Linişteşte-te, dragă!

Îşi aşează mâna peste a lui.

EUSEBIU
(potolindu-şi furia)
Numai şobolani bătrâni şi şoareci speriaţi. Ce putregai. Dar măcar la noi în redacţie se mai poate scrie ce gândeşti. Măcar atât.

ŞEFUL DE SALĂ se apropie de masă cu o tavă cu două pahare mari cu îngheţată, ornate sofisticat.

EUSEBIU
(arţăgos)
Nu am comandat astea!

ŞEFUL DE SALĂ
Din partea domnului...

Îi arată cu privirea un domn care stă singur la o masă, în cealaltă parte a sălii. DOMNUL zâmbeşte în chip de salut.

ŞEFUL DE SALĂ
E un mare admirator al dumneavoastră...
SILVIA îl salută şi ea, zâmbind politicos. EUSEBIU se ridică de la masă, vizibil enervat.

SILVIA
(distrată)
Ce faci, Eusebiu?

EUSEBIU
(sarcastic)
Mă duc să-i mulţumesc domnului.

În cealaltă parte a sălii, DOMNUL se ridică şi el în picioare. Este trecut de patruzeci de ani. E îmbrăcat într-un costum de firmă şi are un aer de-a dreptul nobiliar.
EUSEBIU se apropie şi se răsteşte la el nervos.

EUSEBIU
Ascultă prietene! Nu ştiu cine eşti...

DOMNUL îi ignoră ieşirea şi îl întrerupe nonşalant.

DOMNUL
(entuziasmat)
Domnule Praporgescu! Ce onoare!

EUSEBIU ezită. DOMNUL se apropie de el şi îi strânge mâna. Apoi, sub aparenţa unui gest neglijent, îl lasă pe EUSEBIU să vadă că are la centură un pistol de calibru mare.

DOMNUL
(mieros)
Haideţi, vă rog, luaţi loc o clipă cu mine.

Cei doi se aşează. EUSEBIU nu scoate nici un cuvânt, doar îl priveşte fix, uşor speriat.

DOMNUL
Ei, domnule Praporgescu! Mi-aţi făcut o mare onoare în seara aceasta. Vreau să spun că vă urmăresc activitatea cu mare interes. Da. Şi prietenii mei la fel. Aşa om de presă mai rar.

Se apropie un OSPĂTAR cu o sticlă de vin scump şi cu două pahare.

DOMNUL
Sunteţi cam palid, sau mi se pare? Beţi un vin?

EUSEBIU încuviinţează cu un gest speriat. OSPĂTARUL le toarnă vinul, absent.

DOMNUL
(poruncitor)
Băiete! Adu-mi o porţie de mare meşter al calomniei şi pălăvrăgelii cu piure de cartofi!

OSPĂTARUL nu întelege şi, rusinat, vrea să spună ceva. Îl caută din ochi pe ŞEFUL DE SALĂ. Acesta îl goneşte la bucătărie.
EUSEBIU a îngheţat.

DOMNUL
(cu tonul unui părinte dezamăgit)
Ştiţi... V-am citit articolul de azi dimineaţă şi parcă nu se mai leagă ceva, nu ştiu... E păcat. E păcat să vă risipiţi talentul pe asemenea mizerii. Să vă irosiţi dumneavoastră, aşa un mare om de presă...

OSPĂTARUL se întoarce cu o porţie de limbă cu piure, pe care o aşează în faţa domnului. EUSEBIU se face alb la faţă.

DOMNUL
Îmi cer scuze. Vă plictisesc cu tot felul de nimicuri. Mă iertaţi. Probabil că sunteţi un om foarte ocupat.

DOMNUL pune pe masă o mapă subţire şi se ridică. EUSEBIU se ridică şi el. DOMNUL împinge mapa spre el.

DOMNUL
(scuzându-se din voce)
Uitaţi. Nu e mare lucru. În ultima vreme ştirile bune se găsesc mai greu, ştiu.

EUSEBIU ia mapa şi îl priveşte în ochi. Mapa îi tremură în mână.

DOMNUL
(cu un zâmbet prietenos)
Prea bine! Abia aştept să citesc articolul de mâine.
O seară frumoasă, domnule Praporgescu.

AdinaD

26 Apr 2009, 10:31

Arendasul roman, IL Caragiale

Secventa I

subprefectul, in costum gri deschis, asortat cu palaria de pe cap, cu o servieta neagra in mana, la 35 de ani, poarta mustata si cioc, are parul tuns scurt, ingrijit.
Intra pe poarta in curtea arendasului si suna la usa. deshide arendasul in haine de casa, lejere, si papuci. e un barbat la 50 de ani, burtos, chel si bronzat:

A: -Domnule subprefect dar va rog, poftiti

(in timp ce inainteaza spre camera de zi)
S: -Vad ca ati primit telegrama mea. Va multumesc ca ati fost asa de amabil incat sa-mi permiteti sa trag la dumneavoastra.

(Arendausl i ofera un fotoliu, si se aseaza si el pe altul. Vine o fata cu o tava cu cafea si dulceata, o lasa pe masa dintre cele doua fotolii si pleaca tacuta)

(Cu o politete usor fortata)
S: -Si baietii... tot la Paris?

(cu ochii tinta pe subprefect)
A: -Tot la Paris..

S: -Si fetele, ...tot la pension?
A: - Tot la pension. (dupa cateva secunde, fara sa ia ochii de la asubprefect, care acum soarbe tacut din cafea) Da... incerc si eu sa=mi cresc copii cum pot... cum pot, mai ales cand sunt oameni care intarzie cu plata. Si acum, pe acei oameni nu poti sa-i bati ca pe taranii care te acuza ca i-ai incarcat cu zile de prasila in plus, nu? Ca, deh, sunt oameni cu scoala... care se ocupa de ordine.

S(vesel): -Uitati, cocoane Arhir, ce bine ca ati adus vorba (zambeste fals, se bate cu palma perste frunte de parca si-a aduc aminte de ceva) ca tocmai de asta am tras la dumneata. Motivul pentru care sunt aici e chiar taranul asta al dumitale (Asteapta o secunda reactia arendasului si se bucura cand vede mirarea pe fata lui) Da, Ion... A venit cu plangere la prefect si acum trebuie rezolvata. (vede cum se inroseste arendasul, care se ridica in picioare si incepe sa se plimbe nervos prin camera)

S(ranjind): -Dar stati linistit, cocoane Arghir, totul e sigur in mainile mele, ca deh, nu asa se face intre prieteni? Mai ales cand sunt prieteni cu scoala si se ocupa de ordine, nu?

(Arendasul ramane in picioare, uitandu-se calm, dar deranjat la el, in timp ce subprefectul mai soarve o data din cafea, acum cu veselie)

Secventa II

(Subprefectul in acelasi costum si arendasul intr-un costum din material scump, insa mai putin oficial decat al subprefectului, merg la brat pe un drum de sat prafuit si pustiu. Se opresc la intrarea in primarie si subprefectul se adreseaza celui care le deschide usa: )

S: -Cheama-l te rog pe taranul Ion, sa lamurim mica lui plangere pana la masa de seara.

Secventa III

(Intr-un birou mare, subprefectul asezat in spatele biroului, arendasul facand pasi prin incapere, cu mainile la spate. Se deschide usa din elmn masiv, ornamentat, a biroului si se iveste caput dezgolit al taranului Ion, tinand intr-o mana palaria si in alta plangerea.
Arendasul Paseste incet spre el, fara nici o intentie aparenta, dupa care incuie usa in spatele lui Ion si cand este destul de aproape de acesta, incepe sa-l loveasca cu pumnii in cap si spate. Ion se fereste dar nu riposteaza, toate se petrec in fata subprefectului, care se uita la ei de dupa birou.
Lovindu-l pe taran, rosu la fata, gafaind usor:)

A:- Opincarule, mamaligarule, toparlanule, sa ma dai tu pe mine in vileag?!...

(Ion se chirceste pe podea, Arendasul continua cu loviturile, subprefectul se ridics in picioare, cu mainile sprijinite in birou, zice calm:)
S: -Cocoane Arghir, cocoane Arghir...

(Arendasul continua inca cateva secunde, dupa care se opreste, se uita la taranul care inca se ferea, si zice gafaind tare: )

A:- Sa te saturi de cercetare!

(Arendasul arunca o privire subprefectului, isi ia haina de pe spatarul scaunului si iese, trantind usa in spatele lui. Subprefectul iese de dupa birou, vine langa Ion care se ridica greu de pe jos si intreaba la fel de calm:)

S: -Ei, ia spune, cum a fost...
I(masandus-i spatele): -Pai dumneata nu vazusi?
S: -Lasa asta, ailalta..
I: -Ailalta intocmai ca si asta, inca una si zac toata vara si la iarna mor de foame. Mai bine fac acele 7000 de zile si Dumnezeu o sti..

(Subprefectul ii zambeste): uite asa mai vii de acasa (il ia cu bratul de dupa umeri si il conduce la birou) Mai omule, cand taranii si arendasul traiesc bine, le merge cu spor la toti (se aseaza de cate o parte a biroului; subprefectul cu scaunul lasat usor pe spate, picior peste picior, uitandu-se parca de sus, dar patrunzator la taran, care sta adus de spate cu caciula peste genunchi si mainile peste caciula) Intelegerea, dragostea intre sateni si arendas ste mama lui Dumnezeu pentru unii si pentru altii.. ca (aplecandu-se peste birou, gesticuland cu dreapta) ma-mtelegi tu? Omul cu bine si cu pace, ma-ntelegi, devine ca poate pentru ca sa.. ma-ntelegi.. sa... cum sa zic?.... sa....in sfarsit, sa fie toate cu bine si cu pace. (in timp ce zice asta, bate o data cu palma in birou, se ridica sprinten, si merge la Ion, iif ace semn ca-l conduce afara).

S: -Si acum, daca tot s-au temrinat toate in astfel de bune conditii, sa-i dam vestea buna si domnului prefect, iar tu, Ioane (ion deja iesit din birou, vorbesc peste prag) sa nu uiti de ce ti-am zis. Cu bine si cu pace, Ioane, cu bine si cu pace (ii ia plangerea pe care taranul inca o mai tinea in mana si i-o rupe in bucati) ca asa se rezolva toate nedreptatile lumii.

(Cu un zambet larg si cald, il bate pe Ion pe umar si rade cu voiosie)

serbanmocanu

26 Apr 2009, 10:58

Vioara si pianul

EL Domnul MANESCU barbat de vreo 55 de ani- latifundiar
EU Domnul AMARANDEI barbat 35 ani, fermecator, partenerul sau de afaceri.
EA ARABELA femeie atragatoare, sotia lui MANESCU

MANESCU si AMARANDEI s-au intalnit la MANESCU acasa pt a discuta despre o exploatare. Dupa ce au pus la punct detaliile afacerii, MANESCU isi invita partenerul sa ia loc in salon si sa bea impreuna un pahar de coniac.

MANESCU:
(il ia de mana pe AMARANDEI si-i arata salonul)
...iar acum ca am stabilit ce si cum, av invit la mine in salon la un pahar de coniac.

(ii face semn sa se aseze pe canapea)

Te rog...nevasta-mea vine indata cu bautura.

AMARANDEI
(da sa se aseze dar zareste in mijocul camerei un pian mare)

Ah...vad ca aveti un pian. Cantati?

MANESCU
(rade zgomotos)

Oh...nu...eu is afon. IDar nevasta-mea a primito educatie muzicala serioasa. Iar mie imi place s-o ascult. Din cand mai avem cate un recital, asa...in familie sau in cercul nostru restrans de prieteni.

AMARANDEI
(se ridica de pe canapea si ia niste partituri de pe pian si incepe sa le rasfoiasca)

Imi permiteti?...

MANESCU
(sincer amuzat)

Va pricepeti la muzica? Ei, nu mi-am inchipuit niciodata ca am sa vad in fata unei claviaturi.

AMARANDEI
(se aseaza la pian)

Eh...cand mai am si eu timp.

(Incepe sa interpreteze cu virtuozitate un studiu de Liszt. Manescu il priveste uimit. Chiar in clipa aceea intra ARABELA cu coniacul. Se opreste in prag si tresare cand il vede pe AMARANDEI

MANESCU
(intoarce capul instinctiv spre sotia sa)

Uite draga, ce fantastic, nu-i asa?

AMARANDEI se opreste din cantat si se ridica de la pian

MANESCU
(face prezentarile)

Aceasta este scumpa mea sotie ARABELA.

(Ia un pahar de pe tava. Spre ARABELA)

Domnul AMARANDEI- colegul meu despre care ti-am mai vorbit.

(AMARANDEI face un pas inainte si ia un pahar de pe tava. ARABELA roseste fiindca AMARANDEI se uiat tot timpul la ea.)

MANESCU
( se aseaza din nou)

Tocmai stateam de vorba cu domnul despre muzica. Adineauri ii spuneam ca si tu te pricepi sa canti

ARABELA

Oh...nu ma ridic nici pe departe la inaltimea...

MANESCU

Auzi, draga mea? De ce nu-ti aduci si tu vioara? Sa cantati impreuna...un duet ceva...
Ce zici domnule AMARANDEI?

AMARANDEI

Daca si doamna simte la fel...cu cea mai mare placere...

MANESCU

Auzi ce zice domnul...haide, nu mai face pe sfioasa. Te rog fa-mi mie placerea asta...

(O pupa zgomotos pe obraz)

ARABELA ii arunca laui AMARANDEI o privire taioasa dupa care se duce sa-si aduca vioara.

MANESCU
(dupa ce ARABELA a plecat)

E o scumpa...

AMARANDEI

Desigur...

ARABELA se intoarce cu vioara. AMARANDEI se aseaza din nou la pian.

MANESCU

Cantati-mi va rog sonata aia care-mi place mie asa de mult...cum se zice ...allergando...

AMARANDEI
(se uita fix la ARABELA)

... allegro tumultuoso...

(ii face semn ARABELEI si aceasta incepe.O alearga pianistic pe durata intregii parti I. La sfarsit ARABELA gafaie epuizata.

MANESCU
(aplauda zgomotos)

Minunat, minunat...Ma duc sa-mi aduc niste tigari.

(se ridica si pleaca)

BigOne

06 May 2009, 11:25

Care este tema de la cursul din 1 mai?

Pitbull

07 May 2009, 10:19

Alegeti exercitiul propriu pe care-l considerati cel mai reusit, si propuneti dezvoltarea lui ca povestire cinematografica intreaga, cu cap si coada - ca schita de scenariu complet (scurt-metraj: 10 minute, maximum 15...)

slackerflu

15 May 2009, 14:05

Scuze de intarziere...

Tema: "El canta la pian, ea canta la vioara iar eu, in lipsa de altceva, stau si ascult."

O padurice verde, candva la mijlocul zilei. Copacii sunt majoritatea tineri si subtirei, rasfirati, la distante destul de mari unul de celalalt. Undeva in dreapta se vede o poteca serpuita. Patura de iarba are un aspect deosebit, fiind colorata intr-un verde intens, intrepatruns de pete de culoare movalii, datoriata celor floricele micute carora le place sa isi gaseasca locul printre firele de iarba. Se aud trilurile a diferite pasari, unul melodios, altul sacadat, altele doar ciripituri haotice. Soarele patrunde printre copaci, dand diferite nuante de verde frunzelor. Undeva mai in stanga se afla un luminis inundat de razele soarelui, unde se observa ca doi copaci au fost taiati, iar in jurul lor se mai afla doar niste tufisuri.
La un moment dat, pe poteca serpuita apare un tanar mergand agale, cu un aparat foto agatat de gat si un ghiozdan in spate. Tanarul are o figura senina, zambeste si priveste in aparatul sau, aparent foarte multumit de pozele facute. Este un tanar slab, nu foarte inalt, cu parul deschis la culoare si cu trasaturi fine. Poarta un tricou alb cu imprimeu, pantaloni trei sferturi si sandale. Face cativa pasi, priveste in jur cu atentie, apoi se indreapta catre un copac si se apleaca la baza lui pentru a face cateva fotografii. Atmosfera este extrem de placuta, pasarile continuand sa cante. La un moment dat, tanarul zareste o pasare deosebita care tocmai se asezase pe o creanga, si se apropie tiptil de ea pentru a o fotografia, pierzandu-se usor printre copaci.
Dintr-o data, linistea peisajului este tulburata de niste rasete zgomotoase de femeie, care se aud intai in departare, apoi din ce in ce mai aproape. Tanarul fotograf se ascunde dupa un copac mai gros si asteapta. De printre copaci, in directia luminisului, apar pe rand patru fete tinere, imbracate in rochite vaporoase de vara, cu parul despletit si cu piciorusele la vedere. Doua dintre ele se tin de mana, alearga si rad zgomotos, una are o coronita de flori pe cap, iar cea din urma merge tacuta, tinand un buchetel de floricele colorate in mana. Imediat in urma lor apare un tanar inalt, imbracat in pantaloni de in si ie, cu parul lung, prins in coada. Are un chip care exprima bunatate si intelepciune. Iese si el dintre copaci dupa fete, o apuca pe cea din urma de mijloc, o ia in brate si o invarteste. Ea scoate un tipat ascutit, dar se lasa purtata de bratele lui. Prima fata se intoarce catre restul si exclama: “Haideti, aici e luminisul de care ziceam!” Fug cu totii in directia aratata si se opresc sa priveasca luminisul. Baiatul exclama bucuros: “E perfect! Hai s-o facem!”. Cele doua fete care se tin de mana isi scot sandalele si alearga in picioarele goale in poienita, tipand si razand. Baiatul isi da ghiozdanul jos din spate si scoate din el un cearceaf alb, care il asterne pe iarba. Cele doua fete vesele se asaza pe el, iar una din ele spune “Hai, hai! Sa va vedem talentul si maiestria!” Apoi izbucnesc amandoua in ras. In timpul asta, fotograful nu se misca de la locul lui, privindu-i curios. Baiatul si celelalte doua fete vorbesc intre ei, dar tanarul fotograf nu poate distinge ce zic. Baiatul pare sa dea indicatii fetelor, aratand catre cele doua buturugi ale copacilor taiati. Fetele dau din cap linistite. Fotograful se misca de la locul sau, furisandu-se printre copaci si tufisuri, si incepe sa le faca fotografii. Baiatul exclama: “Suntem gata!”, iar cele doua fete care stau pe cearceaf incep sa aplaude entuziasmate. Baiatul si celelalte doua fete devin seriosi, vin in fata fetelor si fac o plecaciune. Acestea aplauda razand. Apoi, fiecare dintre cei trei se indreapta sa ocupe un loc in luminis. Baiatul se indreapta catre una din buturugi si, inainte sa se aseze, sta in dreptul buturugii si mimeaza gestul de a invarti rotitele unui scaun de pian pentru a-l ridica mai sus. Apoi vantura cu mainile in spatele lui, ca si cum si-ar indeparta coada de la frac, si se asaza. Isi intinde mainile, trosneste degetele si incepe sa mimeze gestul de a-si pune manusi. Potriveste cu grija manusile pe fiecare mana, in acelasi timp schimonosindu-si fata in diferite grimase amuzante, dand impesia unui pianist excentric. Scoate din ghiozdan o partitura imaginara, mimeaza gestul de a o pune pe un stativ in fata lui si apoi se apleaca usor, ca si cum ar fi dupa un paravan, privind catre fete. Cea cu coronita pe cap sta in apropierea baiatului, in picioare. Mimeaza gestul de a-si potrivi o vioara la barbie, apoi departeaza picioarele si le fixeaza bine in pamant, capatand o postura ferma, ridica bratul drept ca si cum ar tine un arcus, si mimeaza gestul de a proba daca vioara e acordata. Apoi lasa mainile jos si aproba din cap catre baiat. Cea de-a treia fata, inca tinand buchetelul de flori in mana, se asaza pe cealalta buturuga, privind inspre cei doi intristata. Fotograful continua sa faca poze. Pianistul si violonista se privesc, iar el da din cap de trei ori ca si cum ar da tonul. Incep sa mimeze cantatul, fiecare dintre ei intr-un mod exuberant. El se plimba cu mainile pe o claviatura prezenta numai in mintea lui, privind concentrat la aceasta; imita un stil de cantat violent, dand din cap si ridicandu-se din cand in cand de pe scaun. Parul i se desprinde si ii cade pe fata, pare din ce in ce mai concentrat si implicat in ceea ce face. Violonista, in acelasi mod exuberant, face miscari din trunchi, imitand cantatul pasional din vioara, se plimba pe scena imaginara, se apropie de pianist si se apleaca catre el, isi zambesc unul altuia. Parul ei de asemenea e ciufulit, acoperindu-i o parte din fata. Fetele de pe cearceaf privesc vrajite, fara sa se miste, iar fata care sta si priveste are o expresie din ce in ce mai dramatica pe chip, stand in aceeasi pozitie pe buturuga. Dupa aceste momente intense cu care au inceput piesa muzicala imaginara, ajung la o bucata mai lenta, in care fiecare instrument are un solo. Mai intai vioara, fata venind in fata scenei imaginare si inceput sa manuiasca cu maiestrie arcusul imaginar, tinand ochii inchisi, aparent foarte patrunsa de moment. Dupa aproximativ treizeci de secunde, ea isi incheie solo-ul intr-o nota mai alerta, lasand vioara jos si indreptandu-se catre pianist. Fetele izbucnesc in aplauze, dar se opresc repede, deoarece urmeaza solo-ul pianului. Baiatul mangaie incet clapele imaginare, miscandu-se unduitor in stanga si in dreapta. Violonista se apropie de el, ii da parul de pe fata si il saruta senzual pe gat. Baiatul da capul pe spate si ii zambeste, mainile continuand sa mangaie aerul. Fata care sta pe buturuga smulge flori din buchetelul pe care il tine in mana si le arunca pe jos, parca incepand sa tremure si sa se inroseasca. Nota miscarilor devine din ce in ce mai alerta, solo-ul pianului fiind unul mai lung decat cel al viorii. Fata isi ia vioara imaginara de jos, se duce langa pianist si il acompaniaza pe ultimele note, apropiindu-se de el si atingandu-l cu trupul in timp ce se unduieste cu vioara. El se ridica, mimeaza acordurile finale si isi ia minile brusc de pe claviatura, in acelasi timp in care ea isi lasa vioara si arcusul jos. Fetele de pe cearceaf izbucnesc in aplauze si urale. Cei doi se ridica, se iau de mana, se privesc in ochi, vin in fata celor doua si fac o plecaciune. Apoi mimeaza plecarea din scena si se reintorc in aplauzele fetelor. Fotograful se apropie mai mult si face poze incontinuu, fara ca ei sa-l observe. Dintr-o data, fata care inca mai statea pe buturuga se ridica in picioare, arunca ce mai ramasese din buchetel la pamant, se uita catre ei, lacrimile siroindu-i din ochi, si o rupe la fuga in padure. Tinerii ramasi privesc putin nedumeriti, apoi baiatul striga “Mirela, ce faci??” si fuge dupa ea in padure. Celelalte fete strang repede cearceaful, il baga in ghiozdan si fug dupa ei. Fotograful ramane cateva secunde nedumerit, pe figura citindu-i-se o expresie de mirare. Apoi porneste incet catre luminis, uitandu-se cu atentie in jur. Patura de iarba este acum mototolita in locul unde au stat tinerii. La un moment dat, tanarului ii cad ochii pe o bucatica de hartie alba pierduta pe langa una din buturugi. O ridica si o priveste cu atentie. Citeste ce scrie pe ea, ridica ochii si priveste in gol pentru cateva secunde, apoi zambeste. Pune biletelul pe buturuga, ii face o fotografie si o priveste. Pe biletel scrie “El canta la pian, ea canta la vioara, iar eu, in lipsa de altceva, stau si ascult.” Fin

slackerflu

22 May 2009, 16:45

Revin cu modifiicari diverse, cele mai importante la dialoguri si la final.

EXTERIOR. PADURE. MIJLOCUL ZILEI

O padurice verde, cu copaci tineri si subtirei, rasfirati, la distante destul de mari unul de celalalt.
Undeva in dreapta se vede o poteca serpuita. Patura de iarba are un aspect deosebit, fiind colorata intr-un verde intens, intrepatruns de floricele movalii.

Se aud trilurile a diferite pasari, unul melodios, altul sacadat, altele doar ciripituri haotice.
Soarele patrunde printre copaci, dand diferite nuante de verde frunzelor.

Undeva mai in stanga se afla un luminis inundat de razele soarelui, unde se observa ca doi copaci au fost taiati, iar in jurul lor se mai afla doar niste tufisuri.

La un moment dat, pe poteca serpuita apare un tanar mergand agale, cu un aparat foto agatat de gat.

Tanarul are o figura senina, zambeste si priveste in aparatul sau, aparent foarte multumit de pozele facute. Este un tanar slab, nu foarte inalt, cu parul deschis la culoare si cu trasaturi fine. Poarta un tricou alb cu imprimeu, pantaloni trei sferturi si sandale.

Face cativa pasi, priveste in jur cu atentie, apoi se indreapta catre un copac si se apleaca la baza lui pentru a face cateva fotografii. Atmosfera este extrem de placuta, pasarile continuand sa cante.
La un moment dat, tanarul zareste o pasare deosebita care tocmai se asezase pe o creanga, si se apropie tiptil de ea pentru a o fotografia, pierzandu-se usor printre copaci.

Dintr-o data, linistea peisajului este tulburata de niste rasete zgomotoase de femeie, care se aud intai in departare, apoi din ce in ce mai aproape.
Tanarul fotograf se ascunde dupa un copac mai gros si asteapta.

De printre copaci, in directia luminisului, apar pe rand patru fete tinere, imbracate in rochite vaporoase de vara, cu parul despletit si cu piciorusele la vedere.

Primele doua fete seamana intre ele, au parul lung si castaniu, ochi verzi si alearga bucuroase, tinandu-se de mana.

Cea de-a doua fata e o roscata voluptoasa, poarta o coronita de flori pe cap si o rochita scurta si decoltata care ii arata picioarele frumoase si pieptul generos.

Fata din urma este blonduta si foarte slabuta, merge in urma lor cu un buchetel de flori colorate in mana.

Imediat in urma lor apare un tanar inalt, imbracat in pantaloni de in si ie, cu parul lung, prins in coada. Are un chip care exprima bunatate si intelepciune. Iese si el dintre copaci dupa fete, o apuca pe cea din urma de mijloc, o ia in brate si o invarteste. Ea scoate un tipat ascutit, dar se lasa purtata de bratele lui.

PRIMA FATA
(se intoarce catre restul si exclama voiasa)
Haideti, aici e luminisul de care ziceam! Totul e pregatit!
(rade melodios)

Fug cu totii in directia aratata si se opresc sa priveasca luminisul.

BAIATUL
(exclama bucuros)
E minunat! Hai s-o facem! Fetelor, cum vi se pare?

FATA ROSCATA
Imi place, e o scena perfecta! Aici e locul meu! Uite si pianul!
(arata cu degetul catre partea dreapta a luminisului si incepe sa rada)

FATA BLONDA
(cu o voce suava)
Da... E frumos...

BAIATUL
(vorbeste tare si raspicat)
Minunat! Atunci hai sa ne ocupam locurile si sa ne demonstram talentul! Sa inceapa spectacolul!

Cele doua fete care se tin de mana incep sa chiuie, isi scot sandalele si alearga in picioarele goale in poienita, tipand si razand.

Baiatul isi da ghiozdanul jos din spate si scoate din el un cearceaf alb, care il asterne pe iarba.
Cele doua fete satene se asaza pe el.

PRIMA FATA
Hai, hai! Sa va vedem talentul si maiestria!

A DOUA FATA
(razand)
Hai Fat-Frumos, imagineaza-ti ca asta e una dintre cele trei probe de foc, dupa ce-o treci o s-o primesti pe fata Imparatului Verde! Uite-o, sta langa tine si te asteapta!
(arata catre fata blonduta si incepe sa rada)

Fata blonda se uita urat catre cele doua, inghitindu-si replica.

Fata roscata, care sta putin mai departe de ceilalti, pare sa nu fie atenta la restul; masoara dimensiunile luminisului cu pasii.

In timpul asta, fotograful nu se misca de la locul lui, privindu-i curios.

Baiatul si celelalte doua fete incep sa vorbeasca mai in soapta, sfatuindu-se. Din locul in care se afla, fotograful nu poate distinge ce zic.
Baiatul pare sa dea indicatii fetelor, aratand catre cele doua buturugi ale copacilor taiati. Fetele dau din cap linistite.

Fotograful se misca de la locul sau, se furiseaza printre copaci si tufisuri si incepe sa le faca fotografii.

BAIATUL
Suntem gata!

Cele doua fete care stau pe cearceaf incep sa aplaude entuziasmate.
Baiatul si celelalte doua fete devin seriosi, vin in fata fetelor si fac o plecaciune. Acestea aplauda razand.

Apoi, fiecare dintre cei trei se indreapta sa ocupe un loc in luminis.

Baiatul se indreapta catre una din buturugi si , inainte sa se aseze, sta in dreptul buturugii si mimeaza gestul de a invarti rotitele unui scaun de pian pentru a-l ridica mai sus. Vantura cu mainile in spatele lui, ca si cum si-ar indeparta coada de la frac, si se asaza. Isi intinde mainile, trosneste degetele si incepe sa mimeze gestul de a-si pune manusi. Potriveste cu grija manusile pe fiecare mana, in acelasi timp schimonosindu-si fata in diferite grimase amuzante, dan impesia unui pianist excentric. Scoate din ghiozdan o partitura imaginara, mimeaza gestul de a o pune pe un stativ in fata lui si apoi se apleaca usor, ca si cum ar fi dupa un pravan, privind catre fete.

Roscata cu coronita pe cap sta in apropierea baiatului, in picioare. Mimeaza gestul de a-si potrivi o vioara la barbie, apoi departeaza picioarele si le fixeaza bine in pamant, capatand o postura ferma, ridica bratul drept ca si cum ar tine un arcus, si mimeaza gestul de a proba daca vioara e acordata. Apoi lasa mainile jos si aproba din cap catre baiat.

Fata blonda, inca tinand buchetelul de flori in mana, se asaza pe cealalta buturuga, privind inspre cei doi intristata. Are grija sa isi aranjeze rochita peste genunchi, apoi incepe sa priveasca padurea, in directia fotografului.

Acesta continua sa faca poze, apoi observa ca fata privea in directia lui. Face o miscare brusca, de a se ascunde dupa un copac, moment in care fata blonda se incrunta, observandu-l, mai priveste putin in acea directie, apoi intoarce capul.

"Pianistul" si "violonista" se privesc, iar el da din cap de trei ori ca si cum ar da tonul. Incep sa mimeze cantatul, fiecare dintre ei intr-un mod exuberant.

El se plimba cu mainile pe o claviatura invizibila, privind concentrat la aceasta; imita un stil de cantat violent, dand din cap si ridicandu-se din cand in cand de pe scaun. Parul i se desprinde si ii cade pe fata, pare din ce in ce mai concentrat si implicat in ceea ce face.

Violonista, in acelasi mod exuberant, face miscari din trunchi, imitand cantatul pasional din vioara, se plimba pe scena imaginara, se apropie de pianist si se apleaca catre el, isi zambesc unul altuia. Parul ei de asemenea e ciufulit, acoperindu-i o parte din fata.

Fetele de pe cearceaf privesc vrajite, fara sa se miste, iar fata blonda, care sta si priveste, are o expresie din ce in ce mai dramatica pe chip, stand in aceeasi pozitie pe buturuga.

Dupa aceste momente intense cu care au inceput piesa muzicala imaginara, ajung la o bucata mai lenta, in care fiecare instrument are un solo. Mai intai vioara, fata venind in fata scenei imaginare si inceput sa manuiasca cu maiestrie arcusul imaginar, tinand ochii inchisi, aparent foarte patrunsa de moment. Dupa aproximativ treizeci de secunde, ea isi incheie solo-ul intr-o nota mai alerta, lasand vioara jos si indreptandu-se catre pianist.

Fetele izbucnesc in aplauze, dar se opresc repede, deoarece urmeaza solo-ul pianului.
Baiatul mangaie incet clapele, miscandu-se unduitor in stanga si in dreapta. Violonista se apropie de el, ii da parul de pe fata si il saruta senzual pe gat. Baiatul da capul pe spate si ii zambeste, mainile continuand sa mangaie clapele imagnare.

Fotograful face poza dupa poza, schimbandu-si pozitia fata de scena imaginara.

Fata care sta pe buturuga smulge flori din buchetelul care il tine in mana si le arunca pe jos, parca incepand sa tremure si sa se inroseasca. Se uita dupa fotograf, pana cei doi isi intersecteaza privirile la un moment dat, si raman privindu-se timp de 3 secunde.

Nota devine din ce in ce mai alerta, solo-ul pianului fiind unul mai lung decat cel al viorii. Fata isi ia vioara imaginara de jos, se duce langa pianist si il acompaniaza pe ultimele note, apropiindu-se de el si atingandu-l cu trupul in timp ce se unduia cu vioara. El se ridica, mimeaza acordurile finale si isi ia minile brusc de pe claviatura, in acelasi timp in care ea isi lasa vioara si arcusul jos. Fetele de pe cearceaf izbucnesc in aplauze si urale. Cei doi se ridica, se iau de mana, se privesc in ochi, vin in fata celor doua si fac o plecaciune. Apoi mimeaza plecare din scena si se reintorc in aplauzele fetelor.

Fotograful se apropie mai mult si face poze incontinuu.

Dintr-o data, fata blonda se ridica din locul unde privea, arunca ce mai ramasese din buchetel la pamant si ii priveste fix pe cei doi pentru cateva secunde, din spate, ochii siroindu-i in lacrimi.

FATA BLONDA
(tipa)
El... canta la pian...! Ea... canta la vioara...!
(arata cu mainile catre cei doi)
Iar noi...
(arata cu degetul catre fotograful care statea nemiscat langa un copac)
Noi, in lipsa de altceva... stam si ascultam!!!

Se intorc cu totii catre el, il vad, iar zambetele le dispar rand pe rand de pe chipuri. Fata blonda o ia la goana in padure. Baiatul fuge imediat dupa ea, iar restul fetelor strang cearceaful, iau ghiozdanul si fug speriate, impiedicandu-se si aruncand o privire in urma, catre fotograf, care statea inca nemiscat, cu aparatul in mana.

Dupa cateva secunde, fotograful se apropie de luminis, mai ia cateva cadre, se uita in directia in care au fugit tinerii, observa ca nu mai e nici urma de ei si pleaca.

INTERIOR. O CAMERA INTUNECATA. SEARA TARZIU.

O camera mare dar neincapatoare, se observa cateva fotolii si o canapea, teancuri de reviste aruncate pe jos. Tanarul fotograf sta intr-un fotoliu fumand, cu un pahar de whisky langa el. Se aude in surdina muzica jazz, incaparea, intunecata e invaluita in fum.
Se aude soneria. Barbatul se duce spre usa, o deschide, primeste un plic, multumeste si o inchide la loc.

Se asaza inapoi in fotoliu, mai trage un fum din tigara, o stinge, apoi ramane cateva secunde cu plicul in mana, privindu-l. In cele din urma il deschide si scoate din el un teanc de fotografii. Trece rapid peste primele fotografii cu insecte, pasari si plante, apoi ajunge la ce cauta si priveste cu extrem interes. Mai intai se pot vedea cateva fotografii cu tinerii intrand in luminis. Se uita cu atentie la ele, apoi dintr-o data expresia fetei i se schimba total si mainile incep sa ii tremure. Apar in prim plan mainile lui care tremura schimband fotografiile. In acestea se pot vedea clar cei doi tineri, baiatul in fata unui pian mare si vechi, lovind cu frenezie clapele, si fata roscata cantand la o vioara clasica maron, frumos lustruita. Tot restul pozelor care urmeaza infatiseaza exact scenele de mima la care asistase fotograful, cu exceptia ca in aceste fotografii apar aceste instrumente reale. In ultimele cadre, facute dupa plecare tinerilor, nu mai apare nimic in afara de verdeata si copaci. Tanarul arunca pozele pe jos, da paharul pe gat, isi aprinde o alta tigara, si se afunda in fotoliu, pana se mai poate vedea doar mana in care tine tigara, care dupa doua secunde ii cade din degete pe podea.

FIN