02.04.2024
Iris Knobloch, președinte, și Thierry Frémaux, delegat general, vor anunța selecția oficială a celei de-a 77-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes - joi, 11 aprilie, ora 12 a României. Întreaga industrie cinematografică se va afla pe Coasta de Azur în luna mai, când Festivalul de Film de la Cannes va lansa cea de-a 77-a ediție. Regizoarea filmului Barbie, Greta Gerwig, va fi președinta juriului acestei ediții a Cannes Film Festival. Cinemagia va transmite și anul acesta de pe Croazetă, așa cum v-a obișnuit de atâtea ediții încoace.
Între 14 și 25 mai, evenimentul emblematic va găzdui premiera unor foarte așteptate filme de autor, cât și a unor filme ale unor regizori în devenire, în secțiunile arhicunoscute - „Competiția”, „Quinzaine des Réali...Taguri: Bird, C'est pas moi, Chocobar, Emmanuelle, The End, Grand Tour, Hope, Juror #2, Disappearance, The Balconettes
29.03.2024
Sunt câteva filme despre sport a căror proximitate cu realitatea le scoate din anonimat şi le înarmează cu puterea exemplului. În iarnă am putut vedea Next Goal Wins/Golul victoriei, în care Michael Fassbender interpretează rolul unui antrenor de fotbal forţat să antreneze cea mai slabă echipă din lume, iar de azi putem vedea pe ecrane Regele Arthur/Arthur the King, un film cu Mark Wahlberg în rolul unui sportiv de anduranţă care îşi reevaluează priorităţile atunci când de echipa lui se lipeşte un câine.
Din punctul de vedere al puterii cinema-ului, atât Next Goal Wins cât şi Regele Arthur sunt două producţii banale şi previzibile. Cu toate acestea, au puterea de a emoţiona şi de a forţa publicul să se pună în pielea protagoniştilor şi să înveţe lec...Taguri: Arthur the King, Next Goal Wins, Michael Fassbender, Mark Wahlberg
14.11.2023
Un thriller simpificat despre un asasin care își descoperă limitele, The Killer este cel de-al 12-lea lungmetraj al regizorului David Fincher. Michael Fassbender joacă rolul titular, cel al unui asasin plătit, un asasin fără nume, a cărui viață atent construită este tulburată după ce o misiune dă greș. În ciuda mantrei sale personale de a rămâne detașat și metodic, el se trezește vânându-i pe cei care îndrăznesc să-l lichideze.
Filmul îl reunește pe Fincher cu scenaristul Andrew Kevin Walker, cu care a creat thriller-ul cult cu criminali în serie Se7en (1995). Printre ceilalți colaboratori se numără directorul de imagine Erik Messerschmidt și designerul de producție Don Burt, câștigători ai premiului Oscar pentru Mank (2020) al lui Fincher. Din distribu...Taguri: Le samourai, Alfred Hitchcock, Sala Baker, Kerry O'Malley, Charles Parnell, Arliss Howard, Tilda Swinton, Michael Fassbender, netflix: article
04.09.2023
David Fincher a avut la Veneția premiera mondială a celui mai recent film al său, The Killer, în care Michael Fassbender joacă rolul unui asasin. Thriller-ul marca Netflix a avut parte de urale de 5 minute la proiecția de pe Lido de duminică seara, scrie Variety.
Fassbender și colega de platou Tilda Swinton nu au putut participa la premieră datorită grevei SAG-AFTRA. Fincher a pășit singur pe covorul roșu, notează publicația, alături de un grup de directori de la Netflix, semnând postere a câtorva dintre cele mai îndrăgite filme ale sale, de la Fight Club la Se7en.
Tot duminică, Fincher a vorbit la conferința de presă de la Veneția despre cum a dezvoltat personajul calm și calculat al asasinului jucat de Fassbender: „Mila a fost ultimul lucru legat de personaj. N...Taguri: David Fincher, netflix:article, Michael Fassbender
23.05.2023
Cea de-a șasea zi a festivalului a adus din nou vedetele pe covorul roșu. Jude Law, care în filmulFirebrand este de nerecunoscut în rolul lui Henric al VIII-lea al Angliei, a fost, din fericire, ușor de identificat pe covorul roșu. Alicia Vikander, protagonista, a venit însoțită de Michael Fassbender, care, după proiecție, o privea cu admirație și o sorbea din priviri, părând a fi mișcat de interpretarea sa.
Firebrand spune povestea reginei Catherine Parr, dintr-un unghi feminist, fiind singura soție care i-a supraviețuit regelui Henric al VIII-lea al Angliei. A fost de altfel și prima regină (și femeie) care a publicat o carte cu numele ei propriu (Prayers or Meditations).
Henric divorțase de primele două, le decapitase pe următoarele două, iar a cincea murise la...Taguri: Talchul: Project Silence, Firebrand, Acide, Parasite, Karim Ainouz, Michelle Yeoh, Carla Bruni, Naomi Campbell, Gigi Hadid, Sandra Hüller
15.08.2021
Michael Fassbender are probabil una dintre cele mai discrete vieţi de la Hollywood, la fel şi actriţa Alicia Vikander. Este politica amândurora legată de evoluţia relaţiei lor, acum că a venit primul lor copil. Puţini au ştiut că actriţa de Oscar a fost însărcinată, şi există un motiv: cei doi au decis că viaţa lor personală nu e ceva public. Totuşi, imaginile publicate de o agenţie (The Mega) au confirmat, practic, toate zvonurile despre decizia cuplului de a întemeia o familie.
Încă de când cei doi s-au întâlnit pe platourile de filmare de la The Light Between Oceans (foto) în 2014, ambii şi-au declarat intenţia de a separa viaţa privată de partea publică. După doi ani de la promovarea filmului, cei doi apăreau în public ca un cuplu, dar nu răspune...Taguri: Alicia Vikander, Michael Fassbender
06.06.2020
Povestea Cenuşăresei continuă să fascineze noi generaţii, iar noul film Disney din 2015 i-a câştigat personajului noi fani. Duminică îi vedem şi pe X-Men în acţiune, dar şi ecranizarea unui roman inecranizabil. Te invităm să te uiţi în programul TV şi să ne spui într-un comentariu ce alte filme te atrag duminica aceasta.
X-Men: Days of Future Past/X-Men: Viitorul este trecut (2014)Pro TV, 20:00Genul supereroic reuşeşte să-şi menţină intactă puterea de atracţie pentru marele public datorită conflictelor sale simple, a superputerilor (e cineva să nu fi visat vreodată să aibă vreo superputere?), dar şi a responsabilităţii. "Ca răul să învingă nu trebuie decât ca cei buni să nu facă nimic", spunea Edmund Burke în 1770, lucru la fel de adevărat şi a...Taguri: Tom Tykwer, Ben Whishaw, James McAvoy, Jennifer Lawrence, Michael Fassbender, Lily James, Kenneth Branagh, Cloud Atlas, parfum, X-Men: Days of Future Past
24.09.2019
Potrivit unei informații obținute de wegotthiscovered.com, Will Smith este dorit în reboot-ul planificat al lui Fantastic Four. Rolul rezervat starului este cel al lui Mr. Fantastic (jucat de Miles Teller în filmul din 2015 și de Ioan Gruffudd în cel din 2005).
Studiourile Marvel și Disney nu au confirmat deocamdată această informație, iar știri anterioare îl dau și pe John Krasinski drept unul dintre preferații realizatorilor pentru același rol.
Site-ul notează și că Jonah Hill și Seth Rogen sunt candidați pentru rolul lui The Thing. Dacre Montgomery, din Stranger Things, ar putea fi viitorul interpret al lui Human Torch, în vreme ce Michael Fassbender s-ar putea transforma în Dr. Doom.
Mai este însă vreme până în 2021, când va începe pre-producția filmului...Taguri: Clive Owen, Mary Elizabeth Winstead, Gemini Man, Michael Fassbender, Dacre Montgomery, Seth Rogen, Jonah Hill, Will Smith
22.07.2019
Secțiunile „Filme la TV” și „Seriale TV” vă pun la dispoziție programul zilnic al canalelor TV de la noi iar Cinemagia face o selecție și vă informează lunea asupra celor mai bune producții programate săptămâna în curs. Mai multe filme biografice ne-au atras atenția săptămâna aceasta, alături de dramă, horror, action-thriller și un clasic.
Dramă. 12 Years a Slave
Luni, 22 iulie, ora 22:35, Paramount Channel
„Există ceva în personajul Lupitei Nyong'o, anume Patsey - o sclavă aflată la a doua generaţie venită din Guineea, a cărei loc şi dată de naştere nici măcar nu se cunosc - ceva care surprind experienţa sclaviei mai bine decât o mie de vizionări ale filmului Pe aripile vântului. Exploatată sexual şi agresată de către stăpânul ei alco...Taguri: Chiwetel Ejiofor, Sarah Paulson, Steven Soderbergh, Angelina Jolie, Salt, Kurt Wimmer, apollo 13, Michael Fassbender, James Wan, Lights Out
19.06.2019
Michael Fassbender a fost numit protagonistul unei adaptări ce poate da startul unei francize de spionaj. Starul lui Shame, Alien: Covenant și Steve Jobs a fost distribuit de Lionsgate în Malko, un thriller inspirat din bestsellerurile SAS, serie imaginată de autorul francez Gérard de Villiers – romanele sale de spionaj s-au vândut în peste 120 milioane de exemplare în toată lumea.
Fassbender va intra în pielea lui Malko Linge, un nobil austriac supranumit „Son Altesse Serenissime” (SAS), atras de CIA în misiunile sale sub acoperire, dar care preferă să lucreze pe cont propriu. Execută acțiuni extrem de periculoase în toată lumea. Are o memorie excelentă, vorbește fluent mai multe limbi străine, este un admirator al lucrurilor prețioase și al eleganței; este î...Taguri: Steve Jobs, Alien: Covenant, Shame, Michael Fassbender
13.02.2018
În 2015 debuta la Cannes (şi online) şi amuza spectatorii din lumea întreagă. Anul acesta, Kung Fury se pregăteşte să revină pe marile ecrane ca lungmetraj şi este greu de ignorat datorită starului de calibru care va face parte din distribuţie.
Publicaţia Variety a anunţat că Michael Fassbender va juca în filmul inspirat din pelicula de 31 de minute regizată de David Sandberg. Alături de starul din X-Men: Apocalypse şi Alien: Covenant îl vom vedea şi pe David Hasselhoff, care a apărut şi în scurtmetraj (a cântat şi melodia centrală de pe coloana sonoră, True Suvivor).
Proiectul original este un omagiu adus filmelor anilor ’80 şi a fost finanţat prin intermediul platformei Kickstarter. Este povestea unui detectiv din Miami, care se alege cu abilităţi extrao...Taguri: Seth Grahame-Smith, David Katzenberg, Michael Fassbender, David Hasselhoff, Kung Fury
04.12.2017
Sunt filme pe care am da oricât să le revedem. Sunt asemenea madlenelor proustiene – revederea lor trezește un proces al aducerii-aminte care ne transportă instantaneu în alt timp. Poate în cel al copilăriei, poate în cel al adolescenței. Cert este că e un timp fericit. De exemplu, pentru mulți, a devenit o tradiție să se uite la filmul „Singur acasă”. Îl asociem cu sărbătorile. Cei care fac programul TV au înțeles asta și îl programează aproape an de an.. Este unul dintre filmele atemporale de care uneori ți se face dor și pe care ai vrea să îl revezi. Dar fără un serviciu care să ți-l pună la dispoziție oricând, depinzi de televizor…
Filmele încep când vrei tu! Fie că ești acasă ori în tren, în drum spre munte
La fel se întâmplă ...Taguri: O.J.: Made in America , Umbre, Babylon Berlin, T2 Trainspotting, Colossal, Michael Fassbender, Gal Gadot, Keeping Up with the Joneses, Assassin's Creed
17.10.2017
Actorii Michael Fassbender (40 de ani) și Alicia Vikander (29 de ani) s-au căsătorit în acest week-end, într-o ceremonie desfășurată, în prezenţa familiei şi a prietenilor, într-un resort de lux din Ibiza, scrie The Daily Mail. Cei doi au încercat să ţină evenimentul departe de ochii presei şi ai publicului.
Fassbender şi Vikander s-au cunoscut în 2014, la filmările din Noua Zeelandă ale producției The Light Between Oceans, o dramă romantică în care au jucat chiar rolurile de soț și soție. Actorii au preferat să ţină ascunse detaliile legate de relaţia lor, în ciuda zvonurilor. Însă nu au fost deloc zgârciţi în complimentele pe care şi le-au făcut unul altuia.
„Am simţit încă de la început că ne potrivim, iar acest lucru este, clar, încă v...Taguri: Tomb Raider, X-Men: Dark Phoenix, The Snowman, Prometheus, Ex Machina, The Danish Girl, The Light Between Oceans, Alicia Vikander, Michael Fassbender
12.10.2017
Erou al unei serii extrem de populare a romancierului norvegian Jo Nesbø, detectivul Harry Hole (Michael Fassbender) a aşteptat 20 de ani întâlnirea cu marele ecran. Îl putem vedea acum în The Snowman/Omul de zăpadă, un film care ridică unele semne de întrebare, dar care oferă atmosferă, momente tensionate şi una dintre cele mai bune distribuţii văzute în ultima vreme la cinema.
Evident influenţat de The Girl with a Dragon Tattoo, The Snowman ne arată un Oslo bătut de viscol şi zăpadă. Harry Hole, aflat într-unul din momentele când pierde lupta cu alcoolismul, lasă sticla deoparte când o femeie dispare misterios, în faţa casei făcându-şi apariţia un neliniştitor om de zăpadă. Ajutat de partenera sa Katrine Bratt (Rebecca Ferguson), detectivul va face cur...Taguri: Charlotte Gainsbourg, The Snowman, Toby Jones, James D'Arcy, Chloë Sevigny, Tinker Tailor Soldier Spy, Tomas Alfredson, The Bridge, Line of Duty, Adrian Dunbar
21.09.2017
Trailer-ul recent lansat al lui Tomb Raider ne dovedeşte cât de mult au ţinut producătorii să aducă pe marele ecran o Lara Croft exact aşa cum a fost ea înfăţişată în ultimul joc video, ce explorează originile personajului. Ceea ce atrage însă atenţia este corpul bine tonifiat al protagonistei – un nume în vogă astăzi la Hollywood – Alicia Vikander.
Suedeza de 28 de ani îşi încordează muşchii şi la propriu, şi la figurat, iar performanţa ei este, în ambele cazuri, spectaculoasă. Trailer-ul ne convinge că filmul conţine o mulţime de scene de acţiune, pentru care, pentru a face faţă, Vikander s-a pregătit intens, la sală şi în afara acesteia, la sesiuni de jogging (unele executate alături de iubitul său, actorul Michael Fassbender).
Într-un in...Taguri: The Danish Girl, Ex Machina, Tulip Fever, Walton Goggins, Tomb Raider, Michael Fassbender, Alicia Vikander