ToDenyASound
17 Jan 2007, 01:14
Ceea ce veti citi aici e despre sunete care.
Care ce ?
...Orice (altceva).
Incep cu El Perro Del Mar - "El Perro Del Mar" (2006)
Am gustat trupa asta EP cu EP, am savurat si proaspatul LP...
El Perro Del Mar numai despre pisici, foci, caini de mare si telenovele nu e...Trecand peste drumbeat-urile singuratice din "Candy" create de Sarah Assbring - singurul membru al proiectului, iti dai seama repejor ca blues-ul EPDM vine din fire mult mai incurcate decat ti-ai putea da cu parerea la o prima grabita auditie...
Fericirea din "It's All Good", atat de macabra si obsesiva la refren, sub falsa aparenta de versuri optimiste, devine acut istorie imediat ce asculti "This Loneliness" si te imbeti cu gustul rece din "Coming Down The Hill".
Cel mai mult imi place "Party". Sarcastica si cu nenumarate implicatii.
Trecerile dulci-amarui ale discului intre "aproape fericit" si "m-am plictisit ingrozitor de viata asta monotona" transforma mesajul El Perro Del Mar in mesajul unei piese de teatru. Teatrul vietii in care fiecare dintre noi isi constientizeaza mizeriile si se chinuie exemplar sa le corecteze.
Este un album usor, de dupa-amiaza, cu elocventa de anii '60.
Totul infasurat bine de tot intr-un indie-pop cat se poate de actual, taios si cu arome incerte.
Un nou succes pentru scena indie suedeza, adorata de mine, un nou prilej de iesit "pe-afara" si tras concluzii despre soare...
Starea lasata dupa 3 auditii cap-coada consecutive ?
...Vorba versului: "You gotta give to get back."
Care ce ?
...Orice (altceva).
Incep cu El Perro Del Mar - "El Perro Del Mar" (2006)
Am gustat trupa asta EP cu EP, am savurat si proaspatul LP...
El Perro Del Mar numai despre pisici, foci, caini de mare si telenovele nu e...Trecand peste drumbeat-urile singuratice din "Candy" create de Sarah Assbring - singurul membru al proiectului, iti dai seama repejor ca blues-ul EPDM vine din fire mult mai incurcate decat ti-ai putea da cu parerea la o prima grabita auditie...
Fericirea din "It's All Good", atat de macabra si obsesiva la refren, sub falsa aparenta de versuri optimiste, devine acut istorie imediat ce asculti "This Loneliness" si te imbeti cu gustul rece din "Coming Down The Hill".
Cel mai mult imi place "Party". Sarcastica si cu nenumarate implicatii.
Trecerile dulci-amarui ale discului intre "aproape fericit" si "m-am plictisit ingrozitor de viata asta monotona" transforma mesajul El Perro Del Mar in mesajul unei piese de teatru. Teatrul vietii in care fiecare dintre noi isi constientizeaza mizeriile si se chinuie exemplar sa le corecteze.
Este un album usor, de dupa-amiaza, cu elocventa de anii '60.
Totul infasurat bine de tot intr-un indie-pop cat se poate de actual, taios si cu arome incerte.
Un nou succes pentru scena indie suedeza, adorata de mine, un nou prilej de iesit "pe-afara" si tras concluzii despre soare...
Starea lasata dupa 3 auditii cap-coada consecutive ?
...Vorba versului: "You gotta give to get back."