F. Scott Fitzgerald

F. Scott Fitzgerald, pe numele complet Francis Scott Key Fitzgerald, s-a născut la data de 24.09.1896, în Saint Paul, Minnesota, SUA, și a decedat la data de 21.12.1940, la Hollywood, California, SUA. A fost un scriitor american, ale cărui opere au ilustrat extravaganța și excesul din Epoca Jazzului. A avut popularitate, faimă și avere în timpul vieții, și a rămas cunoscut ca unul dintre cei mai mari scriitori americani ai secolului 20. El a terminat patru romane: Dincoace de Paradis, Cei...

F. Scott Fitzgerald, pe numele complet Francis Scott Key Fitzgerald, s-a născut la data de 24.09.1896, în Saint Paul, Minnesota, SUA, și a decedat la data de 21.12.1940, la Hollywood, California, SUA. A fost un scriitor american, ale cărui opere au ilustrat extravaganța și excesul din Epoca Jazzului. A avut popularitate, faimă și avere în timpul vieții, și a rămas cunoscut ca unul dintre cei mai mari scriitori americani ai secolului 20. El a terminat patru romane: Dincoace de Paradis, Cei frumoși și blestemați, Marele Gatsby, Blândețea nopții. Al cincilea roman, Ultimul magnat, a fost publicat postum. Patru colecții cu povestiri scurte și 164 de povestioare, i-au fost publicate în diferite reviste în timpul vieții. El provenea dintr-o familie de clasă mijlocie înstărită. A primit numele după un văr de-al său, Francis Scott Key, dar a fost întotdeauna cunoscut ca Scott Fitzgerald. A primit numele și după una dintre surorile sale decedate, Louise Scott Fitzgerald, una dintre cele două care au murit cu puțin timp înainte de nașterea lui. Tatăl său, Edward Fitzgerald, avea rădăcini irlandeze, engleze, americane, și s-a mutat la St. Paul în Maryland după Războiul Civil American. Mama sa, Mary / Molly McQuillan Fitzgerald, a fost fiica unui imigrant irlandezo-american care și-a dobândit averea din afaceri cu produse angro. Se spune că una din verișoarele lui Edward Fitzgerald, Mary Surratt, a fost spânzurată în 1865 pentru că a conspirat la asasinarea președintelui Abraham Lincoln. Scott Fitzgerald și-a petrecut prima decadă a copilăriei sale în mare parte în Buffalo, New York, ocazional în Virginia de Vest (1898–1901 și 1903–1908), acolo unde tatăl său a lucrat pentru Procter & Gamble, și pentru puțin timp în Syracuse, New York (între ianuarie 1901 și septembrie 1903). Edward Fitzgerald lucrase anterior ca vânzător de răchită; s-a angajat la Procter & Gamble după ce afacerea a eșuat. Părinții săi, catolici, l-au trimis pe Fitzgerald la două școli catolice din vestul orașului Buffalo, mai întâi la Holy Angels Convent (1903–1904) și apoi la Nardin Academy (1905–1908). Anii de formare în Buffalo l-au dezvăluit ca fiind un băiat cu o inteligență neobișnuită și un interes aparte pentru literatură. Moștenirea averii unei mătuși și donațiile au asigurat familiei un stil de viață confortabil. În 1908, tatăl său a fost concediat de la Procter & Gamble, iar familia s-a întors în Minnesota, acolo unde Fitzgerald a fost înscris la St. Paul Academy, unde a stat între 1908 și 1911. Când avea 13 ani, i-a fost publicată, în revista școlii, o poveste polițistă. În 1911, când Fitzgerald avea 15 ani, părinții săi l-au trimis la Școala Newman, o facultate catolică prestigioasă din Hackensack, New Jersey. Fitzgerald a jucat pentru echipa de fotbal american din Newman, din 1912. La Newman, l-a întâlnit pe Părintele Sigourney Fay, care i-a remarcat talentul în scrieri și i-a încurajat ambițiile literare. După ce a absolvit Școala Newman în 1913, Fitzgerald a decis să rămână în New Jersey pentru a-și continua dezvoltarea artistică la Princeton University. A încercat la echipa de fotbal american, dar a fost eliminat chiar din prima zi de antrenamente. S-a dedicat la Princeton în cizelarea scrierilor, și a devenit prieten cu viitori critici sau scriitori. A scris pentru Princeton Triangle Club și Princeton Tiger. A primit invitații de înscriere din partea a patru dintre cluburile Universității, iar el a ales University Cottage Club (acolo unde biroul și materialele de scris ale lui Fitzgerald încă sunt afișate în bibliotecă), club cunoscut pentru idealul gentleman-ului stilat. În 1917 a abandonat facultatea pentru a se înrola. În timpul iernii lui 1917, Fitzgerald era studentul viitorului președinte și General de armată, Dwight Eisenhower, pe care, inițial, l-a displăcut. Îngrijorat de faptul că ar putea muri în război, fără a-și îndeplini visurile literare, Fitzgerald a scris în grabă Egoistul romantic cu câteva săptămâni înainte de plecare și, cu toate că Scribners l-a respins, recenzorul a remarcat originalitatea și l-a încurajat pe Fitzgerald să scrie mai multe cărți pe viitor. În timp ce se afla la Princeton, Fitzgerald a întâlnit-o pe debutanta și faimoasa Ginevra King. Au avut o relație romantică între 1915 și 1917. Ea va deveni inspirația pentru personajul Isabelle Borgé, prima iubire a lui Amory Blaine din Dincoace de Paradis, pentru Daisy Buchanan din Marele Gatsby, și pentru câteva alte personaje din povestioarele și romanele sale. După ce relația lor s-a încheiat în 1917, Fitzgerald i-a cerut Ginevrei să distrugă scrisorile trimise de el. El nu a distrus niciodată scrisorile primite de la King. După moartea lui din 1940, fiica sa, Scottie, i-a trimis scrisorile înapoi lui King, iar ea le-a păstrat până la moarte și nu le-a arătat nimănui niciodată. Fitzgerald a fost numit locotenent-secund în infanterie și a fost repartizat la Camp Sheridan lângă Montgomery, Alabama. În timp ce se afla la un country club, Fitzgerald a întâlnit-o și s-a îndrăgostit de Zelda Sayre, fiica judecătorului de la Curtea Supremă din Alabama, Anthony D. Sayre, și "fata de aur", cum o numea Fitzgerald, a societății din Montgomery. Războiul s-a încheiat în 1918, înainte ca Fitzgerald să fie trimis în Europa. Lăsat la vatră, el s-a mutat în New York City, sperând la o carieră în advertising ce va fi destul de bănoasă pentru a o face pe Zelda să îl ia de soț. El a lucrat pentru agenția de advertising Barron Collier, trăind într-o cameră single de pe Claremont Avenue, nr. 200, în cartierul Morningside Heights din partea de vest a Manhattan-ului. Zelda i-a acceptat cererea în căsătorie, dar după ceva timp, în ciuda locului de muncă la firma de advertising și a poveștilor scrise, el nu a convins-o că va reuși să o susțină financiar, ceea ce a făcut-o să rupă logodna. Fitzgerald s-a întors la casa părinților din St. Paul, pentru a revizui Egoistul romantic, reintitulat Dincoace de Paradis, o poveste semi-autobiografică a anilor petrecuți de el la Princeton. Fitzgerald stătea atât de prost cu banii, încât s-a angajat ca mecanic de automobile. Romanul său revizuit a fost acceptat la Scribner în toamna lui 1919 și a fost publicat pe 26 martie 1920, devenind un succes instant, vânzând 41.075 de exemplare în primul an. A lansat cariera lui Fitzgerald ca scriitor și i-a furnizat un venit stabil și corespunzător nevoilor Zeldei. Ei s-au căsătorit la Catedrala Sf. Patrick din New York. Fiica și singurul lor copil, Frances Scott / Scottie Fitzgerald, s-a născut pe 26 octombrie 1921. El a întreprins câteva excursii în Europa, în mare parte la Paris și pe Riviera Franceză și a devenit prieten cu mulți membri ai comunității americanilor expatriați din Paris, cel mai notabil fiind Ernest Hemingway. Prietenia lui Fitzgerald cu Hemingway a fost una destul de exuberantă, precum multe dintre relațiile lui Fitzgerald. Hemingway nu s-a înțeles bine, însă, cu Zelda și, pe lângă faptul că a descris-o ca fiind "nebună" în memoriile sale, A Moveable Feast, Hemingway a spus și că Zelda "își încuraja soțul să bea pentru a-l distrage pe Fitzgerald de la lucrul la cartea sa", cu scopul de a scrie povestirile scurte pentru reviste, pentru a câștiga banii ce le vor susține cheltuielile. Fitzgerald și-a suplimentat venitul prin scrierea de povestioare pentru reviste și își vindea poveștile și romanele către studiourile de la Hollywood. Doar prima sa operă s-a vândut într-atât de bine încât să susțină stilul de viață opulent pe care el și Zelda l-au adoptat, acela de celebrități din New York. Din cauza acestui stil de viață, precum și a facturilor medicale ale Zeldei, Fitzgerald avea constant dificultăți financiare și se împrumuta des de la impresarul său literar, Harold Ober, și de la editorul de la Scribner's, Maxwell Perkins. Când Ober a decis să nu îi mai împrumute bani, scriitorul a încheiat legăturile cu agentul și prietenul său de-o viață. (Fitzgerald i-a oferit un tribut călduros și plin de scuze în povestirea "Financing Finnegan".) Fitzgerald a început să lucreze la al patrulea roman la sfârșitul anilor 1920, dar s-a lovit din nou de dificultăți financiare, iar, în 1930, Zelda a fost diagnosticată cu schizofrenie. Sănătatea sa emoțională a rămas fragilă pentru restul vieții sale. În februarie 1932, ea a fost spitalizată la Clinica Phipps din Baltimore, Maryland. În acest timp, Fitzgerald a închiriat reședința "La Paix" din suburbia orașului Towson, Maryland, pentru a lucra la cartea sa, povestea apogeului și decăderii lui Dick Diver, un tânăr psihiatru promițător care se îndrăgostește și însoară cu Nicole Warren, unul dintre pacienții săi. Cartea a avut mai multe versiuni. Unii critici au considerat-o un roman autobiografic voalat ce relatează problemele lui Fitzgerald cu soția sa, efectele corozive ale bogăției și stilului de viață decadent, propriul egoism și încrederea în sine, și problema cu alcoolul. Fitzgerald era extrem de protectiv cu viața lor împreună. Când Zelda a scris și trimis la Scribner's propria versiune ficțională a vieților lor în Europa, Save Me the Waltz, Fitzgerald a fost nervos și a reușit să facă câteva modificări înainte de publicarea cărții, și i-a convins pe doctori să o priveze pe Zelda de la a scrie mai multe despre ceea ce el numea "materialul" său, care includea și relația lor. Cartea sa a fost publicată, într-un final, în 1934 cu titlul Blândețea nopții. Romanul nu s-a vândut bine după publicare, dar, la fel ca și la Gatsby, reputația cărții a crescut semnificativ în timp. Alcoolismul și problemele financiare ale lui Fitzgerald, precum și boala mintală a Zeldei, au dus la ani dificili în Baltimore. El a fost internat de nouă ori la Spitalul Johns Hopkins, iar prietenul său, H.L. Mencken, nota într-o scrisoare din 1934, că "F. Scott Fitzgerald a devenit deprimant. Bea într-o manieră sălbatică și a devenit o neplăcere." În 1926, Fitzgerald a fost invitat de producătorul John W. Considine Jr., la Hollywood pentru a scrie o comedie pentru United Artists. Scott și Zelda s-au mutat într-un bungalou deținut de studio în luna ianuarie a anului următor, iar Fitzgerald a întâlnit-o ulterior pe actrița Lois Moran, cu care a început o aventură. Starleta a devenit o muză temporară a scriitorului și l-a făcut să rescrie personajul feminin Rosemary Hoyt, unul din cele principale ale romanului Blândețea nopții (care fusese masculin în primele versiuni) pentru a se asemăna aproape leit cu ea. Călătoria a amplificat dificultățile conjugale ale cuplului, iar ei au părăsit Hollywood-ul după două luni. În următorii ani, Zelda a devenit extrem de violentă și epuizată emoțional, iar în 1936, Fitzgerald a internat-o la Highland Hospital din Asheville, North Carolina. Cu toate că a considerat munca în cinematografie înjositoare, Fitzgerald, care continua să aibă dificultăți financiare, a semnat un contract exclusiv cu studioul Metro-Goldwyn-Mayer în 1937, în care era obligat să se mute la Hollywood, acolo unde a câștigat cel mai mare venit al său. El a început să aibă o aventură publică cu cronicarul de film, Sheilah Graham. Fitzgerald a lucrat două săptămâni la un dialog nefolosit, pentru filmul Pe aripile vântului, și, pentru MGM, la Madame Curie, pentru care nu a fost menționat în caseta filmului. Singura sa mențiune la scenariu este pentru filmul Trei camarazi, film din 1938. În tot acest timp, el a lucrat și la al cincilea și ultimul său roman, Iubirea ultimului magnat, publicat postum ca Ultimul magnat, bazat pe biografia producătorului Irving Thalberg. În 1939, MGM a reziliat contractul, iar Fitzgerald a devenit un scenarist freelancer. În timpul muncii sale la Carnavalul de iarnă, Fitzgerald a devenit alcoolic și a fost tratat de psihiatrul din New York, Richard H. Hoffmann. Din 1939 și până la moartea sa din 1940, Fitzgerald s-a autosatirizat prin personajul Pat Hobby, un scriitor de la Hollywood, într-o colecție de 17 povestiri scurte, ulterior intitulate The Pat Hobby Stories, inițial publicate în Esquire, între ianuarie 1940 și iulie 1941, chiar și după moartea lui Fitzgerald. Arhivele arată că adresa sa din acea perioadă a fost reședința lui Edward Everett Horton din Encino, California în San Fernando Valley. Fitzgerald, un alcoolic încă din vremea facultății, a devenit notoriu în anii 1920 pentru reprizele sale extraordinare de băut, care îi vor compromite sănătatea la sfârșitul anilor 1930. Conform biografului Zeldei, Nancy Milford, Fitzgerald a spus că a contractat tuberculoză, dar Milford a scris că acesta a fost doar un pretext pentru a-și ascunde problemele cu băutura. Cu toate acestea, expertul în scrierile lui Fitzgerald, Matthew J. Bruccoli, susține că Fitzgerald avea, de fapt, tuberculoză recurentă, și Arthur Mizener a spus că Fitzgerald a suferit un atac moderat de tuberculoză în 1919, iar în 1929 el a avut "ceea ce s-a dovedit a fi o hemoragie tuberculoasă". Fitzgerald a suferit două infarcte la sfârșitul anilor 1930. După primul, i-a fost impus de către doctorul său să evite efortul intens. El s-a mutat împreună cu cronicarul de cancan Sheilah Graham, care trăia la Hollywood pe North Hayworth Avenue, la un cartier distanță de apartamentul lui Fitzgerald de pe North Laurel Avenue. Fitzgerald avea de urcat două etaje pentru a ajunge la apartamentul său; Graham stătea la parter. În seara lui 20 decembrie 1940, Fitzgerald și Graham au participat la premiera filmului This Thing Called Love, cu Rosalind Russell și Melvyn Douglas. În timp ce plecau de la cinematograf, Fitzgerald a început să se simtă amețit și avea dificultăți în a merge; supărat, i-a spus lui Graham, "Ei cred că sunt beat, nu?" A doua zi, în timp ce Fitzgerald mânca o ciocolată și scria, Graham l-a văzut sărind din scaun, gâfâind, și căzând la podea. Ea a fugit la proprietar, Harry Culver (fondatorul orașului Culver City). După ce a intrat în apartament pentru a-i acorda primul ajutor lui Fitzgerald, el a spus, "Mi-e teamă că e mort." Fitzgerald a murit în urma unui infarct la vârsta de 44 de ani. Trupul lui Fitzgerald a fost mutat la Mortuarul Pierce Brothers. Trupul său a fost transportat la Maryland, acolo unde au participat în jur de 20-30 de persoane la înmormântarea din Bethesda; printre participanți a fost și singurul său copil, Frances Scottie Fitzgerald (atunci în vârstă de 19 ani), și editorul său, Maxwell Perkins. La momentul morții sale, Biserica Romano-Catolică a refuzat cererea familiei de înmormântare a lui Fitzgerald, un catolic nepracticant, în cavoul familiei din cimitirul catolic St. Mary din Rockville, Maryland. Fitzgerald a fost în schimb înmormântat în Rockville Union Cemetery. Când Zelda Fitzgerald a murit în 1948, într-un incendiu la Highland Mental Hospital din Asheville, North Carolina, ea a fost inițial înmormântată tot la Rockville Union. În 1975, fiica lor Scottie a petiționat o revizuire a deciziei anterioare, iar moaștele părinților săi au fost mutate în cavoul familiei din Saint Mary. Fitzgerald a murit înainte să termine Ultimul magnat. Manuscrisul său, care a inclus notițe adiționale pentru partea încă nescrisă a poveștii romanului, a fost îngrijit de prietenul său, criticul literar Edmund Wilson, și publicat în 1941, cu titlul Ultimul magnat. În 1994, cartea a fost reintitulată sub numele original Iubirea ultimului magnat, care, acum, este considerat titlul preferat de Fitzgerald. În 2015, un editor de la The Strand Magazine a descoperit și publicat pentru prima oară un manuscris de 8000 de cuvinte, datat iulie 1939, al unei povestiri scrise de Fitzgerald, numită "Temperature". Crezut pierdut pentru multă vreme, acest manuscris a fost găsit printre cărțile vechi și arhivele cu manuscrise de la Princeton University. "Temperature" prezintă o acțiune ce se petrece în Los Angeles și urmărește povestea eșecului, bolii și declinului unui fost scriitor faimos și a vieții sale printre idolii de la Hollywood, în timp ce suferea constant de febră și se angaja în relații romantice scurte. Protagonistul este un alcoolic auto-distructiv de 31 de ani, pe nume Emmet Monsen, pe care Fitzgerald îl descrie în povestea sa ca fiind "destul de fotogenic, suplu și misterios". Sunt prezentate relațiile sale personale, în timp ce sănătatea sa este șubrezită de câțiva doctori, asistenți personali, și o actriță de la Hollywood, care este și iubita sa. Scrierile lui Fitzgerald au fost apreciate constant. În secolul 21, milioane de copii ale romanului Marele Gatsby și ale altor opere ale sale au fost vândute, iar Gatsby, un best-seller constant, este material obligatoriu în multe licee și universități. Romanul Marele Gatsby, acum considerat capodopera sa, nu a devenit popular decât după moartea lui Fitzgerald. Teatrul Fitzgerald din St. Paul, Minnesota, care îi poartă numele, este casa emisiunii radio A Prairie Home Companion.