13.09.2023
În librăria Netflix, poţi găsi orice fel de producție, de orice gen și din orice cultură, pentru orice gust și în orice context. Acestea acoperă o paletă bogată de povești captivante, cu numeroase filme și seriale din toate colțurile lumii și de la voci cât se poate de distincte și diverse. Astfel, dacă vrei să vezi un film de autor multipremiat și apreciat atât de critica de film, cât și de public, iată cinci titluri de neratat:
The Power of the Dog/În ghearele câinilor (2021, regia Jane Campion)
În ultimul film al lui Jane Campion (care a şi primit un Oscar pentru regie), doi fraţi luptă împotriva morţii lente şi ireversibile a unei presupuse bărbăţii apuse: subiectul ideal pentru un western contemporan.
Phil (Benedict Cumberbatch) e un cowboy ac...Taguri: netflix:article, Goodfellas, Harvey Keitel, Joe Pesci, Al PAcino, Robert De Niro, Martin Scorsese, Olivia Colman, Maggie Gyllenhaal, Alfonso Cuarón
18.05.2023
Între 16 și 27 mai, cea de-a 76-a ediție a festivalului de la Cannes va reuni cei mai importanți reprezentanți ai cinematografiei, actori și cineaști de renume, dar și cele mai relevante descoperiri în rândul talentelor de mâine.
Așadar, în luna mai, TV5MONDE va difuza o selecție de filme prezentate la Cannes în selecțiile edițiilor trecute, iar pe platforma TV5MONDEplus puteți regăsi și mai multe programe tematice în jurul Festivalului de la Cannes, precum scurtmetraje ale unor autori consacrați sau documentare-portret despre cele mai legendare figuri ale cinematografiei franceze, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.
Filme descoperite la edițiile trecute ale festivalului de la Cannes
La terre des hommes: joi, 18 mai, de la ora 22.00
Regia: Naël Marandin
...Taguri: Philippe de Broca, Al PAcino, L'année dernière à Marienbad, Hiroshima mon amour, Le Mepris, Michel Piccoli, Il était une fois... Les aventures de Rabbi Jacob, La folie des grandeurs, La grande vadrouille, Pierrot le fou
25.09.2022
Alan Smithee are o istorie lungă în industria de la Hollywood, figurând ca regizor pe genericele a zeci de filme, fie producții de serie B, fie tot felul de sequeluri, filme pentru tv sau chiar videoclipuri muzicale. Smithee e un artist nu doar prolific, ci și versatil. Acesta a lucrat inclusiv la benzi desenate și la jocuri video. Doar că... Alan Smithee nu există.
Numele lui este găselnița Asociației Regizorilor Americani (Directors Guild of America, sau DGA), un pseudonim pe care membrii Asociației au reușit să îl impună studiourilor atunci când voiau să se dezică de filmele la care lucraseră, fie fiindcă scăpaseră de sub controlul lor creativ, fie fiindcă ieșeau niște eșecuri catastrofale.
Pseudonimul a fost prima oară folosit pe genericul filmului Death of ...Taguri: A Nightmare on Elm Street Part 2: Freddy's Revenge, Jack Sholder, Francis Ford Coppola, Walter Hill, Arthur Hiller, An Alan Smithee Film: Burn Hollywood Burn, Basic Instinct, Showgirls, Flashdance, Joe Eszterhas
01.12.2021
Familia Gucci a criticat filmul lui Ridley Scott House of Gucci, într-o declarație foarte dură ce subliniează că sunt „dezamăgiți” de neadevărurile din film. Declarația vine de la moștenitorii lui Aldo Gucci (jucat în film de Al Pacino), președintele casei de modă Gucci între 1953 și 1986.
„Producătorii filmului se pare că nu au făcut efortul să ceară părerea moștenitorilor înainte să îi descrie pe Aldo Gucci – președintele firmei timp de 30 de ani – și pe ceilalți membri ai familiei Gucci drept derbedei, ignoranți și insensibili față de lumea din jurul lor”, scrie declarația, citată de indiewire.com.
Declarația susține că filmul „rescrie istoria”: Patrizia Reggiani (Lady Gaga) pune la cale asasinarea soțului ei Maurizio Gucci (Adam Dri...Taguri: Jared Leto, Reeve Carney, Adam Driver, Lady Gaga, Al PAcino, House of Gucci
24.11.2021
Gala Premiilor Oscar va avea loc la data de 28 martie 2022, dar specialiștii fac deja previziuni în privința titlurilor ce pot fi nominalizate sau chiar a câștigătorilor.Belfast pornește cu prima șansă după ce a avut recenzii foarte bune până în acest moment. Producția regizată de Kenneth Branagh a câștigat deja premiul "People's Choice Award" la Toronto International Film Festival și a avut un impact pozitiv.Lansarea în cinematografele din SUA a avut loc pe 12 noiembrie și încasările din weekend-ul de debut s-au ridicat la 1.8 miloane de dolari. Trebuie menționat că 73% din public a fost din categoria 35+ ani. Lansarea în cinematografele din Marea Britanie este programată pentru 21 ianuarie 2022. Tot în acea perioadă este așteptat să ajungă și în România....Taguri: Maya Rudolph, Sean Penn, Licorice Pizza, Mădălina Ghenea, Salma Hayek, Al PAcino, Jared Leto, Adam Driver, Lady Gaga, House of Gucci
09.11.2021
Nu se întâmplă des ca un film american iubit de public şi critică să nu-şi facă loc în atenţia membrilor votanţi ai Academiei Americane de Film, organizatoarea Oscarurilor. Deşi Heat/Obsesia s-a lansat în decembrie 1995 (lună rezervată pentru filmele cu şanse la Oscar pentru ca ele să rămână proaspete în memoria celor care votează), acest superhit al lui Michael Mann nu a primit absolut nicio nominalizare. Nici măcar faptul că îi avea pe afiş pe Robert De Niro şi Al Pacino, actori aflaţi atunci la apogeul carierei, nu a contat. Iată mai jos o trecere în revistă a subiectului, dar şi câteva detalii inedite despre Heat, care poate fi văzut pe 14 noiembrie, de la ora 22.00, pe TV1000.
Acţiunea filmului se petrece în Los Angeles-ul anilor '90, iar în prim-p...Taguri: Viasat World, tv1000, John Voight, Tom Sizemore, Val Kilmer, The Godfather: Part II, Scent of a Woman, Analyze This, Public Enemies, Heat
03.02.2021
Vestea că Armie Hammer a renunţat, în urma unui scandal online, la rolul principal din aşteptatul serial The Offer, care descrie complicata producţie a clasicului Naşul/The Godfather, ne-a făcut să revenim asupra acestui film extrem de apreciat. Iată mai jos câte obstacole a avut de înfruntat Naşul înainte de a deveni premiera cu cele mai mari încasări din 1972 şi câştigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film în 1973.
Puţine sunt titlurile mai cunoscute decât Naşul. Şi încă şi mai puţine sunt filmele care au reuşit să convingă în aceeaşi măsură publicul, criticii şi Hollywood-ul. Naşul nu a fost doar cel mai de succes film din 1972, ci a fost lungmetrajul cu cele mai mari încasări din istorie (ignorând inflaţia) între anul lansării şi 1975, cân...Taguri: Jaws, Mario Puzo, Albert S. Ruddy, Al PAcino, Marlon Brando, Francis Ford Coppola, The Godfather
03.02.2021
Poate că Globurile de Aur sunt mult hulite din cauza lipsei de relevanţă şi din cauza unor practici dubioase ale membrilor Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood, dar publicul global apreciază acest eveniment de imagine, prin urmare iată nominalizările celei de-a 78-a ediţii.
Netflix are cele mai multe nominalizări la ambele categorii ale premiilor, cele pentru lungmetraje şi cele pentru seriale, două producţii ale sale, Mank şi The Crown, având câte şase nominalizări. The Trial of the Chicago 7 (cronica noastră aici) are cinci nominalizări, ca şi popularul serial Schitt's Creek. Totalul nominalizărilor Netflix se ridică la 42, mai mult de jumătate din numărul total de nominalizări obţinute de toţi ceilalţi distribuitori.
Probabil că cea mai simpatică no...Taguri: Donald Sutherland, Jim Parsons, Daniel Levy, Brendan Gleeson, John Boyega, Cynthia Nixon, Annie Murphy, Julia Garner, Helena Bonham Carter, Small Axe
31.12.2020
Chiar înainte de moartea neașteptată a lui Chadwick Boseman din august, numele lui a fost parte din discuțiile legate de premiile anului. FilmulDa 5 Bloods, din iunie, a fost una dintre primele premiere de succes ale anului 2020. Succesul a continuat odată cu Ma Rainey's Black Bottom din luna aceasta, care a adus numeroase elogii din partea criticilor de film. Boseman a câștigat elogiile criticii pentru rolul lui Levee din Ma Rainey s Black Bottom, primind premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar din partea New York Film Critics.
Ar putea lua nominalizări la Oscar pentru ambele roluri? Este pe primul loc ca șanse pentru Cel mai bun actor și este în topul 10 pe lista Cel mai bun actor în rol secundar, pe GoldDerby.com.
James Dean a fost primul actor care a câștiga...Taguri: Rebel Without a Cause, Howard Ashman, Gile Steele, Jerome Kern, James Dean, East of Eden, Giant, Heath Ledger, Peter Finch, Jamie Foxx
16.09.2020
Filmul spune povestea lui Charlie Simms, un tânăr care se angajează ca asistentul lui Frank Slade, un colonel care și-a pierdut vederea. Iată câteva lucruri mai puțin știute despre filmul Scent of a Woman:
1. Scent of a Woman este un remake după un film italian din anul 1974 numit Profumo di Donna. Filmul original a fost nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film străin și Cel mai bun scenariu. Acesta este motivul pentru care în filmul lui Martin Brest se fac referiri la Italia, iar numele fetei cu care Al Pacino dansează tango este Donna, care înseamnă femeie în italiană.
2. Ambele filme se bazează pe romanul jurnalistului Giovanni Arpino, numit „Il Buio e il Miele”, însă numai elementele centrale au fost folosite - povestea unui bărbat orb morocănos, în compa...Taguri: Philip Seymour Hoffman, Gabrielle Anwar, Ben Affleck, Matt Damon, Jack Nicholson, Al PAcino, Scent of a Woman
31.08.2020
Studiourile își refac adesea propriile filme, dar un lucru este clar: cea mai bună variantă este cea pe care ne-o amintim cu toții, cu mici excepții, precum A Star is Born din 1954. De exemplu, Bram Stoker's Dracula, din 1992, este fără îndoială unul emblematic din lungul șir al filmelor despre faimosul Dracula. Iată zece remake-uri care sunt mai bune decât filmele originale:
A star is born (1954)
Unic printre remake-uri, versiunea originală a acestui film, realizată în anul 1937, nu se bazează pe un roman clasic precum cele mai multe remake-uri. Cu toate acestea, a fost refăcut de patru ori. Se pare că fiecare generație își dorește propria versiune. Ai putea crede că varianta lui Bradley Cooper este cea mai bună, însă criticii sunt de părerea că versiunea lui ...Taguri: Philip Seymour Hoffman, Deborah Kerr, Cary Grant, Robin Williams, Al PAcino, Bradley Cooper, chicago, The Birdcage, True Lies, The Last of the Mohicans
01.06.2020
Marţi seara avem parte de mai multe exemple de escapism cinematografic, de la comedie uşurică la unul dintre cele mai bune action-uri ale anilor '90. Iată mai jos trei dintre posibilităţile de petrecere a timpului în faţa televizorului. Te invităm în comentarii să ne spui ce alte filme îţi fac cu ochiul marţi la TV.
Heat/Obsesia (1995)Paramount Channel, 20:30Dacă pentru luni recomandam Collateral, succesul din 2004 al lui Michael Mann, iată că ziua de marţi vine poate cu cel mai cunoscut şi apreciat film al regizorului, celebru pentru faptul că îi aduce pe ecran, chiar dacă rareori în acelaşi timp, pe doi dintre actorii emblematici ai anilor '90, Robert De Niro şi Al Pacino. Primul interpretează un jefuitor de bănci, iar celălalt pe poliţistul obsedat să-l pri...Taguri: Michelle Yeoh, Tom Holland, Jake Gyllenhaal, Michael Mann, Collateral, Al PAcino, Robert De Niro, jennifer lopez, Jane Fonda, Crazy Rich Asians
03.04.2020
Sub sloganul „Canal TV Epic. Filme emblematice. #StaiAcasă, #StaiPeAMC!”, AMC programează - pe tot parcursul lunilor aprilie și mai - o serie de filme care au făcut istorie. Totodată, AMC își îndeamnă telespectatorii să se protejeze și să stea în casă.
Un film ne poate oferi inspirația de care avem nevoie pentru a ne mobiliza și a depăși grijile cotidiene. De aceea, în aceste momente de criză mondială, o întoarcere spre micul ecran poate fi o cale de evadare dintr-un cotidian neprietenos și un mod bun de a ne crește moralul.
Prin urmare, AMC - gazda unora dintre cele mai populare și aclamate programe de televiziune - difuzează luna aceasta filmele-etalon: Harry Potter (9 aprilie) - emblematic pentru universul fantasy inegalabil creat, Kill Bill 1+2 (vineri...Taguri: Uma Thurman, Al PAcino, Daniel Radcliffe, Arnold Schwarzenegger, John Travolta, Samuel L. Jackson, Keanu Reeves, Pulp Fiction, The Matrix, Machete
09.12.2019
Presa străină de la Hollywood a anunțat luni nominalizații Globurilor de Aur. Sezonul marilor premii din industria cinematografia a luat, așadar, startul. Drama Marriage Story este în fruntea nominalizărilor cu șase categorii în care are șanse să câștige trofeul. Once Upon a Time in Hollywood și The Irishman au fiecare câte cinci nominalizări, în timp ce - în categoriile destinate serialelor și filmelor de televiziune - Chernobyl, The Crown și Unbelievable au fiecare câte patru nominalizări.
Netflix este marea vedetă a nominalizărilor, cu un total de 17, datorită producțiilor Marriage Story, Irishman, The Crown, și Unbelievable. Kit Harington e singurul care readuce serialul Game of Thrones în atenție, cu o nominalizare pentru interpretare.
Cea de-a 77-a ediți...Taguri: Alan Arkin, Kieran Culkin, Henry Winkler, Andrew Scott, Stellan Skarsgård, Toni Collette, Meryl Streep, Helena Bonham Carter, Patricia Arquette, Emily Watson
02.12.2019
Noul film al lui Martin Scorsese, The Irishman, a generat mai multe discuții în mediul online, iar unele dintre ele (devenite chiar meme) s-au referit la durata sa, neobișnuit de mare pentru un lungmetraj. Cineastul a explicat într-un interviu acordat entertainmentweekly.com de ce nu a vrut să ia în considerare transformarea poveștii într-un serial TV.
„Ai putea spune «Aceasta este o poveste lungă, o poți spune pe parcursul a două sezoane» - am văzut că a menționat cineva lucrul acesta. Dar eu zic nu, categoric nu. Nici măcar nu m-am gândit la așa ceva. Deoarece scopul acestui film este acea acumulare a detaliilor. Până la finalul peliculei devii conștient de acest efect cumulativ; poți cuprinde într-o singură vizionare evoluția poveștii, de la început la sfâ...Taguri: Joe Pesci, Al PAcino, Robert De Niro, The Irishman, Martin Scorsese
25.11.2019
Publicul este dezamăgit de fiecare dată când marii actori au perioade în care apar în mod constant în filme proaste, însă - în cazul starurilor ajunse la o vârstă venerabilă - aceste alegeri neinspirate par să iasă și mai mult în evidență. O legendă a Hollywood-ului, actorul Al Pacino a venit însă cu o explicație plauzibilă – cel puțin în cazul său. El a arătat, într-un interviu acordat revistei GQ, că a acceptat în ultimii ani să joace în producții precum 88 Minutes, Righteous Kill, Gigli, Manglehorn, Hangman și Jack and Jill (desființate de critici) pentru că a dorit să le ridice nivelul, să le facă mai bune.
„Nu cred că accept vreodată rolul gândindu-mă că nu va fi un film prea bun; cred că se întâmplă așa cum zicea Bob [Robert De Nir...Taguri: Jack and Jill, Hangman, Gigli, Manglehorn, Righteous Kill, 88 Minutes, Robert De Niro, The Irishman, Scent of a Woman, Martin Scorsese
20.11.2019
Odată cu lansarea - toamna aceasta - pe Netflix a filmului The Irishman, platforma de streaming dedică celor două generații care au crescut cu filmele lui Scorsese (adulții de astăzi și părinții care i-au învățat despre cinema) o seară specială de film. Astfel, pe 26 noiembrie, de la ora 19.00, tineri și adulți care au trăit și iubit filmele unor Robert De Niro, Al Pacino, Joe Pesci și cunosc pe de rost producțiile cineastului Martin Scorsese ori au o slăbiciune pentru filmele despre Mafie sunt așteptați la Teatrul Odeon din București (Calea Victoriei 40-42) pentru vizionarea hit-ului Netflix The Irishman.
Pentru înscrierea la eveniment, cei mai tineri dintre cinefili sunt așteptați alături de unul dintre părinții lor. Înscrierea se face prin accesarea acestu...Taguri: Taxi Driver, Martin Scorsese, Joe Pesci, Al PAcino, Robert De Niro, The Irishman
29.09.2019
Regizor câştigător de Oscar şi legendă a Hollywood-ului, Martin Scorsese s-a întors cu un nou film, despre mafie, anume The Irishman, cu Robert De Niro şi Al Pacino protagoniști. The Irishman va apărea în streaming pe Netflix de pe 27 noiembrie.
Văzut la Festivalul de film de la New York weekendul acesta, The Irishman a stârnit reacţii interesante din partea criticilor, după ce i-a ţinut în scaune timp de o durată exemplară, 3 ore şi 30 de minute...
Cu mafioţi, asasini plătiţi şi politicieni în meniu, dar şi cu o distribuţie de nume mari care vin alături de Scorsese, primele cronici sugerează că regizorul a semnat de data aceasta un film despre mafie ceva mai sumbru şi mai contemplativ. Iată câteva reacţii mai jos.
The Hollywood Reporter: „Cu un buget a...Taguri: Al PAcino, Robert De Niro, Martin Scorsese, The Irishman