Amen.

Subiectul filmului vorbeste despre tacerea Papei Pius al XII-lea (Marcel Iures) in fata dramei Holocaustului. Pelicula povesteste istoria tragica si reala a unui ofiter SS protestant, Kurt Gerstein (personaj al germanului Ulrich Tukur), ale carui semnale de alarma catre Biserica si Vatican in legatura cu lagarele de exterminare naziste ramin fara efect. El este ajutat de un tanar iezuit, Ricardo Fontana, un personaj fictiv, pe care actorul Mathieu Kassovitz il joaca extrem de convingator.

Amen, o producţie Franţa 2002, evocă un moment care putea deveni reprezentativ prin finalizare estetică, poetică, pentru acea epocă, anume drama unui ofiţer SS, protestant, care, prins în sistemul organizării lagărelor de concentrare, trimite semnale, despre cele ce se petrec în respectivele lagăre, către Biserică şi Vatican. Dar fără efect. Construcţia filmului, de reportaj, începe şocant prin sinuciderea unui evreu (“Numele meu e… sunt evreu… Nu văd altă modalitate de a ajunge în inima oamenilor”) şi se încheie printr-o consemnare de cronică (“Raportul lui Gerstein a contribuit la autentificarea holocaustului… Gerstein a fost reabilitat după 20 de ani”).
Ambianţele sunt bine prinse, de la confortabilele apartamente de locuit, până la somptuoasele şi solemnele spaţii ale Sfântului Scaun şi ale reşedinţelor cardinalului, în disproporţie cu spaţiul imagistic acordat atmosferei lagărului de concentrare. Ceea ce se accentuează sunt confruntările, intrigile şi jocurile de putere dintre nazişti şi instituţia bisericii catolice. Altfel spus, suntem permanent ţinuţi nu în centrul tragediei, ci în culisele ei. Expresive sunt şi străzile, cu manifestanţi şi fanfare, interioarele unor imobile, mai ales masa de Crăciun de la familia
locotenentului SS Gerstein (Ulrich Tukur) sau masa din apartamentul Contelui, de la Vatican a (Ion Caramitru). Cele mai reuşite fotograme, ca valoare plastică, sunt orizonturile în ton expresionist şi incendiile nocturne de la lagărele de concentrare. Un efect dramatic se obţine din filmările alternative, îndeosebi prin apariţia periodică a trenului de marfă, cu locomotive gemând şi cu dâre de fum negru, asemenea cozii unui balaur. Eclerajul, uneori, transmite o senzaţie de irealitate. În pofida acestor elemente indiscutabil reuşite, lipsa de armonie dintre fond şi formă, prin apăsarea pe elaborat, pe formal, pe cosmetizat, este una dintre scăderile filmului.
Dar replicile sunt cele mai convingătoare în ceea ce priveşte portretul contradictoriu, moral şi psihologic, al acestei epoci controversate: "În curând vom fi în Anglia; Luptăm împotriva tifosului; Un sclav poate să nu fie o fiinţă omenească; În calitate de creştini, condamnăm eutanasia; Împrăştierea de zvonuri în timpul războiului e înaltă trădare; Într-o zi vom fi cu toţii neproductivi; Treaba voastră e să câştigaţi războiul, a noastră să pregătim perioada de după război; Am văzut ceva înspăimântător. Familii întregi sunt exterminate; Eutanasie, nu exterminare; Majoritatea pastorilor şi credincioşilor noştri îl susţin pe Hitler; Sfântul Părinte trebuie să rămână neutru; În ţările cucerite de germani, evreii sunt exterminaţi; În timp de război, e normal să fie marginalizaţi oameni care ţin legătura cu Moscova şi cu New York; Ţin foarte mult la tradiţiile noastre; O frumoasă familie germană; Nu-l puteţi condamna pe Hitler fără să-l condamnaţi pe Stalin, aliatul vostru; Cine îi iubeşte pe evrei n-are decât să-i ia, dar goi; Îndurare pentru poporul evreu!; trebuie să acceptăm viaţa aşa cum este; Trebuie să mă asigur că mănăstirile îi primesc pe aceşti nenorociţi; Oraşele sunt distruse de bombardamente; Eu cred că e nevinovat... Iată actul împotriva lui... Ofiţerul SS a fost găsit spânzurat în celula lui". Aceste replici ni se relevă ca adevărate voci ale conştiinţei.
Ca nici unul dintre produsele cinematografice anterioare, rezervate ideii de holocaust, filmul de faţă focalizează întreaga artilerie pe rolul Bisericii şi al papalităţii în problema eliminării evreilor. Mesajul filmului este limpede: Sfântul Scaun nu a luat atitudine. Biserica este, aşadar, culpabilă. Adevărul istoric este însă cu totul altul. Vaticanul a protestat. Să fie, oare, acest scenariu doar o licenţă artistică?
Inegalităţile de exprimare ale filmului sunt tot atâtea fisuri pentru o posibilă manipulare a temei. Un film prea elaborat, cu vădit caracter demonstrativ şi impur din punct de vedere estetic, ceea ce face explicabile reacţiile controversate cu care a fost primit .