Chi bi
(2008)Bătălia de la Stânca Roşie
Postere Chi bi
|
|
Sinopsis Chi bi
Mai multLa început de secol al III-lea, ţinutul Wu este invadat de tiranul Cao Cao cu armata lui de 1 milion de soldaţi. Conducătorul zonei atacate, Sun Qual, este nevoit să ceară ajutor rivalului Liu Bei, dar, chiar şi aşa, armatele celor doi nu sunt nici pe departe la fel de numeroase. Strategul Zhou Yu observă totuşi că oastea lui Cao Cao nu poate fi folosită pe mare, ceea ce ar putea reprezenta singura speranţă de a ţine piept zdrobitoarei armate.
citeşteLa început de secol al III-lea, ţinutul Wu este invadat de tiranul Cao Cao cu armata lui de 1 milion de soldaţi. Conducătorul zonei atacate, Sun Qual, este nevoit să ceară ajutor rivalului Liu Bei, dar, chiar şi aşa, armatele celor doi nu sunt nici pe departe la fel de numeroase. Strategul Zhou Yu observă totuşi că oastea lui Cao Cao nu poate fi folosită pe mare, ceea ce ar putea reprezenta singura speranţă de a ţine piept zdrobitoarei armate.
John Woo, legendarul specialist în "action" şi starul internaţional Tony Leung se reunesc pentru primul lor film împreună de la clasicul Hard Boiled din 1992. Această dramă istorică este amplasată în decisiviul an 208 ÎC, când o bătălie faimoasă a pus capăt dinastiei Han. Adaptat în parte din îndrăgitul roman chinezesc Romance of the Three Kingdoms, Red Cliff începe exact în momentul în care Cao Cao (Zhang Fengyi), prim ministrul ajuns general, cere permisiunea de la împăratul Xian (Wang Ning) să organizeze o misiune destinată să-i liniştească pe războnicii Liu Bei (You Yong) şi Sun Quan (Chang Chen). În timp ce expediţia se pune în mişcare, trupele lui Cao Cao provoacă distrugeri masive armatei lui Liu Bei, forţându-l pe acesta să se retragă şi convingându-l pe strategul militar Zhuge Liang (Takeshi Kaneshiro) că singura lor speranţă de victorie e să formeze o alianţă cu Sun Quan. Din ce în ce mai conştient de monumentala luptă ce-i aşteaptă, ambele părţi se pregătesc pentru o confruntare care va modela viitorul unei naţiuni întregi.
| Tony Leung Chiu Wai Zhou Yu | Takeshi Kaneshiro Zhuge Liang | Wei Zhao Sun Shangxiang | |||
| Koyuki | Chiling Lin Xiao Qiao | Chang Chen Sun Quan | |||
| Fengyi Zhang Cao Cao | Shido Nakamura Gan Ning | Jun Hu Zhao Yun |
Caseta tehnică
Recomandări
via TasteKid.comDacă ţi-a plăcut Chi bi, s-ar putea să-ţi placă şi titlurile de mai jos:
Cod embed
-
listă cu 51 filme, creată de robertforex pe 6 Ianuarie 2012
-
listă cu 24 filme, creată de alex_93 pe 8 Aprilie 2012
-
listă cu 4 filme, creată de CVB97 pe 31 Martie 2012
Filme de urmărit la TV
Prima TV
23:45
|
Play Dead(2009)Play Dead
|
Prima TV
20:30
|
The Last Shot(2004)Ultima secventa
|
Diva Universal
21:00
|
Bring It On: In It to Win It(2007)Majoretele: Totul pentru victorie
|
CineCloud
-
- Filme
- Actori
- Program cinema
- TV
- În curând
- Trailer
- Ştiri
- Concursuri
- Box Office
- Dvd
-
Mobil
- Descarca aplicatia Cinemagia:
- iPhone
- iPad
- Android
- Tabletă Android
- Symbian
- Club
- Forum
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2014
- Filme 2013
- Filme 2012
- Filme 2011
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
- Filme online
Filme 2012
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Men in Black III
- StreetDance 2
- Snow White and the Huntsman
- Chernobyl Diaries
- Prometheus
- Madagascar 3: Europe's Most Wanted
- Get the Gringo
- Hodejegerne
- Piranha 3DD
- Rock of Ages
- Abraham Lincoln: Vampire Hunter
- G.I. Joe: Retaliation
- Upside Down
- Ice Age: Continental Drift
- The Amazing Spider-Man
- Oslo, August 31st
- Seeking a Friend for the End of the World
- Ted
- The Dark Knight Rises
- The Three Stooges
- Et si on vivait tous ensemble?
- Total Recall
- The Bourne Legacy
- Brave
- That's My Boy
- The Watch
- The Expendables 2
- Savages
- Tinker Bell and the Mysterious Winter Woods
Filme noi în SUA
- Moonrise Kingdom
- Intouchables
- Jack the Giant Killer
- People Like Us
- Magic Mike
- Snabba Cash
- Step Up 4
- 360
- The Odd Life of Timothy Green
- ParaNorman
- The Lucky One
- Lawless
- 7500
- The Possession
- Resident Evil: Retribution
- Argo
- House at the End of the Street
- Hotel Transylvania
- The Twilight Saga: Breaking Dawn - Part 2
- Mortal Kombat
- The Hobbit: An Unexpected Journey
- X-Men Origins: Magneto
- Jeepers Creepers 3: Cathedral
- Sin City 3
- Universal Soldier: A New Dimension
- Logan's Run
- The Cabin in the Woods
- Man of Steel
- Black Hole
- Dune
- The Hobbit: There and Back Again
- Iron Man 3
- Pompeii
- The Wolverine
- Jumper 2
- The Story of Bonnie and Clyde











Program TV vertical









Părerea ta
Spune-ţi părereaFilmul occidental ar trebui sa stea pe ganduri
*
*
"juram" :)))
Cel mai tare film de gen ever
Foarte tare filmu. O capodopera a cinematografiei
*****
jur
NO COMMENT:))))
Recomand :D
Exceptional
Sincer ...astept de mult un asemenea film ,si nu m-a dezamagit
Capodopera
De mare finete
Daca ar fi sa caracterizez povestea filmului in sine, cred ca ar fi perfecta urmatoarea fraza: "Doua femei (de la una a inceput totul, iar cealalta a faurit calea spre victorie), demnitate, onoare, orgoliu si mult sange, dorinta de libertate, de pace..."
Spune-ţi părerea despre Chi bi
Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.