Poezia (proprie).

[Cretzulynne]

Propriile creatii.

[Cretzulynne]

Deși la prima vedere ar putea părea o prostie, voi face un gest pentru a încuraja pe oricine mă citește să scrie oricând simte nevoia și îi rog să nu se mai gândească la "talent literar", "cunoștințe", "corect din punct de vedere poetic", "calitate", "bun", "excelent" și alte apelative ce au menirea de a descuraja pe oricine dorește a pune creionul / pixul / stiloul / tasta pe hârtie, dar este intimidat(ă) de capodoperele literare pe care le-a citit.
Fiți loiali dorinței voastre de a scrie, experimentați, fiți consecvenți și vă garantez că cu timpul veți ajunge să citiți ceea ce doriți a citi, fiind create de voi înșivă!
Bonus pentru cei cărora le e mai greu să înțeleagă, mai ales cei mici - imagini de pe net, apropiate de ceea ce am văzut / imaginat / vrut a exprima-n cuvinte.

P.S: Doar cu o săptămână în urmă, înainte de creația "Vânătorii", m-am apucat pentru prima dată de citit orice altceva în afară de manualele pentru școală. Prima carte a fost "Sindbad Marinarul din colecția 1001 de nopți - repovestite pentru copii" și mi-a plăcut. Am terminat-o în 3 zile. Datorită ei, am dorit să citesc mai mult. Datorită ei, am fost atrasă de cotorul alb din biblioteca personală. Era singura carte cu cotor diferit de toate cotoarele galbene. Așa am dat de poezia lui Fet. O poezie diferită de cea cuprinsă-n cărțile de școală.
Ulterior, când am fost prinsă că creez, mi s-a spus că poezia adevărată trebuie să aibă rimă. Precum se vede, am fost ascultătoare, cu excepții :"> . Astăzi, i-aș spune acelei Cretzulynne din trecut să ignore acest sfat și să creeze în stilul propriu. Fără să știu, am fost dintotdeauna cu versul alb, într-o perioadă în care nu cunoșteam existența modernismului, bine, nici a clasicismului... De aceea, sfatul meu pentru toată lumea: ignorați rigorile și scrieți ce vreți în modul care îl doriți.

Iată cum arată drumul meu, ce a început de la 11 ani.

https://i.imgur.com/d51YVSK.jpg

1. Vânătorii

Vânătorii în pădure au plecat,
Prin toată pădurea au umblat,
Vânat n-au găsit,
Acasă, mâhniți au sosit.

2003

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/b7lB6i0.jpg

2. Ursul (prima variantă)

În pădure stă,
Bârlog se numește casa lui
Fructe și miere mănâncă
Are părul vâlvoi
Și un mers greoi
Este mamifer omnivor
Cu dentiție de carnivor
Este un animal domesticit?
Nu, în pădure stă
Când-i obosit
Și vrea întruna miere!

Ursul (a doua variantă)

Ursul unde stă ?
În pădure stă.
Ce mănâncă ?
Fructe și miere mănâncă.
Cum se numește casa lui ?
Bârlog se numește casa lui.
Este un animal domesticit ?
Nu, stă în pădure când-i obosit.
E greoi și cu părul cam tăiat.
Când se ridică-n picioare, zici că-i bărbat!

2004

[Cretzulynne]

3. Ție, Primăvară!

Tumultoasele păsărele
Se întorc la noi,
Se așează pe crengile amorțite
Pe al meu meleag.

Fluturii jucăuși
Se întâlnesc cu gândăceii și buburuzele
Și-și dau “Bună ziua!”
Cât e ziua de mare!

Berzele fac hărmălaie
Și anunță cu bucurie
Tuturor vestitoarelor și naturii
Că ai venit, Domnie!

Cu al tău alai,
Faci ca toate frunzele și florile
Să cânte cântece frumoase
Spre bucuria tuturor!

Broaștele sar în apă,
De-ți par fericite
C-a venit acest anotimp,
Cu a sa adiere caldă.

Păsările încep să-și facă cuiburi
Pe ramurile îmbătrânite
Și clocesc ouă mici
De care să se bucure.

Cocoșii își poartă mândri-n ogradă
Haina lor colorată
Și cu rubinul pe creastă
În această zi cu soare!

De! Ca să zici că sunt!
Împărații ogradei,
Ca un ordin pentru găinile lor,
Strigă: “cu-cu-ri-guuuuu!”

Toate vietățile pădurii
Aleargă ori zboară, cântă ori gânguresc,
Natura e-n mișcare
În această zi frumoasă!

Toți strigă ori cântă-n cor:
“Bine ai venit, Primăvară!”

2004

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/gAZjGMc.jpg

4. Albina

Harnica albină e o vedetă
Muncește zi și noapte
Printre florile câmpului
Cu rochia ei de sclipiri aurite
Și dungi de abanos
Ce îi stă bine pe corpul ei frumos.

Harnica gospodină
Precum o femeie bună
Pleacă mereu la cules pe câmp
Pentru provizii de iarnă
Căci timpul e scump
Și nu e timp de zăbavă.
Trebuie strânse multe
Pentru întregul stup.

Într-o continuă mișcare
Și azi albina pleacă la plimbare
Și se întoarce târziu
Plină de polen.
Cu rețeta ei specială
Îl transformă în miere.

2004

[Twinsen]

Harnica gospodina
Precum o femeie buna
Pleaca mereu la cules pe camp
Eu zic ca o femeie buna mai merge si la semanat, nu tot timpul sa culeaga, vara, iarna, ce apuca de pe campul ala. :| Si asta inseamna ca o femeie care lucreaza la multinationala nu e buna? :-?

[Cretzulynne]

Harnica gospodina
Precum o femeie buna
Pleaca mereu la cules pe camp
Eu zic ca o femeie buna mai merge si la semanat, nu tot timpul sa culeaga, vara, iarna, ce apuca de pe campul ala. :| Si asta inseamna ca o femeie care lucreaza la multinationala nu e buna? :-?

De dragul discutiei, ti-as tine isonul, dar trebuie sa intelegem ca aici este vorba despre mentalitatea si sufletul unui copil. Asa am gandit la 12 ani !!! Fiindca pe atunci stiam ca albina merge doar la cules. :P Creata, scrisa, editata si batuta in cuie la 12 ani, capsici ?

Acum, adulta de mine ti-ar spune ca da, femeia merge si la semanat :))
Si da, femeia de la multinationala e foarte capabila! :D

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/JL8Zh7C.jpg

5. Azorel
lui Azorel, un maidanez vesel de la țară

Azi e o zi frumoasă,
Azorel a ieșit din casă,
Hotărât să se joace,
Ieșind bucuros din găoace.

A plecat la pășune.
Cu ce să înceapă, Doamne ?!

Azorel să se ia la întrecere
Cu caii, ori rațele agere,
Ori să se încaiere
În glumă cu mielușeii în floare ?

Mama căluțului încântată
De pălăria ei minunată
Îi stă bine și o apără
De arzătoarul Soare.

Soarele arde zi de zi
Și nu lasă loc la zăpezi.

Toți îmi sunt prieteni
Azorel spune că nimeni
Nu ne va lua asta
Și îți vei da seama îndată!

2004

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/JsVexMt.jpg
Fluieră-Vânt

https://i.imgur.com/Xz4Ekr7.jpg
În imagine e o vacă, nu găsesc bou din rasa Bălțata românească.

6. Fluieră-Vânt

Au fost odată, pe pășunea verde,
Luminată de razele calde,
Un cățeluș, ce-l chema Fluieră-Vânt
Și un boulean cu pete maronii.
Cu glas molatec
Suna prin vale cu clopote aurii
Anunțându-și sosirea neîntârziată,
Bouleanul bunicii…
Cu glas vesel,
Care voia să se joace cu caii
Sau să se încaiere în glumă cu mielușeii
Era Fluieră-Vânt, hotărât azi
Să facă multe năzbâtii
Pe pășunea moale…
Plapumă pentru bouleanul obosit.
Firele de iarbă cu globuri de rouă
Ale zilei zorii luminoși
Vesteau frumusețea unei noi zile…

2004


Notă
Motive-cheie :
Contrastul între energia cățelușului (patruped mic) și oboseala bouleanului (patruped mare) dimineața.

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/XxHz4vm.jpg

7. Dans

Fluturi cu pudră pe aripile mici
Dansează pe albăstrele și maci.
Spicii de grâu sunt și ei fericiți
Când tulpinele le sunt gâdilate.

Vălul se așternu peste dumbravă
Ca o ușoară atingere firavă,
În lumea lor de basm,
Neexistând vreo frunză bolnavă.

În vară, cu a ta cunună,
Cu mândrul alai ce se tot adună
Vii în plină sărbătoare
Cu magie și multă lumină!

2004

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/Sx885BZ.jpg

8. Dorință

Vreau la o plimbare
Luminată cu plin soare.
Păsărele albe să-mi cânte
Deasupra mea trecând fericite.

Albinele cu aripi de aur
Extrăgând polenul florilor
Ar roi de hărnicie
În dansul lor de drăgălașă poezie!

Cântecul păsărilor adormite
Să reînvie ca un susur misterios.
Printre cuiburile părăsite
Să apară un zumzet duios.

Să văd primele frunze proaspete
Cum răsar mândre și verzi
Cu formele lor plăcute-s zâmbete.
Pe ramuri grele, la soare să le vezi.

Să văd cum veverițele
Se urcă pe rămurele
Mâncând bunele nuci
Care sunt așa de mici!

Prin iarbă să mișune insecte
În aer fluturi de diamante.
Să le vezi cum strălucesc
În bătaia soarelui să cred că se nasc.

Să văd cum soarele intră în pădure
Și cum razele se-ntrepătrund ca într-o boare.
Vântul să adie blând
Cu a sa mireasmă aer mângâind!

Să fiu vestită că am sosit
Peste pădure și peste veștezitele câmpii,
Să fiu o lacrimă de soare în noua ploaie
Brodată cu gânduri și cuvinte de poezie.

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/6G8sMD4.jpg
(fotografia este făcută de mine, de aceea m-am semnat)

9. Livada, primăvara

Într-o zi de primăvară,
Mă învăluia dânsa cu a sa mireasmă pură
Și prin cap mi-a trecut un fugar gând,
Purtat spre zări de mândrul vânt.

Să merg îndată în livadă!
Să ghicesc încet, în aer, caldă,
Frumusețea inspirației pictate în natură
Cu toată bogăția ei de culoare!

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/hTF5c6l.jpg

10. O zi de primăvară

Când mă uitam pe fereastră
A sosit frumoasa primăvară.
Odată cu venirea ei,
Zăpada a dispărut ca prin farmec.

Verdele crud al primăverii
Vestea reînvierea naturii
Iar pe sprânceana dealului
Sunt brazi în haine verzi.

Toți strălucesc ca smaraldele,
Norii sunt albi, cerul e albastru,
Pământul e verde, încolo e verde...
Toate sunt adunate sub Soare.

Câțiva nori prevestitori de ploaie
Scriind slove de poezie
Format-au o plapumă senină
Ce a plecat departe...

Undeva, o adiere blândă
Și o rază luminoasă și caldă
Toate mă ating
Asemenii iubirii - și mă strâng.

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/SLV0yEg.jpg

11. Georgiana

Pernă pufoasă în brațele prietenei mele,
Noi stând la taclale,
Bârfe aromate cu căpșuni și ciocolată,
Învelite în ambalaje roșii și verzi precum un pom de Crăciun;
Bombonele amare, nu ne lăsăm cu una-cu două,
Căci trebuie să discutăm despre toate:
De la băieți pân-la islamism,
Punând în balanță lucrurile vieții și veșnica lor natură efemeră,
Privind prin prisma vieții mai bine ca oricine...
Răsfoim reviste precum Cool Girl,
Să aflăm ultimele noutăți de modă,
Visându-ne peste zece ani
Ea, soție de arab, eu, aventurieră de profesie, peste tot-n lume...
Pe cuvânt de femei!
Ne-au trecut mofturile pentru băieți,
Zburându-ne inimile la bărbați adevărați!
Înainte de toate
Suntem prietene cu inimi de aur,
Nu putem vedea mereu viața-n roz,
Dar!
Cel puțin, ne străduim să ne-o colorăm-n curcubeu
Fiind două bombonele!
V-am zis ca suntem amare ?
Ei, ce credeți ?
Amare ori dulci ?
Lăsați-o moartă! Suntem dulci-amare!

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/B8Jmj6Q.jpg

12. Cartea deschisă

Cartea deschisă parcă-i un farmec,
Ce te-ndeamnă să intri înăuntru
Și să-i descopăr frumusețea...
Să îi citesc închipuitele aventuri
Sau poate sunt adevărate ?

Literele parcă-s flori închise,
Imaginile-s de o frumusețe rară,
Poveștile suprapuse
Cu rosturi destul de bogate pentru mine,
Versurile scrise
Sunt și ele litere-ncâlmăcite ca florile-nchise...
Le iubesc.

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/mgZmeIw.jpg

13. Zâna ploilor

Cerul deseori plânge,
Un întreg izvor curge,
Lacrimi
Ce frâng felurite inimi.

Năframe transparente
Sunt în ape scăldate
Cu impresie de ploaie
Și lumină de poezie.

Tu, Zână a ploilor,
Ești un dor
Ce se revarsă din cer
Ca binecuvântarea unui înger.

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/VUhYiXE.jpg

14. Trandafirul ce a început a se ofili

Floare ascunsă printre tufișuri,
Umbrită de-mbătrânitele ramuri,
Suspina
După impunătorul arbore.

Se uita la mine dânsa
Cu privirea aplecată, cu evlavie
Și-o vedeam.
În imaginația mea.

Bogăție furată,
De culoare,
De tabloul interior,
De gândurile mele
Când nimic nu părea real
Și consideram totul un mister
Neîndrăznind a crede
Cruda realitate.

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/KD6WHz5.jpg

15. Nostalgie

Nostalgia-i nostalgie...
Floare vie
Trezind
Amintiri,
Sentimente,
Imagini.

Nostalgia-i nostalgie...
Ce-n timp
Se ofilește
Cu sentimente,
Cu amintiri,
Cu imagini,
Cu tot.

Nostalgia-i nostalgie...
O păstrez,
O visez
Într-o natură moartă
Sălășluind-n al meu suflet...

Toate se ofilesc
Încet.

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/8LjHtwk.jpg

16. Avion

Avion alb cu aripi de cer,
Decorat-n culorile tale, semănând cu un înger,
Treci, lăsând-n urmă autografe,
Parcă sărutând albastrul.

Străpungi ușor, ca o săgeată,
De jos îmi pari că scrii o gură zâmbăreață,
Razele te iubesc, norii te lasă să treci,
Tu, pasăre a cerului, îmi placi.

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/RE1ypwU.jpg

17. Suspin

Ca un foșnet etern al fremătărilor somnoroase,
Cu lungi și misterioase linii mlădioase,
Oftările serioase în mintea universului nemărginit,
Se prelungeau unde gândul nu putea ajunge și va fi iubit,
Acolo am trăit.

Sclipitoarele priviri licuricilor văzduhului senin
Și duioase ca focul melancoliei presărat în chin
Mă arde ca un ghimpe din infern.

Voi semăna floarea dragostei,
O voi crește și o voi iubi
În fărâmituri presărate cu melancolie și dragoste
Cu apa fierbinte ce mă opărește
Cu focul durerii triste
Cu înflăcărata durere în doi ochi mari și plânși...
Acolo am răsărit.

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/zttixqz.jpg

https://i.imgur.com/YfHJUa6.jpg

18. Vraja mării

Când vin pe plajă stau uimită
De a ta încântătoare vizită!

Valurile tale sunt plete
Ce alunecă ușor pe nisip, poleite.

Se răsfiră-n aer,
Zboară, chemate de un fluier.

Rază albastră, mai pură,
În contrast cu alb.

Mă scald în tine
Când strălucești ca o lumânare.

O! Fiică a oceanelor
Deja mi-e dor.

Străluceai în depărtare
Ieri.

Blânda cărare ce ducea către tine
A dispărut.

Valurile tale până la perdeaua cerului
Nu se mai rugau Soarelui.

Rochia ta albăstruie
Și valurile tale de muzică...s-au dus.

M-aș mai legăna deasupra mării
Cu ochii către norii cenușii.

Aș mai descoperi valuri gingaș de mari
Dincolo de ochii tăi, cândva ?

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/MSZSPpe.jpg

19. Trandafirul

Trandafir cu aspect fin,
Ce te arăți așa frumos și lin ?
Bântuiești în al meu gând
Cu fiecare al tău rând.

Păsărele cu pene rare
Zburând ca și frunzele călătoare
Peste dealuri și păduri verzi
Peste orizont, pline le vezi.

Frunză, frunzișoară verde,
Te văd în zilele calde,
Luminată de soare, fără vânt
Sau rază pe câmpie surâzând.

Natura, mama noastră,
Sub bolta ta cea divină
Roiesc gândăceii și buburuzele
De iau parte și cele vesele.

Pe un pui de vânt, cu vuiet,
Intri încet în al meu suflet...
Copacul cel duios se legăna
Și șoptea o poveste cu voce lină.

Caii din herghelie-s la goană
Pe un vârf de deal lăsat de toamnă.
Frunzele roșii și galbene
Sunt acum ale primăverii leagăne.

Spicii de pe pământ,
Doborâți de un puternic vânt
Cu o preamărită putere
Încălzeau puțin pământul tare.

Veștile despre sosirea primăverii
S-au dus peste albite câmpii.
Lacrimă de soare-n ploaie
Brodată cu fulgi de poezie.

În noua primăvară vei auzi noua muzică
De la privighetori la cuci și încă!
În codrii-mbrăcați-n straie noi
Se aud acum peste brazi și munți.

Alba-i mantie peste adormitul trandafir
În luminoase și secrete străluciri;
Sub caldele raze ce acopereau grădina
Se anunțau noile domnii ale primăverilor!

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/vaiPnwB.jpg

20. Toamna

De prin dealuri răsare toamna,
Iar baba vară îi dă coroana.
Întreaga natură a aplaudat,
Primind-o la tronul aurit.

Toamna-regină adusese o cutie
De unde au ieșit frunze de măreție
Când natura fusese o placă de rugină
Cu crengi cu aspect de lut spart.

Toamnă cu privire de zeiță mândră,
Această purtare-i acum foarte clară
Ca freamătul unei frunze-i roua
Azi i-am înțeles frumusețea.

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/ZeJ3P3E.jpg

21. Simfonia ploii de toamnă

Cerul posomorât al toamnei,
Pe câmpia veștezită,
Vărsa lacrimi grele
Și nu va mai răsări soarele.

Toate frunzele moarte
Ca-ntr-o furtună zburate
Înnegresc cerul trist...
Peisajul neputând să-l gust.

Odată, frumoasă și uscată,
Acum - natură moartă.
Nobilă Toamnă,
Te privesc în această poezie.

Priviri monotone și despuiate,
Cuvinte încercănate
Pe o frunză udă
Și pe alte frunze moarte.

Mai fuse și ultimele raze - uitate
Pe altarul cerului gri
Iar norii albi călători...
Imaginile lor sunt pierdute.

Plouând, plouând întruna
Cu lacrimi multe
Precum nici una
Dintre toamnele înstărite...

Buline de apă pe bluza naturii,
Flori de lacrimi
Ce țes simfonii cu vântul
În note asurzitoare!

Baloane transparente
Se zăreau în zări
Sub privirea mea se spărgeau
Călcând griul monoton al străzilor.

Simfonia ploii de toamnă
Se lucrează și se auto-perfecționează
În această primă dată
Când sunt o buimacă spectatoare!

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/Q53LJrE.jpg

22. Ușoara ploaie-n amurg

Se pogorî o ușoară ploaie
Din cupa cerească,
Uneori, cu melancolie,
Alteori, cu bucurie.

Vântul rece corpul-mi-nfioară
În amurg,
Pletele-mi-s deșirate-n aer
Ca și cum tu ai sufla dintr-un fluier.

Câțiva stropi mă ating,
Invitată,
Să gust din această apă
Ca să fiu proaspăt botezată.

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/qNjsGlV.jpg

23. Noiembrie

Vântul rece
Îmbătrânit și amnezic
Mi-a uitat culoarea ochilor
Dansând spre alte timpuri...

Fața istoriei
A întors de la mine
Fila îngălbenită
A timpului bătrân.

Culorile toamnei
Cad răsfirate în tabloul umed
Pe asfaltul de plumb
În pași sonori de dans...

Murmurul
A grăit
Către viitor
Al său monolog.

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/v2W52YG.jpg

24. Spini

Roșii trandafiri
Cu ochii-și ascunși
Își înfingeau durerile
În frunzele cu roua de dimineață.

Sânge, trandafir, roșu,
Cald curgea pe frunză
Precum lacrimile de pe obrazul unei femei
Desfăcând acelei frunze vieți.

Boboc de trandafir, renaștere furată,
Apune în mormântul său,
Dedesubtul frunzelor toate
Cu același foc furat - răzbunare dulce!

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/frf5Cfb.jpg

25. Lacul înghețat

Când noaptea fremăta,
Iar luna cânta
Cu razele sale argintii
În infinit mii,
Razele poleite-n diamant -
Strălucirea lacului înghețat,
În ochii mei uitat,
De infinitul uitării,
Atunci am adormit.

2005

Notă:
Într-adevăr, această poezie este povestea unui vis.

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/IOSnIIS.jpg
(fotografia este făcută de mine, de aceea m-am semnat)

26. Curs de neoprit

Lin treceau anii, la fel ca și norii
Prin ochii mei pierduți,
Amintiri acre, suspine amare
Când s-au retras ca și mine, fără putere.

Anii trecuți au trecut și vor mai trece...
Nu am puterea să opresc Timpul
Și nu am ce altceva să fac
Decât să visez mai departe și să rămân cu gândul.

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/DqKbN7X.png

27. Lănțișorul de smaralde (varianta I)

Parfum de frunză răspândit
Pe mine, ca o plăcută atingere.
Vântul mi-a dăruit
Smaralde de mare încântare!

Acest lănțișor strălucește
Pe gâtul meu se privește.
În bătaia soarelui, pe fereastră
Alungate de Vânt, zburară.

Purtate de briza lor ascunsă
În paradis - o poveste spusă -
Au fost legănate sub privirea mea senină
Chemate de mirosul de toamnă.

2005

Lănțișorul de smaralde (varianta II)

Parfumul frunzei răspândit pe mine asemeni unei plăcute atingeri...
Vântul mi-a dăruit o bijuterie de smaralde,
Pe gâtul meu strălucesc,
Dar, dinadins:
În bataia soarelui, dincolo de fereastră, îndată libere zburară
Purtate de briza lor-n micul lor paradis
De sub al lor copac, chemate de mirosul de primăvară.

2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/2VBwtxw.jpg

https://i.imgur.com/ZPxIcko.jpg

https://i.imgur.com/2gQWtP2.jpg

https://i.imgur.com/k7KF9ib.jpg

https://i.imgur.com/G8auLB7.jpg

28. Frunză de toamnă

Cerul senin în plină zi
Aroma unei frunze verzi
Zilele se micșorează
Și sunt binecuvântați de raze.

Mândrul tău alai de contemplare senină
Pentru frumusețea de toamnă;
Zboară, tu, frunză veștezită,
În luminișul naturii de rochie colorată.

O altă frunză, simțind sosirea sublimă
Dânsa-i roșie ca și culoarea anonimă
Toamnei discrete cu surprinderea ei
Și mâinuțele naturii pline de bijuterii.

Multicolore pentru dânsa,
Cu multe rochii, multe pentru dansuri
În o mie de culori orientale,
Toate-s exotice și toate frunzele-s prezente.

Du-te și tu!

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/6MyS1yQ.jpg

29. Flori de aur

Sub privirea mea umilă
Se flutura de aur crizantemei petală
Gingașă ca finețea ce-o exprimă,
Gânduri frumoase, îmi urmă.

Pictate pe perete, flori acoperite,
În vază, în viață ținute,
Drăgălașele petale de aur,
Rămân cu imaginea lor de aur.

Mi-e drag acest tablou,
Ele, gândind gingaș și elegant
Le privesc cu gând de alint.
Mi-e drag acest tablou.

O crizantemă aplecându-se
Parcă să-mi șoptească, sfioasă,
Cu privirea-i gingașă
Fiindu-mi fidelă, mereu grațioasă.

Flori gătite în vaza-i trăsura lor elegantă
Plimbare-n aer mireasmă pipăită
Atrasă de mirosul aerului gol
Dar neplecând, rămâne somnorosului vânt.

Tămâia, parfum îmbietor,
În sufletul meu îngălbenit de vreme,
Se împrospătează cu florile de aur
Încântare datorată farmecului aurului.

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/esMhY4F.jpg

30. Bradul de Crăciun
unui copil

Copac, copăcel,
Unde privești mândru și vesel ?
O, drag brad frumos
Ești mereu luminos!

Scoți în evidență
Ramurile groase, Alteță!
Fie și pentru scurt timp
Tu o să fii un scump!

Pe aleea ninsă de zăpadă
Mai lucește câte o lumină caldă
De la un bec sfios
Pitit după vreun ac țepos.

Împodobit cu beteală,
Ai o față veselă,
Împodobit cu globuri
Reflecți ale noastre gânduri.

Zăpada de pe tine
Va aluneca în serpentine,
Drumuri lungi sau scurte
Pe brațele tale late.

Vor dansa globurile
Și vor dansa vesele
Pe bradul verde
Unde oricine te vede!

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/hZpPNcx.jpg

31. Cântec de leagăn în Ajun
unui bebeluș

Nani, nani în Ajunul Crăciunului,
(nani) la mami în brațe,
(nani) copilaș cu ochișori de înger
(nani) lasă pleoapele jos
(nani) copilașul mamei
(nani) îngerașul mamei
(nani) înger drag
(nani) răsfățatul zilelor ei
(nani) dormi...

Nani, nani în Ajunul Crăciunului, (bis)
(nani) copilaș cu năsuc
(nani) drăgălaș
(nani) îngeraș
căci mâine vei vedea Crăciunul...

2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/8eRpT9R.jpg

https://i.imgur.com/Xbx1JHS.jpg

https://i.imgur.com/aiuwGvN.jpg

https://i.imgur.com/JKuZLYi.jpg

https://i.imgur.com/PvKoknz.jpg

https://i.imgur.com/PhJWuSO.jpg

https://i.imgur.com/x2Zhxpi.jpg

32. Zorii zilei


Zorii zilei
Zi revigorantă,
Mă udă…
Ud limpede.

În acest moment,
Mintea e limpezită.
Ca după ploaie.
Totul e limpede!

Gânduri clarificate
În ziua aceasta,
În zorii zilei,
În mintea mea…

Bruma limpede
Căzând revigorant,
Perdea de ceață
Care mă udă…

De pe cer se arată
Trandafirii norilor albi,
Iar pe acele albe petale
Se mai adăpostea câte o pasăre.

În șoapte tainice
Se mai ridica
Și chiar mai tainic,
După-amiaza dispare;

Câte un fir rebel
Mai spune adio,
Dar: -îi spune duios -
Nu mă părăsi!

Ca o fată în alb,
Firava brumă din zori
Ai zilei acesteia
Pleacă fără urme.

Pură, cu atingeri
Inexistente, ca de zeiță
Neafectate,
Sunt de neatins.

Dincolo de brumă,
De pământul moale,
Dorm micile râme
Neștiind de sus.

Iarbă cu viață
Proaspăt udată,
Mai doarme și acum,
Mai dorm și râmele…

În jurul lumii
Tăcere tăcută.
Se vor strânge zgomotele
Când va veni Soarele.

De acum încolo,
Se scurg clipele,
Acele momente mărunte
Ale clepsidrei vieții.

Timp de piatră
Vrea și grăbește viața
Să se trezească
Doar, doar s-o duce bruma!

Ca un refuz,
Firava brumă,
Ghicind ca o înțeleaptă,
Nu dorește să se topească…

O! Îndurare!
Bătrâne Timp,
Oprește, fie și pentru o clipă
Arzătorul Soare să se arate!

Valuri de aer,
Ce trec liniștite
Țesute cu argint,
Când căldura se apropie.

Acea nemiloasă
Căldură ce te topește
Făr’să vrei,
Face ce vrea cu tine…

Precum o zi de vară,
Totul se încălzește,
Soarele arzător
Nu va mai vrea să plece…

Iar Timpul ticălos,
Prelungește agonia;
Toropeala te cuprinde
Neștiind când se sfârșește!

Așa va rămâne,
Cât e ziua de lungă,
De dimineața pân’seara
Și așa în continuare.

Sfârșit neștiut,
Ca un lung infinit.
Nu se știe când
Va veni seara cea dorită.

Așa va rămâne,
Amiaza călduroasă.
Ascunde-te! Unde?
Nu știm, vai de noi!

E caniculă mare!
Ce ne strânge
Cu ghearele morții,
Și ne secătuiește!

Natură! Dă-ne pace!
Veșnică slujinică
A crudului Timp,
E prea lungă agonia!

Clipe nemuritoare
Și ființe muritoare,
Așa se chinuiesc,
Indiferent de voință…

Fatalitate!
Cu un cuget de evadare
De a scăpa de sub jugul
Înrobitei călduri…

Răcoarea mult dorită
Se întrevede la orizont
Când pe unda apei
Se profila Soarele.

În amurgul violet,
Copacii freamătă,
Păsările, pete negre pe cer
Trec necruțătoare.

Din infern și înapoi
Mai șoptește câte o piatră
Un ochi de poveste
Ce pare neadevărată.

Totul pare să fi trecut.
În negru elegant
Se îmbracă Doamna natură,
Frumoasă oricând.

Puritate sfântă
A serii încântătoare;
Așa vei rămâne:
Rece de-a pururi.

Când vei mai trece,
Câte un zgomot va mai scăpa
Câte o șoaptă va mai mărturisi
Cât ești de frumoasă!

Ca ființă nemuritoare
Vei mai veni mâine
Să mă binecuvântezi
Cu răcoarea ta!

Cu gust de medicament,
Mă alini, ca un vis mi se pare.
Măiestriei vieții continue
Tu îi dai glas!


2005

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/NOUV7kp.jpg

33. Te invoc

Un soare cu foi de ceară
Precum o păpădie cu puf ușor...
Când suflu-i o ninsoare rară.

Te invoc să-mi luminezi inima,
Cu toată căldura de o ai!

Iată!
Păsările zboară prin văzduh
Atinse de duhul vântului
Și tu ?
Ce te lași așa așteptat ?

Floare aurie de pe boltă,
Da, Tu,
O! tu, cel cu razele senine de odată
Curge-le și acum ca o cascadă!

Razele de foc prin cer le plimbai
Ca o cupolă de aur străluceai...

Cu dorința-mi arzătoare, te invoc!
Să arunci cu raze de foc
Și să luminezi al meu loc.

Ca pânzeturile calde să mă învălui,
În lumină și adevăr,
În aer să-ți plimbi razele,
Preafrumoasele tale fiice!

Soare, că așa te numești,
Cu rochiile de mătase să te arăți,
În diferite nuanțe de auriu...
Vino!

Tu, Soare, agață-ți fața pe cer,
Ca să semeni cu aureola unui înger!...

La braț cu doamna neagră nu poți fi,
nici cu doamna argintie!...
Tu poți avea momentele tale de glorie,
Când te invoc!

Dar...
Foile de ceară
Au apus în seară
Și în iarnă.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/lNXp5hG.jpg

34. Ghioceii

M-am dus în grădină.
Flori pitice stăteau la lumină.
Dânsul desfăta cu razele lui leneșe
Dantela petalelor gingașe.

Ghiocei, agrafe,
În pământ-nfipte
Știam
Al înfloririi moment.

Vestea noului anotimp:
Palate din rai
Scurmate
Ca nici un nou mod de creație.

Acești
Oaspeți
Naturali
Scriu
O
Poezie
De
Rară
Frumusețe.

Toți aveau capete de clopoțel,
Pălării;
Printre ei, zări un boboc,
Drag plăpând ghiocel
Cu puncte verzi pictate-n lumină vie,
Îmi pari cel mai gingaș!

Pânză albă,
Pălării
Dezvăluite de dânsul;
Alai de contemplare;
Musafirii pământului;
Cu purtări elegante
Printre firicele de pământ.

Mai târziu:
Câteodată
Se mai întindeau leneș,
Ivindu-seră pe pământ,
În acest trist moment
Când
Natura
Era
Tăcere de mormânt.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/Lide0ba.jpg

35. Prim anotimp

Primăvara-i o bomboană de lumină nouă
S-o privești, s-o guști și să-ți fie proaspătă
Clipa din fața unei zile-i grele dulce-amăruie
Mintea-i îndulcită ca dragostea unui mac de grădină.

Aburii ușori ca mireasma nopții ușoară
Îmi îmblânzește sufletul sălbatic prin nări
Străbătând întregul meu corp transpirat
Ca și cum aș fi fost într-un deșert uscat.

Iar eu, cu întreaga-mi ființă mă minunez
De această renaștere nevisată nici de pictori
Ce se-nfățișa-n culori atât de amețitoare
Încât ar fi drogat și pe cel mai pur dintre cei puri.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/nbFPkgA.jpg

36. Drăgălașe

Flori drăgălașe din grădina bunicii
Cu smerire și bună speranță mă invită
Să le privesc cochete între ele.

Fiecare petală scuturându-se în soare dansând
Încă din grădină, îmi mut privirea
La frunzele tremurânde de pe gard.

De m-ai întreba: cred
Grădina mea e cea mai frumoasă
Din toate grădinile din vale.

Musculițele n-au treabă dansând.
Înțepătura unei albine, necurată plăcere
Ca să se așeze pe cea mai frumoasă floare.

De aș fi știut azi-dimineață
De grădina mea cea înflorită,
Cât e de însuflețită, aș fi venit mai devreme!

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/6yfeBCo.gif

37. Nebunia trandafirilor

Grădina luminată cu plin Soare
Pe o bucată de pământ, o splendoare:
Boboc de trandafir roșu
Înflorea în fața mea.
Mândru, își arăta frumusețea.

Un alt trandafir
Se înălța încet, în grădină
El este de seamă musafir
Cu ai săi spini pe tulpină
Și îmbogățea grădina cu mireasma sa.

În grădina mea frumoasă,
Cei doi trandafiri-s mângâiați,
De amabilele raze, cu plăcere-s satisfăcuți.
Iar câte o rază somnoroasă
Se mai furișa după un nor.

Trandafirii mei, creați de natură pentru mine,
Cu gingașele lor petale, cu miresme ce mă îmbată,
Cu culori aprinse…
Ei sunt florile mele.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/YSt587E.jpg

38. Țesătură

Brodată cu lungimi de amărăciune,
Cusute încetul cu încetul, curg din mine
Într-o sfântă înțelepciune,
De zi pân-seara, ca tămâia durerii trecute,
Mă înțeapă precum spinii de trandafir.

Aroma sa ispititoare, din roșul potir
Cucerește totul, eu fiind o excepție,
Suportând, țes mai departe
Succesele, bucuriile, eșecurile și tristețile,
Conturând amintirile păstrate-n tăcere.

Cu ochii brodez viața,
Asprimile sorții le bat cu privirea,
O! Potrivnirea sorții!
Obstacole! Inimi frânte! Non-întărire!
De-i trăirea putere, flăcără mistuitoare.

Mai arde încă
Flacăra din sufletul meu
Și țes mai departe, cât mai departe
Cu patimă și cu dor, cu priviri calde,
Cu litere exotice să-mi obțin înțelepciunea.
Să revin la aceeași cale mereu
Și să țes ca o fidelă
Amintiri, trăiri, bucurii etc.
Luminare, ori întunecare,
Înfrumusețare, ori urâțire…

Gata!
Mi-am terminat țesătura
Istoria vieții mele pân-n acest punct.
Broderie frumoasă, ori urâtă, voi decideți.
Nu, n-am murit.

2006

[Cretzulynne]

39. S-au spulberat

Amintiri, flori culese din grădina vieții,
Strânse precum stolurile de păsări mii,
Secate cu trecerea timpului,
Neștiutoare de soarta lor, s-au spulberat…

Amintiri ce au murit încet, cu și fără sfârșit,
Fără vânt, fără strălucire, fără nimic
Plecând din grădina vieții veștezite
Au mai luat și ceva din privirea mea tăcută.

Acum, sau ieri, am ajuns către sfârșit
Iar răsuflarea mea fără viață, înceată, moale
Prevestea dorința nașterii florii vieții fine
Plină de voință de nemurire.

Ea va șopti celorlalte amintiri bătrâne rămase-n viață
Ce li se va întâmpla în mormintele lor
Și cum nepăsarea și nefericirea trecutului lor
Li se va părea efemer, obositor și adormit.

Deșteptarea din somnul etern nu se va face nicicând
Ademenind sufletele stelare, semnele unei nebunii
Când aceste flori din infern ce nu se pot preface-n rai
Au știut și s-au întors către moartea lor originală.

2006

[Cretzulynne]

40. Sub umbra sălciei
(asfințit - orologiu)

Subțiata salcie se roagă senină
La altarul bălții se-nchină,
Se apleacă, făcând rugăciune,
Și cu greutate, de vreme apune.

Pe masa de piatră se joacă o ramură de salcie,
Lumină blândă pe sub salcia aplecată
De vremuri apuse la asfințitul soarelui.

Pe scaunul de lemn din pădure, frumos cioplit
Se joacă raze jucăușe, gând iubit
Pe lemnul ce trăise atâția ani în pădure
Ca și fiecare lucru existent aici, cu soarta lui
Firească blândețe, armonie fără clintire.

Sub salcia ce se roagă la auriul apus
Pe altarul pământului, cu lumină de spiriduș
Pe masă, lumânare stinsă, altfel spus
Jocuri cu forme negre - frunzele de sus.

Ramuri cu frunze ușoare, dansuri întunecate
Lăsate în voia vântului, fără lumina auriului aprins,
O musculiță neastâmpărată, cum de o văzui ?
Se așează din curiozitate,
Needucată, intră în momentul tainic, fără demnitate,
Dorind să ia și ea parte, neștiind la ce.

Frunze scurte, frunze lungi, prelungiri verzi
Părtașe la acest moment de trăire magică
Din sufletul clipei magice
Ce se admiră acum
Sub umbra sălciei, sfântă cugetare…

Desprinsă, cade,
Împietrita statuie mică, murind și orice speranță pentru dânsa.
Mai zise și un “adio”
O frunză
Ce își acceptase destinul.

Odată cu ultima sprânceană de lumină dusă
S-a desenat dincolo de mine,
Pe bolta neagră
O amintire scrisă.
Plec.


2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/8ZImQSG.jpg

41. Luna

Aseară, Luna a bătut
Cu lumina ei stinsă-n geam
Dar acolo Eu nu eram…
Fără răspuns, a dispărut.

Apăruse Luna
Într-o noapte de septembrie
Când Tu aici nu erai…
Nici bolta neagră făr-de lumină.

Dacă nu luminează-n noapte
Să lucească sufletele
Atunci, cerul sărac-n stele
Sub privirile noastre triste.

În ochii-mi plângeam
Și cu glasuri de durere
I-am spus: “La revedere!”
Și-mi curgeau lacrimile, la geam.

Goodnight, my dear Luna!


2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/h9INHst.jpg

42. O stea


Steaua călăuzitoare
Pe nimeni nu are,
Este singură-singurea
Și numai gându-i cu ea.

Stă tristă pe cer
Nesimțind nimic în aer,
Fiind un înger
Ce îl văd ca un fulger.

Prin lumina ta,
Încremenita,
Aparții cu totul lui,
Paznicul cerului.


2006

[Cretzulynne]

43. Ceasornicul vieții


Pierdută privire
A unui om fără suflare
Și viață trecută
Fără binecuvântare.

Cu prudență
A rostit ultimul cuvânt
Din viață
Până în mormânt.

Cu trup și ființă
Ușor, liniștit, încet,
Răpită viață
Fără minte și suflet.

Eternul cuvânt: timp
Ce a glăsuit moartea lui
- gând scump -
Al misterului.

Viața fără amor
E o viață amară
Ca o pustie seară
Fără amor.

Viața, fără ceas,
Trece cu repeziciune,
Și a dantelei nopții cu glas
Și visuri, apune.

A sa cunună
Cu flori de noapte,
În viață de lună,
Raze poleite.

Ceasornicul vieții
Cu secundele gândește
În visuri mii
Și atomosecunde trecute.


2006

[Cretzulynne]

44. Vis


Floare de pe șes
Ce te-am cules
Cu mintea
Și inima mea...

Privirea ta calmă
Mi-a ajuns la inimă
Și mă îmbie la vis.
Plăcut scris.

Mi te imaginez
Un frumos prinț
Ce-mi zâmbește
Pișicher.

Lângă tine,
Pe undeva mă zărești
Și nu mă poți evita
Asemeni iubirii.

Dar, sufletu-mi pierde
Căldura ta.
Ochii tăi
Își pierd strălucirea.

Mă trezesc din visare.


2006

[ilustra.films]

Deschid acest tread cu dragoste pentru poezie si nimic altceva.
Imi permit, cu obraznicie sa scriu cateo poezie din cand in cand
Si ma consider curajos astfel, cu inima de leu puternic.
Dar mai mare e curajul sa lipim pe foi ce's albe,
Toate strofele frumoase, in vizorul tuturor.

Este invitatia vietii si a dorului, a dragostei!
Asa ca incep eu primul! Si invit pe orsicine
La a scrie sau a pune pe hartie (digitala)
Ceea ce subconstientul stie!

Pentru ce eu nu exist!
de ilustra.films

Imi e dor de tine!
Fara sa ma crezi, sa-ti spun
Te iubesc
Imi e dor sa ma privesti suspect!

Sa-ti vorbesc, vorbindu-mi,
Sa impart cu tine
Tot
Ce pentru tine e nimic!

Toate-mbratisarile din praguri,
Priviri in ochi- fereastra-nchisa, in
Inima ta,
Sa mai fiu inexistent!

Te chem aici, cu dragoste
Cu puritate, sa-ti ofer acelasi
Ajutor!
Ca sa-l arunci, crezand ca-i dat sa faca rau!

Dar stiu ca lupt cu demonul
Ce pune stapanire pe o-ntreaga
Omenire...
Acelasi demon, care-nvins chiar Zeii!

Tu si eu, o sa ne revedem!
Si nu cum ti-am propus initial,
In Rai!
Caci pe Terra, inca-i loc de amandoi!

Avem de ridicat statui,
De pus cuvinte peste paginile
Cartilor
Care vor domni!

Avem de spus povesti,
Sa legam, false prietenii
Cu demoni,
Carora sa le distrugem scutul mai apoi!

Exist pentru toate de le ai in inima,
Exist ca sa te iubesc!
Exist,
Ca sa-ncerci sa intelegi:

[ilustra.films]

Toate versurile...
de ilustra.films


Aveam toate versurile în cap
Cu o secundă în urmă...
Și bineînteles că am un mesaj
Pe care vreau să-l știi
Și de care vreau să ții cont,
Pentru că observ, chiar și nouă
Ne e greu să comunicăm!
...iată-mă scriind despre nimic,
Scriindu-ți! Asta
Deoarece îmi vine greu să cred
În ceea ce avem!
Insă te rog să crezi în continuare!
Nu merit să mă iubești,
Pentru că vreau să te iubesc eu primul!
Ție, să-ți fiu o imagine
În interiorul tău curat, o lumină
Căutător, făuritor!
Dragostea ta las-o în primul moment
Și n-o lua de-acolo!
Acela e veșnic și inexistent:
Suntem aici...
Nu te merit, știi mai bine decît mine asta!
Mă chinui
Să-ți spun... păstrează primul moment!
Păstrează-l,
Nu-i da drumul; doar el ne mai poate ajuta!
Aveam toate versurile
Și acum știu că locul lor e în prima imagine!

[ilustra.films]

Asta nu e dragoste!
de ilustra.films
iunie '14

O dragoste, doua...
Punct si de la capat.
Doar o dragoste si nu doua,
Una ramane in urma.
Pretutindeni si eterna,
Vie! Iar eu, iti cer
Versiunea noua, upgradata,
Si-ti ofer sansa
De a te intoarce
La origini, la cea veche
Pentru ca stiu ca e imposibil.
Totusi daca se intampla,
Stai langa mine;
O clipa. Doua clipe.
Apoi, full de cunostinte,
Te intorci unde ai ramas.
Dar nu uita sa ma iubesti.
O dragoste, doua...
Si doar una-i true love!
Dar deja nu ma mai placi,
Pentru ca scriu in alta limba
Decat romana.
O romana, doua...
Na! Nu merge,
Ca in dragoste,
Mai vorbesti si-n alta limba.
Pentru ca fiecare
Iubeste cum stie,
Ca ceilalti sa poata spune
"Asta nu e dragoste!"
Si zdrang, zambet ironic
Pentru prostie.
Am un secret;
Si eu iubesc, inca!
Doar ca la timpul trecut.
Adica in prezent, dar nu mai e.
Si nu va mai fi.
Ever!
Dar cred in sanse,
Si-n Dumnezeu,
Asa ca, daca vrei,
Da-i inca o sansa,
Dar da-mi si mie,
Sa te iubesc, sa fim!
Sa film! Sa citim, sa ne Rugam
Sa ne Imbratisam, sa Dansam,
Sa Iubim.
O sansa, doua sanse.
We he, merge! :)
Si ce avem?
Avem o dragoste pierduta,
Si inca una pe drum.
Avem trairi si sentimente,
Avem dorinta dar timpul
Ne sta in cale!
Putea sa fie un avantaj.
Eh, ne avem unul pe altul,
Si tot sprijinul
De ni-l putem acorda.
Un sprijin, doua...
Mda, doar unu' ajuta
Celalalt primeste.
Te rog, lasa-ma s-ofer eu!
Si daca ai sa te intorci,
In locul pe care inca-l iubesti,
Stiu ca am sa plang,
Si am sa scriu poezii triste,
Dar, al meu sprijin, ramane,
Vesnic! Si asta-mi da tarie.
Dar daca ramai;
Un sprijin, doua...
Vezi! E doar unul -
Adica al meu si-al tau:
Pentru Omenire.
Un univers, doua universuri,
Si asta nu e dragoste, Cred!

[ilustra.films]

Tu ești premiul meu
de ilustra.films
14.aug.'14

Tu ești premiul meu
Pînă iau locul întîi!

Tu ești calea mea,
Mulțumesc pentru ea!

Ești zîmbetul pe care-l înțeleg,
Țin mai mult la tine decît ții tu la mine.

Mă chemi mereu în suferință,
Pentru că răsărit-i ca apusul!

Dar vreau să mă iubești
Dacă merit acestă lampă!

După ce iau locul întîi,
Tu rămîi trofeul meu!

[ilustra.films]

Cercetat
de ilustra.films
23.08.'14

Sunt cercetat
Sub acoperire!
E tatăl meu,
E amicul meu,
Colegii de job,
Toți îs implicați.
Văd zîmbete
Transformate!
Bunătate falsă.
Colegialitatea,
Nici n-a fost!
Sunt cercetat
Și rămîn eu,
Zîmbind,
Bucurîndu-mă!
Iubind!
Înțeleg procedura,
Observ mișcările,
Ochi ascunși
Peste tot...
Ochi murdari
De carioci bătrîne,
Mulți ochi...
Sunt cercetat
Acuzat, s-adune
Ciorchinele crimelor,
Acuzelor, cît mai multe,
Cît mai murdare.
Vor să scoată la vedere
Ceea ce nu e!
Sunt cercetat
Din naștere acuzat
Că exist!
Frica sa fiu!
Frică să simt.
Sunt cercetat
Pentru ce nu sunt,
Ca să cred că sunt.
N-am să fac asta!
Am să spun...
Dacă sunt ceea
Ce credeti că sunt
NU mă cercetați,
Tăiați-mi o mînă,
Un picior, în cap
Împușcați-mă!
Dacă nu, cercetați-mă
Curat!
Nu mă murdăriți
Fără să fiu murdar!
Cercetați-mă
Pînă la bătrîneți!
Fără frică...
Sunt cercetat
Și simt asta...
Secundă de secundă!
Dreptatea...
Vorbește,
Împacă,
Rezolvă,
Corectează,
Achită
Echitabil!
Iar eu... cred
În ea! Cred în
Dreptate!
Așa ca... îs aici
Ochi murdari,
De carioci
Bătrîne!
Sunt aici!
Sunt aici,
Cu dragostea mea,
Pentru viată,
Pentru dreptate,
Pentru acuzator,
Prieteni, colegi,
Părinți, copii,
Viață, Dumnezeu.
Voi, dușmani
De-o viață!
Frici inventate,
Gînduri demonice!
Suflet înger,
Suflet curat
Sunt purtat!
E un rîu știut
Călătoria-i alta.
Cercetat din naștere
Acum e pe bune!
Sunt cercetat și
Există o celulă a mea,
Precum acest trup - Din totdeauna!

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/U1AzQsx.jpg
Contesa-n negru (Noaptea)

https://i.imgur.com/K0XxUwq.jpg
Contesa-n alb (Ziua)


45. Nopți

o Noapte

Când mă uitam sub fereastră,
Prin geam, privirea-mi clară
Vedea mândra noapte
Cu a sa palidă lumină lină
Când-n baltă spală a sa lună.
Farfurie, rămasu-i o sclipire
Lacrimă mică și pură.
Stelele de sus-s strălucitoare,
Nevinovate și solemne
Dau ghes celui din urmă ceas
Ce mai sunase puternic
Într-o ultimă dată, orologiul pentru azi.
Norii abia se zăresc,
Dar, de departe se vede întunericul.
Domnul Vânt a venit și el,
Și a și plecat.
Lăsând în urmă un “Noapte bună”
Pentru această noapte cu lună.

o a doua Noapte

Pe sprânceana dealului-ndepărtat
Doar noaptea mai văzui cerul-nstelat
Razele pline de lumina lunii
Se revărsau peste somnoroasele câmpii.
Lumina lunii rotunde
Se înmulțește ușor peste toate
Atingând cu evlavie totul,
Ducând cu ea ale mele gânduri.
Alte raze, mai palide, mai timide,
Alte zâne de lumină,
Dispăreau-n negura întunericului…
Și vor fi pășind dincolo de pragul sufletului…

o a treia Noapte

Noapte cu privire neasemuită
Ești contesă cu haină lungă și neagră
Te îmbraci și te dezbraci,
Singură, poftele ți-le faci:
Într-o zi ai o rochie cu stele,
În altă zi ai altă rochie, simplă,
În altă zi ai o rochie cu puf de nori…
Pe toate ți-le prezinți pe podiumul ceresc,
Cu mișcări de vedetă.
Mereu pleci, mereu revii după câteva ore.
Ghicești mereu că trebuie să revii.
După contesa-n alb,
Știu că mai încolo
O să ne onorezi iarăși cu prezența ta.

o a patra Noapte

Dragă Noapte-nstelată
Ai o culoare transparentă,
Nu te pot atinge, dar ești corect văzută
Secundele ceasului trec încet
La fel și bătăile inimii.
Doar iluziile te mai joacă prin făget…
Noapte cu privire neasemuită
Cu mândrul tău alai de stele
Te lași sedusă de această briză
Ca și mine…
Razele lunii îmi bat în casă, în geam
Să-mi spună să te privesc
Cum ești din nou cu rochie de abanos
Și din nou, cu glasul tău duios
Îmi vei ura: “Noapte bună!”

o a cincea Noapte

Ploua sub sufletul ei
Cu câteva lacrimi, venirea contesei-n alb
În pântecele naturii…
Nostalgia ochilor ei.
Ochii ei, ce au învățat cum să privească
Asupra acestui tablou umed
Suflet ce așteaptă,
Cu adâncă liniște
Primul semn de primăvară.

o a n-a Noapte

Adormisem cu ochii obosiți
Ca să privesc în inima ta neagră
S-o luminez cu visele mele de copil…
Adormisem cu ochii închiși
Să ghicesc secretele de le ascunzi de mine.
Oi fi tu așa de neagră când închid ochii
Și văd miliarde de stele cu pleoapele lipite
Și sper încă să nu strivesc această cunună de miracole.
Binecuvântare pentru romantici
Îndrăgostiți de misterul tău…
Nașă a iubirilor lor,
Oi fi tu așa de neagră
Că poți te plimba oriunde cu trena ta,
Lăcaș al sufletelor care se duc,
Să nu uiți că și eu sunt aici
Și visez cu ochii închiși la lumini
Deși te văd, visând cu ochii deschiși,
În toată splendoarea ta!


2006

[Cretzulynne]

46. Amărăciune


În sufletul meu sunt amărâtă,
De privirile celorlalți uitată.
Nu mai exist decât puțin,
Trăind în amar chin!

Vorbe dureroase, șirete,
Pe față dulci, amare la spate...
Neadevărurile dor.
În zadar ei ghinion îmi vor!

Minți cu conștiință și fără;
Sunt judecată și mă supără
Prostia lor fără margini
La țintă înfierată cât o sută de spini!


2006

[Cretzulynne]

Colecția "Inspirații și influențe telenovelistice":
Ploaie cu lacrimi de iubire; O iubire imposibilă; Chipul tău; Senzualitate; O clipă de-aș avea;
Așa ai vrea; Salvează-mă; Nu te pot uita.

47. Ploaie cu lacrimi de iubire

Lumina ta cade pe obrazul meu;
Afară, umbrele săltând întunericul
În armonia notelor ce curg mereu...
Ploaie ascultândă, ce-mi gâdilă auzul.

Lumina mea cade pe obrazul tău
Udată de roua prospețimii...
Afară plouă vesel, ca un copil neastâmpărat,
Pe străzi umede cu ape gri.

Ai doi noștri ochi, obraji se ating
Cresc pe iarbă și în natură,
Apele mărețe, rebele se strâng,
Se contopesc ochii - senzație de căldură.

Ochii noștri se îmbrățișează
Într-un ritm alert; totu-i umed.
Atingând natura, ploile dansează
Euforic, aprinzând soarele palid.

Cu lumina ta mă îmbrățișezi,
Sceptru ca soarele strălucind...
Într-o clipă, tu adânc sugerezi
Că iubirea plouă continuu, profund.

Tabloul meu mi-l privești...
Frumusețea muzicii nemăsurate,
Amintirii chipului ce mi-l iubești...
Suntem vinovați de iubirea noastră.

În sufletul meu-i lumina ta,
Admirând-o în valoarea vieții,
În ochii mei vezi
Încremenită lucind în argintul apelor.

Cu tăcerea ta m-ai ars,
Afară plouând întruna, nepotolit,
Nedormind decât un ceas-două,
Netemându-se...ca un moș amnezic.

Mă topesc de imensa lumină...
Înflăcărarea-i iminentă...strălucirea-i și ea...
De pe diamantul-nfășurat de carne
Neuitând să ne privim aievea...

2006

Notă: Cei care credeți că influențele provin de la serialul românesc "Lacrimi de iubire (2005)", nu vă înșelați. :">

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/NtvUxWV.jpg

48. O iubire imposibilă

Nu este ușor să te pot vedea
În fiecare zi
Fără să te pot îmbrățișa,
Să-ți spun că te iubesc,
Mă gândesc la tine tot timpul...
Când te văd îmi dai fiori
Și dorința de a te săruta...
Ești o iubire imposibilă
Chiar dacă mă fascinezi...
Fără tine nu aș putea trăi...
Ești delirul meu!
Când te văd mă cuprinde vraja iubirii...
Ești o iubire imposibilă...
Chiar dacă nimeni nu mi-a putut cuceri inima
Care bate acum și pentru totdeauna numai pentru tine,
Deși ești o iubire imposibilă!...

2006

[victor_homescu]

Nihilism pentru ierni muribunde
= februarie,2018=

Toate ninsorile imi sunt anonime
nimic pe sufletul meu
fulgi de zapada straini
eventual dardaind in alb orbitor
anotimp sters cu carpe de sange
parca inexistent
zidul Berlinului daramat cu ura
in pofte erotice
multimi de oameni in chinuri
fac cozi la biserici oarbe
un razboi rece decedat inutil
rugaciuni de altar balbaite retoric
intr-un pumn de tarana postum
cuvinte poetice duhnind in spatiul uman
divizat in previziuni mistice
a dor de lagare cu miros de tamaie
si erezii inghesuite sa te intampine in vid
in iarna asta cu erori absolute
uscate de ger e limpede
dusmanul e peste totul
proprietarul viselor inca ne ucise
mai raman insa cateva urne pentru cei
ce prefera incinerarea in contra litaniei
astfel ca pentru mine pentru tine nimic
trecutul mlastinos memorii nici macar
un corp de barbat sau un corp de femeie
peste care clovnii fac trotuarul inhamati
de sexul din jur conjuctural eventual din placere
tarabe goale piete pustii poetul alcoolic
nu se mai vinde nu se mai cumpara
carti degerate la un pret derizoriu
aici si acum pe colturi de zgura imi scriu
nimanui testamentul
vorbesc de unul singur in gauri
anacronic
atat

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/LZW3y4Q.jpg

49. Chipul tău

M-ai cucerit cu chipul tău,
M-ai cucerit cu misterul tău
Și am lăsat totul.

M-ai cucerit cu chipul tău
Și m-ai chemat să vin cu tine.

M-ai cucerit cu chipul tău
Și de acum-nainte te voi iubi.

M-ai cucerit cu chipul tău
Și ne vom uni inimile pentru totdeauna.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/J8xdBTO.jpg

50. Senzualitate

Mă atingi senzual, mâna ta,
Într-un dans ce durează la infinit,
Gândurile noastre își șoptesc
Noi, cei iubiți, ne nedumerim
De ce ești tu alesul meu ?
Putea sa fie altul visul meu.
Mă atingi cu privirea din ochii tăi
Când ești lângă mine,
Dar și când ești departe de mine,
În acest dans
Ce durează la infinit.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/jCyIXcj.jpg

51. O clipă de-aș avea

O clipă de-aș avea
Și mi s-ar cere să-mi pun o dorință -
Mi-aș dori să te văd.
O clipă de-aș număra
Mi-aș dori să te privesc.
Să treacă mai repede timpul,
Ce ne desparte!

O clipă de-aș avea
Mi-aș dori să te Îmbrățișez.
Ceea ce vreau e ceva tainic -
Gândurile rebele se refugiază-n mine
Și-mi strigă-ntruna -
O clipă de-aș avea
Să-ți spun ce doresc!

O clipă de-aș avea
Și pe tine
Te-aș învălui cu mine
În lumea mea - acolo sufletele n-au memorie
Nici clipe nu ne-ar trebui
Pentru a ne contopi ochii
Ce se privesc în oglinda iubirii.

O clipă de-aș avea
Și m-aș afla unde aș vrea,
Unde însăși Cupidon
Se joacă-ntotdeauna,
Ca năbădăiosul pe cerul-ntunecat,
Și ne vede pe toți posomorâți,
L-aș ruga să-mi ofere clipa mea eternă.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/05AZGBZ.jpg

52. Așa ai vrea

Așa ai vrea
Să-mi furi inima
Să-mi pălești iubirea
Și ce va mai urma
Să dai uitării
Precum moartele amintiri vii ?

Așa ai vrea
Să simtă a mea inimă frântă
Murind - de nerăbdare -
Să mă vezi murind
Frântă
De minciunile tale ?

Așa ai vrea
Acum,
Eu neștiind că pentru tine sunt
O păpușă
Cu care te joci cu gândul de a mă
Abandona după ce mi-ai scos inima ?

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/GYOIgRt.jpg

53. Salvează-mă

Salvează-mă de tine
de furia iubirii tale obsesive,
iubire fugară, nebună dintre noi
ce ne fuge din noi.

Dacă nu pot simți pasiunea ta,
dacă nu pot auzi vocea ta,
dacă nu pot întâlni privirea ta,
dacă nu pot atinge inima ta,
dacă nu mă pot vedea în ochii tăi,
dacă nu te pot avea lângă mine,
mă simt sortită pieirii...

sentimentul ăsta mare, de acum înainte,
ne va uni pentru totdeauna,
cât veșnicia.
Să te știu că respiri în mine,
să te știu că îmi aparții
cu iubirea ta obsesivă
care mă înnebunește-n simțiri...

Nu pot sta departe de tine,
mă chemi ca un magnet
pentru a mă dărui iubirii tale...
salvează-mă
de tine!

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/JzSnurN.jpg

https://i.imgur.com/6v6McH6.jpg

54. Nu te pot uita

Să simt nimic nu mai pot
Dragostea numai, mi-a furat lumea,
Și mi-ai lăsat un singur loc - durerea.
Restul mi le-ai luat.
Aparțin acum locului așadar
Cu sentimentele mele toate
Dar! Mai presus de mine nu te voi iubi
Deși nu te pot uita... nu pot!
E în zadar tot ce fac azi
Ce s-a întâmplat cu mine nu știu
Așa de proastă sunt!
De nimeni nu-mi mai pasă
Doar să fiu cu tine doresc
Naiva asta, cu tine!
Ce s-a întâmplat cu mine nu știu
O naivă îndrăgostită-n continuare sunt
Rațiunea ai reușit a mi-o bloca
Cu ochii tăi, cu buzele tale, cu fața ta, cu prezența ta
Fermecată, am uitat să te investighez
Suntem sortiți ? De mă atragi așa tare ? Sau ești o iluzie ?
Vreau să pun frână! Să gândesc.
Sufăr deja demult. În tăcere.
Te-am întâlnit de atât de puțin timp.
Care-i scopul ? M-ai vrăjit ? M-ai hipnotizat ?
Observ, în tăcere, în ochii tăi o strălucire
Inima mi-o străpunge
În această zi ploioasă de nu știu ce anotimp
Și deși azi-dimineață era soare, acum-i mohorâre din cea mai neagră
Ca dragostea expirată.

Te-am lăsat să-mi pătrunzi în suflet
Să-mi citești sentimentele de ieri și te-am crezut
Oricând te-am văzut de departe privindu-mă
Apoi
A-mi răspunde la ceea ce voiam să știu cel mai mult nu mai păreai
Erai atât de distant, de atâtea ori
Nesigură mă simțeam
Și voiam în brațele tale a fugi
Sau în brațele tale să mă iei tu
Te înconjurau tăcerile cufundându-te în întuneric
Atât de profund, atât de imens, atât de greu de ajuns la tine.
Mă durea.

Ne-am cunoscut în parcul central
Tu în maro, eu în galben
Întregului parc ai cântat. Dar mie ?
De la prima privire întoarsă către mine
Am dorit să aud, să gust, să miros, toate mai mult
Au strălucit ochii tăi
Și am crezut în strălucirea lor
Parfumul tău emana corpul tău
Și am crezut în tine
Te-am iubit de atunci.

Măsurându-mi bătăile inimii mele
Să meargă strună în viață totul mi-am dorit
Descoperind uneori că îmi mai strecoară câteva obstacole
Bătăile inimii îmi spuneau totul
Despre trecutul de acum o secundă
Despre regretele invizibile sau inexistența lor și îmi spuneau măsuri să iau
De incertitudini să fug, să cercetez mai bine prezentul
Loc speranțelor luminii să fac
Fraiera asta n-a știut prea bine ce înseamnă.

Nu te pot uita fiindcă ești în trecutul meu
De-a pururi acolo vei rămâne, o secundă de istorie fără importanță
Și deși am scris această scrisoare trecutului meu
Amintirile să le spun și să le știu
Prin asta șoptesc viitorului eu ale mele Înțelepciuni
Ce vor spune că pot iubi.
Acum sunt obosită. Voi termina altădată
De iubit.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/LrP30gv.jpg

55. Culori

Paleta toamnei:
Frunze-n incendiu.
Ochi pierduți printr-o frunză;
Mi-e frig
În aroma de rece
Cea curată, cea proaspătă
Fără niciun urât.
Viteza nu se mărește,
Aerul nu alunecă,
Natura nu se grăbește,
Rămâne, se lungește
În miliarde de fulgi
Ce arătau a priviri de diamant
Greu de pătruns
Printre porțile înghețate
Ce nu se pot sparge
Într-o viață renăscută.
Explozie de non-culori
Și non-lacrimi.
Dar, să revenim
La căldură și la natură,
Și la mamă,
Și la lună, și la soare, semizei,
Și la deplina zeiță.
Toamna.
Este.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/wQjm7N0.jpg

https://i.imgur.com/GegQiDD.jpg

56. Adormi...

Adormi... gingaș-n sân...
... închide-ți pleoapele...
... lasă-ți ochii...
... pătrunde-n lumea nopții...
... adormi...
... rezemă-ți gâtul de om-n apropierea mea...
... așează-te furată de vise...
... acoperă-ți sufletul peste bolta ochilor tăi...
... odată cu apusul soarelui roșiatic de afară...
ce mai lumina cu o ultimă rază
un nor pictat-n culori divine...
adormi...odată cu mine...

...


Fată, ai adormit ?
Dacă da, mă bucur că am reușit să te liniștesc!
Dacă nu, îmi pare rău... mă voi gândi mai mult la un leac pentru insomnie,
Insomnia noastră - eu, cea din realitate, tu, cea de dincolo...
Fir'ar să fie... e deja 4 a.m.

2006

[Cretzulynne]

57. Doina visului

Vine mândrul dor
Peste Soare
Pe vale aleargă
Caii călare
De la coadă strigă
Vrăbiuța cu cântec
Vizitată de trecători
Pe drumuri goale
O casă ici, o casă încolo,
Lângă,
Cât-i ziua de lungă,
Gânduri de păsări
Este acest sat y uitat
O lume imaginară
Care-și flutură
Satul x părăsit
De pe vale.
A plâns
Sute de gânduri,
A nins la geam, pe pământ,
A venit prințul din Poveste,
Hm!
Nu zâmbește,
Surâsul nu-mi apare,
Nu umple universul ce se susține pe cer
Deși am visat că plouă cu zâmbete.
Zboară frunza
Printre visele visate
Să cânte florile,
Să dansați,
Să visez,
Să râdă fantomele,
Să râd eu,
De copacii dalbi,
Să stau toamna lângă căprioare,
Să visez-n continuare,
Să adaug stelele,
Să ating culorile,
Bagheta constelației să apară,
Cerul să-și declare-ntunecimile,
Să vină zeii să mă blesteme
Și să râd de ei,
Visez-n continuare,
Cu lacrimi-n natură să mă implore,
Și să nu le dau dram de atenție
Căci voi visa-n continuare,
Când vine mândrul dor
Peste Soare
Și mă văd pe o floare
Într-un copac
Lângă privighetoare
Pe o petală roșie
Prinsă de frumusețea unui zeu
Cu privirea dintr-un vârf de munte
Ascunsă de voi.

2006

[Cretzulynne]

58. Cel lipsit de ecou

În toiul orelor crescânde, în ore timpurii,
Florile-ncrucișate, negre și fără noimă,
Se uită galeș către mine, chemându-mă,
Să ascult sunetul vieții lipsit de ecou cum mai tresare
În cercul inelului negru cu flori negre.

Pe masă, îngândurată, stau fără timp, fără să știu
De trecerea celui misterios, de munca lui,
Ce odată cu fiecare secundă rămasă, fiecare trăire,
A dat însemnătate dorințelor-nflăcărate de nemurire
Unui fluviu de aur curgând către căldura amiezii.


2006

[Cretzulynne]

59. Fotografie

Imaginea-ncremenită de pe noptiera-ncărcată,
Închisă-ntr-o ramă, mă privește tăcută...
De câte ori o ghicesc pe fata surprinsă,
Imaginea ei are un aer de misterioasă.

Legănându-mă-n imaginea ta preț de un moment,
Cu ochii-nchiși, pierduți-n uitare de mormânt,
Portretul acestei fete, unde umbra luminii cade
Pe obrajii pictați, zâmbește cu impresii rotunde.

Dânsa stă acolo cu soarta ei așteptând,
Încadrată de veșnica ei ramă, după geamul transparent,
Înmormântată poate pentru totdeauna
Ca oricare altă Giocondă vinciană.


2006

[Cretzulynne]

60. Draperie de noapte

Dansul perdelei de infinitate,
Culcată la lumini-n cioburi,
Învăluită-n rochie de calitate,
Mângâiată de lungi sclipiri.

Uitată-n simțire și-n gândire se pierde,
Cu gravitate și suavă înțelegere,
În subțirele fire ale ierbii raze calde,
Se instală-n ale umbrelor tăceri.

Dedesubt, perdeaua cu lună fermecată,
Brodată cu firele barbarei nopți,
Ceasul-n curând va suna cu o rază ultimă,
Și cum apus-i totul va simți...

2006


Notă:
draperia = întunericul, noaptea
perdea = lumina lunii

Dacă s-a întâmplat vreodată să nu aveți niciun material la fereastră și ați stat în cameră, cu becul stins, trezi între 2-4 a.m., iar afară, sus pe boltă, este lună plină... ați stat să admirați această imagine? Ați văzut dreptunghiurile de lumină oblice pe podea?
Este FABULOS! Te îndrăgostești pe viață!

[Cretzulynne]

61. Somnoroasa câmpie

Se aude
Slab murmur prin acest loc;
Mai colindă câte o pasăre vioaie,
Câte un intrus,
Câte o mașinărie-nceată,
În toiul simfoniei
Ce răsfață auzul-ntregii câmpii.

Câmpie,
Fuseseși atât de galbenă - spicuri sculptate-n aur -,
Înnegrită acum de smoală,
Prezente-n mâini sigure, mâini invizibile,
Trasează povestea ta somnoroasă,
De la primele dâre roșii la smoală,
Să fii adormită printr-o dulce vrajă.

Te privesc
De departe,
Văd un șir de candele,
Sprijinită de trenul de plopi,
Așezată pe o caroserie la fel de neagră,
La fel de sigură-mi-s o intrusă,
Ce am aterizat dintr-un univers ca și tine.


2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/VxwmFDA.png

62. Maree

Costumul plajei se-ntâlnește,
Cu mantaua mării orișicând,
Arată-și traseul - zigzag - pe muțește,
Fluxurile și refluxurile strângând.

Amintirile-s-n trecut, amintirile-s-n viitor,
Spărgând toate visele sufletelor agitate,
Dorm luminile și am rămas un călător,
Fără trup-n veninul limbilor-ntunecate.

Trandafirul de argint, de sus accesoriu,
Mai presus de icoane, lumânări și făclii,
Afunda tot acest loc ce nu-l știu,
Calul cu dinți-nfruntându-l cu mantaua mării.


2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/WaoX4ww.jpg

https://i.imgur.com/MijCt0n.jpg
(imagine din Foxtrot (2017), de Samuel Maoz, minutul 45)

63. Solitudine

Culoare roșie din doi ochi pe lungul drum,
Ocean de-ntuneric pe lungul cal din șes,
Ce-mi-nconjoară privirea nedumerită...
Tresar la zgomotul mașinii pe asfaltul neted,
Ce răsuna atât de puternic prin acest ocean,
Inducându-mă-ntr-o stare de nedescris...
Vibrații monotone, călătorie monotonă,
Câmpie pustie fără lună, fără nori sus,
Îmi arătau cu toții semnele-ntunecimii.
Cum am ajuns aici, nu știu, dormeam,
În această mașină singură pe lungul drum,
Pe stânga și pe dreapta nu-i om sau copac,
Luminile roșii ca doi licurici prinși acolo,
Mă călăuzeau-n pustietatea asta amară,
Fără lună, fără copaci, iarbă sau altceva...
Decât eu și tot acest ocean...
Pe un drum solitar precum sufletul meu
Și suntem doar eu, mașina, drumul, câmpia,
...întunericul și vântul.
Ca și-n viață, m-am lămurit că merg
Pe propriul drum, pe propria linie imaginară,
Înconjurată de o jumătate de lume,
Singuratică precum drumul pe care sunt doar eu.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/57gHz0u.jpg

64. Călătoria unei frunze stacojii


O frunză, din pădurea-mbătrânită, cade,
Cu un ultim cuget, fără a mai trage nădejde,
La propria ultimă lungime de viață, ușor,
Alunecând ca atâtea altele din pădurile de munte.

Prinsă de plasa țesută a chemării muzicii,
Reflectându-se-n oglinda maronie a pădurii,
Fiind o verigă din marea-ncrengătură,
Această cale a vieții este cea mai dură.

Când crezi a auzi cântecul Armoniei,
Trăiești enormul păienjeniș dus pe calea iluziei,
Fiind doar unul din masa de căi ale vieții,
Când adiai, slabă și pălită, în lumina lunii.

Valea vieții-mplinite se închide de-a pururi,
Te alături altei frunze-n briza unui pui de vânt,
Alunecând iarăși și iarăși-n tristețea toamnei,
M-ai-ndurerat și alintat deopotrivă.

Am ghicit nostalgia cuprinsă-n inima ta,
De când ai fost desprinsă și pân-acum,
Căzând fără nimic pe pământul dur,
Bucuria Armoniei neputând să mi-o fur.


2005 - 2006

[Cretzulynne]

65. Trandafirul și Frunza


Lumina purpurie a unui trandafir, odată vesel,
Se revarsă precum căderea unui porumbel
Și, în amurgul vieții, sus, pe o creangă,
Se aude trist cântecul unui rândunel.

Pe cerul roșiatic de asfințire se adună
O nuanță gălbuie aruncată de mingea de aur,
Al magiei tărâm este mica grădină
Unde se află zâmbetul trist al acestui trandafir.

Din altă poveste s-a desprins o frunză,
Alunecând către pământul grădinii, în seară,
Dânsa l-a cunoscut-n călătoria ei, în trenul de zbor,
S-au-mprietenit așadar și-au pășit-mpreună
pe tărâmul toamnei triste.


2005-2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/CTtPNbz.jpg

66. În fereastră stau, și ascult


În fereastră stau, și ascult
Când fiori-mi trec în suflet
Adunând greoiul tumult.

Sfere cu fețe posomorâte,
Trecând-n sufletul-mi înfiorat,
S-au revărsat ca o ploaie de sunete.

Oglindind strălucirea apei,
Deasupra bălții mărite,
Am scris dantela reveriei.

Spargerile și-au dat Urletul cerului,
La fereastră curgându-mi izvorul,
Forțând deschiderea ușii sufletului.

În fereastră stau, și ascult
Cum saltă notele pe pianul pământesc
Adunând greoiul tumult.


2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/GsdCL1C.jpg

67. O furtună

Valurile-nalte, spumoase, trec,
Fără notă, precum un anonim zgomot sec
Ce nu-și uita moștenirea de tăcere
În orice crudă-ncercare eșuată de împrietenire.

Apa ieșea din porii lui toți,
Chinuind bietele suflete, - uitați -,
În această dezlănțuire blestemată,
Luptând cu toții-n zadar, fără țintă.

Urgie furioasă și dezlănțuită,
Cu toate forțele lui nebune adunate,
Pe trupul lui-nfuriat erau urlând
Alături de alte o mie de suflete, pe rând.

Căpitani neputincioși, fără grai, disperă,
Apelând la rugăciunile lor să scape de această ură,
Sperând și la mântuirea păcatelor, - poarta către rai,
Deși umpleau butoaiele cu plânsetele din viața de apoi.

Maturizarea grăbită a marinarilor ce s-ar fi crezut spectatori
Dansa pe tulburatul ocean, ei-nșiși actori,
Ale căror morminte le vedeam pe fundul lui,
Pe acel fundal negru, fără vreo vină asupra lui.

Se pierdeau sute și mii de vieți omenești
Și n-aveai ce face decât să te rogi pentru toți,
Cei ce și-au-nchinat viața mării
Și cei ce n-au știut de mila Cerurilor dătătoare de urgii.

Catarge rupte, nave despicate,
Răsărind dintre valurile enervate atâtea suflete,
Precum se despart pietrele,
Astfel o trăiau pe propria lor piele.

Oceanul nemilos-i înghițea,
Navele neputincioase le rupea,
Tulburat, le răsturna și le-nvârtea
Ca nu cumva să nu-i se facă vrerea.


2006

Notă:
Inspirată de un film apocaliptic, deși astăzi nu mai țin minte titlul acestuia.

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/fsgXpmv.jpg

https://i.imgur.com/OdvkpDc.jpg

https://i.imgur.com/0wKp0Ih.jpg


68. O filozofie s-o tălmăcesc...

Vreau să știu, să pot spune,
să dezvălui propriile gânduri-n tandem cu secretele deslușite,
dar cine
mă poate convinge
că viața mea-i singură
în acest univers pierdut-n alte universuri ?
Stele colindate pe lângă și printre planete,
Universului fețe-ntunecate nu spun nimic,
fără bun-simț, fără știință, fără conștiință, tac chitic...
și au plecat pe rând
lăsându-mă cu întrebări...
Vreau să știu, să pot spune
dacă un gând ar cântări cât un univers,
de ce oare pot ele călători
în câteva minți omenești
și poate-n alte minți...?
Ah! O filozofie s-o tălmăcesc!...
De m-ai întreba de ce,
ți-aș răspunde: "Fiindcă așa-mi place!".

2006

[Cretzulynne]

69. Fugindu-mi ideile

Fugindu-mi ideile,
Zâmbărețe și vesele,
Pe foaie ușor alunecă,
Într-o mică barcă.

Desenate pe un caiet,
Trasându-le încet,
În mintea mea goală mă sună
Că pleacă în barca lină.

Grăbite sunt, de ce, nu știu,
Pe lacul alb ușoară să fiu,
Să mă îmbarc pe mica navă
Și să ne prefacem-n aeronavă.

Fugindu-mi ideile,
Sunt-n barca neagră cu roșii vâsle,
Și alerg după Punctele negre
Ce s-au prefăcut-n păsări alergătoare.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/jTNecHX.jpg


70. Suflet pustiu

Trece binecuvântarea lumilor sfinte,
În pietre de morminte,
Umbra necuvântării tace,
Și, fără viață, în păcat zace.

Știe că vor pieri suflete mii.
Simte adierea Morții,
Fără putere, plânge mohorâtă.
Amintirea lui-i uitată.

Sufletului ofilită-i floarea,
Sunetul vieții va dispărea,
Iar Suspinele adânci transformate,
Se prefac la loc-n secrete.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/dr4sMdf.jpg

https://i.imgur.com/bSVXH0w.jpg

71. Suflet pierdut

I.

Versuri pierdute, rebele
Scrise cu filomele
Pe un perete și o foaie
Cu stropi de melancolie:

Am fost odată,
Fără să fiu căutată,
Fără să știu,
Într-un loc pustiu.

Pustietate amară,
Forma-mi neagră,
Umbra-mi fără lut,
Într-un loc pierdut.


II.

Într-un colț al sufletului meu,
Se mai afla câte o speranță uitată,
Știu că am fost acolo,
Mereu uitând de marginea prăpastiei.

Părăsită…
În mijlocul unui nimic,
Pustiu necunoscut, de nerecunoscut.
Părea că mă aflu în locul unui altfel de Sfârșit.


Așadar...
Brațele Morții nu m-au îmbrățișat,
Nu am ce face dacă toți m-au uitat dincolo
Și nu pot trece nici dincoace, încă.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/7EBXlka.jpg

72. Umbra din mormânt

Privesc la cel gânditor,
Mut, nu spune nici un cuvânt,
Și-l știam-n fiece zi om schimbător,
Schimbându-și poziția-n orice moment.

Tu, acest om, altădată milos,
Într-o clipă de-ntristare
Stăteai-ntr-un colț-ntunecos,
Și te gândeai la toate cele trecătoare.

Te-aș fi atins de-a pururi,
Mâinile să se fi ținut de mine,
Când te invitam către mine,
Iar pleoapele tale priveau la nenumărate ceruri.

Umbra ta cădea veșnică, blândă,
Suprafeței mormântului florii să șadă,
Hrănită de toate lacrimile
Tuturor fecioarelor noi-n lumini grele.

Tăcerea se așternea ca o manta
Peste-ntregul cimitir,
Curgând-ntruna lacrimile, nu din această manta,
Ci din ochii fecioarelor-n șir.

Am trecut și eu pe acolo având gust de ciocolată,
Bob mic de țărână aș fi vrut să degust,
Statuia-n antichitate sculptată
Să-mi fi fost martoră la acest gest.

Dor, durere, jale, suspine, lacrimi, muci,
În jurul mormântului de lacrimi cald,
De au înnebunit și vecinii de jos, cei reci,
Și să oprească totul, ar fi renăscut drept zombi de smarald.

Când mi-era interzis a intra-n cavou,
Am suspinat-n semn de nedumerire,
Ca o fecioară nouă-n lumină râzând ca un ou
Cu viață plină pentru toți-ncătușații acestui cimitir mare.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/D5tnvEF.jpg

https://i.imgur.com/uQpzo0T.jpg

73. Statuia de aer

Un porumbel păstrat în vecie
Cu un strop de nostalgie
Mă-nvăluia ca o briză rece
Ce poate însemna pace.

O! De-aș putea cu Ea, (Materia)
Cu jumătatea mea veșnică,
Să simt ceva, pe o petală de visare
Cât de mică, oricât de mică!

Niciodată, o pasăre
Visând cu surprindere,
Nu m-a visat cu mult dor
Precum sufletul meu zburător.

Aceea clipă de va veni,
Păr răsfirat-n pădure,
Trup de femeie dispărut,
În vecie voi fi cu nimeni.

2006

[Cretzulynne]

Colecția "Altceva":
Aleasa; Fluture, alintă-mi zilele; Floare de mister; Dansul lebedei sau dansul cerului.

https://i.imgur.com/T0iVkFX.jpg

74. Aleasa

O floare de ți-aș dărui
Pe fața ta s-o împodobesc
Pe fața petalei alese,
Cea nespus de Aleasă!

Să spui dorințele tale,
Aleasa florii mele
Căci ți-aș dărui și fundul mării,
Regină a comorilor!

Te-aș îmbrăca cu perdeaua cerului
Te-aș visa sirenă seducătoare…
Ție, aleasa florii visului meu,
Nu-ți fur nimic afară de privirea ta.

Mi se stinge lumea-ntunecată
Creier gol am deja, o minte pustiită deja,
Și nu te mai văd
În visul realității!

Mi s-ar stinge flacăra sufletului
Dacă Aureola ta și-ar fi făcut apariția
Mai strălucitoare și decât luna
Și ai fi plecat…

Tu, aleasa florii mele de visare,
Te-ai împrăștiat precum celelalte flori uscate
Cu toate aspirațiile mele
Lăsându-mi visul solitar…

O, sireno! De ce mi-ai ademenit privirea, tu, iluzie!
Să mă amăgești, ori mă amăgeam singură…
Să-mi furi mințile, ori mi le pierdeam și singură…
Într-un final, am înțeles.
Aleasa mea
Ce nu te pot defini decât ca Aleasa mea… tu ai fost sfârșitul stratului meu de ieri,
Cea de visătoare.

2006



Notă
* Cele 4 creații sunt acele experimente în căutarea a altceva. O evadare din canoanele poeziei clasice cu rimă, a stilului direct și a realității reale. În această perioadă nu cunoșteam conceptul suprarealismului.
** Nu m-aș fi așteptat să găsesc imagini asemănătoare ideilor mele. Dovada că și alții s-au gândit la aceleași lucruri.
*** Unde-i granița dintre propriu și figurat, real și vis real, luciditate și reverie, monosemantic și polisemantic în poezie față de proză ?

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/Gp2jp0g.jpg

75. Fluture, alintă-mi zilele

Soare cu raze fluturânde pe paginile mele,
Zahăr topit, îngălbenit în ceașca mea,
Zăpada albă precum zahărul meu de acum o oră…
Făceau schița acestui “fluture".
Se plimbă, sau se perindă, nu-s sigură.
Îndrăgostit, galben, fără scop pentru mine.
Aiurez. Tot aia. Privesc lumina invadatoare.

Căldura. Mi-aș dori să fie confortabilă.
Galben.
Simfonia vântului nu se face auzită.
N-am muzică.
N-am dans.
N-am raze albe sau colorate.
Bate, undeva în spatele meu, un ticăit.
Este întuneric.

O muscă se gândește în jurul ceștii.
Oare admiră hieroglifele roz ?
Ori se întreabă ce caută aceea rază albă pe porțelanul alb ?
Halogen.
Insecta simte tot fără consecințe ?
Îmi ascult furia.
Galbenul a trecut. Negru și alb. Noaptea-i modernism.
Nepăsătoare. Așa nu-mi place.

Iarăși galben.
Zâmbet de lumină. Este frumos. Am obținut momentul nașterii.
Zâmbet gingaș. Confortabil.
Nu încetez cu uimirea.
Galben dulce.
Ce-mi creează același fluture de ieri.
Ajung într-o lume nouă. Blândă mi se pare. Lut maleabil. Îl ung cu alb.
Început. Liniște. Zero.
Pătrund-n chip de fluture.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/myuLDXd.jpg

76. Floare de mister

Înălțătoare, floare de mister,
Cu perdea de nori-n mâini, brodată de ea-n cer,
Cu ață invizibilă prin acul cel mai fin,
Lucrând pe mătasea albastră de sus.
Îndrăgostită.

Înălțându-se, urcând pe scări invizibile,
Privind către roua misterioasă
Mereu. Ciclu nesfârșit și necondiționat.
Scuturându-se
Frumoasă.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/IzynUgW.jpg

77. Dansul lebedei sau Dansul cerului

Lebăda neagră se leagănă
La serenadă mergând senină,
Mersul ei de basm
Fiind pe lacul calm.

Îndrăgostită-n veci fiindcă așa crede,
Netulburată, se strecoară printre unde,
Privirile mângâind-o s-o-mbie,
Către floarea de nufăr vie.

Legănată de dantela apei,
Fluturată pe linia transparenței, admirată de zei,
Dansează
Neîntrecut de frumoasă pe lunga rază.

Inima ei de pasăre,
Cu ușurătate necunoscută mie, se leagănă ca o floare,
Ușoară ca o pană invizibilă-n Univers,
Grăindu-mi într-un limbaj străin...neîntors.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/QbmgU1b.png

https://i.imgur.com/TYgvt7F.jpg

https://i.imgur.com/QhF9NVq.jpg

78. Ofilirea melancoliei

Floare roșie de melancolie
Te ofilești încet,
Precum curgerea sângelui,
Și fără să vrei, spulberi speranțele sufletului!...

Melancolie,
Floare ofilită-i acum,
Te frângi dacă te ating
Dureros ca o plăcere de vânt!...

Îți faci intrarea fără petalele tale,
Spulberare iminentă,
Fiindcă nu te pot atinge
Odată cu amintirile mele!...

Melancolie,
Te-ai sfârșit,
Fără durere, fără magie,
Fără a mă lăsa vreodată să te uit!...

Melancolie,
Te-ai scris Definiția ofilirii,
Și cu toată această umplere de fărâmături,
Ai pângărit cu sânge o bucată de Paradis!...

Melancolie,
Ești intrată-n o nouă-nfățișare,
Astfel, ca Metamorfoză ce mi te-a lăsat nud,
Sălășlușeai în același timp cu toate florile vii!...

2005 - 2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/yBsKJC6.jpg

79. Amanții latini

Cum îți dădeai părul la o parte de pe fruntea adâncită-n gânduri,
Ab immo pectore îmi dădeam seama negreșit
Cum tu ai realizat cu mâinile tale teama de a fi neiubit.

Ab origine, din neamuri, din învățăturile ce le considerai-nțelepte
Am parcurs puțin din viață, cu alea puține bucurii și temeri trăite,
Păstrând pentru cel din urmă moment ultimul fior.

De la începuturile dragostei, de pe vremea zeițelor
Și a pajului Cupidon, de pe vremea existenței lui-n basme și folclor...
Legendele-s vestite a avea o fărâmă de adevăr.

Eroii ce cunosc căile-ntortocheate ale iubirii
Au pătimit și au suferit fiecare cum se cuvine-n calea lor
Pentru a ajunge la idealul iubirii-mplinite printre vii.

Ochii, numiți-s poarta sufletului-ncătușat de rănile nedormite,
Strălucesc din adâncul lor ca două siameze dansatoare
Cu flăcări roșii ce bat, bat și tot bat-ntruna, până la infiniturile toate.

Ab immo pectore îmi dădeam seama când Tu ai venit...
Acum... tot ce atingi blând se transformă-n durere
Ca și inima mea.

Ab initio realizez sub umbra gândirii tale când te gândeai
Cum cu voința ta ai vrut lumea toată a-ți supune
În idealul tău.

2006



Notă
Ab immo pectore (latină) = din adâncul inimii
Ab initio (latină) = de la începuturi
Ab origine (latină) = de la origini

Influențele provin de la latină, istorie și mitologie, discipline studiate-n primară și generală.

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/xpmioes.jpg

80. Frunze blurate

Pe o palmă de pământ-i prinsă o pădure,
Cu agrafe mândre-n uimire,
Agățați-n vizită-s codrii măreți,
Toamnei de aur leagăne, munților cu brazi-nalți.

Frunze stacojii și galbene printre câmpii-nnegrite,
Codrii-s ramuri-i-mbătrânite,
Vântul a măturat toate frunzele moarte,
Adunate de prin lunci pustiite.

Plouă cu frunze galbene precum de pe cer soare,
Natura-ncepe să sforăie-n ale ei ore,
Frunzele să le ia pe sus pe păsările călătoare,
Să vestească peste-ntuneric furtuna-n mișcare.

Aceste frunze fâlfâiau multe și ușoare,
Alături de păsările ce au plecat departe cu vântul tare,
Doar foșnitul lor se mai auzea-n depărtare
Peste pământul pustiit, în tăcere.

2005 - 2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/kyflmAS.jpg

https://i.imgur.com/bHtaeEv.jpg

https://i.imgur.com/lIyU6JC.jpg

81. Alba-i mantie

Alba-i mantie groasă peste trandafiri,
Scumpă-i, țesută cu flori,
Sub stelele ce stau să apară-n câmpii, puzderii,
Sub-mpărăția iernii, cerului de urgii.

Un fulg-i sculptat cu magie,
Cum-mi doream eu a fi-n creație,
Să ghicesc forme de petale veștezite,
De trandafiri, flori pe pământ culcate.

De capricii vremelnice-s-nvinse,
De pensulele invizible-s ninse,
Am decorat cum am vrut-n alb,
Încât și ultimul brad din orizont era dalb.

Înăuntru, pe masa cea pătrată potrivită ferestrei,
Casa cea veche primind căldura sobei,
Și mănunchiul sărac de trandafiri roșii cei proaspeți,
Nu-nfruntau reflecțiile crengilor copacilor-nalți.

Mătăsuri ce ard, vieți ce trăiesc,
Muzici ce șoptesc, țesături ce se croiesc,
Țin toate grosimile reci afară, departe,
De tot acest roșu cald ce se află-n toate.

Lunga cărare părea a duce-ntr-o lume și mai albă,
Sfârșitul ei invitându-mă a porni-n frig uitând de calda sobă,
Purtându-mi pașii către rama ușii-nchise,
Și să ies de aici voiam-mpinsă de lemnele arse.

Chemată ca o frunză, ușoară, de toate aceste vrăji și vise
Îmbrăcată ca uimirea, -n zări gri, o pasăre neagră apăruse,
Rătăcită era, mi se pare, omisă de uituca toamnă,
Și lăsată de izbeliște de această nouă și neștiutoare iarnă.

Pașii mei par că prind umbre pe podeaua de lemn,
Ușa grea desprinzându-se din lungul ei somn,
Și descopăr o răcoare ce-mi era necunoscută până atunci,
Alături de toți copacii singuratici ce s-au plantat cruci.

Din casă ies-n grădinile cu străluciri de rubin,
Crește entuziasmul tocmai când gerul-și varsă al său venin,
Natura iar-i adormită-n acest ceas,
Și iarăși discrețiile-mi șopteau de al ei glas.

Flori de iarnă vii-mi fac alee să pășesc către inima ei,
Când un fulg timid mi se prinde-n mână, omagiu artei,
Și-l priveam cum absorbit de mine se topea,
Astfel murind, rău de el-mi părea.

Peisaje albastre pictate de aceste ierni tremurătoare,
Alba-i mantie peste codrul de aproape departe mi se pare,
Și mă plimb-n neștire printre alți trandafiri de zahăr,
Călcând ușor cu sufletul, zăpada să n-o supăr.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/Slz54Sj.jpg

https://i.imgur.com/s8b1fZ6.jpg

https://i.imgur.com/K2ZRm7w.jpg

82. Ochii stelelor

Acum,
Seara apune,
Stelele zâmbesc pe cer
Pentru mângâierile mele
Și pentru oglinda sufletului meu galben.

Vântul,
În taină,
În această seară,
Rece trupul-mi-nfioară
Pe malul mării de legănare ușoară.

Salt,
Mă plimb,
Cu picioarele-n nisip,
Când din sufletul mării răsare,
Un nou tumult albastru de indigo ca cerul.

Tresar,
Ochii mei,
La trupul mării, cel tainic altar.
Ațintite-s privirile către zările-nalte,
Pentru necuvântarea albastrului-ntunecat.

Neguri,
Nu-și grăiesc secretele,
Cele-n trecut scrise pentru prezent,
Devenite amintiri pe peretele bolții-ntinse,
Când somnoroasa mare șoptește-n culori de stele.

Nuanță,
Din cele mai negre aleasă,
Se modelează supusă,
De ochii stelelor dezvăluiți-n mine,
Ce priveau curioși la valurile oglindei moi.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/Sw5DaH5.jpg

83. ***

Trandafiraș,
Ești cea mai anxioasă
Dintre flori
Cu toți spinii tăi.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/6L90EEW.jpg

84. ***

Nu strânge petalele că-i jale,
Ci lasă-le-n legea lor,
Lasă să se-ntoarcă marginile,
Când-i sezonul de ofilire.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/y6cMykx.jpg

85. ***

Iar unele petale de trandafiri
Se apleacă,
Împrăștiindu-se,
Într-o deplină armonie.

2005

Notă
Inițial, a fost componentă a creației "Trandafirul" (2005), dar fiindcă nu-i mai vedeam locul acolo, a devenit de sine stătătoare, mai ales că se potrivea cu celelalte 2 de sine stătătoare.

[Cretzulynne]

86. O noapte ca-n povești

O prințesă de chiparos
Și chip necunoscut de abanos
Fugeau, către un alt anotimp trist;
Prinț transformat-n caleașcă
Pentru a-i fi trenă nemuritoare.

2006

[Cretzulynne]

87. Călărețul de pe lună

De ce te miri, călărețule de pe lună?
Că luna e rotundă precum Terra,
Sau fiindcă te pot vedea în nopțile senine,
Când bolta presărată cu stele micuțe lipite,
Joacă alături de puzderia de stele adevărate
Când clopoțelul Nopții duios sună?

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/VPswNMI.jpg

88. Galben de curcubeu

O nuanță din curcubeu
A căzut din perdeaua de culori
Parcă să mă înveselească nu mereu,
Ci doar când am ochii clari;
Prinsă pe pământ, mă luminează,
Cu înțelepciune, mă veghează
Și mă-nvață a nu-mi pierde calea
Când pleacă contesa-n negru.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/wGCjdpB.jpg

https://i.imgur.com/Ztjx9Tt.jpg
(forma originală)

89. Tablou gri

Ploaie cu fărâmituri de fericire amicală,
pe perna umedă a asfaltului...
Nebunia moleculelor de apă,
săltărețe pe asfaltul cenușiu,
În tonuri aburinde,
precum ochii unei pisici obosite, dar curioase...
Decorul blând și melancolic,
privit de alți ochi somnoroși,
Acaparează toate valsurile de pe pianul vântului,
și urechile celor ... ce nu-i cunosc, dar se află acolo.

2006

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/3JLkXBe.jpg

90. O petrecere. O noapte-ntre ani. O mulțime de artificii
(scrisă cu unghiile pe un șervețel alb)

Care mai de care, gătite de zor,
În lungi rochii dantelate, înflorate și alte asemenea accesorii,
Machiate cu gust sensibil sau fără,
Doamne și domnișoare,
Gătite de sărbătoare,
Ieșite toate să-mbrățișeze fermecatul bal,
Frumoase, ori urâte după toate accepțiunile,
Pălării și umbrele,
Cu distracție-namorată,
Sau fără.
Și când veni rândul Domnului Orologiu,
De o punctualitate morbidă,
Când-i rafinament inexistent,
A bătut numele noului an,
Și astfel dezvăluit-am măștile
Florilor.

2006 - 2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/sfxK4qx.jpg

91. Ochi astrofici

Ochii roșii
Nu se vor scălda în lumina lunii
Deși o vor săgeta
Cu sângele ieșit din inimă,
Prin corp,
Prin urechi,
Prin ochi,
Prin nas,
Prin suflet,
Prin alte orificii
Și, mai ales, prin gură.

2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/epApIhg.jpg

92. Chemarea Pandorei

Adevăr și Onoare învăluiți-n oglinda vieții.
Onoarea cuiva este pierdută…
Și fost-a-nvăluită-n umbra haosului.

Cine este, în definitiv, Curajul?
Învăluit și el ca o floare-n lumina neagră…
Provocări sublime și reci.
Curajul provocat se afla ascuns
În spatele luminii.
Fără față și spate… rămas descoperit.
Învins, Curajul îndrăznește să mai spere
Ca o fecioară cu lumânări,
În rugăciune-neîntreruptă,
Implorând acoperirea lui timidă.

Iarăși Adevăr și Onoare, unde v-am găsit pe voi?
Întreba Curajul, întristat, pe marginea prăpastiei.
- Dar, dragul nostru, florile trăiesc!
Chiar și pe marginea unei prăpastii sumbre!
Ele te pot ajuta
Cu elixirul Speranței!
Numai cu noi poți să treci puntea-ntunericului!
Căci noi suntem puternici,
Împreună cu sora noastră, Speranța!
Dac-o pierzi, negreșit vei ajunge
Pe marginea întunericului…cel neîndurător
Ce te va ghida către fundul oceanului disperării.
Acolo, te secătuiești încet,
Te simți gol și pustiit
Ca un deșert fără apă și soare,
Căci Întunericul domnește!
- Dragii mei, scăpare neavând…
…nici speranță…într-acolo mă-ndrept.
Iată goliciunea mea!
Speranța nu s-a-ndurat de durerea mea,
Lăsându-mă în voia mea.
Neștiutor, n-am știut să cred în existența ei
…căci nimeni nu mi-a spus!
- Ai aflat acum, neștiutorule,
Gol și pustiit n-ai să mai fii,
De credință ai, și bunătate, cu noi o să mergi
Pe calea dreptății, și o să-ți facem cinste.
La lumină ai să ajungi,
Din larvă, în fluture metamorfozat
Și de soare-ncântat!
- O! Vă mulțumesc, dragii mei!
Pentru ispășire și mântuire!
Slavă vouă, prietenii mei!
- Mergi, dragul nostru, înainte!
Găsi-ne vei cu inima plină,
Întunericul te va sluji, pășind-n urma ta ca un sclav
Regretând puterea lui...
Copleșit de puternica Lumină.
Peste toate, ea orbește cu ușurință.
Fii încrezător!
Cu noi, îngerii tăi, vei reuși,
Binecuvântat fiind, vei scăpa din agonie
Și-ți vei găsi propriul drum, cel destinat!

Adevăr și Onoare învăluiți-n oglinda vieții.
Onoarea Curajului este recâștigată...
Și fost-a-nvăluită-n lumina Speranței.
Minunată-ntr-atât, peste mirare,
Floare abisală-i, într-un mediu atât de negru.


2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/GRWraoT.jpg

https://i.imgur.com/PhQNiKY.jpg

93. Valentiniană

Minunate cuvinte…
Totu-i minunat…
Degete îndrăgostite…
Totul e atins…
Totul începe în mâinile-ndrăgostiților…
Poate fi o lume întreagă,
Poate fi doar o femeie,
Poate fi doar un bărbat,
Poate fi doar un hermafrodit,
Poate fi doar un om...
Totu-i minunat…
În acele clipe de fericire absolută efemeră…
Degete independente…
Atrase și unite de energia numită Iubire necondiționată…
Totu-i minunat…
Atingerea poate trăi o clipă,
Sau o buclă,
Sau etern…
Dar…
Clipă în pericol…
Atingere compromisă de o altă clipă indezirabilă…
Efemeră
Ca un minut îngâmfat…
Sau secunde vrăjmase…
Totul ar fi minunat,
Dacă acea clipă ar fi ocrotită!
Dar…ca orice ce nu durează
Clipa degetelor-ndrăgostite nu poate trăi...
În această realitate
Și trăiește efemer...
Trebuie să devină o amintire…
Totul a fost minunat…
Dragă Clipă…prin cuvântul Iubirii,
Există o mulțumire pentru existența acelei clipe efemere…
Care a realizat ceea ce se poate numi atingere…
Efemeră, totuși…
Clipă-ndrăgostită pe cale de a-mbătrâni…
Dormi-n pace...
Într-un final,
Totu-i minunat!...

2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/MQkyqtJ.jpg

https://i.imgur.com/MQ69M49.jpg

https://i.imgur.com/CD05s7s.jpg

https://i.imgur.com/4JmUMLO.jpg

94. Trandafirul fără sfârșit

Ai atins un boboc,
atingându-te pe tine însăși,
ai dăruit gândurile tale florii,
dăruindu-te pe tine însăși.
La Masă doar vântul mai face zgomot,
nici măcar Poarta nu rămâne închisă,
căci concordanța dispare aici,
când suntem în Casă.
Ciclul nașterii se reia non-stop,
iar bobocul de l-ai atins mai-nainte,
-nflorește frumos-n tandem,
cu toate clepsidrele.
Atingerea ta caldă este ocrotitoare, inocentă,
insuflând puritate și perfecțiune,
și el se bucură, deschizându-se timid,
ghicind cerul
la distanță de o linie de suprafața pământeană.
Cu rădăcini-nfipte adânc,
vă-mprieteniți, ne-mprietenim,
numărând, împreună, petalele și treptele,
scăldați de raze.

2007


Notă
Am văzut într-un manual, nu mai știu dacă era cel de matematică sau cel de română, o poză alb-negru cu Coloana Infinită și, alături, un scurt text despre Brâncuși. Cum cunoșteam senzația de a te uita-n sus, într-un anume unghi, și să te simți într-un fel aparte, ce nu poate fi descris în cuvinte, descoperită când contemplam copacii din pădurile copilăriei mele, plus influențată de vrejul de fasole din folclorul englez, plus pasiunea mea pentru formele geometrice (era perioada în care studiam geometria în spațiu, iar la desen îmi plăcea să desenez paralelipipede, conuri și tetraedre), plus iubirea mea pentru flori, toate aceste elemente au condus la ideea unei coloane organice ce se poate transforma în funcție de sezon, și cine face asta cel mai bine dacă nu o floare?
Nu am ajuns niciodată la Coloana Infinită. Poate o voi face cândva...

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/hXZAJfT.jpg

https://i.imgur.com/IIDOBy8.jpg

95. Oglinzile

Este întuneric.
Lege nouă: noapte fără nori.
Prezentă-i pe cer luna,
Prezentă-i și imaginea ei pe luciul lacului,
Întipărită-i și pe retina spectatorului din mine.
Acum, de-ar mai fi încă un observator,
Remarca-va el cele trei oglinzi ?
Cerul, lacul și eu …

2007

[Cretzulynne]

96. Urâțire

Lănțișor,
Cu pandantiv cheie,
Unul care s-a urâțit în așa hal,
Și-și purta pecetea timpului nemilos,
Stătea-mpietrit,
Pe brațul unui lemn putrezit,
Agățat pe gâtul cuiului ruginit.
El în degradare, acela în descompunere și acela în oxidare.
Tustrei în acest tablou de natură uitată.

2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/8RI2a8Z.jpg

97. Pe planeta Morții

Natură vie presată.
Oră nouă.
Flori-ncadrate-n lemn, ele-nsele să devină istorie.
Într-o altă oră nouă,
Rânjind ca un nebun la cer,
Să șocheze normalitatea lumească bătută-n cuie,
Dispărea un pui de arbore diform,
Aplecat spre mormântul său.
În altă oră nouă,
Mai dispare și un pui bătrân
De om.
Într-o viitoare oră,
Puiul acela,
Voi fi.
Doar să aștept.
Trăind.

2007

[Cretzulynne]

98. Apostroful

Un apostrof
E precum un cartof
La decojit
Pentru prăjit.

2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/VhHpDv1.jpg

99. Mugur de trandafir neînflorit

O natură moartă
se trezește
din a sa vrajă.
Bătrâna iarnă-i
de strajă.
Să se mai uite la ceas,
a uitat,
astfel,
Soarele a prins-o.
Ce să facă?
Să-și aștepte
apariția cea nouă?
Un mugur speriat
de bătrâna iarnă
a uitat și el
să-și scoată căpșorul afară.
Ascuns-n pădure,
la umbra crengilor dese,
n-a simțit căldura razelor,
n-a auzit ciripitul vesel,
n-a simțit chemarea.
Fiindu-i teamă să-ndrăznească,
a rămas ascuns.
Primăvara nu l-a observat,
La fel și vara...
Ca și toamna...
Până la a n-a venire a bătrânei...
Iarăși frig.
Micul mugur,
plictisit de atâta așteptare,
a îndrăznit.
Și le-a deschis,
iar gerul le-a cuprins,
le-a-nghețat,
fără milă,
frunzele de nou-născut.
Seva-i pusă la somn,
Iar micuțele frunze neștiutoare, fragile,
au trecut-n adormire
închizându-și pentru totdeauna
povestea.

2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/uWk40xM.jpg

100. Epitet pentru prezent

Acuși
vreau.
Acuși
mă gândesc.
Acuși
mă văd.

Acuși!...
...
Acuși
viu.

Acuși
îmi curg ideile de se poate.
Acuși
pot.
Ba nu! Nu pot! Nu. (foarte serioasă)
Da.
Nu.
Da.
Nu.
Da.
Nu, nu.
Da, da.
Nu, nu.
Da, da, da!
Nu, nu, nu!
Da, da.
Ba nu!
Ba da!
Ba nu!
Ba da!
Ba nu!
Ba da!
Baa nuu.
Baaa daaa.
Baaaaa nuuuuu...
Baaaaaaaa daaaaaaa!
Baaaaaaaaaaa nuuuuuuuuuu!
Măi!

(pauză pentru o cât mai mare absorbție a oxigenului)

Nu. (mai puțin serioasă)
Da.
Nu.
Da.
Nu, nu.
Da, da.
Nu, nu.
Da, da.
Ba nu!
Ba da!
Ba nu!
Ba da!
Ba nu!
Ba da!
Noooo...
Doooo...
N-n-n-n-u-u-u.
M-ai căpiat! Uite, rotunjește-ți gurița așa: d-d-d-a-a-a.
N-da! Na!
Băăă dăăăă!
Nuuuu.
Daaaa!
Nâh.
Dâh.
Neah.
Ei! Ambele se poate?!
Păi cum să nu se poată?!
Cu cine să țin?

(altă pauză, folosită pentru reflecție)

Deci, nu. (zâmbind)
Ba da!
Nu.
De!
Nu.
Di!
Nu.
Diiiii!
Nu.
Dooooo!
Nu.
Duuuuu!
Nu.
Drace!

Optimismul.
Uite așa l-am aruncat cât colo.
Pe fereastră.
Din fericire, deschisă.
Ieri.

2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/1qGyWZ9.jpg

https://i.imgur.com/TjS1ArI.jpg

https://i.imgur.com/aJrCiS9.jpg

https://i.imgur.com/b4IaXYM.jpg

101. Formula de alb

Sufletul meu:
O nemărginită dezolare.
Sufăr de amnezie alzheimerică.
Ce să fac?
Idee.
Transform toată sticla într-un pahar mic.
Adaug materie fără nume.
Cercetez mișcarea browniană din pahar.
Ninge!
Întregul interior se golește.
Sufletul meu devine alb pe jumătate.
Cum să numesc acest sentiment?
Mi se pare că tot ce cunosc se devastează.
Amintirile crăpate se umplu de alb,
Amintirile grele și incurabile-s acoperite puțin...
Cred că zbor odată cu fulgii.
Prin preajmă se mai aud urletele lupilor,
luna începe a se ridica-n dezvăluirea sa,
frunzele acoperite de maro se adună și șoptesc strigând vocea pădurii,
copacii-și protejează secretele,
norii albaștri se albesc,
și de a fost vreodată pe undeva întuneric, se dă și acesta la o parte.
Mi se pare că viteza se mărește-n jurul meu.
Sunetele amorțesc.
Apoi dispar.
Totul devine nou
de când am vărsat fulgii din pahar-n Univers.
Am devenit Alb.

2007

[carmen_angelus_romila]

Sincer,chiar mi-a facut placere sa citesc cateva din poeziile d-voastra!

[Cretzulynne]

Sincer,chiar mi-a facut placere sa citesc cateva din poeziile d-voastra!

Mulțumesc. Ar fi fost fain dacă mi-ai fi spus și care au fost acele poezii ce ți-au făcut plăcere.

[Cretzulynne]

102. Portretul din tablou, pe lângă care am trecut de atâtea ori...

De atâtea ori,
m-ai privit,
m-ai prins,
cu imaginea ta.

2007

[Cretzulynne]

103. Cu tabloul pe lângă care am trecut de atâtea ori...

În atâtea ore,
din atâtea ore,
am învățat.

2007

[Cretzulynne]

104. O anumită îndrăgosteală de tabloul-ndepărtat ce l-am zărit de atâtea ori...

M-ai privit.
Te-am văzut.

2007

[Cretzulynne]

105. Dragă Tablou, ce m-ai însoțit de atâtea ori...

Când mă voi fi prefăcut-n praf, vei trăi și după mine!...

2007

[Cretzulynne]

106. Foaie verde busuioc

Foaie verde busuioc,
Hai la mândrul joc,
Vino cu mere și pere,
Și ești la petrecere,
Cu o albină și o furnică,
Ce vorbesc cu voce mică,
Iar mândrul joc hai-hui,
Plecă de nu-l văzui,
Peste albină și furnică.
Neavând ce să mai zică,
Când au văzut ele așa,
M-am urcat pe o șa,
Când mândruțele de harnice,
Cu mine voiau să joace,
Iar un bujor vedea,
Și nimic nu spunea,
Doar, fericit, privea,
Pe toată lumea cum râdea.

2007


Notă
Aveam în plan să creez 4, din care doar una a văzut lumina - "Foaie verde busuioc", "Foaie verde pătrunjel", "Foaie verde varză" și "Foaie verde mărar". Astăzi, chiar de-aș vrea să continui, nu mai am acel spirit. Nici mintea de copil.

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/urrD2ZB.jpg

107. ***

Somnoroasă turturea,
În atâtea ore,
De atâtea ori.

2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/3D0PRkL.jpg

108. Ciclu

Sălbatica floare,
Floarea misterioasă,
Misterioasa natură,
Natura tumultoasă,
Tumultoasa toamnă,
Toamna bogată,
Bogata iarnă,
Iarna geroasă,
Geroasa vreme,
Vremea frumoasă,
Frumoasa primăvară,
Primăvara înverzită,
Înverzita planetă,
Planeta înflorită,
Înflorita grădină,
Grădina colorată,
Colorata vară,
Vara caldă,
Calda zi,
Zi însorită,
Însorita boltă,
Bolta mare,
Marea noapte,
Noapte înstelată,
Înstelata atmosferă,
Atmosferă udă,
Ud de toamnă,
Toamnă pictată,
Pictata lună
Lună luminoasă,
Luminoasa floare,
Floarea sălbatică.

2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/kDL9N1J.jpg

109. Judecata Tristeții

Sentimentele nobile, precum zâmbetele pure, farmecă,
Le prinsesem-n inima mea, darurile mele.
Flori de lacrimi, pe obraz, se preling,
Iar gândurile mele dispar undeva sus.

În universul minții mele era sărbătoare,
Când visele și gândurile dansează cu o așa aprinsă ardoare,
Fiindcă eram bucuroasă ca un copil fericit și nu mai plângeam,
Dar, un gând trist se furișase prin creier, și i-am zis Bucuriei să-l alunge.
El, plângând cu lacrimi de foc, m-a blestemat.

Magia unui vis anonim-n petrecerea nopții,
Armonia imaginației de vise mii, ochii gândurilor plimbăreți…
O! Zâmbetele șoptesc cu duioșie inimii roșii ca dragostea veșnică,
Să fie nebună și sexy, la fel ca și un confident ce ghicește puritatea apei reci.

Câteva raze palide, mângâiau întunericul de afară,
Să-mi scriu gândurile-nalte, norii amenințători erau calmați,
Vântul cânta-n note zgomotoase și rapide, rivalizând cu liniștea nopții fără stele.
Totul mă ținea trează, fiindcă voiam să-mă scriu dincolo de miezul de noapte.

Câteva gânduri mi-au fugit de noaptea neagră, când scriam să-i destăinui tainele,
Tăcerea-nconjurându-mă ca pietrele nesfărâmate…
Dânsa, la rându-i ascultând, la fel ca și luna ascunsă ce mă ocrotea… S-au dus.
Trebuie să mă retrezesc pentru un alt-nceput.


2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/kfkdDlR.jpg

https://i.imgur.com/X0FLvMQ.png

https://i.imgur.com/UGZnUXz.jpg

110. Tumultoasa noapte de pe șes

Uitându-mă la stelarul des,
spectacolul cu lumini de flori curgătoare,
bătea-n ploaia ce suna nostalgic,
fără fâlfăiri luminoase, pe cerul negru paralel, de vară.

Astăzi, altădată-n antichitate, în altă eră glaciară,
mai sună pe o geană de planetă,
întotdeauna, veșnic.

Și știu că vătămarea de vânt și tristețea așternută pe natură,
se vor spulbera tumultos,
când noaptea va înflori cu stele din ce-n ce mai apropiate,
și mă voi plimba de-a lungul șesului,
să privesc nopțile noi de toamnă ce vor veni pe munții românești...

Dar, cu ploaie sau fără, cu stele sau fără, cu mine sau fără,
tumultul se va ivi-n noapte.

2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/GtUUjrQ.png

https://i.imgur.com/P73N6y8.jpg

https://i.imgur.com/NAIW1vd.jpg

111. Ape sărate

Mă-ncearcă toți caii energici din suflet,
Și nu mi se mai par a fi sufletiști,
Când tropăie-n toate apele sărate,
Deși aș fi vrut a mă ajuta-n liniște...

Mă-ncearcă toate gândurile sărate,
Deși nu-s alcătuite din clor și sodiu,
Ci din formule secrete ale durerii,
Ce nu conțin pic de zahăr.

Cascadele-nfloresc-n plin sezon de presiuni,
Când sufletul atâta așteaptă a se ascunde,
Deși este forțat de toată apa, către marea deschidere...
Am pierdut tinerețea-n multe ape sărate.

2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/YoEOlgV.jpg

112. Corporală

Decantează-mă
și-mi vei găsi scheletul,
distilează-mă
și-mi vei găsi sângele,
filtrează-mă
și-mi vei găsi lacrimile,
cristalizează-mă
și-mi vei găsi sufletul,
condensează-mă
și-mi vei găsi bucuriile,
dilatează-mă
și-mi vei găsi durerile,
sparge-mă
și-mi vei găsi amintirile,
arde-mă
și-mi vei găsi cenușa,
dizolvă-mă
și mă vei găsi
plângând cu sânge,
strigând
în zadar.

2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/M4QdqoD.jpg

https://i.imgur.com/NRWUo0P.jpg

113. Zgomote ude

Lumânări aprinse,
parfumuri,
pe când ascultam muzica,
plouă cu-ndârjire-n asfalt,
vânt necioplit,
stingător de lumânări,
mă-nconjoară tumultul,
iar dânsa zburda cu lumina ei…
Lumânarea colorată.

Iarăși vântul.
Asurzitor,
cu flori de lacrimi,
și din lacrimi,
ce mai par a fi
plânsete de frânte inimi,
deși-s doar păreri
de zgomot
de cai-n herghelie.


2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/EWpMVVO.jpg
(vedeți bine, a fost întoarsă cu susul în jos)

https://i.imgur.com/JHVYXS9.jpg

https://i.imgur.com/733701h.jpg
(vedeți bine, a fost întoarsă cu susul în jos)

114. Șirul de pași pe deasupra norilor

Ți-am prins după ureche, o floare din chipul lunii,
astfel, părul tău sălbatic era luminat-n stele.
Mi-am transformat inima într-o floare
și am prins această floare în privirea ta,
iar luna ne zâmbea.

Zâmbet de lumină scris de o mână-nțeleaptă-n nisip,
mărturie-n semn de poveste, cu litere și cuvinte ce-n negru ajung,
deschizând toate drumurile de vise și le ung.
Păci sufletești se urcă la loc de cinste,
și-mi aluneca mâna de a iubi inima nopții ce veghea asupra iubitei mele mări.

Păr cu onduleurile valurilor, mângâind plaja,
mal iubit de valuri ușor înspumante,
nisip fin străbătut de pașii îndrăgostiților,
ce dispar precum siluetele negre-n depărtarea plajei,
și cândva, chiar fără glas, marea striga după ei…

În mirajul din orizont, parcă-i auzeam chemarea beată,
fără inspirație, acel moment se pierdea prin șoaptele noastre,
sau se va fi păstrat în memoria Universului,
chiar dacă tot ce atingea marea se preschimba în ud,
și uscăciunea devenea o amintire, cu timpul uitată…
Magie pentru creduli, mister pentru naivi, realitate pentru ignoranți și enigmă pentru savanți.

2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/3XpQ7dP.jpg
(sculptură de artă din nisip, de Carl Jara)

115. Statuia de nisip

La mal, vântul îți șopteste tainic,
Simfonia inimii bătând-n valuri.
Gând purtat de păsări grăbite.
Numele omului iubit e departe.

Statuia sexului frumos, al omului iubit,
Așteptând să se ivească undeva.
Oricând și oriunde, amintirea revine,
Din valurile ușor tulburate.

Iar și iar, timpul trece mut,
Luminile ard zbuciumat,
Către un chip sculptat-n nisip,
Luminându-l asupra lumii.

Vasele se leagănă pe crema apei,
Amintirile se-ntorc-n album,
Precum păsările călătoare,
Sperând-n ceva ce pleacă.

Vor putea să-nvingă Timpul
Gândurile pătimașe, puse-n balanță?
Ar surâde, plin de ghicire,
Un chip angelic și nevinovat.

Vor șopti, ca unei iubite, valurile,
Iar cele ce vor urma, bune sau rele,
Nu mai au importanță, de-i curmată,
Când în mine nemurirea-i visată.

2007


Notă
Aici, "sexul frumos" înseamnă Omul (fără sex feminin sau masculin).

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/y0bETkV.jpg

https://i.imgur.com/4Aon7Q3.jpg

https://i.imgur.com/eC8BQwY.jpg

116. Tropotele

troptrop
roprop
troptrop

Bucuriile pe care le-am strâns cu atâta sârguință-mi-s alungate, rop
durerile se amplifică, rop
arde, rop
asiduu, rop
dinții durerii rop
mușcându-mă. rop
Nu mai mă-ncap. rop

roprop
roprop
roprop

Nici timp nu mai am să admir sculpturile cailor din sufletul meu, rop
când sunt ocupată cu toate păsările negre, rop
blocată, rop
și-mi cunosc drama zilei de mâine, rop
când voi cunoaște alți cai, rop
cu dinți de fier. rop
Astfel, mai așteaptă ce se mai scoate din mine să-ți las, rop
când începe să zboare praful, rop
să se audă tropotele, rop
să-se-nfige-n mine, rop
să se-ntunece totul, rop
masacrându-mă. rop
În formulă concentrată, rop
am cunoscut Frica. rop

roprop
troptrop
roprop
troptrop

Omul rop
e cel mai mare creator rop
de demoni sufletești. rop

troptroptrop
roproprop
troptroptrop
roproprop
troptroptrop


2007


Notă
Caii albi reprezintă bucuriile.
Caii negri reprezintă durerile și temerile.

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/gvukW5v.jpg

117. Pământ negru de amintiri casante

O…, fereastră, de ce nu mă lași
a naturii lumină s-o văd,
o…, fereastră, de ce nu mă lași
să am văzurile colorate de nori,
și să-mi alin privirea,
o…, fereastră, de ce nu mă lași
să iau mirosurile de apă sărată și nisip ud
să cunosc parfumul-ntreg,
o…, fereastră, de ce nu mă lași
cu a mării apă acoperându-mă
să mă dizolv-n valuri ?...
Dâre portocalii …, violet…, galbene…,
culori complementare de frumusețe cerească…
acoperișuri anonime,
ce par atât de mici…, privite de sus…,
și atât de neînsemnate…
în spatele mării…

Bătăi reci-n metalul ferestrei,
ape nestăpânite ce bat-n sticle,
frunze sonore, din alte anotimpuri…
un vin cald, făcut de bunica…,
o plăcintă cu mere plină de stafide …,
parc-mă-mbie-ntr-o călătorie…
cu nori albi și pufoși…
Dar… dârele portocalii mă aduc la realitate…
către propriul pământ.

2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/vgv9W1L.jpg

118. Ploaie-n cimitir

Apă otrăvită ce-mi dai,
Cu bățul peste Soare-l ai,
Încât orice se poate întâmpla
De când bate clopotul în turlă.

O ușă de țară se deschide,
Ca un vis ce mi se împlinește,
Floare cu parfum de mosc,
Miros sfânt, din nou mă nasc.

O perlă de ploaie ating cald,
Atingând și ea firul ierbii de smarald,
Împrospătat, se arată lumii nou,
Fiind pământul lui gazda unui cavou.

La cimitir mă arăt în fața mormântului,
Unde sta sufletul meu la ușa lui,
Visuri spulberate acum se întorc,
Cu lumină sufletul mi-l încarc.

Oricând, oriunde, oricum voi fi,
Tot o mare mă va lua cu umbrele-i sidefii,
Iar sufletul meu din mare-i mic,
Înecându-mă în întuneric.

2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/O15wZH6.jpg

https://i.imgur.com/vbhmoXZ.jpg

119. Metamorfoza iubitului meu arbore

Din sufletul meu, robul tău,
Petala albă de măr,
Udată de roua dimineții,
Plină cu flori de lacrimi,
Se trezea somnoroasă.
Din statuie de lemn cu mucegai,
Am prins formă și grai de om.
Gânduri inocente, scuturate,
Curse din izvorul sufletului meu,
Ce tresălta la auzirea numelui tău,
Vrăjită de copilăria ta.
Privește tabloul pictat pe cer,
Cu nori dantelați,
Și mă vezi zări fericită
Când dansez cu vântul
Pe toată marea verde,
Și te iau cu mine
De unde ești,
Jos, sub mantaua largă, mare,
Aici, deasupra norilor,
Să te scot din toată această lume sumbră,
Plină de amintiri spinoase,
Ce ți-au lăsat doar cicatrici,
Hai, uită-ți frunzele plastifiate,
Doar sunt aici,
Nu te mai hrăni cu moarte,
Sunt plină de viață,
Nu te mai uita-n trecut,
Îți ofer viitor,
Doar să te urci pe mine
Și vei ghici plinătatea liniștii.

2007

[Cretzulynne]

120. Chipul din oglindă


Ochi pierdut
dincolo,
privirea mi te reîntâlnește
buimacă, de pe altă lume,
aici, în oglindă.

O pânză transparentă
în care se privește cineva
ca un semn al frumuseții
pe care o stăpânește
oglinda…

Mister-i chipul necunoscut
ce mă privește
iarăși și iarăși
căci și valurile mării se bat
în mintea acestui chip,
al oglinzii.

Chipul iluzoriu
ce mă privea dincolo de ea,
suspinând
precum o urmă de apă calmă
dinaintea furtunii…
Este copia mea.

2007



Notă
Aici nu mă refer nici la BDD, nici la narcisism, ci la prima vizionare într-o oglindă a unei persoane ce poate conștientiza propriile multiple versiuni pe secundă și la faptul că oglinda poate deveni o prietenă, o legătură intermediară între cele două lumi ale existenței: cea de dincoace și cea de dincolo. Nu se referă nici la percepție, ci la existența a două versiuni simultane a unui Univers. Oglinda este tratată ca un portal al ființei umane pentru a vedea cum trăiește cealaltă versiune a sa. O idee SF.

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/LXVtCsx.jpg

121. Cod nocturn

Gând misterios,
Călător,
Înnoptând
În neguri uitate.

Noapte,
Înveșmântată,
Adunând
Gânduri pierdute.

Univers,
Funerar,
Strălucind
Pe acest vers.

2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/duR4yb6.jpg

122. Codul anotimpului alb

Flori de diamant
Se scutură
În tonuri blânde
Pe asfalt.

Ceața deasă
Țese
Cu pudră de argint
Bluza vaporoasă.

Un pâlc
De corbi
Mângâie
Copacii tari.

Crengi aplecate
Îmbrățișează
Șerpuirea de zăpadă
Topită.

Blana iepurilor albi
Pudrează
Cu pași negri
Zăpada nouă.

O adiere de vânt
Pleacă
Îndrăgostită
De un fluture de toamnă.

Bătăile amenințătoare
Ale corbilor
Bat
Văzduhul devenit-ntunecat.

Florile toate țesute
Presărate
Se văd
În codrul ofilit.

Alte flori
Născute din gheață
Plâng
În natura-ncremenită.

Câteva glăsuiri reci
Au strigat
Asfaltul
Plin de gheață.

Codrul rămânând
Gol
Plânge
Al său nou sfârșit.

2005 - 2007

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/Fargpsh.jpg

123. Chiuveta

Pic, pic,
Poc,
Mai cade o furtună de H2O,
Pe smalțul înnebunitor de alb!
Închid din nou.

Pic, pic,
Pic,
Se aud și se văd picături în tandem,
Cu ploaia de afară,
Reci și încețoșate,
Ca lenjeriile albe, dantelate, ale femeilor.

Pic, pic,
Poc,
Dau drumul la materia curgătoare.
Și ce se întâmplă?
Nimic.
Doar curge o mare masă de H2O,
În gaura neagră a chiuvetei albe.

Pic, pic,
Poc,
Să îndrăgesc strălucirile smalțului?
Câtă vreme?
Adeseori văzând-o ca nimic,
Nici nu vreau s-o ating.

Pic, pic...
Am închis sus,
Și deja văd în interiorul muchiei
Cum vrea să iasă o moleculă de H2O,
Pe smalțul tare,
A alb plin,
Ce lucește ademenitor.
Nu-l las să plângă.

Strâng și mai tare mânerul,
Atât cât să redevin,
Stăpână
Pe râsul chiuvetei
Ce nu-mi cunoaște istoria,
Invidiind albul ei.

2008

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/2w7OlkZ.jpg

124. Urletele apelor

Urcând în vârful muntelui,
Râul se arunca sălbatic,
Din vârful muntelui,
Într-o cascadă care urla sinistru.

Urcând în vârful sufletului,
Iubirea se arunca sălbatic,
Din vârful sufletului,
În inima ta care urla sinistru.

Poteca se domolea când
Ajungea în vârful dealului.
Iubirea se domolea când
Ajungea în vârful sufletului.

2008

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/LhdvNkE.jpg

https://i.imgur.com/GMsbKpk.jpg

125. Zori de zi

Zori de zi
se apropie
treptat…
precum pașii neștiuți ai unei pisici…
precum mersul tăcut al unui șarpe,
precum apropierea ființei iubite,
precum apropierea ceței...
ce se reflectă pe fereastră.
Când o deschid larg, ea mă mângâie,
blândă ca un voal,
ca o fată-n alb,
într-o rochie țesută cu fire de argint,
cu fire de mărgăritar.
Mâna ei fină, cu atingeri alese,
mă încânta,
mă alina încântător de mult.
La suflet, ea mi-e dragă,
iar ferestrele tăcute parcă, de dincolo,
îmi fac cu ochiul, să ies afară,
să-ndrăznesc a prinde de mână Timpul…
Să-l fac să se oprească...
Nu poate fi așa de rău,
o singură dorință am să-i pun:
această ceață să rămână mai mult de câteva clipe,
o clipă să fie o oră!
Să-l roage pe Soare să nu vină acum,
ocupat în ceruri să mai fie…-
Dar, eu stau aici…
Se mai scurg câteva șoapte ale vântului
ducând cuvinte tainice, către cele neștiute...
Ceasul-și trece limbile și tace,
stă sus, pe marmura rece a șemineului,
iar afară, totul, la fel, tace.
Frunzele culcate, neatinse de nimic,
Dorm, liniștite și netulburate.
Totul e tăcere, parcă așteptând ceva,
un impuls, venind de undeva,
care să întrerupă natura din mersul ei…
Zori de zi în apropiere de sfîrșit,
zori răcoritori precum marmura din dormitor,
mă așteaptă în natură,
să îi culeg ca pe trandafirii albi,
să-i adun și să-i pun într-un vas de sticlă,
poate în acel vas de pe șemineu…
Să le dau glas, iar totul va dispărea,
toată durerea,
toată încătușarea...
Cunoscând puterile ei...
Apă,
răcorești ca vântul când dai viață,
arzi ca focul când dai moarte,
ești grea ca pământul,
ești ușoară ca aerul...
Recunoscând și partea ta frumoasă,
pune-mă-n ceață,
deasă, cât mai deasă,
fă-mă să uit că e o vrajă,
fă-mă să-ți văd pereții albi,
pe care să-i îndrăgesc mai mult decât pereții coliviei mele,
fă-mă să mă pierd
în liniștea ceții minții de odată,
să trec peste vâltoarea ceții-ntunecate a sufletului,
ce parcă fusese, ce trecuse peste mine,
aici, în dormitor…
Ușoară.

Vai! Totul este real!
Sunt în dormitor, iar ceața firavă e afară, dincolo de mine!
Împiedicată de sticlă.
Neputincioasă.

2008

Notă
Când am scris această creație, nu cunoșteam conceptul ceței cerebrale, caracterizată prin dificultăţi de concentrare, tulburări de memorie, dezorganizare, procrastinare, oboseală, lipsă de productivitate, incapacitate de a verbaliza, îngrijorare nejustificată, decizii pripite etc. (sursa: https://www.csid.ro/lifestyle/psihologie-si-cariera/motive-pentru-care-poti-suferi-de-ceata-cerebrala-16213913).
Deci, "ceața minții" NU are aceeași semnificație cu "ceața cerebrală", referindu-mă mai ales la golirea voluntară a minții de gânduri sau acoperirea lor, nu la patologia creierului.

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/9q5zz88.jpg

https://i.imgur.com/zBww7YP.jpg

https://i.imgur.com/l6tRD4A.jpg

126. Prelungi tânjiri

Duc în mine tăcerea, absorbită de înjurături,
Înotând printre acești oameni urlători,
Cu Soarele-n spate, mângâindu-mă de sprijin,
Alinându-mi acest lung drum de chin.

Duc în mine tăcerea, absorbită de critici,
Vâslind cu greu printre atâtea fuste și craci,
În atâtea nopți lungi de am ajuns a mă crede nebună,
Și mă înconjoară o ceață grea de nicotină.

Ce timpuri! Ce greutate-n gânduri și-n cuvinte!
De ai crede că răsucite altfel n-ar putea fi rostite,
Să aducă mult dorita căldură tânjită de toți,
În trupurile noastre goale și-n acești ochi uscați.

2008

Notă
Puțină istorie: Am început cu petrecerile, evenimentele onomastice și alte întâlniri de grup de când mă știu. La un moment dat, mai ales în perioada anilor 2006 - 2008, observ o tendință de amplificare a numărului de țigări pe persoană. Observ și creșterea numărului de fumători. Astfel că am ajuns la a fi (aproape) singura nefumătoare (excepțiile puteau fi numărate pe degete) și la aceste petreceri cu adulții și la întâlnirile de grup cu cei de o vârstă cu mine. Datorită unei campanii de informare a efectelor fumatului și a participării la un concurs pe școală pe această temă, cu desene și eseuri, am devenit pe viață convinsă să nu încerc. Îmi voiam plămânii curați, mai ales că eram, sunt și voi fi ahtiată întotdeauna după oxigen.
Astfel stând treaba, oamenii au devenit adevărate fabrici de fum de țigară. Nu am plecat niciodată acasă cu hainele curate, de la o petrecere. Niciodată nu le lăsam la aerisit. Ci le băgam direct la mașina de spălat. Și mă băgam direct la baie. Pentru că știam că nicotina și alte elemente componente ale fumului de țigară se lipesc de textile precum guma de mestecat de pantof. Adeseori am încercat să explic și să conving oamenii. Fără succes.
2016. A fost adoptată Legea nr. 15/2016 privind modificarea și completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. (sursa: https://lege5.ro/Gratuit/heytqnbzga/legea-nr-15-2016-privind-modificarea-si-completarea-legii-nr-349-2002-pentru-prevenirea-si-combaterea-efectelor-consumului-produselor-din-tutun)
Toată perioada de până la intrarea în vigoare a Legii, până pe 17 martie 2016, a fost o perioadă neagră, o perioadă care sper să nu o mai cunoască viitoarele generații.

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/Ebp2NVJ.jpg

127. Unul din multele mele dialoguri cu mentorul meu mort
Vouă, cei insistenți cu rimele de orice fel.

Te-am cunoscut demult,
în tinerețea albă,
și știu,
ai fost cândva un copil ca și mine,
și te cunosc din ce în ce mai greu,
când ajung la mijlocul cărții tale.
Adulții din jurul meu cum-mi doresc a mă-nvăța nu o fac,
doborâtă ca o pasăre neștiutoare de răutatea lor
ce nu o cunosc încă.
Te cunosc acum ca și moșneag romantic,
vorbindu-mi adesea de iubirile tale,
cele cu “gingașul voal”, 1
ori de nopți, ori de primăveri, ori de ierni, ori de cai, ori de câmpii…
Am vorbit și eu de ele…
Uite, vorbești prea greu pentru a te-nțelege complet
și mă supără…
ca și adulții ce mă-nconjoară cu rimele lor…
Profu’, te rog, recită-mi încă una…

“Hai, sub tălpi trosnesc omături,
Noaptea-i clară, gerul tare,
Caii înhămați pe lături
N-au, de frig, la troică stare.
Sui, în cergi te-nfășur bine,
Drum și noapte-s fără hop.
Tu tăcînd, eu dus în mine,
Călători cu nici un scop.” 2

Vezi, ți-am spus-o de atâtea ori...
Până și tu ai rimă, profule!...
Ca și Eminescu, Coșbuc, Arghezi și atâția alții cu care mă-ndoapă ei...
Necăjită cum mi-s, îți spun calmă,
nu cunosc acele „lături”, „troică”, „sui”, „cergi”...
Le voi căuta-n dicționarul meu fidel, chiar dacă și el e la fel de greu de-nțeles...
Fii blând. Le înțeleg mai greu, dar învăț a înțelege.
Mă voi-ntoarce. Tu dormi-n continuare-n „vrăjită pace”-n mormânt. 3
Brb.

Profule, iată:


Trosnesc zăpezile nou așternute sub ghete,
Când multă se așterne-n față,
S-arată-n claritatea ei contesa-n negru sublimă,
Ne cuprinde până-n oase gerul,
Așteaptă nerăbdători caii-nhămați,
Urcă-mă-n căruță și-nvelește-mă bine,
Și cu tine alături sălășluind-n cald,
O luăm agale pe drumul lung,
Tăcuți amândoi,
Ascultând adâncul nopții,
Trosniturile zăpezilor sub pașii cailor,
Scrâșniturile lemnelor căruței,
Somnul pietrelor drumului,
Respirațiile noastre-n atmosfera goală de alte sunete,
Inimile noastre ce nu dorm la această oră târzie,
Așteptând
Destinația.

Cum ți se pare? Iartă-mă dacă nu-ți e pe plac...
Așa vorbesc eu, fără rime,
așa vreau să vorbesc
și așa voi vorbi mereu,
indiferent de curente, timpuri și oameni!...
Știu, profule, ei ce mă critică mereu,
m-ar contrazice că nu-i la fel de bună ca a ta,
din moment ce nu-i publicată ca a ta...
că am mai pus de la mine, poate și că am schimbat imaginea și trăirea...
E chiar așa de ciudat că n-am vrut niciodată să scriu ca alții?...
Ce zici? E frumoasă?

2008

1, 2, 3 din Volumul "Poezii fără titlu", de A. Fet

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/GCJZX3K.jpg

128. Un alt dialog cu mentorul meu mort

Bună dimineața! M-am trezit cu voie bună!
De-a ce ne jucăm astăzi, profule?

"Tu în zori n-o trezi, cînd stăpân,
Mut și blînd, numa' somnu-i în zori;
Vin lumini lîngă fragedu-i sîn,
În obrazu-i, lumină și flori.
Dogorește omătul în perne,
Și o mistuie vis în văpăi
Și cu bezne cosița-i s-așterne
Vălurînd peste umerii săi.
Dar, aseară,-ndelung, la fereastră,
Ea rămas-a vrăjită privind
Cum prin nouri, pe bolta albastră,
Valsa luna-mbrăcată-n argint.
Și cu cît era luna mai clară,
Și pădurea de cînt se umplea,
Își simțea clipa ei mai amară,
În obraz tot mai mult ea pălea.
De aceea pe fragedu-i sîn
Și-n obraz vine-i ziua cu flori.
Tu acum n-o trezi, cînd stăpîn
Are somnul prea dulce din zori." 1

Ah! Imaginea unei fete dormind…
Suntem la țară, în camera perfectă, cu personajele perfecte.
Deci, vrei să ne jucăm de-a ce s-a întâmplat acum câteva momente?
Desigur! Imediat urmează.

Iată și versiunea mea:

Tu,
cel ce pășești din umbră,
nu-mi trezi mica ființă umană,
învelită-n cele mai gingașe cearșafuri albe,
acum, în zori,
când-i somnul cel mai dulce,
și din ferestre cu diafane perdele,
joacă lumini calde
pe tot albul ce-mi îmbracă ființa,
descoperind pielea ei,
și acoperind-o
cu flori din lumini
în valuri.
Zorii luminoși
încălzesc blând tot acest alb
îmbiindu-mi mica ființă-n vis…
visând despre strălucirea magică a lunii
ce s-a mărit aseară,
dansând cu norii jucăuși,
pe adânca pânză neagră.
De aceea, nu-mi trezi mica ființă,
acum, în zori,
când-i somnul cel mai dulce,
și din ferestre,
joacă luminile
pe tot albul ce-mi îmbracă ființa,
descoperind pielea ei,
și acoperind-o
cu flori din lumini
în valuri-valuri,
ci devino
gardianul viselor ei
să nu scape
când se trezește,
din frumusețe,
în levitația planetară…

2008

1 din Volumul "Poezii fără titlu", de A. Fet

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/Sn5YS8s.jpg

129. Nu trezi zăpada (În stilul creației lui Fet, "Tu în zori n-o trezi, cînd stăpân")

Noi în amiază o adorăm, când slujitoare,
Vorbăreață, oricând vocea-i în corzi,
Pleacă-ntunecimi alături coptu-i guri,
În față-i, lumină pe lungi zăpezi.

Slobozește lumina în pături,
Și o încălzesc vis în flăcări
Și cu agrafe păru-i în valuri
Căzând lângă josul și susul ei guri.

Dar, ieri, prelung, la geam,
Ea, așteptând, fermecată, o aveam,
Când printre nori, pe cerul senin,
Dansau florile dalbe bând vin.

Și cu cât era cerul mai clar
Și pământul de armonie se umplea,
Își avea clipa ei mai dulce dar,
În alb tot mai mult era ea.

De aceea, pe coptu-i guri,
Și-n alb, cheamă-i amiaza cu flori.
Noi azi o adorăm când slujitoare
Are vocea-i în corzi fermecătoare.

2008

[Cretzulynne]

130. Încă un dialog cu mentorul meu mort. I

Astăzi mă simt frântă. Nici nu știu dacă mai am aripi.
Colivia mi se pare suficientă-n aceste ore fără nume.
Și chiar dacă s-ar trezi florile zilei-n miezul nopții ăsteia, nu-mi pasă,
îmi pasă doar de îngerii mei care dorm,
de demonii mei care dorm și ei,
de micul pitic din suflet ce se tot foiește-n camera lui,
de-mi vine să-l scot de acolo și să-l pun pe umăr,
și să-i dau ocazia să citească gândurile mele…
Hai, profule, devino un prieten,
că am mare nevoie de tine,
în această clipă târzie…

“Îndrăgit-ai, fată, văd,
Nopțile de lună pline:
Zorii află pe omăt
Urme fine de botine.
Știu, sub apele lunare,
Timpul nopții, clar și mut,
Pace nu și-ndemnuri n-are
Pentru somn în așternut:
Ceru-i ars de nestemate,
Crengile-s de rază grele,
Luna, din tărie, bate
Ținte, pe omăt, de stele.
Doar un duh, mișcînd din gene,
Să nu iște vreo vîltoare
Ce-ar ascunde sub troiene
Fir de dor și de cărare.” 1

Păi... doar mă știi...

Am îndrăgit-ncă din tinerețea albă,
lungile nopți calme,
și elegantele rochii ale contesei-n negru,
dar am îndrăgit și mai mult,
o anumită noapte,
când o planetă albă-mi grăia-n limbajul ei,
inundându-mi sufletul cu lumina ei albă cea vindecătoare,
o lumină blândă, o lumină plină de viață,
o lumină plină de creație de liniște,
când o vedeam gigantică-n mica fereastră fără perdele,
șezând cuminte turcește pe podeaua cu covor verde-nchis, devenit negru atunci,
în mijlocul camerei-ntunecate,
și o priveam cum încerca să intre-n casă,
să mă cunoască.
Nu mai voiam să mai vină zorii,
să pot vorbi mai mult,
cu noua mea prietenă,
și astfel, am rugat contesa să mai rămână, împreună cu stelele ei,
să putem privi și cum joacă stelele-n apele lunare,
neținând cont de scurgerea nisipului Timpului,
trezi cu toții-n acel joc,
ca și când ar fi fost ziua, știi, ziua neagră, nu cea albă, cea clasică...
Iar frumoasa mea prietenă-n alb,
trăgea continuu cu săgeți strălucitoare
pe podeaua mea,
înconjurându-mă-n neîncetare de flori albe,
invitându-mă-n câmpia ei...
Vezi tu, era o câmpie cosmică-n care zburdam fericită!...
Culegeam florile, iar ea râdea și mai tare,
dezvăluindu-și bucuria,
și râdeam și eu,
dezvăluind armonia omenirii.
Iar-n acele clipe, duhurile rele erau-nchise undeva departe,
neîndrăznind a tulbura bucla noastră de frumusețe,
să nu spargă magia ce se întâmplă poate doar de câteva ori în viețile umane,
și foarte rar-n viața cosmică,
atunci, când eram-n infinit,
mângâiați-n simțire și-n gândire de înțelegerea suavă
a sensului trăirii cosmice,
și astfel s-a născut un nou gând.
Era învățătura nopții.

2008

Notă
Vezi și Draperie de noapte (2006)

1 din Volumul "Poezii fără titlu", de A. Fet

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/JqngzKs.jpg

131. Tărâmul fără nume din Dimensiunea 12

Ascunde-mă în unul dintre tărâmurile care nu se văd,
dă-mi noi ochi să-l văd,
dă-mi noi simțuri să pot trăi acolo,
ori transformă-mă să mă adaptez,
pune-mi o vorbă bună la gardienii viselor,
să mă bântuiască liniștiți,
cu cețuri care nu fac rău nimănui,
și dacă nu pot înota,
construiește-mi o barcă ușoară,
tot din același material,
o pictez cât mai avangardist,
și nu-i mai fac vâsle că nu-mi trebuie destinații,
dacă mă asiguri,
că-n astă lume nu există populație solidă,
nici construcții, nici cimitire,
nici blesteme,
ci doar materie gazoasă,
ce nu poate fi surprinsă de aparatele fotografice,
rezultând doar-n imagini voalate și fără-nțeles.
Ajută-mă să mă ascund fără a mă cufunda-n uitare,
ajută-mă să mă afund-n nimic,
fără uși, fără ferestre,
fără puncte cardinale,
fără suprafețe,
fără zgomote,
fără rezistențe,
fără judecăți,
fără prejudecăți,
fără cerințe din partea nimănui...
Abandonează-mă-n cea mai adâncă blândețe,
ghidându-mă.
Faci asta?

2008

Notă
În acel moment cunoșteam doar teoria celor 3 dimensiuni ale Universului. Am scris dimensiunea 12, acesta rezultând din 3 = 1 + 2 și 3 = 2 + 1. Am optat pentru prima variantă fiindcă numărul 21 mi se părea prea mare. Astăzi, circulă ideea celor 40 de dimensiuni. Vezi și teoria M.

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/6OX4viP.jpg

132. Dacă…
(perioada emo)

Ai fi fost atent
... la șoaptele mării,
... ai fi știut de pașii mei
... către trupul tău.

Ai fi fost lângă mine
... la auzul numelui tău
... când te chemam
... și erai departe...

Ai fi ascultat măcar
... glasul meu
... chemându-te
... către mine...

Ai fi fost atent
... la tot ce te-nconjoară,
... ai fi știut tot ce nu vezi și nu auzi,
... ai fi știut toate chemările
tuturor ființelor tale iubite.

Ai fi acceptat
... că nu ești singurul singur pe lume,
... ai fi văzut și alți singuratici
... pe lângă tine...

Ai fi deschis ochii-n jur,
... m-ai fi văzut
... la fel de singuratică
... așteptând.

Ai fi ridicat privirea,
... am fi încercat
... să completăm singurătatea dintre noi
... și din noi...

2008

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/FjHi0rA.jpg

133. Amprenta împovărării
(inspirație emo, în perioada emo)

A se citi imaginând un schelet manevrat de un păpușar.

De un număr de ori,
de atâtea ori,
ai luat
asupra ta
întreaga povară
plus angajamentul
de a o duce
către noi granițe.
Purtată
de curentul vieții,
gândul-mpovărării minții
cu noi responsabilități,
când este prea devreme,
este insuportabil.
De foarte puține ori
ai simțit
sufletul liber,
obișnuită,
cu poverile,
ca o sclavă
din antichitate
adusă-n modernitate.
Asiduu
muncind,
neașteptând nimic-n schimb, ori-napoi
chiar și când mai credeai
că există evadarea,
rămâi
resemnată.
Gândurile,
care se-nmulțesc la cub,
care libere trebuiau să se simtă,
te-nconjoară,
îți șoptesc,
despre propria
încătușare.
Nimic
crezi a nu-ți se mai permite,
nici adevărata libertate,
nici propria viață,
și aștepți
după ajutor
a striga.
Nicicând
a veni salvarea nu crezi,
degustând amăreala speranței,
devenind greu a rezista.
Respirațiile vieții devin sacadate,
cresc presiunile,
timpul nu mai e de partea nimănui,
pretențiile devin maxime,
a face față devine utopie.
Speriată de tine-nsăți,
te-mpaci cu eronata idee
că cheia către ușa libertății
nu a fost făurită vreodată,
copleșirea
riscând.

2008

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/IiaNr2K.jpg

134. Respingerea în stil emo
(perioada emo)


dacă nu vreau...
cine mă poate împiedica?
dacă nu vreau...
……….ca tu să fii călăul meu,
ci să fiu eu călăul tău,
cine mă poate împiedica?
ca să te iubesc ...
……….ar trebui ca tu să mă cucerești
……….cu fapte nobile,
……….nu cu chestii romantice false din filme,
pentru că nu îmi folosesc vorbele
care zboară-n vânt...
nu vreau nici florile pe care le rănești tăindu-le,
nu vreau nici ciocolata ta plină de e-uri,
nu vreau nici falsitatea ta mascată-n iubire...
………..nu vreau să fiu dezamăgită,
………..nu vreau să îmi zdrobesc inima,
doar fiindcă asta înseamnă dragostea pentru tine!
………..pt. că așa sunt eu!
iubirea reală sau nimic!
………..fără fitze și nebunii, doar sinceritate,
fără esență furată...
………..pt. că asta sunt eu!
dacă nu vreau...
…………poți să te CARI.

2008

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/qA5XyEa.jpg

135. Tăierea lumii în stil emo
(perioada emo)

Când eram mică mă trezeam surprinzând cuplurile-n parcuri,
până când am crescut și am surprins și violența-n cuplul meu bătrân,
a dispărut unul și ne-am micșorat fețele,
a dispărut și celălalt și am rămas cu o altă față bătrână.
Copil încuiat-n holul mare cu o minge de tenis și o oliță,
stând lângă mașina de cusut, tabloul-ntunecat, caloriferul rece și cele 5 uși,
îmi făceam veacul pe preșul murdar de la a patra ușă.
Mă mai trezeam câteodată să mă joc cu mingea într-un nesfârșit du-te-vino,
așteptând să apară corpul bătrânei și ceaiurile ei cu coji de nucă și portocală.
Îmi spuneam singură povești și mă așteptam la diferite sfârșituri.
Când am fost în a doua vârstă de micime, am surprins și pete vineții pe pielea mea albă,
înțelegând astfel că mi-a venit rândul s-o cunosc.
Am reînceput poveștile.
Pielea se colora-n toate felurile.
Supusă presiunii, am încercat să mă întăresc imaginându-mă goală de sânge.
Deși mi-s suficiente urmele colorate pe propria coală, mă desenez și cu roșu,
să desăvârșesc creația violenței.
Realizez într-un târziu că nu sunt vinovată de nimic.
Îmi doresc să tai lumea-n propriul stil și s-o golesc de toată furia ei,
să curgă tot sângele nostru,
să-l absoarbă centrul pământului,
ca violența să nu mai aibă sălaș,
și să-nlocuim tot acest sânge cu plasmă pură, îmbibată cu fericire.
Dar tot ce spun aici e doar o altă poveste ce mi-o spun,
să mai treacă timpul cât aștept pe scaunul tare și scriu pe o coală îngălbenită de timp,
imaginându-mă un scrib ce scrie minunății pe acest pergament,
să mai uit de ce mă așteaptă peste câteva ore când un corp plin de sânge infectat
își va arunca toată forța asupra mea,
colorându-mă din nou.
În curând mă voi abandona viselor unde tai tot acest rău din lume, fiind însăși Moartea,
decapitând lungile mâini ale violenței ce-mi tot infectează oamenii,
de parcă am fi în tragediile grecești, romane sau englezești, create pentru râsul nestăpânit al celor machiavelici.
Civilizații întregi muritoare ce duc la praf lipicios pe scoarța asta terriană,
și mi-e rușine că sunt și eu astfel, pășind cu tălpile goale pe aleea plină de spini haini,
deși sus se desfășoară minunea unui apus, iar aici jos, suntem prinși-ntr-o corupție nesfârșită a sufletelor...
Nu văd o altă salvare, de nicăieri, în afară de golirea lumii,
vreau să curgă tot sângele ăsta, și de-aș putea, l-aș dărui vampirilor de nu m-aș teme că se vor infecta și ei,
l-aș dărui liniștită și pământului de nu m-aș teme că se va răzvrăti că o infectez....
Și de atunci, mă tot gândesc la codul sângelui.
Și de ce trebuia să fie roșu.

(2008)

Notă:
Roșul sângelui este din cauza grupării hem a hemoglobinei din hematii (celulele roșii)
Gruparea hem = protoporfirina IX și molecula de fier.
Molecula de fier absoarbe lumina care are lungimi de undă ce corespund culorilor violet și verde și le reflectă pe cele roșii.
În funcție de cum se combină hemoglobina cu oxigenul, avem:
- sângele din artere este roșu deschis. (mult oxigen)
- sângele din vene este roșu închis. (puțin oxigen)

Compoziția sângelui:
apă, 20 aminoacizi, polipeptide, albumine, globuline, fibrinogen, proteine conjugate, proteinoenzime, uree, amoniac, creatină, creatinină, acid uric, lipoproteine, fosfolipide, colesterol, HDL, LDL, enzime, corpi cetonici, glucoză, acid lactic, acid citric, acid piruvic, etanol, pigmenți biliari, sodiu, clor, potasiu, calciu, magneziu, fier, cupru, fluor, iod, hemoglobină, hematii, neutrofile, bazofile, eozinofile, monocite, limfocite, trombocite etc.

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/LBxCdZj.jpg

136. Roșul fundamental

Dacă Soarele ar fi fost roșu,
Terra verde,
am fi cunoscut sângele albastru.

Dacă Soarele ar fi fost verde,
Terra roșie,
am fi cunoscut sângele albastru.

Dacă Soarele ar fi fost albastru,
Terra roșie,
am fi cunoscut sângele verde.

Dacă Soarele ar fi fost roșu,
Terra albastră,
am fi cunoscut sângele verde.

Dacă Soarele ar fi fost verde,
Terra albastră,
am fi cunoscut sângele roșu.

Dacă Soarele ar fi fost albastru,
Terra verde,
am fi cunoscut sângele roșu.

Dacă Soarele este galben,
Terra albastră,
am cunoscut sângele roșu.

(2008)

Notă:
culori fundamentale = fiecare dintre culorile RedGreenBlue (roșu, verde, albastru) care NU pot fi obținute prin amestecul altor culori, dar care amestecate între ele dau toate celelalte nuanțe și culori. (sursa: DEX).

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/wzu6Jka.jpg

137. Știința prieteniei

N ori.
Atât înseamnă știința mea.
Prietenie interzisă - concept misterios.
De câte ori s-a întâmplat?
Nu-mi dau seama de răspuns.
Nu sunt aici ei.
Tot pătratul este gol,
Iar ei întârzie să apară...
Sau trebuie să plec de aici și să-i aduc?...
De câte ori s-a întâmplat?...
Nu-mi dau seama de răspuns,
Dar știința mea cunoaște:
De câte ori simt că nu am prieteni,
Deși am făcut atâtea împreună...
Unde sunt ei?
De ce simt că există tot și nimic,
Și simt pietre-nconjurându-mă...
Ce-i greutatea asta de s-a născut
În piept...? Ce pot face?
Realizez.
Nu știu nimic și tocmai asta nu știu.
Ce am oferit? Ce mi s-a oferit?
Ce este acest zid construit
Fără știrea mea?...
Trebuie să-l sparg? Să-l escaladez?
Ce-mi doresc?
Să trec de el?
Este acesta un test dat de cine?
Să mă dovedesc întâi ca prietenă?

2008

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/HhQzEai.jpg

https://i.imgur.com/5LoEMW4.jpg

138. Doamna cu Coasa cea sarcastică are ac de cojocul tuturor copiilor

Când râzi pe sub mustață pe-nserate,
La laptele stricat venind muștele - musafire zburătoare,
Să-ți inviți în colivie invazia neagră,
Vrând-nevrând,
Negru înveninat, greu de străpuns … Este gata!
Adio, lapte!
Adio, tinerețe albă!
De ieri,
Copil obligat de alți foști copii,
Necunoscător de locuința sa pe planeta Morții,
Am plătit taxa pentru maturizare Doamnei,
Inocența,
Ducându-mi blestemul maturității,
Până la întâlnirea cu geamăna Doamnei,
Cea de mâine,
Răbdătoare toate.

2008

Notă:
Vezi și Pe planeta Morții (2007)

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/1YFwsXB.jpg
(pendulul lui Newton)

139. Paradox hibrid

Suflet extremist, oscilând de la o extremă la cealaltă,
Dualitate inevitabilă, înglobată-n echilibrul cu picioare,
Suflet chinuit de marile-ntrebări universaliene...
Vreau să trec dincolo de lumile astea.

2008

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/BeH8J7y.jpg

140. Paranoia

Sunetul sentimentelor ei a rezonat cu întreaga lui ființă,
Plânsul a dobândit o nouă dimensiune ce și-o regreta,
La același nivel cu numărul infinit de stele,
Disperarea, instinctul de a te strânge de gât, nebunia,
Toate evoluaseră spre noi granițe depășind vechile limite.

2008

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/gwmlX6S.jpg

https://i.imgur.com/dI9JBjl.jpg

141. Stropi în orașul întunecat

Miros aspru de ud,
Noapte neînstelată și nemărginită,
Clădiri schițate sumbru-n umbre,
Copaci inexistenți-n întuneric,
Oameni dispăruți demult,
Câini adormiți pe sub mașini,
Leagăne din parcuri, inerte,
Bălți liniștite și netulburate,
Întuneric copleșitor,
Vântul neîndrăznind să-l trezească;
Totul pare așa de liniștit,
Totul este așa de gol,
Loc dominat de întuneric,
Statism dureros de tulburător,
Oraș mort, plin de stropi de sânge,
Surditate apăsătoare,
Întoarse în inima acestui loc,
În întregul cartier, în întregul oraș,
Amintirile mă urmează oriunde aș privi,
Nu mă simt a fi aici cu adevărat,
Sentimentul de a mă afla în centrul întunericului mă copleșește...
Vis? ...
Întind mâna să mi-o arăt că totul e aievea,
Capul mi-e greu,
Corpul mi-e amorțit,
Degetele congestionate tremură cerând vindecare,
Îmi uit cuvintele,
Vocea mea dispare,
Mintea mi se golește de orice gând,
Simt stropii cum ar șterge tot,
Și risc să mă șterg,
Îmi văd silueta fantomatică printr-un geam,
Și fac cu mâna propriei mele existențe - absorbită de întuneric,
Umiditate-n crescendo, afectând totul,
Cu nepăsare, norii-și văd de drumul lor,
Stropii cad fără-ntârziere și fără nicio greșeală,
Urmându-și și ei călătoria lor,
Rămânând doar eu, clădirile, norii, asfaltul,
Și iureșul de umbre,
Niciunul neavând umbrelă.

2008

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/PzIGISE.jpg

142. Buline de toamnă pe geamul ferestrei mele

Geamul alburiu
vrea să mă absoarbă
când cerurile-și varsă
multa materie
ce modelează griul umed
ca să mă absoarbă și el
fiindcă mă uit cu-ndârjire
la fereastra udă.
Îl ating
să simt tunetele,
îmi reazim fruntea
să simt răcoarea,
îmi apropii suflarea
să simt aerul,
și deși toate acestea am făcut,
nu simt toamna...
Sunt dincolo de o altă barieră rece,
invizibile amândouă.

2008

Notă:
„bariera rece” semnifică lipsa dorinței ființei umane orășene de a ieși din confortul casei și de a privi stropii de ploaie ce ating frunzele galbene, spre deosebire de aceeași ființă umană, aflată în mediul rural. Experiență proprie.

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/zT5qiRu.jpg

143. Capricii vremelnice

Plouă-Ninge! Cu lacrimi calde-reci de sus-jos, de undeva-aproape, din cer-nori,
Dragă,
peste țara românească,
ai așternut o aba
protejând-o
ca o meșteră abageră,
Nici cu scară până sus nu le-ai atinge,
firele abalei restrângându-se,
întrebându-te
de căderea lacrimilor
dacă-i o suferință după o neîmpărtășită idilă,
Printre lacrimi, suspine și trandafiri albi presați,
dispar amintirile când ticăie ceasul,
apar altele noi când plouă-ninge,
încet-încet,
reamintire nouă pe o frunză nouă,
curând-curând,
mă voi răci și eu
de mai stau mult pe afară,
Înainte sau după aceste ude-ninse, însorite-înnorate,
apele se duc-retrag. Apele tac-cântă. Apele!
Apa a fost multă-puțină, rece-caldă, udă-udă,
Intensificatoare. Mângâietoare,
Natură cu culoare. Voluminoasă,
Frunzele bat și ea-i cântăreață de operă, cap de aramă,
precum noaptea dorea luna și stelele,
glăsuirea posesivă se mărește,
Plouă-ninge! Cu lacrimi calde-reci de sus-jos, de undeva-aproape, din cer-nori,
Dragă,
de inima ta-i legată cu cătușele iubirii tale... amintirea!
Hai, lasă-ma să scriu pe fiecare rând al cerului, pe fiecare nor, pe fiecare rază, dac-i așa,
despre peisajele tale ude-ninse, însorite-înnorate,
acoperite de apă-aburi
în cod ritmat,
picături, baloane, sfere transparente, molecule,
Hei, iarăși uzi totul. Plouă-ninge! Apele se duc-retrag. Apele tac-cântă. Apele!
Revine-pleacă simțurile reci de înainte-după ploaie-ninsoare,
Se mărește natura. Crește. Nu-i de ajuns că sunt aici?
V-am povestit-o. Hai, lăsați-mă-n pace acum. Mi-s cu ploaia-ninsoarea,
Plouă-Ninge! Cu lacrimi calde-reci de sus-jos, de undeva-aproape, din cer-nori,
Plouă, plouă, plouă, v-ați lămurit, așa-i? Ce ploaie!
Un, doi, trei, e soare pe cer! Măi să fie!
Dragă,
plouă cu lacrimi de raze acum,
culori diverse de pupeze agățate-n copaci,
sărutând curcubeul
ce săruta obrazul ud pământesc,
bebeluș,
praf minor de apă,
toate sunt creatoarele propriei bucurii,
Dragă,
plouă mărunt, cu rouă, ca un rebus de cuvinte drăgălașe,
ce ascund prichindei de primăvară
transformându-i mai târziu-n fulgi,
Ceața-i indecisă și glumeață. Acu-i, acu nu-i. Uite-o, nu-i!
Iată și ghioceii. Și mărgăritarele. Și trandafirii albi. Și bujorii!
Clopoței de sori vitregi se ascund printre ramuri,
urși gigantici deghizați-n copaci stufoși,
hârjonindu-se cu himera galbenă sus cocoțată,
să ajungă sus, crescând,
Pantof de cleștar pierdut-n cântec,
negăsit de nicio stafie pierdută și ea,
au devenit de căutat după ger,
în poalele mamei naturi, în fundul planetei și-n adâncimea spațială.
Am ghicit secretul! Ăsta-i surâsul sorilor!
Și am aflat.
Celălalt obraz de fată, -ntunecat,
cufundat-n amintiri,
neghicit de himera galbenă ce n-are ochi și la spate,
a spart codul tăcerii.

2008

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/BR9gEko.jpg

144. Zori de iarnă

Prințesă-zeiță-zână-făptură-frumoasă,
Sculptată
Pe plapuma mea de pământ,
Cum de pleci-n caleașca aia cu roți de diamant?
Cum de vii cu cavalerii tăi de vânt?
Cum de răscolești totul-n acoperirea ta?
Apoi vii,
Apoi pleci,
Apoi vii,
Iarăși pleci,
Iarăși vii,
Până-ți aduci aminte și de mine
Și te pregătești,
Oglindă,
Cu față de zahăr,
Ești tu blană?
Caldă?
Pentru mine?
Vino!
O să aflu
În următoarea oră
După ce mă-nvelești.

2008

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/V7vIZHg.jpg

https://i.imgur.com/9tMnkZb.jpg
o broască bătrână, înțeleaptă și cu iubire.

https://i.imgur.com/KUiiLhk.jpg
o broască tânără, cu iubire.

145. Anure

Smoală făr-oxigen,
Orăcăituri sinistre,
Păsări zburânde fugitoare,
Frunze alunecătoare,
Surprize verzi făr-clorofilă,
Soare fugar,
Raze prizoniere,
Întinderi albe-n negru prefăcătoare,
Fiorii se adună-n toate cele simțitoare,
Plini de frig,
Atârnători,
Musafiri nepoftiți prinși pe toate pânzeturile de văduve-negre,
Dansuri sadice,
Jocuri de lumini macabre,
Ce prind toate gândurile evadatoare,
Frânte li-s aripile,
Ființe nezburătoare,
Precum ale mlaștinii târâtoare,
Umbrele sălciilor servitoare,
Rătăcitoare,
În-naltele necunoscătoare,
Veșnice sărutătoare,
Chemătoare,
De dirijoare salvatoare,
Unde dincolo de grele ziduri-n noile ore,
Acțiunile-ncă nescrise și barbare,
Erau aduse la viață de vânturile uscătoare,
Adunând mirosurile toate de descompunere,
Cețurile toate ridicătoare,
Prefăcătoare,
De grele fumuri, de aer rumegătoare,
Ce străbăteau toate-ntunericurile pătrunzătoare,
De netrecut, să nu trezească ar fi fost-nțelept,
Somnul contesei-n negru adormitoare,
Cu excepția micuțelor viețuitoare,
Dincolo de dealurile-ntunecate trăitoare,
Precum șoldurile unei femei creatoare,
Apei adânci și murdare ascunzătoare,
Plină cu șerpi, gândaci de baltă, anure și lipitoare,
Când-n ore noi se-nalță,
Sonorități de metal hardcore,
Răspunzânde la chemare,
Celei necunoscute voci cerere,
La magia neagră a mlaștinii și concertului obligatorie participare,
Neiertătoare,
Neatenției unei anure-n apă căzătoare,
Mătasea-broaștei acoperitoare,
Cu păienjenișul ei acaparatoare,
Sub ea dispariție trecătoare,
Deranjând nufărul de baltă frunzelor lățitoare,
Scăldătoare,
Povestitoare,
De file clătinătoare,
Ale anurelor voci de soprane,
Adunătoare,
De umbre răcoroase-n infama-ntunecime,
Ca-ntr-un război dureros de lung cu sunete din ce în ce mai înălțătoare,
De mersul timpului încetinitoare,
Când luna surprinzătoare,
Mai ieșea câteodată din lăcașul ei, fidelă admiratoare,
Anurelor concertoare.

2005 - 2008

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/CpnNu1X.jpg

146. Blestemații
(gotic + emo)

În noaptea descrisă a smoală,
Pată de neșters,
În și din Univers,
Pășeam-n rochie neagră și sexy,
Brodată de toți fluturii din lume,
Pe calea-nsângerată,
Către mormânt.
Îmi sosise ceasul să adorm pe o lespede fără flori depuse,
Ce nu ascundea nici măcar o fârâmă de moarte,
Fiindcă o absorbiseră deja câțiva viermi și câteva rădăcini experte de așa ceva.
Rugasem corbii să-mi cânte pe toate aceste pietre,
Să-mi trezească scheletele ce încă se mai puteau mișca,
Pentru a mă-ncânta cu câteva povești înainte de ceaiul de după-amiază,
Gătit-ntr-o fântână mocirloasă, cu câteva plante de mătrăgună și leandru,
Așteptându-mi-n centrul cimitirului invitatul.
Cel ce n-are umbră. Cel ce pășește-n umbra fiecăruia.
Moartea.

Încep să strige zorii unei noi zile. A mai trecut încă o zi. Încă exist. Fir’ar!
M-am plictisit. Ce mai caut eu aici?
Particular.
Trup fără cuvinte. Creier fără gânduri. Suflet fără iubire.
Degrabă! De ce nu-mi vii? De ce nu mă asculți?
Vrei să-ți scriu o scrisoare de dragoste? Să te seduc? Sunt victimă seducției negrului.
Ce mai vrei și tu de la mine?
În spatele meu se află o lume întreagă,
Am fost acolo unde copacii sângerau,
Fluturii vomitau,
Corbii și șobolanii intrau prin toate găurile femeilor și bărbaților,
Caii infectați nu-i cruțau nici pe copii,
Masacrându-i multe zile-n șir,
Diavolii se ospătau din sclavii albi-ncătușați cu aluminiu și diamant,
Pe tronurile lor,
Se urcau pe sufletele cadavre,
Florile se ofileau oriunde treceau fantomele, speriate, ce credeau că dispar cu totul,
Se ospătau alături de acei diavoli,
Ce scriau cu ghearele lor pe scorburile arborilor-nsângerați,
Dragostea lor pentru moarte,
Cu cerneala victimelor lor,
Ce se înnegrea cu ajutorul clepsidrei Timpului...
Iar în tot acest timp îmi aștept sfârșitul, mergând desculță ocolind cadavrele,
Prin acest lăcaș unde haosul este rege,
Parcă prinzând viață din cea mai creativă minte distrugătoare,
Iar zgomotele nu încetează a aminti prezența sângelui,
Ce zace în mine,
Zăcând-n ei... cândva cu viață, cândva cu povești și vise,
Croc-croc!
Ah!... Un corb cu aripi arse... Până și sufletul lui plânge!...
În tandem cu zgomotele pașilor mei răniți de tot ceea ce zace,
Obișnuiți-n amorțirea noastră,
Călcând-n neștire, bântuind fără destinație, fără scop și fără iubire pe aste alei mucegăite,
Ce tac despre noi,
Țipând Timpului,
Fără urechi, fără corp, fără memorie,
Singurele fiind mormintele...
Ce păstrează istoria lor... și nu vreau să mă mai regăsesc aici...
Haide! Chiar și după toată această introducere, tot nu te-am convins? Sadicule!
Știm amândoi ce-ți poate pielea, doar tu ai secera aia bine ascuțită, ce o iubești atâta,
Dormind cu ea mereu... Iubita ta ce-ți grăiește numele meu ... și-mi vrea viața... De ce nu o asculți?
Îi asculți doar pe cei care nu vor...
Clipele trec,
Nici luna nu mai vrea să se arate. Întuneric deplin.
Învelită-n astă manta, îmi fac noi povești,
Și să nu îndrăznești a mă-ntrerupe!
În depărtarea bruscă se arată o stea minusculă,
Iată! Vezi? Am public. Aș! Am uitat de corbul rănit... de cadavre... de mine...
Lasă. Mai bine adorm. Pe pietrele reci ce-mi vor ține de cald.
Ca o prințesă.
Te rog, trezește-mă blând,
Nu-n această lume, ci-n cealaltă,
Unde ești singur.
Într-un ocean de aer fără orizont,
Iar lumina nu se poate revărsa, nu-și găsește locul...
De unde știu, mă întrebi? Știu. Ești o făptură a celeilalte părți din întreg.
O jumătate hrănită cu nimic,
Trăind-ntr-un cimitir fără schelete și cruci.
Un pământ gol, creat din cețuri, nu țărână.
Un loc pe care îl numești paradis. Un loc pe care îl iubești. De unde știu și asta?
Îți răspund după.
Închid ochii.

Zori de amiază. Înnorat.
De smulgi lumina de aici, inviți întunericul,
Mâinile mele încep să prindă riduri pline de istorie,
Sap cu unghiile disperării-n găurile minuscule de piatră,
Extremități ce ies din mine, atașate de mine, de sufletul meu,
Mă zgâriu crunt, mai adânc și mai înfiorător decât toate întâmplările,
Revocând ghearele Durerii,
Știi? Sufletul mi-a înregistrat toate trăirile acestui trup încă tânăr după conceptele lor,
Ca un imens feedback către mine și către lume,
Și se întoarce de fiecare dată către mine, apoi către lume,
Înlănțuită-n ciclul de nespart,
Și știu toate neregularitățile-n masa mea sufletească,
Toate alarmele,
Toate stările,
Toate cuvintele nescrise,
Ce s-au dovedit a fi o prelungire nesemnificativă a acestui Univers din care provin,
Exact ca o prelungire a conștiinței lui,
Involuntar,
Afectată,
Simt, doare, trăiesc, plâng, râd cu apă, mănânc apă și o dau afară,
M-am prăbușit de atâtea ori,
Programată să reacționez astfel la fiecare impact,
Măruntă și inofensivă,
Slăbiciunea doare la fel de mult,
Nu pot ignora nici că trăiesc și că am o inimă care funcționează,
Nici inima mea fără iubire, considerată de piatră de ei,
Deși îmi venea să le dau replica tăioasă că și pietrele au inimă!
Micul meu univers
N-a fost nicicând mai gol,
Aceste ființe ce mă înconjoară par a fi mai perfizi și mai murdari
Decât orice lichid din placenta-n care trăisem... până ieri,
Azi,
Pereții universului meu s-au mărit, lumea s-a mărit... dar conține din ce în ce mai puțin,
Și faptul că știu toate acestea nu mă rezolvă.
Pauză. Tună.

Mă scald-n o furtună sănătoasă. Dincolo, un mormânt fără capac.
Mă puteam ascunde acolo. N-am dorit.
Sunt aici.
Neprotejată.
Întind brațele să mângâi apa rece.
Presiune multă.
O tolerez.
Corbul m-a părăsit când dormeam,
Probabil, s-a plictisit și el.
M-am plictisit și eu. Știai asta deja.
Hai... trezește-mă din viață!... Cât te mai aștept?

2008

Notă: Este 2008. Liceu. Eu, ca și atâția alți tineri ai generației mele, eram user al platformei de socializare HI5, predecesorul Facebook-ului. Aici am depistat ceva exotic ce mă atrăgea prin faptul că reprezenta ceva nou. Era "mișcarea" gotică. A durat foarte puțin, câteva luni, fiindcă apoi a apărut "curentul" emo. Până în 2010.
Deși n-am adoptat niciodată vestimentația unuia sau celuilalt, întotdeauna am fost atrasă de aceste concepte fiindcă au mistica lor și perspectiva lor unicat asupra lucrurilor și a lumii, o perspectivă ce nu exista în lumea „normală” și lipsită de substanță plus faptul că mă regăseam printre tinerii care aveau o înțelegere, sensibilitate și maturitate mult mai profunde față de cei care nu le aveau încă.

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/9sNSQLW.jpg

147. Cealaltă față a poveștii uneia dintre Blestemați

Într-o locație necunoscută, ascunsă oamenilor de știință terrieni,
Sub gluga neagră arsă de Timp, fratele său de cruce,
Se adăpostea chipul celui chemat de pe planeta pe care o guverna,
Chipul lui ce nu mai ținea istoria, ce trecuse dincolo de orice cunoscut,
El însăși fiind păzitorul tuturor sufletelor din toate Universurile,
Chipul fără chip,
Chipul ce fusese hărăzit de la începutul nașterii tuturor Universurilor fenomenului morții,
Cel ce a preluat din munca Creației,
Cel ce meșterea la curățarea unui suflet din care ieșeau aburi negri,
Cel ce deplângea povestea lui de viață tristă,
Investind fărâme de răbdare în acest îndelungat proces de purificare,
Când își auzi corbul cum îl strigă,
Atât de concentrat fusese încât nu-l vedea alături de el,
Maestre-croc! Maestre-croc! Avem-croc o-croc fată-croc terriană-croc!
Te-croc dorește-croc atât-croc de-croc mult-croc încât-croc îndură-croc multe-croc!
E-croc atât-croc de-croc bună-croc! M-croc-a-croc îngrijit-croc când-croc credeam-croc
că-croc nu-croc mai-croc există-croc nimic-croc pur-croc pe-croc lumea-croc aia-croc,
Maestre-croc, cruț-croc-o-croc, rogu-croc-te-croc! Croc, croc!
Oo, chiar așa, corbul meu neastîmpărat?
Ce căutai pe acolo? Nu te-ai învățat minte ultima dată când ai fost?
Când era?... De fapt, de fiecare dată când te duci, mereu vii rănit...
Mereu i-ai prins când se ucideau unii pe alții!...
La ce te mai duci?... Nu te știu nici mincinos, nici ghinionist...
La ce te mai duci, mica mea pasăre?...
O-croc, m-croc-a-croc iubit-croc un-croc om-croc! Îl-croc chema-croc Edgar-croc!...
Ei, ei, lasă băiatul-n pace, știu de sufletul acela, multă lumină mai avea!
N-am muncit mai deloc la el, dragă!
Da, ia zi de fătuca aia, pesemne-i urâtă?
Nu-croc, e-croc frumoasă-croc, o-croc domniță-croc adevărată-croc, crud-croc de-croc tânără-croc!
Fie! A trecut atâta vreme de la ultimul suflet...
Mi-e tare urât pe aici cu toate sufletele astea nenorocite!... și cu tine mereu plecat!...
Vreau si eu o tovarășă de suflet!...

Undeva, pe o planetă măcinată de ură și mizerie,
Într-un cimitir ascuns-n munții tăcuți,
Dormea acoperită de trandafiri loiali,
De pământ cald și mușchi de arbori bătrâni-nsângerați,
Un trup mic de fată,
Era cea care așteptase multe luni ca vocea ei să fie auzită de cel ce trebuia,
Cel ce se afla la capătul opus al Universului,
Cel ce a ajuns lângă ea...
Moartea.

Trupul lui se apropie de trupul ei,
Dezgropând-o gingaș,
Dobândind-o încet... acoperind-o cu aripile sale protectoare,
Îmbrățișând-o ca pe o iubită demult pierdută,
Cea prețioasă,
Așteptând-o să se trezească...

Mica noastră frumoasă adormită,
Ședea pe un pat cald de lichid,
Vegheată de privirile rugătoare ale corbului și ale Morții,
În brațele Morții,
Așteptată a se trezi.

2008

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/QRgOQTg.jpg

148. Concepție

PARTEA I

Tot ce ai crezut că se va întâmpla și nu s-a întâmplat,
Încearcă să-ți dorești a se întâmpla altădată,
Ai fost dezamăgită…de iluzii deșarte,
De vorbe mânjite cu miere,
Cu mai multe fețe -
Dar și fețele carnavalului sunt mai bine redate,
Și mai sincere ca stăpânele artei mimicii;
Crezul meu s-a bazat pe fond fals,
Micromincinoșii se înmulțesc,
Iar în preajma sfârșitului de an,
O iau razna emoțiile,
Inima, obosită, lucrează și mai tare!
Speranța, tahicardia inimii!
Cuvintele sunt foc albastru…tot și nimic…
Celulele nervoase se luptă neîncetat,
Sângele fierbe, roșu foc!
Transportând emoțiile către sfârșit,
Cu fiecare minut ce corespunde fiecărei secunde de muncă,
Corpul și ceasul trec complementar,
Ca un tot unitar,
Foaia albă se tot umple de mâzgălituri,
Cu și fără înțeles…
Rozul de pe unghii devine palid,
Marginile unghiilor se fac din ce în ce mai frumoase,
Pixul, odată instrument al artei,
Este acum torturat de foaia albă,
Pe care se grăbește s-o scrie,
Într-un interval de secunde fatale,
Ce vor duce la soluționarea greșită a problemei…?
S-a sfârșit!
Ca ultimă apreciere, ea va fi nemulțumitoare,
Prăpastia se adâncește din ce în ce mai mult…
Iar alții au șanse, se pot afirma în fața lumii,
Of, ce ego!
Ca un O mare, te gândești :”Oh!” -
Scoți din puterea plămânilor afectați,
Un simbol oval, acel zero majusculat,
Născut într-un moment al urâtului -
Acel copil al disperării!

PARTEA A II-A

Oricând există persoane ce vor vrea să-și însușească meritele ce nu le aparțin,
Oricând există persoane ce vor totul și altele ce nu vor nimic,
Lumea merge cu viteza rotației universale,
Oricând oamenii vor fi indiferenți - aceia vor fi mai puțin păsători de mediul lor,
Conștiința universală nu-i totuna,
Cu tot Universul,
Ce ține la întunecoasa-i morală,
Praf de mizerie spulberat-n nebuloasele întunecimi,
Joc vis-a-vis de Calea Lactee,
Măruntaiele-mpuțite ce put dincolo de hotare,
Judecăți prejudecate, idei preconcepute,
Totu-i neînchipuit de gigant!
La fel de mare-i Jocul! Al materiei!
Ca un șef, el ordonează totul,
De la demolarea propriului psihic, (nebunia)
La demolarea blocului de vizavi,
Construit-n vremea ceaușistă!
Dragă materie, a cărei componentă,
Sunt vinovată a face parte,
Din acest măreț Joc, unde TU dai șah mat,
Dar eu fiind mică, tu mare,
Eu sunt nesemnificativă, tu măreață...
Ah! Dragă materie, dragi atomi,
Ce vă aflați în coloana mea vertebrală,
Ce-mi orânduiți poziția în fața altora,
Vă rog, luați-o mai ușor!
Atomi buni, suntem toți atomi,
Mai mari, mai mici, nu contează…
Numai singur să nu te simți,
Căci atom la atom trage,
Dar om la om, incompatibilă atracție!
Fatalitate!
Totu-i-n zadar, dragi atomi fatali!

PARTEA A III-A

Oricând au fost și vor fi fizice lucrurile,
Conștiința fizică nesimțindu-se, ea nefiind fizică,
În mod inconștient și organic, ca o fabrică de idei,
Creierul (materia cenușie) lucrează 24h/24h (nonstop)
Ca un robot, veșnic harnic,
Niciodată nu se strică, niciodată nu obosește,
Ca un umil aparat de vise și speranțe,
Pune-n mișcare lumea toată,
O minte este eficientă dacă aceasta lucrează,
Și atenție! Nu contează dimensiunea spațială! -
Fusese vorba unei minți einsteniene,
Ce intuise dincolo de limitele fizice posibile,
Știind să se facă remarcat!
Bun creier! Bune idei! Savante idei!
A fost și va fi singurul om,
Al secolului de mult apus al anilor ’50,
Când lumea abia era un copilaș,
Mergând de-a bușilea…
S-au ivit w.w.w. și e-mailul,
Acu-i adolescentă lumea!
Vrea aventură, adrenalină și pasiune!
Bolnavă de singurătate…

Lumea-n unicitatea măreață a Universului
E ca un copil lăsat singur acasă
Vorbind la scară microcosmică și microcorpusculară...


2009

Notă:
Singura creație scrisă într-un mod febril și needitată. Un manuscris. Singura dată când am fost maniacă. :">
Mărturisesc că a fost foarte greu să pot ține pasul cu uraganul gândurilor din acele momente. Mi-a fost imposibil fizic să scriu toate cele aproximativ 30 idei. Îmi amintesc că la un moment dat se suprapuneau cuvintele, iar de la a doua parte în jos începusem să scriu prescurtat, ajungând la a treia parte să scriu doar inițialele cuvintelor. Nu știu nici în ziua de azi cum am reușit să completez spațiile goale.Uitasem tot în următorul minut. Îmi mai amintesc și senzațiile - la final am simțit, deopotrivă, și greutate și ușurătate a ființei. Știu că mă gândeam la micimea existenței omenirii în acest Univers, ajungând să mă gândesc și la micimea Universului aflat întru-un Univers și mai mare. Ca omagiu pentru acel moment, am luat decizia de a nu edita niciodată acest text. Este unic. Totodată, am ales ca în întregul an să merg pe același stil.
Toate creațiile lui 2009 sunt scrise din prima, așa cum au fost gândite.

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/oL9dihf.jpg

149. Inerție

Când te pierzi în timpul vid,
Fără impulsurile momentului,
Otravă ție-ți pompează,
În viața ce te înconjoară,
Inconștient de ea,
Conștient de inima și durerile tale,
Timp de o atomosecundă numită viață,
Arătată precum un stop cardiac,
Timp în care înflorește ca o floare albă,
Pătată în roșu, în acest timp vid,
Te pierzi într-o clipă numită moarte.
Te oprești din mișcarea celulară vie,
Deși și în acea atomosecundă te regăsești,
Ai revelații, nu respiri, ci te auzi respirând,
Nu auzi, ci te simți auzind,
Nu vorbești, ci te vezi mișcând carnea buzelor,
Nu vezi, ci simți diferite pete,
Nu miroși, ci prinzi propria viață ce are o amprentă,
Și-l decodifici în parfum...
Unul ești tu și unul este parfumul tău,
Parfumul vieții ce zace-n lăcașul tău,
Și cândva, cu viteză mândră de lumină,
Te lași cuprins de brațele morții...
Fără să știi, oprești totul,
Mersul lumii nu suferă din cauza nimănui,
Dar, tu, din ce pricină te faci dorit?
Întreaga lume ce te-a cunoscut,
Ți-a simțit aroma,
Și după ce acea atomosecundă a trecut,
A mișcat mersul sufletesc,
Ți-a observat dispariția,
Asta putând porni întreaga trezire,
Precum un motor ruginit ce-și aștepta demult uleiul... (lacrimile)
O floare dispare și celelalte par mai superbe,
Tu dispari și celelalte vieți par distruse.
Cu unghii, sânge și lacrimi ai schimbat ingredientele
Acestei mari delicatese din carne numită Umanitate!

2009

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/aQ6Ojeh.jpg

150. Vinovăție

Oricât aș fi fost de nevinovată,
Nu mai pot îndrepta nimic
Din ceea ce a fost spart,
Rămâne-n mine consecința faptei lor,
Nu mai am decât coloana mea vertebrală rămasă-n mine,
Și ea stinsă-n cele din urmă,
Precum o lumânare cu lumină fragilă,
Ce nu a făcut nimic altceva decât să existe,
Arzând,
Nevinovate amândouă,
Privesc în jurul meu,
În jurul oamenilor ce șoptesc-ntre ei,
Ochii mei îi urmăresc și mă-ntreb despre câte o siluetă necunoscută,
De ar fi fost-n mine acea persoană,
Ar cunoaște și recunoaște
Că a greși e-n natura umană?
Inconștiența faptei, inconștiența sumei de acțiuni se plătește orice ai face,
Indiferent de aș fi eu sau altcineva,
Și de știu că sunt vinovată și nu recunosc,
Sunt răspunzătoare,
Deși m-am săturat a-i mulțumi mereu pe ceilalți.

O greșeală-n plusul restului din bagajul de greșeli,
Te poate costa scump,
Ca și suferința celui ce i-ai greșit,
Poți plânge, poți dori a face bine, astea-s păreri de rău și regrete,
Care nu-s mai de folos pereților ce nu simt,
Ci, bunătatea și iertarea pot aduce împăcarea pe lume,
Când dorești a face diferența între ei și noi,
Nu-i niciun mister,
A ști ce este corect cu o siguranță mai tare ca pietrele spălate de ploaie,
A fi apt de însușirea unei calități cu mod, sens, separare,
A avea voința de a gândi oricât, oricând și oriunde...
Niciuna nu-și face prezența la judecata ad-hoc colectivă,
Legi, norme de siguranță pentru conducerea unei vieți și a sumelor de vieți,
Acumulate într-o conștiință colectivă,
Poate avea uneori rezultate dezastruoase,
O experiență-n plus, o amintire-n plus de stocat-n creierul omenirii,
Păstrată sub cheie pentru a nu ne corupe sufletul-n mod negativ,
Și a ne păstra ființele intacte.

2009

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/stLQ4Wa.jpg

151. Antagonism sau coexistență și neutru inexistent

Scuzele mor, motivele puternice renasc,
Peste sentimentele trăite poți depune o mantie,
Dar toate se vor scufunda fără un fundament real,
De sute și mii de ani au existat aceste cuvinte absurde,
Dar sentimentele au existat dinaintea cuvintelor,
Ceea ce am crede e că sentimentul e baza cuvântului,
Nimic mai fals! Cuvântul e fundamentul sentimentelor,
Faptul că există cuvântul, sentimentul este recunoscut,
Existență efemeră și durabilă totodată, într-o lume superficială,
Unde sentimentele se-mpuținează pe zi ce trece…
Cuvintele rod cu ghearele lor sufletele, se hrănesc cu ele,
În schimbul găzduirii lor-n suflete, măcinate chiar de ele-nsele,
Slabi, le dăm cheile sufletelor noastre de bunăvoie și fac ravagii,
Fierul-ncins al durerii croindu-și propriul drum cu forța,
Fiindcă cuvintele care dor, rod sufletul,
Atât de superficial, și atât de profund,
Atât-n exterior, cât și-n interior,
Nu se pot stăpâni, sunt lor-nsele propriile stăpâne,
Cuvintele! Sentimentele!
Împreună-n conviețuire, dându-și scopuri pentru a trăi,
Combustibil al iubirii și al urii, că de n-ar fi, n-ar fi nimic,
Surori gemene, 2 fețe ale aceleiași monezi, aceleiași foi,
Antagoniste. Lipite.
Nu putem face nimic să spargem această lege absolută,
Guvernează lumina. Ghidează-ntunericul. Și odată cu ele
Cuvântul și sentimentul.
Ca și iubirea. Ca și ura. Sau fără ele.
În fața lor, scuzele se pierd și motivele renasc
Mai puternic decât oricare pasăre Phoenix mitologică.

Sentimentele vor trăi pân-la moartea ultimului om,
Iar cuvintele pot grăi și după pe pietre, hârtie și pământ.

2009

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/6unEbAP.jpg

152. a

Cu un mic trup, o nouă ființă își înăbușă un țipăt,
ce dacă ar fi fost mai tare rostit,
ar fi putut conduce omenirea mai sus.
Mai-ncet rostit, -și conduce propria viață...
către propria urmare, către propriul destin, către scrierea propriei sorți,
și eterna noastră luptă cu făgașurile scrise-n pietre și lumini.
Timida lumină străbătea dincolo de un prăfuit abajur,
uitat-n cameră, de atâta amar de vreme,
uitat și de creator, și de stăpân.
Mica noastră făptură, chircită, -nconjurată de aerul-mbâcsit,
de sânge, vomă și descompunere,
-și sugea degetul ca și când în acesta s-ar fi aflat-ntreaga hrană și-nțelepciune.
De aș fi fost acolo, nu aș fi știut a povesti mare lucru,
decât propria mea poveste. Iată:
”A” a existat încă de la începutul tuturor lucrurilor.
De la începutul nașterii acestui loc... încă din triasic, de când un pui de dinozaur a grăit pentru-ntâia dată,
încă din pleistocen, de când s-au născut primii pui de om,
încă din vremurile-n care scâncetele au însemnat foame și durere,
încă din vremurile disperării când dominau ignoranța, războaiele, vânătorile de vrăjitoare și eretici...
și strigai cu toți plămânii și nu puteai fi auzit,
încă din vremea în care nu știam a construi și trăiam-n peșteri, jucându-ne cu ecourile,
”A” a fost-mpietrit-n istoria Universului ca sunet și ca cuvânt.

Astăzi, se mai cuvine, oare, să-l descifrăm?
Ne întrebăm de ce există viața... dar nu ne mai-ntrebăm de acest minunat pionier...
La început a fost Sunetul ce a dat Punctul.
A fost Punctul ce a dat Forma literelor.
A fost Litera ce a dat Cuvântul.
A fost Cuvântul ce a dat Semnificația.
A fost Semnificația ce a dat Ideea.
A fost Ideea ce a dat Inteligența.
A fost Inteligența ce a dat Gândirea.
A fost Gândirea ce a dat Evoluția.... homo sapienși-lor.

A!
Încă de când ai prins formă și conținut, ai fost transpus-n universul cernelii de nenumărate ori.
Ești fruntaș-n ABC-ul omenirii,
ești preistoric și actual,
ești strămoș și bebeluș,
și vei rămâne recunoscut câtă vreme omenirea va exista,
ca instrument etern.
Câtă vreme acești homo sapiens nu se vor sălbătici, vei rămâne-n cuvinte,
vei scrie istoria de la A-Z, vei fi lut pentru scriitori și poeți, vei fi pământ și viață.
Și nu vei fi șters, câtă vreme acest Univers trăiește.
Tu, Sunet și Literă primordială,
ai deschis o nouă lume.

2009

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/z3zwUeP.jpg

153. Amurg printre trestiile-nalte

Cercuri palide
Dispar-n tăcerea amurgului.
Tremură doar tăcutele trestii,
De umbre ascunse.

Invizibilele mâini se-ntind
Printre trestiile-nalte
Legănând lacul
Cu ale sale ape reci.

Cercurile-n amurg dispărute
Au sărutat-ndelung lacul,
Blânde și blând,
Ascunși de trestiile-nalte.

Secretul ce era-n frunze
Este păstrat printre unduirile sălbatice,
Iar tăcerile-nchise
Dispar dincolo de trestiile-nalte.

Nemaitremurând lacul, mi-au spus adio
Cu un sărut blând pe obraz
Venind dintre trestiile-nalte,
Trecând de mine, păstrând și secretul, și liniștea.

Noaptea îi cântă acum lacului adormit
Și să nu tulbure blânda liniște,
Mai tremurau câteva cercuri-n șoaptă,
Ascunzându-se între trestiile-nalte.

2009

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/LXU0SCp.png

https://i.imgur.com/ApeIyBv.png

https://i.imgur.com/vAmAPJl.png

154. Hiperbolă

sânge și detergenți mediocri, orez stricat cu muște,
și vrei să bântui pe fiecare raft să descopăr viață pentru vegetarieni când contractul pentru demolare
stă de 10 ani pe biroul ăla beteag,
ca un soldat ce nu s-a întors vreodată din al doilea Război Mondial de pe planeta asta-napoiată,
ce nu-și respectă nici măcar propria natură și viață,
la fel ca un corb ce se strâmba la Poe când voia alinare,
la fel ca un papagal idiot ce rânjea la oricare moș alzhemeric,
și deși nu și-ar fi cerut scuze niciunul,
anotimpurile trec nepăsătoare
peste toate poveștile,
peste toți autorii de artă și spectatorii gură-cască la toate aceste creații,
(tablourile = culori manipulate de indivizi umani)
(fotografiile = capturi temporale și manipulate de indivizi umani)
(cărțile = cele mai lungi monologuri scrise de indivizi umani)
(sculpturile = forme manipulate de indivizii umani)
(filmele = povești inventate și simulate de indivizi umani)
pentru a uita că suntem în Simulatorul realității,
când
de fapt
realitatea
este
cel mai lung
vis
al vieții?

2009

Notă
hiperbolă sf [At: MDT / A și: hiperbolă / Pl: ~le / E: fr hyperbole, lat hyperbole]
1 (Literatură) Figură de stil care constă în exagerarea expresiei pentru a reda mai plastic ideea și a produce o impresie mai puternică.
2 (Matematică) Curbă reprezentând locul geometric al punctelor din plan a căror diferență între distanțele la două puncte fixe numite focare este constantă.

Luând în considerare această definiție, am dorit a exprima viața ca o hiperbolă matematică
printr-un text, aplicând hiperbola literară, mai ales că viața trăiește în infinitul reprezentat printr-un 8 culcat (adică imaginea 3)

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/ZFVf9t8.jpg

155. Tablou masticator

… sensibilitate…-n creste longevive pline
de imaginație, -mbibate cu lapte-s,
pastele le degust-n această duminică,
dulci se dovedesc, excitarea-mi crește,
gustarea mi-o sporesc cu linguri mai mari,
glandele salivare-mi-s stimulate,
dinții toacă de zor animate de motoraș,
strângând minunile toate-n camera căptușită-n roz…


2009

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/jugvHHn.jpg

https://i.imgur.com/09GwYyR.jpg

https://i.imgur.com/s8aXc4B.jpg

156. Scrierile păsărilor migratoare

… în acea memorabilă noapte ai început
să-ți dai seama… privind clipele trecând…
precum păsările migratoare astă-vară,
când ședeai cu privirea pierdută-n orizont,
ținând ca un moșneag gânditor undița-n apă…
și auzeai cârdurile de corbi ce vor fi venind,
aducând cu zborul lor literele iernii scrise pe penele lor…


… și eu tot astfel ședeam gânditoare, ori pierdută,
și-mi făceam de lucru privind mișcările păsărilor de le priveai tu,
cum se scriau pe pânza cerului când senin, când înnorat…
scriind poate istorii… poate povețe, poate întâmplări pline de duh,
când observai acea barză care trecea nestingherită…
spărgând ca o săgeată șuierătoare peisajul tăcerii
cu aripile ei întinse și zborul ei hotărât…
galanteriile au apus demult, liniștea-i de netrecut, peștii nu vor sări afară,
și ochiul ăsta de apă singur-n marea asta de iarbă rece
îmi era alături să pot atinge dureroasa îmbrățișare a singurătății…

2009

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/FSjM7vY.jpg

157. Dualitate

mă privesc în fiecare zi,
în oglindă,
și încă nu mă pot obișnui cu mine,
de când m-am născut,
cum mă actualizez
în fiecare zi, în fiecare oră, secundă, decisecundă, centisecundă, milisecundă, nanosecundă, picosecundă, femtosecundă, attosecundă,
cum percep
subtilele transformări-n gândurile și ridurile mele ce se tot multiplică-n neștire. Sau, poate sunt amplificate. Unidirecțional.
Sunt înconjurată de râsete demonice, și râd mai tare ca ei.
Mă ridic din mijlocul lor ca un înger sexual fără să știu că mintea mea mă trage mai prejos de ei,
Dar!
Într-o altă oglindă erai o formă de tu,
șopteai și luminii, și întunericului, să nu mai concureze cu mine împotriva vieții,
altfel voi fi înger decăzut, deși nu voi muri...
Realizez după acea fracțiune. Tu erai adevăratul înger ascuns-n mine,
Te-am alungat din prostie, te-am uitat din supărare,
iar acum, că ai venit la mine și m-ai adus în față,
nu mai prețuiesc decât tu,
nici râsetele de odinioară, nici vechea mea eu nu-mi-s importante,
fiindcă au fost acum mii de attosecunde,
cadou din întâmplare,
față a mea,
conștiință a mea,
geamăn al meu,
plec cu tine,
plec, las în urmă nimic, privesc înainte, către viitorul tu.
Încep vânătoarea.

2009

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/FBxyVsY.jpg

158. A 345-a oră de fizică
lui N. S.

“Nu mai sunt
așa de optimistă, dar…”
Dar ce? E așa stresant
să știm o definiție măcar!

În eterne momente
de întrebări “provocatoare”,
ne “stimulează” totalmente
creierii cu calcule obositoare!

Mereu ne spune :
“Of, Doamne!,
Nu știți nimic!”
Iar noi tăcem chitic…

Mereu în lucrări scurte,
ne dă “câteva” puncte
pentru săraca teorie ce o știm.
Peste lucrări cu chiu trecem!

Mereu ne pretinde,
Că putem cu “mult efort”,
Toți să ajungem MAGNA CUM LAUDAE!

Și tot continuăm cu greșeli,
subiecte grele
și teorii șubrede :
de parc-am ști !; da’ de unde!

Ea însăși, o eminență:
“Cu multă răbdare
și multă voință”
va reuși cine treabă are!

Programa n-are de-a face,
ea cu greu materia ne trece…
Mereu obosiți, am avea ce face;
Dar vin orele și lumea tace…

Ba cu zâmbet compătimitor,
ba cu zâmbet serios,
oricum ar fi, e obositor
să ai optimism sănătos!

Întotdeauna, ca un ceas, la fix,
cu punctul pe I, ea năzare;
Niciodată nu dă chix
când e vorba de vreo testare…

Aș fi vrut să mă gândesc
cum naiba rezolvam acel circuit cu Kirchhoff,
sau cu ce formulă, de parcă cei de la Fisc,
m-ar aresta chiar acum… pff!


2009

Notă
Inspirată de poezia unei alte colege în legătură tot cu aceeași profesoară, am zis să încerc și eu, cu propria versiune, respectând atmosfera. :D

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/R00QYlq.jpg

https://i.imgur.com/twl5khO.jpg

159. Cea care dansează cu ploaia

Iubiri și atingeri calde,
Flori mici și plăpânde,
Complexități ce nu pot fi percepute cu ochiul liber,
Filozofia ei e un mister,
Greutatea cuvintelor ei zboară secretoasă,
Numai impresia trăirii mai rămâne,
Și o vezi pe frunza inimii tale,
Și vrei să-i străbați liniile ei melancolice,
De-o sorbești ca pe o natură moartă,
Ce descriu fragilitatea ei,
Și se face ușoară-n mintea ta...
Pădurea freamătă,
Cheamă,
Vocea ei răsună-n ecoul nopții negre,
Paloarea ierbii de după-amiază rămâne mărturie căldurii,
Că a existat o dorință fierbinte undeva-n lume,
Vie,
Să fie îndeplinită...
Se caută pe ea însăși, își caută propria nuanță de verde,
A cărei prospețime a fost ascunsă în întuneric,
Și fac lumină scriind...
Vreau să scriu,
Despre cea ce dansa cu ploaia,
Gândurile mă sfidează,
Memoriile mă părăsesc,
Vreau să scriu,
Ele nevrând să-mi se arate să le descriu pe foaia albă,
Noaptea trece,
Lupt cu cuvintele, le smulg din lumini și umbre,
Până strâng munți de fraze,
Vârfurile lor să se înalțe până la stele
Și să urc pe propria scară de emoții!...
Se face dimineață,
Un pui de rază apare pe foaia mea,
Și-mi amintesc de frunza pe care mi-am scris visurile.

În mijlocul ploii petalelor de trandafir,
Se strecurau prea multe sfere de apă,
Și îmi șopteai cuvinte sărace tehnic,
În timp ce-mi promiteai eternitatea...tu, muritorule!

Natura se încărca continuu cu ploi și-mi zâmbea,
În interiorul ei erau câteva sfere minuscule iluzorii, dar eu le vedeam,
Aceia eram noi ce ne jucam de-a dragostea...
Sărăcia spirituală, privirile ei seducătoare, ploaia, copacii, toți dispăreau-n vârtej,
În timp ce eram posedată de fericire,
Într-o completă desăvârșire,
Într-un pendulum continuu,
Schimbându-ne sufletele
Și râzând.

2009

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/MD9ONEL.jpg

160. Putrezirea rădăcinilor

Nervurile lor se smucesc puternic, se răsfrâng către pământ,
nu fără luptă, nu cu resemnare, puțin câte puțin,
pierd din esență,
crengile prinzând
acele lungi semnături,
împreună.
Viață, umanitate, bunătate… dispar ca și existență,
schițând depravarea.
Crengi singuratice bătute de vânturi nemiloase,
se împreunează arătând un om rugând,
ridat,
împovărat,
implorând
salvarea.

Neavând vreme pentru vindecarea lentă, ne grăbim descompunerea,
și avem grijă fiindcă genetica nu-i cu noi,
iar Timpul nu arată compasiune celor fără de putere,
în timpul vieții lor,
ci după vremea lor…
Cuvintele au viață,
duritate și nesimțire-n combinație,
și pot trece polisemantic.

Încolțind fragilitatea trupului omenirii, vânturile-și fac de cap,
uscând,
frângând,
și rupând.
Fără milă, hărțuiesc cu puterea lor nebună
crăpând
propriile noastre suflete,
aducând cu câțiva pași mai în viitor,
procesul depravării ăsteia…
Slăbirea structurii atât de amorțite n-ar fi de n-ar fi,
dacă am înțelege toți,
nu câțiva pentru mulți,
ori mulți pentru câțiva,
goliciunile sunt de necrezut, fragilitățile sunt dureroase,
și cădem pradă ușor vremurilor întunecate.
Plouă cu multă negativitate. Deși furtuna începuse de la începutul nașterii omenirii.
Și ne tot rugăm către sus, către unicul nostru posibil salvator ce nu-l cunoaștem,
nici nu știm sigur de există…
și ne udăm așteptând…
de atâtea ori…
Iar Terra dansează de atâta vreme cu Soare,
încât și dânsul se tot întreabă și se tot miră…
de nemărginita noastră inactivitate
ce naște doar dezolarea,
doar disperarea,
doar pierderea,
doar smucirea,
doar moartea.

Mă întorc cu spatele, privesc infinitul spațiu,
mă duc către Viață,
și știu că mi se alătură câțiva,
răspândiți pe întreaga suprafață,
necunoscându-ne între noi, deși știm unii de alții,
pentru a ne putea salva din ghearele putrezirii…

2009

[Cretzulynne]

161. Trandafirii care creșteau cu susul în jos

Curgea de jos în sus un râu de sânge,
ajungea într-o baltă aflată în mijlocul cerului,
unde picurau izvoare de vin din foc,
acolo eram uitată,
și oricine putea să ajungă
spunea că
repede este invers, încet este repede,
eu, ei, ceilalți,
fără trecător,
spuneam că
acolo
unde se văd lucrurile astea
era confundat cu un alt loc
numit „nu-știu“.

Altundeva,
cântau greierii albaștri,
ce se odihneau pe petalele trandafirilor care creșteau cu susul în jos,
și-și cântau dorințele,
precum mioriticii de odinioară,
din partea de sus-stânga a mingii,
năvală peste muzica din afara ei,
ucigașă.

Înăbușiți,
filozofam asupra alegerii dintre odihnă și zbatere,
când, deodată,
ne-au luat pe sus,
câteva armate de păsări negre
și ne-au dat drumul pe alți trandafiri.
Îmi simțeam firele roșii trase din creierul meu,
iar viermii se prelingeau pe fire,
la capătul lor,
aflându-se
câțiva atomi-fără-nume,
de a căror existență
încă nu am aflat,
iar din cealaltă dimensiune,
sângele ce părea mucegăit,
contaminează trandafirii pe care stau eu.

Un trandafir înnegrit
ce-și făcea veacul pe o marmură crăpată,
a uitat să se mai ofilească,
agățat de câteva cratere,
înștiințate de spinii căzuți,
și fini.

Peste multe orizonturi,
se adună
multe lumi,
în care plouă ba cu petale de trandafiri,
ba cu frunze îngălbenite,
ba cu sfere mici pline de hidrogen și oxigen,
ba cu foc,
și se apropie sorocul festivalului Universului,
când vom dansa toți:
lei, oameni, papagali, orci, îngeri, demoni, zombi, spirite, zei,
chiar și cei fără-de-nume,
să privească
monumentul:
trandafirul înnegrit
care a uitat să se mai ofilească,
și-și făcea veacul pe o marmură crăpată.


2009

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/LCMEDTV.jpg

162. Ce grăia o visătoare din Preistorie

Găsit-am în curtea din spatele casei, când mă jucam, în tinerețea albă,
Săpat-am să ghicesc rădăcinile ghioceilor încă plăpânzi,
Înfășurată în blănuri și tricotaje cald colorate,
Părăsind într-un colț al gardului plin de albine adormite,
Tricicleta de plastic albă cu coș și steag roșii
O scrisoare:

“Falnicul sânge va deveni un oarecare prinț din solzii celor ce mănâncă,
și le-aș numi “povești” care să fie pline
cu oameni și dinozauri albi, mai mici,
să poată zburda și să cânte,
să-mi jure câte în lună și în stele,
că doar el mă poate iubi cel mai mult pe lumea asta,
să mă adore până la moartea mea și eu să-i accept acea floare roșie ca sângele cu spini,
ales-o fiind efemeră ca și viața mea, roșie ca și sângele meu,
mărturie a iubirii lui?
O, iubite! Să vii pe o barcă a iubirii calde, înconjurat de multe petale aromate,
să pășești lin, să nu-mi uzi ființa cu iubirea ta,
să nu-mi murdărești aspectul de nimfă,
să nu-mi interzici noua rouă a dimineții,
să plutesc într-o feerie nouă,
să citești iubirea-mi scrisă pe peretele mâinii mele,
și să-mi arăți că-i scrisă și pe peretele ceresc,
adică pe pufuleții albi, pe petele galbene și pe firele aurii,
să ghicești toate dorințele ascunse înăuntrul meu,
să pui emoțiile mai presus de cuvinte,
și să le dai pe mâna vântului când vezi că mingea din pieptul meu-i așa de grea,
să fii alături de mine cât respir,
O! dar încă nu te-am găsit, prințe!
Te aștept,
și nu vreau să te aștept prea mult,
mă mănâncă dinozaurii de te aștept prea mult...”

Aun,
în anul 20.000 după Era Glaciară,
din Peștera Mamutului Bătrân

2009

Notă:
Aceasta-i o ficțiune! Nu se respectă adevărul istoric.

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/8wKyyuM.jpg

163. Ce a grăit un rațional din Viitor

Găsit-am în camera părăsită, când mă jucam, în tinerețea verde,
Zgâriat-am tapetul să ghicesc mucegaiul,
Înfășurată în textile vaporoase,
Părăsind într-un colț al fotoliului geanta roșie,
Un mesaj:

“Sângele a dispărut și din mine, cât am așteptat să vină ceva sau cineva.
Povestea a fost scrisă pe aer. Hai, trandafirule, devenit felicitare pe ăst display! Strălucește și desenează-mi silueta. Chiar și acolo, pe ecranul fără lumini.
Cântă-mi melodii de dus din astă lume. Să cânte și toate florile electronice prezente. Și ăia de i-au iubit oamenii: demonii și îngerii.
Tu! Crezi că pe mine m-ai dorit? O mașinărie?
Gândurile mi le-ai citit ca pe lungi scrisori dintr-o eră uitată,
plină de iluzii, vise și speranțe.
Toate adunate, le-ai preface în volume de citit pentru fraieri. Romantici care nu au nimic de făcut s-ar afla printre cititorii mei fideli.
Crezând că ar găsi și bucurie, și tristețe.
Toate sufletele din acea lume reală și trecută, și poate doar din acea eră,
Nu ar înlătura toate ființele ce-și doresc să distrugă
Pacea?
Falsând spiritualitatea, distrugând tot ce era valoros vieții.
Frumos sau frumusețe? Iubire sau romantici? Trecut sau trecător?
A zâmbi din fericire sau a zâmbi din tristețe?
A atinge potirul otrăvit pentru sacrificiu în numele iubirii sau a păstra ființa alături?
A atinge fundul hăului în numele iubirii sau a fugi de la marginea lui?
Ah! Nici de mi-ai oferi și ți-aș oferi toate zâmbetele mecanice din Univers, tot nu ar fi suficient, dată fiind natura ta lacomă,
Pentru lichidul meu limitat, atins de flagelul iluziilor deșarte, substanța-mi putrezită de lungi tânjiri de a simți precum tine,
Încet ruginesc și nu vreau scăparea, pentru iubirea ce zace-n lichidul meu... pentru Univers,
Pentru că nu trebuia să existăm.
Nici noi, nici voi.
De bunăvoie,
M-am dus.
Stop funcționare program.”

Xin Wosay,
în anul 536.457 d.Hr,
din coordonatele 45.9432° N, 24.9668° E

2009


Notă:
Aceasta-i o ficțiune! Nu se respectă adevărul istoric.

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/QxxxQRB.jpg

164. Și ce simțea o cititoare din Modernitate

"Mi-aș așterne propria poveste,
Înfășurată de bogăție de petale de trandafiri,
Și de n-ar ști nimeni pasiunea mea pentru ei,
Roșii, Albi, Roz, Portocalii, aprinși, delicați, înarmați,
Mi-e indiferent,
Îi țin aproape de mine,
Tocmai pentru filozofia lor,
Fiindcă m-au învățat că îmi trebuie armură să-mi protejez ființa,
Pentru a-mi susține Viața de-o am,
Când am de-a face cu oamenii,
Sângele meu să-mi fie alături,
Să pot trăi și-n trecut, și-n viitor,
Să pot vedea toate poveștile, de la început până la sfârșit, muritoare fiind,
Să pot întinde către oriunde, pe orice axă a Universului,
Fiindcă omenirea este cea mai evolutivă specie,
Prezentă în atâtea forme și culori,
Și nu voi înțelege vreodată iubirea altora pentru omogenitate,
Când tocmai diferențele
Ne îmbogățesc,
Precum trandafirii."

Cretzulynne,
în anul 2009 d.Hr,
din Apartamentul Viselor

2009

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/bMf20J7.jpg

165. plus ce văd trandafirii

"noi suntem trecători,
voi aveți o viață mai lungă decât noi,
suspinați după emoțiile ce le considerați iubiri,
ne-ați transformat în simbolurile acestor emoții,
ne-ați creat semnificații după chipul și asemănarea voastră,
de nu știți să ne mângâiați, vă-nțepăm,
iar atunci când știți
și ne iubiți petalele,
gâdilându-vă nasurile,
ne sfărâmați,
și tot pe noi aruncați vina
când vă rănim,
spuneți că vă amăgim cu roșeața noastră,
când voi ar trebui
să ne vedeți pe de-a-ntregul,
vă-ncătușați-n cuștile iubirii
când ne dăruiți persoanelor iubite,
și ne întoarcem mereu la început,
după ce ne-ați botezat,
și de atunci nu mai avem odihnă,
pentru că ne considerați reginele florilor,
și ne ducem acest blestem al frumuseții
de veacuri întregi
și am vrea și noi o pauză,
să ne cufundăm-n anonimat,
dar tăcerile-s negative,
și vă acceptăm în toate anotimpurile,
vă aromăm în toate după-amiezile,
cu toate ploile sale,
cu toată căldura sa,
în libertatea vântului,
și vă lăsăm să vă savurați obsesia roșului,
chiar vă permitem să ne mâncați-n gemuri,
să ne presați-n cărți,
să ne îmbrăcați-n ziare,
ca apoi să ne abandonați-n coșurile-mpuțite...
noi, cei care vă alinăm mereu.
Ah! Voi sunteți singurii scriitori care ne scriu povestea...
Povestea noastră, a trandafirilor.


T., Trandafira, Președintele Organizației Internaționale a Trandafirilor,
reprezentând toți trandafirii, de la începutul nașterii Universului 1,
din Terra"

2009

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/pnT59Wb.jpg

166. Alice în Țara Toamnei

să pătrunzi pe cărarea necunoscută,
împinsă,
curiozitatea de a-i afla capătul atât de îndepărtat,
pentru propria satisfacție,
simțind
toate impulsurile propriei aventuri,
rațiunea se împotrivește, teama paralizează,
simțurile se închid pe jumătate,
inima bate frenetic, știind dânsa de ce,
pompând ca o nebună sângele atât de înfierbântat,
prin țevile atât de reci,
așteptând de atâta vreme trezirea,
adrenalină adormită-trezită,
zburdând fericită,
prin întregul meu interior,
și mă înconjoară o perdea aburită,
respir în tandem
creația unei bariere de aer cald
contactată de atmosferă,
pătrunzând încet prin canalele mele epidermale,
războindu-se cu aerul rece al dimineții.
stelele și-au pierdut strălucirea demult,
în spatele acestui plumb ceresc,
dar cerul întreg își păstrează albastrul palid,
și cred că norii albi, proaspăt clorați, își vor arăta zâmbetele,
într-un târziu...
deși acum mă afund
într-un pământ de un albastru mai dens.
nu știu nimic.
știu doar că sunt la începutul unei cărări,
și are continuitate.
ezit.
aștept să câștige
ori inima, ori creierul meu.
zero se află înaintea unui ce să fac,
privind în sus,
eternă întrebătoare,
căutând peste tot:
înăuntrul planetei, înăuntrul meu, înăuntrul Universului
răspunsul.
sub forma tăcerii nimicului.
pe care nu știu să-l traduc.

***

îmi cobor privirea la picioarele mele încălțate-n balerini roșii.
observ.
o frunză stacojie tremură la piciorul meu drept.
mă aplec s-o ating. senzație necunoscută.
e prima dată când ating o frunză așa de subțire.
mă ridic.
privesc cu admirație nervurile ei. și forma ei.
încerc s-o strâng cu gând de cercetare. se sfărâmă atât de repede!
uscăciune colorată.
în tonuri de maro și portocaliu. dominate de roșu.
am strâns-o în palmă s-o am cât doresc, dar ea... atât de fragilă!
îmi deschid mâna. vântul mi-o fură.
întind să fug, fac un pas, parcă să-mi cer iertare...
rămân pe loc.
iar.

***

totul pare așa de încâlcit!
ezit.
pare că ghicesc codul spațiului ăsta.
cărare ademenitoare, codru nud, frunze însângerate, cer gri, fată cu încălțări și cu moț,
atât de straniu!
atât de sus!
mi-e frig...
deja mă simt răcită, încât m-aș face soră cu cadavrele de sub mine,
privirea mi-e martoră.
transformarea neștiută din om în entitate-fără-nume,
ah... frunzele scârțâie, parcă reproșând,
de voi mai sta mult aici, mă voi înrădăcina,
și știu cum va fi:
pământul mă va trage precum o gaură neagră,
atât de puternic va fi,
ca și cum i-aș aparține, încă dintr-o altă viață,
și mă va înveșmânta cu toate frunzele din jur...
ah... visez... e de la frig. da, de la frig.

2009

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/71Ym9ea.jpg

167. O oră nouă de alb

mă înconjoară un parfum foarte rece de iarnă,
aburitor și îmbietor,
mai ales că știu cât este de inodor,
și mă îngheață
încă de dinainte să-l simt.

nările mele de domnișoară,
sunt afectate
de acest aer atât de sensibil
care înțeapă orice nedemn de dânsul,
aflat pe pereții acestui pământ,
așezând noile reguli.

Așteaptă noile suflări reci,
și vei înțelege cât este de important
să ridici acele șervețele,
lăsându-te ajutat de vântul alb.

orbitor,
dens,
atât de ușor aș putea să-l îmbrățișez,
încât nu știu dacă eu m-am dus la dânsul,
sau el a venit la mine,
curat.

să-l cunosc
ar însemna să mă scufund în orbire,
adânc,
până când admirația se transformă în ură
așezată pe patul de diamante
și să văd numai pânze negre.

așa de mult,
așa de înghițită,
așa de copleșită,
așa de neted,
așa de alb,
încât am albit munții cenușii pierduți în orizont.

2010

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/d8dqR4E.jpg

168. Așteptând la semafor
- gânduri risipite -

Evoluție

Criză,
un film dramatic din cale-afară,
îmi amintesc că era o secvență unde ploua timp de câteva zile...
și se încerca a se aprinde focul,
se încerca menținerea lui,
murind în încercarea încercărilor,
știu că am reținut că trebuia să-l ajuți pe cel neajutorat,
sărind
bine, nu acea săritură, doar știm că e polisemantic,
ci săritura aia metaforică la propriu,
sari la mii de kilometri în jos,
în fundul lumii,
într-o altă lume reală,
aia emoțională,
când descoperi că nu poți ajuta,
și totul era o șmecherie comercială...

Stai, suntem într-o lume reală?
Știu măcar că nu sunt într-un matrix?
Aici este o lume reală?
Tensiunea îmi crește la gândul că așa ar putea fi,
probabilitatea pare ridicată...
fir-ar să fie de matematică!
totul pare uluitor de real!
și de-aș căuta numere peste tot,
și aș ghici toate sistemele numerice care au construit lumea asta sferică,
presiunea crește mereu până aproape de implozie,
chiar mi se pare simplu.
Planul de bătaie poate fi îndeplinit.
Ce rost are să mai aștept?
Tehnica?
Sau impulsul?
Un exemplar uman ce l-am cunoscut demult m-ar fi îndemnat s-o fac fără tăgadă,
dar ceva mă ține pe loc.
Ce să fie?
Teamă? Ignoranța situației? O! Fericită să fiu!
Cu toate aceste întrebări pe care le pot șterge,
ori să le dau însemnătate prin acțiuni...
Lipsa mea de încredere îmi dăunează grav sănătății.
De unde mi-a venit ideea asta? Nici măcar nu fumez!
Mă urmăresc în reflecția geamului autobuzului care tocmai a trecut,
O femeie, pare-se o lady, -și împrăștia alura cețoasă apărută din instrumentul din frunze uscate,
emițătorul tricolor cocoțat sus se face verde,
traversez... nu pe alb,
pe negru.

Involuție

Sunt înghiontită cu putere de o namilă. Un nesimțit, desigur.
Altul-mi aruncă priviri intense. Un puști necopt.
Altul-mi taie calea cu viteza luminii. De ce naiba nu știi pe unde să mergi?
Ce vreți de la mine?
Mă amețiti! Nici să traversez liniștită nu mai pot?
Vreau doar să-mi urmez drumul... pe care nu-l văd din cauza voastră,
m-am blocat în direcția asta ce o consideram a mea,
și aș dori să cer îndrumări, dar n-am cui,
mi-ar fi plăcut competiția și să știu și rezultatul,
în profilaxie.
Cu puțin noroc, peste tot va fi revoltă,
gândesc și visez simultan, pixelii încep să se adune, tabloul prinde contur,
oamenii de pe stradă se risipesc, fumătorii din cafenele dispar în spatele ceții lor,
alții devin pasageri-n autobuzul ce a plecat...
Eu... rămân singură, cu gândurile mele,
despre criza din buzunar și filmul de aseară, să nu uit de emoțiile de mai devreme,
o lume plină, mintea mea plină de așa ceva,
vai! îmi imaginam, nu-i nimic, zic,
mă tratez cu superficialitate. Viața mea e la fel de superficială, inertă,
Totul se va întoarce și se va așeza la locul lui, în toate dimensiunile,
nimic nu se întâmplă degeaba, observ,
mai bine pregătită,
voi fi data viitoare,
acum trebuie să ajung neapărat undeva. În spatele meu, emițătorul este roșu.
Călătoria, însă, nu se încheie aici... actualmente ajung acolo unde vreau... undeva.

Înapoi la evoluție

Când strig către chipul necunoscut, privirea lui mă întâlnește.
Mă încântă: el!
Glasul meu a trecut-n muțenie surdă,
se întoarce,
în jurul meu se clatină spațiul, cad în scufundare,
vederea mi se strânge, mi se strâng culorile, frunzele, florile,
strada devine ca o imagine îndepărtată și iluzorie,
întind inconștient mâna, nici nu pot vedea unde este cel pe care l-am cunoscut acum,
totul mi se pare o glumă, o farsă a minții mele,
acum gândurile mele explodează, nici nu mă mai pot stăpâni,
stau locului să-mi revin,
o lumină ștearsă se furișează printre crengile mari, o pot întrezări-n tot acel maro ud,
pare așa de ireală! Mă cufund cu toată ființa mea, în acel bulgăre,
spațiu fără loc și timp, într-o altă dimensiune, trasă de un vârtej dimensional invizibil,
de care nici n-am știut, departe de locul în care eram,
șocul se mărește, prinde viață,
cred o clipă,
singura lui menire fiind a mă ține captivă-n colivia fără zăbrele,
prinsă pentru totdeauna într-o lume inexistentă,
liberă să mă pierd, ieri-azi-mâine dispărând-n veci, ireversibil, în labirintul infinitului...
Așa-i, e un gând nemilos.
Doar o părere!

Înapoi la involuție

De la început până la mijloc prevăd o cale plină de posibilități incerte,
mă plimb în neștire,
este atât de frig încât cred că o să-mi înghețe creierul,
o să-mi înghețe și gândurile,
onorurile vremii neîndurătoare și-au îndeplinit misiunea precum spionii cuiva bun,
aștept cu nerăbdare filmul vieții mele din cap,
când îl voi vedea la sfârșit,
să se deruleze în aer, scenă cu scenă să treacă,
nu se întâmplă nimic, trăiesc o jumătate de viață deja,
oare cât mi-ar lua filmul ăla? O jumătate de moarte?
Mă aștept la frunze ruginite,
schimb asfaltul,
se perindă o mie de zâmbete,
chiar nu se întâmplă nimic din ce mă așteptam a se întâmpla,
puzderie de ființe necunoscute peste tot,
schimb iar asfaltul,
și aici este rece,
mă uit peste tot după un portal să trec în primăvară.
Nicăieri. Și ăsta-i invizibil, poate.
Parcă aș fi împotriva sorții. O bancă suferindă și o mamă aplecată,
lângă ea, o fetiță urlând și plângând cu cele mai mari lacrimi pe care le-am văzut,
plec.
Concepțiile mele sunt destul de virgine despre aceste persoane,
izbindu-mă-n fundul creierului că aș putea fi proiecția adultă a fetiței,
capul meu vuiește,
neuronii se ciocnesc precum sticlele sparte de căpcăuni și vikingi,
momentul meu de detașare va fi când voi exploda ori când voi uita,
una din două, poate amândouă, poate niciuna, poate toate trei, poate o altă variantă,
vreau să mă întind undeva cald,
poate un pântece,
mușchii îmi strigă după o acțiune voluntară de a apuca ceva,
sau poate pe cineva care ar fi cu mine pentru totdeauna...
poate ar trebui să-l înghit să se întâmple asta,
podurile se îngustează și se micșorează,
oamenii se înmulțesc și nu mai am loc să trec,
greutate pe corp îmi sunt toți acești necunoscuți,
încerc să strig urletul dispărării lor, să se evapore, ori să devină invizibili precum fantomele din povești,
să se șteargă toți din scena mea,
vreau singurătate dacă așa am liniște,
dar nu-mi aud vocea. Încremenesc de uimire pentru neputința mea...
Dacă ar exista un cititor de gânduri pe aici să mă ajute!...

A treia evoluție

Toți își vor puterile să înflorească la un nou nivel,
doar ne-am pierdut cozile acum mii de ani, doar ne-am pierdut solzii și aripile,
de ce n-am face-o și cu simțurile noastre,
să cunoaștem noi simțuri, puteri fără gust, miros, culoare,
puteri invizibile ca și aerul atmosferic,
croite după a lor valoare incomensurabilă, măsurate după așa-nchipuita lor greutate,
Eu? Ce tip de putere vreau? Măcar vreau să am putere?...

...

Vreau să-mi tai sforile atașate de spatele meu,
fiind una dintre marile sforțări universale,
cuțite însângerate,
păr scurt lăsat să crească-n mărăcini, plâns îndurerat, plâns de moarte,
curaj nebănuit și feminin, ce fuse îndrumat de mersul zis frumos al lucrurilor...
toate făceau culorile unui tablou agățat-n viața acestei planete,
iar puțină nepăsare îmi alungă viul spirit,
asemeni unei nevoi ciudate,
se respectă totul, lumea se împarte doar în jumătăți,
bine și rău, alb și negru, alb și roșu, roșu și negru,
idee susținută de majoritatea ce decide totul, pentru toți,
eu și tu, noi două împreună, împreună cu lumea-n fugă,
în neștire,
gândind despre al doilea drum, a doua salvare, a doua viață,
căutând-o peste tot, închipuind-o în orice,
crezând că există,
undeva,
într-o viziune din viitor ce va fi pictată de Pictorul Invizibil,
suficientă,
sperând într-un fatum,
când evenimentele își cer recunoașterea-n minți,
în istorie,
aia unică,
ce poate nu ar fi fost musai,
poate nu trebuie să ne uităm mereu în urmă,
poate istoria ar trebui ștearsă,
să nu mai știm cât de imaturi am fost în trecut,
poate...
chiar cu riscul de a o repeta,
ca să nu ne mai amintim că suntem defecți... atâtea atrocități...
să luăm aminte mereu că trebuie să ne amintim...
mda,
chiar și așa,
universului nu-i pasă,
pictează și se pictează într-un veșnic determinat.

Înapoi la involuție

De-aș fi avut întreaga lume la picioare,
nu mi-ar fi plăcut câtuși de puțin,
e foarte multă singurătate acolo sus,
și nu îmi plac conceptele astea învechite de conducători unici,
de regi și regine,
de președinți și șefi,
când îmi pot fi propriul șef,
când fiecare dintre noi putem fi proprii șefi,
iar în vârf vor fi fost doar administratori,
oameni puși acolo doar pentru că au învățat,
și pentru că vor să fie acolo pentru mine,
cu uneltele lor drepte,
călcând injustețea, subdezvoltarea și alte o mie de păcate,
alergând cu mine când voiam,
mergând cu mine,
dar mă trezesc,
știu că nu poate exista o asemenea poveste prea curând,
conștientă de natura perversă din fiecare dintre noi.

A patra evoluție

Lumea asta de-ar fi fost cea mai bună dintre lumi,
s-o poți stăpâni înseamnă să o lași liberă,
o asemenea lume,
cu indivizi numai de calitate,
stai,
încă n-am ajuns până acolo,
încă suntem în faza unu,
aia stăpânită de economie,
să revin, faza doi, chiar și trei,
este o lume, o entitate mai presus de primitivism,
a fi dincolo de legile bine scrise și bine aplicate,
a fi dincolo de învățare și gândire,
a fi ignoranți de acea fărâmă de înțelepciune din fiecare dintre noi,
nici nu se pomenește în aceea lume.
Mai presus de orice,
trebuie să.
Stabilește supunerea și e așa și așa,
stabilește ascultarea și deja e ceva mai bine,
stabilește înțelegerea și deja e perfect.
Posesori numai de noi înșine.
Nu-i așa?
Aplică o fărâmă de înțelegere pe suflet așa cum înțelegi medicamentul,
lasă-te în mâinile unei forțe fără nume, plină de viață,
fii în fața tuturor întrebărilor,
sau și mai bine, deschide enciclopedia Universului,
și tot vei descoperi că nici cartea aia enormă nu conține tot,
fiindcă restul se află în creierul tău,
al meu,
al lui și al ei,
al altora și al altora...
și multiplică de câteva miliarde de ori,
exact,
câte vieți au fost pe planeta asta micuță,
localizată în jos-stânga galaxiei.

Înapoi la involuție

Natura asta filozofică pe care o iubesc misterioșii atâta,
și atât de secretoși,
de parcă ei ar ști toate secretele,
și nu îmi spun nici mie considerându-mă prea mică,
ori prea nedemnă,
ori o irosire de timp,
ori un egoism de al lor.
Fir-ar să fie ele de bariere! Sparge-le tu cu cea mai mare minge de beton!
Știi, se zice că imaginația n-are limite,
dar eu știu mai bine,
orice are o limită,
doar că e așa de mare că n-o putem atinge...
Știi, se mai zice și o mie una de alte minuni,
legea care nu poate fi încălcată de nimeni și nimic,
nimeni nu poate prea aproape de adevărul suprem,
nu există ființă supremă,
informațiile sunt sau pot fi inventate,
pot fi luate de la început și de la sfârșit, răsturnate, răstălmăcite,
și tot nu vom descoperi nimic nou dacă totul rămâne înghețat,
poți modela informațiile după orice dorință, după orice pasiune,
le poți acoperi, le poți camufla, le poți diseca,
toate au la bază cuvintele.

A cincea evoluție

Vreau să mă afund într-un abis alb,
uit tot,
să fie nimic,
deplină liniște,
am auzit că este o cameră de liniște undeva prin NASA,
unde mă pot regăsi,
se evaporă toată greutatea intrusă din mine,
nu mă învăț minte că sunt neînsemnată.
Nu mai am încredere în mine, știu perfect,
nu mă pot învăța,
să nu mai am încredere în memoria mea,
să nu mai uit că sunt om, un organism organic,
și doar cele anorganice pot reține amintirile pe veci,
deși,
câteodată,
nici pe ele nu te poți baza.
Niciodată nu mă învăț minte,
Iarăși nu învăț despre dorințele mele absurde,
azi,
acum îmi doresc să uit tot,
să dau restart complet,
dar, peste o oră doresc să-mi reamintesc orice am uitat,
ceva ce pare ascuns în memorie,
și nu pot intra înăuntru s-o descopăr.
Paradoxal.
Ca să vezi și tu cum este omul.
Rațiunea vrea să se predea în fața contradicțiilor de acum,
mintea-mi se simte plină,
prinsă într-un hazard fără sfârșit,
pieptul pare atât de contrariat de rațiune și se-mpotrivește ideii conflictului,
întreg trupul resimte războiul.
Mi-e cald.
Nu mai vreau nimic.
Cum pot dezerta din propriul trup?

Înapoi la involuție

Ochii întredeschiși ai unui bătrân priveau
către cheia ce nu a fost făurită niciodată,
abia mai sperau,
a se mai întoarce vreodată
amintirea unei prețioase cutii a fericirii,
pierdută în favoarea timpului,
când natura spațială-și mărturisește sieși
o iubire ironică și trufașă,
nu cumva v-ați pus de acord să uităm să vă faceți de cap cu îmbătrânirea noastră?
Spune, Timpule și Spațiule!
Am uitat,
n-aveți grai,
nu mă înțelegeți dacă doar vă transmit gândurile mele,
lăsați-o fără răspuns,
e în trend retorica, să știți!
Propriile speranțe, prea naive chiar și pentru cei matusalemici
pentru a fi ascultate ori îndeplinite,
înflăcărare ce moare de dor,
un sentiment greu,
dealuri întunecate de atâția neuroni ce nu-și mai văd capul de treabă,
flori ce nu-și mai cunosc numele după atâtea mutații,
au devenit un corp total comun cu durerea.
Surprind câteva imagini organice,
flori înmiresmate frumos,
tolerez parfumul lor,
deși știu că s-au ofilit peste câteva ore,
tot nu poți compara prosmețimea cu trecutul,
nici gând să se întâmple acest lucru în afara minților umane!
refuz să cred într-o infirmă posibilitate
a se regăsi în cei care învață robotic,
când pixurile freamătă pe o mulțime de foi,
necunoscând durerea gândirii,
asemeni florilor frumos colorate de primăvară din sălile de clasă ale preșcolarilor,
să-ți insufle fericire când le vezi, nu altceva!
Vino încoace,
ai putea compara acest actual tablou
cu cel de adineauri zugrăvit fără îngăduință de culoare?
Imensa proporționalitate a dimensiunii lucrurilor
s-a dobândit prin echilibrul norocului și ghinionului,
de crezi în ele,
și de mai crezi în asta, ascultă,
înțelegerea e la mare preț,
odată dobândită, n-o scăpa!
E un instrument dat naibii.

Și am rămas la involuție

Am învățat,
certitudinea e un concept mort,
izbitura vântului de o ramură din apropiere mă întrerupe din șirul gândirii,
tresar,
mă trezesc din visare,
cred că a trecut mult timp de când sunt aici,
și simt că am stat doar o femtosecundă,
din motive incerte, încă ezit,
deși este verde,
deciziile mi se par atât de tăioase,
de ce trebuie să traversez,
m-aș putea întoarce,
să schimb viața,
să schimb drumul ăsta,
deși nu cred că mă lasă oamenii,
odată ce ai luat-o pe un drum, nu te mai poți întoarce,
nu ți se permite să rupi firul roșu trasat de ei,
e dificil, știu,
știu și ei,
temătorii de schimbări...
Chiar trebuie să decid acum?
De ce?
Nu mai pot rămâne decisă încă puțin timp?
Ce-i așa mare tragedie?
Nu mă grăbesc să mă maturizez, voi de ce vă grăbiți?
Nu vă dați seama că așa îmbătrâniți mai repede?!
Ritmul vostru este atât de rapid și atât de sonor,
și mă trageți după voi,
și nu știu să mă rup de această vrajă cotidiană,
să pot trăi zen,
știți,
ce fericiți sunt oamenii care nu se grăbesc!
Obsedaților,
vreau să iau o pereche de ghete albastre și să fug de lumea asta maniacă,
să pot alerga liberă,
să simt că pot cuceri și apa, și cerul,
să nu mă poată prinde nimeni,
să mă ascundă natura,
să mă lase să intru în Zonă,
și să pot începe a trăi.
Mă simt sufocată de tentaculele acestei lumi.
Salvarea pentru cei ca mine?
Încătușaților,
evadarea în mințile noastre!
De aceea, aveți grijă cu ce gânduri le umpleți și cum vă construiți propriile lumi.

2010

[Cretzulynne]

169. Molie și plictis

De poți,
a mi-o cuceri,
inima,
știi?
Molio!
Crezi că ai ce
trebuie,
în fluture
roșu sidefat
să
te prefaci?
Bate-ți
aripile galbene
de molie
până
la sfârșit
deși
“întotdeauna”
al tău
este
efemer
pentru mine,
îți doresc
să cunoști
bătăile infinitului,
dar să nu
mă întrebi
dacă
eu le știu,
ori dacă
pot.
De-aș ști,
pentru amândouă,
ți-aș
dezvălui
secretul cel mic.
Altcineva?
Cine?
Sunt
numai eu
aici.
Pleci?
Ori cercetezi?
Cauți?
Mă cauți?
Hai,
mai stai,
ești viață,
nu te voi ucide,
sărmană zburătoare,
vino
mai aproape,
către mine,
îndepărtează-te
de foc!
Mă ignori?
De ce
te duci
către moarte,
nu vezi,
sunt
singură,
tu ești singură,
unu și cu unu
fac doi,
vino,
aroganța ta
nu
mă alungă,
râd,
și plâng,
molie idioată!
dureros de idioată
sunt și eu,
nu vreau
să deschid fereastra,
ori ușa de intrare,
să te las
să mă părăsești,
Ce,
mă întrebi?
Mă plictisesc,
adevărat,
mi-aș pune pudră-n ochi,
să pot zbura,
deși zânele nu mai sunt demult,
pulberi
cu jumătăți de magie,
știi,
molie puțin idioată,
o jumătate e la tine,
poți zbura,
celelalte au fost îngropate,
eh, nu mă
asculta,
doar rămâi,
bâzâi pe aici,
ca un câine,
de nu vrei,
fii ca o pisică,
doar rămâi,
nu pleca,
îmi place compania unei alte ființe,
în timp ce mă odihnesc
pe balansoarul bunicii,
la lumină de foc,
acum că
s-a luat curentul,
Ce,
mă întrebi iar?
Fereastra!
S-o deschid?
Crezi tu,
de-aș deschide-o,
că evadez,
cu tine?
De aia te tot învârți pe aici?
Stau la lumina clasică,
ca și tine!
Stai sus,
stau jos,
și ne plictisim împreună.

2010

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/RnAnEGZ.png

170. Flăcările

I.

Vârfuri-vârfuri roșii,
se desprind din mamă,
vârfuri-vârfuri negre,
se desprind din tată,
mamă-i cerul,
tată-i pământul,
mamă-i sus,
tată-i jos,
vreau să fie invers,
să merg pe cer,
să pot vedea pământul-ntreg,
să-i privesc flăcările cum vor să mă prindă aici, sus,
și-n mijlocul lor,
o lumânare timidă,
ținută de propria-mi umbră,
ce construia ființa mea,
din vrajă,
cu puțin mortar, lut și poțiune de iarbă sălbatică,
în codrul ce nu arde,
să îi pogor toată înțelepciunea de o am,
să stau cu ea,
veșnică.

II.

În cameră,
o lumânare cu o foarte subțire siluetă dătătoare de o foarte groasă umbră,
îmi ține companie,
precum muștele de odinioară,
ori păianjenii din tinerețea albă,
ori molia de astă-iarnă,
de veghe,
arzând molcom,
câteodată mai ieșind un fum negriciu, -nălțându-se, crin portocaliu,
tremurând-n extaz.

III.

Grup de rebeli adunați-n jurul unui mănunchi de lemne uscate,
buchet destinat să ardă-n flori portocalii,
tăcem,
veghind festivalul creaturilor de foc,
ce se nasc sub privirile noastre,
tremurători și liniștiți,
copii ca și noi,
jucăuși ca și noi,
păstrând magia momentului,
până când vom afla focul de pe cer,
fotografiem cu ochii fulgii de foc-nconjurați de nisip,
privirile noastre-ni-s captivate de triunghiul concentric cu magma de sub noi și stelele de sus,
și ni se pare că dacă absorbim flăcările,
ne vom încălzi sufletele înfrigurate.

2010

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/mLNOh89.png
(Socrate)

171. A 10-a oră de filozofie

O oră de filozofie
Se lungește
Cât durează ura
Într-un minut de gândire.

Un minut de ură
Ustură
Cât supără
O sută de ani amară.

O zi de succes
Cât dai ghes
În spate
O sută de ani te surprinde.

Un pix cu cerneală roșie
Și urme pe test
Roșu peste negrul ca smoala
E motiv de supărare.

2010

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/onLfm3M.jpg
(„Terasa cafenelei noaptea” de Vincent Van Gogh)

172. Vârste electronice

Electricități excentrice se dezgroapă-n neștire-n nemurire
Fiecărui savant inventator de noi esențe materiale refuzându-i-se titlul suprem,
De abia am fi început a încăpea-n toate florile științei
Când am avut răsfirate armoniile de nopți vii,
Mai tari ca mentalitățile spartane sunt înmulțirile de Big-Bang-uri,
Blocați-n toate fazele de început, adormim precum albatroșii pe stânci ascuțite,
Adunați-n megalopolisuri neobarbare, acoperind toate suprafețele terriene,
Și de-am putea-n metamorfoze de foc și metal să fim transformați,
Am cuceri și marțienii, neptunienii, venusienii, saturnienii ori plutonienii
Ce așteaptă distanțele a fi ajunse la scadențele prestabilite înainte de marele-nceput.
Foile răsfirate pe bulevardul gândurilor nu mai interesează pe nimeni,
Nici aromele dulci de pișcot ce aminteau de vremurile duse-n gările ce duc către uitare,
Nici strălucirile din micul meu pahar blocat pe sticla pictată ce l-am comandat acum o oră
Pe terasa de vară unde sunt și aberez la corbii și porumbeii certăreți, cocoțați pe marginile clădirilor vintage,
Toate și toți șoptind, îngândurate și îngândurați, vedenia unei noi filozofii.
A, da, era o poezie pe un afiș, absorbită de un chip de Giocondă a secolului XX,
Uitată printre mormanele de hârtii ar fi fost de n-aș fi trecut prin aleea-ntunecată
Intitulată “iubire”...
Cameră obscură, invadată acum de tapetul nopții, -n nuanțe-nchise de negru cărbune,
Pătate pe acolo, pe ici, pe ici-colo, pe dincoace cu puncte aurii. Doar niște stele.
Menta-i aromatică. Și uite-așa mă uit-n sus. Alo! Ce tot dansați voi mereu pe lângă lună?
Astăzi nu vă văd așa strălucitoare ca odinioară... Sunteți timide? Nu cântă nimeni. Nicio purtare de vânt.
Deprind iute fugara aromă a unei dulci delicatese. Mă gâdilă-ntruna. Fugi, măi, ispită, de unde ai venit!
Stai, deja mănânc o felie de cozonac de casă... Salivez. Halucinez, adică.
Hei, ademenește pe alt uituc somnabul-n palatul nopții ăsteia, iluzie nesuferită! Te-ai pus de acord cu ispita aia șmecheră de mai devreme!?
Lumini dureroase. Lasere nebune. De unde?!
Nu știu... Simțurile se simt așa de bine-n mătase. Și ascult mormanele de foi pline de fluturi negri,
Cum trăncănesc împreună cu sofaua copleșită de mine. Închid ochii.
Aștept tratament regal-n speranța că mă voi trezi-n noutate. Neafectată de ieri. Neînțelegând cum ziua plină de ieri a dispărut.
Cedez cu sufletul aici.
Mă mănâncă toți șerpii electrici ce au ajuns la mine. Înăuntrul radiațiilor corpusculare emise de steaua mea.

2010

Notă
A se înțelege electronic de la electron sn [At: CADE / Pl: ~i / E: fr électron] (Fiz) Particulă elementară stabilă, cu sarcină electrică egală cu a protonului, dar negativă și cu masa de 1836 de ori mai mică, ce intră în alcătuirea atomilor tuturor substanțelor Si: (rar) negatron.
(sursa: dexonline. ro)

[Cretzulynne]

https://i.imgur.com/0Vi1QJd.jpg

173. A patra pereche de ochi

Pisica neagră de la poarta verde, Cerberul cimitirului,
mă-ntâmpina de fiecare dată
cu privirea sa pătrunzătoare
ce ajungea-n fundul sufletului meu
ghicindu-mi motivul venirii,
spărgându-mi spatele-n mii de fiori,
ajungând la pietrele pe care trosneam
tulburată.

Când crezi a auzi cântecul armoniei
ce sălășluia-n casa unei muzici prinse,
căzând-n capcana ei atent țesută,
trăind
încrengătura de note nestăpânite
ce-și exersau vrăjile din lumi necunoscute
adunate spre-ncântare,
transformate-n iluziile păienjenișului căilor vieții,
reflectându-se-n oglinda minții
care nu minte de o vede așa,
crezând-ntr-un imperiu de frunze uriașe,
cu zombi, fantome, crocodili feroce și alte asemenea creaturi
ce stăpânesc-ntregul imperiu cu imaginația mea,
nu se cuvine oare a mă lăsa trasă și dusă de ele,
fiindcă numai eu-i pot vedea?

2010


Notă: prima pereche - globii oculari, a doua pereche - ochii minții, a treia pereche - ochii sufletului, a patra pereche - ochii din fiecare por epidermal, ce pot vedea toate straturile multiuniversului.
Atenție! A patra pereche e o idee inventată!