Mihnea Columbeanu si alte intamplari...

[ilustra.films]

Nu stiu exact cum sa incep.
Poate ca cel mai bun inceput e acela ca forumul cinemagia aduce in prim plan cele mai frumoase amintiri din viata mea. Ma bucur sa ma intorc. Sunt trist insa sa ma intorc cu un subiect cel putin dificil dar cred ca este important acest subiect si prezenta acestuia pe forum avand in vedere ca persoana despre care doresc a se vorbi a schimbat vieti, aici pe forum, in urma cu ceva ani. Nu multi dar suficienti, zic eu, cat threadul ista sa nu fie sters. Daca altcineva crede altfel, este invitatul/a meu/mea sa stearga acest mesaj.
Nu vreau sa arunc cu pietre in omul care imi spunea " nu ai ce cauta in lumea filmului" sau "incearca sa-ti alegi alta meserie. Cauta! Sunt atatea alte meserii acolo afara de cea de regizor care poate ca ti s-ar potrivi mult mai bine". Avand in vedere acest context, poate ca, intradevar as avea toate motivele s-o fac. In special datorita faptului ca Mihnea a reusit cu brio sa stearga toate reusitele mele cineclubiste din acea perioada (ma refer la cineclubul Lumiere) si tot ce a inseamnat acesta pentru realizatori si nu numai, prin simpla prezenta in cineclubul nostru. Dar nu! Nu ma aflu aici sa arunc cu pietre. In primul rand din respect pentru fiul lui care, sunt sigur, trece printr-o perioada groaznica acum si ca aceasta perioada are sa fie destul de lunga. Si mai am un motiv pentru care nu vreau sa arunc cu pietre. Acel motiv se numeste I(i)sus!
Nu vreau sa ma aflu aici pentru a ma simti bine cu privire la ceea ce a patit Mihnea avand in vedere experientele mele (negative) avute cu persoana sa, din pricina persoanei (personalitatii) sale. Imi dau seama dupa mult timp, Mihnea detine o personalitate extrem de complexa care, probabil, poate fi pusa langa ceea personalitate psihopatica. Sau ceea ce numim psihopatic. Insa atunci, imi parea doar un om cu un caracter extrem de complex, cu o cultura nemaivazuta de mine la nimeni pana in punctul respectiv al vietii mele si cu principii bine batute in cuie.Imi dau seama acum ca era doar un personaj pe care el il juca in lume ca sa se arate "normal". Pentru a se prezenta ca fiind un om normal. Evident ca mie, unul, imi parea mai mult ca allien ceea ce era el din simplul motiv ca nu ma vedeam niciodata sa ajung la o asemenea capacitate intelectualo-procesativa (daca mi se permite a folosi aceasta constructie). Din pacate pentru el, nimic din toate acestea nu mai conteaza acum. Nimic din ceea ce a scris el, nimic din ceea ce a lucrat la. Totul e sters din simplul fapt ca ceea ce a portretizat in final a fost de un nivel cel putin monstruos.
M-am speriat cand am citit prima oara stirea (cred ca o gasisem prin 2015 deoarece aflasem de la un amic apropiat de sedinta sa) deoarece intelesesem ca tot ceea ce era legat de persoana sa, primea din acel moment valoare nula sau o imensa pata neagra si aici ma refer la cineclubul nostru in care investisem extrem de mult efort. Mihnea ne-a fost atunci profesor de regie, scenaristica si actorie. Imaginati-va ca a sa cultura vasta, felul de a privi abstract spre situatii si idei, toate acestea deveneau o unealta extrem de iscusita intru ajutorarea metodei sale pedagogice si rezultatele straduintelor sale nu intarziau sa apara; unii dintre membrii cineclubului au intrat din prima in UNATC. Parea neobosit si neinfricat in a aborda metode diferite cu fiecare dintre cei prezenti, in discurs si atitudine facandu-ne sa prvim cu respect in primul rand statutului de discipol pe care-l aveam construind in interiorul nostru, fara sa ne dam seama, dorinta de a ne perfectiona.
Doi ani de zile am petrecut langa acest om in cineclub, timp in care organizam cursurile, preluam nesemnificativa suma de 25 de lei de la cursanti, pe ziua de curs pe care o inmanam profesorului. Nu cred ca isi inchipuia nimeni cine era si ce facea.
Nu am reusit sa tin legatura cu nimeni in timp, din cei de veneau la cursuri. Fiecare s-a dus pe drumul sau. Eu ma despartisem de cineclub incercand sa realizez proiectul de film care sa ma aduca in fata criticilor de film, moment in care cineclubul a mai functionat inca vreo doi ani adica pana in 2011 sau chiar '12. Auzeam ciudatenii de genul "Mihnea a venit baut la cursuri" sau "Mihnea s-a dat la una din fete" dar nu imi venea sa cred ceea ce auzisem din motivul ca imaginea pe care mi-o formasem eu cu privire la persoana Mihnea era una... curata, sa-i zicem. Fiind organizatorul cineclubului pentru primii sai doi ani, tineam legatura strans cu cei din cineclub si cat am fost eu acolo, nimic necurat nu mi-a ajuns la urechi sau ochi cu privire la felul de a se comporta al lui Mihnea. Din cate imi aduc aminte, doar in primii doi ani de functionare a cineclubului am avut minori in interiorul cineclublui (unul sau doi) dupa care toti cei prezenti in interiorul cineclubului erau majori. Chiar daca erau majori si nu imi venea sa cred ce auzeam, ma gandeam ca un astfel de comportament e total neadecvat insa nu aveam niciun habar cum sa-l abordez pe Mihnea ca macar sa inteleg ce se intamplase. Dealtfel, desprins de cineclub, imi dadeam seama ca defapt nu mai era in totalitate problema mea, felul in care Mihnea se comporta la cursuri si era de datoria cursantilor sa intelega cea mai potrivta actiune de abordat: schimbarea profesorului etc. In acelasi timp ineleg si faptul ca decizia mea de a nu actiona in vreun fel concret, avand in vedere ca eu eram cel care infiintase cineclubul, a fost cel putin nepotrivita. Nu am primit niciodata o educatie conncreta in ceea ce priveste moralitate bunei purtari a unei persoan, intr-un cadru profesionist. Conceptul meu cu legatura la ceea ce credeam eu ca inseamna atitudine profesionista, imi spunea ca cel mai bun lucru de facut este sa-i las pe ei sa-si gestioneze problemele, in interiorul cineclubului, considerandu-ma deja, un om din afara acestuia.
Inca odata, stiu ca e un subiect dificil. Nu ma astept la prea multe raspunsuri din partea celor prezenti aici. Nici macar nu stiu cati din cei ce erau prezenti in perioada prezentei mele pe forum in mod constant mai sunt aici (afara de moderatorii principali pe care ii salut cu un zambet [trist] pe buze). Dar vreau cumva ca ceea ce s-a intamplat si ni s-a intamplat sa nu ramana asa... plutind in aer. De exemplu, ma gandeam recent sa redeschid cineclubul si sau sa deschid unul nou: nu am cum sa nu supra analizez situatia in care as reusi sa duc la bun sfarsit initiativa: cine sau ce fel de om poate sa apara la un moment dat care sa dea peste cap un eveniment atat de frumos, atat de necesar precum e cel in care mai multi iubitori ai cineamaului se aduna laolalta si vorbesc despre ceea ce ii pasioneaza. Eram un tanar, ambitios pana peste puterile mele, cu dorinta de a filma si a face filme, a cunoaste oameni din domeniu si a colabora si apoi...
Recunosc faptul ca e dificil sa nu arunc cu pietre in Mihnea. Nu pentru ca s-a comportat in felul in care s-a comportat cu mine la cursuri (intr-un mod abuziv) dar pentru ca insasi societatea asteapta de la mine sa condamn ceea ce a facut el cu tot ce am si sunt. Ii multumesc lui Dumnezeu si Universului ca am primit forta sa iert. Ca am forta sa privesc detasat spre actiuni de m-au influentat intr-un mod negativ in trecut deoarece fix aceste situatii negative transforma sufletul intr-un loc pustiit de moralitate si dorinta de a intelege ce inseamna a face rau iar Mihnea parea (inteleg acum) ca era lovit demult de acest microb care da nastere psihopatilor sau atitudinilor spihopatice.
Solidaridez cu copilul sau copiii care au fost abuzati deoarece si eu, la randul meu... am fost abuzat sexual cand am fost mic. Solidaridez cu dragoste fata de tristetea si angoasa acestora prin care au trecut, trec si poate ca vor mai trece mult timp de acum incolo. Pentru acesti micuti urmeaza ani grei de tristete si suferinta dar pe care ii putem face mai usori, noi, cei care ii iubim.

[Twinsen]

Tipul e o jigodie si asta era clar dinainte de a iesi la iveala secretul sau. Iar pe forum ramane inregistrat modul penibil in care multi se gudurau pe langa el, pentru ca era profesor in real life si moderator pe forum. Sunt multumit ca am fost printre putinii care in niciun moment nu am avut o relatie buna cu el, dimpotriva ne-am contrat urat.

In rest, nu mi-e clar de ce ai deschis threadul asta, dar desigur e dreptul tau sa o faci. Asuma-ti faptul ca ai acceptat comportamentul lui abuziv si invata din asta. Si ar trebui sa inveti de asemenea ca faptul ca a violat o minora, desi oribil, nu schimba cu mai nimic activitatea sa profesionala.

[ilustra.films]

[mesaj sters pentru coerenta theatului]

[Twinsen]

Dude, nu stiu la ce te astepti. Asta e un forum pe care mai scriu vreo zece oameni si il mai citesc vreo suta. Ai vrut sa iti impartasesti impresiile, ai facut-o si e ok. Dar n-o sa gasesti cine stie ce revelatie aici si nici nu te ajuta sa te victimizezi. Era elementar sa intelegi ca e un om cu mari carente morale, eu mi-am dat seama imediat si cu siguranta si altii. Daca nu ai inteles, chiar ai de invatat ceva din asta, asta e realitatea, nu te iau eu pe sus. Altfel mergi la el la puscarie si intreaba-l daca te intereseaza cum gandeste, doar nu te astepti sa stiu eu sau altii de pe forum.

Ce nu imi place mie personal e tranzitia de la :"dom' profesor, poftiti cotizatiile, va asteptam cu respect la urmatoarea lectie!" la "monstrul asta nu a realizat nimic!". Una n-are nicio legatura cu alta. Daca era matematician ce urma, ziceai ca 2+2 nu e egal cu 4 pentru ca Mihnea e naspa ca persoana? Daca mi-ar fi spus mie ca nu am ce cauta in lumea filmului atunci ori il trimiteam la origini, ori ma gandeam ca are dreptate si lasam la o parte lumea filmului. Dar in niciun caz nu stateam sa ii platesc nu stiu ce lectii sau sa il accept in preajma.

[Cretzulynne]

Din ceea ce am citit aici (bine ai facut ca ti-ai recunoscut greselile gramaticale care m-au zgariat pe retina), tu esti inca socat de cele intamplate si ai suferit si de oarece simptome de complex de inferioritate.

E bine ca ai ridicat o problema spinoasa: cum identifici un pedofil ?
Nu am cunostinte solide in acest sens, dar ma gandesc ca asa cum un adult ce doreste un alt adult, dpdv. sexual, intreprinde anumite gesturi specifice, se aplica si aici, doar ca este un adult si un copil: dorinta de atingere in zonele intime ale tintei, priviri insistente...
Cred cu toata taria ca nu poti depista un pedofil din faza incipienta decat daca esti psiholog cu foarte multa experienta.
Te mai sfatuiesc sa te duci la un psiholog si sa vorbesti acolo ca sa te mai descarci si sa-ti primesti raspunsurile. Te-ar ajuta mai mult fata de noi, care nu suntem specialisti.

[victor_homescu]

Din punct de vedere obiectiv,o persoana,nu poate fi pre catalogata/pre definita//anticipata,aprioric,comiterii primului act sexual reclamat,sesizat,cercetat de organele judiciare drept pedofil.
Dupa sesizare,verificare si stabilirea existentei unor probe/indicii rezonabile,asupra existentei faptei,lucratorii de politie judiciara iau in evidenta autorul,conlucrand cu diferite alte institutii (cele pentru ocrotirea drepturilor si intereselor copilului,spre exemplu).Acesta este momentul in care,autorul,persoana,infractorul este catalogat ca atare si luat in evidenta.Evident,verdictul final apartine unei instante de judecata,dupa pronuntarea unel hotarari definitive.


Freud spunea ca pedofilia este o dezvoltare nevrotica, o tulburare afectiva.

- asupra problematicii in sine,exista,in spatiul public,informatii,pe care le prezint,succint -

Asociatia americana a psihiatrilor defineste pedofilul ca fiind “cineva care mai mult de 6 luni, recurent, are intense fantezii sexuale, impulsuri sexuale sau comportamente implicand activitati sexuale cu adolescenti sau copii“.Pedofilia desemneaza inclinatia adultului de satisfacere sexuala numai sau preferential cu copii minori, indiferent de sexul biologic al acestora. Pot fi pedofili care prefera copii de o anumita categorie de varsta in vreme ce altii sunt mai flexibili.
Pedofilia face parte din acea categorie de perversiuni definite ca anomalii ale alegerii obiectivului sexualitatii, alaturi de autoerotism, gerontofilie, incest, zoofilie, fetisism, necrofilie, travestism, transexualism.

Se intâlneste indeosebi la sexul masculin si se caracterizeaza prin impulsuri erotice dominante sau exclusive fata de copii, distingându-se doua categorii clinice :

– pedofilia compulsiva (erotica)

– pedofilia simptomatica .

Pedofilia erotica poate fi tandra (cand atractia sexuala este mai ales pentru baietii mici – pedofilia homoerotica), sau poate fi agresiva (cand se dirijeaza indeosebi catre fetite).

Pedofilul homoerotic nu intra in categoria homosexualilor reali, deoarece se apreciaza ca el este incapabil sa intretina realtii sexuale cu un barbat adult.

Pedofilia simptomatica se intalneste la bolnavii psihic (dementi, senili, schizofreni, oligofreni).

Dictionarul explicativ al limbii române nu defineste explicit notiunea de “pedofilie”, iar Codul penal si legile speciale române nu fac referiri la pedofilie ca fapta de sine statatoare, dar, tinand cont de latura obiectivă, unele infractiuni la viata sexuala ce au ca victime minori se pot subscrie pedofiliei.
Trasaturile caracteristice ale pedofilului sunt fragilitea si timiditatea. El se teme de raporturile cu o femeie adulta, pentru ca risca sa fie supus in loc sa domine.

Cel mai adesea, pedofilul are o fire blânda si foloseste rar constrangerea. Profita doar de naivitatea victimei sale care nu stie sa faca deosebirea intre ceea ce este permis si ce nu este. De asemenea, pedofilul profita de nevoia de afectiune a unor copii abandonati (copiii strazii,spre exemplu).
Unii psihologi si specialisti in domeniu, apreciaza ca o persoana poate fi numita pedofil numai dupa comiterea mai multor infractiuni privitoare la viata sexuala care au ca victime minori, caz in care se contureaza o devianta comportamentala a individului respectiv, o continuitate in manifestarea impulsurilor sexuale asupra copiilor, iar o fapta singulara nu poate conduce la caracterizarea unei persoane drept pedofil.

Organele judiciare de la noi si-a insusit conceptional punctul de vedere , care defineste pedofilia ca fiind orice abuz sexual savarsit asupra unui minor cu varsta prepubera, chiar daca se rezuma si la consumarea unui singur act sexual.
- Se pot consulta tratate scrise de specialisti (doctori,psihologi,juristi) - de catre cel care a ridicat problema,ori,de catre cei interesati.Nu cred,ca rostul acestui Forum,este de a dezvolta,astfel de tematici,asa cum,in mod corect sunt si opiniile exprimate supra.

[Cretzulynne]

Victor, unde-i bibliografia ? N-are cum sa fi scris tot din capul tau.

[victor_homescu]

C,e tare de tot intrebarea (sincer,ma bucura).Asta inseamna,cel putin,ca din prea putinii care mai scriem/ne asternem gandurile in paginile astea,avem aplecare in a ne citi unii pe ceilalti.Uneori,cu de bine,alteori,cu oarecari critici (absolut de inteles,intre intelectuali),dar lucrul asta conteaza.Presupune respect reciproc.Iar,eu o spun raspicat,apreciez,atat putinta de a scrie cat si curajul de a face public asta.Trebuie curaj,fiind destui cei care asteapta a ne balacari.
De cele mai multe ori stim ce,cat,cum,si despre ce scriem.Fie proza,poezie,cate un articol,o recenzie,sau,pur si simplu,cand luam atitudine.Sau cand spunem ce piesa muzicala ascultam ori cand dedicam celuilalt ceva in care credem.
&
randurile de mai sus - in anul trei la facultatea de drept,sediul materiei/Drept penal special,dar si pe la disciplinele facultative (psihologia juridica)-frumosi ani/90/in poezie era generatia nouazecista.
- de plagiat,nu-mi fac probleme/am scris ca se regasesc in spatiul public.
- iar,cate ceva,si din specificul de zi cu zi/al profesiei (am avut cazur cu animale din astea).O profesie care obliga sa citesti sa fii informat
- meseria mea e publica.Ceau

[Cretzulynne]

Daca activezi / ai avut tangenta in drept atunci cunosti notiunea de "strict / la obiect ".
Crezi ca sunt multumita cu un raspuns sec "spatiul public" ?
Deci, eu tot imi vreau bibliografia.

Va clarific de pe acum: cand se aduc in discutie subiecte stiintifice, intotdeauna ma uit la bibliografie. O obsesie de-a mea.

Deci ?

[ilustra.films]

[mesaj sters pentru coerenta theadului]

[victor_homescu]

Octavian Loghin si Avram Filipas.Tratat de drept penal special,Bucurest 1983.
Psihologie Judiciara,Tratat Universitar-teorie si practica,autor Tudorel Butoi.

- bibliografie completa,material didactic,cat cuprinde,mari profesori -

[ilustra.films]

Am sa continui aici cu etalarea amintirilor, faptelor sau a... intamplarilor ce il privesc pe omul care ne-a facut zile negre aici dar care a si stiut cum sa faca zile albe numai unui anumit grup de oameni. Rog cu aceasta ocazie, pe cei vechi de erau pe forum si inca mai apar din cand in cand si au ceva de zis despre personajul despre care se vorbeste aici, a pune degetele pe tastatura si a scrie. Un om ca Mihnea nu trebuie uitat pentru cele de le-a "descoperit" pasind prin lumea asta si prin cea a cinemaului si am sa fac urmatoarea adaugire aici: am vazut relatata, cu privire la reveleatia de a putea intelege ca 2 plus 2 fac 4, cum ca am putea veni noi acum, dusmanii lui si i-am fura, elimina revelatia lui Mihnea de a fi putut face o asemenatoare descoperire fata de cinema si a elimina descoperirea acestuia. Desi ar merita sa ii se ia descoperirea nimeni nu poate schimba adevarul cu privire la faptul ca doi plus doi fac patru. Ceea ce ar merita Mihnea ar fi sa ii fie scoase de pe internet toate cronicile, tot ce a muncit el vreodata la si sa ii se ia titlul de regizor din simplul motiv ca au fost altii care au scris mai bine ca el, acelasi lucruri (eu fiind un cititor al cronicilor sale, descopeream adesea, si chiar el recunoastea, faptul ca astepta de multe ori parerea alor critici (chiar straini) ca mai apoi sa isi scrie si el cronicile), au venit cu idei cu mult mai puternice si CURAJOASE in ceea ce priveste noul in cinema iar pe partea de regie... aici nu am sa comentez nimic din simplul motiv ca din punctul meu de vedere cariera lui de cineast (regizor) nu exista. Sa iei o diploma la facultatea de film si apoi sa renuniti la a a face film pur si simplu, din eu stiu ce motiv, nu mi se pare deloc ca seamana cu ceea ce un adevarat cineast ar face. Imi pare mai degraba portretul amanuntit al impostorului. Ca sa revin, Mihnea, din punctul meu de vedere, nu a avut niciun fel de revelatie in materie de critica de film.

Ma consider un om viteaz. Mi-am dorit din totdeauna sa lupt cu dreptatea de partea mea si sa nu ma dau pe coate in momentul in care fac greseli. Astfel ca am sa etalez greselile pe care le-am facut in trecut. Si asta deoarece simt ca aceste greseli imi stau in carca si ma impedica din a face ceea ce iubesc si anume cinema.

Privind spre greselile mele am sa incep cu cea de ai fi cerut lui Mihnea sa scrie o cronica despre filmul meu de scurt metraj pentru care am primit destul de multe felicitari din partea breazlei cineaste (regizori sau critici). A fost o gresala cel putin copilareasca: tanarul la inceput de drum cinematografic ii cere criticului (pe care il cunoaste si cu care a avut de impartit sala unui cineclub), sa spuna cateva vorbe despre proiectul de film independent, realizat cu mari eforturi. Asa cum il stiam taios cand scria despre greselile din cinema, ma gandeam ca avea sa fie sincer cu absolut fiecare gresala din film astfel ca eu sa invat din ele si sa ma dezvolt si mai mult pentru ca nu ma ajutau sub nicio forma bataile pe umar si felicitarile privind faptul ca facusem un film independent, cu mijloace minime dar care "arata" a cinema (asa cum mai auzeam amici usor invidiosi pe mine "Mda. Filmul tau arata a cinema intradevar"). Nu a imita cinema imi doresc eu. Iar Mihnea acceptase propunerea mea. Evident ca nu si-a respectat niciodata cuvantul. Si nici nu cred ca avea de gand sa si-l respecte. Ii eram dusman, am realizat mult mai tarziu decat ar fi trebuit.

Am fost implicat in multe batalii despre care nu aveam habar ca exista, moment in care am fost macelarit si asa am ramas. Inca mai curge nitel sange in mine ca sa pot face filme, din fericire (si din pacate, pentru unii). (...) Intrasem intr-o lume a cineamului dura si necrutatoare, mai devreme decat ar fi fost cazul. Cu mult mai devreme. Nu puteam intelege faptul ca lumea din care plecam eu (scoala) era cu mult mai diferita (mult inferioara) celei in care aveam sa intru. Incercam sa-i fac fata cum putea insa Mihnea clar nu era persoana de a ma fi intampinat la portile cinemaului. Nici nu stiu cine ii daduse lui cheile defapt. Ma intrebam adesea (dupa evenimentul cineclublul Lumiere)* si singurul raspuns era ca si le insusise singur, ca un copil nazdravan caruia i se stricase castelul (prin 1993) si tot ce acea el de facut acum era sa se razbune cumva. Pana la Mihnea, poarta era deschisa mereu pentru orisicine vroia sa intre iar acesta ERA si ESTE modul corect de functionare al cinemaului. Insa Mihnea o inchidea si o deschidea cui vroia el, ba chiar pe ochi frumosi. Si pot vorbi sincer despre acest fapt din simplul motiv ca am fost langa el doi ani de zile, in cineclubul Lumiere! Nu vedeam nicio problema atunci, bineinteles, in faptul ca Mihnea avea cheile (ca si critic de film) de la poarta spre lumea cinemaului. Ba chiar ma simteam mandru (in ignoranta mea) ca profesorul care preda in cineclubul nostru (si sa fiu inteles aici, nu era profesor, vazusem postat de cinema in thread aici ca era profesor in viata reala. Nu era profesor. Faptul ca preda in cineclubul nostru, asta nu-l facea profesor. A fost mentorul cuiva caruia nu ii pot da numele acum din simplul motiv ca poate doreste sa stea departe de subiectul Mihnea Columbeanu) tinea cheile de la porta intrarii in cinema. Cand Mihnea era la poarta, cu cheile in mana, eu am intrat frumos, linistit prin acea poarta cu proiectul pentru care ii cerusem sa scrie o cronica. Nu putea decat sa se uite la mine, cu falca in mana.

Acum imi dau seama ca lumea cinemaului functioneaza sanatos in momentul in care nimeni, nici macar facultatea de film, nu tine cheile acestea in maini si sta si pazeste poarta. Pot spune cu mana pe inima aici si bucuros ca pot spune asta, facultatea de film functioneaza sanatos din punctul ista de vedere. Ca sprijin in favoarea ideii vin cu urmatoarea relatare: am picat la examenele UNATC-iste de doua ori in doi ani (nu consecutivi). O data la admirea regie si odata la admirea cav. Niciodata nu am plecat de la probele de acolo injunghiat de gandul ca nu ar trebui sa fac film. Niciodata! De la cursurile lui Mihnea Columbeanu am plecat asa. Culmea, cursuri pe care eu le dezvoltasem in vederea aducerii mele (si al altor iubitori de cinema) pe calea cea buna din punct de vedere teoretic si practic (in lucrul cu imaginile).

De precizat un lucru important aici: daca cineva, oricine, vreodata pleaca de la examenele UNATC-iste, injunghiat de idea "nu ar trebui sa faci vreodata cinema" sau oricare derivare din aceasta, acel tanar ar trebui sa se revolte, sa tipe sa ride steagul sus si sa spuna "sunt ABUZAT in cel mai crunt mod posibil!!"

Din pacate, eu nu am ridicat niciun steag atunci. Nu m-am revoltat ba mai mult, in calmul si diplomatia in care am fost educat, pentru ca il vedeam pe Mihnea (cu fortele mele de a vedea atunci lucruri) pe cel mai intalt scaun al corectitudinii si moralitatii fata de situatia in care ma aflam. Un om de cultura. Un om cu principii, am intrebat "si ce meserie crezi Mihnea, ca mi s-ar potrivi, alta decat cea legata de cinema?". Si stiu ca daca ar veni cinema acum la mine si mi-ar spune acelasi lucru, l-as privi cu la fel de mult calm. Cu la fel de multa diplomatie dar nu as mai pune aceasi intrebare. Intrebarea mea ar sune cu totul altfel acum "Cine iti da tie dreptul sa abuzezi de pornirile pure ale unui tanar (sau om)?" Cat despre Mihnea, nu a avut ce raspuns sa-mi dea, evident.

Am sa continui sa invat din faptele lui Mihnea pentru totdeauna. Sa continui sa imi definesc (eu pentru mine), in cel mai intalt grad, ce inseamna a fi moral, a nu abuza (de pozitia mea) a nu calca nesincer fata de persoana mea si stradaniile mele in ceea ce privesc (actualele si viitoarele) mele intreprinderi cinematografice. Am sa continui sa fiu eu!
*corectie in data de 26.9.'17 (motiv: omis precizarea timpului corect [concret] al existentei ideii astfel ca se intampla o inadecventa logica (in coerenta frazelor)

[Twinsen]

Frate, dar nu inteleg de ce il priveati ca pe Mesia. E clar ca in peisajul corupt de la noi din tara, era si el unul care tragea niste sfori si unii il periau din interes. Plus tinerete, naivitate, va facea din cuvinte.

Dar chiar si asa, voi nu erati in stare sa puneti singuri mana pe niste carti de specialitate? Nu aveati deja macar o baza a culturii cinematografice? Cum sa stai sa astepti sa iti explice altul mura in gura cum sa faci filme? Imi pare rau, dar daca asa statea situatia, avea dreptate sa va spuna ca n-aveti ce cauta in lumea filmului. Acolo nu e loc de mediocritate, nici macar sa fii bunicel. In toate domeniile artistice, fie ca vorbim de muzica, pictura, cinema etc, trebuie sa fii al naibii de bun ca sa ai curajul sa-ti faci o profesie din asta. Si chiar si asa nimeni nu iti garanteaza reusita. Un contabil mediocru tot o sa poata sa calculeze TVA-ul, dar un cineast mediocru e nimic, moare de foame pe buna dreptate.

[ilustra.films]

Frate, dar nu inteleg de ce il priveati ca pe Mesia. E clar ca in peisajul corupt de la noi din tara, era si el unul care tragea niste sfori si unii il periau din interes. Plus tinerete, naivitate, va facea din cuvinte.

Dar chiar si asa, voi nu erati in stare sa puneti singuri mana pe niste carti de specialitate? Nu aveati deja macar o baza a culturii cinematografice? Cum sa stai sa astepti sa iti explice altul mura in gura cum sa faci filme? Imi pare rau, dar daca asa statea situatia, avea dreptate sa va spuna ca n-aveti ce cauta in lumea filmului. Acolo nu e loc de mediocritate, nici macar sa fii bunicel. In toate domeniile artistice, fie ca vorbim de muzica, pictura, cinema etc, trebuie sa fii al naibii de bun ca sa ai curajul sa-ti faci o profesie din asta. Si chiar si asa nimeni nu iti garanteaza reusita. Un contabil mediocru tot o sa poata sa calculeze TVA-ul, dar un cineast mediocru e nimic, moare de foame pe buna dreptate.

Si eu priveam inainte lucrurile precum le privesti tu acum Twinsen. Aduceam idei care nu aveau nicio legatura cu subiectul discutat, in context, doar de dragul de o face. Tu, sa inteleg, aduci aceste idei dintr-o frustrare (eu stiu de unde inceputa) pentru care nu am sa te critic pentru ca si eu am frustrarile mele care isi au origini cu multa inapoiate momentului in care am inceput sa deschid si eu ochii, sa vad lumea (iar eu am cam inceput sa vad lumea pe la 21 de ani). Deci, nu am sa te judec pentru aceasta frustrare a ta. Voi incerca sa te corectez de fiecare data simplu, fara sa ma enervez, fara sa te enervez. Cred ca e cel mai bun tratament pe care ti-l pot acorda.
Cu o specificatie: Cinemagia draga, avand in vedere ca iti sunt amic de foarte mult timp, iti propun, daca ai vreun alt moderator prin preajma care sa-i ia locul lui Twinsen, iti sugerez s-o faci. E doar o parere. Nu de alta dar inteleg daptul ca moderatorul trebuie sa starneasca discutii, sa ii faca pe ce de pe forum sa scrie etc dar Twinsen a ales una din cele mai gresite metode. E clara metoda lui aici, nu trebuie s-o subliniez.

Twinsen (in felul meu mai idiotic de a privi lucrurile, am sa incerc sa iti fac pe plac si sa te corectez:
Nu il privesc ca pe un mesia pe Mihnea. El e orice altceva numai mesia nu e
Ne facea din cuvinte, pe noi astia tineri cat si pe toti cei de pe forum plus cei de colabora cu. Asa cum si tu incerci sa ma faci din cuvinte.
Sunt deacord cu tine ca nu e loc de mediocritate. Si cu toate istea, mediocritatea exista. Ce ne facem Twinsen? M? Mediocritatea asta exista si in parlament si in cinema dar si... pe forumuri. Dificil. Orisicum, cu frustrari nu scapam de nimic.

Daca vii cu o propunere decenta cu privire la modul in care putem scapa de mediocritate, promit sa-mi schimb tonul fata de tine si sa respect tot ce zici! :)

[Twinsen]

Stii cum e, la noi adevarul doare. Important e sa nu superi pe nimeni, mai ales pe cine detine "cheile de la poarta spre lumea cinemaului". Cat le detine, ca atunci cand e la pamant, e un moment bun sa dai si tu in el.

[ilustra.films]

Stii cum e, la noi adevarul doare. Important e sa nu superi pe nimeni, mai ales pe cine detine "cheile de la poarta spre lumea cinemaului". Cat le detine, ca atunci cand e la pamant, e un moment bun sa dai si tu in el.

Esti cam sucit: cand zici ca imi e mesia cand spui ca dau in el.
Cand o sa te hotaresti care imi e pozitia fata de el sa ma anunti si pe minte te rog. Nu de alta dar o sa cred ca ai dubla personalitate si atunci... chiar e grav. Cu frustrari si dubla personalitate. Mai ramane sa...

[ilustra.films]

Vreau sa-mi cer scuze, Twinsen pentru faptul ca am fost nitel cam dur. Mi-am spus sa nu ma mai las calcat in picioare de nimeni dar cateodata exagrez in a incerca a ma apara si trimit jigniri spre persoana de-mi testeaza limitele. Imi cer scuze!

Incerc sa nu portretizez personajul acela care, in urma unei traume, sta in spatele unui computer, all day long si scrie tot felul de tampenii. Forumul cinemagia imi e drag. Adunasem toate numerele revistei atunci cand aceasta se intampla. Citeam cu pasiune fiecare foaie, inclusiv introducerea de pe prima pagina a redactorului sef (Emanuel Lazarescu si apoi Gloria). Scriu pentru forum! Si pentru mine! Dar, ca sa mai elimin din impresia asta, am sa precizez aici ca momentan am un job la Mega Image din care imi platesc facuturile si chiaria si in paralel, lucrez la un scenariu de lungmetraj, am un scenariu de scurtmetraj pentru care incerc sa adun echipa si... sunt multumit de viata mea! Well... asta cu sunt multumit de viata mea, is destul de sigur, vine multora greu a fi crezuta. Probabil are sa fie crezuta in timp. Insa cat timp mintea mea mai poate functiona cinematografic si apoi ca om, desi ma simt destul de obosit cateodata atunci... pot sa fiu multumit de viata mea.

Momentan am nevoie sa scot si demonii intalnirii dintre mine si Mihnea din sistemul meu, pentru ca aceasta intalnire a schimbat enorm viata mea. Pot spune cu mana pe inima ca sunt bucuros ca l-am cunoscut. Mi-ar fi placut sa nu-l mai fi cunoscut nimeni altcineva din cauza mea dar s-a intamplat si pentru asta... imi cer scuze. Daca as putea da timpul inapoi, cu toata credinta mea in ceea ce inseamna 'a face bine, a nu pune pe nimeni in pericol', as face asta, as da timpul inapoi. Si sunt bucuros pentru ca din pricina lui, privesc mult mai matur viata. Din cauza lui, pielea mea e mai groasa si nu mai poate fi intepata atat de usor de anumite vorbe sau chiar actiuni. Castigasem forta de a privi detasat spre viata, o detasare iluminanta si apoi... viata mea a devenit un mic calvar. In ceea ce priveste acest calvar, am sa intru in detalii intr-o alta fila...

Spuneam de scurtmetrajul pe care incerc sa-l intreprind: se numeste "O despartire" si daca exista doritori a se implica la realizarea unui scurtmetraj independent... faceti un semn si am sa va contactez.

Am cautat mereu sa ma detasez de tot ceea ce mi s-a intamplat si a venit spre mine ca energie negativa. Recunosc ca eram destul de influentat de acesta energie de venea spre mine insa faceam tot posibilul sa nu arat faptul ca eram influentat, pe moment, de acesta. Ceea ce ma ajuta sa trec peste aceste momente erau chiar micile reusite cinematografice precum faptul ca cineva ca mine, cu nivelul meu forte scazut de cultura cinematografica (dar pasionat de domeniu peste masura) era bagat in seama pe forumul pe care-l admiram de chiar adminul acestuia, Mihnea Columbeanu, un om care se ascundea in spatele unui avatar ce intruchipa duritatea suprema dar care reusea sa dovedea una dintre cele mai sublime caractere de mi se daduse sansa sa observ (nu sa intalnesc, pana in punctull in care imi formasem impresia) la un om. Mai putin cand se enerva dar chiar si atunci, parea sa caute a exprima o idee, un fel de a fi al rabdarii si al intelegerii. Si apoi mai erau si reusitele micilor proiecte de film si anume faptul ca... ajungeau la o finalitate.

Observasem repede ca nu ii placea si (sau) nu vroia sa-si ceara scuze. Dovedea acel fel de a fi al spiritelor de se cred mari si importante care, nu au de ce sa se explice si nu au de ce sa-si ceara scuze. Nu imi aduc aminte sa-l fi vazut cerandu-si scuze dar daca a facut-o, proabil ca asta s-a intamplat deoarece i se ceruse insistent. Recunosc ca imi placea sa-l cicalesc. Poate si pentru ca observasem rabdarea lui dar mai si intelesem ca in mare, facea misto de mine. Cauta mereu sa scoata de la mine toate prostiile de imi treceau prin cap iar eu ma conformam dar o facea in felul in care, credeam eu, reuseam sa aduc si eu nitel misto in context, fata de el. In alte momente, cred ca eram printre putinii care chiar reusea sa-l enerveze. Astfel ca intre mine si el se legase un fel de legatura ciudata via internet si care avea sa fie bombardata mai tarziu de adevarata impresie pe care incepuse el sa o formeze despre mine, la cineclub, moment in care... ii devenisem dusman. Din punctul lui de vedere nu aveam caracter, nu aveam intelectualitatea sau disciplina. Mai tarziu am primit toate acestea de la mentorul de avea sa-mi schimbe viata in bine pentru tot restul vietii mele. In schimb, in opinia lui Mihnea, aveam talent organizatoric. Ca doar deschisesem un cineclub, il organizasem si il tineam in picioare. Imaginati-va un om intelectual pus sa faca pe profesorul la cineclubul unde il avea ca discipol pe chiar cel care a infintat cineclubul dar care om era total pe dinafara cu tot si poate ca singura lui calitatea era aceea de a fi perseverent privind telul sau cinematografic. Acesta eram eu in fata lui Mihnea. Imi aduc si acum aminte de privirile lui zemflemiste aruncate spre mine in momentul in care trebuia sa dau un raspus si apoi, in secunda urmatoare privirea aruncata spre ceilalti cineclubisti in semn de "ajutor!!" In adancul adancul sufletului meu, simteam toate acestea (in ceea ce priveste fiecare relatie cu toti cei pe care i-am cunoscut vreodata) insa sufletul meu nu putea decat sa e intristeze nitel si sa aiba rabdare sa progreseze. Uitandu-ma inapoi, pot spune ca am venit pe acest pamant, cel mai probabil cu un blestem. Un blestem pe care probabil l-am primit in primii mei ani de viata sau... in timpul vietii. Imi era greu si nu puteam intelege cum de un om poate simti, intelege atitudini dar nu poate sa exprime niciun fel de reactie in ceea ce priveste acestea. Pur si simplu impietream in momentul in care astfel de energii erau trimise spre mine ori in alte cazuri, incercam doar sa continui ce aveam de zis, de exprimat. Si cu toate acestea, mergeam de fiecare data la club bucuros ca... puteam sa fac parte din acel club prestigios. Un profesor de calitate si elevi de inalt rang al conduitei. Pe de alta parte, toate aceste experiente m-au ajutat sa trec peste angoasele mele si fricile interioare si recunosc ca... imi era frica de oameni. Sau, intr-o alta exprimare, eram timid.

Anii ajuta in ceea ce priveste timiditatea astfel ca, pe la 22 de ani, reuseam sa vorbesc in fata unei multimi fara niciun fel de probleme. Ba chiar eram aplaudat si apreciat pentru ideile de le aduceam in vorbire. Toate acestea datorita cartilor pe care mentorul meu mi le dadea cu toata dragoste si pe care eu le devoram, cuvant cu cuvant si apoi datorita conversatiilor sau ma rog...a monoloagelor pe care el le tinea in fata mea, cand ne vedeam si pe care eu le ascultam dumnezeieste cu frica nepamanteana de a nu rata vreun cuvant, vreo propozitie, fraza sau idee. Imi spunea mereu "Alex, singura ta problema e aceea de a te fi nascut intr-o familie gresita. Care sa nu-ti fi dat ceea ce aveai nevoie pentru a te dezolta. Dar chiar si asa, asta nu inseamna decat faptul ca ai foarte multa munca de dus in spate. Atata tot." Si asta m-a bucurat pentru ca... de munca nu imi e frica si nu m-am speriat niciodata.

Am exprimat mai sus idea cum ca cineva care renunta la cinema, dupa ce isi primeste diploma unatecista, imi pare ca face portretizarea indeamanuntita a impostorului. Evident ca nu e chiar asa. Sunt tot felul de situatii de care un om poate sa se inconjoare, vrut sau nevrut, dealungul vietii. Au fost atatea si atatea cazuri. Chiar eu cunosc cateva. Insa in cazul lui Mihnea, nu stiu, am avut mereu senzatia ca el doar a renuntat. Ii stiu destul de bine istoria de inceput de drum cinematografic. Nu am s-o expun aici din simplul motiv ca... acela e un subiect sau capitol de analizat separat in ceea ce priveste personalitatea acestui om.
ps: Pt Twinsen. E nevoie sa ma explic fata de tine: daca am parut nitel mai pozitiv fata de persoana lui Mihnea in asta alta fila, s-a intamplat pentru ca am incercat sa redau unghiul meu de vedere pe care atunci il aveam fata de el; cautam sa las laoparte atitudinea lui abuziva fata de persoana mea si sa invat catde mult posibil de la el si de la ceea ce se intampla in clasa. Primisem o sansa imensa de la Dumnezeu si nu vroiam s-o ratez printr-o atitudine adolescentina. Insa iti garantez ca acum, unghiul e total diferit si destul de mult in spectrul opus al idee de pozitiv. Inca odata, fac tot posibilul, tot efortul sa nu arunc cu pietre in el dar sa vorbesc despre fapte (facts) si sa nu inventez nimic din ceea ce relatez (exista un mic risc in acest sens in momentul in care abordez formatul beletristic privind relatarea unor fapte. Pana acum is ok in acest sens. Daca o sa observ ceva aiurea am sa corectez [am sa inlocuiesc non adevarul cu adevar si am sa las note la subsolul postarilor in acest sens]). In ceea ce priveste scuzele de la inceput, poti sa le accepti, poti sa nu, eu tot am sa caut sa ma apar de atitudinea ta, Twinsen, deoarece am observat, ai niscaiva scapari comportamentale (te-ai certat si cu alti oameni pacilea etc) pe care eu nu le mai pot accepta la oameni. Cu toata parerea de rau :). Pe dealta parte, inteleg ca poate stii nitel mai multe despre mine, poate ca acest 'mai multe lucruri' e chiar mai mult decat pot eu sa-mi inchipui dar nu uita: atat timp cat nu ai cum sa ii spui omului despre care crezi ceva, ceea ce crezi cu adevarat despre el... in fata, ideile, impresiile nu exista. Pentru ca omul despre care crezi chestii sau crezi ca stii chestii... are dreptul de a confirma sau infirma ceea ce tu (crezi ca) stii despre el.

[Twinsen]

Nu am nimic personal cu tine, dar aici nu suntem nici la psiholog, nici nu e obligatoriu sa fim toti prieteni. Pana la urma tu nu dai prin threadul asta intr-o persoana care nu iti poate raspunde? Stilul asta pasiv-agresiv in care ba iti plangi de mila, ba dai in unul si in altul, nu mi te face simpatic. Nu ajuta nici greselile gramaticale elementare venite de la cineva care se proclama scenarist. Dorm mult mai bine noaptea stiind ca am aceste asa-zise "scapari comportamentale", pe care le-am avut si fata de Mihnea, pe vremea cand era pitbull-ul fioros de aici, si nu acum cand e un om terminat.

[ilustra.films]

Da. Sunt deacord cu tine. Nu putem toti fi prieteni. Dar putem incerca a ne intelege, ca oameni.
Si da. Nu imi face bine sa postez texte cu greseli, insa (in gluma) imi aduc aminte de postarile lui Mihnea si cat de incapatanat incercam sa-i gasesc greseli si... frate, nu avea nicio gresala.
Imi cer scuze pentru greselile de le fac. Prefer sa scriu scenarii bune, cu greseli gramaticale elementare decat viceversa.

Nu am pretins ca is scenarist niciodata. Mereu m-am exprimat in sensul ca "scriu scenarii" sau "is realizator de film independent". Nici decum "is regizor". Mai am mult pana acolo. Dar cu siguranta, am experienta vasta in ceea ce priveste aceste doua sub-domenii ale cinemului. Experienta primita prin munca. Multa munca. Asa ca accept sa fac greseli gramaticale cat timp caut sa mai invat o lectie de scenaristica sau de regie, in schimb.

Ma bucura faptul ca poti dormi bine in acest sens :). Insa, asa cum am precizat in primul post, nu vreau sa dau in el cu pietre. Vreau sa etalez felul in care s-au intamplat lucrurile fata de cineclub, privind persoana mea si/ sau relatia Mihnea/eu care nu era una de prietenie clar.

[ilustra.films]

Cand vine vorba de traume, fiecare dintre noi raspunde, psihologic in felul sau; in functie de experienta de viata, bagajul psihologic cu care natura ne inzestreaza sau... chiar ceea ce noi studiem la noi si in lume, religia, oamenii din jurul nostru etc. Traumele par a fi teste extrem de dificile date de viata, celor puternici, zic unii sau celor slabi, zic altii - cu scop asemanator: acela de a face omul respectiv mai puternic sau, referindu-ma la cei care spun ca is date celor slabi - pentru a face trauma mai usoara. Trauma ramane o trauma in final. Vedeam undeva scris pe un site cum ca noul album al lui P!nk se numeste 'Beautiful trauma'. Intrebarea mea, normala dealtfel, a fost "Pot exista traume frumoase?". Apoi m-am gandit la Presedentia Trump si mi-am zis: posibil! Trauma lui Mihnea a fost de cu totul alta natura decat cea care devine frumoasa, in final.

Putem cataloga pedofilii pe doua ramuri: cei care sunt si nu se vor atinge niciodata de vreun copil si stiu sa si ascunda secretul lor si cei care sunt si de care avem nevoie sa ferim copiii si tinerii (fete si baieti laolalta). Vedeam scris de victor, in articolul sau despre pedofilie cum ca aceasta trasatura se intalneste predominant in cazul barbatilor. Mi s-a intamplat sa citesc de multe ori stiri despre femei in aceasta situatie. De specificat aici si filmele care trateaza acest subiect (femeile pedofil [suna ciudat pedofile dar mai ciudat e ca tindem sa ne gandim automat numai la barbati cand rostim termenul clasic de pedofil]) Si apoi intr-o cu totul alta ramura, cei care devin pedofili ca urmare a unei traume. Cunoscandu-i istoria lui Mihnea destul de bine (l-am citit aproape 7 ani, cuvant cu cuvant, acesta avand si obiceiul de a vorbi despre sine in momentul in care scria o cronica sau vreun articol mai puternic) cred ca pot cu usurinta sa-mi dau seama cam pe unde se incadreaza Mihnea in aceasta catalogare, proprie (dedusa de mine la o prima analiza a ceea ce da nastere unui pedofil, plecand de la cazul Mihnea Columbeanu... si nu numai[filme, articole]).

Mihnea a trait, in timpul firavului inceput de drum al tineretii, spre cinema, in preajma competitivitatii supreme: lectii pregatire admitere la regie langa unul dintre cei mai promitatori regizori de la noi din tara, Nae Caranfil. Imi dau seama de faptul ca presiunea trebuie sa fi fost mare, chiar daca el specifica prin articole faptul ca intre el si Nae, prietenia era stransa, asta nu ma duce decat cu gandul la faptul ca Mihnea incerca sa ascunda presiunea de pe umerii sai, pe cat de mult posibil. Cred ca atunci a invatat el sa ascunda faptul ca unele lucruri is dificil de asimilat sau de tratat si ca acestea aveau nevoie sa fie implementate in sistem prin orice mijloc, reusind astfel sa puna presiune psihica pe el insusi, fara ca macar sa-si dea seama. Un alt exemplu in sustinerea acestei teorii sta se poate gasi in scriitura recenziilor: un stil grei care denota mai degraba dorinta de a fi complex, plin de substanta si sens si mai putin idea de ... a avea pur si simplu sens si substanta. NU spun faptul ca sensul si substanta erau inexistente in articolele lui. Din contra. Dar tocmai aceasta stradanie a lui facea ca sensul sau substanta sa devina invizibile, in multe din cazuri. Cred ca pot exprima cu oarecare adevar faptul ca aceast inceput de drum... a inseamnat pentru el o prima trauma, una de care nu era constient si care a fost scoasa la iveala in timp, prin ale sale scrieri. Dealtfel, fiecare dintre noi trece prin astfel de momente, la unii mai dese, la altii... mai putin dese. Ma uit la mine de exemplu si am tendinta sa leg doua fraze prin cuvantul "desi" sau "dar" si altfel forme de genul, nereusind sa leg ideile intre ele fara sa folosesc astfel de legaturi sau imi vine greu sa ma lipsesc de acestea. Acest defect de scriere, sau minus, a venit ca urmare a unei mini traume (intelecutale/ spirituale) care a fost introdusa in interiorul meu sau pe care am trait-o la propriu, din cauza felului meu de a functiona. Constientizand, o pot repara. Stiu ca mai sunt si altele dar important e sa nu incerc niciodata sa le elimin pe toate, dintr-o data din simplul motiv ca mintea mea ar fi ocupata numai cu astfel de activitati si nu as mai putea sa obtin maxmul de valoare din continutul pe care eu vreau sa-l expun. Acesta e motivul pentru care am acceptat mereu greseli la oameni si apoi la mine. Iar Mihnea nu avea capacitatea, pur si simplu, sa inteleaga faptul ca poate sa faca greseli. Dar daca se intampla sa faca asta, o facea in cel mai superficial mod, fara sa dea crezare faptului de a gresi. Probabil, pentru el era mereu ceva de genul 'am sa le arat ce au pierdut, ce capacitate intelectuala au pierdut'. Imi aduc aminte cum vorbea despre profesorul x de la unatc sau profesorul y care refuza sa accepte vreunul din elevii lui preferati sau pur si simplu o idee de-a lui si folosea unul din acele cuvinte din vocabularul josnic precum "idiotii aia din unatc" sau "niste cretini, n-ai ce sa te astepti de la ei". Fix aici era felul sau de a vedea gresit lucrurile. Fix aici era incapacitatea lui neurala si chiar spirituala de a fi flexibil. De a lasa loc de interpretare, o si mai multa analiza de situatie.

Intorcandu-ma la traume, Mihnea nu era ferit de acestea, deci. Ce e de specificat aici, ca o probabilitate destul de mare ca fiind o afirmatie corecta, este urmatoarea idee: toti trecem printr-o trauma sau mai multe, de-alungul vietii. Nu degeaba auzim prin filmele cu adolescenti vorbe spuse parintilor precum "ma traumatizezi" (in cele mai amare lacrimi) sau "imi distrugi viata" (cu si mai amare lacrimi). Dar pe cat de serioase par aceste scene, pe atat tindem sa nu le luam atat de in serios si intr-un fel e normal. Sunt altii care au trecut cu prin traume adevarate precum razboiul sau moarte unui om in chiar fata lor si, aparent, au dus o viata normala. Selectia naturala isi juca bine rolul in acele situatii iar in cazul adolescentilor, probabil ca parintii, si ei, vor ca ai lor copii sa simt cu adevarat acel ceva pe care-l numim suferinta, pentru a-i intarii. Unii dintre ei facund-o in mod special. Ideea e ca aceste traume raman undeva in subconstientul nostru si ies la iveala, undeca in viata mai tarziu, dar fara sa le percem, asezandu-ne pe o treapta destul de inalta a suferintei, cel mai probabil aceasta treapta intamplandu-se la varsta de 30 de ani si etc, acolo unde majoritatea dintre noi intalnesc acest ceva pe care-l numim 'criza varstei'. Evident, nu la toti apare in aceasi perioada a vietii. (de specificat aici cu importanta maxima: aceste idei cu privire la psihologia filosofica a vietii au fost deduse de mine de-alungul vietii, prin analiza a ceea ce sunt si am trait asa ca nu pot da niciun fel de citat si nu pot plasa aceste afirmatii pe niciun fel de teorie a psihologiei deja existenta. Tot ce pot sa spun e simplu... cred in aceste idei). Dar nu realizam ce se intampla. Motivul pentru care, de cele mai multe ori, nici nu putem atinge aceasta suferinta, nu ne putem apropia de ea, nu o putem elimina e acela ca aceasta se intampla la nivel subconstient. Si aici am sa ma intorc la o afirmatie pe care am subliniat-o mai sus cu privire la suferinta si faptul ca eu consider ca nu am suferit mai mult decat alti oameni. Nu am de ce sa consider asta din simplul fapt ca inteleg, subcontientul aduce suferinte in viata noastra, cand ne asteptam mai putin. Viata, deci, fiind in stransa legatura cu functionalitatea subconstientului sau viceversa. Un tanar poate sa sufere de plictiseala, pentyru ca traieste in 'Eden', dar suferinta pe care el o simte poate sa insemne o suferinta de nivel mult mai scazut pentru cineva care a trait suferinti mai mari decat cea a plictiselii (care din punctul lui de vedere, e ceva efemer, neimportant), pe cand in cazul tanarului nostru edenist, poate chiar sa insemne o trauma, acest nivel de suferinta al plictiselii. Si deci, dealungul vietii, intr-o masura mai mare sau mai mica, in final, suferinta traita de fiecare e direct proportionala cu numarul anilor pe care-i petrecem pe pamant, pentru toti.

Ce e interesant la Mihnea e faptul ca, desi traia traumele prin subcontient, acesta parea sa fie complet detasat de suferinta. Parea ca pentru el, suferinta nu exista, in perspectiva lui, adica asta vroia sa arate. Dar era acolo. La vedere. Pentru oricine vroia s-o vada. Iar eu o vazusem.

Intorcandu-ma la competitivitate, Mihnea vazuse in mine competitia in plina-i desfasurare. Nu eram competitiv pentru ca aveam complexul de inferioritate sau pentru ca vroiam sa fiu mai bun decat ceilalti. Pentru mine competitivitatea a avut ca prin scop acel de a ma ajuta a ma dezolta, a invata si apoi... a ma simti bine facand ceea ce-mi place. Intr-o competitie, daca nu te simti bine, sansele is destul de mari ca rezultatul final sa nu fie chiar pozitiv. Si nu-i placea asta. Simteam ca, intre mine si el, era ceva mai mult decat simpla relatie de discipol-profesor sau organizator-colaborator. Simteam ca il deranja ceva la persoana mea si reusea de multe ori sa isi exprime aceast simtamand fata de mine. Imi aduc aminte ca ne-am dus cu toti la un eveniment de carte, era un exercitiu pentru cineclub, si m-am dus cu el la standul unde se puteau gasi carti traduse de el. Nu stiam ca avea sa ma duca acolo. Cand am vazut cartea, pentru ca m-am simtit bine cu ea in mana si pentru ca mi-a placut subiectul, am cumparat-o. L-am rugat sa-mi scrie o dedicatie pe coperta. A stiut sa-si bata joc de mine chiar si acolo, in loc de "pasind [cu dreptul spre cinema]" scriind "basind". Eu am obiceiul sa citesc imediat dedicatiile de pe carti, dupa ce sunt scrise asa ca evident observasem neintentionata lui gresala. Cand i-am aratat s-a fastacit putin si a corectat. N-am zis nimic. Cineva ar putea spune, iti verifica rabdarea, simtul umorului iar eu pot spune..stia tot despre toate acestea. Nu era nevoie sa mi le testeze prin dedicatia data in interiorul unei carti. Acela a fost punctul in care Mihnea mi-a spus pe fata "nu te plac!". O facuse de multe ori pana atunci dar pentru mine vorbele nu au importanta prea mare. Faptele vorbesc cel mai mult. Apoi ne-am intalnit cu Irina Margareta Nistor iar el m-a prezentat, batjocoritor "iata viitorul cinemaului romanesc". Eu eram inca influentat nitel, negativ, de intamplarea precedenta, am dat mana cu Irina si doar am zambit. Aceasta mi-a zambit si ea si atat a fost. Toti cursantii ar fi trebuit sa fie acolo dar nicunul nu aparuse inca. Toti intarziasera. Eu eram singurul prezent. Competivitatea mea nu conta in a arata ce pot prin a nu intarzia sau a fi mereu prezent, acolo unde trebuie sa fiu prezent. A nu intarzia si a fi prezent e ceva ce e in interiorul meu, pur si simplu. Dar Mihnea stia ca acestea pot fi arme destul de puternice in fata unui cursant pe care el il admira. Motiv pentru care... avea nevoie sa ma rezolve cumva.

Cred ca trauma cea mai mare a lui Mihnea a fost aceea ca un critic de film, in timpul proiectiei filmului lui de lungmetraj de debut, "Neinvinsa-i dragostea", a strigat ... "pedofilie". In gura mare.

[ilustra.films]

Capitolul 2


25 de ani in urma...

Aveam 5 ani cand nu stiam ca imi placea sa ma plimb prin preajma casei, inteleg acum, din spirit de aventura. Incercam adesea sa ma indepartez cat mai mult de casa, straduindu-ma sa retin cat puteam de multe indicii ca sa ma pot intoarce teafar in locul in care dragostea neconditionata ma inconjura. Eram o fire singuratica iar asta ma ajuta in a imi dezvolta pornirile aventuroase, in neincetatele incercari de a largi orizonturile universului meu. Erau clare imaginile ce peste ani aveau sa reprezinte temelia fintei mele, acele simtaminte pe care le avem atunci cand privim un peisaj sau o imagine si ne aducem automat aminte de copilarie; un apus, un colt de blog, o fereastra sau mirosurile mamelor de gateau in alte apartamente ale blocului in care locuiam.
Imi placea enorm sa ma indepartez suficient cat sa-mi fie greu sa gasesc fereastra apartamentului nostru, printre zecile si zecile de alte ferestre. Poate ca era un fel de cautare a adrenalinei sau doar simpla joaca a unui copil singuratic si plictisit. Imi aduc aminte ca odata nu mai puteam sa vad fereastra si credeam ca m-am ratacit. Acela a fost primul moment de totala singurate cu mine. Primul moment in care tot ce aveam de facut era sa vorbesc cu interiorul meu si sa gasesc o solutie la problema. Atunci mi-am aflat pentru prima oara vocea, atunci am inteles pentru prima oara ca defapt nu sunt singur si ca insiderent ce fac sau unde sunt... cineva are grija de mine.
Am plans putin pana sa imi dau seama ca defapt eram mai aproape de casa decat credeam. Nu a fost nevoie insa sa vad fereastra, aceasta fiind ascunsa dupa alte blocuri, a fost suficient sa re-identific indiciile pe care ma straduiam sa nu le pierd din mintea mea: casa cu o singura camera (centrala electrica), masina stricata vesnic stand in acelasi loc, geamurile dreptunghiular-late, in perechi de cate doua de o parte si de alta a ferestrei apartamentului nostru (la distanta simetrica de cate trei alte ferestre fiecare) sau chiar... cofetaria cartierului. Stiam ca ma indepartam foarte mult (o distanta mult mai mica in realitate) atunci cand puteam sa vad, de la distanta, cofetaria
Acele ferestre dreptunghiular-late in perechi de cate doua, de sus pana in josul blocului, imi suscitau imaginatia. Priveam spre ele si dintr-o data, ca din senin, puteam sa privesc prin oricare din aceste ferestre, indiferent de etaj ca si cum as fi devenit un gigant. Alte ori, vedeam ochi, imensi ochi privind spre mine in locul acestor ferestre. Cateodata ochii erau nervosi si cateodata ochii erau inexpresivi. Certe e ca acele ferestre, in final, imi erau prietene.
Imi mai placea sa ma duc cat mai aproape de blocuri, lipsit de peretii acestuia si sa privesc in sus, catre celalalt capat, spre norii care treceau sau pur si simplu... spre cer. Acela era un moment special pentru mine pentru ca niciodata nu ma siteam mai singur decat in acel moment. (...)

[ilustra.films]

Desi traiau zeci, sute de oameni in apartamentele din blocurile de inconjurau perimetrul meu de joaca, vedeam foarte putini oameni. Acest loc pustiit din spatele blocului imi parea lipsit de viata. Atat de mult asfalt, o fasie de pamant din care nu crestea niciun copac sau pom, iar langa aceasta fasie, casa cu o singura camera.

[ilustra.films]

In acest peisaj de asfalt, soarele iesea din cand in cand, aducand broboroace de transpiratie pe frunte si tample, in care particulele de praf isi faceau usor culcus. Chiar si asa, nu incetam in a iubi soarele; cat de placuta era batista mamei care-mi alunca pe frunte, cand se intoarcea de la servici. Cateodat ma baga direct in casa si imi era usor sa uit ca eram scos din universul meu placut, pentru ca eram langa mama. Ori unde era ea, era cel mai bine.

[lili22]

Nu pot sa cred, nu pot sa cred....plange cineva dupa Columbeanu.

[ilustra.films]

Tata avea un laborator de fotografie improvizat intr-una din debaralele mai incapatoare ale apartamentului. Iubea fotografia. Ii placea sa scoata acele efecte care cumva, privind imaginile, iti aduceau aminte de filmele clasice de gategoria A, in alb si negru, probabil un film de Antonioni. Stateam mult langa usa, in speranta ca aceasta se va deschide si avea sa ma lase sa intru sa arunc si eu privire. Si se intampla asta catedoata. Nu am sa uit niciodata acea lumina, acele fotografii agatate, tacerea lui in timp ce lucra. Unele hartii doar atarnau fara sa fi nascut inca nicio imagine. Parea magic insa cand se intampla asta. Dintr-o alta lume.

[carmen_angelus_romila]

Nu stiu daca as avea rabdarea si inspiratia de a posta asa ceva, dar va apreciez din suflet si apreciez efortul d-voastra...!

[ilustra.films]

Apoi erau fratii mei. Din nu stiu ce motiv, credeam ca sunt singur, eu si cu parintii mei. Insa, putin cate putin am inceput sa constientizez prezenta altor fiinte, despre care am aflat mai tarziu, aveau nume si mama vorbea despre ei ca fiind sora mea sau fratele meu. Iar eu i-am acceptat ca atare desi imi faceau viata dificila cateodata. Ajungeam sa-i alerg prin casa si imi era foarte greu sa-i prind. Si cand ii prindeam nu stiam ce sa fac cu prada mea asa ca le dadeam drumul doar ca sa ma gasesc iar in acest ritual care imi dadea un semntiment extrem de placut.
Imi aduc aminte soarele care se reflecta pe plinta din bucatarie; o lumina atat de stralucitoare si linistitoare se petrecea in intreaga bucatarie datorita plitei. Nu aveam nici o idee cum de se intamplau toate acelea dar imi placea sa simt acele momente. Ca niste amintiri, momente pe care nu le traisem niciodata.

[Cretzulynne]

Imi aduc aminte soarele care se reflecta pe plinta din bucatarie; o lumina atat de stralucitoare si linistitoare se petrecea in intreaga bucatarie datorita plitei. Nu aveam nici o idee cum de se intamplau toate acelea dar imi placea sa simt acele momente. Ca niste amintiri, momente pe care nu le traisem niciodata.

M-ai făcut să-mi amintesc de sobă, covoarele colorate de pe toți pereții, căldură și atmosfera vintage a casei tradiționale românești fără pridvor... din copilărie. De foarte multă vreme nu m-am mai gândit la asta. 8->

[ilustra.films]

Erau lucrurile pe care nu le stiam si erau lucrurile pe care le descoperam si le acceptam asa cum erau. Odata am avut in vizita niste prieteni. Nu imi aduc aminte nimic dinainte de momentul in care am fost muscat de copilul prietenilor parintilor care era putin mai mare ca mine. Durerea atat de mare provocata, si deci socul, acestea au facut ca interiorul meu a primit un fel de forta de a retine detalii; de exemplu incapera in care ne aflam, ceea ce facea mama in acel moment sau faptul ca celalalt copil avea si el o mama. Momentul ciudat pentru toata casa s-a intamplat atunci cand copilul amicilor a pus mana pe cuptorul aragazului, la scurt timp dupa acest incident, umflandu-i-se. Mai tarziu in viata, mama mi-a relatat intreg evenimentul si mi-a spus ca mana mea avea o urma mica de dinti insa inima ii era cu mult mai franta pentru copilul amicilor pentru ca "...era doar un copil. Nu te-a muscat din rautate."

[ilustra.films]

Insa, cu toata harmalia din casa, ajungeam cumva sa imbratisez iar singuratatea. Dadusem peste cateva foi si printr-o revelatie necunoscuta nici acum mie, mi-am dat seama ca pot face case si cladiri din hartia care se modela usor. Nimic impresionant asta pana cand, intoarsa de la servici, mama a gasit holul plin de casute si cladiri, un oras intreg din hartie.
La scurt timp dupa acest eveniment, am realizat ca familia noastra detine si un bunic. Era inalt si purta palarie. Se uita la mine cu ochi blanzi dar se purta extrem de dur in general. Nimic nu ii era pe plac. Mama trebuia sa-i dea mereu explicatii. Nu imi placea de el dar ea ma ruga sa-l salut cand vine si sa spun la revedere. S-a uitat intr-o zi la casele mele din hartie si m-a intrebat de ce fac aceste case. Am ridicat din umeri, nestiind ce sa-i spun. Si-a pierdut instant interesul. M-am simtit atunci tradat. Am simtit pentru prima oara interesul fals pe care cineva il poate arata. Vroiam sa raman definitiv in aceasta stare dar la plecare, bunicul m-a mangaiat pe cap si mi-a spus sa continui sa fac casele. Pierdusem complet sentimentul de suparare. Mama nu m-a mai lasat insa sa distrug revistele si ziarele si cam tot ceea ce era facut din hartie, prin casa.

[ilustra.films]

Ajungeam usor sa fiu rasfatat de cei din casa. Ma refer la adulti. Eram tacut, cuminte peste masura si imi placea la randul meu sa ofer afectiune. Cautam insa cel mai des atentia mamei si pentru asta primeam bineinteles privi usor nepotrivite din partea fratilor care nu reuseau sa mai aiba parte de aceasi atentie de multe ori. Mama ii linistea.

[ilustra.films]

Mi-a fost greu sa inteleg ca exist dar atunci cand s-a intamplat, o voce s-a nascut in interiorul meu.
"Acum stii..."
"Acum pot sa vad cum arata lucrurile." spuneam despre dulapul despre care nu stiam ca e paralelipiped dreptunghic sau ca geamul e transparent dar are forma solida si e subtire.
"Te vei obisnui cu toate"
"Toate ma fac sa simt", ii raspundeam vocii fara sa realizez ca vorbeam despre lucruri si foloseam cuvinte pe care nu le mai folosisem in viata mea dar pe care urma sa le folosesc candva. Si totusi...
"...si totusi, nu esti tu"
"Dar cine sunt?"
"Esti copilul din camera"
"Care?"
"Concentreaza-te!"
"... O! De ce plange?"
"De ce plangi?"
"Nu inteleg..."
"Foloseste-te de memorie"
"Nu stiu cum"
"Vei invata. Destul de greu, dar vei invata"
"De ce plang?"
"Te-a certat mama ta"
Acest cuvant cumva a adus foarte multe simtaminte in interiorul meu. Dar cel mai important, m-a facut sa inteleg copilul din camera. Acum intelegeam ca eram eu dar in locul meu se afla altcineva.
"Cine e... copilul?"
"Ii vei lua locul, peste cativa ani..."
"Si el unde se va duce?"
"Voi sunteti in acelasi corp. El e in alta dimensiune. Iar tu esti... in aceasi dimensiune cu mine"
M-am gandit dar imi era greu sa inteleg. Am decis sa nu mai gandesc. Si totusi eram curios.
"Ce se intampla?"
"Vei invata de la copil, si ce se intampla in jurul lui. Apoi ii vei lua locul."
"Pot sa vorbesc cu el?
"El poate dar tu nu poti... inca"
"Cu tine poate sa vorbeasca?"
"Da"
"Te-a intrebat ceva?"
"Foarte multe lucruri. Dar el nu foloseste cuvintele pe care le folosim noi si pe care nimeni de pe pamant nu le foloseste"
"Stie ca sunt aici..."
"Da. Dar pentru el nu e important asta"
"El de ce e aici?"
"La fel ca si tine... sa invete"
"Cand ii voi lua locul?"
Vocea ofteaza.

[catalinpetrescu]

Despre ce este postarea asta? In perioada pre-facebook, acum 9 - 10 ani erau sectiuni intregi din forum, in conflict activ, 20-30 de useri implicati,flegme digitale, injuraturi si blesteme intre sicofantii lui Columbeanu si membri fara instructie artistica, printre care ma numar si eu. Ei ne ne strigau incultura, noi apelam la hollywood si fizica teoretica, existentialism, materialism, capitalism vs comunism, forumul asta a vazut multe...thread-uri intregi au fost sterse, cumva l-au scos pe columbeanu din istoria Cinemagia Forum.
>Feels old...

[Cretzulynne]

Despre ce este postarea asta? noi apelam la (...) existentialism

Te întrebi singur, îți răspunzi singur.

Tot acest topic este 100% despre relația autorului cu toți ceilalți actori: fotografia, părinții, mentorii, locul copilăriei, copilăria-n sine etc.
Eu n-aș avea curajul să-mi exorcizez demonii sub forma asta, în public.

[ilustra.films]

[sters]

[ulrich]

cred ca s-ar putea face un film despre columbeanu. m-am ciocnit si eu cu el ("acum 9-10 ani", cum zice cineva mai sus), dar mai degraba pe diferente politice inaintea celor estetice (era un tip de dreapta in aparenta, ultraconservator...in realitate :))
ma rog, vremurile s-au schimbat, discutiile de acum 10 ani (cu ambra blu, alex leo serban, serghei, etc etc) s-au pierdut in neant, pitbull o sa crape si el in prison, cui ii mai pasa?

[ilustra.films]

[...]
Nu intelegeam multe dar tot ce faceam era sa ma observ pe mine. Imi placea sa ma vad invatand lucruri noi. Decoperind durerea. Faptul ca imi curgeau lacrimi cand aveam anumite stari sau faptul ca imi era foame dar manacarea venea cumva la momentul potrivit.
Imi descoperisem buricul si eram foarte curios privind aceasta decoperire. Credeam ca e o anomalie si candva o gaura imi va aparea in mijlocul burtii facand ca tot ce se afla inauntru, daca se afla ceva, avea sa cada. Eram atat de speriat, acest sentiment caruia nu ii intelegeam existenta dar care era acolo si crea un disconfort imens. Stateam cateodata singur in camera si plangeam avand grija ca nimeni sa nu ma vada ca imi e frica de ceva care probabil nu avea cum sa se intample dar ... totul era prea real, acest buric sigur avea sa-mi pricinuiasca mari necazuri. Imi tineam mereu mana peste buric: cand eram la masa, cand stateam cu parintii, cand eram singur in camera. Tot ce imi doream era sa se acopere. Si intr-o zi, a inceput. S-a intamplat. Buricul meu se acoperea singur. Cumva se intoarcea pe partea cealalta acoperind "rana".
Nimeni nu stia de drama mea si nimeni nu stia cand am inceput sa simt iar linistea sufleteasca. Iar eu observam toatea acestea. Eu ma observam pe mine.

[ilustra.films]

Parintilor mei le placea sa stea singuri si nu reuseam prea des sa stau langa ei, desi incercam mereu sa fiu acolo. Sa le atrag atentia. Chiar si prin simplul fapt ca respiram. O rasuflare mai puternica. Un sunet care sa semnene cu un cantec. O privire. Ma uitam la ei. Pur si simplu ma uitam si niciuna din toate aceste incercari ale mele nu ii facea sa isi intoarca privirea. Iar eu incercam neincetat. Aceste conversatii ale lor atat de semnificative atunci mi-au parut mai tarziu pur si simplu banale. La masa era mai simplu: nu voiam sa mananc sau deveneam mofturos.
Ce anume cerea din interiorul meu toata aceasta atentie? Ce anume cauta interioul meu sa obtina cu aceasta dorinta de atentie constata? Toate acele lacrimi pe care le-am varsat in singuratate. Alintul atat de trecator al mamei. Nepasarea tatei continue care (auzisem pe furis de la mama intr-o conversatie cu o prietena de-a ei) avea sa ma faca barbat. Barbat?! Dar nu vreau sa fiu barbat!
A fi barbat incepuse sa ma sperie la fel de tare precum ma speria idea de moarte. Nu imi dau seama cum de aflasem de acest concept insa ganul acesta aducea un fior instant pe sina spinarii si ma facea sa plang, de multe ori instant.
"Nu vreau sa mor" ii spuneam mamei.
Mama radea a prosteala din partea mea "Dar nu o sa mori mama! Cine ti-a zis ca o sa mori?"
Apoi imi puneam capul de pietul ei; "Nu vreau sa mor"
Viata se derula normal intre frici, joaca, alintul mamei, frici noi, fratii si surorile mele, atelierul de fotografie al tatei...

[ilustra.films]

Alergam. Acesta actiune care ma facea sa simt ca fac ceva util pentru mine. Eram mereu intampian nu cu un "nu alerga prin casa". Si nu mai alergam. Cumva, ceva in interiorul meu ma facea sa ascult fara sa pun la indoiala sau sa contiui a face ceea imi era interzis sa fac. Ca si cum intr-o alta viata, nu demult, primisem o lectie dura cu privire la "a nu asculta" de reguli. Mama nu inceta niciodata sa se mire cat de cuminte eram si asta imi dadea satisfactie infinita. Aveam o inteligenta naturala dar si o naivitate demna de comparat cu prostia. Eram un copil al extremelor cumva dar cumva cel mai mult imi placea sa fiu cumpatat. Sa privesc dintr-un unghi al meu ceea ce se intampla in jurul meu si apoi sa inteleg.
Apoi veneau orele de somn. Infricosatoarele ore de somn cand totul devenea intuneric. Imparteam camera cu cativa din fratii mei. Cateodata ajuta asta. Deseori ma trezeam in timpul noptii si incercam sa nu ma gandeac de luminile lasate pe tavan de catre masinile care treceau sau la linistea adanca ce domnea peste camera. Si cumva adormeam iar...

[ilustra.films]

Capitolul 3

Urmatorul capitol are legatura cu trairile personale pe care le-am avut in anii 2013-2014 si care incearca sa surprinda o esenta a caracterului si a personalitatii personajului central, altul decat persoana mea. Fiind vorba de un personaj real dar conceput fictiv, trebuie precizat, evident ori ce asemanare cu ori ce om din viata reala e pur intamplatoare, deci.

...toamna asta e prea rece. Mai rece decat mi-as fi putut eu inchipui ca voi putea indura o toamna. Dar va trece si toamna asta, va trece si celalta si apoi cealalta. Poate ca toamna viitoare are sa fie mai placuta. Nici o toamna nu are cum sa fie prea placuta. Nu pot sa-i inteleg pe oamenii care spun ca toamna e anotimpul lor favorit. Ce e atat de placut la toamna? Cand totul moare. Cand totul e intr-o continua putrefactie. Nu chiar totul. Dar in mintea mea e totul. In mintea mea. Poate ca ar trebui sa ies la pensie. Ar trebui sa fi facut precum Matache, sa ma duc la medic, poate sa-i dau doi trei lei, deci ar trebui sa merg la medicul pe care-l cunosc, sa imi puna parafa cum ca trebuie sa vad un psiholog, care-l cunoaste pe amicul meu doctor si care psiholog sa puna parafa cum ca am o boala care trebuie sa ma scoata la pensie. Ehe, Matache. Ce bine le prinde unora un sistem corupt. Nu e de mirare ca inca ne zbatem cu coruptia chiar si acum cu unii ca Matache. Si cine m-ar crede pe mine cum ca Matache n-are nimic la cap. Dar nimic. Si o sa spuna Iordache "Pai cum, uite ca am hartiile aici la dosar. Dar tu crezi ca sunt pus degeaba in biroul asta?" Si eu o sa tac din gura asa cum fac mereu fara ca el sa stie ca eu inghet aici, intr-o toamna care e mai rece decat ar trebui sa fie. Matache e un strengar orisicum. Si nici nu-si face treaba bine. I-am vazut notele. Ii place s-o lalaie cum ca x e caz fals sau y e un caz inventat si apoi hop, trecea la urmatorul caz. Bineinteles ca toate sau aproape toate cazurile noastre sunt false dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa ne facem datoria pana la capat. Adica indiferent ce, sa adunam cat mai multe date despre caz. Cum e cazul meu: un tanar artist, iubitor de cinema, aspirant deci la titlul de regizor, e un caz fals dar artistii sunt cei mai periculosi indivizi pentru societate. Artistii sunt niste paraziti. Si parazitii sunt ei buni la ceva, ca daia i-a inventat Dumnezeu dar asta nu inseamna ca tot paraziti sunt. Asa si cazul meu sau cazurile lui Matache. Si noi avem doar cazuri de artisti. Asta stim, asta trebuie sa facem. Sa vedem de ce un artist e un parazit si apoi sa demonstram ca e parazit. Sau invers. Sa demonstram ca e parazit si apoi sa vedem de ce e. Adica al doilea principiu are mai degraba legatura cu faptul ca artistul ajunge sa fie urmarit de unul ca mine sau ca Matache. Ce fericit era Matache atunci cand a gasit un artist dasta drogandu-se cu iarba daia. Evident ca nu avea cum sa stie ca dosarul lui avea sa ramana prafuit in biroul lui Iordache. Asa cum probabil o sa se intample si cu dosarul acestui pusti. Dar meseria e meserie. Iar ma gandesc la lucruri d-astea. Nici nu iti dai seama cum trece timpul si dupa 10-15 ani incepi sa realizezi, fara sa vrei ca... vrei sa faci altceva sau ca meseria pe care o faceai cu atata placere, incepe sa fuga de tine. Cum pot oare rezista atatia ani bosorogii aia ca Morariu sau Costescu si altii ca ei. Ce vraji au gasit ei ca sa lase timpul sa treaca peste ei precum zapada peste campii. De ar fi fost iarna as fi stiut ca trebuie sa ma imbrac mai gros. De ar fi fost iarna ar fi venit craciunul si apoi anul nou. Asta e. Asta trebuie sa fie. Anul nou. Anul nou care vine cu noul si realizezi ca poti sa mai faci un an munca asta. Apoi apoi inca un an. An. An nou iar. Mi-au spus ca ar fi trebui sa iasa din casa la 12 si e 12.34. Abia ce s-a facut 12.35. Poate nici nu era acasa. Poate a luat-o pe alta strada. Ar fi trebui sa fiu anuntat. E un caz mic. E nevoie doar de un om. De unul ca mine. Unul care isi face bine treaba. Iordache e cel mai fericit cand vede multe foi la dosar. Cand subiectul e urmarit pe indelete: ce mananca, unde, cat, ce poarta in picioare, la ce se uita...a da, foarte important, la ce se uita, cat timp se uita la ce se uita sau chiar la ce se gandeste cand se uita la ce se uita. Asta inseamna treaba buna. La ce se gandeste cand priveste. Sta pe ganduri, priveste in gol sau se grabeste are pasul incet sau rapid. Matache era bun, in viziunea unora dar prost in general. L-am vazut pe Iordache atunci cand ii priveste dosarul si parca isi incrunta mustata aia deasa, putin, nu mult. Dar sigur o face. I-am zis-o o data "Ba, vezi ca nu prea e multumit Iordache!" si el de colo "Du-te ba si te plimba" A fost o zi distractiva aia, ce-i drept. Isi permitea sa ma ia asa la misto. Acum s-a pensionat puslamaoa. Castiga bine stand acasa. Il doare in cur de tara acum, de meserie. Ehe. Nu cred sa mai... iata-l si pe pustiulica. Pleaca acum. Inregistrez:E ora 12 si 41. Tanarul o ia pe strada deEst si se indreapta spre strada principala. Cel mai probabil spre tramvai ca sa ajunga la metrou. Are mersul rapid. Poarta blugi si o geaca neagra cu fular alb - probabil fularul alb reprezinta un mesaj secret catre indivizii care il cunosc. In cap poarta un fes crosetat marunt cu striatii maro. Adidasi colarati semn ca tanarul face parte dintr-o grupare hippy. Ajuns la strada principala, face dreapta, deci nu va lua tramvaiul. Reiau idea anteriora: va merge pe jos pana la metrou, Statia ER, cel mai probabil. Stop inregistrare. E bun ca e mai usor acum cu inregistratul pentru ca multi oameni poarta casti si vorbesc la ele dar e esential sa nu ne dam de gol. Ce usor le va fi celor din viitor cand gandurile vor putea fi citite de aparate prin folosirea eu stiu caror unde cerebrale. Sau poate ca nici nu va mai exista meseria asta datorita implanturilor de chipuri care vor stii totul despre individ, ba chiar sa pre intampine un posibil atac la persaonele inocente ale societatii. Merge repede pustiul. Poate ca e intradevar un geniu. Geniile merg mult pe pe jos.Daca e geniu stie ca e urmarit. Sau nu e geniu si e doar paranoic, daca stie ca e urmarit. Unul ca el poate sa fie doar paranoic. Daca a fumat iarba sigur e paranoic. Si doar paranoic. Dar nu stie ca e urmarit. Dupa atatia ani, daca nu-mi fac bine meseria apoi mai bine fac si eu ca Matache si ma folosesc de sistemul corupt. E mai greu sa inregistrez cand sunt asa multi oameni in jurul meu asa ca o sa iau notite la momentul potrivit. Da. Cum credeam. A coboat la metrou. Ce mai profita tineretul asta de rezultatele muncii lui de gospodar ale lui Ceausescu. A lasat marunt la cersetoarea de sta la metrou. Daca stie ca e urmarit sigur a facut asta ca sa vad eu. Inregistrez. Tanarul isi cumpara bilet, ii multumeste doamnei de la tejghea. Intra pe la poarta numarul 7. stop inregistrare Sta pe scaun ca a obosit. Evident ca a obosit. Celelalte scaune sunt prea departe de el asa ca o sa stau in picioare. Dealtfel, meseria asta se face mult mai greu de pe scaun. Daca se ridica subiectul, trebuie sa fiu foarte atent cand ma ridic. Multi colegi de-ai mei s-au ridicat la momentul gresit de pe scaun si au pierdut subiectul. Deci nu o sa risc sa stau jos. Nu vreau sa risc sa stau jos. Cel ami bine e sa nu risc sa stau jos.

Daca m-as aseaza langa el nu si-ar da seama. Am vazut agenti care au primit toate datele despre subiect sau aproape toate datele si au dat-o in bara stiind mai multe, neanticiapnd intuitia subiectului, au pierdut din astfel subiectul. Pentru ca e simplu: daca eu stiu ceva despre Iordache, psihologic, voi vorbi si ma voi comparta fata de matache ca o consecinta a celor de le stiu despre el nu pentru a-i arata ca stiu despre el dar pentru ca interiorul meu va reactiona normal iar interiorul lui Iordache va interactiona automat cu instinctul meu psihologic natural de a etala ce stiu despre el astfel ca, in mare pare, conversatia se va purta si indirect sau numai indirect. Tot asa si cu subiectii. Meseria noastra devine dificila atunci cand stim lucruri despre subiecti. Dar bineinteles, sunt acele exemple de agenti care sunt obligati sa cunoasca lucruri despre subiecti pentru a se juca putin, din pucnt de vedere spihologic, cu subiectii - a ii obosi, a ii manipula indirect. Aceia sunt agenti maiestrii. Iata ca a venit si metroul. Sa vedem daca mai gaseste un loc pe scaun. Ah. Vine spre mine. Cauta scaun intradevar. S-a aseaza in fata unei fete la vreo 20 de ani. Se uita la ea. Cred ca ii place de ea. Sau poate nu. Ce e drept, chipul fetei e foarte interesant. Ce bine cu geamurile astea in trenul de metrou, care pot reflect destul de mult din ceea ce se prezinta a se afla in jurul nostru. Nu se vede atat de bine bineinteles, dar este perfect pentru cineva ca mine. Iar se uita la ea. Ma intreb ce citeste fata. Cu siguranta e studenta. Daca s-ar ridica acum cineva m-as aseaza langa ea. El e prea atent la ea si eu as putea sa aflu cat de frumos miroase esarfa ei sau cat de atenta e la ce citeste. Ti-ai scos cartea: buna miscare. Doar ca ea pare sa tina privirea doar in cartea ei. Nu te mai chinui. N-ai sanse orisicum. In comparatie cu ea esti o zdreanta. Pe langa ea ai arata ca un paduche pe o bluza galbena. Sau albastra. Eh. Ce vorbesc eu aici. Poate o vede posibila actrita un vreun viitor proiect de-al lui. Se pregateste sa coboara la PR. Avem aici ASEul, Teatrul Ioan Creanga, doua din Bibliotecile Metropolitene. Pare genul care manaca la McDonals desi e slav. Prea slav. Prea mic si prea slab. Trebuie sa fie clar rahitic. Se indreapta spre statia Amzei. Deci fara mancare momentan. Nici pentru mine nici pentru el. Pacat.[I] Inregistrez. Trecerea pietoni colt cu McDonalds, acces spre piata Amezi - trece pe rosu. Stop inregistrarea. Detaliu important. O sa poata primi o amenda usor la o adica. Cred ca-l pierd. Ba nu. Gata. E verde. Bun! Bun. Priveste mai intens spre un tanar. Inregistrez. Tanar posibil student, inalt, parc cret, ochelari, imbracat decent, de calitate, mers relaxat, privire agera. Stop inregistrare. Foarte interesant. Poate ca e gay pana la urma. Matache s-ar fi distrat la faza asta in dosar. Ii placea sa exagereze. Bineinteles ca ajungea rar sa mearga mai departe cu vreun dosar. Mai ales dupa 2001 cand au scos legea. Ori subiectul era vreun fiu de-al nu stiu cui ori subiectul nu merge niciodata prea departe oprit de frica de societate sau ca ar afla familia. Oriscum nu am vrut sa iau niciodata cazuri de genul asta. Sper ca Iordache nu si-a pierdut dintr-o data mintile sa uite ce gen de caz sa-mi asigneze ca nu o sa-i fie bine. Inregistrez. Si-a cumparat covrig de la covrigaria din colt cu Piata Amzei si o cola la doza. Pleaca pe langa Piata Amzei inspre Biserica Amzei. Stop inregistrarea

[ilustra.films]

Isi face cruce sau nu-si face? Fa-ti cruce, te rog. Nu te uita la biserica prostule, fa-ti crucea. Poate ca pocait. Mde. Sunt multe pareri pe pamantul asta. Asa multe si asa importante toate. Fiecare are voie sa aiba religia lui, orientarea politica pe care o vrea. Cel mai rau lucru de ii s-a putut intampla pamantului asta e sa existe asa multe religii. Ba nu. Religia sa se infiltreze in parlamente. Cum e la noi. Liberalii sunt pocaiti. Democratii sunt ortodoxi. Si tot asa. Inregistrez. A intrat in Bilioteca metropolitana pentru Copii Ion Creanga. Stopez urmarirea.Stop intrgistrare. Bun. Deci e cu cititul. Sau o avea vreun proiect aici. Iar inghet. Cine ma suna? Ioana. Ce o vrea? Da Ioana, am treaba. Zi repede. In baie, pe dulap. Pai i-am zis sa nu le mai puna acolo. Ai grija sa nu ia mai multe. E bine da? Da, da-i dua pastile dar ai grija ca vrea sa ia mai multe. Le-ai gasit? A vrut la toaleta? Poti sa-l duci daca e da? Bun. Hai ca nu mai pot vorbi. Cand o-i ajunge Ioana. Nu pleci pana nu ma intorc eu sau Meda. Da, ajunge, se duce sa-l ia pe ala mic de la pian si ajunge. Hai ca nu mori cateva ore. E batran... zi mersi ca merge si-si ascunde pastilele. Nu te mai prosti. Daca face pe el, ne suparam. Sa mananci si tu. Hai. pa. Bff, familie. Daca le ceri ceva nu sare nimeni. Daca e sa aiba nevoie de ceva. (...) Pustulache asta cat o mai sta in biblioteca. Astia au filme azi in biblioteci, pot sta cu orele fara sa le lipseasca nimic. Daca pastrez cazul o sa aflu mai multe despre asta. Inceputurile de cazuri sunt cele mai dificile. Nu ti se daca nimic si trebuie sa faci analiza la rece. Dar am suficienta expeienta ca sa inteleg cum se face. Cel ai tampit e acum ca angajeaza tot felul de amatori, de prin biserici, de prin eu stiu ce cercuri dubioase. Demonstreaza si ei prin partide ca pot ca nu stiu ce si primesc semicazuri. Si cel mai aiurea e ca nu ii stim. Acum probabil il astepta pe pustiulache cineva in biblioteca si eu nici nu stiam. Evident. Cateodata astia stiu mai mult decat noi. Nu zic. La rece asa e cel am ibine dar nici sa-si bata joc de noi. Si apoi astia fac pe breazii si-i obosesc psihic pe subiecti. De cate ori nu mi s-a intamplat ca eu frumos sa am frumos notite facute la birou cu traseul posibil cu reusita procentaj mare al subiectului, spre foarte mare si de unde. Nu numai ca traseul era schimbat dar ba se certa cu eu stiu cine aiurea pe strada, ba manca la intamplare si nimic din presupusul scenariu nu mai iesea. Dar nimic. Bine, mai sunt asa zisii subiecti de fer pe care indiferent ce, nu ii poti obosi psihic. Tinerii in general sunt asa ca isi puri, nedesghetati si n-au habar de ce li se intampla. Acolo unde resultatele cele mai puternice dau roade undeva, in alta parte n-au niciun fel de forta. Dar astia din biserici lucreaza organizat. Sunt multi si organizati. Si multi o fac pe gratis. Ce crestin n-ar vrea sa zapaceasca de cap un gay sau un hot. Bine, ma refer la crestinii plin de ura pentru astfel de indivizi, care au un soi de gandire cu privire la cine e diavol pe pamant cine nu e. Au ei o convingere a lor. Cum ar fi ca lumea asta sa fie impartita in grupuri de genul asta care sa-i faca pe unii sa creada despre ceilalti ca ceilalti reprezinta raul. Cum ar arata societatea asta. Cate crime si cate rautate s-ar afla la fiecare colt de strada. Da. Unii au dreptate. Prea multa rautate in biserici azi. Foarte putin din bunatatea pe care Isus a dezvaluit-o. Si iata: Isus. Personaj inventat? Nu. Cu siguranta nu. Dar chiar biserica il face sa para asa. Prin felul in care s-a aratat de-alungul timpului. Sa luam holocaustul. Ce religia a venit si a zis: "Opriti-va! Nu omorati oameni nevinovati. Nu violati femei. Nu abuzati sexual copiii." Niciuna. Nicio scriere care sa inregistreze o astfel de reactie. Si atunci? Despre ce vorbim? Intradevar,nu mai exista bolsevici azi si nici "ceilalti" cu atata forta cu care puteau sa exista in perioada interbelica. Acum probabil biserica se va implica direct si va spune "diavoli" si gata. O sa le fie greu sa puna stampila pe un numar foarte mare de diavoli. Sau inveteaza si vreo metoda politica. Poate ca se vor mai numi bolsevici sau comunisti etc. Uite ca a iesit. Inregistrez (...)

[ilustra.films]

Inregistrez:Baiatul coteste la stanga, pe langa ambasada Frantei. Raman pe pozitie la ora 14.48 deoarece il vad pe agent Y intrand pe urmele lui. Agenta G iese din biblioteca.Eh, Matache ar fi baut o bere asa rece acum. Eu m-as multumi si cu o cafea. Una calda cu mult zahar si lapte. El ar fi baut berea rece si pe grade cu minus. Ce mai radeam de el cand se plangea ca e prea frig. Cat priveste cafeaua mea, pentru prima zi nu primesc buget. Daca mi se da cazul, mi se aloca si buget. Cum se ajunge de aici la birou. Important e sa ies la orice strada principala. De acolo devine usor. Iata si bulevardul Dacia. Pot sa iau un troleu de la rond. Asa frumoasa e zona asta. Aici aveam statuia Lupoacei romane. Au mutat-o mai aproape de piata Unirii acum. Ii era asa bine aici. Trolebuzul meu. Si nu e aglomerat.

[ilustra.films]

Ma bucur sa vad trolebuze noi puse in functiune insa mai e mult pana departe. Sunt atatea de schimbat si ca ori ce oras mai mare, Bucurestiul risca sa se sufoce si el. Drumuri tot mai aglomerate. E nevoie clar de un sistem noi. Nu eu stiu ce poduri. Pur si simplu un sistem nou care sa permita fluidizarea circulaltiei. Da. Asta inseamna multa bataie de cap; legislatie noua, oamenii care se opun oameni care nu se opun dar nu vor sa-si bata capul, oameni care nu se opun dar fac gresit ce ar trebui sa faca. Si tot asa. Sunt satul de atata critica adusa sistemului romanesc. Nu e mare difererenta intre felul omanului de a gandi si felul englezului de exemplu. Doar ca englezii au anticipat cu ceva timp in urma necesarul. Nu suntem noi devina pentru dezordinea din tara de acum. Probabil. Iata si foisorul de foc drag. Eh. Atatea embleme frumoase in Bucuresti. Iti este drag sa traiesti aici. Mai am o statie. Frumoase locuri ascunde acest oras. Bucurestiul. Capitala Romaniei. Un oras al sperantei si al bunastarii dorite. Sau un oras al sperantei.Vechea intrare a cladirii noastre. Veche cu tot cu cladirea. Ar trebui sa ne facem griji pentru urmatorul cutremur de acum. Ma vor omora intr-o zi scarile astea spiralate, inguste si abrupte. Evident nu la urscare. Cu siguranta la coborare. Uite-l si pe Ionica, am sa-i dau bani, poate ma ocoleste. Buna ziua si tie, Fane; uiti sa saluti, ah? Astia cu dosarele au ei impresia ca le stiu pe toate. Macar de ar avea voie sa se uite prin ele. Bun. Ia sa vedem. O foaie. Sau mai multe. Stiloul meu.Caz nou, stilul vechi. Lasa ca-s mai bune. Asa. Nume: Eu... asa. Data. Data de azi. Obiectiv. Tanaaaarrr de 23 de ani, brunet, cazier curaaaat, obiceeeiiuurri, de stabilitate, motiv - aici trecem caaaz noooou, motiv preluare caz - nedeeeeccllaaraat. Asa. Bun. Pornesc banda si sa ascultam. Defapt nu. Ca nu e mult si stiu pe derost. Nu mai pierd vreme. Subiectul s-a deplasat la orele [yx:zx] din resedinta casei, proprietate nedefinita inca,asa...(...). Cine mai e? Iaute-l. Nici nu ma lasat sa imi scriu doarul. Pe urma imi spune ca nu m-am miscat repede. Probabil ca nu vrea sa-mi dea cazul.
-Buna ziua! M-ati chemat...
-Da. Ia loc te rog. Cum a mers azi? Stiu ca a fost frig si am facut cerere pentru echipament gros.I-auzi, trebuia si tu sa astepti sa treaca frigul.
-Nu a fost asa frig. Eh. Daca au schimbat legea. Inainte aveau incredere sa ne lase pe noi sa alegem
-Da. Au schimbat multe lucruri. Acum avem si copii recrutati si adolescenti sau batrani.Asta e. E mai complicat si nu stim daca da roade neaparat. Ramane de vazut. Cat despre haine, intr-o saptamna le avem. Atentie. hainele se iau doar cu verificarea de catre garderobiera. Ca pana acum. Altfel bati la ochi...
-Cum spuneam. Inainte aveau incredere in noi.
-Asa, ti-ai facut dosarul?
-Lucram la el.
-Noi am analizat informatiile primite sa stii.
Hai, mai uita-te putin prin foi pana sa-mi dai ceva concret. Doar asa sa ma tii din treaba.
-Stii si tu cum e: ei ingroasa treaba cu marcar. Sunt constienti ca avem nevoie de treaba.
-Bun, bun... si baiatul asta? Ce e cu el?
-Dasta vrem sa-ti dam cazul. Sa aflam.
-Adica inca nu primesc detalii?
-A clar! Tot. Dar vreau sa te uiti tu. Nu exista inca o concluzie clara dar e nevoie de investigatie. Ca la doctor. Este dar parca nu este. Si mai cercetam nitel.
-Asa asa. Dar spuneti-mi ce stiti.
-Orisicum primesti dosarul. Vreau sa-mi spui acum ce ai nevoie. Iti pot ridica putin bugetul pe zi dar asta inseamna si o ora doua in plus. Nu mereu. Si doar daca e nevoie. Dar cand e nevoie sa te dai pe bara ca stii cum e: rapoarte peste rapoarte.
-Pai nu vreau sa-si bage nimeni nasul. Adica bisericile astea. Ai vazut ca sunt pline dosarele de "a luat-o la stanga in loc de dreapta" sau "a simtit ca e urmarit". Aia nu-si fac bine treaba. Si apoi toti copiii astia... Nu stiu ce sa zic.
-Stiu ce zici. Dar stii ca nu e dupa mine. Si uite, mai e ceva. Bine asta ramane intre noi, sa vedem daca primim buget si noi.
Ia. Ce le mai trece prin capatinile lor...
-Se deschide un minister nou sub acoperire in America. E babana treaba. Ii spune..."Space Force"
-Space Force?! Ce treaba...
-Stai stai. Daia e sub acoperire. Au buget. Recruteaza dintre cei mai buni. Si vor doar din biserici sa ia astia. Bineinteles ca primesc instructaj si toate cele. Dar daca te iau astia, te-ai asigurat pe viata.
-Asa...
-Dar au treaba mai mult cu minoritatile alea.. lg.. .q... b...
-Gay?!
-Asa...
-Sefu! Dumneata ma stii! Ce am zis eu...
-Stai ca n-am terminat...
-Pai da' una vorbim... si alta? Nu asa...
-Ma! Ia gandeste-te tu asa putin. De cand faci meseria asta?
-Eh. Hai lasati...
-Nu. Raspunde la intrebare. De cand?
-Hadeti sa trecem la subiect. Orisicum fac ce spuneti dumneavoastra si asta e. Ce atata. Si astia cu Americanii lor. De parca nu e totul politizat si la ei. Ia sa ne mai lase.
-Pai e. Da. Dar vine si cascavalul.
-Ce, primiti comision daca aveti agent recrutat.
-Da. Si asta. Dar e si... renumele Adica, eu chiar vreau sa ies la pensie multumit de munca mea.Nu zau... Pe spinarea noastra de stam degeaba prin frig.
-Uite, stiu ca ati avut multe cazuri care... s-o spunem in fata, n-au prea fost cazuri.
-Pai n-au fost, da.
-Eh. Astia din America vor sa mai schimbe cateceva. Ce atata libertinism.
-Lasati seful ca noi preluam de la ei mereu ce e mai rau si aplicam de 10... 20 de ori in sistemul nostru mai rau decat e implementat la ei. Rezultat? Uite unde suntem. Nici la est nici la vest nici la masa pe moaste. Macar de aveam autostrazi cum au ei. Suntem asa ca sa fim. Si mai vin acum cu alte schimbari, si mai de extrema. Ce sa mai. La noi liberalii sunt conservatori, democratii sunt republicani si tot asa... Pe bune acum. Space force... auzi...
-Ma. Cand nu te-am inteles eu pe tine? Ia zi tu?
-Sefu...
-Bine. Uite cum facem. Ia cazul asta, citeste dosarul bine de tot, in doua zile te prezinti cu rezumat si concluziile tale pe munca de azi si mai stam apoi de vorba. Bine? Nu vreau sa te presez.
-Deci iau cazul...
-Il iei si vorbim apoi de Space Forceul lor. Crede-ma. O sa-ti placa.
O sa-mi placa pe dracu! O sa-ti umple tie buzunarul! Asta o sa faca.