iris22rebecca
11 Jun 2007, 08:41
Am descoperit de curand un film aparut in 2003 (pe marile noastre ecrane in 20030, "Sylvia", regizat de Christine Jeffs, cu Gwyneth Paltrow in rolul faimoasei poetese Sylvia Plath. De ce consider eu ca merita vazut acest film? Am redescoperit-o pe Sylvia Plath intr-o versiune cinematografica a iubirii dintre ea si Ted Hughes. O iubire complicata. Filmul se termina cu un montaj slow motion al evenimentelor diminetii in care o gasesc pe Sylvia moarta in bucatarie. Cu incetinitorul se vad asistenta si politistul luand copiii din camera, se vad doi oameni carandu-i corpul Sylviei acoperit cu o panza rosie si se vede intr-un final si Ted Hughes deasupra biroului ei unde se afla un manuscris numit « Ariel ». Asta ii da lui Hughes un statut de erou la sfarsit, desi el este in mare parte vinovat pentru sinuciderea ei. Cu o noapte inainte ca Sylvia Plath sa se sinucida, el vine in vizita si fac dragoste, apoi, in timp ce stau intinsi pe canapea si ea ii spune ca il iarta si ca vrea ca totul sa fie ca inainte, chiar si mai bine, el ii raspunde « Assia e insarcinata ».
Cine a citit-o pe Plath, o poate redescoperi in modul ei straniu in care se priveste in oglinda inainte sa scrie cu o infrigurare nebuneasca (la fel ca Virginia Woolf a mea), creandu-si operele de arta in acele momente, intr-o forma perfecta. Copiii tipand si plangand in acelasi timp. Haos si creatie.
Pentru majoritatea poate fi un film plictisitor. Asta privind din perspectiva cititorului/spectatorului neavizat, care se asteapta sa vada doar un film.
Am inserat aici doua secvente pe youtube care nu arata toata “violenta” emotionala a relatiei de dragoste, sunt de fapt printre cele mai frumoase secvente, sensibile si deosebit de frumos montate, acompaniate de o muzica deosebita (nu le-am gasit decat in aceasta forma) : http://www.youtube.com/watch?v=xCUYqkGFsHc;
http://www.youtube.com/watch?v=0ryPrzXZ47E
Cine a citit-o pe Plath, o poate redescoperi in modul ei straniu in care se priveste in oglinda inainte sa scrie cu o infrigurare nebuneasca (la fel ca Virginia Woolf a mea), creandu-si operele de arta in acele momente, intr-o forma perfecta. Copiii tipand si plangand in acelasi timp. Haos si creatie.
Pentru majoritatea poate fi un film plictisitor. Asta privind din perspectiva cititorului/spectatorului neavizat, care se asteapta sa vada doar un film.
Am inserat aici doua secvente pe youtube care nu arata toata “violenta” emotionala a relatiei de dragoste, sunt de fapt printre cele mai frumoase secvente, sensibile si deosebit de frumos montate, acompaniate de o muzica deosebita (nu le-am gasit decat in aceasta forma) : http://www.youtube.com/watch?v=xCUYqkGFsHc;
http://www.youtube.com/watch?v=0ryPrzXZ47E